CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Premoniția poetului Adrian Păunescu

 

 

A MURIT POETUL ADRIAN PAUNESCU - altmarius

 

Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, raionul Sîngerei, azi în R.Moldova – d. 5 noiembrie 2010, București, România), poet, publicist, scriitor și om politic român.

 

  

 

 

„Bolnavi unanimi”

 

,,.SI ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toții
Deodată?
Si medici,și pacienți,
Si părinți,și copii?

Ce-ar fi,ce-ar fi
Dacă,brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine sa mai trateze,
Bandaje și paranteze?

Ce-ar fi dacă,
In urma dreptului legitim
De a ne îmbolnăvi,
Chiar ne-am trezi
Ca ne-am îmbolnăvit
Si n-avem cui ne adresa,
N-avem pe cine chema?

Ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemata,
Ne-am îmbolnăvi
Cu toții
Deodată?”

Miroase-a carantină peste veac,
Bolnavii sunt chemați sa se supună,
la încercarea ultima,comun ăluilalt ,
sa li se spună: nu mai aveți leac”.

A . Păunescu, 2002

 

 

 

 

 

 

06/04/2020 Posted by | LITERATURA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Nemuritorul Topârceanu ne sfătuiește…

 

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru tapârceanu photos

 

 

 

 În 1928, la Teatrul Naţional din Iaşi, George Topârceanu a susţinut o conferinţă în versuri al cărei subiect era bacilul Koch, evenimentul făcând parte dintr–o serie de manifestări ale Societăţii pentru Profilaxia tuberculozei.

Citiți în cele ce urmează  câteva fragmente din conferinţa lui Topârceanu, ale cărui sfaturi sunt demne de luat în seamă, fie și pentru caracterul lor umoristic, chiar şi astăzi!

Întâi de toate, cum vedea marele nostru poet, duşmanul de care trebuie să ne ferim?

 

Mult onorate doamne,
Distins auditor!

La festival când vine, tot omul e dator
S-asculte, înainte de partea amuzantă,
O conferință lungă și foarte importantă.
Conform acestei date sinistre, așadar,
Avem între culise un conferențiar,
Un om cu greutate, un personagiu mare…
Să nu luați aceasta drept o amenințare!
Dar ca să nu planeze asupra noastră vina
C-am neglijat programul, — persoana cu pricina
E gata să vă țină, un ceas și jumătate,
O conferință gravă de specialitate.
Cum, nu vă pare bine? De ce v-ați întristat?
Mai așteptați o clipă, că doar n-am terminat.
Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal
Să vă chemăm la teatru… ca s-adormiți în stal;
Că somnul, în aceste condiții verticale
Ș-atât de izolate, nu face cinci parale;
Că nimene nu poate pretinde nimănui
Să-nghită festivalul cu conferința lui, —
Din spirit caritabil și din filantropie,
Știind mai dinainte ce toată lumea știe,
Cu voia dumneavoastră ne-abatem de la modă
Și-n loc de conferință, veți asculta o odă.

Prea onorate doamne,

Distins auditor!

 

Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor

Că biata-mi Muză, albă de spaimă și uimire,

Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,

S-a dat pe lângă ușă, a pretextat ceva

Și-a dispărut… adio! M-a părăsit așa,

Cu călimara plină de noapte și de proză.

E vorba de bacterii și de tuberculoză,

E vorba de bacilul lui Koch…

Precum vedeți,

Un subiect anume făcut pentru poeți!

O, nu vă fie teamă… și dracul este negru

Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,

Dar… ici un pic de galben și dincolo puțin

Albastru… și pe gură o dungă de carmin, —

Cu toate c-adineaori părea insuportabil,

Din drac urât și negru devine acceptabil.

(Dar nu fac oare zilnic cucoanele — și ele —

Cam tot același lucru pe propria lor piele?

Ba fac așa chiar domnii — de genul femeiesc…)

Bacilul despre care aș vrea să vă vorbesc

Se află-aici în sală… știu bine că m-ascultă,

Dar nu vrea să-și trădeze prezența lui ocultă.

Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,

Dar unde-i lume multă acolo e și el!

Incognito ca regii și nepoftit pătrunde

În orice fel de casă; îl întâlnești oriunde:

În berării, pe stradă, la cinematograf;

Îi place să se joace cu alți bacili în praf;

Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,

Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul,

În fabrică, la școală sau pe trotuar hai-hui, —

Dar peste tot își vede de-afacerile lui!

Își dă ades pe credit persoana lui culantă

Cu o scadență lungă, când nu e… galopantă,

Regia de tutunuri îi face mult rabat;

La băuturi spirtoase e cointeresat;

Din orice-abuz profită… La pândă, invizibil,

În lupta mare-a vieții e mic, dar e teribil —

Și chiar atunci când pare că doarme, e deștept,

La primării el este, , consilier de drept”

Și, tare-n atmosfera comunelor urbane,

E cel mai mare dușman al speciei umane…

 

Prea onorate doamne!

Când țin acest discurs,
Dac-ați vedea că intră în sală-aici un urs,
N-ați năvăli afară prin uși și prin ferestre
Utilizând cu toții resursele pedestre?
De ce? Fiindcă-i mare și foarte fioros…
Bacilul lui Koch însă e mai primejdios!
Dar fi’ndcă nu se vede și fi’ndcă e prea mic,
Nu sperie pe nimeni…
Să judecăm un pic.
De-ar fi cât Himalaia ori numai cât aluna,
Când știi că te omoară, mic-mare nu-i totuna?
Să-mi spuneți dumneavostră: ce importanță are
Când un tâlhar te-mpușcă, dacă e mic sau mare?
O fi el mic, bacilul… da-i rău! Pe lângă el,
O biată matahală de urs e ca un miel.
Câți oameni mor, de pildă, în fiecare țară
Mâncați de urși? Trei-patru…
Pe când această fiară,
Acest vrăjmaș de moarte al genului uman
Atacă și distruge pe fiecare an
Nu zece, nu o sută… ci mii și mii de vieți,
Ci zeci de mii și sute de mii de tinereți”
Că judecându-l după isprăvile lui crunte
Și după lăcomie, apare cât un munte!
Un monstru, un balaur încolăcit în spațiu
Ce-nghite fără milă, înghite cu nesațiu
Și tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul…

*

Cu voia dumneavoastră, l-am insultat destul.
Ar fi acum momentul să-l punem sub o lupă
Să știm: ce formă are și cu ce se ocupă?
După savanți și medici ca doctorul Argon,
Bacilul se prezintă sub formă de baston…
Dar bolnavii, săracii, spun doctorului Ciucă,
Că lor li se prezintă sub formă de măciucă!
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac
Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac, —
Ceva așa, cilindric… Regret că nu găsesc
O cretă și-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc. —
S-a zis că face parte din regnul vegetal,
Dar eu nu cred… fiindcă nu-mi pare natural
Să fie din aceeași familie cu floarea,
Să fie văr cu macul și rudă cu cicoarea,
Cu gingașa mimoză, cu palidul narcis…
Ar însemna că-și face familia de râs!
Nu, nu prea are alură de plantă — dimpotrivă:
Ați întâlnit vreodată o plantă agresivă?
Văzut-ați dumneavoastră o floare sau un pom
Să sară din grădină și să se dea la om?
Ori ați putea concepe vreun fel de ciupercuță
Ce stă să se răpeadă, când nimeni n-o asmuță?…
Dar, în sfârșit, s-admitem că scârba asta mică
Ar moșteni-n caracter ceva de la urzică, —
Nu prea importă regnul din care face parte
Cât mai cu seamă felul cum știe să se poarte.
Distruge-n organisme țesuturile vii;
Se instalează în trupuri firave de copii;
Îl poartă-n nas și-n gură aproape-orice persoană.
Dar el preferă pieptul de fată diafană
(Deși nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleți).
Și — curios! — el are de mult pentru poeți
Un fel de slăbiciune… s-ar zice că anume
Îi place să distrugă ce-i mai de preț pe lume!…
De obicei, trăiește la umbră. Scos la soare,
Devine melancolic și, câteodată, moare.
Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie,
Ades, de supărare, el cade-n letargie,
Devine colb, se-nalță pe-un strat de aer moale,
Plutește-n atmosferă… și dând mereu târcoale
În jurul nostru, iarăși găsește un cotlon
Și căpătând viață — devine iar baston!
Savanți-l studiază făcând din el culturi, —
Un fel de gelatină… un soi de răcituri
Pe care stau microbii ca-n sânul lui Avram
Și se-nmulțesc acolo în voia lor…
Uitam!
El dragoste nu face. Cu omul în contrast,
Bacilul lui Koch este surprinzător de cast.
Dar cum se înmulțește atunci? Prin ce minune?
— Prin sciziparitate sau prin diviziune:
Se rupe-ntâi în două… apoi se face-n patru…
Și-n nouă luni e-n stare să-ți umple acest teatru
Cu fii, nepoți, nepoate, și socri mari, și frați,
Și veri, și verișoare, și cuscri, și cumnați,
Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare
Să-ți spună a cui este și câte neamuri are!

*

Prea onorate doamne!
Doar câteva cuvinte,

Și-am isprăvit… (v-asigur că nu mi-am pus în minte
Să vă servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreagă).
Cum toată lumea știe, microbul se propagă
Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă,
Prin lapte și prin carne de vacă ofticoasă, —
Dar mai ales sărutul, când cade pe-un teren
Prielnic, răspândește agentul patogen.
Deci n-ar fi rău, fiindcă prudența e de aur,
Să vă feriți din calea acestui mic balaur
Și orice om cuminte să cugete mai des
Că n-are nici o grabă și nici un interes
Să moară de ftizie…
Că poate să-și aleagă o altă maladie
Sau poate să-și dea singur în cap c-o cărămidă,
În caz când existența îi pare insipidă;
Dar dacă-i place viața și soarele, atunci
E bine să respecte aceste vechi porunci,
Pe care medicina de-un veac i le prescrie
Și dumnealui se face mereu că nu le știe:
Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele și carnea — să fie bine fripte.
În orice alimente și-n orice băutură
Să puneți acid fenic — nu mult: o picătură…
Și cel puțin o dată la două săptămâni
Tot omul să se spele pe față și pe mâini…
La poștă sau la gară (și-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală…
Iar când te duci la teatru sau intri în vreo școală
Și aerul de-acolo îți pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri de loc…
Acei ce au bronșită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-și mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să țină toată iarna ferestrele deschise
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchiși în casă, c-afară-i udă ploaia…
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viață să faci economie.
De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz,
Evită surmenajul și orice fel de-abuz,
Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!…
Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura
De epiderma unei persoane din elită, —
Oricât ar fi persoana aceea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiți mai siguri de viață, eu vă zic:
Nu sărutați nici mână, nici gură, nici… nimic!

 

George Topârceanu – Bacilul lui Koch

 

 

 

 

10/03/2020 Posted by | LITERATURA, UMOR | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Limba românească

Bogdan Petriceicu Hasdeu – personalitate enciclopedică a culturii române

S-a născut la 26 februarie 1838  la Cristinești, judeţul Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Rus, acum în Ucraina, fiind fiul lui Alexandru Hâjdău și al Elisabetei Daucș, descendenţii unor vechi familii boiereşti şi s-a stins din viaţă la 25 august 1907, la Bucureşti.

A fost poet, prozator, dramaturg, istoric, filolog, lingvist, folclorist, “un geniu universal” – cum îl numea George Călinescu.

Mircea Eliade afirma că există în cultura română “o tradiţie enciclopedică”, deschisă de Dimitrie Cantemir şi continuată de I.H. Rădulescu, B.P. Hasdeu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga.  

Opera lui B.P. Hasdeu este o simbioză între spiritul ştiinţific iscoditor şi stăpânit de absolut şi spiritul literar, ieşit dintr-un temperament romantic neliniştit, cu gesturi profetice şi culoare afectivă.

     B.P. Hasdeu este considerat întemeietorul ştiinţei filologice şi lingvistice moderne din ţara noastră. Prin  lucrările sale a adus şi o contribuţie de preţ la dezvoltarea lingvisticii universale.

Dintre operele literare menţionăm nuvela “Duduca Mamuca”, un început de roman intitulat “Ursita”, comedia “Orthonerozia”, reprezentată sub titlul “Trei crai de la răsărit”, în care sunt satirizate exagerările lingvistice din epocă.

Prin drama “Răzvan şi Vidra” deschide seria dramelor istorice de factură romantică din literatura română, serie continuată de Vasile Alecsandri cu “Despot-Vodă”, de Alexandru Davila cu “Vlaicu-Vodă” şi de Barbu Ştefănescu-Delavrancea cu “Trilogia Moldovei”, din care mai cunoscută este drama “Apus de soare”.

În anul 1877 a fost ales membru al Academiei Române, apoi al Societăţii de Lingvistică din Paris, al Academiei de Ştiinţe din Petersburg, al Academiei din New York, al Academiei Regale din Belgrad, al Societăţii Academice din Sofia, al Societăţii Neolingvistice Americane din Baltimore, al Societăţii Elenice din Constantinopol şi al altor academii şi societăţi de ştiinţă.  

Limba românească 

de Bogdan Petriceicu Haşdeu

(din „Trei crai de la răsărit”)

 *

Cugetarea românească

Are portul românesc,

Nu lăsaţi deci s-o ciuntească

Cei ce limba ne pocesc!

Când românul se-ndârjeşte,

Din ţâţână când mi-l scoţi,

El îţi toarnă româneşte

Un blestem de şapte coţi;

*

Când de dragoste s-aprinde,

El vorbeşte lin şi blând

Încât dorul te cuprinde

Dulcea-i vorbă ascultând!

Niciodată altă limbă

De pe buze româneşti

Nu se-ndoaie, nu se schimbă

După gândul ce gândeşti!

*

La mânie, la iubire,

La suspin şi chiuit,

După chiar a noastră fire

Graiul nostru e croit;

La iubire, la mânie,

La chiot şi la suspin,

România-i Românie

Cu fagur şi cu pelin!

*

Sucind limba românească,

Stricând graiul strămoşesc

După moda franţuzească

Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fracul

Şi simţul ne-am îmbrăcat

Cu haina de unde dracul

Copiii şi-a înţărcat!

Românimea, cât trăieşte,

Graiul nu şi-l va lăsa;

Să vorbim, dar, româneşte:

Orice neam, cu limba sa!

*

B. P. HASDEU

(Familia, Anul XV, 1879, nr. 5, p. 34)

17/07/2019 Posted by | LITERATURA | , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: