CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Deputatul Constantin Codreanu: ”Socialiștii antiromâni de la Chișinău, depunători de jurăminte mincinoase, trebuie să rămână fără cetățenia română”. VIDEO

 

„Socialiștii antiromâni de la Chișinău, depunători de jurăminte mincinoase, trebuie să rămână fără cetățenia română!” – Deputat Constantin CODREANU
 

Deputatul PMP Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, le-a solicitat oficial ministrului Justiției, Tudorel Toader, și ministrului Afacerilor Externe, Teodor-Viorel Meleșcanu, prezentarea de informații privind depunerea sau nedepunerea cererilor de renunțare la cetățenia română de către profitorii sperjuri Alla Dolință, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi, deputați în Parlamentul Republicii Moldova aleși pe listele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

În scrisoarea trimisă celor doi miniștri, deputatul Constantin Codreanu arată între altele:

”Un sfert din numărul deputaților în Parlamentul Republicii Moldova aleși pe listele PSRM, printre care Alla Dolință, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi, au recunoscut public, fiind sesizați de presă, că dețin cetățenia română, pe care au obținut-o prin redobândire, conform legii în vigoare, după ce au depus oficial, dar ipocrit, următorul jurământ:”Jur să fiu devotat patriei și poporului român, să apăr drepturile interesele naționale, să respect Constituţia şi legile României.”

                   

                                                                                                                                                                                      

Constantin Codreanu

 

În același timp, respectivii deputați socialiști profitori și sperjuri au declarat public că vor depune cereri oficiale de renunțare la cetățenia română.

Cei 6 deputați socialiști (din 24 aleși) au promovat constant și promovează fățiș o linie ideologică antiromânească, repudiind deținerea cetățeniei române, obținută prin redobândire, de către cetățeni ai Republicii Moldova și dedându-se unor declarații publice sau gesturi românofobe.

În aceste condiții, este clar că acești 6 deputați socialiști nu sunt devotații patriei și poporului român și nu apără drepturile și interesele naționale, încălcând jurământul depus.

De asemenea, atât în campania electorală pentru parlamentarele din noiembrie 2014, cât și după alegeri, președintele PSRM, Igor Dodon, devenit între timp președinte al Republicii Moldova, a declarat în repetate rânduri că deputații socialiști care dețin și cetățenia României vor renunța la aceasta.

Constatăm prin analogie că legislația română asimilează sperjurul mărturiei mincinoase în justiție (articolul 273 Cod penal): 

”(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. În forma agravantă infracțiunea se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

Constantin Codreanu mai arată în scrisoarea sa că: ”pentru înregistrarea cererii de renunțare la cetățenia română se percepe un tarif consular de 605 euro sau echivalentul în moneda locală (circa 12.300 MDL). Totodată, pentru renunțarea la cetățenia română, persoanele interesate trebuie să prezinte  un șir de  documente”.

Miniștrii Tudorel Toader și Teodor Meleșcanu au fost solicitați să-i transmită punctual deputatului Constantin Codreanu, următoarele clarificări:

  1. Dacă cetățenii profitori și sperjuri Alla Dolință, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi au depus sau nu la Autoritatea Națională pentru Cetățenie sau la oficiile consulare ale României cereri de renunțare la cetățenia română.

  2. În cazul în care asemenea cereri au fost depuse, care este stadiului examinării lor în fiecare caz aparte, conform procedurilor stabilite de legile României.

  3. Consideră sau nu Ministerul Justiției necesară completarea legislației în vigoare cu prevederi despre sancțiunile aplicabile cazurilor de sperjur la dobândirea cetățeniei române sau asimilarea cazurilor de sperjur dovedit cu prezentarea de informații premeditat false (mijloc fraudulos)?

Deputatul Constantin Codreanu a ținut să declare că ”socialiștii antiromâni de la Chișinău, depunători de jurăminte mincinoase, trebuie să rămână fără cetățenia română. Mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întâmpla”.

Sursa:

https://romaniabreakingnews.ro/socialistii-antiromani-de-la-chisinau-depunatori-de-juraminte-mincinoase-trebuie-sa-ramana-fara-cetatenia-romana-deputat-constantin-codreanu/

 

 

 

Reclame

15/12/2017 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ion Luca Caragiale – Un elogiu adus virtuților neamului românesc „nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă”

I.L. Caragiale: „să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne că lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele!”

 

„Încotro, Alecule?”

Astfel își începea Ion Luca Caragiale o scrisoare adresată lui Alexandru Vlahuță, prietenul său bun alături de care a lucrat la „Timpul”. Epistola, datată 1894, a fost redescoperită de „Magazin Istoric” și publicată în 2012.
Un text mai actual decât oricând, în care Caragiale îi răspunde, cu umor, inteligență și patriotism nedisimulat dezamăgitului de tot și de toate, Vlahuță.
Epistola lui Caragiale este nu doar o încercare de ridicare a moralului „fratelui Vlahuță”, ci și un elogiu adus virtuților neamului românesc „nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă”.

Un neam despre care, spunea Caragiale, „încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; înca nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni…”
Pe același ton optimist, lipsit de încrâncenare sau cinismul ironic pe care l-a abordat în operele sale, Caragiale îl liniștește astfel pe destinatarul scrisorii:

Să se piarză neamul românesc!

– Auzi dumneata! … Dar să ne temem că are să se prăpădească, să se piarză, așa de azi pe mâine, până nici nu s’a ridicat încă bine ‘n picioare, un neam de zece milioane!…”
P.A./V.V.

Image result for caragiale photos

Foto: Ion Luca Caragiale (n. 1/13 februarie 1852, în satul Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – d. 9 iunie 1912, Berlin, Imperiul German). A fost un un dramaturg de geniu, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori pe care i-a dat acest popor. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

„Frate Vlahuță,

De ce să ne facem spaimă și inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puțină stricăciune decât în alte părți ale lumii, și nici chiar nu s’ar putea altfel.

Calitățile și defectele omenești sunt pretutindeni aceleași; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale și morale, religiuni – precum și toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut – îi pot arăta ca și cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei însă, în fondul lor, pretutindeni și totdeauna sunt aceiași.
.
Nu există pe pământ speță zoologica mai unitară decât a regelui creațiunii. Între un polinezian antropofag și cel mai rafinat european, altă deosebire hotărâtă, nu există decât modul de a-și găti bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai așa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toți sunt la fel. Zi-le oameni și dă-le pace!
.
Așadar, să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne că lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotarât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă; nu e pân’acum dospit cumsecade.

E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni… Fript cu lapte, suflă și ‘n brânză.

N’a ajuns să cumpănească bine ceea ce i se pune împotrivă; și astfel încă nu înțelege că în mâna lui ar sta să-si îndrepteze soarta și să dispună apoi de ‘ntregul de ea – precum e drept și precum are să și fie odată.
.
În fine, nu are încă destulă îndrăzneală să-și răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi”. Dar cu vremea, trebuie să vină și asta; trebuie să vină și înțelegerea fără de care nu poate fi o națiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.
.
Românii sunt astăzi un neam întreg de peste zece milioane de suflete, având una și aceeași limbă (nu ca s’o lăudăm noi), extraordinar de frumoasă și de… grea, având un mod de gândire deosebit al lui, o comoara neprețuită de filosofie morală, de humor și de poezie – cu atât mai originală avuție cu cât este un amestec de moșteniri și de dobândiri antice, grecești, slave, orientale și altele, pecetluite toate cu netăgăduita lui nobila peceție românică, latină, care-l arată bun și netăgăduit stăpân al lor.
.
Din această stăpânire seculară a lui rezultă și puterea nebiruită de asimilare a acestui popor, ce încă d’abia pe departe încep a-și simți importanța în lumea europeană. Și de aceea, este așa greu de ‘nțeles teama ce o au unii de „înstrăinarea neamului românesc”, „de alterarea spiritului național”, de… „pierderea românismului”!
.
Să se piarză neamul românesc!

– Auzi dumneata! … Dar să ne temem că are să se prăpădească, să se piarză, așa de azi pe mâine, până nici nu s’a ridicat încă bine ‘n picioare, un neam de zece milioane!…
.
De ce?… Fiindcă un Fănică oarecare, sec, n’are destul respect pentru antemergătorii progresului nostru cultural?… fiindcă un muțunache maimuțește apucăturile și tonul de boulevardier parisien?… fiindcă inteligențe tinere își risipesc zadarnic vremea în a critica, în loc să și-o întrebuințeze în a face mai bine decât au făcut aceia pe care îi critică?… Tânăr, bătrân, face omu, individual, ce-i place și ce știe face… Ei, și?

Aici nu e vorba de ce-i place unuia sau altuia să facă; e vorba de ce poate face o lume întreagă… Și lumea își vede înainte de mersul ei; facă oricine ce-o pofti… Cine nu merge cu ea înainte și stă, cu gândul la sine – să-și facă în ceafă cărarea, să critice tot fără a face nimica, să tâfnească de necaz că alții au făcut ceva înainte-i ori că alții vor însemna ceva pentru dânsul – acela își crede ziua lui eternă; și, mâine, lumea o să fie departe de el înainte, și el o să se afle înapoi, departe de ea.
.
Ba, adesea, lumea trebuie să dea câțiva pași înapoi, ca să-și ia vânt spre a merge mai sigur înainte. Vai de cel ce n’a luat seama la mișcarea ei prudentă!… se va găsi rătăcit, că s’a bizuit a merge cu capul înainte fără socoteala.
.
Oamenii toți mor; unii mai de timpuriu, alții mai târzior… Dar, toți mor; dar numai unii îmbătrânesc: aceia cari nu simt că lumea merge și că omul nu trebuie să se înțepeneasca ‘n călcâe pe loc, ci trebuie să se lase dus, în pasul lumii. De aceea vedem atâția tineri bătrâni și atâția bătrâni tineri… atâția zdraveni și verzi până la chemarea de sus și atâția ofiliți și muceziț înainte de a fi legat rod…
.
Să se prăpădească neamul românesc? Dar întoarcă-se Oltul și Mureșul de-a’ndăratelea către obârșia lor în creerii munților Cicului, neamul românesc tot el, neam românesc va fi, lucrând cuminte, așteptând cu răbdare vremea când să dea și el culturii și civilizației europene concursul lui specific, pe cât va fi fost înzestrat pentru asta de Pronia cerească- fiindcă oricum ne-om învârti și ne-om răsuci noi oamenii, legile care stăpânesc mersul omenirii tot în mâna Proniei cerești sunt și trebuie să rămână; căci a puterii acesteia nepătrunse de noi este și omenirea o arătare.
.
Fie dată în omenire parte cât mai frumoasă și neamului românesc!
Dumnezeu să te țină în sfânta lui pază!

Al tău vechiu,
Caragiale „

24/05/2017 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

MIHAI EMINESCU IN 1876: „NICIUN NEAM DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI NU ESTE MAI TOLERANT DECÂT ROMÂNUL”

 

 

Imagini pentru mihai eminescu

MIHAI EMINESCU

Biserica şi şcoala, atâta cer românii din Austro-Ungaria pe sama lor şi, prin aceasta, şi-au cerut păstrarea naţionalităţii şi nimic mai mult.

În dejudecarea lucrurilor acestei lumi şi, mai ales, în secolul nostru, ne-am deprins a aplica o singură măsură, aceea a interesului material, a stăpânirei asupra puterei fizice; şi cu toate acestea oamenii, chiar cei mai materialişti, lucrează fără să vreie, ba fără să ştie, pentru un scop mai înalt.

Această conştiinţă o are poporul, n-o are câteodată omul cult.

În zadar am căuta în lume poporul care să trăiască numai pentru câştig material ca atare, la toate vom găsi că acest câştig este numai mijloc, niciodată scop; chiar la rasa evreiască, a cărei lege nu admite nemurirea sufletului şi este deci inferioară celorlalte legi ale pământului, chiar la evrei, zic, unde se pare că ochii sunt aţintiţi la câştig material, vedem răsărind o idee mai înaltă.

Din acest punct de vedere privită, cestiunea, pentru un popor ca cel românesc, devine simplă. Nu veleităţile unei vieţi de stat mai mult sau mai puţin precare, nu deşertăciunea zgomotului în istorie este lucrul pe care-l voim.

Oamenii de care se vorbeşte mai puţin şi popoarele item sunt cele mai fericite.

Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului.

Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin.

Şi nu sunt aşa de multe condiţiile pentru păstrarea naţionalităţei.

Cei mai mulţi oameni nu sunt meniţi de a-şi apropria rezultatele supreme ale ştiinţei, nu [sunt meniţi] de a reprezenta ceva, dar fiecare are nevoie de un tezaur sufletesc, de un razăm moral într-o lume a mizeriei şi durerei, şi acest tezaur i-l păstrează limba sa proprie în cărţile bisericeşti şi mirene.

În limba sa numai i se lipesc de suflet preceptele bătrâneşti, istoria părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor săi.

Şi chiar dacă o limbă n-ar avea dezvoltarea necesară pentru abstracţiunile supreme ale minţii omeneşti, nici una însă nu elipsită de espresia concretă a simţirei şi numa în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin.

Şi într-adevăr, dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el n-ar zice oarecum prin ea: ,,aşa voiesc să fiu eu şi nu altfel”, oare s-ar fi născut atâte limbi pre pământ?

Prin urmare simplul fapt că noi românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, ,,una singură” ca nealte popoare, şi aceasta în oceane de popoare streine ce ne încungiură, e dovadă destulă şi că aşa voim să fim noi, nu altfel.
Vedem dar că cestiunea noastră se simplifică din ce în ce.

Românii voiesc a li se garanta uzul public al limbei lor pe pământurile în cari locuiesc şi vom vedea că toate mişcările pe cari le-au făcut, în acest senz le-au făcut.

Faţă cu această cerere întâlnim însă în amândouă părţile Imperiului austro-ungar o rezistenţă necalificabilă prin obrăznicia ei.
Constatăm mai înainte de toate că românii nu sunt nicăiri colonişti, venituri, oamenii nimărui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor.

Căci dacă astăzi se mai iveşte câte un neamţ singular care caută să ne aducă de preste Dunăre, nu mai întrebăm ce zice un asemenea om, ci ce voieşte el.

Nici mai este astăzi cestiunea originei noastre, abstrăgând de la împrejurarea că o asemenea interesantă cestiune nu este de nici o importanţă.

Daci sau romani, romani sau daci: e indiferent, suntem români şi punctum. Nimeni n-are să ne ‘nveţe ce-am fost sau ce-am trebui să fim; voim să fim ceea ce suntem — români.

A mai discuta asupra acestui punct sau a crede că frica de ruşi ne-ar ademeni să ne facem nemţi sau vice-versa sau, cum cred ungurii, că de frica acestor doi ne-am putea găsi flataţi să ne contopim cu naţia maghiară, toate acestea sunt iluzii de şcoală; limba şi naţionalitatea românească vor pieri deodată cu românul material, cu stingerea prin moarte şi fără urmaşi a noastră, nu prin desnaţionalizare şi renegaţiune.

A persecuta naţionalitatea noastră nu însemnează însă a o stinge, ci numai a ne vexa şi a ne învenina împotriva persecutorilor.

Ş-apoi ni se pare că nici un neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerant decât dânsul.

Singure ţările româneşti sunt acelea în care din vremi străvechi fiecare au avut voie să se închine la orice d-zeu au vroit şi să vorbească ce limbă i-au plăcut.

Nu se va găsi o ţară în care să nu se fi încercat de a face prozeliţi din conlocuitorii de altă lege ori de altă limbă; hugenoţii în Franţa, maurii în Spania, polonii faţă cu rutenii, ungurii cu românii — toţi au încercat a câştiga pentru cercul lor de idei populaţiile conlocuitoare şi aceasta prin presiune, cu de-a sila; românul priveşte c-un stoicism neschimbat biserica catolică, atât de veche în Moldova, şi nu i-a venit în minte să silească pe catolici de a deveni orientali; lipovenii fug din Rusia şi trăiesc nesupăraţi în cultul lor pe pământul românesc, apoi armenii, calvinii, protestanţii, evreii, toţi sunt faţă şi pot spune dacă guvernele româneşti au oprit vro biserică sau vro şcoală armenească, protestantă sau evreiască. Nici una.

Ni se pare deci că pe pământurile noastre strămoşeşti, pe care nimene nu le stăpâneşte jure belli, am avea dreptul să cerem să ni se respecte limba şi biserica, precum le-am respectat-o noi tuturor.
Ce se va zice însă când vom arăta că pe pământ românesc, în Bucovina, sub sceptrul austro-ungar, sinagoga evreiască are mai multă autonomie decât biserica românului?

Căci dacă evreul are rabin, şi-l alege singur, dacă are şcoală jidovască, îşi caută singur de dânsa . Dar dacă îi trebuieşte românului preot, îl numeşte (mediat) guvernul de la Viena; dacă biserica lui are avere, o administrează tot guvernul de la Viena; dacă are şcoală, profesorii sunt numiţi tot de guvernul de la Viena.

Şi cu toate acestea Bucovina n-au fost luată cu sabia, ci din contra prin bună învoială şi cu condiţia ca starea de lucruri în trebile bisericeşti şi politice să rămână intactă.

 

CURIERUL DE IAŞI, noiembrie 1876

15/10/2016 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: