CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PENTRU NEMURIREA AMINTIRII CELUI CARE A FOST EROUL LUPTEI ANTICOMUNISTE PAUL GOMA

Scriitorul şi dizidentul anticomunist Paul Goma a murit din cauza COVID-19.  Era internat în Franţa

Recent, în satul basarabean Mana, din Orhei, unde a văzut lumina zilei neînfricatul erou al luptei anticomuniste Paul Goma, a fost inaugurată placă memorială închinată amintirii inegalabilului scriitor român Paul Goma, dizidentul supranumit ”Soljenițîn al nostru”.

Refuzul și indiferența celor care stăpânesc acum casa părintească a lui Paul Goma, nu a fost o piedică în calea instalării acestei plăci comemorative, pe care autoritățile comunei au amenajat-o chiar în fața porții casei, lângă fântână.

 Paul Goma


Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, într-o familie de învățători români.

După cedarea Basarabiei fostei URSS, Paul Goma s-a mutat cu familia în România.

Fiind elev la Liceul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a fost exmatriculat, pentru că susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate pentru anticomunism. A reuşit totuşi să termine Liceul ”Radu Negru” din Făgăraş, în 1953. În 1954 a început Institutul de Literatură şi critică literară „Mihai Eminescu” din Bucureşti. 

A fost arestat în la 22 noiembrie 1956, pe când era student al Facultăţii de Filologie, Universitatea Bucureşti, ca urmare a manifestaţiilor studenţeşti anticomuniste declanaşate în contextul revoluţiei din Ungaria.

Prin sentinţa nr. 487 a Tribunalului Militar Bucureşti din 3 mai 1957 Paul Goma şi colegul său, Horia Florian Popescu au fost condamnaţi la câte doi ani închisoare corecţională pentru „delictul de agitaţie publică”. Pedepselor relativ mici aplicate de instanţă li s-au adăugat însă ani de DO. La expirarea pedepsei, lui Paul Goma i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, printr-o decizie a M.A.I., pe timp de 24 luni la Lăteşti.

La 9 octombrie 1961 biroul raional Feteşti al Securităţii propunea direcţiei regionale Bucureşti ca lui Paul Goma să i se prelungească domiciliu obligatoriu cu încă 36 luni pentru că „a avut o atitudine duşmănoasă şi în perioada domiciliului obligatoriu”. Prin decizia 16285 din 2 noiembrie 1961 i se prelungea DO cu 24 luni. Restricţiile domiciliare aveau să îi fie ridicate la 21 februarie 1962. După eliberare, se reînscrie la Facultatea de Filologie.

Revine în 1977 în prim planul rezistenţei anticomuniste româneşti prin scrisoarea de adeziune la Charta’77 din Cehoslovacia şi prin alte scrisori, declaraţii şi apeluri în care condamnă regimul Ceauşescu. Arestat din nou în 1977, a fost expulzat din ţară, la 20 noiembrie 1977, în Franţa, unde a continuat, împreună cu exilul românesc,  protestele împotriva dictaturii ceauşiste.

A scris mult despre gulagul românesc, devenind celebru după publicarea în occident a cărților sale , interzise de regimul comunist din România: OstinatoGherla, Patimile după Piteşti şi despre „mişcarea Goma” din 1977, Culorile curcubeului.

24/10/2021 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CONSTANTIN NEGRUZZI DESPRE PRINCIPELE CĂRTURAR DIMITRIE CANTEMIR

 Foto: Dimitrie Cantemir s-a născut în ziua de 26 octombrie 1673 la Iaşi, în familia lui Constantin Cantemir, viitorul domnitor al Moldovei.  Mama sa – Ana Bantaş, era descendenta unei familii de boieri, la origine negustori din Lăpuşna.

Constantin Negruzzi – Prescurtare din viaţa Principelui Dimitrie Cantemir

Prinţul Dimitrie Cantemir s’a născut la anul 1673 Octomvrie 26, când tatăl său Constantin era numai Serdar la Orhei.

La 1684 numindu-se Constantin Cantemir Domn Moldaviei si urmând a trimite zălog pre unul din fiii săi la Poarta Otomană (după cum se obişnuia atunci), el a trimis pre Antioh fiul său cel mai mare împreună cu alţi şase tineri fii de boeri.

După trei ani l’a schimbat fratele său Dimitrie rămâind la Constantinopoli până la 1691, când iarăşi l’a schimbat Antioh.

În cursul vremii cât s’a aflat acolo, el s’a ocupat cu limba şi mai ales cu muzica turcească pre care a adus-o la o deplinire de care era cu totul lipsită, căci el fu cel dintâi ce a regulat notele turceşti.

În anul următor a întovărăşit cu tatăl său pre Seraschierul Deldabon în campania dela Soroca.

La 14 Martie 1693, murind tatăl său, boierii care făgăduiseră murindului părinte că vor alege Domn pre Dimitrie, n’a putut izbuti, căci Poarta numi pre un altul, iar Dimitrie fu chemat la Constantinopoli. La 1700, s’a însurat cu Casandra fata lui Şerban Cantacuzin care fusese Domn în ţara românească şi din căsătoria aceasta i s’a născut o fiică.

Curând mazilindu-se Antioh, s’a înturnat şi Dimitrie cu dânsul la Ţarigrad, unde s’a făcut părinte a patru feciori şi a patru fete.

Aici a rămas până la anul 1710, când Petru I al Rusiei a declarat război Turciei. La asemenea. împrejurare, Poarta găsi de cuviinţă a numi pre Dimitrie domn Moldaviei, căci domnul ce era Nicolai Mavrocordat, deşi om învăţat şi în favor la Turci, nu avea experienţa ce se cere la vreme de război.

Cantemir primi domnia mai mult prin îndemnul lui Deblet Girei hanul Tătarilor prietenul său, câştigând făgăduinţa marelui vizir Baltagi-Mohamet că nu i se vor cere dările acele mari ce se obişnuiau la numirea Domnilor.

Făgăduinţa însă nu se ţinu, căci abia sosise el în capitala sa cu cea mai mare grabă, când şi primi poruncă să trimită îndată banii pentru domnie şi să facă pod peste Dunăre pentru trecerea oştilor turceşti.

Acestea îl supărară într’atâta, încât îndată a şi intrat în trataţie cu un doctor grec numit Policala pre care-l trimisese Petru şi au încheiat un tratat care încuviinţându-l şi întărindu-l acest monarh la Luţc în Polonia în 13 Aprilie 1711, i s’au şi trimis cu un înadins.

În urma acestei convenţii, Cantemir înştiinţa pre Petru de toate cele ce se urmau, prelungind pre cât putea facerea podului şi îndemnând pre Ţarul a veni cât mai curând. Amăgit însă de Brâncoveanul, domnul Valahiei şi duşmanul Cantemireştilor, Petru sosi prea târziu, când nu mai putu opri trecerea Turcilor.

Oştile ruseşti tăbărâră pe Prut, iar împăratul vizită Iaşii în luna lui Iunie, unde boierii şi tot norodul îl primiră cu consideraţia şi respectul ce se cuvenea unui aşa mare monarh. Ţarul se zăbovi în Iaşi două zile şi apoi se înturnară în tabăra sa.

Campania dela Prut e prea cunoscută pentru ca să o mai spunem aici, îndestul că Petru cel mare silit a încheia pace, refuză hotărâtor de a da Turcilor, ce-l ceria, pe domnul Moldaviei ce era în lagărul său.

Cantemir împreună cu vreo mie Moldoveni, ce voiră a se deştera pentru dânsul, întovărăşi pre Împăratul în Rusia. Petru se arătă recunoscător şi generos. Prin un uric cu data din 1 August dela Movilă numi pre Dimitrie şi urmaşii săi Cnezi Ruseşti cu titlul de Prea Înălţaţi şi Prea luminaţi, îi hărăzi o însemnătoare pensie şi îl dărui cu mari moşii în Ucraina şi cu mari privilegii, căci, lucru nepilduit încă, îi lăsă dreptul de viaţă şi moarte asupra Moldovenilor ce-l urmaseră. În acelaş an, ei se şi aşezară cu toţii în Harcov.

Aici petrecu Cantemir până la 1713, ocupându-se de literatură, când se duse la Moscova, unde bolnăvindu-se soţia sa Casandra, se şi săvârşi din viaţă la 12 Mai nea vând încă treizeci ani. Ea fu înmormântată într’o mânăstire grecească din Moscova, la care soţul ei contribui mult spre zidirea unei biserici frumoase.

La 1714 chiemat fiind la Petersburg, Ţarul primi în gvardiea sa pre Şerban al treilea fiu al lui Cantemir. Aici zăbovi până la 1715 când Petru întreprinse o călătorie în Europa, iar el se înturnă la moşiile sale unde sfârşi istoria împărăţiei Otomane, pre care a fost începută la Ţarigrad.

La 1718 întovărăşind pre Ţarul la Petersburg, se însură de al doilea cu fiica Cneazului Trubeţcoi, când îşi schimbă şi portul, luând costumul franţez. La serbarea cununiei lui, au asistat Împăratul, Împărăteasa şi toată nobilimea curţii şi la această ocazie fu numit sfetnic de taină, dăruindu-i Petru şi o sabie de mare preţ.

În anul următor ş’a dus la Petersburg şi copii, afară de fiica sa Smaragda care fiind bolnavă de oftigă, a şi murit la 4 Iulie în al şeaptesprezecelea an al vârstei sale. Noua sa soţie însă a îndeplinit acea lipsă născând la 8 Noemvrie o altă fată, căriia a fost cumătră Împăratul şi Împărăteasa, numind-o tot Smaragda.

La 1720 primi poruncă să întovărăşească pre Ţarul la Persia, împreună cu Graful Tolstoi şi amiralul Apraxin. În campania aceasta, Apraxin avea grija oştilor, iar Cantemir şi Tolstoi a trebilor politice, alcătuindu-se din aceşti trei sfatul de taină al Împăratului.

Mergând cu Împăratul până la Colomna ce este la gura apei Moscova unde se varsă în Oca, de acolo au intrat în corabie şi au mers la Astrahan unde au sosit la 4 Iulie 1721. Dela Colomna însă a început a simţi o durere la rărunchi împreună cu nişte friguri ascunse care-l aducea uneori într’atâta slăbiciune, încât era silit să nu se scoale din pat câte trei, patru zile. La August simţindu se mai bine s’a dus dela Astrahan după Ţarul la Persia într’o fregată cu douăzeci tunuri; şi toată oastea trecând peste apă cu Împăratul, au ajuns în puţine zile la locul unde s’a zidit apoi cetatea St. Cruci. Cantemir mergând de acolo cu Petru pe uscat până la Derbent, ş-au trimis fregata înainte cu oamenii şi lucrurile sale.

O grozavă furtună însă aruncă corabia într’un scruntar unde, afară de oameni, se perdură toate alte lucruri, între care şi multe scrieri ale sale. Slăbiciunea sa însă mergea sporind şi boala sa se văzu că era o curgere de ud, la care nu puteau medicii, să-i facă nici o uşurinţă. Atunci el îşi făcu testamentul şi îl încredinţă Împăratului, pre care îl numi Epitrop copiilor săi.

Înturnându-se la Astrahan şi simţindu-se ceva mai în putere, îşi ceru voe dela Ţarul ca să se ducă la moşiile sale, unde ajungând în luna lui Martie, îşi petrecea vremea cu trebile casnice şi cu zidirea unei biserici pre care a închinat-o St. Dimitrie, dar reapucându-l boala se săvârşi din viaţă în 21 August 1723, fiind în vârstă de 40 ani, 7 luni şi 5 zile.

El avu cu soţia dintâi şease feciori şi două fete, iar cu cea a doua, numai o fată. Una din fete şi doi feciori muriră, încă trăind el; şi aşa-i rămaseră două fete Maria şi Smaragda şi patru feciori Matei, Constantin, Şerban şi Antioh.

Acest din urmă fiind trimis ambasador al Împărătesei Elisabetei lângă regele George, a luat cu dânsul şi istoria Latină a tatălui său despre Împărăţia Otomană, care s’a tradus şi s’a tipărit mai întâi Englezeşte şi apoi franţuzeşte şi nemţeşte.

Dimitrie era la stat de mijloc, mai mult slab decât gras; pururea vesel, vorba sa era foarte blândă şi plăcută. Se scula dimineaţa şi se ocupa de literatură până la amiazăzi când prânzia; pe urmă după obiceiul meridional dormia puţin după masă şi apoi iar se apuca de cetit şi scris.

A trebuit însă să-şi mai schimbe felul traiului după ce s’a făcut sfetnicul lui Petru cel mare şi ş-a luat o soţie tânără. Grăia turceşte, persieneşte, arabeşte, greceşte, latineşte, italieneşte, ruseşte şi româneşte; şi înţelegea foarte bine limba elenică, slavonă şi franţeză.

Se îndeletnicia mai mult de istorie deşi iubia filosofia şi matematicile. Arhitectura îi plăcea mult şi bisericile făcute în trei sate ale sale dovedesc gustul său în această artă, căci ele fiind de croiala sa sunt de un stil graţios şi original.

Cele mai multe din scrierile sale sunt cunoscute şi preţuite în lumea învăţată; şi fără nici o îndoială, el poate lua loc între cei întâi liraţi ce au existat pe la sfârşitul secolului XVII şi începutul celui al XVIII. Pentru Moldavi însă el trebui să fie îndoit scump şi ca domnitor şi ca istoric.

Deşi domnia lui fu scurtă şi viforoasă, totuş a arătat îndestulă înţelepciune şi chibzuire în cârmuirea trebilor ţării. Ca autor el fu cel întâi ce a dat idei lămurite istorice şi statistice asupra Moldaviei.

Chiar când sosi vestea morţii lui la Petersburg, rezidentul Împăratului Nemţesc de acolo primise diploma prin care Cantemir se numia Prinţ de Imperia Romană.


C. Negruzzi, 1851 Ianuarie 1(http://www.enciclopedia-dacica.ro/)

09/10/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, MARI ROMANI | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Eminescu văzut de Mirecea Eliade

Mircea Eliade s-a născut în 1907 la București, România. A fost un renumit istoric român al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof, jurnalist, eseist și profesor la Universitatea din Chicago; (d. 22 aprilie 1986,Chicago, Illinois, SUA)

În 1925, s-a înscris la Universitatea din București unde a studiat filosofia. Timp de aproape doi ani (de la sfârșitul anului 1928 până în septembrie 1930), a studiat filosofia sanscrită și indiană la Universitatea din Calcutta, în India. În 1933, a primit un doctorat în filosofie cu o disertație despre istoria comparativă a tehnicilor de yoga. Eliade este cunoscut pentru că și-a impus un program dur când era tânăr – dormea doar în jur de patru ore pe noapte și restul timpului citea sau scria.

A fost unul dintre marii istorici ai religiilor, titular al catedrei de istoria religiilor a Universității din Chicago, din 1957, din 1962, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Teoria sa despre întoarcerea eternă a devenit una dintre cele mai influente contribuții la studiile de religie. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată.

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. A devenit membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

„Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele.”

Mircea Eliade despre Eminescu

Paris, septembrie 1949.

Amintirile lui Mihai Eminescu din Blaj: A venit cu gândul de a-şi da  examenele restante pentru a absolvi clasa III-a - Ziarul Unirea

După rezistențele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieți, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerător, neamului întreg, iar nu numai păturei culte. Nu stiu dacă s-a facut vreodata socoteala exemplarelor tipărite din Poeziile lui Eminescu.

Dar in mai puțin de o jumatate de veac, poeziile acestea au fost reproduse în multe zeci de ediții, de la modestele tipărituri populare până la admirabila editie critica a Fundatiilor Regale, îngrijită de Perpessicius.

Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei.Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai putin semnificativa, daca n-ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.

Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene.

Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale.

Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi.

El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupti de pamant si de neam, regasim in tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcemm ca intr-un dulce somn, la noi acasa.

Intreg Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini pe care o mână harnică le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprăștiat pribegia.

Păstrați-le bine; este tot ce ne-a mai rămas neîntinat din apele, din cerul și din pământul nostru românesc.

03/10/2021 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: