O ISTORIE A ZILEI DE 3 OCTOMBRIE. VIDEO

3 octombrie, istoricul zilei

2333 i.Hr.: În Peninsula Coreană este întemeiat regatul Gojosean, eveniment care marchează  nașterea legendarei  civilizații coreene.

 Se zice că acest regat a fost fondat de către legendarul  Dangun , însă anul întemeierii sale este disputat de către istorici.

Dovezile arheologice despre cultura Gojoseon au fost găsite în nordul Coreei și sudul Manciuriei.

Numeroasele documente istorice și arheologice arată că în secolul  IV i.Hr.,  Gojoseon era un stat înfloritor.

Din 1945 până în 1961 calendarul oficial al Coreei de sud  începea cu anul  2333.

52 î.Hr.: Conducatorul galilor, Vercingetorix , se  predă

armatelor romane  conduse de  Iulius Cezar, dupa  asediul şi bătălia de la Alesia.

Vercingetorix se preda lui Cezar

Căderea Alesiei si capturarea lui Vercingetorix a marcat cucerirea romana a Galiei Libere.

A stat în închisoarea de la Tullianum din Roma cinci ani, înainte de a fi expus public la parada triumfală a lui Cezar din anul 46 î.C.

Se spune că fost executat în inchisoare după paradă, probabil prin strangulare.

42 î.Hr.: În bătălia de la Philippi, Marc Antoniu şi Octavian, i-au  invins  într-o bătălie decisivă  pe asasinii lui Cezar- Brutus şi Cassius.

La Roma cei trei lideri principali (Antoniu, Octavian și Lepidus),  care controlau aproape toată armata romană din vest, au strivit opoziția Senatului și, în noiembrie 43 î.Hr., au format al doilea Triumvirat.

Bătălia de la Filippi, la cca.120 km.nord est de Salonic in Grecia, a avut loc în 2 etape, pe 3 octombrie  și apoi pe 23 octombrie.

Dușmanii triumviratului au fost proscriși.

382: Împăratul  Teodosie I  încheie un tratat de pace cu triburile germanice ale goţilor,  carora le permite sa se aseze în Balcani,  în schimbul intrării acestora in serviciului militar  imperial.

foto: ro.wikipedia.org

Flavius Theodosius (11 ianuarie 347 – 17 ianuarie 395), cunoscut ca Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare, împărat roman în perioada 379 -395.

1226 : A murit sfântul Francisc de Assisi (n. 1181), întemeietorul Ordinului monahal al Fraților Minori (Ordo Fratrum Minorum, OFM),  cunoscut sub numele de Ordinul Franciscan, patron al Italiei și al orașului San Francisco.

Papa Grigore al IX-lea  l-a proclamat pe Francisc sfânt în 1228, la numai doi ani după moartea sa, iar Papa Pius al XII-lea l-a declarat patronul Italiei  in 1939,  împreună cu Sf. Ecaterina de Siena.

1379: S-a născut Henric al III-lea al Castiliei; (d. 1406).

Henric al III-lea (3 octombrie 1379 – 25 decembrie 1406), cunoscut ca Henric cel Infirm, fiul lui Ioan I al Castiliei și a primei sale soții, Eleanora de Aragon și succesorul regelui la coroana Castiliană în 1390.

 1385: Se face prima mențiune documentara a județului Jaleș din Tara Romaneasca, în hrisovul din 3 octombrie 1385, prin care domnitorul Dan I a donat mănăstirii Tismana satul Tismana din judetul Jaleș “pe amândouă părțile cât a fost Ligăcească și Rusească” și prin care acesta întărea mânăstirii Tismana vechile moșii, dăruindu-i și un mertic anual de 400 de găleți de grâu din județul Jaleșului.

Județul Jaleș – Wikipedia.org

Județul si-a luat numele de la Jaleș, hidronim considerat de origine traco-getică si a avut o lungă perioadă de timp reședința la Dăbăcești, iar mai târziu la Tismana , unde între anii 1454-1456 a fost reședința banilor olteni retrași aici din  Banatul de Severin. 

Există opinii că  reședința de la  Dăbăcești. se afla fie pe raza actualelor localități Runcu, fie Bradiceni sau  Arcani

Județul Jaleș a fost dezmembrat după 1444, iar așezările sale au fost înglobate în teritoriile judetelor de astăzi Gorj si Mehedinti.

1568 : A murit regina Elisabeta de Valois, sotia regelui Filip al II-lea al Spaniei; (n. 1545).

Elisabeta de Valois (n. 2 aprilie 1545 – d. 3 octombrie 1568) cunoscută și sub numele de Elisabeta a Franței , a fost fiica cea mare a regelui Henric al II-lea al Franței și a Caterinei de Medici.

1739: Este semnat Tratatul de la Nissa  (vechea Nyssa, din Cappadocia), intre  Imperiul Otoman si Imperiul Rus in urma razboiului din anii 1735-1739 in care rușii au spart rezistența Hanatului Crimeei, au trecut Nistrul în Moldova, iar în 1739 au mărșăluit spre capitala Moldovei, Iasi, pe care au cucerit-o.

Imperiul Habsburgic  a intrat în război în 1737, de partea Rusiei, dar a fost forțat să facă o pace separată cu otomanii, prin Tratatul de la Belgrad , predând  turcilor Serbia  de Nord și Oltenia, ocupate anterior.

Retragerea austriacă a forțat Rusia să accepte Pacea de la Nissa, renunțând astfel la pretențiile sale legate de Crimea și Moldova,

Sultanul l-a recunoscut pe împaratul habsburgilor drept protector oficial al   creștinilor din Imperiul Otoman, poziție pretinsă și de Imperiul Rus.

  Rusiei i s-a permis  să își ridice un port la Marea Azov, dar fără vreo fortificație sau flotă la Marea Neagră.

1778 : Căpitanul englez James Cook ajunge în Alaska.

James Cook (n. 7 noiembrie 1728 – d. 14 februarie 1779) a fost un explorator, navigator și cartograf englez, căpitan în Marina Regală britanică.

Cook a realizat hărți detaliate ale insulei Newfoundland înainte de a realiza trei expediții în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei și Insulele Hawaii și a înconjurat pentru prima dată Noua Zeelandă.

1801:  A murit Matei Milu (Milo), unul dintre primii poeti din Moldova, bunicul marelui dramaturg Matei Milo.
A scris poezii de dragoste, portrete satirice, care il anticipeaza pe Costache Conachi. Scrie de asemenea primul pamflet si prima oda din literatura română.

Opera sa s-a pastrat in manuscris.

S-a nascut in 1756, in noiembrie sau decembrie  la Iasi, si se pare ca era de origine franceza. Numele de familie variaza intre Milu si Milo. Tatal este Enacachi Milu, staroste de Cernauti, apoi spatar, iar mama sa era Safta, nascuta Roset.

A fost stolnic, ispravnic, ban. In 1792 a compus o oda inchinata lui Alexandru Moruzi, prima oda din limba romana, iar in 1795 a facut o aritmetica,insa nu s-a pastrat.

In 1796 este vornic de Botosani pentru ca in 1797 sa fie numit spatar.
Este bunicul marelui actor Matei Millo.
A fost inmormantat la Spataresti.

1814: S-a nascut (15 octombrie s.n), Mihail Iurievici Lermontov, poet, prozator si dramaturg rus, unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus (“Demonul”, “Un om ciudat”) ; (d.15/ 27.07.1841).   

1838: Apare la Craiova, revista săptămînala “Mozaicul” (pînă la 7 octombrie 1839), primul periodic din Oltenia, sub redacţia lui Constantin Lecca.

1838: Se înfiinţează la Iaşi, în Moldova,  prima bibliotecă publică.

1839: S-a născut Teodor T. Burada, folclorist, etnograf şi muzicolog român. A fost printre primii folcloristi care au facut studii privitoare  bocetul popular la români ; (d.17.02.1923).

1849: Scriitorul   american Edgar Allan Poe, este găsit căzut pe un trotuar în orașul Baltimore din SUA, în stare de confuzie mintală, după o dispariție de câteva zile.

Este ultima dată când  a fost  văzut în public înainte de moartea sa, care a survenit  peste câteva zile, la 7 octombrie.

Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts – d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland), scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică.

A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism.

1863:  Preşedintele american Abraham Lincoln a declarat a patra zi de joi din luna noiembrie  Thanksgiving Day – “Ziua Recunoştinţei”.

În decembrie 1941, Congresul SUA a adoptat o rezoluție prin care a 4-a zi de joi din noiembrie devine oficial sărbătoare națională a SUA. 

Este o sărbătoare anuală în care se mulțumește lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din acel an.

Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite și Canada). Este o sărbătoare a familiei. În Statele Unite majoritatea activităților (în afară de magazine) sunt închise joi și vineri în săptămâna cu Thanksgiving pentru a permite angajaților să se reunească, cu familia. Această sărbătoare a fost preluată de primii coloniști sosiți în Lumea Nouă, unde a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1621, ca semn de recunoștință față de recolta miraculoasă obținută în condiții climaterice dure.

Tradiţional, în aceasta zi americanii  pun pe masă carne de curcan.

1863: S-a nascut Constantin N. Hurmuzaki, descendent dintr-o veche familie de intelectuali şi luptători pentru drepturile românilor din Bucovina, filosof, jurist, membru de onoare al Academiei Române ; (d. Cernauti; d.23.02.1937). 

1867: A  decedat  Elias Howe, inginer american, inventatorul masinii de cusut; (n.09.07.1819).

1888: S-a născut  Carl von Ossietzky, jurnalist german, figura-simbol a luptei împotriva dictaturii naziste, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1935 ; (d. 04.05.1938).

În 1935 nu a fost decernat niciun Premiu Nobel pentru Pace deoarece comitetului de decernare a premiului i-a trebuit mai mult timp să se decidă.

După ce Ossietzky a fost transferat la un spital de închisoare, Ossietzky a fost chemat la o întrevedere cu Hermann Goring , care i-a promis eliberarea și o pensie pe viață de 550 Reichsmark pe lună în schimbul unei declarații că nu dorește să-i fie decernat Premiul Nobel pentru Pace și că nu va mai activa ca pacifist împotriva Germaniei. Ossietzky a refuzat.

