CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 17 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 17 ianuarie în istoria noastră

1749: Grigore al II-lea Ghica, domnitorul Țării Românești, a emis un  hrisov prin care stabilea bugetul Academiei Domnești din București.

Academia Domnească de la Bucureşti a fost o instituţie de învăţământ superior, activă de la sfârşitul secolului al 17-lea şi până la începutul secolului al 19-lea, fondată în 1694, la iniţiativa Prinţului Constantin Brâncoveanu.

Ea a suferit mai multe reorganizări, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Constantin Mavrocordat, Constantin Racoviţă şi Alexandru Ipsilanti.

Limba de studiu era greaca, limba universală a culturii în lumea ortodoxă la acea vreme. În cea mai mare parte, profesorii au fost de origine greacă, iar studenţii proveneau  din toate colţurile lumii ortodoxe.

În 1818 Gheorghe Lazăr a început să predea în limba română, iar in 1821, academia în limba greacă a fost desfinţată şi înlocuită cu o instituţie similară în limba română, Academia Sfântul S

  Domnul Grigore al II-lea Ghica era descendentul unor familii ilustre, tatăl său fiind Matei Ghica, fiul lui Grigore I Ghica, iar mama sa – Ruxandra Mavrocordat, fiica lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, fost mare dragoman al Porţii.

 Rămas orfan de tată, a fost crescut şi educat de bunicul său dinspre mamă, Alexandru Mavrocordat, apreciat la Poartă pentru calităţile sale, pe care le-a folosit nu numai ca dragoman, dar şi ca sol pentru a negocia pacea de la Karlowitz din 1699.

A fost domn al Moldovei de patru ori: 26 septembrie 1726 – 5 aprilie 1733, 16 noiembrie 1735 – 3 septembrie 1739, octombrie 1739 – 13 septembrie 1741 și mai 1747 – aprilie 1748 și al Țării Românești de două ori: 5 aprilie 1733 – 16 noiembrie 1735 și aprilie 1748 – 23 august 1752.

A fost fratele lui Alexandru Ghica (1698-1741). A fost căsătorit cu Zoe Ghica Vodă (?-1759) și au avut împreună opt copii, printre care Scarlat Ghica (1715-1766) și Matei Ghica (1728-1756).

A reparat mai multe mănăstiri și a zidit mănăstirile Frumoasa și Pantelimon (București) și a înființat tot acolo și un spital.

A murit  la 23 august 1752 (posibil din cauza unei doze prea mari de teriac (un medicament considerat în trecut panaceu universal) administrat de doctorul grec Mihail Manu, pe care îl adusese în țară de la Constantinopol.

Este înmormântat la mănăstirea Pantelimon  din București.

1815 : S-a născut la Râmnicu Sărat, Pavel Zăgănescu, unul dintre simbolurile Revoluției de la 1848, comandantul detașamentului de pompieri care a luptat, la 13 septembrie 1848 în Dealul Spirii din București, împotriva trupelor turcești trimise în Țara Românească să înfrângă Revoluția de la 1848; (d.1 februarie 1897).

A intrat în Miliția Națională de la vârsta de 15 ani și a fost înaintat în 1840 la gradul de sublocotenent fiind printre primii ofițeri care au condus nou înființata companie de pompieri din București. S-a remarcat în Marele Incendiu din 1847, avansat locotenent, comandantul Roatei de Pompieri a Capitalei.

Adept al ideilor lui N.Bălcescu, a luat parte la Revoluția de la 1848 și a ajutat la anihilarea acțiunilor contrarevoluționare a coloneilor Solomon și Odobescu. La 13 septembrie, Pavel Zăgănescu (foto), în fruntea Regimentului 2 Infanterie, a ținut piept avangardei coloanei lui Kerim Pașa, pe Dealul Spirii, deși turcii erau în netă superioritate numerică.

Într-o confruntare de două ore jumătate, românii au pierdut 48 de ostași și 57 răniți, iar turcii au lăsat 158 de morți și 500 de răniți.

Odată cu înăbușirea revoluției, Pavel Zăgănescu și alți ofițeri au fost scoși din armată, arestați și închiși doi ani la Văcărești. După numeroase demersuri, în 1852, domnitorul Barbu Știrbei i-a reprimit în armată la Roata de Pompieri, cu gradul de locotenent, fiind apoi avansat căpitan, maior, iar în 1859 colonel.

Doi ani mai târziu, a devenit inspector al frontierei Dunării, iar domnitorul Al Ioan Cuza l-a însărcinat cu reorganizarea Corpului Grănicerilor. În 1864 a demisionat din armată, a fost apoi numit prefectul Poliției Capitalei, funcție pe care a deținut-o până în 1870.

1819: S-a născut dr.Nicolae Turnescu (d.1890), precursor al chirurgiei moderne românești.

A fost, primul decan al Facultății de Medicină ale carei cursuri s-au deschis pentru prima data pe 22 noiembrie 1869 și alături de Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930) a întemeiat clinica chirurgicală.

1821: A fost redactat, în timpul Revoluției lui Tudor Vladimirescu  documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”.

Foto: Tudor Vladimirescu, conducătorul revoluției române de la 1821

În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenția scopul Revoluției de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, ca și realizarea unor reforme.

De asemenea se cerea ca :

Domnul Ţării să nu aducă cu înălţimea sa aicea în ţară mai mulţi boieri greci decât patru, adică un postelnic mare şi un cămăraş şi un portar şi un grămatic mare.

Toate scaunele arhiereşti şi toate mănăstirile Ţării să fie apărate cu totul de către călugări greci, rămâind pe sama Ţării, precum este legat şi precum să coprinde în hatişeriful răposatului întru fericire împăratul sultan Selim din anul 1802.

Din şase dăjdii, care s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea, două să lipsească cu totul, iar patru să rămâie după aceiaşi legătură socotindu-se pe trei luni, una.

Toate câte s-au întocmit şi s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Şuţu să strice cu totul, şi să rămâie toţi streinii şi toate cumpăniile precum s-au întocmit de către
măria sa domnul Caragea; cum şi toate ludile câte s-au mai adăogat pe la judeţe de către numitul domn Suţu să scază; iar anaforalile şi întăririle ce s-au făcut de către acel domn asupra arătatelor madele, în faţa norodului, să arză toate; precum şi oieritul şi dijmăritul şi vinăriciu, să nu fie slobod a să mai adăuga măcar un bănuţ piste legătura ce s-au făcut de către domnul Caragea. […]

Toate dregătoriile Ţării, atât cele politiceşti, cât şi cele bisericeşti, de la cea mare până la cea mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din ţară.

Asemenea şi toate dările preoţeşti să scază, după cuviinţă. Şi preoţi cu dare de bani să nu mai facă, ci numai care va fi destoinic şi unde face trebuinţă.

Zapcii prin plăşi să nu fie slobod a să orândui câte doi, ci numai câte unul, şi acela să fie pământean, şi prin chezăşie că nu va face jaf.

Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă.

Posluşnicii să lipsească cu totul, fiindcă este numai un catahrisis al Ţării şi folos al jefuitorilor; precum şi toţi scutelnicii.

Dregătoria spătării cei mari, dimpreună cu toţi dregătorii şi toţi slujitorii spătăreşti, să lipsească cu totul, fiindcă este de mare stricăciune Ţării, despre partea jafurilor, cu căpităniile lor cele spătăreşti.

Ţara să fie volnică a-ş face şi a ţinea patru mii de ostaşi panduri cu căpeteniile lor şi două sute arnăuţi, scutiţi de toate dările, şi cu leafă uşoară, a cărora leafă să economisească din veniturile mănăstirilor.

Toate lefile streinilor să lipsească cu totul.

Toţi dregători judecătoriilor şi ai calemurilor să împuţineze, rămâind numai precum au fost în vechime; şi lefile să le fie uşoare.

Asemenea şi havaetu jălbilor şi cărţilor de judecată să scază.

Prăvilniceasca Condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voinţa a tot norodul; iar a domnului Ipsilant să rămâie bună şi să urmeze.

1834: Încheierea Convenţiei ruso-turce de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829).

Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice).

1834 – S-a născut la Vârlezi, Galați, generalul și omul politic Alexandru Cernat (foto), militar de carieră, care și-a început cariera militară ca sublocotenent în Regimentul 4 Infanterie, la vârsta de 24 de ani și a urcat treptele ierarhiei militare, astfel că în 1873 a fost înaintat la gradul de general de brigadă și a fost numit la comanda Diviziei 3 Infanterie.

A decedat la data de 8 decembrie 1883 la Nisa, în Franța.

La 2 aprilie 1877, a fost numit ministru de Război, calitate în care, la 6 aprilie a decretat mobilizarea armatei și a coordonat apărarea frontierei de sud a țării de atacurile otomane.

La 19 august același an, a fost numit comandant de operațiuni al armatei și, patru zile mai târziu, a trecut împreună cu trupele Dunărea urmau să fie angajate în luptele pentru cucerirea Plevnei.

La 29 august, sub conducerea sa, armata română a cucerit reduta Grivița 1, iar aapoi, una câte una, toate fortificațiile care protejau trupele turcești, astfel că la 28 noiembrie armata lui Osman-pașa a fost nevoită să capituleze.

În urma acestui succes, a fost înaintat la gradul general de divizie și decorat cu mai multe ordine și medalii românești și rusești, în cadrul unei ceremonii desfășurate chiar pe câmpul de luptă.

Ulterior, a activat în cadrul Partidului Liberal, fiind ales deputat și senator în perioada 1864–1888. A fost și vicepreședinte al Senatului în mai multe sesiuni.

1859: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl numește prim-ministru al guvernului Moldovei pe Vasile Sturdza, fost membru al căimăcămiei de trei, alături de Ştefan Catargiu şi Anastase Panu (28 octombrie 1858-5 ianuarie 1859); (n. 8 noiembrie 1810 la Bârlad – d. ianuarie 1870, la Iași), fost participant la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova.

 Vasile Sturdza (foto), era fiul vornicului Constantin Sturza din Bîrlad. A făcut studiile în străinătate şi s-a întors în Moldova în 1833.

Pană în 1849, s-a ocupat mai mult de agricultură. Între 1849 şi 1850 este judecător în Divanul Domnesc din Iaşi, iar în 1850 ajunge Ministru de Lucrări Publice în Moldova. In 1856 devine  Preşedinte al Divanului Domnesc, iar la 1857, Comisar al guvernului pe langă Banca Naţională a Moldovei.

A luptat pentru unirea Principatelor Române.

La 15 ianuarie 1859 a fost numit Ministru de Interne şi Preşedinte al Consiliului din Moldova, iar la 14 februarie 1862, după înfiinţarea Înaltei Curți de Casaţie, este numit primul ei preşedinte, până la 19 octombrie 1868, când s-a retras din viaţa publică.

1871: S-a născut Nicolae Iorga, savant istoric , critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor şi politician român („Oameni cari au fost”, „O viaţă de om”, „Istoria literaturii române în veacul al XIX-lea”) (d.27 noiembrie 1940).

Este considerat pe buna dreptate, un adevarat patriarh al culturii române.

In ziua de 27 noiembrie 1940, marele savant roman a fost ridicat de un grup de legionari, (cel mai cunoscut dintre aceștia și conducătorul grupului format din Ion Tucan, secretar general al Institutului Național al Cooperației, Ștefan Cojocaru ,consilier la INC, Traian Baicu, director la INC, Ștefan Iacobete , șofer la INC și Tudor Dacu (informator al Poliției Legionare), fiind inginerul agronom Traian Boeru), care l-au ucis lângă localitatea Strejnic, jud.Prahova

Acest act barbar de răzbunare, pus  în legătură cu descoperirea și reîngroparea rămășițelor comandatului Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, ucis la ordinul regelui Carol al II-lea, a fost făcut de acesti legionari din propria inițiativă, fara stirea conducerii  Miscarii Legionare, a generat mari tensiuni între  ei  și generalul Antonescu, Conducatorul Statului la acea data.
Se mai vehiculeaza  in randurile unor istorici ,si informatia ca acel Boeru, seful comandoului asasin, ar fi fost de fapt un agent al NKVD-ului sovietic, infiltrat in randurile Miscarii Legionare, cu  misiunea demonizarii si decredibilizarii acesteia…
Iorga  fost un mare istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român, fiind  cunoscut în intreaga lume ca un  inegalabil medievist,  bizantinist  de marca, filosof al istoriei, slavist si istoric al artelor.
Potrivit spuselor criticului George Calinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

1879: Guvernul României depune mesajul de revizuire a articolului 7 din Constituția de la 1866, în baza căruia urma să se acorde cetățenia română evreilor pământeni.

1880 : S-a născut la HoiseștiDumești, Iași, profesorul universitar, membru titular (din 1942) al Academiei de Științe din România, Haralamb Vasiliu, specialist în agrochimie și membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

A absolvit secțiile de Științe fizico-chimice și Matematici ale Universității din Iași în 1901 și 1902. Ca urmare a rezultatelor excepționale, i s-a acordat o bursă de specializare în Germania, unde a urmat cursurile Academiei Agricole din Hohenheim și apoi ale Universității din Breslau, cu specialitatea Agrochimie.

La Breslau (azi Wrocław, Polonia) a susținut și doctoratul, în 1906, după care a revenit în țară. A fost profesor de Chimie agricolă al Universității din Iași. A studiat influența cuprului asupra dezvoltării plantelor și a adus numeroase contribuții la metodele de analiză a solului. Este cel care a descris pentru prima dată structura spiralată a substanțelor proteice (1936–1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling și R. Corey (1948–1953). În urma strădaniilor sale, în 1933 a luat ființă Facultatea de Științe Agricole a Universității din Iași, al cărei prim decan a fost.

1895: S-a născut în satul Mahala (azi in Raionul Noua Sulița, Ucraina), cărturarul român Grigore Nandriș, filolog, lingvist și memorialist român, profesor la Cernăuți, București, Cracovia, Londra și Oxford; (d. 2 martie 1968, Kew, Marea Britanie).

A început studiile la Facultatea de Litere și Filozofie din București în anul 1915, dar acestea au fost întrerupte de Primul Război Mondial. După anul 1919, când reușește să finalizeze studiile, Grigore Nandriș se specializează în filologie slavă și indoeuropeană la Universitatea din Viena, cu profesorii V. Vondrák (elevul celebrului slavist F. Miklosich) și Paul Kretschmer.

Grigore Nandriș a fost primul profesor de limba română la Cracovia, in Polonia, continuându-și specializarea în slavistică cu profesorii Kazimierz Nitsch, Jan Rozwadowski, Jan Łoś, Ignacy Chrzanowski și Stanisław Wędkiewicz, în cadrul lectoratului înființat în anul 1921 acolo. Doi ani mai târziu, în 1923, postul său va fi preluat de ilustrul om de cultură român, Petre P. Panaitescu.

Își ia în 1922 profesorul Nandriș și-a luat doctoratul în filologie cu teza „Postacie czasownika w Evangeliarium Putnanum” (Aspecte verbale în „Evangheliarul” slav de la Putna), lucrare din care va publica mai târziu în primul număr din „Codrul Cosminului”.

A devenit membru al Comisiei Dicționarului Academiei de Științe din Cracovia și i se acordă Medalia de Argint a Academiei Poloneze pentru Literatură din Varșovia.

S-a aflat  în polemică cu cercetătorii unguri, care susțineau că păstoritul românesc în Carpații Nordici este de dată târzie, acolo fiind prezente numai turmele maghiare.

G. Nandriș arata că zona este bogată în toponimie românească (vezi satul rutean Królik Włoski), în schimb nu există nici o urmă fino-ugrică. Concluzia de bază a autorului este următoarea:

„Termenii fără de care nu poate exista păstoritul sunt [în această zonă] de origine românească”. În Carpații Nordici „termenii fără de care nu poate exista păstoritul sunt românești, pe când termenii ungurești se referă (…) la organizarea păstoritului sau la altă formă de viață economică…” , făcând apoi corelație cu „situația terminologiei religioase românești, unde pe un fond de origine latină s-a suprapus un strat de termeni religioși de origine slavă, referitori la organizarea bisericii în general

În 1940 a fost  deputat de Suceava în gruparea liberală. Căsătorit în 1937 cu Mabel W. Farley, fiica reverendului W. J. Farley, profesor la Colegiul Universitar din Londonderry (Irlanda), Grigore Nandriș este trimis în mai 1940 în misiune oficială, pentru a înființa un consulat român la Dublin. Blocat aici de război, lucrează la o școală pentru instruirea ofițerilor englezi ce urmau să fie parașutați în România. Susține frecvent emisiuni la Radio BBC.

În 1945 este titularizat profesor la Școala de Studii Slavone Sud-Est-Europene din Londra, iar din 1946 ține prelegeri de filologie slavă la Facultatea de Limbi Medievale și Moderne din Universitatea Oxford.

În 1947 devine membru al Societății Universitare Slave de la Cambridge, iar în toamna aceluiași an este chemat ca profesor titular la Catedra de filologie slavă de la Universitatea din Londra, unde va funcționa până la pensionare, în 1963.

1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877; (n. 1836).

1906: În baza legii asupra brevetelor de invenții, se înființează Oficiul român de invenții, care înregistra atât invenții românești, cât și „brevete de importații”.

1924: S-a născut scriitorul român Radu Theodoru. In timpul regimului comunist a fost distins cu numeroase premii, iar după 1989 și-a orientat convingerile politice spre dreapta naționalistă, devenind membru fondator al Partidului Romania Mare.

În urma unui conflict cu Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare, Radu Theodoru a fost exclus din acest partid.

1928: A avut loc prima Adunare generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, în timpul căreia a fost aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public.

1929: La Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu.

Foto: Ion Manu (n. 12 februarie  1891, Botoșani –  d.12 martie 1968 , București)

Un alt moment de referinţă pentru Ora veselă a fost apariţia, la 1 octombrie 1932, a primului cuplu umoristic al radioului românesc, Stroe şi Vasilache, cu celebrul lor: Alo, alo, aici e radio / Stroe şi Vasilache / lache, lache, lache! 

Semnalul se va permanentiza ulterior cu binecunoscutul generic: Ora veselă, doamnelor,/ Ora veselă, domnilor, /Ore vesele pleacă-n zbor către inimile tuturor!, preluat şi de cuplul Horia Şerbănescu – Radu Zaharescu.

De-a lungul anilor, prin faţa microfonului Orei vesele au trecut cei mai mari actori de comedie ai scenei româneşti – Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Costache Antoniu, Niki Atanasiu, Ion Lucian,Vasile Tomazian, Mircea Crişan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Octavian Cotescu, Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Mihai Fotino,Vasilica Tastaman, Marin Moraru, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Nicu Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Rodica Popescu-Bitănescu, Horaţiu Mălăele etc.

1933: În România  are loc o nouă amputare a salariilor şi pensiilor cu 10-12,5% (a treia „curbă de sacrificiu”), aprobată de Parlament la 13 februarie 1933.

1936: A  decedat Mateiu I. Caragiale, scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu; (n.25 martie 1885).

În anul 1889 tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie.

În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie, pasiune care l-a urmarit toata viata.

Își căuta strămoșii, pe care îi credea aristocrați, insa cercetarile lui heraldice, documentate și dezvoltate și însemnările sale  istorice erau destinate uzului personal și n-au fost puse în valoare de scriitor.

În 1904 începe la Berlin studii de drept pe care le abandonează. În anul 1921 îi apare povestirea Remember la revista Viața Românească.

Foto: Caragiale fiul si  Caragiale tatal

Din 1916 începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche, pe pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929.

În același an, la 1 mai primește premiul Societății Scriitorilor Români (SSR).

1940: S-a născut (in satul Trifănești, județul Soroca), Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova ((1990–1997).

În perioada 1981-1985 a fost  prim-secretar al Comitetului Raional Edineț al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM). Din anul 1985 și până în anul 1989 deține funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM).

La 26 martie 1989 este ales deputat în Sovietul Suprem al URSS. A fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM de legislaturile a XI-a și a XII-a, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a.

La 29 iulie 1989, Mircea Snegur devine  Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești (RSSM), iar apoi la 27 aprilie 1990 , Președinte al Sovietului Suprem al RSSM. În momentul critic din august 1989, a acceptat să susțină proiectul de lege care conferea limbii române dreptul de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor, fapt care i-a atras simpatia generală compatriotilor sai basarabeni.

  De la 3 septembrie 1990 va deține funcția de Președinte al Republicii Moldova, până la 1 decembrie 1996, când a pierdut alegerile în fața lui   Petru Lucinschi.

Fost activist al Partidului Comunist, Snegur a susținut proclamarea independenței Republicii Moldova și a acționat pentru recunoașterea noului stat de către Occident. La 27 august 1991, Parlamentul adoptă Declarația de Independentă prin care Rep. Moldova este proclamată „stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Prin Declarația de Independență se solicită „Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Rep. Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Rep. Moldova”. La data de 3 septembrie 1991, este creată Armata Națională a Republicii Moldova.

1947: S-a născut  compozitorul român, Anton Şuteu ; ( 13.09.2010).

  Studiile muzicale le-a început la Liceul de Muzică nr. 1 din București (1960-1966).  

S-a specializat la Academia de Muzică Santa Cecilia din Roma (1972-1974) cu Virgilio Mortari (compoziție) si a fost doctor în muzicologie la Universitatea Națională de Muzică din România (2005).

Asistent (1972-1990), lector (1990-1992), conferențiar (1992-2006) și profesor (din 2006) la catedrele de compoziție și muzicologie la Universitatea Natională de Muzică din București. A fost coordonatorul secției de Muzică ușoară și Jazz, a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (din 1992). A susținut conferințe, prelegeri, emisiuni de radio și televiziune si a publicat numeroase articole articole în revista „Muzica”.

A fost distins cu Premiul Gaudeamus la Concursul internațional din Olanda (1979), cu Mențiunea specială a juriului Trandafirul de aur de la Montreux/Elveția (1984), cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (1986, 1987), cu Premiul Uniunii Cineaștilor din România (1991, 1992, 1993, 1995, 1996), cu Premiul Marocului (Casablanca, 1989) și cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler (2000).

1947: S-a născut Anton Carpinschi, filosof şi eseist („Doctrine politice contemporane”, „Despre libertate la antici şi moderni”).

1953: S-a născut la Onești, pictorul român Mircea Bujor.

Mircea Bujor a fost absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi promoţia 1979 și membru al filialei băcăuanea Uniunii Artistilor Plastici din România. A decedat, la 3 aprilie 2018, la vârsta de 65 de ani, a Bacău.

Pasionat de pictură, cu precedente în familie – bunica și o mătușă erau pictorițe – Mircea Bujor începe să picteze și să studieze liber pictura în perioada facultății, încurajat de criticul de artă Radu Negru și de câțiva artiști băcăuani prieteni, printre care Mihai Chiuaru și Ilie Boca.

A debutat expozițional în cadrul expoziției anuale a artiștilor plastici băcăuani din anul 1990.

Devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Bacău, secția Pictură, în anul 1993.

A avut 11 expoziții personale, la Bacău și București .

Lucrările pictorului figurează în colecții particulare din România, Canada și Franța.

În anul 2012 a primit Premiul Filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici.

1975: Se înființează Intreprinderea Metroul București, subordonata Consiliului de Miniștri, cu scopul proiectării și executării metroului în municipiul București.

1977: A murit Emilian I. Constantinescu, critic literar român (n.29.12.1894

1985: A decedat Sorin Titel, prozator şi eseist român („Copacul”, „Femeie, iată fiul tau”, „Mi-am amintit de zapadă”).

S-a nascut la 7 decembrie 1935 în comuna Margina, lângă Lugoj. Este fiul lui Iosif Titel, notar și licențiat în Drept și al Corneliei, casnică.
Între 1946-1953 face liceul la Lugoj și Caransebeș după terminarea căruia intră la Facultatea de Cinematografie din București. Un an mai târziu se transferă de la regie cinematografică la Facultatea de Filologie, în anul al doilea, după ce dă examene de diferență.
În 1956 este însă exmatriculat pentru că s-a solidarizat  cu mișcările anticomuniste ale studenților din Ungaria.

Va fi reînmatriculat în 1957 la Cluj dar numai pentru o lună.
Între 1958-1964 ocupă postul de profesor suplinitor de limba română la Caransebeș și în satul Cârpa. În 1961 revine la facultate de filologie în anul al IV-lea, la cursuri fără frecvență. Va absolvi facultatea abia în 1964. Între 1964-1971 este redactor la revista Scrisul bănățean din Timișoara (transformată ulterior în Orizont).
Publică acum mai multe romane, și își consolidează poziția în Uniunea Scriitorilor, unde nu deținut nici o funcție. În 1971 se mută la București, unde devine redactor la revista România literară.
În data de 17 ianuarie 1985 survine  în urma  unei boli necruțătoare moartea sa prematură și este înmormântat la Cimitirul Bellu.

1985: A murit sculptorița şi desenatoarea româna Irina Codreanu.

Foto: Marthe Lebherz , Irina Codreanu , Brancuși și Lizica Codreanu la Paris 1926 – 1927

A studiat la Academia «La Grande Chaumière» din Paris, în 1919–1923, cu sculptorul Émile Antoine Bourdelle, apoi patru ani în atelierul lui Constantin Brancusi , evoluând stilistic în spiritul maestrului.

1999: Ultimatumul greviștilor din Valea Jiului: dacă nu le vor fi satisfăcute cel puțin două dintre revendicări, minerii vor veni la București. Ministrul Industriilor, Radu Berceanu, refuză.

2000: A decedat la Londra, în Marea Britanie, omul politic român Ion Augustin Nicolae Raţiu, membru marcant al Partidului Național Țărănesc devenit ulterior PNŢCD, fost vicepreşedinte al partidului, deputat de Cluj; (n.6 iunie 1917,Turda, jud. Cluj).

Era descedentul unei ilustre familii românești, Rațiu de Noșlac (Nagylak), din Turda, atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Transilvaniei, Gabriel (Gabor) Bethlen. Din familia Rațiu au făcut parte personalități precum canonicul Mitropoliei de la Blaj, Vasile Rațiu, ori președintele Partidului Național Român, dr. Ioan Rațiu, care a fost un lider al generației memorandiștilor.

Tatăl lui Ion Rațiu, Augustin, a fost primarul orașului Turda, iar mama sa era nepoata lui Ion Codru-Drăgușanu. Familia Rațiu se înrudea, direct sau prin alianță, cu personalități precum Simion Bărnuțiu, Iuliu Coroianu sau Iuliu Maniu. 

Ion Rațiu a plecat din țară în anul 1940, pentru că fusese numit funcționar în cadrul Legației României la Londra, condusă de unchiul său, diplomatul Viorel Tilea. Însă, în același an, după instaurarea unui regim totalitar de extrema dreaptă, condus de Ion Antonescu în alianță cu legionarii, Ion Rațiu și-a dat demisia și a participat la constituirea unui Comitet Național Român, care milita pentru revenirea României în alianță cu democrațiile occidentale.

Ion Rațiu s-a opus dictaturii de extrema dreaptă în timpul războiului. După război, dorea să revină în țară pentru a ajuta la democratizarea României și, de asemenea, dorea să candideze la alegerile din 1946 din partea PNȚ. A rămas însă în Marea Britanie la cererea lui Iuliu Maniu.Atunci a început cel de-al doilea exil al său, cauzat de opoziția față de comunism.

A lucrat ca jurnalist la BBC sau la alte agenții internaționale de presă și a fondat publicații precum Free Romanian Press sau Românul Liber. În calitate de membru al unor organizații precum Amnesty International, Ion Rațiu a militat constant pentru restabilirea democrației în România.

În anii 1980, Ion Rațiu a devenit liderul de necontestat al exilului democratic românesc. Cu aprobarea Regelui Mihai I al României, în 1984, el a fondat Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

A contribuit la schimbarea atitudinii cancelariilor occidentale față de dictatorul Nicolae Ceaușescu.

În decembrie 1990, el a reușit să se întoarcă în țară. A participat activ la reconstrucția PNȚCD și a devenit deputat. A candidat pentru funcția de președinte al României, în 1990. Nu a câștigat acea bătălie electorală, însă a devenit rapid unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici români. Testamentul său politic, cum spunea el, ”lăsământul” lui Ion Rațiu cuprindea trei lucruri importante: intrarea României în Uniunea Europeană, aderarea la NATO și restaurarea monarhiei. Două dintre acestea au devenit realitate.

A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi, ocupând locul trei. În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD. Împreună cu soția lui Elisabeth, familia Ion Rațiu are doi copii, pe Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu.

Ion Rațiu a murit la Londra, în ianuarie 2000. Conform dorinței sale, trupul său neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal, alături de strămoșii săi.

2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; (n. 1926). A fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România și un colaborator apropiat al polițiștilor de la Serviciul Omoruri care a ajutat, timp de aproape 20 de ani anchetatorii în rezolvarea unor cazuri deosebit de grele, inclusiv cel al criminalului în serie Rîmaru.

2004: Așa zisul Consiliu Naţional al Secuilor (CNS) a adoptat la Sfântu Gheorghe, un proiect de autonomie care prevedea, printre altele, că locuitorii aşa-zisului ”Ţinut Secuiesc” vor avea dreptul la drapel, stemă, instituţii proprii (Preşedinte, Parlament, Guvern, Poliţie), dreptul de a înfiinţa comune, gestionarea resurselor naturale, limba maghiară – limbă oficială în regiune, să stabilească taxe şi impozite proprii, să înfiinţeze bănci, burse, să aibă publicații proprii, învăţământ de stat în limba maghiară, funcţionarii să fie angajaţi doar dacă ştiu limba maghiară, procesele să se desfăşoare în limba maghiară.

Se cerea ca Preşedintele Ţinutului Secuiesc să fi ales de către cetăţenii zonei, mandatul fiind pe patru ani. În proiect se mai arăta că autonomia practicată în ”regiunea istorică Ţinutul Secuiesc ”Terra Siculorum”, prin modul de organizare a scaunelor secuieşti, datează din anii 1200. ” și că aceasta a funcţionat cu o administrare proprie, structură socială şi administrativă specifică, drepturi speciale şi statut special.



2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune; (n. 1931).

Silvia Kerim are origine armeana. S-a nascut  la  21 octombrie 1931, la București. Absolventa Facultatii de Limba si Literatura Franceza, a debutat ca ziarista la Contemporanul, Romania libera etc. precum si la revista Cinema si prestigioasa revista Secolul 20.

A lucrat apoi la Radio Romania la Directia Culturala, in redactia „Teatru la microfon”, „Teatru la microfon pentru copii”. A fost Sef al Sectiei Arte.

A lucrat ca producator delegat la Casele de Filme din Cadrul Consiliului Culturii semnand in aceasta calitate și a  colaborat cu regizori ca: Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu.

Ulterior a lucrat la AnimaFilm, in functia de redactor-sef al sectiei de scenarii. A creat serialul pentru copii „Casuta cu povesti” (scenariu si regie), difuzat de TVR 1 si TVR 2 in anii 1995-1996.

Este autoarea musicalurilor pentru copii Mary Poppins, Frumoasa din padurea adormita, Micuta Dorothy, Gulliver. Muzica – Marius Teicu.

Scrie carti apreciate de memorialistica: Ponica, o legenda; Vedere din Parfumerie; Fereastra de la Venetia; Amintirea ca un parfum… Rasplatite cu premiile Uniunii Scriitorilor, „Premiul special al Presedintelui” UNITER. Este autoarea a numeroase carti pentru copii, premiate toate: Bunica Alba, Poarta de sticla, Semnul de iarba, Povestiri despre prietenii mei, O poveste cu noua povesti, Puf etc. Din 1997 este redactor al revistei „Formula AS”, unde publica saptamanal articole pe teme culturale (teatru, film, muzica).

A fost nominalizata de Ministerul Culturii pentru „Premiul National la categoria ARTE”. Detine Ordinul „Meritul Cultural – in grad de Cavaler” acordat de presedintele Romaniei in anul (2004).

De asemenea a fost declarata „Femeia anului 2004”, titlu acordat de American Biographical Institute.  

2019: A decedat in localitatea Voluntari, Ilfov, amiralul român Emil Dumitrescu (cunoscut și ca Emil-Cico Dumitrescu) participant la Revoluția din decembrie 1989. A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale și a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne și de consilier de stat la Administrația Prezidențială.

La data de 4 februarie 1990, având gradul de căpitan de rangul I, Emil Dumitrescu a fost înaintat la gradul de contraamiral, iar la 11 mai 1993 a fost avansat la gradul de viceamiral (cu 2 stele). Deși a fost de mai multe ori acuzat de acte de corupție, nici o cercetare asupra sa nu a fost dusă la bun sfârșit.

În perioada 1996-2000, a fost cercetat pentru „subminarea puterii de stat” pentru modul în care s-a implicat în mineriada din 13-15 iunie 1990. Între anii 2000-2004, a fost numit în funcția de consilier de stat în Departamentul Securității Naționale al Administrației Prezidențiale. La 28 noiembrie 2002, Emil Cico Dumitrescu a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Comandor (cu însemne pentru militari).

La 14 decembrie 2004 a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. În aprilie 2007, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Emil Dumitrescu, zis „Cico”, care a fost acuzat de trafic de influență pentru niște oameni de afaceri și că a cerut unui afacerist 100.000 de dolari ca să-l scape de un dosar penal.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/17/o-istorie-a-zilei-de-17-ianuarie-video-3

Bibliografie (surse):

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Crestin Ortodox.ro;
  5. Wikipedia;
  6. http://www.worldwideromania.com
  7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte
  8. Rador.ro;
  9. Cinemagia.ro.

Publicitate

17/01/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

24 decembrie 1989: REVOLUȚIA ANTICOMUNISTĂ CONTINUĂ

In Bucureşti, in Piaţa Universităţii, Gara de Nord şi Piaţa Palatului au continuat distrugerile și schimburile de focuri și a crescut numărul morților și răniților. Armata, Securitatea și Miliția trecuseră de partea Revoluției.

În fața fenomenului terorist, revoluţionarii au format patrule care controlau trecătorii la Metrou şi pe străzi, cei suspecti fiind reţinuţi.

 La radio si televiziune a fost transmis Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale,  prin care se reafirma victoria Revoluţiei si totodata, erau prezentate masurile excepționale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii.

În Ajunul Crăciunului, Radioul şi Televiziunea transmiteau, pentru prima dată după mai multe decenii, colinde şi cântece religioase.

La Televiziune a fost difuzat Comunicatul CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) prin care se anunţau măsurile excepţionale adoptate: încetarea completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării, predarea obligatorie către unităţile militare, a armamentului aflat în posesia civililor şi integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale, care prelua comanda unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării

S-a reconstituit Partidul Social Democrat Român/PSDR (reînscris oficial la 12 ianuarie 1990).

Primul conducător al acestui partid după reînfiinţarea sa a fost ing. Sergiu Cunescu.

24/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 28 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 octombrie în istoria noastră

97: Traian, guvernatorul Germaniei Superioare, a fost adoptat la vârsta de 44 de ani de împăratul roman Nerva, devenind  astfel Cezar şi urmaş la tronul Imperiului Roman.

Imagini pentru Marcus Ulpius Nerva Traianus photos"

Marcus Ulpius Nerva Traianus (n.18 septembrie 53 – d. 9 august 117), a fost împarat al Imperiului Roman între anii 98-117.

Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

A fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator și general dintr-o familie romană faimoasă, stabilita in Spania (Ulpii).

A luat parte la războaiele lui Domitian potriva triburilor germanice și ajunsese unul dintre cei mai mari comandanți militari ai imperiului în momentul în  care  Domițian a fost ucis în anul 96.

 Traian a urcat pe tronul imperial fără nici un incident, devenind primul  împărat roman ne-italian.

A rămas în istorie  pentru  razboaiele purtate  în Dacia (101-102 și 105-106) în urma cărora l-a forțat  pe regele dac Decebal  să capituleze, după ce a asediat cu succes și a cucerit capitala Sarmisegetusa în anul 106 e.n.

Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.

Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o la Imperiu ca provincie romană.

În timpul domniei lui Traian, Imperiul Roman a ajuns la întinderea sa teritorială maximă.

Împăratul Traian murit la 9 august 117. Pe patul de moarte l-a numit ca succesor pe Hadrian.

Cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei de la Roma care îi poartă numele. Aceasta  fusese ridicată atât pentru a comemora victoriile împăratului, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a-i servi ca mausoleu.

                   Foto: Columna lui Traian             

Ridicată în Forul lui Traian din Roma, Columna este situată pe o tăietură artificială făcută în stâncă. Înaltă de 39,83 m  din care fusul coloanei de 26,62 m, cu un diametru de 3,83 m la bază şi 3,66 m la vârf, Columna are o bandă sculptată pe o lungime de 200 m şi peste 2.500 de figuri reprezentate în 124 de episoade.

Soclul de formă paralelipipedică (măsoară 5,37 m) adăpostea urna de aur cu cenuşa împăratului Traian, care a dispărut în Epoca medievală. Scara interioară cu o lăţime de 0,65 m are 185 de trepte până în vârful Columnei.

Textul inscripției de la intrarea în interiorul Columnei de la Roma, are următorul cuprins:

SENATUS  POPVLVSQVE  ROMANVS
IMP. CAESARI. DIVI. NERVAE. F. NERVAE

TRAIANO. AUG. GERM. DACICO. PONTIF
MAXIMO. TRIB. POT. XVII. IMP. VI. COS. VI. P. P
AD. DECLARANDUVM. QVANTAE. ALTITVDINIS
MONS. ET. LOCVS. TANTIS. OPERIBVS. SIT. EGESTVS

care întregită se citeşte:

SENATUS  POPULUSQUE  ROMANUS
IMP(eratori)  CAESARI  DIVI  NERVAE  F(ilio)  NERVAE
TRAIANO  AUG(usto)  GERM(anico)  DACICO  PONTIF(ICI)
MAXIMO  TRIB(unicia)  POT(estate)  XVII  IMP(eratori)  VI  CO(n)S(uli)
VI   P(atri)  P(ATRIAE)
AD DECLARANDVM  QVANTAE  ALTITVDINIS
MONS  ET  LOCVS  TANTIS  OPERIBVS  SIT EGESTUS                          

cu traducerea:

«Senatul şi poporul Roman (au ridicat acest monument) Împăratului Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traianus Augustus, învingătorul germanilor, învingătorul dacilor, mare pontif, învestit pentru a XVII-a oară cu putere de tribun, aclamat pentru a VI-a oară, ca imperator (comandant suprem învingător), consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a arăta înălţimea muntelui şi a locului săpat cu eforturi atât de mari»

 1443:  Ştefan, primul pictor muralist român cunoscut, desăvârşeşte decoraţia murală a bisericii ortodoxe din Densuş (jud.Hunedoara), ctitorie a cnejilor din familia Manjina.

Biserica se află la circa 10 kilometri de orasul Hateg (judetul Hunedoara), și este un monument arhitectonic si de cult, unic in spatiul romanesc si poarta Hramul Sf. Nicolae, fiind  ridicată din piatră, în secolul al XIII-lea.

 Este construita din piatra construcțiilor romane de la Ulpia Traiana (aflată la câţiva kilometri, n.n.), care a fost refolosită în elementele de rezistență sau în  scop decorativ.

Povestea celei mai vechi biserici de piatră din România FOTO

In interiorul bisericii se află o valoroasa pictura murală care datează din prima jumatate a secolului al  XV-lea și impodobeşte absida semicirculară a altarului, pereţii răsăriteni ai naosului, unele părţi ale stâlpilor centrali, iar la exterior, deasupra uşii de intrare în navă, icoana de hram.

Pictura din 1443 aparţine artistului Stefan Zugravul, semnătura sa aflându-se sub fereastra sud-estica a absidei.

Ansamblul mural imbină sincretistic iconografia tradiţională bizantină  cu trăsături de renaştere timpurie, într-o viziune în care se face remarcat specificul național autohton.

Biserica Densuş - sacralitate şi unicitate

Scriitorul George Calinescu spunea  despre lacasul de cult de la Densus:  ”o biserica bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stalp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtand numele lui Longinus.

E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de cateva suvite de soare venind pe niste ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furata de genii nocturne”.

 1492: Se finalizează construcţia bisericii cu hramul Sfântul Gheorghe de la Curtea Domnească din Hîrlău, Moldova.

Biserica “Sf. Gheorghe” din Hârlău a fost construită  în mai puțin de cinci luni, fapt atestat de pisania scrisă în limba slavonă cu următorul text:

“Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492).

Prima atestare documentară a localitatii Hârlau este cea aflata intr-un document semnat in ziua de 1 mai 1384, privind curtea domneasca in care traia Doamna Margareta, mama domnitorilor Petru I Musat si Roman I Musat.

Apoi, in vremea domniei Sfântului Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504), localitatea s-a dezvoltat semnificativ.

Biserica a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din țara noastră.

1599: Are loc bătălia de la Şelimbăr, în urma  căreiea Mihai Viteazul, domn al Valahiei, înfrânge oastea transilvăneană condusa de principele  Andrei Bahory.

(18 octombrie, stil vechi sau 28 octombrie,stil nou).

Mihai Viteazul, domn al Munteniei (1593-1600) Bătălia de la Şelimbăr, gravură de Georg Kopp, sec. XVII Andrei Bathory, principe al Transilvaniei şi suzeran al Munteniei (1599)
Mihai Viteazul, domn al Munteniei(1593-1600) Bătălia de la Şelimbăr,gravură de Georg Kopp, sec. XVIIAndrei Bathory, principe alTransilvaniei şi suzeran al Munteniei (1599)

   Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia la 21 octombrie 1599 (stil vechi), 1 noiembrie (stil nou)iar întreg teritoriul Transilvaniei trece sub autoritatea sa.

Influenţa militară și politică a Poloniei în principatele române  la sfîrşitul secolului XVI a constituit o sursă permanentă de pericol pentru domnia lui Mihai Viteazul în Muntenia.

Politica regelui Poloniei, Sigismund al III-lea (1587-1623) şi a cancelarului său Jan Zamoyski era axată pe controlul teritoriilor situate la nord de Dunăre, cu implicarea lui Ieremia Movilă (domn al Moldovei) şi Andrei Bathory (principe în Transilvania, fost cardinal în Polonia.

Mihai Viteazul, ilustru strateg şi om de o verticalitate şi claritate a rară a gîndirii, s-a văzut nevoit să atace primul în Transilvania pentru a evita un atac concentric din direcţiile Transilvania şi Moldova. Marşul surprinzător al lui Mihai peste munţii Carpaţi a fost efectuat în două coloane.

 Prima coloană care includea grosul armatei a urmat direcţia Ploieşti – pasul Tabla Buţii – Valea Oltului – Făgăraş – Sibiu, iar a doua coloană cu o armată mai puţin numeroasă pe direcţia Craiova – Valea Oltului – pasul Turnul Roşu – Ţara Bîrsei. Pentru condiţiile de relief foarte accedentat armata lui Mihai Viteazul a realizat o viteză mare de marş (20-25 km pe zi). Atacul celei de-a doua coloană, care a ajuns prima la Sibiu nu a dat răgaz lui Andrei Bathory pentru a pregăti armata proprie de război.

În acelaşi timp Prima coloană a asigurat prin direcţia sa de avansare oastea muntenească de un eventual atac din partea Moldovei ce puteau face joncţiunea cu saşii.

Mihai a reuşit să se asigure de suportul secuilor, sătui de suprimarea maghiară care îl susţin cu 8 000 – 10 000 ostaşi, totodată asigurînd că vor bloca pasurile de munte în cazul unui atac din partea lui Ieremia Movilă al Moldovei prin secuime.

La 26 octombrie face joncţiunea dintre ambele coloane avînd un efectiv total de aproximativ 40 000 ostaşi dintre care: 8 000 – 10 000 oşteni de la ţară, 14 000 mercenari, 6 000 haiduci, 8 000 – 10 000 de ostaşi secui, artileria 180 tunuri.

După loviturile puternice primite, oastea transilvăneană a fost dezintegrată, pierzînd 2 000 morţi, 1 000 răniţi, şi toată artileria. Mihai Viteazul a urmărit inamicul pe un spaţiul larg închizînd porţile vestice ale ţării şi anume Mureşul şi Someşul.

În încercarea de a se refugia în Moldova, principele Transilvaniei Andrei Bathory, a fost ucis de ţăranii secui. Mihai Viteazul va intra deja la 1 noiembrie 1599 în capitala Transilvaniei – Alba Iulia obţinînd controlul militar al principatului.

1688: A murit (se pare otravit), Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti (1678-1688).

In aceiasi zi a urcat pe tronul Tarii Românesti Constantin Brâncoveanu , care a domnit pana la 27 martie 1714); (n. 1640).

Era membru al ilustrei familii bizantine a Cantacuzinilor, care a dat mai mulți domni Țării Românești și Moldovei, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și frate al marelui cărturar stolnicul Constantin Cantacuzino. 

În calitate de conducător al statului muntean aflat sub vasalitatea turcilor, a participat alături de armatele otomane la asediul Vienei din 1683.

A negociat însă cu imperialii trecerea Țării Românești în tabăra creștină, năzuind la poziția de protector al creștinilor din peninsula Balcanică, habsburgii promițându-i tronul imperial al unui Constantinopol eliberat de păgâni.

De o mare importanță a fost activitatea sa în domeniile economic și literar.

Este cel care a introdus în cultură porumbul în Țara Românească, acesta ajungând în scurtă vreme hrana de bază a țării.
A dat ajutor la înființarea mai multor ateliere de tipărit (tiparnițe), iar sub auspiciile sale a apărut în 1688 faimoasa Biblie românească de la București.  

 Textul acestei prime traduceri, numită şi „Biblia de la Bucureşti”, a fost definitivat de către un grup de învăţaţi, între care fraţii Şerban şi Radu Greceanu, la 10/20 noiembrie 1688.

Serban Cantacuzino este ctitorul bisericilor Fundenii Doamnei și al Mânăstirii Cotroceni din București.

 1823: Seminarul Teologic din Chişinău (Basarabia ţaristă), este reorganizat si  începe să funcţioneze conform noului statut.

1867: S-a născut George N. Udrischi, medic veterinar, primul chirurg din lume care a procedat la amputarea unuia dintre membrele anterioare la cal, imaginând, în acelaşi timp, o proteză funcţională (1906).

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1946; (m. 1958).

 1873: Ţarul Rusiei a aprobat propunerea Consiliului de Stat, de a numi Basarabia gubernie şi de a desfiinţa Consiliul Regional al Basarabiei.

1874: S-a născut la Câmpulung Muscel, savantul român  Constantin I. Parhon,  medic endocrinolog şi neuropsihiatru, membru titular al Academiei Române din 22 mai 1939; ( d.9  august 1969).

A fost unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină de sine stătătoare.

A  îndeplinit funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952.

1916: Are loc între  28 octombrie – 2 noiembrie 1916, a doua bătălie de la Oituz.

  Trupele  române resping atacurile germano-austro-ungare.

1916: Are loc a doua bătălie de la Tîrgu Jiu. Trupele inamice ocupă Tîrgu Jiu (2 noiembrie) şi pătrund în Câmpia Olteniei.

1918: Ferdinand I, regele României (1914-1927), a dat o proclamație catre ostași în care îi îndemna sa ia din nou armele pentru a înfăptui „visul nostru de atâtea veacuri: unirea tuturor românilor, pentru care în anii 1916-1917 ați luptat cu atâta vitejie”.

1918: Ca urmare a ultimatumului primit de la Guvernul României, Armata germană de ocupaţie începe retragerea, spre Transilvania.

1920: S-a născut (la Cahul, azi în R. Moldova), într-o familie de colonişti germani, Andrei Ciurunga (pseudonimul lui Robert Eisenbraun), unul din marii poeţi ai temniţelor comuniste; (d. 6 august 2004, București).

În 1936 debutează editorial cu placheta de versuri Melancolie, urmând În zodia cumpenei (1939), Poemele dezrobirii (1943), Cântece de dor şi de război (1944). După ce Basarabia va fi din nou răpită, familia Eisenbraun se refugiază în ţară, stabilindu-se la Brăila, unde  va continua să scrie, publicând în câteva reviste brăilene.

Image result for Andrei Ciurunga photos

Unul dintre articolele sale, în care se declară ferm anticomunist,, îndemnându-i pe români să respingă comunismul, îi aduce prima arestare, pentru 29 de zile, în noiembrie 1945.

După eliberare publică sub diferite pseudonime românizate: Radu Calomfir, Matei Scutaru, Nicu Grădinaru, şi altele, oprindu-se asupra celui cu care va intra în conştiinţa literaturii române: Andrei Ciurunga.

În 1947 publică volumul Poeme de dincoace, cuprinzând versuri puternic anticomuniste, pentru care este arestat din nou în 1950 sub acuzația de „crimă de uneltire împotriva păcii”. Cum volumul fusese distrus şi nu a putut fi adus ca probă în proces, autorul său a fost condamnat pentru mai vechiul volum apărut la Chişinău înainte de refugiere, în 1944, Cântece de dor şi de război.

Din acest moment calvarul se intensifică. Ciurunga trece prin penitenciarele Uranus, Galaţi, Jilava, apoi prin lagărele „cumplitului Canal”, cum însuşi îl numeşte. Aici poetul creează în continuare  și va găsi chiar o metodă ingenioasă de a păstra versurile: coase pe pânză, în căptuşeala unui pieptar de care nu se despărţea niciodată, versurile-cheie ale câtorva sute de poezii, care astfel vor putea fi refăcute în condiţii de libertate.

Eliberat în 1954, a fost rearestat patru ani mai târziu, în 1958, pentru vina de a fi scris şi difuzat poeziile concepute la Canal, care circulau atât în ţară, clandestin, cât şi în afara graniţelor, în antologii sau la posturi de radio occidentale.

Această a treia detenţie o execută la Gherla şi în Balta Brăilei, fiind eliberat în 1964, în urma decretului de graţiere a tuturor deţinuţilor politic.

În 1967 este reprimit în Uniunea Scriitorilor şi va publica alte opt volume de versuri până în 1989, trecute, desigur, prin filtrul cenzurii

După 1989 văd lumina tiparului şi versurile sale din detenţie, precum şi alte volume: Memorii optimiste. Evocări şi versuri din închisori, Poemele cumplitului Canal, Lacrimi pentru Basarabia, Ceasuri fără minutare. Poeme din închisoare, N-aveţi un surâs în plus?, Poeme cu umbre de gratii, Versuri pentru Ina.

1920: Este semnat Tratatul de la Paris dintre România pe de o parte şi Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, pe de altă parte prin care era recunoscut actul unirii Basarabiei cu România; (după 106 ani de dominaţie rusă).

1920 Semnarea Tratatului De La Paris-21

În tratat se consemna ca  Imperiul britanic, Franţa, Italia, Japonia, principalele puteri aliate, şi România:

„Considerînd că în interesul păcii generale în Europa trebuie asigurată încă de pe acum în Basarabia o suveranitate care să corespundă aspiraţiilor populaţiunii şi să garanteze minorităţilor de rasă, religiune sau limbă protecţiunea ce le este dorită;

Considerînd că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată;

Considerînd că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România;

Considerînd, în sfîrşit, că România, din propria ei voinţă doreşte să dea garanţii sigure de libertate şi dreptate, fără deosebire de rasă, de religiune sau de limbă, conform cu tratatul semnat la Paris la 9 decembrie 1919, locuitorilor atît ai vechiului Regat al României, cît şi al teritoriilor de curînd transferate;

Au hotărît să încheie tratatul de faţă şi au desemnat ca plenipotenţiari ai lor, sub rezerva facultăţii de a dispune înlocuirea lor pentru semnătură; […]”

 În primul articol din Tratat se menționa că „Înaltele Părți Contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa pînă la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina și Basarabia, și acest vechi hotar”. 

Pe 9 aprilie 1918 (pe stil vechi, 27 martie 1918), în timpul haosului Războiului civil rus, legislativul basarabean (Sfatul Ţării) votase în favoarea unificării acestui teritoriu  cu România cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri.

Tratatul a fost semnat și ratificat de toţi semnatarii, cu excepţia Japoniei. La data de 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă).

 Uniunea Sovietică nu a recunoscut  această unire, chiar dacă a mimat ulterior unele negocieri în această privinţă cu România..

1923: S-a născut criticul şi istoricul literar Mihail Petroveanu; între anii 1948 şi 1952 a fost redactor la Redacţia literară a Radiodifuziunii Române,soţul poetei Veronica Porumbacu; (m. 1977).

1924: A murit la Paris, actorul francez de origine română Eduard de Max (numele real: Eduard Alexandru Max); (n. 14 februarie 1869, la Iaşi).

A fost fiul doctorului în medicină Emil Max, cel mai cunoscut ginecolog al vremii sale și membru al mișcării Junimea din Iași iar mama sa, născută Romalo, era rudă apropiată cu Elena Cuza.

După absolvirea Conservatorului de Arta din Paris, a debutat cu succes la Paris în rolul Poetului din „Noaptea de octombrie” de Alfred de Musset. Au urmat peste 300 de roluri pe mari scene ale lumii din Paris, Londra, Bruxelles, Roma, Atena, București, Cairo, Madrid, Buenos Aires, Rio de Janeiro, New York, Geneva, etc.

A lucrat exclusiv în cinematografia franceză fiind considerat unul dintre cei mai de seamă tragedieni ai timpului său.

În 1904, o trupă franceză în frunte cu Eduard de Max și Maria Ventura a dat o serie de reprezentații pe scena Teatrului Național București.

Image result for Edouard de Max photos

A devenit  Societar al Comediei Franceze alături de românii Elizabeth Nizan, Jean Yonnel și Maria Ventura la data de 1 ianuarie 1918.

Eduard de Max a fost cel care a intermediat accesul marelui actor Tony Bulandra pe scenele teatrului francez.

Între 1908 și 1912, Eduard de Max apare în filmele companiei franceze „Film d’art”. În 1913 primește un important rol în adaptarea celebrului roman al lui Alexandre Dumas, „Cei trei muschetari” (1913).

 1926: A fost emis Decretul regal nr. 245 prin care se aproba statutul şi prospectul de emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.

1928: S-a născut spionul Ion Mihai Pacepa,  general de securitate comunist, fost şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) a României comuniste şi consilier personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu.

Ion Mihai Pacepa (n. 28 octombrie 1928, București, România – d. 14 februarie 2021,[1] SUA) a fost un general în Securitate și jurnalist român. A fost secretar de stat al Ministerului de Interne al României, șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) a României comuniste și consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu.

În anul 1978, a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii, unde a lucrat pentru comunitatea de informații a SUA în diferite operații împotriva fostului bloc sovietic. Guvernul american a descris activitatea lui Pacepa ca „o importantă și unică contribuție adusă Statelor Unite”. Pacepa a devenit ulterior cetățean american, trăindu-și restul vieții în SUA. Concluzia raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (pagina 628), aprobat de Președintele României și publicat la 18 decembrie 2006, subliniază “rolul excepțional jucat în demascarea naturii criminale a regimului și a Securității” de generalul Pacepa.

Potrivit acestui raport, el „a contribuit la degradarea dramatică a imaginii lui Ceaușescu”. Informațiile oferite de Pacepa au fost de asemenea un important revelator al caracterului criminal al dictaturii în influente cercuri politice și de media din Vest. Securitatea și moștenitorii săi nu i-au iertat vreodată lui I. M. Pacepa acest act de trădare”.

 1929: La Radiodifuziunea Română, avea loc prima transmisie de la Ateneul Român, de la Festivalul cehoslovac, organizat cu prilejul Zilei naţionale a Cehoslovaciei

1930: S-a născut la Dângeni, județul Botoșani, Eugen Mandric, producător, regizor de film, scenarist, scriitor, publicist ; (m.  4.12.2000, Bucuresti).

A  absolvit  Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti (promoţia 1952). Între 1972-1981 a fost director la Casa de filme Trei.  De asemenea, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A obținut în anul 1977 Premiul pentru scenariu al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru filmul Buzduganul cu trei peceți.

Aarc.ro - Totul despre Filmul Romanesc

A fost de asemenea redactor-șef al revistei „Cinema”, director general al Studioului Cinematografic București și al Casei de Filme 3, redactor la Studioul de filme documentare „Al. Sahia” din București, comentator și realizator de jurnale de actualități și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

1931: S-a născut  la Ciucur – Tighina, în Basarabia, Ilarion Ciobanu, celebru actor român, cunoscut pentru rolurile interpretate în filmele “Aurul, dolarii şi ardelenii” – 1978, “Crucea de piatră” – 1993  şi “Terente, regele bălţilor” – 1995; (m. 7 septembrie  2008).

Imagine similară

A regizat de asemenea, filmele Omul de lângă tine și  Mara.

1931: La oficiul stării civile din comuna Tohani, judeţul Buzău, România, principele Nicolae fiul regelui Ferdi nand și al reginei Maria, se căsătoreşte, fără consimţămîntul regelui Carol al II-lea al României, încalcând Statutul Casei Regale, cu Ioana Doletti,  fosta soţie a fiului omului politic liberal N.N. Săveanu si fiica unui mic proprietar, pe nume Dumitrescu.

Imagini pentru Ioana Doletti,photos

Foto: Prinţul Nicolae şi Ioana Doletti

  În 1937, Consiliul de Coroană a decis decăderea principelui din drepturile de membru al Casei Regale din cauza relaţiei cu Doletti. La data de 9 aprilie 1937, Prinţul Nicolae a renunţat la toate drepturile şi şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţinea.    

Principele Nicolae a primit, prin decret regal, numele de Nicolae Brana și a luat calea exilului împreună cu Ioana Doletti, stabilindu-se mai întâi în Franţa şi mai apoi în Spania. Au rămas împreună până în 1963, când Ioana Doletti (n.1902), a fost răpusă de cancer, la 17 februarie 1963.

Printul Nicolae s-a recăsătorit cu Theresa Figuita de Mello şi a decedat  în 1977, la 74 de ani, fară urmaşi.

1948: În România comunistă, Biserica Română Unită cu Roma a fost suprimată.

Prin Decretul-lege nr. 177/4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase, Guvernul comunist a stabilit că toate cultele catolice din țară vor putea funcționa legal numai în baza Statutului de organizare, conducere și administrare al Cultului catolic de toate riturile din România, supus aprobării. Proiectul de statut urma să fie întocmit de către cultul religios respectiv, iar aprobarea o acorda Guvernul. În urma interzicerii Bisericii Române Unite s-a făcut încă o încercare și, în baza numitului decret lege, Cultul Catolic de toate riturile din România, latin, bizantin, armean și rutean a întocmit un statut comun, care, la 27 octombrie 1948, a fost înaintat Ministerului Cultelor, însoțit de o adresă, semnată, în numele episcopatului catolic, de către episcopii Iuliu Hossu, greco-catolic și Márton Áron, romano-catolic. Statutul nu a fost aprobat, iar ministrul Teohari Georgescu a dispus arestarea episcopilor greco-catolici din România și suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma.

1949: In  noaptea de 28/29 octombrie 1949, a avut loc executia a sapte luptători din grupul de rezistenţă armată anticomunista condus de mr. Nicolae Dabija, un  văr al lui  Gheorghe Gheorghiu-Dej, erou al  războiului din Caucaz, care s-a distins în luptele de la Novorosiisk şi Perekop, citat prin Ordin de zi pe Armată şi decorat cu ordinul “Mihai Viteazul”, chiar din mâna mareşalului Antonescu.

Nicolae Dabija (soldier) - Wikipedia

Ceilalţi 6 membri ai organizaţiei „Frontul Apărării Patriei Române” executați atunci au fost: Ioan Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Augustin Raţiu, Gheorghe Opriţa, Silvestru Bolfea.

Născut la 13 aprilie 1907 la Galaţi, Nicolae Dabija a fost  maior în Armata Română.

Intre 1948-1949 a fost liderul principal al organizaţiei „Frontul  Apărării Naţionale. Corpul de Haiduci” și a fost capturat  de Securitate prin trădare, în primăvara anului 1949.

Prin sentinţa nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu, a fost condamnat la moarte prin împuşcare si executat la 28 octombrie 1949, la Sibiu .

A fost  îngropat pe ascuns , împreună cu ceilalți şase dintre oamenii săi, în Cimitirul reformaţilor din acelaşi oraş.

Soţia sa, Flavia, aflată în munţi, alături de soţul său, se pare că ar fi murit în urma unei confruntări cu Securitatea la începutul lunii martie 1949.

Numărul celor arestaţi din rândurile grupului Dabija în primăvara anului 1949 s-a ridicat, conform datelor Securităţii, la 34: 16 partizani şi 18 „favorizatori”.

Grupul Dabija opera pe versantul oriental al Munţilor Apuseni, mai exact pe Muntele Runculeţul Groşilor, sub Muntele Mare, judeţul Turda, în apropierea comunelor Bistra şi Câmpeni, tabăra fiind stabilită conform mărturiilor la 20 km nord-est de Câmpeni pe Muntele Mare, la cota 1201, unde a fost construită o cazemată. La începutul anului 1949, grupul Dabija avea 24 de membri, plus un număr important de susţinători în localităţile vecine.

În urma unor lupte sângeroase purtate în Muntele Mare, Cricău şi Mesentea datorită superiorităţii numerice şi tehnice a trupelor Securităţii dar şi trădării, luptătorii anticomunişti au fost înfrânţi.

In fața instanţei fiind trimişi 25 de inculpati. Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise. Nu au fost acceptaţi în sală decât tinerii activişti de partid, aduşi de la diferite întreprinderi special pentru a vedea cum îşi primeau răsplata „duşmanii poporului”.
Prin sentinţa nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu au fost pronunţate șapte condamnări la moarte prin împuşcare: Nicolae Dabija, Ioan Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Augustin Ratiu, Gheorghe Oprita şi Silvestru Bolfea. Decizia de condamnare la pedeapsa capitală a primilor 7 inculpaţi fusese practic luată de locotenent-colonelul Gheorghe Crăciun, recursurile lor fiind respinse.

La 29 octombrie 1949 D.R.S.P Sibiu a trimis la Bucureşti procesul verbal conform căruia a avut loc execuţia în 28 octombrie, fără a preciza locul în care au fost împuşcaţi. Moartea maiorului Nicolae Dabija avea sa fie înregistrată la Primăria oraşului Sibiu abia dupa 14 ani, sub nr. 6/11 octombrie 1963, asa cum probabil  s-a întâmplat şi în cazul celorlalţi partizani executaţi la 28 octombrie 1949.

1952: A murit Mircea Vulcănescu, filosof, sociolog, economist şi profesor de etică român; (n. martie 1904).

Mircea Vulcănescu sau viaţa dată pentru aproapele

Situat spre „dreapta tradiţională”, în sociologie a căutat să înfăţişeze o orientare spiritualistă şi ortodoxă, apropiată de înţelegerea românească şi ţărănească a existenţei, îmbogăţită, în filosofie, prin modelul ontologic românesc.

A colaborat la emisiunea „Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română; în octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani de temniţă grea.

1959: A apărut Decretul nr. 410, adoptat de conducerea Marii Adunări Naţionale a RPR, care prevedea desfiinţarea unor mănăstiri şi a asociaţiilor religioase, precum şi scoaterea din monahism a mai multor călugări.

Aplicarea acestui decret, între anii 1959 şi 1964, prin forţă şi ameninţări, a constituit o perioadă de doliu pentru monahismul românesc şi pentru Biserică: 92 de mănăstiri au fost desfiinţate, închise ori folosite în scopuri sociale.

In jur de 4.700 de călugări şi monahi au fost alungati din mănăstiri.

La începutul anului 1958 ministrul de interne Alexandru Drăghici propunea desfiinţarea seminariilor monahale, interzicerea accesului călugărilor în Institutele de Teologie de grad universitar, interzicerea înfiinţării de noi mănăstiri, ca şi limitarea accesului în cinul monahal.

Majoritatea prevederilor cuprinse în proiectul lui Drăghici s-au regăsit şi în Decretul nr. 410/1959.

1962: S-a născut preşedinte al Partidului Social Democrat (din 22 iulie 2015) şi deputat, fost ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice în Guvernele Victor Ponta 2 şi 3.

Profil de candidat – Liviu Nicolae Dragnea, candidat USL-PSD Camera  Deputaţilor Colegiul 3 Alexandria – Ziarul Teleormanul

A fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman (2000-2012), secretar general al PSD (2009-2013), preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Teleorman (din 2005), preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (2004-2013), preşedinte executiv al PSD Teleorman (2001-2005); vicepreşedinte al PD Teleorman (1995-2000), prefect al jud. Teleorman (1996-2000).

1965: A murit pictorul Lucian Grigorescu, membru corespondent al Academiei Române din 1948;  (n. 1894).

 1971: S-a născut soprana Roxana Briban; (m. 2010).

1974: A murit inginerul geolog Ion Panu-Huber, cel care a elaborat teoria generală a proceselor de clasare şi concentrare gravitaţională a mineralelor.

Are meritul de a fi creat primul laborator din România de preparare a substanţelor minerale utile; membru corespondent al Academiei Române din 1955; (n. 1904).

1981: A murit Eugen A. Pora, zoolog ecofiziolog (cercetări de fiziologie animală comparată şi ecologică) şi oceanograf (a participat, în 1962, la o expediţie în Oceanul Indian); membru titular al Academiei Române din 1963; (n. 1909).

1992: Au fost alese conducerile celor două Camere ale Parlamentului României, în urma convocării parlamentarilor nou aleşi. Oliviu Gherman (FDSN) a fost ales preşedinte al Senatului, iar Adrian Năstase (FDSN) a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor.

1993: Întrunit în sesiune plenară la Strasbourg, Parlamentul european a ratificat Acordul de asociere a României la Comunitatea Economică Europeană.

2003: A murit soprana Emilia Petrescu, fostă colaboratoare a Corului Radiodifuziunii Române.

A colaborat de asemenea cu dirijorul MARIN CONSTANTIN, sustinand turnee interne si internationale impreuna cu corul „MADRIGAL”; (n. 1925).

Image result for emilia petrescu soprana

În 1964 i-a fost conferit titlul de Artistă Emerită.

2005: A încetat din viaţă sculptorul Ion Irimescu, membru de onoare al Academiei Române, deţinător al ordinului “Steaua României”, cea mai mare distincţie pe care o poate acorda instituţia prezidenţială, câştigătorul Premiului de Excelenţă în Cultura Româna pe anul 2001; (n. 27 februarie 1903 la Falticeni).

Image result for sculptorul Ion Irimescu,

2008: A încetat din viaţă actriţa Dina Cocea.

S-a născut la București la data de 27 noiembrie 1912.

A fost fiica scriitorului N.D. Cocea, celebru avocat, scriitor, jurnalist și publicist român. și a Floricăi Mille  o femeie cu o frumusete rapitoare, (fiica lui Constantin Mille, ziarist, nuvelist, poet, avocat, militant socialist roman și activist pentru apărarea drepturilor omului.).
Dina Cocea a trăit „o viață intensă”, a fost o apariție elegantă în teatru și televiziune care a demonstrat in cei aproape 70 de ani de activitate, că este nu numai o actriță de mare talent, dar și un bun director de instituții teatrale, o personalitate cu o cultură deosebită, un publicist de succes, un pedagog și unul dintre oamenii care au contribuit cu succes  la modernizarea teatrului românesc.
Tatăl sau a avut patru copii cu patru neveste: pe Dina, pe Tanti Cocea, pe Maria si un baiat: Radu. Intr-un fel sau altul, ei, copiii, l-au mostenit pe tată la frumusețea .

Nu era inalt, dar a fost foarte frumos in tinerete, si cu multe succese la femei…
Asa ca a copilărit in preajma bunicului, un om foarte sever si foarte disciplinat.
Mamaei  s-a remaritat si ea curand, ea ramanand la bunici, pana la 14 ani cand au plecat cu totii la Paris, unde a fost inscrisa la un pension de maici.

Dupa moartea bunicului in 1927, a plecat din nou la Paris, la studii, si atunci a locuit la matusa sa, la Alisa… Atunci a vazut foarte mult teatru… A si luat lectii particulare de actorie, de la niste actrite frantuzoaice…

Nepoata a celebrei actrite pariziene Alice Cocea si matusa a regizorului Dinu Cocea, Dina Cocea  nu a fost  doar o actrita referinta. Sora ei vitrega, actrita Tanți Cocea a fost o actrita foarte buna, ținută in umbra pentru ca fusese făcută cu „femeia în casă”…

Image result for dina cocea

Studiile de actorie le-a absolvit la Paris. Debutul teatral a avut loc tot la Paris, în anul 1934. Debutul în România și l-a făcut la Teatrul „Comedia” din București, în 17 ianuarie 1935, cu piesa de teatru „Adevăratul Iacob”, în rolul dansatoarei Yvette, alături de George Timică.

Pe marile ecrane a apărut pentru prima dată în 1934, într-un rol din filmul ” La jeune fille d’une nuit”. Debutul în filmul românesc s-a produs în 1939, în filmul „O noapte de pomină”, după care au urmat apariții în filmele „Neamul Soimăreștilor”, „Ștefan cel Mare”, „Cantemir” sau „Iancu Jianu”.

Între anii 1941 – 1949 a fost director la Teatrul Nostru și la Studioul Teatrului Nostru, iar în perioada 1952 – 1962 a fost decan al Facultății de Teatru, printre elevii săi de marcă numarandu-se Marin Moraru și Gheorghe Dinică..

Începând din 1956, a reprezentat România la congrese internaționale sau la manifestările organizate de ONU și UNESCO.

Între 1979 și 1989 a fost Președinta Asociației Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale.
De-a lungul timpului, Dina Cocea a jucat în peste zece filme de lung-metraj, a avut peste o sută de roluri în spectacole de teatru, teatru radiofonic și teatru pentru televiziune.

A avut o prodigioasă activitate eseistică și publicistică o carte autobiografica : Destăinuiri crepusculare”, scriind nenumărate articole de sinteză, critică și cronică dramatică în presa de specialitate autohtonă și din străinătate.
Între anii 2001 și 2008 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București.
Pentru excepționala sa activitate  i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A încetat din viață la vârsta de 96 de ani (28 octombrie 2008) in Bucuresti în urma unui stop cardiac.

2018: În România a avut loc la ora 03.38, în zona Vrancea, un cutremur de 5,8 grade Richter, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.

2019: A decedat la București , cântărețul român de muzică ușoară Mihai Constantinescu (n. 4 ianuarie 1946, București). A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în anul 1973.

Mihai Constantinescu a dezvăluit motivul pentru care a ajuns la spital  zilele trecute

În anul 1972, termină Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu. Mihai Constantinescu face parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 intră în grupul Mondial. În această perioadă încep să-i apară primele piese.

Lansează piesa «Păpușa». Mihai Constantinescu mai cânta cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin. Primele înregistrări sunt făcute la solicitarea lui Titus Munteanu din repertoriul francez.

Titus Munteanu îl remarcă la una din audițiile organizate de clasa Floricăi Orăscu.

CITIŢI ŞI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/10/29/o-istorie-a-zilei-de-28-octombrie-video-2/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Iachint de Vicina

Image result for Sfantul Iachint de Vicina photos

Sfantul Iachint de Vicina a fost ultimul mitropolit al Vicinei si primul mitropolit al Tarii Românești.  Inainte de Iachint, scaunul mitropolitan fusese ocupat de personalitati de seama, al caror nume îl cunoastem partial: Teodor (1285), Luca (1303), Macarie (1340-1343) si Kiril (mentionat in anii 1347-1348). Potrivit cercetatorilor, fosta Vicina este asezarea Isaccea, din judetul Tulcea.

Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost intemeiat inainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdictie bizantina.

Nu cunoastem data la care Sfantul Iachint a parasit scaunul mitropolitan de la Vicina, insa, dupa mai multe scrisori ale domnitorului Nicolae Alexandru Basarab catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol, in mai 1359, Iachint al Vicinei este recunoscut ca mitropolit al Tarii Romanesti.

El a organizat viata bisericeasca din Tara Romaneasca – a zidit biserici, a hirotonit preoti, l-a adus pe Sfantul Nicodim de la Tismana sa organizeze viata din manastiri dupa modelul prezent in Muntele Athos si a purtat de grija si romanilor transilvaneni, carora le-a trimis misionari si persoane hirotonite.

Sfantul Ierarh Iachint a trecut la cele vesnice in anul 1372. A fost ingropat langa biserica mitropolitana de la Arges.

Sfantul Iachint de Vicina este praznuit pe 28 octombrie. Propunerea de canonizare a Sfantului Iachint a fost inaintata Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, de Mitropolia Munteniei si Dobrogei, pe data de 19 iunie 2008.

In sedinta Sfantului Sinod din 8 iulie 2008 s-a facut canonizarea sa, iar proclamarea solemna a sfinteniei sale a avut loc pe 26 octombrie 2008.

Sfantul Iachint de Vicina este trecut in calendar cu cruce neagra, ca sfant cu polieleu.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. http://www.tribuna.ro/ 65-de-ani-de-la-execu- ia-grupului-luptatorilor-anticomuni- mr-nicolae-dabija
  11. CreștinOrtodox.ro;
  12. Cinemagia.

28/10/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: