CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi,romanii

Schimbarea numelui Braşovului in Oraşul Stalin, un moment de supremă slugarnicie a comuniştilor români

Oare cati dintre brasoveni stiu ca timp de zece ani Brasovul s-a numit incepand cu anul  1950, Oraşul Stalin,  după numele dictatorului sovietic Iosif Vissarionovici Stalin, şi a fost capitala regiunii cu acelaşi nume?

Acest fapt a fost determinat de instaurarea comunismului in Romania care a imprumutat si propaganda stalinista din acea vreme bazata pe cultul personalitatii.

Comunistii vroiau sa schimbe fata oraselor, sa stearga simbolurile “vechii lumi a exploatatorilor” si sa impuna noi simboluri.

In toate tarile Europei de Est trecute sub influenta sovietica a existat cite un oras care a primit numele “tatucului popoarelor”.

În anii 1950, după “Cortina de Fier” existau paisprezece oraşe care îl omagiau pe sangerosul  dictator Iosif  Vissarionovici Stalin, conducătorul URSS-ului (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste).

Cum îl omagiau? Purtându-i numele!

Stalingrad (actualul Volgograd din Rusia) e cel mai celebru. Acolo, cel de-al Doilea Război Mondial şi-a schimbat cursul, iar cam-compas nu mai era Moscova, ci Berlin.

Acest lucru a făcut posibil ca după încheierea războiului şi instalarea de către sovietici a comunismului în Europa de Est, să existe un Stalinstadt (actual Eisenhuttenstadt) în Republica Democrată Germană, un Stalin (actual Varna) în Bulgaria, un Stalinograd (actual Katowice) în Polonia, un Stalino (actual Doneţk), în Ucraina, un Stalinvaros (actual Dunaujvaros) în Ungaria sau un Qyeteti Stalin (actual Kucova) în Albania.

Legenda spune că în România ar fi fost vizat iniţial Sibiul, dar comuniştii au considerat că nu sună bine Salam de Stalin şi astfel „onoarea“ a revenit Braşovului.

Ca să nu se creadă că ruşii au impus acest lucru, s-a fabricat un document print care muncitorii din Braşov cereau insistent ca oraşul să poarte denumirea de Stalin.

Pe 19 august 1950 cererea apărea în ziarul Drum nou, pe 22 august 1950 era dat decretul de schimbare al numelui, iar pe 25 august acelaşi an, Drum nou publică “salutul călduros” al Guvernului şi Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (viitor Partid Comunist Român) legat  de schimbarea numelui din Braşov în Oraşul Stalin.

Pe muntele Tâmpa a fost scris din Brazi numele lui Stalin pentru ca toată lumea să salute schimbarea. După zece ani în 24 decembrie 1960 Braşovul şi-a recăpătat denumirea originală.

 

 

 

Slugile comuniste din Romania au creat un scenariu care  sa lase impresia ca  aceasta schimbare de nume ar fi venit din rindul ‘oamenilor muncii”.

Punerea in practica a planului a “coincis” cu ziua de 23 August.

Cum s-a ajuns la această idee năstruşnică ca Braşovul să poarte numele „mult iubitului” conducător sovietic?

In numărul din mai 2010 al revistei Istorie şi civilzaţie poate fi studiat “ actul de naştere” al acestui capitol din viaţa urbei de la poalele Tampei.

 Este vorba de o cerere a „oamenilor muncii” din Braşov,  adresată conducerii ţării şi care suna în felul următor:

„Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, Guvernului Republicii Populare Române

Dragi Tovarăşi,

La iniţiativa C.F.R.-iştilor, noi, oamenii muncii din oraşul Braşov am hotărât să propunem ca numele oraşului nostru să fie schimbat dându-i-se numele marelui geniu al omenirii muncitoare, scumpului şi iubitului prieten al poporului muncitor din ţara noastră, învăţătorului şi eliberatorului nostru – marelui Stalin.

Oraşul nostru este unul dintre principalele centre industriale ale ţării; marile sale întreprinderi, ca uzinele de tractoare „Sovromtractor”, ca întreprinderea metalurgică „Steagul Roşu” şi multe altele, sunt binecunoscute oamenilor muncii din întreaga ţară. În oraşul nostru convieţuiesc frăţesc, muncind şi lucrând cot la cot, muncitorii români cu muncitorii unguri şi cu muncitori de alte naţionalităţi.

Planul Cincinal  deschide în faţa oraşului şi regiunei Braşov noi perspective de dezvoltare a economiei şi a culturii. Muncitorii din Braşov depun mari eforturi pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor prevăzute în Plan. Pe primul semestru al anului 1950, întreprinderile din Braşov au îndeplinit Planul de Stat cu 114%.

Suntem convinşi că conducerea Partidului şi Guvernului Republicii Populare Române vor satisface dorinţa noastră înflăcărată şi vor acorda oraşului nostru înalta cinste de a purta numele de oraşul Stalin.

Noi ne angajăm în faţa Partidului, a Guvernului şi în faţa marelui Stalin, să nu ne precupeţim puterile pentru a dobândi noi succese în întărirea politică, economică şi culturală a Patriei, în lupta pentru pace, pentru socialism şi a ne dovedi demni de această cinste.

Trăiască Patria noastră, Republica Populară Română, ţara unde se construieşte socialismul! Trăiască marele conducător al poporului sovietic, genialul învăţător al oamenilor muncii de pretutindeni, tovaraşul Stalin!

Scrisoarea a fost adoptată în unanimitate în adunările oamenilor muncii din toate întreprinderile oraşului Braşov.

În numele oamenilor muncii din oraşul Braşov.”

 

Iată şi răspunsul:

„Răspunsul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi al guvernului Republicii Populare Române la scrisoarea oamenilor muncii din oraşul Braşov.

Dragi tovarăşi,

Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român şi guvernul Republicii Populare Române salută călduros iniţiativa ceferiştilor din Braşov, căreia i s-a alăturat cu entuziasm oamenii muncii din celelalte întreprinderi din oraşul vostru, ca numele oraşului Braşov să fie schimbat, dându-i-se numele marelui geniu al omenirii muncitoare, conducătorului poporului sovietic, eliberatorului şi prietenului iubit al poporului nostru I.V. Stalin.

Guvernul R.P.R. şi Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român au luat hotărârea de a sprijini cererea voastră şi de a propune Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române să satisfacă dorinţa arzătoare a oamenilor muncii din Braşov, dându-i acestui oraş numele de: Oraşul Stalin.

Guvernul Republicii Populare Române şi Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român exprimă convingerea că oamenii muncii din Braşov se vor dovedi la înălţimea cinstei mari de a fi cetăţeni ai oraşului care poartă numele tovarăşului Stalin.

Vă urăm noi succese în lupta pentru depăşirea prevederilor planului de stat pe 1950, pentru pregătirea condiţiilor în vederea realizării planului cincinal, pentru apărarea păcii, asigurarea bunei stări a celor ce muncesc şi victoria socialismului în ţara noastră.

Preşedintele Consiliului de Miniştrii al Republicii Populare Române, Dr. Petru Groza.

Secretar General al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, Gheorghe Gheorghiu – Dej.”

 

 

Uite- aşa Braşovul a ajuns sa fie denumit oraşul Stalin, oficializarea făcându-se în septembrie 1950 cu prilejul unei noi reorganizări teritoriale a României.

Şi cum pe vremea aia un simbol hollywoodian era considerat de influenţa imperialistă, noul nume al oraşului a fost inserat Tâmpei  într-o manieră eco-friendly prin intermediul scrierii cu brazi, copacul veşnic verde.

 

 

 

 

 

 

 

Comunistii n-au avut curajul sa demoleze sau sa transforme major centrul vechi al orasului, din mai multe motive.

Drept urmare, au instalat simboluri comuniste, staliniste, in fata vechii cetati. In “Parcul Prieteniei” (actualul Parc Titulescu) au amplasat monumentul impunator al “Soldatului sovietic” iar in zona din fata actualei Prefecturi au ridicat o statuie a lui Stalin.

 

 

A fost odata Orasul Stalin

 

 

 

Probabil ca asta nu a fost suficient pentru conducatorii comunisti de atunci si cineva a avut ideea inscriptionarii cu brazi a numelui “Stalin” pe muntele Timpa, pentru ca vechiul oras sa fie dominat de aceasta imagine.

Au ramas foarte putine fotografii in care sa fie vizibil numele lui Stalin pe Timpa.

Poate ca nu s-au facut prea multe sau brasovenii nu vor sa fie pastrate prea multe dovezi despre acea perioada care nu a constituit un motiv de mandrie pentru ei.

 

 

 

Si statuia lui Stalin a disparut misterios, nestiindu-se exact ce s-a intimplat cu ea dupa ce a fost data jos de pe soclu.

 

 

 

 

 

Surse: istorieevanghelica.ro ;  adevarul.ro ;

 

03/03/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lăsați un comentariu

Românii din Timoc. Privilegii pentru românii timoceni in vremea stapanirii otomane si politica de deznationalizare din timpul statelor slave moderne


Totul despre românii din Timoc

Ethnic map of Bulgaria according to the census results from 1892 (Blue denotes regions with a Romanian minority)

Ethnic map of Bulgaria according to the census results from 1892 (Blue denotes regions with a Romanian minority)

 

 

 TRIBALIA ŞI DACIILE SUD-DUNĂRENE – LEAGĂN AL ROMÂNISMULUI

Prin regiunea Timocului este desemnat teritoriul din dreapta Dunării din nord-estul Serbiei şi nord-vestul Bulgariei cuprinzând din Serbia ţinutul de la Muntele Rătan [1] (despre care o legendă a românilor timoceni spune că este “buricul pământului”) la Dunăre, de la valea Moravei la valea Timocului, iar din Bulgaria zona Vidinului până la Lom.

N. Iorga [2] spunea că “atât în Serbia cât şi în Bulgaria sunt sute de mii de români care trăiesc dincolo de apă tocmai cum trăiesc oltenii şi ţăranii munteni pe malul cel stâng”, iar G. Vâlsan că avem aici “o adevărată Bucovină de Sud”.

Regiunea este cunoscută şi sub numele de Tribalia de la tribali- populaţie de neam tracic (după Strabo, Diodor etc) sau iliric (după Ştefan din Bizanţ) atestată aici încă din sec. VII-III î. Hr [3]. Tribalii aveau o organizare statală proprie şi s-au remarcat în bătălia contra lui Filip al II–lea al Macedoniei, pe care l-au înfrânt şi l-au rănit [72].

Populaţia tracică de aici a început să fie romanizată înaintea celei de la nord de Dunăre, romanii începând în ultimele decenii ale erei trecute şi terminând în anul 15 d. Hr. întemeierea provinciei Moesia, împărţită în anul 86 în Moesia Inferior şi Superior.

Moesia Superior a servit ca bază de plecare în războaiele împotriva dacilor în timpul lui Domiţian şi Traian, iar după retragerea aureliană, în 285 Diocletian împarte teritoriul în 4 provincii: Dacia Ripensis lângă Dunăre, Dacia Mediteranea cu centrul la Niş, Moesia Prima în nord-vest şi Dardania în sud. Apropo de Moesia, cronicarul grec Niceta Choniatul afirmă despre locuitori că “înainte se numeau Mizi, iar acum Vlahi”.

Această organizare a dăinuit până în timpul lui Iustinian.

La începutul sec. VII dominaţia romano-bizantină cedează sub presiunea slavilor4. În a doua jumătate a secolului al IV-lea şi la începutul secolului al V-lea la Remesiana (Bela Pelanka de astăzi, aflată la 30 de km est de Niş), capitala Daciei Mediteranea, a activat episcopul Niceta, “apostolul dacilor de pe ambele maluri ale Dunării” după cum îl numeşte Vasile Pârvan.

Timocul a fost numit de daco-moesi Timakus, iar Morava va fi Margus, provincia numindu-se Margensis (sârbii îi spun Craina care înseamnă margine). Împăratul Caius Galerius Valerius Maximus s-a născut într-o familie din Timoc dintr-o dacă refugiată de la nord de Dunăre.

Legăturile dintre N şi S Dunării sunt evidente şi prin strămutările de populaţie. În anii 10- 12 a.D., consulul Sextus Aelius Catus transferă 50 000 daci la sud de Dunăre, la 57-67 a.D. guvernatorul Moesiei strămutase 100 000 suflete în dreapta fluviului.

Dintre cei 80 de împăraţi romani 40 au fost de origine traco-iliro-dacă. Iosif Constantin Drăgan le înşiră numele în “Istoria românilor” (1993) la pag. 46.

În 329 Constantin cel Mare a făcut pod de piatră peste Dunăre. Importanţa excepţională în destinele imperiului roman a zonei între sec III-VI l-a făcut pe V. Beşevliev să vadă în statul roman de atunci un “imperiu roman de neam tracic” [69].

Iată că la sud de Dunăre procesul de formare a poporului şi limbii române prin durata mult mai mare a stăpânirii romane s-a putut desfăşura chiar mai temeinic decât în Dacia (al cărei nume va fi chiar împrumutat pentru parte din Moesia).

După mulţi istorici (Puşcariu, Dragomir, Gamilscheg etc) Timocul, Banatul şi Oltenia sunt leagănul formării limbii române [57]. Sârbii cu greu au slavizat mai apoi şi numai în parte rămăşiţele coloniilor romane şi populaţia tracă romanizată.

Populaţia românească s-a păstrat mai curată în văile înalte şi pădurile dese ale acestui ţinut muntos al Timocului. I.F. Dobrescu, în revista Geopolitica nr 1/2005 afirmă că “nu avem nici o dovadă de-a lungul a o mie de ani de istorie că regiunea timoceană ar fi fost la origine sârbească şi că ulterior, la o dată neştiută ea s-a transformat într-una românească, aşa cum se prezenta ea la sfârşitul secolului al XIX-lea, când de la est de râul Morava şi până la graniţa cu Bulgaria nu se vorbea decât româneşte”.

Aria de formare a poporului român de la sud de Dunăre a fost mult mai mare, ea întinzându-se de la Dunăre şi până în Tessalia.

Urme ale acestei romanităţi mai întâlnim şi astăzi în Serbia, unde localităţi precum Grădişte, Surduliţa, Ursule, Surdul, Corbul, Cătun, Clisura, Clisuriţa, Surliţa, Vlasina, Izvor, Gumerişte, Târgovişte precum şi altele, aflate în sudul Serbiei de astăzi, în districtul Pcinia, amintesc de populaţia românească care le-a numit astfel şi care în prezent a fost asimilată de către sârbi.

În secolele X – XIV a existat şi o episcopie a “vlahilor”, supusă canonic arhiepiscopiei de Ohrida, care în secolul al XIII-lea îşi avea sediul la Vreanoti, localitate identificată cu Vranje, în sudul Serbiei.

Astfel, Nicolae Iorga consemna că “pe la 1200 Ştefan Nemania dă Hilandarului 170 de familii de vlahi, cu juzii lor. Sub Ştefan Uroş I se adaugă alte 30 de familii la Drin.

Donaţii se mai fac, cu sutele de familii de Ştefan Nemania pentru mănăstirea Jicea, de Ştefan Uroş II pentru o altă mănăstire şi pentru Gracianiţa, de Duşan pentru o mănăstire lângă Prizern.

Vlahii sunt pe atunci şi lângă Marea Adriatică, şi în Zeta şi pe la Priştina”.

Istoricul ceh Jirecek, marele specialist în istoria Balcanilor, consemnează nume romanice în toată regiunea Nişeva, Struma de Sus şi Ischer precum: Herul, Bănişor, Creţul, Borbulovici, Viturcii.

Românii de aici precum şi cei din Croaţia, Bosnia, Muntenegru poartă numele de vlaşi sau vlahi.

Pe la 1348 în Croaţia exista o Valahia Mică, în Serbia evului mediu regiunea Raşca se numea Staro-Vlaska (Vlachia Veche), Valaşka era o parte din Moravia. În Cronica slavilor din Diocleea (1160-1170) se arată asimilarea vlahilor de către slavi, provincia era o Valahie şi era locuită de valahi [5].

În timpul migraţiilor şi atacurilor avaro-slave de după sec. VII populaţia sud-dunăreană romanizată a fost parte slavizată, parte s-a retras în munţii din Peninsula Balcanică, dând populaţia aromână, parte s-a retras înspre apus între coasta dalmată, Drava şi Morava dând pe acei maurovlahi (morlaci sau vlahii negri) [6], iar o parte a rămas în munţii Timocului numeroase izvoare amintind vlahii timoceni.

La 818 “ducis Timocianorum” trimit soli la franci spre a solicita ajutor împotriva bulgarilor. Stoian Marokovici în “Les problemes serbes” se referă la Constantin Porfirogenitul care menţiona că pe Morava, Mlava, Pecus nu erau sârbi, ci o altă “populaţie de o altă formaţie etnică” [68].

Kekaumenos din sec. XI vorbind despre vechii locuitori de la sud de Dunăre şi lângă Sava spune că “îi numim daci şi besoi”.

Ţinutul ajunge de pe la anul 1000 iar în stapânire bizantină vreme de două secole.

După cum relatează clericul Ansbert, participanţii la cruciada a treia au fost atacaţi de vlahii dintre Timoc şi Morava. Niketas Choniates şi Kekaumenos amintesc de o traditie a rezistenţei valahe în faţa bizantinilor.

Primele mănăstiri din zonă datează din sec. XIII şi cărţile istorice sârbeşti spun că sunt făcute de Radul I Voivoda Vlaşci [7]. La sfârşitul sec. XIII în această parte a Serbiei a fost o evidentă ridicare a elementului românesc, regii sârbii au dat privilegii românilor şi cnejilor lor8.

Iorga amintea o teză conform căreia în sec. X chiar era o formaţiune politică în zona Vidinului ce şi-ar fi extins autoritatea şi asupra malului stâng al Dunării.

În 1210, voievodul Mihail al Transilvaniei vine cu o armată din saxoni, români, secui şi pecenegi în ajutorul ţarului Asan Burul din Vidin9.

Împăratul Iustinian recunoscuse de la începutul sec. VIII titlul de Caesar (ţar) bulgarilor ce îl ajutaseră să recucerească tronul după ce tot el i-a învins şi strămutat pe mulţi în Asia Mică10. Statul Asăneştilor este prezentat în izvoare ca “ţara valahilor”,

arhiepiscopul Ioan de Sultanyeh face speculaţii privind latinitatea bulgarei şi a delimitării geografice a “Volaquiei”.

Paisie, egumenul mănăstirii Hilandar în “Istoria slavo-bulgară” în 1762 spune despre vremea lui Asan cel Bătrân că “luaseră vlahii erezia romană, citeau vlahii latineşte că aceia sunt cu latinii de un neam şi o limbă” şi că mai apoi au oprit acestea cu pedeapsa că “li se va tăia limba” şi “aşa vlahii s-au întors la credinţa pravoslavnică şi citesc slavoneşte acum” [70].

Asan II stăpânea şi Cetatea Severin pe care o pierde la 1236 pentru a păstra ţinutul timocean Branicevo.

După 1240 ungurii vor ocupa Maciva şi Braniceva. Există aici un Greborius ban de Cucevo şi Branicevo. O parte a zonei (fără să atingă Timocul) va fi dăruită de regele Ungariei ginerelui său sârb Dragutin. Va fi restituită însă lui Carol Robert.

Vidinul era al despotului Şişman şi urmaşului său Mihail. Statul Timocean de la Dunăre dintre râurile Pek şi Lom (1280-1397) avea o populaţie majoritar românească şi o dinastie în mare parte de origine română (Sracimir era fiu de domniţă româncă şi soţ al unei românce.

Ungurii sub Ludovic I au pătruns în Bulgaria, unde cuceresc Vidinul în 1365 şi desfăşoară încercări de consolidare a ocupaţiei concomitent cu acţiuni de convertire la catolicism. Acestea nu au făcut decât să alimenteze revolta localnicilor bulgari şi români timoceni de credinţă ortodoxă11.

În 1363 şi 1369 domnul muntean Vlaicu Vodă trece Dunărea pentru a elibera Vidinul. Succesul românesc făcut “şi cu voia unor locuitori ai săi” a înlăturat stăpânirea ungurească din banatul Vidinului şi a avut un mare răsunet, Vlaicu Vodă fiind apelat cu titlul de rege. Făcuse ceea ce va face Mihai Viteazul în Ardeal.

El a mai cucerit şi Severinul şi Nicopolul. Ungurii luaseră Vidinul de la Straşimir ce era cumnat cu Vlaicu. Voievodul român până la încheierea păcii i-a dus pe locuitori la nord de Dunăre şi urmau să se întoarcă [12].

Ungurii vor uni politic şi administrativ Timocul şi Banatul sub conducerea unui ban din Vidin.

Vlaicu vodă a primit o compensaţie în Făgăraş şi Severin şi a rămas apoi garant al ţaratului de Vidin recucerit de la unguri.

În 1388 Şişman se închină sultanului care în 1397 după bătălia de la Nicopole îl va transforma în sangeacul, apoi paşalâcul de Vidin. În sec. XIV urmele vlahilor timoceni se întâlnesc în mai multe acte oficiale ale ţărilor sârbe.

Peste prima alcătuire etnică s-au adăugat şi elemente macedo-române de la Pind şi din Balcani. Balcanistul Sanfeld arată că între sârbi şi bulgari s-au interpus vlahii din zona Moravei pomenind şi de Vlaşka Planina (Munţii Româneşti) [73].

Radu I Basarab (1377-1384) a fost şi el protector al ţaratului de la Vidin, acest lucru fiind consemnat de inscripţia voievodului Radu în biserica domnească de la Curtea de Argeş [13] “domn singur stăpânitor al UngroVlahiei, al Vidinului şi al Oblastiei”. A ridicat mănăstirea Mănăstiriţa din ţinutul Cheia în dreapta Dunării.

Mircea cel Bătrân şi-a impus şi el voinţa în Balcani în repetate rânduri. Ruinele bisericii ridicate de Radu cel Mare la 1501 se văd azi în localitatea Lopuşnia la poalele muntelui Rtan.

Sfântul Nicodim de la Tismana era se pare fiul unui cnez român din Serbia şi a unei domniţe înrudite cu familia cneazului sârb Lazăr (1371 – 1389), şi şi-a început viaţa monahală la mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, după care s-a stabilit la Şaina, lângă Cladova, întemeind aici mănăstirea cu hramul Sfânta Treime.

I se mai atribuie întemeierea mănăstirilor Vratna şi Manastiriţa, aflate în apropiere.

Sfântul Nicodim a întemeiat şi condus mănăstiri aflate pe ambele maluri ale Dunării, fiind protejat şi sprijinit în opera sa de construire de mănăstiri şi de întărire a monahismului de către familia Basarabilor şi de către cneazul sârb Lazăr, care au dăruit ctitoriilor sale mai multe sate şi alte importante donaţii. Ajutor bisericilor din sudul Dunării vor da şi Matei Basarab, Grigore I Ghica, Ştefan Cantacuzino.

 

 

 

 

Harta grupurilor dialectale in Timoc conform dialectologului Paun Durlici

 

 

În 1425, printr-o coordonare a armatelor muntene, bănăţene şi transilvănene, trupele bănăţene au cucerit cetatea Vidin, după o luptă îndârjită.Şi Iancu de Hunedoara va ţine piept în sudul Dunării otomanilor.

În campania din 1443 i se alătură un uriaş număr de voluntari din zona Morava.

La 3 nov. va cuceri Nişul. Tot atunci Skanderbeg va întoarce armele împotriva turcilor în Albania în înţelegere cu Iancu de Hunedoara.

În 1444 Ioan Corvin ia cetatea Cladova, oraşul Vidin, apoi Razgradul, Şumenul, Novi Pazarul ajungând până la Varna, iar sfârşitul tot în sudul Dunării îl va găsi.

Se spune că el a împărţit satelor de aici dascăli şi popi. Viaţa bisericească era sub ascultarea episcopului de Râmnic.Turcii acordă privilegii românilor.

,,Craina era sub cârmuirea eredidară a familiei Carapancea. Vestit a fost şi Stoian Bulibaşa beg la Cladova care avea o soţie Fira şi care s-a opus turcilor. ,,Raşcovicii” avură timp îndelungat o putere asemănătoare în Starivlah, iar plasa Cheii (Cliuci) îşi păstra dreptul de a-şi alege cnejii săi.

Balada lui Pătru din Cobilia spune că satele aveau fiecare cnezi care fac ,,săbor de săteni şi adună birul” .Vlahii din sangeacul Semedriei participă la luptele dintre turci şi unguri.

Soliman Magnificul le va acorda în 1521 în schimbul serviciilor cu caracter militar un codice de legi ,,kaun-name” din care cităm: ,,vlahii din Branicevo şi Vidin să nu plătească nici un haraciu, nici ispenge, să fie scutiţi şi liberi de orice dare, nici o dare de muncă să nu dea, gloabe şi pedepse să nu plătească”.

Ocuparea Semedriei (de la românescul Sâmedru-Sf. Dumitru) de către turci în 1459 duce la sfârşitul despotatului sârb, în 1521 căzând şi Belgradul.

Un eveniment important în timpul ocupaţiei turceşti îl constituie ,,răscoala chinejilor” (cnezilor) de la Dii (numele românesc al Vidinului care în antichitate a fost Bononia).

La 22 iunie 1560, în faţa palatului paşei Muzafer din Vidin protestează atunci când se încearcă să li se impună darea ,,filurgiei” 500-600 cneji români din sangiacul Vidin care se întindea până spre Niş şi dincolo de Morava.

Este o dovadă că atunci erau peste 500 de sate valahe în zonă. Provincia era autonomă pentru că ţinutul era o moşie a fostei împărătese ,,valide sultanie” de la Aja Sofia din Constantinopol cu rostul de a asigura fonduri pentru întreţinerea bibliotecii şi palatului imperial al sultanei.

Vlad Ţepeş va ucide în aceeaşi zonă 29.000 turci, ale căror capete le va trimite inventariate lui Matei Corvin.

În 1595 detaşamente ale banului Craiovei au ars împrejurimile Vidnului şi Vârşeţul înaintând până către râul Sava. Mihai Viteazul spunea că a alungat turcii din 2.000 de sate dintre Ţara Românească şi Grecia, primind la nord de Dunăre 16.000 refugiaţi .

El a fost sprijinit şi de haiducii din Balcani. La 1596 românii atacă şi în Dobrogea iar Baba Novac, român sud-dunărean şi el, a eliberat regiunea Vidinului şi a nimicit garnizoanele Cladovei, Plevnei şi Nicopolului.

În 1598 Mihai Viteazul a determinat Poarta să-l recunoască domn al Munteniei prin victoriile de răsunet care au dus la cucerirea cetăţilor Nicopol, Vidin, Cladova.Constantin Brâncoveanu va apăra şi reconstrui şi el cetatea Fetislam din Cladova la 1689.

În ,,Mărturii româneşti peste hotare”, Virgil Cândea indică un număr impresionant de documente care atestă ctitoriile românilor în zona Timoc şi prezenţa românească la sud de Dunăre.

La 1696 marele geograf contele Marsigli a întâlnit un bloc românesc la sud de Dunăre care vorbeau ,,rumuneşce”.

În cursul sec. XVII-XIX în Timoc noi elemente româneşti din Oltenia şi Banat se adaugă celor existente.

Pazvantoglu (1793-1807) din Vidin s-a înţeles numai în româneşte cu ofiţerul superior din armata austriacă, Henig, venit într-o vizită de 8 luni.

Maxim Radacovici, exarh al mitropolitului din Belgrad a călătorit în 1733 în zona văilor râurilor Poreci, Pec şi Mlava şi găseşte o populaţie majoritar românească.

Dacă astăzi preoţii din Timoc nu au voie să spună nici un cuvânt în româneşte chiar dacă în unele cazuri ei şi toţi credincioşii sunt români, iată cazuri din trecut în care în bisericile lor li se vorbea şi în limba lor de către preoţi dintre ai lor.

În Maidanpec la 1734 preotul Şerban ,,nu ştia nicicât sârbeşte”, în Neresniţa, Duboca şi Voluia la 1734 popa Pavel ,,sârbeşte citeşte puţin, iar româneşte ştie bine”.

În Pojarevaţ la 1733 preotul Ştefan Arnăutul era venit din Ţara Românească. Pe la 1823 cneazul Miloş îl vrea popă pe ,,vlahul Strahin”.

La 1734 în Ruda Glava preotul Crezoi nu ştia sârbeşte. Mai erau veniţi din Ţara Românească popa Barbu (1780-1790) din Zaiecear, popa Simion (1834) din Iabucovaţ, popa Pătru Dimitrie din Kladova, Marcu din Sip, popa Ioanichie din Vratna.

Nu ştiau sârbeşte popa Ion Guran din Zlot (sec XVIII) şi popa Ion Vladu (1839) din Bârza Palanka.Alţi preoţi care slujeau în româneşte: popa Radu şi popa Constantin (1833) în Negotin şi Bucopcea, popa Matei (1837-1847) şi Ion Nedelcu (1847-1855) în Bucopcea, popa Ion Anastasie (până în 1854), popa Radu, popa Gheorghe Nicolaie şi popa Dimitrie (1869) în Geanova (acum Duşanovaţ), popii Dragoie, Călin, Constantin, Dinu, Ion, Ieftimie, Ion (1851) în Mocrani, popii Ieftimie (1837) şi Pătru Iovan în Sârbovlaş, popii Călin (mort în 1738) şi Anghel Dâlboceanu în Cameniţa Mică, popa Simion în Uroviţa, preoţii Lazăr Lăpădat şi Ion Gămanu în Slatina, popa Gheorghe în Podvârşca, popa Radu în Iasicova Mare şi Mică (1837-1860), popii Ghiţă, Radosav, Ion, Nică, Stancu, Constantin, Stan, Ristea, Mitru, Ispas în Bregova, popa Stan în Brădet şi Dii (Vidin), popa Ristea în Dii, românii din Dii şi-au făcut o biserică în 1884 în care se slujea româneşte.

Următorii preoţi au organizat şi şcoli româneşti pe lângă biserică: Ieftimie (1843-1873) în Cobişniţa, Tudor Petru şi Ieftimie Stoian ((1837) în Raduievăţ, călugării mănăstirii Sf. Manasie (1824), dascălii Ion Ciolacu în Bregova şi Pătru Pavel în Bolievaţ (1864).

În Techia pe la 1736 a fost popă Marcu Radul, iar mai apoi popa Trăilă. Slujbă românească s-a făcut aici până în 1875 (cel din urmă preot român a fost Dumitru Dungheriu.

Românii din Techia au scris în româneşte o solicitare bănească pentru biserică cneazului Miloş la 10 ianuarie 1837. Acesta le-a dat banii şi le-a scris tot în româneşte. După anul 1836 când la Belgrad s-a deschis şcoală de preoţi, în Timoc se introduce treptat slujba doar în sârbeşte.

La Vârf în 1854 sătenii angajau pentru 150 groşi pe învăţătorul Ion Brudar din Transilvania64.

La Vidin în cartierul Cumbair din cei 950 elevi, peste 700 sunt români şi 9 grupe învaţă româna ca limbă străină facultativ.

Facultativ se mai învaţă româna şi tot sporadic în Bregova, Rabrova, Vârf, Gumătariţ, Gâmzova, Silistra prin grija organizaţiei AVE, a Comunităţii Românilor din Bulgaria şi a statului român.

În Bulgaria preoţii români încep să fie înlocuiţi de cei bulgari începând cu 1878. În unele sate mai era slujbă în româneşte şi la 1918. Astăzi doar la Sofia este biserică românească.

A încercat după anii 2000 în satul Rabrova preotul Gheorghiev să ţină slujbă şi în româneşte dar a fost ameninţat imediat de mai marii bisericii bulgare (Asociaţia Învăţătorilor Arădeni a protestat în presă).

Statul bulgar închide chiar şi şcolile bulgăreşti din satele româneşti (Deleina şi Rabrova) . La Sofia am vizitat singura biserică românească din Bulgaria unde am discutat cu preotul Oprea.

Clădirea a fost ridicată de comunitatea bogată a aromânilor şi cu sprijinul statului român de altădată. Există tot la Sofia şi un gimnaziu în care 50 elevi învăţau în 2002 şi limba română (pe b-dul Al. Stambolinski 125).

Românii nu au statut de minoritate în Bulgaria şi nu au deci şcoli şi biserici.Aceste încercări de cursuri de română sunt organizate după ore, uneori în weekend, uneori în case particulare şi cu plata unor profesori din fonduri ale statului român.

Revistele lor bilingve ,,Salut” şi ,,Timpul” cu apariţie sporadică şi în număr ridicol de mic sunt şi ele scoase pe bani din România. Această instituţie este singura cu caracter oficial.

La Vidin unde trăiesc întradevăr români mulţi (majoritari în 30 de sate) Bulgaria nu a permis aşa ceva.

În Serbia unde românii sunt mult mai mulţi nu se permite nici măcar facultativ limbă română în satele timocene.

 

 

 

 

 

 

 SUB SLAVII CREŞTINI – MECANISME INFERNALE DE DEZNAŢIONALIZARE

 

 

La începutul sec. XVIII austriecii cuceresc Banatul dar şi teritorii la sud de Dunăre (Semedria, Columbac şi Negotin). Aceste teritorii din sudul Dunării şi temporar Banatul, le vor pierde în confruntările cu Poarta, un rol mare avându-l răscoala românilor bănăţeni din anii 1736-1739.

Abuzurile administraţiei habsburgice, colonizările masive cu străini, au determinat populaţia română să se alăture otomanilor a căror stăpânire o socoteau mult mai blândă.

O importantă victorie a românilor răsculaţi asupra austriecilor a fost cea de la Vârşeţ din 14 feb. 1739. Represaliile imperialilor au fost groaznice [20].

De la 1690 în Timoc şi Banat veniseră primii sârbi din Kosovo (Svetislav Prvanovici vorbeşte de 28 de sate nou colonizate atunci în Timoc) şi bulgari din Teteven.

D.Rizoff scrie într-o lucrare publicată la Berlin în 1917 că “bazinul Timocului cedat de Turcia Serbiei în 1833 n-a intrat niciodată în hotarele istorice ori politice ori religioase ale Serbiei” de până atunci.

Insurecţia sârbă21 izbucnită în 1804 s-a bucurat şi de sprijin românesc. “Comitetul Serbiei” condus de Karagheorghe îl avea în componenţă şi pe voievodul românilor timoceni Mişu Karapancea de la Negotin. Pentru eliberarea Balcanilor de turci, Tudor Vladimirescu a luptat în fruntea a 7.000 voluntari la sud de Dunăre, participând şi la importanta bătălie de a Cladova22.

Prietenul sârbilor Gravier recunoaşte şi el că până şi sârbii din Belgrad sunt în imensa lor majoritate nou-veniţi din ţinuturile din sud-vest. Unii români se alătură mişcării de eliberare de sub turci dar se opun schimbării unui stăpân cu altul.

Haiduc-Velku luptă împotriva turcilor cu preţul vieţii la Negotin şi Prahovo având oaste şi tunuri “Capu-oi da, Craina n-oi da” şi îşi luă titlul de “Gospodar (Domn) de Ţârna Reka”. După pacea din 1812 rezistă în cetatea Negotin.

Alţi haiduci ai vremii erau Stevan Mokrainaţ, Veliko Petrovici, Petar Dobrâniak, Stoian Abras din Bucopcea, Gicu Hraborg şi Milenko Stoikovici despre care românii spun că erau de ai lor.


În Timoc, sârbii îşi extind graniţa 23 abia în 10 iunie 1833. Miloş Obrenovici obţine de la turci în schimbul unei apreciabile sume alipirea Crainei la paşalâcul Belgradului. În urma acestui târg populaţia Tribaliei de est este obligată să plătească bir turcilor ca şi cea din Tribalia de Vest.

Pe cei din Tribalia orientală, Soliman Magnificul, la timpul lui i-a scutit de bir şi a interzis turcilor să intre călare şi cu caii potcoviţi în satele din zonă.

Noua înţelegere lăsa provincia sârbilor care nu mai respectă vechile privilegii românilor timoceni. Sârbii încep să se instaleze în zonă şi să înlocuiască preoţii români cu cei sârbi.

Clerul român se va retrage dincolo de graniţă, în imperiul otoman, înfiinţând şi mănăstirile Dosul Mare, Coilova, Cosova, Deleina şi Zlocutea, precum şi bisericile de la Albotina, Tar-Petrova, Dobridol şi Ursoaia. Nu peste mult timp însă bulgarii şi macedonenii vor intra ei în acestea [24].

Un raport din 1849 spunea “pe lângă cele 4 sate ce s-au revoltat lângă hotarele Serbiei s-au mai revoltat şi alte 13 între care şi rumâni, iar căpetenia acestei revolte este un ciorbagiu Ivan Başchinezul” [25].

Istoricul Djordjevici arată că “Bulgaria nordică era sub puternica influenţă a mişcării revoluţionare din Valahia din 1848″.

În 1850 are loc o mare insurecţie la Vidin [26].

Românii de aici s-au adresat sârbilor ca să le sprijine revolta. Sârbii le pun condiţia ca zona de până la Iskar să se supună Belgradului. Scriitorul Ion di la Vidin scria în “New York Spectator” că românii ar fi spus “mai bine morţi decât să schimbăm un călău cu altul”.

Ştefan Singeleanu a condus o altă răscoală la Berkoviţa şi Pirot stând în fruntea vlahilor de la Morava-Iagodina, Kupru, Alexina şi a fraţilor lor Torlaci şi Sopi.

În strâmtoarea Cegar la nord de Niş răsculaţii sunt înfrânţi de turci. Sârbii vor face din vlahul Singeleanu eroul lor naţional sub numele de Ştefan Singelici [27]. O altă răscoală a fost la 1856 cu Puiu Stan de la Bregova.

Primele date statistice asupra românilor din Serbia sunt din 1846 când atingeau cifra de 97.215. Geograful francez G. Lejean documentându-se la faţa locului scrie că pentru Serbia românii sunt “un mare dar” fiind “laborioşi, activi şi mai prolifici decât sârbii”.

Spunea că la 1857 erau 39.728 români în cercul Pojarevaţ, 35.671 în Craina, 20.597 în Cerna Rieca, 7.351 în Ciupria, 996 în Semedria sau Podunavlia, de toţi 104.343. În Bulgaria aprecia numărul lor la 40 00028.

La 1860 Brătianu era acuzat că jinduieşte să refacă vechiul imperiu româno-bulgar din 1186 dezmembrat de Murat I la 138929.

Istoricul german F. Kanitz scrie că românii timoceni ar fi avut între 1859-1868 şcoală în limba maternă.

Prin 1860 de pildă la Bregova aproape de Vidin era şcoală românească [30].

În 1876 a avut loc o răscoală a vlahilor dintre Vidin şi Timoc împotriva turcilor. Învăţătorul Ion Ciolac din Bregova este spânzurat în târgul Diiului (Vidinului) împreună cu alţi români timoceni din Bor, Zlot, etc [31]. Şi principele Milan e în mijlocul zonei de conflict armat cu lupte la Alexinaţi, Bielina, Zaicear, Niş.

În acest război România a trimis o ambulanţă (13 medici şi 3 farmacişti) la Cladova unde personalul român a îngrijit mii de răniţi. În acelaşi an Kogălniceanu scria către agenţii consulari europeni “sunt mai mult de 200.000 de români care locuiesc pe malul drept al Dunării” şi că “armata română freamătă doritoare să ia parte la lupte” [32].

În armata a treia a generalului Leşianin, la Zaiecear erau cei mai mulţi români timoceni.

Sunt acuzaţi că nu vor să lupte pentru gloria sârbească şi sunt executaţi mulţi. Este decimat şi regimentul românesc de la Niş al lui Cernaieff, scrie Eminescu [75].

Turcii vor ucide 800 persoane şi vor arde 4 sate româneşti din jurul Vidinului pentru că s-au răsculat (Bregova, Novesăl, Gâmzova, Balei).

În 1878 Vidinul era pe cale de a capitula în faţa trupelor române, însă Rusia a încheiat armistiţiul cu Imperiul Otoman fără consultarea României.

Iorga spunea că “românii au încercat la 1877 să ia cetatea Vidinului nădăjduind să o păstreze la pace pentru că prin locul acela este plin de sate româneşti” [33].

În Vidin românii sunt primiţi cu flori şi la fel în Belogragic. Drapele româneşti au fost arborate pe ambele cetăţi în februarie, însă în aprilie garnizoanele se retrag. Zona şi-o disputau Serbia şi Bulgaria. Serbia ajutată de Austria obţine încă 11.000 kmp (Niş, Pirot, Lescovaţ).

În 1881 Serbia renunţă la Novi-Pazar la promisiunea Austriei că o va ajuta să primească teritorii în sud.

 

 

 

File:Timvlach.png

 

 

 

În 1883 are loc o răscoală ţărănească antiguvernamentală în regiunea Timocului fiindcă se intenţiona a se interzice miliţiei ţărăneşti să-şi păstreze armamentul acasă [71].

Principele Milan a semnat 90 condamnări la moarte şi a reluat pretenţiile asupra Bulgariei [34].

Conform raporturilor consulare austriece totalul românilor din Peninsula Balcanică însuma 3.134.450 suflete răspândiţi: 220.000 în Rumelia de Sus, 289.750 în Bosnia şi Herţegovina, 77.300 în Novi-Pazar, 420.000 în Bulagria, 1.450.000 în Rumelia de Jos, Macedonia şi Albania, 137.000 în teritoriul cedat Greciei prin tratatul de la Berlin, 140.000 în restul Greciei, 400.000 în Serbia [35].

Sârbul Ljubomir Iavanovici scrie la 1903 că cine ar trece prin zona Timocului “ar putea să creadă că aici trăieşte numai o populaţie românească” [58].

În vara anului 1909 G. Giuglea şi G. Vâlsan au efectuat împreună cu o grupă de elevi şi studenţi o excursie de documentare studiind toponimia românilor din Craina Serbiei.

Au fost incitaţi de studiul “Între românii noştri” al sârbului T. Georgevici apărut la Belgrad în 1906 ce avea ca subiect românii dintre valea Timocului şi valea Moravei.

În 1900 apăruse la Leipzig lucrarea lui Weigand despre dialectele româneşti unde spunea că aromânii înaintează cu turmele până la Suha Planina aproape de Zaiciar. Giuglea scria că “neamul românesc e pomenit în mase în sudul Dunării încă din vremea ţărilor sârbeşti” şi e “un ţinut de tranziţie între românii din Carpaţi şi aromâni”.

El dă de nume româneşti de locuri: Glamia Povârscii, Văiuga, Sănuni (lespede pe care se pune sare la oi), Arţar, Periş, Geanova (de la geană de deal), Corbova, Tăchia, Mistriţoi (aceia care fac căsătorii mixte luând fete de peste Dunăre).

Numirea de ungureni a unei părţi din românii Crainei este datorată stăpânirii ungare în zona de la vest de Vidin din sec. XIV şi apoi după pacea de la Paszarovitz (1718-1739).

Mai relatează Giuglea că ei se numesc sârbi (în sensul de cetăţeni sârbi). Spun că de la “muica” rumâneşte au învăţat, dar că ei sunt sârbi, iar limba românească e “proastă”, nu e ca cea din Vlaşca (România).

A constatat că românii din Serbia au asimilat o parte mare de slavi (sârbo-bulgari). Până la Tachia, Sâp, Reca, Vratna, Iabucovaţi, Miroci, Plamma se simte influenţa bănăţenilor [36]. Din toponimia românească mai amintim în zonă Tâlva Roşie, Vlaşca, Izvorul Mare, Izvorul Mic, Valaconie.

Populaţie românească se găseşte în Bulgaria în grupuri compacte în întreaga zonă de pe malul drept al Dunării între oraşul Vidin şi râul Timoc (după primul război mondial erau circa 36 sate româneşti).

Pe o fâşie de la malul Dunării dintre Rahova şi Şiştov şi pe o alta de la gurile Argeşului până în Dobrogea (cu oraşul Silistra recunoscut prin masivitatea populaţiei româneşti), dar şi insular în Palanca, Plevna, Vraţa locuiesc români.

Acelaşi Weigand în lucrarea “Rumanien and Aroumunen în Bulgarien” din 1907 aprecia că 91 comune aveau populaţie masivă românească, iar 45 numai românească fără a-i lua în considerare pe aromâni. Statisticile bulgăreşti dădeau la 1905, 90.000 români, cunoscuţi sub numele de dunăreni cei de la Dunăre şi de pădureni cei de la frontiera cu Serbia.

Vâlsan spunea că regiunea populată cu români în Serbia era limitrofă cu jud. Mehedinţi şi Caraş-Severin pe valea Timocului şi până dincolo de valea Moravei, iar în sud până la muntele Rtanj într-un ţinut ce cuprindea a şasea parte din Serbia. Înainte se întindeau şi dincolo de Morava. Între Niş şi Belgrad e staţiunea Vlaschi-Dol (Valea Românească).

La izvoarele Timocului există numiri ca Vlascopolie, Vlascoselo, Petruşa, Vlahova, Tatmişiţa, Periş, Vlaşca. V. Cucu scrie că ţiganii între Rtanj şi Pirot, în 10 sate nu vorbesc decât româneşte. În jurul Pirotului şi Nişului erau în trecut mulţi români – o prelungire a populaţiei româneşti din jurul Sofiei pomenită în hrisoavele vechilor ţari sârbi.

Învăţatul sârb Cvyici aprecia că în ţinut ar fi vorba de o veche populaţie românească deznaţionalizată. În cuprinsul regatului sârbesc s-ar fi aflat 250 denumiri de sate alcătuite din cuvântul vlah exceptând alte deumiri de râuri munţi şi ţinuturi întregi (Starii Vlah).

Statisticile din 1908-1912 arătau circa 260-300 000 români [37].

Surse:

Viorel Dolha -http://www.rostonline.org/; [1] www.altermedia.info

Note

1.G.A. Nicolaevici, I. Cionchin, Românii de pe valea Timocului, în Cuvântul românesc, Canada, nr. din iunie 1993, pagina 16

2.N. Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, Chişinău, 1992, pagina 6

3.XXX, Dicţionar de istorie veche a României, Bucureşti 1996, pagina 584

4.Ibidem, pagina 397

5.A. Berinde, Importanţa etnonimului valah, în Clio, mai iunie 1993, pagina 6

6.XXX, Dicţionar de istorie veche … , pagina 384

7P. Jancovici-Timocanul, Scrisoare, în Clio mai-iunie 1993, pagina 10

8N. Iorga, Istoria românilor, vol. III, Bucureşti 1993, pagina 119

9.I. Lupaş, Din istoria Translvaniei, Bucureşti 1988, pagina 42

10.XXX, Dicţionar … , pagina 352

11.XXX, Istoria militară a poporului român, vol. II, Bucureşti 1986, pagina 126

12.XXX, Poporul român şi lupta de eliberare a popoarelor din Balcani, Bucureşti 1986, pagina 105

13.XXX, Istoria militară …, vol. II, pagina 141

[20]. XXX, Istoria militară …, vol. III, pagina 465
[21]. XXX, Poporul român şi … , pagina 23
[22]. N. Ciachir, România în sud-estul Europei, Bucureşti 1968, pagina 10
[23]. P. Jancovici-Timocanul, op. cit. , pagina 10
[24]. Ion di la Vidin, Românii din Tribalia, în Naţiunea nr. 5/1990, pagina 7
[25]. XXX, Poporul român şi … , pagina 300
[26]. N. Ciachir, op. cit. , pagina 32
[27]. Ion di la Vidin, op. cit.
[28]. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, Bucureşti 1981, pagina 570
[29]. XXX, Poporul român şi … , pagina 439
[30]. H. Cândroveanu, România şi românii din afară, în Deşteptarea aromânilor, nr. 5/1997, pagina 1
[31]. C. H. Ilia, Suspină români în valea Timocului, în România liberă din 7 aug. 1991, pagina 5
[32]. XXX, Poporul român şi … , pagina 482
[33]. N. Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, pagina 208
[34]. N. Ciachir, op. cit. , pagina 193
[35]. H. Cândroveanu, Andrei Bagav, în Deşteptarea, nr. 6/1994, pagina 1
[36]. G. Giuglea, Fapte de limbă, Bucureşti 1988, pagina 184
[37]. V.S. Cucu, Consideraţiuni geografice privind unitatea etnică a României, în Terra nr. 1-2/1992, pagina 22

57 G. Zbuchea, Românii timoceni, editura Mirton, Timişoara 2002 pag. 2

[58]. Cristea Sandu Timoc, Vlahii sunt români, editura astra Română, Timişoara, 1997, pag 12

68.Cristea Sandu Timoc, Mărturii de la românii uitaţi, Edirura Astra Română, 1995, pag 116

  1. Brezeanu Stelian, Romanitatea orientală în evul mediu, All, 1999, pag.24
  2. Brezeanu Stelian, Romanitatea orientală în evul mediu, All, 1999, pag.192
  3. Drăgan Constantin Iosif, Noi, tracii, Scrisul românesc, 1976, pag.100
  4. Rus Dumitru, Teritorii locuite de români, Sigma plus, Deva, 1997, pag.220

[75]. Eminescu Mihai, Românii din afara graniţelor ţării, ed. Saeculum, Bucureşti, 1998

 

 

03/03/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lăsați un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 3 MARTIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

3 martie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

473 –  Glycerius  (n.cca. 420 – d. după 480) devine imparat  al Imperiului Roman de Apus.

A fost inlaturat de la putere fara lupta in iulie 474 de catre conducatorul Dalmatiei, Iulius Nepos, si a sjuns episcop de Salona  în Dalmația.

 

 

 

 

 

1075 –  Este conceput  “Dictatus papae” prin care se proclamă autoritatea universală a papei.

Papa Grigorie al VII- lea  sublinia in aceasta culegere  de texte cunoscuta sub numele de Dictatus Papae (1075),  locul papei ca cea mai mare autoritate în Biserică.
Textul este format din 27 scurte declarații care laudă primatul papal și include afirmația radicală că papa avea dreptul de a destitui împărați.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Oamenii de știință sunt de acord că Grigorie a fost autorul acestor idei si ca acesta a urmarit o mai mare  centralizare a Bisericii catolice reflectand  convingerea că Papa, ca succesor al Sfântului Petru, este urmasul lui  Iisus  Cristos pe pamant.

Papae Dictatus este păstrat în arhivele Vaticanului printre  documentele referitoare la pontificatul lui Grigore al VII- lea si se află în două scrisori semnate de acest papă, in martie 1075. Propunerile Dictatus papae seamănă cu decretele legale, insa cu toate acestea, acest text nu a fost niciodată o promulgat oficial.

 

 

 

 

 

1111 – A murit Bohemond I  (n. cca 1058 -d.3 martie 1111), Prinț de Taranto și Prinț de Antiohia,  unul dintre liderii Primei Cruciade.

 

 

 

Bohemond-I

 

 

Cruciada nu a avut  un lider militar, ea fiind  condusa de un comitet de nobili.

Bohemond a fost unul dintre cele mai importanti dintre aceste lideri

 

 

 

1431: Eugeniu al IV-lea este ales  Papă.

 

 

 

https://i0.wp.com/www.augnet.org/media/image/aaa_Stock_26/AC277_190w.jpg

 

 

Eugeniu al  IV-lea (Gabriele Condulmer, născut în Veneţia în anul 1383,decedat pe 25 februarie 1447), înainte de a deveni papă a fost un  calugar benedictin italian .

Nepotul de mama lui Grigore al XII-a fost ales Papă Gabriele Condulmer in ziua de 3 martie 1431, devenind al 207- lea Papa al Bisericii Catolice, sub numele de Eugeniu al IV-lea.

Pe 24 ianuarie 1439,papa Eugeniu al IV-lea  s-a întâlnit la Ferarra cu patriarhul Constantinopolului Iosif al Bisericii Ortodoxe.A incercat să realizeze unirea intre biserica catolica de la  Roma şi Bisericile Ortodoxe Răsăritene.

Intrerupte de o epidemie de ciumă, discutiile Conciliului de la Ferrara intiate in acest scop s-au  împotmolit timp de şaisprezece luni , iar în 1440 inaintarea  turcilor  şi moartea Patriarhului Iosif al  Constantinopolului, au condus la proclamarea rapidă a Uniunii  între cele două Biserici, unire care insa nu a intrat în vigoare niciodata, in 1453 Imperiul Bizantin si capitala acestuia fiind ocupate de turcii otomani.

Nici lumea ortodoxă greacă, nici cea slavonă a acceptat această unire sacră.

În afară de câteva sute de soldați venețieni și genovezi trimisi in  apărarea  Constantinopolului asediat de turci în 1453,  Imperiul Bizantin a fost abandonat de către Occident  si odata cu acesta si  soarta Bisericii Crestine Rasaritene.

 

 

 

 

1455: S-a nascut  regele Ioan al II-lea al Portugaliei; (d. 1495).

 

 

 

 

1589: S-a nascut Gisbertus Voetius, teolog calvinist olandez,profesor de teologie și știinte orientale la Universitatea din Utrecht.

A fost unul dintre opozantii filosofiei carteziene si a polemizat cu Descartes.

  

 

 

 

1669: A început domnia lui Antonie-Vodă din Popeşti al Munteniei (a domnit de la 3 martie 1669 – februarie 1672).

A fost fiul lui Mihai Grecul, comerciant ridicat la rang boieresc de Mihai Viteazul, fiind pus pe tron de către familia boierească a Cantacuzinilor , Rolul său era redus la acela de simplă marionetă a acestora.

De la Antonie Vodă ne-a rămas biserica mănăstirii Turnu din Targsor   (azi Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi, jud. Prahova), pe care el a reconstruit-o pe ruinele unei mai vechi biserici, ctitorie a lui Vlad Tepes.

Antonie Vodă a fost dat jos de pe tron din ordinul  turcilor, convinsi cu bani să îl întoarcă pe tron pe Grigore I Ghica, rivalul Cantacuzinilor.

Fata sa, Maria (Marica), a fost soția lui Constantin Brancoveanu.

 

 

 

 

1693 : S-a nascut astronomul englez  James Bradley .

A fost  succesorul lui Halley ca astronom regal şi director al Observatorului din Greenwich; este celebru datorită descoperirii fenomenului aberaţiei luminii (1727). A murit pe 13 iulie 1762.


 
1703: Astronomul si fizicianul englez Robert Hooke a incetat din viata; (n.16 iulie 1635).

 

Robert Hooke

Robert Hooke

 

A descoperit rotația planetei Jupiter si forma eliptică a orbitei descrise de centrul de gravitație al Sistemului Pamant – Luna.

Robert Hooke a stabilit si structura celulară a țesuturilor și a introdus, în 1665,  în lucrarea sa, Micrographia, noțiunea de celulă.

 

 

 

1845: Florida devine al 27-lea stat al S.U.A.

 

 

 

 
1847 – Apar primele  marci  poştale în Statele Unite.

 

 

 

 

 1847: S-a nascut Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului. 

 

 

 

 

1863: S-a stins din viata scriitorul roman Iancu Vacarescu, unul dintre primii creatori de poezie ai literaturii nationale.

 

 

https://i2.wp.com/iancu.com/wp-content/uploads/2010/04/iancu_vacarescu_01.jpg

Iancu Vacarescu (1792-1863)

 

 

 

 

 

1871: S-a nascut Constantin Argetoianu, om politic si diplomat roman, fost prim ministru al Guvernului Romaniei intre 28 septembrie 1939 – 23 noiembrie 1939 din partea Partidului National Liberal. A fost și un prosper om de afaceri, director și acționar la numeroase companii. 

 

 

https://i0.wp.com/www.agentia.org/img_editor/userfiles/image/Ciolos/constantin-argetoianu.jpg

 

 

A fost inchis in timpul regimului comunist  in lagarul de la Sighet, unde si-a si gasit sfarsitul pe 23 noiembrie 1952.

 

 

 

 

1878 : Este încheiat Tratatul de pace de la San Stefano, Turcia, care a pus capăt Războiului ruso-româno-turc. 
Tratatul preliminar de la San Stefano a fost semnat de către Imperiul Rus și cel Otoman la 3 martie 1878, după Războiul Ruso-Romano-Turc din 1877-1878.

Din partea Rusiei au fost delegați contele Nicolai Pavlovici Ignatiev și Alexandr Nelidov, iar din partea Imperiului Otoman au participat ministrul de externe Safvet Pașa și ambasadorul în Germania, Sadullah Bey. Tratatul a fost semnat la San Stefano (astăzi Yeșilköy), un sat în apropierea Istanbulului.

 

 

 

 

File:Ignatiev signing treaty.JPG

 

 

Tratatul a confirmat o serie de schimbări politice în Balcani, prin recunoașterea independenței mai multor state, inclusiv a României.

 

Potrivit clauzelor sale, se recunoștea independența României, alături de cea a Serbiei și Muntenegrului, autonomia Bulgariei Mari (un stat de la Marea Neagră la Marea Egee), autonomia Bosniei și Herțegovinei și se prevedea un drept al Rusiei de intervenție în trebuirile popoarelor creștine din Imperiul Otman.

Totodată, Turcia urma să plătească Rusiei despăgubiri de război în valoare de 1 410 mln. ruble și se cedau patru regiuni din Caucaz. Rusia a revendicat județele Cahul, Reni și Ismail din cadrul României iar Delta Dunării și Dobrogea, cedate Rusiei de la Turci îi reveneau României drept compensație.

În ciuda contribuției remarcabile a armatei române la victoria finală, alături de trupele ruse, a eroismului ostașilor și ofițerilor români, recunoscut oficial inclusiv de autoritățile militare ruse, poziția conferită României în cadrul tratatelor de pace încheiate la San Stefano a fost extrem de precară, cu mult sub așteptări. Delegatul român venit la San Stefano, colonelul Arion, nu a fost admis la tratative.

Maniera Rusiei de a încheia pacea și condițiile impuse de aceasta României a adus relațiile bilaterale în pragul rupturii.

Prințul Carol al României și Cabinetul său i-au acuzat pe oficialii ruși că își încălcaseră angajamentul de a respecta integritatea României.

Rușii au replicat că districtele sudice ale Basarabiei fuseseră cedate Moldovei și nu României în 1856.

Prin urmare nu va fi o surpriză că România s-a alăturat celorlalte puteri europene și a cerut revizuirea tratatului de pace de la San Stefano, fapt care a avut loc la Berlin în 1/13 iunie 1878.

 

 

 

1882: S-a nascut Ion Mihalache, învățător, om politic, ministru în mai multe guverne si fondator al Partidului Taranesc.

 

Ion Mihalache (1882 – 1963)

 

 

A fost vicepreşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc şi preşedinte între anii 1933 şi 1937.

S-a născut la 15 februarie 1882, în satul Goleştii-Badii, comuna Topoloveni (Argeş) si a decedat  la 6 martie 1963, în închisoarea cu regim de exterminare fizică a deținuților politici de la Ramnicul Sarat.

 

 

 

1885: Este fondata compania americana de telefon si telegraf (AT&T),care avea sa devina una dintre cele mai mari companii ale lumii. 

 

 

 

 

 1904: Wilhelm al II-lea al Germaniei a fost primul om  politic care a inregistrat un discurs pe suport audio,  folosind fonograful inventat de Thomas Edison.

 

 

 

1907: In timpul rascoalelor taranesti din 1907, a avut loc, la Pascani, prima mare ciocnire dintre rasculati si armata.Țăranii arestați au fost eliberați de către muncitorii ceferiști de la depoul local.
 

 

 

 

1911: S-a nascut  actrita americana Jean Harlow, un sex simbol al anilor ’30 ai secolului trecut; (d.1937).

 

 

 

 

 
1915: In SUA, a fost infiintata NACA, organizatie care ulterior a devenit NASA.

Comitetul National Consultativ pentru aeronautică (NACA) a fost o agenție federală  destinata să întreprindă si sa promoveze  cercetari in domeniul aeronautic.

 

 

La data de 1 octombrie 1958, agenția a fost dizolvata, iar activele și personalul său au fost transferate la nou creata National Aeronautic and Space Administration   (NASA).

 

 

 

 

1918: S-a nascut Arthur Kornberg, biochimist american, laureat al premiului Nobel in medicina.

 

 

 

 

 
1918: Germania, Austria si Rusia au semnat Tratatul de la Brest-Litovsk, in urma caruia Polonia, Finlanda, Estonia, Lituania si Letonia si-au dobandit independenta.
 
Ameninţat de războiul civil, guvernul revolutionar rus decide să facă pace cu Germania indiferent de  costuri. Moscova a recunoscut independenţa Finlandei, Ţărilor Baltice, Poloniei şi Ucrainei.

Dupa două luni de discuţii a fost semnat tratatul pe care Lenin umilit de pierderea atator teritorii ale Imperiului Rus, l-a numit “Tratatul ruşinii”.



1920:  Consiliul Suprem al Conferinţei de pace de la Paris a recunoscut legitimitatea Unirii fostei Basarabii ţariste cu România.

 

 1921: Are loc semnarea la Bucureşti, România, a Convenţiei de alianţă defensivă româno-polonă şi a Convenţiei militare.

 

1923: A aparut primul numar al publicatiei americane Time.

 

 

 

 

1930: S-a nascut Ion Iliescu, om politic si fost presedinte al Romaniei intre 1990-1996 si 2000-2004, fondator al FSN si PDSR, iar intre 1996-2000 si din 2004 pana in prezent, senator al Romaniei. Nascut in Oltenita, judetul Calarasi, politicianul roman a devenit de tanar activist comunist. A urmat studii de inginerie si s-a specializat la universitatile ruse.

S-a casatorit in 1951 cu Nina (Elena Serbanescu), insa cei doi nu au avut copii. Intre 1967-1971, a fost ministru pentru problemele tineretului.

Tot in 1971, timp de sase luni, a ocupat functia de secretar al Comitetului Central al PCR, dupa care a fost exclus din conducerea partridului pe motiv de „deviere intelectualista”. Cu toate acestea, Ion Iliescu a fost, pe rand, presedinte al consiliilor populare din Timis si Iasi.

A lucrat apoi la Consiliul National al Apelor (1979-1984), dupa care a fost numit director al Editurii Tehnice (pana in 1989).

In perioada februarie-mai 1990 a fost presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala, iar in 20 mai a fost ales presedinte al tarii, functie pe care a mai dobandit-o in alte doua randuri (1992, 2000). 

 

 

 

 

 

1931:  Statele Unite adoptă  ca imn national The Star Spangled Banner.

The Star-Spangled Banner,  imnul național al Statelor Unite ale Americii are versurile scrise în 1814 de Francis Scott Key, un poet amator sub forma unei poezii numite “Defense of Fort McHenry” acestea  fiind  puse pe melodia unui cântec foarte popular britanic numit “The Anacreontic Song”.

A fost adoptat oficial de Marina Americană în 1889, de Președintele SUA  în (1916), și printr-un act oficial de către Congresul american,  la 3 martie 1931.

Versiunea românească aparține poetului american de origine română Cristian Petru Bălan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care a tradus toate imnurile de stat din lume în limba română.

 

 

 

 


1949: In urma Plenarei din 3-5 martie, CC al PCR a hotarat trecerea la cooperativizarea agriculturii, proces care s-a incheiat in 1962. Politica agrara de tip sovietic, introdusa cu forta in Romania, a incalcat flagrant dreptul de proprietate si a lichidat clasa taraneasca.

‘Transformarea socialista a agriculturii” dupa modelul lui Lenin s-a produs treptat, in prima etapa (1949-1953) procesul intampinand un val de rezistenta, indeosebi in zona Transilvaniei si Maramuresului.

In primii ani, comunistii au purtat munca de lamurire cu taranii, aratand ca va fi in beneficiul lor sa intre in CAP-uri (Colectiv Agricol de Productie), pentru ca apoi sa recurga la represalii impotriva familiilor care se opuneau formarii gospodariilor colective.

Ultimele CAP-uri au fost formate in 1962, comunistii raportand ca procesul s-a incheiat cu patru ani inainte de termen.

 

 

 
 

 1955: Vedeta rock’n’roll Elvis Presley si-a facut debutul intr-un show televizat.
Elvis Presley

 

1977: S-a nascut popularul cantaret irlandez Ronan Keating.

http://www.youtube.com/watch?v=Gck-zRNHONY

 

 

 

  1991 – În urma unor referendumuri concomitente, 74% din populația Letoniei a votat pentru independența față de Uniunea Sovietică si 83% în Estonia.

 

1998: Presedintele Emil Constantinescu a promulgat Legea privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice in perioada comunista, precum si celor deportate in strainatate ori aflate in prizonierat.

 

 

1999: Partidul National Liberal a devenit membru cu drepturi depline in Internationala Liberala.

 

2002 – Armata americană a utilizat pentru prima dată o nouă armă de mare putere – bomba “termobarică” (ce poate absorbi oxigenul din subterane) – în Afganistan.

 

 

 

2002: Elvetienii au votat pentru aderarea tarii lor la ONU.


 
2005: Milionarul american Steve Fossett a fost prima persoana din lume care a efectuat un zbor in jurul Pamantului de unul singur si fara escala pentru realimentarea apartului, calatoria sa avand durata de 67 de ore si 2 minute.

 

 

 

 

 

 

3 martie – Ziua nationala a Bulgariei. Ziua Libertatii – Eliberarea de sub jugul otoman (1878).

In urma  războiului ruso-romano-turc din 1877 şi a Tratatului de la San Stefano din 1878, Bulgaria si-a obtinut  independenţa formala fata de Imperiul Otoman, devenind principat autonom. Independenta deplină a fost  declarata în 1908

 

 

Tot pe 3 martie este sarbatorita Ziua mondiala a scriitorilor

 

 
 CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

Sfintii Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc

 

 

 

 

 

 

Sfintii Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc 

 

 

 

Sfintii Mucenici Eutropiu si Cleonic au fost frati si prieteni cu Vasilisc, nepotul Sfantului Teodor Tiron. Cei trei ajung in inchisoare pentru ca nu au renuntat la credinta in Hristos. Se aveau unul pe altul ca niste frati.

Devenisera rude in Hristos.Asclepiodot, conducatorul orasului Amasea, va incerca sa-l ademeneasca pe Eutropie mai intai prin invitatia la o receptie bogata, pe care Sfantul o va refuza prin cuvintele Psalmistului: “Fericit barbatul care n-a umblat in sfatul necredinciosilor” (Ps. 1:1), iar mai tarziu prin oferirea unei sume de bani, pe care Eutropie a refuzat-o amintindu-i guvernatorului ca din cauza argintilor, Iuda si-a pierdut sufletul.

Ighemonul vazand ca nu reuseste sa-l faca pe Eutropiu sa aduca jertfa zeilor, le va cere lui Cleonic si Vasilisc acest lucru.

Insa, acestia au raspuns: “Precum crede fratele nostru Eutropiu, cel intarit pe piatra credintei in Iisus Hristos, astfel si noi credem si ne intarim in Tatal si in Fiul si in Sfantul Duh. Si, precum Eutropiu patimeste pentru Hristos, asa si noi impreuna cu dansul, voim a patimi.

Ca nu va putea diavolul sa ne desparta pe noi, pe care ne-a insotit Hristos cu sfanta credinta si cu dragostea Sa. Caci precum o sfoara, fiind impletita in trei, nu se rupe, astfel si noi, acesti trei, vom ramane tari.

Si, precum Preasfanta Treime este nedespartita, asemenea si noi suntem nedespartiti cu credinta si nedeosebiti cu dragostea.”

Pentru acesta marturisire vor fi supusi la multe chinuri.

In timpul suferintelor, Sfantul Eutropiu se ruga: “Ajuta-ne, Doamne sa putem indura aceste rani pentru cununa muceniciei, asa cum L-ai ajutat pe slujitorul Tau, Teodor.”

Ca raspuns, Insusi Hristos li s-a infatisat mucenicilor impreuna cu ingerii Sai si cu Sfantul Teodor Tiron, spunandu-le: “Priviti, a venit Mantuitorul sa va ajute, ca sa aveti viata vesnica.”

Soldatii impreuna cu alti martori ai viziunii au fost invredniciti sa vada si ei pe Mantuitorul si au cerut ighemonului sa inceteze torturile.

Dupa mai multe tentative de corupere, cei trei nu au renuntat la credinta in Hristos, fapt pentru care Sfintii Eutropiu si Cleonic au fost crucificati in orasul Pontine Amasea (Asia Mica) pe 3 martie 308. Trupul Sfantului Eutropiu a fost luat de Velonic, uns cu mir si dus intr-un sat, departe ca la optsprezece stadii de la cetate, iar trupul Sfantului Cleonic a fost luat de Conit si dus in satul Chima. Sfantul Vasilisc a fost executat mai tarziu, pe 22 mai in orasul Komana.Tot astazi, facem pomenirea:

 

 

- Sfantului Mucenic Teodoret;
- Sfintilor Zenon si Zoil;
- Sfintei Cuvioase Piamun.Maine, 4 martie, facem pomenirea Sfantului Cuvios Gherasim de la Iordan.

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox.ro

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric

  4. Emaramures.ro

  5. Istoria md.

  6. Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor, Editura Universitară, București, 2006;

  7. Keith Hitchins, Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998.

  8. Wikipedia

03/03/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | Lăsați un comentariu

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 393 other followers