CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ROMÂNIA DEFINITĂ DE CĂTRE MARILE NUME ALE SPIRITULUI ROMÂNESC DREPT UN STAT DE NECESITATE EUROPEANĂ

 

 

„Ardealul nu este un pământ. Ardealul suntem noi toţi. Ardealul este sufletul nostru”

(Mihai Antonescu, 10.X.1941).

 

 

Imagini pentru n iorga photos

 

 

Savantul Nicolae Iorga născut la Botoşani, pe 5 iunie 1871, într-o familie probabil de origine aromână, a fost un om de ştiinţă complet, aşa cum scot în evidenţă atât contemporanii săi, cât şi specialiştii de astăzi.

A fost istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist.

George Călinescu l-a numit „Voltaire al României“.

Iar în anii premergători primei conflagraţii mondiale, problema principală a regatului Românei erau fraţii din Basarabia, Bucovina şi din Transilvania.

Iată ce declara Iorga în 1917 în Parlamentul României:

“Este astăzi în România o singură chestiune, toate celelalte sunt numai ajutătoare pentru dânsa: chestiunea liberării teritoriului naţional, chestiunea revanşei noastre biruitoare […].

Singura chestiune care trebuie imediat rezolvată, prn braţele unite ale noastre şi ale fraţilor de peste hotare, e a dreptului românimii de a se impune ca stăpâni în orice colţ al pământului pe care l-a locuit”.

Marele istoric şi cărturar Nicolae Iorga, fiind conştient de necesitatea istorică a unirii tuturor românilor într-un singur stat naţional, afirma: “Nimeni nu creează hotare, care să rămâie pentru totdeauna, decât numai dacă este o garanţie de suflet în dosul fiecărei cuceriri, a fiecărei întregiri”.

A avut un sfârșit tragic, fiind ucis pe data de 27 noiembrie 1940, de un comando legionar, care l-a ridicat de la vila sa din Sinaia și asasinat la Strejnic, în jud. Prahova .

Conducerea Gărzii de Fier îl considera responsabil de uciderea Căpitanului, Corneliu Zelea Codreanu în timpul regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea, când Iorga care era și consilier regal, i-a intentat proces și liderul legionarilor a fost condamnat pentru calomnie.

Ulterior, Codreanu a fost asasinat din ordinul regelui, înscenândui-se o evadare.

După aflarea veștii despre asasinarea lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

 

ROMÂNIA –

 STAT DE NECESITATE EUROPEANĂ

Realitatea desprinsă din titlu a fost formulată tranşant de însuşi inegalabilul nostru istoric Nicolae Iorga.

„Suntem un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei, ba încă şi mai departe, se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aici nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este deci în atenţia estului şi vestului, nordului şi sudului deopotrivă şi în tot timpul.

El deţine, cum s-a spus, o poziţiune cheie, iar atenţia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă şi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi şi apetit sau primejdie. Un stat cu o astfel de situaţie în care te urmează în tot locul vânturile valurile, dator este cel dintâi să cunoască această situaţie, să-şi dea permanent seama de toate, bune şi rele, câte se ascund într-însa.

Toţi membrii acestui stat şi în primul rând pătura lui conducătoare trebuie să-şi aibă gândul mereu aţintit la ele.

Boala cea mai gravă, care macină societatea românească, este lipsa caracterelor.

Independenţa nu este un dar pe care ni-l face Europa, ci o recunoaştere a drepturilor străbune ale românilor, în conformitate cu sacrificiile lor.

În vecii vecilor, cât va mai dăinui suflarea românească pe acest pământ, să nu-i ierte Dumnezeu pe netrebnicii şi făcătorii de rele.”

Această definiţie a fost în repetate rânduri întărită, în formule diverse dar exprimând aceiaşi esenţă, de către cei mai mari dintre CEI MARI ai spiritului şi ştiinţelor româneşti:

M. Eminescu, M. Kogălniceanu, Brătienii, A. D. Xenopol, Spiru Haret, Take Ionescu, N. Titulescu, S. Mehedinţi, Grigore Antipa, Vasile Pârvan, Octavian Goga, I. Petrovici, I. Simionescu, C. Rădulescu-Motru, Radu R. Rosetti, D. Gusti, Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Sabin Manuilă, Mircea Vulcănescu, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Pamfil Şeicaru sau G. Vâlsan.

 

Unul dintre ei – l-am numit pe marele istoric român Gh. I. Brătianu – a desluşit cu nedezminţitu-i talent şi  exemplară concizie, în Cuvântul înainte al celei dintâi reviste române de  „Geopolitică şi Geoistorie” (1941), coordonatele poziţiei României în contextual general continental şi, mai limitat, sud-est european, deşi nu doar atât:

„Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un Stat de necesitate europeană.

Statul nostru este, deci, – continua istoricul Gh. I. Brătianu – în atenţia Estului şi Vestului, Nordului şi Sudului deopotrivă – şi în tot timpul. Ea deţine, cum s-a spus, cu adevărat o poziţiune-cheie.

Iar atenţia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă şi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi şi apetit sau primejdie.

Înseamnă, deci, că, mai mult decât oriunde aiurea, veghea în astfel de puncte trebuie să fie mereu trează (veghea ta, a celui acolo aşezat).

Ideea de hotar, de putere şi de apetit economic, internaţional, de autarhie şi independenţă, trebuie purtată acolo mereu în conştiinţe, ca o obsesie.

Suntem, prin poziţia noastră pe glob, dar şi prin cele ce poartă faţa şi ascund măruntaiele pământului nostru, ca o stână carpatică la un vad de lupi. Ciobanii, drept aceea, trebuie să aibă ghioagă bună şi toţi şi … să doarmă cât mai puţin.

Se înţelege, deci: un Stat cu o astfel de situaţie, în care te urmează în tot locul vânturile, valurile, dator este, el cel dintâi, să cunoască această situaţie, să-şi dea permanent seama de toate, bune şi rele, câte se ascund într-însa.

Toţi membrii acestui Stat, şi în primul rând pătura lui conducătoare, trebuie să-şi aibă gândul mereu aţintit la ele”

În momentul în care monumentala enciclopedie Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928, apărută integral în 1929 (3 volume, Bucureşti, Cultura Naţională, 1929, în total 1583 p., inclusiv indici de persoane şi de locuri), deci în timpul celei dintâi guvernări naţional-ţărăniste (Preşedinte al Consiliului de Miniştri, Iuliu Maniu), tocmai a apărut unele consideraţii se impun.

În primul rând, ediţia originală în trei volume masive a ambiţionat să   reprezinte – ceea ce a reuşit cu maximă strălucire şi pentru un timp îndelungat – un tablou şi un bilanţ al evoluţiei şi stării provinciilor după cel dintâi deceniu al apartenenţei lor la România Mare.

Opera, evident marcată de un spirit enciclopedist, fusese pregătită de un comitet de redacţie prezidat de D. Gusti, viitorul coordonator al celebrei Enciclopedii a României (4 volume, 1938-1943), asistat fiind de Emanoil Bucuţa.

Ea beneficia de solide contribuţii şi intervenţii, purtând semnătura unor personalităţi ştiinţifice de imens prestigiu naţional şi european – N. Iorga, R. W. Seton-Watson, Emanuel de Martonne, Wickham Steed, Liviu Rebreanu, Onisifor Ghibu, Nicolae Colan, Sextil Puşcariu, S. Mehedinţi, G. Vâlsan, Ştefan Meteş, Zaharia Bârsan, Constantin Moisil, George Moroianu, Sabin Manuilă, Al. Borza, R. Vuia, I. I. Lapedatu, V. L. Bologa ş.a.

În 1929 ori în prezent, când discuţiile despre Transilvania revin în atenţie.

Aceasta în contextul unor pretenţii revizioniste implicând anularea Sistemului Tratatelor de Pace de la Paris – Versailles din 1919-1920 (mai ales, în cazul în speţă, a Tratatului de la Trianon), pe motive ilogice şi raţiuni deşarte.

În atare situaţie, se înţelege, trilogia destinată tiparului recâştigă în semnificaţie. Acum, ca şi în 1929, trilogia Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928,  constituie, mai mult decât un argument, proba verităţii.

Iar, în context, putem să neglijăm demonstraţiile lui N. Titulescu, ilustrul nostru diplomat, care anterior făuririi României Mari la 2 Decembrie 1918, s-a remarcat în lupta pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara-Mamă?

Pe atunci, mai precis la 3 mai 1915, într-un discurs susţinut la Ploieşti pentru cauza intrării României în război împotriva Austru-Ungariei, a opinat:

“…România nu poate fi întreagă fără Ardeal … Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa … Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi  harta: Ardealul e inima României geografice!…”

 

Istoricul Gh.BUZATU- ROMÂNIA – STAT DE NECEISTATE EUROPEANĂ

 

https://www.printfriendly.com/p/g/vz5aPb prin http://roncea.ro/2011/08/17/romania-stat-de-necesitate-europeana-

Reclame

27/05/2018 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , | 1 comentariu

Octavian Goga, denigrat de politrucii proletcultişti comunişti

În anii de după război, în plin comunism, la Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română, a avut loc o şedinţă la care a fost  prezentă toată floarea scriitorilor din ţara noastră.

Subiectul era Octavian Goga. 

După cum se ştie, Octavian Goga a condus înainte de război un guvern, cu unele exprimari  extreme de naţionalism.

   

Foto: Octavian Goga

Avea să intre în dizgraţia hahalerelor comuniste şi a celor ce nu înţelegeau acel naţionalism adevărat, ce nu avea şi nu avea legătură cu fascismul, cu xenofobia, cu tot ce poate fi mai rău propagat de alte forţe, care nu doreau nici atunci să admită existenţa unor naţiuni, ci doar a unor populaţii amorfe.

Zaharia Stancu s-a făcut frate cu dracul ca să treacă puntea

Foto: Zaharia Stancu

Ei bine, Zaharia Stancu a fost cel mai vehement contestatar al marelui poet, lovind cu tot ce a putut în distinsul patriot român Octavian Goga, care nu mai putea să se apere fiind decedat.

A fost cel mai virulent şi cel mai negativist, împotrivindu-se cu toată tăria de reabilitarea lui Goga.

 

Foto: Tudor Arghezi

La sfârşitul cuvântării lui Stancu, Tudor Arghezi a cerut să i se acorde câteva minute în a spune şi el ceva…

Iată ce a spus:

„Eram  în iarna anului… la conacul marelui Goga. Depănam amintiri şi multe alte probleme ale timpului.  La  un moment dat se auziră bătăi la uşa conacului.  Goga, s-a dus, a deschis uşa şi văzu un tânăr  zgribulit cu nişte manuscrise în mâna. Îl ruga pe maestru să le citească şi dacă se poate să le publice  în ziarul ce îl conducea. Goga îl invită înăuntru  pe tânăr, luă manuscrisele  ce cuprindeau încercările lui poetice. 

Goga le citi pe îndelete  şi concluzia era clară.  Tânărul era plin de talent.  Îi spuse că nu poate să le publice acum dat fiind că revista era deja la tiparniţă.  Însă Goga i-a dat un aconto tânărului  cu promisiunea că în numărul viitor al revistei îi vor apare încercările poetice neuitând să menţioneze că sunt pline de talent.

Acel tânăr se numea Zaharia Stancu.”


Concluzia lui Arghezi a fost colosală şi a intrat definitiv în istoria acelui moment.
,,Acum iată de ce pe lumea asta sunt scriitori culţi sau … desculţi.” (Apropo-ul era legat de romanul lui Zaharia Stancu,  ,,Desculţ”.)
Arghezi a fost aplaudat de cei din sală, în picioare,  minute în şir.
Octavian Goga era reabilitat, iar  Stancu părăsea sala jenat vădit de adevărul spus de Arghezi.

 

 

http://infobrasov.net/reabilitarea-iar-azi-praduirea-unui-mare-roman-octavian-goga/

13/03/2018 Posted by | MARI ROMANI | , , , , | Lasă un comentariu

Ne-a părăsit la vârsta de 101 ani Neagu Djuvara, unul dintre cei mai respectați și cunoscuți istorici ai României

 

 

 

 

 

 

 

Istoricul Neagu Djuvara, una dintre cele mai îndrăgite personalităţi culturale ale României, a încetat din viață la 101 ani. 

S-a născut la 18 august 1916 (31 august 1916 S.N.) la Bucureşti într-o familie aristocrată. Tatăl său, Marcel Djuvara, provenea dintr-o familie de aromâni din zona Pindului stabiliţi în Ţările Române la sfârşit de secol XVIII. A fost şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, apoi căpitan de geniu în armata română şi a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Mama, Tinca  Grădişteanu, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni descendenţi ai voievodului Basarab, aristocraţi înrudiţi cu familiile Cîmpineanu, Sturza, Ghica şi Mavrocordat şi care care au dat României politicieni, diplomaţi şi universitari.

Povestea acestor familii avea să o spună Neagu Djuvara în volumul ”Ce-au fost „boierii mari“ în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX)”, publicat în 2010. 

Familia s-a refugiat mai întâi în Moldova, pentru ca apoi, trecând prin Rusia, la Sankt Petersburg unde au trăit momente dramatice în timpul declanşării Revoluţiei bolşevice, să ajungă în Belgia, la bunicul său care era reprezentantul României la Bruxelles.

În 7 noiembrie 1917, Tinca Djuvara, împreună cu fiii săi, Răzvan şi Neagu, scapă din Petersburgul bolşevizat, luînd ultimul tren spre Helsinki – primul oraş al lumii libere. ”Am plecat din Rusia, care va deveni bolșevică pentru zeci de ani, chiar la momentul ultim, în ultima clipă. Mi s-a povestit asta de când eram copil de 5-6 ani” – spunea Djuvara în interviu.

Tatăl său moare, la Bucureşti la câteva zile după armistiţiul care consemneaza capitularea Germaniei, din 11 noiembrie 1918.

În 1937 devine licențiat la Sorbona (istorie), iar în 1940 își ia doctoratul în Drept la Paris. Avea să reia mai târziu studiile de filosofie la Sorbona, unde obține în 1972 doctoratul de stat, sub îndrumarea cunoscutului sociolog și filosof Raymond Aron, cu o teză de filosofie a istoriei. În 1987 a obținut Diploma Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) din Paris.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa.

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm la 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legație la Stockholm, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, după care alege calea exilului în Franța și militează în diverse organizații din diaspora. A fost secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, și a activat la Radio Europa Liberă, Fundația Universitară ”Carol I”, Casa Românească, etc.

În 1961 a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat 23 de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984), călătorind mult în Africa, Europa și America. Concomitent a fost și profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey.

Din 1984 a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, iar după Revoluția din decembrie 1989 a revenit, în 1990, în România.A fost profesor-asociat la Universitatea din București (1991-1998). Este membru de onoare al Institutului de Istorie ”A.D.Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” din București.

Preocupat în mod special de filosofia istoriei și de istoria României, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrări de referință, dintre care: ”Le droit roumain en matiere de nationalité” (teza de doctorat) (Paris, 1940); ”Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations” (”Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor”) (Paris, 1975), carte premiată de Academia Franceză în 1976; ”Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la premiere moitié du XIXe siecle” (”Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne”; ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (2008); ”Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii”; ”De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul” (ediția I — 2003, ediția a II-a — 2007), cu o traducere în engleză apărută în 2011; ”Însemnările lui Georges Milesco” (roman); ”Amintiri din pribegie” (2005, în 2012 apărând cea de-a zecea ediție), versiune franceză: ”Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990)”; ”Există istorie adevărată?” (2004); ”Thocomerius-Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Țării Românești” (2007); ”Războiul de șaptezeci și sapte de ani (1914-1991) și premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie” (2008); ”Ce au fost ‘boierii mari’ în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI-XX)” (2010); ”Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 și unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” (2012); ”O scurtă istorie ilustrată a românilor” (2013) (apărută, în 2014, și în traducere în limba engleză — ”A Brief Illustrated History of Romanians”).

În 2006, Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Național ”Servicul Credincios” în grad de Mare Cruce. În 2010 a fost decorat de către ambasadorul Franței la București, Henri Paul, cu ordinul Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer. La 9 august 2016 istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler.

La 30 octombrie 2012, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, iar la 5 decembrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați.

 

https://www.romaniatv.net/neagu-djuvara-a-murit-la-101-ani_400044.html

https://www.pressalert.ro/2018/01/murit-istoricul-neagu-djuvara-la-101-ani/

http://www.sursazilei.ro/murit-istoricul-neagu-djuvara/

 

 

 

 

25/01/2018 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: