ZIUA DE 17 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 17 ianuarie în istoria noastră

1749: Grigore al II-lea Ghica, domnitorul Țării Românești, a emis un  hrisov prin care stabilea bugetul Academiei Domnești din București.

Academia Domnească de la Bucureşti a fost o instituţie de învăţământ superior, activă de la sfârşitul secolului al 17-lea şi până la începutul secolului al 19-lea, fondată în 1694, la iniţiativa Prinţului Constantin Brâncoveanu.

Ea a suferit mai multe reorganizări, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Constantin Mavrocordat, Constantin Racoviţă şi Alexandru Ipsilanti.

Limba de studiu era greaca, limba universală a culturii în lumea ortodoxă la acea vreme. În cea mai mare parte, profesorii au fost de origine greacă, iar studenţii proveneau  din toate colţurile lumii ortodoxe.

În 1818 Gheorghe Lazăr a început să predea în limba română, iar in 1821, academia în limba greacă a fost desfinţată şi înlocuită cu o instituţie similară în limba română, Academia Sfântul S

  Domnul Grigore al II-lea Ghica era descendentul unor familii ilustre, tatăl său fiind Matei Ghica, fiul lui Grigore I Ghica, iar mama sa – Ruxandra Mavrocordat, fiica lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, fost mare dragoman al Porţii.

 Rămas orfan de tată, a fost crescut şi educat de bunicul său dinspre mamă, Alexandru Mavrocordat, apreciat la Poartă pentru calităţile sale, pe care le-a folosit nu numai ca dragoman, dar şi ca sol pentru a negocia pacea de la Karlowitz din 1699.

A fost domn al Moldovei de patru ori: 26 septembrie 1726 – 5 aprilie 1733, 16 noiembrie 1735 – 3 septembrie 1739, octombrie 1739 – 13 septembrie 1741 și mai 1747 – aprilie 1748 și al Țării Românești de două ori: 5 aprilie 1733 – 16 noiembrie 1735 și aprilie 1748 – 23 august 1752.

A fost fratele lui Alexandru Ghica (1698-1741). A fost căsătorit cu Zoe Ghica Vodă (?-1759) și au avut împreună opt copii, printre care Scarlat Ghica (1715-1766) și Matei Ghica (1728-1756).

A reparat mai multe mănăstiri și a zidit mănăstirile Frumoasa și Pantelimon (București) și a înființat tot acolo și un spital.

A murit  la 23 august 1752 (posibil din cauza unei doze prea mari de teriac (un medicament considerat în trecut panaceu universal) administrat de doctorul grec Mihail Manu, pe care îl adusese în țară de la Constantinopol.

Este înmormântat la mănăstirea Pantelimon  din București.

1815 : S-a născut la Râmnicu Sărat, Pavel Zăgănescu, unul dintre simbolurile Revoluției de la 1848, comandantul detașamentului de pompieri care a luptat, la 13 septembrie 1848 în Dealul Spirii din București, împotriva trupelor turcești trimise în Țara Românească să înfrângă Revoluția de la 1848; (d.1 februarie 1897).

A intrat în Miliția Națională de la vârsta de 15 ani și a fost înaintat în 1840 la gradul de sublocotenent fiind printre primii ofițeri care au condus nou înființata companie de pompieri din București. S-a remarcat în Marele Incendiu din 1847, avansat locotenent, comandantul Roatei de Pompieri a Capitalei.

Adept al ideilor lui N.Bălcescu, a luat parte la Revoluția de la 1848 și a ajutat la anihilarea acțiunilor contrarevoluționare a coloneilor Solomon și Odobescu. La 13 septembrie, Pavel Zăgănescu (foto), în fruntea Regimentului 2 Infanterie, a ținut piept avangardei coloanei lui Kerim Pașa, pe Dealul Spirii, deși turcii erau în netă superioritate numerică.

Într-o confruntare de două ore jumătate, românii au pierdut 48 de ostași și 57 răniți, iar turcii au lăsat 158 de morți și 500 de răniți.

Odată cu înăbușirea revoluției, Pavel Zăgănescu și alți ofițeri au fost scoși din armată, arestați și închiși doi ani la Văcărești. După numeroase demersuri, în 1852, domnitorul Barbu Știrbei i-a reprimit în armată la Roata de Pompieri, cu gradul de locotenent, fiind apoi avansat căpitan, maior, iar în 1859 colonel.

Doi ani mai târziu, a devenit inspector al frontierei Dunării, iar domnitorul Al Ioan Cuza l-a însărcinat cu reorganizarea Corpului Grănicerilor. În 1864 a demisionat din armată, a fost apoi numit prefectul Poliției Capitalei, funcție pe care a deținut-o până în 1870.

1819: S-a născut dr.Nicolae Turnescu (d.1890), precursor al chirurgiei moderne românești.

A fost, primul decan al Facultății de Medicină ale carei cursuri s-au deschis pentru prima data pe 22 noiembrie 1869 și alături de Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930) a întemeiat clinica chirurgicală.

1821: A fost redactat, în timpul Revoluției lui Tudor Vladimirescu  documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”.

Foto: Tudor Vladimirescu, conducătorul revoluției române de la 1821

În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenția scopul Revoluției de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, ca și realizarea unor reforme.

De asemenea se cerea ca :

Domnul Ţării să nu aducă cu înălţimea sa aicea în ţară mai mulţi boieri greci decât patru, adică un postelnic mare şi un cămăraş şi un portar şi un grămatic mare.

Toate scaunele arhiereşti şi toate mănăstirile Ţării să fie apărate cu totul de către călugări greci, rămâind pe sama Ţării, precum este legat şi precum să coprinde în hatişeriful răposatului întru fericire împăratul sultan Selim din anul 1802.

Din şase dăjdii, care s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea, două să lipsească cu totul, iar patru să rămâie după aceiaşi legătură socotindu-se pe trei luni, una.

Toate câte s-au întocmit şi s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Şuţu să strice cu totul, şi să rămâie toţi streinii şi toate cumpăniile precum s-au întocmit de către
măria sa domnul Caragea; cum şi toate ludile câte s-au mai adăogat pe la judeţe de către numitul domn Suţu să scază; iar anaforalile şi întăririle ce s-au făcut de către acel domn asupra arătatelor madele, în faţa norodului, să arză toate; precum şi oieritul şi dijmăritul şi vinăriciu, să nu fie slobod a să mai adăuga măcar un bănuţ piste legătura ce s-au făcut de către domnul Caragea. […]

Toate dregătoriile Ţării, atât cele politiceşti, cât şi cele bisericeşti, de la cea mare până la cea mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din ţară.

Asemenea şi toate dările preoţeşti să scază, după cuviinţă. Şi preoţi cu dare de bani să nu mai facă, ci numai care va fi destoinic şi unde face trebuinţă.

Zapcii prin plăşi să nu fie slobod a să orândui câte doi, ci numai câte unul, şi acela să fie pământean, şi prin chezăşie că nu va face jaf.

Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă.

Posluşnicii să lipsească cu totul, fiindcă este numai un catahrisis al Ţării şi folos al jefuitorilor; precum şi toţi scutelnicii.

Dregătoria spătării cei mari, dimpreună cu toţi dregătorii şi toţi slujitorii spătăreşti, să lipsească cu totul, fiindcă este de mare stricăciune Ţării, despre partea jafurilor, cu căpităniile lor cele spătăreşti.

Ţara să fie volnică a-ş face şi a ţinea patru mii de ostaşi panduri cu căpeteniile lor şi două sute arnăuţi, scutiţi de toate dările, şi cu leafă uşoară, a cărora leafă să economisească din veniturile mănăstirilor.

Toate lefile streinilor să lipsească cu totul.

Toţi dregători judecătoriilor şi ai calemurilor să împuţineze, rămâind numai precum au fost în vechime; şi lefile să le fie uşoare.

Asemenea şi havaetu jălbilor şi cărţilor de judecată să scază.

Prăvilniceasca Condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voinţa a tot norodul; iar a domnului Ipsilant să rămâie bună şi să urmeze.

1834: Încheierea Convenţiei ruso-turce de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829).

Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice).

1834 – S-a născut la Vârlezi, Galați, generalul și omul politic Alexandru Cernat (foto), militar de carieră, care și-a început cariera militară ca sublocotenent în Regimentul 4 Infanterie, la vârsta de 24 de ani și a urcat treptele ierarhiei militare, astfel că în 1873 a fost înaintat la gradul de general de brigadă și a fost numit la comanda Diviziei 3 Infanterie.

A decedat la data de 8 decembrie 1883 la Nisa, în Franța.

La 2 aprilie 1877, a fost numit ministru de Război, calitate în care, la 6 aprilie a decretat mobilizarea armatei și a coordonat apărarea frontierei de sud a țării de atacurile otomane.

La 19 august același an, a fost numit comandant de operațiuni al armatei și, patru zile mai târziu, a trecut împreună cu trupele Dunărea urmau să fie angajate în luptele pentru cucerirea Plevnei.

La 29 august, sub conducerea sa, armata română a cucerit reduta Grivița 1, iar aapoi, una câte una, toate fortificațiile care protejau trupele turcești, astfel că la 28 noiembrie armata lui Osman-pașa a fost nevoită să capituleze.

În urma acestui succes, a fost înaintat la gradul general de divizie și decorat cu mai multe ordine și medalii românești și rusești, în cadrul unei ceremonii desfășurate chiar pe câmpul de luptă.

Ulterior, a activat în cadrul Partidului Liberal, fiind ales deputat și senator în perioada 1864–1888. A fost și vicepreședinte al Senatului în mai multe sesiuni.

1859: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl numește prim-ministru al guvernului Moldovei pe Vasile Sturdza, fost membru al căimăcămiei de trei, alături de Ştefan Catargiu şi Anastase Panu (28 octombrie 1858-5 ianuarie 1859); (n. 8 noiembrie 1810 la Bârlad – d. ianuarie 1870, la Iași), fost participant la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova.

 Vasile Sturdza (foto), era fiul vornicului Constantin Sturza din Bîrlad. A făcut studiile în străinătate şi s-a întors în Moldova în 1833.

Pană în 1849, s-a ocupat mai mult de agricultură. Între 1849 şi 1850 este judecător în Divanul Domnesc din Iaşi, iar în 1850 ajunge Ministru de Lucrări Publice în Moldova. In 1856 devine  Preşedinte al Divanului Domnesc, iar la 1857, Comisar al guvernului pe langă Banca Naţională a Moldovei.

A luptat pentru unirea Principatelor Române.

La 15 ianuarie 1859 a fost numit Ministru de Interne şi Preşedinte al Consiliului din Moldova, iar la 14 februarie 1862, după înfiinţarea Înaltei Curți de Casaţie, este numit primul ei preşedinte, până la 19 octombrie 1868, când s-a retras din viaţa publică.

1871: S-a născut Nicolae Iorga, savant istoric , critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor şi politician român („Oameni cari au fost”, „O viaţă de om”, „Istoria literaturii române în veacul al XIX-lea”) (d.27 noiembrie 1940).

Este considerat pe buna dreptate, un adevarat patriarh al culturii române.

In ziua de 27 noiembrie 1940, marele savant roman a fost ridicat de un grup de legionari, (cel mai cunoscut dintre aceștia și conducătorul grupului format din Ion Tucan, secretar general al Institutului Național al Cooperației, Ștefan Cojocaru ,consilier la INC, Traian Baicu, director la INC, Ștefan Iacobete , șofer la INC și Tudor Dacu (informator al Poliției Legionare), fiind inginerul agronom Traian Boeru), care l-au ucis lângă localitatea Strejnic, jud.Prahova

Acest act barbar de răzbunare, pus  în legătură cu descoperirea și reîngroparea rămășițelor comandatului Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, ucis la ordinul regelui Carol al II-lea, a fost făcut de acesti legionari din propria inițiativă, fara stirea conducerii  Miscarii Legionare, a generat mari tensiuni între  ei  și generalul Antonescu, Conducatorul Statului la acea data.
Se mai vehiculeaza  in randurile unor istorici ,si informatia ca acel Boeru, seful comandoului asasin, ar fi fost de fapt un agent al NKVD-ului sovietic, infiltrat in randurile Miscarii Legionare, cu  misiunea demonizarii si decredibilizarii acesteia…
Iorga  fost un mare istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român, fiind  cunoscut în intreaga lume ca un  inegalabil medievist,  bizantinist  de marca, filosof al istoriei, slavist si istoric al artelor.
Potrivit spuselor criticului George Calinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

1879: Guvernul României depune mesajul de revizuire a articolului 7 din Constituția de la 1866, în baza căruia urma să se acorde cetățenia română evreilor pământeni.

1880 : S-a născut la Hoisești–Dumești, Iași, profesorul universitar, membru titular (din 1942) al Academiei de Științe din România, Haralamb Vasiliu, specialist în agrochimie și membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

A absolvit secțiile de Științe fizico-chimice și Matematici ale Universității din Iași în 1901 și 1902. Ca urmare a rezultatelor excepționale, i s-a acordat o bursă de specializare în Germania, unde a urmat cursurile Academiei Agricole din Hohenheim și apoi ale Universității din Breslau, cu specialitatea Agrochimie.

La Breslau (azi Wrocław, Polonia) a susținut și doctoratul, în 1906, după care a revenit în țară. A fost profesor de Chimie agricolă al Universității din Iași. A studiat influența cuprului asupra dezvoltării plantelor și a adus numeroase contribuții la metodele de analiză a solului. Este cel care a descris pentru prima dată structura spiralată a substanțelor proteice (1936–1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling și R. Corey (1948–1953). În urma strădaniilor sale, în 1933 a luat ființă Facultatea de Științe Agricole a Universității din Iași, al cărei prim decan a fost.

1895: S-a născut în satul Mahala (azi in Raionul Noua Sulița, Ucraina), cărturarul român Grigore Nandriș, filolog, lingvist și memorialist român, profesor la Cernăuți, București, Cracovia, Londra și Oxford; (d. 2 martie 1968, Kew, Marea Britanie).

A început studiile la Facultatea de Litere și Filozofie din București în anul 1915, dar acestea au fost întrerupte de Primul Război Mondial. După anul 1919, când reușește să finalizeze studiile, Grigore Nandriș se specializează în filologie slavă și indoeuropeană la Universitatea din Viena, cu profesorii V. Vondrák (elevul celebrului slavist F. Miklosich) și Paul Kretschmer.

Grigore Nandriș a fost primul profesor de limba română la Cracovia, in Polonia, continuându-și specializarea în slavistică cu profesorii Kazimierz Nitsch, Jan Rozwadowski, Jan Łoś, Ignacy Chrzanowski și Stanisław Wędkiewicz, în cadrul lectoratului înființat în anul 1921 acolo. Doi ani mai târziu, în 1923, postul său va fi preluat de ilustrul om de cultură român, Petre P. Panaitescu.

Își ia în 1922 profesorul Nandriș și-a luat doctoratul în filologie cu teza „Postacie czasownika w Evangeliarium Putnanum” (Aspecte verbale în „Evangheliarul” slav de la Putna), lucrare din care va publica mai târziu în primul număr din „Codrul Cosminului”.

A devenit membru al Comisiei Dicționarului Academiei de Științe din Cracovia și i se acordă Medalia de Argint a Academiei Poloneze pentru Literatură din Varșovia.

S-a aflat  în polemică cu cercetătorii unguri, care susțineau că păstoritul românesc în Carpații Nordici este de dată târzie, acolo fiind prezente numai turmele maghiare.

G. Nandriș arata că zona este bogată în toponimie românească (vezi satul rutean Królik Włoski), în schimb nu există nici o urmă fino-ugrică. Concluzia de bază a autorului este următoarea:

„Termenii fără de care nu poate exista păstoritul sunt [în această zonă] de origine românească”. În Carpații Nordici „termenii fără de care nu poate exista păstoritul sunt românești, pe când termenii ungurești se referă (…) la organizarea păstoritului sau la altă formă de viață economică…” , făcând apoi corelație cu „situația terminologiei religioase românești, unde pe un fond de origine latină s-a suprapus un strat de termeni religioși de origine slavă, referitori la organizarea bisericii în general

În 1940 a fost  deputat de Suceava în gruparea liberală. Căsătorit în 1937 cu Mabel W. Farley, fiica reverendului W. J. Farley, profesor la Colegiul Universitar din Londonderry (Irlanda), Grigore Nandriș este trimis în mai 1940 în misiune oficială, pentru a înființa un consulat român la Dublin. Blocat aici de război, lucrează la o școală pentru instruirea ofițerilor englezi ce urmau să fie parașutați în România. Susține frecvent emisiuni la Radio BBC.

În 1945 este titularizat profesor la Școala de Studii Slavone Sud-Est-Europene din Londra, iar din 1946 ține prelegeri de filologie slavă la Facultatea de Limbi Medievale și Moderne din Universitatea Oxford.

În 1947 devine membru al Societății Universitare Slave de la Cambridge, iar în toamna aceluiași an este chemat ca profesor titular la Catedra de filologie slavă de la Universitatea din Londra, unde va funcționa până la pensionare, în 1963.

1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877; (n. 1836).

1906: În baza legii asupra brevetelor de invenții, se înființează Oficiul român de invenții, care înregistra atât invenții românești, cât și „brevete de importații”.

1924: S-a născut scriitorul român Radu Theodoru. In timpul regimului comunist a fost distins cu numeroase premii, iar după 1989 și-a orientat convingerile politice spre dreapta naționalistă, devenind membru fondator al Partidului Romania Mare.

În urma unui conflict cu Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare, Radu Theodoru a fost exclus din acest partid.

1928: A avut loc prima Adunare generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, în timpul căreia a fost aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public.

1929: La Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu.

Foto: Ion Manu (n. 12 februarie  1891, Botoșani –  d.12 martie 1968 , București)

Un alt moment de referinţă pentru Ora veselă a fost apariţia, la 1 octombrie 1932, a primului cuplu umoristic al radioului românesc, Stroe şi Vasilache, cu celebrul lor: Alo, alo, aici e radio / Stroe şi Vasilache / lache, lache, lache! 

Semnalul se va permanentiza ulterior cu binecunoscutul generic: Ora veselă, doamnelor,/ Ora veselă, domnilor, /Ore vesele pleacă-n zbor către inimile tuturor!, preluat şi de cuplul Horia Şerbănescu – Radu Zaharescu.

De-a lungul anilor, prin faţa microfonului Orei vesele au trecut cei mai mari actori de comedie ai scenei româneşti – Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Costache Antoniu, Niki Atanasiu, Ion Lucian,Vasile Tomazian, Mircea Crişan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Octavian Cotescu, Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Mihai Fotino,Vasilica Tastaman, Marin Moraru, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Nicu Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Rodica Popescu-Bitănescu, Horaţiu Mălăele etc.

1933: În România  are loc o nouă amputare a salariilor şi pensiilor cu 10-12,5% (a treia „curbă de sacrificiu”), aprobată de Parlament la 13 februarie 1933.

1936: A  decedat Mateiu I. Caragiale, scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu; (n.25 martie 1885).

În anul 1889 tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie.

În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie, pasiune care l-a urmarit toata viata.

Își căuta strămoșii, pe care îi credea aristocrați, insa cercetarile lui heraldice, documentate și dezvoltate și însemnările sale  istorice erau destinate uzului personal și n-au fost puse în valoare de scriitor.

În 1904 începe la Berlin studii de drept pe care le abandonează. În anul 1921 îi apare povestirea Remember la revista Viața Românească.

Foto: Caragiale fiul si  Caragiale tatal

Din 1916 începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche, pe pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929.

În același an, la 1 mai primește premiul Societății Scriitorilor Români (SSR).

1940: S-a născut (in satul Trifănești, județul Soroca), Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova ((1990–1997).

În perioada 1981-1985 a fost  prim-secretar al Comitetului Raional Edineț al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM). Din anul 1985 și până în anul 1989 deține funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM).

La 26 martie 1989 este ales deputat în Sovietul Suprem al URSS. A fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM de legislaturile a XI-a și a XII-a, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a.

La 29 iulie 1989, Mircea Snegur devine  Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești (RSSM), iar apoi la 27 aprilie 1990 , Președinte al Sovietului Suprem al RSSM. În momentul critic din august 1989, a acceptat să susțină proiectul de lege care conferea limbii române dreptul de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor, fapt care i-a atras simpatia generală compatriotilor sai basarabeni.

  De la 3 septembrie 1990 va deține funcția de Președinte al Republicii Moldova, până la 1 decembrie 1996, când a pierdut alegerile în fața lui   Petru Lucinschi.

Fost activist al Partidului Comunist, Snegur a susținut proclamarea independenței Republicii Moldova și a acționat pentru recunoașterea noului stat de către Occident. La 27 august 1991, Parlamentul adoptă Declarația de Independentă prin care Rep. Moldova este proclamată „stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Prin Declarația de Independență se solicită „Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Rep. Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Rep. Moldova”. La data de 3 septembrie 1991, este creată Armata Națională a Republicii Moldova.

1947: S-a născut  compozitorul român, Anton Şuteu ; ( 13.09.2010).

  Studiile muzicale le-a început la Liceul de Muzică nr. 1 din București (1960-1966).  

S-a specializat la Academia de Muzică Santa Cecilia din Roma (1972-1974) cu Virgilio Mortari (compoziție) si a fost doctor în muzicologie la Universitatea Națională de Muzică din România (2005).

Asistent (1972-1990), lector (1990-1992), conferențiar (1992-2006) și profesor (din 2006) la catedrele de compoziție și muzicologie la Universitatea Natională de Muzică din București. A fost coordonatorul secției de Muzică ușoară și Jazz, a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (din 1992). A susținut conferințe, prelegeri, emisiuni de radio și televiziune si a publicat numeroase articole articole în revista „Muzica”.

A fost distins cu Premiul Gaudeamus la Concursul internațional din Olanda (1979), cu Mențiunea specială a juriului Trandafirul de aur de la Montreux/Elveția (1984), cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (1986, 1987), cu Premiul Uniunii Cineaștilor din România (1991, 1992, 1993, 1995, 1996), cu Premiul Marocului (Casablanca, 1989) și cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler (2000).

1947: S-a născut Anton Carpinschi, filosof şi eseist („Doctrine politice contemporane”, „Despre libertate la antici şi moderni”).

1953: S-a născut la Onești, pictorul român Mircea Bujor.

Mircea Bujor a fost absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi promoţia 1979 și membru al filialei băcăuanea Uniunii Artistilor Plastici din România. A decedat, la 3 aprilie 2018, la vârsta de 65 de ani, a Bacău.

Pasionat de pictură, cu precedente în familie – bunica și o mătușă erau pictorițe – Mircea Bujor începe să picteze și să studieze liber pictura în perioada facultății, încurajat de criticul de artă Radu Negru și de câțiva artiști băcăuani prieteni, printre care Mihai Chiuaru și Ilie Boca.

A debutat expozițional în cadrul expoziției anuale a artiștilor plastici băcăuani din anul 1990.

Devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Bacău, secția Pictură, în anul 1993.

A avut 11 expoziții personale, la Bacău și București .

Lucrările pictorului figurează în colecții particulare din România, Canada și Franța.

În anul 2012 a primit Premiul Filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici.

1975: Se înființează Intreprinderea Metroul București, subordonata Consiliului de Miniștri, cu scopul proiectării și executării metroului în municipiul București.

1977: A murit Emilian I. Constantinescu, critic literar român (n.29.12.1894

1985: A decedat Sorin Titel, prozator şi eseist român („Copacul”, „Femeie, iată fiul tau”, „Mi-am amintit de zapadă”).

S-a nascut la 7 decembrie 1935 în comuna Margina, lângă Lugoj. Este fiul lui Iosif Titel, notar și licențiat în Drept și al Corneliei, casnică.
Între 1946-1953 face liceul la Lugoj și Caransebeș după terminarea căruia intră la Facultatea de Cinematografie din București. Un an mai târziu se transferă de la regie cinematografică la Facultatea de Filologie, în anul al doilea, după ce dă examene de diferență.
În 1956 este însă exmatriculat pentru că s-a solidarizat  cu mișcările anticomuniste ale studenților din Ungaria.

Va fi reînmatriculat în 1957 la Cluj dar numai pentru o lună.
Între 1958-1964 ocupă postul de profesor suplinitor de limba română la Caransebeș și în satul Cârpa. În 1961 revine la facultate de filologie în anul al IV-lea, la cursuri fără frecvență. Va absolvi facultatea abia în 1964. Între 1964-1971 este redactor la revista Scrisul bănățean din Timișoara (transformată ulterior în Orizont).
Publică acum mai multe romane, și își consolidează poziția în Uniunea Scriitorilor, unde nu deținut nici o funcție. În 1971 se mută la București, unde devine redactor la revista România literară.
În data de 17 ianuarie 1985 survine  în urma  unei boli necruțătoare moartea sa prematură și este înmormântat la Cimitirul Bellu.

1985: A murit sculptorița şi desenatoarea româna Irina Codreanu.

Foto: Marthe Lebherz , Irina Codreanu , Brancuși și Lizica Codreanu la Paris 1926 – 1927

A studiat la Academia «La Grande Chaumière» din Paris, în 1919–1923, cu sculptorul Émile Antoine Bourdelle, apoi patru ani în atelierul lui Constantin Brancusi , evoluând stilistic în spiritul maestrului.

1999: Ultimatumul greviștilor din Valea Jiului: dacă nu le vor fi satisfăcute cel puțin două dintre revendicări, minerii vor veni la București. Ministrul Industriilor, Radu Berceanu, refuză.

2000: A decedat la Londra, în Marea Britanie, omul politic român Ion Augustin Nicolae Raţiu, membru marcant al Partidului Național Țărănesc devenit ulterior PNŢCD, fost vicepreşedinte al partidului, deputat de Cluj; (n.6 iunie 1917,Turda, jud. Cluj).

Era descedentul unei ilustre familii românești, Rațiu de Noșlac (Nagylak), din Turda, atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Transilvaniei, Gabriel (Gabor) Bethlen. Din familia Rațiu au făcut parte personalități precum canonicul Mitropoliei de la Blaj, Vasile Rațiu, ori președintele Partidului Național Român, dr. Ioan Rațiu, care a fost un lider al generației memorandiștilor.

Tatăl lui Ion Rațiu, Augustin, a fost primarul orașului Turda, iar mama sa era nepoata lui Ion Codru-Drăgușanu. Familia Rațiu se înrudea, direct sau prin alianță, cu personalități precum Simion Bărnuțiu, Iuliu Coroianu sau Iuliu Maniu. 

Ion Rațiu a plecat din țară în anul 1940, pentru că fusese numit funcționar în cadrul Legației României la Londra, condusă de unchiul său, diplomatul Viorel Tilea. Însă, în același an, după instaurarea unui regim totalitar de extrema dreaptă, condus de Ion Antonescu în alianță cu legionarii, Ion Rațiu și-a dat demisia și a participat la constituirea unui Comitet Național Român, care milita pentru revenirea României în alianță cu democrațiile occidentale.

Ion Rațiu s-a opus dictaturii de extrema dreaptă în timpul războiului. După război, dorea să revină în țară pentru a ajuta la democratizarea României și, de asemenea, dorea să candideze la alegerile din 1946 din partea PNȚ. A rămas însă în Marea Britanie la cererea lui Iuliu Maniu.Atunci a început cel de-al doilea exil al său, cauzat de opoziția față de comunism.

A lucrat ca jurnalist la BBC sau la alte agenții internaționale de presă și a fondat publicații precum Free Romanian Press sau Românul Liber. În calitate de membru al unor organizații precum Amnesty International, Ion Rațiu a militat constant pentru restabilirea democrației în România.

În anii 1980, Ion Rațiu a devenit liderul de necontestat al exilului democratic românesc. Cu aprobarea Regelui Mihai I al României, în 1984, el a fondat Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

A contribuit la schimbarea atitudinii cancelariilor occidentale față de dictatorul Nicolae Ceaușescu.

În decembrie 1990, el a reușit să se întoarcă în țară. A participat activ la reconstrucția PNȚCD și a devenit deputat. A candidat pentru funcția de președinte al României, în 1990. Nu a câștigat acea bătălie electorală, însă a devenit rapid unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici români. Testamentul său politic, cum spunea el, ”lăsământul” lui Ion Rațiu cuprindea trei lucruri importante: intrarea României în Uniunea Europeană, aderarea la NATO și restaurarea monarhiei. Două dintre acestea au devenit realitate.

A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi, ocupând locul trei. În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD. Împreună cu soția lui Elisabeth, familia Ion Rațiu are doi copii, pe Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu.

Ion Rațiu a murit la Londra, în ianuarie 2000. Conform dorinței sale, trupul său neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal, alături de strămoșii săi.

2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; (n. 1926). A fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România și un colaborator apropiat al polițiștilor de la Serviciul Omoruri care a ajutat, timp de aproape 20 de ani anchetatorii în rezolvarea unor cazuri deosebit de grele, inclusiv cel al criminalului în serie Rîmaru.

2004: Așa zisul Consiliu Naţional al Secuilor (CNS) a adoptat la Sfântu Gheorghe, un proiect de autonomie care prevedea, printre altele, că locuitorii aşa-zisului ”Ţinut Secuiesc” vor avea dreptul la drapel, stemă, instituţii proprii (Preşedinte, Parlament, Guvern, Poliţie), dreptul de a înfiinţa comune, gestionarea resurselor naturale, limba maghiară – limbă oficială în regiune, să stabilească taxe şi impozite proprii, să înfiinţeze bănci, burse, să aibă publicații proprii, învăţământ de stat în limba maghiară, funcţionarii să fie angajaţi doar dacă ştiu limba maghiară, procesele să se desfăşoare în limba maghiară.

Se cerea ca Preşedintele Ţinutului Secuiesc să fi ales de către cetăţenii zonei, mandatul fiind pe patru ani. În proiect se mai arăta că autonomia practicată în ”regiunea istorică Ţinutul Secuiesc ”Terra Siculorum”, prin modul de organizare a scaunelor secuieşti, datează din anii 1200. ” și că aceasta a funcţionat cu o administrare proprie, structură socială şi administrativă specifică, drepturi speciale şi statut special.

2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune; (n. 1931).

Silvia Kerim are origine armeana. S-a nascut  la  21 octombrie 1931, la București. Absolventa Facultatii de Limba si Literatura Franceza, a debutat ca ziarista la Contemporanul, Romania libera etc. precum si la revista Cinema si prestigioasa revista Secolul 20.

A lucrat apoi la Radio Romania la Directia Culturala, in redactia „Teatru la microfon”, „Teatru la microfon pentru copii”. A fost Sef al Sectiei Arte.

A lucrat ca producator delegat la Casele de Filme din Cadrul Consiliului Culturii semnand in aceasta calitate și a  colaborat cu regizori ca: Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu.

Ulterior a lucrat la AnimaFilm, in functia de redactor-sef al sectiei de scenarii. A creat serialul pentru copii „Casuta cu povesti” (scenariu si regie), difuzat de TVR 1 si TVR 2 in anii 1995-1996.

Este autoarea musicalurilor pentru copii Mary Poppins, Frumoasa din padurea adormita, Micuta Dorothy, Gulliver. Muzica – Marius Teicu.

Scrie carti apreciate de memorialistica: Ponica, o legenda; Vedere din Parfumerie; Fereastra de la Venetia; Amintirea ca un parfum… Rasplatite cu premiile Uniunii Scriitorilor, „Premiul special al Presedintelui” UNITER. Este autoarea a numeroase carti pentru copii, premiate toate: Bunica Alba, Poarta de sticla, Semnul de iarba, Povestiri despre prietenii mei, O poveste cu noua povesti, Puf etc. Din 1997 este redactor al revistei „Formula AS”, unde publica saptamanal articole pe teme culturale (teatru, film, muzica).

A fost nominalizata de Ministerul Culturii pentru „Premiul National la categoria ARTE”. Detine Ordinul „Meritul Cultural – in grad de Cavaler” acordat de presedintele Romaniei in anul (2004).

De asemenea a fost declarata „Femeia anului 2004”, titlu acordat de American Biographical Institute.  

2019: A decedat in localitatea Voluntari, Ilfov, amiralul român Emil Dumitrescu (cunoscut și ca Emil-Cico Dumitrescu) participant la Revoluția din decembrie 1989. A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale și a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne și de consilier de stat la Administrația Prezidențială.

La data de 4 februarie 1990, având gradul de căpitan de rangul I, Emil Dumitrescu a fost înaintat la gradul de contraamiral, iar la 11 mai 1993 a fost avansat la gradul de viceamiral (cu 2 stele). Deși a fost de mai multe ori acuzat de acte de corupție, nici o cercetare asupra sa nu a fost dusă la bun sfârșit.

În perioada 1996-2000, a fost cercetat pentru „subminarea puterii de stat” pentru modul în care s-a implicat în mineriada din 13-15 iunie 1990. Între anii 2000-2004, a fost numit în funcția de consilier de stat în Departamentul Securității Naționale al Administrației Prezidențiale. La 28 noiembrie 2002, Emil Cico Dumitrescu a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Comandor (cu însemne pentru militari).

La 14 decembrie 2004 a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. În aprilie 2007, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Emil Dumitrescu, zis „Cico”, care a fost acuzat de trafic de influență pentru niște oameni de afaceri și că a cerut unui afacerist 100.000 de dolari ca să-l scape de un dosar penal.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/17/o-istorie-a-zilei-de-17-ianuarie-video-3

Bibliografie (surse):

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Crestin Ortodox.ro;
5. Wikipedia;
6. http://www.worldwideromania.com
7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte
8. Rador.ro;
9. Cinemagia.ro.

24 decembrie 1989: REVOLUȚIA ANTICOMUNISTĂ CONTINUĂ

In Bucureşti, in Piaţa Universităţii, Gara de Nord şi Piaţa Palatului au continuat distrugerile și schimburile de focuri și a crescut numărul morților și răniților. Armata, Securitatea și Miliția trecuseră de partea Revoluției.

În fața fenomenului terorist, revoluţionarii au format patrule care controlau trecătorii la Metrou şi pe străzi, cei suspecti fiind reţinuţi.

 La radio si televiziune a fost transmis Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale,  prin care se reafirma victoria Revoluţiei si totodata, erau prezentate masurile excepționale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii.

În Ajunul Crăciunului, Radioul şi Televiziunea transmiteau, pentru prima dată după mai multe decenii, colinde şi cântece religioase.

La Televiziune a fost difuzat Comunicatul CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) prin care se anunţau măsurile excepţionale adoptate: încetarea completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării, predarea obligatorie către unităţile militare, a armamentului aflat în posesia civililor şi integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale, care prelua comanda unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării

S-a reconstituit Partidul Social Democrat Român/PSDR (reînscris oficial la 12 ianuarie 1990).

Primul conducător al acestui partid după reînfiinţarea sa a fost ing. Sergiu Cunescu.

ZIUA DE 12 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

  Ziua de 12 mai în istoria noastră 

Anul 113: A fost inaugurată la Roma, in Forumul nou construit, „Columna lui Traian”, monument care ilustrează episoade ale războiului purtat de romani impotriva dacilor si victoria  impăratului Traian in acest război. 

Opera ii este atribuită arhitectului  Apollodor din Damasc, cel care a construit si podul de la Portile de Fier. 

Cele 124 de episoade care ilustrează războaiele daco-romane, constituie un original act de naștere a poporului român.

Salvată de la demolare

Împăratul Traian

Legenda spune că acest monument a fost salvat  de la demolare, datorită  Papei  Grigore cel Mare (590-604), care ar fi  fost  atât de  mişcat de un relief reprezentându-l pe imparatul  Traian ajutând  mama unui soldat mort, că l-a  implorat pe Dumnezeu să salveze sufletul pagânului Traian din iad, iar  Dumnezeu i-ar fi revelat papei că sufletul lui Traian a fost salvat. 

Zona din jurul coloanei a fost declarată sacra, coloana  fiind astfel salvată de la distrugere.

1581: A fost fondată Universitatea din Cluj.

Istoria universității clujene a început odată cu înființarea Academiei Claudiopolitane Societatis Jesu, de către principele Transilvaniei Ștefan Báthory, care putea oferi titlurile universitare/academice de baccalaureus, magister și doctor.

În perioada 1698-1786 această instituție a purtat titulatura de Universitas Claudiopolitana (vezi coperta cărții Peregrinus Catholicus de peregrina unitaria religione, scrisă de Andreas Matis și publicată în 1742), și avea predare în limbile latină și germană . După 1786, în locul acesteia au apărut două instituții cu statut semiuniversitar (acestea putând oferi titlul de bacalaureus și magister, dar nu pe cel de doctor):

a) Institutul Chirurgical-Medical și

b) Academia de Drept.

În anul 1872 a fost fondată Universitatea Maghiară Regală din Cluj (Universitatea Franz Joseph), care a inclus cele două instituții semiuniversitare existente anterior. Tradiția academică a perioadei maghiare a universității este împărtășită cu cea a Universității din Szeged din Ungaria.

În 1919 a fost înființată în Universitatea Românească (Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj).

Universitatea Românească și cea Maghiară, derivate din Universitatea Regele Ferdinand I și din Universitatea Franz Joseph din Cluj, au fost unite în anul 1959 sub numele de Universitatea Babeș-Bolyai.

Victor Babeș a fost un medic și biolog român de renume, unul din fondatorii microbiologiei moderne, profesor la Universitatea Regele Ferdinand I. Numele de „Bolyai” provine de la renumita familie de matematicieni maghiari din Transilvania, János și Farkas Bolyai.

1425: Prima atestare documentară a clucerului în Moldova, dregătorul care era însărcinat în Evul Mediu cu administrarea cămărilor unde se păstrau proviziile. O funcție asemănătoare exista și în Muntenia.

La început a făcut parte dintre marii dregători, membru al sfatului domnesc. Marele clucer se ocupa de aprovizionarea Curții domnești cu grâu, vin și alte alimente necesare. După reforma lui Constantin Mavrocordat din 1739, atribuțiile marelui clucer au fost suprimate, dar acesta a rămas la rang de mare boier și i-a fost plătită leafă în continuare. Și-a păstrat dreptul de a participa la divanul domnesc. Treptat, clucerul a decăzut din rang.

1812 (12/24 mai) : S-a născut la Jucu de Jos, comitatul Cluj, George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric patriot român, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; (m. 2 mai  1893, Sibiu).

In anul 1838 a întemeiat la Brașov, Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei.

În același an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă și literatură, una dintre primele reviste literare românești.

În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra).

Asociația a editat începând din 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868 și 1889.  

Colectivului redacțional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 și 1904. George Bariț a publicat tot la Sibiu, tot în trei volume, între 1889 și 1891, principala sa operă, initulată Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă.

A fost membru fondator al Societății Literare Române (1866), precursoarea Academiei Române. În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române.

NOTĂ: Unele surse (http://www.transilpedia.ro/personalitati-transilvanene/george-baritiu) dau ca dată naşterii 4 iunie 1812.

1848 (12/24): Revoluționarii moldoveni refugiați in Transilvania elaboreaza, la Brașov, programul-legământ în șase puncte „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”.

Este documentul care sintetizeaza dezideratele românești: „Unirea Moldovei și Țarii Românești intr-un singur stat neatarnat românesc”.

Foto:Tipărituri vechi românești

Tezele pașoptiștilor moldoveni erau:

„1. Desființarea boierescului și a orice alte dări a lăcuitorilor săteni către proprietari. 2. Ridicarea beilicurilor, a lucrului șoselelor si a tuturor împovărărilor fără plată către stăpânire. 3. Împroprietărirea lăcuitorilor săteni fără nici un fel de răscumpărare din partea lor. 4. Nimicirea tuturor privilegiilor si, prin urmare, deopotrivă purtare a sarcinilor statului de către tot poporul îndeobște, precum și de o potrivă împărtășire a lui la toate driturile politice si țivile. 5. Întemeierea instituțiilor tării pe toate prințipiile de libertate de egalitate si de frățietate, dezvoltate în toată întinderea lor. 6. Unirea Moldovei si a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc”.

1860: In Moldova recent unita cu Muntenia, este desemnat  un nou guvern în frunte cu Mihail Kogălniceanu (30 aprilie 1860, stil vechi).

Guvernul va activa până pe 29 ianuarie 1861, stil nou (17 ianuarie 1861, stil vechi).

1870: A decedat Eftimie Murgu, avocat, revoluţionar paşoptist, profesor de filosofie, deputat în parlamentul revoluționar maghiar din timpul Revoluției de la 1848 (Dieta de la Debrețin), apoi avocat în Budapesta,unul dintre întemeietorii învăţământului filosofic românesc, conducătorul Revoluţiei de la 1848-1849 din Banat;  (n. 1805).

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 aprilie 1870, iar altele, 8 mai 1870

In 1827  termină facultatea de filosofie din Pesta dupa care e înscrie la facultatea de drept din acelasi oraș pe care o termina in 1830. In 1834 obține titlul de doctor al universității din Pesta, specialitatea drept universal.

Pleacă pentru a fi profesor la Iasi unde pe  20 noiembrie 1834  deschide cursul de filosofie la Școala vasiliană;

La 8 decembrie 1837 este numit profesor de logică și drept roman la Colegiul Sfîntul Sava din  Bucuresti de unde demisioneaza pe 19 decembrie 1839.

Pe 14 noiembrie 1840  este anchetat pentru participarea și rolul lui în mișcarea revoluționară din Tara Romaneasca, iar in 1841, intors in Transilvania este arestat de tribunalul regimentului grăniceresc din Caransebeș pentru participarea la mișcarea revoluționară din Țara Românească, fiind eliberat pe 21 septembrie.

In martie 1845 este arestat pentru a doua oara , în urma denunțului preotului Ioan Blidariu din Găvojdia că ar agita spiritele românești împotriva ungurilor și integrității statului si este trimis sub escortă la închisoarea ”Neugebaude” din Buda, este judecat in 1846 si i se da o sentință de 4 ani de închisoare.
Pe 9 aprilie 1848 este eliberat din închisoare. La 24 iunie 1848 este ales deputat în circumscripțiile electorale Lugoj, Oravița și Făget, iar la 27 iunie 1848 prezidează adunarea romanilor de la Lugoj.

In aprilie 1864 este ales deputat al cercului Stamora Moravita . Pe 7 aprilie 1870 își face testamentul pe care îl înregistrează la primaria orașului Budapesta sub numărul 10897/1870.

A fost  înmormantat în cimitirul cimitirul Kerepesy din Budapesta.

În 1932 – osemintele sale au fost aduse în țară și reînhumate în capela cimitirului din Lugoj.

1881: La 12-14 mai, se constituie în urma Conferinței de la Sibiu, Partidul Naţional Român (P.N.R.) prin unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria, cu Partidul Naţional din Transilvania. 

Prin crearea partidului şi adoptarea programului său, s-au reunit  pentru prima dată pe baza unei platforme programatice şi de acţiune comune, toti oamenii politici care reprezentau interesele națiunii române din Transilvania, întregul Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina, în perioada dualismului austro – ungar.

Partidul Naţional Român (numit și Partida Națională), a avut un rol important în înfăptuirea actului unirii Transilvaniei cu România şi în pregătirea, împreună cu Partidul Social-Democrat din Transilvania, a Adunării Naţionale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918).

1885: S-a născut Alexandru  Stamatiad, poet şi traducător din poezia clasică chineză şi persană (traduceri care au depăşit, de multe ori, propriile creaţii) (m. 1956) – 130 de ani. NOTĂ : Unele surse (www.poezie.ro) dau naşterea la 9 mai 1885.

1894 (12/24 mai): A apărut, în ziarul francez „La Justice”, articolul „Lupta raselor” semnat de Georges Clemenceau, în care, după ce face un istoric al luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania, se pune chezaş pentru adevărul luptei lor.

 Georges Clemenceau (1841-1929), a fost un om politic şi ziarist francez,  prim-ministru (1906-1909, 1917-1920),  preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920) si  unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles.

1909: S-a născut la Prigor, Caraș-Severin, sociologul, geopoliticianul și statisticianul, Anton Golopenția, decedat la 26 mai 1951 la închisoarea Văcărești

Sociolog, geopolitician și statistician, unul din fondatorii școlii românești de geopolitică; membru post-mortem (din 2017) al Academiei Române. 

A fost o personalitate științifică complexă, licențiat în Drept și Filosofie, cu doctoratul obținut în Germania, unde primise o bursă și unde a intrat în contact cu lucrările geopoliticienilor germani.

În perioada 1947–1948 a fost director general la Institutul Central de Statistică.

A colaborat cu Dimitrie Gusti la elaborarea de studii de sociologie și filozofie. Sub conducerea lui Dimitrie Gusti, a turnat, împreună cu Henri Stahl, filmul sociologic Un sat basarabean – Cornova (1931).

A fost unul din membrii fondatori ai revistei Geopolitică și geoistorie.

În 1950 a fost arestat pe motive politice, în dosarul Pătrășcanu și a murit, un an și jumătate mai târziu în închisoarea Văcărești din București.

1916: S-a născut la Pașcani, criticul și istoricul literar român Constantin Ciopraga, poet, memorialist, profesor universitar, scriitor, membru de onoare al Academiei Române; (d. 2 februarie 2009, Iasi).

A debutat in revista „Luminița” din Pașcani (1931).

A urmat cursurile Facultatii de Litere și Filosofie a Universității din Iași (1937 – 1942).

A fost profesor la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ din Iași (1947 – 1949), lector la Facultatea de Filologie a a Universității din Iași (din 1951), conferențiar la Facultatea de Filologie a a Universității din Iași (din 1957) si profesor la Facultatea de Filologie a a Universității din Iași (din 1962).

A fost de asemenea Șeful Catedrei de literatură română și comparată (1963 – 1983) ,Lector de limba română la Paris (1959 – 1962), Rector al Institutului Pedagogic din Suceava (1962 – 1965),Doctor al Universității din București (din 1956), Doctor docent al Universității „Al. I. Cuza“ din Iași (din 1968)
si Director al revistei Cronica (1966 – 1970)

Profesorul Constantin Ciopraga a fost decorat la 16 ianuarie 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru meritele avute în creația artistică și promovarea culturii românești în țară și peste hotare, pentru abnegația deosebită în slujirea instituțiilor culturale din Moldova”.

1921: La București s-au încheiat lucrările Congresului General al Partidului Socialist din România, care votează transformarea partidului și afilierea acestuia la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern, cu sediul la Mosova in U.R.S.S).

Autoritățile române au arestat majoritatea delegaților care votaseră afilierea.

1922: A avut loc premiera piesei „Suflete tari” de Camil Petrescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti, prima piesă scrisă de acesta care a văzut lumina rampei , în regia, Paul Gusty,având în distribuție pe Maria Filotti și George Ciprian. Spectacolul a fost reluat și în stagiunile din următorii doi ani. În 1925, piesa a fost publicată în volum la Editura Casei Școalelor.

1929: Este lansată Doina Basarabiei, revista lunară a Societății literar-artistice și pedagogice a Corpului didactic din Chișinău, România.

1929: A fost înfiinţat Radio–Clubul Român, din iniţiativa unor pionieri ai radiofoniei româneşti, care contribuiseră esenţial şi la înfiinţarea Radiodifuziunii Române : Dragomir Hurmuzescu, Ghron Netta, C. Muller şi alţii. Printre obiective, Radio-Clubul îşi propunea să militeze pentru răspândirea şi organizarea radiofoniei în ţara noastră.

1933: A decedat scriitorul  român Jean Bart (Eugeniu P. Botez) ; (n. 28 noiembrie 1874, Burdujeni, lângă Suceava).

A fost fiul generalului Panait Botez.  Cursul primar l-a făcut la Iaşi, având printre dascălii săi şi pe Ion Creangă.

Pseudonimul literar Jean Bart, l-a împrumutat de la numele unui  faimos corsar flamand  din secolul al XVII-lea.

Este  un nume important în proza română, un scriitor autentic și original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină – acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui – iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai autentic  roman al unui port românesc.

A fost membru corespondent (din 1922) al Academiei Romane si membru fondator al Revistei Maritime și întemeitor al Ligii  Navale Române.

1934: S-a născut la Iași, Lucian Raicu (numele la naştere: Bernard Leibovici), eseist și critic literar român de etnie evreiasca, stabilit după 1986, în Franța; (d. 22 noiembrie 2006, Paris)

Este fratele prozatorului Virgil Duda (n. Rubin Leibovici).

A studiat la Facultatea de Litere a Universității din București pe care a absolvit-o în 1958, apoi, în perioada 1952-1954, Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

A publicat monografii despre Gogol, Liviu Rebreanu, Nicolae Labiș, culegeri de cronici de carte, dar cele mai importante contribuții ale sale rămân eseurile despre mecanismele profunde ale creației: „Reflecții asupra spiritului creator”,”Critica – forma de viață” ș.a.

A fost redactor la Viața Românească, Gazeta literară și România literară, precum și la Europa Liberă și Radio France International. 

S-a stabilit la Paris impreună cu soția sa, prozatoarea Sonia Larian (nume la naștere Ariane Lewenstein) , în 1986, colaborând cu texte despre literatură la posturile de radio străine Deutsche Welle, Vocea Americii, Europa liberă, etc.

Eugen Ionescu afirma că Raicu este „printre primii, dacă nu cumva primul critic literar al generației sale”.

Urna cu cenușa sa este depusă în  Cimitirul Père-Lachaise din Paris.

1934: S-a născut compozitorul român de etnie maghiară Zsolt Kerestely.

Este absolvent al Conservatorului Gh. Dima din Cluj (1963) și membru al Uniunii Compozitorilor din 1976.

Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numară „Copacul”, „Lumea de dragoste” și „Tăcutele iubiri” .

 1936: S-a născut la Cluj, poeta Stela Rădulescu Viniţchi, stabilită din 1983, în SUA.

  A  absolvit in 1958, Facultatea de Filologie, sectia franceza, din cadrul Universitatii Bucuresti dupa care predat limba  franceza în învăţământul preuniversitar şi universitar, în Bucureşti.

In anul 1977 obtine doctoratul in filologie la Universitatea din Bucuresti cu o teza despre Eugen Ionescu si Samuel Beckett. A debutat poetic in    revista „Luceafarul”.

Din 1983 traieste in S. U.A. A lucrat ca lector de limba franceza la Universitatea Loyola din Chicago pana in 1995, in prezent fiind lector de limba franceza la Universitatea Northwestern din acelasi oras.

Scrie deopotriva poezie in limbile româna si engleza.

Dupa stabilirea sa  în SUA a lucrat ca  Lector de limba franceză la Universitatea Northwestern, Chicago.

Publică poezii în revistele Seneca Review, California Quarterly, Chiron Review şi în alte reviste din Franţa, Belgia, Luxemburg.

A primit Premiul „Grand Prix – poésie libre”, 2006  

In limba romana a publicat volumele :
Versuri, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Dincolo de alb, București, Editura Cartea Româneasca, 1973;
Risipa unei veri, Bucuresti, Editura Cartea Româneasca, 1978;
Singuratatea cuvintelor, București, Editura Eminescu, 1980.

Fara vorbe timpuri de aur a aparut in volumul Risipa unei veri, Bucuresti, Editura Cartea Româneasca, 1978.
Ca o amintire a apărut în volumul Singurătatea cuvintelor, București, Editura Eminescu, 1980.

1938: S-a născut în localitatea Groși din Maramureș, inegalabilul taragotist român Dumitru Fărcaș; (d. 7 august 2018, Cluj-Napoca)

A primit numeroase premii și distincții 

• 1962 – Premiul I și titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, Helsinki
• 1972 – Discul de aur decernat de Academia „Charles Cros” din Paris
• 1991 – Laureat al Premiului Ethnos
• 1999 – Laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive Festival”, la Washington
• 1999 – Premiul I la Festivalul Internațional de la Bruxelles
• 2000 – Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică și Dans „Cele cinci Lyre”,   de la Budapesta.

Dumitru Fărcaș a primit titlul de „Cetățean de onoare” al orașului Phenian din Coreea de Nord  și al orașelor  Cluj-Napoca, București, Reșița și Baia Mare.

A fost președinte de onoare al Congresului Internațional al Taragotiștilor.

 De asemenea, marele artist a fost distins la 29 noiembrie 2002 cu ordinul  Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală” și  la 7 februarie 2004 și cu Ordinul Meritul Cultural  în grad de Mare Ofițer,  , „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”. 

La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaș a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

1942: S-a născut cântarețul român de muzică ușoară Aurelian Andreescu; (d. 1986).

 

1945: Armata României își încheie (după 260 de zile de lupte în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria), participarea la cel de-Al Doilea Război Mondial alături de Naţiunile Unite, odată cu obţinerea victoriei finale asupra Germaniei naziste (23.VIII.1944 – 12.V.1945).

Pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei, România a mobilizat aproximativ 567.000 de soldați. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei și în munții Tatra, soldate cu mari pierderi de vieți omenești. Cele 260 de zile de participare la războiul antihitlerist s-au încheiat la 12 mai 1945, timp în care s-a întărit influența sovietică în România.

1949:  S-a născut la Turnu Severin, Anghel Mora (numele său adevărat Mihai Diaconescu), regizor de film, scenarist, actor, poet şi cântăreţ folk, decedat la 18 noiembrie 2000, la București, fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A cântat o perioadă de vreme la Cenaclul Flacăra. A fost o victimă a mineriadei din 1990. A regizat documentare de lung metraj: Recorduri, lauri, amintiri, Imn pentru primăvara țării, filme artistice: Rezerva la start, Flori de gheață, Kilometrul 36, a scris scenariu de film: Să mori din dragoste de viață și a jucat în Balanța. Scrieri: Misivă între anotimpuri, Geometria iluziei, Oglinzile au două fețe.

A fost directorul agenţiei de publicitate Lettera.

1967: La Chișinău, R.S.S.Moldovenească, a decedat poetul  de limba româna  Liviu Deleanu (Lipa Cligman).

Liviu Deleanu (n.1911-d.1967)

S-a născut la 8 februarie 1911, Iaşi, România) și este un poet  liric, stilist remarcabil şi mânuitor iscusit al cuvîntului.

Talentul liric al scriitorului s-a manifestat în chip strălucit în poeziile de dragoste, întemeiate pe sentimente sincere, exprimate cu o maiestrie aleasă.

2008:  S-a stins din viaţă scriitorul Pop Simion („Criza de timp”, „Pieton în Cuba”, „Luptătorul fericit şi iubirea lui pătimaşă”, „Bestiariu”, „Fotograful de îngeri”); (n. 25 septembrie 1930, în satul Varaiu, comuna Valea Chioarului, judetul Maramures).

2009: A decedat criticul de teatru Margareta Bărbuţă. A fost recompensată în 2002, cu premiul UNITER pentru întreaga activitate; (n. 11 februarie 1922).

 2011: A murit la Arad fosta campioană europeană la tir sportiv Silvia (Dumitrescu) Kaposztai.  

A participat la participat la cinci ediţii ale Campionatelor Europene, unde a obţinut şapte medalii, dintre care trei de aur, trei de argint şi una de bronz şi a fost maestră emerită a sportului şi a evoluat pentru cluburile UTA Arad şi Steaua Bucureşti; (n. 1953,la Rădăuţi).

2013: Societăţii Române de Radiodifuziune i-a fost acordată, în cadrul unei ceremonii oficiale la Palatul Elisabeta din București, în prezenţa membrilor Casei Regale, Înalta decoraţie Nihil Sine Deo .

2016: A fost inaugurat scutul antirachetă de la baza Deveselu. Cu acest prilej, președintele României, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu adjunctul Secretarului american al Apărării,cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg şi înalţi oficiali străini, sosiți în țara noastră pentru a participa la ceremoniile de inaugurare a scutului antirachetă.

Oficialii participanți la eveniment au fost primiți și de premierul Dacian Cioloș.

  Cu toate că Scutul antirachetă de la Deveselu  respectă prevederile Cartei ONU şi este destinat exclusiv apărării legitime împotriva ameninţării cu rachete balistice, nefiind îndreptat împotriva cuiva anume,Rusia şi-a exprimat nemulţumirea în mai multe rânduri şi chiar a ameninţat cu repercursiuni, subliniind că deţine rachete care pot distruge atât baza din România, cât şi pe cea din Polonia.

Oficialii NATO, români şi americani au dat asigurări că scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul.

   Sfântul Nou Mucenic Ioan  se cheamă «nou», pentru că a pătimit după 1453, când Constantinopolul a căzut sub turci, şi de asemenea se numeşte «Valahul», pentru că era de neam din Valahia, adică din Ţara Românească, știut fiind că, în vechime, popoarele străine îi numeau pe români vlahi sau valahi, adică neam de obârşie latină, iar amintirea aceasta s-a păstrat până astăzi în numirea Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei.

S-a născut în anul 1644, din părinți creștini, iar atunci când împlinise  vârsta de 15 ani, oastea sultanului a câştigat biruinţă asupra voievodului transilvan la Deva, şi, întorcându-se spre ţinutul Olteniei sau Vlahiei Mici – cum i se spunea atunci – a trecut munţii prin văile Oltului şi ale Jiului, făcând mare pierzanie în neamul creştinesc şi a robit mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii, prinzându-i în arcane şi târându-i, legaţi cu funii, în urma cailor şi carelor lor.

Robii erau socotiţi un bun al sultanului, dar ei puteau fi cumpăraţi de orice închinător al lui Alah pe bani buni, potrivit vârstei şi folosului fiecăruia. 

Prăpădul acesta s-a întâmplat în anul l659, în luna lui noiembrie sau decembrie, iar printre cei robiţi atunci a fost şi tânărul Ioan, vlăstar de bun neam, născut şi crescut aici, în Ţara Românească, din părinţi gospodari, cuprinşi în credinţă și evlavie. 

  Aşa se face că încă fiind pe drum, un păgân din cei ce îi duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan şi  plăcându-l, l-a cumpărat cu gândul urât de a-l sodomiza.

Apărându-și demnitatea și curăția Ioan l-a omorât pe păgân, însă agarenii, adică închinătorii lui Alah şi cinstitorii lui Mahomed, pazitorii robilor, aflând ca Ioan și-a ucis stăpânul  l-au legat în lanțuri și așa l-au dus spre Constantinopol, unde a fost dat în stăpânirea femeii păgânului ucis.

Aceasta, fermecată de frumusețea lui Ioan, i-a făgăduit că dacă va renunța la credința sa în Hristos, îl va lua de bărbat.

Dupa 2 ani de refuz, a fost dat pe mâna eparhului cetății și aruncat în temniță, unde a fost supus la diverse chinuri și în cele din urmă a fost spânzurat, în data de 12 mai 1662.

Viața Sfântului Ioan Valahul a fost scrisă de Ioan Cariofil și a fost tipărită la Veneția de Sfântul Nicodim Aghioritul.

A fost menționat în Mineiul grecesc pe luna mai, tipărit la Constantinopol în 1843 și în Mineiele românești, începând cu ediția de la Mănăstirea Neamț din 1846.

În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca acest nou mucenic al lui Hristos să fie cinstit în întreaga Biserica Ortodoxă Română.

Generalizarea solemnă a cultului său a avut loc în octombrie 1955.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/14/o-istorie-a-zilei-de-12-mai-vdeo/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. ro.wikipedia.org.
4. mediafax.ro;
5. Istoria md.
6. worldwideromania.com;
7. Enciclopedia Romaniei.ro
8. rador.ro/2015/ calendarul-evenimentelor;
9. Cinemagia.ro.