ZIUA DE 4 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 4 octombrie în istoria  noastră

1509: A avut loc Bătălia de la Hotin între oastea Moldovei condusă de Bogdan al III-lea, domn al Moldovei între 2 iulie 1504–20 aprilie 1517, fiul lui Ștefan cel Mare și cea poloneză condusă de hatmanul Mikołaj Kamieniecki.

Lupta s-a încheiat cu victoria polonezilor și a fost ultima bătălie a războiului moldoveano-polon, început în 1502 și încheiat prin tratatul de pace de la Camenița de pe 22 ianuarie 1510, prin care Bogdan a renunțat la pretențiile asupra Pocuției și la planul de căsătorie cu Elisabeta Jagello în schimbul unor avantaje politico-economice.

1848: A apărut săptămânalul cu text bilingv român şi german, ”Bucovina’’, Gazetă Românească (Romanische Zeitung) pentru politică, religie și literatură” editat de fraţii Gheorghe si Alecu Hurmuzaki până la data de 20 septembrie 1850.

A fost primul periodic al românilor bucovineni şi o tribună de apărare a intereselor lor naţionale, intelectuale şi materiale ale poporului român.

Foto: tiparituriromanesti.wordpress.com.

Articolul – program publicat în primul număr, era programul revoluţiei române de la 1848 din Bucovina, exprimat   în „Petiţia Ţării”, iar ziarul se adresa în paginile sale întregului neam românesc.

Ziarul Bucovina, a avut colaboratori străluciţi: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Costache Conachi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Cârlova, Vasile Pogor, Mihail Kogalniceanu, Andrei Şaguna, Andrei Mureşanu, Aron Pumnul, Gheorghe Bariţ etc.

Referindu-se la activitatea literară desfăşurată de “Bucovina”, Nicolae Iorga o asemăna cu cea a ”Daciei Literare”.

1853: Turcia declară război Rusiei. Începe oficial războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia, pe de o parte şi Turcia, Anglia, Franţa şi Regatul Sardiniei, pe de altă parte.

Conflictul a început, de fapt, în 21 iunie 1853, când Rusia a ocupat principatele Moldovei și Valahiei, fără a declara război puterii suzerane, Imperiul Otoman; unii dintre generalii de la Sankt Petersburg doreau să stabilească granița rusească pe Dunăre și să anexeze cele două state românești, așa cum în 1812, imperiul țarilor cotropise Basarabia.

Diplomații ruși voiau chiar mai mult: ei credeau că este posibilă cucerirea Constantinopolului și chiar a Ierusalimului. Turcii, sprijiniți de englezi și francezi, au prezentat rușilor un ultimatum pentru retragerea trupelor, iar în urma refuzului, la 4 octombrie au declarat război Rusiei. Războiul s-a purtat pe două continente: la Dunăre, la Marea Baltică, în Crimeea, în Transcaucazia.

Operaţiunile militare au avut loc la Dunăre, în Transcaucazia, la Marea Baltică şi în Crimeea (unde a fost teatrul principal de război).

Rusia a fost înfrântă, iar Tratatul de Pace a fost semnat la 30 martie 1856 (18 martie 1856 pe stil vechi).

Principalele lui prevederi priveau transformarea Mării Negre în teritoriu neutru, închis tuturor navelor militare, pe țărmul acestei mări fiind interzisa construirea de fortificații sau prezența armamentelor de orice fel.

Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pentru pretențiile sale de dominație a regiunii.

De asemenea, era stabilită libera circulație pe Dunare și la gurile ei sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunarene – Moldova și Valahia – care rămaneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană, dar li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative, instituții care aveau sa fie puse sub supravegherea puterilor victorioase, desființîndu-se astfel protectoratul Rusiei.

Turcia era obligată să respecte administrația independentă a principatelor Moldovei și Valahiei, deplina libertate a credinței și legislației, comerțului și navigației.

De asemenea a fost stabilită convocarea în principate a Divanurilor Ad-hoc (fapt realizat în 1857 la Iași și București) pentru exprimarea dorinței populației asupra unirii și altor principii fundamentale de organizare a statului; (art. 24).

Harta Principatelor Române la 1856

Din punct de vedere teritorial, pentru înlăturarea Rusiei din regiune, se hotărăște restituirea către Moldova a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail şi implicit controlul asupra gurilor Dunării.

Până în 1812 acestea fuseseră parte integrantă a Principatului Moldovei.

 1859: S-a născut la   Sasca Mare, Suceava, compozitorul român George Cosmovici; (d.14 februarie 1927, Paris).

1873:  S-a nascut matemaicianul român Gheorghe Țițeica, profesor universitar, membru, vicepreședinte și secretar general al Academiei Române; (d. 1939).

1881: S-a nascut la Craiova, George (Gogu) Constantinescu, inginer constructor român, stabilit din 1912 în Anglia, intemeietorul unei noi stiinte, “sonicitatea” (metoda de transmitere a puterii, prin unde de presiune, utilizând proprietatea de compresibilitate a lichidelor).

A construit cel mai performant sistem de sincronizare a tragerii la avioane, prin spaţiul lăsat de palele elicelor acestora.

A materializat primul tun sonic.

A proiectat şi construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile şi locomotive, fără ambreiaj şi roţi dinţate, bazată pe efectul inerţial al maselor în mişcare.

A gândit primul  hidroglisor care a fost materializat în jurul anilor 1970 de către ruşi.

A demonstrat efectul termic al sonicităţii prin realizarea primului calorifer sonic.

A fost membru titular al Academiei Române din 1965.

Revista engleză The Graphic il considera unul dintre cei 17 titani ai lumii, care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison sau Lister ; (a decedat la Corniston, in Marea Britanie la 11 decembrie 1965).

1883 : A început să circule trenul Orient-Express, pe ruta Paris–Varna

La 5 iunie 1883, primul tren Express d’Orient a părăsit Parisul către Viena.Traseul inițial, folosit pentru prima dată pe 4 octombrie 1883, a fost de la Paris, Gare de l’Est, până la Giurgiu, prin Munchen și Viena.

La Giurgiu, pasagerii au traversat Dunărea cu feribotul spre Ruse, de unde au luat alt tren spre Varna și au încheiat apoi călătoria spre Constantinopol cu feribotul. În 1885, a operat altă rută, de data aceasta ajungând la Istanbul cu calea ferată de la Viena la Belgrad și Niš, transport cu trăsura către Plovdiv și feroviar din nou spre Istanbul. Trenul a fost redenumit oficial Orient Express în 1891.

1895: Se formează guvernul lui Dimitrie A. Sturdza în România, imediat după demiterea guvernului conservator a lui Lascăr Catargiu; (3 octombrie 1895).

Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu – (n. 10 martie 1833  — d.8 octombrie 1914 ) , om politic român și de 4 ori prim-ministru al României între anii  1895- 1909.

A fost, de asemenea,  academician si Președintele Academiei Romane între anii  1882-1884.

Consiliu de miniștri liberal care a guvernat România în perioada 4 octombrie 1895–21 noiembrie 1896. În calitate de președinte al PNL, Sturdza a fost desemnat de patru ori să formeze un Consiliu de miniștri, ocupând și portofoliul altor ministere de însemnătate.

Ca ministru de Externe, a semnat un protocol de prelungire a Tratatului secret de alianță dintre România și Austro-Ungaria cu prilejul vizitei la București a împăratului Franz Josef I. Activitatea guvernului a fost marcată de „chestiunea Ghenadie” (val de manifestații și proteste organizate de opoziție împotriva guvernului având ca pretext îndepărtarea în condiții neobișnuite a mitropolitului primat Ghenadie de la conducerea Bisericii).

1895:  Se constituie societatea petrolieră “Steaua Română“, una dintre cele mai mari şi mai importante societăţi din istoria industriei petroliere din România.

Foto: O acţiune a Societății „Steaua Română”

 În anul 1897, după ce a achiziționat în întregime zona petrolieră din jurul orașului Câmpina, a fost construită o rafinărie modernă, pe o suprafață de 13,5 hectare. 

Rafinăria ”Steaua Română” din Câmpina în 1908 FOTO ziaruloglinda.ro Steaua Română SA

La darea ei in folosință, era considerată cea mai modernă și cea mai mare dintre rafinăriile din Europa. Patrimoniul său se compunea din rafinării, schele, sonde, instalații de export la Constanța și Giurgiu, o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, o stație de conducte de apă pe râul Doftana.

 1904: A murit la Botosani, Ioniţă Scipione Bădescu, publicist şi poet; membru al „Junimii” si prieten cu Mihai Eminescu;  (n. 15 mai 1847, Răstolț, județul Sălaj).

A studiat la Budapesta, continuand la București și la Iași. unde a devenit membru al Societății Junimea și s-a împrietenit cu Eminescu.

A avut o intensă activitate publicistică, fiind pe rând redactor la Curierul de Iași, Pressa, Trompeta Carpaților, Timpul din București.

Este numit revizor școlar pentru județele mai întâi pentru județele Neamț și Suceava, apoi pentru Botoșani și Dorohoi. Pe 2 martie 1886, scoate la Botoșani publicația Curierul român, publicația care va aparea până în 1904, anul morții sale.

A colaborat la o serie lungă de publicații, între care Albina (Pesta), Albina Carpaților (Sibiu), Amicul Familiei (Gherla și Cluj), Concordia și Federațiunea (Budapesta), Fenice (Oradea), Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina (Cernăuți), Glasul (București).

 1929: Sub directoratul lui Liviu Rebreanu, s-a inaugurat Studioul Teatrului Naţional din Bucureşti, cu piesa „Muşcata din fereastră” de Victor Ion Popa, prezentată în premieră, în regia lui Paul Gusty

1933: S-a născut Florea Firan, profesor universitar, critic şi istoric literar, publicist şi editor, fost director al revistei şi editurii „Scrisul Românesc” din Craiova.

1933: S-a născut George Astaloş, poet, dramaturg şi prozator, stabilit la Paris, din 1971; (m. 2014).

1934: S-a născut la  Bucureşti, marele actor român de teatru și film,  Mircea Albulescu (Iorgu Constantin Albulescu), profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor.

A decedat în ziua de  8 aprilie 2016, București.

A lucrat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Național București.

A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești.

A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 70 de roluri în filme. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat.

Despre Teatrul Național Radiofonic, în care a întruchipat peste 300 de personaje, spune : “ Dacă 1000 de oameni ascultă…fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator.”

De asemenea a  jucat în multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu și aproape toate filmele lui Mircea Veroiu.

A avut roluri importante în filme regizate de: Francis Ford Coppola (Youth Without Youth, 2007), Radu Gabrea, Manole Marcus, Mircea Daneliuc , Alexa Visarion , Nicolae Mărgineanu, Nicolae Breban, Dinu Tănase , Mircea Drăgan , Mircea Moldovan, Andrei Blaier .

In perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din București.

Mircea Albulescu a deținut funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii, fără a fi membru al vreunui partid politic. Membru al Senatului UNITER (din 2002), al Uniunii Cineaștilor din România, al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A primit „Ordinul Meritul Cultural” și „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Comandor.

Teatrul Proiect Campina a luat in anul 2013 numele lui Mircea Albulescu.

Actorul a fost  autorul unor volume de versuri: “Vizite”, “Pajura singurătăți”, “ Fluture în lesă de aur”, “Clanțe”, “Ultimele noduri” și proză: “Bilete de favoare”, “Baraka” și “Bazar sentimental”.

În iunie 2013 și-a anunțat retragerea din viața artistică .

1941: S-a născut la Ciclova Montană, județul Caraș-Severin, pictorul Silviu Oravitzan Creţu, a carui artă este considerată de critica de specialitate a-și avea rădăcinile în arta religioasă a Răsăritului creștin-ortodox.

Este fondatorul  galeriei „Pro Arte” din Lugoj şi al unei galerii de artă la New York.

Intre 1960 și 1963 pe cele ale Universității din Timișoara, Facultatea de Arte Plastice. În 1983 a obținut Bursa Logos, la Paris iar in 1984 a primit Bursa Fundației Peer Mattsson din Suedia.

Din 1985 până în 2006 a fost director al Galeriei Pro Arte din Lugoj si din 1997 a fost profesor invitat la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte Plastice (clasa profesorului Constantin Flondor).

Din 2005 este afiliat Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale și Inter-religioase (INTER). In 1997  a devenit Cetățean de onoare al Oraviței,iar 2004 a fost nominalizat  Cetățean de onoare al orașului Lugoj.

 A fost distins cu numeroase premii, intre care se remarca:

• 2004 – Premiul Ardaf
• 2004 – Ordinul Meritul cultural în grad de cavaler, Președinția României
• 1980 – Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici a Ungariei la Hajduoszsormeny, Debrecen, Ungaria

1943: S-a născut actorul şi cântăreţul  de muzica folk Florian Pittiş, actor la Teatrul “L. S. Bulandra” (“Hamlet”, “Câinele grădinarului”, “Cântec despre mine însumi”).

  A scris texte pentru cântecele Andei Călugăreanu, pentru Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc și alții. A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ultim), purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.

A fost, de asemenea un apreciat  realizator de emisiuni radio in care a adus o contribuție notabilă la  popularizarea muzicii pop-rock

In 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, pentru ca apoi să devină redactor-șef al postului de radio Radio 3net, care emite exclusiv pe Internet.

A decedat în urma unui cancer la 5 august 2007, si a fost înmormântat cu onoruri masonice.

1943: S-a născut în  satul Fâlfani, comuna Stolnici, jud.Argeș, cantautorul român Marian Nistor, unul dintre fondatorii trupei Savoy al carei solist şi lider a fost.

A înființat propria trupă alături de Ionel Samuilă (chitară bas), Ionel Orban (clape), Nichi Rotărescu și George Mitrea (percuție), inițial numită „Stelele 23” (pentru că fusese formată la Uzina 23 August) și ulterior Portativ.
Formația, descoperită de Margareta Pîslaru, a mers la Teatrul de revistă Constantin Tănase de unde a luat denumirea de Savoy la sugestia lui Arșinel Stroe, după numele sălii Savoy unde prin anii 69-70 aveau loc repetițiile muzicale.

Deși formația Savoy a fost desființată în anul 1992, conducătorul acesteia compune și interpretează și astăzi sub titulatura de Savoy, împreună cu actuala soție, Dorina. Amândoi au scos mai multe compilații ce păstrează sound-ul original, având împreună 15 albume.

Până în vara anului 2011 artistul colaborase la 44 albume muzicale.

1947 (4-9 octombrie) : La Congresul al XVIII-lea al Partidului Social-Democrat din România, participanţii cedează presiunilor făcute de comunişti şi acceptă să intre în tratative pentru fuziunea cu Partidul Comunist Român, primul act prin care se pregătea transformarea partidului comunist în „partid unic”în ţara noastră.

A fost primul act prin care se transforma partidului comunist în Partidul Unic Muncitoresc. În februarie 1948 PSD a fuzionat cu PCR în cadrul Partidului Muncitoresc Român (PMR). Două luni mai tîrziu, liderii PSD au fost arestați, fapt care a cauzat dispariția partidului din viața politică.

1957: S-a născut la Turnu Severin, actriţa Valeria Sitaru.

 In 1981 este absolventă a Institutului de Arta Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru,şsi debutează alături de actori celebri, cum ar fi Mircea Albulescu, Leopoldina Bălănuţă si Costel Constantin în drama ” Semnul şarpelui” regizată de regretatul Mircea Veroiu.

  Se casatoreste de tânară cu colegul de actorie Florin Zamfirescu iar la 21 de ani, pe 9 noiembrie 1978 o naşte pe Ştefana fiica lor. Recasatorita mai are o fiica Cristina.

In 2004 o gasim  vicepresedinte al unui partid si candidata in Senatul Romaniei.

Recăsătorita, mai are o fiica Cristina.

În prezent este actrita la teatrul Odeon si teatrul Act din Bucuresti, regizor la Studioul de teatru „Casandra”, Teatrul ” Nottara ‘ si ” Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian”, profesoară de Arta actorului la UNATC, scriitoare şi realizatoare de emisiuni tv.

Foarte talentata in „arta scrisului scurt ” a lansat si castigat premiul de publicistica cu volumul ” La stradute ”  / 2006   (ed. Prier, Drobeta Turnu Severin) un volum de tablete si scurte meditatii asupra a 101 strazi din Bucuresti,  dedicat fiicei sale Stefana Samfira iar in iulie 2008 a lansat „În centrul atenţiei” – un volum de interviuri elegante şi provocatoare în acelaşi timp .

1958: S-a născut la Negreşti, judeţul Vaslui, cântăreața de muzică populară Matilda Pascal Cojocăriţa.

In 1979 a castigat echivalentul de atunci al titlului „MISS Romania” din zilele noastre, si anume locul 1 al primului concurs de frumusete feminina din Romania sub deviza „Munca, Tinerete, Frumusete”, concurs ce a avut loc la Costinesti.

S-a  stabilit impreuna cu al doilea sot, Stefan Cigu,  in orasul Bistrita (unde locuieste si in acest moment), alaturi de cei 3 copii ai lor (baiatul Matildei din prima casatorie si un baiat si o fata ai lui Stefan dintr-o casatorie anterioara). Cei trei copii ai familiei au urmat tot cariere muzicale.

A studiat la Facultatea de Muzica, in cadrul Universitatii Spiru Haret, de curand absolvind si masterul in folclor.

1873 (4/16) :  S-a nascut la Turnu Severin matematicianul român Gheorghe Țițeica, profesor universitar, membru, vicepreședinte și secretar general al Academiei Române; (d. 5 februarie 1939, București).

A fost profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București și membru al mai multor academii străine, doctor honoris causa al Universității din Varșovia. Este tatăl fizicianului Șerban Țițeica.

Concepte ca: Problema piesei de cinci lei (Teorema lui Țițeica), suprafață Țițeica sau curbă Țițeica îi poartă numele.

1978: S-a născut la Iaşi, actorul Marius Manole, considerat de critică un fenomen al teatrului românesc.

A absolvit în 2001 Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iași, secția Actorie, iar intre 2002 şi 2003, a urmat cursurile secției de Coregrafie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din București.

A jucat pe scenele Teatrului Naţional Bucureşti, Bulandra, Metropolis, Odeon, ArCuB, de Comedie, Green Hours, Godot Cafe-Teatru, ale Televiziunii Române, dar și ale celei internaţionale.

În anul 2006, Marius Manole a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal (Şarikov, Tipograf Tipografovici – „Inimă de câine“, după Mihail Bulgakov, regia Yuri Kordonski), alături de Victor Rebengiuc şi Marius Stănescu. De asemenea, în 2003 a fost nominalizat, tot în cadrul UNITER, pentru debut, cu rolul Paulie în spectacolul „Drept ca o linie“, de Luis Alfaro, în regia lui Radu Apostol.

În 2007, i-a fost acordat, în cadrul aceleiaşi gale, Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar – Paul, „Stă să plouă“, Teatrul LUNI, Green Hours. A obţinut Premiul pentru tineri creatori, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru Puck din „Visul unei nopţi de vară“ de William Shakespeare

A participat la stagiile din cadrul Academiei Itinerante „Andrei Șerban“ la Horezu și New York, atelier realizat de Institutul Cultural Român din New York cu sprijinul ICR din București, în 2009.

La cea de-a nouăsprezecea ediţie a Galei UNITER, Marius Manole a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol principal, pentru Ermolai Alexeevici Lopahin din „Livada de vişini“. În 2009, a obţinut premiul FestCO pentru rolul principal din spectacolul „Ioana şi focul“ de la Teatrul de Comedie.

1977:  În cadrul unei festivităţi desfăşurate la Paris, fotbalistul Dudu Georgescu (Dinamo Bucureşti), a primit pentru a doua oară ‘’Gheata de aur’’, distincție care se acordă anual celui mai eficace jucător dintr–un campionat naţional.

Dudu Georgescu e născut pe 1 septembrie 1950, la Bucureşti.

A început fotbalul la Progresul, dar consacrarea a cunoscut-o la Dinamo, unde a jucat în perioada 1973 – 1983.

Cu „cîinii” a cîştigat 4 campionate şi o Cupă, a fost de patru ori consecutiv golgeterul României, între 1975 şi 1978, el păstrîndu-şi şi acum titlul de cel mai bun marcator din istoria Diviziei A: 252 de goluri în 370 de meciuri.

Apogeul carierei: cîştigarea Ghetei de Aur de două ori (1975 – 33 goluri și în 1977 – 47 goluri).

Pentru „naţională” a înscris 21 de goluri în 44 de meciuri.

1977: S-a născut  Cabral Ibacka, actor și prezentator TV din Romania.

În anul 1996 joaca in filmul „Je ne marcherais jamais seul”, film prezentat in anul 1997 la Cannes.

Îsi incepe cariera la Antena 1, în 1998 cu emisiunea „Roata de rezerva”. Din anul 1999 pana in anul 2000, prezinta mai multe emisiuni in cadrul televiziunii Prima Tv.

In anul 2000, trece la Acasa TV, un post de televiziune aflat sub „patronajul” celei mai mari institutii media romaneasca, MediaPro. In anul 2004 joaca in filmul „Catacombs” alaturi de celebra P!nk.

Cabral e un foarte bun sportiv. De la 6 ani practica kickbox si thaibox. Are multe titluri de campion si vicecampion national la kickbox si thaibox, pana la 23 de ani, concurand cu succes atat semi-contact cat si full-contact. Se antreneaza in paralel cu sora lui, Artemis, care la randul ei strange in palmares o panoplie impresionanta de titluri de campioana si vicecampioana la kickbox. La 17 ani devine vicecampion in Cupa Europei la kickbox. In 1997 incepe sa predea Tae-Bo, fiind primul promotor al acestui sport in Romania. A devenit licentiat in sport tocmai pentru a putea preda intr-un viitor apropiat, dorinta lui fiind de a avea cea mai tare echipa de kickboxeri juniori.

 1989: A murit la București, interpretul de muzică uşoară Luigi (Ludovic) Ionescu; (n. Pâncești, județul Bacău,1927).

Piesa de referință a carierei lui rămâne „Lalele” compusă de Temistocle Popa. În anul 2001, grupul Suprem pune în circulație o inedită versiune a hitului (aranjament, remix DJ Phantom), în care se pot auzi și fragmente din înregistrarea originală, cu vocea lui Luigi Ionescu.

2006: După o perioadă de câteva luni de interimat, Serviciul Român de Informații (SRI) , a avut  un nou director în persoana lui George Maior, un politician   membru al PSD.

Claudiu Săftoiu, fostul consilier al președintelui  Traian Băsescu, a fost  numit director al Serviciului de Informații Externe român (SIE).

2006: A murit la București, fotbalistul şi antrenorul român Traian Ionescu; (n. 17.07.1923, Văleni, jud.Argeș).

Ca jucător de fotbal, a câștigat cu echipa C.C.A. București Campionatul Național de fotbal în 1951 și Cupa României (în edițiile 1948-1949, 1950, 1951). A îmbrăcat de cinci ori tricoul cu nr. 1 al Echipei Naționale a României.

Ca antrenor, a depus o rodnică activitate în cadrul clubului Petrolul Ploiești (1952-1957), realizând aici o puternică pepinieră, care a dat fotbalului românesc o serie de jucători valoroși (Sfetcu, Dridea I, Dridea II, Florea, Tabarcea, Badea, G. Marin). Între anii 1959-1969 a activat, cu unele intermitențe, la conducerea tehnică a echipei Dinamo București, aducându-și o importantă contribuție la obținerea unor performanțe de prestigiu pentru această echipă: titlul de campioană a României (1961/1962, 1962/1963, 1963/1964, 1964/1965) Cupa României la fotbal (1963/1964 și 1967/1968).

A promovat în fotbalul mare viitori jucători celebri precum Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Florea Dumitrache, Ion Pîrcălab, Radu Nunweiller și Constantin Frățilă.

Apoi a lucrat ca antrenor de fotbal în Turcia, unde a câștigat campionatul Turciei cu echipa Fenerbahce Istanbul în sezonul 1969/1970. Revine la Dinamo București, unde activează în sezoanele 1970-1972, contribuind la cucerirea a încă un titlu de campioană națională în ediția 1970/1971.

2007: A murit la Viena, senatorul PSD Antonie Iorgovan; (n. 9 aug 1948 în satul Gornea din comuna Sichevița (județul Caraș-Severin).

Între anii 1992-1996, a fost judecător la Curtea Constituţională a României fiind  supranumit “Părintele Constituţiei”, deoarece a îndeplinit funcția de Președinte a Adunării Constituante.

Din anul 1972, Antonie Iorgovan a fost cadru didactic la Catedra de Drept Public a Facultății de Drept a Universității București.

A urcat pe rând treptele ierarhiei didactice: asistent universitar stagiar (1972-1975); asistent universitar titular la disciplinele: Drept constituțional, Drept administrativ, Drept financiar, Dreptul muncii (1975-1980); lector universitar la disciplina Drept administrativ și știința administrației (1981-1990); conferențiar universitar la disciplina Drept administrativ, numit prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 6696/1993 (1990-1993). Din anul 1993, deține funcția de profesor universitar la aceeași universitate.

Începând din anul 1995 a fost conducător la doctorat la disciplina Drept administrativ. Între anii 1995-1996 și 2003-2004 a fost profesor invitat la Facultatea de Drept, Universitatea Paris 1 (Pantheon – Sorbonne). Din anul 1995 este președinte al Consiliului Științific al Institutului de Științe Administrative al României, cu sediul la Sibiu. În anul 1998 este ales ca rector al Universității Româno-Germane din Sibiu, din cadrul Fundației Universitare pentru Integrare Europeană. A lucrat și ca profesor titular al Universității „Nicolae Titulescu” din București.

În paralel cu activitatea didactică, prof. Iorgovan a devenit din anul 1996 avocat pledant în Baroul București, fiind coordonatorul Societății civile de avocați „Prof. Iorgovan și Asociații”, cu sediul în București.

2007: A decedat regizorul  de operă Hero Lupescu.

S-a născut în orașul Roman la 17 iunie 1927, într-o familie evreiască.

Tatăl său, Avram Wolfsohn, a fost un cunoscut cantor la Sinagoga Mare din Bucureșt

Hero Lupescu a terminat cursurile Facultății de Regie din cadrul Institutului de Artă Teatrală „Anatoli Lunacearski” din Moscova (1951-1954) si a susținut examenul de diplomă la Opera Română din Timișoara, cu spectacolul Evgheni Oneghin de Ceaikovski (1954).

A lucrat timp de 34 de ani la Opera Română din București și a realizat, de-a lungul carierei sale, numeroase spectacole. A debutat pe scena Operei Române din București în 1955, cu spectacolul „Boema”, de Puccini, interpreți Valentina Crețoiu, Dinu Bădescu, Șerban Tassian etc.

Ultima sa premieră la aceeași operă bucureșteană a fost tot „Boema”, în 1993, însă a regizat spectacole și pe alte scene, inclusiv în străinătate – Opera din Sarajevo, din Ruse sau cea din Ankara.

A fost profesor la clasa de operă a Conservatorului bucureștean, printre studenții săi numărându-se mulți dintre maeștrii de ieri și de azi ai scenei lirice bucureștene sau soliști de prestigiu ai teatrelor de operă din țară sau din străinătate.

În 1983 regele Hassan al II-lea al Marocului i-a conferit distincția „Legiunea de Onoare”.
Președintele Comitetului Internațional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, i-a acordat in 1984,Premiul Olimpic „Colanul de Argint”, „pentru aportul artei în spectacolele sportive”, iar in 2001 a fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de Cavaler.

2011: A decedat renumitul medic chirurg român Mircea Olteanu.

Născut la 15 decembrie 1926 la Galaţi, Mircea Olteanu a urmat studiile universitare la Facultatea de Medicină din Bucureşti. După ce, în 1968, şi-a dat doctoratul cu teza „Dinamica pătrunderii fosforului radioactiv în sistemul camerular al ochiului, sub forma unor medicamente administrate local, la animalul normal şi la om, în maladia de iradiere acută”.

Mircea Olteanu şi-a continuat specializarea la Paris, Lyon, Odessa, Barcelona, Boston, Baltimore.
Ctitor de şcoală medicală, Mircea Olteanu, fost bursier al ONU, a desfăşurat o bogată activitate didactică în calitate de profesor de oftalmologie şi şef al Catedrei de oftalmologie – ORL al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti si şef al Clinicii de Oftalmologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila’ din Bucureşti.

A fost profesor vizitator la Londra, Paris, Cordoba (Argentina) şi Tokyo. A fost medic militar cu gradul de general.

Din iniţiativa sa a fost creat în ţara noastră un centru de transplant de cornee şi a introdus tehnica protezării ochiului cu cornee şi cristalin din masă plastică.

Rezultatele întregii sale activităţi au fost prezentate în peste 140 de lucrări ştiinţifice (tratate, monografii, studii)

Este autorul a 16 cărţi, dintre care „Oftalmo-chirurgie. Atlas” a fost distinsă cu un premiu al Academiei Române, a cinci invenţii şi a 50 de filme ştiinţifice.

În anul 1981, la Roma, împreună cu prof. Cristian Barnard (Republica Sud-Africană), Mircea Olteanu a primit Premiul în chirurgie.

A fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al Societăţii Române de Oftalmologie, al Academiei de Ştiinţe din New York şi al altor instituţii ştiinţifice.

2016: A decedat la București, prozatorul și dramaturgul român Ion Ochinciuc (n. 21 august 1927, Sculeni, județul Iași), autor de romane polițiste și piese de teatru.

A debutat în domeniul jurnalistic în anul 1952, la „Veac nou” cu reportaje, în domeniul literaturii a debutat cu piesa de teatru „Stânca Miresei” în anul 1960, la Teatrul Armatei (azi Teatrul „C.I. Nottara”), iar prima carte, romanul polițist “Răzbunarea Ofeliei” ia fost publicat în anul 1967

A fost membru titular în Uniunea Scriitorilor din România începând din anul 1970.

A lucrat mai bine de 20 de ani în Radio.

2018 : Timișoara a devenit primul oraș din România care a folosit pe un curs de apă interior transportul în comun de persoane, ca alternativă de deplasare ecologică pe Bega.

Transportul regulat cu hidrobuze (vaporetto) a devenit cel mai nou subsistem de transport public în oraș, fiind asigurat de Societatea de Transport Public Timișoara. Se desfășoară pe o distanță de aproximativ 7 kilometri din Canalul Bega.

Bega a fost primul canal navigabil din România, primele curse de pasageri pe Bega fiind între 1869–1967.

 CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Ierotei

Sfântul Mucenic Ierotei a primit credința în Hristos de la Sfântul Apostol Pavel.

A fost însoțitorul Sfântului Dionisie Areopagitul. Sfântul Ierotei a fost primul episcop al Atenei.

A participat la inmormântarea Maicii Domnului.

A trecut la cele veșnice pe 4 octombrie.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/04/o-istorie-a-zilei-de-4-octombrie-video-3/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox;
11. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 2 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 2 octombrie în istoria noastră

1409: Cea mai veche pisanie, care s-a păstrat, aflată la Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din Streisângeorgiu (jud.Hunedoara).

Construită în stil romanic, între 1313–1314, pe locul unei biserici de lemn datate din 1130–1140, biserica din Streisângeorgiu este una din cele mai vechi construcții medievale din Transilvania și România cunoscute până în prezent și păstrate în funcțiune. Sunt menţionaţi „jupan” Chendreşu, ctitorul, şi soţia sa, „jupâniţa” Nistora, împreună cu fiii.

Foto: Absida altarului

În interiorul bisericii, pe fața estică a turnului clopotniței, s-a descoperit cea mai veche pisanie din câte se cunosc până în acest moment în întreaga artă medievală românească, având următorul text:

„În numele Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, au zidit jupân Cândreș și jupânița sa, Nistora, și fiii lui această mănăstire Sfântului mare mucenic și ataș a lui Hristos, Gheorghe, și s-a săvârșit și s-a scris, pentru pomenire și sănătate și mântuirea sufletelor lor, în zilele lui Jigmon crai, voievozi ai plaiurilor fiind Ioanes și Iacov, anul 6917 (1409), octombrie 2 zile”.

 1569: Domnitorul Bogdan al IV-lea Lapusneanu depune omagiu regelui polon Sigismund al II-lea August.

Era născut în anul 1553 si a urmat la tronul Moldovei  după uciderea tatălui său, Alexandru Lapusneanu, la vârsta de  15 ani. Tutore i-a fost mama sa Ruxandra.

Bogdan Lăpuşneanu a domnit în Moldova între anii 1568-1572. A ajuns  pe tronul Moldovei la o vîrsta fragedă. Grigore Ureche scrie că în 1568, cînd a venit la domnie, avea 15 ani. Un contemporan, preot armean din Camenița, în Podolia, care tinea o cronică și care l-a văzut personal pe Bogdan în acest oraș, scria că în 1571 tanărul prinț avea 17 ani.

A fost partizan politic al polonezilor, cu care a încheiat tratate de supunere și s-a înrudit.

Purtarea lui i-a nemulțumit  pe boierii țării, în frunte cu Ieremia Golia Cernăuțeanul, care se temeau mai ales de introducerea catolicismului in Moldova.

La sfîrşit de ianuarie 1572 Bogdan Lăpuşneanu se pornise spre Polonia spre a se căsători cu fiica unui magnat din Liov, Ioan Tarlo, dar a fost atacat si făcut prizonier de către nobilul polonez C. Sborowski cu care se certase.

In timpul  scurtei lupte care s-a dat, Bogdan a primit mai multe răni, dintre care una la cap, avea să lase grave urmări.

Dupa  prinderea și închiderea lui, boierii se plâng la Poartă, iar aceasta îl numește domn, in mai 1572, pe Ioan Voda cel Viteaz.

Cîteva luni Bogdan a rămas prizonierul lui Sborowski, pană a putut plăti răscumpărarea.

Încercând zadarnic să mai revina pe  tron cu ajutorul polonezilor, alungat și rătăcind pe la Viena, apoi în Saxonia la Dresda, la Paris si  la Copenhaga. In cele din urmă soarta îl va duce pe Bogdan Lăpuşneanu în Rusia, la curtea lui Ivan cel Groaznic. Țarul l-a primit, i-a promis ajutorul pentru a relua domnia Moldovei și i-a acordat două domenii – Luh și Tarusa.

Boala de care suferise de pe urma rănii primite la cap s-a agravat și în septembrie 1575 Bogdan a murit la Moscova, aproape orb.

 1602: Boierul Stroe Buzescu, mare stolnic în timpul domniei lui Mihai Viteazul și  unul dintre marii sai generali, moare dupa luptele de la Ogretin şi Teişani. Era unul dintre fratii Buzesti, alaturi de  Preda și Radu, care i-au slujit cu credinta pe voievozii  Mihai Viteazul și Radu Șerban în bătălii, îndeplinind diferite misiuni care li s-au încredințat.

După asasinarea lui Mihai Viteazul, Movileștii din Moldova au vrut să-și pună domn în Țara Românească pe unul de-al lor, Simion Movilă.

Radu Șerban, unul dintre apropiații lui Mihai, a dus însă lupte cu Simion Movilă, pretendentul moldovean, care avea sprijin din partea tătarilor.

Foto: Fraţii Buzeşti într-o frescă de la Mănăstirea Călui În stânga este Preda, în dreapta Stroe.

Luptele s-au dat la Obretin și Teișani (Prahova), în zilele de 13 și 14 septembrie 1602, dramatismul confruntării fiind consemnat și într-un  document din vremea  voievodului Radu Șerban: 

„au venit mulțime de oști de-ale lor asupra noastră a tuturora și au năvălit peste noi și au aruncat ei atât de multe din săgețile lor asupra noastră, încât nu se putea vedea fața soarelui de săgețile lor și de atâta bătălie răsunau codrii și munții de bătălia lor și nu se mai puteau înțelege unul cu altul”,

La un moment dat, pentru că deznodământul bătăliei nu se putea decide pentru niciuna dintre părți, s-a convenit ca un viteaz din ambele tabere să se confrunte în luptă. Din partea muntenilor s-a oferit Stroe Buzescu și din partea tătarilor a fost trimis Mârza, cumnatul hanului tătar Ghazi Ghirai al II-lea ibn Devlet Bora.

Se spune că alura uriașă și figura îngrozitoare a „păgânului” i-a făcut pe români să amuțească atunci când l-au văzut.

„Cu toate că nu mai era în puterea tinereții, Stroe Buzescu a dovedit mult curaj și abilități deosebite în lupta cu uriașul tătar care a murit de sabia sa. Deși victorios, Stroe Buzescu a fost rănit la obraz de arma otrăvită a tătarului. Această rană infectată cu venin de viperă nu s-a mai putut vindeca, cu toate insistențele doctorilor brașoveni și, după trei săptămâni, eroul de la Teișani s-a sfârșit din viață, la 2 octombrie 1602.

 Soția sa, Sima Stolniceasa, care se trăgea din neamul boierilor Rudeni, i-a luat trupul și l-a îngropat la mănăstirea Stănești din Vâlcea. Pe lespedea de piatră care-i acoperă mormântul a fost reprodusă, în basorelief, scena luptei cu tătarul. 

Foto: Piatra tombală a mormântului boierului-oştean Stroe Buzescu din  Biserica Mănăstirii Stănești

Inscripția, scrisă în română, concepută chiar de soția eroului, vorbește despre vitejia acestuia:

„(…) iară jupânul Stroe, atâta nevoe pre creștini văzând, stătu înpotriva tatariloru, de să lovi cu cumnatul hanului și-lu junghie pre tătaru. Și dintr-acelu război să răni la obraz și peste trei săptămâni să tâmplă moarte, în luna lu octovrie 2 zile, văleato 7110. Și nu fu pre voe câinilor de tătari. Dumnăzeu să-l erte !’ (C. Bălan, ‘Inscripții medievale…”).

 1847: S-a născut în localitatea Zam, comitatul Hunedoara, Regatul Ungariei memorialistul român Francisc Hossu-Longin. De profesie jurist, a fost apărător în procesul „memorandiştilor”;  (m. Băsești, Maramureș, Regatul României 1935).

A fost un reputat avocat și om politic. Între 1868–1872 a urmat Dreptul la Universitatea din Pesta, după care s-a stabilit ca avocat la Deva. A fost membru al Societății „Petru Maior”, în timpul studenției, și al Astrei. A lucrat în redacțiile revistelor Familia și Gura satului, în care a și publicat materiale literare sau de informație generală.

A mai colaborat la Calicul, Gazeta ilustrată, Gazeta Transilvaniei, Transilvania. A fost membru în comitetul de conducere al Partidului Național Român, apărător în procesul Memorandului. Opera sa, Amintiri din viața mea, scrisă la bătrânețe, donată Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca și publicată postum (1975), reconstituie, fără pretenții literare, dar cu savoarea autenticității, moravuri și întâmplări caracteristice vieții transilvănene din a doua jumatate a veacului trecut, oferind și un interesant material documentar istoric.

1858: Scoala regimentară provizornică din Iași se transformă în Scoală militară, cu o durata a studiilor de trei ani pentru ofiterii de infanterie si cavalerie si de patru ani pentru ofiterii de artilerie si de stat major.

Indrumatorul scolii pe probleme de conducere, invatamant si administratie, a fost numit colonelul Pavel Scheletti,  director fiind numit  capitanul Gheorghe Adrian.

1866: S-a născut în localitatea Lisa din jud. Brașov, istoricul și filologul român Gheorghe Popa-Lisseanu, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române; d. 14 mai 1945, București.

A fost elevul lui B.P. Hașdeu și a lui G.Dem. Teodorescu, de la aceștia deprinzând meșteșugul căutării probelor existenței poporului român.

Și-a dedicat întreaga viață cercetării istoriei, culturii și limbii poporului român, în acest sens petrecând mult timp în arhive, unde a identificat și apoi publicat, materiale cu privire la daci și teritoriile acestora precum și texte medievale latine și grecești de până la constituirea formațiunilor statale românești.

Este autorul lucrării monumentale Fontes Historiae Daco-Romanorum (20 vol.), despre daci și teritoriul vechii Dacii. Alte lucrări: Breviarium historiae Romanae, Tablele cerate descoperite în Transilvania, Cetăți și orașe greco-romane în noul teritoriu al Dobrogei, Limba română în izvoarele istorice medievale, Dacia în autorii clasici.

 1875: A decedat la București, inventatorul român Petrache Poenaru,un strălucit pedagog și un luptător pentru dreptate socială şi naţională;(n.10 ianuarie 1799, Benești, Vâlcea).

A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris si participă la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu in timpul careia editeaza „Foaia de propagandă” a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, care a însemnat nu numai primul ziar românesc de propaganda  din istoria presei scrise din România dar si o publicatie de prezentare corectă a idealurilor revoluţionare ale lui Tudor.

A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sf. Sava, unde a funcţionat apoi şi ca director.

Între anii 1833 şi 1847 este inspector şi director general al şcolilor din Ţara Românească. Este cel care a inventat “tocul rezervor” (stilograful), brevetat de guvernul francez la 25 mai 1827.

Foto: Brevet acordat lui P. Poenaru pentru inventarea tocului rezervor (Nr. 3208, Paris, 25 mai 1927), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. Se păstrează la Muzeul Naţional Cotroceni.

 Poenaru a contribuit în 1831 la înfiinţarea Societăţii Filarmonice, în 1845 intră în Asociaţia Literară, în 1861 devine membru de onoare al vestitei Societăţi Astra, este preşedintele Societăţii pentru învăţătura poporului, în 1870 devine membru al Societăţii Academice Române.

Îndeplineşte mai multe funcţii administrative de stat, cum ar fi „şef de masă” la Marea Postelnicie (1830-1855, la acea vrema aşa se numea Ministerul de externe al ţării), membru în Comisia documentelor (1857), membru în Comisia de Stat, membru în Comisia pentru eliberarea robilor (1848).

A fost militant pentru introducerea sistemului metric-zecimal in Ţara Românească.

A fost primul care a strâns date stiintifice despre Tezaurul de la Pietroasa; a publicat primul dictionar francez-român împreuna cu Aaron Florian si G. Hiel (n. 10 ianuarie 1799).

1877: Românul Radu Porumbaru a urcat (în timp ce se afla la studii la Paris), pe Mont Blanc, cel mai înalt munte din Alpi ( 4810 m ) si al doilea ca inălțime din Europa, după muntele Elbrus din Caucaz (5462 m).A fost primul român care a reuşit această ascensiune si a fost menţionat în vechea Carte de Aur de la sediul Clubului Alpin Francez din Chamonix.

Radu C. Porumbaru (n. București,30 ianuarie 1854, – d.1913).

„Licențiat în științele fizico-chimice de la Paris. Inginer de la școala de mine din același oraș.

A făcut în urmă studii speciale de inginerie industrială în diferite centre din străinătate. Reîntors în țară, a predat timp de doi ani cursul de chimie la școala militară de aplicație.

A părăsit însă profesoratul și s-a consacrat industriei și comerțului, în cari aptitudinile sale, studiile sale speciale, spiritul său întreprinzător găsea o întrebuințare mai practică. A condus câtva timp industria părintească de apă gazoasă, cea dintâi industrie de acest fel înființată în București.

La constituirea primei societăți române pentru fabricarea hârtiei a fost cel dintâi director al acestei societăți, în care calitate a instalat fabrica de la Letea.

Stabilit la Letea, d. Porumbaru a înființat acolo o cantina, o brutărie și o fabrică de glucoză, iar pentru a pune capăt speculei de care suferea comerțul și industria din jud. Bacău, a întemeiat sub președinția sa Banca Comercială, care a ajuns la o prosperitate uimitoare și aduce mari și incalculabile servicii.

În politică a fost un național-liberal statornic și devotat. În Parlament a fost ales pentru prima oară în noiembrie 1895, ca senator de Bacău.

A fost ales deputat în ianuarie 1901, în opoziție, și reales în martie 1901.

1878 (2/14): Austro-Ungaria recunoaşte independenţa României.

1878: În Parlamentul României sa fost votată o moţiune în legatură cu hotărârile Congresului de la Berlin în care manţiona:

“Silita de hotarârea Puterilor Mari şi spre a nu fi o piedică la întărirea păcii, Camera împuterniceste  Guvernul a se supune vointei întregii Europe,retrăgând autoritatile civile si militare din Basarabia … ”).

 

Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

Cele şapte mari puteri europene participante la Congresul de la Berlin au fost: Germania, Regatul Unit, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Imperiul Rus, iar cel care a dat dovada de abilitate diplomatică deosebită şi care a influenţat decisiv luarea hotărîrilor a fost cancelarul german Otto von Bismarck.

Prin tratat, România pierdea Basarabia istorică (sudul Basarabiei Ţariste, respectiv judetele Cahul, Izmail si Bolgrad), retrocedat Moldovei în 1856 şi obține, dupa presiunile si masinatiunile Rusiei, Dobrogea.

Rusia a forţat acest schimb oferind Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor, în schimbul sudului Basarabiei, deoarece era interesată de accesul la zona strategică a Gurilor Dunării.

Deşi se angaja să respecte toate prevederiile tratatului, Rusia a luat în considerare alipirea unor teritorii istorice care aparţinuseră României: Judeţul Cahul, Judeţul Izmail şi Judeţul Bolgrad.

Acestea sunt  astazi, dupa destramarea URSS, parte componentă a Ucrainei.

Faţă de această situaţie, delegaţia română, formată din primul ministru, Ion C. Bratianu, şi din ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu, a protestat, în timpul lucrărilor Congresului de la Berlin, arătînd justeţea faptului că se recunoştea independenţa României şi că Dobrogea şi Delta Dunării reveneau ţării-mamă, aratînd totodată că aceste teritorii istorice sunt în componenţa României, şi aici trebuie sa rămînă.

La 13 octombrie Rusia a început ocuparea Basarabiei istorice (judetele Cahul, Ismail si  Bolgrad).

1880: Trimisul diplomatic al României, Sergiu Voinescu, a fost primit în audienţă de Pedro al II-lea, împăratul Braziliei, căruia îi notifică independenţa României.

1880: S-a născut la Craiova, generalul Nicolae M. Condiescu, participant la Războiul de reîntregire naţională din anii 1916-1918, fost  profesor de istorie militară la Şcoala Superioară de Război, ministru al armatei în perioada 1930-1931), scriitor (preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români între anii 1936 şi 1939), membru de onoare al Academiei Române din 1938 (m. 15 iunie 1939, București).

• 1915 – A fost Comandant al Școlii Ofițerilor de Rezervă din București.
• 1916-1918 – A activat în Marele Cartier General.
• 1920 – A fost numit adjutant regal al prințului Carol al II-lea însoțindu-l într-o călătorie în jurul lumii.

În 1926 a demisionat din armată. A fost de asemenea membru al Societății Regale de Geografie, președinte al Consiliului de Administrație al Radiodifuziunii Române, secretar general al Fundațiilor Culturale Regale, Președinte de onoare al Societății Scriitorilor Olteni.

NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-1999  si alte surse dau ca dată a naşterii sale ziua de 20 octombrie 1880.

 1897: S-a născut la Iași, actorul  român Miluţă Gheorghiu, cunoscut mai ales prin rolurile sale în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri; (d. 10 decembrie  1971, la București ).

Celebru actor de teatru (scenă și vodevil), cunoscut, mai ales, pentru rolurile sale în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri, Coana Chirița, Muza de la Burdujeni. A avut numeroase roluri în teatru: Cafeneaua cea mică de Tristan Bernard, O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului  de Caragiale, Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, Crimă și pedeapsă după romanul lui Dostoievski, Cei trei mușchetari de Alexandre Dumas, Revizorul de Gogol, Plicul de Liviu Rebreanu,  Androcle și Leul de G.B. Shaw, Mitică Popescu de Camil Petrescu, O noapte de vară, Mielul turbat de Aurel Baranga, Surorile Boga de Horia Lovinescu, etc. și apariții în filmele O noapte furtunoasă, Povestea Unirii.

1910: A murit naturalistul Dimitrie Grecescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanice din România; membru titular al Academiei Române din 1907; (n. 15 iunie 1841,Cerneți, Mehedinți).

Este autorul monumentalei lucrari „Conspectul florei României”, carte fundamentală a științei românesti, în cuprinsul căreia a enumerat 2450 specii şi 550 varietăţi, indicând aria lor de răspândire, condiţiile de vegetaţie, denumirea ştiinţifică şi românească.

Pentru contribuţia la cercetarea şi dezvoltarea ştiinţei de care s-a ocupat cu pasiune, Dimitrie Grecescu este considerat unul dintre cei mai importanţi etnobotanişti români („Flora Bucegilor”, „Flora Ceahlăului”, „Contribuţii la flora Macedoniei”).

1911: S-a născut la Zimnicea, scriitorul, poetul  şi publicistul  Miron Radu Paraschivescu: “Tristele”, “Laude şi alte poeme”,”Cînticele ţigăneşti”,  ”Declaraţia patetică”;  (m. 17 februarie 1971, București).

A urmat  cursurile Facultatii de Litere din București si  a desfășurat o susținută activitate redacțională la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească, Reporter» (Poezia, I, 159) etc..

A debutat în cercurile de avangardă și a susținut în articole agresive radicalizarea liricii românești. După un debut de „mare succes“, în 1941, cu Cântice țigănești (cu mai multe ediții „adăugite“ în 1957, 1958, 1972 etc.), Miron Radu Paraschivescu mai publică și alte remarcabile volume de versuri.

La mijlocul anilor 1960 a redactat suplimentului literar „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova, unde au publicat unii scriitori de avangardă  care nu erau agreați de către revistele literare ale vremii (Vintilă Ivănceanu, Dumitru Țepeneag, Leonid Dimov etc.) .

1933: S-a născut la Bucureşti, actriţa Dana Comnea; (m. 2013).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică in 1955 si a fost repartizata la Teatrul de Stat din Galati, împreuna cu colegii de generatie Gina Patrichi, Gheorghe Cozorici, Silvia Popovici,Victor Rebengiuc, Silviu Stanculescu, etc.

In 1957 a revenit in capitala, la Teatrul Muncitoresc C.F.R. Giulesti. 
A debutat pe marele ecran in 1955, cu filmul Alarma in Munti.

A susţinut recitaluri de poezie ca Sonata clarului de luna de Iannis Ritsos, sau Din lirica eminesciană, a jucat in spectacole de teatru radiofonic, iar în 1969 a prezentat la Televiziunea română apreciatul concert „În lumina reflectoarelor”, regizat de Alexandru Bocaneţ.

1935: S-a născut în satul Mana/judeţul Orhei,în România antebelică (azi în R. Moldova), dizidentul anticomunist român Paul Goma, prozator, memorialist, refugiat politic la Paris din 1977; d. 24 martie 2020,[3] Paris, Île-de-France, Franța).

Este poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori anticomunisti postbelici.

Paul Goma a fost  al doilea fiu al unei familii de învățători români care, odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

S-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarînd că persecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere, numai dacă rămîne necunoscut. În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism.

A reușit totuși să se înscrie la liceul ”Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară ”Mihai Eminescu”. A reușit la amîndouă, dar a ales Institutul.

După înfrîngerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de ”tentativă de organizare de manifestație ostilă”.

În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla.

Neputîndu-se reînmatricula în anul III la Institutul ”Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, din cauza publicării integrale a romanului ”Ostinato” în RFG, la editura Suhrkamp, pe care cenzura i-l ciopîrțise în țară.

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidentalRadio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate.

Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stîrni proteste în străinătate.

La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soția și copilul, au fost decăzuți din cetățenia română și expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui, Nicolae Ceaușescu.

Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Nu a mai fost membru al Uniunii Scriitorilor din carefusese exclus în 1977 de conducerea de atunci., după părăsirea țării

Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începînd prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh dizident Milan Kundera. Goma a rămas apatrid.

După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.

În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămîna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie ”atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940.”

Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat din considerentele de mai sus de către șeful comisiei, Vladimir Tismăneanu.

 1938 (2/3) : A murit mareşalul şi omul politic român Alexandru Averescu participant la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul eliberare şi întregire naţională (1916-1919.

În timpul Primului Război Mo0ndial a condus marea bătălie de la Mărăşti din 1916 și a fost prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1859, la Ismail, azi în Ucraina).

1938: A fost finalizată statuia voievodului-martir Constantin Brâncoveanu din Piaţa Sf. Gheorghe  din Bucureşti, operă a sculptorului Oscar Han.

1939: S-a născut în localitatea Limanu din jud.Constanța, popularul cântăreţ  de muzică uşoară Dan Spătaru.

Dan Spataru a fost unul dintre cei mai iubiţi artişti ai României, cântăreţ, compozitor şi actor; mii de spectatori i-au aplaudat vocea inconfundabilă şi şlagărele pe care a reuşit să le facă nemuritoare: “Te-aşteaptă un om”, “Tarancuta ,Tarancuta”, “Nu m-am gândit la despărţire”, “Trecea fanfara militară”, “Drumurile noastre”

În Cuba a bătut recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde. 

A decedat in ziua de  8 septembrie 2004.

1940: S-a născut  la Bucureşti, marele handbalist român Gheorghe Gruia, campion mondial în Cehoslovacia și 1970 în Franța, medaliat cu bronz la München 1972 și campion european cu Steaua în 1968.

A fost cu echipa Steaua Bucureşti de opt ori campion al României, în anii 1963, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972 și 1973.

Sportivul care are 1,92 inalţime si 91 de kg, a fost considerat cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor (distincţie oficială oferita în 1992 de catre IHF), a reprezentat  la nivel maxim sportiv Clubul Armatei Romane Steaua Bucuresti si Romania.

A  fost  multiplu campion national de juniori la aruncarea suliţei şi la triplu salt, discipline care i-au dezvoltat calităţile atletice native, forţa exploziva si detenta fabuloasa fiind câstigate la volei, acolo unde a şi debutat în prima ligă.

Din 1973 și până în 1978, Gheorghe Gruia a fost antrenor și profesor la Academia de Înalte Studii Militare, cu specialitatea handbal.

Din 1978, el s-a mutat în Mexic, fiind trimis mai întâi cu scopul de a antrena echipa națională a acestei ţări. Ulterior, Gheorghe Gruia a lucrat ca director al Departamentului Sport de la Televisa, cea mai vastă reţea de televiziune din lumea hispanică, dar a fost şi profesor la prestigioasa universitate UNAM (Universidad Nacional Autonoma de Mexico), o instituţie de învăţământ cu 250.000 de studenţi.

A murit la Ciudad de Mexico, pe 9 decembrie 2015.

 1941: Prin decret-lege regimul muncii pe timp de război,   săptămânii de lucru în România se prelungeşte de la 56 la 72 ore.

Concediile de odihnă au fost suspendate, durata zilei de lucru putea crește de la 8 ore la 10–12 ore; comandanții militari detașați pe lângă întreprinderile militarizate puteau aproba lucrul duminicile și sărbătorile legale, dacă necesitățile producției o impuneau. Totodată, s-a instituit infracțiunea de „crimă de sabotaj”, care se pedepsea cu temniță grea pentru 5–20 de ani;

În această categorie intrau: orice încetare de lucru, individuală sau colectivă; distrugerea, deteriorarea, sustragerea, falsificarea, fabricarea defectuoasă ori erorile voite, manipulări sau manevrări frauduloase sau fără calitate a mașinilor, instalațiilor, instrumentelor de lucru, materialelor, mărfurilor și produselor.

1944: A murit în lagărul de la Auschwitz, Benjamin Wexler, poet, eseist, critic, publicist şi scenarist bilingv, stabilit în Franţa în 1923 (semna Benjamin Fondane). 

A  participant la Rezistenţa franceză si a fost arestat de Gestapo. 

A tradus în limba română din poezia simboliştilor francezi. Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998), dă ca dată a naşterii  sale ziua de 15 noiembrie 1898.

1953: S-a născut la Bucureşti, scriitorul şi istoricul Alex Mihai Stoenescu , („Patimile Sfîntului Tomaso D’Aquino”, „Istoria loviturilor de stat în România”, „Misiunea dominicană”).

La data de 15 iulie 1987 a devenit membru al Partidului Comunist.

Dupa revolutie, in 1991, a fost numit secretar general de redacție la „Viitorul românesc”, revista literară a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, in  1992, Consilier de presă al Ministrului Apărării, șeful Biroului de informare internațională din M.Ap.N.,in  1997,  Subsecretar de stat în guvern (Departamentul Informațiilor Publice) iar in 1997-1998, Șeful Direcției de Relații Publice a Armatei.

De asemenea, a îndeplinit funcția de director general-adjunct al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București (2003-2004). Este realizatorul documentarului istoric de televiziune „Nașterea unei națiuni”. În anul 2006, a fondat Centrul de Istorie a Românilor „Constantin C. Giurăscu”.

In 2007, CNSAS a investigat  apartenențai lui Stoenescu la structurile fostei Securități din timpul regimului comunist.
CNSAS a constatat calitatea lui A.M. Stoenescu de colaborator al Securității. „Recrutat înainte de Revoluție sub numele conspirativ „Gavrilescu Adrian”, istoricul Alex Stoenescu a primit bani de la Securitate”.
Din datele Notei de constatare CNSAS, rezultă că sub numele de cod „Gavrilescu Adrian”, în calitatea sa de colaborator al Securității, Stoenescu a furnizat din 1984 în 1987 nu mai puțin de 70 de note informative.
Conform dosarului CNSAS, calitățile sale de informatorau fost elogiate de superiorii ierarhici. Astfel, în data de 1 februarie 1986, căpitanul Sasu Dan, din Direcția a 2-a a Departamentului Securității Statului, raportează despre Stoenescu: „În perioada care a trecut de la recrutare, informatorul a desfășurat o activitate informativă corespunzătoare, desfășurată cu pricepere și pasiune, concretizată în 43 de informații scrise”.
Același căpitan Sasu Dan, un an mai târziu, îi reconfirmă lui Stoenescu calitățile de informator: „…Deosebit de dotat pentru activitatea de culegere de informații, cu spirit de inițiativă și multă promptitudine în îndeplinirea sarcinilor trasate”

In ceea ce-l priveşte, Stoenescu a declarat că această colaborare cu Securitatea s-a rezumat doar la expertize tehnice, efectuate în 1984, pe când lucra ca subinginer la o întreprindere din Băneasa.

1955: A avut loc Plenara CC al Partidului Muncitoresc Român.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales prim secretar al PMR, iar Nicolae Ceaușescu, Iosif Chișinevschi și Janos Fazekas au fost aleși secretari.

1956: S-a născut la Timişoara, într-o familie de muzicieni, solistul şi compozitorul român Adrian Daminescu. Este al doilea copil al cuplului Constantin Daminescu, compozitor şi dirijor şi mama Aznif Elisabeta Daminescu, născută Ekmekgian – soprană a scenei lirice din Timişoara.

 În 1970 s-a înscris la Liceul de muzica din Timişoara, doi ani mai târziu debutează în grupul „Promuzica”, iar în 1974 pleacă din Promuzica şi infiinţează grupul de folk progresiv, „Helicoidal”, care, un an mai târziu, în vara lui 1975, la festivalul Primăvara baladelor va câştiga voturile publicului şi ale  juriului, condus de Adrian Paunescu şi Premiul de Popularitate.

În perioada studenţiei la Conservator, a pus bazele grupului „Basorelief „, impreuna cu Adrian şi Mircea Romcescu, iar în 1980 a infiinţat grupul rock „Blitz”.

In 1983 grupul se destramă şi Adrian devine solistul trupei „Columna” unde va activa până în 1990.

În vremurile tulburi din decembrie 1989 a participat la Revolutie, însă nu a vrut sa profite de acest lucru.  

 La data de 14 februarie 1990 pleacă la Londra şi în acelaşi an se va căsători cu englezoaica Francis Suzanne Wocker.

A participat în Marea Britanie la emisiuni despre evenimentele revoluţionare petrecute în ţară şi, afectat de evenimentele dramatice în plină desfăşurare, compune piesa profund patriotică „România”.

Doi ani mai târziu se desparte de Francis şi revine în ţară.

    Ultimii ani i-a dedicat pregătirii tinerelor speranţe, un grup de copii talentaţi promovaţi în emisiunile televizate.

 A cântat în duet cu  nume sonore ale muzicii uşoare româneşti.

2002: A încetat din viaţă  la Târgu Mureş, Tiberiu Olah (Oláh Tibor), compozitor şi muzicolog român de etnie maghiară; (n. 2 ianuarie 1928,în localitatea Arpad, azi Arpășel).

 În 1946 și-a început studiile muzicale la Conservatorul de Muzică din Cluj, dupa care si le-a continuat între 1949 și 1954 la Conservatorul din Moscova.

Din 1958 a activat ca lector, apoi ca profesor la Conservatorul din București.

 A fost distins cu numeroase premii printre care se remarca: Premiul Academiei Române, in 1965, Premiul pentru muzică de film, Pelicanul alb,in 1966, Premiul internațional al disculuiKoussewitzky, SUA,in 1967, Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru întreaga creație, 1993.

2006: Este infiinţată prima echipă de fotbal american din România, Constanţa Sharks.

2020: A decedat la București, actorul din R.Moldova, Vsevolod Gavrilov (n. 10 noiembrie 1942, Tiraspol, România), cunoscut pentru interpretarea rolului țiganului Danilo din filmul Șatra (1975).

A jucat roluri în 34 de filme, dar preferatul său a fost în continuare teatrul. Și a slujit V. Gavrilov teatrului peste 38 de ani. Vsevolod Sergheevici Gavrilov – membru al Uniunii Teatrale din Moldova din 1973, membru al Uniunii Cineaștilor din 1978.

A fost decorat cu medalia „Meritul Civic” și laureat al premiului A. Puşkin „Pentru măiestrie interpretativă” și a primit distincția Maestru în Arte a Republicii Moldova.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.

Sfantul Ciprian

Sfantul Ciprian a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Ciprian a fost vrajitor, filosof si slujitor al zeului pagan Apolo din Antiohia Siriei.Sfantul Ciprian – leapada vrajitoria si ajunge episcop.

Din relatarea vietii sale, aflam ca un tanar pagan, Aglaid, s-a indragostit de Iustina si dorind sa o ia de sotie, cere ajutorul vrajitorului Ciprian pentru ca a fost respins de fecioara. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care sa aprinda in ea pofta trupeasca pentru Aglaid.

Dar vrajile lui Ciprian au ramas fara efect, caci ea le alunga cu rugaciune, post si semnul sfintei cruci.

In urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut inselarea in care se afla si s-a botezat.

El a fost hirotonit preot, iar mai tarziu episcop in Cartagina. Sfantul Ciprian a murit ca martir pe 2 octombrie 304 impreuna cu Sfanta Iustina.

Sfantul Ciprian inlatură farmecele si vrajile

In Bucuresti,pe Calea Victoriei, nr.12, intre strazile Stavropoleos si Lipscani, se afla Biserica Sfantul Ciprian – Zlatari. In aceasta biserica este prezenta mana dreapta a sfantului Ciprian.

Biserica Sf.Ciprian – Zlătari din București

Oamenii il cinstesc pentru partea luminoasa a vietii sale: convertirea la crestinism, viata inchinata slujirii lui Hristos si pentru cununa de martir pe care a primit-o in vremea cand era episcop.

Sfantul Ciprian este cinstit ca cel care inlatură farmecele si vrăjile. Mana dreaptă a Sfantului Ciprian, făcătoare de minuni, se afla in partea stângă a altarului, intr-o caseta de mici dimensiuni. Orice credincios se poate inchina Sfintelor Moaște.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/02/o-istorie-a-zilei-de-2-octombrie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.

ZIUA DE 1 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 1 octombrie în istoria noastră

1720: S-a născut la Sibiu, învățatul sas din Transilvania, Martin Felmer; (d. 28 martie 1767, Sibiu).

A studiat, în perioada 1740–1743, Teologie, Matematică, Fizică, Filologie, Drept și Istorie la Halle, în Germania. Din 1744 a fost profesor și mai apoi rector al Gimnaziului din Sibiu. În 26 martie 1763 sașii din Cisnădie l-au ales preot. Aici și-a găsit timp să se ocupe de studii istorice. În 1766 a fost ales preot orășenesc la Sibiu, dar a decedat după mai bine de un an. A fost membru al societății Gesellschaft der freien Künste (Societatea pentru Arte Liberale) din Leipzig. Felmer este cunoscut mai ales pentru studiile sale privind istoria și etnografia Transilvaniei. Lucrările sale au fost tipărite postum. Felmer a devenit cunoscut prin cartea Primat lineae historiae Transilvaniae, care a fost folosită multă vreme în Transilvania ca manual școlar. Abia în secolul XX s-a putut tipări o altă lucrare a lui Felmer, Abhandlung von dem Ursprung der Sächsischen Nation (Studiu privind originea națiunii săsești), care fusese dedicată Societății pentru arte liberale din Leipzig

1777: S-a încheiat a doua și ultima domnie a lui Grigore al III-lea în Țara Moldovei.

Grigore al III-lea Ghica, sau Grigore al III-lea Alexandru Ghica, a fost domn  al Moldovei de două ori: 18 martie 1764 – 23 ianuarie 1767 și septembrie 1774 – 1 octombrie 1777. A domnit și in Muntenia din  17 octombrie 1768 până la data de  5 noiembrie 1769.

Era fiul lui Alexandru Matei Ghica, care a avut  funcția de mare dragoman (traducător), si a fost decapitat de Poartă și nepot de frate al lui Grigore Ghica al II-lea.

A fost educat la Pera, în casa baronului H. Penkler, trimisul Vienei la Poartă.

În august 1758 este numit mare dragoman al Porţii, funcţie pe care o va deţine pînă în martie 1764, cînd este numit domn al Moldovei.

Pe plan intern Grigore al III-lea Ghica s-a arătat a fi administrator competent, a moderat fiscalitatea, a luat măsuri pentru a curma abuzurile dregătorilor domneşti.

În legătură cu aceasta cronicarul menţiona:

“…Mult se silia cu dreptatea ţării. Dajdiile cum le-a găsit de la alţi domni nu le-a mai adaos, ce încă le-a şi mai uşurat. Prea bine se îndreptase ţeara, de ştia fieşcare darea lui pe an”.

În 1764 a înfiinţat o manufactură de postav la Chipereşti, cu meşteri aduşi din Polonia şi Germania. A întreprins lucrări edilitare la Iaşi, unde a ridicat case impozante lîngă Mitropolie, a alimentat oraşul cu apă şi a construit mai multe cişmele.

La data de 1 ianuarie 1766, printr-un aşezămînt, a stabilit la 12 numărul zilelor de clacă.

  A sprijinit învăţămîntul, înfiinţînd trei şcoli în care se studia greaca veche, greaca modernă şi limba moldovenească.

Prin măsurile luate, a reușit să aducă țara la o relativă bunăstare.

Pe plan extern a promovat o politică prorusă, susţinînd în secret ofensiva Rusiei împotriva Turciei. Adversar al politicii Imperiului Habsburgic, a refuzat cererile curţii vieneze de a-i înapoia pe refugiaţii ardeleni din Moldova.

Înlocuit cu Grigore Callimachi în 1767, câștigă tronul Țării Românești, de unde, cu ocazia ocupării Principatelor de către ruși,  se lasă luat prizonier și dus în Rusia. Acolo a fost primit cu onoruri de Ecaterina II.este  luat prizonier și dus în Rusia. Tronul Moldovei îl recâștigă după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi în 1774.

In 1775 Austria obține Bucovina de la Imperiul Otoman, cu toate că domnitorul a protestat vehement, fapt pentru care austriecii au cerut turcilor să-l înlăture.

Capugi-başa (agentul executor) Kara Hissarli Ahmed Bey a fost trimis la Iaşi cu porunca de a-i comunica mazilirea şi de a-l duce viu sau mort la Istanbul.

Soarta domnului era pecetluită şi el a fost executat de trimişii sultanului în noaptea de 1 spre octombrie 1777 în casele “Beilicului” (han pentru străini) din Iaşi. Capul său a fost dus la Istanbul, iar corpul i-a fost înmormîntat la mănăstirea Sf. Spiridon din Iaşi.

În literatură este întâlnit ca personaj principal al primei piese de teatru scrise în limba română: „Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa”.

1779 : Au fost puse în funcțiune primele două cișmele publice din București

Cele două cișmele au fost amenajate împreună cu instalația de aducțiune a apei potabile prin olane, la ordinul domnitorului muntean Alexandru Ipsilanti, una lângă Mănăstirea Sărindar, alta în Ulița Boiangiilor,de la izvoare din Giulești.

București, sec. al XVIII-lea

1813: Fosta moscheie din Chilia este transformată în biserică cu hramul Acoperămîntul Maicii Domnului. Biserica este sfinţită şi redată sfintei slujbe.

Trebuie menţionat faptul că localitatea Chilia a aparţinut succesiv în decursul istoriei: Munteniei, Moldovei şi apoi Porţii Otomane, cand a devenit  raia turcească.

În urma războiului ruso-turc 1806-1812 acest teritoriu intră în componenţa Imperiului Rus sub denumirea de Basarabia.

1818: S-a născut la Focșani , pictorul clasic român Gheorghe Tattarescu, pionier al neoclasicismului în pictura românească; d. 24 octombrie 1894, București.

A început să picteze ajutându-l pe unchiul său, Nicolae Teodorescu (1799–1880), zugrav de biserici.

A continuat studiul picturii la Școala de zugravi din Buzău, fondată de același Nicolae Teodorescu. În 1844, împreună cu unchiul său, a pictat mănăstirea Rătești (Buzău). Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, a obținut o bursă de studii la Academia di San Luca din Roma (1845–1851), unde i-a avut ca profesori pe Natale Carta, Giovanni Silvagni, și Pietro Gagliardi, sub îndrumarea cărora s-a format în spiritul academismului Italian, executând copii după Rafael Sanzio, Bartolomé Estéban Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni și alții.

Participant la revoluția de la 1848, Gh.Tattarescu a pictat portretele revoluționarilor Gheorghe Magheru, Ștefan Golescu aflați în exil, iar în 1851 a pictat portretul revoluționarului pașoptist român Nicolae Bălcescu  (în trei replici aproape identice). Idealul eliberării naționale și al edificării unei Românii moderne a fost transpus în compoziții alegorice cu subiect revoluționar: Deșteptarea României, 11 Februarie 1866 – România Modernă, cu subiect patriotic: Unirea Principatelor, sau cu subiect istoric: Mircea cel Bătrân la 1386, Neagoe Basarab în fața Mănăstirii Argeș, Lupta lui Preda Buzescu cu hanul tătar. Împreună cu pictorul Th.Aman înființat, în 1864, Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi și directorul ei (1891–1892).

1843: Apare periodicul „Învăţătorul satului” (pană la 19 decembrie 1852), editat cu caractere chirilice  de Petrache Poenaru si pentru scurt timp, de Nicolae Balcescu. Între 1848 şi 1849 a apărut sub numele de „Foaia satului”.

1847: S-a născut la Ilişeşti, în actualul judeţ Suceava, profesorul, preotul, folcloristul şi etnograful român Simion Florea Marian, membru titular al Academiei Române („Sărbătorile la români”); (d.11/24 aprilie 1907).

A fost de asemenea  membru în Societatea geografică română și Societatea istorică română din București, în Comisia centrală pentru conservarea monumentelor istorice din Viena, membru de onoare al mai multor societăți culturale (Societatea Academică Literară „România Jună” din Viena, Junimea și Dacia din Cernăuți etc.)

Simion Florea Marian este considerat unul din cei mai de seamă folcloriști și etnografi români, lăsând urmașilor o operă încă neegalată în literatura noastră de specialitate. Pe lângă culegeri de folclor din toate ținuturile locuite de români, a scris monografii despre sărbători, datini românești, ornitologie, cromatică etc.

Prin opera lui a pus bazele cercetării științifice a folclorului și a stimulat culegerea amplă a creațiilor populare de către alți cercetători.

1850: Instituirea teritoriului vamal unic al Imperiului Habsburgic, prin care sunt desființate barierele vamale interne, fapt care va deschide largi posibilități pătrunderii capitalului austriac în Transilvania.

1855: A apărut, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu,  publicaţia „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial (în original Steoa Dunărei)

A fost principalul organ de presa unionist în jurul căruia s-au grupat cei mai activi partizani ai Unirii Principatelor Române. A apărut la Iaşi între octombrie 1855 – septembrie 1856, după care a fost închis din cauza suspendării legii presei.

Din cauza unui articol „mai dubios” despre religie,  cenzura l-a suprimat pentru prima dată în luna mai.

Publicarea sa este reluată în străinătate între decembrie 1856 şi mai 1858, apărând în limba franceză, la Bruxelles, sub numele „L’Étoile du Danube”.

Reapare la Iaşi din noiembrie 1858 până în noiembrie 1860. De la 2 ianuarie 1859 fuzionează cu Zimbrul şi Vulturul şi apare sub titlul Steoa Dunărei. Zimbrulu şi Vulturulu. Redactorii ambelor ziare au publicat atunci un program politic unionist explicit.

Scris cu alfabetul tranziţional, era un „jurnal politic, literar şi comercial” care apărea de trei ori pe săptămână şi milita puternic pentru Unirea Principatelor, pentru autonomia lor şi pentru reforme democratice. În literatură, promova ideile preluate de la Dacia literară, axată pe o literatura naţională, inspirată din tradiţiile poporului.

Printre cei care au participat la redactarea ziarului au mai fost şi Vasile Alexandrescu-Urechea, Vasile Mălinescu şi Iancu M. Codrescu. Au colaborat redactori precum Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Donici, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu, C.A. Rosetti, Gheorghe Sion, etc.

În 1897 se reia publicarea ziarului cu acelaşi nume (cu subtitlul: „ziar fondat în anul 1855 de Mihail Kogălniceanu”), care care va apărea până în 1899 şi mai apoi în 1907.

1856: S-a născut Ion Bianu, filolog român, fondatorul Bibliotecii Academiei (d.13 februarie 1935).

1858 (1/13 octombrie): S-a înfiinţat, la Bucureşti, “Casa de Ajutorare şi Prevedere a Lucrătorilor Tipografi”, organizaţie de ajutor reciproc, constituită din muncitori şi patroni, primul preşedinte al ei fiind C. A. Rosetti.

1860: A fost înfiinţat la Iaşi (în urma unui decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza),  „Conservatorul de muzică şi declamaţiune”,  al cărui prim director  a fost muzicianul Francisc Serafim Caudella.

Primul director a fost Francisc Serafim Caudella, compozitor, violoncelist, pianist, organist și profesor, român de origine germană.

1864: A fost înfiinţat in temeiul decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu denumirea de “Şcoală de Ponţi şi Şosele, de Mine şi Arhitectură”,  Învăţământul de Arhitectură.

In aprilie 1891, Comitetul de Conducere al Societăţii Arhitecţilor Români, a luat hotărârea să constituie, sub auspiciile sale, o şcoală particulară de arhitectură.

Aprobată în august 1892 şi condusă de Ion Socolescu, Şcoala de Arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români a funcţionat cu regularitate timp de 5 ani; această şcoală particulară a fost oficializată ca învăţământ de stat, sub denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură, secţie a Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, prin reforma învăţământului iniţiată de ministrul Spiru Haret, în decembrie 1897.

Prin Hotărârea CC al PMR şi a Consiliului de Miniştri al RPR cu privire la construcţia şi reconstrucţia oraşelor şi organizarea activităţii din domeniul arhitecturii din 14 noiembrie 1952, Facultatea a devenit cunoscută sub denumirea de Institutul de Arhitectură.

Prin Decretul nr. 147/1953 Institutului i s-a conferit numele lui Ion Mincu. Sub această titulatură instituţia a funcţionat până în anul 2000 când, în urma hotărârii Senatului universitar, denumirea a fost modificată în Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, care este şi în prezent titulatura oficială.

1864: S-a născut Gheorghe Ghibănescu, istoric, genealogist şi filolog; paleograf şi slavist, unul dintre editorii asidui de documente medievale; membru corespondent al Academiei Române din 1905 (m. 1936).

1872: S-a creat, la Bucureşti, la o adunare convocată ad-hoc la Ateneu, „Asociaţia generală a lucrătorilor din România”, prima organizaţie profesională care cuprindea muncitori din toate ramurile de producţie.

Aceasta a editat (începând din 5/17 noiembrie 1872 până în 1873) gazeta săptămânală „Lucrătorul român”.

1875 (1/13): Scriitorul român moldovean  Ion Creangă (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889), a debutat în revista “Convorbiri literare” cu basmul “Soacra cu trei nurori”.

Foto: Ion Creangă

Este considerat  unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice “Amintiri din copilărie”.  

1875: Încep lucrările de construire în Bucureşti a Catedralei romano-catolice, cu hramul Sf.Iosif (terminată în 1883).

„Sfîntul Iosif” este catedrală metropolitană și arhiepiscopală. Ctitorul ei este Episcopul Ignatius Paoli, din Congregația Călugărilor Pasioniști, primul Arhiepiscop al Arhidiecezei de București.

Banii pentru construirea Catedralei au provenit de la credincioșii din București, de la diverse personalități înstărite, dar și de la binefăcători din străinătate, cunoscuți sau prieteni ai Episcopului Paoli.

Piatra folosită la construcție a fost adusă din carierele de la Rusciuc (Bulgaria), iar cărămizile au fost achiziționate din București și localitățile învecinate.

Lucrările de construcție au început în zona absidei altarului, cu ample amenajări pentru consolidarea terenului și ridicarea nivelului acestuia.

Banii pentru construirea Catedralei au provenit de la credincioșii din București, de la diverse personalități înstărite, dar și de la binefăcători din străinătate, cunoscuți sau prieteni ai Episcopului Paoli.

Fondurile insuficiente și izbucnirea Războiului de Independență din 1877 au făcut ca lucrările să înainteze foarte greu, în etape, până în anul 1883. În toamna târzie a acestui an construcția a fost încheiată.

Lucrările au fost conduse de către călugărul pasionist olandez Alfons Zegers, arhitect prin formație. El fusese chemat la București de la mănăstirea pasioniștilor din Dublin (Irlanda), de către Episcopul Paoli. Începând cu anul 1880, lucrările în regie proprie au fost conduse de priceputul arhitect Carol Berisch.

1878: S-a născut Vasile Demetrius (pseudonimul lui Vasile Dumitrescu), poet, prozator şi traducător român (d.15.02.1942).

Este autorul a numeroase traduceri din Maupassant, Balzac, Merejkovski, Blasco Ibáñez, Stendhal etc. si  tatăl scriitoarei Lucia Demetrius

1882: Inginerul H. Ilade a inaugurat în Bucureşti prima „fabrică de curenţi electrici” din România, instalată pe Calea Victoriei.

O lună mai târziu, funcţiona şi cea de-a doua uzină, la Gara de Nord.

Uzina din centru deservea Palatul Regal şi Teatrul Naţional.

Sistemul introdus de Ilade – utilizarea lămpilor cu arc, la tensiuni ridicate – nu a dat rezultate mulţumitoare.

În 1885, inginerul american de origine română Francisc Jelle, asistentul lui Thomas Edison, a venit în ţara noastră, unde a construit o uzină mai performantă.

1890: S-a născut Constantin C. Nottara, compozitor, violonist şi critic muzical român,  fiul actorului Constantin I. Nottara;  (d.19 ianuarie 1951).

1892: A murit George Sion poet, memorialist şi traducător român; (n. (n. 1822, la Mamorniţa, azi în Ucraina) .

1899: A murit Anton Bacalbaşa, ziarist, prozator şi traducător român, creatorul personajului literar Moş Teacă ; (n.21.02.1865).

 

A întemeiat  împreună cu Ion Luca Caragiale, revista  „Adevărul literar”.

A editat prima serie/1893 a revistei umoristice „Moftul român”). NOTĂ: Dicţionarul cronologic-Literatura română dă moarteasa  la data de 2 octombrie 1899.

1905 : S-a născut compozitorul  român  Gheorghe Danga; (d. 5.09.1959).

A dirijat mari ansambluri corale (1800 persoane, 1948) din Capitală şi din alte centre din ţară. A colaborat în concerte vocal-simfonice cu coral Radio alături de dirijorii George Georgescu, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri, Theodor Rogalski etc. (Simfonia IX-a de Beethoven, Marea Missă în do minor de W.A. Mozart, Simfonia psalmilor de I. Stravinski, Balada de Mihail Jora, etc.).

De asemenea a aranjat, prelucrat şi orchestrat o serie de cântece de masă de compozitori români şi străini pentru formaţiile Radiodifuziunii Române.

A cules şi a prelucrat folclor românesc, albanez, tătăresc, macedonean etc.  A fost distins cu Ordinul Muncii, clasa III-a (1954) şi cu titlul de Altist Emerit (1957)

1917: La Chişinău apărea „Ardealul (Transilvania)„, „gazetă săptămînală pentru românii transilvăneni aflaţi în Rusia„.

La început s-a tipărit săptămânal (1 octombrie 1917 – 21 ianuarie 1918) apoi zilnic (24 ianuarie – 20 noiembrie 1918).

În perioada 24 ianuarie – 20 noiembrie 1918 se editează cu titlul „România nouă” avînd ca redactor şi director pe Onisifor Ghibu şi prim-redactor pe Ion Matei.

1918: Are loc  cel de-Al Doilea Congres al Medicilor Veterinari din Basarabia.

1919: S-a născut dr.Nicolae Cajal, medic, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române şi preşedinte al Fundaţiei „M.H. Elias”.

A fost fiul profesorului dr. Marcu Cajal, unul din primii specialiști în pediatrie din România.

S-a format ca specialist microbiolog și virusolog sub conducerea savantului Ștefan S. Nicolau, întemeietorul școlii românești de virusologie, lucrând, din 1944, în cadrul laboratoarelor Catedrei de Bacteriologie, iar din 1945, şi în laboratoarele Catedrei de Inframicrobiologie (Virusologie) ale Facultății de Medicină București.

În anul 1946, a devenit doctor în medicină și farmacie, începând din acel an lucrând la Universitatea de Medicină și Farmacie din București, mai întâi ca preparator, apoi asistent, șef de lucrări, conferențiar și profesor.

Începând cu anul 1949, încă de la înfiinţare, lucrează la Institutului de Virusologie al Academiei Române.

În anul 1959, a devenit doctor în științe medicale iar la 21 martie 1963, a devenit Membru corespondent al Academiei Române.

În anul 1966, a devenit șeful catedrei de Virusologie a Universității de Medicină și Farmacie din București şi, din acelaşi an, a fost expert al Organizației Mondiale a Sănătății.

Ca cercetător în domeniul virusologiei, a argumentat și a dezvoltat concepția pluralității virusului hepatic, demonstrând existența mai multor tipuri de virusuri decât A și D, a studiat nivelul imunizării după vaccinul Sabin prin dozarea de anticorpi, a inițiat și perfecționat vaccinul antigripal și antirujeolos, studiind efectul acestora în cazul administrării pe cale nazală sau conjunctivală.

În perioada 1967 — 1994, a fost director al Institutului de Virusologie al Academiei Române, între anii 1971-1990 a fost secretar al Biroului Secţiei de ştiinţe medicale a Academiei Române, iar din anul 1977, a deținut funcția de director al Serviciilor medicale din Federația Comunităților Evreiești din România.

În perioada 1986-1994, a fost membru al prezidiului Federației Comunităților Evreiești din România, iar din anul 1987, a fost redactor responsabil la ”Revue Roumaine de Virusologie”.

La 22 ianuarie 1990 a fost ales membru titular al Academiei Române, iar în perioada 2 februarie 1990 — 1 februarie 1994 a fost vicepreședinte al Academiei Române.

În plan politic, în perioada 9 februarie – 11 mai 1990, a reprezentat Federaţia Comunităţilor Evreieşti în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. În perioada 9 iunie 1990 – 14 octombrie 1992, a fost senator independent de București, pe listele FSN.

Începând cu anul 1991, a fost membru în Biroul Executiv al Comisiei Naționale UNESCO pentru România și președintele subsecției de Științe, iar în 1992, a fost ales președinte al Fundației ”ELIAS” a Academiei Române.

Doi ani mai târziu devine președintele Secției de științe medicale a Academiei Române și, în același an, director onorific al Centrului European pentru comunicare socială și relații interetnice din Academie.

La 13 iunie 1994, a fost ales președintele Federației Comunităților Evreiești din România, funcție pe care avea să o deţină până la finalul vieţii.

Începând cu anul 1995, a fost președinte al Forumului „B’NAI B’RITH Dr. Moses Rosen” – România, iar din anul 1998, a fost președintele Academiei de Medicină.

A publicat peste 400 de lucrări și studii în domeniul virusologiei, apărute în țară și străinătate.

A fost membru al Societății Regale de Medicină din Londra, al Societății Internaționale de Patologie Comparată, al Societății Franceze de Microbiologie şi al Academiei de Științe din New York, a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Asociaţiei Europene pentru studiul poliomelitei, preşedinte al Societăţii Europene pentru studiul şi combaterea virozelor şi vicepreşedinte al Societăţii de Patologie infectioasă.

A fost membru în colegiul de redacţie a numeroase reviste de specialitate – „Acta Virologica”, „Voprosi virusologhii”, a fost autor şi coautor a 14 monografii, manuale şi tratate de specialitate, unele din ele cu premii academice, a fost autor a numeroase cărţi şi filme de popularizare a ştiinţei.

A participat cu lucrări originale la numeroase congrese şi misiuni ştiinţifice de specialitate în ţări din Europa, Africa, America, Asia, ca reprezentant al Academiei Române, Ministerului Sănătăţii, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, etc.

A fost distins cu numeroase premii, titluri şi distincţii, câteva dintre acestea fiind titlul de Doctor Honoris Causa al Universităților din Oradea (1994), Timișoara (1995), Cluj (1995), Iași (1996) şi diploma ”Meritul Cultural” oferită de Academia Română, în anul 2003.

Academicianul Nicolae Cajal a decedat la 7 martie 2004, în urma unei afecțiuni digestive mai vechi, la Spitalul Elias din București. A fost înmormântat la Cimitirul Evreiesc Filantropia din Bucureşti.

La 30 octombrie 2015, un monument dedicat academicianului, profesorului și doctorului Nicolae Cajal, realizat de sculptorul Dragoș Cătălin Munteanu, a fost dezvelit în fața Institutului de Virusologie.

1920: A fost înfiinţată Legaţia română din Budapesta, Ungaria, unde a fost numit consul, Traian Stârcea.

1920: A fost înfiinţată Legaţia României la Viena. Consul a fost numit Nicolae B. Cantacuzino.

1921: S-a născut Angelo Niculescu, fotbalist şi antrenor român.

1924:  Biserica Ortodoxă Română a adoptat Calendarul Gregorian.

Calendarul gregorian a fost introdus în uzul BOR de primatul ei, Mitropolitul Miron Cristea, fiind primit de aproape întreaga comunitate ortodoxă

Astfel, în Vechiul Regat data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919. În Transilvania calendarul gregorian fusese introdus în anul 1590, iar în Bucovina în anul 1773.

În Grecia acest calendar a fost adoptat în 1924.

Această măsură nu a fost adoptată de toate  bisericile ortodoxe răsăritene. În loc de aceasta, în mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit care tăia 13 zile ale acelui an și adopta o nouă regulă pentru anii bisecți care făcea ca să nu fie nici o diferență între cele două calendare până în anul 2800.

Bisericile ortodoxe din Grecia, Bulgaria, România, Polonia și altele din zona est-mediteraniană (Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Cipru) au adoptat calendarul iulian revizuit.

Aceste biserici, care folosesc noul calendar, vor sărbători Crăciunul împreună cu bisericile occidentale pe data de 25 decembrie a calendarului gregorian până în anul 2800.

Bisericile ortodoxe din Rusia, Serbia, Ierusalim și câțiva episcopi din Grecia nu au acceptat c,alendarul iulian revizuit și vor continua să sărbătorească Nașterea lui Cristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian – 7 ianuarie în calendarul gregorian, până în anul 2100.

Toate celelalte biserici răsăritene, care nu sunt ortodoxe, (bisericile coptă, etiopiană, nestoriană, siriacă și armenească), vor continua să folosescă propriile lor calendare.

Toate bisericile răsăritene continuă să sărbătorească Paștele iulian, cu excepția Bisericii Ortodoxe Finlandeze, care a adoptat paștele gregorian.

1929: S-a născut la Mangalia, Gheorghe Vitanidis, regizor român (d. 25.11.1994).

In 1953 a absolvit Institutul National de Arta Teatrala si Cinematografica si a debutat in 1958, ca asistent de regie al lui Louis Daquin, cu filmul ,,Ciulinii Baraganului”.

Pana in 1987 a regizat 19 filme. A fost profesor la IATC intre 1961-1989.

De etnie greaca, Vitanidis a fondat in 1990 Uniunea Elena din Romania.

 1932: A  fost transmisă pentru prima oară emisiunea radiofonică de umor ”Ora Veselă”; într-o duminică, la ora 14:00, s-a auzit „mica jucărie muzicală”:

„Alo, alo, aici e Radio/ Stroe şi Vasilache/ Lache, lache, lache!…”; mai apoi semnalul permanent a fost binecunoscutul: „Ora veselă, doamnelor,/ Ora veselă, domnilor,/ Ore vesele pleacă-n zbor/Către inimile tuturor!”

Emisiunea a purtat şi alte nume de-a lungul timpului: „Radio-Magazin”, „Satiră şi umor”, „Comici vestiţi la microfon”, „Unda veselă”…;

Maestrul Ion Vova (1917-2011) a fost animatorul emisiunii vreme de 55 de ani.

1935: A decedat generalul român Grigore Crăiniceanu, specialist în fortificaţii, cu deosebite merite în timpul Războiului de independenţă (1877) şi al celui de reîntregire naţională (1916-1918).

Foto: Grigore Crăiniceanu (n. 19 iulie 1852, Bucureşti – d. 1 octombrie 1935, Bucureşti).

A fost membru corespondent şi membru titular al Academiei Române. 

Între 1 noiembrie 1909 şi 28 decembrie 1910, generalul Grigore Crăiniceanu a fost Ministru de Război în guvernul Ion I. C. Brătianu, succedându-i ministrului interimar de război, Toma Stelian.

De numele său se leagă editarea “Revistei armatei” (1883) şi a “Cercului publicaţiunilor militare” (1889).

1946: S-a născut la Piatra Neamţ, actriţa română Coca Bloos.

A trecut pe la Facultatea de Filosofie din Cluj (1969) şi apoi a făcut jurnalism până să devină angajata unui teatru. 

Se afirmă pe scena Teatrului din Piatra Neamţ, cu primul mare succes: „Danaidele”  în regia lui Silviu Purcărete a cărui actriţă fetiş rămâne pentru o vreme. Din 1987 joacă la Teatrul Mic din Bucureşti.

1948: A avut loc, la Cluj, în prezenţa a 36 de preoţi uniţi (iniţial fuseseră programaţi 38 – replică în timp la numărul celor 38 de protopopi care au participat la Sinodul uniat din 7 octombrie 1698, în frunte cu episcopul Atanasie Anghel), o adunare care a adoptat, în numele celor 430 de preoţi uniţi „favorabili” trecerii la ortodoxie, o „Proclamaţie de revenire” a Bisericii Române Unite în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

La data de 7 octombrie Episcopatul Bisericii Române Unite adresează o scrisoare-protest şi un memoriu autorităţilor comuniste.

În data de 21 octombrie, la Alba-Iulia, delegaţiile din toate parohiile uniaţilor fac act de supunere faţă de Patriarhia Ortodoxa.

De fapt, Biserica Unită (greco-catolică) a fost desfiinţată din ordinul autorităţilor comuniste, numeroşi preoţi şi înalţi ierarhi greco-catolici (episcopii Ioan Suciu, Alexandru Rusu, Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Ioan Bălan şi Vasile Aftenie) au fost arestaţi, în perioada 27-29 octombrie, mulţi dintre ei murind în temniţele comuniste.

NOTĂ: La 1 decembrie 1948  Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis Decretul 358/1948, prin care se stabilea încetarea practicării cultului greco-catolic şi exproprierea bunurilor acestuia. Dupa caderea regimului comunist, prin Decretul-lege din 31.XII.1989, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a abrogat Decretul 358/1948, situaţia juridică a lăcaşelor de cult greco-catolice urmând a fi reglementată ulterior.

1953: S-a născut la Bucureşti, avocatul şi omul politic român,fost ministru, Valeriu Stoica.

1956: S-a născut la Bucureşti, scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Inainte de a fi devenit un ziarist recunoscut,  a fost apreciat ca  autor de proză stiintifico- fantastică.

Sa facut remarcat dupa 1989 ca jurnalist la ziarul Adevărul siprin dese apariţii in emisiuni televizate.

În 2005 a plecat de la Adevărul, impreună cu o parte dinredactie,  fondand ziarul  Gândul, al carui director a devenit.

În martie 2003, după decesul ziaristului Dumitru Tinu, a fost ales   preşedinte al Clubului Român de Presă.

A demisionat din această funcţie în noiembrie 2006, pe motiv că „ziariştii au devenit, în prea mare măsură, nişte mercenari”.

În februarie 2007, Cristian Tudor Popescu a candidat la aceeaşi funcţie pentru încă un an şi a fost votat cu 113 voturi pentru, 16 împotrivă şi 8 abţineri.

1966: Consiliul de Stat al RSR, a emis Decretul 770 (completat prin Legea 6/1973), iniţiat de Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea întreruperea cursului sarcinii (avortul).

A fost o măsură abuzivă care a determinat numeroase decese şi înrăutăţirea sănătăţii multor femei, ca urmare a unor intervenţii avortive în condiţii de clandestinitate.

Aspect de la consfătuirea ce a avut loc la C.C. al P.C.R. cu cadrele medicale asupra problemelor privind creşterea natalităţii şi îmbunătăţirea măsurilor de ocrotire a mamei şi copilului (foto preluare de pe „Fototeca online a comunismului românesc”).

1968: S-a născut în Lunca Ilvei, Bistrița-Năsăud, maratonista română Anuţa Cătuna.

 Este o fostă  alergătoare de cursă lungă  care a reprezentat  România  la Jocurile Olimpice de vară la două ediţiiconsecutive, începând cu anul 1996.

A câștigat ediția 1996 a New York Marathon City.

   1968: A decedat actorul de teatru și film Gheorghe Storin, pe numele său real, Gheorghe Hagi Stoica.

Profesor de artă dramatică (1947 – 1952) la Institutul de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”.

Născut în 1883, a studiat arta dramatică la Conservatorul din București cu C.I. Nottara. A jucat la  Teatrul național din București, încă din 1902, precum și în „Compania Alexandru Davila”, în Compania Bulandra-Storin-Manolescu-Maximilian, şi la Teatrul Bulandra, pe scena Teatrului Maria Filotti, la Teatrul Nostru (condus de Dina Cocea) sau la Teatrul Savoy.

A fost profesor de artă dramatică (1947 – 1952) la Institutul de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”.

Storin a creat un vast repertoriu de roluri în piese clasice și contemporane românești și străine: Castriș din „Patima roșie” de M. Sorbu, rolul titular din „Michelangelo” de Alexandru Kirițescu, Vulpașin din „Domnișoara Nastastia” de G.M. Zamfirescu, Don Salluste din „Ruy Blas” de Hugo, Scarpia din „Tosca” de V. Sardou, Nikita din „Puterea întunericului” de Tolstoi, Satin și Actorul din „Azilul de noapte” de Gorki”.

Filmografie:

Trenul fantomă (1933)

Televiziune (1931)

Pe valurile fericirii (1920)

Amorurile unei prințese (1913).

1993: A murit Teofil Vâlcu, actor român, director al Teatrului Naţional din Iaşi in perioada 1972-1979; (n. 30 decembrie 1931, satul Hănești, județul Botoșani).

  A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

2003: S-a inaugurat, la Cluj, cel mai mare acvariu din Transilvania la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV).

2004: Poşta Română a inaugurat Muzeul Naţional Filatelic, situat în incinta Muzeului Naţional de Istorie a României. Muzeul ocupă o suprafaţă de peste 600 mp, cuprinde trei săli de expunere, oferind iubitorilor de filatelie şi tuturor pasionaţilor de cultură piese din tezaurul Poştei Române.

2005:  Pugilista română Mihaela Cijevschi (cat. 54 kg) a devenit prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc, titlu cucerit la Campionatele Mondiale de la Podolsk, în  Rusia.

Pugilista pregătită de Adrian Lăcătuș, cu care avea să se și căsătorească în 2006, a reușit să câștige prima medalie de aur din istoria ţării noastre.

Mihaela Cijevschi  nu a fost învinsă pe plan intern, iar bilanțul său total este fascinant: 168 de meciuri disputate, 162 câştigate.

Cea mai importantă medalie a câștigat-o la data de 1 octombrie 2005. A obținut aurul mondial la categoria 54 de kilograme, în Rusia unde, în finală, a învins-o la puncte pe sportivă elveţiană Dina Burger, cu cu scorul 28-22.

La un an după ce cucerise titlul european, Mihaela a triumfat și la competiția mondială. În drumul spre primul loc pe podium, sportiva le-a mai învins pe australianca Shannon O’Connel, pe poloneza Karolina Michalczuk, și pe nord-coreeana Pak Kyong Ok.

În 2012, ea a fost prima pugilistă care ne-a reprezentat la o ediție a Jocurilor Olimpice, iar în 2020 va fi prezentă la Tokyo în calitate de antrenor.

Ea pregătește lotul național alături de soțul său.  

2009: Miniștrii PSD din guvernul României și-au depus demisiile la cabinetul premierului Emil Boc, iar primul ministru a anunțat interimarii PD-L pentru ministerele părăsite de PSD.

2011: Intra în vigoare Noul Cod Civil (Legea 287 din 17 iulie 2009) şi Legea pentru punerea în aplicare a acestuia.

Noul Cod Civil a înlocuit vechiul cod intrat în vigoare la 1 decembrie 1865 și adoptat pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

2020: A murit eseistul și filologul Mihai Nasta, traducător și profesor, stabilit la Bruxelles, în Belgia, din 1984; (n. 1933).

Era fiul marelui medic ftiziolog Marius Nasta. Doctor în filologie (1978). A absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti (1955).

A debutat cu o recenzie in Gazeta literara (1957), urmată in toamna aceluiasi an, de un studiu de mai mare intindere in Analele Universității din Bucuresti.

Colaboreaza la reviste literare si de specialitate din tara si la unele prestigioase publicatii straine (RFG, Italia, Olanda etc). Doctor in stiinte filologice (1978) cu Imitatie si in doctrina lui Dionis din Halicamas, prima monografie pe plan mondial dedicata acestui subiect. Cercetător la Universitatea Louvain-La-Neuve şi profesor asociat. După 1990, a fost profesor universitar la Cluj-Napoca.

Ziua de 1 octombrie este :

La 1 octombrie în fiecare an se  celebrează Ziua internațională a muzicii.

Propunerea pentru a dedica o zi muzicii a fost făcută de renumitul violonist și muzicolog Yehudi Menuhin și de Boris Yarustowski, președintele și vicepreședintele Consiliului Internațional al Muzicii al UNESCO (fondat în 1949), care au semnat o scrisoare, în acest sens, la 30 noiembrie 1974, adresată tuturor membrilor acestuia.

Prima zi internațională a muzicii organizată de către Consiliul Internațional al Muzicii (International Music Council — IMC) a avut loc pe 1 octombrie 1975, potrivit Rezoluției celei de-a 15-a Adunare Generală de la Lausanne, din 1973.

În scrisoarea semnată de cei doi protagoniști ai muzicii, sunt făcute o serie de recomandări pentru a atinge obiectivele acestei zile între acestea, numărându-se: organizarea de întâlniri cu artiști, competiții și teste muzicale; organizarea de expoziții de instrumente muzicale, de înregistrări, fotografii, picturi, sculpturi, caricaturi și afișe pe teme muzicale; întâlniri cu compozitori, interpreți și muzicologi de renume pentru a vorbi despre importanța muzicii, de locul ei în viața modernă, de idealurile UNESCO și de activitățile Comitetului Internațional al Muzicii; întâlniri cu delegații de muzicieni din alte comitete naționale, precum și compozitori și interpreți de pe diferite continente; transmiterea de concerte, discuții și dezbateri cu participarea personalităților importante care apreciază muzica (pictori, scriitori, chiar și politicieni) pe canale de televiziune; publicarea de articole în presă pentru a atrage atenția publicului către această zi; organizarea de concerte în locuri publice ca și în parcuri și piețele principale, potrivit www.imc-cim.org.

„Muzica este adevărata limbă universală”, scria Karl Julius Weber în lucrarea sa „Democritos”.

Filosoful și scriitorul român Emil Cioran spunea despre muzică: „Extazul muzical este o revenire la identitate, la originar, la rădăcinile primare ale existenței. În el rămâne numai ritmul pur al existenței, curentul imanent și organic al vieții. Aud viața. De aici încep toate revelațiile”.

Rețeaua IMC este prezentă în 150 de țări de pe toate continentele, prin consiliile naționale de muzică și prin organizațiile internaționale, regionale și naționale de muzică, precum și prin organizațiile specializate în domeniul artelor și culturii.

Membrii de onoare IMC sunt aleși dintre profesioniști, educatori, interpreți și compozitori din întreaga lume.

 CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

                                           

Acoperământul Maicii Domnului

Acoperamantul Maicii Domnului este sarbatoarea randuita de Biserica in amintirea aratarii Maicii Domnului in biserica din Vlaherne.

Pe 1 octombrie 911, se facea priveghere in aceasta biserica, pentru salvarea cetatii care era asediata.

La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a aratat inaintea poporului, stand in vazduh si rugandu-se cu lacrimi.

Sfantul Acoperamant era tinut in maini deasupra capetelor credinciosilor. In jurul ei se aflau apostolii, sfintii si mucenicii.

Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis catre ucenicul sau iubit, Epifanie:

“O vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor cum se roaga pentru intreaga lume?” Iar Epifanie a zis: “O vad, Parinte, si ma minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care il prazanuieste Biserica astazi, spre a ne aminti ca prin nevointa si rugaciune, putem primi si noi, in greutatile vietii noastre, neincetatul ajutor al Maicii Domnului.

Amintim ca 1 octombrie este si Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice.

Ea a fost stabilita in mod oficial in sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/01/o-istorie-a-zilei-de-1-octombrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.