Publicația https://playtech.ro scrie că un tablou vechi în care apare un telefon mobil a făcut vâlvă pe internet.
Lucrarea, realizată în anul 1937 de către un artist american, pune într-o nouă perspectivă lumea Americii coloniale, datorită unui dispozitiv electronic care apare în acest tablou și a stârnit multe controverse în rândul internauților.
Unii vorbesc despre o călătorie în timp a pictorului Umberto Romano (1906 – 1982), un artist recunoscut pentru multele sale preocupări, inclusiv în afara celor care implică pictura.
Acesta s-a născut în Italia, însă pe vremea când era copil a fost dus în America unde a devenit un profesor pasionat de meserie și o figură importantă în istoria artei.
Acum, una dintre lucrările sale, denumită „Mr. Pynchon And The Settling Of Springfield”, stârnește controverse pe internet. Totul din cauza faptului că în pictură apare un telefon mobil.
Tabloul în care apare un telefon mobil
Pictură murală veche de 85 de ani a devenit virală pe internet, pe rețelele sociale, unde internauții s-au angajat în tot felul de dezbateri controversate. Conspiraționiștii sunt convinși că pictura cu pricina indică posibilitatea efectuării unei călătorii în timp. Iar asta pentru că este straniu ca în anii 1930, într-o lucrare ce prezintă America colonială a secolului al XVII-lea, să apară un astfel de dispozitiv electronic.
A călătorit Umberto Romano în timp?
Pictura lui Umberto Romano îl înfățișează pe colonistul englez William Pynchon. Acesta era și comerciant de blănuri la acea vreme.
A fost cunoscut în mod deosebit pentru fondarea orașului Springfield din Massachusetts (1636).
În lucrare, artistul l-a pictat în timp ce făcea comerț cu nativii americani care locuiau în zonă.
Dacă este privită cu atenție, pictura înfățișează și un bărbat care privește fix un obiect dreptunghiular misterios, pe care îl ține în mâna sa dreaptă. Dispozitivul seamănă izbitor de bine cu un telefon mobil, pe care se umblă cu degetul.
Acest aspect este unul foarte controversat, mai ales în circumstanțele în care, potrivit informațiilor oficiale, lucrarea nu a fost modificată în nicun fel de când a fost realizată.
Umberto Romano a murit în anul 1982, cu un sfert de secol înainte ca cineva să fi auzit prima dată de iPhone, de exemplu.
Circumstanțele surprinzătoare i-au determinat pe unii internauți să susțină că este foarte posibil ca autorul picturii să fi călătorit în timp. În acest fel, el a făcut cunoștință cu tehnologia modernă.
Alți utilizatori ai internetului spun, însă, că obiectul ar putea fi o simplă oglindă.
Un astfel de obiect era comercializat în mod obișnuit în Marea Britanie a secolului XVII.
Pictorul Corneliu Baba, alături de Platon, Napoleon şi Michelangelo!
O pictură în ulei, cu dimensiunea de 6m x 2,6 m, intitulată „Dezbătând Divina Comedie cu Dante”, care înfățișează laolaltă 100 de personalități din diferite domenii de activitate și timpuri istorice, a devenit de ceva timp foarte populară pe Internet.Foto: Pictorii chinezi Dai Dudu, Li Tiezi şi Zhang An
Foto: Pictorii chinezi Dai Dudu, Li Tiezi şi Zhang An
Trei chipuri suplimentare, cele ale artiștilor chinezi contemporani care au realizat tabloul, Dai Dudu, Li Tiezi şi Zhang An, ridică la 103 numărul personajelor pictate.
În această adunare a celebrităților sunt și câteva figuri mai puțin cunoscute în afara Chinei, greu de ghicit dacă nu ești chinez sau pasionat de istoria și cultura acestei țări ori a Asiei.
Printre figurile reprezentate, se evidenţiază Platon, la Albert Einstein, de la Fidel Castro, la Bill Gates, de la Mozart, la Elvis Presley, de la Gingis Han, la Mihail Gorbaciov .
Pictorul contemporan Dai Dudu coordonatorul echipei, care a realizat lucrarea în anul 2006, într-o perioadă de 10 luni a declarat:
„Am vrut să reprezentăm istoria lumii într-un singur tablou. Ne-am dorit să prezentăm în imagini povestea lumii, iar privitorii să simtă ca şi cum ar întoarce paginile unei cărţi de istorie”.
După ce pictura a devenit virală pe internet, pe forumuri s-au lansat concursuri pentru identificarea tuturor personajelor caresunt reprezentate, și care variază de la figuri foarte cunoscute, cum ar fi Gandhi, la figuri mai obscure, cum ar fi cea a lui Liu Xiang, un săritor chinez care a ieşit şchiopătând din competiţie la Olimpiada de la Beijing.
Lucrarea este, evident, inspirată din opera pictorului renascentist Rafael, intitulată Şcoala din Atena. Printre cele 100 de personaje istorice reprezentate în pictură apare și chipul pictorului român Corneliu Baba, reprezentat undeva, aproape de colţul din dreapta-jos al tabloului, în apropierea lui Confucius, Gandhi, Michelangelo, Vincent van Gogh şi Eisenhower.
Cu siguranţă nu vom afla niciodată cum au ajuns artiştii chinezi să-l aleagă dintre atâtea personalităţi de excepţie pe care le-a dat lumii ţara noastră, pe Corneliu Baba.
Artă cu premeditare – parcul Vigeland, Oslo, Norvegia
În contextul problemelor create celor 11 familii de români cărora le-au fost răpiți copiii de Barnevernet, o instituție privată care primește de la bugetul norvegian peste 100.000 EURO, pentru fiecare copil despărțit de familia căreia în mod natural îi aparține, este interesant de observat perspectiva pe care norvegienii o au asupra familiei, a maternității, a rolului părinților și a copilului, a societății și a statului.
O națiune în care 7% dintre copii sunt plasați în case maternale și nimănui nu i se pare dubios acest lucru, este o națiune bolnavă, transformată, dezumanizată.
Norvegia este un caz interesant dar nu și unic.
Celelalte țări scandinave în care oficial copiii aparțin statului, nu familiilor din care provin, nu sunt departe de această performanță.
Și mai interesant este faptul că, figuri importante ale partidului socialist norvegian susțin că acest procent este prea mic, că 25% ar fi procentul necesar pentru ca statul să poată crea omul nou, societatea viitorului, egalitatea deplină, utopia finală.
Boala numită socialism scandinav debutează cu un secol în urmă. Virusul marxist ce determină egalitarismul și nebunia eliberării de responsabilitățile firești ale omului este inoculat mai întâi pe cale culturală.
De peste un secol scandiavii au avut, pe lângă filosofi, politicieni, muzicieni și pictori bântuiți de ideile ateist-umaniste, de cele mai multe ori bolnavi psihic, și un sculptor care s-a ambiționat să-și transpună frustrările și visele în ansamblul din parcul Frogner, Oslo.
Gustav Vigeland, (11 aprilie 1869 – 12 martie 1943), un sculptor norvegian acuzat de simpatii naziste, este autorul statuilor din Oslo, capitala Norvegiei.
Torgrim Eggen și Jörg Modrow, compară lucrările lui Vigeland cu monumentalismul fascist și stalinist.
Temele abordate de Vigeland sunt dezgustătoare pentru vizitatorul neavizat și revelatoare pentru cel familiarizat cu psihologia revoluționarului, a frustratului ce nutrește un ”dor de vremuri noi” (G. Bacovia), în care statul nu reprezintă voința majorității, așa cum este firesc, ci voința unei minorități nereprezentative compusă din indivizi care-și spun intelectuali și care-și propun să întoarcă lumea (proastă, nu-i așa ?) cu fundul în sus, să o ducă spre un bine iluzoriu pe care ea, instinctiv, îl respinge.
Nu știu dacă Gustav Vigeland a fost un fascist ce visa la statul paternalist național și la perfecțiunea ariană, sau un tovarăș marxist ce muncea pentru progresul întregii lumi și formarea omului nou dar mesajul său este același: lumea veche, familia, responsabilitățile sociale sunt o povară de care omul viitorului trebuie să se elibereze pentru a se înălța spre nu-știu-unde.
Trufie luciferiană pură. Toți cei care-și doresc progresul omenirii sfârșesc prin a urâ omul.
Toți cei care doresc eliberarea oamenilor și egalitatea sfârșesc prin a face mai multe victime decât cei pe care-și propun să-i înlocuiască (vezi Revolutia Franceză, Nazismul, Comunismul).
Să vedem insă mesajele lui Vigeland transpuse în statuile din parcul Frogner acum aproape 100 de ani.
1. Mame inrobite de copii. (Întrebați orice mamă dacă există bucurie mai mare decât maternitatea. Nici măcar o carieristă nu vă va contrazice).
2. Tați care ”se eliberează” de datoriile părintești, de obligațiile sociale. (asta imi aduce aminte de Rousseau care se intreba: “cum aș fi putut dobândi liniștea interioară necesară muncii mele, cu odaia plină de corvezile domestice și de gălăgia copiilor?” – ar fi fost mult mai benefic atât pentru umanitate cât și pentru copiii lui Rousseau dacă acesta ar fi fost un bun tată, nu un umanist frustrat).
3. Copii cu grimase monstruase a căror singură menire pare a fi acea de a impiedica omul din drumul său spre eliberare (vedeți politica antifamilie, de promovarea avortului, a homosexualității și a feminismului agresiv – toate duc exact spre acel ideal monstruos iar viitorul va aduce monstruozități și mai mari: interzicerea sarcinilor naturale, procreerea artificială și ruperea oricăror legături dintre părinți și copii, care vor fi creația și proprietatea statului).
4. Cea mai monstruoasă statuie este aceasta. Barnevernetul însuși. Statul care răpește copiii pentru a pregăti societatea de mâine in care individul, rupt de cele 3 valori care îi dau omului sentimentul de apartenență: Dumnezeu, familie și națiune, devine sclavul perfect manipulabil al inginerilor sociali, cetățeanul ideal al viitorului stat global.
5. Separarea copiilor de propriile familii. Copii adunați intr-o grămadă (imaginea 2), separați de adulții ce formează din propriile corpuri o coloană spre cer (imaginea 1) – horror.
Pentru că un ateu-umanist adevărat nu este nici ateu și nici uman, ci luciferian și mizantrop, nu puteau lipsi dracii, sub formă de Ouroboros sau de dragoni simpli, dar mulți, foarte mulți și in ipostaze care vorbesc de la sine.
Nici măcar la inceputul secolului trecut nu putea lipsi din panoplia unui revolutionar umanist, tema eliberării de inhibițiile sexuale.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova