CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Secularismul şi societatea modernă

CER SI PAMANT ROMANESC

 Image result for secularism photos

 

Adjectivul secular poate fi intâlnit şi folosit in limba română cu două inţelesuri:

1. Care durează sau are o vechime de o sută de ani, centenar (şi, prin extensie, foarte vechi, străvechi);

2. Care nu ţine de biserică, laic, mirean, lumesc.

 

Dicţionarele româneşti de limbă (diferite de cele de tip enciclopedic sau de cele dedicate terminologiilor de specialitate) consemnează, toate, primul sens al lui secular.

In ediţiile din 1975 şi 1984 ale DEX-ului sensul al doilea nu apare, el făcându-şi intrarea abia in Suplimentuldin 1988, fără a i se indica, insă, etimologia.

Nici Dicţionarul de neologisme, in multiplele lui ediţii, nu consemnează sensul al doilea – o face insă Marele dicţionar de neologisme din anul 2000, indicând greşit, ca unic etimon, pentru ambele sensuri, fr. séculaire.

Singurul dicţionar care face o dublă trimitere etimologică, la fr. séculaire şi la fr. séculier, este

Vezi articol original 2.074 de cuvinte mai mult

10/02/2017 Posted by | DIVERSE | Lasă un comentariu

Jumătate de mileniu de Protestantism

 

 

 

 

 

Reformatorul religios Martin Luther

 

Reformatorul religios Martin Luther

 

În 2017, Protestantismul împlineşte jumătate de mileniu.

 

Reforma protestantă a fost cel de-al treilea mare moment din istoria creştinătăţii, după Edictul de la Milano (313 d.I.Hr.) şi Marea Schismă din anul 1054.

Pastorul şi doctorul în teologie german Martin Luther, a fost primul teolog ale cărui reforme au stat la baza înființării Bisericii Evanghelice – Luterane. S-a născut la 10 noiembrie 1483 la Eisleben în Saxonia şi a decedat în ziua de 18 februarie 1546, tot în oraşul său natal, Eisleben.

În calitate de preot catolic, doctor în teologie şi profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg, el a scris lucrarea „Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum”, în care a enunţat primele idei ale Reformei, devenite foarte cunoscute sub numele de „Cele 95 de teze” după ce, pe 31 octombrie 1517, le-a afişat pe uşa bisericii din Wittenberg.

Aceste 95 de teze au devenit faimoase pentru că acestea contraziceau o serie de dogme ale Bisericii Catolice şi au declanşat în scurt timp un conflict ireconciliabil cu Pap de la Roma şi teologia oficială.

Perioada în care a trăit Luther a fost aceea în care tipărirea  Bibliei şi a altor lucrări pe scară largă a devenit posibilă după introducerea tiparului de către un alt german, Johannes Guttenberg.

În cele „95 de Teze” publicate de Luther, erau criticate documentat abuzurile Bisericii Catolice şi practica acesteia de a vinde „indulgenţe”.

 

 

 

 

Image result for picture of martin luther

 

 

 

Într-adevăr, pentru a strânge fonduri necesare construirii Bazilicii Sf.Petru de la Roma, Papa Leon al X-lea a aprobat vânzarea către credincioşi a unor indulgenţe prin care oferea, în schimbul unei sume de bani, anularea suferinţelor vremelnice datorate păcatului, care se iertau prin pocăinţă.

Luther şi-a atras mânia Papei, care l-a blamat pentru afirmaţia sa conform căreia:

 „Indulgenţele sunt înşelătorii pioase… În faţa dreptăţii lui Dumnezeu, indulgenţele nu sunt de nici un folos celor care le câştigă pentru îndepărtarea pedepsei datorată păcatului lor real.”

Papa a dispus ca Luther să se prezinte la Augsburg în faţa cardinalului Thomas Cajetan, iar acesta i-a cerut să-şi retracteze Tezele, însă a argumentat că le-ar putea retrage numai dacă i se va dovedi pe baza Bibliei, că el ar fi cel ce a greşit.

Pe 9 noiembrie 1518, suveranul pontif a condamnat scrierile lui Luther, iar în anul următor două comisii papale care le-au analizat le-au numit „erezii, scandaloase şi ofensatoare pentru urechile pioase.”

În 1520, Papa Leon e emis o Bulă papală care declara eretice scrierile lui Luther, dându-i totodată un răgaz de 4 luni pentru a le retracta.Refuzul de a le retracta i-au atras lui Martin Luther din partea Bisericii Catolice, excomunicarea, Papa cerând totodată împăratului Carol al V-lea executarea lui Luther.

A scăpat de pedeapsă graţie ajutorului dat de principele elector al Saxoniei, Frederick al III-lea, care i-a oferit adăpost în castelul „Wartburg”, lângă Eisenach, unde a stat ascuns sub pseudonimul „cavalerul George”. 

În această perioadă a tradus în limba germană Noul Testament, contribuind astfel la crearea limbii germane supradialectalecare a stat la baza unei epoci noi în literatura modernă germană.

Traducerea Scripturilor în limbile naţionale ale popoarelor, propagate cu ajutorul tiparniţelor inventate de Guttenberg, au adus o nouă perspectivă pentru adevărul şi geniul creştinMişcarea reformistă din Biserica Apuseană iniţiată de Luther, a început în scurt timp să ia şi caracterul unei mişcări politice care a condus la scindarea Bisericii Catolice, prin apariţia Bisericii Protestante.

Cu timpul, în cadrul Protestantismului au apărut diverse alte curente, între care cele mai răspândite sunt: Lutheranismul, Anabaptismul, Anglicanismul, Prezbiterianismul, dar şi culte neoprotestante cum ar fi adventismul, baptismul, penticostalismul, etc.

Putem așadar concluziona, spunând că Reforma Protestantă a declanşat profunde schimbări poltice şi juridice în epocă, punând  în cauză rolul Bisericii care până atunci era principalul factor politic şi legislativ şi deschizând porţile secularismului în societate.

 

 

 

 Daniela Chirciuhttp://ro.blastingnews.com/cultura/2017/01/in-2017-protestantismul-impline-te-jumatate-de-mileniu-001432549.html

03/02/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pierderi ale Armatei Române în războaiele purtate după cucerirea independenţei de stat a ţării noastre

Pierderi ale Armatei Române în războaiele din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

 

 În opinia publică circulă diverse cifre privind pierderile Armatei Române de-a lungul timpului, unele fanteziste, a devenit necesar să fie cunoscute de publicul larg datele la care istoriografia militară românească a ajuns, după cercetări minuţioase în arhivele româneşti şi străine. Oricum, cercetările sunt departe de a fi finalizate, dar informaţiile sunt credibile.

România a participat, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea la patru mari războaie: 1877-1878 (este cunoscut sub numele de Războiul pentru Independenţă); 1913 (al Doilea Război Balcanic, primul consumându-se în anul 1912, fără participare românească), 1916-1919 (Războiul Re(în)tregirii); 1941-1945[ cu două secvenţe, unul sfânt(22 iunie 1941-23 august 1944) şi altul drept (23 august 1944-12 mai 1945)
Efectivele angajate în aceste conflicte au fost numeroase, iar pierderile umane însemnate, datorită mai multor factori: slaba înzestrare asigurată pe timp de pace forţelor militare; raportul de forţe, îndeobşte nefavorabil; erori grave în planificarea strategică şi în conducerea trupelor; condiţiile de timp şi anotimp (la Stalingrad şi Caucaz în toamna anului 1942, cei aproape 400.000 de soldaţi români au fost prinşi de „iarna rusească”, în ţinută de vară care nu a mai sosit până la terminarea luptelor) etc.

 

1. În Războiul de Independenţă, armata română a pierdut:

-4.302 morţi şi dispăruţi, din care 40 de ofiţeri şi 15 medici;
-3.316 răniţi din care 70 de ofiţeri.
De asemenea, în acest conflict armata a avut 19.084 de bolnavi din care 210 ofiţeri şi 74 de medici.

2.În al Doilea Război Balcanic (1913) nu au avut loc ciocniri sau lupte, dar armata a avut 1.150 de militari morţi, datorită epidemiei de holeră, declanşată în zona muntoasă a Balcanilor.

3.În Războiul de Întregire

Cercetările serioase din arhive arătă următoarea situaţie:
-1913 ofiţeri şi 95.454 de soldaţi morţi pe front, în infirmerii sau spitale din ţară ca urmare a bolilor sau rănilor; aceştia au fost identificaţi nominal
-248 de ofiţeri şi 51.177 de soldaţi morţi pe front, în ţară sau străinătate, în împrejurări necunoscute; în mare parte ei au rămas neindentificaţi
-169 de ofiţeri şi 70.335 de soldaţi morţi în lagărele de prizonieri.
Numărul total al morţilor armatei române se ridică, prin urmare, la 2.331 de ofiţeri şi 216.966 soldaţi.
iar al civililor morţi ca urmare a bătăliilor, rănilor ori tifosului exantematic este apreciat la circa 250.000. Nu au intrat aici decesele considerate normale.
Cifrele de mai sus sunt pentru Vechiul Regat, dar, în anii Primului Război Mondial, sute de mii de români au luptat în armatele austro-ungare şi ruse. Numărul militarilor români, morţi sub steag străin este greu de apreciat. Cercetări estimative vorbesc de circa 50.000  români transilvăneni morţi în timpul războiului mondial în anii 1914-1918.

 

4. În al Doilea Război Mondial situaţia a fost următoarea :

-campania din est: 71.585 de morţi, din care 3.113 ofiţeri, 1.823 de subofiţeri şi 66.649 de soldaţi;
-campania din vest: 21.053 de morţi din care 859 de ofiţeri, 776 de subofiţeri ţi 19.400 de soldaţi.
Total în cele două campanii: 92.620 de morţi, din care 3.372 de ofiţeri, 2599 de subofiţeri şi 86.049 de soldaţi.
La aceştia se adaugă 333.966 de răniţi(243.622 în Est şi 90.344 în Vest.) şi 367.976 de dispăruţi, cei mai mulţi prizonieri, din care 309.533 în Est şi 58.443 în Vest).
Cifrele totale se ridică la 794.562 militari(624.740 în Est şi 169.822 în Vest.)

Aceste cifre sunt impresionante. Concluziile le puteţi trage singuri. Doar un singur gând. De Ziua Eroilor să punem o floare la monumente, şi să aprindem o lumânare pentru toţi cei care au luptat vitejeşte în armata română, săvârşindu-se din viaţă pe câmpul de onoare, pentru independenţa patriei noastre.

Dumnezeu să-i odihnească !

 

sursa: absolventi1969.wordpress.com

30/01/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: