O ISTORIE A ZILEI DE 3 OCTOMBRIE. VIDEO

3 octombrie, istoricul zilei

2333 i.Hr.: În Peninsula Coreană este întemeiat regatul Gojosean, eveniment care marchează  nașterea legendarei  civilizații coreene.

 Se zice că acest regat a fost fondat de către legendarul  Dangun , însă anul întemeierii sale este disputat de către istorici.

Dovezile arheologice despre cultura Gojoseon au fost găsite în nordul Coreei și sudul Manciuriei.

Numeroasele documente istorice și arheologice arată că în secolul  IV i.Hr.,  Gojoseon era un stat înfloritor.

Din 1945 până în 1961 calendarul oficial al Coreei de sud  începea cu anul  2333.

52 î.Hr.: Conducatorul galilor, Vercingetorix , se  predă

armatelor romane  conduse de  Iulius Cezar, dupa  asediul şi bătălia de la Alesia.

Vercingetorix se preda lui Cezar

Căderea Alesiei si capturarea lui Vercingetorix a marcat cucerirea romana a Galiei Libere.

A stat în închisoarea de la Tullianum din Roma cinci ani, înainte de a fi expus public la parada triumfală a lui Cezar din anul 46 î.C.

Se spune că fost executat în inchisoare după paradă, probabil prin strangulare.

42 î.Hr.: În bătălia de la Philippi, Marc Antoniu şi Octavian, i-au  invins  într-o bătălie decisivă  pe asasinii lui Cezar- Brutus şi Cassius.

La Roma cei trei lideri principali (Antoniu, Octavian și Lepidus),  care controlau aproape toată armata romană din vest, au strivit opoziția Senatului și, în noiembrie 43 î.Hr., au format al doilea Triumvirat.

Bătălia de la Filippi, la cca.120 km.nord est de Salonic in Grecia, a avut loc în 2 etape, pe 3 octombrie  și apoi pe 23 octombrie.

Dușmanii triumviratului au fost proscriși.

382: Împăratul  Teodosie I  încheie un tratat de pace cu triburile germanice ale goţilor,  carora le permite sa se aseze în Balcani,  în schimbul intrării acestora in serviciului militar  imperial.

foto: ro.wikipedia.org

Flavius Theodosius (11 ianuarie 347 – 17 ianuarie 395), cunoscut ca Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare, împărat roman în perioada 379 -395.

1226 : A murit sfântul Francisc de Assisi (n. 1181), întemeietorul Ordinului monahal al Fraților Minori (Ordo Fratrum Minorum, OFM),  cunoscut sub numele de Ordinul Franciscan, patron al Italiei și al orașului San Francisco.

Papa Grigore al IX-lea  l-a proclamat pe Francisc sfânt în 1228, la numai doi ani după moartea sa, iar Papa Pius al XII-lea l-a declarat patronul Italiei  in 1939,  împreună cu Sf. Ecaterina de Siena.

1379: S-a născut Henric al III-lea al Castiliei; (d. 1406).

Henric al III-lea (3 octombrie 1379 – 25 decembrie 1406), cunoscut ca Henric cel Infirm, fiul lui Ioan I al Castiliei și a primei sale soții, Eleanora de Aragon și succesorul regelui la coroana Castiliană în 1390.

 1385: Se face prima mențiune documentara a județului Jaleș din Tara Romaneasca, în hrisovul din 3 octombrie 1385, prin care domnitorul Dan I a donat mănăstirii Tismana satul Tismana din judetul Jaleș “pe amândouă părțile cât a fost Ligăcească și Rusească” și prin care acesta întărea mânăstirii Tismana vechile moșii, dăruindu-i și un mertic anual de 400 de găleți de grâu din județul Jaleșului.

Județul Jaleș – Wikipedia.org

Județul si-a luat numele de la Jaleș, hidronim considerat de origine traco-getică si a avut o lungă perioadă de timp reședința la Dăbăcești, iar mai târziu la Tismana , unde între anii 1454-1456 a fost reședința banilor olteni retrași aici din  Banatul de Severin. 

Există opinii că  reședința de la  Dăbăcești. se afla fie pe raza actualelor localități Runcu, fie Bradiceni sau  Arcani

Județul Jaleș a fost dezmembrat după 1444, iar așezările sale au fost înglobate în teritoriile judetelor de astăzi Gorj si Mehedinti.

1568 : A murit regina Elisabeta de Valois, sotia regelui Filip al II-lea al Spaniei; (n. 1545).

Elisabeta de Valois (n. 2 aprilie 1545 – d. 3 octombrie 1568) cunoscută și sub numele de Elisabeta a Franței , a fost fiica cea mare a regelui Henric al II-lea al Franței și a Caterinei de Medici.

1739: Este semnat Tratatul de la Nissa  (vechea Nyssa, din Cappadocia), intre  Imperiul Otoman si Imperiul Rus in urma razboiului din anii 1735-1739 in care rușii au spart rezistența Hanatului Crimeei, au trecut Nistrul în Moldova, iar în 1739 au mărșăluit spre capitala Moldovei, Iasi, pe care au cucerit-o.

Imperiul Habsburgic  a intrat în război în 1737, de partea Rusiei, dar a fost forțat să facă o pace separată cu otomanii, prin Tratatul de la Belgrad , predând  turcilor Serbia  de Nord și Oltenia, ocupate anterior.

Retragerea austriacă a forțat Rusia să accepte Pacea de la Nissa, renunțând astfel la pretențiile sale legate de Crimea și Moldova,

Sultanul l-a recunoscut pe împaratul habsburgilor drept protector oficial al   creștinilor din Imperiul Otoman, poziție pretinsă și de Imperiul Rus.

  Rusiei i s-a permis  să își ridice un port la Marea Azov, dar fără vreo fortificație sau flotă la Marea Neagră.

1778 : Căpitanul englez James Cook ajunge în Alaska.

James Cook (n. 7 noiembrie 1728 – d. 14 februarie 1779) a fost un explorator, navigator și cartograf englez, căpitan în Marina Regală britanică.

Cook a realizat hărți detaliate ale insulei Newfoundland înainte de a realiza trei expediții în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei și Insulele Hawaii și a înconjurat pentru prima dată Noua Zeelandă.

1801:  A murit Matei Milu (Milo), unul dintre primii poeti din Moldova, bunicul marelui dramaturg Matei Milo.
A scris poezii de dragoste, portrete satirice, care il anticipeaza pe Costache Conachi. Scrie de asemenea primul pamflet si prima oda din literatura română.

Opera sa s-a pastrat in manuscris.

S-a nascut in 1756, in noiembrie sau decembrie  la Iasi, si se pare ca era de origine franceza. Numele de familie variaza intre Milu si Milo. Tatal este Enacachi Milu, staroste de Cernauti, apoi spatar, iar mama sa era Safta, nascuta Roset.

A fost stolnic, ispravnic, ban. In 1792 a compus o oda inchinata lui Alexandru Moruzi, prima oda din limba romana, iar in 1795 a facut o aritmetica,insa nu s-a pastrat.

In 1796 este vornic de Botosani pentru ca in 1797 sa fie numit spatar.
Este bunicul marelui actor Matei Millo.
A fost inmormantat la Spataresti.

1814: S-a nascut (15 octombrie s.n), Mihail Iurievici Lermontov, poet, prozator si dramaturg rus, unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus (“Demonul”, “Un om ciudat”) ; (d.15/ 27.07.1841).   

1838: Apare la Craiova, revista săptămînala “Mozaicul” (pînă la 7 octombrie 1839), primul periodic din Oltenia, sub redacţia lui Constantin Lecca.

1838: Se înfiinţează la Iaşi, în Moldova,  prima bibliotecă publică.

1839: S-a născut Teodor T. Burada, folclorist, etnograf şi muzicolog român. A fost printre primii folcloristi care au facut studii privitoare  bocetul popular la români ; (d.17.02.1923).

1849: Scriitorul   american Edgar Allan Poe, este găsit căzut pe un trotuar în orașul Baltimore din SUA, în stare de confuzie mintală, după o dispariție de câteva zile.

Este ultima dată când  a fost  văzut în public înainte de moartea sa, care a survenit  peste câteva zile, la 7 octombrie.

Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts – d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland), scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică.

A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism.

1863:  Preşedintele american Abraham Lincoln a declarat a patra zi de joi din luna noiembrie  Thanksgiving Day – “Ziua Recunoştinţei”.

În decembrie 1941, Congresul SUA a adoptat o rezoluție prin care a 4-a zi de joi din noiembrie devine oficial sărbătoare națională a SUA. 

Este o sărbătoare anuală în care se mulțumește lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din acel an.

Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite și Canada). Este o sărbătoare a familiei. În Statele Unite majoritatea activităților (în afară de magazine) sunt închise joi și vineri în săptămâna cu Thanksgiving pentru a permite angajaților să se reunească, cu familia. Această sărbătoare a fost preluată de primii coloniști sosiți în Lumea Nouă, unde a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1621, ca semn de recunoștință față de recolta miraculoasă obținută în condiții climaterice dure.

Tradiţional, în aceasta zi americanii  pun pe masă carne de curcan.

1863: S-a nascut Constantin N. Hurmuzaki, descendent dintr-o veche familie de intelectuali şi luptători pentru drepturile românilor din Bucovina, filosof, jurist, membru de onoare al Academiei Române ; (d. Cernauti; d.23.02.1937). 

1867: A  decedat  Elias Howe, inginer american, inventatorul masinii de cusut; (n.09.07.1819).

1888: S-a născut  Carl von Ossietzky, jurnalist german, figura-simbol a luptei împotriva dictaturii naziste, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1935 ; (d. 04.05.1938).

În 1935 nu a fost decernat niciun Premiu Nobel pentru Pace deoarece comitetului de decernare a premiului i-a trebuit mai mult timp să se decidă.

După ce Ossietzky a fost transferat la un spital de închisoare, Ossietzky a fost chemat la o întrevedere cu Hermann Goring , care i-a promis eliberarea și o pensie pe viață de 550 Reichsmark pe lună în schimbul unei declarații că nu dorește să-i fie decernat Premiul Nobel pentru Pace și că nu va mai activa ca pacifist împotriva Germaniei. Ossietzky a refuzat.

Cu toată opoziția unor personalitati norvegiene si a conducatorilor nazisti germani, Comitetul Nobel a decis să-i decerneze lui Ossietzky Premiul Nobel pentru Pace pe anul 1935, după un vot în care au fost și voturi împotrivă. Familia Nobel a depus un protest, iar Regele  Haakon al VII-lea nu a participat la ceremonia de decernare a premiului, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată.

Guvernul german nu i-a dat voie lui Ossietzky să călătorească la Oslo pentru a lua în primire premiul. Ministrul Propagandei german, Goebbels, a spus că decernarea premiului lui Ossietzky este o nerușinare, iar Hitler a spus că interzice oricărui cetățean german să mai accepte vreun premiu Nobel vreodată.

Ossietzky a decedat pe data de 4 mai 1938. La înmormântare au fost prezenți doar văduva, medicul cu soția și doi păzitori din Gestapo.

1895: In România guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu demisionează.

Lascar Catargiu (n. 1 noiembrie 1823 –  d. 30 martie 1899).

1895 : S-a născut  marele poet rus Serghei Esenin:  (“Transfigurare”, “Anna Sneghina”, “Cheile Mariei”Ceaslovul satelor”, “Rusia sovietică”, “Moscova cârciumăreasă” ) ; (d.27.12.1925).

1897:  S-a nascut Louis Aragon, scriitor, poet si dramaturg francez, unul dintre întemeietorii suprarealismului (“Foc de bucurie”, “Mişcarea perpetuă”, “Ochii Elsei”) ; (d.24.12.1982).

1906: Se desfasoară a doua conferință internațională  privind telegrafia fără fir, in  care se adoptă mesajul SOS („Save Our Souls”, „Save Our Ship”), ca semnal internațional de forță majoră înlocuind semnalul CQD.

1908: Ziarul comunist rus Pravda  este fondat  de către Lev Troţki , Joffe Adolph, Skobelev Matvei  si alti exilați ruși  aflați  la Viena.

1916: După prima bătălie de la Oituz între forţele române şi cele germano-austro-ungare, soseşte in Romania o  Misiune militară franceză, în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot, (1861–1931).

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța – d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre. În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

Pe toată durata misiunii sale în România, generalul Berthelot a asigurat şi rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

În semn de recunoştinţă pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român, a fost declarat cetăţean de onoare al României şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

1918 : Ţarul Bulgariei, Ferdinand, a abdicat în favoarea fiului său, Boris al III–lea ; (1918–1943).

Prințul Ferdinand I al Bulgariei (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948), născut Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, a fost conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial cneaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918).

1918 : Este difuzat  Manifestul împăratului  Austro-Ungariei, Carol I de Habsburg  intitulat „Către popoarele mele credincioase” , privind reorganizarea Austro–Ungariei într–o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean).

Propunerea a fost respinsă de reprezentanţii  acestor popoare.

La aceeasi data, apare Declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni”, la manifestul împăratului Carol I de Habsburg de reorganizare a Austro–Ungariei, în care, exprimând voinţa românilor, se proclama dezlipirea ţinuturilor româneşti de la Austro–Ungaria şi unirea lor cu România (3/16).

Carol de Habsburg (1887-1922) – ultimul împărat al Austro-Ungariei, strănepot al lui Franz Iosif I, a preluat tronul după moartea acestuia din urmă în 1916.

Carol I a al Austriei fost încoronat la 30 decembrie 1916 la Budapesta, în catedrala Sf. Matia cu titlul Carol al IV-lea al Ungariei. Soţia sa, Zita, a fost încoronată ca regină a Ungariei.

A renunţat la guvernare pe fondul înfrângerii Puterilor Centrale în Primul război mondial, dar nu a abdicat si a desemnat la 11 noiembrie 1918 noul guvern maghiar, iar la 13 noiembrie 1918 a renunţat la şefia statului.

Evenimentele politice s-au precipitat: la 31 octombrie 1918, Mihály Károlyi era prim-ministru desemnat de rege, dar la 11 ianuarie 1919 guvernul Ungariei a demisionat; două luni mai târziu, la 21 martie 1919, ajung la putere comuniștii lui Bela Kun, care proclama Republica Ungară a Sfaturilor.

1918; A aparut Declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni”, la manifestul împăratului Carol I de Habsburg de reorganizare a Austro–Ungariei, în care, exprimând voinţa românilor, se proclama dezlipirea ţinuturilor româneşti de la Austro–Ungaria şi unirea lor cu România (3/16).

Corpul Voluntarilor ardeleni a fost format din luptători români, originari din Transilvania, care au luptat alături de armata română în timpul primului război mondial. Prin aceste unităţi militare, românii ardeleni s-au alăturat României şi armatei române în timpul primului război mondial, cu scopul de a elibera Ardealul si de a-l uni cu Patria Mama, România.

1923: S-a născut  Francisc Baraniay, pictor român de etnie maghiară.

1929: Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor este redenumit oficial Regatul Iugoslaviei, adica “Tara slavilor de sud”.

1929: A murit  Gustav Stresemann, cancelar al Reichului în anul 1923, ministru de externe în perioada 1923–1929 ; (n.10.05.1878).

Pragmatismul politicii sale i-a atras numeroși dușmani și a trebuit să-și ducă lupta abandonat de o mare parte a clasei politice.

Împreună cu francezul Aristide Briand a fost artizanul reconcilierii franco-germane și al schimbărilor diplomatice pe plan european, ceea ce le-a adus ambilor  Premiul Nobel pentru Pace, în 1926.

Această reconciliere a fost însă anulata în fașă după moartea ministrului german la vârsta de cincizeci și unu de ani, când Republica de la Weimar și-a pierdut unul din ultimii apărători.

1932 : Irakul îşi câştigă independenţa faţă de Marea Britanie.

1935: A început agresiunea Italiei fasciste  împotriva Etiopiei.

1936:  S-a născut  secretarul Ligii Arabe, Amr Moussa.

1938:  A incetat din viata mareşalul român  Alexandru Averescu, preşedinte al Ligii Poporului, prim ministru, membru de onoare al Academiei Române; (n. 9 martie 1859 in satul Babele din sudul Basarbiei, astăzi în Ucraina).

Foto: Mareșalul Alexandru Averescu

A fost comandantul Armatei Române în timpul Primului Razboi Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României in acest război.

A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918).

Averescu a fost autorul a peste 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului).

A fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, cea mai inalta distinctie militara româna.

1942: Germania nazista lanseaza  cu succes pentru prima data o racheta  V-2 / A4 de la o baza de testare din  Peenemünde.

Este primul obiect facut de om care a  ajuns in spaţiul extraterestru.

1945: A fost înfiinţată Federaţia Sindicală Mondială – FSM.

Primul Congres Mondial al Sindicatelor,   la care s-a votat înființarea acestei organizatii, s-a desfășurat la Paris între 3-8 octombrie 1945 si s-a bucurat de o largă participare, cu delegați reprezentând 67 de milioane de muncitori din 56 de organizații sindicale din 55 de țări și 20 de organizații internaționale.

1952: Anglia testează cu succes arma atomica, devenind a treia putere nucleara a lumii.

1952:  John T. “Jack”Mullin de la compania  americana Bing Crosby Enterprises Inc.,  pune la punct primul aparat video.

Au fost nevoie de 18 ani, pana  in 1970  a aparut si varianta comerciala a acestui aparat.

1954: S-a născut Ioan Groșan, scriitor si publicist maramuresean, nascut in comuna Satulung.

A absolvit, in 1978, Facultatea de Filologie a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

A debutat in 1985, cu volumul de povestiri ”Caravana cinematografica“.

Reprezentant al generatiei ’80, a publicat “Trenul de noapte“ (1989), „Scoala ludica“ (teatru, 1990), ”Planeta mediocrilor“ (1991), ”Jurnal de bordel“ (1995).

Volumul sau de povestiri „Caravana cinematografica“ a fost publicat in traducere in Rusia, iar nuvela ”Trenul de noapte“, in Franta, Germania si Polonia.

A primit premiul pentru debut in proza al Uniunii Scriitorilor din Romania (1985) si premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania (1992).

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. in prezent, a fost editorialist la cotidianul “Ziua” si coloboreaza cu alte publicatii nationale.

1959: S-a născut  cântareaţa româna de muzica uşoară, Silvia Dumitrescu.

1963: A decedat omul de ştiinţă român  Augustin Maior  ; (n.21.08.1882, Reghin).

A inventat prima instalaţie experimentală din lume de telefonie multiplă, pe o linie reală, cu 5 căi, la o distanţă de 15 km, în anul 1907, înaintea brevetării sistemului de telefonie multiplă (1911) de către americanul C.O. Squier .

1969: S-a născut  renumita cantareaţă de muzica pop – rock americană, Gwen Stefani.

1985 : Are loc prima lansare a naveteispațiale  americane Atlantis.

1990: A avut loc reunificarea Germaniei. Republica Federala Germania (RFG) a incorporat Republica Democrată Germană (RDG).

Dezmembrarea Germaniei în 1949. Viitoarea Germania de Vest (albastru) consta din zonele de ocupație americană, britanică și franceză (fără Saarland [violet], care s-a realăturat Germaniei de Vest în urma unui referendum), iar Germania de Est (roșu) era formată din zona sovietică de ocupație (cu excepția părții vestice a Berlinului [galben]) – foto: ro.wikipedia.org

Istoricul eveniment s-a produs dupa  primele  alegeri libere desfasurate pe 18 martie 1990 in fosta Germanie de Est, in urma negocierilor dintre cele doua state,  care s-au incheiat cu semnarea Tratatului de unificare.

Cuvantul reunificare a fost folosit pentru a se face diferentierea de unirea Germaniei care a avut loc in anul 1871.

 Negocierile dintre cele doua state au fost dificile, insa cancelarul german Helmut Kohl a reusit sa convinga liderii sovietici sa accepte ideea reunificarii. In paralel, autoritatile din RFG si RDG au semnat o conventie pregatitoare a importantului eveniment.

In 23 august, Parlamentul est-german a aprobat reunificarea, iar tratatul a fost semnat in 31 august, fapt care a provocat un lant de evenimente politice in toate tarile europene din blocul comunist. Teritoriul fostei Republici Democrate Germane (RDG), proaspăt reorganizat în 5 landuri, a aderat la legile și constituția RFG. Ca urmare RDG-ul a dispărut ca entitate statală, înglobându-se oficial în Republica Federală Germania (RFG). Începutul procesului care a condus la această nouă unire este denumit Die Wende  (întorsătura, schimbarea direcției).

Germania  reunificată a rămas membră a Comunității Europene, (care mai târziu a devenit Uniunea Europeană) și a  NATO.

1999: A decedat  Akio Morita, inventatorul “Walkman-ului”, cofondator în 1946, alături de Masaru Ibuka, al holdingului electronicii “Sony” ; (n.26.01.1921).

2003:  Parcul „Ioanid” din Bucuresti si-a schimbat denumirea, devenind parcul „Ion Voicu”, în amintirea celebrului violonist român, fost elev al lui George Enescu.

Bustul violonistului Ion Voicu (8 oct.1923 – 24 februarie 1997)

Cu aceasta ocazie, a fost dezvelit un bust al artistului, lucrare realizată de sculptorul Ion Irimescu.

2008: A murit André Bellec, cântăreţ francez, fondator al grupului „Les Frères Jacques”; (n. 1914).

2009: Președinții Azerbaidjanului, Kazahstanului, Kârgâzstanului si Turciei au semnat  Acordul de la  Nakhchivan, privind înființarea Consiliului turcic.

Ideea înființării acestui consiliu de cooperare a apartinut președintelui kazah Nursultan Nazarbayev, încă din 2006.

Consiliul turcic sau,  Consiliul de Cooperare al statelor de limbă turcică este o organizație internațională care cuprinde o parte dintre țările cu popoare turcice. 

Secretariatul General este în Istanbul, in Turcia.  

Două state turcice au rămas in afara acestei organizații : Turkmenistan și Uzbekistan.  

2018: A murit Leon Max Lederman, fizician american; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1988, împreună cu Melvin Schwartz și Jack Steinberger, „pentru metoda fasciculului de neutrini și demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic”; (n. 1922).

2019: A murit Diogo Freitas Do Amaral, politician și profesor portughez de drept, liderul istoric al democraţilor-creştini portughezi şi unul din părinţii fondatori ai regimului democratic început în Portugalia în 1974.

A jucat un rol important în formarea sistemului partidelor politice după deceniile de dictatură; (n. 1941).

Astăzi in lume:

3 octombrie  este  Ziua naţională (“Tag der Deutschen Einheit” – Ziua Unificării Germaniei în 1990).

Republica Federală Germania este un stat în Europa Centrală care se învecinează: la nord – cu Marea Nordului, Danemarca și Marea Baltică; la est – cu Polonia și Republica Cehă; la sud – cu Austria și Elveția; iar la vest – cu Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda. Această țară are o suprafață de 357.021 de kilometri pătrați și o populație de 82 de milioane de locuitori.

– Coreea de Sud sărbătorește Ziua Formarii Statului.

Republica Coreea este o țară din Asia de Est, care ocupă partea sudică a Peninsulei Coreene.

Are capitala la Seul, oraș care este a doua metropolă din lume ca mărime. Coreea de Sud se învecinează la nord cu Coreea de Nord și este înconjurată de Marea Japoniei la est, Marea Galbenă la vest, iar Strâmtoarea Coreei o desparte de Japonia.

În anul 1895, prin Tratatul de la Shimonoseki a fost instaurat protectoratul Japoniei, iar în 1910 Peninsula Coreea a fost anexată de aceasta.

După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu înfrângerea Japoniei, nordul Coreei a fost controlat de armata rusă în august 1945, în timp ce sudul a rămas sub control american.

Prin Constituția de la 17 iulie 1948 a fost proclamată în sudul peninsulei Republica Coreea, iar la 15 august, același an, a fost alcătuit primul guvern de către președintele Li Sang Man.

Independența țării a fost recunoscută de ONU la 12 decembrie 1948.

În Coreea ziua de 3 octombrie este denumită “Ziua în care se deschide cerul” în care se sărbătorește întemeierea de către Dangun a regatului Gojoseon,

eveniment care marcheaza nașterea legendarei civilizații coreene, până la stabilirea dinastiei Han in China, in anul 206 i.Hr.

Se zice că regatul a fost fondat de către legendarul Dangun , însă anul întemeierii sale rămâne disputat de istorici.

Dovezi arheologice despre cultura Gojoseon au fost găsite în nordul Coreei și sudul Manciuriei. Numeroasele dovezi istorice și arheologice arată că în secolul IV i.Hr., Gojoseon a fost un stat înfloritor.

Din 1945 până în 1961 calendarul oficial al Coreei de sud începea cu data de 2333.

Pe data de 25 iunie 1948, Coreea de Nord comunistă, sprijinită de URSS și China lui Mao, a invadat Coreea de Sud, declanșând astfel Războiul coreean, care a încetat în urma armistițiului de la Panmunjon din 27 iulie 1953, în urma căruia au continuat să existe atât Coreea de Nord (comunistă) și în Coreea de sud (condusă de un regim cu orientare democratică de tip occidental.

– În Irak se serbează Ziua Independenței.

Republica Irak este un stat din Orientul Mijlociu situat în Asia de Sud-Vest la confluența dintre râurile Tigru și Eufrat, care include de asemenea, sudul Kurdistanului.

Se învecinează cu Arabia Saudită și Arabia Saudită la sud, Iordania la vest, Siria la nord-vest, Turcia la nord și Iran (Provincia Kurdistan) la est și o zonă îngustă de coastă la Umm Qasr la Golful Persic.

Această țară arabă are un teritoriu de 438,317 km² și o populație de 38.274.618 locuitori ( în 2017), și este a doua țară din lume în privința rezervelor de petrol (după Arabia Saudită).

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

Sfantul Dionisie Areopagitul

Sfantul Dionisie Areopagitul s-a nascut in Atena. Dupa ce a finalizat studiile de filosofie din Atena, a mers in Egipt pentru a si le desavarsi.

Pe cand se afla aici, Mantuitorul era rastignit pe Cruce la Ierusalim.

Observand intunecarea cerului petrecuta la moartea lui Hristos, a rostit profetic cuvintele: “Sau Dumnezeu patimeste sau lumea aceasta vazuta se sfarseste”.

Dionisie revine in Atena si se bucura de intalnirea cu Pavel in Areopag. Va pune in inima cuvintele pe care le va rosti Pavel si astfel, in anul 51 se va converti la crestinism. Mai tarziu, va fi hirotonit episcop in Atena.

Calatoreste cu Pavel si ii cunoaste pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos. Ajunge la Ierusalim ca sa o cunoasca pe Maica Domnului. Va fi de fata la inmormantarea Feciorei Maria.

Dupa ce a randuit alt episcop pentru Atena, s-a dus la Roma. De aici va pleca in Galia, l-a indemnul Sfantului Clement, episcopul Romei. Zideste o biserica in cetatea Parisului si converteste multi pagani la crestinism.

A fost decapitat in vremea imparatului Domitian (81-96).

Sfantul Dionisie Areopagitul este primul autor patristic care ne-a lasat o ierarhizare a cetelor ingeresti.

În prima treaptă, care este cea mai înaltă, sunt: Tronurile, Heruvimii si Serafimii.

A doua treaptă cuprinde: Stapaniile, Domniile şi Puterile, iar in treapta a treia întâlnim: Începătoriile, Arhanghelii si Îngerii.

VIDEO: ASTĂZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. e.maramures.ro;
4. Istoria md,;
5. Istoricul zilei blogspot.com;
6. Mediafax.ro;
7. Wikipedia.ro.
8. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
9. Rador.ro

Generalul american Bandholtz, propaganda maghiară și războiul hibrid antiromânesc

 

Una dintre cele mai citate, dar şi controversate lucrări despre 
administraţia românească a Budapestei, din perioada august-noiembrie 1919, este cartea intitulată „Un Jurnal Nediplomatic” (An Undiplomatic Diary), scrisă …de un urechist, pe bune – generalul Harry Hill Bandholtz, şeful Misiunii Militare Americane în Ungaria. scrie https://www.infobrasov.net/budapesta-denigrari-grosolane-intr-un-jurnal-nediplomatic/

 

 

 

 

Trenuri cu cereale şi produse alimentare au fost trimise din Transilvania în Ungaria, iar pe Dunăre a fost instaurată libertatea de navigaţie pentru a permite aprovizionarea cu alimente a Budapestei.   
Intervenţia Armatei Române, care a eliberat Ungaria de regimul bolşevic, a fost privită cu simpatie de către o parte a populaţiei locale şi de către personalităţi politice ungare, precum fostul prim-ministru Sándor Wekerle.

Percepţia generală era aceea că armata română a înlăturat un regim care a exercitat o violenţă extremă asupra propriilor cetăţeni, utilizând teroarea şi anihilarea oponenţilor ca metode de acţiune, (iar un alt scop a fost) distrugerea proprietăţii private.

În fapt, intervenţia armatei române a permis instaurarea unui guvern de orientare anti-comunistă la Budapesta.

Administraţia militară românească s-a desfăşurat sub supravegherea strictă a Misiunii Militare Interaliate în Ungaria, organism creat în urma armistiţiului de la Belgrad, semnat la 13 noiembrie 1918, din care făceau parte reprezentanţii Marii Britanii, Franţei, Italiei şi SUA.    
În memoriile sale, publicate în 1933, generalul american Harry Hill Bandholtz a pretins că a împiedicat numeroase „jafuri şi abuzuri” ale trupelor române în Ungaria.

În fapt, aşa cum arată documentele de arhivă şi alţi memorialişti ai epocii, astfel de acţiuni au fost acte izolate de indisciplină.   

 

 

Unul dintre episoadele relatate de general se referă la stoparea de unul singur a aşa-numitului „jaf de la muzeu”, pus la cale de trupele române.

Era de fapt vorba de o dispoziţie adresată de către autorităţile militare române Muzeului Naţional al Ungariei de a preda containere care conţineau bunuri de patrimoniu provenind din muzeele Transilvaniei, ridicate de către trupele austro-ungare în timpul retragerii lor din regiune, în ultimele luni de război.

Deşi fără a dori să elucideze motivele disputei, acordând unilateral credibilitate totală doar punctului de vedere ungar, generalul Bandholtz admite în jurnalul său faptul că inclusiv reprezentanţii Muzeului Naţional al Ungariei erau de acord să restituie României o parte a artefactelor provenind din Transilvania, inclusiv documente aparţinând Bibliotecii Academiei Române, care fuseseră confiscate de trupele austro-ungare în timpul ocupaţiei Bucureştilor, capitala României, din 1917-1918.   
Este puţin cunoscut faptul că, după acest episod, în 13 februarie 1920, generalul american a acordat un interviu corespondentului la Paris al ziarului „The New York Times”, în care a susţinut că ar fi împiedicat, de unul singur, intrarea militarilor români în Muzeul Naţional al Ungariei, prevenind „jaful” unui tezaur din aur (în memoriile sale nu mai menţionează tezaurul din aur, ci doar piese de muzeu!).

 La protestele autorităţilor române, generalul a retractat declaraţiile din interviu, care i-ar fi fost incorect atribuite de către corespondentul la Paris al publicaţiei „The New York Times”. 

Pe 17 martie 1920, Departamentul de Stat a trimis o Notă Verbală către Legaţia României la Washington, în care se afirmă că generalului Bandholtz i-au fost atribuite „opinii gratuite şi fără consimţământul său”, de către corespondentul publicaţiei new-yorkeze.   
De altfel, memoriile generalului american conţin şi alte aprecieri distorsionate asupra unor evenimente şi persoane, vizându-i inclusiv pe colegii săi francez şi italian din cadrul Misiunii Militare Interaliate din Ungaria, precum şi unele prejudecăţi cu privire la alte naţionalităţi (evrei, mexicani ori alţi „latini”).   

În 1936, a fost ridicată o statuie a generalului american Harry Hill Bandholtz, chiar în faţa Legaţiei SUA din Budapesta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O caracteristică evidentă a componentei războiului hibrid este promovarea dezinformărilor, adică a jumătăţilor de adevăr, şi atribuirea lor unor reprezentanţi ai unor state puternice, precum SUA. 

Nu este pentru prima dată când oficiali ungari creează scandaluri diplomatice în care îi atrag şi pe reprezentanţii SUA. 

 

Evident că propaganda maghiară nu recunoaște nici că așa zisul steg al secuilor e un fals grosolan, inventat în 2004 de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), o ONG de buzunar, ai cărei lideri sunt finanţaţi cu fonduri importante de Budapesta, pentru un singur scop – să incite populaţia în a scoate de sub autoritatea României judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Din fericire fără succes, până acum.

 Şi faţă de care atât Kelemen Hunor, cât şi premierul Ungariei Orban Viktor tac mâlc…
Tac şi continuă „războiul hibrid” la adresa României… în interesul cui? Al maghiarilor simpli?

În niciun caz… ci doar în interesul lor meschin, cu siguranţă,… şi poate şi al Moscovei.  

Ziua de 2 ianuarie în Istoria Românilor

 

 

 

 

  1529: A fost ucis  Radu de la Afumați, domn al Țării Românești, fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, (n. 1467 –  d.  în aprilie 1508).

 

 

 

 

Radu de la Afumați (sau Radu al V-lea), fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, a fost Domn al Țării Românești de mai multe ori: decembrie 1522 – aprilie 1523, ianuarie – iunie 1524, septembrie 1524 – aprilie 1525 și august 1525 – ianuarie 1529.

A fost căsătorit cu Ruxandra, fiica domnitorului Neagoe Basarab (la 21 ianuarie 1526).

Spre sfârsitul anului 1528, o grupare de boieri, în frunte cu Neagoe vornicul și Drăgan postelnicul, s-a ridicat împotriva domnului, surprinzându-l fără oastea care l-ar fi putut apăra. Radu a fost nevoit sa fugă în graba în apusul țării, unde spera ca va gasi ajutorul boierilor Craiovești, dar dușmanii l-au ajuns din urmă la Râmnicu Valcea și, nerespectând nici macar lăcașul sfânt în care Radul de la Afumați se refugiase, îl ucid în biserica de pe dealul Cetățuii, sub ochii ingroziti ai preotului, la data de 2 ianuarie 1529.

Tot în acea zi  a fost ucis si fiul sau, Vlad.

 

 

 

 

Trupul lui Radu a fost dus la mănăstirea din Curtea de Arges, desupra mormântului sau fiind așezată o lespede frumoasa de marmura, pe care viteazul voievod este infățișat călare, cu buzduganul în mână și cu mantia fluturând.

Pe înscriptia aflată pe piatra de mormânt a viteazului domn muntean  Radu de la Afumați,  care a purtat douazeci de razboaie în numai trei ani de domnie din cei aproape opt în care s-a aflat  la cârma Țării Românesti , a rămas scris pentru posteritate: 

“Sa va fie stiute razboaiele… pe care le-am facut eu: cel dintâi război cu agarenii, al doilea de la Gubavi, al treilea la satul Stefeni, lângă Neajlov, al patrulea la Clejani, al cincilea la Ciocanesti…, al nouasprezecelea la satul Rucar, al douazecelea la Didrih”.

  

  Cu siguranță ca  soarta tarii ar fi fost una mult mai sumbră, dacă Radu, cel din Afumați, nu s-ar fi incrâncenat  să nu-și  lase țara în mâinile vrajmașilor străini.

Desi scurta si mereu intrerupta de luptele cu cei ce pretindeau tronul sprijiniți de  Poarta Otomana, domnia sa a reprezentat una dintre cele mai glorioase  lecții de rezistență prin luptă, împotriva  Imperiului Otoman, una dintre marile puteri ale lumii la acea dată, care cotropise și transformase deja în pașalâcuri  Grecia, Bulgaria și Serbia.

 

 

 

1784: La Sibiu apare în atelierul tipografului Martin Hochmeister, Siebenbürger Zeitung, primul ziar de pe teritoriul actual al României.Tirajul inițial al publicației a fost de 200 de exemplare.

 

 

 

 

 

 

După 1789 publicația a fost continuată de Martin Hochmeister cel Tânăr și a fost editata  săptămânal până în 1862, când s-a unit cu Hermannstädter Zeitung.
De trei ori pe an apărea cu suplimentul gratuit Siebenbürgische Provinzialblätter.
Între 1788-1791 s-a numit Hermannstädter Kriegsbote („Curierul sibian de război”), apoi Siebenbürger Bote. Zeitschrift für vaterländische Interessen, Geschichte und Landeskunde, Weltchronik.

 

 

1816 : S-a nascut  medicul si botanistul român Anastasie Fătu, membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte al Societăţii Academice Române în perioada 1872 – 1876 ; (d. 3 martie 1886).

 

 

 

A creat prima secţie de pediatrie în Principatul Moldova si  pe cheltuială proprie a înfiinţat, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară (1856). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 2 februarie 1816

 

 

 

 

1853: Se înfiinţeaza  in Bucureşti, in Muntenia, “Şcoala de mică chirurgie” de la spitalul Filantropia.

 

 

 

 

Director al spitalului a fost numit  dr. Gheorghe Polizu.

 

1891: S-a născut  in satul Haşag din fostul judeţ Târnava Mare, poetul, jurnalistul şi traducătorul roman Aron Cotruş; Din 1939 până în 1956 a trăit în Spania; în 1957 a solicitat autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa ( 1 noiembrie 1961).

 

 

 

 

 

A intrat la Arad in redactia ziarului Romanul (1913) si a Gazetei de Transilvania (1915).

Inrolat in armata austro-ungara (1916), e trimis pe frontul italian; trece la italieni si se inroleaza in Legiunea romana; membru in Comisia Interaliata de Propaganda impotriva Puterilor Centrale, cu sediul la Padova, redactand aici gazeta saptamanala de front Neamul romanesc (1918).

In urma armistitiului, Legatia Romaniei din Roma ii incredinteaza Serviciul de Propaganda pentru unitatea tuturor romanilor (1919-1920). In 1920 se stabileste la Arad si Timisoara, redacteaza revista Banatul si conduce  publicatia ,.Samanatorul”.

A fost membru al Soc. Scriitorilor Romani (1920); presedinte al Sindicatului Presei din Ardeal si Banat (1928); diurnist in Ministerul Afacer

ilor Straine (1929); atasat de presa la Milano (1930) si Varsovia (1930-1937); atasat de presa in Ministerul din Bucuresti (1937-1940); consilier de presa la Madrid si Lisabona (1940-1945). Desfasoara, in Polonia, Spania si Portugalia, o intensa activitate de propagare a valorilor literare romanesti (in 1931, publica in lb. polona antologia Te-maty rumunskie – Teme romanesti, in care figureaza cei mai reprezentativi poeti romani moderni).

Din 1945 este director al ziarului Carpatii si presedinte al Asociatiei Romanilor din Spania.

Debuteaza in revista Luceafarul (1908) si editorial cu voi. Poezii (1911). Poezie austera, cu accente expresioniste, inspirata din realitatea violenta a razboiului in Sarbatoarea mortii (1915); energetism si revolta sociala in Neguri albe (1920), Versuri (1924), In robia lor (1926), Cuvinte catre taran (1928), Maine (1928), Printre oameni in mers (1933). Perspectiva eroica, inceputa cu poemul Horia (1935), se accentueaza in Peste prapastii de potrivnicie (1938) si Rapsodie valalia (1940).

A primit Premiul Societatii Scriitorilor Romani (1926; 1943). Viforos si teluric, versul lui COTRUS e dezordonat, inform, premeditat anticalofil. Stabilit in Spania (1945-1956), publica aici voi. in limba spaniola Poemas de Montserrat (1951) si Cantos a Raman Lull (1952);

In limba. romana: Drumuri in furtuna (1951), intre Volga si Mississippi (1956). In 1957 se stabileste in SUA, unde, tot mai bolnav, izolat, moare intr-un spital din Long Beach in data de 1 noiembrie 1961.

 

 

1897: La Chişinău, in gubernia Basarabia din  Imperiul Rus, este întemeiată o secţie a Societăţii Imperiale Ortodoxe Palestiniene.

 

 

 

Stema Guberniei ţariste Basarabia, 1878-1917	Harta Guberniei Ţariste Basarabia

 

 

 

 

 

1913 : S–a născut medicul chirurg Ioan Jak Rene Juvara, membru de onoare al Academiei Române din 1992; (m. 18 februarie 1996).

 

 

 

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, din aceasta familie faceau parte  conducători ai revoluției macedonene contra dominației turcești, care, dupa infrangerea revoltei  s-au refugiat în România.  Membrii ramurii din Moldova se iscăleau Juvara, in timp ce in Muntenia  se iscăleau Djuvara.

 

 

 

 

 

1919:  Consiliul Dirigent al Transilvaniei trece la reorganizarea administrativă a teritoriilor unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe şi numeşte prefecţii pentru toate acestea, plus încă trei prefecţi pe lângă primarii marilor oraşe  Arad, Cluj şi Sibiu.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuţii legislative, executive şi administrative limitate, al Transilvaniei, care a activat în perioada 2 decembrie 1918 şi 4 aprilie 1920. 

La data de 2 decembrie 1918, la ora 9, în sala tribunalului din Alba Iulia a avut loc o şedinţă a Marelui Sfat Naţional în care, printre altele, s-a decis componenţa conducerii acestui organism, componenţa delegaţiei care urmau să prezinte regelui şi guvernului României hotărârile Adunării Naţionale şi s-a luat decizia înfiinţării a unui comitet executiv din rândurile sale  cu activitate permanentă, care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei. 

 

 

 

În Consiliul Dirigent au fost aleşi 15 membri: Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio-Pop, Aurel Vlad, Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Iosif Jumanca, Romul Boilă, Emil Haţieganu, Ion Flueraş, Victor Bontescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga şi Valeriu Branişte. Cei prezenţi au depus jurământul în prezenţa episcopului de Arad, Ignatie Ion Papp. Au lipsit Octavian Goga şi Vasile Lucaciu, aflaţi în străinătate, şi Valeriu Branişte.

 Atât sediul Marelui Sfat (adunarea legislativă a Transilvaniei), cât şi cel al Consiliului Dirigent (guvernul Transilvaniei) a fost stabilit la Sibiu. 

 

 

1928: S-a născut compozitorul, muzicologul şi profesorul român de etnie maghiară Tiberiu Olah („Constelaţia omului”, „Metamorphose”); (m. 2 octombrie 2002).

 

 

1933: S-a nascut  Ion Băieşu, prozator, dramaturg, autor de schiţe şi foiletoane umoristice, autorul romanului “Balanţa” (ecranizat de către regizorul Lucian Pintilie); (d. 21 septembrie 1992).

A scris sute de scenete satirico-umoristice difuzate la radio şi televiziune.

 

 

VIDEO:

 

 

 

 

 

1956: S-a născut interpretul şi compozitorul de muzică uşoară Adrian Romcescu, stabilit, din 1986, în Danemarca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1970: S-a născut interpreta de muzică uşoară Sanda Ladoşi.

 

 

 

 

 

 

1972: S-a născut la Bucuresti Alexandru Mazăre, politician român, fost
membru al Parlamentului României. Este fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța.
În perioada 1996-2004 a fost directorul general al Soti Cable Neptun SRL.

La alegerile locale din iunie 2004 a fost ales consilier municipal în Constanța, însă a renunțat la mandat în noiembrie 2004, fiind ales deputat de Constanța pe listele Partidului Social Democrat. În 2008 obține un mandat de senator.
Este urmărit penal de DNA din aprilie 2014 în dosarul fratelui său, fostul primar Radu Mazăre, pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații.

Alexandru Mazăre a anunțat că se retrage din partid, dar oficial figurează încă în scriptele PSD.

 

 

1990: A decedat diplomatul român Corneliu Bogdan (n. Grumberg 1921). A a fost ambasador al Republicii Socialiste România la Washington, SUA, între 1967-1976.
În tinerețe a fost unul din liderii comuniști ai „Uniunii Naționale a Studenților din România”.
A fost unul dintre artizanii vizitei a președintelui Richard M. Nixon, la București in august 1969, cand Nicolae Ceaușescu și-a consolidat poziția cu Statele Unite și in ceea ce privește comerțul cu SUA, avand statutul națiunii celei mai favorizate.

 

 

 

 

 

 

 

În 1988 până la început de 1989, a fost in arest la domiciliu ca adversar al sistemului corupt și falimentar comunist.
În anul 1989 a fost cercetător invitat (visiting scholar) la „Centrul Woodrow Wilson” al „Smithonian Institution” din Washington.

În 1989 s-a intors acasa în decembrie și s-a ascuns de Securitate, numele lui fiind pe o lista de persoane care urmau să fie impușcate.
A fost ministru secretar de stat la Ministerul de Externe post-revoluționar (28 decembrie 1989- 2 ianuarie 1990).

Corneliu Bogdan a scris în colaborare cu Eugen Preda „Spheres of Influence”(Columbia University Press), carte tradusă parțial și în limba română.
Potrivit afirmației pe care Ioan Talpeș i-a făcut-o istoricului american Larry L. Watts (2009) Corneliu Bogdan ar fi avut relații cu KGB.
A murit in urma unui anevrism al aortei, și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

 

 

 

 

1990: In România eliberata de comunism ia ființă Asociatia Foștilor Deținuți Politici (AFDP).

 

 

 

 

 

 

 

Asociația foștilor deținuți politici, a anticomuniștilor, deportaților, prizonierilor și urmașilor acestora, este membră a Uniunii Internaționale a Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Comunismului, INTER ASSO, cu sediul central în Berlin.

 

 

Constantin-Grigore Dumitrescu, cunoscut ca Ticu Dumitrescu, (n. 27 mai 1928, Ciumați, Prahova – d. 5 decembrie 2008, București )

Inițiatorul acestei uniuni și președintele ei până în 1998 a fost luptatorul anticomunist Constantin Ticu Dumitrescu, reales la conducerea acesteia, fără întrerupere, până la moartea sa, la 5 decembrie 2008. În prezent această funcţie este ocupată de inginerul Octav Bjoza.

 

În anul 1998, AFDPR mai avea 700 de membri.

 

 

 

 

 

1991: Andrei Pleşu, ministrul culturii in guvernul Petre Roman, şi-a anunţat demisia in urma interdictiei date de Guvern vizitei Regelui Mihai in Romania.

El a considerat că în comunicatul Guvernului emis cu acest prilej, se invocă nepermis legi adoptate de un guvern comunist.

 

 

 

 

 

 

 

Andrei Pleşu,  a declarat într-un interviu acordat postului public de televiziune că şi-a înaintat demisia către primul ministru si ca gestul său fusese provocat de refuzul autorităţilor de a-i acorda viză de intrare fostului rege Mihai şi familiei sale, care şi-au manifestat intenţia de a face Crăciunul în ţară.

Din punct de vedere legal, ministrul de Interne, Doru Viorel Ursu, s-a „acoperit” cu decretul emis de guvernul Groza în 1948, prin care lui Mihai I i se retrăsese cetăţenia română.

Însă Bogdan Baltazar, membru al Executivului, a întins discursul antimonarhist la maxim, făcând o declaraţie publică în care relua unele teze ale regimului comunist privind „parazitismul” Coroanei asupra României, în perioada regalităţii.
Escaladarea tensiunilor pe tema interdicţiei pe a intra în ţară pentru regele Mihai a determinat guvernul să discute, în prima sa şedinţă din 1991, cazul demisiei lui Andrei Pleşu.

Primul ministru Petre Roman a făcut apel la stabilitate şi unitate, susţinând că, în timp, se va reglementa statutul fostului suveran.
Ministrul Culturii nu a insistat cu demisia, decizând în cele din urmă să contribuie la „stabilitatea guvernului” clamată de Roman.

În conferinţa de presă ce a urmat şedinţei de guvern, Andrei Pleşu a declarat:
„În urma unei şedinţe, unice, prin lungimea ei, în orice caz, şi prin intensitatea discuţiilor pe care le-a cuprins, am putut constata, pe de o parte, că guvernul a luat unele măsuri pentru lămurirea cetăţeniei române a lui Mihai de Hohenzollern, urmând, ca urmare a dobândirii acestei cetăţenii, ca el să nu mai aibă nevoie de viză de intrare în ţară.

Am constatat, de asemenea, cu satisfacţie, să s-a decis ca, de aici încolo, activitatea guvernamentală să fie mai solidară şi mai atentă la consensul general asupra fiecărei decizii.
De asemenea, domnul Baltazar a acceptat – şi o va face probabil şi în comunicatul pe care îl pregăteşte – că aprecierile de ordin istoric pe care le-a făcut în comunicatul domniei-sale privind familia regală nu reprezintă punctul de vedere al plenului executiv.

Aceste lucruri întâmplându-se, am avut temei suficient să-mi retrag demisia”.

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor-2-ianuarie-selectiuni-4

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro;

 

 

 

Mircea Eliade : A nu mai fi român

”A apărut, acum de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali și scriitori; a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existența unui specific național și chiar posibilitatea inteligenței creatoare a elementului românesc. Să ne înțelegem bine: tinerii aceștia nu depășesc naționalul pentru a simți și gândi valorile universale, ei nu spun: “nu mai sunt român pentru că sunt înainte de toate om, și cuget numai prin acest criteriu umiversal și etern”. Tinerii aceștia nu disprețuiesc românismul pentru că sunt comuniști, sau anarhiști, sau mai stiu eu ce sectă social universală. Nu. Ei pur și simplu, regretă că sunt români, și ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă nație de pe lume, chinezi, unguri, nemți, scandinavi, ruși, spanioli; orice, numai români nu.

S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi și a rămâne român. Și caută prin orice fel de argumentare (istorică, filosofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, incapabilă de eroism, de probleme filosofice, de creație artistică, și așa mai departe. Unul dintre ei se îndoiește atât de mult de realitatea unui neam românesc războinic, încât își propune să citească Istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii, și i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria și cultura “românească” nu e de origine română: Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Hașdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. etc. – toți, dar absolut toți sunt streini.

Sunt slavi, evrei, armeni, nemți, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deștepți, sunt șmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.

Dacă le pronunți vreun nume despre care se știe sigur că e românesc, au alte argumente.

Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă este slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câțiva moldoveni care spun cu mândrie: am sânge grecesc, sau: “strămoșu-meu a fost rus”. Singura lor șansă de a fi oameni adevărati este de a-și dovedi că originea lor nu este curat românească.

Nu cred că se află țară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie rușine de neamul lor, să-i caute cu atâta frenezie defectele, să-și bată joc de trecutul lui și să mărturisească în gura mare, că ar prefera să aparțină, prin naștere, altei țări.

Toți tinerii aceștia au de făcut obiecții neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deștepți și asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufletești, cine nu capătă insomnii din cauza meditațiilor și agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei și al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu uită: “Neant! Agonia! Zădărnicia!”, cine nu se dă cu capul de pereți ca să afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” și “viata interioară” acela nu poate fi om, nu poate cunoaște valorile vietii și ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt deștepți – ce oroare! Unde poate duce deșteptăciunea? La ce-ti folosește faptul că poți cunoaște, superficial realitatea – când îți lipseste facultatea de a imagina probleme, îți lipseste boala prin care poți întrezări moartea și existența, îți lipsesc înseși elementele dramei lăuntrice? Tinerii aceștia sunt supărati pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte și nu se sinucid din disperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică și etică a disperării. Și pentru că disperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii și culturalizări, drept credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. Tot ce nu se găsește în Pascal, în Nietzsche, în Dostoievski și Heidegger – și toate aceste genii au elaborat o gândire impenetrabilă structurii gândirii românești – tot ce nu se găsește în nebunia unui biet om din Germania, în viziunile unui rus și în meditațiile unui catolic în veșnică îndoială nu înseamnă nimic, nu are valoare filosofică, nu are valoare umană.

Alimentați de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preț o spiritualitate care să se asemene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înțeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totusi cu o inteligență și o simțire proprii. Tinerii au reacționat împotriva curentului de acum zece-doisprezece ani, pornit de la “Gândirea” și “Ideea europeană” (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; publicatiile lui N. Iorga) care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic”, în artă și în gândire și încercase cea dintâi filosofie ortodoxă prin crearea tipologiei românești. Cauzele acestei reacțiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negație a istoriei, relativism în cultură, disolutia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante și prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. Dealtfel nici n-am încercat azi să cercetăm întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai să denunțăm câteva din aberațiile ultimei mode intelectuale.

Acei care disperează de destinul de a se fi născut români, judecă strâmb meritele și defectele poporului. Ei vor problematică, îndoială, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala și despre eroi are o conceptie cu totul familiară. Pentru un tânăr intelectual credinta și îndoiala au valoare filosofică, deschid căile meditației prin “probleme”; pentru un țăran român, nu există îndoială, el crede firesc (“asa cum curg apele, sau cresc florile”), fără “probleme” (țăranul român este realist; vezi colecțiile de proverbe, ca să înțelegi cum a reacționat el contra încercărilor de idealism, de criticism, aduse de popoarele cu care a intrat în legătură).

Intelectualii au despre eroi o conceptie morală sau magică; și într-un caz, și în altul, ei judecă individualist, iar la limită, demoniac. Am arătat altădată ce cred românii despre eroii neamului; ceea ce cred și despre personagiile biblice și apostolice, că trăiesc într-un rai ca un plai românesc, că gândesc la nevoile lor, familiale, ca și în viață, coboară pe pământ în ceasuri grele, stau de vorbă cu oamenii într-un limbaj familiar etc. Eroii, așa cum sunt înțeleși de popor și eroii așa cum sunt închipuiți de intelectualii tineri – nu au nimic – de-a face între ei. Unii au un eroism pe care li-l dă viața asociată, ceilalți concep un eroism etic, de probleme, de drame și conflicte.

Apoi, tinerii intelectuali judecă totdeauna un popor prin ce creează, nu-l judecă prin ceea ce este, prin supraviețuirea lui. A “crea” este o concepție individualistă; a fi așa cum a lăsat Dumnezeu, este adevărata axă a “spiritualității” poporului. În concepția poporului, nimic nu se creează, nimic nu se face; lucrurile vin și pleacă, lucrurile se întâmplă. Dar aceasta este o problemă prea complicată pentru a o rezolva aici. Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiția noastră umană, acestea sunt posibilitățile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele, sau le putem ignora, pur și simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace – să ne fie rușine că ne-am născut români, numai pentru simplul motiv că nu găsim în valentele românești ceea ce vrea Chestov sau Dostoiewski.

Mircea ELIADE

(Publicat de Vremea, an VI, nr. 304 din 10 Septembrie 1933)

Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost un gînditor și scriitor român, o personalitate marcantă a culturii mondiale.

Filosof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Este autorul unei opere vaste științifice, literare și de eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei, în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit pînă tîrziu în adolescență.

După terminarea învățămîntului primar la școala de pe strada Mîntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.

Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de occultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice.

În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză, în particular începe să studieze persana și ebraica.

Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P.Haşdeu.

Prima sa operă a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani mai tîrziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.

La 20 noiembrie1928 pleacă în India, trăieste în Calcutta unde o întîlnește pe Maitreyi.

De la mijlocul anilor ’30, Eliade, aparținînd de grupa din jurul lui Nae Ionescu a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut.

În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Corneliu Zelea Codreanu.

Începînd din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”.

Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

La 11 mai 1966 devine membru al Academiei Americane de arte și științe. Cîțiva ani mai tîrziu vizitează Suedia şi Norvegia şi participă la Congresul de istorie a religiilor.

În anul 1977 Mircea Eliade primește premiul Bordin al Academiei Franceze. Iar în anul 1985 devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington.

În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editînd cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunînd contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectînd un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar.

Mircea Eliade a murit la vîrsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago și a fost incinerat la Capela Rockfeller din Hyde Park.

10 mai : Ziua Românităţii Balcanice – Ziua românilor din Balcani!

Ziua Românității Balcanice! Astăzi drepturile românilor nu sunt respectate de niciun stat din Balcani, iar diplomația română este inexistentă!

Astăzi se împlinesc 119 ani de la publicarea Iradelei (decretul) sultanului Abdul-Hamid al II-lea prin care, în pofida opoziției grecilor, se conferea aromânilor și megleno-românilor din Imperiul Otoman statutul de comunitate distinctă, cu drepturi culturale proprii și posibilitatea de a-și constitui foruri specifice de reprezentare, transmite Romanian Global News.
În prezent, la data de 10 mai este sărbătorită Ziua Românităţii Balcanice, în baza prevederilor Legii 156 din 7 iunie 2021, ca o recunoaștere a contribuției majore pe care românii din Balcani (aromânii și megleno-românii) au avut-o la construirea statului modern și la emanciparea națională a poporului român.
De asemenea, în această zi sunt marcate alte trei momente istorice importante:
10 mai 1866 – Carol I devine domnitor al României
10 mai 1877 – Proclamarea Independenței de stat față de Imperiul Otoman
10 mai 1881 – Proclamarea Regatului României

 ȚARA NOASTRĂ A LUPTAT TIMP ÎNDELUNGAT PENTRU DREPTURILE MINORITĂȚILOR ROMÂNE DIN BALCANI

Harta răspândirii aromânilor și meglenoromânilor la sfârșitul sec, al XIX-lea și începutul secolului XX.

Încă de la jumătatea secolului XIX, liderii aromânilor şi autorităţile de la Bucureşti şi-au fixat ca obiectiv al acţiunilor lor în Imperiului Otoman recunoaşterea românilor (vlahilor) ca o comunitate distinctă și obţinerea dreptului de a învăţa şi de a practica cultul în limba maternă.

În primăvara anului 1905 s-a produs, însă, un incident care a grăbit decizia sultanului de a oferi satisfacţie comunităților românești. La sfârşitul lunii aprilie, guvernul român a trimis la posturi, în Imperiu, doi revizori şcolari, Andrei Balamace şi N. Tacit, care s-au prezentat guvernatorului general din Ianina, Osman Paşa cu acreditările.

După cum susţineau cei doi revizori într-un interviu luat de ziarul „Messagero“ din Roma, preluat de reputata publicație românească „Universul“: „Deja din ianuarie eram oficial recunoscuţi de către Poartă ca inspectori ai şcoalelor româneşti din Turcia“.
Guvernatorul nu a recunoscut însă documentele celor doi revizori, ba chiar i-a arestat sub acuzaţia că provoacă dezordini în Turcia, prin instigare la nesupunere faţă de autorităţile statului .

Lor li s-a imputat instigarea la răscoală a aromânilor din satele Băiasa şi Furca împotriva valiului, deşi A. Balamace şi N. Tacit nu aveau nici un amestec în această mişcare de protest. Aromânii din cele două localităţi se răsculaseră ca urmare a deciziei lui Osman Paşa de a interzice celebrarea slujbei în limba română, în comunele aromâneşti din vilaetul condus de el.
Autorităţile române au protestat imediat faţă de actul unilateral şi lipsit de fundament juridic al arestării revizorilor şcolari, cu atât mai mult cu cât valiul i-a expulzat pe cei doi revizori la Brindisi (Italia), deşi primise ordin de la Constantinopol să-i pună în libertate10. Consulul României la Ianina a cerut autorităţilor otomane „să atragă în mod serios atenţia lui Osman Paşa, făcându-l direct responsabil de orice ni s-ar putea întâmpla“.

Arestarea celor doi revizori şcolari a produs reacţia imediată a României, actul fiind considerat de autorităţile de la Bucureşti o ofensă directă adusă statului român, ce i-a afectat poziţia şi interesele în Balcani şi în Imperiul Otoman, dar şi un moment prielnic pentru a rezolva problema comunităţii românești (aromâni și megleno-români), în sensul acordării drepturilor culturale şi a recunoaşterii ca etnie distinctă.

Poziţia oficială a statului român faţă de această criză a fost exprimată, la scurtă vreme, printr-o notă adresată autorităţilor de la Constantinopol, notă redactată în urma unei şedinţe extraordinare a cabinetului de miniştri, sub preşedinţia Rgelui Carol.

Conţinutul documentului a fost reluat într-o scrisoare trimisă reprezentantului român în capitala otomană, Al. Em. Lahovary, în care se scria: „Vă rog să protestaţi contra acestei violări a drepturilor omului şi să faceţi cunoscut Porţii că vom da acestui fapt urmări grave dacă nu obţinem satisfacţie completă. Noi cerem: punerea în libertate imediat a revizorilor arestaţi, o despăgubire pentru daunele pricinuite de arestarea lor, scuze şi destituirea valiului, recunoaşterea dreptului românilor din Macedonia ca naţionalitate cu drepturi egale cu celelalte din Imperiul Otoman printr-o iradea pentru a regla definitiv problema“.
Poziţia fermă a guvernului român a fost exprimată şi în cadrul întrevederii pe care Iacob Lahovary a avut-o cu ministrul turc la Bucureşti, ocazie cu care i s-a comunicat reprezentantului Porţii că, în cazul refuzului de a satisface toate punctele notei trimise la Constantinopol, România va suspenda relaţiile diplomatice cu Imperiul Otoman.
Faptul că în această perioadă fotoliul externelor era ocupat atunci de Iacob Lahovary, de formaţie militar, a imprimat diplomaţiei româneşti mai multă fermitate.

Aflând că guvernul de la Bucureşti a dat instrucţiuni Legaţiei de la Constantinopol ca de 10 mai să nu arboreze tricolorul şi să suspende recepţia oficială în semn de protest, sultanul a decis să ia prin surprindere reprezentanţii statului român. Înainte de ora fixată pentru prezentarea felicitărilor cu ocazia zilei Regatului, administraţia turcă a trimis o delegaţie la sediul Legaţiei române. Reprezentanţii autorităţilor otomane au înmânat lui Al. Em. Lahovary iradeaua prin care românii erau recunoscuţi ca o comunitate distinctă în cadrul Imperiului, putând utiliza limba maternă în şcoli şi biserici.
Actul emis de sultan prevedea că:

„Majestatea sa Imperială, sultanul, care în sentimentele sale de înaltă justiţie şi îngrijire părintească pentru popoarele sale, îşi întinde binefacerile şi favorurile sale asupra tuturor supuşilor săi credincioşi, fără deosebire de rasă, nici religiune, luând în consideraţie suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele tronului imperial de către supuşii săi valahi, a binevoit să ordone că, în virtutea drepturilor civile, de care dânşii se bucură cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze pe muhtari conform cu regulamentele în vigoare; ca, după cum se practică pentru celelalte comunităţi, membrii valahi să fie deopotrivă admişi, după regulă, în consiliile administrative şi ca înlesniri să fie acordate de către autorităţile imperiale pentru profesori numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcolilor şi îndeplinirea formalităţilor dictate de legile Imperiului pentru deschiderea noilor stabilimente şcolare.

Această ordonanţă imperială a fost comunicată departamentelor respective pentru executarea ei”.

Data de 10 mai a fost aleasă în mod simbolic, fiind Ziua Națională a României, și încheia soluționarea unei negocieri diplomatice intense în cursul căreia România amenințase Poarta cu ruperea legăturilor diplomatice dacă nu se dau drepturi aromânilor, solicitările fiind susținute de reprezentanții diplomatici ai Germaniei și Rusiei la Constantinopole.

Iradeaua recunoştea, existenţa unei comunităţi românești distincte, ce ieşea din categoria mult prea cuprinzătoare şi imprecis definită a „creştinilor ortodocşi“ din Imperiu, adică din miletul rum. Acest fapt însemna recunoaşterea specificităţii etnice a românilor, care nu mai puteau fi asimilaţi grecilor, ca până atunci, şi puteau beneficia de drepturi civile şi culturale. În aceste condiţii, aromânii aveau posibilitatea să-şi aleagă primarii (muhtarii) în localităţile în care erau majoritari şi să fie admişi în consiliile provinciilor.
O dată cu acordarea iradelei, sultanul a luat şi câteva măsuri pentru a restabili bunele raporturi cu România: a dispus ca Osman Paşa să declare consulului român din Ianina că nici el, nici guvernul imperial nu sunt animaţi de sentimente duşmănoase faţă de români şi i-a eliberat pe cei doi revizori arestaţi. Deciziile administraţiei centrale otomane au fost salutate de oficialităţile de la Bucureşti, care au sărbătorit momentul acordării iradelei ca pe o victorie de răsunet a diplomaţiei române
Presa a marcat şi ea evenimentul, prin articole care au încercat să surprindă însemnătatea actului emis de sultan, dar şi întreaga istorie a relaţiilor româno-otomane din perspectiva problemei românești din Balcani. Sugestive sunt intervenţiile ziarului „Adevărul“, care, după ce prezenta în numărul din 13 mai 1905 şedinţa festivă a Camerei Deputaţilor notând: „Şedinţa de ieri va rămâne memorabilă. Toate pasiunile politice au dispărut şi reprezentanţii tuturor partidelor s-au asociat la sărbătoarea unui succes diplomatic“, adăuga un comentariu, într-un ton la fel de festiv:

„E prima oară când am ştiut să ne purtăm cu vrednicie“. La rândul lui, ziarul „Universul“ scria că: „E de netăgăduit că ne aflăm în faţa unui mare eveniment care încoronează munca neobosită de ani de zile a României sub înţeleapta conducere a Regelui Carol“. Evident că atât presa cât şi guvernanţii au încercat să sublinieze mai ales rolul şi importanţa României în rezolvarea crizei cu Imperiul Otoman şi implicit a situaţiei comunităţii aromâne.

Nu au lipsit, însă, nici elogiile aduse puterilor europene, care au sprijinit diplomaţia română şi a căror implicare, în opinia noastră, a fost decisivă pentru soluţionarea problemei.
Astfel, în discursul rostit în Camera Deputaţilor, Ion I.C. Brătianu declara „Am luat cuvântul pentru a ne felicita de acest rezultat. A ne felicita întâiu pentru situaţiunea românilor din Macedonia, a ne felicita, de asemenea, pentru relaţiile noastre amicale cu Imperiul Otoman. […] Exprim recunoştinţa noastră Sultanului şi Puterilor amice pentru concursul călduros pe care ni l-au dat“.
La rândul lui, generalul Iacob Lahovary spunea, cu acelaşi prilej, că; „România trebuie să fie recunoscătoare către Majestatea Sa Sultanul pentru bunăvoinţa ce a arătat populaţiei credincioase de neam român. Aduc omagiul meu de recunoştinţă şi Marilor Puteri, care au dat sprijinul lor puternic statului român“.
Ziarul „Adevărul“ scria şi el într-un articol că, din declaraţiile generalului Lahovary şi „din cele ce au transpirat până acum“, rezulta că pentru tranşarea diferendului toate puterile ne-au dat concursul, Germania şi Italia remarcându-se prin insistenţă deosebită, iar Austro-Ungaria prin concursul pasiv. Articolul a surprins destul de fidel realităţile, evidenţiind atitudinea rezervată a Vienei pe toată durata disputei diplomatice, dar uitând să menţioneze rolul deosebit al Rusiei.
Succesul diplomatic al României a fost sărbătorit şi pe străzile capitalei, unde câteva mii de bucureşteni s-au adunat în piaţa Sf. Gheorghe, pentru a-şi exprima bucuria. Însoţiţi de muzică militară şi purtând steaguri, manifestanţii au pornit pe Calea Victoriei până la Palatul Regal, unde au strigat „Trăiască Regele! Trăiască România!“ şi de acolo mai departe spre locuinţa premierului Gh. Gr. Cantacuzino şi spre sediul Legaţiei Otomane44.

De asemenea, „Asociaţia generală a studenţilor români“ a convocat o întrunire la Sala „Dacia“ pentru a-şi manifesta bucuria pentru acordarea iradelei, de acolo plecând spre Legaţia Italiană, apoi la Palatul Regal, la Legaţia Germaniei, la cea Otomană şi la casa ministrului de externe. Manifestări similare au avut loc şi la Constanţa .
Recunoaşterea comunităţii românești ca etnie distinctă în Imperiul Otoman a reprezentat, în acelaşi timp, şi o puternică lovitură dată propagandei elene din Macedonia şi politicii externe dusă de Atena. Până în 1905, guvernul grec se folosise de statutul juridic ambiguu al aromânilor, care erau incluşi în miletul rum, pentru a-şi subordona această comunitate şi pentru a justifica astfel pretenţiile asupra sudului Macedoniei, în baza dreptului natural şi istoric.
Ca urmare, guvernul de la Atena a adresat o notă Imperiului Otoman şi puterilor europene, prin care protesta împotriva iradelei, iar Patriarhul de la Constantinopol l-a vizitat personal pe Marele Vizir pentru a-şi exprima nemulţumirea.

Drepturile acordate aromânilor şi actul emis de sultan au iritat şi mai mult spiritele în Macedonia, unde bandele greceşti şi-au intensificat acţiunile violente asupra aromânilor, iar tensiunile dintre statul român şi cel grec s-au transformat într-un conflict diplomatic deschis, ce a debutat în 1906.

decretul imperial (iradea) prin care se consfințea pentru prima dată dreptul de organizare în comunități cu privilegii de autoadministrare al poporului “ulagh” (sau valah), care trăia în granițele existente la acel moment ale Imperiului Otoman.

Să notăm că etnonimul ”ulagh”(valah) avea același înțeles pentru toți locuitorii ținuturilor locuite de români și că prin urmare nu se referea doar la aromânii din Imperiul Otoman, ci la toți românii din Balcani.

Specialiști ai Academiei Române au explicat foarte clar,în mai multe rânduri, că în acest decret imperial otoman, nu se regăsește niciodată și nicăieri etnonimul de aromân (sau armân).

În plus, ca să nu existe poate confuzii  pentru cititorii de peste un veac al acestui document, privitor la cine erau așa numiți ulaghi, decretul consfințea în mod expres dreptul Statului Român de a finanța (în continuare) educația, cultura și religia beneficiarilor acestui act.

Așadar, 23 mai reprezintă un moment de răscruce din procesul istoric de recunoaștere al drepturilor românilor și aromânilor din Peninsula Balcanică, dar și o victorie importantă a diplomației românești.

Foto: Aromâni

Prevederile iradelei de la 10 mai 1905 au generat transformări atât la nivelul comunităţii aromâne, din perspectiva rolului ei şi a poziţiei în cadrul Imperiului Otoman, cât şi a raporturilor statului român cu celelalte state balcanice.

Prin actul sultanului din 1905 românilor le-au fost recunoscute toate drepturile, cu excepţia celui de a avea un lider propriu şi, spre deosebire de ordinul viziral din 1878, care le oferea doar posibilitatea de a înfiinţa şcoli proprii, iradeaua lui Abdulhamid II recunoştea dreptul românilor de a se constitui în comunităţi şi de a-şi alege primari şi consilieri.
Aceste prevederi erau de mare însemnătate, întrucât românii din Balcani puteau participa la viaţa publică a Imperiului Otoman, îşi puteau spune şi impune părerea într-un cadru instituţionalizat, luau parte la decizii şi aveau şansa să-şi apere şi să-şi promoveze interesele. În plus, ei beneficiau de dreptul de a utiliza limba maternă în Şcoală şi Biserică, ceea ce reprezenta un avantaj în lupta pentru păstrarea specificului etnic şi un câştig însemnat în disputa cu grecii, a căror autoritate şi proiecte naţionale erau serios ameninţate.

Adaptat de Romanian Global News după lucrarea:
http://adxenopol.academiaromana-is.ro/xenopolitana/xeno_06/xeno_06_11.pdf

MOSCOVA ÎȘI DĂ DIN NOU ÎN PETEC, INVOCÂND un „genocid de tip nazist” în REPUBLICA Moldova

Foto: Maria Zaharova, purtătoarea de minciuni a conducerii moscovite

ISW: Rusia invocă un „genocid” de tip nazist în Moldova. Scopul retoricii ar fi justificarea unei „viitoare agresiuni ruse”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe (MAE), Maria Zaharova, a afirmat că guvernul de la Chișinău este implicat într-un „genocid” de tip nazist în Moldova. Potrivit unei analize a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), această declarație ar fi o inflexiune în retorica oficialilor de la Kremlin cu privire la Moldova, care probabil este menită să creeze condițiile pentru a asigura controlul asupra Moldovei și nu doar asupra unor regiuni ale acesteia relatează publicația Agora.md.

Zaharova a acordat un interviu de Ziua Victoriei pentru agenția de presă a Kremlinului, Tass, în care a susținut că președinta Maia Sandu și administrația sa se angajează în practici comparabile cu cele folosite de-al Treilea Reich.

Zaharova s-a concentrat foarte mult pe politicile guvernului moldovean față de „limba moldovenească”, susținând că „guvernul Sandu înlocuiește limba moldovenească cu limba română” și că acest lucru constituie „elemente de genocid împotriva unui întreg popor”!

Ea s-a arătat de asemenea extrem de iritată de faptul că autoritățile de la Chișinău nu marchează 80 de ani de la așa-numita ”eliberare” a Moldovei de către armata sovietică: https://tinyurl.com/2s4bsfkh

Purtătoare de cuvânt a MAE-ului rusesc a sugerat că Kremlinul se așteaptă ca în viitor să vină la putere o nouă administrație, care „să nu semene cu guvernul orientat spre vest al lui Sandu”.

Moscova a invocat în mod repetat nevoia autoproclamată de „a proteja compatrioții Rusiei”, în special vorbitorii de limbă rusă, care „se confruntă cu discriminarea”, pentru a justifica agresiunea rusă în străinătate, inclusiv în Ucraina și Moldova.

Cu toate acestea, oficialii de la Kremlin, inclusiv președintele rus Vladimir Putin, au promovat recent povestea că Rusia se află într-un conflict geopolitic existențial cu o presupusă „mișcare nazistă modernă”, care s-ar înmulți foarte repede în Occident.

Cele două regiuni pro-ruse din Moldova, regiunea autonomă Găgăuzia și republica separatistă transnistreană, găzduiesc populații mari de vorbitori de limbă rusă, iar trecerea Kremlinului de la acuzațiile privind persecuția vorbitorilor de limbă rusă la cea a vorbitorilor de limbă moldovenească indică faptul că Kremlinul încearcă probabil „să justifice o viitoare agresiune rusă în toată Moldova”, potrivit sursei citate.

Politicienii pro-Kremlin, prezenți la parada de la Moscova

Lideri din R.Moldova ai blocului electoral de opoziție pro-Kremlin „Victoria” au participat la parada de Ziua Victoriei de la Moscova, ceea ce, potrivit ISW, indică și mai mult faptul că Moscova intenționează să folosească acești politicieni ca instrumente „pentru a destabiliza întreaga țară și pentru a ataca democrația și procesul de aderare a Moldovei la UE”.

„Participarea lui Șor, Guțul și Tauber la parada de Ziua Victoriei este o demonstrație publică notabilă a importanței acestor trei actori moldoveni – și, prin urmare, a blocului electoral Victoria – pentru eforturile Kremlinului în Moldova”, mai susține sursa citată.

Deși Guțul s-a întâlnit recent personal cu Putin și alți oficiali de la Kremlin, iar legăturile bilaterale ruso-găgăuze s-au intensificat notabil în ultimele luni, „includerea lui Șor și Tauber la festivitățile de la Moscova indică și mai mult faptul că eforturile Kremlinului în Moldova nu se limitează doar la Găgăuzia”.

ISW continuă să evalueze că „Kremlinul este implicat în eforturi de destabilizare a întregii Moldove și de împiedicare a aderării Moldovei la UE și probabil că încearcă să exploateze legăturile Găgăuziei și Transnistriei cu Kremlinul și opoziția față de autoritățile moldovenești ca parte a acestor eforturi mai ample”.

 Zaharova a susținut că limba, cultura și identitatea moldovenească vor rămâne după ce Maia Sandu (foto) își va termina mandatul de președinte și că va lăsa „o pată întunecată în istoria Moldovei”, sugerând că Kremlinul se așteaptă să vină o nouă administrație la Chișinău, care să fie diferită de guvernul actual al R.Moldova care este orientat spre vest.

Oficialii de la Kremlin, inclusiv președintele rus Vladimir Putin, au promovat recent narațiunea conform căreia Rusia se află într-un conflict geopolitic existențial cu o presupusă mișcare nazistă modernă care se presupune că este prolifică în Occident.

Ilan Shor, politicianul moldovean cu cetățenie israeliană sancționat de SUA, guvernatorul Găgăuziei Evghenia Guțul și parlamentara moldoveană Marina Tauber, au participat la Ziua Victoriei din 9 mai la Moscova la invitația președintelui rus Vladimir Putin.

Shor, Guțul și Tauber, principalii lideri ai blocului electoral ”Victoria” recent creat, se pare că va participa la alegerile prezidențiale din octombrie 2024 din Republica Moldova.

Prezența lui Shor, Guțul și Tauber la parada de Ziua Victoriei de la Moscova, este o demonstrație publică notabilă a importanței acordate acestor trei actori moldoveni – și, în consecință, a blocului electoral Victoriei – pentru eforturile Kremlinului în Moldova.

Chiar dacă recent bașkana Gărăuziei, Evghenia Guțul, s-a întâlnit personal cu Putin și cu alți oficiali ai Kremlinului, iar relațiile bilaterale ruso-găgăuze au crescut considerabil în ultimul timp, invitarea lui Shor și Tauber la sărbările de la Moscova indică în continuare că eforturile Kremlinului în Moldova nu se limitează doar la Găgăuzia.

ISW continuă să evalueze că Kremlinul este angajat în eforturile de destabilizare a întregii țări, pentru a preveni aderarea Moldovei la UE și că probabil Rusia încearcă să exploateze legăturile sale cu Găgăuzia și Transnistria și opoziția lor față de autoritățile centrale moldovenești, ca parte a acestor eforturi mai ample.

Anterior, ISW scria că Rusia ar folosi-o pe Guțul pentru a-și justifica viitoare operațiuni.