Cu toată opoziția unor personalitati norvegiene si a conducatorilor nazisti germani, Comitetul Nobel a decis să-i decerneze lui Ossietzky Premiul Nobel pentru Pace pe anul 1935, după un vot în care au fost și voturi împotrivă. Familia Nobel a depus un protest, iar Regele  Haakon al VII-lea nu a participat la ceremonia de decernare a premiului, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată.

Guvernul german nu i-a dat voie lui Ossietzky să călătorească la Oslo pentru a lua în primire premiul. Ministrul Propagandei german, Goebbels, a spus că decernarea premiului lui Ossietzky este o nerușinare, iar Hitler a spus că interzice oricărui cetățean german să mai accepte vreun premiu Nobel vreodată.

Ossietzky a decedat pe data de 4 mai 1938. La înmormântare au fost prezenți doar văduva, medicul cu soția și doi păzitori din Gestapo.

1895: In România guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu demisionează.

Lascar Catargiu (n. 1 noiembrie 1823 –  d. 30 martie 1899).

1895 : S-a născut  marele poet rus Serghei Esenin:  (“Transfigurare”, “Anna Sneghina”, “Cheile Mariei”Ceaslovul satelor”, “Rusia sovietică”, “Moscova cârciumăreasă” ) ; (d.27.12.1925).

1897:  S-a nascut Louis Aragon, scriitor, poet si dramaturg francez, unul dintre întemeietorii suprarealismului (“Foc de bucurie”, “Mişcarea perpetuă”, “Ochii Elsei”) ; (d.24.12.1982).

1906: Se desfasoară a doua conferință internațională  privind telegrafia fără fir, in  care se adoptă mesajul SOS („Save Our Souls”, „Save Our Ship”), ca semnal internațional de forță majoră înlocuind semnalul CQD.

1908: Ziarul comunist rus Pravda  este fondat  de către Lev Troţki , Joffe Adolph, Skobelev Matvei  si alti exilați ruși  aflați  la Viena.

1916: După prima bătălie de la Oituz între forţele române şi cele germano-austro-ungare, soseşte in Romania o  Misiune militară franceză, în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot, (1861–1931).

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța – d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre. În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

Pe toată durata misiunii sale în România, generalul Berthelot a asigurat şi rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

În semn de recunoştinţă pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român, a fost declarat cetăţean de onoare al României şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

1918 : Ţarul Bulgariei, Ferdinand, a abdicat în favoarea fiului său, Boris al III–lea ; (1918–1943).

Prințul Ferdinand I al Bulgariei (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948), născut Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, a fost conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial cneaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918).

1918 : Este difuzat  Manifestul împăratului  Austro-Ungariei, Carol I de Habsburg  intitulat „Către popoarele mele credincioase” , privind reorganizarea Austro–Ungariei într–o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean).

Propunerea a fost respinsă de reprezentanţii  acestor popoare.

La aceeasi data, apare Declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni”, la manifestul împăratului Carol I de Habsburg de reorganizare a Austro–Ungariei, în care, exprimând voinţa românilor, se proclama dezlipirea ţinuturilor româneşti de la Austro–Ungaria şi unirea lor cu România (3/16).

Carol de Habsburg (1887-1922) – ultimul împărat al Austro-Ungariei, strănepot al lui Franz Iosif I, a preluat tronul după moartea acestuia din urmă în 1916.

Carol I a al Austriei fost încoronat la 30 decembrie 1916 la Budapesta, în catedrala Sf. Matia cu titlul Carol al IV-lea al Ungariei. Soţia sa, Zita, a fost încoronată ca regină a Ungariei.

A renunţat la guvernare pe fondul înfrângerii Puterilor Centrale în Primul război mondial, dar nu a abdicat si a desemnat la 11 noiembrie 1918 noul guvern maghiar, iar la 13 noiembrie 1918 a renunţat la şefia statului.

Evenimentele politice s-au precipitat: la 31 octombrie 1918, Mihály Károlyi era prim-ministru desemnat de rege, dar la 11 ianuarie 1919 guvernul Ungariei a demisionat; două luni mai târziu, la 21 martie 1919, ajung la putere comuniștii lui Bela Kun, care proclama Republica Ungară a Sfaturilor.

1918; A aparut Declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni”, la manifestul împăratului Carol I de Habsburg de reorganizare a Austro–Ungariei, în care, exprimând voinţa românilor, se proclama dezlipirea ţinuturilor româneşti de la Austro–Ungaria şi unirea lor cu România (3/16).

Corpul Voluntarilor ardeleni a fost format din luptători români, originari din Transilvania, care au luptat alături de armata română în timpul primului război mondial. Prin aceste unităţi militare, românii ardeleni s-au alăturat României şi armatei române în timpul primului război mondial, cu scopul de a elibera Ardealul si de a-l uni cu Patria Mama, România.

1923: S-a născut  Francisc Baraniay, pictor român de etnie maghiară.

1929: Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor este redenumit oficial Regatul Iugoslaviei, adica “Tara slavilor de sud”.

1929: A murit  Gustav Stresemann, cancelar al Reichului în anul 1923, ministru de externe în perioada 1923–1929 ; (n.10.05.1878).

Pragmatismul politicii sale i-a atras numeroși dușmani și a trebuit să-și ducă lupta abandonat de o mare parte a clasei politice.

Împreună cu francezul Aristide Briand a fost artizanul reconcilierii franco-germane și al schimbărilor diplomatice pe plan european, ceea ce le-a adus ambilor  Premiul Nobel pentru Pace, în 1926.

Această reconciliere a fost însă anulata în fașă după moartea ministrului german la vârsta de cincizeci și unu de ani, când Republica de la Weimar și-a pierdut unul din ultimii apărători.

1932 : Irakul îşi câştigă independenţa faţă de Marea Britanie.

1935: A început agresiunea Italiei fasciste  împotriva Etiopiei.

1936:  S-a născut  secretarul Ligii Arabe, Amr Moussa.

1938:  A incetat din viata mareşalul român  Alexandru Averescu, preşedinte al Ligii Poporului, prim ministru, membru de onoare al Academiei Române; (n. 9 martie 1859 in satul Babele din sudul Basarbiei, astăzi în Ucraina).

Foto: Mareșalul Alexandru Averescu

A fost comandantul Armatei Române în timpul Primului Razboi Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României in acest război.

A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918).

Averescu a fost autorul a peste 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului).

A fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, cea mai inalta distinctie militara româna.

1942: Germania nazista lanseaza  cu succes pentru prima data o racheta  V-2 / A4 de la o baza de testare din  Peenemünde.

Este primul obiect facut de om care a  ajuns in spaţiul extraterestru.

1945: A fost înfiinţată Federaţia Sindicală Mondială – FSM.

Primul Congres Mondial al Sindicatelor,   la care s-a votat înființarea acestei organizatii, s-a desfășurat la Paris între 3-8 octombrie 1945 si s-a bucurat de o largă participare, cu delegați reprezentând 67 de milioane de muncitori din 56 de organizații sindicale din 55 de țări și 20 de organizații internaționale.

1952: Anglia testează cu succes arma atomica, devenind a treia putere nucleara a lumii.

1952:  John T. “Jack”Mullin de la compania  americana Bing Crosby Enterprises Inc.,  pune la punct primul aparat video.

Au fost nevoie de 18 ani, pana  in 1970  a aparut si varianta comerciala a acestui aparat.

1954: S-a născut Ioan Groșan, scriitor si publicist maramuresean, nascut in comuna Satulung.

A absolvit, in 1978, Facultatea de Filologie a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

A debutat in 1985, cu volumul de povestiri ”Caravana cinematografica“.

Reprezentant al generatiei ’80, a publicat “Trenul de noapte“ (1989), „Scoala ludica“ (teatru, 1990), ”Planeta mediocrilor“ (1991), ”Jurnal de bordel“ (1995).

Volumul sau de povestiri „Caravana cinematografica“ a fost publicat in traducere in Rusia, iar nuvela ”Trenul de noapte“, in Franta, Germania si Polonia.

A primit premiul pentru debut in proza al Uniunii Scriitorilor din Romania (1985) si premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania (1992).

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. in prezent, a fost editorialist la cotidianul “Ziua” si coloboreaza cu alte publicatii nationale.

1959: S-a născut  cântareaţa româna de muzica uşoară, Silvia Dumitrescu.

1963: A decedat omul de ştiinţă român  Augustin Maior  ; (n.21.08.1882, Reghin).

A inventat prima instalaţie experimentală din lume de telefonie multiplă, pe o linie reală, cu 5 căi, la o distanţă de 15 km, în anul 1907, înaintea brevetării sistemului de telefonie multiplă (1911) de către americanul C.O. Squier .

1969: S-a născut  renumita cantareaţă de muzica pop – rock americană, Gwen Stefani.

1985 : Are loc prima lansare a naveteispațiale  americane Atlantis.

1990: A avut loc reunificarea Germaniei. Republica Federala Germania (RFG) a incorporat Republica Democrată Germană (RDG).

Dezmembrarea Germaniei în 1949. Viitoarea Germania de Vest (albastru) consta din zonele de ocupație americană, britanică și franceză (fără Saarland [violet], care s-a realăturat Germaniei de Vest în urma unui referendum), iar Germania de Est (roșu) era formată din zona sovietică de ocupație (cu excepția părții vestice a Berlinului [galben]) – foto: ro.wikipedia.org

Istoricul eveniment s-a produs dupa  primele  alegeri libere desfasurate pe 18 martie 1990 in fosta Germanie de Est, in urma negocierilor dintre cele doua state,  care s-au incheiat cu semnarea Tratatului de unificare.

Cuvantul reunificare a fost folosit pentru a se face diferentierea de unirea Germaniei care a avut loc in anul 1871.

 Negocierile dintre cele doua state au fost dificile, insa cancelarul german Helmut Kohl a reusit sa convinga liderii sovietici sa accepte ideea reunificarii. In paralel, autoritatile din RFG si RDG au semnat o conventie pregatitoare a importantului eveniment.

In 23 august, Parlamentul est-german a aprobat reunificarea, iar tratatul a fost semnat in 31 august, fapt care a provocat un lant de evenimente politice in toate tarile europene din blocul comunist. Teritoriul fostei Republici Democrate Germane (RDG), proaspăt reorganizat în 5 landuri, a aderat la legile și constituția RFG. Ca urmare RDG-ul a dispărut ca entitate statală, înglobându-se oficial în Republica Federală Germania (RFG). Începutul procesului care a condus la această nouă unire este denumit Die Wende  (întorsătura, schimbarea direcției).

Germania  reunificată a rămas membră a Comunității Europene, (care mai târziu a devenit Uniunea Europeană) și a  NATO.

1999: A decedat  Akio Morita, inventatorul “Walkman-ului”, cofondator în 1946, alături de Masaru Ibuka, al holdingului electronicii “Sony” ; (n.26.01.1921).

2003:  Parcul „Ioanid” din Bucuresti si-a schimbat denumirea, devenind parcul „Ion Voicu”, în amintirea celebrului violonist român, fost elev al lui George Enescu.

Bustul violonistului Ion Voicu (8 oct.1923 – 24 februarie 1997)

Cu aceasta ocazie, a fost dezvelit un bust al artistului, lucrare realizată de sculptorul Ion Irimescu.

2008: A murit André Bellec, cântăreţ francez, fondator al grupului „Les Frères Jacques”; (n. 1914).

2009: Președinții Azerbaidjanului, Kazahstanului, Kârgâzstanului si Turciei au semnat  Acordul de la  Nakhchivan, privind înființarea Consiliului turcic.

Ideea înființării acestui consiliu de cooperare a apartinut președintelui kazah Nursultan Nazarbayev, încă din 2006.

Consiliul turcic sau,  Consiliul de Cooperare al statelor de limbă turcică este o organizație internațională care cuprinde o parte dintre țările cu popoare turcice. 

Secretariatul General este în Istanbul, in Turcia.  

Două state turcice au rămas in afara acestei organizații : Turkmenistan și Uzbekistan.  

2018: A murit Leon Max Lederman, fizician american; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1988, împreună cu Melvin Schwartz și Jack Steinberger, „pentru metoda fasciculului de neutrini și demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic”; (n. 1922).

2019: A murit Diogo Freitas Do Amaral, politician și profesor portughez de drept, liderul istoric al democraţilor-creştini portughezi şi unul din părinţii fondatori ai regimului democratic început în Portugalia în 1974.

A jucat un rol important în formarea sistemului partidelor politice după deceniile de dictatură; (n. 1941).

Astăzi in lume:

3 octombrie  este  Ziua naţională (“Tag der Deutschen Einheit” – Ziua Unificării Germaniei în 1990).

Republica Federală Germania este un stat în Europa Centrală care se învecinează: la nord – cu Marea Nordului, Danemarca și Marea Baltică; la est – cu Polonia și Republica Cehă; la sud – cu Austria și Elveția; iar la vest – cu Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda. Această țară are o suprafață de 357.021 de kilometri pătrați și o populație de 82 de milioane de locuitori.

– Coreea de Sud sărbătorește Ziua Formarii Statului.

Republica Coreea este o țară din Asia de Est, care ocupă partea sudică a Peninsulei Coreene.

Are capitala la Seul, oraș care este a doua metropolă din lume ca mărime. Coreea de Sud se învecinează la nord cu Coreea de Nord și este înconjurată de Marea Japoniei la est, Marea Galbenă la vest, iar Strâmtoarea Coreei o desparte de Japonia.

În anul 1895, prin Tratatul de la Shimonoseki a fost instaurat protectoratul Japoniei, iar în 1910 Peninsula Coreea a fost anexată de aceasta.

După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu înfrângerea Japoniei, nordul Coreei a fost controlat de armata rusă în august 1945, în timp ce sudul a rămas sub control american.

Prin Constituția de la 17 iulie 1948 a fost proclamată în sudul peninsulei Republica Coreea, iar la 15 august, același an, a fost alcătuit primul guvern de către președintele Li Sang Man.

Independența țării a fost recunoscută de ONU la 12 decembrie 1948.

În Coreea ziua de 3 octombrie este denumită “Ziua în care se deschide cerul” în care se sărbătorește întemeierea de către Dangun a regatului Gojoseon,

eveniment care marcheaza nașterea legendarei civilizații coreene, până la stabilirea dinastiei Han in China, in anul 206 i.Hr.

Se zice că regatul a fost fondat de către legendarul Dangun , însă anul întemeierii sale rămâne disputat de istorici.

Dovezi arheologice despre cultura Gojoseon au fost găsite în nordul Coreei și sudul Manciuriei. Numeroasele dovezi istorice și arheologice arată că în secolul IV i.Hr., Gojoseon a fost un stat înfloritor.

Din 1945 până în 1961 calendarul oficial al Coreei de sud începea cu data de 2333.

Pe data de 25 iunie 1948, Coreea de Nord comunistă, sprijinită de URSS și China lui Mao, a invadat Coreea de Sud, declanșând astfel Războiul coreean, care a încetat în urma armistițiului de la Panmunjon din 27 iulie 1953, în urma căruia au continuat să existe atât Coreea de Nord (comunistă) și în Coreea de sud (condusă de un regim cu orientare democratică de tip occidental.

– În Irak se serbează Ziua Independenței.

Republica Irak este un stat din Orientul Mijlociu situat în Asia de Sud-Vest la confluența dintre râurile Tigru și Eufrat, care include de asemenea, sudul Kurdistanului.

Se învecinează cu Arabia Saudită și Arabia Saudită la sud, Iordania la vest, Siria la nord-vest, Turcia la nord și Iran (Provincia Kurdistan) la est și o zonă îngustă de coastă la Umm Qasr la Golful Persic.

Această țară arabă are un teritoriu de 438,317 km² și o populație de 38.274.618 locuitori ( în 2017), și este a doua țară din lume în privința rezervelor de petrol (după Arabia Saudită).

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

Sfantul Dionisie Areopagitul

Sfantul Dionisie Areopagitul s-a nascut in Atena. Dupa ce a finalizat studiile de filosofie din Atena, a mers in Egipt pentru a si le desavarsi.

Pe cand se afla aici, Mantuitorul era rastignit pe Cruce la Ierusalim.

Observand intunecarea cerului petrecuta la moartea lui Hristos, a rostit profetic cuvintele: “Sau Dumnezeu patimeste sau lumea aceasta vazuta se sfarseste”.

Dionisie revine in Atena si se bucura de intalnirea cu Pavel in Areopag. Va pune in inima cuvintele pe care le va rosti Pavel si astfel, in anul 51 se va converti la crestinism. Mai tarziu, va fi hirotonit episcop in Atena.

Calatoreste cu Pavel si ii cunoaste pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos. Ajunge la Ierusalim ca sa o cunoasca pe Maica Domnului. Va fi de fata la inmormantarea Feciorei Maria.

Dupa ce a randuit alt episcop pentru Atena, s-a dus la Roma. De aici va pleca in Galia, l-a indemnul Sfantului Clement, episcopul Romei. Zideste o biserica in cetatea Parisului si converteste multi pagani la crestinism.

A fost decapitat in vremea imparatului Domitian (81-96).

Sfantul Dionisie Areopagitul este primul autor patristic care ne-a lasat o ierarhizare a cetelor ingeresti.

În prima treaptă, care este cea mai înaltă, sunt: Tronurile, Heruvimii si Serafimii.

A doua treaptă cuprinde: Stapaniile, Domniile şi Puterile, iar in treapta a treia întâlnim: Începătoriile, Arhanghelii si Îngerii.

VIDEO: ASTĂZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. e.maramures.ro;
4. Istoria md,;
5. Istoricul zilei blogspot.com;
6. Mediafax.ro;
7. Wikipedia.ro.
8. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
9. Rador.ro

Generalul american Bandholtz, propaganda maghiară și războiul hibrid antiromânesc

 

Una dintre cele mai citate, dar şi controversate lucrări despre 
administraţia românească a Budapestei, din perioada august-noiembrie 1919, este cartea intitulată „Un Jurnal Nediplomatic” (An Undiplomatic Diary), scrisă …de un urechist, pe bune – generalul Harry Hill Bandholtz, şeful Misiunii Militare Americane în Ungaria. scrie https://www.infobrasov.net/budapesta-denigrari-grosolane-intr-un-jurnal-nediplomatic/

 

 

 

 

Trenuri cu cereale şi produse alimentare au fost trimise din Transilvania în Ungaria, iar pe Dunăre a fost instaurată libertatea de navigaţie pentru a permite aprovizionarea cu alimente a Budapestei.   
Intervenţia Armatei Române, care a eliberat Ungaria de regimul bolşevic, a fost privită cu simpatie de către o parte a populaţiei locale şi de către personalităţi politice ungare, precum fostul prim-ministru Sándor Wekerle.

Percepţia generală era aceea că armata română a înlăturat un regim care a exercitat o violenţă extremă asupra propriilor cetăţeni, utilizând teroarea şi anihilarea oponenţilor ca metode de acţiune, (iar un alt scop a fost) distrugerea proprietăţii private.

În fapt, intervenţia armatei române a permis instaurarea unui guvern de orientare anti-comunistă la Budapesta.

Administraţia militară românească s-a desfăşurat sub supravegherea strictă a Misiunii Militare Interaliate în Ungaria, organism creat în urma armistiţiului de la Belgrad, semnat la 13 noiembrie 1918, din care făceau parte reprezentanţii Marii Britanii, Franţei, Italiei şi SUA.    
În memoriile sale, publicate în 1933, generalul american Harry Hill Bandholtz a pretins că a împiedicat numeroase „jafuri şi abuzuri” ale trupelor române în Ungaria.

În fapt, aşa cum arată documentele de arhivă şi alţi memorialişti ai epocii, astfel de acţiuni au fost acte izolate de indisciplină.   

 

 

Unul dintre episoadele relatate de general se referă la stoparea de unul singur a aşa-numitului „jaf de la muzeu”, pus la cale de trupele române.

Era de fapt vorba de o dispoziţie adresată de către autorităţile militare române Muzeului Naţional al Ungariei de a preda containere care conţineau bunuri de patrimoniu provenind din muzeele Transilvaniei, ridicate de către trupele austro-ungare în timpul retragerii lor din regiune, în ultimele luni de război.

Deşi fără a dori să elucideze motivele disputei, acordând unilateral credibilitate totală doar punctului de vedere ungar, generalul Bandholtz admite în jurnalul său faptul că inclusiv reprezentanţii Muzeului Naţional al Ungariei erau de acord să restituie României o parte a artefactelor provenind din Transilvania, inclusiv documente aparţinând Bibliotecii Academiei Române, care fuseseră confiscate de trupele austro-ungare în timpul ocupaţiei Bucureştilor, capitala României, din 1917-1918.   
Este puţin cunoscut faptul că, după acest episod, în 13 februarie 1920, generalul american a acordat un interviu corespondentului la Paris al ziarului „The New York Times”, în care a susţinut că ar fi împiedicat, de unul singur, intrarea militarilor români în Muzeul Naţional al Ungariei, prevenind „jaful” unui tezaur din aur (în memoriile sale nu mai menţionează tezaurul din aur, ci doar piese de muzeu!).

 La protestele autorităţilor române, generalul a retractat declaraţiile din interviu, care i-ar fi fost incorect atribuite de către corespondentul la Paris al publicaţiei „The New York Times”. 

Pe 17 martie 1920, Departamentul de Stat a trimis o Notă Verbală către Legaţia României la Washington, în care se afirmă că generalului Bandholtz i-au fost atribuite „opinii gratuite şi fără consimţământul său”, de către corespondentul publicaţiei new-yorkeze.   
De altfel, memoriile generalului american conţin şi alte aprecieri distorsionate asupra unor evenimente şi persoane, vizându-i inclusiv pe colegii săi francez şi italian din cadrul Misiunii Militare Interaliate din Ungaria, precum şi unele prejudecăţi cu privire la alte naţionalităţi (evrei, mexicani ori alţi „latini”).   

În 1936, a fost ridicată o statuie a generalului american Harry Hill Bandholtz, chiar în faţa Legaţiei SUA din Budapesta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O caracteristică evidentă a componentei războiului hibrid este promovarea dezinformărilor, adică a jumătăţilor de adevăr, şi atribuirea lor unor reprezentanţi ai unor state puternice, precum SUA. 

Nu este pentru prima dată când oficiali ungari creează scandaluri diplomatice în care îi atrag şi pe reprezentanţii SUA. 

 

Evident că propaganda maghiară nu recunoaște nici că așa zisul steg al secuilor e un fals grosolan, inventat în 2004 de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), o ONG de buzunar, ai cărei lideri sunt finanţaţi cu fonduri importante de Budapesta, pentru un singur scop – să incite populaţia în a scoate de sub autoritatea României judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Din fericire fără succes, până acum.

 Şi faţă de care atât Kelemen Hunor, cât şi premierul Ungariei Orban Viktor tac mâlc…
Tac şi continuă „războiul hibrid” la adresa României… în interesul cui? Al maghiarilor simpli?

În niciun caz… ci doar în interesul lor meschin, cu siguranţă,… şi poate şi al Moscovei.  

Ziua de 2 ianuarie în Istoria Românilor

 

 

 

 

  1529: A fost ucis  Radu de la Afumați, domn al Țării Românești, fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, (n. 1467 –  d.  în aprilie 1508).

 

 

 

 

Radu de la Afumați (sau Radu al V-lea), fiul lui Radu al IV-lea cel Mare, a fost Domn al Țării Românești de mai multe ori: decembrie 1522 – aprilie 1523, ianuarie – iunie 1524, septembrie 1524 – aprilie 1525 și august 1525 – ianuarie 1529.

A fost căsătorit cu Ruxandra, fiica domnitorului Neagoe Basarab (la 21 ianuarie 1526).

Spre sfârsitul anului 1528, o grupare de boieri, în frunte cu Neagoe vornicul și Drăgan postelnicul, s-a ridicat împotriva domnului, surprinzându-l fără oastea care l-ar fi putut apăra. Radu a fost nevoit sa fugă în graba în apusul țării, unde spera ca va gasi ajutorul boierilor Craiovești, dar dușmanii l-au ajuns din urmă la Râmnicu Valcea și, nerespectând nici macar lăcașul sfânt în care Radul de la Afumați se refugiase, îl ucid în biserica de pe dealul Cetățuii, sub ochii ingroziti ai preotului, la data de 2 ianuarie 1529.

Tot în acea zi  a fost ucis si fiul sau, Vlad.

 

 

 

 

Trupul lui Radu a fost dus la mănăstirea din Curtea de Arges, desupra mormântului sau fiind așezată o lespede frumoasa de marmura, pe care viteazul voievod este infățișat călare, cu buzduganul în mână și cu mantia fluturând.

Pe înscriptia aflată pe piatra de mormânt a viteazului domn muntean  Radu de la Afumați,  care a purtat douazeci de razboaie în numai trei ani de domnie din cei aproape opt în care s-a aflat  la cârma Țării Românesti , a rămas scris pentru posteritate: 

“Sa va fie stiute razboaiele… pe care le-am facut eu: cel dintâi război cu agarenii, al doilea de la Gubavi, al treilea la satul Stefeni, lângă Neajlov, al patrulea la Clejani, al cincilea la Ciocanesti…, al nouasprezecelea la satul Rucar, al douazecelea la Didrih”.

  

  Cu siguranță ca  soarta tarii ar fi fost una mult mai sumbră, dacă Radu, cel din Afumați, nu s-ar fi incrâncenat  să nu-și  lase țara în mâinile vrajmașilor străini.

Desi scurta si mereu intrerupta de luptele cu cei ce pretindeau tronul sprijiniți de  Poarta Otomana, domnia sa a reprezentat una dintre cele mai glorioase  lecții de rezistență prin luptă, împotriva  Imperiului Otoman, una dintre marile puteri ale lumii la acea dată, care cotropise și transformase deja în pașalâcuri  Grecia, Bulgaria și Serbia.

 

 

 

1784: La Sibiu apare în atelierul tipografului Martin Hochmeister, Siebenbürger Zeitung, primul ziar de pe teritoriul actual al României.Tirajul inițial al publicației a fost de 200 de exemplare.

 

 

 

 

 

 

După 1789 publicația a fost continuată de Martin Hochmeister cel Tânăr și a fost editata  săptămânal până în 1862, când s-a unit cu Hermannstädter Zeitung.
De trei ori pe an apărea cu suplimentul gratuit Siebenbürgische Provinzialblätter.
Între 1788-1791 s-a numit Hermannstädter Kriegsbote („Curierul sibian de război”), apoi Siebenbürger Bote. Zeitschrift für vaterländische Interessen, Geschichte und Landeskunde, Weltchronik.

 

 

1816 : S-a nascut  medicul si botanistul român Anastasie Fătu, membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte al Societăţii Academice Române în perioada 1872 – 1876 ; (d. 3 martie 1886).

 

 

 

A creat prima secţie de pediatrie în Principatul Moldova si  pe cheltuială proprie a înfiinţat, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară (1856). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 2 februarie 1816

 

 

 

 

1853: Se înfiinţeaza  in Bucureşti, in Muntenia, “Şcoala de mică chirurgie” de la spitalul Filantropia.

 

 

 

 

Director al spitalului a fost numit  dr. Gheorghe Polizu.

 

1891: S-a născut  in satul Haşag din fostul judeţ Târnava Mare, poetul, jurnalistul şi traducătorul roman Aron Cotruş; Din 1939 până în 1956 a trăit în Spania; în 1957 a solicitat autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa ( 1 noiembrie 1961).

 

 

 

 

 

A intrat la Arad in redactia ziarului Romanul (1913) si a Gazetei de Transilvania (1915).

Inrolat in armata austro-ungara (1916), e trimis pe frontul italian; trece la italieni si se inroleaza in Legiunea romana; membru in Comisia Interaliata de Propaganda impotriva Puterilor Centrale, cu sediul la Padova, redactand aici gazeta saptamanala de front Neamul romanesc (1918).

In urma armistitiului, Legatia Romaniei din Roma ii incredinteaza Serviciul de Propaganda pentru unitatea tuturor romanilor (1919-1920). In 1920 se stabileste la Arad si Timisoara, redacteaza revista Banatul si conduce  publicatia ,.Samanatorul”.

A fost membru al Soc. Scriitorilor Romani (1920); presedinte al Sindicatului Presei din Ardeal si Banat (1928); diurnist in Ministerul Afacer

ilor Straine (1929); atasat de presa la Milano (1930) si Varsovia (1930-1937); atasat de presa in Ministerul din Bucuresti (1937-1940); consilier de presa la Madrid si Lisabona (1940-1945). Desfasoara, in Polonia, Spania si Portugalia, o intensa activitate de propagare a valorilor literare romanesti (in 1931, publica in lb. polona antologia Te-maty rumunskie – Teme romanesti, in care figureaza cei mai reprezentativi poeti romani moderni).

Din 1945 este director al ziarului Carpatii si presedinte al Asociatiei Romanilor din Spania.

Debuteaza in revista Luceafarul (1908) si editorial cu voi. Poezii (1911). Poezie austera, cu accente expresioniste, inspirata din realitatea violenta a razboiului in Sarbatoarea mortii (1915); energetism si revolta sociala in Neguri albe (1920), Versuri (1924), In robia lor (1926), Cuvinte catre taran (1928), Maine (1928), Printre oameni in mers (1933). Perspectiva eroica, inceputa cu poemul Horia (1935), se accentueaza in Peste prapastii de potrivnicie (1938) si Rapsodie valalia (1940).

A primit Premiul Societatii Scriitorilor Romani (1926; 1943). Viforos si teluric, versul lui COTRUS e dezordonat, inform, premeditat anticalofil. Stabilit in Spania (1945-1956), publica aici voi. in limba spaniola Poemas de Montserrat (1951) si Cantos a Raman Lull (1952);

In limba. romana: Drumuri in furtuna (1951), intre Volga si Mississippi (1956). In 1957 se stabileste in SUA, unde, tot mai bolnav, izolat, moare intr-un spital din Long Beach in data de 1 noiembrie 1961.

 

 

1897: La Chişinău, in gubernia Basarabia din  Imperiul Rus, este întemeiată o secţie a Societăţii Imperiale Ortodoxe Palestiniene.

 

 

 

Stema Guberniei ţariste Basarabia, 1878-1917	Harta Guberniei Ţariste Basarabia

 

 

 

 

 

1913 : S–a născut medicul chirurg Ioan Jak Rene Juvara, membru de onoare al Academiei Române din 1992; (m. 18 februarie 1996).

 

 

 

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, din aceasta familie faceau parte  conducători ai revoluției macedonene contra dominației turcești, care, dupa infrangerea revoltei  s-au refugiat în România.  Membrii ramurii din Moldova se iscăleau Juvara, in timp ce in Muntenia  se iscăleau Djuvara.

 

 

 

 

 

1919:  Consiliul Dirigent al Transilvaniei trece la reorganizarea administrativă a teritoriilor unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe şi numeşte prefecţii pentru toate acestea, plus încă trei prefecţi pe lângă primarii marilor oraşe  Arad, Cluj şi Sibiu.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuţii legislative, executive şi administrative limitate, al Transilvaniei, care a activat în perioada 2 decembrie 1918 şi 4 aprilie 1920. 

La data de 2 decembrie 1918, la ora 9, în sala tribunalului din Alba Iulia a avut loc o şedinţă a Marelui Sfat Naţional în care, printre altele, s-a decis componenţa conducerii acestui organism, componenţa delegaţiei care urmau să prezinte regelui şi guvernului României hotărârile Adunării Naţionale şi s-a luat decizia înfiinţării a unui comitet executiv din rândurile sale  cu activitate permanentă, care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei. 

 

 

 

În Consiliul Dirigent au fost aleşi 15 membri: Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio-Pop, Aurel Vlad, Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Iosif Jumanca, Romul Boilă, Emil Haţieganu, Ion Flueraş, Victor Bontescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga şi Valeriu Branişte. Cei prezenţi au depus jurământul în prezenţa episcopului de Arad, Ignatie Ion Papp. Au lipsit Octavian Goga şi Vasile Lucaciu, aflaţi în străinătate, şi Valeriu Branişte.

 Atât sediul Marelui Sfat (adunarea legislativă a Transilvaniei), cât şi cel al Consiliului Dirigent (guvernul Transilvaniei) a fost stabilit la Sibiu. 

 

 

1928: S-a născut compozitorul, muzicologul şi profesorul român de etnie maghiară Tiberiu Olah („Constelaţia omului”, „Metamorphose”); (m. 2 octombrie 2002).

 

 

1933: S-a nascut  Ion Băieşu, prozator, dramaturg, autor de schiţe şi foiletoane umoristice, autorul romanului “Balanţa” (ecranizat de către regizorul Lucian Pintilie); (d. 21 septembrie 1992).

A scris sute de scenete satirico-umoristice difuzate la radio şi televiziune.

 

 

VIDEO:

 

 

 

 

 

1956: S-a născut interpretul şi compozitorul de muzică uşoară Adrian Romcescu, stabilit, din 1986, în Danemarca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1970: S-a născut interpreta de muzică uşoară Sanda Ladoşi.

 

 

 

 

 

 

1972: S-a născut la Bucuresti Alexandru Mazăre, politician român, fost
membru al Parlamentului României. Este fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța.
În perioada 1996-2004 a fost directorul general al Soti Cable Neptun SRL.

La alegerile locale din iunie 2004 a fost ales consilier municipal în Constanța, însă a renunțat la mandat în noiembrie 2004, fiind ales deputat de Constanța pe listele Partidului Social Democrat. În 2008 obține un mandat de senator.
Este urmărit penal de DNA din aprilie 2014 în dosarul fratelui său, fostul primar Radu Mazăre, pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații.

Alexandru Mazăre a anunțat că se retrage din partid, dar oficial figurează încă în scriptele PSD.

 

 

1990: A decedat diplomatul român Corneliu Bogdan (n. Grumberg 1921). A a fost ambasador al Republicii Socialiste România la Washington, SUA, între 1967-1976.
În tinerețe a fost unul din liderii comuniști ai „Uniunii Naționale a Studenților din România”.
A fost unul dintre artizanii vizitei a președintelui Richard M. Nixon, la București in august 1969, cand Nicolae Ceaușescu și-a consolidat poziția cu Statele Unite și in ceea ce privește comerțul cu SUA, avand statutul națiunii celei mai favorizate.

 

 

 

 

 

 

 

În 1988 până la început de 1989, a fost in arest la domiciliu ca adversar al sistemului corupt și falimentar comunist.
În anul 1989 a fost cercetător invitat (visiting scholar) la „Centrul Woodrow Wilson” al „Smithonian Institution” din Washington.

În 1989 s-a intors acasa în decembrie și s-a ascuns de Securitate, numele lui fiind pe o lista de persoane care urmau să fie impușcate.
A fost ministru secretar de stat la Ministerul de Externe post-revoluționar (28 decembrie 1989- 2 ianuarie 1990).

Corneliu Bogdan a scris în colaborare cu Eugen Preda „Spheres of Influence”(Columbia University Press), carte tradusă parțial și în limba română.
Potrivit afirmației pe care Ioan Talpeș i-a făcut-o istoricului american Larry L. Watts (2009) Corneliu Bogdan ar fi avut relații cu KGB.
A murit in urma unui anevrism al aortei, și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

 

 

 

 

1990: In România eliberata de comunism ia ființă Asociatia Foștilor Deținuți Politici (AFDP).

 

 

 

 

 

 

 

Asociația foștilor deținuți politici, a anticomuniștilor, deportaților, prizonierilor și urmașilor acestora, este membră a Uniunii Internaționale a Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Comunismului, INTER ASSO, cu sediul central în Berlin.

 

 

Constantin-Grigore Dumitrescu, cunoscut ca Ticu Dumitrescu, (n. 27 mai 1928, Ciumați, Prahova – d. 5 decembrie 2008, București )

Inițiatorul acestei uniuni și președintele ei până în 1998 a fost luptatorul anticomunist Constantin Ticu Dumitrescu, reales la conducerea acesteia, fără întrerupere, până la moartea sa, la 5 decembrie 2008. În prezent această funcţie este ocupată de inginerul Octav Bjoza.

 

În anul 1998, AFDPR mai avea 700 de membri.

 

 

 

 

 

1991: Andrei Pleşu, ministrul culturii in guvernul Petre Roman, şi-a anunţat demisia in urma interdictiei date de Guvern vizitei Regelui Mihai in Romania.

El a considerat că în comunicatul Guvernului emis cu acest prilej, se invocă nepermis legi adoptate de un guvern comunist.

 

 

 

 

 

 

 

Andrei Pleşu,  a declarat într-un interviu acordat postului public de televiziune că şi-a înaintat demisia către primul ministru si ca gestul său fusese provocat de refuzul autorităţilor de a-i acorda viză de intrare fostului rege Mihai şi familiei sale, care şi-au manifestat intenţia de a face Crăciunul în ţară.

Din punct de vedere legal, ministrul de Interne, Doru Viorel Ursu, s-a „acoperit” cu decretul emis de guvernul Groza în 1948, prin care lui Mihai I i se retrăsese cetăţenia română.

Însă Bogdan Baltazar, membru al Executivului, a întins discursul antimonarhist la maxim, făcând o declaraţie publică în care relua unele teze ale regimului comunist privind „parazitismul” Coroanei asupra României, în perioada regalităţii.
Escaladarea tensiunilor pe tema interdicţiei pe a intra în ţară pentru regele Mihai a determinat guvernul să discute, în prima sa şedinţă din 1991, cazul demisiei lui Andrei Pleşu.

Primul ministru Petre Roman a făcut apel la stabilitate şi unitate, susţinând că, în timp, se va reglementa statutul fostului suveran.
Ministrul Culturii nu a insistat cu demisia, decizând în cele din urmă să contribuie la „stabilitatea guvernului” clamată de Roman.

În conferinţa de presă ce a urmat şedinţei de guvern, Andrei Pleşu a declarat:
„În urma unei şedinţe, unice, prin lungimea ei, în orice caz, şi prin intensitatea discuţiilor pe care le-a cuprins, am putut constata, pe de o parte, că guvernul a luat unele măsuri pentru lămurirea cetăţeniei române a lui Mihai de Hohenzollern, urmând, ca urmare a dobândirii acestei cetăţenii, ca el să nu mai aibă nevoie de viză de intrare în ţară.

Am constatat, de asemenea, cu satisfacţie, să s-a decis ca, de aici încolo, activitatea guvernamentală să fie mai solidară şi mai atentă la consensul general asupra fiecărei decizii.
De asemenea, domnul Baltazar a acceptat – şi o va face probabil şi în comunicatul pe care îl pregăteşte – că aprecierile de ordin istoric pe care le-a făcut în comunicatul domniei-sale privind familia regală nu reprezintă punctul de vedere al plenului executiv.

Aceste lucruri întâmplându-se, am avut temei suficient să-mi retrag demisia”.

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

3. e.maramures.ro ;

4. Wikipedia.ro.;

5. mediafax.ro ;

6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor-2-ianuarie-selectiuni-4

8.  Istoria md.;

9. istoriculzilei.blogspot.ro;

 

 

 

MIRCEA DRUC DESPRE IDENTITATE

„Am trăit o viață plină de furtuni și am învățat să combat orice tentativă de a mă face obedient. Pot aplica lovituri de răspuns  mult mai puternice decât cele pe care le primesc. Și, să fi fost eu Adam, cred că  pentru nimic nu aș fi cedat atunci, când  s-a arătat îngerul cu spada de foc, ca să-i alunge,pe el și pe Eva, din grădinile Edenului”.

 Sean O’ Casey.

Cine sunt eu?

M-am  întrebat adeseori: Căror factori sau evenimente se datorează felul meu de a fi?Cine sunt? Unde sunt? De ce mă aflu Aici și Acum?

 Când,  cum  și care dintre numeroasele cauze  posibile mi-au marcat într-adevăr identitatea? O fi copilăria desculță și flămândă? Faptul că nu m-au primit în pionieri? Lipsa unui talent  nativ?  Sau că  în timpul vacanțelor școlare lucram de rând cu părinții în colhoz „la normă”?

Că nu am avut  niciodată posibilitatea, precum copiii șefilor locali,  să plec în  excursii sau în tabere de odihnă? Că n-am fost, ca băiatul directorului școlii, la „Artek”, faimoasa tabără elitistă de pioneri din Crimeea?  Că nici măcar n-am visat să ajung acolo, ca Vasile Ernu, autorul cărții „Născut în URSS?”. Când pun și răspund  la aceste întrebări mă simt ancorat în propriul Ego. Sunt dependent de  realitatea cotidiană, dar fără o implicare absolută în micro și macro dramele acestei lumi…

Reflecțiile asupra identității se află la intersecția dintre etnopsihologie și antropologie socială. Desigur, nu ignor legea cauzalității. Există și un fundament biologic al  înclinației spre cauzalitate.

Totuși, consecințele  raportului obiectiv între cauză și efect sunt mai prezente și mai pregnante în mintea noastră egocentrică, decât în realitatea înconjurătoare. Evitând o  supraestimarea cauzei și efectului, încerc să identific efectul probabilității în viața mea personală… Indiscutabil, întâmplările trăite lasă urme.

Diverse evenimente, inclusiv fenomenele gen Pasărea Phoenix, Lebăda Neagră, Pasărea Albastră și Unghiul-Enigmă al păsărilor sălbatice migratoare, contribuie din plin la procesul de transformare calitativă a indivizilor simpli în  personalități.

Pentru clarificarea identității mele,este primordial necesară o importantă precizare autobiografică: nu sunt născut în URSS. Nici în RM. Declar acest fapt ori de câte ori am ocazia. Le-am spus-o și birocraților de la București, când mi-au eliberat cartea de identitate. Dar, totuna, au scris incorect, absurd: – „Loc naștere Republica Moldova”. Adică,  m-am născut  într-o țară, pe când aceasta nu exista. „Numele face parte  din patrimoniul individual și național. 

De aceea, cine modifică numele unui om  sau numele unei comunități comite un grav abuz. E foarte straniu că reprezentanții autorităților române participă la această operațiune de falsificare. Inconștient, sau interesat, ceea ce este cu mult mai grav. După 1989, s-au perindat prin Parlament tot felul de majorități politice. Nimeni nu a reușit să impună  un proiect  de lege cu un singur punct: scrierea adevărului istoric în actele de identitate ale acestor conaționali  ai noștri. O fi așa de greu? Să-l vedem pe cel care s-ar opune…” (Viorel Patrichi,Elldor.Info, Mapamond, Opinii, Radar, România,02.08.2012.)

Precizez: am văzut lumina zilei în satul Pociumbăuţi, comuna Zăicani, plasa Râșcani, județul Bălți, România Regală. Era, îmi spunea mama,  într-o zi de vineri, la 25 iulie 1941. Exact la data când, după lupte grele, ostașii români eliberaseră Basarabia și Nordul Bucovinei. Pământurile sfinte, răpite în iunie 1940, erau  reintegrate  în  spațiul nostru ancestral. Bătălia clocotea deja undeva peste Nistru, departe de locul unde m-am născut. Trecuse o lună și câteva zile de când conducătorul Statului Român, mareșalul Ion Antonescu, rostise cuvintele sacre pentru noi, românii  înstrăinați: „Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”.

Încă o precizare: din martie 1944 până la 5 decembrie 1991, (data colapsului de jure al Imperiului ideocratic bolșevic), am fost cetățean sovietic. Abia la 50 de ani, urmând procedurile legale, am reușit să-mi reconfirm cetățenia română. Cetățenia  la care nici părinții mei, nici eu nu am renunțat niciodată.

Și astăzi, eu, fiul lui Gheorghe Druc și Elena Ciubară, basarabean prin naștere, bucovinean prin educație,transilvănean,oltean, bănățean, dobrogean, aromân, etc., prin empatie, mă identific:

Nume și prenume: Druc Mircea

Cetățenie: Română

Patria: Carpați, Nistru, Tisa, Dunăre, Marea Getică

Ideologie: Realismul utopist. Etnoevoluția.

Credo: Ago, ergo sum!

Detaliez, explic și precizez: când a fost să moară  „Măreața Uniune” – patria-mamă vitregă a românilor din teritoriile răpite – cetățenia sovietică s-a volatilizat. Fostele colonii și-au declarat la unison independența instituind fiecare propria cetățenie.Conform noii legislații, deveneam în mod automat cetățean ucrainean, deoarece în pașportul sovietic (buletinul de identitate) aveam прописка (viza de reședință) la Cernăuți.

Nefiind atașat sufletește de Ucraina, puteam depune la Chișinău o cerere pentru a obține cetățenie moldovenească. Însă, am renunțat la ambele oportunități solicitând la București actul de reîncetățenire.Dar nu pentru a fi român cu acte în regulă în dreapta Prutului. Pentru mine aceasta însemna o chestiune de principiu.

Prin ocuparea Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța, mi s-a impus cetățenia sovietică, care a dispărut prin destrămarea URSS. Indiscutabil, după invazia sovietică, legăturile bio-socio-economice au fost radiate.

„În Republica Moldova nu există identitate națională”, -diagnostica recent doctorul în istorie Anatol Țăranu. În prezent, la nivel individual și colectiv, basarabenii, nord-bucovinenii și herțenii examinează, la modul cel mai serios, problema reintegrării în spațiul ancestral şi reconectării la Etnopsihicul  pan românesc.

În august 1991, Moscova a surprins omenirea cu un puci eșuat. URSS s-a dezagregat. Nu mai există nici de jure, nici de facto. În locul RSSM, o fostă colonie a Imperiului ideocratic bolșevic, avem astăzi un stătuleț recunoscut unanim la ONU.

 În proiectul „Republica Moldova” nu am investit speranțe. Și nu încerc sentimente nici de euforie, nici de frustrare. Această realizare, sau anomalie istorică, se datorează stataliștilor Mircea Snegur, Dumitru Moțpan, Andrei Sangheli, Petru Lucinschi, Victor Pușcaș, Vladimir Voronin și altor moldoveniști romantici sau profund kaghebiști. Se împlineau trei decenii de la votarea  în unanimitate a Declarației de independență și diverși oameni  politici din  Republica Moldova constatau cu amărăciune: „Suntem cetățeni ai unui stat  capturat, falimentar!”.

În 2010, Mihai Ghimpu, Președintele Republicii Moldova, m-a decorat cu „Ordinul Republicii”. Când mi s-a comunicat  decizia, aveam îndoieli dacă e cazul să  merg  la Chișinău la ceremonia  decorării. 

Credeam că ar fi mai bine să  mulțumesc  și să  explic  de ce renunț la distincția acordată. Au intervenit, însă, mai multe persoane demne de tot respectul, cu argumente serioase. Decorația, ziceau,  reprezintă o ofrandă  adusă  Mișcării de renaștere  națională a românilor  din teritoriile  naționale răpite  de  imperiul sovietic în 1940.  Din 1959,  până la prăbușirea URSS,  în 1991, am făcut parte  și eu dintr-o structură clandestină a Mișcării.

În aprilie 2009, la Chișinău, declarasem într-un interviu că „îmi este rușine să vorbesc despre independența Republicii Moldova, deoarece  independența nu este decât un bluf, o ficțiune”. La un post privat de radio, deputatul Dumitru Diacov, președinte de onoare al PDM, fost președinte al Parlamentului RM, născut în Kargapolie, regiunea Kurgan  (Federația Rusă),  într-o familie de bulgari basarabeni deportați, a declarat mânios: „Druc nu merita să fie decorat de președintele Ghimpu! Nu poți acorda ordinul suprem de stat unei persoane care vine în Republica Moldova şi declară că aceasta este o ficțiune. De ce nu și-a luat cetățenia Republicii Moldova? De ce nu a refuzat distincția unui stat pe care nu-l recunoaște? De ce n-a rămas la Chișinău?”. 

Întâmplarea i-a supărat rău pe toți moldovenii stataliști și, mai ales, pe alogeni – găgăuzi, ucraineni, bulgari, evrei și de alte seminții. Unora le-am replicat adeseori: „Desigur, și voi aveți dreptate, vorba rabinului. Confuzia voastră și paradoxul situații mele puteau fi eliminate. Simplu, printr-o decizie a lui Igor Dodon, fostul președinte al  RM. Putea să-i retragă și lui Mircea Druc decorația, așa cum i-a retras cetățenia Republicii Moldova președintelui Traian Băsescu. Era prerogativa domniei sale. Și, zău, nu i-ași fi purtat  pică. Nici o problemă. O poate face oricând un alt președinte al RM. Nu voi reproșa nimănui nimic, va fi doar o simplă constatare”.

          Evident și oricum, rămâne ca o inconsecvență din partea mea, sau un paradox. Dar în spațiul românesc există atâtea paradoxuri! În 1989-1991, când aclamam colapsul URSS, și nici mai târziu, nu aș fi admis că voi  ajunge zile să aud la Chișinău  și București:

– de clanuri mafiote, de băieți deștepți, baroni locali, oligarhi în locul detestaților odinioară  partocrați, nomenclaturiști, secretari de partid, politruci, președinți de colhoz, directori de sovhoz, kaghebiști;

– de tineri basarabeni trimiși chiar de mine, în 90, la studii în România, care, ulterior, ocupând posturi înalte de conducere la Chișinău, să devină antiunioniști, românofobi sau să fie condamnați  pentru corupție;

– de niște preoți pravoslavnici basarabeni, „agenți în sutane” ai Kremlinului,  antioccidentali, rusofili, românofobi prin definiție și excelență, îndrumând electoratul să voteze președinți ai RM (unul comunist și altul socialist);

– de un  fost lider OSTK  și lector la Universitatea din Tiraspol, fost ideolog al separatismului, militând  în prezent, la Chișinău, pentru integrarea RM  în UE și NATO;

– de un fost cetățean sovietic, născut la Chișinău, emigrat în Israel (ca sionist înflăcărat), revenit  în 2004, ca monarhist, antiromân, adept al conceptului  „Moscova – a Treia Romă” și  militant pentru integrarea  RM în Uniunea Eurasiatică;

– de un fost  unionist basarabean,  care, fiind  „iluminat”  de o revelație – „partea  a devenit întreg”, se comportă  ca un agent de influență a lui Putin, Gundeaev și Dughin, dar se lamenta că avea „interdicție de intrare în România pentru trei ani de zile, începând cu luna septembrie 2020!”; 

– de o fiică a unor români deportați din Nordul Basarabiei, în rol de președinte al unui partid  politic, care promovează   interesele Kremlinului în  RM;

– de un deputat în parlamentul RM, doctor în științe politice, absolvent al SNSPA, București,  devenit antioccidental combativ și  susținător al statalității RM integrate  în virtuala Uniune Eurasiatică.

Tot pe atunci, în mass-media de limbă rusă din Chișinău, ideologii statalității  se indignau cu patos fariseic: „Funcționarii de rang înalt nici nu ascund că sunt cetățeni ai altui stat. Iar președintele Nicolae Timofte a declarat oficial: „Nu există națiune moldovenească, ci doar  națiune română”. Cine să apere  interesele  statului nostru?  Simplii cetățeni care și-au păstrat sentimentul patriotic și mândria  pentru marii lor strămoși?”. Moldovenii statalişti să-l fi întrebat și  pe Petru Pascari, predecesorul meu, născut la Stroiești, raionul Râbnița, decorat cu Ordinul Republicii, de ce s-a stabilit la Moscova? De ce nu a rămas la Chișinău, să lupte pentru independența RM? Sau, fiind născut în Pridnestrovie, să fi stat laTiraspol, ca Grigore Maracuța,să făurească  și să apere interesele statului-ficțiune  ПМР.

Apare și o ală întrebare. De ce au plecat din RM mulți antiunioniști radicali, învingători în confruntarea dintre EI și NOI în perioada 1990-1994? De exemplu, Nicolai Andronic și Vladimir Solonari, doi dintre marii  diversioniștii, care au pregătit terenul pentru revenirea partidului comunist la putere în RM.De ce nu au rămas la Chișinău?Din ce motive acești doi înfocați politicieni stataliști, în loc să moșească o „națiune civică moldovenească”, au emigrat în Occident? Solonari a ales SUA. Andronic s-a stabilit în Franța. Pe lângă alte hobby-uri, fostul deputat românofob a rămas și cu pasiunea  de vânător.

Dar nu împușcă vietăți în Franța, Rusia sau la Condrița,  în RM,ca  Igor Dodon. El vine tocmai de la Nisa, având marea  plăcere să vâneze la români, în județul Suceava… În parlamentul de la Chișinău,statalistul Andronic făcea interpelări provocatoare:

„Domnule președinte Moșanu, o formațiune politică din Republica Moldova poate fi condusă de către un cetățean străin?”. Toată lumea știa că era vorba de Mircea Druc, un cetățean român, președinte al Frontului Popular Creștin Democrat (FPCD).

Categoric, eu  nu puteam să renunț la cetățenia română, ca să fac politicărie pe malul Bâcului. În RM nu era permisă dubla cetățenie. Deci, nu puteam locui și activa  în plan politic și profesional.  Căci  nu aș fi renunțat la cetățenia română  chiar să fi fost proclamat, de  către un eventual for omnipotent, rege (sau președinte) al Moldovei Mari, Pridnestroviei, Găgăuziei,  sau chiar al Ucrainei sau Rusiei…Eu știam că mă așteaptă soarta unionistului Nicolae Costin, primarul Chișinăului, un potențial președinte al Republicii Moldova.

Clanul mafiot al agrarienilor și fosta nomenclatură comunistă, în lupta lor pentru acapararea patrimoniului și puterii, nu ierta pe nimeni. EI nu admiteau ca, la tot pasul,  „să se împiedice de un ciot”,  să-i încurce un oarecare Druc. Aveau la îndemână diverse soluții. Inclusiv, lichidarea fizică. De aceia, în octombrie 1993, am  plecat peste Prut.

Niște ruși de profesie, uzurpatori ai denumirii „Moldova”, debitează provocator: „Mircea Druc, fostul premier al Republicii Moldova nu recunoaște  statalitatea țării  lui Ștefan cel Mare. El s-a dezis de rădăcinile moldovenești și îi îndeamnă la asta pe foștii săi concetățeni”.  Ironia destinului! EI, impostorii, cei care au dezmembrat Basarabia, o fostă colonie a Imperiului sovietic, și nu au votat independența Republicii Moldova, la 27 august 1991, sunt acum „moldoveniști” și „stataliști” agresivi. Prin 2011, unii dintre aceștia, băieți deștepți cu simțul umorului, au improvizat ad hoc și m-au decorat, în bătaie de joc, cu medalia: „За победунадсвоимнародом” („Pentru victoria asupra poporului său”).

          În condițiile secolului XXI, nu are sens invocarea unor „rădăcini” regional-teritoriale. Să-i impui unui european „patriotismul de cătun” este din cale afară de puțin şi injust. Prin lege, (articolul 5, alineatul 2 din Constituția României) am fost și sunt cetățean român fiindcă m-am născut pe teritoriul Statului Român. Ca român unionist,  eu lupt pentru dreptul la cotă parte din ancestrala  moștenire – Carpați, Nistru, Tisa, Dunăre și Marea Getică.

Mă exasperează și acum, în 2024, bizara „inflație de statalități”. Iar cele șase județe basarabene din perioada interbelică, declarate stat independent, nu au cum fi Patria mea. Nici cele cinci raioane din stânga Nistrului, alias „ПМР”. Şi nici cele 20 de sate din sudul Basarabiei, neomogene etnic, cu pretenția lor nostimă de „Republică găgăuză”. Pentru nimic în lume, nu aș  putea să accept cetățenia vreo unea dintre așa zisele republici. Patria mea nu este de la Naslavcea pân-la Giurgiulești.

În timpul lucrărilor Congresului al III-lea al FPM (februarie 1992), jurnalistul Tudor Babici m-a întrebat: „Ce atitudine aveți față de euforia care se manifestă, atunci când ieșiți la tribună, atunci când se aude numele D-voastră”. Resping din capul locului orice tip de adulare, mai ales legată de persoana mea. De fiecare dată, am rugat frumos să excludem exaltările. Așternând pe hârtie aducerile aminte, sau citind diverse aprecieri pozitive despre „fenomenul Druc”,  încerc un sentiment de jenă; nu mi-ar plăcea să fiu perceput  drept  „un  moș vanitos”.

Ajungând în funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM simțeam un disconfort psihic. Venit de la Cernăuți, am constatat că la diverse manifestări publice, erau aduse doamne de la țară cu icoane, prosoape tradiționale și colaci cât roata carului. În ziua de 27 august 1989, la Marea Adunare Națională, se năștea un ritual amuzant: împodobirea demnitarilor.

Eu țineam minte cum s-au desfășurat evenimentele: de la publicarea primelor articole în presă, de la apariția la 3 iunie 1988 a Grupului de inițiativă al Mișcări democratice trecuse mai bine de un an și jumătate.

În intervalul acesta s-au desfășurat extenuante campanii de colectare a semnăturilor, una câte una. La Chișinău, și în  alte localități, basarabenii au participat la zeci și sute de mitinguri, demonstrații de protest și confruntări de stradă, arestări și concedieri.

Și astfel, în vara lui 1989, adeziunea „maselor largi  populare” (vorba comuniștilor) a devenit una cvasi generală. Iar colacii și prosoapele au apărut, într-adevăr, abia în ziua Marii Adunări Naționale. Printre cei onorați erau mulți moldoveni șmecheri. Niște personaje care, de regulă,  știu să iasă în față la momentul oportun. Astfel, aceștia își arogau meritele și laurii altora.

Erau deja marginalizați cei care  făcuseră greva foamei, cei care în fiecare duminică,  timp de  un an de zile, încasaseră  bastoane de la miliția sovietică. Totuși,  ultimul cuvânt l-au avut de spus cei care au asediat clădirea veche a legislativului sovietic și, la 31 august 1989,  au impus Sesiunii a 13-a a Sovietului Suprem al RSSM voința românilor basarabeni,  obținând  dreptul  la limba română și grafia latină. 

Dar să revin la disputa vizând  cetățenia moldovenească și identitatea mea. Odată cu dispariția URSS, cetățenia devenise pentru mine o chestiune de etnoconștiință. Până atunci fusesem cetățean sovietic, și asta fără voia mea. Repet: aș fi putut deveni cetățean al  Republicii Moldova.

Sau, având pașaport sovietic și  «прописка» la Cernăuți, puteam obține în mod automat cetățenia Ucrainei. Dar am decis: „Deoarece NOI  nu putem rezolva, deocamdată, problema cetățeniei pentru toți românii înstrăinați, voi rezolva-o individual, începând cu mine și familia mea”.

Am scris cerere către autoritățile române. Și, în conformitate cu noua legislație, mi-au restabilit cetățenia română, obținută prin naștere. Chiar de aș fi vrut, nu puteam avea și cetățenia noului stat independent. În Republica Moldova dubla cetățenie este permisă abia din 2002. Astfel, am răspuns atunci pragmatic la întrebarea cine sunt  și am rezolvatpur și simplu o dilemă identitară. 

Cât am fost deputat în Sovietul Suprem și președinte al Consiliului de Miniștri, EI mă acuzau de toate tarele tranziției de la economia planificată centralizat la cea de piață liberă. Mass-media, controlată de clanurile de pe ambele maluri ale Nistrului, mă anatemiza pentru românism și unionism. În mass-media de limbă rusă de la Chișinău, Tiraspol și Comrat eram  numit  naționalist  agresiv și  unionist fanatic. Și am rămas cu aceste etichete până în ziua de astăzi.

Așadar, despre Mircea Druc oricine poate spune orice, în funcție de propria motivație. Acum se cheamă că trăim în democrație și fiecare ființă umană are dreptul la opinie. În principiu, accept la adresa mea orice critică. Când adversarii mă atacă deschis, mă simt în apele mele; mult mai bine decât atunci când sunt periat sau lăudat, fie și pentru anumite merite reale.

Uneori,îi bag în seamă chiar și pe trolii anonimi, dacă pot fi identificați exact.  Cartea „EI și NOI”,  în mare parte autobiografică, va include  anexele Anti-Druc și Pro-Druc, în care expun diverse păreri extrase din documente și mass-media.

Astfel, concluziile despre activitatea mea și epoca în care am trăit vor rămâne la latitudinea eventualilor cititori. Mai ales că lumea de astăzi seamănă frapant cu cea din perioada dezagregării lagărului comunist, a Pactului de la Varșovia, a  CAER-ului  și a Imperiului sovietic. Dar, acest capitol reprezintă, în fond, ceea ce cred eu însumi despre adevărata mea identitate.

Cu certitudine, o identitate veridică  este cea văzută de însuși personajul în cauză.

Toate ființele umane posedă o dublă identitate, una personală și alta națională. Orice individ își dă seama că e diferit de ceilalți. Fiecare națiune conștientizează faptul că există națiuni diferite de ea. Autodefinirea personală în afara națiunii este deficitară și chiar imposibilă.Nu te poți concepe drept sursă suficientă de autodeterminare fără o apartenență etnică, ignorând limbajul ce ține de mitologia  propriei  origini ancestrale. 

Starea mea de spirit, actele conștiente, psihicul și stimulii, care mă călăuzesc, derivă dintr-un substrat inconștient, format din influențe ereditare, amprente și instincte. Majoritatea acțiunilor mele cotidiene  reprezintă efectul unei motivații ascunse. În spatele cauzelor mărturisite ale propriei activității se află mobiluri care îmi scapă.

Codul meu  comportamental și ghidul meu  moral, integrate în rețea, constituie Etnopsihicul meu.

București, Aprilie 2024, https://basarabialiterara.com.md.

Slavofilismul şi Panslavismul-uneltele expansionismului imperial rus

O istorie a slavofilismului

Ca mişcare intelectuală, slavofilismul s-a dezvoltat în Rusia secolului al XIX-lea. Au fost mai multe mişcări distincte care ar putea fi caracterizate ca slavofile.

Unele aflate la stânga spectrului politic, care considerau că ideile progresiste democratice sunt caracteristici intriseci ale societăţii ruse, aşa cum ar fi demonstrat democraţia primitivă din Republica Novgorodului.

Alte mişcări slavofile se aflau la dreapta spectrului politic, ele susţinând că tradiţiile autocratice ţariste sunt esenţa naturii ruse.

 Mişcarea îşi avea originile în Moscova anilor 1830. Scriind despre opera părinţilor Bisericii Ortodoxe, poetul Alexei Homiakov (1804-1860) şi prietenii săi au elaborat o doctrină tradiţionalistă, conform căreia Rusia are propria ei cale de urmat şi nu are nevoie să imite sau să copieze istituţiile occidentale.

Slavofilii ruşi acuzau cultura occidentală şi “occidentalizarea” (politica de modernizare a Rusiei promovată de Petru cel Mare şi Ecaterina cea Mare) ca pe nişte influenţe nefaste pentru Rusia, unii dintre ei mergând până acolo încât au adoptat modelele de îmbrăcăminte şi tunsorile din perioada de dinainte de încoronarea ţarului Petru I.

 Doctrinele lui Homiakov, Ivan Kireevski (1806-1856), Constantin Axakov (1817-1860) ca şi a altora au avut un impact puternic asupra culturii ruse, incluzând şcoala de arhitectură a Renaşterii Ruse, grupul celor cinci compozitori ruşi, romancierul Nicolai Gogol, poetul Fiodor Tiutcev, lexicograful Vladimir Dal, etc. Lupta lor pentru puritatea limbii ruse avea ceva în comun cu viziunile estetice ale lui Lev Tolstoi.

 În sfera politică, slavofilii erau sprijinitorii mişcării panslaviste pentru unificarea tuturor slavilor sub conducerea ţarului Rusiei şi pentru eliberarea slavilor balcanici de sub jugul otoman. Războiul ruso-turc din 1877-1878 este considerat punctul culminant al slavofilismului militant, aşa cum a fost ilustrat de carismaticul comandant Mihail Skobelev. Din punct de vedere politic, erau susţinătorii monarhiei parlamentare, aşa cum au fost în evul mediu tarziu Zemski Soborurile.

Scriitorii slavofili de mai târziu au dezvoltat o versiune conservatoare şi antisemită a slavofilismului numită Pochvennichestvo (Reîntoarcerea la pământ). Această ideologie, aşa cum a fost structurată de Constantin Pobedonosţev (conducătorul mirean al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse), a fost adoptată ca ideologie oficială în timpul domniei împăraţilor Alexandru al III-lea şi Nicolae al II-lea. Chiar şi după victoria revoluţiei bolşevice, această filozofie a fost dezvoltată de gânditori religioşi din emigraţie.

 Panslavismul este optiunea geopolitica derivata din slavofilism. Panslavismul a fost (si inca este)  o ideologie politică care s-a dezvoltat la mijlocul secolului al XIX-lea si care avea ca scop creerea premizelor unei uniuni statale a tuturor popoarelor slave.

 Obiectivul principal a fost  Balcanii, unde slavii sudici erau guvernati de două mari imperii: Austro-Ungaria si Imperiul Otoman, ambele in situatia de inamicitie cu Rusia.

Panslavismul a fost folosit ca unealtă politică atât de Imperiul Rus cât si de Uniunea Sovietică.

 Desi mai întâi ideile panslaviste au fost expuse de Vinko Pribojevic la începutul secolului al XVI-lea si de Juraj Krizanic la mijlocul secolului al XVII-lea, panslavismul s-a dezvoltat la început într-un mod similar cu pan-germanismul, prin sublinierea nevoii de unitate. Miscare a “prins aripi” odată cu încheierea războaielor din anul 1815. Odată cu încheierea păcii, conducătorii europeni au încercat să restabilească status quo-ul antebelic. Reprezentantul Austro-Ungariei la Congresul de la Viena, Metternich, si-a dat seama că cea mai mare amenintare la adresa acestui status-quo în Austria erau miscările nationalitătilor imperiului, care doreau independenta, proportia  slavilor fiind foarte ridicată.

Panslavismul a fost folosit ca unealtă politică de Imperiul Rus si mai apoi de Uniunea Sovietica, astazi dupa o perioada latenta reinvie sub presidentiile lui Putin.

În timpul în care miscarea panslavă era dominată de rusi, iar ideea unitătii panslave a ajuns să se confunde cu aceea a unirii tuturor slavilor sub tutela Imperiului Rus, apărătorii taristi ai acestei doctrine au ajuns la concluzia că numai rusii sunt “slavi autentici”.

Unii au considerat că natiunile slave ar trebui să adopte limba rusă, religia ortodoxă si alfabetul chirilic. Aparitia “ blocului răsăritean” după încheierea celui de-al doilea război mondial si, în special, după ocuparea Cehoslaovaciei de armata sovietica  în 1968, au transformat panslavismul  în ridicol.

 Panslavismul din Balcani a fost total diferit de cel din Europa Centrală, orientându-se fără echivoc către obtinerea sprijinului Rusiei, aceasta tendinta este vizibila pana in zilele noaste in foata Iugoslavie. Sârbii căutau să-i unească pe toti slavii balcanici sub conducerea lor. Serbia, imediat după cucerirea independentei, era un stat mic si, în ciuda instabilitătii Imperiului Austro-Ungar, acesta din urmă era un adversar redutabila al Serbiei. În această situatie, ideea implicării în conflict a Rusiei a părut o alegere bună. Acest tipar s-a repetat si in anii ’90 ai secolului XX.

 După încheierea primului război mondial si crearea Regatului Iugoslaviei sub coroana sârbă, cei mai multi slavi sudici au fost uniti într-un singur stat. Problema căreia a trebuit să-i facă fată statul iugoslvav a fost tenditele dominatoare ale sârbilor în regatul multietnic.

 Bibliografie,surse, note si citate:

https://politeia.org.ro.

Nicholas Valentine Riasanovsky. History Of Russia, Oxford University Press US, 2006.
Ramet, Sabrina P.; The three Yugoslavias: state-building and legitimation, 1918-2005; Indiana University Press, 20006
Wikicommon

https://www.britannica.com/ Pan-Slavism

Evghenia Guţul, bașkana GĂGĂUZIEI, va fi judecată pentru că ar fi acceptat bani de la un “grup criminal organizat”

Foto: Bașcanul UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul și Vladimir Putin, în timpul unei întâlniri la care i s-a plâns liderului de la Kremlin, de „acțiunile ilegale” ale autorităților de la Chișinău, iar președintele Federației Ruse i-ar fi promis să ajute autonomia Găgăuză și poporul găgăuz în „apărarea drepturilor, împuternicirilor și poziției legitime a UTA Găgăuzia pe arena internațională”.

„L-am informat pe Vladimir Vladimirovici despre acțiunile ilegale ale autorităților moldovenești, care se răzbună pe noi pentru poziția noastră civică și loialitatea față de interesele naționale. Chișinăul ne ia pas cu pas împuternicirile, ne limitează bugetul, ne încalcă drepturile legale, provoacă destabilizare în Găgăuzia și în toată țara”, a declarat ea.

Într-un comunicat, Procuratura Anticorupţie din Republica Moldova a anunţat miercuri că a finalizat urmărirea penală şi a trimis-o în judecată pe Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei, pe motiv că ar fi acceptat cu bună ştiinţă bani din partea unui grup criminal organizat.

Într-o primă reacţie, başcana autonomiei găgăuze susţine că dosarul este fabricat şi ar fi fost demarat „la ordinul Maiei Sandu”, preşedinta ţării.

Publicațiile Ziare.com și Timpul.md informează că Guţul este acuzată că a canalizat fonduri din Rusia între 2019 şi 2022 pentru a finanţa partidul pro-rus ŞOR,în prezent interzis, înfiinţat de Ilan Şor, oligarhul prorus condamnat pentru fraudă în Republica Moldova care în prezent a fugit din ţară.

Procurorii au constatat că Evghenia Guţul, fiind secretară în cadrul unui departament al fostului partid ŞOR „a fost activ implicată în activitatea de introducere sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în Moldova, provenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federaţia Rusă”.

De asemenea, într-un alt cap de acuzare, procurorii o acuză pe Guţul, că a plătit mai multe persoane pentru a participa la protestele antiguvernamentale organizate de Partidul ŞOR în 2022. Procurorii au stabilit că în 2022, Guţul „a coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale fostului partid ŞOR, fiind responsabilă inclusiv de remunerarea participanţilor la protestele organizate de partid, astfel acceptând finanţarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat în sumă totală de 42 498 532,40 lei”.

„Astăzi, în judecată a ajuns un dosar penal fabricat împotriva mea. Materialele au fost transmise de Procuratura Anticorupţie, care luptă la ordinul lui Sandu doar cu cei care fac viaţa mai bună în ţara lor”, a reacţionat Guţul pe reţelele sociale.Başcana mai spune că a anticipat acţiunile organelor de drept şi este gata să continue „lupta pentru bunăstarea cetăţenilor”.

„Eu, spre deosebire de Sandu, sunt în locul meu nu întâmplător, ci datorită alegerii oneste a oamenilor. Şi voi rămâne cu oamenii”, a mai scris Guţul.

Cunoscută pentru opiniile sale puternic pro-ruse şi pentru că a cerut legături mai strânse cu Moscova, Evghenia Guţul riscă, dacă va fi găsită vinovată, între 2 şi 7 ani de închisoare, şi de asemenea, i se va interzice să deţină funcţii guvernamentale.