CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O întrebare care tot revine în atenția publicului : A plagiat EINSTEIN?

2012: Barack Obama (With images) | Einstein time, Albert einstein ...

Albert Einstein (1879-1955) s-a nascut in Germania, la Ulm. În 1921 a primit premiul Nobel în fizică. Lucrările sale însumeaza peste 50 de cărţi şi articole ştiinţifice si nonştiinţifice.

În 1999, postmortem, a fost numit de către revista Time “Omul Secolului” (“Person of the Century”) şi a fost desemnat  cel mai mare fizician al tuturor timpurilor.

 Este cunoscut îndeosebi pentru:

1. Teoria relativităţii (ideile ar fi fost  fost furate de la fizicienii Hendrik A. Lorentz (1853-1928) şi Jules H. Poincaré (1854-1912) şi Dаvid Gilbert)

2. Formula transformării energiei /E = mc2 (ideile ar fi fost  furate de la Dj. Thomson, 1881, Heaviside, 1889, De Pretto, 1903)

Dr. Veaceslav Stavilă se întreabă în  blogul său http://blog.nistru-prut.info/?p=1802 dacă “genialitatea” lui A. Einstein se explică prin faptul că între 1902-1909 a activat la Institutul de Patente din Elveţia ?

Celebra formula a lui Einstein E = mc2 are o geneza complicata si oarecum ambigua, având putin de-a face cu relativitatea, sustin doi fizicieni americani, care il acuza pe celebrul om de stiinta de plagiat.

Conform celor doi cercetatori, fizicienii Stephen Boughn de la Haverford College din Pensylvania si Tony Rothman de la Universitatea Princeton, care si-au publicat studiul in revista de specialitate arXiv, precursorul formulei celebre din teoria relativitatii ar fi Fritz Hasenohrl, profesor de fizica la Universitatea din Viena, in 1904, precizeaza PhysicsWorld.

 

 

 

 

Einstein, acuzat de plagiat, referitor la celebra formula E=mc2

 

 

În studiul efectuat pentru descoperirea istoricului celebrei formule, cei doi americani au atribuit ecuatia de echivalenta masa-energie lui Fritz Hasenohrl, care a obtinut-o sub forma E=3/8 mc2, in 1904.

De celebra relatie sunt legate si numele unor ilustrii fizicieni ai vremii, cum ar fi James Clerk Maxwell, Max von Laue, Philipp Lenard si Henri Poincare.

Intr-o lucrare datând din 1904, publicata in analele vremii, profesorul Fritz Hasenohrl, de la Universitatea din Viena, elevul reputatului Ludwing Boltzmann si succesorul lui la catedra de fizica, este cel care ar fi gasit, de fapt, relatia masa-energie.

Laureat al premiului Nobel, Philipp Lenard este cel care a incercat sa desparta numele lui Einstein de Teoria relativitatii, inca de la inceputul secolului XX, care nu poate fi vazută  decât doar ca un produs de „stiinta evreiască”.

Profesorul Fritz Hasenohrl a fost laudat la vremea respectiva chiar de un alt titan al fizicii, Erwin Schrodinger.

Rothman a declarat ca „Hasenohrl, austriacul, a fost probabil fizicianul de frunte al vremii sale” si poate ar fi realizat mult mai multe, daca nu ar fi fost ucis in Primul Razboi Mondial.

Relatia masa-energie a fost indelung discutata la vremea respectiva, chiar si de Henri Poincare, care declara ca radiatiile electromagnetice ar avea si impuls si in mod evident si o masa in conformitate cu formula E=mc2.

Fizicianul german Max Abraham a sustinut ca electronul in miscare interactioneaza si dobandeste o masa aparenta data de formula E=3/4 m c2, acceptata si de Hasenohrl, un an mai târziu .

O documentație științifică privind plagierea teoriei relativității a lui Einstein, este expusă în lucrarea : „Albert  Einstein: un incorigibil plagiator” care dezvăluie metoda lui Einstein de manipulare a credibilității pentru contemporanii săi, care retipărește lucrări anterioare sub sloganele sale, ce demonstrează prin argumente logice formale că Albert Einstein nu ar fi putut trage concluziile sale fără o cunoaștere prealabilă a lucrărilor copiate, de care nu face referință.

Numeroase citate republicate de contemporanii săi, dovedesc că aceștia au fost conștienți de plagiatul lui.

 

 

 

 

 

 Stephen Boughn de la Haverford College din Pensylvania, Hasenohrl, Poincare, Abraham si alti adepti ai teoriei eterului au sugerat că există o masă inerțiala asociata cu energia electromagnetica, chiar daca aceasta nu poate fi in acord cu constanta de proportionalitate.

Si fizicianul Enrico Fermi ar fi studiat scrierile austriacului din acea vreme.

Robert Crease, professor si specialist in domeniul filozofiei si istoriei stiintei de la Universitatea Stony Brook din New York, considera ca adesea cei care se ocupa cu istoria stiintei considera ca „Einstein nu a existat”, meritul fiind al comunitati stiintifice internationale a vremii, iar toate studiile au convers spre realizarea teoriei relativitatii speciale si chiar au determinat-o.

Pana in prezent, cei doi fizicieni americani, recunoscuti in comunitatea stiintifica, sunt singurii care au studiat scrierile lui Fritz Hasenohrl.

Tony Rothman, de la Universitatea Princeton, considera ca, daca Fritz Hasenohrl ar fi postulat doar faptul ca energia este proportionala cu masa, alta ar fi fost pozitionarea sa in istoria stiintei.

Problema este extrem de controversata, fizicianul Clifford Will de la Universitatea Washington, din St. Louis, specialist in domeniul relativitatii, considera ca studiul recent publicat este foarte interesant, iar analiza realizata de cei doi americani este pertinenta, si chiar poate duce la rescrierea Istoriei Fizicii de la inceputul secolului XX.

Oricum, Einstein si-a afirmat prioritar relatia masa-energie, fiind totusi creditat inca din 1907 chiar de marele Max Planck. Scrierile vremii ii posteaza pe Hasenohrl si Einstein, in 1911, la faimoasa conferinta Solvay, impreuna cu alti fizicieni ilustri ai vremii.

Intrebarea care persista si genereaza controverse este daca marele Einstein ar fi stiut de scrierile si studiile lui Fritz Hasenohrl, atunci cand a postulat relatia masa-energie scriehttps://ziare.com/ einstein-acuzat-de-plagiat .

În 1999 analizele ştiinţifice şi istorice despre naşterea teoriei relativităţii au condus la concluzia clară că adevăratul creator al teoriei a fost Henry Poincare şi că lucrarea lui Einstein a fost un plagiat. Este greu de înţeles cum Einstein a elaborat o teorie de asemenea amploare în doar câteva săptămâni în condiţiile în care  anterior nu publicase nimic în acest sens.

 

În ultimii ani au fost descoperite două noi elemente semnificative:

a) absenţa recenziilor a două texte majore a  teoriei lui Poincare în Analele de Fizica germane, în ciuda meticulozităţii nemţeşti, a altor trei texte despre studiile sale din 1905, fiind recenzate doar diverse texte ştiinţifice de mai mică importanţă.

b) ignorarea aparent deliberată a trei studii majore despre relativitate prezentate de fizicianul francez la seminarul “  teoria electronului”, organizat în iunie/iulie 1905 la Universitatea din Gottingen. Primul text reprezintă faimoasa notă relativistă către Academia din Paris despre dinamica electronilor, al doilea era memorandumul trimis lui Hendrik Lorentz în mai 1904 iar al treilea descria  principiile relativităţii susţinute de Poincare la Conferinţa  Mondială de Ştiinte din Saint-Louis, din septembrie 1904.

Mai mult de atât, în ianuarie 1905, Societatea de Matematică din Göttingen a organizat un seminar tocmai despre teoria relativităţii enunţată de Poincare.

Apariţia acestei situaţii trebuie însă căutată în relaţiile tensionate existente între Franţa şi Germania la începutul secolului XX. David Hilbert, invidios pe descoperirile lui Poincare a decis să reacţioneze, organizând o maşinaţiune cu scopul de a oferi Germaniei laurii muncii francezului. Iar cum riscurile se dovedeau a fi imense, era nevoie de o persoană  care să şi le asume.

Acea persoană a fost un mărunt funcţionar la Oficiul de patente şi brevete din Berna, Albert Einstein.Universitatea din Gottingen, la care au studiat Gauss, Riemann sau Lejeune-Dirichlet era considerată la acea dată polul mondial al matematicilor şi al cercetărilor ştiinţifice.

În 1905 universitatea se afla sub conducerea lui David Hilbert, un matematician de prim rang.

În acel an premiul Bolay pentru matematică a fost pierdut de Hilbert în favoarea lui Henry Poincare, lucru care a născut o imensă frustare în mediile academice germane.

Arnold Sommerfeld,  Herglotz şi Wiechert au încercat pe parcursul toamnei lui 1904 şi iernii următoare să publice trei lucrări despre electronul superluminic, electronul care se mişcă cu o viteză superioară luminii in vid, în jurnalul universităţii.

Sommerfeld, fizicianul care a îmbunătăţit modelul de atom descoperit de Niels Bohr pentru a fi compatibil cu relativitatea şi mecanica cuantică, a publicat chiar şi într-o revistă olandeză un studiu în care concluziona că ”transformările lui Lorentz”, o ipoteză revoluţionară a cunoscutului fizician olandez, nu poate fi folosită.

 În aceste condiţii, în mijlocul pregătirilor pentru seminarul din vara lui 1905, a apărut nota lui Poincare care postula clar şi argumentat: nici un corp  material nu poate depăşi viteza luminii în vid.

În toamna lui 1905, imediat după publicarea aşa-ziselor teorii ale lui Einstein, Max Planck organizează un colocviu internaţional în care îl numeşte pe acesta ”noul Copernic”.

 

Adevăratul Einstein

Albert Einstein era departe de a fi un geniu. Considerat retardat mintal din cauza incapacităţii sale de a vorbi până la vârsta de 5 ani, încă din primii ani de şcoală el a dovedit slabe calităţi.

La vârsta de 15 ani, a părăsit băncile şcolii fără nici o diplomă.  Einstein însuşi recunoştea într-un ziar al scolii că e lipsit de imaginaţie şi abilităţi practice.

În 1895 pică un simplu examen de intrare la Politehnica din Zurich, singura instituţie care nu cerea dovada absolvirii cursurilor liceale. Examenul era constituit din probleme de matematică, pe care Einstein nu le-a putut rezolva.

A urmat o şcoală economică mai modestă, la Aarau, sperând ca după absolvire să prindă un post academic. Incapabil să finalizeze cursurile unei şcoli, cum şi-ar fi dorit, şi descurajat de recomandările profesorilor de a nu-şi continua studiile, se angajează, cu ajutorul unui coleg şi  prieten,  Marcel Grossman, viitor co-autor al teoriilor sale, la Oficiul de Patente din Berna.

A fost angajat ca expert tehnic gradul trei, abia în 1906, la un an  după elaborarea celebrelor sale lucrări, fiind ridicat la gradul doi. Activitatea sa în cadrul oficiului nu era, cum s-ar putea crede, bazată pe fizici cuantice sau teorii ale fizicii, ci viza revizuirea zilnică a documentaţiei tehnice a diferitelor patente.

A lucrat la oficiu până în 1909, perioadă în care a încercat fără succes să prindă o poziţie în cadrul unei universităţi. Surprinzator, în condiţiile unui program încărcat, fără acces la orice lucru asociat unei lucrări academice, Einstein a elaborat în timpul său liber patru eseuri despre mecanica cuantică pe care le-a publicat în 1905.

Neputând să ofere o justificare a acestei situaţii, Einstein lăsa să se înţeleagă că o parte din idei i-au venit în somn şi că documentele care au condus la dezvoltarea tezelor sale s-au pierdut din cauza războiului, deşi acea perioadă o petrecuse într-un stat neutru, Elvetia.

Abia în 1909 Einstein primeşte un post universitar insignificant, profesor asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zurich, adevărata sa carieră constând în cea de jurnalist la o publicaţie evreiască, timp de alţi 10 ani.

Căsnicia cu Milena Marici a durat până în 1919, iar cei doi baieţi rezultaţi au fost diagnosticaţi ca ambii suferind de schizofrenie, o boală ereditară.

Pe lângă Poincare, Einstein s-a mai “inspirat” şi din studiile lui Hendrik Lorentz, Olinto di Pretto, care în 1903, publica în revista ştiinţifică Atte, celebra formulă e=mc2, Heinrich Hertz sau scoţianul James Maxwell.

În 1953, Edmund Whittaker publică o carte, ”Teoria relativităţii lui Lorentz şi Poincare”, în care demonstrează cu documente cum s-a dezvoltat teoria, istoria sa precum şi sursele primare plagiate de Einstein în lucrările sale.

Reactia acestuia, încă în viaţă, la acuzele aduse a fost aceeaşi cu aportul său real în domeniul fizicii: inexistentă, scrie Emil Goga

Alte analize ale  operei lui Einstein care au dus la concluzii similare

Un posibil plagiat a lui Einstein după Poincaré, di Pretto, Lorenz, Hertz şi Maxwell privind teoria relativităţii a fost sesizat în 1953 de către Edmund Whittaker care a publicat o carte, „Teoria relativităţii a lui Lorentz şi Poincaré” şi în care demonstrează cu documente cum s-a dezvoltat teoria, istoria sa precum şi sursele primare plagiate de Einstein în lucrările sale.

Reacţia acestuia, încă în viaţă, la acuzele aduse a fost aceleaşi cu aportul său real în domeniul fizicii: inexistentă !

În 1999 analizele ştiinţifice şi istorice despre naşterea teoriei relativităţii au condus la concluzia clară că adevăratul creator al teoriei a fost Henry Poincaré şi că lucrarea lui Einstein a fost un plagiat.

Este greu de înţeles cum Einstein a elaborat o teorie de asemenea amploare în doar câteva săptămâni în condiţiile în care anterior nu publicase nimic în acest sens.

 O explicaţie plauzibilă a plagiatului este legata de Universitatea din Göttingen, la care au studiat Gauss, Riemann sau Lejeune-Dirichlet, care era considerată la acea dată polul mondial al matematicilor şi al cercetărilor ştiinţifice.

În 1905 universitatea se afla sub conducerea lui David Hilbert, un matematician de prim rang. În acel an premiul Bolay pentru matematică a fost pierdut de Hilbert în favoarea lui Henry Poincaré, lucru care a născut o imensă frustare în mediile academice germane.

 Apariţia acestei situaţii trebuie însă căutată şi în relaţiile tensionate existente între Franţa şi Germania la începutul secolului XX. David Hilbert, invidios pe descoperirile lui Poincaré a decis să reacţioneze, organizând o maşinaţiune cu scopul de a oferi Germaniei laurii muncii francezului.

Iar cum riscurile se dovedeau a fi imense în caz de plagiat, era nevoie de o persoană care să şi-l asume.

Acea persoană a fost un mărunt funcţionar la Oficiul de patente şi brevete din Berna, Albert Einstein, care a scris între anii 1902-1904 diverse lucrări in domeniul termodinamic şi părea că ar fi în temă cu problematica abordată de francez.

Pe lângă Poincaré, Einstein s-a mai „inspirat”, însuşit şi promovat studiile lui Hendrik Lorentz, Olinto di Pretto, Heinrich Hertz sau a scoţianul James Maxwell, care în 1903 publica în revista ştiinţifică Atte celebra formulă E=mc2 (care cuantifica energia disponibilă a materiei).

 Având IQ-ul de 160, Einstein pledează pentru existenţa unui om deosebit de inteligent, chiar dacă inteligenţa lui a fost una speculativă (dovadă, multitudinea de lucrări extraştiinţifice publicate, peste 150, comparabile cu cele ştiintifice) care-l face astăzi  cunoscut pentru faptele sale de plagiat ca un „hoţ genial„, scrie Prof.univ.dr.ing.Eur.Ing.TIBERIU ŞTEFAN MĂNESCU, membru corespondent al Academiei de Ştiinte Tehnice din România în publicația http://www.argument-cs.ro/ si-albert-einstein-a-plagiat.

https://groups.google.com/forum/#!topic/fizica70/759hxW5jXOs

http://www.biblebelievers.org.au/einstein.htm

https://www.theguardian.com/world/1999/nov/11/rorycarroll

https://basarabialiterara.com.md/?p=30085

 

 

 

30/06/2020 Posted by | stiinta | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Centrul pentru Controlul Bolilor din Coreea de Sud (KCDC) a anunțat că pacienții care au fost testați pozitiv cu coronavirus după ce s-au vindecat, nu sunt contagioși

Ce au descoperit medicii sud-coreeni la pacienții reinfectați cu coronavirus

 

 

 

Ce au descoperit medicii sud-coreeni la pacienții reinfectați cu coronavirus ?

 

 

Pacienții care au fost testați pozitiv cu coronavirus după ce s-au vindecat și au fost externați nu sunt contagioși, au spus oficialii sanitari din Coreea de Sud, în cadrul unui anunț oficial, relatează CNN, citat de DIGI24.ro. și https://radiochisinau.md 

Potrivit https://edition.cnn.com/world, Centrul pentru Controlul Bolilor din Coreea (KCDC) a făcut anunțul după ce a realizat o analiză a 108 cazuri și după investigații epidemiologice pe 285 alte cazuri pentru a determina dacă pacienții cu coronavirus ar trebui să fie carantinați timp de două săptămâni după ce sunt externați.

 

 

 

Directorul centrelor sud-coreene pentru controlul bolilor, Jung Eun-kyeong, vorbește în timpul unei conferințe de presă la Seul, pe 23 ianuarie.  

 

Foto: Directorul centrului sud-corean pentru controlul bolilor, Jung Eun-kyeong,  în timpul unei conferințe de presă la Seul (Ahn Young-Joon / AP).

 

Medicii coreeni au testat 790 de contacte ale celor care s-au reinfectat după ce au fost declarați vindecați și externați din spital.

Au descoperit că niciunul dintre ei nu s-a infectat.

Ulterior anunțului, regula care cerea ca pacienții vindecați să petreacă 2 săptămâni în carantină a fost eliminată.

Directorul KCDC, Jung Eun-Kyeong, a spus că autoritățile sanitare încă nu au dovezi concrete cu privire la motivul pentru care unii pacienții sunt testați pozitiv din nou după vindecare, însă a adăugat că unii experți cred că este vorba de o detectare fals-pozitivă – testele detectează fragmente de virus mort.

 

18/05/2020 Posted by | stiinta | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dezvăluirile unui medic american privitoare la manipularea numărului morților de COVID-19. VIDEO

 

 

 

 

Traducere în limba română :

 


Moderator: Doamna Annie Bukacek este medic internist la cabinetul medical Hosanna din Kallispell, Montana (SUA).

Practică medicina de peste 30 de ani, cea mai mare parte a acestor ani, în statul Montana (din SUA).

Este absolventă a facultății de medicină de la Universitatea statului Illinois din Chicago, și a făcut stagiul și rezidențiatul în medicină internă la Universitatea de Științe Medicale din Oregon.

Dr. Annie este membră în conducerea Consiliului American al Medicilor, filiala Montana. În 2019 a câștigat premiul ACP pentru excelență în îngrijirea medicalăîn comunitatea sa.

Este membră în consiliul de conducere al asociației medicale din Montana.

A fost votată cea mai bună doctoriți de familie din comitatul Flathead în 2012 și 2019 și este membră în comisia de sănătate a comitatului Flathead, a fost președintă a coaliției pro-viață din Montana din 2008 și este membră a comitetului de conducere al asociației de tir din Montana.

Este mamă a 5 copii și bunică a 12 nepoți.

Să-i urăm bun venit doamnei dr. Annie Bukacek! (aplauze)

Min.1:50 Annie Bukacek: Mulțumesc pentru prezentare. Într-o vreme cînd a spune adevărul e considerat o amenințare pentru siguranța națională, sîntem binecuvîntați că avem un trecut care spun adevărul.

Voi citi de aici, ca să nu fac comentarii prea lungi. Voi discuta azi despre certificatele de deces. Restricțiile fără precedent impuse de guvern se bizuie pe presupusa mortalitate dată de COVID-19.

Se bizuie această rată a mortalității pe adevăr?

Am pus următoarea întrebare ieri pe facebook: Știe cineva vreo persoană care avea o stare de sănătate de bază bună să fi fost spitalizată doar pentru COVID-19 și care ar fi murit de COVID-19? Asta a fost întrebarea mea.

Am pus întrebarea în acest fel fiindcă dacă știi pe cineva personal poți știi și amănunte despre situația sa de sănătate și despre caz.

A avea rezultat pozitiv la COVID-19 nu înseamnă că ai boala.

Chiar punând întrebarea în acest fel am primit răspunsuri de la oameni care spuneau că știu pe nevasta unui prieten al unui prieten al unui nepot din New York.

Cineva mi-a spus „da” dar n-a dat amănunte, deși i-am cerut să dea amănunte.

Am primit 350 de comentarii și am primit zeci de răspunsuri de „nu”.

Ultima oară cînd am verificat erau 3 sau 4 care au răspuns „da”, dar fără să dea amănunte.

Dar chiar și acestor 3-4, să le dăm beneficiul îndoielii că au răspuns sincer pe cât cunoșteau ei de bine, înseamnă asta că persoana pe care o cunoșteau a fost afectată de COVID-19?

Cei care își pun întrebări vor să știe: sînt morțile raportate de covid-19 cu adevărat morți pricinuite de covid-19?

Pentru a răspunde la asta trebuie să discutăm despre certificatele de deces, fiindcă acestea sînt sursa de informații cu privire la mortalitate.

Discuția despre certificate de deces nu este una plăcută.

Cu toții am pierdut oameni dragi. Totuși trebuie să vorbim despre ele, căci pe baza lor se socotește așa-numita mortalitate a covid-19.

Hotărâri care schimbă istoria se bizuie pe aceste date, în ciuda faptului că ele sînt complet greșite, se bizuie pe date care sînt insuficiente și deseori inexacte.

Puțină lume știe cîtă putere e dată legal doctorului ori medicului legist care iscălește certificatul de deces. De unde știu asta?

De 30 de ani completez certificate de deces. Mult mai des decît recunoaștem, noi nu știm motivul morții când completăm un certificat de deces. Asta-i viața. Sîntem doctori, nu Dumnezeu.

Rareori se fac autopsii, și chiar când se fac autopsii pricina morții nu e totdeauna lămurită.

Doctorii fac cea mai bună estimare posibilă, completează formularul și apoi această cauză a morții e băgată într-o bază de date pentru a fi folosită într-o analiză statistică, care dă apoi date inexacte, după cum vă puteți da seama.

Aceste cifre inexacte sînt apoi acceptate ca informații sigure, deși multe dintre ele sînt false.

Deci, chiar înainte să auzim despre COVID-19, certificatele de deces se bizuiau pe presupuneri și estimări ale specialiștilor, care apoi nu mai erau puse la îndoială.

Când e vorba de COVID-19, apare o răstălmăcire suplimentară a datelor din faptul că moartea pricinuită de COVID-19 nu are o definiție universală.

Instrucțiunile actualizate ieri ale Centrului de Control al Bolilor încă spun că „datele” de mortalitate includ atît cazuri confirmate cît și cele presupuse de COVID-19.

Asta-i de pe saitul lor. Tălmăcire: Centrul de Control al Bolilor socotește atît cazurile adevărate de COVID-19 cît și estimările speculative de CIVOD-19 la fel.

Le numește pe amândouă „morți datorită COVID-19”. Automat, ei supraestimează numărul adevărat al morților, după cum ei înșiși au recunoscut.

Înainte de COVID-19, oamenii aveau șanse mai mari să aibă scris pe certificatul de deces pricina reală a morții dacă mureau într-un spital.

De ce e mai exact cînd pacientul a murit la spital? Pentru că la spital doctorii au la dispoziție examinările pacientului, analizele de laborator, radiografiile, pentu a ghici în mod competent.

Se apreciază că 60% dintre oameni mor la spital, dar nici la cei morți la spital pricina morții nu e întotdeauna sigură, mai ales la cei care au mai multe probleme medicale, fiecare dintre ele putând pricinui moartea.

Cazuri clare de moarte pot fi traumatism cranian, în caz de accident de mașină, epilepsie, astm, septimcemie de la o infecție generalizată, anevrism cu ruptură, cancer în metastază, atac de cord, atac cerebral, embolie pulmonară.

Voi discuta dspre inexactitățile la cauza morții la morții din spitale odată cu introducerea testelor de COVID-19.

Există deasemeni cauze neclare ale morții la cei morți în ambulanțe. Asta e realitatea.

Un exemplu poate fi cineva cu mai multe boli mortale căruia i se oprește respirația și moare înainte ca o evaluare să poată fi făcută. A fost boala de plămîni sau cea de inimă care l-a făcut pe pacient să aibă greutăți la respirație și să cheme ambulanța?

Sau a fost o pneumonie simultană, sau altă problemă? Nu putem ști fiindcă pacientul a murit înainte de a i se putea face o evaluare. Se estimează că în această țară 60% dintre oameni mor la spital, 20% mor acasă și 20% mor în cămine de îngrijire.

Adevărata pricină a morții în aceste situații rămîne de obicei necunoscută. Certificatul de deces este completat cu cea mai bună estimare competentă.

Cauze necunoscute ale morții includ bătrîni or tineri cu probleme de inimă care mor pașnic în timpul somnului. Nu este acceptat să trecem „bătrînețe” la cauza morții, deși deseori ar fi mai exact decît ce notăm ca pricină a morții în certificatul de deces. Avem voie să trecem la pricina morții arteroscleroză, o boală vasculară, și asta poate fi cea mai bună presupunere în multe din aceste cazuri. Dar este ea cu adevărat pricina? Cine știe? Numai Dumnezeu din ceruri știe. Îngăduiți-mi să vă dau o pildă din viața reală. Tatăl unui pacient al meu a murit în urmă cu 17 ani.

Era bătrîn și avea cancer în stare teminală. Avea deasemeni și boală de inimă, dar era prea bătrîn și bolnav ca să i se poată face operație. Cînd s-a apropiat de sfîrșitul vieții, s-a îmbolnăvit de ceea ce părea o pneumonie. Pacientul meu, fiul acestui om, a stat lîngă tatăl său lîngă patul de moarte, acasă, pînă bătrînul a murit.

Nimeni altcineva n-a fost acolo. Cel de la pompe funebre a fost chemat să ridice leșul la ora 2 noaptea. Ziua următoare casa funerară a sunat la telefon și l-a întrebat pe fiul răposatului la ce oră a murit și care a fost pricina.

Certificatul de deces a notat estimarea făcută de fiu. Pricina morții declarată de fiul celui răposat a fost făcută oficială. Mortul a fost incinerat, deci n-a existat vreo a 2-a evaluare. Acel om nici măcar n-a avut vreo pregătire medicală să dea diagnosticul către cel de la pompe funebre.

Asta se întîmplă mereu, mai ales în zonele sărace și la sate. În cazul acesta, pricina exactă a morții avea vreo importanță? Nu prea. Dar azi, cînd guvernul face schimbări majore care ne ating drepturile constituționale, iar aceste schimbări se bizuie pe statistici inexacte, contează.

Formularul standard american pentru certificatul de deces include o rubrică pe care scrie „pricina imediată a morții”, urmată de 2 sau 3 rubrici cu „antecedente care au dus la cauza imediată” și 1 sau 2 rubrici cu „alte probleme de sănătate semnificative care au contribuit la moarte, dar nu sînt strîns legate de cauza imediată”.

De pildă: Pricină imediată a morții – septicemie, cauză antecedentă – pneumonie pneumococică, alte probleme de sănătate semnificative – boală pulmonară obstructivă cronică (BOPC). Să combinăm informațiile pe care vi le-am dat pînă acum legate de munca de estimare la certificatele de deces și s-o aplicăm la COVID-19. În actualul climat medical presupun că majoritatea pacienților spitalizați vor fi verificați pentru COVID-19.

Deasemeni, știm deja în acest moment că majoritatea celor care sînt pozitivi la COVID-19 au simptoame ușoare sau deloc. Așadar, a ieși pozitiv la restul de COVID-19 nu înseamnă că persoana e bolnavă, sau dacă moare, că a murit din acest motiv. Trebuie să înțelegem cum Centrul de Control al Bolilor și sistemul național de statistică îi instruiește pe medici să completeze certificatele de deces cu COVID-19.

Fiți atenți și gîndiți-vă ce vă zic. Presupunerea de moarte datorată COVID-19 poate fi făcută chiar și fără nici o testare.

Doar pe baza unor presupuneri, moartea poate fi raportată publicului ca o nouă moarte datorată COVID-19.

Instrucțiunile din 24 martie 2020 ale sistemului național de statistică spun, citez:

„La codificarea și alegerea cauzei principale a morții, se așteaptă în cazul COVID-19 să fie de cele mai multe ori cazua principală”. Încheiat citatul.

Raportul Centrului de Control al Bolilor de ieri cu privire la numărul de cazuri spune că numărul morților e „preliminar” și n-a fost confirmat.

Citez: „rezultatele sînt preliminare și n-au fost confirmate”. Încheiat citatul de pe saitul Centrului de Control al Bolilor. Aici este un citat cu încă mai mult tîlc. Steven Short, directorul național al departamentului de statistici de sănătate, spune în răspunsul către organizația „Alertă COVID-19”.

Citez: „Trebuie să fie declarat COVID-19 pe un certificat de deces numai după un test confirmat?”. Verificați-i răspunsul.

Citez din raportul după care am o copie: „COVID-19 trebuie să fie raportat pe certificatul de deces pentru toate situațiile cînd boala a pricinuit sau se presupune că a pricinuit ori contribuit la moarte.

Emitenții certificatului trebuie să includă cît mai multe amănunte posibile pe baza cunoștiințelor lor despre caz, înregistrări medicale, analize de laborator etc.”. Am încheiat citatul.

Voi sînteți convinși că guvernul le cere doctorilor să facă cea mai bună estimare posibilă. Nu e așa. Fapt: „COVID-19 pricină a morții”, încheiat citatul, și „se presupune COVID-19 ca pricină a morții”, încheiat citatul, nu sînt același lucru.

Pentru cei care au murit din alt motiv și avînd întîmplător rezultat pozitiv la testul de COVID-19, a muri de COVID-19 nu e același lucru cu a muri cu COVID-19.

Aproape am isprăvit, dar vreau să lămuresc procesul cu exemplul unui alt pacient.

E o situația care se poate întîmpla des, nu mă gîndesc la un pacient anume. Să zicem că un pacient bolnav are acasă probleme respiratorii. Este intubat acasă. E dus cu ambluanța la spital. E pus la un ventilator la terapie intensivă, i se dau antibiotice pentru o presupusă septicemie.

I se dă perfuzie pentru că i-a scăzut presiunea sîngelui. I se găsește bacteria pneumococ în sînge. La radiografie se vede că are pneumonie. În ciuda eforturilor medicilor, moare după 2 zile.

Cum am spus, acest scenariu nu e neobișnuit. Pacientul e găsit pozitiv la COVID-19. Doctorul are posibilitatea să treacă pe certificatul de deces COVID-19 ca pricină imediată ori ca antecedent, deoarece doctorul presupune că la moarte a contribuit COVID-19.

În oricare din cazuri, merge în baza de date ca moarte pricinuită de COVID-19.

Să recapitulăm: Dacă un pacient iese pozitiv la COVID-19 și moare din altă pricină, precum septicemie pneumococică, ar fi exact să spunem că acea pesoană a murit cu COVID-19, nu de COVID-19. Dar după îndrumările Centrului de Control al Bolilor, acest caz va fi trecut ca încă o moarte pricinuită de COVID-19.

Și vor merge la următoarea moarte discutabilă pe care o vor eticheta COVID-19, și asta continuă.

Puteți vedea cum au fost făcute statisticile să arate înspăimîntător, cînd e așa de simplu să adaugi cifre la baza de date oficială. Aceste cifre false sînt apoi confirmate de Centrul de Control al Bolilor, prin raportul lor de ieri, 4 aprilie.

Am scos la imprimantă aceste rapoarte pentru cazul că mai multă lume va începe să se uite pe saitul lor și ei vor hotărî că este prea mult adevăr pentru noi.

Nădăjduiesc că am fost în stare să-mi expun opinia. Numărul adevărat de morți de COVID-19 nu este cel care li se spune oamenilor și pe care ei îl cred.

Cîți oameni au murit de COVID-19? Se paote doar ghici. Doar Dumnezeu știe. Dar pe baza felului cum sînt completate certificatele de deces putem fi siguri că numărul e mai mic decît ni s-a spus.

Pe baza unor date inexacte și incomplete, oamenii sînt terorizați de creatori de panică pentru a renunța la libertate. Mulțumesc (aplauze).

Am o adăugire: Nu poți avea o rată a mortalității corectă fără să testezi un număr mare de oameni. Dar asta e alt subiect. Dar e o vorbă veche: Cifrele nu mint. Mincinoșii născocesc cifre.

Mulțumesc.

28/04/2020 Posted by | stiinta | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: