CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1940 – Un an tragic pentru România

1940 – Anul prăbuşirilor

 

Greu se poate imagina un an care să stea sub pecetea tragicului, aşa cum a fost 1940 în istoria României. L-am putea numi anul tuturor prăbuşirilor şi al sfărâmării tuturor iluziilor.

Mai întâi de toate, România Mare, visul atâtor generaţii, devenea din nou România mică, teritoriul ţării la sfârşitul anului 1940 fiind doar cu puţin mai mare decât cel dinainte de Marea Unire de la 1918.

Ceea ce am cedat între 28 iunie şi 7 septembrie 1940 s-a cuantificat nu numai în kilometri pătraţi şi în număr de locuitori, dar şi în structuri industriale, unele nou create, bogăţii ale solului şi ale subsolului, instituţii culturale şi de învăţământ, ce asiguraseră o dezvoltare de o densitate calitativă fără precedent în istoria ţării. Dar datele statistice purtau şi însemnele unor tragedii umane, colective şi personale, a unor destine frânte, a unor vieţi de familie destrămate.

Viitorul şi visele tuturor acestor români înstrăinaţi în mod samavolnic se prăbuşiseră, în majoritatea cazurilor, pentru totdeauna.

Trăisem douăzeci de ani cu încrederea că nimeni şi nimic nu mai poate clinti ceea ce cuceriserăm prin luptă îndârjită, prin jertfa a zeci de mii de soldaţi pe câmpul de luptă, prin sacrificiile inimaginabile ale românilor.

Trăisem cu iluzia că ceea ce consfinţiseră tratatele internaţionale, întemeiate pe drepturi istorice, pe realităţile etnice, sociale şi culturale, dar mai ales prin voinţa majorităţii populaţiei, nu mai poate fi pus vreodată sub semnul întrebării.

Trăisem cu iluzia că suntem o ţară respectată, o ţară care şi-a cucerit un loc intangibil în concertul naţiunilor.

Trăisem cu certitudinea că suntem pregătiţi să înfruntăm totul şi pe toţi.

Trăisem cu iluzia că Restauraţia, ziua când „frumosul Crai”, cum îl numea Tudor Arghezi, care „la capătul sborului cel mare”, „s-a întors pe tronul strămoşesc”, cum spunea Adrian Maniu, avea să fie un nou început.

Trăisem, mai ales de la începutul lui 1938, în vârtejul defilărilor, al cortegiilor, al sărbătoririlor, al festivităţilor grandioase, al cultului pentru omul providenţial care, cu sceptrul regal şi sprijinindu-se pe Constituţia „ieşită din condeiul lui Istrate Micescu” în numai două nopţi, ştergea cuceririle democraţiei româneşti, partidele politice şi presa lor, parlamentul ales prin vot universal, egal şi direct şi le înlocuia cu plebiscitul popular, instaurând pentru prima dată în istoria modernă a ţării noastre partidul unic, lagărele de concentrare şi execuţiile sumare.

Dar, la zece ani după Restauraţie, aventura lui Carol II se va sfârşi printr-o plecare umilitoare, pe podeaua unui compartiment de tren, lăsând în urmă o ţară destrămată.

Nimic nu fusese adevărat. Totul s-a dovedit a fi gol. O imensă înşelăciune, o farsă scoasă la lumină de dezbaterile Consiliilor de Coroană, când s-a văzut că tot ceea ce crezusem a fi de netrecut şi de neclintit nu era decât butaforie şi că oamenii care conduseseră ţara, cei ce se aflau în fruntea „armatei regale” veniseră să constate şi să dezvăluie nepregătirea şi neputinţa noastră. Se încurcau în cifre, aruncau vina unii asupra celorlalţi.

Ruga poetului Nichifor Crainic, cu nici un an înainte, în octombrie 1939, se dovedea acum, la mijlocul lui 1940, a nu fi fost ascultată de Cel de Sus:

„Miluie-l doamne pe Rege

Dăruie – armatei Regale

Crucea izbânzilor tale

Peste pământ şi văzduh

Sfântul strămoşilor duh.”

Deosebirea esenţială, radicală, între Carol II şi cei doi înaintaşi, Carol I şi Ferdinand I, stă în faptul că ceea ce aceştia au cucerit prin luptă, Independenţa şi România Mare, Carol II a pierdut fără luptă, cedând rând pe rând pământul din care cu doar câteva săptămâni înainte se legase să nu înstrăineze nicio brazdă.

Aceasta se întâmpla în timp ce Finlanda, cu un sfert din populaţia noastră, se opusese eroic invaziei sovietice.

Iar Polonia nu cedase decât la capătul unor lupte crâncene celor două imperialisme, vestic şi estic, ce dispuneau de mijloace militare infinit superioare.

Anul 1940 a însemnat prăbuşirea unui Tron care, atunci când gardul Palatului din inima Bucureştiului a început să fie zgâlţăit de manifestanţii furioşi, a fost părăsit de toţi, făcând ca încredinţarea pe care Tudor Arghezi i-o dăduse cu două luni înainte:

„Dar sufletele, inimile toate / Bat lângă Tine, Doamne, Sănătate!” să rămână doar un patetic final de poezie.

Atunci, la 6 septembrie 1940, pleca într-un exil din care nu a mai revenit, în ciuda zbaterilor sale, un Rege pe care toţi, cu excepţia Elenei Lupescu şi a lui Ernest Urdăreanu, aveau să-l părăsească. Odată cu această „trecere”, cum a numit Carol II abdicarea, se prăbuşea şi un sistem.

Înglodată în afaceri, în egoism şi într-o viaţă de plăceri, înalta societate românească şi cea mai mare parte a clasei politice a dat dovadă de cecitate pe toate planurile, nesesizând realităţile durereroase ale ţării şi nereceptând din ceea ce se petrecea în Europa decât frenezia luxului. Totul se desfăşura într-un cerc închis, totul se reducea la ecuaţia guvern-opoziţie, la treceri cât mai profitabile dintr-o parte în alta.

Această stare de fapt a deschis drumul afirmării extremei drepte, care, la alegerile din 1937, reprezenta o formaţiune semnificativă a eşichierului politic. În lupta dezlănţuită între Carol II şi mişcarea legionară, timp de doi ani, fiecare parte a folosit metode violente mergând până la crimă. (Notă F.N. Crimele Mişcării Legionare au fost doar acelea care pedepseau trădarea: cea a lui Mihai Stelescu pentru trădare, ucis de grupul de legionari supranumit Decemvirii; cea impotriva lui I.G. Duca pe peronul gării de la Sinaia pentru acte anti-legionare şi de trădare a ţării, de grupul Nicadorilor. Factorul determinant în luarea deciziei de suprimare a lui I.G. Duca a fost acela că a aprobat intrarea în România a 300.000 de evrei din Germania şi Austria.

Unii autori susţin că evreii ar fi intenţionat să facă un Israel european pe teritoriul românesc, având în vedere că deja în Moldova, în principalele oraşe evreii reprezentau majoritatea din procentul populaţiei; ultima crimă comisă de Mişcarea Legionară a fost cea impotriva lui Armand Călinescu, prim-ministrul, care avea pe conştiinţă viaţa (şi tinereţea) Căpitanului, a Nicadorilor şi a Decemvirilor, ucişi prin strangulare de gardienii care îi păzeau. 

Cei care l-au ucis pe Armand Calinescu poartă numele de Răzbunătorii. Scopul lor a fost acela de a-l pedepsi pe Armand Călinescu pentru crimele făcute împotriva legionarilor.

In comparaţie cu acestea, regimul lui Carol al II-lea a prigonit, torturat si ucis mii de legionari.)

La 6 septembrie 1940, mişcarea de extremă dreaptă ieşea învingătoare, ca la 14 septembrie să-şi consfinţească supremaţia: România devenea „stat naţional-legionar”.

În noaptea din 27 spre 28 noiembrie este asasinat N. Iorga. Aceasta crimă odioasă a rămas nepedepsită până în ziua de astăzi, posteritatea căutând doar motivaţii pentru cei ce au comis-o şi scuze pentru cei ce au tolerat-o.

În anul acesta, când se împlinesc şapte decenii de la una dintre cele mai cumplite fapte din istoria ţării, ne întrebăm ce ar putea să-i oprească pe toţi cei ce au un cuvânt de spus în această ţară, pe toţi cei ce sunt solidari cu trecutul, dar şi cu prezentul, să se unească şi să ceară ca Universitatea din Bucureşti, unde N. Iorga a fost timp de peste patru decenii Profesorul mai multor generaţii, cel care a făcut din catedră o tribună pentru cele mai înalte idealuri ale României, să se numească „Nicolae Iorga”.

Ar fi actul prin care am dovedi că suntem la înălţimea misiunii noastre pe acest pământ, actul prin care am dovedi tuturor că ştim să ne respectăm şi să ne preţuim valorile.

Şi, astfel, anul 1940 se încheia cu crima peste care nu se mai putea trece. Pentru că oricâte adversităţi, oricâte duşmănii, oricâte neînţelegeri a generat personalitatea proteică, unică, a lui N. Iorga, el devenise un simbol, unul din făuritorii de istorie care se desprind din hăţişul zilelor şi capătă încă din timpul vieţii apoteoza nemuririi.

Ne vom aduce aminte de toate acestea şi de multe altele acum, când se împlinesc şaptezeci de ani de când România s-a văzut părăsită şi ciopârţită.

Vom începe din numărul viitor rememorarea anului 1940 cu dubla aniversare a lui Nae Ionescu, cel ce a fost deopotrivă unul din gânditorii ce au dovedit o cutezanţă ieşită din comun, profesorul care a fascinat şiruri de învăţăcei cărora nu le-a transmis doar cunoştinţe, ci i-a deprins să gândească, să descopere şi să se descopere, dar şi unul din cei mai străluciţi gazetari ai României.

În istoria învăţământului românesc, Nae Ionescu rămâne unul dintre şefii de şcoală care au creat în jurul lor un nucleu de discipoli ce le-au perpetuat numele, editându-le postmortem opera, scriind despre el în ţară şi în străinătate, întreţinând un adevărat cult al omului, al profesorului, al filosofului. Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, C. D. Amzăr sunt numai câteva dintre numele de filozofi care au recunoscut valoarea lui Nae Ionescu şi au fost necondiţionat marcaţi de prezenţa lui.

A fost, deasemenea,  unul dintre cei mai străluciţi gazetari ai României.

După cum Nae Ionescu a fost, după 1933 şi culminând cu 1938, anul în care i-au fost interzise manifestările publice, mentorul ideologic al extremei drepte, cu care, de la un moment, numele i s-a identificat.

Nu în sensul unei angajări organizatorice, a unei adeziuni scrise, ci prin îndrumarea sprituală a mişcării legionare, printr-un necondiţionat sprijin jurnalistic, printr-o francă ofensivă împotriva inamicilor ei.

Între 4/16 iunie 1890 şi 15 martie 1940 se desfăşoară o viaţă scurtă, bogată în fapte, în care intelectualul cu răsfrângeri în atâtea domenii se însoţeşte cu omul spectacol care vrea să uimească pe cei din jur, să-i fascinze nu numai prin profunzimea şi vastitatea înzestrărilor sale, dar şi printr-un mod de a fi în care originalitatea se însoţea cu provocarea.

O sută douăzeci de ani de la naştere şi şaptezeci de ani de la moarte sunt două date care închid un destin ieşit din comun asupra căruia se cuvine să medităm.

 

Sursa:http://www.artlitera.ro

Articol după Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu

23/05/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mii de musulmani turci cer autorităţilor să transforme Hagia Sofia din Istanbul, una dintre cele mai mari biserici creştine care s-au construit vreodată în lume, într-o moschee. VIDEO

 

Turcia ar putea transforma muzeul Hagia Sophia, din Istanbul, în moschee

 

 

 

 

 

Presiunea politică s-a intensificat în Turcia, în legătură cu transformarea vechiului muzeu Hagia Sophia din Istanbul în moschee, în cadrul unei campanii despre care observatorii avizaţi susţin că este cea mai recentă măsură a administraţiei de la Ankara de a eroda Constituţia seculară a ţării, informează Armenpress.

Aceasta agenţie de presă afirma, citând publicaţia britanică The Times, că s-au înmulţit cererile ca fosta bazilică creştină, una dintre marile comori arhitectonice ale umanităţii şi poate cel mai mare punct de atracţie din Istanbul, să fie redeschisă musulmanilor pentru rugăciune.

În 2015, muftiul de Ankara, Mefail Hızlı,declara că crede că transformarea clădirii în moschee va fi accelerată, iar în ziua de 1 iulie 2016, Coranul a fost citit în Sfânta Sofia de un muezin, pentru prima dată după 85 de ani .

Această fostă biserică creştină este recunoscută drept una dintre cele mai mari si impresionante cladiri din lume şi se află in Istanbul – vechiul Constantinopol.

A fost clădită în forma ei actuală, între anii 532 si 537, în baza planurilor arhitecţilor Isidor de Milet si Anthemiu de Tralles,  profesori de geometrie la Universitatea din Constantinopol,  la ordinul imparatului  bizantin Justinian I şi  transformată de invadatorii turci în moschee musulmană, în prezent servind doar ca  muzeu.

A fost o culme a dezvoltarii arhitecturii antice târzii, şi prima capodoperă a noului stil bizantin. a ramas încă aproape pe de-a intregul păstrată sub înfăţişarea pe care o avea în secolul al Vl-lea. Dupa mărturia unui cronicar, Iustinian a dorit ” o biserica asa cum nu a mai fost niciodata de la Adam incoace si cum nu va mai fi nicicand de-acum inainte „.

Mai bine de 900 de ani, Biserica Sfanta Sofia a servit ca scaun episcopal de către Patriarhii Ortodocşi de la Constantinopol. Totodata, ea a găzduit şi cele mai mari sinoade bisericeşti şi ceremonii imperiale. Structura clădirii a fost grav avariata de o serie de mari  cutremure de pamânt. Domul său original s-a surpat in urma unui cutremur de pamânt în anul 558, următorul dom prăbuşindu-se şi el în anul 563. Alte distrugeri majore au mai avut loc şi în anii 989 şi 1346.

In anul 1204, mareaţa Biserică Sfânta Sofia a fost jefuită şi lipsită complet de podoabele sale şi de relicve foarte pretioase, de către cavalerii cruciaţi, aceste acte barbare tensionând pentru multă vreme relaţiile dintre  Bisericile Creştine de Răsărit şi de Apus.

Multe dintre bogaţiile furate de catre cavalerii cruciaţi din Biserica Sfânta Sofia pot fi vazute astazi in interiorul Basilicii Sfantului Marcu de la Veneţia.

Se spune că slujbele ţinute in Sfânta Sofia erau atât de grandioase, încât participarea la una din aceste ceremonii l-a determinat pe cneazul Vladimir I al Rusiei Kieviene să hotărască creştinarea sa şi a poporului său, în ritul creştin al  Patriarhiei Constantinopolului

 

 

 

 

Sfanta Sofia - Aghia Sophia din Constantinopol

 

 

Timp de 15 secole, încă de la înălţarea sa, bazilica Sfânta Sofia nu a fost scutită de furtuni de tot felul. Cu toate acestea, de la înălţimea celor 55 de metri ai săi, acest cel mai vizitat monument din Istanbul, a reuşit să treacă peste războaie, să reziste la seisme nemaiîntâlnite şi să supravieţuiască multor polemici şi adversităţi.

Ultima sa zi de locaş  sfânt al creştinătăţii a fost 29 mai 1453, când sultanul Mohammed al II-lea – Cuceritorul – a invadat oraşul Constantinopol, în fruntea hoardelor sale.

Sultanul a rămas uimit de frumuseţea acesteia, hotarând transformarea ei în moschee imperiala. Cuceritorul a tratat cu respect Sfanta Sofia şi se spune că inainte de a intra pentru prima oara în această măreţă biserică, Mohammed şi-a turnat o mana de ţărână pe cap, în semn de umilinţă.

La inceput, turcii nu au modificat multe lucruri în mareaţa biserică. Pentru transformarea acesteia în moschee, ei au adaugat, pentru inceput, doar un „mihrab” (o nişă de rugăciune, pe peretele aflat pe direcţia oraşului lor sfânt, Mecca), un „minbar” (amvon) şi un minaret de lemn.

Dupa un oarecare timp, toate imaginile reprezentate în mozaicurile bisericii au fost acoperite cu tencuială, ca urmare a unui ordin religiosislamic de interzicere a reprezentărilor artistice ale persoanelor.

Cea mai importantă restaurare a moscheei – Biserica Sfanta Sofia – a avut loc intre anii 1847 si 1849, când sultanul Abdulmecid al II-lea a apelat la ajutorul arhitecţilor Gaspare si Guiseppe Fossati. Cei doi fraţi au consolidat domul si bolţile, au indreptat coloanele, restaurând si decoraţiile interioare şi exterioare.

 

 

 

 

Sfanta Sofia - Catedrala din Constantinopol (astazi Istambul)

 

 

 

In anul 1934, sub presedintele turc Kemal Ataturk, Biserica Sfânta Sofia a fost secularizată şi transformată în muzeu – Muzeul Sfânta Sofia sau „Muzeul Ayasofya”, statut pe care l-a avut până în zilele noastre.

Covoraşele liturgice folosite pentru rugaciune au fost indepărtate, scoţând la lumină minunata marmura a podelei.

In anul 1993, o comisie UNESCO ajunsă in Turcia a rămas profund întristată văzând proasta stare a acestei minunate bijuterii a arhitecturii mondiale: tencuiala se desprindea de pe pereţi, marmura era murdară, ferestrele erau pe alocuri sparte, tablourile şi mozaicurile erau  afectate intr-o masura mai mica sau mai mare, iar acoperişul era  foarte prost izolat împatriva apei.

Monumentala  Sfânta Sofia se află acum, din nou, în centrul unor dezbateri aprinse, într-o perioadă în care conducătorii Turciei sunt acuzaţi deschis că doresc să „islamizeze” ţara, după ce s-au înmulţit acţiunile şi declaraţiile favorabile  retransformării aceastei  foste biserici ortodoxe, devenită muzeu în 1934, în moschee, aşa cum fusese timp de cinci secole pe vremea Imperiului Otoman, după alte 1000 de ani de creştinism.

 

 

 

 

 

 

 

Iată că în dimineața zilei de 13 mai 2017, o mare mulţime de turci musulmani s-au adunat pentru a se ruga în faţa Hagiei Sofia din Constantinopol, cerând transformarea acesteia în moschee cât mai rapid 

Ziua de 29 mai marchează, în acest an, pentru musulmani, cea de-a 564-a aniversare a transformării în anul 1453, a acestui sfânt locaş ortodox în moschee, de catre turcii care invadaseră marele oraş Constantinopol, capitala Bizanţului.

Mulţimea a fost  organizată de Asociația Tineretului Anatolian (AGD) şi  s-a întrunit la ora 4 dimineaţa în stradă, în fața Hagiei Sophia, pentru a citi rugăciunile de dimineață și a-şi striga totodată, sloganurile:

„Rupeţi lanţurile, deschideţi Hagia Sofia!”,
„Muzeul să fie transformat în moschee!”.

Această organizaţie se conformeaza în continuare misiunii date de fostul său lider, decedat, Necmettin Erbakan şi devizei : „Viața este credință și jihad“.

Gruparea se situează ferm pe o poziţie împotriva a tot ceea ce nu este musulman în societatea turcă.

 

 

 

Image result for hagia sfânta sofia photos

 

 

 În timpul regimului laic al lui Mustafa Kemal Attaturk, catedrala ortodoxă devenită moschee timp de cinci secole, Sfânta Sofia, a fost transformată în muzeu şi este vizitată în fiecare an de multe milioane de turişti.

Începând cu anul 2013, Partidul „Justiție și Dezvoltare“, care conduce Turcia, discută despre transformarea din nou a fostului lăcaş creştin, într-o moschee  activă.

La rândul său, președintele Recep Tayyip Erdoğan,  a vorbit recent despre perioada Imperiului Bizantin, ca despre un „capitol întunecat“ al istoriei, anunţând la inceputul acestui an, public, că va citi personal rugăciuni musulmane la Sfanta Sofia, in ziua din Vinerea Mare a acestui an.

Până la urmă acest eveniment nu a mai avut loc, iar Erdoğan nu a mai citit rugăciunile, însă mișcarea de transformare a Hagiei Sofia în moschee câștigă din nou teren, așa cum s-a putut constata , conform http://www.pravoslavie.ru/english/103470.htm), după recenta acţiune a grupului musulman de rugăciune, din 13 mai 2017.

 

 

Surse:

http://www.napocanews.ro/; www.agerpres.ro; http://www.diacaf.com/http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/catedrala-sfanta-sofia-istanbul-67675.html

 

 

 

 

22/05/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Marea sărbătoare creştină a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

Image result for sfintii constantin si elena

 

Credincioşii ortodocşi din întreaga lume şi Biserica Ortodoxa îi prăznuiesc în ziua de 21 mai pe Sfintii Împăraţi Constantin şi Elena.

Constantin cel Mare 

 

 Sfântul împărat Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, cunoscut şi sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, s-a născut in orasul Naissus (Niş, în Serbia) pe 27 februarie 272, şi a decedat în data de 22 mai 337.

A fost impărat roman între anii 306 – 337 şi se spune că ar fi avut origine tracă. 

A devenit suveran al intregului Imperiu Roman după invingerea rivalilor săi, Maxentiu si Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu şi Lactanţiu, in ajunul luptei cu Maxentiu de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă deasupra soarelui şi inscripţia în limba latină „prin acest semn vei învinge”(„In hoc signo vinces”).

Noaptea, in timpul somnului, i s-a descoperit Mântuitorul Iisus Hristos, care i-a cerut să pună semnul Sfintei Cruci pe steagurile soldaţilor săi ca semn protector în lupte.

Dând ascultare poruncii primite, va ieşi biruitor in lupta cu Maxentiu, iar ca dovadă a credinţei sale în ajutorul divin,a rămas inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisea că a câştigat lupta  „instinctu divinitatis” = „prin inspiratie divina”.

Cea mai insemnată realizare a imparatului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), în urma căruia creştinismul a ajuns să fie recunoscut de stat. Va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

După acest edict, imparatul a scutit Biserica Creştină de impozite, i-a acordat dreptul de a primi donaţii şi a dat episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecaţi după legile statului. 

Marele împărat Constantin a inlăturat pedepsele contrare spiritului crestin, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu), a îmbunătăţit tratamentul în închisori, a uşurat procedurile de eliberare a sclavilor, acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici.

A protejat prin lege săracii, orfanii şi văduvele, modificând legislaţia privind căsătoria, a îngreunat  posibilităţile de divorţ şi a pedepsit adulterul.

De asemenea, a atribuit Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia)şi încă din anul 317, a început să bată monedă cu simboluri creştine.

Tot el a declarat în anul 321, duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, drept zi de odihnă în imperiu, o zi în care şi soldaţii asistau la slujba creştină.

Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invaţatura schismaticului Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatal şi deci, din veci cu El.

La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixata data Paştilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească.

A construit o nouă capitală, inaugurată la 11 mai 330 , transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman de Răsărit. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult, printre care Biserica Sfinţiilor Apostoli.

A murit la scurt timp (337) în Nicomidia si a fost inmormântat în biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el.

Sfântul împărat Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia.

Impărăteasa Elena

 

Imparateasa Elena, Flavia Iulia Helena mama imparatului Constantin cel Mare, s-a nascut in provincia Bitinia şi a trait intre anii 248 – 329. Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313 e.n.

A fost căsătorita cu generalul roman Constantinuius Chlorus, care, în anul 293, la indemnul imparatului Diocletian, a divortat de ea. Sfânta nu s-a mai recăsătorit şi a trait retrasă, departe de atenţia publica, dar aproape de fiul sau, viitorul împărat Constantin. 

A fost o creştină foarte evlavioasă, care a sprijinit ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, precum şi alte 18 lăcaşuri sfinte.

Ea a descoperit pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit tradiţiei, aici au fost găsise trei cruci şi pentru a se identifica cea pe care a fost rastignit Hristos, le-au atins  pe rând de un mort.

Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inalţat-o in faţa mulţimii.

De  atunci, ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inalţării Sfintei Cruci în calendarul crestin.

Tot sfintei împărătese Elena i s-a atribuit şi  gasirea ramaşitelor celor trei magi.

Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri.

 

Semnificatia numelor  Constantin si Elena

 

Numele Constantin este de origine latină şi vine de la cuvântul „constans, constantis” („constant”, „ferm”).

Elena – Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin grecescul „helane” („torta”, „faclie”, dar şi „foc sacru”, la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele („lumina arzatoare a soarelui”).

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt doi dintre cei mai iubiţi sfinţi de către români. Aşa se explică şi faptul că aproximativ 1.850.000 de români poartă numele Constantin şi Elena sau derivate ale acestora.

La mulţi ani tuturor celor care poartă aceste nume!

 

Surse: Creştin Ortodox.ro; Mediafax.ro

 

 

 

 

 

21/05/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: