CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Limba românească

Bogdan Petriceicu Hasdeu – personalitate enciclopedică a culturii române

S-a născut la 26 februarie 1838  la Cristinești, judeţul Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Rus, acum în Ucraina, fiind fiul lui Alexandru Hâjdău și al Elisabetei Daucș, descendenţii unor vechi familii boiereşti şi s-a stins din viaţă la 25 august 1907, la Bucureşti.

A fost poet, prozator, dramaturg, istoric, filolog, lingvist, folclorist, “un geniu universal” – cum îl numea George Călinescu.

Mircea Eliade afirma că există în cultura română “o tradiţie enciclopedică”, deschisă de Dimitrie Cantemir şi continuată de I.H. Rădulescu, B.P. Hasdeu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga.  

Opera lui B.P. Hasdeu este o simbioză între spiritul ştiinţific iscoditor şi stăpânit de absolut şi spiritul literar, ieşit dintr-un temperament romantic neliniştit, cu gesturi profetice şi culoare afectivă.

     B.P. Hasdeu este considerat întemeietorul ştiinţei filologice şi lingvistice moderne din ţara noastră. Prin  lucrările sale a adus şi o contribuţie de preţ la dezvoltarea lingvisticii universale.

Dintre operele literare menţionăm nuvela “Duduca Mamuca”, un început de roman intitulat “Ursita”, comedia “Orthonerozia”, reprezentată sub titlul “Trei crai de la răsărit”, în care sunt satirizate exagerările lingvistice din epocă.

Prin drama “Răzvan şi Vidra” deschide seria dramelor istorice de factură romantică din literatura română, serie continuată de Vasile Alecsandri cu “Despot-Vodă”, de Alexandru Davila cu “Vlaicu-Vodă” şi de Barbu Ştefănescu-Delavrancea cu “Trilogia Moldovei”, din care mai cunoscută este drama “Apus de soare”.

În anul 1877 a fost ales membru al Academiei Române, apoi al Societăţii de Lingvistică din Paris, al Academiei de Ştiinţe din Petersburg, al Academiei din New York, al Academiei Regale din Belgrad, al Societăţii Academice din Sofia, al Societăţii Neolingvistice Americane din Baltimore, al Societăţii Elenice din Constantinopol şi al altor academii şi societăţi de ştiinţă.  

Limba românească 

de Bogdan Petriceicu Haşdeu

(din „Trei crai de la răsărit”)

 *

Cugetarea românească

Are portul românesc,

Nu lăsaţi deci s-o ciuntească

Cei ce limba ne pocesc!

Când românul se-ndârjeşte,

Din ţâţână când mi-l scoţi,

El îţi toarnă româneşte

Un blestem de şapte coţi;

*

Când de dragoste s-aprinde,

El vorbeşte lin şi blând

Încât dorul te cuprinde

Dulcea-i vorbă ascultând!

Niciodată altă limbă

De pe buze româneşti

Nu se-ndoaie, nu se schimbă

După gândul ce gândeşti!

*

La mânie, la iubire,

La suspin şi chiuit,

După chiar a noastră fire

Graiul nostru e croit;

La iubire, la mânie,

La chiot şi la suspin,

România-i Românie

Cu fagur şi cu pelin!

*

Sucind limba românească,

Stricând graiul strămoşesc

După moda franţuzească

Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fracul

Şi simţul ne-am îmbrăcat

Cu haina de unde dracul

Copiii şi-a înţărcat!

Românimea, cât trăieşte,

Graiul nu şi-l va lăsa;

Să vorbim, dar, româneşte:

Orice neam, cu limba sa!

*

B. P. HASDEU

(Familia, Anul XV, 1879, nr. 5, p. 34)

Reclame

17/07/2019 Posted by | LITERATURA | , , , , , , | 2 comentarii

Poetul Radu Cârneci ne-a părăsit la vârsta de 89 de ani

 

 

 

 

 

 

 

 

A murit scriitorul Radu Cârneci 16

 

 

 

 

Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a fost găsit mort, în ziua de 8 decembrie 2017 în locuinţa lui din Bucureşti. Avea 89 de ani şi era considerat unul dintre cei mai mari scriitori contemporani. Moartea poetului a fost anunţată pe Facebook fiica sa, poeta Magda Cârneci

Poetul şi traducatorul Radu Cârneci s-a născut la 14 februarie 1928 în satul Valea lui Lal, comuna Pardoşi, jud Buzău.

A absolvit liceul „Regele Ferdinand” din Ramnicu Sarat, după care  face studii superioare la Facultatea de Silvicultura din Brasov (1954) şi la Academia de Studii Psihologice şi Sociale din Bucureşti. 

A lucrat un timp ca inginer silvic, fiind apoi, rând pe rând, director al Centrului de creaţie folclorică, preşedinte al Comitetului regional Bacău de cultură şi artă.

În 1964 fondează în urbea moldavă revista de cultura „Ateneu”, pe care o conduce, ca redactor-şef până în 1972, dată în care devine secretar al Uniunii Scriitorilor din România.

Din 1978 până in 1990 a condus secţia de literatura şi artă a săptămânalului „Contemporanul”.

A debutat cu poezie in 1950 in revista „Tânărul scriitor”, publicând in revistele vremii poeme, traduceri, cronici literare si artistice, note de călătorie.

A avut o activitate de peste 60 de ani fiind unul dintre cei mai profunzi creatori de poezie de dragoste din literatura română.

 

 Critica literară a identificat indeobşte trei etape ale devenirii lirice în creatia lui Radu Carneci. O primă etapă, cuprinzând mai ales poezia de inceputuri, se caracterizeaza printr-o luminoasa vitalitate de un puternic naturism.

O a doua etapa preia temele de dragoste si ale miturilor mediteraneene si orientale. intr-o a treia etapa, de deplina exprimare lirica, poetul adanceste marile teme ale iubirii, existentei si mortii, imbracate de obicei in hlamida regala a sonetului sau rondo-sonetului (inventie formala ce-i apartine), tinzand spre perfectiunea expresiei.

A fost un exceptional rapsod al iubirii, realizând o adevarata monografie a sentimentului, dezvăluindu-se „senzual si ceremonios, discursiv si melodramatic, spontan si necenzurat”, un „pasional involburat şi un senzorial deghizat in pretiozităţi” (Petru Poanta).

A debutat ca poet în ziarul sucevean „Zori noi” (1950), iar editorial, cu placheta Noi şi soarele (1963, cu o prezentare de Marcel Breslaşu).

  A tradus din Leopold Sedar Senghor, Strecko Kosovel, Kahlil Gibran, Charles Baudelaire (prima ediţie integrală a Florilor Răului în limba română), Jean Joubert, Jacques Cheessex, Mousse Boulanger. Premiat de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România, Medaliat la aniversarea ”Jerusalim 3000” (Israel).

Din 1958 până în 1964 lucrează la Bacău ca director al Casei Regionale a Creaţiei Populare şi preşedinte al Comitetului Regional de Cultură şi Artă. Între 1964 şi 1972 este redactor-şef al revistei „Ateneu” (serie nouă), iar între 1972 şi 1976, secretar al Uniunii Scriitorilor, după care devine şef al secţiei culturale a revistei „Contemporanul” (până în 1990).

În 1990 înfiinţează la Bucureşti Editura Orion. 

În 1990, Radu Cârneci a reînfiinţat, la Bucureşti, revista „Neamul Românesc“, publicaţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. A înfiinţat şi a condus editura Orion (1991-2008), de asemenea, a fost şi director executiv al Fundaţiei Naţionale „Izvoare” pentru protecţia Naturii şi Artelor în România.

Radu Cârneci este şi autorul unor importante antologii literare, cu teme abordate pentru întâia dată în cultura naţională, astfel: „Sonete – Shakespeare – Voiculescu” – 1996; „Arborele neuitării” (cuprinzând poeţi de limbă rămână din Israel) – 1997; „Mioriţa” – în şapte limbi (română, franceză, spaniolă, italiană, engleză, germană, rusă), ediţie ilustrată de Dragoş Morărescu – 1997; „Poezia Pădurii române” (patru volume: I. poezia populară de inspiraţie silvestră; II. clasicii; III. modernii; IV. contemporanii) – 2001; „Cinegetica” (trei volume, texte din literatura universală şi română) – 2003; „Cântarea Cântărilor” – antologie (cuprinzând 16 variante în limba română, de la cea cuprinsă în Biblia lui Şerban – 1688 şi până în prezent) – 2009; „Antologia Sonetului Românesc” (trei volume) – 2009; „Amintiri din Paradis” (interviuri) – 2015. 

 

A colaborat cu versuri, articole, cronici şi eseuri la „Ateneu”, „România literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Argeş”, „Steaua”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Familia”, „România literară” etc.

 

”…o știință a versului demnă de invidiat, perfecțiune care nu e a veacului nostru agitat, ars pe dinăuntru, posedat de mișcarea qui deplace les lignes și, mai ales, o sensibilitate în autenticitatea căreia aproape nu ne vine să credem, în care ne regăsim, în cazul cel mai fericit, cu intermitențe…”

(Dumitru Micu)

”…Poezia lui Radu Cârneci tinde să exprime o dimensiune interioară dintre cele mai importante ale omului: IUBIREA. De aici ipostazierea în elevație şi sublimitate a protagoniştilor, cuplu de îndrăgostiţi fiind înnobilat de actul artistic care îi detașează şi-i înalţă ca pe niște purtători de gând şi simţire al întregii umanităţi…”  (Mircea Tomuș)

”…În parafaza la Cântarea Cântărilor, Radu Cârneci a dovedit că un traducător este, în simbioză, și un om de știință artist, fiind şi analist şi sintetizator/-/. Radu Cârneci reprezintă cu strălucire activitatea traducătorului creator de artă. Să nu uităm temerara, merituoasa lui realizare de traducere integrală a creației poetice a lui Baudelaire. Să nu uităm că și poezia lui originală este un imn dedicat tot iubirii, ca acest poem nemuritor al Cântării Cântărilor. (Alexadru Balaci)

”Radu Cârneci rămâne  unul dintre cei mai reprezentativi poeți români, care, dincolo de unele accidentale note idilice cerute de timp, impune o viziune adâncă asupra existenței.( Mihai Cimpoi)

  „Poezia lui Radu Cârneci a restaurat dragostea la rangul de superioară instanţă şi de principiu cosmic. Amestec rafinat de sensibilitate şi inteligenţă artistică, de virtuozitate de orfevru şi de inspiraţie tumultuoasă, precum şi de încredere ilimitata în puterea Cuvântului, aceasta opera va dăinui”.

(Criticul literar Radu Enescu)

 

 

 

Radu Cârneci – A şti 

 

 

…desfrâu total: a sti ce nu se ştie,
a creşte-n aşteptata-ntelepţie
a semnelor sosind în timp ca focul
mistuitor ne-mistuindu-şi focul
făcându-se cenuşa pe trezie:
desfrâu total: a şti ce nu se ştie…

(…eu, în iubire am aflat puterea,
averii sale i-am sporit averea,
mi-am smuls din carne cu adânc suspinul
şi-n golu-acela am plantat deplinul
minunii tale supunându-mi vrerea
eu, în iubire am aflat puterea…)

… la clipele cu semn de întrebare
îngenunchind-tăcere în mişcare-
în miezul tainei bănuind ascunsul
cum lacrima uscată-ascunde plânsul,
de neînvins, aşa te du-n schimbare
la clipele cu semn de întrebare… 

 

 

 

 

 

  

10/12/2017 Posted by | LITERATURA | , , , , , , | 3 comentarii

O, ţară tristă, plină de humor…

 

 

 

 

George Bacovia (1881-1957)

 

George Bacovia (1887-1957)

 

Cu voi…

Mai bine singuratic şi uitat, 
Pierdut să te retragi nepăsător, 
În ţara asta plină de humor, 
Mai bine singuratic şi uitat. 

O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, – 
Prin asta eşti celebră-n Orient, 
O, ţară tristă, plină de humor…

 

 

 

 

13/10/2017 Posted by | LITERATURA | , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: