ZIUA DE 4 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 4 octombrie în istoria  noastră

1509: A avut loc Bătălia de la Hotin între oastea Moldovei condusă de Bogdan al III-lea, domn al Moldovei între 2 iulie 1504–20 aprilie 1517, fiul lui Ștefan cel Mare și cea poloneză condusă de hatmanul Mikołaj Kamieniecki.

Lupta s-a încheiat cu victoria polonezilor și a fost ultima bătălie a războiului moldoveano-polon, început în 1502 și încheiat prin tratatul de pace de la Camenița de pe 22 ianuarie 1510, prin care Bogdan a renunțat la pretențiile asupra Pocuției și la planul de căsătorie cu Elisabeta Jagello în schimbul unor avantaje politico-economice.

1848: A apărut săptămânalul cu text bilingv român şi german, ”Bucovina’’, Gazetă Românească (Romanische Zeitung) pentru politică, religie și literatură” editat de fraţii Gheorghe si Alecu Hurmuzaki până la data de 20 septembrie 1850.

A fost primul periodic al românilor bucovineni şi o tribună de apărare a intereselor lor naţionale, intelectuale şi materiale ale poporului român.

Foto: tiparituriromanesti.wordpress.com.

Articolul – program publicat în primul număr, era programul revoluţiei române de la 1848 din Bucovina, exprimat   în „Petiţia Ţării”, iar ziarul se adresa în paginile sale întregului neam românesc.

Ziarul Bucovina, a avut colaboratori străluciţi: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Costache Conachi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Cârlova, Vasile Pogor, Mihail Kogalniceanu, Andrei Şaguna, Andrei Mureşanu, Aron Pumnul, Gheorghe Bariţ etc.

Referindu-se la activitatea literară desfăşurată de “Bucovina”, Nicolae Iorga o asemăna cu cea a ”Daciei Literare”.

1853: Turcia declară război Rusiei. Începe oficial războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia, pe de o parte şi Turcia, Anglia, Franţa şi Regatul Sardiniei, pe de altă parte.

Conflictul a început, de fapt, în 21 iunie 1853, când Rusia a ocupat principatele Moldovei și Valahiei, fără a declara război puterii suzerane, Imperiul Otoman; unii dintre generalii de la Sankt Petersburg doreau să stabilească granița rusească pe Dunăre și să anexeze cele două state românești, așa cum în 1812, imperiul țarilor cotropise Basarabia.

Diplomații ruși voiau chiar mai mult: ei credeau că este posibilă cucerirea Constantinopolului și chiar a Ierusalimului. Turcii, sprijiniți de englezi și francezi, au prezentat rușilor un ultimatum pentru retragerea trupelor, iar în urma refuzului, la 4 octombrie au declarat război Rusiei. Războiul s-a purtat pe două continente: la Dunăre, la Marea Baltică, în Crimeea, în Transcaucazia.

Operaţiunile militare au avut loc la Dunăre, în Transcaucazia, la Marea Baltică şi în Crimeea (unde a fost teatrul principal de război).

Rusia a fost înfrântă, iar Tratatul de Pace a fost semnat la 30 martie 1856 (18 martie 1856 pe stil vechi).

Principalele lui prevederi priveau transformarea Mării Negre în teritoriu neutru, închis tuturor navelor militare, pe țărmul acestei mări fiind interzisa construirea de fortificații sau prezența armamentelor de orice fel.

Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pentru pretențiile sale de dominație a regiunii.

De asemenea, era stabilită libera circulație pe Dunare și la gurile ei sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunarene – Moldova și Valahia – care rămaneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană, dar li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative, instituții care aveau sa fie puse sub supravegherea puterilor victorioase, desființîndu-se astfel protectoratul Rusiei.

Turcia era obligată să respecte administrația independentă a principatelor Moldovei și Valahiei, deplina libertate a credinței și legislației, comerțului și navigației.

De asemenea a fost stabilită convocarea în principate a Divanurilor Ad-hoc (fapt realizat în 1857 la Iași și București) pentru exprimarea dorinței populației asupra unirii și altor principii fundamentale de organizare a statului; (art. 24).

Harta Principatelor Române la 1856

Din punct de vedere teritorial, pentru înlăturarea Rusiei din regiune, se hotărăște restituirea către Moldova a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail şi implicit controlul asupra gurilor Dunării.

Până în 1812 acestea fuseseră parte integrantă a Principatului Moldovei.

 1859: S-a născut la   Sasca Mare, Suceava, compozitorul român George Cosmovici; (d.14 februarie 1927, Paris).

1873:  S-a nascut matemaicianul român Gheorghe Țițeica, profesor universitar, membru, vicepreședinte și secretar general al Academiei Române; (d. 1939).

1881: S-a nascut la Craiova, George (Gogu) Constantinescu, inginer constructor român, stabilit din 1912 în Anglia, intemeietorul unei noi stiinte, “sonicitatea” (metoda de transmitere a puterii, prin unde de presiune, utilizând proprietatea de compresibilitate a lichidelor).

A construit cel mai performant sistem de sincronizare a tragerii la avioane, prin spaţiul lăsat de palele elicelor acestora.

A materializat primul tun sonic.

A proiectat şi construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile şi locomotive, fără ambreiaj şi roţi dinţate, bazată pe efectul inerţial al maselor în mişcare.

A gândit primul  hidroglisor care a fost materializat în jurul anilor 1970 de către ruşi.

A demonstrat efectul termic al sonicităţii prin realizarea primului calorifer sonic.

A fost membru titular al Academiei Române din 1965.

Revista engleză The Graphic il considera unul dintre cei 17 titani ai lumii, care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison sau Lister ; (a decedat la Corniston, in Marea Britanie la 11 decembrie 1965).

1883 : A început să circule trenul Orient-Express, pe ruta Paris–Varna

La 5 iunie 1883, primul tren Express d’Orient a părăsit Parisul către Viena.Traseul inițial, folosit pentru prima dată pe 4 octombrie 1883, a fost de la Paris, Gare de l’Est, până la Giurgiu, prin Munchen și Viena.

La Giurgiu, pasagerii au traversat Dunărea cu feribotul spre Ruse, de unde au luat alt tren spre Varna și au încheiat apoi călătoria spre Constantinopol cu feribotul. În 1885, a operat altă rută, de data aceasta ajungând la Istanbul cu calea ferată de la Viena la Belgrad și Niš, transport cu trăsura către Plovdiv și feroviar din nou spre Istanbul. Trenul a fost redenumit oficial Orient Express în 1891.

1895: Se formează guvernul lui Dimitrie A. Sturdza în România, imediat după demiterea guvernului conservator a lui Lascăr Catargiu; (3 octombrie 1895).

Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu – (n. 10 martie 1833  — d.8 octombrie 1914 ) , om politic român și de 4 ori prim-ministru al României între anii  1895- 1909.

A fost, de asemenea,  academician si Președintele Academiei Romane între anii  1882-1884.

Consiliu de miniștri liberal care a guvernat România în perioada 4 octombrie 1895–21 noiembrie 1896. În calitate de președinte al PNL, Sturdza a fost desemnat de patru ori să formeze un Consiliu de miniștri, ocupând și portofoliul altor ministere de însemnătate.

Ca ministru de Externe, a semnat un protocol de prelungire a Tratatului secret de alianță dintre România și Austro-Ungaria cu prilejul vizitei la București a împăratului Franz Josef I. Activitatea guvernului a fost marcată de „chestiunea Ghenadie” (val de manifestații și proteste organizate de opoziție împotriva guvernului având ca pretext îndepărtarea în condiții neobișnuite a mitropolitului primat Ghenadie de la conducerea Bisericii).

1895:  Se constituie societatea petrolieră “Steaua Română“, una dintre cele mai mari şi mai importante societăţi din istoria industriei petroliere din România.

Foto: O acţiune a Societății „Steaua Română”

 În anul 1897, după ce a achiziționat în întregime zona petrolieră din jurul orașului Câmpina, a fost construită o rafinărie modernă, pe o suprafață de 13,5 hectare. 

Rafinăria ”Steaua Română” din Câmpina în 1908 FOTO ziaruloglinda.ro Steaua Română SA

La darea ei in folosință, era considerată cea mai modernă și cea mai mare dintre rafinăriile din Europa. Patrimoniul său se compunea din rafinării, schele, sonde, instalații de export la Constanța și Giurgiu, o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, o stație de conducte de apă pe râul Doftana.

 1904: A murit la Botosani, Ioniţă Scipione Bădescu, publicist şi poet; membru al „Junimii” si prieten cu Mihai Eminescu;  (n. 15 mai 1847, Răstolț, județul Sălaj).

A studiat la Budapesta, continuand la București și la Iași. unde a devenit membru al Societății Junimea și s-a împrietenit cu Eminescu.

A avut o intensă activitate publicistică, fiind pe rând redactor la Curierul de Iași, Pressa, Trompeta Carpaților, Timpul din București.

Este numit revizor școlar pentru județele mai întâi pentru județele Neamț și Suceava, apoi pentru Botoșani și Dorohoi. Pe 2 martie 1886, scoate la Botoșani publicația Curierul român, publicația care va aparea până în 1904, anul morții sale.

A colaborat la o serie lungă de publicații, între care Albina (Pesta), Albina Carpaților (Sibiu), Amicul Familiei (Gherla și Cluj), Concordia și Federațiunea (Budapesta), Fenice (Oradea), Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina (Cernăuți), Glasul (București).

 1929: Sub directoratul lui Liviu Rebreanu, s-a inaugurat Studioul Teatrului Naţional din Bucureşti, cu piesa „Muşcata din fereastră” de Victor Ion Popa, prezentată în premieră, în regia lui Paul Gusty

1933: S-a născut Florea Firan, profesor universitar, critic şi istoric literar, publicist şi editor, fost director al revistei şi editurii „Scrisul Românesc” din Craiova.

1933: S-a născut George Astaloş, poet, dramaturg şi prozator, stabilit la Paris, din 1971; (m. 2014).

1934: S-a născut la  Bucureşti, marele actor român de teatru și film,  Mircea Albulescu (Iorgu Constantin Albulescu), profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor.

A decedat în ziua de  8 aprilie 2016, București.

A lucrat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Național București.

A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești.

A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 70 de roluri în filme. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat.

Despre Teatrul Național Radiofonic, în care a întruchipat peste 300 de personaje, spune : “ Dacă 1000 de oameni ascultă…fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator.”

De asemenea a  jucat în multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu și aproape toate filmele lui Mircea Veroiu.

A avut roluri importante în filme regizate de: Francis Ford Coppola (Youth Without Youth, 2007), Radu Gabrea, Manole Marcus, Mircea Daneliuc , Alexa Visarion , Nicolae Mărgineanu, Nicolae Breban, Dinu Tănase , Mircea Drăgan , Mircea Moldovan, Andrei Blaier .

In perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din București.

Mircea Albulescu a deținut funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii, fără a fi membru al vreunui partid politic. Membru al Senatului UNITER (din 2002), al Uniunii Cineaștilor din România, al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A primit „Ordinul Meritul Cultural” și „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Comandor.

Teatrul Proiect Campina a luat in anul 2013 numele lui Mircea Albulescu.

Actorul a fost  autorul unor volume de versuri: “Vizite”, “Pajura singurătăți”, “ Fluture în lesă de aur”, “Clanțe”, “Ultimele noduri” și proză: “Bilete de favoare”, “Baraka” și “Bazar sentimental”.

În iunie 2013 și-a anunțat retragerea din viața artistică .

1941: S-a născut la Ciclova Montană, județul Caraș-Severin, pictorul Silviu Oravitzan Creţu, a carui artă este considerată de critica de specialitate a-și avea rădăcinile în arta religioasă a Răsăritului creștin-ortodox.

Este fondatorul  galeriei „Pro Arte” din Lugoj şi al unei galerii de artă la New York.

Intre 1960 și 1963 pe cele ale Universității din Timișoara, Facultatea de Arte Plastice. În 1983 a obținut Bursa Logos, la Paris iar in 1984 a primit Bursa Fundației Peer Mattsson din Suedia.

Din 1985 până în 2006 a fost director al Galeriei Pro Arte din Lugoj si din 1997 a fost profesor invitat la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte Plastice (clasa profesorului Constantin Flondor).

Din 2005 este afiliat Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale și Inter-religioase (INTER). In 1997  a devenit Cetățean de onoare al Oraviței,iar 2004 a fost nominalizat  Cetățean de onoare al orașului Lugoj.

 A fost distins cu numeroase premii, intre care se remarca:

• 2004 – Premiul Ardaf
• 2004 – Ordinul Meritul cultural în grad de cavaler, Președinția României
• 1980 – Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici a Ungariei la Hajduoszsormeny, Debrecen, Ungaria

1943: S-a născut actorul şi cântăreţul  de muzica folk Florian Pittiş, actor la Teatrul “L. S. Bulandra” (“Hamlet”, “Câinele grădinarului”, “Cântec despre mine însumi”).

  A scris texte pentru cântecele Andei Călugăreanu, pentru Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc și alții. A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ultim), purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.

A fost, de asemenea un apreciat  realizator de emisiuni radio in care a adus o contribuție notabilă la  popularizarea muzicii pop-rock

In 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, pentru ca apoi să devină redactor-șef al postului de radio Radio 3net, care emite exclusiv pe Internet.

A decedat în urma unui cancer la 5 august 2007, si a fost înmormântat cu onoruri masonice.

1943: S-a născut în  satul Fâlfani, comuna Stolnici, jud.Argeș, cantautorul român Marian Nistor, unul dintre fondatorii trupei Savoy al carei solist şi lider a fost.

A înființat propria trupă alături de Ionel Samuilă (chitară bas), Ionel Orban (clape), Nichi Rotărescu și George Mitrea (percuție), inițial numită „Stelele 23” (pentru că fusese formată la Uzina 23 August) și ulterior Portativ.
Formația, descoperită de Margareta Pîslaru, a mers la Teatrul de revistă Constantin Tănase de unde a luat denumirea de Savoy la sugestia lui Arșinel Stroe, după numele sălii Savoy unde prin anii 69-70 aveau loc repetițiile muzicale.

Deși formația Savoy a fost desființată în anul 1992, conducătorul acesteia compune și interpretează și astăzi sub titulatura de Savoy, împreună cu actuala soție, Dorina. Amândoi au scos mai multe compilații ce păstrează sound-ul original, având împreună 15 albume.

Până în vara anului 2011 artistul colaborase la 44 albume muzicale.

1947 (4-9 octombrie) : La Congresul al XVIII-lea al Partidului Social-Democrat din România, participanţii cedează presiunilor făcute de comunişti şi acceptă să intre în tratative pentru fuziunea cu Partidul Comunist Român, primul act prin care se pregătea transformarea partidului comunist în „partid unic”în ţara noastră.

A fost primul act prin care se transforma partidului comunist în Partidul Unic Muncitoresc. În februarie 1948 PSD a fuzionat cu PCR în cadrul Partidului Muncitoresc Român (PMR). Două luni mai tîrziu, liderii PSD au fost arestați, fapt care a cauzat dispariția partidului din viața politică.

1957: S-a născut la Turnu Severin, actriţa Valeria Sitaru.

 In 1981 este absolventă a Institutului de Arta Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru,şsi debutează alături de actori celebri, cum ar fi Mircea Albulescu, Leopoldina Bălănuţă si Costel Constantin în drama ” Semnul şarpelui” regizată de regretatul Mircea Veroiu.

  Se casatoreste de tânară cu colegul de actorie Florin Zamfirescu iar la 21 de ani, pe 9 noiembrie 1978 o naşte pe Ştefana fiica lor. Recasatorita mai are o fiica Cristina.

In 2004 o gasim  vicepresedinte al unui partid si candidata in Senatul Romaniei.

Recăsătorita, mai are o fiica Cristina.

În prezent este actrita la teatrul Odeon si teatrul Act din Bucuresti, regizor la Studioul de teatru „Casandra”, Teatrul ” Nottara ‘ si ” Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian”, profesoară de Arta actorului la UNATC, scriitoare şi realizatoare de emisiuni tv.

Foarte talentata in „arta scrisului scurt ” a lansat si castigat premiul de publicistica cu volumul ” La stradute ”  / 2006   (ed. Prier, Drobeta Turnu Severin) un volum de tablete si scurte meditatii asupra a 101 strazi din Bucuresti,  dedicat fiicei sale Stefana Samfira iar in iulie 2008 a lansat „În centrul atenţiei” – un volum de interviuri elegante şi provocatoare în acelaşi timp .

1958: S-a născut la Negreşti, judeţul Vaslui, cântăreața de muzică populară Matilda Pascal Cojocăriţa.

In 1979 a castigat echivalentul de atunci al titlului „MISS Romania” din zilele noastre, si anume locul 1 al primului concurs de frumusete feminina din Romania sub deviza „Munca, Tinerete, Frumusete”, concurs ce a avut loc la Costinesti.

S-a  stabilit impreuna cu al doilea sot, Stefan Cigu,  in orasul Bistrita (unde locuieste si in acest moment), alaturi de cei 3 copii ai lor (baiatul Matildei din prima casatorie si un baiat si o fata ai lui Stefan dintr-o casatorie anterioara). Cei trei copii ai familiei au urmat tot cariere muzicale.

A studiat la Facultatea de Muzica, in cadrul Universitatii Spiru Haret, de curand absolvind si masterul in folclor.

1873 (4/16) :  S-a nascut la Turnu Severin matematicianul român Gheorghe Țițeica, profesor universitar, membru, vicepreședinte și secretar general al Academiei Române; (d. 5 februarie 1939, București).

A fost profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București și membru al mai multor academii străine, doctor honoris causa al Universității din Varșovia. Este tatăl fizicianului Șerban Țițeica.

Concepte ca: Problema piesei de cinci lei (Teorema lui Țițeica), suprafață Țițeica sau curbă Țițeica îi poartă numele.

1978: S-a născut la Iaşi, actorul Marius Manole, considerat de critică un fenomen al teatrului românesc.

A absolvit în 2001 Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iași, secția Actorie, iar intre 2002 şi 2003, a urmat cursurile secției de Coregrafie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din București.

A jucat pe scenele Teatrului Naţional Bucureşti, Bulandra, Metropolis, Odeon, ArCuB, de Comedie, Green Hours, Godot Cafe-Teatru, ale Televiziunii Române, dar și ale celei internaţionale.

În anul 2006, Marius Manole a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal (Şarikov, Tipograf Tipografovici – „Inimă de câine“, după Mihail Bulgakov, regia Yuri Kordonski), alături de Victor Rebengiuc şi Marius Stănescu. De asemenea, în 2003 a fost nominalizat, tot în cadrul UNITER, pentru debut, cu rolul Paulie în spectacolul „Drept ca o linie“, de Luis Alfaro, în regia lui Radu Apostol.

În 2007, i-a fost acordat, în cadrul aceleiaşi gale, Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar – Paul, „Stă să plouă“, Teatrul LUNI, Green Hours. A obţinut Premiul pentru tineri creatori, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru Puck din „Visul unei nopţi de vară“ de William Shakespeare

A participat la stagiile din cadrul Academiei Itinerante „Andrei Șerban“ la Horezu și New York, atelier realizat de Institutul Cultural Român din New York cu sprijinul ICR din București, în 2009.

La cea de-a nouăsprezecea ediţie a Galei UNITER, Marius Manole a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol principal, pentru Ermolai Alexeevici Lopahin din „Livada de vişini“. În 2009, a obţinut premiul FestCO pentru rolul principal din spectacolul „Ioana şi focul“ de la Teatrul de Comedie.

1977:  În cadrul unei festivităţi desfăşurate la Paris, fotbalistul Dudu Georgescu (Dinamo Bucureşti), a primit pentru a doua oară ‘’Gheata de aur’’, distincție care se acordă anual celui mai eficace jucător dintr–un campionat naţional.

Dudu Georgescu e născut pe 1 septembrie 1950, la Bucureşti.

A început fotbalul la Progresul, dar consacrarea a cunoscut-o la Dinamo, unde a jucat în perioada 1973 – 1983.

Cu „cîinii” a cîştigat 4 campionate şi o Cupă, a fost de patru ori consecutiv golgeterul României, între 1975 şi 1978, el păstrîndu-şi şi acum titlul de cel mai bun marcator din istoria Diviziei A: 252 de goluri în 370 de meciuri.

Apogeul carierei: cîştigarea Ghetei de Aur de două ori (1975 – 33 goluri și în 1977 – 47 goluri).

Pentru „naţională” a înscris 21 de goluri în 44 de meciuri.

1977: S-a născut  Cabral Ibacka, actor și prezentator TV din Romania.

În anul 1996 joaca in filmul „Je ne marcherais jamais seul”, film prezentat in anul 1997 la Cannes.

Îsi incepe cariera la Antena 1, în 1998 cu emisiunea „Roata de rezerva”. Din anul 1999 pana in anul 2000, prezinta mai multe emisiuni in cadrul televiziunii Prima Tv.

In anul 2000, trece la Acasa TV, un post de televiziune aflat sub „patronajul” celei mai mari institutii media romaneasca, MediaPro. In anul 2004 joaca in filmul „Catacombs” alaturi de celebra P!nk.

Cabral e un foarte bun sportiv. De la 6 ani practica kickbox si thaibox. Are multe titluri de campion si vicecampion national la kickbox si thaibox, pana la 23 de ani, concurand cu succes atat semi-contact cat si full-contact. Se antreneaza in paralel cu sora lui, Artemis, care la randul ei strange in palmares o panoplie impresionanta de titluri de campioana si vicecampioana la kickbox. La 17 ani devine vicecampion in Cupa Europei la kickbox. In 1997 incepe sa predea Tae-Bo, fiind primul promotor al acestui sport in Romania. A devenit licentiat in sport tocmai pentru a putea preda intr-un viitor apropiat, dorinta lui fiind de a avea cea mai tare echipa de kickboxeri juniori.

 1989: A murit la București, interpretul de muzică uşoară Luigi (Ludovic) Ionescu; (n. Pâncești, județul Bacău,1927).

Piesa de referință a carierei lui rămâne „Lalele” compusă de Temistocle Popa. În anul 2001, grupul Suprem pune în circulație o inedită versiune a hitului (aranjament, remix DJ Phantom), în care se pot auzi și fragmente din înregistrarea originală, cu vocea lui Luigi Ionescu.

2006: După o perioadă de câteva luni de interimat, Serviciul Român de Informații (SRI) , a avut  un nou director în persoana lui George Maior, un politician   membru al PSD.

Claudiu Săftoiu, fostul consilier al președintelui  Traian Băsescu, a fost  numit director al Serviciului de Informații Externe român (SIE).

2006: A murit la București, fotbalistul şi antrenorul român Traian Ionescu; (n. 17.07.1923, Văleni, jud.Argeș).

Ca jucător de fotbal, a câștigat cu echipa C.C.A. București Campionatul Național de fotbal în 1951 și Cupa României (în edițiile 1948-1949, 1950, 1951). A îmbrăcat de cinci ori tricoul cu nr. 1 al Echipei Naționale a României.

Ca antrenor, a depus o rodnică activitate în cadrul clubului Petrolul Ploiești (1952-1957), realizând aici o puternică pepinieră, care a dat fotbalului românesc o serie de jucători valoroși (Sfetcu, Dridea I, Dridea II, Florea, Tabarcea, Badea, G. Marin). Între anii 1959-1969 a activat, cu unele intermitențe, la conducerea tehnică a echipei Dinamo București, aducându-și o importantă contribuție la obținerea unor performanțe de prestigiu pentru această echipă: titlul de campioană a României (1961/1962, 1962/1963, 1963/1964, 1964/1965) Cupa României la fotbal (1963/1964 și 1967/1968).

A promovat în fotbalul mare viitori jucători celebri precum Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Florea Dumitrache, Ion Pîrcălab, Radu Nunweiller și Constantin Frățilă.

Apoi a lucrat ca antrenor de fotbal în Turcia, unde a câștigat campionatul Turciei cu echipa Fenerbahce Istanbul în sezonul 1969/1970. Revine la Dinamo București, unde activează în sezoanele 1970-1972, contribuind la cucerirea a încă un titlu de campioană națională în ediția 1970/1971.

2007: A murit la Viena, senatorul PSD Antonie Iorgovan; (n. 9 aug 1948 în satul Gornea din comuna Sichevița (județul Caraș-Severin).

Între anii 1992-1996, a fost judecător la Curtea Constituţională a României fiind  supranumit “Părintele Constituţiei”, deoarece a îndeplinit funcția de Președinte a Adunării Constituante.

Din anul 1972, Antonie Iorgovan a fost cadru didactic la Catedra de Drept Public a Facultății de Drept a Universității București.

A urcat pe rând treptele ierarhiei didactice: asistent universitar stagiar (1972-1975); asistent universitar titular la disciplinele: Drept constituțional, Drept administrativ, Drept financiar, Dreptul muncii (1975-1980); lector universitar la disciplina Drept administrativ și știința administrației (1981-1990); conferențiar universitar la disciplina Drept administrativ, numit prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 6696/1993 (1990-1993). Din anul 1993, deține funcția de profesor universitar la aceeași universitate.

Începând din anul 1995 a fost conducător la doctorat la disciplina Drept administrativ. Între anii 1995-1996 și 2003-2004 a fost profesor invitat la Facultatea de Drept, Universitatea Paris 1 (Pantheon – Sorbonne). Din anul 1995 este președinte al Consiliului Științific al Institutului de Științe Administrative al României, cu sediul la Sibiu. În anul 1998 este ales ca rector al Universității Româno-Germane din Sibiu, din cadrul Fundației Universitare pentru Integrare Europeană. A lucrat și ca profesor titular al Universității „Nicolae Titulescu” din București.

În paralel cu activitatea didactică, prof. Iorgovan a devenit din anul 1996 avocat pledant în Baroul București, fiind coordonatorul Societății civile de avocați „Prof. Iorgovan și Asociații”, cu sediul în București.

2007: A decedat regizorul  de operă Hero Lupescu.

S-a născut în orașul Roman la 17 iunie 1927, într-o familie evreiască.

Tatăl său, Avram Wolfsohn, a fost un cunoscut cantor la Sinagoga Mare din Bucureșt

Hero Lupescu a terminat cursurile Facultății de Regie din cadrul Institutului de Artă Teatrală „Anatoli Lunacearski” din Moscova (1951-1954) si a susținut examenul de diplomă la Opera Română din Timișoara, cu spectacolul Evgheni Oneghin de Ceaikovski (1954).

A lucrat timp de 34 de ani la Opera Română din București și a realizat, de-a lungul carierei sale, numeroase spectacole. A debutat pe scena Operei Române din București în 1955, cu spectacolul „Boema”, de Puccini, interpreți Valentina Crețoiu, Dinu Bădescu, Șerban Tassian etc.

Ultima sa premieră la aceeași operă bucureșteană a fost tot „Boema”, în 1993, însă a regizat spectacole și pe alte scene, inclusiv în străinătate – Opera din Sarajevo, din Ruse sau cea din Ankara.

A fost profesor la clasa de operă a Conservatorului bucureștean, printre studenții săi numărându-se mulți dintre maeștrii de ieri și de azi ai scenei lirice bucureștene sau soliști de prestigiu ai teatrelor de operă din țară sau din străinătate.

În 1983 regele Hassan al II-lea al Marocului i-a conferit distincția „Legiunea de Onoare”.
Președintele Comitetului Internațional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, i-a acordat in 1984,Premiul Olimpic „Colanul de Argint”, „pentru aportul artei în spectacolele sportive”, iar in 2001 a fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de Cavaler.

2011: A decedat renumitul medic chirurg român Mircea Olteanu.

Născut la 15 decembrie 1926 la Galaţi, Mircea Olteanu a urmat studiile universitare la Facultatea de Medicină din Bucureşti. După ce, în 1968, şi-a dat doctoratul cu teza „Dinamica pătrunderii fosforului radioactiv în sistemul camerular al ochiului, sub forma unor medicamente administrate local, la animalul normal şi la om, în maladia de iradiere acută”.

Mircea Olteanu şi-a continuat specializarea la Paris, Lyon, Odessa, Barcelona, Boston, Baltimore.
Ctitor de şcoală medicală, Mircea Olteanu, fost bursier al ONU, a desfăşurat o bogată activitate didactică în calitate de profesor de oftalmologie şi şef al Catedrei de oftalmologie – ORL al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti si şef al Clinicii de Oftalmologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila’ din Bucureşti.

A fost profesor vizitator la Londra, Paris, Cordoba (Argentina) şi Tokyo. A fost medic militar cu gradul de general.

Din iniţiativa sa a fost creat în ţara noastră un centru de transplant de cornee şi a introdus tehnica protezării ochiului cu cornee şi cristalin din masă plastică.

Rezultatele întregii sale activităţi au fost prezentate în peste 140 de lucrări ştiinţifice (tratate, monografii, studii)

Este autorul a 16 cărţi, dintre care „Oftalmo-chirurgie. Atlas” a fost distinsă cu un premiu al Academiei Române, a cinci invenţii şi a 50 de filme ştiinţifice.

În anul 1981, la Roma, împreună cu prof. Cristian Barnard (Republica Sud-Africană), Mircea Olteanu a primit Premiul în chirurgie.

A fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al Societăţii Române de Oftalmologie, al Academiei de Ştiinţe din New York şi al altor instituţii ştiinţifice.

2016: A decedat la București, prozatorul și dramaturgul român Ion Ochinciuc (n. 21 august 1927, Sculeni, județul Iași), autor de romane polițiste și piese de teatru.

A debutat în domeniul jurnalistic în anul 1952, la „Veac nou” cu reportaje, în domeniul literaturii a debutat cu piesa de teatru „Stânca Miresei” în anul 1960, la Teatrul Armatei (azi Teatrul „C.I. Nottara”), iar prima carte, romanul polițist “Răzbunarea Ofeliei” ia fost publicat în anul 1967

A fost membru titular în Uniunea Scriitorilor din România începând din anul 1970.

A lucrat mai bine de 20 de ani în Radio.

2018 : Timișoara a devenit primul oraș din România care a folosit pe un curs de apă interior transportul în comun de persoane, ca alternativă de deplasare ecologică pe Bega.

Transportul regulat cu hidrobuze (vaporetto) a devenit cel mai nou subsistem de transport public în oraș, fiind asigurat de Societatea de Transport Public Timișoara. Se desfășoară pe o distanță de aproximativ 7 kilometri din Canalul Bega.

Bega a fost primul canal navigabil din România, primele curse de pasageri pe Bega fiind între 1869–1967.

 CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Ierotei

Sfântul Mucenic Ierotei a primit credința în Hristos de la Sfântul Apostol Pavel.

A fost însoțitorul Sfântului Dionisie Areopagitul. Sfântul Ierotei a fost primul episcop al Atenei.

A participat la inmormântarea Maicii Domnului.

A trecut la cele veșnice pe 4 octombrie.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/04/o-istorie-a-zilei-de-4-octombrie-video-3/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox;
11. Cinemagia.ro.

Publicitate

ZIUA DE 3 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 3 octombrie în istoria noastră

 1385: Se face prima mențiune documentara a județului Jaleș din Tara Romanească, în hrisovul din 3 octombrie 1385, prin care domnitorul Dan I a donat mănăstirii Tismana satul Tismana din judetul Jaleș “pe amândouă părțile cât a fost Ligăcească și Rusească” și prin care acesta întărea mânăstirii Tismana vechile moșii, dăruindu-i și un mertic anual de 400 de găleți de grâu din județul Jaleșului.

Judeţul şi-a luat numele de la hidronimul Jaleș, considerat de origine traco-getică si a avut o lungă perioadă de timp reședința la Dăbăcești, iar mai târziu la Tismana , unde între anii 1454-1456 a fost reședința banilor olteni retrași aici din  Banatul de Severin.  

Există opinii că  reședința de la  Dăbăcești se afla fie pe raza actualelor localități Runcu, fie Brădiceni sau  Arcani

Județul Jaleș a fost desfiintat după 1444, iar așezările sale au fost alipite la teritoriile  judetelor  Gorj si Mehedinti de astăzi.

1385: Prima atestare documentară a robilor țigani pe teritoriul actual al țării noastre, într-un document emis de domnitorul muntean Dan Vodă în care acesta confirma la această dată o danie de „40 sălașe de ațigani“ dăruiți Mănăstirii Vodița de către domnitorul Vladislav, cu aproximativ 20 de ani înainte: „40 de sălașe de ațigani să fie slobozi de toate slujbele și dăjdiile de venitul domniei mele“.

1801:  A murit Matei Milu (Milo), unul dintre primii poeți din Moldova, precursor în literatura română al poeziei satirice, bunicul marelui dramaturg Matei Milo.

Era fiul lui Enăcache Milu (Milo sau Mile), staroste de Cernăuţi şi al Saftei, din familia Roset si s-a născut la 21 ianuarie 1725,  la Spătăreşti, judeţul Suceava.

A invățat acasă franceza şi greaca modernă – în care şi compune o poezie si limba rusă, dupa ce a studiat la St. Petersburg in Rusia.

S-a reîntors în ţară la începutul anului 1775.
A scris poezii de dragoste, portrete satirice, care il anticipeaza pe Costache Conachi. Scrie de asemenea primul pamflet si prima oda din literatura romana.

Opera sa s-a pastrat in manuscris.

Numele de familie variaza între Milu şi Milo. Tatăl său a fost Enacachi Milu, staroste de Cernauţi, apoi spătar, iar mama sa era doamna Safta, născuta Roset.

A fost stolnic, ispravnic, ban. In 1792 a compus o oda inchinata lui Alexandru Moruzi, prima oda din limba romana,iar in 1795 a facut o aritmetica, insa nu s-a pastrat.

In 1796 este vornic de Botosani, pentru ca in 1797 sa fie numit spatar.

George Călinescu spunea despre Matei Milu în Istoria Literaturii Române :

“De la Matei Milu (mort prin 1801-1802) au rămas un fel de “caractere” de forma ghicitorilor. Micile caricaturi într-un limbaj bufon româno-turco-grec sunt pline de savoare.”

A  fost înmormântat în localitatea  Spătăreşti.

1829: S-a născut la Bucureşti, George Creţianu, poet şi publicist (colaborator la principalele publicaţii paşoptiste şi postpaşoptiste), militant pentru Unirea Principatelor (de două ori ministru în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza); (m. 6 august 1887, Constanța).

A fost trimis în 1848 de către Guvernul Provizoriu al Țării Românești cu o bursă la Paris, a făcut studii de Drept și Litere, devenind colaborator al revistelor emigrației române (Republica română, România viitoare) și contribuind la înființarea, în 1851, a societății Junimea română și a revistei cu același nume. 

Întors în țară în 1853, a intrat în magistratură (procuror de tribunal, substitut de procuror la Înalta Curte de Casație). Înfocat unionist, a militat pentru Unirea Principatelor, atât prin scris, cât și prin activitatea sa politică: deputat în Adunarea legislativă, director în Departamentul Dreptății, de două ori ministru în primii ani ai domniei lui Cuza . 

A desfășurat o intensă activitate publicistică: în 1855 a sprijinit apariția ziarului Patria, a fost redactor la Concordia, Revista contimpurană, Revista literară și științifică, Revista română, România; s-a numărat printre colaboratorii revistelor unioniste România literară și Steaua Dunării, dar și ale altor publicații ale vremii: Convorbiri literare, Pressa, RevistaCarpaților, Românul, Trompeta Carpaților, etc. Și-a adunat versurile în două volume: Melodii intime (1854) și Patrie și libertate (1879), în care se regăsesc cele mai reușite poezii ale sale: Perseverența, Chemarea poetului, Cântarea brazilor la mormântul bătrânului Mircea, Odă la patrie, O noapte în Carpați, Mormintele martirilor, Glasul viitorului, Dorul țării, Cântecul străinătății, etc.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1882;  membru de onoare (din 1882) al Academiei Române.

1838: Apare la Craiova, revista săptămânală “Mozaicul” (până la 7 octombrie 1839), primul periodic din Oltenia, sub redacţia lui Constantin Lecca.

Deși a fost editată o perioadă scurtă de timp, aproape de un an de zile, revista a adus o notă nouă în publicistica românească, fiind o deschizătoare de drum a culturii germane în spațiul românesc.

1838: Se înfiinţează la Iaşi, în Moldova, prima bibliotecă publică.

1839: S-a născut Teodor T. Burada, istoric al teatrului, folclorist, etnograf şi muzicolog român, primul culegător al bocetului popular si  printre primii folcloristi care au facut studii privitoare  bocetul popular la români ; (d.17 februarie 1923).

A fost animator al vieţii cultural-artistice, ilustrând, prin enciclopedismul său, tipul cărturarului român din secolul al XIX-lea; membru corespondent al Academiei Române din 1887.

1863: S-a născut la Cernăuți, în Bucovina, pe atunci teritoriu anexat de Imperiul Austro- Ungar, Constantin Nicolae baron de Hurmuzaki, descendent al unei vechi familii de boieri intelectuali români moldoveni, luptători pentru drepturile românilor din Bucovina, filosof, jurist; (d.23 februarie 1937, Cernăuţi). 

Foto: ro.wikipedia.org

Constantin Nicolae, baron de Hurmuzaki, a fost doctor în drept, Dr. h. c. în științe si entomolog,iar din 1919 membru de onoare al Academiei Române. 

A avut importante contribuții științifice în domeniul coleopterelor și lepidopterelor din România și în zoogeografie.

În 1930 a fost onorat cu titlul de Doctor honoris causa, iar în 1931 a fost numit ca profesor universitar la facultatea nou înființată de entomologie și biogeografie a Universității din Cernăuți.

De la 1911 până în 1914 Constantin N. Hurmuzaki a fost ales în Parlamentul Bucovinei, din partea Partidului Național

1881: A decedat la Năsăud, pe atunci în Austro-Ungaria, clericul şi omul de cultură român, Grigore Moisil (n. 10 ianuarie 1814, în localitatea Şanţ,  Bistriţa-Năsăud), fost  vicar al Vicariatului Rodnei şi protopop greco-catolic al Năsăudului, bunicul academicianului Constantin Moisil şi străbunicul matematicianului academician Grigore C. Moisil.

1883: S-a născut biologul, agronomul şi zootehnicianul ro­mân, Agricola Cardaş, fondatorul învăţământului mediu de zootehnie şi al Centrului universitar de zootehnie în Moldova de la Iaşi.

Foto: Gălăţeanul care au uimit lumea – Agricola Cardaş

 Agricola Cardaş s-a născut la Galaţi, pe 3 octombrie 1883. Şi-a petrecut copilăria în oraşul natal, unde şi-a făcut şi studiile, până la liceu inclusiv.

În perioada 1904-1908 a urmat cursurile Universităţii din Iaşi, obţinându-şi licenţa în ştiinţe naturale (1904-1908), urmând, în paralel, Seminarul Pedagogic Universitar Iași (1906).

Şi-a continuat apoi studiile în Germania, la Academia de Agricultură din Bonn, Poppelsdorf din Germania, ca bursier al Academiei Române, care a obținut aici și doctoratul în 1910 ca bursier al Academiei Române, finalizându-le cu titlul de doctor în ştiinţe agricole.

După ce a revenit în ţară, a condus, pe melegurile natale, Şcoala de Agricultură de la Ţigăneşti, în perioada 1910-1914. Ulterior a fost conferenţiar şi apoi profesor la catedra de zootehnie a Facultăţii de Ştiinţe Agricole de la Universitatea din Iaşi, unde a activat până la sfârşitul vieţii.

În 1951, datorită remarcabilei sale activităţi şi a şcolii pe care o crease a determinat înfiinţarea Facultăţii de Zootehnie la universitatea ieşeană.

Remarcabil biolog, agronom şi publicist, Agricola Cardaş a pus bazele învăţământului mediu zootehnic din România şi a fost fondatorul Centrului universitar de zootehnie din Iaşi. A înfiinţat publicaţia „Foaia plugarilor”, care a apărut, cu intermitenţe, timp de aproape două decenii.

A ocupat de-a lungul timpului şi diverse funcţii de conducere în instituţii de profil, printre care cea de secretar general în Ministerul Domeniilor sau cea de director general al agriculturii în Basarabia, unde este considerat şi fondator al Facultăţii de Zootehnie din Chişinău.

În cei peste 40 de ani de carieră didactică, Agricola Cardaş s-a făcut cunoscut drept promotorul învăţământului zootehnic românesc, abordând toate marile probleme specifice agriculturii şi desfăşurând o laborioasă activitate ştiinţifică, concretizată în peste 70 de lucrări.

Printre acestea se remarcă primul curs de „Zootehnie generală şi specială” din România, dar şi o serie de manuale de specialitate.

S-a stins din viaţă la 30 octombrie 1955, la Iaşi.

Atât la Galaţi cât şi la Tecuci, precum şi în Iaşi, există câte o stradă care-i poartă numele.

În 1918, după Unirea Basarabiei cu România, Agricola Cardaș a fost director al agriculturii din Basarabia. În această poziție publică, a înaintat în anul 1926 Ministerului Instrucțiunii Publice un memoriu prin care solicita transferul învățămantului agronomic de la Iași la Chișinău, capitala unei regiuni cu mare potențial agricol.

În M.O. nr. 82/9 aprilie 1933 s-a publicat Legea pentru transformarea Secției de Științe Agricole de pe lângă Universitatea din Iași, în Facultate de Științe Agricole a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, cu sediul la Chișinău, al cărei decan în anii 1936-1938 a fost Agricola Cardaș. 

Prin grija profesorului Agricola Cardaș, după înființarea Facultății de Științe Agricole din Chișinău, au fost create 4 laboratoare de Zootehnie cu ferme didactice și un atelier de material didactic, în care se confecționau mulaje și instrumentar zootehnic. Rezultatele activității științifice îl situează în poziția de fondator al științei zootehnice în Moldova.

În 1920, Agricola Cardaș a înființat publicația de popularizare Foaia Plugarilor, care a apărut, cu întreruperi impuse de împrejurări, până în 1940.

S-a remarcat prin lucrări în domeniul amelio­rării animalelor domestice (a raselor indigene de taurine) si a studiat in­fluenţa mediului extern asupra orga­nismului animal şi ereditatea carac­terelor.

În martie 1943 adevenit Membru corespondent al Academiei de Agricultură din România.

După ce fusese îndepărtat de la catedră timp de patru ani, de regimul comunist, a revenit în 1952 ca profesor la Facultatea de Zootehnie a Institutului Agronomic ieșean.

1893 (3/15 octombrie): S-a născut (la Sinaia) Carol al II-lea (primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria), rege al României (1930-1940); Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia (m. 1953, la Lisabona).

  La 13 februarie 2003 Guvernul României a organizat acţiunea de repatriere a osemintelor regelui Carol al II-lea, iar a doua zi, la 14 februarie 2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească).

1895: În România, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu demisionează.

Foto: Lascar Catargiu (n. 1 noiembrie 1823, Iaşi – d. 30 martie 1899, Bucureşti).

 Omul politic român Lascar Catargiu a fost  fondator şi preşedinte al Partidului Conservator până la sfârşitul vieţii, unul dintre marii oameni de stat ai veacului al XIX-lea si unul dintre fondatorii doctrinei conservatoare din România.

Unionist convins, Lascăr Catargiu a desfăşurat o intensă activitate în favoarea Unirii, fiind membru în Comitetul Electoral al Unirii de la Iaşi (februarie 1857) şi deputat în Divanul ad-hoc de la Iaşi, poziţie din care contribuie la elaborarea şi adoptarea punctelor programului unionist.

În Adunarea Electivă, Catargiu era candidatul la domnia Moldovei din partea conservatorilor şi era creditat cu cele mai mari şanse la victorie si  s-a arătat foarte afectat în momentul când a fost constrâns să renunţe la candidatură, în favoarea colonelului Alexandru Ioan Cuza.

Disensiunile cu principele Alexandru Ioan Cuza l-au determinat să fie unul dintre liderii consipraţiei care au acţionat pentru detronarea domnitorului, după care a fost principalul membru al Locoteneţei domneşti care a substituit atribuţiile şefului statului până la aducerea prinţului străin.

  A ocupat timp de patru mandate funcţia de prim-ministru şi timp de cinci mandate funcţia de ministru de Interne. De asemenea, Catargiu a fost ales în două rânduri preşedinte al Adunării Deputaţilor. 

1916: După prima bătălie de la Oituz între forţele române şi cele germano-austro-ungare, soseşte in România o  Misiune militară franceză, în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot, (1861–1931).

Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța – d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre. În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze.

Pe toată durata misiunii sale în România, generalul Berthelot a asigurat şi rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

În semn de recunoştinţă pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român, a fost declarat cetăţean de onoare al României şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Pe toată durata misiunii în România, generalul Berthelot a asigurat şi rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

În semn de recunoştinţă pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român, a fost declarat cetăţean de onoare al României şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

1918 : S-a constituit la Paris Consiliul Național al Unității Române (Le Comité National de l’Unité Roumaine), organ reprezentativ al României, format din 29 de membri (printre care Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Constantin Angelescu și Ioan Th. Florescu) sub președinția lui Take Ionescu. Acesta a fost practic guvernul din exil al României. Consiliul a fost recunoscut la 29 septembrie de guvernul francez, la 23 octombrie de guvernul SUA, la 29 octombrie de guvernul englez, iar la 9 noiembrie de cel italian, drept exponent al intereselor poporului român.

Foto: Tache Ionescu, politician strălucit și orator de excepție (n. 13/25 octombrie 1858, Ploiești, Muntenia – d. 2 iunie 1922, Roma, Regatul Italiei).

A venit pe lume într-o familie de negustori din Ploiești. A studia6t la Facultatea de Drept din Paris. Revenit în țară și începe să practice avocatura. Pledează exemplar, iar la puțină vreme decide să intre în politică de partea liberalilor. Este ales deputat, ține cuvântări în ședințele Camerei Deputaților și la diferite întruniri. Orator de mare talent, publicul îl ovaționa îndelung dându-i binemeritata poreclă, “Tăchiță Gură de Aur”.

Principalele obiective politice ale Consiliului Național al Unității Române erau:

1) de a informa, cât mai mult posibil, opinia publică din Occident cu privire la drepturile românești, legitimitatea lor, pe baza argumentelor etnico-istorice și a jertfelor imense ale poporului român în războiul de eliberare și unitate națională; 2) de a colabora în mod public, într-o strânsă intimitate cu celelalte naționalități asuprite din Austro-Ungaria; 3) de a organiza legiuni militare formate din români transilvăneni și bucovineni aflați în străinătate etc. Consiliul a publicat ziarul La Roumanie.

1918 : Este difuzat  Manifestul împăratului  Austro-Ungariei, Carol I de Habsburg  intitulat „Către popoarele mele credincioase” , privind reorganizarea Austro–Ungariei într–o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean).

Propunerea a fost respinsă de reprezentanţii  acestor popoare.

La aceeasi data, apare Declaraţia de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni”, la manifestul împăratului Carol I de Habsburg de reorganizare a Austro–Ungariei, în care, exprimând voinţa românilor, se proclama dezlipirea ţinuturilor româneşti de la Austro–Ungaria şi unirea lor cu România (3/16).

Corpul Voluntarilor ardeleni a fost format din luptători români, originari din Transilvania, care au luptat alături de armata română în timpul primului război mondial. Prin aceste unităţi militare, românii ardeleni s-au alăturat României şi armatei române în timpul primului război mondial, cu scopul de a elibera Ardealul si de a-l uni cu Patria Mama, România.

Foto: Carol de Habsburg (1887-1922) – ultimul împărat al Austro-Ungariei, strănepot al lui Franz Iosif I, a preluat tronul după moartea acestuia din urmă în 1916.

Carol I a al Austriei fost încoronat la 30 decembrie 1916 la Budapesta, în catedrala Sf. Matia cu titlul Carol al IV-lea al Ungariei. Soţia sa, Zita, a fost încoronată ca regină a Ungariei.

A renunţat la tron pe fondul înfrângerii Puterilor Centrale în Primul război mondial, dar nu a abdicat si a desemnat la 11 noiembrie 1918 noul guvern maghiar, iar la 13 noiembrie 1918 a renunţat la şefia statului.

Evenimentele politice s-au precipitat: la 31 octombrie 1918, Mihály Károlyi era prim-ministru desemnat de rege, dar la 11 ianuarie 1919 guvernul Ungariei a demisionat; două luni mai târziu, la 21 martie 1919, ajung la putere comunistii lui Bela Kun, care proclama Republica Ungara a Sfaturilor

1918: În Basarabia este publicată gazeta în limba română intitulată Tighina. Gazeta pentru luminarea poporului.

A fost editată săptămînal, la Tipografia Societăți Culturale a Românilor Basarabeni din Tighina, România, între 3 octombrie 1918–28 martie 1920, având fondatori pe prof. Georghe I. Giuglea, jud. Dobrescu, prof. I. Cazacu, Țigoi, V. Dumitrescu, G. Ionescu, T. Hotnog, ing. Vasile Bergheanu.De la 14 mai 1919, a adăugat la subtitlu cuvintele și a ostașului român care apără granița la Nistru.

1922 (3–4 octombrie) : La Ploiești,a avut loc al doilea congres al Partidului Comunist.

La acest congres a fost adoptat nou nume, Partidul Comunist din România, Secție a Internaționalei Comuniste, a fost ales un Comitet Central, s-a aprobat Statutul și a fost autorizată o organizare ilegală. Toți conducătorii istorici ai Partidului Comunist Român erau mândri să-și proclame voința nestrămutată de a apăra Patria Proletariatului, Uniunea Sovietică. Aceștia n-au avut nici o reținere în a susține pretențiile sovieticilor asupra teritoriilor istorice românești Basarabia și Bucovina de Nord.

1923: S-a născut  la Arad, Francisc Baraniay, pictor român de etnie maghiară.

 A studiat la Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” Cluj.

1927: S-a născut matematicianul Radu Miron; contribuţii în domeniul geometriei diferenţiale şi al aplicaţiilor ei în fizica teoretică, în topologia algebrică ş.a; o serie de rezultate şi noţiuni îi poartă numele: „reper M”, „spaţii M”; „conexiuni M”; membru titular al Academiei Române din 1993.

 1931: S-a născut fizicianul George Comşa, stabilit în Germania din 1972; specialist în construcţia de echipamente pentru vid înaintat (pompe ionice, valve); s-a concentrat şi asupra studiului suprafeţelor pure şi al proceselor de suprafaţă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997

1937: S-a născut compozitorul şi profesorul român de etnie maghiară Csiky Boldizsár

1938: A incetat din viata mareşalul  si omul politic roman  Alexandru Averescu, preşedinte al Ligii Poporului, prim ministru, membru de onoare al Academiei Române din 1923.

A  participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul eliberare şi întregire naţională (1916-1919 cand a condus bătălia de la Mărăşti din 1916 ; (n. 9 martie 1859 in satul Babele din sudul Basarbiei, astăzi în Ucraina).

Maresalul Alexandru Averescu

A fost comandantul Armatei Române în timpul Primului Razboi Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României in acest război.

A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918).

Averescu a fost autorul a peste 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului).

A fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, cea mai inalta distinctie militara româna.

1944: S-a născut in  satul Suceveni, raionul Adâncata, regiunea Cernăuți, Bucovina, Vasile Suceveanu, matematician din Republica Moldova; ( d. 28 martie 2012) a fost un matematician din Republica Moldova, autor al mai multor lucrări științifice pe teme matematice.

A lucrat la Universitatea din Cernăuți (1969 – 1970), a fost doctorand la facultatea de mecanică și matematică a Universității Lomonosov din Moscova (1970 – 1973), inginer superior (1973-1976), colaborator științific (1976-1982), colaborator științific superior (1982-1986) la Institutul de Matematică a Academiei de Științe a Moldovei.

A obținut titlul științific de Doctor în științe fizico-matematice (1977), la Universitatea de Stat din Kuibîșev (Rusia), având drept conducători științifici ai tezei de doctorat pe prof. dr. habilitat V.I.Danilovskaia și pe dr. V.G.Ceban.

Începând din anul 1989, Vasile Suceveanu a fost conferențiar universitar la Institutul de Științe ale Educației din Chișinău. Din anul 1992 este șef de catedră la Institutul de științe ale educației.

Profesorul Vasile Suceveanu a fondat în anul 1993 revista periodică Foaie Matematică, al cărei redactor-șef a devenit. Este conducătorul Seminarului republican al profesorilor de matematică din Republica Moldova și membru al Societății de matematică din Republica Moldova.

Domeniul său de interes este Teoria numerelor și mecanica corpului solid.

A elaborat metode noi de soluționare ale unor ecuații. Este coautor la circa 200 de publicații științifice și didactice, inclusiv la 8 cărți, 10 broșuri și a сâtorva brevete de invenție.

1954: S-a născut Ioan Groşan, scriitor si publicist maramureşean, născut în comuna Satulung.

A absolvit, în 1978, Facultatea de Filologie a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

A debutat in 1985, cu volumul de povestiri ”Caravana cinematografica“.

Reprezentant al generatiei ’80, a publicat “Trenul de noapte“ (1989), „Scoala ludica“ (teatru, 1990), ”Planeta mediocrilor“ (1991), ”Jurnal de bordel“ (1995).

Volumul sau de povestiri „Caravana cinematografica“ a fost publicat in traducere in Rusia, iar nuvela ”Trenul de noapte“, in Franta, Germania si Polonia.

A primit premiul pentru debut in proza al Uniunii Scriitorilor din Romania (1985) si premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania (1992).

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. in prezent, a fost editorialist la cotidianul “Ziua” si coloboreaza cu alte publicatii nationale.

1957: S-a născut Prisăcani, Regiunea Iași, actorul român Constantin Chiriac.

A absolvit Liceul „Costache Negruzzi” din Iași și mai apoi UNATC ca șef de promoție în 1980. A ales să ajungă la Sibiu după facultate gândindu-se că este ceva provizoriu, ca mai apoi să rămână în Sibiu. Are un doctorat în actorie cu tema poezia ca spectacol și o specializare în management cultural în Marea Britanie și în Statele Unite.

În 1993 a fondat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu care se ține anual pe durata a 10 zile, cu peste 3300 de artiști invitați, din peste 70 de țări, peste 570 de evenimente, cu peste 70000 de spectatori pe zi, iar jumate dintre spectatori sunt din afara României, cu peste 600 de voluntari si alti 200 de membri in stafful organizațional. Din 2000 conduce în calitate de director general Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. A primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

A primit înalta distincție de Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, din partea statului francez.

În 2019 Guvernul Japoniei i-a acordat ”Ordinul Soarelui Răsare” actorului Constantin Chiriac, director al Teatrului Național ”Radu Stanca” și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, pentru contribuția adusă la promovarea culturii nipone în România.

1959: S-a născut cântareaţa română de muzică uşoară, Silvia Dumitrescu.

1963: A decedat fizicianul Augustin Maior, omul de stiinta roman care a adus importante contribuţii în fizica teoretică si este considerat creatorul telefoniei multiple.

A înfiinţat, la Sibiu, prima şcoală de telegrafie şi telefonie din Transilvania (1919); (n. 1882).

A conceput în anul 1907, prima instalaţie experimentală din lume de telefonie multiplă pe o linie reală, cu 5 căi, la o distanţă de 15 km,  înaintea brevetării sistemului de telefonie multiplă (1911) de către americanul C.O. Squier.

1987: A murit la Paris pictorul, sculptorul şi poetul Ioan (sau Ion) Mirea, stabilit la Paris din anul 1965  (n. 1 februarie 1912, Răsucenii de Jos județul Vlașca (interbelic)). NOTĂ: Unele surse  dau ca dată a morţii sale ziua de 30 octombrie 1987.

A urmat cursurile Universitatii de Medicina din Bucuresti, luand in paralel cursuri particulare de pictura. Deschide prima expozitie personala la Galeriile Mozart din Bucuresti in 1938, primita cu elogii de critica.

Dupa 1938 se ocupa in special de sculptura si grafica. In jurul anilor ’40, pentru o perioada se afla la studii in Italia.
In 1947, obtine prin concurs o bursa de studii la Paris, acordata de guvernul francez.

Nu a putut pleca in acel an si totul s-a prelungit pana in 1964. Ajuns la Paris se decide sa ramana definitiv.
Activitatea sa creatoare s-a regasit in 26 de expozitii personale sau de grup, atat in Romania cat mai ales in marile galerii ale lumii – Venetia, Paris, Amsterdam, Bayonne, Puerto del Cruz (Venezuela), Nairobi (Kenya), Wurzburg (Germania), precum si in colaborarile literare la publicatiile exilului.

 A publicat volumele „Dus cu morții” (poem). Editura Librăriei „Pavel Suru”, Bucuresti, 1939;

„Calea Pietrelor” (versuri, editie definitiva). Editura „Drum”, Tipografia „Artes Graficas Benzal”, Madrid, 1972.

Premii obținute

• Premiul pentru sculptură la Salonul Național de toamnă din Issoudun;
• Marele Premiu pentru sculptură și arhitectură al Salonului Internațional de Artă Contemporană de la Rouerque;
• Marele Premiu de sculptură simbolistă decernat de Salonul International de Artă „Les Maitres de Notre Temps”, s.a.

 2000: A murit la Iasi, Olga Necrasov, zoolog şi antropolog român de origine rusă  cu contribuţii în domenii ca serologie antropologică, anatomie umană şi comparată, biometrie, biostatică, craniologie şi bioantropologie; membru titular al Academiei Române ; (n. 1/14 septembrie 1910, Sankt Petersburg, Imperiul Rus).

În perioada 1964-1973 a fost director al Centrul de Cercetari Antropologice.

A fost membru asociat al Societății de Antropologie din Paris, membru de onoare al Institutului Regal de Antropologie al Marii Britanii și Irlandei, membru fondator al Asociației Internaționale de Biologie Umană, membru efectiv al Centrului Internațional de Studii Sarde, membru corespondent al Societății de Antropologie din Viena.

A fost titulara Premiului „Paul Broca”, Paris, 1980.

Studiile sale paleoantropologice și antropologice au avut ca obiect toate populațiile străvechi din aria de formare a poporului român, din epoca străveche și până în epoca contemporană.

2003:  Parcul „Ioanid” din Bucuresti si-a schimbat denumirea, devenind parcul „Ion Voicu”, în memoria celebrului violonist român, fost elev al lui George Enescu.

Bustul violonistului Ion Voicu (n.8 octombrie 1923 – 24 februarie 1997)

Cu aceasta ocazie, a fost dezvelit un bust al artistului, lucrare realizata de sculptorul Ion Irimescu.

2003: A murit la Bucureşti, scriitoarea Profira Sadoveanu, fiica scriitorului Mihail Sadoveanu (n. 21 mai 1906, Falticeni).

Era al treilea copil, din cei zece, al marelui nostru scriitor, Mihail Sadoveanu (foto). A fost botezata cu numele mamei lui Sadoveanu – Profira. Ea avea sa devina una din Doamnele scrisului romanesc. Pentru tatal sau, Profira nu a fost numai fiica, ci si secretar literar si editor, si arhivar, si corector, si traducatoare. 

A debutat publicistic în „Universul literar şi artistic” cu reportaje, folosind pseudonimul Valer Donea, şi editorial cu romanul Mormolocul (1933). A mai publicat un volum de interviuri (Domniile lor domnii şi doamnele, 1937/Stele şi luceferi, 1969), memorialistică, cărţi de evocare a tatălui său (Viaţa lui Mihail Sadoveanu, 1957/Ostrovul zimbrului, 1966; În umbra stejarului, 1955 ş.a.), poeme în proză (Ploi şi ninsori, 1940), poezie (Somnul Pietrei, 1971), cărţi de versuri pentru copii (Balaurul alb, 1955; Ochelarii bunicii, 1969) sau traduceri (Anton Pavlovici Cehov, Honoré de Balzac etc.).

A colaborat la scenariul filmului Frații Jderi (1974) impreuna cu scriitorul Constantin Mitru și regizorul Mircea Drăgan.

Alungată din casa rămasă de la tatăl său  în 1997, a murit într-o sărăcie de nedescris. A fost înmormântată în Cimitirul Străuleşti II din Bucureşti. 

 2006: A murit actorul român de etnie evreiască, Sandu Sticlaru; (n. 15 octombrie 1923, Roman).

Absolvent al Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti, a sustinut o vie activitate pe scenele din provincie si din capitala, la radio si TV, relevandu-se ca interpret de planul doi, extrem de dotat pentru registrul de caracterizare realista, comico-dramatica.

Sandu Sticlaru a pasit pentru prima data pe scena in 1946 si si-a inceput cariera la Teatrul din Petrosani. Din 1953 pana la pensie a jucat la Teatrul Nottara.

Prima sa aparitie in cinema a avut loc in anul  1956, dupa care  fost distribuit in numeroase filme romanesti.

Sandu Sticlaru a interpretat pana in ultimele luni de viata teatru radiofonic pe postul national, el fiind „vocea” naratorului „Amintirilor din copilarie” ale lui Ion Creanga.

Personalitate de o vitalitate iesita din comun, la varsta de 80 de ani Sandu Sticlaru a inceput sa ia lectii de informatica, pentru a ramane la curent cu noile descoperiri ale tehnicii si a stapani eficient limbajul Internetului.

S-a stins din viaţă la 3 octombrie 2006, la Bucureşti.

2008: A murit (la Mannheim, în Germania) Aurel Stroe, compozitor, profesor, muzician, autor, publicist şi muzicolog român; (n.  5 mai 1932, București). A scris muzică cultă, contemporană, simfonică, vocal-simfonică, de cameră, corală), muzică electronică și muzică de scenă.

A studiat în particular pianul cu Maria Fotino și compoziția cu Marțian Negrea, după care a urmat cursurile Conservatorului din București.

A fost asistent (1962-68), lector (1968-73), conferențiar (1973-85) și profesor (din 1993) la Universitatea Națională de Muzică București și a predat orchestrație și compoziție

De asemenea a  predat  la Școala normală a Universității din Strasbourg (1972) si a fost  profesor asociat la University of Illinois (S.U.A.) între 1985-1986, și a susținut cursuri de vară la Piatra Neamț (1982), Darmstadt (Germania) în 1986, 1988, 1990, 1994 și la Bușteni în 1992. A susținut conferințe, prelegeri, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare (Franța, Austria, Germania), emisiuni de radio și televiziune.

A publicat studii, eseuri, articole, interviuri în: Muzica, Secolul XX, Contemporanul, România literară, Tribuna (Cluj), Actualitatea muzicală etc.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural Clasa a IV-a (1969), cu premiul Academiei Române în 1974 si a primit ordinul Chevalier des Arts et des Lettres al Republicii Franceze (1991).

In 1998 a primit  Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar în 2002 a devenit laureat al premiului Herder (Viena).

 2012: A murit la Bucureşti, Constantin Ţoiu, prozator, eseist, publicist şi traducător (n. 19 iulie 1923 in Urziceni, judetul Ialomita). Unele surse consemneaza moartea sa la 4 octombrie 2012.

In 1942 s-a înscris la Facultatea de litere si filosofie din Bucuresti, pe care o termina in vara lui 1946, cu o licenta „Magna cum laude”.

A lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, precum și la revistele Luceafărul, Gazeta literară, România literară și la Radioteleviziunea Română.

Între anii 1981-1990 a fost secretar al Asociației Scriitorilor din București și vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în presa culturală, în 1958, la „Gazeta literară”, iar editorial, în 1965, cu romanul Moartea în pădure.

Opera sa, de valoare excepțională, cuprinde: Moartea în pădure (roman); Duminica muților (nuvele); Galeria cu viță sălbatică (roman), (reeditări în 1979, 1984, 1999, 2011; în franceză, L’exclu, publicat de Editura Nagel; în maghiară, Vadszölölugas, Editura Europa Könyvkiado, Budapesta, 1980; romanul a mai fost tradus în limbile engleză, germană și polonă); Însoțitorul (roman), (reeditări în 1989, 2004); Obligado (roman), (reeditare în 1997); Căderea în lume (roman), (reeditare în 1994); Barbarius (roman); Istorisirile Signorei Sisi (roman), Destinul cuvintelor (publicistică); Alte pretexte (eseuri); Caftane și cafteli. Prepeleac doi, trei; Morbus diaboli; Răvașe din Kamceatka. Prepeleac cinci; Memorii din când în când, vol. I-II; Trompete după-amiaza; Memorii din când în când, vol. I, II, III; Memorii întârziate; Memorii vol. V: Vederi din Prepeleac.

La 23 mai 1995, Consiliul Local Urziceni i-a decernat titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Urziceni”. A fost distins cu premii literare importante, acordate de Uniunea Scriitorilor din România și de Academia Română.

Faima cea mai mare i-a adus-o romanul Galeria cu viță sălbatică, roman simbolic, apropiat de poetica realismului magic din romanul latino-american.

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

Sfantul Dionisie Areopagitul

Sfantul Dionisie Areopagitul s-a nascut in Atena. Dupa ce a finalizat studiile de filosofie din Atena, a mers in Egipt pentru a si le desavarsi.

Pe cand se afla aici, Mantuitorul era rastignit pe Cruce la Ierusalim.

Observand intunecarea cerului petrecuta la moartea lui Hristos, a rostit profetic cuvintele: “Sau Dumnezeu patimeste sau lumea aceasta vazuta se sfarseste”.

Dionisie revine in Atena si se bucura de intalnirea cu Pavel in Areopag. Va pune in inima cuvintele pe care le va rosti Pavel si astfel, in anul 51 se va converti la crestinism. Mai tarziu, va fi hirotonit episcop in Atena.

Calatoreste cu Pavel si ii cunoaste pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos. Ajunge la Ierusalim ca sa o cunoasca pe Maica Domnului. Va fi de fata la inmormantarea Feciorei Maria.

Dupa ce a randuit alt episcop pentru Atena, s-a dus la Roma. De aici va pleca in Galia, l-a indemnul Sfantului Clement, episcopul Romei. Zideste o biserica in cetatea Parisului si converteste multi pagani la crestinism.

A fost decapitat in vremea imparatului Domitian (81-96).

Sfantul Dionisie Areopagitul este primul autor patristic care ne-a lasat o ierarhizare a cetelor ingeresti.

În prima treaptă, care este cea mai înaltă, sunt: Tronurile, Heruvimii si Serafimii.

A doua treaptă cuprinde: Stapaniile, Domniile şi Puterile, iar in treapta a treia întâlnim: Începătoriile, Arhanghelii si Îngerii.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/03/134345/

Bibliografie (surse) :

ZIUA DE 2 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 2 octombrie în istoria noastră

1409: Cea mai veche pisanie, care s-a păstrat, aflată la Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din Streisângeorgiu (jud.Hunedoara).

Construită în stil romanic, între 1313–1314, pe locul unei biserici de lemn datate din 1130–1140, biserica din Streisângeorgiu este una din cele mai vechi construcții medievale din Transilvania și România cunoscute până în prezent și păstrate în funcțiune. Sunt menţionaţi „jupan” Chendreşu, ctitorul, şi soţia sa, „jupâniţa” Nistora, împreună cu fiii.

Foto: Absida altarului

În interiorul bisericii, pe fața estică a turnului clopotniței, s-a descoperit cea mai veche pisanie din câte se cunosc până în acest moment în întreaga artă medievală românească, având următorul text:

„În numele Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, au zidit jupân Cândreș și jupânița sa, Nistora, și fiii lui această mănăstire Sfântului mare mucenic și ataș a lui Hristos, Gheorghe, și s-a săvârșit și s-a scris, pentru pomenire și sănătate și mântuirea sufletelor lor, în zilele lui Jigmon crai, voievozi ai plaiurilor fiind Ioanes și Iacov, anul 6917 (1409), octombrie 2 zile”.

 1569: Domnitorul Bogdan al IV-lea Lapusneanu depune omagiu regelui polon Sigismund al II-lea August.

Era născut în anul 1553 si a urmat la tronul Moldovei  după uciderea tatălui său, Alexandru Lapusneanu, la vârsta de  15 ani. Tutore i-a fost mama sa Ruxandra.

Bogdan Lăpuşneanu a domnit în Moldova între anii 1568-1572. A ajuns  pe tronul Moldovei la o vîrsta fragedă. Grigore Ureche scrie că în 1568, cînd a venit la domnie, avea 15 ani. Un contemporan, preot armean din Camenița, în Podolia, care tinea o cronică și care l-a văzut personal pe Bogdan în acest oraș, scria că în 1571 tanărul prinț avea 17 ani.

A fost partizan politic al polonezilor, cu care a încheiat tratate de supunere și s-a înrudit.

Purtarea lui i-a nemulțumit  pe boierii țării, în frunte cu Ieremia Golia Cernăuțeanul, care se temeau mai ales de introducerea catolicismului in Moldova.

La sfîrşit de ianuarie 1572 Bogdan Lăpuşneanu se pornise spre Polonia spre a se căsători cu fiica unui magnat din Liov, Ioan Tarlo, dar a fost atacat si făcut prizonier de către nobilul polonez C. Sborowski cu care se certase.

In timpul  scurtei lupte care s-a dat, Bogdan a primit mai multe răni, dintre care una la cap, avea să lase grave urmări.

Dupa  prinderea și închiderea lui, boierii se plâng la Poartă, iar aceasta îl numește domn, in mai 1572, pe Ioan Voda cel Viteaz.

Cîteva luni Bogdan a rămas prizonierul lui Sborowski, pană a putut plăti răscumpărarea.

Încercând zadarnic să mai revina pe  tron cu ajutorul polonezilor, alungat și rătăcind pe la Viena, apoi în Saxonia la Dresda, la Paris si  la Copenhaga. In cele din urmă soarta îl va duce pe Bogdan Lăpuşneanu în Rusia, la curtea lui Ivan cel Groaznic. Țarul l-a primit, i-a promis ajutorul pentru a relua domnia Moldovei și i-a acordat două domenii – Luh și Tarusa.

Boala de care suferise de pe urma rănii primite la cap s-a agravat și în septembrie 1575 Bogdan a murit la Moscova, aproape orb.

 1602: Boierul Stroe Buzescu, mare stolnic în timpul domniei lui Mihai Viteazul și  unul dintre marii sai generali, moare dupa luptele de la Ogretin şi Teişani. Era unul dintre fratii Buzesti, alaturi de  Preda și Radu, care i-au slujit cu credinta pe voievozii  Mihai Viteazul și Radu Șerban în bătălii, îndeplinind diferite misiuni care li s-au încredințat.

După asasinarea lui Mihai Viteazul, Movileștii din Moldova au vrut să-și pună domn în Țara Românească pe unul de-al lor, Simion Movilă.

Radu Șerban, unul dintre apropiații lui Mihai, a dus însă lupte cu Simion Movilă, pretendentul moldovean, care avea sprijin din partea tătarilor.

Foto: Fraţii Buzeşti într-o frescă de la Mănăstirea Călui În stânga este Preda, în dreapta Stroe.

Luptele s-au dat la Obretin și Teișani (Prahova), în zilele de 13 și 14 septembrie 1602, dramatismul confruntării fiind consemnat și într-un  document din vremea  voievodului Radu Șerban: 

„au venit mulțime de oști de-ale lor asupra noastră a tuturora și au năvălit peste noi și au aruncat ei atât de multe din săgețile lor asupra noastră, încât nu se putea vedea fața soarelui de săgețile lor și de atâta bătălie răsunau codrii și munții de bătălia lor și nu se mai puteau înțelege unul cu altul”,

La un moment dat, pentru că deznodământul bătăliei nu se putea decide pentru niciuna dintre părți, s-a convenit ca un viteaz din ambele tabere să se confrunte în luptă. Din partea muntenilor s-a oferit Stroe Buzescu și din partea tătarilor a fost trimis Mârza, cumnatul hanului tătar Ghazi Ghirai al II-lea ibn Devlet Bora.

Se spune că alura uriașă și figura îngrozitoare a „păgânului” i-a făcut pe români să amuțească atunci când l-au văzut.

„Cu toate că nu mai era în puterea tinereții, Stroe Buzescu a dovedit mult curaj și abilități deosebite în lupta cu uriașul tătar care a murit de sabia sa. Deși victorios, Stroe Buzescu a fost rănit la obraz de arma otrăvită a tătarului. Această rană infectată cu venin de viperă nu s-a mai putut vindeca, cu toate insistențele doctorilor brașoveni și, după trei săptămâni, eroul de la Teișani s-a sfârșit din viață, la 2 octombrie 1602.

 Soția sa, Sima Stolniceasa, care se trăgea din neamul boierilor Rudeni, i-a luat trupul și l-a îngropat la mănăstirea Stănești din Vâlcea. Pe lespedea de piatră care-i acoperă mormântul a fost reprodusă, în basorelief, scena luptei cu tătarul. 

Foto: Piatra tombală a mormântului boierului-oştean Stroe Buzescu din  Biserica Mănăstirii Stănești

Inscripția, scrisă în română, concepută chiar de soția eroului, vorbește despre vitejia acestuia:

„(…) iară jupânul Stroe, atâta nevoe pre creștini văzând, stătu înpotriva tatariloru, de să lovi cu cumnatul hanului și-lu junghie pre tătaru. Și dintr-acelu război să răni la obraz și peste trei săptămâni să tâmplă moarte, în luna lu octovrie 2 zile, văleato 7110. Și nu fu pre voe câinilor de tătari. Dumnăzeu să-l erte !’ (C. Bălan, ‘Inscripții medievale…”).

 1847: S-a născut în localitatea Zam, comitatul Hunedoara, Regatul Ungariei memorialistul român Francisc Hossu-Longin. De profesie jurist, a fost apărător în procesul „memorandiştilor”;  (m. Băsești, Maramureș, Regatul României 1935).

A fost un reputat avocat și om politic. Între 1868–1872 a urmat Dreptul la Universitatea din Pesta, după care s-a stabilit ca avocat la Deva. A fost membru al Societății „Petru Maior”, în timpul studenției, și al Astrei. A lucrat în redacțiile revistelor Familia și Gura satului, în care a și publicat materiale literare sau de informație generală.

A mai colaborat la Calicul, Gazeta ilustrată, Gazeta Transilvaniei, Transilvania. A fost membru în comitetul de conducere al Partidului Național Român, apărător în procesul Memorandului. Opera sa, Amintiri din viața mea, scrisă la bătrânețe, donată Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca și publicată postum (1975), reconstituie, fără pretenții literare, dar cu savoarea autenticității, moravuri și întâmplări caracteristice vieții transilvănene din a doua jumatate a veacului trecut, oferind și un interesant material documentar istoric.

1858: Scoala regimentară provizornică din Iași se transformă în Scoală militară, cu o durata a studiilor de trei ani pentru ofiterii de infanterie si cavalerie si de patru ani pentru ofiterii de artilerie si de stat major.

Indrumatorul scolii pe probleme de conducere, invatamant si administratie, a fost numit colonelul Pavel Scheletti,  director fiind numit  capitanul Gheorghe Adrian.

1866: S-a născut în localitatea Lisa din jud. Brașov, istoricul și filologul român Gheorghe Popa-Lisseanu, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române; d. 14 mai 1945, București.

A fost elevul lui B.P. Hașdeu și a lui G.Dem. Teodorescu, de la aceștia deprinzând meșteșugul căutării probelor existenței poporului român.

Și-a dedicat întreaga viață cercetării istoriei, culturii și limbii poporului român, în acest sens petrecând mult timp în arhive, unde a identificat și apoi publicat, materiale cu privire la daci și teritoriile acestora precum și texte medievale latine și grecești de până la constituirea formațiunilor statale românești.

Este autorul lucrării monumentale Fontes Historiae Daco-Romanorum (20 vol.), despre daci și teritoriul vechii Dacii. Alte lucrări: Breviarium historiae Romanae, Tablele cerate descoperite în Transilvania, Cetăți și orașe greco-romane în noul teritoriu al Dobrogei, Limba română în izvoarele istorice medievale, Dacia în autorii clasici.

 1875: A decedat la București, inventatorul român Petrache Poenaru,un strălucit pedagog și un luptător pentru dreptate socială şi naţională;(n.10 ianuarie 1799, Benești, Vâlcea).

A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris si participă la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu in timpul careia editeaza „Foaia de propagandă” a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, care a însemnat nu numai primul ziar românesc de propaganda  din istoria presei scrise din România dar si o publicatie de prezentare corectă a idealurilor revoluţionare ale lui Tudor.

A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sf. Sava, unde a funcţionat apoi şi ca director.

Între anii 1833 şi 1847 este inspector şi director general al şcolilor din Ţara Românească. Este cel care a inventat “tocul rezervor” (stilograful), brevetat de guvernul francez la 25 mai 1827.

Foto: Brevet acordat lui P. Poenaru pentru inventarea tocului rezervor (Nr. 3208, Paris, 25 mai 1927), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. Se păstrează la Muzeul Naţional Cotroceni.

 Poenaru a contribuit în 1831 la înfiinţarea Societăţii Filarmonice, în 1845 intră în Asociaţia Literară, în 1861 devine membru de onoare al vestitei Societăţi Astra, este preşedintele Societăţii pentru învăţătura poporului, în 1870 devine membru al Societăţii Academice Române.

Îndeplineşte mai multe funcţii administrative de stat, cum ar fi „şef de masă” la Marea Postelnicie (1830-1855, la acea vrema aşa se numea Ministerul de externe al ţării), membru în Comisia documentelor (1857), membru în Comisia de Stat, membru în Comisia pentru eliberarea robilor (1848).

A fost militant pentru introducerea sistemului metric-zecimal in Ţara Românească.

A fost primul care a strâns date stiintifice despre Tezaurul de la Pietroasa; a publicat primul dictionar francez-român împreuna cu Aaron Florian si G. Hiel (n. 10 ianuarie 1799).

1877: Românul Radu Porumbaru a urcat (în timp ce se afla la studii la Paris), pe Mont Blanc, cel mai înalt munte din Alpi ( 4810 m ) si al doilea ca inălțime din Europa, după muntele Elbrus din Caucaz (5462 m).A fost primul român care a reuşit această ascensiune si a fost menţionat în vechea Carte de Aur de la sediul Clubului Alpin Francez din Chamonix.

Radu C. Porumbaru (n. București,30 ianuarie 1854, – d.1913).

„Licențiat în științele fizico-chimice de la Paris. Inginer de la școala de mine din același oraș.

A făcut în urmă studii speciale de inginerie industrială în diferite centre din străinătate. Reîntors în țară, a predat timp de doi ani cursul de chimie la școala militară de aplicație.

A părăsit însă profesoratul și s-a consacrat industriei și comerțului, în cari aptitudinile sale, studiile sale speciale, spiritul său întreprinzător găsea o întrebuințare mai practică. A condus câtva timp industria părintească de apă gazoasă, cea dintâi industrie de acest fel înființată în București.

La constituirea primei societăți române pentru fabricarea hârtiei a fost cel dintâi director al acestei societăți, în care calitate a instalat fabrica de la Letea.

Stabilit la Letea, d. Porumbaru a înființat acolo o cantina, o brutărie și o fabrică de glucoză, iar pentru a pune capăt speculei de care suferea comerțul și industria din jud. Bacău, a întemeiat sub președinția sa Banca Comercială, care a ajuns la o prosperitate uimitoare și aduce mari și incalculabile servicii.

În politică a fost un național-liberal statornic și devotat. În Parlament a fost ales pentru prima oară în noiembrie 1895, ca senator de Bacău.

A fost ales deputat în ianuarie 1901, în opoziție, și reales în martie 1901.

1878 (2/14): Austro-Ungaria recunoaşte independenţa României.

1878: În Parlamentul României sa fost votată o moţiune în legatură cu hotărârile Congresului de la Berlin în care manţiona:

“Silita de hotarârea Puterilor Mari şi spre a nu fi o piedică la întărirea păcii, Camera împuterniceste  Guvernul a se supune vointei întregii Europe,retrăgând autoritatile civile si militare din Basarabia … ”).

 

Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

Cele şapte mari puteri europene participante la Congresul de la Berlin au fost: Germania, Regatul Unit, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Imperiul Rus, iar cel care a dat dovada de abilitate diplomatică deosebită şi care a influenţat decisiv luarea hotărîrilor a fost cancelarul german Otto von Bismarck.

Prin tratat, România pierdea Basarabia istorică (sudul Basarabiei Ţariste, respectiv judetele Cahul, Izmail si Bolgrad), retrocedat Moldovei în 1856 şi obține, dupa presiunile si masinatiunile Rusiei, Dobrogea.

Rusia a forţat acest schimb oferind Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor, în schimbul sudului Basarabiei, deoarece era interesată de accesul la zona strategică a Gurilor Dunării.

Deşi se angaja să respecte toate prevederiile tratatului, Rusia a luat în considerare alipirea unor teritorii istorice care aparţinuseră României: Judeţul Cahul, Judeţul Izmail şi Judeţul Bolgrad.

Acestea sunt  astazi, dupa destramarea URSS, parte componentă a Ucrainei.

Faţă de această situaţie, delegaţia română, formată din primul ministru, Ion C. Bratianu, şi din ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu, a protestat, în timpul lucrărilor Congresului de la Berlin, arătînd justeţea faptului că se recunoştea independenţa României şi că Dobrogea şi Delta Dunării reveneau ţării-mamă, aratînd totodată că aceste teritorii istorice sunt în componenţa României, şi aici trebuie sa rămînă.

La 13 octombrie Rusia a început ocuparea Basarabiei istorice (judetele Cahul, Ismail si  Bolgrad).

1880: Trimisul diplomatic al României, Sergiu Voinescu, a fost primit în audienţă de Pedro al II-lea, împăratul Braziliei, căruia îi notifică independenţa României.

1880: S-a născut la Craiova, generalul Nicolae M. Condiescu, participant la Războiul de reîntregire naţională din anii 1916-1918, fost  profesor de istorie militară la Şcoala Superioară de Război, ministru al armatei în perioada 1930-1931), scriitor (preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români între anii 1936 şi 1939), membru de onoare al Academiei Române din 1938 (m. 15 iunie 1939, București).

• 1915 – A fost Comandant al Școlii Ofițerilor de Rezervă din București.
• 1916-1918 – A activat în Marele Cartier General.
• 1920 – A fost numit adjutant regal al prințului Carol al II-lea însoțindu-l într-o călătorie în jurul lumii.

În 1926 a demisionat din armată. A fost de asemenea membru al Societății Regale de Geografie, președinte al Consiliului de Administrație al Radiodifuziunii Române, secretar general al Fundațiilor Culturale Regale, Președinte de onoare al Societății Scriitorilor Olteni.

NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-1999  si alte surse dau ca dată a naşterii sale ziua de 20 octombrie 1880.

 1897: S-a născut la Iași, actorul  român Miluţă Gheorghiu, cunoscut mai ales prin rolurile sale în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri; (d. 10 decembrie  1971, la București ).

Celebru actor de teatru (scenă și vodevil), cunoscut, mai ales, pentru rolurile sale în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri, Coana Chirița, Muza de la Burdujeni. A avut numeroase roluri în teatru: Cafeneaua cea mică de Tristan Bernard, O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului  de Caragiale, Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, Crimă și pedeapsă după romanul lui Dostoievski, Cei trei mușchetari de Alexandre Dumas, Revizorul de Gogol, Plicul de Liviu Rebreanu,  Androcle și Leul de G.B. Shaw, Mitică Popescu de Camil Petrescu, O noapte de vară, Mielul turbat de Aurel Baranga, Surorile Boga de Horia Lovinescu, etc. și apariții în filmele O noapte furtunoasă, Povestea Unirii.

1910: A murit naturalistul Dimitrie Grecescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanice din România; membru titular al Academiei Române din 1907; (n. 15 iunie 1841,Cerneți, Mehedinți).

Este autorul monumentalei lucrari „Conspectul florei României”, carte fundamentală a științei românesti, în cuprinsul căreia a enumerat 2450 specii şi 550 varietăţi, indicând aria lor de răspândire, condiţiile de vegetaţie, denumirea ştiinţifică şi românească.

Pentru contribuţia la cercetarea şi dezvoltarea ştiinţei de care s-a ocupat cu pasiune, Dimitrie Grecescu este considerat unul dintre cei mai importanţi etnobotanişti români („Flora Bucegilor”, „Flora Ceahlăului”, „Contribuţii la flora Macedoniei”).

1911: S-a născut la Zimnicea, scriitorul, poetul  şi publicistul  Miron Radu Paraschivescu: “Tristele”, “Laude şi alte poeme”,”Cînticele ţigăneşti”,  ”Declaraţia patetică”;  (m. 17 februarie 1971, București).

A urmat  cursurile Facultatii de Litere din București si  a desfășurat o susținută activitate redacțională la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească, Reporter» (Poezia, I, 159) etc..

A debutat în cercurile de avangardă și a susținut în articole agresive radicalizarea liricii românești. După un debut de „mare succes“, în 1941, cu Cântice țigănești (cu mai multe ediții „adăugite“ în 1957, 1958, 1972 etc.), Miron Radu Paraschivescu mai publică și alte remarcabile volume de versuri.

La mijlocul anilor 1960 a redactat suplimentului literar „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova, unde au publicat unii scriitori de avangardă  care nu erau agreați de către revistele literare ale vremii (Vintilă Ivănceanu, Dumitru Țepeneag, Leonid Dimov etc.) .

1933: S-a născut la Bucureşti, actriţa Dana Comnea; (m. 2013).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică in 1955 si a fost repartizata la Teatrul de Stat din Galati, împreuna cu colegii de generatie Gina Patrichi, Gheorghe Cozorici, Silvia Popovici,Victor Rebengiuc, Silviu Stanculescu, etc.

In 1957 a revenit in capitala, la Teatrul Muncitoresc C.F.R. Giulesti. 
A debutat pe marele ecran in 1955, cu filmul Alarma in Munti.

A susţinut recitaluri de poezie ca Sonata clarului de luna de Iannis Ritsos, sau Din lirica eminesciană, a jucat in spectacole de teatru radiofonic, iar în 1969 a prezentat la Televiziunea română apreciatul concert „În lumina reflectoarelor”, regizat de Alexandru Bocaneţ.

1935: S-a născut în satul Mana/judeţul Orhei,în România antebelică (azi în R. Moldova), dizidentul anticomunist român Paul Goma, prozator, memorialist, refugiat politic la Paris din 1977; d. 24 martie 2020,[3] Paris, Île-de-France, Franța).

Este poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori anticomunisti postbelici.

Paul Goma a fost  al doilea fiu al unei familii de învățători români care, odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

S-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarînd că persecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere, numai dacă rămîne necunoscut. În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism.

A reușit totuși să se înscrie la liceul ”Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară ”Mihai Eminescu”. A reușit la amîndouă, dar a ales Institutul.

După înfrîngerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de ”tentativă de organizare de manifestație ostilă”.

În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla.

Neputîndu-se reînmatricula în anul III la Institutul ”Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, din cauza publicării integrale a romanului ”Ostinato” în RFG, la editura Suhrkamp, pe care cenzura i-l ciopîrțise în țară.

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidentalRadio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate.

Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stîrni proteste în străinătate.

La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soția și copilul, au fost decăzuți din cetățenia română și expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui, Nicolae Ceaușescu.

Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Nu a mai fost membru al Uniunii Scriitorilor din carefusese exclus în 1977 de conducerea de atunci., după părăsirea țării

Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începînd prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh dizident Milan Kundera. Goma a rămas apatrid.

După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.

În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămîna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie ”atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940.”

Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat din considerentele de mai sus de către șeful comisiei, Vladimir Tismăneanu.

 1938 (2/3) : A murit mareşalul şi omul politic român Alexandru Averescu participant la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul eliberare şi întregire naţională (1916-1919.

În timpul Primului Război Mo0ndial a condus marea bătălie de la Mărăşti din 1916 și a fost prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1859, la Ismail, azi în Ucraina).

1938: A fost finalizată statuia voievodului-martir Constantin Brâncoveanu din Piaţa Sf. Gheorghe  din Bucureşti, operă a sculptorului Oscar Han.

1939: S-a născut în localitatea Limanu din jud.Constanța, popularul cântăreţ  de muzică uşoară Dan Spătaru.

Dan Spataru a fost unul dintre cei mai iubiţi artişti ai României, cântăreţ, compozitor şi actor; mii de spectatori i-au aplaudat vocea inconfundabilă şi şlagărele pe care a reuşit să le facă nemuritoare: “Te-aşteaptă un om”, “Tarancuta ,Tarancuta”, “Nu m-am gândit la despărţire”, “Trecea fanfara militară”, “Drumurile noastre”

În Cuba a bătut recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde. 

A decedat in ziua de  8 septembrie 2004.

1940: S-a născut  la Bucureşti, marele handbalist român Gheorghe Gruia, campion mondial în Cehoslovacia și 1970 în Franța, medaliat cu bronz la München 1972 și campion european cu Steaua în 1968.

A fost cu echipa Steaua Bucureşti de opt ori campion al României, în anii 1963, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972 și 1973.

Sportivul care are 1,92 inalţime si 91 de kg, a fost considerat cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor (distincţie oficială oferita în 1992 de catre IHF), a reprezentat  la nivel maxim sportiv Clubul Armatei Romane Steaua Bucuresti si Romania.

A  fost  multiplu campion national de juniori la aruncarea suliţei şi la triplu salt, discipline care i-au dezvoltat calităţile atletice native, forţa exploziva si detenta fabuloasa fiind câstigate la volei, acolo unde a şi debutat în prima ligă.

Din 1973 și până în 1978, Gheorghe Gruia a fost antrenor și profesor la Academia de Înalte Studii Militare, cu specialitatea handbal.

Din 1978, el s-a mutat în Mexic, fiind trimis mai întâi cu scopul de a antrena echipa națională a acestei ţări. Ulterior, Gheorghe Gruia a lucrat ca director al Departamentului Sport de la Televisa, cea mai vastă reţea de televiziune din lumea hispanică, dar a fost şi profesor la prestigioasa universitate UNAM (Universidad Nacional Autonoma de Mexico), o instituţie de învăţământ cu 250.000 de studenţi.

A murit la Ciudad de Mexico, pe 9 decembrie 2015.

 1941: Prin decret-lege regimul muncii pe timp de război,   săptămânii de lucru în România se prelungeşte de la 56 la 72 ore.

Concediile de odihnă au fost suspendate, durata zilei de lucru putea crește de la 8 ore la 10–12 ore; comandanții militari detașați pe lângă întreprinderile militarizate puteau aproba lucrul duminicile și sărbătorile legale, dacă necesitățile producției o impuneau. Totodată, s-a instituit infracțiunea de „crimă de sabotaj”, care se pedepsea cu temniță grea pentru 5–20 de ani;

În această categorie intrau: orice încetare de lucru, individuală sau colectivă; distrugerea, deteriorarea, sustragerea, falsificarea, fabricarea defectuoasă ori erorile voite, manipulări sau manevrări frauduloase sau fără calitate a mașinilor, instalațiilor, instrumentelor de lucru, materialelor, mărfurilor și produselor.

1944: A murit în lagărul de la Auschwitz, Benjamin Wexler, poet, eseist, critic, publicist şi scenarist bilingv, stabilit în Franţa în 1923 (semna Benjamin Fondane). 

A  participant la Rezistenţa franceză si a fost arestat de Gestapo. 

A tradus în limba română din poezia simboliştilor francezi. Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998), dă ca dată a naşterii  sale ziua de 15 noiembrie 1898.

1953: S-a născut la Bucureşti, scriitorul şi istoricul Alex Mihai Stoenescu , („Patimile Sfîntului Tomaso D’Aquino”, „Istoria loviturilor de stat în România”, „Misiunea dominicană”).

La data de 15 iulie 1987 a devenit membru al Partidului Comunist.

Dupa revolutie, in 1991, a fost numit secretar general de redacție la „Viitorul românesc”, revista literară a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, in  1992, Consilier de presă al Ministrului Apărării, șeful Biroului de informare internațională din M.Ap.N.,in  1997,  Subsecretar de stat în guvern (Departamentul Informațiilor Publice) iar in 1997-1998, Șeful Direcției de Relații Publice a Armatei.

De asemenea, a îndeplinit funcția de director general-adjunct al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București (2003-2004). Este realizatorul documentarului istoric de televiziune „Nașterea unei națiuni”. În anul 2006, a fondat Centrul de Istorie a Românilor „Constantin C. Giurăscu”.

In 2007, CNSAS a investigat  apartenențai lui Stoenescu la structurile fostei Securități din timpul regimului comunist.
CNSAS a constatat calitatea lui A.M. Stoenescu de colaborator al Securității. „Recrutat înainte de Revoluție sub numele conspirativ „Gavrilescu Adrian”, istoricul Alex Stoenescu a primit bani de la Securitate”.
Din datele Notei de constatare CNSAS, rezultă că sub numele de cod „Gavrilescu Adrian”, în calitatea sa de colaborator al Securității, Stoenescu a furnizat din 1984 în 1987 nu mai puțin de 70 de note informative.
Conform dosarului CNSAS, calitățile sale de informatorau fost elogiate de superiorii ierarhici. Astfel, în data de 1 februarie 1986, căpitanul Sasu Dan, din Direcția a 2-a a Departamentului Securității Statului, raportează despre Stoenescu: „În perioada care a trecut de la recrutare, informatorul a desfășurat o activitate informativă corespunzătoare, desfășurată cu pricepere și pasiune, concretizată în 43 de informații scrise”.
Același căpitan Sasu Dan, un an mai târziu, îi reconfirmă lui Stoenescu calitățile de informator: „…Deosebit de dotat pentru activitatea de culegere de informații, cu spirit de inițiativă și multă promptitudine în îndeplinirea sarcinilor trasate”

In ceea ce-l priveşte, Stoenescu a declarat că această colaborare cu Securitatea s-a rezumat doar la expertize tehnice, efectuate în 1984, pe când lucra ca subinginer la o întreprindere din Băneasa.

1955: A avut loc Plenara CC al Partidului Muncitoresc Român.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales prim secretar al PMR, iar Nicolae Ceaușescu, Iosif Chișinevschi și Janos Fazekas au fost aleși secretari.

1956: S-a născut la Timişoara, într-o familie de muzicieni, solistul şi compozitorul român Adrian Daminescu. Este al doilea copil al cuplului Constantin Daminescu, compozitor şi dirijor şi mama Aznif Elisabeta Daminescu, născută Ekmekgian – soprană a scenei lirice din Timişoara.

 În 1970 s-a înscris la Liceul de muzica din Timişoara, doi ani mai târziu debutează în grupul „Promuzica”, iar în 1974 pleacă din Promuzica şi infiinţează grupul de folk progresiv, „Helicoidal”, care, un an mai târziu, în vara lui 1975, la festivalul Primăvara baladelor va câştiga voturile publicului şi ale  juriului, condus de Adrian Paunescu şi Premiul de Popularitate.

În perioada studenţiei la Conservator, a pus bazele grupului „Basorelief „, impreuna cu Adrian şi Mircea Romcescu, iar în 1980 a infiinţat grupul rock „Blitz”.

In 1983 grupul se destramă şi Adrian devine solistul trupei „Columna” unde va activa până în 1990.

În vremurile tulburi din decembrie 1989 a participat la Revolutie, însă nu a vrut sa profite de acest lucru.  

 La data de 14 februarie 1990 pleacă la Londra şi în acelaşi an se va căsători cu englezoaica Francis Suzanne Wocker.

A participat în Marea Britanie la emisiuni despre evenimentele revoluţionare petrecute în ţară şi, afectat de evenimentele dramatice în plină desfăşurare, compune piesa profund patriotică „România”.

Doi ani mai târziu se desparte de Francis şi revine în ţară.

    Ultimii ani i-a dedicat pregătirii tinerelor speranţe, un grup de copii talentaţi promovaţi în emisiunile televizate.

 A cântat în duet cu  nume sonore ale muzicii uşoare româneşti.

2002: A încetat din viaţă  la Târgu Mureş, Tiberiu Olah (Oláh Tibor), compozitor şi muzicolog român de etnie maghiară; (n. 2 ianuarie 1928,în localitatea Arpad, azi Arpășel).

 În 1946 și-a început studiile muzicale la Conservatorul de Muzică din Cluj, dupa care si le-a continuat între 1949 și 1954 la Conservatorul din Moscova.

Din 1958 a activat ca lector, apoi ca profesor la Conservatorul din București.

 A fost distins cu numeroase premii printre care se remarca: Premiul Academiei Române, in 1965, Premiul pentru muzică de film, Pelicanul alb,in 1966, Premiul internațional al disculuiKoussewitzky, SUA,in 1967, Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru întreaga creație, 1993.

2006: Este infiinţată prima echipă de fotbal american din România, Constanţa Sharks.

2020: A decedat la București, actorul din R.Moldova, Vsevolod Gavrilov (n. 10 noiembrie 1942, Tiraspol, România), cunoscut pentru interpretarea rolului țiganului Danilo din filmul Șatra (1975).

A jucat roluri în 34 de filme, dar preferatul său a fost în continuare teatrul. Și a slujit V. Gavrilov teatrului peste 38 de ani. Vsevolod Sergheevici Gavrilov – membru al Uniunii Teatrale din Moldova din 1973, membru al Uniunii Cineaștilor din 1978.

A fost decorat cu medalia „Meritul Civic” și laureat al premiului A. Puşkin „Pentru măiestrie interpretativă” și a primit distincția Maestru în Arte a Republicii Moldova.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.

Sfantul Ciprian

Sfantul Ciprian a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Ciprian a fost vrajitor, filosof si slujitor al zeului pagan Apolo din Antiohia Siriei.Sfantul Ciprian – leapada vrajitoria si ajunge episcop.

Din relatarea vietii sale, aflam ca un tanar pagan, Aglaid, s-a indragostit de Iustina si dorind sa o ia de sotie, cere ajutorul vrajitorului Ciprian pentru ca a fost respins de fecioara. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care sa aprinda in ea pofta trupeasca pentru Aglaid.

Dar vrajile lui Ciprian au ramas fara efect, caci ea le alunga cu rugaciune, post si semnul sfintei cruci.

In urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut inselarea in care se afla si s-a botezat.

El a fost hirotonit preot, iar mai tarziu episcop in Cartagina. Sfantul Ciprian a murit ca martir pe 2 octombrie 304 impreuna cu Sfanta Iustina.

Sfantul Ciprian inlatură farmecele si vrajile

In Bucuresti,pe Calea Victoriei, nr.12, intre strazile Stavropoleos si Lipscani, se afla Biserica Sfantul Ciprian – Zlatari. In aceasta biserica este prezenta mana dreapta a sfantului Ciprian.

Biserica Sf.Ciprian – Zlătari din București

Oamenii il cinstesc pentru partea luminoasa a vietii sale: convertirea la crestinism, viata inchinata slujirii lui Hristos si pentru cununa de martir pe care a primit-o in vremea cand era episcop.

Sfantul Ciprian este cinstit ca cel care inlatură farmecele si vrăjile. Mana dreaptă a Sfantului Ciprian, făcătoare de minuni, se afla in partea stângă a altarului, intr-o caseta de mici dimensiuni. Orice credincios se poate inchina Sfintelor Moaște.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/02/o-istorie-a-zilei-de-2-octombrie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.