CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 6 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 6 februarie în  istoria noastră

Anul 131: Este atestată documentar localitatea Rosia Montană, una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa.A fost înființată de romani cu coloniști aduși din Iliria, în timpul domniei împăratului Traian ca oraș minier. Era cunoscută sub numele de Alburnus Maior.

Primul document în care s-a specificat acest toponim este o tabliță din ceară care datează din ziua de 6 februarie 131.

Foto: Tăblițe cerate triptice = trei tăblițe de lemn prinse între ele, acoperite cu ceară de albine, pe care în antichitate se scriau diverse texte, mesaje, socoteli… și care se închideau ca o carte

Tripticele au fost semnalate prima oară în anul 1835, la München, ca fiind găsite  în minele de aur de la Roșia. Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii în minele Larnic, unde, pe lângă tăblițe, s-a găsit și un stil pe care oamenii din zona îl numesc condei și pe care astăzi îl folosesc ca instrument pentru a încondeia ouăle de Paști; în minele din Letea, unde, lângă triptice a fost găsit și cadavrul unui bărbat cu barba lungă, cu vârsta apreciată la 40 de ani; într-o mină din Cârnicul Mare, într-o odaie subterană care era mobilată cu o masă și mai multe scaune, având și o vatră (11 triptice); lângă Roșia Abrudului, în mina numită Sf. Ecaterina, la o adâncime de 277 metri, unde au fost găsite cele mai multe triptice, împreună cu obiecte casnice.

Povestea tăblițelor descoperite  în minele Letea s-a păstrat  în detaliu. În anul 1788, un băieș căruia nu i s-a păstrat numele a găsit trei triptice într-una din minele de aur restaurate de Societatea Sf. Iosif, al cărei magister era Paul Laurențiu Kovacs din Abrud. Unul din triptice a ajuns la Kovacs, iar despre celelalte două nu se mai știe nimic. Kovacs a dăruit tripticul cumnatului său, Ștefan Lazar, superintendentul Unitarienilor din Cluj, scriindu-i că s-a găsit împreună cu o mulțime de alte obiecte casnice. Ștefan Lazar, cunoscând valoarea tripticului, l-a dăruit la rândul său Colegiului Unitarienilor din Cluj, unde s-a păstrat ca o curiozitate până la 1811, când Ștefan Lazar a murit.

Fiul său, Samuel, colecționar de antichități, l-a cerut înapoi și i-a fost returnat, după care l-a vândut în 1834 librarului anticar Samuel Nemeș. Se pare că tot la acest anticar au ajuns și unele tăblițe în limba greacă, pe care a încercat să le falsifice. Una dintre acestea a ajuns la Muzeul Național din Pesta, care a achiziționat exemplarul cu suma de 1000 de florini.

În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de tăblițe de ceară.

Tăbliţele cerate de la Alburnus Maior oferă informaţii precise asupra realităţilor economice, a sistemului de habitat, a vieţii religioase şi a raporturilor juridice care guvernau comunitatea minieră din Transilvania.

În afară de aspectul legat de istoria provinciei Dacia, tăbliţele cerate de la Alburnus Maior se reliefează ca fiind o categorie de izvoare cu un impact major asupra studiilor dreptului roman, raportate la scara întregului Imperiu, la loc de cinste între Fontes Iuris Romani Antiqui.

1696: A apărut, în tipografia instalată la Mănăstirea Snagovului „Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”. Cartea, publicată de către Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu.

Imagini pentru tipăritura  „orânduiala slujbei sfinţilor constantin şi elena”.foto

Este scrisă în limba slavonă şi română și cuprinde rânduiala Vecerniei, Utreniei şi Sfintei Liturghii din ziua de 21 mai, precum şi Paraclisul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi un canon de rugăciune către aceştia.

Rugăciunile sunt în limba slavonă, iar prefaţa, tipicul, Paremiile, Apostolul, Evanghelia şi Sinaxarul sunt în româneşte.

Această carte reprezintă un bine meritat omagiu adus domnitorului Constantin  Brâncoveanu, purtătorul numelui Sfântului Constantin, dar avea ca scop şi întărirea în popor a cinstirii sfinţilor, în care unii datorită influenţei calviniste, nu mai credeau.

1803: S-a născut la Țichindeal, Sibiu, cărturarul român Teodor Aaron (sau Aron), cleric, pedagog și profesor; (d. 25 martie 1859, Lugoj, județul Timiș) După studii de filosofie și teologie, începând din 1828 a deținut importante funcții în ierarhia bisericească și în cea administrativă.

A fost director al gimnaziului din Beiuș și rector al seminarului român leopoldin din Oradea. A trecut și printr-o experiență diplomatică, ca translator și jurnalist la Gazeta de Transilvania. Ca discipol al lui Petru Maior și latinist înfocat, a susținut ideea continuității românilor în Dacia Traiana. Lucrările sale („Cuvântări bisericești”, 1847; „Adnotări din istoria eclesiastică”, 1850) se remarcă prin notele polemice și acuratețea stilistică

A fost profesor și director al gimnaziului din Beiuș, paroh și protopop în Galșa (comitatul Arad), canonic onorariu, rector al seminarului român leopoldin din Oradea, cenzor și revizor al cărții românești tipărite la Buda, la Tipografia Universității, preot în Delani (Bihor), translator pentru limba română la Foaia Legilor din Pesta, apoi pe lângă Locotenența Imperială din Buda.

1857: A apărut la București, publicația unionistă liberal-radicală săptămânală Concordia, fondată de Constantin A. Rosetti. 1857: Apare la Bucureşti, în  Muntenia, jurnalul politic şi literar ”Concordia”, sub redacţia lui C.A.Rosetti.

Asemenea tuturor tipăriturilor vremii, folosea un alfabet de tranziție, întrebuințându-se în paralel alfabetul chirilic român și alfabetul latin. Din echipa de redacție au făcut parte Constantin D. Aricescu, administrator și Eugeniu Carada, secretar de redacție.

Devenită din 1859 cotidian, și-a schimbat în același an, la 9 august, denumirea în Românul.

1863: S-a născut la Țițești, Argeș , tenorul român Ion Băjenaru ; d.5 noiembrie 1921, Dej.

S-a afirmat în perioada de început a operei în România.

După absolvirea Conservatorului din București, a primit angajamente imediate din partea diferitelor companii de operetă, unde, datorită calităților sale vocale excepționale și talentului pe scena artistică, s-a bucurat de un mare succes.

A plecat în Italia, pentru a completa studiile teoretice și tehnica vocală, a obținut un angajament la La Scala din Milano, a cântat la San Carlo din Napoli, dar mai ales la Opera de Stat din Viena.

A înființat o trupă de operetă cu care a realizat turnee prin țară.

1866:  B.P Hașdeu editează la București revista săptămânală umoristică „Satyrul”.

Prezentat în format de ziar, ”Satyrul”a fost o publicație de mare fantezie și de profundă analiză critică, în domeniile litera-artistic și social-politic.

Era editată săptămânal, în perioada 6 februarie – 6 iulie 1866.

1867: S-a născut la Focșani, biologul Dimitrie Voinov, zoolog, histolog și citolog, profesor universitar, fondatorul școlii românești de citologie; d.7 iulie 1951, București.

A absolvit Liceul Internat din Iași, unde a fost coleg cu viitorii savanți Grigore Antipa și Emil Racoviță. La Științe naturale l-a avut profesor pe Grigore Cobălcescu, care i-a stimulat pasiunea pentru biologie.

După bacalaureat, a plecat la Paris pentru studii în domeniul biologiei, alǎturi de Emil Racoviță, Paul Bujor și Ion Cantacuzino. La Universitatea din Paris s-a specializat în zoologie.

În 1891, după susținerea examenului de licență și doi ani de specializare, a revenit în țară, unde a ocupat catedra de Zoologie și Morfologie animală a Facultății de Știinte din București, pe care a deținut-o până în 1937. Este autorul unor importante cercetări de histologie şi citologie și  a avut meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o şcoală puternică de citologie umană. 

A militat pentru dezvoltarea mișcării științifice în România, în cadrul Societății române de științe, fiind vicepreședinte al secției de știinte naturale și, ulterior, devenind președinte al acestei instituții. Lucrări: Principii de microscopieProblema biologică a diferențierii sexelor. A fost membru titular (din 1927) al Academiei Române.

1881: S-a născut la Chiojdeanca, Prahova, generalul român Ștefan Ionescu; (d.1955?).

A urmat Școala Fiilor de Militari de la Iași (1900–1902), Școala Militară de Infanterie și Școala Superioară de Război din București, fiind înaintat la gradul de locotenent (1907).

A participat la campania militară din Bulgaria (23 iunie–31 august 1913), la Războiul de Întregire (1916–1918), a fost numit în funcția de Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1937–1939).

 Poate fi considerat unul dintre organizatorii sistemului militar de apărare al României în perioada interbelică. Împreună cu generalii Samsonovici și Sichitiu a avut răspunderea organizării apărării strategice a României în perioada 1936–1938, a publicat lucrarea Considerațiuni asupra Regulamentului întrebuințării tactice a marilor unități.

La cererea sa a plecat de la Marele Stat Major, la 15 februarie 1939 (înlocuit de generalul Florea Țenescu), la comanda Corpului Armată Iași și apoi, din septembrie 1939, a preluat și funcția de comandă a Armatei a 3-a (până la 9 decembrie 1939). Datorită divergențelor de opinii cu generalul Motaș, comandantul Grupului 1 de Armate, la data de 19 februarie 1940 a fost trecut la Marele Stat Major, în calitate de Subșef al Marelui Stat Major și apoi trecut în rezervă la 17 septembrie 1940, fiind pus la dispoziția Cercului Teritorial București.

Generalul de divizie în rezervă Ștefan Ionescu a fost numit pe 2 decembrie 1941 în funcția de prefect al județului Roman.

La data de 11 mai 1945 a fost înaintat în gradul de general de corp de armată. A fost arestat în anul 1953, fiind eliberat în 1955, an în care ar fi decedat.

1885: Matematicianul Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucţiei şi al Cultelor.

Spiru Haret

Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie 1912, București) a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armeneană, renumit pentru eficiența cu care a organizat și modernizat învățământul românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române.

1889: S-a născut la Constanța, în Regatul României, Krikor H. Zambaccian, mare colecţionar de artă, eseist şi critic de artă de etnie armeană; (m. 18 septembrie 1962, București).

A studat la Institutul Superior de Comerț de la Anvers și a fost membru corespondent al Academiei Române. A scris monografiile lui Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, precum și volumele de eseuri „Pagini de artă”, „Însemnările unui amator de artă”, etc.

Sprijinitor al multor artiști de seamă, Zambaccian a adunat o valoroasă și bogată colecție de tablouri, care se regăsește în Muzeul Zambaccian. Mai mult decât atât, Krikor Zambaccian a inventat conceptul de consignație de artă dupăa cel de-al doilea Război Mondial, deschizând primul magazin de acest tip pe Calea Victoriei, în București, denumit Romarta (Arta Românească).

Imagine similară

Foto: Pictură de Ciucurencu –  portretul lui Krikor Zambaccian 

În 1947, impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o  statului român, deschizând la 19 mai în acelaşi an în Bucureşti, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă.

fost  membru corespondent al Academiei Române din 1948.

  1891: S-a născut la București, scriitorul și publicistul Adrian Maniu, poet, dramaturg și traducător. A fost fratele pictoriței Rodica Maniu și cumnatul pictorului Samuel Mutzner.

A inaugurat la Radiodifuziunea Română, în anul 1930, prestigiosul program „Universitatea Radio”, pe care l-a condus până în 1933. A debutat ca poet simbolist cu volumul Figurile de ceară (1912), urmate de alte volume: SalomeeaLângă pământLupii de aramăDrumul spre steleCântece de dragoste și moarte.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1933; (m.20 aprilie 1968, București).

A fost redactor  publicațiile  Chemarea, Universul, Dimineața și Adevărul, Adrian Maniu, a  făcut parte din primul colegiu director al revistei Gândirea alături de Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic.

Participă sporadic la cenaclul lui Alexandru Macedonski. Colaborează de-a lungul timpului la revistele „Insula” (1911), „Simbolul” (1911), „Seara” (1913-1914), „Noua revista română” (1914). A debutat ca poet simbolist cu volumul „Figurile de ceară” (1912).

Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără: 

  • Figurile de ceară, (1912), debut editorial
  • Lângă pământ, Ed. Cultura Națională,  
  • Drumul spre stele, Ed. Cartea Romaneasca, 
  • Cartea țării, Ed. Fundațiilor Culturale Regele Carol I
  • Cântece de dragoste și moarte, Ed. Cultura Națională 

Teatru 

  • Lupii de aramă, (1929), republicat la Editura Dacia, Cluj-Napoca, 230 pagini, 1975.

Traduceri : Cântecul Nibelungilor repovestit de Adrian Maniu, 462 pagini, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958.

 1897: S-a născut la Bârlad, medicul Constantin T. Nicolau, om de știință care şi-a legat numele de aşezarea hematologiei româneşti pe baze moderne, fost membru corespondent (din 1963) al Academiei Române; d. 27 noiembrie1973, la București.

A participat ca sublocotenent aviator la campania din 1917 în cadrul corpului de observatori aviatori care au dirijat eficient artileria noastră, contribuind la marile victorii din vara acelui an.

A absolvit Facultatea de Medicină din București, și a devenit doctor în științe medicale (1926). S-a specializat la Viena, Berlin și Paris.

A fost numit șeful Laboratorului de Hematologie de la Spitalul CFR din București.

În 1932 a obținut titlul de Doctor docent și a devenit profesor universitar la Facultatea de Medicină din București.

A fost primul profesor de hematologie din învăţământul superior românesc, separând această disciplină de histologie şi de medicina internă.

A fost membru al Societății Internaționale de Transfuzie și al Societății Internaționale de Hematologie.

Din lucrările sale: Icter sifilitic secundarHistopathologie de la cellule végétative dans la pellagreHematologie.

A pus bazele unei rețele de centre de conservare și transfuzie (1953).

1898: A avut loc, la Paris, sub bagheta dirijorului Edouard Colonne, premiera “Poemei române” compusă de George Enescu. A fost prima sa apariţie publică a lui Enescu , la vârsta de 16 ani, în calitate de compozitor.

„Poema Română” a fost publicată cu o dedicație făcută de tânărul compozitor reginei Elisabeta, soția regelui Carol I: ,,Omagiu respectuos M.S. Regina României”.

În timpul regimului comunist din 1947 până în anul 1990, Poema Română nu s-a putut cânta în țara noastră.

În anul 1990, lucrarea a fost inclusă într-un concert, la Ateneul Român, de către maestrul Horia Andreescu, însă Radioul și Televiziunea Națională nu au fost lăsate de autorități să înregistreze concertul.

La 10 iunie 2008, cu ocazia Nunții de Diamant a Regelui Mihai și a Reginei Ana, maestrul Horia Andreescu, din nou la pupitrul Filarmonicii George Enescu, a interpretat Poema Română, urmărită cu emoție pe micile ecrane de sute de mii de români. O variantă a lucrării a fost înregistrată de Electrecord, în anii 1990, cu aceeași orchestră și cu același dirijor.

 1908: S-a născut la Blejoi, Prahova, scriitorul român Geo Bogza, ziarist de stânga, considerat părinte al reportajului românesc modern. A fost membru titular (din 1955) al Academiei Române.

Imagini pentru Geo Bogza,

A fost un teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii: UrmuzExasperarea creatoareReabilitarea visului, poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotriviriiPagini contemporanePaznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe, (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).

A creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran; (m. 14 septembrie 1993).

1913: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) într-o familie de origine armeană, Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor şi instrumentist (baterist); (m. 1978).

În perioada 1931 – 1933 a început studiul muzicii la Conservatorul „Unirea” din oraşul natal, cu profesorul Gheorghi Iateakovki.

În anul 1935 a debutat ca baterist în formaţia de muzică uşoară a lui Nicolae Cireş, la Chişinău, apoi, în 1936, a devenit instrumentist la Max Halm, la Bucureşti şi baterist în orchestra Joe Reininger, tot din Bucureşti, cu care a participat la turnee în Egipt şi Sudan.

În 1939 a dirijat primul său concert de muzică uşoară cu Orchestra Malagamba, cu care a cântat în barurile Melody şi Continental, până în anul 1941. Malagamba a fost unul din conducătorii de orchestră care au introdus în ţara noastră jocul de scenă al interpretării instrumentale în concertele de muzică uşoară şi de estradă, iar ca percuţionist, Malagamba a transformat tobele într-o veritabilă orchestră, printr-o rară fantezie şi virtuozitate.

A colaborat cu numeroase formaţii de muzică uşoară, cum erau cele ale lui Dinu Şerbănescu, Ion Vasilescu, Henry Mălineanu şi Edmond Deda, de toţi aceştia legându-l şi frumoase prietenii.

În perioada 1941 – 1945  a  înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti în 1942, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ la sala ARO.

A colaborat în repetate rânduri cu Maria Tănase, mai ales pe estrada teatrelor de revistă bucureștene, începând din anii ’40.

În 1942, celebrul percuţionist este ridicat de Poliţie şi internat în lăgarul de la Târgu-Jiu, fiind acuzat de a fi „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”, tocmai din cauza malagambismului – moda vestimentară a acelor ani care cuprinsese mari mase de tineri dar şi personalităţi marcante ale scenei precum Constantin Tănase, care a apărut în faţa spectatorilor îmbrăcat extravagant. Scandalul a fost declanşat în presă, un gazetar sugerând că tineretul murea în lupte, iar malagambiştii sfidau lumea…

Adică statul era ameninţat de frizura tăiată la spate perfect drept, după metoda celebrului frizer „Gică Vapor”, de pălăria care era musai cu boruri late şi panglică fină, de cămaşa obligatoriu uni, asortată cu o cravată cu nodul mic, lungă până peste curea, de sacoul în carouri ample, de pantalonii cu patru pense, cu manşeta strânsă la glezne şi neapărat mai scurţi astfel încât să asigure vedere la ciorapii din lână fină, în dungi în culori tari, sau de pantofii din antilopă, cu talpa de crep foarte groasă. E de la sine înţeles de ce, după încarecerarea lui Malagamba, mii de elevi au protestat vehement pe Calea Victoriei.

Malagamba a reintrat apoi destul de dificil în viaţa artistică, în anul 1945 dirijând opereta Sfinxul din Hollywood de Ralph Benatsky, între 1945 şi 1948 a fost baterist şi dirijor la N. Stroe, Teatrul „Elly Roman” şi al Ateneului Român din Bucureşti, iar din 1947 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. 

În anul 1950 a continuat studiile la Conservatorul din Bucureşti cu Alfred Mendelsohn, în cadrul unor cursuri organizate de Uniunea Compozitorilor, o perioadă în care a cochetat şi cu studii de violoncel.

În perioada 1950 – 1955 a fost percuţionist la timpane în Orchestra Simfonică a Cinematografiei, apoi, între anii 1955-1974 a fost dirijor la Teatrul Constantin Tănase, o perioadă în care, timp de doi ani (1965 – 1967) a fost şi profesor de percuţie la Şcoala Populară de Artă.

În anii ‘60 a instruit noi toboşari, viitori exponenţi ai muzicii rock, între ei, bateristul Ştefan Mihăescu de la formaţia Sideral.

A întreprins nenumărate turnee peste hotare, cum sunt cele din Egipt, Sudan, Polonia (1960, 1962, 1965), R.D. Germană, URSS (1965), Italia (1966) şi Israel.

A fost și un strălucit compozitor, printre creaţiile sale muzicale aflându-se „De ziua ta”, versuri George Mihalache, „Perechea mea eşti tu”, versuri Constantin Cârjan, „Azi e mai frumos ca ieri”, versuri Aurel Felea, „Iţi mulţumesc, dragul meu”, versuri Mircea Block, „Noapte bună, vioară”, versuri Aurel Felea, sau „În aşteptarea ta”, pe versurile aceluiaşi Aurel Felea.

Totodată, a semnat numeroase prelucrări şi reorchestrări după piese celebre ale lui Duke Ellington, Manuel de Falla, Gherase Dendrino sau Grigoraş Dinicu.

„Serghei” a rămas celebru şi prin „Baletul tobelor”, un solo de baterie pe care a fost creat chiar şi un dans, care a făcut furori chiar şi pe scena Olympia din Paris, în cadrul turneului francez al artistului, întreprins alături de trupa Teatrului „Constantin Tănase”, din anul 1965.

A obţinut şi câteva premii şi distincţii importante cum sunt Ordinul Muncii clasa a III-a în anul 1963 şi menţiune la Concursul naţional de muzică uşoară de la Mamaia 1969.

Sergiu Malagamba a trecut la cele veşnice la 15 aprilie 1978, la Bucureşti.

  1916: S-a născut omul politic țărănist Gabriel Ţepelea, filolog, istoric literar, scriitor , membru de onoare al Academiei Române din 1993.

A încetat din viaţă în locuința sa din București, la 12 aprilie 2012, în vârstă de vârsta de 96 de ani.

Gabriel Ţepelea s-a născut la Borod, în judeţul Bihor. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi a absolvit Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea (1926-1933) şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia limbi romanice, a Universităţii din Cluj (1933-1937).

A făcut stagii de specializare în Franţa (1937-1938), ulterior fiind elev la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Ploieşti (1939-1940).

Membru al Partidului Naţional Ţărănesc din 1933, Gabriel Țepelea a desfăşurat o intensă activitate militantă pentru reîntregirea ţării şi rezolvarea problemelor clasei ţărăneşti.A fost membru al Comitetului de redacție al publicației Ardealul, care apărea la București, în vremea ocupației hothyste a Transilvaniei de Nord, și al revistei Tribuna Transilvaniei.

Devenit în 1945 secretar general al Organizaţiei Tineretului Ţărănist din Transilvania, a conferenţiat în anii următori pe teme de doctrină politică. La alegerile din 1946 a candidat pe listele partidului.

Condamnat la temniţă grea şi confiscarea averii, a stat în închisoare din 1949 până în 1955. Eliberat din detenţie, a fost nevoit să lucreze un timp ca muncitor necalificat, apoi ca bibliotecar.

Ulterior a fost lector de limba franceză și istoria limbii române la Facultatea de filologie de la Timișoara, apoi lector, conferențiar și profesor la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Pitești, unde a îndeplinit și funcția de decan (1971–1974).

Şi-a reluat cu greu colaborarea în revistele de specialitate, cu recenzii şi succinte contribuţii de istorie literară.

Reintegrat în învăţământul secundar (1958-1960), după doi ani de şomaj a predat la institutele pedagogice din Timişoara (până în 1964) şi Piteşti, unde în 1969 a pus bazele unei secţii de limbi străine, fiind şi decan al Facultăţii de Filologie în perioada 1971-1974.

Până la pensionare, în 1981, a publicat manuale şi cursuri privind istoria limbii române literare, stilistica limbii franceze, literatura franceză. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, a intrat în prim-planul vieţii politice.Astfel, a luat parte, alături de Corneliu Coposu, la reînfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de vicepreşedinte.

A fost  Doctor honoris causa al mai multor universităţi (Oradea, Arad, Piteşti), a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2000) şi cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, acordată de Republica Franceză (2001). Membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal (1937), va deveni, peste ani, şi membru al Uniunii Scriitorilor. De asemenea a fost  Preşedinte al Societăţii de ştiinţe istorice şi filologice; membru de onoare al Academiei Române din 13 noiembrie 1993.

1918: A fost dată publicității în ziarul  România nouă de la Chișinău, Declarația românilor din toate provinciile istorice românești, elaborată la 24 ianuarie 1918 de un grup de unioniști format din 24 militanți provenind din toate teritoriile locuite de români. Plecând de la ideea că „nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor, în care noi suntem cei mai vechi locuitori” în Declarație se sublinia că „numai rătăciții și vânduții nu vor să înțeleagă aceasta și stăruie mai departe ca pământurile noastre străvechi să rămâie și de aici încolo pe mâna străinilor […] Nu, mântuirea este numai în unirea noastră într-o singură țară”. Declarația se încheia printr-o vibrantă chemare adresată tuturor românilor de a-și intensifica eforturile, stăruințele și străduințele până la jertfirea de sine pentru înfăptuirea Marii Uniri, „în această credință ei [autorii Declarației], se adresează tuturor românilor […] ca să se străbată de însemnătatea acestor vremuri unice în felul lor și să facă tot ce este omenește cu putință pentru înfăptuirea scopului celui mare. Fiecare să-și dea seama că mântuirea noastră este numai într-o Românie a tuturor românilor. Pentru înfăptuirea acestei Românii vom lucra, pentru înfăptuirea ei vom trăi, pentru înfăptuirea ei vom muri dacă va fi nevoie”.

1924: În România este promulgată o Lege a persoanelor juridice, elaborată de ministrul justiţiei Gheorghe Gh. Mârzescu, care preciza condițiile care se cereau îndeplinite de o organizație pentru a obține calitatea de persoană juridică.Gheorghe Gh. Mârzescu, (n. 4 iulie 1876, Iași, România – d. 12 mai 1926, Iași, România), a fost un om politic și jurist român, care a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași în perioada 1914-1916 și care,de asemenea, a deținut funcția de ministru în mai multe guverne liberale.

Imagini pentru Gheorghe Gh. Mârzescu photos

Legea persoanelor juridice, prin care s-a autorizat, de facto, desființarea partidelor și organizațiilor extremiste, a fost adoptată la 6 februarie 1924.

Prin această lege, s-a creat  în România cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizații politice antinaționale, inclusiv Partidul Comunist, obedient față de Rusia Sovietica.

În baza Legii Mârzescu, Partidul Comunist Român a fost trecut în afara legii la data de 6 aprilie 1924.

De asemenea, Gheorghe Gh. Mârzescu a fost inițiatorul Legii privind dobândirea și pierderea naționalității române (24 februarie 1924), precum și a Legii pentru reprimarea unor infracțiuni contra liniștii publice (18 decembrie 1924), care îi pedepsea pe toți acei care, singuri sau în tovărășie cu alții, pregăteau sau executau crime contra persoanelor sau proprietății.

1927: S-a născut  fotbalistul roman Alexandru Apolzan, considerat unul dintre cei mai buni fundași din istoria fotbalului românesc. Era considerat un inventator al fotbalului modern.; (d.23 decembrie 1982).

Imagini pentru al apolzan photos

A debutat în anul 1941 în echipa Șoimii Sibiu, iar după al doilea război mondial s-a transferat la CFR București și apoi, între 1949–1962 a jucat pentru CCA București. A strâns 22 de selecții în naționala României, într-o perioadă în care aceasta juca de regulă mai puțin de cinci meciuri pe an.

1933: S-a născut la Iași, poetul Sorin Holban, prozator, dramaturg şi publicist; (m.11 ianuarie 2004).

A fost licentiat al Facultății de Limbă si Literatura Română a Universității din Bucuresti, poet, prozator și jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor.

A lucrat în presa din anul 1950; redactor la ziarul Informatia Bucurestiului, in paginile caruia semna reportaje, anchete si comentarii.

 A fost redactor la ziarul Informația Bucureștiului, în paginile căruia a semnat reportaje, anchete și comentarii.

Este autor al volumului de nuvele Te urăsc, iubita mea (1976), urmat de volumul de versuri Cu tango înainte (1982) și de romanul Iarna când au murit cangurii (1984). 

1935: S-a născut la București, muzicianul  Dan Iagnov (Dan Ion Marcu),compozitor de muzică pop, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România;19 februarie 2012, București.

Compozitor de muzică pop romantică, musicaluri, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

A absolvit Facultatea de Construcții Civile și Industriale, promoția 1958/1959, apoi programe de specializare în informatică.

 Încă din copilărie a manifestat talent muzical, a luat lecții de pian de la 5 ani și a debutat ca pianist în București în anul 1980.

A început să scrie muzică la începutul anilor ’80, colaborând cu foarte mulți interpreți, printre care: Angela Similea, Aura Urziceanu, Adrian Daminescu etc.

Principalii orchestratori ai cântecelor sale au fost George Natsis și Ionel Tudor. A compus peste 300 de cântece. a realizat muzicalul „Adio femei!” scris în colaborare cu Dan V. Dumitriu pentru Angela Similea și Ștefan Iordache, muzical care s-a jucat timp de 4 ani, (1990 – 1994), cu săli pline.

1941: În România, Decretul-lege nr. 131/ 20 ianuarie 1941, adoptat în urma rebliunii legionare a fost aprobat prin Legea nr. 80/6 februarie 1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 31/6 februarie 1941.

Legea prevedea pedeapsa cu moartea pentru cei care: „Posedă sau poartă arme, munițiuni, explozibile fără autorizațiune legală; Jefuiesc în bande, oricare ar fi numărul, membrilor lor, depozite publice de materiale, mărfuri, munițiuni, armament, explozibile ori casele publice de bani sau valori; Sustrag munițiuni, arme de orice fel, din cazărmi, depozite, fabrici aparținând Statului sau particularilor, sau din orice local al armatei ori al autorităților care au sarcina menținerii ordinei; Îndeamnă prin viu graiu sau prin orice mijloace la manifestațiuni sau acțiuni cu caracter de uneltire împotriva ordinei politice sau sociale existente în Stat, împărțirea sau distribuirea averii altora, scutirea de impozite ori lupta de clasă; Trag cu armele din clădiri, ori adăposturi sau de oriunde, asupra membrilor guvernului, organelor autorității publice sau armatei, indiferent de rezultatul obținut; Ocupă fără drept legal edificiile publice; Distrug instalațiile de utilitate publică; Tipăresc, scriu, desemnează sau multiplică în orice mod, ori împart, manuscrise, manifeste, schițe, desene ce ar conține un îndemn la săvârșirea unui act, sau manifestarea unei idei care constitue o uneltire împotriva ordinei existente în Stat”.

1945: A intrat în vigoare în România, Decretul-lege nr. 309/6 februarie 1945 al Ministerului Naționalităților Minoritare privind statutul naţionalităţilor (devenit Legea nr. 86/1945 pentru Statutul Naționalităților Minoritare), potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie.

Legea prevedea pedepsirea manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului. La art. 2 se menționa: „Se interzice cercetarea originei etnice a cetățenilor români, în vederea stabilirii situațiunii lor juridice”.

Iar la art. 5: „Fiecare cetățean român este singurul îndreptățit a-și stabili limba maternă sau naționalitatea sa. Orice amestec din partea oricărei autorități în această privință este interzisă, organele oficiale fiind obligate a accepta indicația cetățeanului respectiv”.

1948: La Campionatul Mondial de tenis de masăde la Londra, echipa feminină de tenis de masă a României a cucerit locul al treilea .

Din echipă a făcut parte Angelica Adelstein-Rozeanu (foto), care a câștigat și Locul 3 la simplu femei și Locul 4 la dublu mixt (cu Richard Bergmann).

1949: S-a născut soprana și profesoara Mioara Cortez, stabilită în Canada.

Mioara Cortez este sora mai mică a a mezzo-sopranei Viorica Cortez și a profesoarei de pian Ștefania Șerban.

Imagini pentru Mioara Cortez, foto

Mioara Cortez a fost prim-solistă a Operei Naționale Române din Iași și profesoară de canto la Universitatea de Arte „George Enescu”.  

 

1955: A încetat din viață omul politic liberal Constantin Argetoianu (n.3/15 martie 1871, Craiova – d.6 februarie 1952 sau 1955, închisoarea Sighet).

Jurist, medic, diplomat, de mai multe de ori ministru, prim-ministru, Constantin Aegetoianu a fost un sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea.

 1979: S-a născut la Chișinău, muzicianul Dan Bălan, interpret, compozitor, producător, instrumentist, textier din Republica Moldova.

Dan Balan este fiul vedetei de televiziune Ludmila Balan și al lui Mihai Balan, diplomat, fost ambasador al Republicii Moldova în Israel, iar în perioada 2012 – 2017, șef al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Are o soră, prezentatoarea de televiziune Sanda Balan (n. 1984). Bunicul lui Dan Balan de pe linia maternă – Boris Vasiliev, în copilărie a fost deportat în Siberia.

A câștigat numeroase premii internaționale din industria muzicală, printre care Echo Awards și MTV Video Music Awards.

Este fondatorul faimosului trio O-Zone și, de asemenea, este autorul și producătorul hitului mondial Dragostea din Tei, situat în topul chart-urilor din mai bine de 30 de țări, vândut în mai mult de 12 milioane de copii pe tot mapamondul.

Autor și interpret a hiturilor internaționale „Chica Bomb”, „Justify Sex”, „Freedom”.

1984: A murit inginerul Remus Răduleţ, personalitate a științei românești care a avut contribuţii importante în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei, fost coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume). A devenit membru titular al Academiei Române din 1963 și  vicepreşedinte al acestui for (1966-1974); (n. 1904).

1984: A murit la București, compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban; (n. 1927, Caracal).

A debutat în 1950 cu melodia Lină Cătălină. Intră în Uniunea Compozitorilor la doar 23 de ani, în 1950. A fost membru în Biroul secției de muzică ușoară a Uniunii (1964-68), în secretariatul Uniunii, al Comitetului de conducere a Uniunii din 1968.

A abordat genuri muzicale diverse: muzică de scenă, musical, repertoriu coral, film de scurt și lung metraj, o lucrare didactică asupra principiilor de orchestrație,  muzică ușoară, peste o sută de piese.

Un fapt remarcabil: în plină expansiune a modei folk, cu priză majoră la public, mai ales cel tânăr, Radu Șerban scrie melodia SEARA, lansată de Anda Călugăreanu, care distanța creația academică de orice meandru al oricărei reprezentări a divertismentului. Era un  lied de mare popularitate. Iar Prieten drag, cântată de Pompilia Stoian a intrat în repertoriul multor vedete internaționle, care au ales-o din caietul de piese propus pentru interpretare la Festivalul Cerbul de aur.

Succesele compozitorului au fost notabile și peste hotare, în calitate de participant-concurent la Festivalurile de la Rio de Janeiro și Tokyo (Premiul firmei Sony la Festivalul internațional al cântecului pentru Iubire absurdă, creație interpretativă remarcabilă a Margaretei Pâslaru).

Ca membru în jurii la festivaluri de muzică ușoară a fost solicitat la Helsinki, Belgrad, Bratislava, Sopot, Mamaia.

1990: Frontul Salvării Naţionale  din România s-a înregistrat oficial, ca formaţiune politică prin Decizia nr. 27/6.II.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti . La 7 februarie va fi dată publicităţii platforma-program a acestei  noii formaţiuni politice, al cărei președinte a devenit fostul nomenclaturist comunist,  Ion Iliescu.

Imagini pentru iliescu photos

1990: A avut loc şedinţa de constituire a Uniunii Elene din România (UER). Printre membrii fondatori se numărau: Sotiris Fotopolos, Gh. Vitanidis, Eftimie Antoniadis, George Mularidis, Ion Iasonidis, Atena Demetriad, Nicolae Pavlidis, Gheorghe Foroglu, Pagona Georgescu, Anastasia Vitanidis, Anton Antoniadis, Anastasia Cucuritzis, Chiriacos Manusaridis, Dan Manusaridis, Spiros Vanghelatos, Tănase Nasta, Vasilis Zogas şi Ioana Vanghelatos. UER a fost înregistrată în aceeaşi zi la Judecătoria Sectorului 1. Comisia pentru Minorităţile Naţionale din cadrul Frontului Salvării Naţionale va acorda avizul de înfiinţare nr. 39 la 12.02.1990, iar la 26.02.1990, Uniunea Elenă din România va dobândi şi personalitate juridică.

1991: Ministerul de Externe al  României a dat o declaraţie prin care s-a pronunţat pentru desfiinţarea, până la jumătatea anului 1991, a structurilor militare ale Tratatului de la Varşovia. Toate statele membre ale acestei alianţe militare (URSS ultima, după o îndelungată perioadă de deliberare), s-au pronunţat în favoarea desfiinţării alianţei.

1992: A decedat  Caius Iacob, matematician român, membru al Academiei Române și al Societății Matematice Franceze; (n. 1912).

1993: A încetat din viaţă la Munchen, Germania, George Ciorănescu, poet, traducător şi prozator. În 1947 s-a  expatriat la Paris, iar în 1954  a devenit deputat în primul Parlament European; (n. 19 martie 1918, Moroeni, judeţul Dâmboviţa, într-o familie de învățători).

Imagini pentru CGeorge Ciorănescu

Licenţiat în ştiinţe politice la Facultatea de Drept din Bucureşti în 1941, Ciorănescu a profesat timp de opt ani avocatura, înscris în Baroul din Capitală. Îşi trece doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea din Cluj, în 1946, cu teza Românii şi ideea federalistă, publicată postum, în 1996. Tot în 1946, obţine bursa de studii sociologice şi juridice „Dimitrie Gusti” a Academiei Române şi îşi pregăteşte licenţa în filosofie la Universitatea din Bucureşti, licenţă susţinută în 1947, an în care funcţionează şi ca asistent pe lângă Catedra de economie politică a Şcolii Politehnice din Bucureşti.

La începutul anului 1948, cu sprijinul fratelui său Alexandru Ciorănescu, aflat la Paris, pleacă definitiv din ţară, sub motivul aprofundării studiilor universitare în străinătate, şi se stabileşte în Franţa. Diplomat al Institutului de înalte Studii Internaţionale de la Paris (1949), Ciorănescu se integrează, sub oblăduirea lui Constantin Vişoianu şi a celorlalţi membri activi ai Partidul Naţional Ţărănesc din exil, în suita manifestărilor federaliste la nivel european, ca reprezentant al tineretului ţărănist, în rândurile căruia intrase încă din perioada studiilor universitare.

Secretar, între 1951 şi 1953, al Fundaţiei Regale Universitare „Carol I” din Paris şi, după o întrerupere de aproape doi ani (timp în care a activat ca redactor al postului de radio Europa Liberă, la Munchen), secretar general al aceleiaşi instituţii (1955-1957), Ciorănescu îşi definitivează prestaţia de redactor radiofonic la Munchen din 1958 până în 1965, când este numit director adjunct al Departamentului românesc la Europa Liberă (1965-1970).

Și-a început colaborarea la presa anticomunistă din exil cu un comentariu despre Sovietizarea culturii româneşti (semnat cu pseudonimul Iosif Moldoveanu), în revista „Luceafărul” din Paris (1948), a continuat cu o serie de comentarii sociologice şi federaliste în paginile „României viitoare” (1951-1952) şi ale unei publicaţii precum „Revue des etudes roumaines” (1953-1954). Colaborează cu poezie la revista „Anotimpuri” (1955), al cărei cenaclu îl frecventează de asemenea la Paris, acolo unde – începând din 1950 – încredinţează tiparului şi primele sale plachete de versuri: Ystud (1950), Codicil (1952), Poeme fără răspuns (1952) şi Poeme prea târzii (1954).

 A avut contribuţii și în planul ştiinţelor istorice. A  scris şi a publicat, în 1985, o interesantă carte despre Basarabia și a adunat şi a pregătit pentru tipar, până în ultima clipă a vieţii, material documentar pentru o monografie referitoare la Iuliu Maniu.

1993: A murit la München, în Germania (unde plecase în anul 1980), Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar român, fiul lui Ioan Negoițescu, ofițer de carieră, și al Lucreției Negoițescu (născută Cotuțiu, fiică a unui preot ortodox memorandist); (n. 10 august 1921, Cluj).

În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate în ziarul local, „Națiunea română”. Ca student al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, odată cu această instituție, la Sibiu, după pronunțarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării.

 A devenit, ca și alți studenți ai lui Lucian Blaga – Radu Stanca, Ion Desideriu Sârbu, Cornel Regman, Ștefan Augustin Doinaș, Nicolae Balotă, Eugen Todoran – membru al Cercului literar de la Sibiu. În numele grupării, a redactat celebra scrisoare deschisă către Eugen Lovinescu, semnată cu pseudonimul Damian Silvestru și publicată la 13 mai 1943 în ziarul bucureștean Viața, aflat sub conducerea lui Liviu Rebreanu.

Scrisoarea, gest de solidarizare cu Eugen Lovinescu, promotor al democrației și apărător al preeminenței criteriului estetic în evaluarea literaturii, a provocat indignarea vehementă a publicațiilor naționaliste, care i-au acuzat pe tinerii de la Sibiu de antiromânism („trebuie să li se înscrie patriotismul cu biciul pe coșul pieptului”, scria ziarul Țara). Ion Negoițescu a fost redactor al Revistei Cercului literar, pe tot parcursul publicării acesteia, în perioada ianuarie-iunie 1945. În 1947 a obținut Premiul scriitorilor tineri al Fundațiilor Regale pentru volumul aflat în manuscris Poeți români.

Arestat în 1961 (pentru „subminare a bazelor literaturii socialiste”), a fost deţinut politic la Jilava până în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici în România). 

În 1977 s-a solidarizat, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio Europa Liberă, cu dizidentul anticomunist Paul Goma.

Autoritățile comuniste, de teama unui scandal internațional, nu i-au intentat un proces penal de atentat la securitatea statului, mărginindu-se să-l atace pentru homosexualitatea sa  manifestă: „Vocația uranistă am făcut-o publică încă de student” (Straja dragonilor).  

 A fost căsătorit de trei ori: cu Octavia Noghia, profesoară, cu Aurelia Ionescu și cu Ileana Vidrașcu, fiica unui fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.

În anul 1979 a plecat la un festival de poezie în Belgia și, beneficiind de diverse invitații și burse, și-a petrecut mai mulți ani în Occident. În 1983 a hotărât să nu se mai întoarcă în țară și s-a stabilit în Germania. Istoria literaturii române a fost publicată în 1991, la Editura Minerva din București, într-un proiect care ar fi trebuit să rivalizeze cu opera similară a lui G.Călinescu, dar cartea a fost considerată o cădere. 

 În ultimii ani de viață a început să-și scrie Autobiografia, despre care credea că va fi marea lui operă, obsedat de gândul că nu va avea timp să o ducă la bun sfârșit. „Singurul eșec care mă mai poate aștepta – se confesa el în 1991 Martei Petreu – este acela de a muri înainte de a-mi termina Autobiografia”. 

 A lăsat posterității un jurnal scris în maniera lui Gide care, potrivit afirmațiilor legatarului său testamentar, poetul și publicistul Emil Hurezeanu, reprezintă opera sa fundamentală, dar care nu va putea fi publicat decât după 30 de ani de la moartea scriitorului.

1995: A încetat din viaţă academicianul Nicolae Simionescu, fondator şi organizator, împreună cu academicianul Maya Simionescu a Institutului de Biologie şi Patologie Celulară; (n. 27 iunie 1926).

20 de ani de la dispariția unui mare om de știință: Acad. Nicolae Simionescu

Este unul dintre cei mai citați cercetători români în lucrările din Statele Unite ale Americii. A avut o carieră remarcabilă în domeniul cercetării științifice, fiind profesor și conferențiar la peste 40 de universități și institute de cercetare din lume. ”Mai presus de toate, a fost un vizionar, un erou și un patriot”, a declarat dr. Ileanu Mânduțeanu, membru al Academiei de Științe Medicale.

1996: Plenul Senatului  României a decis că Serviciul de Informaţii Externe (SIE) va fi controlat de o comisie specială a Parlamentului, compusă din cinci membri ai Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Totodata Senatul a hotărât că persoanele persecutate în ţara de origine, din considerente de rasă, naţionalitate, religie sau politice, vor putea primi azil în România.

2001: Parlamentul României au hotărât interzicerea clonării umane, prin adoptarea unui proiect de lege de ratificare a Convenţiei europene privind protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei şi a Protocolului adiţional al acestei convenţii, semnat la Paris la 12 februarie 1998.

2008: Jurnalistul român de etnie evreiască Max Bănuş a decedat. A fost unul dintre cei mai remarcabili ziarişti de la Radio Europa Liberă. În anii dictaturii comuniste, Max Bănuş şi-a început cariera jurnalistică la  ziarul Sportul românesc din Bucuresti; (n. 23 martie 1926).

2012: Primul ministru al guvernului României, Emil Boc, şi-a anunţat demisia.

Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat pe Mihai Răzvan – Ungureanu, la acea dată  şef al Serviciului de Informaţii Externe, cu formarea noului Cabinet.   

Imagini pentru Emil Boc,

2018: A murit publicistul Radion Cucereanu, profesor de biologie, autor de manuale și autor al trilogiei „Lacrimile românilor basarabeni; (n. 1927).

 Radion Cucereanu, a explicat alegerea titlului acestei lucrări prin faptul că “Poporul nostru, pe parcursul a 200 de ani, în afară de lacrimi, nu a avut nimic. Lacrimile Românilor Basarabeni” sunt un strigăt al sufletului meu”. 

Imagini pentru Radion Cucereanu,

 Radion Cucereanu, a explicat alegerea titlului prin faptul că “poporul nostru, pe parcursul a 200 de ani, în afară de lacrimi, nu a avut nimic”. “Lacrimile Românilor Basarabeni” sunt un strigăt al sufletului meu. 

2019: A decedat la București, romncierul Ion Brad, poet și eseist, fost diplomat (n.8 noiembrie 1929, Pănade–Sâncel, Târnava-Mare).

Între 1948-1952 a urmat cursurile Facultății de Filologie din Cluj. După absolvirea facultății a rămas până în 1955 la Cluj, unde a fost,secretar al Uniunii Scriitorilor..A fost unul din exponenții realismului socialist (mai ales în poezie) în anii 1950 și 1960, dar devenit ulterior un scriitor de orientare din ce în ce mai diferită.

În 1955 s-a mutat la București, unde a devenit redactor șef al revistei pentru copii și preadolescenți, purtători ai cravatei de pionier, Cravata roșie. În 1958 a devenit redactor șef al revistei Luceafărul. Între 1973-1982 a fost ambasador al Republicii Socialiste România la Atena. În perioada 1965-1989 Ion Brad a fost deputat în Marea Adunare Națională.

Ion Brad a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 1974, până la căderea regimului comunist în 1989. Între 1984-1990 a fost directorul Teatrului Nottara din București. După anul 1990 s-a remarcat prin numărul mare de volume memorialistice publicate, în special despre perioada în care a fost ambasadorul României în Grecia (șase volume), dar și despre oamenii, situațiile și momentele pe care generația sa le-a parcurs în perioada comunistă.

2021: A încetat din viață la București, pictorul român Zamfir Dumitrescu (n. 15 aprilie 1946, București), fost politician, membru al Parlamentului României în legislatura 2004-2008.

A pictat portretele monarhilor Suediei şi Norvegiei, dar şi pe cele ale lui Nicolae şi Elena Ceauşescu.

A fost ales deputat pe listele PSD dar a devenit deputat neafiliat din martie 2006. Zamfir Dumitrescu a fost profesor universitar la Universitatea de Arte din București și președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

În anul 2002, pentru întreaga sa activitate, președintele României i-a acordat Ordinul național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/06/o-istorie-a-zilei-de-6-februarie-video-3/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Istoriculzilei blogspot.com;
  4. Istoria md.;
  5. Wikipedia  
  6. Mediafax.ro
  7. http://www.worldwideromania.com
  8. Rador.ro;
  9. Historia.ro.
  10. http://www.worldwideromania.com

Publicitate

06/02/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 30 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

ZIUA DE 30 IANUARIE ÎN ISTORIA NOASTRĂ




 1561: A apărut „Tetraevanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi.  

Primele texte tipărite în limba română au ieşit din tipografia lui Filip Moldoveanu, la Sibiu. Aici s-a tipărit (după Catehismul luteran din 1544), Tetraevanghelul slavo-român (1551-1559), prima carte tipărită de diaconul Coresi în limba română, care cuprindea textul integral al celor patru Evanghelii.

Tipărirea acestei cărți cu 246 de foi a durat nouă luni, iar la baza acelei ediții au stat vechile traduceri românești ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoții de la Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, unde funcționa și prima școală din România.

Tetraevanghelul nu trebuie confundat cu traevangheliarul sau evangheliarul, care conține numai pericopele pentru duminici și sărbători, așezate după tipicul vechi, respectiv cu Duminica Învierii la început.

„Tetraevangheliarul” a fost scris în slavonă, cu 156 de ani înainte, de cuviosul Nicodim de la Tismana, însă Coresi s-a bazat pe vechile traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoţii de la biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, unde funcționa din anul 1495 și prima școală românească de pe teritoriul României de azi.

1621: S-a născut principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea.

Foto: Gheorghe Rákóczi al II-lea (n. 30 ianuarie 1621, Sárospatak – d. 6 iunie 1660, Oradea), fiul principelui Gheorghe Rákóczi I si al Suzanei Lorántffy.

A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieții tatălui său și a domnit intre 1648-1660. La 3 februarie 1643 s-a casatorit cu Sofia Báthory de Șimleu.

La urcarea pe tron (octombrie 1648), și-a exprimat ambițiile asupra tronului Poloniei și pentru atingerea  acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii conduși de Bogdan Hmelnitki și cu domnii Moldovei si Tarii Romanești, Vasile Lupu și Matei Basarab.

În 1657, se aliază cu Carol X Gustav al Suediei, și conduce, în cadrul celui de-al Doilea Razboi Nordic (1655-1660), o armată de 40.000 soldati impotriva regelui polonez Ioan II Cazimir.

A cucerit Cracovia si a intrat în Varșovia, dar alianța cu suedezii căzând, planurile sale s-au prabușit. In iulie 1657, a fost infrânt de polonezi în bătălia de la Czarny Ostrów, dar a fost lasat sa se intoarca in Transilvania.

Aici, la 3 noiembrie 1657, la cererea Sublimei Porti, Dieta Transilvaniei l-a detronat, din cauză că a purtat un razboi neautorizat de sultan, dar in ianuarie 1658 a fost reinstalat ca principe al Transilvaniei de Dieta reunita la Mediaș.

Au urmat mai multe bătălii. În cea de la Gilău, din 1660, principele Gheorghe Rakoczi al II-lea a fost grav rănit iar oastea sa s-a retras la Oradea, unde a murit din cauza rănilor primite. După moartea sa, otomanii au reușit să îl impună ca principe pe Akos Barcsay. Acesta a cedat otomanilor Banatul de Lugoj-Caransebeș, care a rămas sub stăpânire turcească până în 1718, când Banatul a fost eliberat de către generalul austriac Eugeniu de Savoia.

1695: Constantin Brîncoveanu (n.1654 – d.1714), domnul Munteniei, primeşte ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii din Viena, titlul de Principe al Imperiului.

Constantin Brîncoveanu, domn al Munteniei (1688-1714)

Constantin Brîncoveanu a fost adus la tronul Munteniei de marea boierime, fiind nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. Domnitorul a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane.

Folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și tîrgoveților.

La 30 ianuarie 1695 domnul muntean Constantin Brîncoveanu , a primit ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii din Viena, titlul de”Principe al Imperiului “.

Constantin Brîncoveanu a dus o politică externă abilă de acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii otomane. 

In timpul războiului ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat o atitudine de expectativă. Învinuit de trădare de către turci, Brâncoveanu a fost mazilit în 1714, iar după ce este dus la Istanbul și închis la închisoarea Edicule, va fi executat în public în data de  15/26 august 1714, împreună cu ginerele și cei patru fii ai săi.

1785: A fost capturat de trupele imperiale austriece, Crișan, o căpetenie a țăranilor români , care a condus alături de Horea și Cloșca, arestați deja la 27 ianuarie, marea răscoală țărănească a românilor la 1784.

Crișan se ascundea în munți deghizat în cerșetor și a fost prins prin trădare, vândut de nouă țărani din Cărpeniș, conduși de preoții ortodocși din acel sat.

A fost adus la cetatea din Alba Iulia pe data de 1 februarie și închis în temnița de sub poarta nouă, unde s-a sinucis la 13 februarie 1785, spânzurându-se cu nojițele (curelele) de la opinci.

1808: S-a născut la Cerneți, Mehedinți, profesorul român Grigore Pleșoianu (foto), publicist și traducător, fiul lui Paraschiv Plesoianu, provenit dintr-o familie de boiernasi olteni, si al Elisavetei (n. Greceanu).

A urmat studii secundare la Școala Sf. Sava, unde i-a avut profesori pe Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu , pionieri ai învățământului și culturii române.

A pus bazele Școlii Centrale din Craiova (împreună cu Stanciu Căpățâneanu), pe care a slujit-o timp de zece ani. S-a stabilit la Cerneți, inițial profesor, apoi inginer hotarnic. 

În 1833, a moștenit moșia unchiului său, a cumpărat și alte moșii, a fost înălțat la rangul de pitar, apoi de serdar, investind o parte din bani în tiparirea de cărți.

A debutat editorial cu Abețedar greco-românesc cu frumoase dialoguri (1825) scris în colaborare cu G. Librier, urmat de Abețedar înlesnitor pentru învațătura copiilorCele dintâi cunoștințe pentru trebuința copiilor care încep a citiAbețedar franțezo-românesc pentru tineri începătoriLimba franțuzească și ortografia ei sau Gramatica franțuzească foarte înlesnitoare, după D. Fournier, etc.

Literar, a debutat cu traducerea nuvelei Aneta și Luben de Marmontel (1829). A colaborat la Curierul Românesc din 1829.

A tradus din Fénelon, Voltaire, Marmontel, M-me Cottin, Fournier, Ambrosius, Marlianus ş.a. Prin ambele direcţii abordate (cărţi didactice şi traduceri literare precedate de interesante prefeţe, opera lui Pleşoianu a demonstrat că autorul ei a fost un remarcabil pedagog).

A decedat în ziua de 30 ianuarie 1857, la București.

1840: A apărut la Iaşi (până în luna iunie a aceluiaşi an), revista „Dacia literară”, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.

În primul număr al revistei, datată „30 ghenarie 1840”, Kogălniceanu a publicat sub titlul ”Introducție program”, un articol-program care sintetiza idealurile literare ale scriitorilor pașoptiști: combaterea imitației sterile a scriitorilor străini și a traducerilor mediocre, crearea unei literaturi de specific național, lupta pentru unitatea limbii, dezvoltarea spiritului critic.

În același timp, Kogălniceanu condamna imitaţiile sterile şi mania traducerilor, arătând că esenţială este promovarea directivei naţionale şi populare în literatură.

Revista, care îşi propunea „realizaţia dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”, a marcat un moment important în cristalizarea ideologiei paşoptiste, în dezvoltarea culturii şi literaturii naţionale.

1857: A murit traducătorul şi profesorul Grigore Pleşoianu; (n. 30 ianuarie 1808, Cerneți, Mehedinți); a tradus din Fénelon, Voltaire, Marmontel, M-me Cottin, Fournier, Ambrosius, Marlianus ş.a.

Prin ambele direcţii abordate (cărţi didactice şi traduceri literare precedate de interesante prefeţe, opera lui Pleşoianu a demonstrat că autorul ei a fost un remarcabil pedagog).

1867: S-a născut la Iași, generalul român Scarlat Panaitescu, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române; d. 22 martie 1938, Câmpulung Moldovenesc.

A urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București (1884–1886) și Școala Militară Politehnică din Paris. Tânăr locotenent, a activat stagiar la Observatorul Astronomic de la Mont Souris; în anul 1889 și-a luat licența în matematică la Sorbona, urmând apoi Școala de Aplicație și Geniu de la Fontainbleau (1890–1892). 

Într-o carieră militară de excepție, a fost șef al Serviciului Geniu al Corpului de Armată Iași, comandant al regiunii fortificate Focșani–Nămoloasa–Galați din 1898, ajungând la gradul de general de armată.

În paralel, a predat Matematică, Astronomie, Geodezie, Construcții și fortificații la Școala Militară de Artilerie și Geniu din București, Topografie la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București și la Școala Superioară de Război; în 1918 s-a retras din armată.

A publicat cursuri: Curs de topografie. Cetirea hărțilorCurs elementar de cartografieCurs de geografie matematică, peste 40 de lucrări științifice, dintre care monografiile: Astronomie popularăDin istoricul cartografieiDocumentarea cartografică a României Mari la încheierea războiuluiAspecte economice și sociale din Basarabia de la 1920–1927.

A fost conferențiar la secția de Geografie a Facultății de Științe la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, a predat cursurile de Cartografie-topografie, Geografie matematică, Harta și calendarul, Cartografie la secția de Geografie a Facultății de Științe; la secția Agronomică a predat Topografie.

A fost membru activ al Societății geografice „Dimitrie Cantemir” din Iași, vicepreședinte al secției militare a Societății Regale Române de Geografie, a înființat filiala din Basarabia a SRRG.

1871:  S-a născut prozatorul român Gheorghe Brăescu.

Foto: Gheorghe Brăescu (n. 30 ianuarie 1871, Iași – m. 15 martie 1949, București) este un prozator și un comediograf român.

În tinerețe a fugit de acasă pentru a se înrola în Legiunea franceză, unde a luptat sub contract timp de doi ani.

La întoarcere a urmat Academia militară, a ajuns maior și inspector al vieții culturale din armată și a început să scrie literatură.

În timpul primului război mondial a luat parte la campania din Transilvania, în 1916, a fost rănit și i s-a amputat brațul drept.

A fost închis în lagărele germane de ofițeri din Straslund (pe insula Dänholm), Breseen (lângă Neubrandenburg) și Neisse (între Lamsdorf/Lambinovice și Oppeln/Opole, ambele acum în Polonia), apoi  eliberat.

A revenit în țară unde a fost  trecut în rezervă cu gradul de general, în 1918.


În volumele sale de schițe și nuvele Vine doamna și domnul general (retras din librării din cauza greșelilor de tipar), Doi vulpoi, Maiorul Boțan, Schițe vesele a surprins cu umor și ascuțit spirit de observație automatismele vieții militare din România antebelică.

A fost de asemenea autor de romane și de piese de teatru, mult inferioare schițelor. Eugen Lovinescu era convins că schițele sale umoristice le depășesc în valoare pe cele ale lui Ion Luca Caragiale.

1878: Matematicianul român de origine armeană  Spiru Haret a obținut la prestigioasa universitate Sorbona, în Franța, titlul de doctor în științe matematice.

Teza sa de doctorat, prezentată în 18/30 ianuarie 1878, cu titlul Sur l’invariabilité des Grandes axes des orbites planétaires (Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare), a fost un eveniment științific, menționat ca atare în presa vremii.

Teza sa a fost publicată în vol. XVIII al Annales de l’Observatoire de Paris. Prin aceasta, Spiru Haret s-a anunțat ca unul dintre pionierii științei cosmosului.

 1885: S-a născut  cardinalul român unit din Transilvania, Iuliu Hossu ; (d. 28 mai  1970). A fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla cardinal, membru de onoare (din 1945) al Academiei Române.

A făcut parte din delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 de Unire a Transilvaniei cu România și  a desfăşurat o intensă activitate culturală în cadrul Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1945.

La 1 octombrie 1948, a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanților la Adunarea de la Cluj, a celor 37 de preoți greco-catolici care urmau să hotărască ruperea credincioșilor greco-catolici români de Biserica Romei, la ordinul lui Stalin și al slugilor sale din România ( de fapt au semnat doar 36 de preoți dintre cei participanți).

Atât autoritățile comuniste cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus scaunul de mitropolit al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma, cu Scaunul Papal.

Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet.

În anul 1955, a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldărușani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții.

 La 28 aprilie 1969, a fost creat cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatură, făcută publică, i-ar fi adus și mai multe neajunsuri.

La 5 martie 1973, Papa a dezvăluit că episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, a fost creat cardinal, la ceva timp după decesul ierarhului român.

1892: S-a născut la Bârlad, omul politic român naţional-ţărănist Grigore Gafencu, fost avocat, diplomat și publicist de marcă; (d. 30 ianuarie 1957, Paris).

A încercat ca ministru de externe (1938-1940),să contracareze tendinţele revizioniste ale statelor vecine și să asigure neutralitatea României, prinsă între Germania și Uniunea Sovietică. În 1944 a publicat volumul Preliminariile războiului din Răsărit.

Grigore Gafencu, un geniu al diplomației - Ziarul Metropolis | Ziarul  Metropolis

S-a stabilit în Elveţia în 1941, iar după război s-a mutat la Paris, unde în 1946 a publicat volumul, tradus în mai multe limbi, Ultimele zile ale Europei, considerat o carte clasică.

A susţinut rezistenţa împotriva regimului comunist, fiind condamnat în contumacie în procesul intentat conducătorilor PNŢ în 1947.

A fost membru în Comitetul Național Român din exil, unul dintre fondatorii Ligii Românilor Liberi.

1932: S-a născut Dinu (Constantin) Săraru, romancier, dramaturg, scenarist, eseist, jurnalist, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu. Este tatăl ziaristei, redactor radio și TV, Ruxandra Săraru.

A avut o carieră jurnalistică timpurie la Radiodifuziunea Română, unde între anii 1950 şi 1960 a lucrat ca reporter la Redacţia Culturală având bogată activitate de cronicar teatral). Este fondatorul Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală ”Nişte ţărani” (înfiinţată în iunie 1998).

    A fost directorul Teatrului Mic și Teatrului foarte Mic din București, între anii 1977 și 1990. A făcut parte din C.C. al P.C.R., fiind mult timp după revoluția anticomunistă din 1989 marginalizat de noile autorități.

Președintele Ion Iliescu, ca urmare a sprijinului deschis acordat de Dinu Săraru în timpul campaniei electorale, în anul 2001 l-a numit directorul Teatrului Național din București.Și-a dat demisia din aceasta funcție în anul 2004, odată cu Ministrul Culturii și Cultelor Răzvan Theodorescu.A fost unul din acționarii principali ai Băncii Internaționale a Religiilor, iar falimentul acesteia l-a implicat într-un scandal financiar de proporții.

Romanele sale pe teme țărănești „Niște țărani”, „Dragostea și revoluția” și „Clipa”, care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul romanului socialist, pe tema colectivizării, care,după cum se știe s-a pus în practică de comuniști cu ”liberul consimțământ forțat” și cu marele ajutor dat de Securitate.

În raportul Tismăneanu, prezentat în fața Parlamentului în 2007, scriitorul a fost inclus în categoria Exponenți ai protocronismului alături de Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Bălan, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Dan Fruntelată, Artur Silvestri, Ilie Purcaru.

 De-a lungul carierei a primit :

  • Premiul Academiei Române pentru romanul „Niște țărani”
  • Premiul pentru scenariul cinematografic „Clipa”
  • Premiul „Mihai Eminescu” pentru „Iarba vântului”
  • Premiul „Liviu Rebreanu” pentru „Crima pentru pământ”

1941: S-a născut la București, actorul român de comedie, Nae Lăzărescu; d.19 decembrie 2013, București.

Actor de comedie care a format un cuplu comic alături de Vasile Muraru. Încă de pe băncile școlii primare i-a întâlnit pe Bimbo Mărculescu, Vasile Tomazian, un actor de monologuri foarte bun, iar la pauzele dintre filmele în cinematografe a dat mâna cu regretații Puiu Călinescu, Alexandru Giugaru, Nae Roman, etc. 

În perioada în care a fost la ASE, a jucat într-un grup de teatru satiric și a participat la festivaluri de amatori. A lucrat timp de trei ani la Rapsodia Română, la secția de estradă.

A debutat în 1963, moment din care a lucrat la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, alături de Vasile Muraru (foto).

Cupletele interpretate de ei au devenit memorabile, jucând împreună vreme de aproape 50 de ani.

A jucat și în filme, printre care Grăbește-te încetȘantajBaloane de curcubeuCăsătorie cu repetiție și Viraj periculos. De asemenea, în animația Mașini, i-a dat voce personajului Clang.

 1945: Cel mai mare dezastru maritim din istorie.

Nava Wilhelm Gustloff plină cu refugiaţi germani care fugeau din fața armatelor sovietice care  avansau în Prusia Orientala şi Pomerania, a fost torpilată și scufundată de submarinul sovietic S-13, comandat de căpitanul de origine română Alexandru Marinescu.

Vasul Wilhelm Gustloff a părăsit în după- amiaza zilei de 30 ianuarie 1945 portul Gotenhafen (Gdynia), cu destinaţia Kiel, Germania.

Deşi avea o capacitate de 2.000 de locuri, la bordul acestei foste nave de lux au urcat în jur de 1.500 de militari şi 9.000 de civili.

La ora 20.25, submarinul sovietic S-13, comandat de Alexandru Marinescu, fiul lui Ion Marinescu, un constănţean care a fugit în URSS după ce a bătut un ofiţer şi şi-a schimbat numele în Marinesko. Căpitanul Marinesko a localizat nava germană și în dreptul oraşului Leba, la ora 21.16 și a dat semnalul de atac, lansând patru torpile. O torpilă s-a blocat, însă celelalte trei au lovit în plin: în partea din faţă a vasului, la mijloc şi în camera motoarelor.

Pasagerii au avut la dispoziție 50 de minute să se salveze. Din totalul de 10.582 de oameni, doar 1.239 au reuşit să o facă.

Restul de 9.343, majoritatea femei şi copii, au murit călcaţi în picioare, înecaţi sau îngheţaţi în apele Balticii ori blocaţi în interiorul navei, împreună cu care s-au dus, pe veci, la fund.Pe 9 februarie, Marinescu şi-a trecut în cont încă o victorie: a scufundat nava Steuben, tot în Marea Baltică, operaţiune soldată cu moartea a 3.900 din cei 4.276 de pasageri. În total, în 11 zile, el a omorât 13.243 de germani.

Deşi era numit în presa vremii ”Submarinistul nr. 1” iar lovitura dată navei Gustloff era văzută drept ”atacul secolului”, iar Adolf Hitler îi spunea” inamicul meu personal”, lui Marinescu i-a fost refuzată acordarea titlului de erou.

I s-a dat totuşi decorația Steaua roșie, pe care însă, simţindu-se jignit, a aruncat-o în apă.

Alexandru Marinescu (foto) s-a născut pe 15 ianuarie 1913 în Ucraina, la Odessa, în familia unui fost marinar român, fugit din România pentru că a bătut un ofițer..

Sârguincios, cu rezultate excelente la şcoală, Marinescu a ajuns, în 1940, căpitan-locotenent.

A articipant în calitate de comandant de submarin la numeroase lupte navale în al Doilea Război Mondial.

În septembrie 1945 a fost demobilizat iar în toamnă a fost arestat de NKVD și trimis în orașul Vanino în Orientul Îndepărtat.

Astfel, legendarul comandant de submarin Marinescu, împreună cu alți deținuți, a construit calea ferată spre Sovetskaya Gavan.

A murit alcoolic la Leningrad pe 25 noiembrie 1963, într-o sărăcie totală și a fost îngropat în Rusia, în cimitirul Bogoslovskţ .

Alexandru Marinescu a fost reabilitat abia în 1990, când Mihail Gorbaciov i-a decernat, post-mortem, titlul de erou al URSS.

I s-au ridicat două monumente, în Kaliningrad (foto) şi în Odessa, iar mai multe muzee au primit numele său.


foto: Monumentul lui Alexandru Marinescu din Sankt Petersburg (fost Leningrad).

CITIȚI:

http://www.militaryhistoryonline.com/wwii/articles/wilhelmgustloff.aspx

 1952: S-a născut violonista de origine evreiască Silvia Marcovici; în 1976 a emigrat în Israel şi a dobândit cetăţenia israeliană. În prezent locuiește în Franța.

În 1969 a dobândit al doilea Grand Prix la prestigiosul concurs ”Marguerite Long/Jean Thibaud”, în acel an nefiind atribuit premiul întâi.

Tot în 1969 a obținut și premiul special al concursului prințului Rainier al III-lea de Monaco pentru interpretarea unei lucrări din muzică contemporană. 

În 1970 a cucerit premiul întâi la Concursul „George Enescu” din București. Debutul profesional și l-a făcut cu Residentie Orkest din Haga sub bagheta compozitorului Bruno Maderna.

După ce a cântat ca solistă cu Orchestra Simfonică din Londra, la invitația lui Claudio Abbado a interpretat Concertul Nr. 2 pentru vioară de Béla Bartók împreună cu orchestra Teatrului La Scala din Milano.

În 1972 a fost invitată de Leopold Stokowski să interpreteze concertul de Glazunov cu London Simphony Orchestra la Royal Festival Hall, concert înregistrat de Decca cu ocazia aniversării a 90-a a ilustrului dirijor. 

1991: „Grupul celor 24” hotăra, la Bruxelles, includerea României între ţările est-europene beneficiare de asistenţă în cadrul programului PHARE, program iniţiat în 1989, care are în vedere ajutorarea prin credite şi asistenţă tehnico-economică a fostelor ţări socialiste.

1995: Președintele R.Moldova Mircea Snegur s-a întâlnit cu președintele Statelor Unite , Bill Clinton. A fost prima întâlnire de acest fel,  consacrată în principal ajutorului american destinat dezvoltării economiei de piață și reformelor politice după obținerea independenței  R. Moldova fașă de URSS.

Foto: Mircea Snegur, Bill Clinton și soția acestuia, Hillary Clinton.

După recunoașterea juridică a independenței Republicii Moldova, acest summit moldo-american a subliniat disponibilitatea occidentului de a susţine procesele democratice și reformatoare la care Chișinăul se angajase.

2000: Digul iazului de decantare a apelor industriale al societăţii miniere  “Aurul” din Baia Mare s-a rupt pe o porţiune de 25 de metri, iar prin această ruptură s-au scurs 100.000 de metri cubi de ape cu cianuri şi metale grele

Acestea au ajuns întâi în râul Lăpuş, s-au vărsat în Someş şi apoi în Tisa, traversând teritorii din Ungaria şi Iugoslavia, pentru a ajunge în Dunăre şi apoi din nou pe teritoriul României.

2007: Este lansat pe piața Sistemul de operare Windows Vista.

Noul sistem de operare Microsoft Windows Vista, este de atunci disponibil pentru publicul larg.

Produsul a fost lansat în România la 1 februarie 2007 de către co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, în cadrul ceremoniei de deschidere a Centrului Global de Suport Tehnic de la București. Inițial disponibil doar în versiunea engleză, varianta în română a ieșit pe piață la 20 iunie 2007 și este disponibilă spre vânzare în toate edițiile și pe toate canalele de vânzare, în România și Republica Moldova.

Pentru Republica Moldova este disponibilă spre vânzare și ediția Starter în limba română, un produs destinat piețelor în curs de dezvoltare.

Cu aceeași ocazie a vizitei lui Gates, au fost lansate pe piața din România și sistemul Microsoft Office System 2007 (disponibil în română) și serverul de comunicație Exchange Server 2007.

2008: A murit marele scriitor român Vintilă Corbul al cărui nume  complet era Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu.

S-a născut la 26 mai 1916 în București și provine dintr-o familie foarte bogată. Sofia, mama acestuia, deținea acțiuni la diverse bănci și studiouri de film americane. Constantin Popescu Corbul, tatăl adoptiv al autorului, provine dintr-o mică, dar înstărită familie boierească; deținea multe proprietăți în București și în țară, podgorie la Drăgășani și chiar un grajd cu cai de curse. Lui Vintilă Corbul i s-a sugerat de către părinți că tatăl său vitreg este de fapt tatăl natural.

C.P. Corbul s-a căsătorit cu Sofia, mama lui Vintilă, după divorțul acesteia de Mihail Economu, și i-a adoptat imediat copilul. Astfel se explică numele complet al autorului: Vintilă Dumitru Economu Popescu Corbul.

Deși visa să devină ambasador, la îndemnul părinților, Vintilă Corbul urmează cursurile Facultății de Drept și devine magistrat. În paralel, pentru a-și alimenta propria pasiune, urmează Facultatea de Litere și Filozofie – secția Istorie. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, Vintilă Corbul se angajează judecător.

Fiind un „răzvrătit”, se căsătorește cu Ana Stoenescu, fata unui simplu muncitor.

Vintilă Corbul a fost, în al II-lea Război Mondial, locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, pilotul comandantului forțelor aeriene române.

După război, toate proprietățile familiei sunt confiscate. Vintilă Corbul și familia sa sunt evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, într-una din cele patru camere locuite de patru familii. Diplomele sale nu mai sunt „valabile”; este exclus din magistratură din cauza originii sale burgheze și a arestării tatălui său de către comuniști. Ocupă un post de bibliotecar, la o bibliotecă de cartier, dar este dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni. Vintilă Corbul, licențiat în istorie și magistrat, ajunge muncitor necalificat și, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal și Apă București), unde a lucrat aproape 15 ani.

A început să scrie încă din adolescență. „Babel Palace” este scris la 16 ani și „Sclavii pământului” este al doilea roman scris de Vintilă Corbul, la numai 18 ani, … și ultima carte publicată înainte de a fi trecut de către comuniști pe lista scriitorilor interziși.

Căderea Constantinopolului este creația sa cu cel mai mare succes și, totodată, cea mai vândută carte din beletristica românească, numai la primul tiraj având vânzări de 192.000 de exemplare.

A fost editată în franceză, greacă, arabă, iar în Franța a fost difuzată și sub formă de teatru radiofonic.

„Cenușă și orhidee la New York” este prima carte apărută cu semnăturile Vintilă Corbul și Eugen Burada și pune bazele unei colaborări de aproape 29 de ani. A scris scenariile filmelor Un comisar acuză (1974), Revanșa (1978), Nea Mărin miliardar (1979) și Duelul (1981) – filme regizate de Sergiu Nicolaescu. Un clasament realizat de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România arată că „Nea Mărin miliardar” este cel mai vizionat film românesc din toate timpurile.

Pelicula a fost vizionată de nu mai puțin de 14,6 milioane de români și are, de departe, cea mai mare cotă de popularitate în rândul telespectatorilor ultimelor două generații.

Vintilă Corbul   a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, ajutat de fostul ministru de externe din guvernul comunist, Ștefan Andrei.

Printre scrierile sale de mare succes se numarau  : “Idolii de aur – Dinastia Sunderland-Beauclair”, “Caderea Constantinopolului”.S-au mutat într-un mic orășel lângă Paris, iar Vintilă Corbul a locuit până la moarte în același loc în care s-a stabilit. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă.

 2014: A decedat la vârsta de 66 de ani populara realizatoare TV, Marioara Murărescu. S-a  consacrat programelor folclorice, fiind cunoscută în special ca realizatoare a emisiunii TV ” Tezaur folcloric” care se difuza pe TVR; (n.1 octombrie  1947, la Câmpulung Muscel),

A fost o ambasadoare a folclorului românesc, despre care obişnuia să spună că este „ceva viu, care ne reprezintă, şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta”.

A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti în 1972. În 1971 şi-a început cariera la Radioul public, iar în 1977 s-a angajat la TVR ca realizator de emisiuni folclorice.

Prima încercare de realizare a celebrei emisiuni „Tezaur Folcloric” a avut loc în 1978, dar abia în 1982 a primit un spaţiu fix în grila de programe a televiziunii.

De-a lungul carierei sale a organizat numeroase festivaluri de folclor, concerte de colinde, emisiuni duplex cu Televiziunea Moldova, la Bucureşti şi Chişinău.

De asemenea, a conceput primul disc de aur „Tezaur folcloric” (1992), prima casetă video „Tezaur folcloric” (2000), lucrarea „Cu ochii lumii” (cuprinzând diverse opinii despre emisiunea „Tezaur folcloric”).

A primit, printre altele, premiul pentru cercetare, pentru lucrarea „Cântecul propriu-zis din Muscel” (1971), Prix folclorique (1977), Premiul criticii muzicale „Mihail Jora” (1993), Premiul Ethnos (1995), Premiul „Dragoş Vrânceanu” (1996), Premiul de excelenţă acordat de Fundaţia Ethnos – 1998.

În aprilie 2009, Marioara Murărescu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler.

2017: La două săptămâni după învestirea guvernului PSD–ALDE condus de Sorin Grindeanu, au început în România o serie de proteste de stradă față de intențiile guvernului de a modifica legea grațierii și de a amenda Codul penal printr-o Ordonanță de Urgență. Pe 30 ianuarie, Ministerul Justiției a organizat o dezbatere publică în legătură cu proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse și pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală. La finalul dezbaterii, ministrul justiției Florin Iordache, a spus că varianta inițială a actelor normative va fi modificată, urmând a se stabili dacă vor fi adoptate de Guvern sau dacă discuțiile se vor muta în Parlament 

Protestele au continut, atingând apogeul în seara de duminică, 5 februarie, când după unele estimări peste 600.000 de manifestanți au protestat în toată țara, în ciuda faptului că în aceeași zi, guvernul anunțase abrogarea OUG 13.

Protestele au devenit cunoscute, neoficial, și sub numele de #rezist, hashtag devenind simbolul mișcărilor de protest. Printre cei prezenți la proteste s-au numărat: filosoful Mihai Șora, scriitorul Mircea Cărtărescu, scriitorul T. O. Bobe, muzicianul Tudor Chirilă, actrița Maia Morgenstern, actrița Oana Pellea, regizoarea Sanda Manu, dramaturga Lia Bugnar, actorul Dan Bordeianu, actrița Medeea Marinescu, cântăreața Delia Matache, gimnasta Andreea Răducan, scriitoarea Ana Blandiana etc.

Ordonanța nr. 13/2017 a fost abrogată, iar ministrul Justiției, Florin Iordache, văzut principalul responsabil pentru introducerea ordonanței, a demisionat pe 8 februarie 2017, însă a fost ales ulterior președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției.

Guvernele care s-au succedat celui condus de Sorin Grindeanu (demis prin moțiune de cenzură de propriul partid, au continuat seria de modificări la legile justiției, primite cu critici de opoziție și de președintele Klaus Iohannis și cu un nou val de manifestații.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. https://cultural.bzi.ro/;
  9. Historia.ro.
  10. https://timpul.md/articol/alexandru-marinescu

30/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 29 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

29 IANUARIE  ÎN ISTORIA NOASTRĂ

1814 (29 ianuarie): Boierii pământeni din Basarabia, teritoriul moldovenesc dintre Prut și Nistru cotropit în 1812 de Rusia, au adresat stăpânirii un protest generat de interminabilele abuzuri ale funcționarilor ruși din guvernul regional.

În jalba nobilimii Basarabiei se spunea: „Iată au trecut șaisprezece luni de când această Gubernii afierosită întru sloboda răpirii iubitorilor de rău căștig ocărmuitori, să tănguește sub giugul urmărilor celor răli și ai priincioasii împuterniciri a unora din slujbașii ocărmuirii Basarabiei […]Însuși locuitorii ci se află lăngă Prut arată cugețile lor spre a fugi la Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pămăntești, precum și sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari știință întru acest chip dar în loc să îndemni cu plăcuta năzuire norodului megiașit pentru cari este cuprindere și enstrucțioani ci s-au dat di cătră gubernatorul și poruncă ca să să silească spre înmulțime lăcuinții gubernii. Ocârmuire aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie oamenii cari veniseră cu cugetări ca să să așeze în Basarabia”.

 Harta Moldovei dintre Prut si Nistru-Basarabia ocupata de Rusia în 1812

Nobilimea moldoveană, era profund indignată și extrem de îngrijorată de intențiile de introducere în Basarabia a legislației ruse și de a transforma regiunea într-o gubernie rusească.
Pentru a înlătura acest pericol, reprezentanții nobilimii locale au alcătuit cinci
jalobe (plângeri), adresate țarului Alexandru I, Comitetului de miniștri, Consiliului de Stat, președintelui Consiliului de Stat contelui Saltâkov și una separată adresată Exarhului și Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu rugămintea să transmită primele patru jalobe la Petersburg.
În jaloba din 29 ianuarie/12 februarie 1814 destinată țarului Alexandru I, boierii basarabeni dezmințeau afirmațiile din demersul generalului rus I. Harting, adresat la 10 decembrie 1813 ministrului Justiției A. Bolotnikov, potrivit căruia „moldovenii nu ar avea pravile ”și se menționa că boierii și neamurile „nu au fost osândiți cu pedeapsă trupescă în vremea giugului tiranicesc (jugul otoman – A. A.)”.

Prima cerință importantă a boierilor adresată țarului era: „…dăruiește-ne nestricarea obiceiurilor pravililor” noastre, „adăugire și întărire a pronomiilor (privilegiilor – A. A.) și a pravililor care au de patru veacuri acum”.

A doua importantă cerință era „ca mitropolitul arhipăstorul nostru, precum a fost
de la începutul Moldovei, să fie și acum, după cum capul legii (conducător al biserici – A. A.), asemenea și întâiul șezător și lucrător al divanului, pentru că aceasta este fire și lege a Moldovei.”

A treia importantă cerință glăsuia ca „să se rânduiască și ocârmuitor politicesc ( adică civil ) a oblastii (a regiunii Basarabia ) pământean din moldoveni” devotat țarului, care
„să poată cunoaște persoanele, pronomiile (privilegiile), pravilile noastre și împrejurările de aici”, insistând ca la acest post să fie numit fostul mare boier al Moldovei, iar acum general-maior și cavaler Ilie Catargiu. Boierii mai afirmau că legile și obiceiurile locale, „înstrainându-se din zi în zi, izvodându-se cele neobișnuite, ne înspăimântează și pe noi și pe frații noștri”.

Evident, pravilele„neobișnuite izvodite”, de care se înspăimântau boierii pământeni basarabeni,făceau parte din legislația rusă introdusă în Basarabia.
Analizând toate aceste proteste ale boierimii, istoricul basarabean Iustin Frăţiman concluziona că „nu numai boierii rămaşi în Moldova erau contra alipirii Basarabiei cătră Rusia, ci contra acestui fapt au fost chiar şi boierii care au devenit supuşi ruşi, rămânând în Basarabia.”

1854: S-a născut în localitatea Șercaia, în  Comitatul Făgăraș din Transilvania,  inventatorul şi publicistul român Alexandru N. Ciurcu.

A construit la Paris în 1886, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie brevetat în Europa şi în SUA, și a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889).

A fost director al ziarului „Timpul” (1890-1900); (d. 22 ianuarie 1922, București).

 1857: S-a născut în satul Sasca, județul Suceava, Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor, autorul primului tratat românesc de fiziologie animală.( d. 21 iulie 1921, Iași).

A fost profesor de fiziologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membru corespondent al Academiei Române.Este considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893.

 A editat în 1900 prima carte de fiziologie în limba română intitulată Curs de fiziologie generală animală, și tot în același an a elaborat o clasificare originală a regnului animal, publicată în Curs de zoologie descriptivă.

Foto: Leon C. Cosmovici (1857–1921)

Doctor în ştiinţe, titlu obţinut la Paris (Sorbona) în 1880, membru corespondent al Academiei Române (1893), membru al Societăţii de Zoologie din Franţa şi al Societăţii Franceze de Entomologie, profesor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde a deţinut şi Catedra de zoologie, anatomie şi fiziologie, autor a numeroase studii şi cărţi de specialitate, fiind considerat şi fondator al învăţământului fiziologiei animale din România.

Familia Cosmovici este una dintre familiile moldave care a dat României importanţi oameni de cultură: George Enescu (a fost nepotul de soră al lui Leon Cosmovici), muzicologul Alexandru Cosmovici (cu studii la conservatoarele din Iaşi, Milano şi Paris), Andrei Cosmovici (profesor de psihologie la Universitatea ieşeană), pictorul şi criticul de artă Jean Leon Cosmovici (fost director al Pinacotecii din Iaşi), biologul Nicolae Cosmovici şi reputatul jurist Paul Mircea Cosmovici (membru al Academiei Române şi membru al Societăţii franceze de drept comparat).

În politică Leon Cosmovici a fost un militant al ideilor liberal-democratice, fiind un partizan al profesionalismului („destinele ţărei să fie conduse de tineretul liberal-democrat şi …diferitele ramuri administrative să se încredinţeze la specialişti”).

Primul mandat l-a obţinut în urma alegerilor generale din noiembrie 1895, cu 1.091 de voturi (sistemul de vot fiind cenzitar), reprezentând în Cameră Partidul Naţional Liberal. În afara studiilor cu caracter ştiinţific este şi autorul unor scrieri cu caracter moralizator şi social-politic:

„Morala şi religia. Încercare asupra principiilor ce cuprind şi aplicaţia lor în educaţia copiilor şi a masselor” (1914); „Un moment de înălţare sufletească: Regele Carol I” (1915), „Patria. Educaţia fizică, morală, intelectuală şi militarismul şcolar sau naţiunea armată (1906)”.

1873:  S-a născut chimistul Petru Bogdan, unul dintre fondatorii învăţământului de chimie-fizică din România.

Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din Iași, fiind cel care a înființat și condus, din 1913  prima catedră de chimie fizică din țară.Decan al Facultății de Științe în 1925, între anii 1926 – 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității ieșene, în timpul rectoratului său construindu-se, printre altele, aripa nouă a Universității.

Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”.

Ca o recunoaștere a activității sale științifice, Universitatea din Nancy (Franța) i-a acordat în 1924 titlul de „doctor honoris causa”, iar Academia Română l-a ales printre membrii ei titulari 1926.A fost directorul Fundatiei Regale Ferdinand I .

Dintre numeroșii săi studenți și discipoli, ale căror studii și cercetări le-a îndrumat, printre cei mai cunoscuți s-au numărat Horia Hulubei, Alexandru Cișman, Radu Cernătescu și Raluca Ripan, Tudor Ionescu, Cezar Parteni sau C. Mihul.Prieten din tinerețe cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, a făcut parte din prima grupare a revistei Viața Românească, ocupîndu-se de rubrica de știință a revistei. A decedat la data de  28 martie 1944.

1874: A murit ( 10 februarie s.n./29 ianuarie s.v) Eudoxiu Hurmuzachi, om politic, istoric, scriitor și patriot român, membru al Academiei Române, luptător pentru drepturile românilor bucovineni din Imperiul Habsburgic; (n.29 septembrie 1812).

 Eudoxiu baron de Hurmuzachi (sau Eudoxius Freiherr von Hormuzaki), a fost ales in 1861  membru în dieta Bucovinei și Reichsratul austriac.

La 20 februarie 1873 a primit tilul de baron de la împaratul austriac Francisc Iosif I pentru meritele sale ca mareșal al Bucovinei.

Împreună cu frații săi, Eudoxiu va deveni una dintre figurile importante ale renașterii naționale românești din Bucovina.

1880 (29 ianuarie/11 februarie 1880) : În România este promulgată Legea privind răscumpărarea și preluarea în patrimoniul statului român a căilor ferate aparținând concesionarilor străini, promulgată la 29 ianuarie/11 februarie 1880, care prevedea ca până la 1/14 mai 1880 răscumpărarea de către statul român de la concesionari a căilor ferate.

În virtutea acestei legi, român trebuia să preia administrarea și exploatarea a 1.377 km. de căi ferate aflate pe teritoriul său.

1893: S-a născut în satul Vorumloc, din Ardeal, în Austro-Ungaria (astăzi Valea Viilor din jud. Sibiu), muzicianul Marţian Negrea, unul dintre cei mai mari compozitori şi profesori români din secolul trecut ; (d. 13 iulie 1973, Bucureşti).

Și-a început studiile muzicale la Sibiu (1910-1914), continuându-le la Viena (1918-1921) cu muzicianul de origine română Eusebie Mandicevschi și cu Franz Schmidt.

Întors în ţară, Marţian Negrea a ocupat în perioada 1921-1941, mai multe posturi de profesor la Conservatorul din Cluj  şi la Conservatorul din Bucureşti (1941-1963), (unde a predat teoria formelor muzicale şi a instrumentelor, contrapunct, muzică de cameră).

În anul 1963 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. I.Filmografie Baia Mare, film documentar, 1952, muzică originală Prin Munții Apuseni, 1958, muzică originală Marin Pescarul, operă, versiune tv, TVR, regia Marianti Banu.

În anul 2003, la 30 de ani după moartea compozitorului Marțian Negrea, în localitatea sa natală Valea Viilor, a fost dezvelit în prezența a numeroase oficialități din județul Sibiu, un bust al ilustrului muzician.

1904: S-a născut la București, luptătorul anticomunist Vasile Marin, om politic și avocat, participant la Războiul Civil din Spania în rândurile armatei lui Franco; (13 ianuarie 1937, Majadahonda, Spania).

A urmat Facultatea de Drept din București, obținând în 1927 licența cu teza Fascismul. A fost până în 1932 secretarul lui politicianului țărănist Ion Lugojeanu, devenind ulterior un membru proeminent al Gărzii de Fier.

În 1932 a susținut și a publicat parțial teza de doctorat, Fascismul. Organizarea constituțională a Statului Corporativ Italian. A lucrat ca avocat și gazetar, redactor la publicația Cuvântul editată de filosoful Nae Ionescu. În 1933 a fost arestat și reținut la Jilava timp de două săptămâni.

A participat ca voluntar la Războiul Civil din Spania în rândurile armatei franchiste și împreună cu Ion Moța a căzut în luptele de la Majadahonda, aproape de Madrid, unde, pe 13 septembrie 1970, le-a fost ridicat un monument comemorativ.

Declarați eroi ai Mișcării Legionare, Marin și Moța au fost înmormântați la Casa Verde (sediul Mișcării Legionare).

1923: Consiliul de Miniștri a aprobat statutul Uniunii Generale a Industriașilor din Romania (UGIR).

1926: S-a născut  în localitatea Anghelești, județul Vrancea, jurnalistul și omul de televiziune român Tudor Vornicu; (d. 2 aprilie 1989, București).

A fost, timp de mai mulți ani, director de programe al televiziunii publice.

Familia din partea mamei era de origine italiană, sosită în România în anul 1892. Bunicul său a fost administratorul moșiei prințului Mavrocordat, iar unul dintre unchi a fost proprietarul fabricii de sticlă Azuga. În anul 1930, familia s-a mutat în Delta Dunării, iar copilul Tudor va schimba des școala, la Galați, Tulcea, apoi București, pentru ca în anul 1945 să ia Bacalaureatul, cu rezultate foarte bune, la Liceul „Gheorghe Șincai” din Capitală. În anul 1950 devine absolvent al Academiei Comerciale.

În tinerețe a practicat rugby, la echipa bucureșteană Pandurii Tudor Vladimirescu, atletism – probe de viteză și obstacole – și tir. În anul 1948 devine reporter la ziarul „Sportul popular” – fiind coleg cu Max Bănuș și Emanuel Valeriu – unde lucrează până în anul 1956, în această perioadă fiind și colaborator la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române, în anul 1953 scrie la revista Stadion, iar din 1956 devine reporter la „Scânteia”.

În anul 1959 este numit atașat cultural la Ambasada României din Paris, iar un an mai târziu este corespondent la Paris pentru agenția de presă Agerpres. În 1961 este trimis special la faimosul „Proces Eichmann”, de la Ierusalim, a comentat Olimpiadele de la Roma din 1960 și Melbourne, în 1964 – acestea fiind subiectele a două cărți pe care le-a scris Vornicu -, a transmis, de la fața locului, momentul în care Charles de Gaulle devenea cel de-al 18-lea președinte francez, a relatat în direct despre vizita lui Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin, la Paris și a intrat în contact cu mari nume ale lumii artistice și culturale occidentale.

În anul 1965, este rechemat de la Paris și este numit șef al redacției Actualități a Televiziunii Române, instituție în cadrul căreia a militat pentru un proces de modernizare, după model francez, mai ales prin introducerea unor emisiuni de divertisment de calitate.

În televiziune a fost, mai apoi, redactor-șef la redacția emisiunilor culturale, director de programe și director adjunct al TVR. Tudor Vornicu a realizat mai multe emisiuni de divertisment, magazine culturale și programe de tip variete, deosebit de apreciate în acea perioadă, fiind și director coordonator al Festivalului Cerbul de Aur. 

A murit la 2 aprilie 1989, la București, la scurtă vreme după ce fusese marginalizat în televiziune. Trei zile mai târziu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, fiind condus pe ultimul drum de o mulțime imensă de oameni care l-au prețuit. În anul 2008, a apărut, la Editura Terra din Focșani, volumul biografic „Tudor Vornicu”, scris de Annie Muscă, lansarea având loc la 21 martie 2008, la Sala Radio din București, în organizarea Societății Române de Radiodifuziune

A obținut Premiul special al juriului ACIN 1988, pentru întreaga activitate și pentru contribuția deosebită adusă la crearea unei școli a documentarului românesc de televiziune. De asemenea, a primit Marele premiu „Antena de chihlimbar” la Festivalul Internațional de Programe Muzicale de la Sopot 1978 pentru „Ocolul lumii în 20 de melodii”.

A fost redactor-șef pentru programele Televiziunii Române, dar și realizator al emisiunilor intitulate Studio N, De la A la … infinit, Mozaic duminical, Fotograme din realitate.

În ultimii ani de viață, marele om de cultură român a realizat o serie de scurte interviuri memorabile cu poetul Nichita Stănescu, care au fost difuzate la emisiunea Mozaic duminical.

1931: A încetat din viață la Paris, generalul francez Henri Mathias Berthelot fostul șef al Misiunii Militare Franceze în România în Primul Război Mondial ( n.7 decembrie 1861, Feurs, Franța).

Generalul Henri Mathias Berthelot a absolvit Academia Militară Saint-Cyr și a servit apoi în garnizoanele franceze din Algeria, apoi a ajuns la Tonkin și la Annam. Din anul 1907, el a fost transferat la Statul Major General, unde și-a câștigat reputația unui organizator deosebit de capabil.

În toamna anului 1916, în condițiile în care România intrase în război de partea Franței și Marii Britanii, generalul Henri Mathias Berthelot a fost numit comandant al Misiunii Militare Franceze în România.

Armata română se afla sub presiunea trupelor germane și austro-ungare care porniseră ofensiva peste Munții Carpați, și sub cea a trupelor bulgare, care atacau dinspre Dunăre și Marea Neagră. O mare parte a teritoriului românesc, inclusiv capitala București, a fost ocupată. Regele Ferdinand I și Regina Maria, împreună cu Guvernul, Parlamentul și Armata s-au retras în Moldova, unde au organizat rezistența, cu sprijinul trupelor Rusiei țariste.

Generalul Berthelot s-a implicat în reorganizarea Armatei Regale Române, care în anul 1917 a fost capabilă să reziste ofensivei armatelor germane, austro-ungare și bulgare și chiar să treacă la contraofensivă.

În această perioadă, generalul Henri Mathias Berthelot a devenit consilierul militar și prietenul Regelui Ferdinand I și a învățat să îi aprecieze și să îi iubească pe români.

În istoria armatei române au rămas de neuitat cuvintele generalului Berthelot din 11 noiembrie 1919, când la Paris era serbată încheierea războiului. Prin fața comandanților tocmai defila un detașament românesc, iar Henri Berthelot s-a întors către generalul Ferdinand Foch și i-a spus: ”Foch, saluez! C’est la famille!”.

După război, Henri Mathias Berthelot a primit cele mai importante distincții ale Regatului României. Pe lângă decorațiile militare, el a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar Parlamentul i-a acordat titlul de cetățean de onoare al României. Mai mult, pentru că pe frontul din Moldova, Regele Ferdinand I le promisese tuturor soldaților români că vor fi împroprietăriți cu teren după terminarea războiului, românul de onoare Henri Mathias Berthelot a primit, la rândul său, un teren și o locuință, situate în comuna Fărcădinu de Jos.

La moartea generalului Berthelot, în România a fost decretat doliu național. Azi, comuna românească din Hunedoara unde a locuit se numește General Berthelot.

1947: URSS a semnat Tratatul de pace cu România.

Ministrul de externe al Uniunii Sovietice, Veaceslav Molotov, a semnat la Moscova în această zi Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda și Bulgaria. Pentru România, tratatul de pace a însemnat cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța către Uniunea Sovietică Rusiei și a sudului Dobrogei (Cadrilaterul), Bulgariei, deși acest stat fusese, la rândul său, aliat al Germaniei naziste.

De asemenea, România era obligată să plătească Rusiei imense despăgubiri de război. Singura clauză care atenua din pierderile dureroase suferite de România a fost aceea referitoare la revenirea la țara noastră a teritoriului Transilvaniei de Nord (care fusese anexat de Ungaria după Diktatul de la Viena din 1940) .

1956:  S-a născut la Rădăuți poetul și dramaturgul român Matei Vișniec.  Este  cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu

Între 1980 și 1987 a fost  profesor de istorie și geografie în comuna Dorobanțu-Plătărești din județul Călărași. Piesele sale scrise între 1977 și 1987 au fost cenzurate și circulau pe ascuns, doar poemele îi erau publicate.

Între 1977 și 1987 scrie și cîteva volume de poezie, numeroase piese de teatru, un roman și câteva scenarii de film. Cu excepția poeziei, celelalte texte ale sale sunt refuzate sistematic de cenzură; autorul a reușit însă să-și fotocopieze piesele în numeroase exemplare și să le pună în circulație în mediul teatral și literar, un bun exemplu de samizsdat literar.

În 1987 a fugit din România, cerând azil politic în Franța și  a obținut cetățenia franceză în 1993.

În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, și colaborează la diferite alte reviste franceze. După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în București și în provincie, la radio și la televiziune.

În octombrie 1996, Teatrul Național din Timișoara a organizat  un festival „Matei Vișniec” cu 10 dintre piesele sale, interpretate de către 12 trupe teatrale.

Fragmente din piesele sale sunt prezentate și în câteva manuale școlare alternative.

1962: S-a născut  actrița română de teatru și film, Oana Pellea.

Este fiica Domnicăi Mihaela, născută Policrat, și a marelui actor român Amza Pellea (7 aprilie 1931 — 12 decembrie 1983).

Actrița a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, actualul UNATC și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu.

1974: S-a născut la București, cântăreața de muzică ușoară Mălina Olinescu.

Provenea dintr-o famile de artiști, mama sa fiind  cântăreața Doina Spătaru, rudă cu renumitul solist Dan Spătaru, iar tatăl său , Boris Olinescu ,un actor apreciat în anii 1960. 

Începând cu anul 1993  după terminarea liceului, Mălina, a cântat în programele unor cluburi din București.

În1995 a participat la Festivalul de muzică ușoară  Aurelian Andreescu, secțiunea interpretare, unde câștigă premiul I.

În 1996 a participat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a obținut premiul III la secțiunea „Interpretare”.

În 1997 în cadrul aceluiași festival, a obținut împreună cu compozitorul Adrian Romcescu premiul I la secțiunea Șlagăre, cu melodia „Mi-e dor de tine”. De altfel, 1997 a fost un an încununat de succese pentru cântăreață, aceasta câștigând și premiul I la secțiunea „Interpretare” a  Festivalului Cerbul de Aur.

În 1998  împreună cu  Adrian Romcescu a câștigat Selecția Națională Eurovision și a reprezentat România la Birmingham în Anglia. cu melodia Eu cred, clasându-se pe locul 22 din 25, cu șase puncte. Tot în același an a câștigat și premiul al III-lea, împreună cu colegul și compozitorul Adrian Despot la secțiunea „Creație” a Festivalului Mamaia, cu piesa „Pot să zbor”.

S-a sinucis în noaptea de duminică spre luni 12 decembrie 2011, la vârsta de 37 de ani, aruncându-se de la etajul șase al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord din București. A fost înhumată la Cimitirul Sfânta Vineri,

 1990: Simpatizanți ai Frontului Salvării Naționale au luat cu asalt sediile unor partide politice de opoziție din București și din alte orașe ale țării.

După manifestația din 28 ianuarie, organizată de partidele istorice și de alte organizații civice, autoritățile au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”. Minerii au venit pentru prima oară la București convinși că apără ceea ce ei credeau că este democrația: impunerea unei singure voci, a celei asociate cu Revoluția – FSN.

Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN, minerii au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație, aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Ceaușescu.

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii FSN, unii dintre manifestanți au fost răniți. Masele de mineri manipulate s-au răzbunat pe opoziție, distrugând sediile partidelor istorice. Liderii acestora au fost salvați cu TAB-ul de furia gloatei.

1996: A murit la București, Marian Hudac, actor de comedie în teatru, film și televiziune;(n.20.09.1934, București).

2006: A încetat din viaţă tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al Culturii şi director al Operei Române; (n. 13 mai 1938).

A avut o carieră densă, deși destul de scurtă, pe care a completat-o în plan socio-politic, fiind Directorul Festivalului Internațional “George Enescu” în anul 1991, Ministru al Culturii în Guvernul Stolojan (1991-1992), director al Operei Române din București între 2001-2005 și Președintele Comitetului Național Român pentru UNICEF.

Ca ministru al culturii în guvernul Stolojan, a redeschis Castelul Peleș vizitatorilor, amenajându-l ca muzeu, și a organizat centre culturale românești la Viena, Budapesta, Veneția și New York.Între hobyurile sale s-au regăsit vânătoarea, pescuitul, ping-pongul, gătitul și colecțonatul pipelor.

Ludovic Spiess are numeroase înregistrări la Electrecord dar și în străinătate la case de discuri precum: Decca, Philips, EMI, Intercord, RCA sau Ariola.Rolul său favorit a fost Rodolfo din Boema.
A murit după un  infarct suferit în timpul unei partide de vânătoare în județul Teleorman.

2008: A fost constituit la Sfântu Gheorghe, Partidul Civic Maghiar cu orientare politică de dreapta, provenit din Mișcarea Civică Maghiară, care milta pentru autonomia Ținutului Secuiesc, precum și pentru obținerea de drepturi mai mari pentru minoritățile naționale. Primul președinte al partidului a fost politicianul Zsolt Bíró.

2018 : După demisia guvernului Mihai Tudose, a venit la putere o alianță PSD-ALDE care susținea guvernul condus de primul ministru Viorica Dăncilă. Viorica Dăncilă a fost al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni și primul guvern din istoria României condus de o femeie.

2018 Mihai Tudose

Guvernul Mihai Tudose a fost un guvern PSD, cu 27 de mandate, dintre care 16 dintre miniștri preluați din guvernul Sorin Grindeanu, demis de propriul partid în parlament, în urma unui conflict între premier și Liviu Dragnea. A avut un mandat scurt, între 29 iunie 2017–29 ianuarie 2018.

A crescut contribuțiile la asigurările sociale care trebuiau plătite statului de către cei care derulau contracte de muncă, iar măsurile acestea au luat prin surprindere mediul de afaceri și au creat o situație de impredictibilitate a mediului fiscal. Premierul a intrat în conflict cu președintele PSD, Liviu Dragnea, ceea ce a dus la retragerea sprijinului partidului și la demisia lui în data de 16 ianuarie 2018, rămânând în funcție ca interimar până la validarea următorului guvern.

Guvernul Viorica Dăncilă, acondus țara în perioada 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019. Viorica Dăncilă a fost al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni, iar unii dintre miniștri guvernului său au făcut parte și din guvernul anterior condus de Mihai Tudose.

2022: A decedat la Chișinău, academicianul Sveatoslav Moscalenco (născut pe 26 septembrie 1928, în Basarabia, satul Bravicea, raionul Călărași (astăzi R.Moldova). După absolvirea, în anul 1946, a școlii medii din or. Orhei, a fost admis la studii la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău (astăzi Universitatea de Stat din Moldova).

După absolvirea în 1951 cu menţiune a facultăţii, a devenit asistent la Catedra de Matematică a Institutului Agricol (astăzi – Universitatea Agrară de Stat din Moldova), iar apoi, între anii 1952 și 1956 – la Catedra de Fizică a aceluiaşi institut.

În anul 1956 a fost admis la doctorat în Institutul de Fizică al Academiei de Ştiinţe a RSS Ucrainene, susținând teza în anul 1960. După absolvirea doctoratului, Sveatoslav Moscalenco revine la Chişinău şi activează între anii 1960 și 1963 în calitate de cercetător ştiinţific stagiar al Institutului de Fizică şi Matematică al AŞM, iar din 1964, odată cu formarea Institutului de Fizică Aplicată şi până la sfârșitul vieții, a fost şef al Secţiei Teoria Semiconductorilor şi Electronica Cuantică, iar ulterior, al Laboratorului format în baza ei.

Titlul de doctor habilitat l-a obţinut în anul 1971, în consiliul ştiinţific specializat unit al Institutului de Fizică, Institutului de Fizică Teoretică, Institutului de Fizică a Semiconductorilor şi al Institutului Fizicii Metalelor ale AŞ a RSS Ucrainene. În anul 1989 îi este conferit titlul de membru corespondent, iar în 1992 – cel de membru titular al AŞM.

Acad. Sveatoslav Moscalenco a devenit celebru încă de la primele sale lucrări dedicate proprietăţilor colective ale excitonilor în semiconductori, în care au fost expuse un şir de idei şi modele noi, confirmate şi dezvoltate ulterior.

Încă în 1958, Sveatoslav Moscalenco a prezis posibilitatea existenţei unui tip deosebit de excitoni – biexcitoni, în care doi excitoni, similar unor atomi care se grupează în molecule, formează stări legate între doi electroni şi două goluri. Doar peste zece ani aceste teorii ale sale au găsit aplicaţii.

În anii 1970–1980, în perioada de maximă glorie a teoriilor comportării biexcitonilor în semiconductori, şcoala ştiinţifică fondată de acad. Sveatoslav Moscalenco devine renumită pe plan internaţional datorită studiilor sale profunde ale comportamentului biexcitonilor sub acţiunea radiaţiilor laser de intensitate înaltă. Au fost prezise şi, ulterior, confirmate experimental, diverse fenomene de interacţiune colectivă a excitoinlor cu lumina, cu purtători liberi de sarcină din cristale, ale interacţiunii biexcitonilor cu excitonii.

Un alt fenomen prezis de acad. Sveatoslav Moscalenco şi discipolii săi, încă în 1962, este cel al condensării Bose-Einstein a excitonilor şi biexcitonilor în semiconductori – un rezultat de interes deosebit, deoarece graţie fenomenului în cauză poate deveni reală propagarea fără disiparea energiei la distanţe mari.

Pentru realizările sale de pionierat academicianului i-au fost conferite cele mai înalte distincţii de stat şi titluri onorifice ale R.Moldova : Cavaler al „Ordinului Republicii”, „Om emerit”, Laureat al mai multor Premii de Stat, Medaliile AȘM „Dimitrie Cantemir” și „Meritul Științific”.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. Historia.ro.

29/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: