CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O, ţară tristă, plină de humor…

 

 

 

 

George Bacovia (1881-1957)

 

George Bacovia (1887-1957)

 

Cu voi…

Mai bine singuratic şi uitat, 
Pierdut să te retragi nepăsător, 
În ţara asta plină de humor, 
Mai bine singuratic şi uitat. 

O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, – 
Prin asta eşti celebră-n Orient, 
O, ţară tristă, plină de humor…

 

 

 

 

Anunțuri

13/10/2017 Posted by | LITERATURA | , , , , | Lasă un comentariu

Avangarda literară românească interbelică finanţată de sovietici, un factor subversiv de disoluţie al statului de drept şi a „democraţiei burgheze”

 

 

  Imagini pentru „Avangarda românească în arhivele Siguranţei”, Editura Polirom,photos „Avangarda românească în arhivele Siguranţei”, Editura Polirom, photos

Avangardismul se manifesta, în perioada interbelică, sub forma unei radicalizari a modernismului, un modernism extrem. Denumirea derivă de la termenul militar avangardă, care
este „o mică trupă de şoc, o unitate de comando, de mare iniţiativă, curaj şi energie, care se strecoară spre liniile inamicului, înfruntând multe riscuri şi obstacole, pentru a deschide drum armatei în înaintare” [Adrian Marino].

Colecţia de documente din arhiva Siguranţei şi Poliţiei interbelice, dovedeşte că avangarda literară românească a fost un factor de disoluţie subversiv al statului de drept şi a a aşa zisei democraţii burgheze.

Sub pretextul avangardei literare, scriitorii de stânga contribuiau la deturnarea democraţiei româneşti interbelice şi erau pe statele de plată ale legaţiei sovietice şi agenţilor NKVD.

În proporţie de 90% avangardiştii români erau membrii în ilegalitate ai Partidului Comunist din România.

Ei aveau intense legături cu mişcarea suprarealistă a lui Andre Breton sau Louis Aragon, care arau agenţi de influeneţă literară ai URSS în Franţa şi pe statele de plată ale NKVD şi ambasadei sovietice.

Andre Malroux sau Andre Gide, împreună cu ceilalţi suprarealişiti, erau membri ai cercurilor internaţionale de scriitori revoluţionari comunişti şi participau la congresele scriitorilor de la Harkov sau Moscova.

E interesant de ştiut că Geo Bogza aparea în arhivele Siguranţei ca un scriitor plătit de Legaţia sovietică de la Bucureşti.

Tot pe banii sovieticilor el a plecat în Franţa, luând legătura cu suprarealiştii francezi, dar şi cu luptătorii din Brigăzile Roşii din Spania republicană.

Personal scriitorul român participă în calitate de corespondent de război de partea republicanilor comunişti din Spania, fiind atent monitorizat de către agenţii Siguranţei.

Avangardiştii români, în mare parte de origine evreiască, foloseau presa literară ca pretext pentru a introduce articole de propagandă în favoarea URSS, a agriculturii colhoznice, şi a cultului  lui IV Stalin.

Dacă se spune că evreii ne-au adus comunismul, ei au făcut-o și pe calea sensibilă a artei, i-au plătit pe scriitori să creeze o anti-artă, o latrină destabilizatoare.

Reviste de avangardă, considerate vârful de sabie al noului, ca „Alge”, „unu”, „Urmuz”, „75 HP”, „Bluze albastre”, „Cuvântul liber”, nu erau decât o troacă cu lături plătita de PCdR.

Se cunosc două surse de finanțare: soția secretarului general al PCdR, tovarășa Foriş, și soția ambasadorului sovietic la București, tovarășa Ostrovski. Dar cred că nici “Punct”, “Apostrof” și “Integral”  nu au scăpat de acest servilism.

Apoi ne tot miram că avangardiștii români au fost primiți imediat în cercul avangardiștilor francezi, că au devenit fruntași ai mișcării suprarealiste, dar dacă știm că André Breton, Aragon, Malraux, Gide…. erau și ei în aceeași situație, adică agenți ai URSS în Franța, plătiți de NKVD și ambasada sovietică, ne explicăm imediat această înfiere parisiană a românilor.

Însuși faimosul Gherasim Luca este recomandat de Geo Bogza lui André Breton să-l inițieze pe drumul comunist.

Avangarda devenea un pretext pentru a face propagandă mascată puterii sovietice. Iar schema s-a perpetuat, a funcționat și în deceniile următoare.

Dacă un avangardist român ar fi scris ceva de rivalul lui Stalin, celebrul comunist Trotki era imediat pus la index şi înceta finanţarea de la Moscova.

Revistele avangardiştilor români erau închise de Siguranţă şi scriitorii hărţuiţi de poliţie, unii făcând şi puşcărie.

Cei mai mari scriitori de după 1945, care au primit funcţii înalte în aparatul de stat al RPR şi RSR, ca Zaharia Stancu, Alexandru Balaci, George Macovescu, MR Paraschivescu,  Gh. Ivaşcu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Gogu Rădulescu au fost membrii în lilegalitate ai PCR şi pe statele de plată ale NKVD.

 

 

Fișier:OrganUniversal.jpg

 

 

Geo Bogza e arhicunoscut cu editarea celebrei reviste „Pulă”, care a şocat lumea literară burgheză şi i-a adus puşcăria câteva zile. „Pulă”, subintitulată Revistă de Pulă Modernă sau Organ Universal, a fost tipărită împreună cu Aurel Baranga, Gherasim Luca, Paul Păun și Jules Perahim, anterior redactori ai revistei Alge.

A apărut într-un singur număr, pe data de 1 octombrie 1931. Conform lui Sașa Pană, 20 de exemplare au fost imprimate, dintre care doar 7 exemplare au fost distribuite.

În interiorul revistei se află o fotografie cu doi dintre autori, în pielea goală, sub care se află precizarea: „Redactorii șefi ai revistei Pulă la lucru“.

Revista conținea un poem de Aureliu Baranga, Femeia care se încalecă normal (p. 2), o epigramă de Paul Păun despre blenoragie (pp. 2-3) și răspunsul revistei la această epigramă, intitulat În atenția poetului român Paul Păun care a luat un sculament ca un balaur (p. 3), sub el, un desen de S. Perahim care schițează „povestea unei fecioare care face pe nebuna” (p. 3), urmează apoi un poem ceva mai lung semnat de Gherasim Luca, Pe munte cu popi și cu curve (pp. 4-5), iar alături, tipărit perpendicular pe textul lui Luca, poezia Strada fără nume sau Casa nr. 4 a lui Paul Păun (p. 5).

Pe colțul din dreapta sus a paginii 4 e o fotografie reprezentând două nuduri masculine. Dedesubt, „Redactorii șefi ai revistei «PULA» la lucru”.

Dintre cele 13 exemplare, unul a ajuns la Sașa Pană, directorul revistei unu, iar altul i-a fost trimis profesorului lor, Nicolae Iorga, cu dedicația „Tu ai? N-ai!”[1].

Ultragiat, Iorga i-a reclamat pentru „conținutul pornografic” al publicației. Drept urmare, autorii ajung la tribunal și stau câteva zile după gratii înainte să fie amnistiați.

Ziarul Curentul publica un articol:

“Un scandalos atentat la bunele moravuri. Câțiva literați adolescenți tipăresc o revistă scabroasă și o trimit pe la casele oamenilor.

Sunt câteva zile de când, atât Prefectura poliției Capitalei, cât și Parchetul de Ilfov au primit reclamațiuni din partea unor personalități ale vieții noastre publice care se plângeau că poșta le aduce de la o vreme publicațiuni obscene. D. profesor N. Iorga preciza în reclamația d-sale că ceea ce l-a scandalizat mai mult a fost o publicație primită chiar acum două zile, care avea drept titlu un Phalus, iar titulatura, de-a dreptul în limbaj popular. (Pe care, bineînțeles, n-o putem transcrie aici).

Publicațiunea aceasta (…) își luase sarcina de a spune lucrurilor «pe nume» – adică totul, pe șleau, fără rușine (…). Nici o indicație asupra redactorilor responsabili, nici o indicație asupra tipografiei ori a redacției.

O descindere. Inspectorul V. Parisianu, șeful poliției sociale a Capitalei începând cercetările de rigoare, a operat în cursul zilei de eri o descindere la tipografiile suspecte.

La tipografia «Steaua» din bulevardul Maria, proprietatea lui David Bercovici, descinderea a fost revelatoare: autorii «Phalus»-ului au fost prinși tocmai când făceau corectura ultimului număr al porcoasei publicațiuni.

Au fost ridicați cu “toptanul”, transportați la poliție, de unde au fost înaintați Parchetului Ilfov. (…) Atentat la bunele moravuri.

D. Jude-instructor Oprescu fiind delegat cu anchetarea cazului a emis împotriva indivizilor de mai sus mandate de arestare pentru atentat la bunele moravuri. Ei au fost trimiși la Văcărești.”

 

În articol nu se precizează faptul că, de fapt, a fost scos un singur număr al revistei, într-un tiraj restrâns din care se distribuiseră și mai puține exemplare.

Din cauza informațiilor puține, fondatorul revistei este considerat încă de unii a fi fost Geo Bogza.

Acesta este însă doar părintele spiritual al poeților de la Alge, dintre care Sesto Pals, precum și colaboratorii ocazionali (Mielu Mizis, Mihail Hubert, Freddy Goldstein), nu participă cu niciun text.

Junii „ziarişti” au încercat  încă două re-enactmenturi, unul pe 7 februarie 1932, când au scos revista Muci, sub titulatura căreia scria „Pentru că nu purtăm fuduliile în tabacheră ne intitulăm Grupul Mucoșilor” și care a fost tipărită pentru a celebra expoziția de pictură a lui Perahim ce avea loc în aceeași perioadă; și altul, în 1933, cu ocazia unei serii noi a revistei Alge, când i-au trimis iarăși un exemplar lui Iorga cu dedicația: „Marelui nostru Profesor Nicolae Iorga”.

 

 

comunismul-a-intrat-in-romania-pe-furis

Numai Iorga i-a demascat pe acești agenți deghizați în artiști, iar membrii Mișcării Legionare au simțit cacealmaua, persecutându-i și arzându-le revistele în piața publică.

Nu de puţine ori aceste reviste de avangardă interzise de Siguranţă au fost arse de membrii Mişcării Legionare, iar autorii lor percepuţi ca decadenţi şi agenţi sovietici, erau bătuţi de tinerii naţionalişti pe străzile sau în crâşmele Bucureştiului.

După 1968, când Ceauşescu a cam rupt-o cu sovieticii şi cu Moscova, ei au devenit nişte agenţi de influenţă sovietică şi dizidenţi de ocazie.

De fapt, aceşti scriitori au revenit la metehnele de spioni sovietici din perioada interbelică.

Avangardiştii interbelici ca Ştefan Roll, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Ion Călugăru sau Gherasim Luca, militau împotriva moralei burgheze, aplicând o literatură rebelă şi pornografică ca preludiu al distrugerii culturale a statului român.

Lucru pe care nu l-ar fi putut face în URSS-ul lui Stalin pe care îl proslăveau şi-l dădeau exemplu.

Acolo ar fi fost trimişi în faţa plutonului de execuţie sau în lagărele din Siberia.

 

Ciudat că, după 1990, resurecţia avangardei româneşti nu a mai fost de sorginte stângistă şi sovietică, ci cu fundamente ideologice originare.

Dar asta e o altă istorie literară care trebuie scrisă.

 

 

Surse:

Cartea lui Stelian Tănase „Avangarda românească în arhivele Siguranţei”, Editura Polirom, 2008.

 

http://www.napocanews.ro/2014/03/avatarurile-sovietice-ale-avangardei-interbelice-revista-pula.html

 

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Pul%C4%83_%28revist%C4%83%29

Grid Modorcea – Corespondenţă de la New York pentru Ziariști Online

 

31/08/2017 Posted by | LITERATURA | , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Amintirea unui poet uitat – Artur Enăşescu. VIDEO

 

 

 

„Parnasian al boemei”, cum l-a definit criticul literar Perpessicius, Artur Enăşescu este astazi un poet uitat (în ciuda celor doua tentative, din 1946 si 1968, de re-propunere a poeziei sale).

Nu se mai ţin minte nici romanţele, altădată celebre, compuse de Ionel Fernic pe versurile din „Ţiganca” („E, Rita, fecioara cu ochii sprintari – / cu sini ca de piatra”) sau ale „Baladei crucii de mesteacan” şi nici somptuoasele sale sonete parnasiene (poezia sa „Afrodita” obţinuse, în 1926, Premiul „Ion Pavelescu” pentru sonet al revistei Universul literar, condusa atunci de Perpessicius), sau meditaţiile filosofice la care se gândea Tudor Vianu când îl plasa pe poet în postura de ipotetic continuator al unor D. Nanu sau Panait Cerna.

 

 

 

 

Imagini pentru artur enasescu photos

 Artur A.Enăşescu, născut la  Botoşani la 12 ianuarie 1889  – decedat în 4 decembrie 1942, la Bucuresti, fiul lui Alexandru Enăcescu, functionar la PTT, şi al Olgăi (n. Nacu).

 

Primii săi ani de studii i-a făcut în oraşul natal şi tot aici a început şi studiile liceale (Liceul „Laurian”, 1900-1903), continuate la Iaşi la Liceul National (1904-1905).

În 1911 si 1912 a lucrat ca funcţionar la Botoşani, cu excepţia unei scurte şederi în Capitala Franţei, în vara anului 1912.

A susţinut examenul de bacalaureat la Botoşani (1913 sau 1914). 
Debuteaza cu sonetul „Amor” în revista Convorbiri critice (1910).

Colaboreaza la publicaţiile Flacara, Moldova, Rampa, Epoca, Convorbiri literare, Vremuri nouă, Solia, Îndrumarea, Junimea Moldovei de Nord, Luceafarul, Cuvintul liber,Universul literar, Familia, Propilee literare, Ideea literară.

Mobilizat în 1916, luptă la Oituz si Magura Caşinului.

În anul 1914 Artur Enăşescu este redactor la Epoca. În timpul Primului Război Mondial se află pe front. Publică articole şi amintiri de război în ziarul botoşenean  Îndrumarea, versuri şi cronică literară în Junimea Moldovei de Nord, Luceafărul, unde era şi redactor, Răsăritul din Chişinău şi Cuvântul liber din Bucureşti.

Publică de asemenea în Universul literar şi devine colaborator la Rampa, Propilee literare, Familia.  

A fost redactor la revista Îndrumarea din Botoşani (1918) şi la Luceafărul din Bucureşti (1919-1920).

Bolnav, e internat la Sibiu (1920-1922). Singurul volum antum, „Pe gânduri” (1920), apare prin grija prietenilor.

În anul 1927, Societatea Scriitorilor Români îi acordă premiul Ion Pavelescu pentru sonetul „Afrodita”.

Din 1928, boala sa nervoasă se instaleaza ireversibil; în anii ’30, cu minţile rătăcite, vagabond, dormind prin ganguri sau sub scara Hotelului „Ferdinand”, este o figura tragică şi pitorească a peisajului  bucureştean (portretizat de Ion Sava si Aurel Jiquidi).

Poetul însuşi se considera, asa cum scria un contemporan, discipol în „şlefuirea versului” al lui Leconte de Lisle şi mai cu seama al lui Eminescu şi Dimitrie Anghel.

 

 

 

 

 

  Balada crucii de mesteacăn

 

 

Cruce alba de mesteacan

 

Cruce albă de mesteacăn

Răsărită printre creste,

Cine te cunoaşte-n lume,

Cruce fără de poveste?

*

Peste braţele-ţi întinse

Din poiana fără flori,

Uneori s-apleacă-n noapte

Cârdurile de cocori.

*

Şi-n tăcerea nesfârşită,

Sub arcadele de brad,

Nu s-aude decât plânsul

Cetinilor care cad.

*

Cruce albă de mesteacăn

Biciuită de furtuni,

Peste lemnu-ţi gol doar luna

Pune albele-i cununi.

*

Ce de-o mână nevăzută

Slovele-ţi se şterg de ploaie;

Tot mai mult te bate vremea,

Vânturile te îndoaie…

 *

Şi ca mâine fulgii iernii

Te vor prinde-n a lor salbă

Şi vei dispărea din lume,

Cruce de mesteacăn, albă.

*

Sfântul îngropat sub tine

Cine-l va mai şti de-acum,

Cruce albă, rătăcită

Lângă margine de drum?

*

Braţele-ţi de vânturi smulse

Se vor pierde pe poteci,

Numai brazda de ţărână

Nu-l va părăsi pe veci.

 

 

 

 

 

 

 

 SURSE:

 

 

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Artur_En%C4%83%C8%99escu

http://www.referatele.com/referate/romana/Artur-Enasescu/index.php

http://dragusanul.ro/category/hoinar-prin-vremuri/

 

 

 

09/08/2017 Posted by | LITERATURA | , , , , , , , , | 1 comentariu

%d blogeri au apreciat asta: