CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Poetul Radu Cârneci ne-a părăsit la vârsta de 89 de ani

 

 

 

 

 

 

 

 

A murit scriitorul Radu Cârneci 16

 

 

 

 

Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a fost găsit mort, în ziua de 8 decembrie 2017 în locuinţa lui din Bucureşti. Avea 89 de ani şi era considerat unul dintre cei mai mari scriitori contemporani. Moartea poetului a fost anunţată pe Facebook fiica sa, poeta Magda Cârneci

Poetul şi traducatorul Radu Cârneci s-a născut la 14 februarie 1928 în satul Valea lui Lal, comuna Pardoşi, jud Buzău.

A absolvit liceul „Regele Ferdinand” din Ramnicu Sarat, după care  face studii superioare la Facultatea de Silvicultura din Brasov (1954) şi la Academia de Studii Psihologice şi Sociale din Bucureşti. 

A lucrat un timp ca inginer silvic, fiind apoi, rând pe rând, director al Centrului de creaţie folclorică, preşedinte al Comitetului regional Bacău de cultură şi artă.

În 1964 fondează în urbea moldavă revista de cultura „Ateneu”, pe care o conduce, ca redactor-şef până în 1972, dată în care devine secretar al Uniunii Scriitorilor din România.

Din 1978 până in 1990 a condus secţia de literatura şi artă a săptămânalului „Contemporanul”.

A debutat cu poezie in 1950 in revista „Tânărul scriitor”, publicând in revistele vremii poeme, traduceri, cronici literare si artistice, note de călătorie.

A avut o activitate de peste 60 de ani fiind unul dintre cei mai profunzi creatori de poezie de dragoste din literatura română.

 

 Critica literară a identificat indeobşte trei etape ale devenirii lirice în creatia lui Radu Carneci. O primă etapă, cuprinzând mai ales poezia de inceputuri, se caracterizeaza printr-o luminoasa vitalitate de un puternic naturism.

O a doua etapa preia temele de dragoste si ale miturilor mediteraneene si orientale. intr-o a treia etapa, de deplina exprimare lirica, poetul adanceste marile teme ale iubirii, existentei si mortii, imbracate de obicei in hlamida regala a sonetului sau rondo-sonetului (inventie formala ce-i apartine), tinzand spre perfectiunea expresiei.

A fost un exceptional rapsod al iubirii, realizând o adevarata monografie a sentimentului, dezvăluindu-se „senzual si ceremonios, discursiv si melodramatic, spontan si necenzurat”, un „pasional involburat şi un senzorial deghizat in pretiozităţi” (Petru Poanta).

A debutat ca poet în ziarul sucevean „Zori noi” (1950), iar editorial, cu placheta Noi şi soarele (1963, cu o prezentare de Marcel Breslaşu).

  A tradus din Leopold Sedar Senghor, Strecko Kosovel, Kahlil Gibran, Charles Baudelaire (prima ediţie integrală a Florilor Răului în limba română), Jean Joubert, Jacques Cheessex, Mousse Boulanger. Premiat de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România, Medaliat la aniversarea ”Jerusalim 3000” (Israel).

Din 1958 până în 1964 lucrează la Bacău ca director al Casei Regionale a Creaţiei Populare şi preşedinte al Comitetului Regional de Cultură şi Artă. Între 1964 şi 1972 este redactor-şef al revistei „Ateneu” (serie nouă), iar între 1972 şi 1976, secretar al Uniunii Scriitorilor, după care devine şef al secţiei culturale a revistei „Contemporanul” (până în 1990).

În 1990 înfiinţează la Bucureşti Editura Orion. 

În 1990, Radu Cârneci a reînfiinţat, la Bucureşti, revista „Neamul Românesc“, publicaţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. A înfiinţat şi a condus editura Orion (1991-2008), de asemenea, a fost şi director executiv al Fundaţiei Naţionale „Izvoare” pentru protecţia Naturii şi Artelor în România.

Radu Cârneci este şi autorul unor importante antologii literare, cu teme abordate pentru întâia dată în cultura naţională, astfel: „Sonete – Shakespeare – Voiculescu” – 1996; „Arborele neuitării” (cuprinzând poeţi de limbă rămână din Israel) – 1997; „Mioriţa” – în şapte limbi (română, franceză, spaniolă, italiană, engleză, germană, rusă), ediţie ilustrată de Dragoş Morărescu – 1997; „Poezia Pădurii române” (patru volume: I. poezia populară de inspiraţie silvestră; II. clasicii; III. modernii; IV. contemporanii) – 2001; „Cinegetica” (trei volume, texte din literatura universală şi română) – 2003; „Cântarea Cântărilor” – antologie (cuprinzând 16 variante în limba română, de la cea cuprinsă în Biblia lui Şerban – 1688 şi până în prezent) – 2009; „Antologia Sonetului Românesc” (trei volume) – 2009; „Amintiri din Paradis” (interviuri) – 2015. 

 

A colaborat cu versuri, articole, cronici şi eseuri la „Ateneu”, „România literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Argeş”, „Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Familia”, „România literară” etc.

 

”…o știință a versului demnă de invidiat, perfecțiune care nu e a veacului nostru agitat, ars pe dinăuntru, posedat de mișcarea qui deplace les lignes și, mai ales, o sensibilitate în autenticitatea căreia aproape nu ne vine să credem, în care ne regăsim, în cazul cel mai fericit, cu intermitențe…”

(Dumitru Micu)

”…Poezia lui Radu Cârneci tinde să exprime o dimensiune interioară dintre cele mai importante ale omului: IUBIREA. De aici ipostazierea în elevație şi sublimitate a protagoniştilor, cuplu de îndrăgostiţi fiind înnobilat de actul artistic care îi detașează şi-i înalţă ca pe niște purtători de gând şi simţire al întregii umanităţi…”  (Mircea Tomuș)

”…În parafaza la Cântarea Cântărilor, Radu Cârneci a dovedit că un traducător este, în simbioză, și un om de știință artist, fiind şi analist şi sintetizator/-/. Radu Cârneci reprezintă cu strălucire activitatea traducătorului creator de artă. Să nu uităm temerara, merituoasa lui realizare de traducere integrală a creației poetice a lui Baudelaire. Să nu uităm că și poezia lui originală este un imn dedicat tot iubirii, ca acest poem nemuritor al Cântării Cântărilor. (Alexadru Balaci)

”Radu Cârneci rămâne  unul dintre cei mai reprezentativi poeți români, care, dincolo de unele accidentale note idilice cerute de timp, impune o viziune adâncă asupra existenței.( Mihai Cimpoi)

  „Poezia lui Radu Cârneci a restaurat dragostea la rangul de superioară instanţă şi de principiu cosmic. Amestec rafinat de sensibilitate şi inteligenţă artistică, de virtuozitate de orfevru şi de inspiraţie tumultuoasă, precum şi de încredere ilimitata în puterea Cuvântului, aceasta opera va dăinui”.

(Criticul literar Radu Enescu)

 

 

 

Radu Cârneci – A şti 

 

 

…desfrâu total: a sti ce nu se ştie,
a creşte-n aşteptata-ntelepţie
a semnelor sosind în timp ca focul
mistuitor ne-mistuindu-şi focul
făcându-se cenuşa pe trezie:
desfrâu total: a şti ce nu se ştie…

(…eu, în iubire am aflat puterea,
averii sale i-am sporit averea,
mi-am smuls din carne cu adânc suspinul
şi-n golu-acela am plantat deplinul
minunii tale supunându-mi vrerea
eu, în iubire am aflat puterea…)

… la clipele cu semn de întrebare
îngenunchind-tăcere în mişcare-
în miezul tainei bănuind ascunsul
cum lacrima uscată-ascunde plânsul,
de neînvins, aşa te du-n schimbare
la clipele cu semn de întrebare… 

 

 

 

 

 

  

Reclame

10/12/2017 Posted by | LITERATURA | , , , , , , | 3 comentarii

O, ţară tristă, plină de humor…

 

 

 

 

George Bacovia (1881-1957)

 

George Bacovia (1887-1957)

 

Cu voi…

Mai bine singuratic şi uitat, 
Pierdut să te retragi nepăsător, 
În ţara asta plină de humor, 
Mai bine singuratic şi uitat. 

O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, – 
Prin asta eşti celebră-n Orient, 
O, ţară tristă, plină de humor…

 

 

 

 

13/10/2017 Posted by | LITERATURA | , , , , | Lasă un comentariu

Avangarda literară românească interbelică finanţată de sovietici, un factor subversiv de disoluţie al statului de drept şi a „democraţiei burgheze”

 

 

  Imagini pentru „Avangarda românească în arhivele Siguranţei”, Editura Polirom,photos „Avangarda românească în arhivele Siguranţei”, Editura Polirom, photos

Avangardismul se manifesta, în perioada interbelică, sub forma unei radicalizari a modernismului, un modernism extrem. Denumirea derivă de la termenul militar avangardă, care
este „o mică trupă de şoc, o unitate de comando, de mare iniţiativă, curaj şi energie, care se strecoară spre liniile inamicului, înfruntând multe riscuri şi obstacole, pentru a deschide drum armatei în înaintare” [Adrian Marino].

Colecţia de documente din arhiva Siguranţei şi Poliţiei interbelice, dovedeşte că avangarda literară românească a fost un factor de disoluţie subversiv al statului de drept şi a a aşa zisei democraţii burgheze.

Sub pretextul avangardei literare, scriitorii de stânga contribuiau la deturnarea democraţiei româneşti interbelice şi erau pe statele de plată ale legaţiei sovietice şi agenţilor NKVD.

În proporţie de 90% avangardiştii români erau membrii în ilegalitate ai Partidului Comunist din România.

Ei aveau intense legături cu mişcarea suprarealistă a lui Andre Breton sau Louis Aragon, care arau agenţi de influeneţă literară ai URSS în Franţa şi pe statele de plată ale NKVD şi ambasadei sovietice.

Andre Malroux sau Andre Gide, împreună cu ceilalţi suprarealişiti, erau membri ai cercurilor internaţionale de scriitori revoluţionari comunişti şi participau la congresele scriitorilor de la Harkov sau Moscova.

E interesant de ştiut că Geo Bogza aparea în arhivele Siguranţei ca un scriitor plătit de Legaţia sovietică de la Bucureşti.

Tot pe banii sovieticilor el a plecat în Franţa, luând legătura cu suprarealiştii francezi, dar şi cu luptătorii din Brigăzile Roşii din Spania republicană.

Personal scriitorul român participă în calitate de corespondent de război de partea republicanilor comunişti din Spania, fiind atent monitorizat de către agenţii Siguranţei.

Avangardiştii români, în mare parte de origine evreiască, foloseau presa literară ca pretext pentru a introduce articole de propagandă în favoarea URSS, a agriculturii colhoznice, şi a cultului  lui IV Stalin.

Dacă se spune că evreii ne-au adus comunismul, ei au făcut-o și pe calea sensibilă a artei, i-au plătit pe scriitori să creeze o anti-artă, o latrină destabilizatoare.

Reviste de avangardă, considerate vârful de sabie al noului, ca „Alge”, „unu”, „Urmuz”, „75 HP”, „Bluze albastre”, „Cuvântul liber”, nu erau decât o troacă cu lături plătita de PCdR.

Se cunosc două surse de finanțare: soția secretarului general al PCdR, tovarășa Foriş, și soția ambasadorului sovietic la București, tovarășa Ostrovski. Dar cred că nici “Punct”, “Apostrof” și “Integral”  nu au scăpat de acest servilism.

Apoi ne tot miram că avangardiștii români au fost primiți imediat în cercul avangardiștilor francezi, că au devenit fruntași ai mișcării suprarealiste, dar dacă știm că André Breton, Aragon, Malraux, Gide…. erau și ei în aceeași situație, adică agenți ai URSS în Franța, plătiți de NKVD și ambasada sovietică, ne explicăm imediat această înfiere parisiană a românilor.

Însuși faimosul Gherasim Luca este recomandat de Geo Bogza lui André Breton să-l inițieze pe drumul comunist.

Avangarda devenea un pretext pentru a face propagandă mascată puterii sovietice. Iar schema s-a perpetuat, a funcționat și în deceniile următoare.

Dacă un avangardist român ar fi scris ceva de rivalul lui Stalin, celebrul comunist Trotki era imediat pus la index şi înceta finanţarea de la Moscova.

Revistele avangardiştilor români erau închise de Siguranţă şi scriitorii hărţuiţi de poliţie, unii făcând şi puşcărie.

Cei mai mari scriitori de după 1945, care au primit funcţii înalte în aparatul de stat al RPR şi RSR, ca Zaharia Stancu, Alexandru Balaci, George Macovescu, MR Paraschivescu,  Gh. Ivaşcu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Gogu Rădulescu au fost membrii în lilegalitate ai PCR şi pe statele de plată ale NKVD.

 

 

Fișier:OrganUniversal.jpg

 

 

Geo Bogza e arhicunoscut cu editarea celebrei reviste „Pulă”, care a şocat lumea literară burgheză şi i-a adus puşcăria câteva zile. „Pulă”, subintitulată Revistă de Pulă Modernă sau Organ Universal, a fost tipărită împreună cu Aurel Baranga, Gherasim Luca, Paul Păun și Jules Perahim, anterior redactori ai revistei Alge.

A apărut într-un singur număr, pe data de 1 octombrie 1931. Conform lui Sașa Pană, 20 de exemplare au fost imprimate, dintre care doar 7 exemplare au fost distribuite.

În interiorul revistei se află o fotografie cu doi dintre autori, în pielea goală, sub care se află precizarea: „Redactorii șefi ai revistei Pulă la lucru“.

Revista conținea un poem de Aureliu Baranga, Femeia care se încalecă normal (p. 2), o epigramă de Paul Păun despre blenoragie (pp. 2-3) și răspunsul revistei la această epigramă, intitulat În atenția poetului român Paul Păun care a luat un sculament ca un balaur (p. 3), sub el, un desen de S. Perahim care schițează „povestea unei fecioare care face pe nebuna” (p. 3), urmează apoi un poem ceva mai lung semnat de Gherasim Luca, Pe munte cu popi și cu curve (pp. 4-5), iar alături, tipărit perpendicular pe textul lui Luca, poezia Strada fără nume sau Casa nr. 4 a lui Paul Păun (p. 5).

Pe colțul din dreapta sus a paginii 4 e o fotografie reprezentând două nuduri masculine. Dedesubt, „Redactorii șefi ai revistei «PULA» la lucru”.

Dintre cele 13 exemplare, unul a ajuns la Sașa Pană, directorul revistei unu, iar altul i-a fost trimis profesorului lor, Nicolae Iorga, cu dedicația „Tu ai? N-ai!”[1].

Ultragiat, Iorga i-a reclamat pentru „conținutul pornografic” al publicației. Drept urmare, autorii ajung la tribunal și stau câteva zile după gratii înainte să fie amnistiați.

Ziarul Curentul publica un articol:

“Un scandalos atentat la bunele moravuri. Câțiva literați adolescenți tipăresc o revistă scabroasă și o trimit pe la casele oamenilor.

Sunt câteva zile de când, atât Prefectura poliției Capitalei, cât și Parchetul de Ilfov au primit reclamațiuni din partea unor personalități ale vieții noastre publice care se plângeau că poșta le aduce de la o vreme publicațiuni obscene. D. profesor N. Iorga preciza în reclamația d-sale că ceea ce l-a scandalizat mai mult a fost o publicație primită chiar acum două zile, care avea drept titlu un Phalus, iar titulatura, de-a dreptul în limbaj popular. (Pe care, bineînțeles, n-o putem transcrie aici).

Publicațiunea aceasta (…) își luase sarcina de a spune lucrurilor «pe nume» – adică totul, pe șleau, fără rușine (…). Nici o indicație asupra redactorilor responsabili, nici o indicație asupra tipografiei ori a redacției.

O descindere. Inspectorul V. Parisianu, șeful poliției sociale a Capitalei începând cercetările de rigoare, a operat în cursul zilei de eri o descindere la tipografiile suspecte.

La tipografia «Steaua» din bulevardul Maria, proprietatea lui David Bercovici, descinderea a fost revelatoare: autorii «Phalus»-ului au fost prinși tocmai când făceau corectura ultimului număr al porcoasei publicațiuni.

Au fost ridicați cu “toptanul”, transportați la poliție, de unde au fost înaintați Parchetului Ilfov. (…) Atentat la bunele moravuri.

D. Jude-instructor Oprescu fiind delegat cu anchetarea cazului a emis împotriva indivizilor de mai sus mandate de arestare pentru atentat la bunele moravuri. Ei au fost trimiși la Văcărești.”

 

În articol nu se precizează faptul că, de fapt, a fost scos un singur număr al revistei, într-un tiraj restrâns din care se distribuiseră și mai puține exemplare.

Din cauza informațiilor puține, fondatorul revistei este considerat încă de unii a fi fost Geo Bogza.

Acesta este însă doar părintele spiritual al poeților de la Alge, dintre care Sesto Pals, precum și colaboratorii ocazionali (Mielu Mizis, Mihail Hubert, Freddy Goldstein), nu participă cu niciun text.

Junii „ziarişti” au încercat  încă două re-enactmenturi, unul pe 7 februarie 1932, când au scos revista Muci, sub titulatura căreia scria „Pentru că nu purtăm fuduliile în tabacheră ne intitulăm Grupul Mucoșilor” și care a fost tipărită pentru a celebra expoziția de pictură a lui Perahim ce avea loc în aceeași perioadă; și altul, în 1933, cu ocazia unei serii noi a revistei Alge, când i-au trimis iarăși un exemplar lui Iorga cu dedicația: „Marelui nostru Profesor Nicolae Iorga”.

 

 

comunismul-a-intrat-in-romania-pe-furis

Numai Iorga i-a demascat pe acești agenți deghizați în artiști, iar membrii Mișcării Legionare au simțit cacealmaua, persecutându-i și arzându-le revistele în piața publică.

Nu de puţine ori aceste reviste de avangardă interzise de Siguranţă au fost arse de membrii Mişcării Legionare, iar autorii lor percepuţi ca decadenţi şi agenţi sovietici, erau bătuţi de tinerii naţionalişti pe străzile sau în crâşmele Bucureştiului.

După 1968, când Ceauşescu a cam rupt-o cu sovieticii şi cu Moscova, ei au devenit nişte agenţi de influenţă sovietică şi dizidenţi de ocazie.

De fapt, aceşti scriitori au revenit la metehnele de spioni sovietici din perioada interbelică.

Avangardiştii interbelici ca Ştefan Roll, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Ion Călugăru sau Gherasim Luca, militau împotriva moralei burgheze, aplicând o literatură rebelă şi pornografică ca preludiu al distrugerii culturale a statului român.

Lucru pe care nu l-ar fi putut face în URSS-ul lui Stalin pe care îl proslăveau şi-l dădeau exemplu.

Acolo ar fi fost trimişi în faţa plutonului de execuţie sau în lagărele din Siberia.

 

Ciudat că, după 1990, resurecţia avangardei româneşti nu a mai fost de sorginte stângistă şi sovietică, ci cu fundamente ideologice originare.

Dar asta e o altă istorie literară care trebuie scrisă.

 

 

Surse:

Cartea lui Stelian Tănase „Avangarda românească în arhivele Siguranţei”, Editura Polirom, 2008.

 

http://www.napocanews.ro/2014/03/avatarurile-sovietice-ale-avangardei-interbelice-revista-pula.html

 

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Pul%C4%83_%28revist%C4%83%29

Grid Modorcea – Corespondenţă de la New York pentru Ziariști Online

 

31/08/2017 Posted by | LITERATURA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: