CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Pentru câteva țări de pe glob anul care vine nu va fi 2020

Image result for anul nou Bucuresti photos

În câteva dintre țările lumii, noul an nu va fi 2020, ci altul, în funcție de sistemul care stă la baza calculării calendarul și care este diferit de cel propus de Papa Grigore XII în 1582, unde numerotarea începe de la anul în care se consideră ca s-a născut Iisus Hristos, scrie jurnalistul Eben Diskin pe  Matadornetwork.com.

În aceste țări, în stabilirea datei noului an sunt luate în considerare alte criterii de calcul decât cele acceptate în majoritatea statelor lumii.

Image result for anul nou coreea de nord photos

 

 

 

În Coreea de Nord anii sunt numărați în baza calendarului Ciuce, numit așa dupa ideologia comunistă nord-coreeană, nu în funcție de nașterea lui Iisus Hristos ca în cele mai multe dintre state, ci pornind de la anul 1912, data nașterii dictatorului comunist Kim Ir Sen, fondatorul acestei republici dictatoriale marxiste, care este cea mai izolată țară din lume.

Astfel, anul care vine va fi 109.

 

 

 

 

Image result for anul nou în thailanda photos

 

 

 

 

Calendarul budist din Thailanda incepe cu momentul în care Buddha a atins Nirvana, adică in anul 543 i.Hr.. Astfel, tara se pregateste sa intre in anul 2563. Acelasi calendar este valabil și pentru Sri Lanka, Cambodgia, Laos sau Myanmar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Etiopia se pregăteste să intre în anul 2013 pentru ca funcționează după un calendar creștin copt,  care considera ca Iisus Hristos s-a născut 7 ani mai târziu decât calendarul gregorian.

În plus, calendarul etiopian are 13 luni și fiecare zi începe la răsaritul  soarelui.

 

 

 

 

 

Calendarul evreiesc, unul dintre cele mai vechi, incepe de la luna plina din 7 octombrie 3761 i.Hr. si urmeaza anul 5780. Deși in Israel este folosit si calendarul gregorian, sarbatorile evreiesti si zilele de naștere se celebreaza dupa calendarul evreiesc.

 

Spre deosebire de multe calendare care se bazeaza pe tradiții religioase, calendarul iranian are de-a face mai mult cu astronomia. Calendarul persan este cel oficial al Iranului si a fost creat de un grup de astronomi. Calendarul masoara timpul in functie de miscarea Pământului in jurul soarelui si este realizat in functie de observatiile astronomice.

Iran va intra în anul 1.398, alăturându-i-se Afganistanul, care foloseste acelasi calendar.

 

 

 

 

 

 

 

Japonia măsoara trecerea timpului in functie de lungimea domniei unui imparat. Astfel, din 1989 si pana in 2019, japonezii au trait in epoca Heisei (”pacea de pretutindeni”), in timpul domniei Imparatului Akihito. Ceremonia de investire a noului imparat, Naruhito, a avut loc in anul 2019, asa ca Japonia se pregateste sa intre in anul 2, numit Reiwa 2. In prezent, japonezii traiesc epoca Reiwa (”armonie frumoasa”).

  Arabia Saudită și majoritatea tarilor islamice, foloseste un sistem calendaristic dual, adică atât calendarul gregorian, cât si pe cel islamic. Calendarul islamic este, in principal, folosit pentru a marca evenimentele religioase importante, dar este folosit si pentru stabilirea noului an.

Astfel, tarile islamice vor intra în anul 1422, dar abia pe 21 aprilie.

 

 

 

29/12/2019 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Teoria dictaturii” și noua formă de dictatură cu care se confruntă astăzi omenirea

 

 

 

Imagini pentru théorie de la dictature michel onfray"

 

 

Michel Onfray s-a născut în 1959, în Argentan, într-o familie de țărani. Licențiat în filozofie, între 1983 și 2002 a predat într-o școală tehnică din Caen și apoi la o universitate populară  unde a predat o filozofie foarte îndepărtată de cea academică, despre care  crede că e deficitară  în privința reflecțiilor autentice.

Autor al numeroaselor publicații, în centrul reflecției sale este nevoia de a integra filosofia, psihanaliza, sociologia și știința și de a promova hedonismul, rolul simțurilor și ateismul. Tratatul său de ateologie, lansat în Franța în 2005, a ajuns rapid la 200.000 de exemplare.

Observând apariția unui nou tip de fundamentalism religios, atât în ​​Occident, cât și în Răsărit, Onfay crede în urgența de a susține un nou tip de  ateu, mai deschis din punct de vedere militant.

După ce a publicat ”Teoria corpului iubirii”, a urmat lucrarea ”Pentru o erotică solară” (2006), în care Onfray se concentra pe etica erotică, contrapunând tradiția creștină a vinovăției cărnii, cu cea epicureică și cinică a libertății amoroase.

 

În cartea sa „Teoria dictaturii”, Michel Onfray prezintă opera lui George Orwell ca o mare prefigurare a lumii contemporane.

Filozoful, care nu se teme de controverse, descrie aici noua formă de dictatură cu care ne confruntăm astăzi …

 

Michel Onfray: ”Adevărata problemă o reprezintă cretinizarea progresivă a poporului”

Într-un interviu acordat publicației belgiene L’Echo, autorul vine cu prețioase precizări:

 

 

Simon Brunfaut: Potrivit dumneavoastră, George Orwell este un imens gânditor politic. El a înfățișat totalitarismele secolului XX și a anticipat timpul nostru. Cum poartă epoca noastră amprenta totalitarismului? Nu este puțin exagerat? Am intrat într-adevăr într-o nouă formă de dictatură?

 

Michel Onfray: Nu, nu este exagerat, pentru că nu spun că ne-am întors la nazism sau la stalinism. Ce mă interesează nu este modul în care funcționează totalitarismul, ci modul în care funcționează în epoca internetului, a datelor și a telefoanelor mobile. Acest totalitarism contemporan nu este coif sau cizmă.

Pe de altă parte, trăim într-o societate de control: faptul că putem fi ascultați constant, faptul că acumulăm date despre noi etc. Această campanie de control a ajuns la un nivel fara precedent.

Prin urmare, noile tehnologii nu au niciun avantaj în ochii dumneavoastră?

Suntem într-un fel de servitute voluntară față de noile tehnologii. Dar uneori, este extrem de pervers. De exemplu, pentru a asigura confidențialitatea, vă rugăm să acceptați anumite lucruri … Dar, acceptând, oferim unele informații. Putem accepta dispozitivul de control, dar îl putem refuza. În același timp, dacă refuzați, nu mai puteți călători cu trenul, cu avionul etc.

Asta a anticipat Orwell?

Orwell a comunicat cu ajutorul unui roman. El folosește ficțiunea. Dar ficțiunea sa a încetat să mai fie ficțională; ea a devenit o știință. Acest ecran TV care ne monitorizează permanent există astăzi. Suntem acolo. Orwell a arătat lucruri despre controlul și invizibilitatea puterilor. Ceea ce distinge totalitarismul vechi de totalitarismul nou este tocmai acest detaliu.

Înainte, puterea avea o față identificabilă. Astăzi, cine decide? Unde sunt oamenii care fac acest lucru posibil? În opinia mea, acești oameni de pe coasta de vest americană, au un proiect de dominație mondială și un proiect transumanist.

Capitalismul nestrămutat este responsabil și de această situație?

Capitalismul nu va dispărea: este consubstanțial cu omul. Astăzi, nu mai are dușmani în fața lui. Odată cu căderea blocului sovietic, capitalismul a simțit că poate triumfa. Unii, precum Fukuyama, au susținut chiar că este sfârșitul istoriei, victoria finală a neoliberalismului.

Cu toate acestea, lumea nu se referă la capitaliști și comuniști. Există de asemenea puteri spirituale, precum islamul. Am văzut-o pe 11 septembrie 2001.

Credeți că democrația reprezentativă este moartă?

Da. Poporul și reprezentanții nu coincid deloc. În adunări și parlamente, există o suprareprezentare a profesiilor liberale, cum ar fi avocații, profesorii etc. Sunt puțini ciobani, taximetriști sau studenți. Ceea ce înseamnă că există o parte a societății care pur și simplu nu este reprezentată.

Mai mult, pentru a spera să fii ales, trebuie să ai bani, să fuzionezi într-un dispozitiv, să treci prin forma unui partid. Această democrație reprezentativă a avut ziua sa. Referendumul la Tratatul de la Maastricht a fost o încarnare perfectă a limitei sale: votul ales împotriva poporului.

Cum definiți populismul de care ne temem atât de mult astăzi, voi, cei care aveți încredere în popor pentru a reînvia democrația?

Nu am probleme să mă definesc ca populist. Cu toate acestea, fac diferența între populiști și „populicide”. Aici se află problema; și nu, așa cum suntem conduși să credem, între populiști și democrați. Macron, Chirac și Mitterrand înaintea lui, sunt „populicide”. Acești oameni nu vor să conducă pentru oameni.

Referendumul de inițiativă a cetățenilor este o idee foarte interesantă. Ideea că există membri aleși care sunt revocabili este un lucru bun. Evident, în contextul actual, cretinizarea progresivă a oamenilor este o problemă reală. Și aici am să vă surprind cu ceea ce am spus înainte: marele avantaj al internetului este că oamenii pot opta pentru informații alternative.

Este minunat ca un popor care decide, să-și asume responsabilitatea că orice lege poate fi gândită și criticată de oameni.

Ce părere aveți despre mișcările de neascultare civilă pe care le vedem apărute?

Când Thoreau vorbea despre neascultarea civilă, vorbea despre războiul împotriva Mexicului. Când Martin Luther King a confiscat-o, a fost să lupte împotriva rasismului. Același lucru pentru Ghandi, când vrea independența Indiei. Astăzi, toată lumea crede că neascultarea civilă trebuie să funcționeze tot timpul.

Întrebarea care apare prin toate aceste mișcări este aceasta: care este cauza cea mare care este apărată? Este clar că este adesea de sine. De exemplu, un profesor va refuza să dicteze sau să susțină un examen pentru că nu este de acord cu o lege a ministrului educației …

Refuzul de a face o dictare nu te transformă în Jean Moulin . Am o idee mare de Rezistență. Neascultarea civilă trebuie rezervată marilor cauze comune.

Ce este urgența climatică?

Nu, marea cauză comună ar fi triumful vestelor galbene. Urgența climatică este steagul fals al capitalismului. De exemplu, mașinile electrice pe care ni le prezintă ca ecologice, nu sunt. Vrem să redimensionăm un capitalism verde, așa-numit „eco-responsabil”. Astăzi, când vrem să cumpărăm un produs, vă spunem că acesta este „organic”.

Adevărata ecologie, la care aspir, este ostatică de această ecologie urbană care se află în mâinile agenților de publicitate. Ne jucăm cu încălzirea globală, ceea ce este incontestabil, fără a ține cont de cauzele sale cu adevărat științifice.

Greta Thunberg, căreia i-ați dedicat un text foarte controversat, este o figură reprezentativa a acestui capitalism verde?

Această fată este în mâinile capitalismului verde care folosește ecologia ca pe o modalitate de vânzare. La vârsta ei, chiar daca este inteligenta, nu-mi imaginez că poate avea argumentele necesare pentru a stăpâni toate problemele științifice din spatele problemei ecologice.

Cum analizați diferitele mișcări sociale din cele patru colțuri ale planetei? Există ceva care, în afară de diferențe, le reunește?

Astăzi, nu mai este posibil să trimiți armata pe stradă, pentru că toată lumea contraataca mulțumită, din nou, fluxului de informații. Cu toate acestea, mă tem că toate aceste mișcări nu sunt decât un fel de mare fior democratic. Un dictator pleacă și altul îl înlocuiește … Și credem că asta schimbă totul. Nu se datorează faptului că l-am pune pe Macron la ușă și Muriel Penicaud ar fi pus în locul său, că aceasta va fi o mare revoluție democratică. Toate aceste mișcări sunt semnul lehamitei popoarelor.

Ei nu mai pot vedea că există averi insolente și că există oameni care fac războaie cu singurul scop de a se îmbogăți. La fel ca Trump care, cu un cinism incredibil, declară, după ce la ucis pe Abu Bakr al-Bagdadi, că a făcut asta pentru a asigura petrolul … Astăzi, datorită rețelelor de socializare, oamenii sunt capabili să coboare pe străzi foarte repede. Această răscoală a popoarelor mă bucură și, în același timp, mă tem că este recuperată de demagogii care sunt mereu acolo în ambuscadă. Vestele galbene au fost recuperate de Mélenchon, violența rupturilor și blocurile Negre etc. Într-un fel, aceasta este lecția de istorie: oamenii încă suferă de această recuperare.

Nu ezitați să fiți în mod deliberat controversat. Acesta este rolul filosofului? Trebuie să se implice în mod necesar intelectualul contemporan?

Da, trebuie să ne folosim de cuvinte intelectuale într-o lume în care oricine este intelectual. Astăzi, toată lumea își dă părerea și ne spune cum ar trebui să funcționeze lumea. Nu văd de ce este surprinzător că intervin la toate subiectele. De ce să fiu mai puțin legitim decât un fotbalist?

Scrieți: „Limba este atacată”. Ce vreți să spuneți prin asta?

Tatăl meu a fost crescut de școala republicană. Știa să scrie fără greșeli. Nu a făcut greșeli logice. Învățase niște mari clasici ai literaturii universale. Distrugerea școlii a dus la distrugerea informațiilor.  Sistemul pune putin accent pe instruirea unui cetățean. Ea se gândește să creeze un consumator care plătește. Învățăm tot mai puține lucruri. Unii ne spun că nu ar trebui să facem dictare, gramatică etc. Creierul este însă un mușchi: dacă nu îl menținem activ, acesta intră în degenerare …

La sfârșitul cărții dumneavoastră, spuneți: „Nu sunt sigur că vreau să fiu progresist”. Cum poate progresismul să întruchipeze, în opinia dumneavoastră, o formă de nihilism?

Mă opun progresismului așa cum ni se prezintă astăzi. Progresul nu este un lucru bun în sine. Se poate înregistra un progres al răului, al morții. A spune unei femei sărace că trebuie lăudat uterul pentru că are un copil nu reprezintă, după părerea mea, progres. În acest sens, nu sunt un progresist. Nu joc acest joc de opunere sistematică a populistilor răi și a progresiștilor blânzi.

Socialistul libertarist și anarhistul de care sunteți pot fi atât de conservatori?

Desigur. Varsta medie de pensionare este de 60 de ani și este în regulă.  Un element care trebuie păstrat.  Dar de unde vine această idee amuzantă  prin care dacă trăim mai mult, ar trebui să muncim mai mult? Dimpotrivă, este necesar să se reducă dificultatea și este foarte bine ca lucrătorii să plece la pensie devreme.

Sa faci copii  sub plapumă, a funcționat de secole. De ce trebuie sa rezolvi problemele, dorind să schimbi totul? Trebuie să păstrăm ceea ce a funcționat. Schimbarea cu orice preț nu are sens.

Dacă mi se dă dovada că este mai bine, sunt dispus să o accept, dar altfel… Astăzi, avem impresia că civilizația noastră avansează orbește.

 

 

 

                                                                                   

A consemnat Simon BRUNFAUT – „L’Echo” 

Traducere și adaptare Bogdan Petry

 

09/11/2019 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Cine nu iubeşte câinii ?

Imagini pentru oameni si câini photos

 

 

 

 

De ce iubim câinii?

 

 

Oamenii de stiinta au descoperit de ce ne iubim cainii aproape la fel de mult ca pe propriii copii.

Astfel, potrivit sciencealert.com, care relateaza concluziile unui studiu publicat recent, atunci cand ne uitam in ochii unui câine, atât în creierul oamenilor, cât si în cel al animalului se eliberează oxitocina – ”hormonul iubirii/fericirii”.

Mecanismul este acelaşi cu cel al formării legăturii dintre o mama si copilul său. Interesant este însă că, aceasta legatură psihologică nu exista si cu lupii, animalele din care au evoluat ”cei mai buni prieteni ai omului”.

”Aceste descoperiri susţin existenta unei legături între specii, mediata pozitiv de oxitocina si facilitata de privire”, explica Miho Nagasawa, de la Universitatea Azabu din Japonia.

Anterior, echipa  lui Nagasawa a promovat ideea ca prietenii noştri canini pot stimula eliberarea de oxitocină, insă acest studiu şi-a propus sa mai facă un pas in faţă şi să stabilească dacă patrupedele sunt cele care provoacă acest proces.

Pentru a testa ipoteza, cercetatorii japonezi au luat 27 de caini pe care i-au pus intr-o camera alaturi de stapani si de doi necunoscuti.

Cainii au fost apoi stropiţi pe nas fie cu soluţie salina, fie cu oxitocina.

Femele stropite cu oxitocina au petrecut mult mai mult timp uitandu-se la stapani decat cele stropite cu solutie salina.

Acest lucru a dus la cresterea nivelului de oxitocina, atat din sangele stapânilor, cat si din cel al cainilor, sugerand faptul ca ar fi vorba despre un raspuns direct.

Din motive inca necunoscute, masculii nu au fost la fel de susceptibili la dozele de oxitocina.

Echipa a analizat apoi nivelul de oxitocina al lupilor domesticiti, dar si ale oamenilor care i-au crescut, insa nu au descoperit nicio legatura.

Cercetatorii sustin ca lupii care au trait in apropierea comunitatilor de oameni in urma cu mii de ani au ”deturnat” mecanismul de legatura intre parinte si copil, explicand astfel modul in care a evoluat relatia foarte stransa dintre oameni si caini.

”Descoperirile sugereaza cum au profitat câinii de sensibilitatile noastre parentale – folosindu-se de comportamente precum – privitul in ochi – pentru a genera sentimente de recompensa sociala si comportamente de ingrijire (…)

Este un mecanism foarte puternic prin care cainii ne-au castigat inimile si noi pe ale lor”, noteaza Evan MacLean si Brain Hare, de la Universitatea Duke.

 

Sursa: Animal Zoo

 

 

 

09/09/2019 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: