CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Tragica soartă a Elisabetei Movilă, doamna Moldovei. VIDEO

 

Doamna Elisabeta Movilă (n. a doua jumătate a secolului al XVI-lea – d. după 1629, Constantinopol), a rămas în istorie ca singura femeie din istoria românilor care a condus Moldova.

Se spune că Elisabetei, apriga doamnă care a ţinut morţiş să fie stăpâna Moldovei, nu i-au lipsit nici frumuseţea şi nici ambiţia. Ambiţia care i-a ghidat destinul i-a provocat un sfârşit tragic.

Era fiica nobilului Toma Csomortany din Transilvania, a
fost soţia lui Ieremia Movilă şi regenta fiilor ei Constantin şi Alexandru, domni ai Moldovei.

S-a căsătorit cu Ieremia, probabil în 1591, în Polonia. Se spune că ambiţia Elisabeta l-a determinat pe soţ să părăsească viaţa paşnică de care avea parte la Ustie, în Polonia, pentru a râvni la tronul Moldovei.

A reuşit să urce pe tron cu ajutorul polonezilor, alungându-l pe Răzvan Vodă în 1595 şi s-a stabilit împreună cu Elisabeta şi cu copiii la curtea de la Iaşi.

Domnia lui Ieremia Movilă n-a fost de lungă durată.

 

 

 

 

Când Mihai Viteazul a ocupat Iaşiul şi a luat în stăpânire Moldova, Movilă şi Elisabeta s-au văzut nevoiţi să părăsească curtea domnească.

Abia în 1601, după moartea voievodului muntean, Movilă revine pe tron şi Elisabeta se vede instalată din nou doamna Moldovei.

În a doua parte a domniei, între Ieremia şi fratele său Simion, care ocupase de două ori tronul Ţării Româneşti, au intervenit tensiuni serioase, ce vor afecta relaţia dintre Elisabeta şi soţia lui Simion, Marghita, o femeie la fel de ambiţioasă.

Îşi mărită fiicele cu nobili polonezi, pe Ecaterina Margareta cu principele Samuel Corecki, pe Maria cu contele Ştefan Potocki, pe Chiajna cu ducele Mihai Wisznoviecki şi pe Ana cu hatmanul Stanislas Potocki.

În 1606 se naşte ultimul fiu al lui Ieremia Movilă, Bogdan, şi în acelaşi an Elisabeta rămâne văduvă.

”Ieremia Vodă muri pe neaşteptate, lovit de dambla în căldura lunii lui iunie”, notează istoricul C. Gane.  

Planurile i-au fost încurcate de fratele lui Ieremia, Simion, care domnea peste Ţara Românească şi avea aspiraţii asupra Moldovei.

Se spune că neînţelegerile dintre cei doi fraţi începuseră în a doua parte a domniei lui Ieremia Movilă.

Dincolo de conflictul aprig dintre fraţi şi mai mare a fost duşmănia între cumnatele Elisabeta şi soţia lui Simion, Marghita, o femeie la fel de ambiţioasă.

După moartea lui Ieremia Movilă, tronul Moldovei a fost ocupat în 1606 de Simion. Se spune că Elisabeta nu s-a împăcat cu gândul că tronul Moldovei i-a fost luat de cumnat.

Simion Movilă a murit otrăvit la scurt timp după ce s-a urcat pe tronul Moldovei. Potrivit mărturiilor scrise ale vremii, Elisabeta ar fi fost cea care l-a otrăvit pe Simion, decisă să-şi urce fiul pe scaunul domnesc.

Şi cronicarul moldovean Miron Costin arunca vina pentru această faptă asupra Elisabetei.

  După moartea lui Simion, între cele două văduve cumnate care amândouă aspirau la domnie a început o duşmănie cruntă. Pe tron a fost urcat prima dată fiul lui Simion, Mihăilaş.

Balanţa a înclinat când în favoarea uneia, când a celeilalte.

Cât timp a tutelat domnia fiilor ei Constantin şi Alexandru, Elisabeta s-a intitulat „doamna ţării Moldovei”.

Visul celei care s-a văzut, în sfârşit doamna Moldovei, n-a durat mult.

Domnia lui Constantin a durat pînă în 1611, cînd a fost alungat de pe tron de Ştefan Tomşa. Ambiţia Elisabetei a mers mai departe.

A continuat să lupte şi l-a aruncat pe Constantin în lupta pentru tron, tot cu ajutor de la polonezi. Şi-a văzut fiul murind în lupta pentru Moldova când a fost luat prizonier de tătari şi s-a înecat în Nistru. 

  Nici pierderea fiului nu a făcut-o pe doamna lui Irimia Movilă să renunţe la ambiţia de a fi stăpâna Moldovei.

”Ambiţia femeii odată scormonită, durerea mamei cu încetul se potoli. Stăruinţele, rugăminţile, intrigile, începură din nou. Alexandru trebuia să domnească”, mai notează istoricul C Gane în cronica doamnei Elisabeta Movilă.

  În 1615, tot cu ajutorul polonezilor l-a pus pe tronul Moldovei pe celălalt fiu, Alexandru, care tocmai împlinise 14 ani. ”

 

 

 

 

 

 

 

Elisabeta, din nou doamnă a Ţării Moldovei, îndruma paşii tânărului voievod, judeca pricinile la Divan, ajuta pe călugării catolici, parcă între diferitele domnii ale fiilor ei, vremea nu s-ar fi strecurat. Şi din nou se credea stăpâna Moldovei pe viaţă”, mai spune istoricul.

Un an a durat visul Elisabetei, pentru că în 1616 turcii au atacat Moldova, pentru a-l instala pe tron pe Radu Mihnea.

La bătălia de lângă lacul Drăcşani, între oastea Elisabetei şi turcii care veniseră cu firmanul de numire al lui Radu Mihnea în locul fiului ei, se spune că a luptat însăşi doamna ambiţioasă care nu voia să renunţe la tronul Moldovei.

Când au realizat că turcii îi vor înfrânge, oamenii domnei au sfătuit-o să se deghizeze şi să fugă. Elisabeta a refuzat.

”Şi nici pe fii ei nu îi lasă să se schimonosească în oameni de rând. De-a fi să moară, să moară domneşte”, ar fi zis doamna Moldovei, după cele consemnate de C. Gane.

Elisabeta Movilă a fost violată de turci şi luată prizonieră, împreună cu cei doi fii, Alexandru şi Bogdan.  

Se spune că, disperată de ruşine trăită, doamna Moldovei şi-ar fi tăiat părul chiar în carul care o ducea prizonieră la Constantinopol.

  ”Pe marginea drumului stăteau înşiraţi boierii moldoveni, care nu-şi părăsiseră Doamna pînă în clipa din urmă şi care, prinşi, fuseseră acum opriţi de Radu Voda Mihnea.

Cînd îi zări, înnebunită, Doamna le răcni, lăcrămînd, acele grozave cuvinte: Boieri, boieri, ruşinatu-m-au păgînul!”.

Poruncind căruţaşului să oprească, Doamna ceru nişte foarfece, şi, tăindu-şi părul, acolo pe drum, în văzul tuturor îl dete unuia din boieri, cu rugămintea să-l aşeze la mănăstirea Suceviţa, pe lespedea de mormânt a soţului ei Eremia Voda”, descrie istoricul în ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe”.  

Prizonieră în harem   Doamna Elisabeta a fost ”turcită” şi dusă în  haremul sultanului Ahmed I.

 

Povestea ai tragică a continuat. Fiul Alexandru a fost silit să treacă la Islam, dar a murit în urma unei infecţii grave provocată de circumcizie.

Bogdan, cel mai mic fiu al Elisabetei, a supravieţuit circumciziei şi a ajuns paşă în armata otomană.

”Mândra catolică de odinioară muri în legea lui Mahomet, singură, părăsită şi uitată”, sceie istoricul.

Nu se ştie unde a fost înmormîntată şi nici data exactă în care cea mai ambiţioasă doamnă a Moldovei a părăsit lumea.  

Cosiţa de păr castaniu a rămas la Suceviţa   Mormântul simbolic al Elisabetei Movilă este la Mănăstirea Suceviţa, ctitorie a soţului ei unde, de altfel, a fost înmormântat Ieremia Movilă.

Într-o cutie de argint care are formă de măr, depusă la Mănăstirea Suceviţa, se află cosiţă bogată de păr castaniu a doamnei Elisabeta Movilă, tăiată chiar de mîinile ei, în cea mai crâncenă deznădejde, în urmă cu patru sute de ani.   

 

Surse: 

 reteaualiterara

http://www.moldovenii.md 

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Doamna_Elisabeta_Movil%C4%83

 adev.ro/pbc8wf

 

 

VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=GMk-XQYi5Gs

Reclame

19/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 19 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 Ziua de 19 august în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

1316: Regele  Ungariei, Carol Robert d’Anjou, acordă Clujului privilegiul de a fi oraș liber regal, anulându-i astfel statutul de  posesiune a Episcopiei Catolice de Alba Iulia.

 Prin obţinerea statutului de oraş, Clujul era subordonat doar regelui Ungariei, fiind sustras autorităţii voievodului Transilvaniei, comiţilor şi altor potentaţi locali.

Actul regal a transformat Clujul într-o republică urbană autonomă (cu drept de autoadministrare) şi într-un centru economic foarte important al Transilvaniei, dar şi al Europei Centrale.

Acordarea privilegiului din 1316, venită în urma cererii parohului Benedict şi a comitelui Stark, din Cluj, apare din dorinţa regalităţii de a-şi întări poziţia şi dominaţia în faţa nobililor din Transilvania

Clujenii obțin astfel dreptul de a-și alege liberi judele (villicum), cu putere de a judeca pricinile între ei, în afară de omucideri, care se judecau împreună de către judele orășenesc și judele regesc.

Locuitorii Clujului erau obligați să-i plătească impozitele anual, de ziua sfântului Martin, și să pună la dispoziția regelui câte un ostaș bine echipat la fiecare 60 de gospodării.

 

 

 

 

 

 

 

 

Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit si rege al Ungariei, a extins în anul 1405 privilegiile clujenilor, aceştia  primind dreptul de a-și întări și înconjura orașul cu ziduri şi şanţuri de apărare, de a ridica turnuri și metereze, de a-și alege pe lângă judele orășenesc 12 jurați drept consilieri.

 

 

 

 

Imagini pentru Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg,photos

Foto: Sigismund de Luxemburg

 

 

Treptat, Clujul a devenit un important centru de  producție și comerţ, care se întindea pe o suprafață de circa 45 de hectare

 

 

 

 

 

1800: S-a nascut  Iacob Cristian Stanislav Cihac (scris uneori şi Czihak), medicul ceh  stabilit la Iaşi (1825), care a organizat serviciul medical al armatei din Moldova, creând două spitale militare la Iaşi şi la Galaţi.

Tot el a  înfiintat, impreuna cu Mihai Zotta, “Societatea de medici si naturalisti din Iasi” (1833).

In anul 1834 a fondat primul muzeu de istorie naturală, la Iaşi.

De asemenea a publicat primul manual de „Istorie Naturală” în limba română (1837).

A fost membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 29 noiembrie 1888, la Aschaffenburg, in Germania)

 

 

1828: S-a nascut Ioan Raţiu, om politic din Transilvania, unul dintre întemeietorii Partidului Naţional Român, al cărui preşedinte a fost între anii 1892 şi 1902, militant pentru cauza românilor ardeleni, unul dintre liderii mişcării de emancipare naţională (s-a numărat printre iniţiatorii „Memorandumului” din 1892, adresat Curţii de la Viena în numele naţiunii române din Transilvania.

 

 

 

 

 

 

 

A fost întemniţat de autorităţile maghiare în urma procesului intentat „memorandiştilor” ; (d.4  decembrie 1902).

 

 

 

 

 

 

 

1858: Reprezentantii celor şapte puteri europene (Marea Britanie, Franta, Austria, Prusia, Rusia, Turcia, Regatul Sardiniei), au semnat Convenţia de la Paris, potrivit căreia cele două ţări române urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii), rămânând sub suzeranitatea Porţii. Convenţia a devenit legea fundamentală a ţării şi a rămas în vigoare până în 1864.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1881: S-a născut genialul compozitor român George Enescu.

 

 

 

 

 

 

George Enescu, compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor român, imagine preluată de pe revistafelicia.ro

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoșani – d. 4 mai 1955, Paris), a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, considerat pe bună dreptate cel mai mare muzician român.

Între anii 1888-1894 studiază la Conservatorul din Viena. Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmînd presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție).

În ziua de 6 februarie 1898 își face debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română, op. 1.

Tot atunci, în același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică cîteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dînd naștere mai multor lieduri în limba germană ale compozitorului.

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cîntece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, avînd parteneri prestigioși ca Alfredo Casella, Louis Fournier.

În timpul Primului război mondial rămîne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea câştigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.

După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach.

Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938). Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă.

Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin.

Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerîndu-l părintele său spiritual. „Pentru mine, Enescu va rămîne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.” (Yehudi Menuhin)

În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume.

Opera o dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai tîrziu. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pămînt, chiar în mijlocul pădurii. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat.

Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet. Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip rege. Libretistul operei a fost Edmond Fleg.

Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, cînd, în 1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germană.

Opera și-a păstrat însă popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului internațional „George Enescu” din București, premiera românească datînd din 1958, cînd în rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia aparținînd lui Jean Rînzescu iar dirijor fiind Constantin Silvestri.

O spectaculoasă punere în scenă s-a făcut în regia lui Andrei Șerban (1995), care a provocat numeroase controverse.

În ultimii 20 de ani se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.

 NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999) dă ca dată a naşterii 7/19.VIII.1881.

 

 

 

VIDEO:

http://www.youtube.com/watch?v=b5Pn1X1_a64

 

 

 

 

 

1888 (19/31 august): S-a născut inginerul constructor Emil Prager. 

 

 

 

 

 

Imagini pentru inginerul constructor Emil Prager.photos

 

 

 

 

 

A folosit în premieră betonul armat în construcţiile din România si a paticipat la realizarea unor importante clădiri din Bucureşti: Muzeul de Artă, Ministerul Afacerilor Interne, Spitalul Elias ş.a, a Bibliotecii Universitare din Iaşi; (m. 1985).

 

 

 

 

 

1891: A încetat din viaţă pictorul Theodor Aman, fondator al scolilor de arte frumoase din Bucureşti şi Iaşi (1864), membru post-mortem al Academiei Române (n.20 martie 1831, Campulung-Muscel, jud.Arges).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre Muzeul Theodor Aman puteti afla mai multe accesand : 

 

 

 

 

 

 

 

1901: S-a născut inginerul Ştefan Nădăşan autorul unor valoroase  contribuţii în domeniul rezistenţei şi încercărilor de metale.

 A fost membru titular al Academiei Române 1963, vicepreşedinte al acestui for în perioada 1963-1966; (m. 1967).

 

 

 

 

 

1916 (19.08/1.09-24.08/6.09): “Dezastrul de la Turtucaia”, batalie în care armata româna a fost înfrânta si nevoita sa se predea în fata atacului germano-bulgar.

  La 14/27 august 1916, România declara război Austro-Ungariei, iar a doua zi, la 28 august 1916, ca ripostă, Germania şi Turcia declarau război României.

Aliata Germaniei, Bulgaria, a declarat de asemenea război României la 1 septembrie 1916, moment în care armata bulgară, pregătită din timp, s-a pus în mişcare împotriva Turtucaiei, cel mai vestic punct al teritoriului românesc de la sud de Dunăre, un oraş situat în faţa Olteniţei, pe celălalt mal al Dunării.

Pierderile Armatei Române în această bătălie s-au ridicat la 6.000 soldaţi şi 160 ofiţeri morţi sau răniţi, 28.000 soldaţi şi 480 ofiţeri luaţi prizonieri, 100 tunuri şi 62 mitraliere capturate de inamic, pe lângă multe alte materiale de război pierdute în mâna inamicului.

Se estimează că trupele bulgare  au suferit  pierderi ( morţi şi răniţi)   199 ofiţeri şi 7773 soldaţi.

Dezastrul suferit de trupele române va permite extinderea ofensivei germano-bulgare în Estul Dobrogei, aceasta fiind principala cauză a şirului de înfrângeri pe care România le va înregistra pe frontul sudic.

De asemenea, continuarea ofensivei germano-bulgare influenţează negativ campania română din Ardeal, după o perioadă în care înregistrase progrese semnificative.

Mutarea unor contingente importante din cadrul forţelor ce operau în aceste zone va contribui, în egală măsură, la anularea rezultatelor pozitive obţinute prin împingerea trupelor române pe linia Carpaţilor, şi, pe de altă parte, a permis ulterior invadarea Munteniei.

 

 

 

 

 

1917: În timpul bătăliei de la Mărăşeşti a avut loc celebrul atac  al “cămăşilor albe” din Regimentul 32 Infanterie “Mircea”.

 

 

 

 

 

1920: Solemnitate la Palatul Artelor aflat atunci în Parcul Filaret (Parcul Libertatii) : Guvernul francez a decorat prin maresalul Joffre, orasul Bucuresti cu cea mai înalta distinctie militara – « Crucea de razboi ».

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Mareşalul  Joseph Joffre (1852 – 1931)

 

 

 

 

 

 

 

1935: S-a născut (în satul Păușa, jud.Bihor), Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg și academician român.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975.

Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic  latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino.

In 1981, este ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor.
În primii ani de după 1989, Dumitru Radu Popescu a dispărut de pe scena vieţii publice şi, departe de agitaţia vieţii, a scris noi romane, printre acestea numărându-se „Dumnezeu în bucătărie”, „Truman Capote şi Nicolae Ţic”, „Săptămâna de miere”, „Întoarcerea fiului risipitor”.

Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea ShakespeareAcești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.

 

 

 

 

 

1941: S-a născut inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii europene de chimie; (d. 2005).

 

 

 

 

 

 

1948: S-a născut Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV; (n.Făgăraş; d. 29.08. 2005, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1958: Iolanda Balas a cucerit pentru România primul titlu european la saritura în înaltime, la Campionatele Europene de Atletism de la Stockholm, desfăşurate în perioada 19-22.07.1958.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1961: A murit N.I. Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducator, fondator si director al Institutului Român de Studii Latine din Bucuresti (1937-1945), presedinte al Societatii Scriitorilor Români, director al Fundatiilor Culturale Regale Carol I din 1940; din anul 1944 s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franta.(n. 6 decembrie 1903).

 

 

 

 

1961: S-a născut Beatrice Rancea, regizoare de teatru, TV şi cinema, coregrafă, interpretă, scenaristă şi dramaturg; din anul 2011 este director al Operei Naționale Române din Iași.

 

 

 

 

 

1963: A fost lansată în eter, prima emisiune în limba română a postului de radio vest-german “Deutsche Welle ”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1983: A murit  Octav Onicescu, matematician, membru al Academiei Române, membru al Uniunii interbalcanice a matematicienilor; (n.20.08.1892, Botosani).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este împreună cu Gh. Mihoc, creatorul şcolii matematice româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică.

A fost de asemenea, membru titular al Academiei Române din 1965.

 

 

 

 

 

 

1983: Inaugurarea celui de-al treilea tronson (Eroilor-Industriilor) al primei magistrale a metroului bucureştean, în lungime de 7,8 km, care lega cartierele Titan, Balta Alba si Militari cu centrul Capitalei.

 

 

 

 

 

 

 

1999: A decedat Mircea Sântimbreanu, scriitor,director al Editurii Albatros , publicist, scenarist şi producător român de film (“Lîngă groapa cu furnici”, “Recreaţia mare”).

 

 

 

 

 

 

 

Mircea Sântimbreanu (n. 7 ianuarie 1926, Băița, județul interbelic Hunedoara), a fost cunoscut mai ales ca scriitor de literatură pentru copii.

La 20 mai 1996, Mircea Sântimbreanu a fost declarat „Cetăţean de onoare al municipiului Brad”, ca Fiu al Ţării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.

 

 

 

 

2001: A decedat lingvistul Emanuel Vasiliu,  specialist în fonologie, gramatică şi lingvistică generală.

A fost membru titular al Academiei Române din 1992; (n. 1929, la Chişinău, azi în R. Moldova).

 

 

 

 

 

2004: A murit Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională; (n. 1958).

 

 

 

2014: A decedat la Londra, omul de afaceri Dinu Patriciu (Dan Costache Patriciu), deputat între anii 1990 – 2003 din partea PNL; (n.  3 august 1950, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1998, Dinu Patriciu a achiziţionat compania Rompetrol, care avea să-l propulseze ca unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa energetică a României.

După ce a condus achiziţia Rompetrol SA de către un grup de investitori în 1998, a fost membru al Consiliului de Administraţie de la înfiinţarea acestuia, preluând poziţia de director general în 2001.

În anul 2000, este ales ca membru în Consiliul de conducere al Uniunii Generale a Industriaşilor din România. De asemenea, deţine şi funcţia de preşedinte al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), instituţie afiliată la Confederaţia Patronatelor Europene (UNICE) [1].

În anul 2001, Dinu Patriciu a devenit Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General CEO al The Rompetrol Group, NV (TRG), devenită o societate petrolieră multinaţională cu sediul în Olanda, cu operaţiuni în 13 ţări, având majoritatea activelor şi operaţiunilor în România, Franţa şi sud-estul Europei.

În anul 2002, el a perfectat cea mai importantă tranzacţie pe piaţa petrolieră din România: încheierea unui parteneriat al Rompetrol cu OMV, grupul petrolier austriac cotat cel mai bine la bursa din Viena.

În 2003, Dinu Patriciu a fost printre cei care au demisionat din  Parlament , datorită „legii incompatibilităţilor”, care interzice amestecarea intereselor politice publice cu cele private.

În anul 2006, Topul 300 al revistei Capital îl plasa pe Dinu Patriciu pe locul al şaptelea dintre cei mai bogaţi români, cu o avere de circa 300-350 de milioane de dolari.

În august 2007, Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile Rompetrol Holding (el deţinând un procent de 80% din acţiuni), care controla Grupul Rompetrol companiei petroliere de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.

În urma acestei tranzacţii, el a rămas în continuare preşedintele şi directorul general al grupului Rompetrol, dar a devenit cel mai bogat român, cu o avere de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, din care 2,7 miliarde de dolari au venit doar din vânzarea pachetului deţinut la Rompetrol.

A detinut pachetul majoritar de acţiuni de la cotitianul Adevarul anunţând ample investiţii în dezvoltarea acestei afaceri şi eventuala deschidere a unui post de televiziune.

De asemenea, după propriile afirmaţii, el ar deţine proprietăţi imobiliare în România de „sute de milioane”, investiţiile sale nefiind concentrate în zona Capitalei.

În anul 2009, Dinu Patriciu se afla pe poziţia 397 din 739 de miliardari ai listei Forbes, averea sa fiind estimată la 1,8 miliarde de dolari (1,3 miliarde euro.

 

 

 

 

2016: A murit Adrian Enescu, compozitor, orchestrator şi instrumentist, unul dintre primii promotori ai muzicii electronice din România; (n. 1948).

 

 

 

2018: A murit Margareta Niculescu, artist păpuşar, regizoare și profesoară care a avut contribuţii importante la înnoirea teatrului de marionete în Europa și în lume, începând cu anul 1950.

 

 

 

 

Imagini pentru Margareta Niculescu, artist păpuşar,

 

 

 

 

A fost director al Teatrului Țăndărică din București (1949-1986) şi a condus Institutul Internațional de Teatru de Păpuși din Charleville-Mezieres, Franța.

A fost de asemenea cofondatoare, împreună cu Jacques Félix, a Școlii Naționale de Artă a Marionetelor din acel oraș ; (n. 1926). 

 

 

 

 

 2018: A murit Marius Sala, lingvist cu o prodigioasă carieră internaţională, doctor docent în filologie, profesor; autorul a sute de lucrări în domeniile: lingvistică romanică, hispanistică, istoria limbii române, lingvistică generală, dialectologie română, onomastică etc.; director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române (1994-2018); membru titular al Academiei Române din 2001, vicepreşedinte al acestui for (2006-2014) .

 

 

 

 

 

 

 

 

Născut la Vaşcău, jud. Bihor, a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatăţii din Bucureşti (1951-1955).

Din 1953 a lucrat la Institutul de Lingvistică din Bucureşti al Academiei Române, actualmente Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”: cercetător (1955-1962), cercetător principal (1962-1967), cercetător principal I (din 1981), şeful sectorului de limbi romanice (1967-1995), secretar ştiinţific (1968-1990), director adjunct (1990-1994), director (din 1994)Doctor în filologie 1967 cu teza Fonetica şi fonologia iudeospaniolei din Bucureşti.

A devenit Membru titular al Academiei Române (2001), membru corespondent al Real Academia Española (1978), al Instituto Mexicano de Cultura(1981), al Academiei Române (1993), al Academia Nacional de Letrasdin Uruguay (1994), al Academia Peruana de la Lengua (2004).

Doctor honoris causa al universităţilor din Arad („Aurel Vlaicu”), Craiova, Oradea şi Timişoara. Profesor universitar, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti; cursuri şi seminarii la Universitatea Bucureşti (1963-65, 1967-68, 1970, 1972-73, 1995-96), cursuri de masterat la Universitatea de Vest şi Institutul „Tibiscus” din Timişoara (1992-2004).

A fost Profesor invitat la universităţile din Heidelberg (1971), Mexic (1981), Köln (1984), Frankfurt (1992-93), Oviedo (1994), Málaga (1968, 1970, 1978, 1979), Madrid (1978, 1981), Udine (2002). Redactor responsabil la Dicţionarul limbii române (= dicţionarul Academiei), Dicţionarul etimologic al limbii române, Istoria limbii române, Micul dicţionar academic 4 vol.

A fost de asemenea Consultant ştiinţific, iniţiatorul şi coordonatorul seriilor Etymologica şi Limba română ale editurii Univers Enciclopedic din Bucureşti, Preşedintele Comisiei pentru cultivarea limbii române a Academiei RomâneDirectorul Biroului din România al Uniunii Latine (din 1990), Membru în Comitetul Internaţional al Atlasului Lingvistic Mediteraneean(1960), Comitetul Internaţional de Ştiinţe Onomastice (1969), Junta Directiva a Asociaţiei Internaţionale a Hispaniştilor (1974-1980), Biroul Societăţii de Lingvistică Romanică (1974-1980, 1989-2001), Comitetul Internaţional Permanent al Lingviştilor (1987-1992), Comitetul ALFAL (1985), membru de onoare în Biroul Societăţii de Lingvistică Romanică (2004).

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/19/o-istorie-a-zilei-de-19-august-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

19/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 18 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 Ziua de 18 august în istoria noastră

 

 

 

1657: S-a stins din viaţă la mânăstirea Secu, Mitropolitul Moldovei Varlaam (numele de botez Vasile Moţoc ), autorul “Cazaniei” sau “Cărţii româneaşti de învăţătură” şi al primelor versuri în limba română.

 

 

 

 

 

 

Mitropolitul Moldovei Varlaam, autor al “Cazaniei” (“Cărţii româneaşti de învăţătură“) şi al primelor versuri în limba română.

 

Mitropolitul Varlaam a fost una din personalităţile marcante ale perioadei domniei în Moldova a lui Vasile Lupu.

Vasta sa cultură l-a făcut să se evidenţieze printre marii carturari ai timpului sau.

În 1610 a terminat de întocmit traducerea din limba slavonă în română a manuscrisului “Scara paradisului” a ecumenului creştin ortodox, Ioan Climax, al unei mănăstiri de pe muntele Sinai, din Orientul Apropiat, cunoscut în ţările române ca Ioan Scărariul.

În 1628, Varlaam, a devenit duhovnicul şi sfetnicul personal al domnitorului Moldovei Miron Barnovschi-Movilă.

În scurtă vreme va fi numit în fruntea unei solii  trimise la Moscova la ţarul Rusiei Mihail Fiodorovici şi la Patriarhul Moscovei, Filaret Nikitici.

La întoarcere trece pe la Kiev, unde este primit cu ospitalitate de arhimandridul Petru Movilă, iar în 1632 este uns Mitropolit al Moldovei, sărind treapta de egumen.

În 1639 Varlaam figurează printre cei 3 candidaţi la funcţia de Patriarh al Constantinopolului alături de Partenie (Mitropolit al Adrianopolului), căruia i sa dat preferinţa şi de Porfirie (Mitropolit al Niceii), fapt ce demonstra înalta  pondere de care se bucura în lumea ortodoxă.

Cazania lui Varlaam (Cartea românească de înţelepciune) este cea mai relevantă lucrare a sa pe care o finalizează în 1637. “Cazania” lui Varlaam contine primele versuri în limba română, intitulate “Stihuri în stema domniei Moldovei“.

Reuşeşte să o tipărească abia în 1643 la Iaşi la “tiparul domnesc“.

Varlaam participă la publicarea în 1644 a “Predisloviei” şi a altei tipărituri “Şapte taine bisericeşti” în tălmăcirea lui Eustratie Logofătul.

În 1645 vede lumina tiparului o altă carte “Răspunsul împotriva catihismului calvinesc” fiind un fel de mărturisire ortodoxă din Moldova pentru românii din Transilvania.

 

Cazania” (“Cartea românească de învăţătură“) a lui Varlaam

 

 

 

Cazania lui Varlaam o capodoperă a culturii româneşti medievale, la Muzeul Municipal Dej

 

Lucrarea a fost alcătuită şi îngrijită de Mitropolitul Varlaam în perioada domniei lui Vasile Lupu, fiind tipărită la Iaşi în anul 1643, la Tipografia domnească deschisă la Biserica Trei Ierarhi.

Scrisă în româneşte dar cu alfabet chirilic, Cazania a fost tipărită într-un tiraj de circa 1.000 de exemplare.

 

 

Cartea românească de învăţătură (Cazania) a Mitropolitului Moldovei Varlaam, opera sa de vîrf, este apreciată drept capodoperă a literaturii române din prima jumătate a sec. XVII.

Cunoscutul istoric literar George Ivaşcu, referindu-se la această operă, arăta:

Cartea românească de învăţătură… deţine în cultura română un loc analog “Bibliei” lui Luther în cultura germană. Ea este cea mai însemnată scriere sub raportul contribuţiei la formarea limbii literare, atît prin geniul lingvistic al tălmăcitorului, care a reuşit cel dintîi să emancipeze limba română de originalele slavone, creînd pe o bază populară, stilul cărturăresc al limbii noastre vechi, cît şi prin răspîndirea extraordinară ce a cunoscut-o…“.

Prin activitatea sa de mare prelat şi de cărturar Mitropolitul Varlaam a apărat biserica ortodoxă din ţările române de curentele reformatoare.

Prin cărţile sale şi prin activitatea sa de Mitropolit al Moldovei Varlaam a făcut un mare pas în trecerea la limba română în biserică.

În multe biblioteci, arhive, mănăstiri şi biserici din România, Republica Moldova, Rusia şi alte ţări, se păstrează cărţi tipărite şi manuscrise, obiecte de cult şi veşminte care au aparţinut celebrului cărturar.

 

 

 

 

 

1844: Se constituie în Muntenia,  printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru, „Roata de Pompieri„.

Serviciul nou-înfiintat avea o structură militarizată și era împărțit în șase grupe, cu un efectiv de 7 ofițeri, 23 subofițeri și 256 soldați.

Ca dotare tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureștilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi și 50 lopeți de lemn.

 

 

 

 

 

 1849: S-a născut Teodor V. Ştefanelli (numele la naştere: Teodor Ştefaniuc), scriitor şi istoric (preocupat de  istoria Bucovinei), deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Naţional Român şi participant activ la unirea cu România din 1918.

A fost unul dintre fondatorii societatii „Arboroasa” a studenților români din Cernăuți si a fost coleg de școală și de universitate cu Mihai Eminescu, publicând un volum de amintiri despre marele poet.

 A fost membru titular al Academiei Române din 1910; (d.23.07.1920).

 

 

1857: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Eusebie Mandicevschi, compozitor, muzicolog şi profesor român stabilit la Viena; (m. 1929).

În 1896 a început să predea istoria muzicii şi teoria instrumentelor, armonia, contrapunctul şi compoziţia la Conservatorul din Viena (Wiener Konservatorium).

Cu Eusebie Mandicevschi au studiat o serie de muzicieni români, între care Marţian Negrea, Gheorghe Mandicevschi, Ciprian Porumbescu.   În 1897, ca preţuire pentru studiile sale de muzicologie, Mandicevschi a fost făcut Doctor honoris causa al universităţii din Leipzig, iar în 1926 primit titlul de Hofrat.

 

 

 

 

Imagini pentru Eusebie Mandicevschi,photos

 

 

 

A compus piese pentru pian, cicluri de lieduri, coruri bărbăteşti, variaţiuni pentru pian pe teme de Händel precum şi un mare număr de lucrări liturgice pentru cor bărbătesc, pentru cor de femei şi pentru cor mixt, armonizate.

Eusebie Mandicevschi a scris muzică pe versurile unor poeţi ca Taras Şevcenko, Iuri Adalbertovici Fedkovici, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Heinrich Heine, precum şi compoziţii bazate pe cântece populare ucrainiene, româneşti, germane şi maghiare.

În ciuda acestor lucrări proprii, în prezent este mai bine cunoscut ca editor al compoziţiilor clasice.

S-a numărat între principalii iniţiatori ai ediţiilor complete cu operele compozitorilor Franz Schubert, Joseph Haydn şi Johannes Brahms.

 

 

 

 

 

1858: A murit la Iaşi, Barbu Lăutarul (Vasile Barbu), un cântăreţ, cobzar şi violonist din Moldova, care s-a bucurat de o faimă devenită legendară.

Staroste al timp de 40 de ani lăutarilor din Moldova, Barbu Lăutaru a fost unul dintre cei mai mari cântăreţi populari români.

 

 

 

 

 

 

 

 

Din marturii ale vremii, se stie ca marele compozitor Franz Liszt, aflat la Iasi în 1847, a ramas impresionat de maiestria artistica a lautarului român; (n. 1780, Iaşi).

Săptămânalul francez „La Vie parisienne” relata în 1874 că, cu ocazia vizitei, Barbu Lăutaru a reprodus magistral o improvizaţie de-a lui Franz Liszt la o primă audiţie, când compozitorul maghiar a făcut un popas la conacul lui Vasile Alecsandri.

NOTĂ: Unele surse dau ca an al morţii sale 1860.

 

 

 

1869: A murit la Dumbrăveni, Suceava,  juristul şi publicistul Damaschin Bojincă, un cărturar român  susţinator al tezelor şcolii latiniste despre originea şi dezvoltarea poporului român, fost ministru de justiţie sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza; (n. 1802, Gârlişte, Caraş-Severin).

 

 

 

 

A studiat la Budapesta şi a activat în Moldova după 1833, ca al doilea jurisconsult al statului şi ca profesor de drept civil la Academia Mihăileană.

A participat la pregătirea ediţiei româneşti din 1833 a Codului Calimach şi a fost ministru de justiţie sub Alexandru Ioan Cuza.

A susţinut tezele şcolii latiniste despre originea şi dezvoltarea poporului român.

 

 

 

 

1877: A apărut  la Sibiu, săptămânal (18 august 1877 – 1 octombrie 1878), apoi bisăptămânal (15 octombrie 1878- 30 septembrie 1880), publicatia romaneasca “Albina Carpaţilor”, al cărei titlu iniţial a fost „Albina Daciei”, cu subtitlul „Foaie beletristică, ştiinţifică şi literară”.

  Redactorii sai au fost Ioan Alexandru Lapedatu, Iosif Popescu, iar editor și redactor, Visarion Roman, care era editor şi redactor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În perioada 18 august 1877 – 1 octombrie 1878 a apărut săptămânal, apoi bisăptămânal (15 octombrie 1878 – 30 septembrie 1880).

Fiind o revistă cu profil enciclopedic, „Albina Carpaţilor” a publicat fragmente de romane, nuvele şi alte naraţiuni, datini, credinţe şi moravuri, articole istorice, descrieri de călătorii, biografii, articole de igienă, poezii, recenzii şi studii, articole de ştiinţe naturale, industrie, arhitectură şi sculptură, bibliografii. Fiecare număr conţinea ilustraţii.

 

 

 

 1883:  S-a născut in oraşul Săveni, judeţul Botoşani, dr. Mihai Ciucă, bacteriolog, imunolog şi epidemiolog român, discipol al dr. Ioan Cantacuzino.

 

 

 

 

Imagini pentru dr. Mihai Ciucă, bacteriolog,photos

 

 

De numele lui  se leagă realizarea primelor vaccinuri antiholerice, eradicarea malariei şi realizarea primului centru de malarioterapie din România.

A fost membru al delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) si membru titular al Academiei Române din 1938 ; (d. 20 februarie 1969, Bucuresti).

 

 

1897: S-a născut fizicianul Alexandru Cişman; cercetări în feromagnetism, radiotehnică, biofizică, electroliză; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1967).

 

 

 

 

 

 

 1898: Se constituie  la Timişoara,  Clubul Biciclist (Temesvari Bicycle Club). Statutul i- a fost aprobat  in data de 1 mai 1899.

În anul 1898, în oraşul de pe Bega existau numai puţin de patru cluburi de biciclişti: Tigris Kerekpar Egyesulet, Velocitas, Hunyadi Kerekpar Egyesulet şi Temesvari Bicycle Club.

 

 

 

 

 

 

 

 

Afişul unui concurs de ciclism organizat la Timişoara, de clubul „Velocitas”, în 24 iunie 1898.

 

 

 

 

1916: S-a nascut prof. Neagu Djuvara, filosof al istoriei, memorialist, diplomat (a îndeplinit, între anii 1943 şi 1947, diferite misiuni diplomatice, în cadrul Ministerului de Externe).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Stabilit, din 1947, în Franţa, s-a numărat printre întemeietorii Comitetului de asistenţă pentru români, cu sediul la Paris.

In 1990  s-a întors în ţară.

 

 

 

 

 

 

 

 1916: Bulgaria a atacat, Dobrogea românească. Declaraţia de război a fost făcută abia a doua zi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1930: S-a născut  profesorul universitar israelian, originar din Romania, Liviu Librescu.

 

 

 

 

A fost ucis  în timpul masacrului de la universitatea americana Virginia Tech, din 16 aprilie 2007.

 

 

 1935: S-a născut în localitatea Florica, în jud. Buzău, poetul român Ion Gheorghe, reprezentant al generaţiei resurecţionale şi a paradoxismului.

A făcut studii dezordonate – absolvind şi Şcoala de literatură „Mihai Eminescu”, şi Şcoala pedagogică de învăţători, şi Facultatea de Filologie – şi a întreprins călătorii de documentare în zone ale lumii fără nici o legătură logică între ele: Danemarca, Vietnamul de Nord, Cuba, Irak.

Devine membru al Cenaclului literar „Al. Sahia” din Buzău, condus de inginerul Gheorghe Ceaușu. Fiind laureat al premiului revistei Tânărul scriitor, este admis la Școala de literatură, pe care o absolvă în cadrul promoției a III-a alături de Nicolae Labiș, Lucian Raicu, Ghe. Tomozei, M. Negulescu, Doina Sălăjan, Radu Cosașu, Florin Mugur și alții.

Din 1954 până în 1957 lucrează cu intermitențe la revistele agrar-culturale Albina și Drumul belșugului.

În 1957 își face debutul editorial cu romanul în versuri Pâine și sare, apărut la Editura pentru literatură și artă. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

ioooon

În 1965 face un lung voiaj pe Oceanul Atlantic, cu traulerul „Constanța”.

Expediază din Danemarca Scrisorile esențiale, care i se publică în Luceafărul. În 1966 îi apare, la Editura pentru literatură, volumul Nopți cu lună pe Oceanul Atlantic – Scrisorile esențiale, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.

În 1967 îi apare Zoosophia la Editura Tineretului, în 1968 Vine iarba, la Editura pentru literatură, în 1969 Cavalerul trac, la Editura Tineretului, iar în 1970 Mai-mult-ca-plânsul: Icoane pe sticlă, la Editura Albatros, pentru care primește Mențiunea Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă.

Tot în 1970 obține Licența în Filologie la Universitatea din București.

În 1972 îi apare, la Editura Cartea Românească, volumul Megalitice, distins cu premiul revistei Săptămâna.

Momentul maxim al afirmării sale îl constituie apariţia volumului Megalitice, 1972, în care este evocată, printr-un fel de jocuri de umbre, prin misterioase zvonuri, civilizaţia ţărănească arhaică de pe teritoriul României.

De asemenea, îi apare Avatara, la Editura Eminescu, poeme de documentare în urma voiajurilor întreprinse în Vietnam și Cuba. Cartea este distinsă cu Premiul Academiei R. S. România.

În 1974 îi apare, la Editura Eminescu, Cultul Zburătorului. Opiniile poetului asupra miturilor autohtone.

În 1976 îi apare, la Editura Cartea Românească, volumul Noimele, distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București.

Acest drum triumfal de poet se împotmoleşte în curând, ca într-o mlaştină, în tendenţioasa şi confuza doctrină a „protocronismului”, cuvânt cu falsă rezonanţă ştiinţifică – şi cu insolentă trimitere polemică la „sincronismul lui E. Lovinescu – inventat de susţinătorii politicii culturale a lui Nicolae Ceauşescu.

În activitatea sa culturală se evidenţiază următoarele funcţii:

jurnalist la Albina, Drumul belşugului, Luceafărul 1992

– funcţionar la Ministerul Culturii 1994

– 1996 – ataşat cultural la Ambasada României din Beijing.

La începutul anilor 1980 Ion Gheorghe, considerat de unii ca fiind membru al grupului protocronist, a fost ţinta unei acuzaţii de plagiat.

Publicase versuri traduse din Lao Zi în România literară în 1978 sub nume propriu.

Aceleaşi versuri au fost republicate în volumul „Zicere din ziceri”, de data asta cu indicarea sursei. Dorin Tudoran a făcut analiza plagiatului într-un articol refuzat de către revista Luceafărul, dar citit la Radio Europa liberă.

Ion Gheorghe a fost acuzat de asemenea că ar fi luat parte la dezvoltarea cultului personalităţii Elenei Ceauşescu.

 

 

 

1937: S-a născut Sorin Alexandrescu, critic, istoric şi teoretician literar; stabilit din 1975 în Olanda, profesor la Catedra de limbă română a Universităţii din Amsterdam.

 

 

 

 

 

 

S-a întors după 1990  în România şi s-a implicat în proiectul de renovare şi modernizare a Bibliotecii Centrale Universitare

 

 

 

1938: S-a semnat la Sinaia, un acord între România, Marea Britanie şi Franţa (la care au aderat Germania şi Italia), prin care controlul navigaţiei pe Dunărea maritimă (de la Brăila la Marea Neagră) era lăsat în grija Guvernului României.

 

 

 

 

 1944: A murit eroic  în luptă asul aviaţiei de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial, căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu; (n. 17 mai 1912, Coloneşti, jud. Olt).

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare si a  participat în URSS la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk şi Mariupol, unde a luptat alături de aviaţia germană  si a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploieşti, împotriva aviaţiei de bombardament americane.

A căzut eroic în lupta, in timpul raidului american asupra Ploieştiului din 18 august 1944.

În momentul căderii, era asul aviatiei cu cel mai mare număr de victorii aeriene (47), din Forţele Aeriene Regale ale României.

A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul militar Ghencea în data de 22 august 1944.

A fost citat de două ori pe ordin de zi şi decorat cu numeroase ordine şi medalii.

Baza 95 Aeriană Bacău poartă acum numele eroului căpitan aviator Alexandru Şerbănescu.

 

  

 

 

 

1948: Este adoptată „Convenția privind regimul navigației pe Dunăre” și Protocolul-anexă, la sfârșitul conferinței privind regimul navigației pe Dunăre (Belgrad, 30 iulie-18 august).

  Convenţia privind regimul navigaţiei pe Dunăre, semnată la Belgrad la 18 august 1948 a stat la baza unei recomandări făcute de Comisia Dunării, aceea ca Radio România Actualităţi să transmită zilnic nivelurile apelor fluviului în limbile română, franceză şi rusă. 

 

 

 

 

 

1949: S-a adoptat în România, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903, privind declararea zilei de 23 august sărbătoare națională.

  Ziua Naţională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august.

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, în România ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională şi sărbătoare publică..

 

 

 

 

1952: A decedat la Bucureşti, omul politic Liviu-Ioan-Ştefan Cigăreanu, doctor în drept, avocat, fost decan al Baroului Timiş şi prefect al Judeţului Timiş-Torontal; ( d.7 decembrie 1875, Turda, Comitatul Turda).

 

 

 

Fișier:Liviu Cigareanu-1.jpg

 

 

 

Descendent al Familiei Raţiu de Nagylak (Noşlac) din Turda, atestată în Transilvania la începutul secolului al XIV-lea şi reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen. Liviu-Ioan-Ştefan a fost fiul lui Ion şi Ana Cigăreanu. Mama sa a fost sora Protop.

Nicolae-Portos Raţiu, stră-strănepot al Prepoz. Basiliu Raţiu şi strănepot de văr al Dr. Ioan Raţiu.
A fost căsătorit cu Ana Coman, decedată pe 2 iulie 1944. Au avut o fiică, Ana-Angela (Mimi), decedată pe 13 aprilie 1944.
 

Viaţa sa a fost dedicată emancipării poporului român din Transilvania şi împlinirii Marii Uniri, iar destinul său a fost exemplar pentru noi, urmaşii săi.

După absolvirea liceului la Blaj, unde a participat la difuzarea Memorandului, urmează cursurile Facultăţii de Drept, Universitatea din Cluj (1893-1898), luând parte activă la manifestaţiile de solidaritate cu tribunii din procesul Memorandului.
A fost unul din cei 41 de studenţi exmatriculaţi, înainte de examen, din universităţile austro-ungare, în iunie 1894, din cauza apelului lansat intelectualilor în 5 mai 1894, prima zi a procesului memorandiştilor şi solidarizarea cu comitetul naţional condus de dr. Ioan Raţiu.
După anularea interdicţiei, la intervenţia guvernului român, în Octombrie 1894 s-a reînscris la facultate şi în anul IV de studii s-a transferat la Budapesta.
După absolvire, fiind considerat „persona non grata”, este silit să se auto-exileze ca stagiar la Biserica Alba, Vârşeţ, Banat (acum în Serbia).
În anul 1902 devine doctor în drept al Universităţii din Budapesta şi deschide birou de avocat la Oraviţa.

A fost membru al Partidului Naţional Român din 1894. Ca membru în conducerea Partidului Naţional Român mobilizează românii de pe valea Caraşului pentru participarea la activismul parlamentar.
A participat ca delegat al oraşului Oraviţa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. După împlinirea la 1 Decembrie 1918 a „Unirii cu Ţara”, în anul 1919 se transferă la Timişoara ca avocat şi jurist consult al Uzinelor şi Domeniilor Reşiţa. Competenţa juridică şi social-morală îl impun în elita intelectuală bănăţeană.
Este ales decan al Baroului Timiş, în trei rânduri, în anii 1924, 1927 şi 1937, vicepreşedinte al Uniunii Avocaţilor din România şi prefect al judeţului Timiş-Torontal în guvernarea Partidului Naţional Ţărănesc, 1928-1930.

În rândurile baroului din Timişoara au activat ca decani, avocaţi de mare valoare morală şi profesioanală printre care şi Liviu Cigăreanu.
Încă de la înfiinţarea corpului profesional al avocaţilor, aceştia au fost în primele rânduri ale luptei duse pentru reîntregirea neamului românesc, mulţi dintre acestia făcând parte din rândurile Partidului Naţional Român, din componenţa căruia făcea parte şi elita intelectualilor bănăţeni.

După instaurarea administraţiei româneşti în Banat, printre cei care au ocupat demnitatea de Prefect al Judetului Timiş a fost şi Liviu Cigăreanu. A fost decorat cu Ordinul Coroana României, în grad de ofţer, pentru serviciile aduse Marii Uniri.

În 1939 se retrage din avocatură şi devine notar public iar pe timpul războiului a fost şef de cabinet la Preşedinţia Consiliului de Miniştri.

În locuinţa sa a adăpostit două familii de evrei, iar din 1943, pe nepotul său Mircea-Dimitrie Raţiu, supravegheat de Siguranţa Statului pentru colaborare cu fratele său Ion-Iancu, refugiat politic în Anglia din 1940.  
A contribuit la acţiunea de salvare a comuniştilor (Gheorghe Gheorghiu-Dej ş.a.) închişi la Caransebeş, opunându-se predării acestora germanilor, care i-ar fi executat ca spioni ai URSS.

Regimul austro-ungar şi cel totalitar nu s-au încumetat să-l priveze de libertate, pentru criticile publice aduse.

Sub dictatura comunistă instaurată de trupele sovietice, a fost însă arestat, în noaptea din Sâmbăta Paştilor la 15 aprilie 1952, condamnat şi exterminat la vârsta de 77 ani.
A decedat în închisoarea Văcăreşti la 18 august 1952, unde ispăşea o condamnare  de 24 luni în colonia de munca (decizia M.A.I. nr.532/1952), pentru activitate în Partidul Naţional Ţărănesc.
Oficial, a murit decimat de enterită dizenteriformă, după patru luni de detenţie şi a fost îngropat într-un loc necunoscut.(https://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Cig%C4%83reanu)

 

 

 

 

 1957: A murit la Bârlad, George Tutoveanu, poet idilist, afirmat în publicaţiile sămănătoriste;  (născut  Gheorghe Ionescu, la 20 noiembrie 1872, in orasul  Bârlad).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost profesor la „Liceul de Fete” şi la „Şcoala Normală” din Bârlad, revizor şcolar al judeţului Tutova, inspector cultural general la „Casa Şcoalelor pentru Basarabia” (1926-1928), prefect de Tutova (1931-1932), membru fondator al „Societăţii Scriitorilor din România” şi al „Societăţii Literare Academia Bârlădeană”.

În Bârlad, unde a lucrat în învăţământ, din 1903 până la pensionare în 1933, a scos mai multe ziare şi reviste : Făt-Frumos (1904) împreună cu Emil Gârleanu, Florile dalbe(1918), împreună cu Vasile Voiculescu şi Tudor Pamfile, Graiul nostru (1925) publicaţia Academiei Bîrlădene, Scrisul nostru(1925), Moldova (1931).

 

 

 

 

 

1966: S-a născut la Arad, solistul Ovidiu Ioncu „Kempes”, liderul trupei „Kempes” şi fostul vocalist al trupelor „Cargo” şi „Rezident EX”.

 

 

 

 

Imagini pentru Ovidiu Ioncu „Kempes” photos

 

 

 

 

 

 În 1988, Ovidiu Ioncu este cooptat în Cargo de la trupa Capricorn din Arad, în locul lui Leo Iorga.

Porecla „Kempes” i s-a dat datorită îndemânării în ale fotbalului şi a asemănării cu fotbalistul argentinian Mario Kempes. Pe 28 martie 2015 a lansat albumul „Regăsire” cu noua lui formaţie denumită de asemenea KEMPES, ca şi porecla artistului.

 La puţin timp după lansarea albumului Destin, Kempes are un accident de motocicletă, în care este rănit grav. A urmat un concert în semn de solidaritate ce a avut loc la Sala Polivalentă în care alături de Cargo au cântat Mircea Nedelcu, Berti Barbera, Vali Sterian, Iris, Weinberger şi alţii.

În 2003, după 15 ani de muncă în formaţia Cargo, Ovidiu Ioncu ‘Kempes” emigrează în Australia.

 La începtului lui 2012, Ovidiu Ioncu revine în ţară într-un nou proiect: Rezident EX, alături de care cântă doi ani, susţinând o serie de concerte.

Formaţia lansează în 2013 albumul „Alpha”.  Pe 23 noiembrie 2013, Ovidiu Ioncu anunţă plecarea de la Rezident EX şi înfiinţarea formaţiei KEMPES, alături de instrumentiştii formaţiei Gothic, cu care a înregistrat albumul „Regăsire”, lansat pe 28 martie 2015 printr-un concert la Berăria H din Bucureşti. Formaţia susţine numeroase concerte în ţară şi în Bucureşti.

 

 

1967: S-a născut la Bucureşti poeta Eugenia Ţarălungă. A urmat Facultatea de Tehnologie Chimică (1986-1991), Şcoala Superioară de Jurnalism (1993), Şcoala de radio BBC, Şcoala de televiziune BBC (1993-1994), cursuri de relaţii publice.

 

 

 

 

Eugenia Ţarălungă scrie o poezie în care limbajul are unul dintre rolurile principale, construieşte ideea, atitudinea, poeticitatea însăşi.

În prezent este redactor de carte la Editura Muzeul Literaturii Române.

A fost, în toamna anului 1988, membră a cenaclului Universitas. Din noiembrie 2014 este membră PEN Club.

 

 

 

1977: S-a născut la Medgidia,în jud.Constanţa, muftiul Cultului Musulman din România, Murat Iusuf .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  început să înveţe în România, dar pentru a putea studia teologia islamică şi-a continuat şcolarizarea începând din anul 1991 în Turcia. In 1995 a fost admis la Facultatea de Teologie Islamică „19 Mayis” din oraşul Samsun , pe care a absolvit-o în anul 2000.

  Din anul 2004 este doctorand în Drept Canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa,  cu tema tezei de doctorat: „Drepturile omului conform Dreptului Islamic şi Dreptului Canonic”.

  La 15 septembrie 2005, in urma alegerilor pentru numirea unui nou muftiu care  au avut loc  in Sura-Islam (Consiliul Sinodal) din care fac parte 15 clerici, 8 mireni, în urma expirării mandatului de 5 ani al muftiului  Bagâş Sanghirai , Iusuf Murat a fost ales imam la vârsta de 28 de ani, pentru un mandat de cinci ani.

Este cel mai tânăr muftiu din România şi a fost ales cu 19 voturi din cele 25 exprimate de membrii Sura-Islam.

 

 

 

 

1998: A murit Iosif Sava, muzicolog, realizator de emisiuni radio şi de televiziune (nascut Iosif Segal), creatorul  popularei emisiuni “Seratele muzicale” la TVR.

Provenea dintr-o familie de muzicieni evrei în care se făcea muzică de peste trei secole.

Tatăl său a fost  violonist la Filarmonica din Iaşi, iar bunicul său, care a fost unul din colaboratorii lui Gavriil Musicescu, a condus corul Mitropoliei din Iaşi.

Străbunicul său a fost printre primii absolvenţi ai Conservatorului înfiinţat de Al.I. Cuza.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  S-a nascut  in data de 15 februarie 1933, la Iasi.

Profesia sa de bază era cea de clavecinist şi pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987, în cadrul multor formaţii de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum şi Consortium Violae, precum şi ca partener de muzică de cameră al multor solişti români de marcă. 

Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), a fost distins cu o serie întreagă de premii, între care Premiul Academiei Române, şase premii ale UCMR, patru premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980).

A obtinut premiul Revistei Actualitatea muzicală; Premiul I (1981) şi Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical (1983) la Festivalul Naţional „Cântarea României”.

În 1996 a primit Premiul Centrului Internaţional Ecumenic pentru Dialog Spiritual „Pamfil Şeicaru”.

 A fost şi un scriitor prolific, scriind 44 de cărţi, 35 din ele despre muzică, şi peste 6000 de articole.

Intre scrierile sale remarcam : “Seismograf muzical”, “Majestatea sa muzica”, “Muzica si zgomotul lumii” .

 

 

 

 

2016: A murit Mihai Gingulescu, actor al Teatrului Naţional Târgu-Mureş;(n. 1940).

Din anul 1962, de când a absolvit Institutul de Teatru I.L. Caragiale din  Bucureşti, a fost actor la Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi unul dintre actorii fondatori ai secţiei române. 

 

 

 

 

 

 

 

Pe scena târgumureşeană a interpretat mai mult de 150 de roluri.

Intre anii 1991-1994 a fost director general al Teatrului Naţional Târgu-Mureş.

A fost de asemenea cadru didactic la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş. 

În anul 2014 i s-a dedicat o stea omagială în foaierul Teatrului Naţional.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/18/o-istorie-a-zilei-de-18-august-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.; 

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

18/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: