CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

IDIOȚII UTILI care au aruncat din nou Republica Moldova în brațele rușilor

Editorial de Nicolae Federiuc | TOP 10 IDIOȚI UTILI. Iată cine a aruncat Republica Moldova înapoi în brațele rușilor
Republica Moldova a revenit în sfera de influență rusească, iar mai departe Dumnezeu știe ce ne așteaptă. Doar că există un detaliu, care unora le scapă. Acest lucru s-a produs nu pe 12 noiembrie, când a fost demis Guvernul Sandu, ci pe 8 iunie, când s-a format coaliția nefirească PSRM-ACUM.

Este o prostie să înjuri Rusia. Moscova nu a făcut decât să-și promoveze propriul interes. Asta ar trebui facă fiecare țară care se respectă, prin urmare, n-ai de ce să te superi. Dar dacă tot țineți cu tot dinadinsul să găsiți vinovați, vă propun o listă cu idioți utili, care au făcut posibil acest lucru. Credeți-mă, fără ei, am fi trăit astăzi o cu totul altă realitate.

Partidul Socialiștilor ar fi existat doar ca obiect de studiu, iar Dodon, cel mai probabil, îi făcea companie lui Filat la Penitenciarul 13. Dar nu a fost să fie, pentru că practica bate gramatica, iar discernământul plânge și suspină în singurătate.Ordinea e aproximativă, pentru că îmi vine greu să spun acum care dintre cei vizați au avut un rol mai important în această acțiune subversivă.

  1. Maia Sandu

S-a lăsat folosită de grupurile de interese din anturajul fostului său șef de partid, Vlad Filat, și s-a angajat într-un război de uzură cu gruparea Plahotniuc, fără să aibă un interes direct. A deturnat (voluntar sau involuntar) atenția publicului de la adevăratele pericole, care amenință securitatea Republicii Moldova, promovând teme false sau secundare.

A compromis iremediabil noțiuni precum meritocrație, concurs, nepărtinire, integritate.Este un politician limitat, inflexibil și fără identitate clară, viziune și competențe, chiar dacă încearcă să pară consecventă și de neclintit. Îi lipsesc cele mai importante calități specifice unui lider autentic – înțelepciune, blândețe și compasiune.

Conduce un partid prost organizat, format în mare parte din activiști tineri fără experiență, dar autosuficienți. Prestația slabă a cabinetului său, incapacitatea de a se ține de cuvânt, mesajele confuze sau chiar contradictorii în ceea ce privește politica externă, cedările inexplicabile în fața președintelui Dodon, au avut efecte catastrofale pentru ”dreapta” politică, pe care a monopolizat-o. Prin comparație cu echipa Maiei Sandu, socialiștii pro-ruși par oameni educați și de treabă, astfel încât, în premieră, rolurile în percepția publică s-au inversat. Sub conducerea ei, ”dreapta” a devenit isterică, lipsită de substanță și incapabilă să opereze cu argumente, în timp ce ”stânga”, dimpotrivă, s-a prezentat ca fiind calmă, competentă, echilibrată și dispusă să facă concesii.Altfel spus, Maia Sandu a reușit ceea ce părea imposibil – să-l facă pe Igor Dodon să pară simpatic.

  1. Andrei Năstase

Un aventurier politic fără discurs și carismă, total ieșit din tiparele cu care ne-am obișnuit. A intrat în politică pe ușa din dos, ca exponent al unei grupări rivale clanului Plahotniuc. Totuși, a reușit, într-un mod greu de explicat, să deturneze energiile protestatare către interesul îngust al finanțatorilor săi și să deformeze mesajul politic specific opoziției.

Curajos și ambițios, dar plat în gândire, a transformat mișcarea protestatară într-o gloată obtuză, după chipul și asemănarea lui, după ce i-a înlăturat, rând pe rând, pe oamenii cu discernământ și bun simț. Ca lider politic și membru al Guvernului a avut o prestație lamentabilă, iar prin comportamentul său brutal și inadecvat a ajuns să provoace dezgust printre oamenii normali.La fel ca și Maia Sandu, Năstase a reușit ceea ce părea imposibil – să-l facă pe socialistul Ion Ceban să pară simpatic.

  1. Societatea civilă ”progresistă”

A avut un rol determinant în compromiterea ”dreptei”. A încălcat toate ”canoanele” de care ar trebui să se ghideze organizațiile neguvernamentale, participând activ la conflictele de interese și servind deschis opoziția politică, sub paravanul ”corectitudinii politice”. A făcut insistent lobby în favoarea Maiei Sandu și lui Andrei Năstase în cadrul organizațiilor internaționale, pe care le-au bombardat cu rapoarte părtinitoare și rupte din context.Aceste ONG-uri s-au manifestat ca niște animale de companie ale grupărilor politice și au ”legiferat”, în fața opiniei publice, monstruoasa coaliție dintre ACUM și PSRM.

  1. Jurnaliștii ”antisistem”

Nu mă refer la jurnaliștii plătiți să promoveze un anumit mesaj sau angajați la instituții de presă afiliate politic. Aceștia au făcut ceea pentru ce erau plătiți. Au fost însă și mulți din acei care au acceptat benevol rolul de idiot util, doar ca să fie în rând cu ”lumea bună”. Au contribuit plenar la transformarea politicienilor în idoli și au ascuns sub preș, într-un mod impardonabil, prostia și incompetența. De asemenea, au evitat ostentativ să penalizeze populismul și demagogia și au tratat superficial subiecte de importanță majoră, fapt care a deformat substanțial realitatea.

  1. Influencerii online

În teniși și blugi rupți, cu ecranul telefonului crăpat, aere plictisite și cărți anticariat subțioară (pe care nu neapărat le citesc), au creat o adevărată forță subversivă pe rețelele de socializare. Atitudinile semidocte de pe blogurile și vlogurile lor, comentariile siropoase și total lipsite de consistență intelectuală au cucerit spațiul online, acoperind și împingând spre periferie opiniile calificate, demne de luat în seamă.Datorită faptului că au mii de urmăritori, la fel de mediocri ca și ei, prostia s-a răspândit pe arii extinse, iar ideile lor supte din deget au căpătat proporții de masă. În acest fel, au anihilat capacitatea de analiză și autonservare a maselor.

  1. Diaspora

Rupți de realitățile cotidiene și influențați aproape exclusiv de ceea ce văd pe internet, conaționalii noștri de peste hotare au jucat și ei un rol determinant în schimbarea raportului de forțe în favoarea Rusiei. Însetați de informație, aceștia au consumat cu nesaț prostia și derivatele ei și le-au distribuit masiv, creând confuzie în rândul apropiaților de acasă, pe care îi întrețin.Mai mult, faptul că se află undeva în Occident, adică în ”lumea civilizată”, le-a creat percepția falsă că ei știu mai bine ce trebuie făcut și și-au arogat titlul de ”clasă superioară”, de care depinde soarta de mai departe a țării. Sunt victimele clasice ale propagandei și asta este trist.

  1. Politicienii români ”de dreapta”

Oricât ar părea de paradoxal, anume politicienii români, în speță cei din tabăra progresistă și popular-europeană, au încurajat fragmentarea majorității românești din stânga Prutului și au legitimat cedarea unor importante centre de putere de la noi în favoarea Moscovei. Prea puțin familiarizați cu realitățile din Republica Moldova și ancorați în luptele intestine din România, aceștia s-au aventurat să facă expertize improvizate și comparații deocheate, total neinspirate și paralele cu realitatea, care au creat confuzie în rândul unioniștilor de la noi și i-au împins, fără să-și dea seama, în brațele rușilor.Tot ei sunt cei care au promovat în instituțiile europene interesele înguste ale partenerilor lor politici din Republica Moldova, chiar și atunci când mofturile acestora veneau în directă contradicție cu interesele românilor din stânga Prutului.

Cu titlu de paranteză, atrag atenția că, după căderea Guvernului Sandu, primarul de Iași, Mihai Chirica, s-a dezlănțuit împotriva liderilor Blocului ACUM, pe care îi acuză că au cedat puterea rușilor. Ceea ce i-a ”scăpat” însă edilului din capitala Moldovei istorice este că anume el l-a făcut pe Năstase cetățean de onoare al Iașiului, ridicând, în acest fel, prostia și impertinența la rang de virtute. Același lucru l-a făcut și primarul de Suceava. Așa că, în cazul fraților de peste Prut, e perfect valabilă zicala: ”Păzește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur”.

  1. Comentatorii români

La fel ca politicienii de peste Prut, analiștii ”dă la Bucurăști”, cu foarte mici excepții, au călcat prin străchini, de fiecare dată când au deschis gura pentru a comenta ce se întâmplă la ”frații basarabeni”. Cu aere de atotștiutori și falsă compasiune, aceștia debitează atâtea prostii de te apucă amețeala.N-am o problemă neapărat cu faptul că oamenii aceștia habar n-au ce vorbesc sau că nu înțeleg pe deplin subtilitățile politicii de pe Bâc. Deranjant este însă faptul că își prezintă opiniile ca fiind fără drept de apel și nici măcar nu admit că s-ar putea să n-aibă dreptate. Bineînțeles că cei cărora le conveneau mesajele lor le preluau și le tirajau și, în acest fel, tâmpeniile, formulate în limbaj academic, dădeau o alură românească luptei pentru putere, girată de Moscova. În plus, îi dezarmau pe puținii oameni cu discernământ, care simțeau, în adâncul sufletului, că sunt trași pe sfoară.

  1. Liderii unioniști

Au fost total incapabili să-și apere adepții de abuzurile favoriților zilei și au privit cu nepăsare cum mesajul unionist este împins spre derizoriu. Mai mult, s-au înregimentat benevol și de-a dreptul umilitor în gașca pretins antioligarhică și au netezit, în acest fel, drumul socialiștilor spre putere. Unii au participat direct la resuscitarea lui Dodon, alții au dat aprobator din cap, în loc să tragă semnale de alarmă.

Degeaba strigă astăzi ca din gură de șarpe despre pericolul rusesc. Un politician responsabil anticipează riscurile, nu vorbește despre ele post-factum. O explicație ar fi că partidele noastre unioniste sunt, în majoritate absolută, extensii ale grupărilor politice de peste Prut, prin urmare, cum îi Tanda așa-i și Manda.

  1. Liderii europeni

I-am pus la coada listei, pentru că lor nu prea am ce să le reproșez. Este adevărat, ei sunt printre principalii responsabili pentru situația în care am ajuns, dar revin la ideea că fiecare țară e liberă să-și promoveze propriul interes. Sunt, desigur, și mulți decidenți din structurile europene care au acționat după ureche, influențați fiind de lobbyștii ruși și partenerii lor moldoveni, care, cu sau fără voia lor, făceau parte din schemă.

Pe de altă parte, e de-a dreptul ridicol să-l vezi azi pe Joseph Daul, liderul PPE, măcinat de îngrijorări, după ce alaltăieri ridica în slăvi, la Chișinău, struțo-cămila ruso-europeană pe care tot ei ne-au băgat-o pe gât în vara acestui an.

Sper că e nesincer, pentru că n-aș vrea să cred că e prost scrie Nicolae Federiuc într-un editorial publicat pe https://newsin.md/index.php?option=com_k2&view=item&id=9544:editorial-de-nicolae-federiuc-top-10-idioti-utili 

 

23/11/2019 Posted by | DIVERSE, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Viața domniței Ileana a României, fiica cea mică a regelui Ferdinand I și a reginei Maria

 

 

 

 

Principesa Ileana a României (cunoscută și ca domnița Ileana), s-a născut în ziua de 5 ianuarie 1909 la București și a decedat la 21 ianuarie 1991, în Pennsylvania, SUA). A fost fiica cea mică a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României.

Se înrudea prin mama sa, cu familiile domnitoare din Marea Britanie și Rusia.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru prințesa ileana photos

 

 

 

 

 

 

 

După venirea la tron a fratelui ei mai mare, Carol al II-lea,  principesa Ileana s-a  căsătorit în 1931, la vârsta de 22 de ani, cu arhiducele Anton de Austria. Arhiducele era absolvent al școlii Superioare de Inginerie din Madrid. Împătimit aviator, era câștigătorul a numeroase concursuri aviatice internaționale. Pe cei doi logodnici îi apropia și pasiunea pentru sport, fiind cunoscute preocupările Ilenei pentru călărie, automobilism și yachting.

Căsătoria Ilenei a fost rodul unei iubiri împărtășite de ambii soți, iar decizia celor doi tinerti de a se căsători a fost  acceptată fără rezerve de Casa Regală Română, fiind pentru prima oară când un membru al familiei regale române s-a căsătorit fără a încheia o căsătorie morganatică sau fără a trebui să respecte o alianță matrimonială.

A fost ultima căsătorie oficială încheiată în țară pentru un membru al familiei regale române. Pentru că tatăl ei murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele Carol al II-lea. Însă până la momentul căsătoriei, a trebuit rezolvată o problemă importantă: mirii erau de confesiuni diferite, iar Biserica Catolică era extrem de intransigentă când venea vorba de acceptarea unor astfel de uniuni.

În urma unor negocieri purtate de  cele două familii și Sf. Scaun, singura variantă acceptată a fost oficierea unei ceremonii catolice, fără nicio intervenție din partea clerului ortodox.

Ileana a insistat să se spovedească și să primească împărtășania înainte de căsătorie, ceea ce a dat Bisericii Ortodoxe șansa de a se implica în nunta principesei.

Era în vara anului 1931 când la Sinaia castelul și orașul întreg au îmbrăcat straie de sărbătoare. Drapelele naționale cu însemnele regale, fluturau pe toate clădirile administrative, pe stâlpi erau prinse crengi de brad și ghirlande de flori, iar străzile pe care alaiurile nuntașilor aveau sa treacă erau împodobite cu becuri multicolore, în timp ce de la gar orașului la Castelul Peleș mulțime de localnici, locuitori ai satelor din împrejurimi și  turiști, asteptau cu flori in mâini sosirea mirilor.

La vremea nunții sale, principesa Ileana era frumoasă ca o statuie antică, avea un zâmbet luminos pe chip și așa a rămas în amintirea multora dintre cei care, fie și privind-o doar trecând pe străzile Sinaiei, au fost martori la nunta ei.

 

 

 

 

 

 

Ceremoniile de  nuntă au ținut, trei zile. Și trei nopți.

La 24 iulie, Principesa avea să-și aduca prinosul de dragoste pentru țara în care s-a născut, semnând și inaintând Regelui Carol al II-lea (fratele ei mai mare) un document prin care se angaja sa nu renunțe niciodata la cetatenia româna. Momentul a fost urmat de o ceremonie de oferire de daruri, din partea familiei si a administratiei nationale si locale.

A urmat un prânz de gală. A doua zi, pe 25 iulie, monarhul avea să dea în onoarea surorii sale, a logodnicului ei și a rudelor si invitatilor un dineu oficial, urmat de o receptie cu dans. Se spune că sala de bal a castelului a devenit neîncăpătoare, atunci când cele 300 de perechi au intrat  în ritmul muzicii.

Printre cei care au participat la recepție, jurnaliștii vremii ii amintesc pe Regele Alexandru si Regina Marioara a Iugoslaviei, Regina Elisabeta a Greciei (cele doua regine din Balcani fiind, de fapt, surorile mai mare ale tinerei mirese), apoi, doua dintre surorile Reginei Maria – Printesa Alexandra de Hohenlohe si Infanta Beatrice (aceasta din urma alături de soțul ei, Infantele Alfonso al Spaniei)… Si sa nu uitam pleiada de prinți si prințese veniți din Germania și Austria, care se înrudeau cu cei doi miri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nunta princiară a avut duminica, 26 iulie 1931. La ora 10:00 s-a oficiat cununia civila, ofiter al Starii Civile fiind chiar ministrul Justitiei din acea vreme, Constantin Hamangiu. Cununia religioasa s-a oficiat o ora mai tarziu. Mirele nefiind ortodox, ea a fost celebrata de arhiepiscopul catolic, monseniorul Cisar. A fost prezent insa si patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea.

A urmat o depunere de coroane la Cimitirul Eroilor Militari din Sinaia, după care a avut loc un dejun de gală.

Principesa Ileana – devenita acum Arhiducesa Ileana – a plecat imediat după dejun, împreună cu soțul ei, la Castelul Bran, cel pe care Regina Maria avea sa i-l dăruiasca drept zestre si moștenire.  

În anii următori Ileana a locuit împreună cu soțul lângă Viena, în Austria. Ileana a continuat activitatea caritabilă a mamei sale. Atașată inexorabil de România, s-a stabilit în timpul regimului Antonescu împreună cu familia în țară și a deschis la Bran Spitalul „Inima Reginei”.

S-a  îngrijit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de militarii români răniți, cu același devotament exemplar de care dăduse dovadă în Primul Război Mondial ilustra sa mamă, Regina Maria a României.

După războiul mondial,la scurt timp după abdicarea la 30 decembrie 1947 a nepotului său, regele Mihai, prințesa Ileana a fost nevoită să părăsească din nou țara, proprietățile fiindu-i confiscate în cursul anului 1948 de regimul instalat la putere de ocupanții sovietici.

În 1950 Ileana împreună cu copiii au ajuns la Boston, în Statele unite. În următorii 11 ani, până în 1961, Ileana a călătorit de-a lungul și de-a latul Americii, ținând sute de conferințe în care a vorbit oamenilor despre România și despre situația tragică a țării sale în comunism.

  A divorțat în 1954 de arhiducele Anton, recăsătorindu-se cu Ștefan Isărescu, mariaj soldat la rândul său cu un divorț.

În 1961, Ileana a decis să se călugărească și a plecat la o mănăstire ortodoxă din Franța, unde a petrecut 6 ani ca novice. Și-a lăsat astfel trecutul regal în spate și a devenit Maica Alexandra.

În 1967, Principesa a devenit stareța mănăstirii cu hramul „Schimbarea la față” din Ellwood City, Pennsylvania, până la moartea sa în 1991.

După căderea comunismului, a mai vizitat România o singură dată, în septembrie 1990.

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/11/18/video-si-galerie-foto-regina-maria-a-romaniei-regina-soldat-si-diplomat/

 

 

 

Surse: 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana,_Principesa 

https://simonalazar.wordpress.com/principesa-ileana-o-nunta-pe-valea-prahovei 

22/11/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Republica Moldova, parte a planului rusesc care urmărește ștergerea urmelor represiunilor sovietice și rescrierea istoriei

 

 

 

 

 

 

 

„Ștergerea urmelor represiunilor sovietice și rescrierea istoriei” – Unul dintre cele mai actuale planuri ale Kremlinului este pus în aplicare

Tendințele ofensive din ultimii ani ale Rusiei de a rescrie, reinterpreta şi folosi în scopuri politice istoria Celui de-al Doile Război Mondial, care a schimbat faţa Europei şi a lumii, devin tot mai evidente. Pentru a promova versiunea sa asupra evenimentelor, regimul de la Moscova a construit o strategie masivă de propagandă, intimidare și manipulare cu un scop precis – “curățarea” URSS de responsabilitatea istorică.

După 1999, resursele angajate de Moscova au crescut dramatic fiind utilizate drept instrumente pentru rescrierea istoriei şi pentru transformarea zilei de 9 mai (1945, capitularea Germaniei naziste) într-un eveniment istoric de auto-justificare.

De altfel, acceptarea adevărului istoric s-ar bate cap în cap cu “adevărul” comod, promovat atât pe plan intern cât și pe cel extern și mai cu seamă ar fi incompatibilă cu păstrarea mumiei lui Lenin în mausoleul din Piaţa Roşie, precum şi cu păstrarea lui Stalin în poziţia de “erou naţional”.

 

 

 

 

Muzeul Ocupației Sovietice de la Chișinău a fost înființat în 2015 la inițiativa fostului ministru al Apărării Anatol Șalaru. Expoziția este dedicată represiunilor comuniste și conține peste 20 de mii de piese de muzeu între care fotografii, documente, obiecte din perioada de ocupaţie sovietică, inclusiv o baracă improvizată în care erau deţinute în Siberia victimele deportărilor staliniste. Exponatele au fost colectate de angajații Muzeului militar de la cetăţenii Republicii Moldova.

 

În cadrul evenimentul dedicat aniversării a 20-a a Uniunii Ofițerilor din Moldova, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a declarat că vrea să închidă Muzeul Ocupației Sovietice, iar în loc să deschidă un muzeu de istorie „normal, bun, frumos”, în care să se regăsească și cadoul ministrului Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu.

Inițiativa nu a rămas doar la nivel de declarație, ci a început deja să fie implementată prin demiterea, în luna octombrie a istoricului și militarului Vitalie Ciobanu din funcția de director al Centrului de Cultură și Istorie Militară. Noul director al Centrului a fost numit colonelul Alexandru Chirilenco.

Soarta muzeului depinde de decizia ministrului Apărării și a Comandantului Suprem (Igor Dodon), căruia eu mă supun”,a declarat Chirilenco pentru deschide.md

 

 

Incontestabil, propaganda rusă actuală are ca obiectiv ascunderea “scheletelor” în majoritatea țărilor ex-sovietice. Nu mai puțin importantă este însă și “ștergerea urmelor” din propria țară!

Muzeul Perm-36 ( orașul Perm) a fost singurul muzeu din Rusia, dedicat represiunilor sovietice. Acesta a fost inaugurat în locul unei foste inchisori-lagăr, cu regim inchis în care erau deținuți preponderant ucraineni și cetățeni ai țărilor baltice.

În ultimii ani, de când muzeul a trecut din subordinea fondatorilor în cea a statului, conceptul s-a schimbat însă radical. Dacă până atunci muzeul era dedicat represiunilor și victimelor regimului sovietic, acum vizitatorii pot auzi istorii despre munca colosală a angajaților.

Mai mult, de ani buni, toate căile de finanțare a muzeului au fost blocate de autorități iar organizarea unor evenimente sau fotografierea exponatelor a fost strict interzisă.

„În prezent, nu mai sunt efectuate vizite, muzeul a rămas fără electricitate , iar toţi angajaţii au fost trimişi în concediu fără plată pe o perioadă nedeterminată”, a declarat Robert Latipov, directorul secţiunii locale a ONG-ului „Memorial”.

Funcţionarea muzeului depinde, într-adevăr, în mare parte de finanţarea publică, asigurată de autorităţile din regiune, care a fost anulată „fără explicaţii” în urmă cu peste o lună, a precizat acelaşi ONG.

Incontestabil, propaganda rusă actuală are ca obiectiv ascunderea “scheletelor” în majoritatea țărilor ex-sovietice. Nu mai puțin importantă este însă și “ștergerea urmelor” din propria țară!

 

 

 



Muzeul Perm-36, orașul Perm

Muzeul Perm-36 ( orașul Perm) a fost singurul muzeu din Rusia, dedicat represiunilor sovietice. Acesta a fost inaugurat în locul unei foste inchisori-lagăr, cu regim  inchis în care erau deținuți preponderant ucraineni și cetățeni ai țărilor baltice. În ultimii ani, de când muzeul a trecut din subordinea fondatorilor în cea a statului, conceptul s-a schimbat însă radical. Dacă până atunci muzeul era dedicat represiunilor și victimelor regimului sovietic, acum vizitatorii pot auzi istorii despre munca colosală a angajaților.

Mai mult, de ani buni, toate căile de finanțare a muzeului au fost blocate de autorități iar organizarea unor evenimente sau fotografierea exponatelor a fost strict interzisă.

În prezent, nu mai sunt efectuate vizite, muzeul a rămas fără electricitate , iar toţi angajaţii au fost trimişi în concediu fără plată pe o perioadă nedeterminată”,

a declarat Robert Latipov, directorul secţiunii locale a ONG-ului „Memorial”.

Funcţionarea muzeului depinde, într-adevăr, în mare parte de finanţarea publică, asigurată de autorităţile din regiune, care a fost anulată „fără explicaţii” în urmă cu peste o lună, a precizat acelaşi ONG.

 

 

Petiții și chestionare pro-ruse – Instrumente de acțiune în Georgia

 

 

Muzeul Ocupației Sovietice, Tbilisi, Georgia

La inițiativa președintelui georgian, Mihail Saakasvili, în anul 2006 la Tbilisi a fost deschis Muzeul Ocupatiei Sovietice. Organizatorii au avut nevoie de doua luni și jumatate pentru a colecta materialele și exponatele care dateaza din perioada 1921-1991, cuprinzând fotografii, articole din ziare, obiecte persoanele ale “dușmanilor” puterii sovietice.

 În 2012 susținătorii pro-ruși de la Tbilisi au inițiat o acțiune de defăimare  a muzeului, colectând semnături pentru ca acesta să fie închis. Elgudzba Khodeli fondatoarea organizației “ Pământul este casa noastră ” și inițiatoarea acțiunii a declarat că acest muzeu reprezintă un factor iritant pentru societatea gerorgiană și compromite relațiile de prietenie cu Rusia.

Dacă acest muzeu este atât de important pentru Saakashvili de ce nu ar mai deschide unul dedicat victimelor imperiului Bizantin sau celui Otoman? De ce ar trebui să existe un asemenea muzeu? Uniunea Sovietică nu mai există,

a declarat Elgudzba Khodeli

Interesant este că în afară de inițiativa de a închide Muzeul Ocupației Sovietice, numele acestei activiste, fondoatoare a unei presupuse organizații din Tbilisi nu se mai asociază nu nicio altă acțiune. Din acest motiv, tindem să credem că atât organizația cât și șefa acesteia au fost doar niște instrumente pentru punerea în aplicare a planului de la Kremlin.

Declinul demografic rus a devenit ireversibil după 1945 şi s-a agravat continuu până astăzi. Între 22 iunie 1941 şi 9 mai 1945, URSS a pierdut 15% din populaţie – aproape 27 de milioane de oameni, majoritate tineri.

Pierderilor militare colosale ale URSS li s-au adăugat şi cele peste 16 milioane de victime civile, care au completat bilanțul participării URSS în cel de-Al Doilea Război Mondial ajungând la covărșitoarea cifră de 27 de milioane.

Pentru Stalin însă, pierderile în rândul trupelor şi civilior n-au contat  vreodată în luarea deciziilor.

 

 

 

 

 Surse:

 

20/11/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: