CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MIHAI EMINESCU IN 1876: „NICIUN NEAM DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI NU ESTE MAI TOLERANT DECÂT ROMÂNUL”

 

 

Imagini pentru mihai eminescu

MIHAI EMINESCU

Biserica şi şcoala, atâta cer românii din Austro-Ungaria pe sama lor şi, prin aceasta, şi-au cerut păstrarea naţionalităţii şi nimic mai mult.

În dejudecarea lucrurilor acestei lumi şi, mai ales, în secolul nostru, ne-am deprins a aplica o singură măsură, aceea a interesului material, a stăpânirei asupra puterei fizice; şi cu toate acestea oamenii, chiar cei mai materialişti, lucrează fără să vreie, ba fără să ştie, pentru un scop mai înalt.

Această conştiinţă o are poporul, n-o are câteodată omul cult.

În zadar am căuta în lume poporul care să trăiască numai pentru câştig material ca atare, la toate vom găsi că acest câştig este numai mijloc, niciodată scop; chiar la rasa evreiască, a cărei lege nu admite nemurirea sufletului şi este deci inferioară celorlalte legi ale pământului, chiar la evrei, zic, unde se pare că ochii sunt aţintiţi la câştig material, vedem răsărind o idee mai înaltă.

Din acest punct de vedere privită, cestiunea, pentru un popor ca cel românesc, devine simplă. Nu veleităţile unei vieţi de stat mai mult sau mai puţin precare, nu deşertăciunea zgomotului în istorie este lucrul pe care-l voim.

Oamenii de care se vorbeşte mai puţin şi popoarele item sunt cele mai fericite.

Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului.

Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin.

Şi nu sunt aşa de multe condiţiile pentru păstrarea naţionalităţei.

Cei mai mulţi oameni nu sunt meniţi de a-şi apropria rezultatele supreme ale ştiinţei, nu [sunt meniţi] de a reprezenta ceva, dar fiecare are nevoie de un tezaur sufletesc, de un razăm moral într-o lume a mizeriei şi durerei, şi acest tezaur i-l păstrează limba sa proprie în cărţile bisericeşti şi mirene.

În limba sa numai i se lipesc de suflet preceptele bătrâneşti, istoria părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor săi.

Şi chiar dacă o limbă n-ar avea dezvoltarea necesară pentru abstracţiunile supreme ale minţii omeneşti, nici una însă nu elipsită de espresia concretă a simţirei şi numa în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin.

Şi într-adevăr, dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el n-ar zice oarecum prin ea: ,,aşa voiesc să fiu eu şi nu altfel”, oare s-ar fi născut atâte limbi pre pământ?

Prin urmare simplul fapt că noi românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, ,,una singură” ca nealte popoare, şi aceasta în oceane de popoare streine ce ne încungiură, e dovadă destulă şi că aşa voim să fim noi, nu altfel.
Vedem dar că cestiunea noastră se simplifică din ce în ce.

Românii voiesc a li se garanta uzul public al limbei lor pe pământurile în cari locuiesc şi vom vedea că toate mişcările pe cari le-au făcut, în acest senz le-au făcut.

Faţă cu această cerere întâlnim însă în amândouă părţile Imperiului austro-ungar o rezistenţă necalificabilă prin obrăznicia ei.
Constatăm mai înainte de toate că românii nu sunt nicăiri colonişti, venituri, oamenii nimărui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor.

Căci dacă astăzi se mai iveşte câte un neamţ singular care caută să ne aducă de preste Dunăre, nu mai întrebăm ce zice un asemenea om, ci ce voieşte el.

Nici mai este astăzi cestiunea originei noastre, abstrăgând de la împrejurarea că o asemenea interesantă cestiune nu este de nici o importanţă.

Daci sau romani, romani sau daci: e indiferent, suntem români şi punctum. Nimeni n-are să ne ‘nveţe ce-am fost sau ce-am trebui să fim; voim să fim ceea ce suntem — români.

A mai discuta asupra acestui punct sau a crede că frica de ruşi ne-ar ademeni să ne facem nemţi sau vice-versa sau, cum cred ungurii, că de frica acestor doi ne-am putea găsi flataţi să ne contopim cu naţia maghiară, toate acestea sunt iluzii de şcoală; limba şi naţionalitatea românească vor pieri deodată cu românul material, cu stingerea prin moarte şi fără urmaşi a noastră, nu prin desnaţionalizare şi renegaţiune.

A persecuta naţionalitatea noastră nu însemnează însă a o stinge, ci numai a ne vexa şi a ne învenina împotriva persecutorilor.

Ş-apoi ni se pare că nici un neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerant decât dânsul.

Singure ţările româneşti sunt acelea în care din vremi străvechi fiecare au avut voie să se închine la orice d-zeu au vroit şi să vorbească ce limbă i-au plăcut.

Nu se va găsi o ţară în care să nu se fi încercat de a face prozeliţi din conlocuitorii de altă lege ori de altă limbă; hugenoţii în Franţa, maurii în Spania, polonii faţă cu rutenii, ungurii cu românii — toţi au încercat a câştiga pentru cercul lor de idei populaţiile conlocuitoare şi aceasta prin presiune, cu de-a sila; românul priveşte c-un stoicism neschimbat biserica catolică, atât de veche în Moldova, şi nu i-a venit în minte să silească pe catolici de a deveni orientali; lipovenii fug din Rusia şi trăiesc nesupăraţi în cultul lor pe pământul românesc, apoi armenii, calvinii, protestanţii, evreii, toţi sunt faţă şi pot spune dacă guvernele româneşti au oprit vro biserică sau vro şcoală armenească, protestantă sau evreiască. Nici una.

Ni se pare deci că pe pământurile noastre strămoşeşti, pe care nimene nu le stăpâneşte jure belli, am avea dreptul să cerem să ni se respecte limba şi biserica, precum le-am respectat-o noi tuturor.
Ce se va zice însă când vom arăta că pe pământ românesc, în Bucovina, sub sceptrul austro-ungar, sinagoga evreiască are mai multă autonomie decât biserica românului?

Căci dacă evreul are rabin, şi-l alege singur, dacă are şcoală jidovască, îşi caută singur de dânsa . Dar dacă îi trebuieşte românului preot, îl numeşte (mediat) guvernul de la Viena; dacă biserica lui are avere, o administrează tot guvernul de la Viena; dacă are şcoală, profesorii sunt numiţi tot de guvernul de la Viena.

Şi cu toate acestea Bucovina n-au fost luată cu sabia, ci din contra prin bună învoială şi cu condiţia ca starea de lucruri în trebile bisericeşti şi politice să rămână intactă.

 

CURIERUL DE IAŞI, noiembrie 1876

15/10/2016 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , | 1 comentariu

In R.Moldova sunt raspândite poveşti anti – UE. Mulţi cetă­ţeni din R. Mol­dova cred că o posi­bilă inte­grare în UE ar duce la pier­derea iden­ti­tă­ţii lor cul­tu­rale şi reli­gi­oase, dar şi la ple­ca­rea masivă a cetă­ţe­ni­lor din ţară

 

 

 

 

https://i2.wp.com/europa.eu/about-eu/basic-information/symbols/images/flag_white_low.jpg

 

 

 

Mituri moldoveneşti despre UE

 

La aproape doi ani de la sem­na­rea Acor­du­lui de Aso­ci­ere cu UE,  mulţi cetă­ţeni ai  R. Mol­dova con­si­deră că această aso­ci­ere, dar şi o posi­bilă inte­grare în UE, ar com­porta ris­curi.

Euros­cep­ti­cii mol­do­veni sunt îngri­jo­raţi în pri­mul rând de posi­bila pier­dere a iden­ti­tă­ţii cul­tu­rale, reli­gi­oase, dar şi de ple­ca­rea masivă a cetă­ţe­ni­lor.

Repor­te­rii Ziarului de Garda  de la Chisinau  au vizi­tat câteva  sate din Cehia si Slovacia, ţari care s-a  ală­tu­rat UE în anii recenţi, dis­cu­tând cu oameni de rând de acolo des­pre aceste temeri sau ris­curi.

Zdena şi Miro­slav Pav­lik s-au năs­cut, au cres­cut, au stu­diat şi au mun­cit  în Cehia soci­a­listă şi au ajuns să se pen­sio­neze în Cehia euro­peană.

Sunt o fami­lie obi­ş­nu­ită, com­pusă dintr-o asis­tentă medi­cală şi un peda­gog,care au  ajuns să aibă o bătrâ­neţe decentă, iar des­pre rea­li­tă­ţile soci­a­liste cei doi soţi îşi amin­tesc ca des­pre o parte a vieţii la care nu ar vrea să revină.

Pen­tru ei, Uniu­nea Euro­peană înseamnă o viaţă la stan­darde moderne. „Am dis­cu­tat foarte mult atunci când urma să intrăm în Uniu­nea Euro­peană, dis­cu­tam şi în fami­lie, şi în soci­e­tate, ştiam că vor inter­veni schim­bări. Aveam aştep­tări foarte mari de la intra­rea Cehiei în UE. Prac­tic, majo­ri­ta­tea cetă­ţe­ni­lor au fost pen­tru inte­grare”, ne-a spus Miro­slav Pav­lik.

Mitul 1: Toţi vor pleca în alte ţări

Şi Cehia a tre­cut prin peri­oada unui exod de cetă­ţeni tineri, care au ple­cat în sta­tele euro­pene mai dezvol­tate, în cău­ta­rea unor oport­u­ni­tăţi finan­ci­are.

Fiica fami­liei Pav­lik emi­grase în Aus­tria, ast­fel regi­mul liber de călă­to­rie din Cehia în sta­tele Uniu­nii Euro­pene a fost apre­ciat ca un avan­taj de aceasta şi de multe alte fami­lii.

„Atunci când Cehia a deve­nit mem­bră a UE, am fost bucu­roşi, pen­tru că am putut să o vizi­tăm fără vize. Atunci când am mers pen­tru prima dată fără vize în UE, de emoţie, am ple­cat chiar fără paşa­port. Din feri­cire, aveam cu mine bule­ti­nul de iden­ti­tate, şi acesta a fost con­si­de­rat un docu­ment sufi­cient. Dacă Cehia nu ar fi fost mem­bră UE, fără paşa­port nu aş fi putut trece nici­o­dată”, poves­teşte Zdena Pav­li­kova.

Fap­tul că hota­rele s-au des­chis nu a însem­nat că toţi s-au gră­bit să plece. Mulţi au ple­cat în diverse state UE ca să facă stu­dii şi să revină. Aşa a făcut şi Sil­vie Oti­e­pkova, în pre­zent femeie de afa­ceri în regiu­nea cehă Mora­via:

„După revo­lu­ţie am avut oport­u­ni­tăţi minu­nate. Am avut posi­bi­li­ta­tea să stu­diez drep­tul la Haga, în Olanda. Am avut şansa să văd viaţa alt­fel. Nu vreau să zic că mode­lul demo­cra­ţiei euro­pene este cel mai bun model posi­bil, dar la acest moment e unul din­tre cele mai bune modele exis­tente. Acum, noi sun­tem liberi să spu­nem ceea ce gân­dim, să stu­diem în ce stat dorim, să călă­to­rim unde dorim. Iar dacă deci­dem să rămâ­nem acasă, să mun­cim în comu­ni­ta­tea pro­prie, e la fel de posi­bil să duci un trai decent”.

Mitul 2: În socialism era de lucru

Pen­sio­na­rii din fami­lia Pav­lik pot com­para liber Cehia soci­a­listă şi cea euro­peană. „Era foarte multă, foarte multă pro­pa­gandă rusească la tele­vi­zor. În spe­cial la para­dele de 1 Mai ni se spu­nea că mode­lul sovi­e­tic e cel mai bun şi cel mai feri­cit, eram obli­gaţi să ieşim cu toţii la parade.

Nu ne simţeam liberi atunci, ne simţeam forţaţi să facem ceva în care nu cre­deam. Pro­pa­ganda e stra­ş­nică pen­tru fie­care om.

Oame­nii se temeau, ajun­geau să le fie frică de sis­tem. Nu se com­pară cu ce avem acum, în Uniu­nea Euro­peană, unde oame­nii se simt liberi”, spune Zdena Pav­li­kova, adă­u­gând că şi modul de a lucra s-a schim­bat foarte mult. „Atunci, în soci­a­lism, lumea nu lucra cu tra­gere de inimă, acum, se lucrează de la minut la minut”.

Sil­vie Oti­e­pkova era copil în ulti­mii ani de soci­a­lism, dar tot nu are amin­tiri prea pozi­tive: „Eram copil, aveam vreo 12 ani atunci când a înce­put revo­lu­ţia. Ceea ce-mi amin­tesc din copi­lă­rie e că oame­nii nu erau mulţu­miţi de viaţă, oame­nii simţeau o frică faţă de insti­tu­ţi­ile de stat. Ţin minte că nu aveam liber­tăţi şi nu aveam drep­tul de a spune ceea ce gân­deam cu ade­vă­rat. Ţin minte că se dis­cuta în fami­lia noas­tră des­pre aceste lucruri”.

Şi Slo­va­cia este un stat care a făcut sal­tul din soci­a­lism în Uniu­nea Euro­peană. Fami­lia Korcak din loca­li­ta­tea Duna­jec a mun­cit câţiva ani în soci­a­lism şi câţiva ani în con­di­ţi­ile Slo­va­ciei euro­pene. Au des­co­pe­rit oport­u­ni­tăţi, s-au lan­sat în afa­ceri şi con­si­deră că viaţa îndes­tu­lată e posi­bilă. „În orice sis­tem tre­buie să mun­ceşti din greu, dacă vrei să te simţi bine.

E vorba de ati­tu­di­nea indi­vi­du­ală faţă de muncă. Dar, dacă în soci­e­ta­tea soci­a­listă nu erai prea moti­vat să mun­ceşti, acum – poţi vedea rezul­ta­tul mun­cii pro­prii. Totuşi, dacă cineva nu vrea să mun­cească şi să se dezvolte, nici Uniu­nea Euro­peană nu îl poate pune cu forţa”, spune Jan Korcak.

Şi Dana Korca­kova apre­ciază munca în UE, căci rezul­ta­tul aces­tei munci a fost lan­sa­rea unei sta­ţiuni bal­neare pro­prii, la care nu ar fi putut visa în soci­a­lism: „Dacă vrei să te dezvo­lţi, e nevoie de muncă. Dar şi cea mai grea muncă poate deveni o plă­cere. Dacă te spe­rii de pro­bleme şi difi­cul­tăţi, s-ar putea să nu le poţi depăşi”.

Fami­lia Korcak a pri­mit şi finanţări euro­pene pen­tru dezvol­ta­rea sta­ţiu­nii turis­tice, iar ei au găz­duit acolo şi câteva fami­lii de mol­do­veni.

Mitul 3: Ne vor schimba religia

Pri­ma­rul din ora­şul ceh Dolny Lou­chky deţine fun­cţia de edil încă din momen­tul în care Cehia a luat calea dezvol­tă­rii euro­pene. El afirmă că inte­gra­rea euro­peană a con­tri­buit foarte mult la dezvol­ta­rea loca­li­tă­ţii, prin finanţa­rea con­stru­cţiei de dru­muri, reţele de ali­men­tare cu apă, sta­di­oane. În ace­laşi timp, iden­ti­ta­tea şi tra­di­ţi­ile cul­tu­rale nu au fost afec­tate în niciun fel: cehii au rămas cehi, cu ace­leaşi tra­di­ţii reli­gi­oase şi cul­tu­rale.

„În ulti­mele dece­nii nu am obser­vat pe nimeni care să încerce să schimbe cre­dinţa noas­tră sau cul­tura, sau iden­ti­ta­tea. Nu ni s-a întâm­plat aşa ceva. În peri­oada soci­a­listă, în schimb, situ­a­ţia cu drep­tul la cre­dinţa în Dum­ne­zeu a fost foarte rea. Se tri­mi­teau scri­sori la uni­ver­si­tăţi în care se declara că acest stu­dent a fost la bise­rică, după care per­soana avea pro­bleme la facul­tate.

Tre­buie să mai amin­tesc că în peri­oada soci­a­listă regi­mul depo­se­dase oame­nii de pro­pri­e­tă­ţile lor şi ei nu au mai avut posi­bi­li­ta­tea să le folo­sească, inclu­siv bise­ri­cile au fost luate de stat. Iată că în ulti­mii ani oame­nii reu­şesc, în sfârşit, să îşi redo­bân­dească ave­rile. La fel s-a întâm­plat cu bise­ri­cile, care revin acum în pro­pri­e­ta­tea comu­ni­tă­ţi­lor”, spune pri­ma­rul Tichiy.

Atât oame­nii din sta­tele euro­pene mai noi, cum ar fi Româ­nia, Cehia, Slo­va­cia, dar şi cei din state-membre mai vechi, cum ar fi Aus­tria sau Unga­ria, au con­fir­mat că liber­ta­tea la cre­dinţă nu le este afec­tată, că bise­ri­cile sunt folo­site de comu­ni­tă­ţile reli­gi­oase fără schim­bări.

Sil­vie Oti­e­pkova încu­ra­jează cetă­ţe­nii R. Mol­dova să încerce să cunoască UE.

„Le-aş dori mol­do­ve­ni­lor să se ală­ture aces­tei comu­ni­tăţi, căci în aso­ci­e­rea cu UE nu e nimic peri­cu­los, dar nici nu e ceva hiper­pro­tec­tor. Tre­buie să fii o enti­tate puter­nică ca să te des­curci, şi atunci vei avea sen­ti­men­tul că obţii tot ce ai nevoie.

În fond, eu nici nu observ că sunt în UE, îmi amin­tesc de asta doar când văd dra­pe­lul Uniu­nii Euro­pene. Da, sunt euro­peană, din punct de vedere isto­ric, dar sunt cehă, şi mă simt ca un euro­pean liber în Cehia, care se folo­seşte de liber­tate şi soli­da­ri­tate”.

Miro­slav Pav­lik con­si­deră că pro­bleme apar şi în soci­e­tă­ţile cu un grad de demo­cra­ţie avan­sat, dar e bine să ale­gem demo­cra­ţia, nu sis­te­mele auto­ri­tare. În tim­pul liber pen­sio­na­rul Pav­lik dese­nează cari­ca­turi şi benzi umo­ris­tice.

El a făcut şi un desen cu dedi­ca­ţie pen­tru mol­do­veni, în care ne suge­rează să ale­gem corect, scrie http://www.zdg.md/editia-print

26/03/2016 Posted by | DIVERSE, LUMEA ROMANEASCA, ROMANII DESPRE ROMANI | , , , | 2 comentarii

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

„Nu există un stat în Europa orientală, nu există o ţară de la Adriatica până la Marea Neagră, care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră.

Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Herţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru până aproape de Odesa şi Kiev […]

Acest fragment de popor, atât de nebăgat în seamă astăzi, când nici în ziaristică, nici la congres [Congresul de la Berlin din 1878] nu s-a pomenit despre el, are îndărătul lui un trecut strălucit câştigat prin proprie vitejie faţă de nişte duşmani cu mult superiori în cultura şi arta războiului.”

 

 

 

 

 

 

– Mihai Eminescu –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fișier:Eminescu.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

 Mihai Eminescu (născut la 15 ianuarie 1850, Botosani –  decedat 15 iunie 1889, Bucuresti), poet, prozator si jurnalist român, a fost si este cea mai importantă voce poetică din cultura româna.

Despre moartea sa, criticul George Calinescu a scris:

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”

 

 

26/12/2015 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: