CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Gândul zilei

Orice guvern al Serbiei  care-şi va da demisia, va fi un guvern al salvării naţionale.

 

 

 

 

 

Ranko Guzina

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ranko Guzina

 

 

Ranko Guzina este un cunoscut autor de aforisme din Serbia.

S-a nascut la 23 octombrie 1939 in localitatea Sopianska Greda din Iugoslavia, aflata astazi in Croatia.

 

 

29/08/2015 Posted by | UMOR | , , , , , | Lasă un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 29 AUGUST. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

29 august, istoricul zilei

 

 

 

886: A murit imparatul bizantin Vasile I Macedoneanul ( n.cca.811), intemeietorul dinastiei macedonene.

 Pe 26 mai 867, Vasile a fost încoronat co-împărat, iar în noaptea de 23/24 septembrie, l-a asasinat pe împăratul Mihail al III-lea, proclamându-se împărat. 

A  scris multe cărți legislative, printre care Basilica (sau Basiliscale, terminată de Leon al VI – lea), Prochiron sau Eisagoge si  fost  un sprijinitor al  renasterii artei bizantine. 

 

 

1261: Urban al IV-lea devine papă, fiind ultimul care accede la scaunul pontifical, fără să fi fost mai întâi cardinal.

Era de origine franceză ( nascut la Troyes cca.1195), pe numele laic Jacques Pantaleon a fost fiul unui cizmar si a  păstorit Sfântul Scaun din 1261 si pana la decesul sau la 2 octombrie 1264.

 

 

 

1369: A fost încheiat tratatul de pace între Ludovic, rege al Ungariei si domnitorul Munteniei Vladislav I (Vlaicu-Voda), prin care cel din urma a acceptat suzeranitatea ungara si a primit feuda Fagarasului (Tara Oltului).

 

 

1484: Cardinal Giovanni Battista Cibo este ales papă sub numele Inocenţiu al VIII-lea.

 

 

 

1526: Armata otomană condusă de Suleiman Magnificul a învins  în bătălia de la Mohács, trupele maghiare  aflate sub comanda arhiepiscopului de Kolcsa, Pál Tomori, transformând partea centrală a Regatului Ungariei în pașalâc timp de aproximativ  150 de ani.

 

 

 

 

Martin Luther în scrierea sa Vom Kriege wider die Türken („Despre războiul contra turcilor”), a reținut – cu referire directă la arhiepiscopul Pál Tomori (n. ca. 1475 – d. 29 august 1526 la Mohacs)  – că nu este treaba bisericii să conducă războaie, ci aceasta este datoria puterii seculare.


Pe campul de lupta de la la Mohacs, a murit regele Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei, ultimul rege din dinastia Iagello, in varsta de 20 de ani.

 

 

 

 

1530: Se desfasoara lupta de la Viişoara (judeţul Olt), in urma căreia domnul muntean Moise Voda este înfrânt si ucis de Vlad; alături de domn este ucis si cumnatul sau, boierul Barbu Craiovescu, iar Ştefan Mailat e luat prizonier.

In timpul domniei lui Vlad Înecatul, in Ţara Românească se ascut divergentele din sanul familiei Craiovestilor, astfel ca autoritatea politica a acestor mari boieri olteni decade.

 

 

 

 

 1533: Aventurierul spaniol Francisco Pizarro îl execută pe Atahuallpa, al treisprezecelea şi ultimul împărat al incaşilor.

 

 

 

 Atahuallpa

 

 

1541: Forțele otomane capturează Buda, capitala Regatului Ungariei.

 

 

 

 

1619: S-a nascut Jean Baptiste Colbert, om politic ce a deţinut mai multe funcţii în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, printre care şi aceea de controlor general al finanţelor.

 

 

 

 

 

 Prin politicile fiscale aplicate, a reuşit să consolideze puterea economică a Franţei astfel încât, datorită lui, regele a devenit unul dintre cei mai puternici monarhi din Europa; (d.06.10.1683).

 

 

 

 

1632: S-a nascut John Locke, filosof si om politic britanic; lucrarea sa “Câteva păreri asupra educaţiei”, apărută în 1693, a avut o puternica influenta asupra dezvoltării pedagogiei în sec XVIII si XIX; (d. 28.10.1704).

 

 

 

 

 

 

 

1751: În pivnița Castelului Heidelberg din Germania se finalizează construcția celui mai mare butoi de vin din lume care putea  stoca 221.726 de litri de vin.

 

 

 

 1756: Regele Prusiei, Frederic cel Mare atacă Saxonia; este începutul Războiului de Şapte Ani.

 

 

 

 

 

 

1780: S-a nascut marele pictor si gravor francez, Jean Auguste Dominique  Ingres; (d.14.01.1867).

 

 

 

Jean Auguste Dominique Ingres  – autoportret

 

 

 

 

1825: Portugalia recunoaste independenta fostei sale colonii Brazilia.

 

 

 

 

 1831: Britanicul Michael Faraday a descoperit inducţia magnetică.

 

 

 

 

 

 

1832 : S-a nascut Neculai Culianu, matematician şi astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române; (d.28.11.1915, Iaşi).

 

 

 

 

  

 

1841: S-a nascut  Georges Benjamin Clemenceau, om politic, prim-ministru francez în perioda 1906-1909; (d.24.11.1929).

 

 

 

 

 

 

1842:  Primul Război al Opiului  s-a încheiat prin semnarea tratatului de la Nanking,  in urma caruia  China a fost obligata sa acorde  privilegii comerciale europenilor și a cedat Regatului Unit insula Hong Kong.

 

 

 

 

1862: S-a nascut  Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de lemba franceza , laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1911, cel mai important dramaturg simbolist (“Pasarea albastra”, “Tezaurul celor umili”); (d.06.05.1949).

 

 

 

 

 

 

1864: Domnitorul  Alexandru Ioan Cuza aprobă comasarea serviciului postal cu cel telegrafic, iar prin ordonanţa din 3 decembrie 1865 promulgă prima lege de organizare poştal-telegrafică.

 

 

 

1885: Germanul Gottlieb Daimler a brevetat motocicleta.

 

 

 


 

 

 

 

1891:  S-a născut Мihail Cehov, actor, regizor şi scriitor rus; (d. 1955).

 

 

  

1897: Reprezentantii evreilor la Primul Congres Sionist de la Basel, in Elvetia, adopta Steaua lui David ca simbol oficial al sionismului.

 

 

 

 

 

 

1898:  Este fondata compania producatoare de cauciuc Goodyear.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1904: S-a nascut Werner Forssmann, chirurg german, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1956.

 

 

1904: A murit  Murad al V-lea, sultan otoman; (n. 1840).

 

 

 

 

 

 

 

 Mehmed Murad al V-lea  (n. 21 septembrie 1840)   a fost  sultan al Imperiului Otoman timp de trei luni, pana la 31 august 1876.

 

 

 

 

1915:  S-a născut actriţa americană de origine suedeză, Ingrid Bergman, soţia celebrului regizor italian Roberto Rossellini ( filmul “Casablanca” – avându-l ca partener pe Humphrey Bogart, “Intermezzo”, “Va place Brahms”, “Sonata de toamna”); (d. 29.08.1982)

 

 

 

 

 

 

 

 

 1920: S-a nascut Charlie Parker, legendarul jazzman american, cunoscut sub numele de “Bird” sau “Yardbird”; (d. 12.03.1955).

 

 

 

 

 

 

 

1929: Dirijabilul “Contele Zeppelin” încheie prima călătorie in jurul lumii.

 

 

 

 

 

 

1936: În urma presiunilor cercurilor guvernamentale din Germania şi Italia, Nicolae Titulescu este înlăturat de la conducerea Ministerului de Externe, in urma unei reorganizari  a Guvernului României.

 

 

 

1939: S-a nascut Joel Schumacher, regizor american (seria filmelor având ca personaj principal pe Batman).

 

 

 

1940:  Consiliul de Coroană ţinut în noaptea de 29-30 august a analizat comunicatele cu caracter ultimativ ale guvernelor german şi italian şi a hotărât acceptatea arbitrajului puterilor Axei asupra tratativelor româno-maghiare privind teritoriile din Ardealul de Nord.

Rezultatul acestui arbitraj l-au constituit prevederile Dictatului de la Viena, semnat la 30.08.1940.

 

 

1943: S-a nascut  Petre Magdin, compozitor, interpret, publicist si realizator TV român.

 

 

 

 

 

 

 1944: Delegaţia României pleacă la Moscova, pentru încheierea armistiţiului cu   puterile aliate (U.R.S.S., Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii), prin care era legitimată practic ocupaţia sovietică ; din delegaţie făceau parte Lucreţiu Pătrăşcanu, Dumitru Dămăceanu, Ştefan Voitec, George Fotino. Convenţia de armistiţiu a fost semnată la 12.09.1944.

 

 

 

1944: A murit Constantin C. Orghidan, inginer şi colecţionar, membru al Academiei Române şi al Societăţii numismatice; a sprijinit editarea unor lucrări de referinţă pentru cultura română, între care şi “Enciclopedia României”; (n. 22.06.1874).

 

 

 

1945: A încetat din viaţă marele actor, umorist şi cupletist român  Constantin Tănase; (n. 5.07.1880).

 

 

 

 

 

 

 A rămas în conştiinţa publicului ca fondator al teatrului de revistă românesc (Teatrul “Cărăbuş”, înfiinţat în 1919), ca autor şi interpret de cuplete incisive, ca actor de film (“Visul lui Tănase”).

 

 

 

1949: Uniunea Societică testează , la Semipalatinsk in  Kazakhstan, prima sa bombă atomică.

 

 

 

1958: S-a născut in  Gary, in statul american  Indiana, cântăreţul  Michael Jackson, supranumit Regele muzicii pop.

 

 

 

 

 

Este recunoscut ca fiind cel mai de succes artist din toate timpurile. Michael Jackson a murit la 25 iunie 2009, într-un spital din Los Angeles, în urma unui stop cardiac suferit la locuinţa sa.

Moartea lui a atras atenţia întregii lumi, ceremonia de comemorare fiind urmărită de aproximativ un miliard de oameni; (d.25 iunie 2009).

 

 

 

 

1966: Ultimul concert live Beatles la San Francisco – Candlestick (California), în faţa a 25 000 de spectatori; formaţia cu cel mai mare succes comercial al tuturor timpurilor s-a destrămat în anul 1971.

 http://www.youtube.com/watch?v=hZqmEnjvS2M

 

 

1972: S-a nascut  prezentatoarea de televiziune  Andreea Esca.

 

 

 

 

 

 

1975: A murit Theodor Constantin, prozator, unul dintre cei mai cunoscuţi autori ai genului poliţist (“Doamna în mov”, “Magdalena de la miezul nopţii”); (n. 21.11.1910).

 

 

 

 

 

 

 

 

1980: S-a nascut  gimnasta Corina Ungureanu.

A  fost membra echipei de gimnastică artistică a României care a câştigat de două ori titlul mondial şi a fost campioana europeană la sol în 1998.

 

 

 

 

 

 

 

1991: Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice suspendă toate activitățile Partidului Comunist, scotandu-l in afara legii.

 

 

 

 

1991: Semnarea înţelegerii privind stabilirea relaţiilor diplomatice şi a acordului consular între România şi Republica Moldova.

 

 

 

 

 

2005: A încetat din viaţă Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare (n. 1948).

 

 

 

 

 

 

 

2005: Uraganul Katrina a lovit America, la limita dintre statele Louisiana şi Mississippi, provocând moartea a cel puţin 1.836 de persoane.

Afectand  o suprafata de peste 230.000 kmp, cu o viteza alvantului de 280 km/h si efecte devastatoare, Katrina s-a dovedit a fi unul dintre cele mai violente uragane care s-au manifestat vreodata in bazinul atlantic.

 

 

Sentinţă: Corpul de ingineri al armatei SUA, vinovat de inundaţiile provocate de uraganul Katrina

 

 

 

 

 

2005: A murit Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, Antonie Plămădeală; (n. 17.11.1926).

 

 

 

 

 

 

 

2007: Mitropolitul Varlaam al Moldovei a fost canonizat la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, la 350 de ani de la moartea sa; (n. 1580 sau 1585 – m. 19.12.1657).

 

 

 

 

 

 

La propunerea Sinodului mitropolitan al  Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la  30 august .

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

 

 

 

 

 

 

 

 

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul  este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an.

Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.

Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor.

Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.

Mentionam ca in afara posturilor de lunga durata, avem si posturi de o zi:
– miercurea, ziua in care Mantuitorul a fost prins;
– vinerea, ziua in care a fost rastignit;
– pe 14 septembrie – Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea Patimilor Mantuitorului;
– pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, in amintirea postului pe care il tineau in vechime catehumenii care urmau sa fie botezati in ziua praznuirii Botezului Domnului.

Sunt si persoane care postesc si lunea, in ziua inchinata sfintilor ingeri.

Sfantul Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus.

Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu.

 

Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei.

 

In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Capul Sfantului Ioan a avut, dupa traditia Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat.

Prima si a doua aflare a capului este sarbatorita pe 24 februarie, iar A treia aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 25 mai.

Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut.

Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah, luandu-si numele de Inochentie.

 

Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie si o bisericuta, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul.

Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el l-a luat si l-a ascuns din nou in pamant, in acelasi loc.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat unor doi calugari si le-a poruncit sa dezgroape cinstitul sau cap. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.

In vreme ce calagarii calatoreau cu capul sfantului intr-un sac, au intalnit un olar si i-au dat acestuia sa duca sacul. Din cauza lenevirii acestora, Sfantul Ioan i-a cerut olarului sa fuga de cei doi calugari.

 

Ajuns acasa, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorita prezentei capului prorocului. Cand si-a simtit sfarsitul, olarul a pus capul sfantului intr-o racla si l-a daruit surorii sale. Racla va ajunge in grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia intr-o pestera.

Multe minuni se vor petrece la aceasta pestera. Din nefericire, Eustatiu spunea ca datorita puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii nestiind ce ascunde in pestera sa.

 

Dupa un timp, Eustatiu stiind ca va fi trimis in exil, ingroapa capul Sfantului Ioan Botezatorul.

Pestera va fi locuita de niste monahi credinciosi, care vor ridica in apropierea ei o manastire. In anul 452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a vazut un foc mare la pestera de langa orasul Emesa, in timpul cantarii psalmilor.

Asa a aflat in chip minunat capul sfantului. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul – traditii si obiceiuri

In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana.

In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit “de la cruce pana la cruce”, un post care tinea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.

Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi. Subliniez ca sunt credinte care nu au legatura cu Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, deci, nu trebuie respectate.

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

http://www.youtube.com/watch?v=SelAIthGUYs

 

 

 

Bibliografie (surse) :

Crestin Ortodox.ro; mediafax.ro; istoricul zilei.com; Istoria md.; wikipedia.ro.

 

29/08/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

R.MOLDOVA SI DOSARUL GAGAUZ. VIDEO

Tinuturile locuite de gagauzi in R.Moldova

Găgăuzii: rătăciţi prin istorie

 

 

Găgăuzia sau Gagauz-Yeri; ( în limba turcă Gagavuzya; yeri înseamnă pământ sau ţară ), în mod oficial cunoscută sub numele de Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia , este o regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi, un popor vorbitor al limbii turce şi apropiat cultural de turci, însă de confesiune creştină ortodoxă.

Denumirea sa provine de la cuvantul „Găgăuz”, care este o derivatie a numelui Gok-oguz folosit pentru a descrie descendentii triburilor turce Oguz.

Tătarii crimeeni şi uigurii foloseau cuvântul „gok” cu sensul de „cer” sau „cer albastru”, astfel încât „Gok-Oguz” literalmente înseamnă „cer albastru-Oguz”.

 

Istorie si Origini

Găgăuzii sunt urmaşii turcilor selgiucizi stabiliţi în Dobrogea, împreună cu pecenegii, tribul Uz (Oguz) şi cumanii (Kipchak), care l-a urmat în Anatolia pe sultanul Izzeddin Keykavus II (1236-1276).

Mai exact, un clan de turci Oguz a migrat către Balcani în timpul conflictelor inter-tribale cu alţi turci.

Acest clan turcesc Oguz s-a convertit de la Islam la Creştinismul Ortodox după ce s-au stabilit în Balcanii de Est (în Bulgaria) şi au fost numiţi turci găgăuzi.

Un grup mare de găgăuzi a părăsit mai târziu Bulgaria şi s-a stabilit în sudul Basarabiei, împreună cu un grup de etnici bulgari.

 

Imperiul rus

În 1812, jumătatea estica a Principatului Moldovei, situata intre Prut si Nistru,a fost ocupată de Imperiul Rus , iar  triburile de tatari Nogai care locuiau în mai multe sate din Basarabia de Sud (sau Bugeac) au fost obligaţi să părăsească zona.

Între 1812 şi 1846, ruşii au recolonizat aici cu găgăuzi aduşi din estul Bulgariei (care a rămas sub Imperiul Otoman) într-o Basarabie ortodoxă, în principal în aşezările părăsite de triburile de tatari Nogai.

Ei s-au stabilit acolo, în paralel cu bulgarii basarabeni, în Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cişmichioi şi alte sate locuite de cei din tribul Nogai.

Unii găgăuzi s-au asezat în partea  Principatului Moldovei care nu intra sub controlul rusesc in 1812, dar aceştia s-au mutat în zona compactă care populează astăzi partea de sud a Basarabiei.

Cu excepţia a cinci zile, când a fost de facto, independentă în iarna anului 1906, atunci când o răscoală ţărănească a declarat republica autonomă din Comrat, găgăuzii au fost conduşi de Imperiul Rus (1812-1917), România (1918 – 1940 şi 1941 – 1944), de Uniunea Sovietică (1940 -1941 şi 1944 – 1991) şi de  Republica Moldova (1917 – 1918 şi 1991 până în prezent).

Dosarul găgăuzilor se constituie într-unul dintre cele mai interesante şi mai puţin cunoscute episoade ale istoriei moderne a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Popor puţin numeros, dar cu implicaţii puternice în peisajul politic din Basarabia, găgăuzii au fost, de cele mai multe ori fără să-şi da seama, pioni ai repetatelor campanii de rusificare, devenind cu timpul o etnie rusificată ”ca la carte”, cu toate urmarile complexe şi dureroase care rezultă de aici pentru fraţii noştri de peste Prut.

Restul este istorie. O istorie mereu provocatoare, chiar în prag de secol XXI.


Turcii cei creştinaţi

Apariţia găgăuzilor pe scena istoriei se dovedeşte la fel de interesantă ca si destinul acestui popor.
Cei care se auto-intitulează „gagavuz”, în limba lor maternă, par a fi la prima vedere urmaşii triburilor de etnie turcă ale străvechilor oguzi, popor în esenţa sa migrator, care, sub presiunea altor triburi, a ajuns la un moment dat şi pe teritoriile primelor cnezate româneşti.

Conform unor istorici, găgăuzii se trag direct din triburile turce ale selgiukizilor.
Alte teorii, de dată mai recentă, susţin că sunt urmaşii pecenegilor, oguzilor sau cumanilor din triburile Kîpceak, care au urmat armatele
sultanului selgiukid, Izzedin Keykavus al II-lea (1236-1276).

În tot noianul tulbure al istoriei lor, se pare că un trib al turcilor oguzi intrase într-un conflict de moarte cu celelate triburi turce din confreria care-i urma pe selgiukizi. Puşi în faţa pericolului de a fi exterminaţi de către fraţii lor de sânge, aceşti turci oghuzi au migrat în Balcani în căutarea păcii şi liniştii.

De fapt, alături de turci, tătari şi ciuvaşi, găgăuzii sunt singura etnie din Europa care mai vorbeşte o limbă eminamente turcică.

Unii istorici găgăuzi avansează teoria unei etnogeneze pur bulgare.

Ei susţin că poporul găgăuz este descendent al unei populaţii bulgare turcizate de-a lungul sutelor de ani în care bulgarii au stat sub stăpânirea otomană.

În sprijinul aceste teorii, ei menţionează existenţa unei inscripţii, deţinută azi de Muzeul de Istorie al Găgăuzilor, inscripţie veche conform căreia găgăuzii ar fi descendenţii bulgarilor. Această ultimă teorie este totuşi combătută de majoritatea etnicilor găgăuzi.

Dincolo de originea lor relativ neclară, găgăuzii rămân singurul popor turcic de religie creştină. Chiar dacă erau iniţial musulmani, odată ce s-au stabilit în Balcani au fost influenţaţi de Bizanţ, adoptând la scurtă vreme de la „descălecare” creştinismul ortodox.


Mereu cu rol de avanpost rusesc

 

Găgăuzii nu prea au ieşit la suprafaţa istoriei în secolele ce aveau să urmeze creştinării.
Lunga lor perioadă de obscuritate a luat sfârşit la finele secolului al XVIII-lea când, din varii motive, au migrat în Dobrogea şi Basarabia.

După ocuparea samavolnică a Basarabiei de către Rusia Ţaristă, trist eveniment petrecut în anul 1812, triburile tătare ale nogailor au părăsit Bugeacul şi s-au îndreptat spre Crimeea.

Ruşii imperiali care au întâlnit în premieră găgăuzii din Basarabia i-au numit iniţial bulgari, deoarece migraseră din Bulgaria.

De-abia peste alţi 50 ani, etnografii ruşi au sesizat că, în randul aşa-zişilor colonişti bulgari exista un grup distinct, cu limbă, port şi obiceiuri total diferite de ale bulgarilor.

Credincioşi principiului atât de vechi, dar mereu eficient: „Divide et impera”, Rusia Ţaristă i-a aşezat pe găgăuzi în zonele părăsite de tătari, oferindu-le o serie de privilegii importante, de care nu se bucurau românii moldoveni – de pildă, scutirea de impozite şi de serviciul militar, precum şi de obligaţia de a merge la şcoală.

Fenomenul a fost unul dureros pentru români şi rămâne insuficient cunoscut chiar şi în prezent.
Ocupaţia dintre anii 1806-1812 a Principatelor Române de către armatele ruseşti s-a încheiat cu Pacea de la Bucureşti, semnată la 16 mai 1812, pace prin care Imperiul Otoman a cedat Rusiei Ţariste Moldova Răsăriteană dintre Prut şi Nistru.

Faptul în sine este însoţit de un amplu proces de rusificare a provinciei istorice a Basarabiei.

Târgurile şi oraşele sunt înţesate de garnizoane ruseşti. Oraşele mari devin populate de funcţionari ruşi, alături de meşteşugari şi comercianţi evrei, precum şi de agricultori bulgari.

Ruşii trec la o restructurare etnică „clasică” a acestei noi gubernii. În urma recensământului din anul 1817, ordonat de Moscova, s-a constatat că întreaga populaţie minoritară din Basarabia (compusă aproape complet din alogeni) reprezenta doar 14% din populaţia totală a provinciei.

Această nouă categorie socială este stabilită în târguri şi oraşe, în timp ce românii majoritari erau cantonaţi la sate, prin ocupaţiile lor tradiţionale – agricultura şi creşterea animalelor- ajungând pe atunci să trăiască cel mult în suburbiile oraşelor.

Primii care beneficiază de privilegiile oferite de Moscova sunt bulgarii şi găgăuzii.

„Pentru ei, guvernul rus a rezervat numai în ţinuturile Cahul şi Cetatea Albă peste 450.000 desetine, adică circa 504.44 hectare de pământ.”, – luat ghiciţi de la cine?

(A. Zaşciuk, Materialî dlia gheografii i statistiki Rossii sobrannîe ofiţerami gheneralnovo-ştaba, Bessarabskaia oblasti, tom I-II, S. Peterburg, 1862, p. 166 apud Ştefan Ciobanu, Basarabia. Populaţia, istoria, cultura, Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1992, p. 34.)

Procesul de infiltrare al populaţie găgăuze în Basarabia este acelaşi cu al bulgarilor, chiar dacă găgăuzii au venit aici în număr mult mai mare decât bulgarii.

Mihai Eminescu scria spre sfarsitul sec.XIX :

„Gagauzi se numeste o foarte mica parte din poporul Bulgariei, ratacita de tot de limba materna si azi vorbind turceste. Cauza schimabii limbei au fost persecutarile turcilor la venirea lor asupra bulgarilor.

Toti bulgarii locuitori (ai) partilor apropiate de Varna, Burgas, Adrianopole si Constantinopole au fost expusi acestor persecutari si limba fiecarui bulgar ce nu vorbea turceste au fost taiate, din care cauza ei, ca sa scape de aceste nesuportabile persecutii, au fost siliti sa adopte limba turceasca, care mai in urma a fost introdusa si in familiile lor si au crescut in ea si copii(i) lor. Ei sunt crestini si astazi, insa vorbesc turceste.

Grecii in cele din urma, dupa ce au nimicit patriarhia bulgara si au gonit limba bulgara din toate scolile si bisericile, s-au silit ca in toate locurile sa grecizeze si pe acesti nenorociti, introducandu-le in biserici si scoli limba greaca.

Din cauza aceasta unii din acesti gagauzi s-au grecizat si s-au facut mai mari inamici fratilor lor bulgari decat chiar grecii proprii. (…)” (Mihai Eminescu – Românii din afara granițelor Țării și unitatea spirituală națională, Ed. Saeculum LO, București, 2000 ).

Şi unii, şi alţii, se refugiau din faţa abuzurilor îndurate de la turci, dar au sfârşit a fi masă de manevră şi cal troian folosit de ruşii ţarişti şi mai apoi de sovietici, în propriul interes.

Astăzi găgăuzii se întâlnesc  şi pe teritoriul României, Greciei, Macedoniei, Ucrainei, Bulgariei, în Caucaz şi Asia Centrală.
Totuşi, cei mai mulţi au rămas în Basarabia, unde au fost repartizaţi de ruşii imperiali cu deosebire în oraşele Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cişmichioi, Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Chioselia-Rusă, Baurci, Cârlăneni, Dezghinge, Gidar, Chirciova şi Beşalma.

În momentul Marii Uniri din anul 1918, deputaţii găgăuzi din Sfatul Tării se abţin de la votarea deciziei de a se reuni cu patria-mamă, mai mult de teama unor represalii din partea sovieticilor, în condiţiile în care bolşevicii nu renunţaseră la ideea recuperării în forţă a Basarabiei.

Naţionalismul găgăuz a început ca o mişcare intelectuală, în timpul anilor 1980. Mişcarea devine mai puternică la sfârşitul deceniului, când Uniunea Sovietică a început să îmbrăţişeze idealurile democratice.

În 1988 activişti din intelectualitatea locală, uniţi cu alte minorităţi etnice, crează o mişcare cunoscută sub numele de „Poporul Găgăuziei”.

Un an mai târziu a avut loc prima adunarea acestei mişcări, în care a fost adoptată o rezoluţie care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei, cu capitala la Comrat .

Mişcarea naţională găgăuză s-a intensificat atunci când limba română a fost acceptată ca limbă oficială a Republicii Moldova în august 1989, înlocuind rusa, limba oficială a URSS-ului.

O parte din populaţia multietnică din sudul Moldovei considera, cu îngrijorare, această decizie ca fiind o precipitare şi îşi manifesta lipsa de încredere în guvernul central de la Chişinău.

Găgăuzii au fost, de asemenea, îngrijoraţi în legătură cu implicaţiile pentru ei în cazul când Moldova s-ar reuni cu România, aşa cum părea foarte probabilă în acel moment.

În august 1990 la Comrat s-a declarat o republică autonomă, dar guvernul Republicii Moldova a anulat declaraţia ca fiind neconstituţională. În acel moment, Stepan Topal se impune ca lider al mişcării naţionale a găgăuzilor.

În decembrie 1990 mişcarea separatistă Gagauz Halkı („poporul găgăuz”), cu sprijinul  autorităţilor centrale din Moscova, proclamă în raioanele Comrat, Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti ale RSS Moldoveneşti o aşa-numita Republica Găgăuză.

În decembrie 1994 Parlamentul de la Chişinău, dominat de agrarieni a recunoscut autonomia teritorială a găgăuzilor.

În anul 1995 hotarele noii regiuni autonome au fost stabilite în urma unui referendum zonal.

Suprafaţa regiunii autonome este de 1.830 km². Regiunea este divizată în trei districte administrative (dolai): Comrat, Ciadîr-Lunga şi Vulcăneşti.

 

 

 Drapelul Găgăuziei
Drapelul Găgăuziei

 


Demografie.

 

Conform recensămîntului din anul 2004, populaţia era de 155.587 locuitori (găgăuzi 82,6%, români/moldoveni 4,6%, ucraineni 3,0%, ruşi 3,7%, bulgari 5,1%, alte naţionalităţi 1%). Centrul administrativ al regiunii este oraşul Comrat (25 mii locuitori).

Limbile oficiale sunt găgăuza, româna vorbită în graiul moldovenesc şi rusa.

În perioada interbelică, găgăuzii erau una dintre cele mai bine integrate comunităţi etnice din Basarabia.

Toţi găgăuzii cunoşteau pe atunci limba română şi urau comunismul.

În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii au votat  masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanţi ai Legiunii Arhanghelului Mihail şi ai politicii duse de Căpitan.

Ortodoxia militantă şi anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe atunci un mare număr de etnici găgăuzi. (Ce vor găgăuzii? Editorial de istoricul şi jurnalistul basarabean Igor Caşu).

Perioada de sub ocupaţia sovietică, educaţia forţată în spiritul materialismului dialectic şi ştiinţific, au condus însă la o schimbare profundă a societăţii.

Procesul de sovietizare şi rusificare a fost atât de puternic încât, în momentele de răscruce din anii 1989 şi 1991, găgăuzii au susţinut păstrarea cu orice preţ a URSS-ului.

Ataşamentul lor faţă de muribunda Uniune Sovietică a sfidat cursul istoriei. La referendumul din martie 1991, găgăuzii au votat unanim pentru rămânerea în cadrul Uniunii Sovietice.

Cei mai mulţi au susţinut tentativa de puci din august 1991, când comuniştii au încercat să cucerească puterea din Moscova în detrimentul lui Boris Elţîn.

La puţin timp înainte de durerosul episod din Transnistria, găgăuzii au încercat să-şi declare independenţa, dorind separarea politică şi administrativă de Republica Moldova.

Încurajaţi de agenţi de influenţă şi agitatori care doreau încă o enclavă fierbinte în Basarabia, găgăuzii au fost la un pas de a crea o nouă Transnistrie, de data asta în sudul Republicii Moldova.

Obligat de Moscova, Mircea Snegur, preşedintele de atunci al Rep. Moldova, a promis autonomie găgăuzilor, dar a refuzat să accepte ideea independenţei.

Pe data de 23 decembrie 1994, Parlamentul de la Chişinău a votat pentru aşa-numita Gagavuz Yeri,

Legea pentru Statutul Special al Găgăuziei.
Astăzi, Găgăuzia este un teritoriu naţional autonom în cadrul Republicii Moldova, unde se vorbesc 3 limbi oficiale: româna, găgăuza şi rusa.

Ţinutul autonom găgăuz este compus astăzi din trei oraşe şi 23 de comune.

Şef peste toţi găgăuzii este Başkan-ul (un titlu cunoscut pentru amatorii de fotbal turcesc, fiind des asociat cu conducătorii şi patronii cluburilor de fotbal din Turcia.)

Popor turcic, găgăuzii cunosc şi ei termenul şi semnificaţia sa de căpetenie, guvernator, şef etc.
Başkanul este ales prin vot popular şi îşi menţine funcţia timp de 4 ani.

El are puterea supremă peste toate unităţile administrative ale găgăuzilor, precum şi dreptul de a fi membru al Guvernului Republicii Moldova.

Printre cerinţele necesare pentru ajungerea în poziţia de Başkan se numără cunoaşterea perfectă a limbii găgăuze, cetăţenia moldovenească şi vârsta minimă de 35 ani.

Cel care ocupă în prezent funcţia de Başkan este Mihail Formuzal, un personaj care susţine politica Moscovei în zonă şi care se teme de o eventuală unire a Republicii Moldova cu România.

Ca beneficiu al autonomiei, găgăuzii au dreptul de a-şi înfiinţa propria poliţie.

La data recensământului din 1 ianuarie 2011, Găgăuzia avea o populaţie de 160.700 suflete, dintre care 82% erau etnici găgăuzi, restul fiind români, bulgari, ruşi şi ucrainieni.

Recent, Ankara a finanţat deschiderea unui Centru Cultural Turc si o  Bibliotecă Turcă.

Nu trebuie uitat faptul că Republica Moldova este singura ţară în care găgăuzii au autonomie şi posibilitatea de a-şi păstra şi dezvolta limba şi cultura naţională.
Spre exemplu, în Bulgaria, găgăuzilor le este refuzat până şi numele, autorităţile de la Sofia considerându-i şi azi „bulgari turcizaţi care şi-au păstrat religia creştin-ortodoxă”.

Conform jurnaliştilor şi analiştilor politici basarabeni, indiferent de cine a ajuns Başkan la ei, găgăuzii au avut relaţii speciale cu autorităţile separatiste de la Tiraspol şi au votat  de fiecare dată cu partidele comuniste, ca mai toate grupurile etnice rusificate din Republica Moldova.

După anul 1989, unii istorici şi lideri găgăuzi precum M. Marunevici, D. Tanasoglu, O. Radova, G. Stomatov au încercat de zor să făurească o istorie autohtonă pe meleagurile basarabene.

Deseori, respectivii istorici se lansau în afirmaţii tendenţioase şi neadevărate, forţând adevărul istoric până la absurd în încercările lor de a demonstra că, în afară de Bulgaria de nord-est, întreg Bugeacul, Dobrogea şi Basarabia ar fi alcătuit pe vremuri arealul de etnogeneză al găgăuzilor. G. Stomatov merge chiar mai departe, afirmând că găgăuzii ar fi apărut în aceste locuri cu mult timp înaintea cnezatelor proto-româneşti.

Găgauzii au fost una dintre cele mai vechi etnii minoritate din Romania si până la începutul secolului al XIX-lea, găgăuzii erau prezenţi în Dobrogea în număr mare.

Imediat după anexarea Basarabiei de către Rusia Ţaristă, găgăuzii au migrat în proporţie mare din Dobrogea în Basarabia.

Cei care au rămas în Dobrogea au fost asimilaţi în mod paşnic de către populaţia majoritară.

O altă cauză a asimilării găgăuzilor a fost lipsa bisericilor proprii şi a şcolilor cu predare în limba proprie.

Dacă la nivelul recensământului din anul 1930, numărul găgăuzilor din judeţele Constanţa şi Tulcea era de aproximativ 1.000, la recensămândul din anul 2002 s-au declarat găgăuzi doar 45 persoane, toate în etate de peste 60 ani.

Cea mai mare comunitate de găgăuzi a fost cea din satul Vama Veche.

Cele mai importante sate cu găgăuzi din judeţul Tulcea au fost Beidaud, Stejarul Agighiol şi Izvoarele.

În judeţul Constanţa, cele mai importante comunităţi se găseau în celebra Vama Veche (Yilanlîk, în limba găgăuză), Negru Vodă, Mangalia, Topraisar, Cernavodă, Pădureni şi Tătarul.

Găgăuzii din Dobrogea au fost o minoritate discretă, mereu la locul ei, fără pretenţii absurde, dar care  se stinge încet şi sigur.

Vor deveni, foarte probabil, prima minoritate etnică ce va dispărea din România în decursul următoarei generaţii.

 

Istoria md.; Descopera.ro si Timpul md.

 

 

29/08/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 500 de alți urmăritori