29 august 1917: Proclamarea independenței primului stat al aromânilor din sudul Dunării

Proclamarea Independenței Pindului

Site-ul http://independenta-pindului.ro/context/4 consemnează că în data de 29 august 1917, românii din Munții Pindului și-au proclamat independența față de greci, în condițiile în care situația de pe frontul din nordul Italiei, precum și tratativele cu noua putere greacă a lui Venizelos care a presat în repetate rânduri cartierul general italian spre a-i fi predată administrația zonelor din Masivul Pind, forțele italiene s-au retras.

În vacumul de putere creat, notabilitățile locale aromâne au proclamat la 29 august 1917 independența Pindului s-a format tot atunci un comitet compus din 7 persoane: Dr. Demetru Diamandi, Ianaculi Dabura, Mihali Teguiani, Tache Nibi, Zicu Araia, Alcibiade Diamandi și Sterie Caragiani, cu rol decizonal, asemenea unui cvasi-guvern.

Acest comitet provizoriu a trimis comisarului general al Italiei la Ianina, Francesco Fazzi următoarele: „Față de noua ocupațiune grecească, ce ne amenință, și care a fost inițiată la Abela prin acte de abuz de putere și de represalii, populația română din Pind, răsculată ca un singur om, și înaintea unor meetiguri impunătoare, a proclamat independența sa, sub protecțiunea Italiei.”

 Foto: Harta primul stat intitulat Republica Pindului declarata de Alkibiade Diamandi in timpul ocupatiei italiene în 1917.

Regiunea Pind se întinde în partea de sud a Albaniei și Macedoniei, precum și nord-vestul Greciei.

 Autonomia aromânilor din Peninsula Balcanică a fost  sprijinita pe mai multe planuri de România, începând cu anii 1860, imediat după Unirea Principatelor.

Prima încercare de a întemeia un stat al aromânilor i-a aparţinut lui Alcibiade Diamandi di Samarina, care în 1917 a înfiinţat  în sudul Albaniei ocupate de italieni, o Republică Aromână a Pindului.

Foto: Alcibiade (Alchiviad) Iamandi, (n. 13 august 1893, Samarina, Grecia – d. 9 iulie 1948, București, România), om politic aromân din Grecia, un mare susținător al identității naționale a aromânilor din Balcani,și luptător împotriva elenizării comunității aromâne din regiune.

În  1912 Diamandi a plecat (ca de altfel mulți alți aromâni din Grecia) în România, unde s-a înscris și absolvit Academia Comercială din București.

Când România a intrat în primul Război Mondial, în 1916, Diamandi s-a oferit voluntar în serviciul militar, servind ca ofițer.
Fiind unul dintre susținătorii vehemenți ai aromânilor din regiunea Pindului, el a cerut insistent italienilor și României să susțină organizarea comunității băștinașe aromâne într-un canton autonom.

Charismaticul politician anti-grec şi propagandist aromân din Grecia, Alcibiade Diamandi spera să realizeze un stat care să cuprindă întreg nord-vestul grecesc.

În 1917, cu sprijinul trupelor italiene, el avea să înfiinţeze în Grecia și Albania, Republica Pindului şi Republica Korcea, state autonome sub protectorat italian.

Acestă acțiune de emancipare națională a aromânilor, a fost denumită mai târziu în bibliografii „Principatul Pindului”, dar a primit un răspuns negativ din partea României, precum și de la italieni.

După retragerea italienilor din Epir, situația aromânilor implicați în mișcarea de independență politică din Pind a devenit extrem de critică.

Consulul român de la Ianina a obținut prin intermediul diplomaților italieni garanții formale de la guvernul elen că nu se va deda la represalii asupra aromânilor.

Autoritățile elene urmau sa fie controlate de emisari diplomatici italieni, care urmau să fie trimiși în principalele localități aromâne din Pind.

Însuși premierul grec Venizelos declara că nimeni nu va avea de suferit, numai că, la 7 septembrie 1917, după ce trupele grecești au intrat în Samarina, autoritățile elene au trecut la acțiuni de represalii, amnistia generală promisă nefiind acordată.

Din cauza persecuțiilor, aromânii refugiați nu s-au mai putut reîntoarce în localitățile lor de origine.

La fața locului noua administrație greacă nu s-a dezmințit, aplicând localnicilor aromâni un regim barbar de arestări, maltratări, violențe și amenințări. Nu întâmplător, notabilii aromâni au fost primii care au căzut victime reinstaurării oblăduirii grecești.

Pentru a nu fi ucis de miliţiile albaneze şi greceşti, Alcibiade Diamandi alături de alți notabili aromâni pindeni au ales să formeze la Arghirocastro (în Albania), o delegație aromână care să poată pleda în plan internațional cauza unei autonomii largi pentru ținuturile locuite de urmașii romanității orientale din părțile masivului Pind, după care a plecat la Roma, unde a devenit un apropiat al staff-ului noului dictator în ascensiune Benito Mussolini.

Ceva mai târziu i-a fost emis un pașaport românesc și a putut  să călătorească în Grecia.

Potrivit autorului grec Stavros Anthemides, Diamandi a fost „iertat” de autoritățile elene pentru rezistența lui față de politica  de asimilare a aromânilor abia în 1927.

Cu toate înfrângerile suferite de luptătorii pentru cauza crerii unui stat al aromânilor din Balcani, ideea nu a pierit !

Iată ce scria în presa vremii un ceh către aromâni, cu prilejul aniversării a zece ani de la proclamarea independenței primului Principat al Pindului

România mică aromânească.

Aromâni!

Astăzi sunt zece ani de când aţi ridicat steagul libertăţii pe plaiurile Pindului. Atunci, după veacuri de robie, Pindul a devenit iarăşi independent. Dar soarta crudă a încercat din nou tenacitatea şi răbdarea noastră. După două luni n’a rămas din realitatea dulce, decât o amintire.

Totuşi păstraţi încrederea. Momentul vostru vine, în ciuda tuturor pierderilor aşa de mari, ce aţi suferit prin desnaţionalizare. Ce e drept, aţi pierdut prea mult numericeşte, însă ce e lucru principal, pământul pe care sunteţi născuţi, a rămas al vostru din punctul de vedere al evoluţiei naţiunilor.

Individualitatea unei naţiuni, ori a unei ramuri este dată nu numai prin indivizii săi, ci şi prin pământul pe care s’a născut. Şi o naţiune, ori o ramură, moare numai după ce a pierdut din punctul de vedere al evoluţiei naţiunilor şi acest pământ, cu alte cuvinte, numai după ce a fost aşa de slăbită, încât s’ar putea naşte pe pământul ei o nouă naţiune.

Ramura meglenoromână moare, fiind aşa de slăbită că pe pământul ei s’a putut naşte naşte naţiunea bulgară. Ramura rumără moare, fiind aşa de slăbită, încât pe pământul ei s’a putut naşte naţiunea sârbo-croată. Din contra, pe teritoriul ţinuturilor pindo-române, cari cuprind întreaga regiune ţărmurită prin Marea Ionică, râurile Semeni, Devol şi Bistriţa, Marea Egee, Munţii Othrys, linia ce merge din capătul de Vest al acestor munţi până la golful Arta, nu s’a născut din timpul în care s’a născut neamul românesc nici o altă naţiune decât cea română, şi anume ramura aromână. Grecii şi albanezii, pe cari îi găsim pe teritoriul acesta, pe teritoriul acestei Românii Mici, trebue să fie consideraţi ca elemente străine, fiindcă naţiunea greacă s’a născut mai la Sud şi naţiunea albaneză mai la Nord.

Unii afirmă că sunteţi veniţi în regiunea Pindului din Nord, deslipindu-vă din trunchiul străromân. Nu-i credeţi! Cele patru ramuri româneşti nu sunt productul desmembrării unui trunchiu străromân, ci existenţa lor este pur şi simplu consecinţa firească şi neapărată a configuraţiei suprafeţei pământului, care a dat naştere neamului românesc, adecă a peninsulei balcanice şi teritoriului estcarpatic, teritoriului ce-l găsim între Dunăre, Tisa, Nistru şi Marea Neagră. Teritoriul estcarpatic reprezintă o unitate geografică clasică şi rară pe faţa pământului.

De aceea teritoriul acesta a dat naştere numai unei singure ramuri româneşti, celei dacoromâne. Din contra suprafaţa peninsulei balcanice nu este clădită aşa unic şi arată cinci unităţi geografice mai mici şi totdeodată destul de independente.

De aceea, nu s’a născut aici o singură ramură română, ci mai multe.

Ar fi trebuit să se nască cinci, însă de fapt s’au născut numai trei,fiindcă o unitate a rămas şi mai departe, aceea a albanezilor şi o alta aceea a grecilor. Ramura rumărilor s’a născut în unitatea geografică ce se întinde la Nordvest de Şar-planina, ramura megleno-românilor în unitatea geografică ce se găseşte la Est de Şar-planina, iar teritoriul de naştere a ramurei noastre este cel pindoromân şi arată graniţele mai sus menţionate.

Cele patru ramuri româneşti sunt în mod egal vechi ca naţiunea română, deşi din momentul în care a început naşterea naţiunei româneşti, configuraţia suprafeţei teritoriului estcarpatic şi a peninsulei balcanice au dat începutul şi celorlalte patru ramuri, despărţind naţiunea română în concordanţă cu unităţile geografice respective.

(…) Evoluţia statelor europene în state naţionale, cari să ocupe teritorii proprii cu un caracter geografic independent, a înaintat aşa de mult încât acum câţiva ani am fost martorii unui fapt la prima vedere ciudat, însă foarte firesc. Irlandezii, cu toate că ei nu reprezintă astăzi decât un foarte mic procent din locuitorii insulei irlandeze – ai unităţii geografice pe care s’au născut – constituesc aproape pe toată întinderea acestei insule un Stat propriu cu un caracter naţional irlandez. În cazul acesta cea mai mare putere colonială a lumii a fost silită să cedeze înaintea unui mic popor desnaţionalizat în aşa grad, încât el părea pe cale de dispariţie. Isvorul forţei admirabile care a făcut ca sforţările unui popor aşa de mic să biruiască asupra Angliei, a fost trezirea conştiinţei irlandezilor că ei au dreptul firesc la întreaga unitate geografică în care s’au născut.

Cazul Irlandei se va reproduce şi în alte ţări ale Europei. Şi depinde, aromâni, înainte de toate de voi, dacă se va reproduce şi în ţinuturile României Mici. Acum trebuie să se trezeacă între voi conştiinţa că aveţi dreptul firesc la întreaga Românie Mică, la întreg pământul care v-a dat naştere, ori odată vă va surprinde momentul decisiv pentru voi, fără să-l percepeţi, iar mai târziu ar fi cu greu să recâştigaţi libertatea.

Momentul vostru vine! Dacă nu va veni mai devreme, va veni desigur atunci când perspectivele straşnice ce le deschide războiul chimic şi cu avioane, vor produce lichidarea pericolului războaielor europene.

Cu toate că astăzi soluţia dela ordinea zilei pentru asigurarea păcii europene este creiarea Statelor Unite ale Europei, pericolul războaielor europene nu se va lichida prin creiarea acestor fel de State Unite. Cauza principală a războaielor europene nu constă în faptul că omenirea europeană trăieşte despărţită în mai multe State independente, ci în faptul că Europa nu este împărţită aşa cum a predestinat-o natura însăşi.

Lichidarea, de care e vorba, se va înfăptui prin împărţirea Europei în State naţionale, care să ocupe teritorii proprii cu un caracter geografic independent: cu alte cuvinte, Europa va fi împărţită aşa cum a predestinat-o natura şi în concordanţă cu tendinţa ce-o arată evoluţia Statelor europene.

Natura a predestinat locul Statului vostru între Marea Ionică, râurile Semeni, Devol şi Bistriţa, Marea Egee, Munţii Othrys şi linia ce merge din capătul de Vest al acestor munţi până la golful Arta.

Pătrundeţi-vă, aromâni, de acest adevăr, treziţi în voi conştiinţa că aveţi dreptul firesc la întreaga unitate geografică în care sunteţi născuţi, aduceţi cauza voastră la cunoştinţa Europei şi atunci veţi câştiga totul.

Praga, 28 August 1927
Jaroslav Müller

J. Müller, România mică aromânească. Un ceh către aromâni cu prilejul unei aniversări, în „Graiul românesc”, I, nr. 8, august 1927, pp. 165-167; sub titlul Un ceh către aromâni, este reprodus în „Peninsula Balcanică”, V, nr. 5-6, septembrie-octombrie 1927, pp. 73-76; de asemenea, în „Macedonia”, I, nr. 4, 21 noiembrie 1927, p. 4 apud Stoica Lascu, Evenimentele din iulie – august 1917 în regiunea Munților Pind – încercare de creare a unei statalități a aromânilor. Documente inedite și mărturii. Studiu istoriografic și arhivistic în Revista Română de Studii Eurasiatice, Anul III, vol. 3, nr. 1-2 / 2007

Renașterea statului aromân

În octombrie 1940, Italia a invadat Grecia, dar trupele elene au respins în Albania forţele italiene slab dotate, obligându-l pe aliatul german care pregătea invazia în Rusia, să intervină în aprilie şi mai 1941 şi să ocupe nordul Greciei.

Pe urmele germanilor, italienii au preluat controlul Chamariei şi a unor zone din Epir, Macedonia de Vest şi nordul Tesaliei, unde trăia o minoritate aromână masivă de câteva sute de mii de oameni, numiţi „ţânţari” sau „cuţo-valahi”.

Aceasta a sprijinit invazia italiană, considerându-se de origine latină, deci de acelaşi neam cu italienii.

 Mussolini a înfiinţat în acest teritoriu controlat de minoritatea aromână un stat autonom: Principatul Pindului, condus de preşedintele Alchiviad Diamandi, mai târziu regent.

Foto: Imaginea steagului primului stat aromân din timpurile moderne, stat care a funcţionat în nordul Greciei, în anii 1941 – 1943, sub protectorat italian si a avut relatii strânse cu România .

Putem  observa culorile roşu-galben şi albastru pe steag şi stema României încadrată în centru.

Acest drapel aromân incorpora ca simboluri heraldice pajura valahă cu crucea în clonţ, simbol încă din Evul mediu atât al „valahilor” români cât şi a celor „vlahi” aromâni, și care se află până azi ca element heraldic dominant pe stema naţională a României.

Drapelul aromânilor constă în cinci benzi suprapuse, trei dintre care sunt colorate în roşu-galben-albastru, culorile tradiţionale româneşti.

Blazonul casei de Hohezollern Sigmaringen, cu compartimentele alb-negre din centru, făcea trimitere simultan şi la culorile portului popular aromân din munţii Pindului.

Nici acest drapel nu era de inspiraţie recentă, el fiind folosit pe teatrele de luptă în secolul XIX-lea, in timpul răzmeriţelor ocazionate de evenimentele de la 1848 şi un an mai târziu în 1849 printre valahii şi aromânii de la sud de Dunăre.

Potrivit martorilor epocii, printre care se număra şi pe principesa Dora d’ Istria, combatanţii valahi aveau atunci înscrise pe  banda albastră a drapelelor simbolul romanitatii S.P.Q.R. (Senatus Populusque Romanus),  evidenţiind dimensiunea etnică latină ce şi-o revendicau .

Oricum, simbolistica acestuia  este profundă: culorile rosu si galben reprezentand nordul Dunării, albastru reprezinta Dunarea, iar galben cu negru, sudul Dunării

Parlamentul şi capitala primului stat aromân din epoca modernă se proclamă în satul Metsovo (Aminciu în aromână).

În iunie 1941, Diamandi  a fondat la Metsovo, în Grecia ocupată de germani și italieni „Partidul Kοutso-vlahilor” (Κόμμα Κοινότητας Κουτσοβλάχων)”.

A fost convocat în Trikala,  Parlamentul Vlahilor în oraşul Trikala (50.000 locuitori), care legiferează măsuri împotriva limbii greceşti şi pentru folosirea aromânei ca limbă de stat .

De asemenea, însemnele grecesti  de la intrarea in  localități au fost  înlocuite cu altele noi, în aromână și italiană.

Astfel, Metsovo a devenit Aminciu în aromână și Mincio în italiană, Nympheon devenit Nevesca și Nevesa, Samarina a fost făcut în Santa Maria, etc.

Despre subiectul indepedenței Pindului puteți citi mai multe pe siteul dedicat acestui subiect, in https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/30/videoprincipatul-aroman-al-pindului-o-romanie-sud-dunareana/ și pe www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

Mihai Eminescu despre românii din peninsula Balcanică

 

 

 

Mihai Eminescu în ziarul „TIMPUL”: „Românii peninsulei Balcanice”

Unul din defectele cele mari ale noastre e că, departe de a ne ocupa cu fondul lucrurilor, credem că e de ajuns să avem numai forma lor, asemenea copiilor care, voind a-şi face o florărie, smulg plante din câmp şi le aşază fără rădăcini în straturi, improvizându-şi pentru câteva ceasuri o grădină, în aparenţă frumoasă, însă fără de trăinicie.

Nerăbdători cum suntem, nu ne-am deprins a cunoaşte cum că lucrurile luate din temei ar fi şi mai trainice şi mai folositoare şi totodată cu mult mai ieftine decât mulţimea de forme goale care, neavând înţeles şi vitalitate, cer mereu muncă de Sisif de a fi reînnoite.

Nestatornicia noastră, iubirea de schimbări, deasa răsturnare a tuturor temeliilor statului şi rivalitatea copilărească de a întrece pe toată lumea a făcut, atât în trecut, cât şi în prezent, ca să irosim o mulţime de puteri, care se puteau utiliza pe un teren folositor, pe lucruri de nimic sau de-a dreptul stricăcioase.

Aceste defecte mari ale caracterului nostru naţional sunt, pe lângă împrejurările de dinafară, cauza pentru care un element etnic atât de răspândit ca al nostru să nu ajungă la nici o însemnătate în lume, ci, bucăţit între zeci de stăpâni, să reziste ici şi colo, să fie absorbit însă în multe locuri.

Nu există un stat în Europa orientală, nu există o ţară de la Adriatică până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră.

Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Herţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi de Kiev.

Pe când ruşii au cea mai mare îngrijire pentru triburile cele mai neînsemnate chiar care se ţin de marea familie slavă, pe când germanii stăruiesc prin autorităţile lor consulare pentru cele mai neînsemnate colonii ale lor din Orient şi pe când fiecare popor apusean dezvoltă o deosebită îngrijire pentru naţionalii săi din aceste locuri, singuri noi ne zbuciumăm în lupte interne pentru cea mai bună formă posibilă a organizării omeneşti, neavând un ideal de cultură, ci cel mult idealuri politice care nu stau în proporţii cu puterile noastre şi care, în loc de a da naştere la fapte, vor fi cel mult cauza unor aventuri periculoase.

Cu ocazia Congresului de la Berlin aproape toate popoarele Peninsulei Balcanice au dat semne de viaţă, numai românii transdanubieni nu. Cauza e lesne de înţeles.

Toate celelalte fragmente de populaţiuni stau în legături de cultură cu acele centre politice create de naţionalităţile lor.

Grecii din Turcia europeană citesc şi scriu limba care se vorbeşte la Atena; sârbii din Turcia înţeleg foarte bine instituţiile şi cultura confraţilor lor liberi; numai noi, cu maniera noastră de a vedea, suntem străini în Orient şi rămânem neînţeleşi chiar pentru cei de un neam cu noi.

Cum ne-am putea explica în alt mod fenomenul întru adevăr ciudat ca fragmente atât de însemnate de străveche populaţie precum sunt românii din Tesalia şi Macedonia să nu dea absolut nici un semn de viaţă, cu tot trecutul lor cel strălucit, cu toate că până astăzi şi-au păstrat şi apărat limba şi datinile mai bine decât slavii, dintre care mulţi s-au grecit, decât albanezii, dintre care asemenea mulţi s-au făcut turci.

Vlahii Tesaliei, zice Fallmerayer în Fragmentele sale asupra Orientului, se numesc români, ca şi conaţionalii lor din Principatele dunărene, vorbesc o italienească stricată şi locuiesc în creierii munţilor Pindului şi pe cele două laturi ale lui, în popoarele din care izvorăşte Peneios şi râurile afluente, pe unde îi pomeneşte pentru întâia dată istoria bizantină a sutei a unsprezecea.

Fie rămăşiţe ale coloniilor militare romane, fie barbari autohtoni latinizaţi, ei se întind şi se ramifică de-a lungul şirului de munţi prin Macedonia Superioară până sus în Balcani şi au stat odată în legătură cu conaţionalii lor de pe malul stâng (al Dunării.

Ei păzesc şi domină porţile dintre Tesalia şi Albania, iar Mezzovo, oraş zidit din piatră tocmai în creierul munţilor, acolo unde dintr-o parte şi dintr-alta trecătoarea se coboară în direcţii opuse, este locul de căpetenie al românilor tesalieni.

Malacaşi, Lesiniţa, dar îndeosebi Kalarites, Kataki şi Klinovo şî douăzeci şi câteva sate în ponoarele Pindului şi pe lângă ele sunt asemenea ale acestui popor, care, din cauza temperaturii aspre a patriei sale, se ocupă puţin cu agricultura, dar cu atât mai mult cu cultura vitelor şi cu câşlile, aceasta într-un stil mare şi cu succes însemnat, încât, prin bogăţia turmelor lor de oi, sunt vestiţi în Rumelia toată.

În vremea iernii, când omătul acoperă înălţimile munţilor, ei îşi mână turmele în văile cu o climă mai blindă şi le pasc, nomadizând pe şesurile pline de iarbă până chiar înlăuntrul Greciei libere, iar, când se întoarce primăvara, negrele sate de corturi ale pribegilor ciobani români dispar din câmpie, căci ei se întorc la munte.

Sobri, având instinct de căsnicie şi industrie, românii sunt în privirea acestor calităţi cu mult superiori celora ce vorbesc greceşte; sunt însă inferiori greco-slavilor în spirit şi în şiretlic. Totuşi aceşti ciobani, simpli şi de rând, au o eminentă aptitudine pentru lucrări în metal.

Armele şi armăturile lucrate în aur şi argint pe care le admirăm la arnăuţi şi palicari au ieşit din atelierele vlahilor.

Asemenea mantalelor cu glugă nepătrunse de ploaie şi foarte bine cunoscute în toate oraşele de portalele Mării Mediterane sub denumirea de cappa, greco şi marinero sunt în cea mai mare parte un product al industriei postăvarilor vlahi.

Băcani şi breslaşi vlahi se află în toate oraşele Turciei europene, ba chiar şi în Ungaria şi în Austria îi duce iubirea de câştig.

Că se pricep şi la negustoria în mare o dovedeşte bogatul Sina din Viena, vlah născut, de nu ne înşelăm, în Klinovo, sau totuşi în una din localităţile Pindului numite mai sus.

Din această viaţă călătoare se esplică familiarizarea generală a vlahilor cu dialectul neogrecesc, dialect pe care-l întrebuinţează şi în biserică, care formează mijlocul comun de înţelegere şi de legătură a diverselor naţionalităţi din laturile amândouă ale Mării Egee. Femeile în multe sate nu pricep decât româneşte.

Ca toţi locuitorii de munte, vlahul nu-şi poate uita patria nici în ţările cele mai depărtate chiar şi se întoarce adesea la bătrâneţe în Pind cu ceea ce a agonisit, prin osteneala unei vieţi întregi, pentru a fi înmormântat în acelaşi pământ în care odihnesc strămoşii săi.

Dar poporul vlahilor, atât de pașnic astăzi şi dedat numai la muncă şi câştig, n-a fost însufleţit întotdeauna de un spirit atât de liniştit, nici a fost strâmtorat şi mărginit la aşezările sale prezente prin munţii apuseni ai Tesaliei.

Vlahii iesalieni, ca şi mai târziu vecinii lor albanezii, au avut perioada lor de strălucire şi de mărime politică, scurt şi trecător ca mărimea tebanilor; dar, în epoca bizantinilor, nu fără însemnătate.

Lângă comunele Vlaho-Libadi şi Vlaho-Iani, care există încă astăzi în promontoriile de sud ale munţilor Cambunici, nu departe de Târnova, Ana Comnena (1083) pomeneşte un târg de vlahi, Exebas, în văile muntelui Pelion, la marginea răsăriteană a Tesaliei; iar Beniamin de Tudela, care în suta a douăsprezecea a călătorit prin Grecia, spune cum că, la sud, Zitun era oraşul de margine şi intrare în ţara vlahilor.

Ca şi Peloponezul, pierduse şi Tesalia în veacul de mijloc numele ei vechi şi s-a numit, mai multe sute de ani dupăolaltă, numai MεγαiQ ‘Bhy.y^y., adică Valahia Mare, spre a se deosebi de Acarnania şi Etolia care, după bizantinul George Phrantzes, se numea Valahia Mică. George Pachymeres, istoricul de curte al întâiului Paleolog Mihail, zice lămurit că tesalienii, comandaţi odată de Achile şi numiţi în vechime elini, se numesc în vremea lui vlachiţi mari (G. Pachymeres în Mich. Paleol[og], I, 30)

Nicetas din Chonae mărgineşte Megale Vlachia la inelul de munţi şi la ţara de coline care se ridică deasupra şesului, iar şesul central, locuit de fricoşii şi nerăzboinicii greco-slavi, îi place să-l numească. Tesalia.

Dar oare rabinul Beniamin nu spune lămurit cum că vlahii locuiesc la munţi şi se coboară în regiunea grecilor pentru a-i prăda?

În sprintenie, călătorul acela îi compară cu căprioarele, curajul lor războinic e neînfrânat, şi nici un rege n-a fost în stare de a-i domoli.

Omul din Tudela pricepuse bine impresiile veacului său, căci, curând după călătoria rabinului Beniamin (1186), toţi românii din lanţul de munţi al Pindului, până sus în văile Balcanilor, se ridicară sub conducătorii lor Petru şi Asan contra domniei apăsătoare, neoneste şi tâlhăreşti a Curţii bizantine, fondară un regat cu capitala Tîinova pe clina nordică a Emului (Balcan).

Marginea cea mai în spre sud a regatului româno-bulgar erau munţii Tesaliei) sub un căpitan neatârnat care se numea Megas Vlachos (adică Marele Român) şi străluceşte sub acest nume în cronicele contemporane ale francilor şi bizantinilor.

Astfel vorbeşte Fallmerayer.

Noi mai ştim că tot aceşti români luaseră Tracia, Macedonia şi Tesalia, că au biruit de nenumărate ori oştirile greceşti şi pe acelea ale împărăţiei latine din Orient, că au prins pe Baldovin I, că au răpus floarea cavalerilor apuseni, ca Asanizii au fost recunoscuţi de papa ca dinastie regală a Europei, ca domni legitimi Blacorum et Bulgarorum, cu un cuvânt că acest fragment de popor, atât de nebăgat în seamă astăzi, când nici în ziaristică, nici la congres nu s-a pomenit de el, are îndărătul lui un trecut strălucit câştigat prin proprie vitejie faţă cu nişte duşmani cu mult superiori în cultură şi în arta războiului.

Şi cu toate astea aceşti oameni, la noi în ţară chiar adică între conaţionalii lor, n-au fost cunoscuţi decât sub porecla ridicolă de cuţovlahi.

Iar pe când averile boierilor noştri şi ale monastirilor se închinau fără scrupul la biserici greceşti şi se exploatau pentru scopuri greceşti, nu se găsea în tot largul acelei regiuni o singură biserică măcar în care să se fi auzit graiul românesc.

Astăzi, când acele averi, închinate totuşi unei misiuni de cultură, s-au luat de către statul român, pentru ca să stârnească aviditatea acelei clase de hoţi semidocţi care stăpânesc România, astăzi speranţa unei întrebuinţări raţionale a acelor bunuri pentru deşteptarea risipitelor părţi ale poporului românesc e mai mică decât oricând.

Pe când sute de mii de oameni ce fac parte din neamul nostru sunt cuprinse de un adânc întuneric, pe când mintea lor naturală, curajul lor înnăscut şi iubirea lor de muncă îi face vrednici pentru un viitor mai mare, tot pe atuncea noi nu mişcăm nici degetul cel mic măcar în favorul lor, ci ne frământăm în turburări interne, ameţiţi de orgia palavrelor bizantine şi putrezind de vii prin corupţiunea unor parveniţi din Fanar care sub pretextul a chiar ideilor naţionale irosesc în vânt puterile noastre.

 

Mihai Eminescu, 26 septembrie 1878

 

 

 

 

 

 

O diversiune antiromânească eşuată – Inventarea minorităţii aromâne din România

 

 

 

 

 

 

“A legaliza o comunitate aromânească  m i n o r i t a r ă  în România, astăzi, ar constitui cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromânilor” – Matilda Caragiu Marioţeanu, “Dodecalog”

 

De prin 1996 incoace circulă insistent in România un curent foarte zgomotos, care propovaduieste că aromânii vorbesc o limba distincta de limba română si, ca urmare, ar trebui ca aromânii din România sa fie recunoscuti ca o minoritate etnica, cu drepturi ca ale oricarei alte minoritati de acest fel, cum ar fi maghiarii sau turco-tatarii.

In zadar oameni care au tinut ridicat stindardul Armânamei in Romania comunista si care au studiat fenomenul ani de-a randul (Hristu Candroveanu, Ion Caramitru, Matilda Caragiu s.a.) sau insasi vocea autorizata a Academiei Romane au sustinut ca aceasta este o prostie si ca nu poti rescrie un intreg capitol din dialectologie dupa interesele unor profani, caci curentul “minoritar” a ajuns sa puna pumnul in gura unor somitati universitare (vezi cazul Stoica Lascu), refuzând dialogul in lipsa unor argumente solide, scrie http://daimadeadun.wordpress.com, preluat de Romanian Global News.

In principiu, adevarul este ca limba romana are patru dialecte:

– daco-român, vorbit la nord de Dunare, ceea ce astazi numim “limba română”
– macedo-român sau aromân
– megleno-român
– istro-român

Nu doresc sa intru acum in polemica cu “minoritarii”, incepind sa ne dam cu parerea unii în altii, susţinuţi de argumente mai mult sau mai putin avizate (de ex. Xenopol vs. Capidan).

Ceea ce vreau însă este sa va reamintesc: de ce la începutul anilor ’90 (lăsăm perioada comunistă la o parte), niciunuia dintre cei care astăzi susţin sus şi tare ca aromâna este o limba de sine stătătoare, nu îi trecuse încă aşa ceva prin cap?

Pai, de ce? Pentru ca, pornind de la un lucru eminamente laudabil, acela de a sustine conservarea dialectului si traditiilor aromane, asii de CARO ai unei oarecare asociatii aromane s-au dus cu jalba-n protap pe la ministere sa ceara fonduri.

Aici, stupoare! Raspunsul pe care l-au primit a fost unul pentru care nu erau pregatiti in niciun fel: statul aloca fonduri pentru invatamantul si serviciul religios in alte limbi numai in cazul minoritatilor nationale recunoscute in Romania! Ei si? Aţel gaile! Ce, noi nu putem sa ne declaram minoritate nationala?

Ce, mucañil’iinteleg ce vorbim noi? Tradiţiile noastre le mai are cineva în România?

Toate acestea uitand că:
– dintre toate ţările unde locuiesc aromâni în numar considerabil, numai în Macedonia (FYROM) sunt recunoscuţi oficial ca minoritate naţională, faţă de majoritatea slavă cu care nu are nimic în comun decât faptul că î, paşnic, acelaşi teritoriu;

– faptul ca un român deloc sau cu greu ar intelege anumite pasaje din discutia unor aromani nu inseamna ca ei vorbesc o alta limba, pentru ca acelasi lucru se intampla (un exemplu aleator) cu italienii din nordul si cei din sudul Italiei. In aceste conditii, cum se face ca in aromana gasim cuvinte absolut identic rostite in graiul moldovenesc sau cel ardelenesc?

Iar cu meglenii cum ramane, sunt si ei o minoritate si vorbesc o limba distincta? Nu cumva “armân” inseamna “român” tot asa cum “alasu” inseamna “las”, “afirescu” – “feresc” sau “aumbra” – “umbra” (cu “a” protetic specific intregului dialect aroman)? Dar fârserotii de ce isi spun “râmâni“?

– aromânii, ca ramura sudica a poporului român, au avut pina la un anumit moment aceeasi istorie cu daco-românii (vezi Imperiul lui Ionita si Asan), iar apoi au ramas ca o masa compacta de latinitate in marea slava de la sudul Dunarii si au imprumutat traditiile regasite la toate popoarele din Balcani.

Nu e de neglijat nici faptul că o “minoritate aromâna” recunoscuta in Romania ar conveni de minune unor politicieni (nu Gigi, am scris “politicieni”, ce naiba!), care astfel ar ajunge in Parlament din oficiu, faca sa mai treaca prin furcile caudine electorale…

Si uite asa, ne-am trezit peste noapte ca aromânii nu mai sunt armâñil’i, ci… armânjlj, cuvant pe care multi aromani nu stiu cum sa il citeasca, daramite fratii nostri de ginta latina.

Ca sa nu mai amintim de fanteziile lingvistice ale unor “specialisti” aromani contemporani, care propun ca numele etniei sa fie makedonarmanj sau aromani macedoneni sau fabulatiile publicate intr-o revista armaneasca, cum ca numele de aroman provine de la… zeul soare Amon-Ra.

E adevarat ca nu exista o grafie unanim acceptata pentru aromana, dar sa folosesti pentru un dialect al unei limbi romanice grafia specifica unei limbi slave, doar pentru ca asa au fost obisnuiti aromanii din Macedonia, lucrul acesta a indignat in primul rand o somitate de rangul Matildei Caragiu.

Sigur, regretatul Vasile Barba, sustinatorul acesteia, are meritele sale incontestabile in pastrarea valorilor noastre, dar nu trebuie sa uitam ca domnia sa, desi un erudit prin excelenta, nu avea studii de lingvistica.

Iar Recomandarea Consiliului Europei nr. 1333/1997 are marele merit de a atrage atentia asupra necesitatii pastrarii identitatii aromanilor si… atat!

Ea este exact ceea ce ii spune numele, o simpla recomandare fara putere juridica pentru tarile europene in care traiesc aromânii.

Problemele aromanilor de azi sunt altele si mult mai grave. In Grecia, cea mai mare masa compacta de aromani din Europa nu este nici macar recunoscuta ca o entitate separata, fara a mai putea vorbi de drepturi sau minoritate.

Tinerii aromâni de peste tot inteleg tot mai putin din necesitatea pastrarii identitatii lor in era globalizarii, ceea ce face ca temerea lui Papahagi sa se adevereasca, chiar daca mai tarziu de sfarsitul secolului XX, cum prevedea el: aromânii vor dispărea încet-încet, asimilaţi in ţările de adopţie…

http://daimadeadun.wordpress.com

Aflăm că şi Televiziunea Română a reuşit într-o perioadă nu prea îndepărtată performanţa să îi includă pe aromâni la capitolul „Emisiuni pentru alte minorităţi”, în raportul de activitate pe anul 2012.

La paginile 25-26 ale acestui raport scria aşa:

În 2012, TVR, prin intermediul Redacţiei Emisiuni pentru Alte Minoritãţi, a realizat programe adresate minoritãţilor naţionale cu reprezentare în Parlamentul României.

Astfel, TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR Cultural au difuzat mai multe cicluri de emisiuni care au promovat tradiţiile şi valorile socio-culturale ale diferitelor etnii din România, parte integrantã a patrimoniului naţional. (sursa)

După care avem un tabel la pagina 26 unde aromânii au fost plasaţi alfabetic între armeni şi bulgari, cu 347,92 minute de emisiuni.

Nu  este limpede cum de au ajuns aromânii minoritate naţională în România, dar se pare că până la urmă în acea perioadă eforturile lui Costică Canacheu au dat rezultate.

La vremea respectivă, revoltat, jurnalistulşi istoricul George Damian spunea contrariat că se aşteaptă să vadă la TVR şi „emisiuni dedicate minorităţii moldovenilor. Urmează oltenii şi ardelenii, ca să fie treaba clară”.

În 2009, patru organizaţii – Societatea de Cultură Macedo-Romana, Centrul European de Studii în Probleme Etnice, Centrul pentru Studierea Romanilor de Pretutindeni şi Fundaţia Naţională pentru Romanii de Pretutindeni, adresau un memoriu public principalelor instituţii ale statului, arătând pericolul „inventarii” unei noi minorităţi naţionale: aromânii.

 Cel care vrea să-i transforme pe aromâni în minoritari în ţara lor este nimeni altul decât deputatul PD-L Costică Canacheu, care reclamă de ani de zile că este discriminat de autorităţile române. Canacheu îşi reneagă originile romaneşti şi denunţa pretinsă politică a României de asimilare forţată a aromânilor.

Asta după ce, în perioada interbelică, familia sa a beneficiat de ajutor din partea statului român (împroprietărire cu pământ) atunci când a imigrat şi s-a stabilit în Dobrogea, pe baza naţionalităţii romane declarate.

În memoriul adresat autorităţilor se arăta că, prin acţiunile sale, Costică Canacheu afectează grav imaginea României. Şi o face invocând false argumente, dar şi o istorie fictivă a romanilor din Balcani.

Scenariul imaginat de Canacheu şi Comunitatea Aromână din România (CAR), organizaţia pe care acesta o conduce, seamănă izbitor de mult cu teza poporului moldovenesc, scornita peste Prut de comuniştii lui Vladimir Voronin.

Comunitatea Aromână din România încearcă de mai mulţi ani acreditarea ideii că aromânii trebuie să fie declaraţi minoritate naţională. Cazul ar fi asemănător, spun istoricii, cu cel al saşilor plecaţi în Germania sau al evreilor imigraţi în Israel, care ar cere în ţările lor, să devină minoritari. În aprilie 2005, adunarea anuală a CAR a votat documentul numit „Vrearea aromânilor”, prin care se cerea explicit statului român să-i recunoască pe aromâni că minoritate naţională în România. Acţiunile şi demersurile CAR îndreptate împotriva statului român au fost publicate în revistă „Armanimea”, sprijinită financiar chiar de Ministerul Culturii şi Cultelor.
Lipsa oricărei reacţii a autorităţilor române a dat practic apa la moară demersurilor CAR, care au trecut dincolo de graniţele ţării. Costică Canacheu a făcut apel la sensibilitatea europenilor faţă de ceea ce el numeşte „discriminarea aromânilor din România”.

Din 2007 şi până în prezent, demnitarul roman a trimis nenumărate memorii către membrii Consiliului Europei în care arata că aromânii nu mai pot suporta tratamentul din România, iar situaţia lor este critică.

Canacheu a reclamat că recomandarea europeană nr. 1333, privind „limba şi cultura aromână”, nu a fost aplicată niciodată de autorităţile din România.

În plus, organizaţia controlată de Canacheu a solicitat la Strasbourg, nici mai mult, nici mai puţin, decât statutul de participant în Consiliul Europei.

Propaganda politică şi manifestări culturale.

 

 

 

 

Foto: Costică Canacheu

Strategia aleasă de CAR pentru a-şi atinge scopurile se bazează pe principii psihologice. Strategia asociază propagandei politice manifestările culturale, susţin surse din Academia Romană.

Acestea din urmă reuşesc să atragă un mare număr de aromâni, altfel puţin receptivi la mesajul politic al liderilor CAR.
Pentru că cei mai mulţi dintre aromâni locuiesc în judeţele Constantă şi Tulcea, Dobrogea a devenit zona „strategică” de acţiune pentru cei ce vor să-i transforme pe aromâni în minoritari.

CAR a încercat să câştige de partea sa mass-media dobrogeana, ofensiva mediatică devenind pentru organizaţia controlată de Canacheu, alături de reuniunile culturale unde se difuzează în mase mesajul politic, un element tactic de primă importanţă.

De altfel, cele mai multe articole care promovau acţiunile CAR au fost publicate în ziare din această regiune.
  Potrivit Academiei Romane, ceea ce se urmăreşte nu este informarea, ci influenţarea aromânilor, „prin comunicarea sistematică a unor mesaje simple, dar deformante în acelaşi timp”.

Statul român este somat să satisfacă solicitările CAR în numele democraţiei, dar organizaţia însăşi se manifestă autoritar în colectivitatea aromânilor din România, asumându-şi, în mod agresiv, o reprezentativitate falsă.

Dovada stă avalanşa de procese intentate de CAR altor organizaţii ale aromânilor care nu sunt de acord cu demersurile sale.
  Ideea manipulării aromânilor este susţinută şi de avocatul constănţean Ion Hasotti, fratele senatorului liberal Puiu Hasotti, membru important al acestei comunităţi.

„Asistăm în ultima vreme la terfelirea tradiţiei şi a istoriei aromânilor prin aceste tentative de a se consititui o minoritate a aromânilor din România  care, din punctul meu de vedere, o spun foarte deschis, ar putea să fie manipulată sau angajată politic, pe criteriul etnic.

Ceea ce este o blasfemie la adresa tradiţiei, istoriei şi a memoriei strămoşilor noştri”, ne-a declarat Ion Hasotti.

CAR a încercat să dubleze manifestările tradiţionale organizate de alte asociaţii aromâneşti pentru a le confisca vizibilitatea şi a le deturna publicul, acuza Fundaţia „Andrei  Şaguna”, iniţiatoarea manifestării anuale „Congresul perenităţii vlahilor în Balcani”.

Totodată, CAR a  lansat atacuri la persoana în presă scrisă, sub semnătură Biroului Executiv al Filialei Constantă a Comunităţii Aromâne din România.

În plus, CAR a evitat sitematic organizarea unei consultări populare asupra identităţii aromânilor, după criterii metodologice stabilite ştiinţific, aşa cum au propus mai mulţi academicieni.

  Ce spune Academia Romană?

  De altfel, poziţia Academiei Romane faţă de acţiunile Comunităţii Aromâne din România a fost extrem de tranşanta. Academia Romană nu este de acord cu recunoaşterea unei ramuri a romanităţii, că minoritate naţională în România. Conform  specialiştilor în lingvistică de la Academia Romana, „aromânii nord şi sud dunăreni sunt romani, cu specificul lor dialectal, folcloric şi etnografic. 

Aşadar, nu există temei ştiinţific în baza căruia, pe teritoriul României, aromâna să fie considerată  limba maternă  şi, prin urmare, populaţia care o vorbeşte să înveţe în acest dialect”.

Cercetătorii în istoria limbii romane şi în dialectologie nu acceptă caracterizarea  aromânei că limba  diferită de limba romana, ci în mod argumentat o situează în  cadrul dialectelor limbii romane.

Din punct de vedere istoric, aromânii sunt consideraţi de lingviştii  romani ca fiind o ramură sudică a poporului roman, despărţită de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, în urma năvălirii populaţiilor migratoare.
  „Cei care vor, azi, să se constituie într-o minoritate naţională aromâna în interiorul României încalca în mod flagrant datele reale ale istoriei şi, totodată, valorile noastre morale şi spirituale comune”, se arata într-un comunicat al Academiei Romane.

Acest punct de vedere este susţinut şi de numeroase personalităţi de origine aromână, cum ar Ion Caramitru, preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Romana.

Înfiinţată în 1878, această organizaţie a contribuit decisiv la susţinerea identităţii şi culturii aromânilor în Peninsulă Balcanică, sprijinind material, dar şi administrativ organizarea şcolilor şi a bisericilor romaneşti pentru aromânii din  Peninsula Balcanică.
  Potrivit lui Ion Hasotti, naţionalitatea, dar şi patriotismul aromânilor nu pot fi puse la îndoială.

„Eu ştiu un singur lucru. Când veneam la bunicul nostru, eu şi fratele meu senatorul Puiu Hasotti, nu ne primea acasă până nu-i spuneam poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!” (n.r. Mihai Eminescu). El era născut în Macedonia grecească şi era emigrant în România”, spune Hasotti.

 Comisia pentru Recensământ, călcâiul lui Ahile

  Puţini ştiu că acţiunile Comunităţii Aromâne din România de a-i transforma pe aromâni în minoritate naţională au fost foarte aproape de reuşită. Punctul slab al instituţiilor statului s-a dovedit a fi Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei.

Organizaţia controlată de Costică Canacheu  a mers direct la ţintă. Incredibil, CAR a reuşit ca înaintea recensământului din 2002 să determine introducerea în formularul de recensământ al populaţiei României diferenţierea dintre aromân, macedo-roman şi roman.

Ministrul Informaţiilor Publice de la acea vreme, Vasile Dancu, a reuşit să blocheze modificarea formularului chiar înainte de recensământ.
  „Ca urmare a consultării specialiştilor Academiei Romane,  considerăm oportună revenirea asupra înscrierii în formularul de recensământ a poziţiilor 31 şi 32 care indică noţiunile de aromân şi macedo-roman considerate ca fiind altceva decât poporul roman.

Prin urmare, Ministerul Informaţiilor Publice solicita eliminarea diferenţierii dintre noţiunile de mai sus (respectiv aromân, macedo-roman şi roman).

Precizăm că actuala diferenţiere a acestor noţiuni în formularul de recensământ este ireală, putând da naştere unor interpretări eronate”, se arătă în adresa remisa Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei de către Vasile Dancu.

  Jurământ strâmb?

 „Jur credinţă patriei mele România. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. Jur să apar democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independentă, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor”.

Aşa sună jurământul depus de Costică Canacheu la preluarea mandatului de deputat. Denunţarea de către Canacheu a pretinsei politici romaneşti de asimilare forţată a aromânilor este însă în contradicţie cu ceea ce acesta a jurat să respecte. Demnitarul a cărui loialitate faţă de ţară este pusă la grea încercare, este preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţională din Camera Deputaţilor şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
  Despre meritele intelectuale care l-ar fi recomandat pe Canacheu  pentru aceste înalte funcţii nici nu poate fi vorba.

Costică Canacheu a absolvit doar liceul, iar până în 1989 a lucrat ca electrician. Anul trecut, chiar înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, Canacheu a reuşit să promoveze şi examenul de bacalaureat, la Liceul Industrial Electroenergetic, din capitală. Costică Canacheu este unul dintre cei trei parlamentari romani care au doar studii liceale.
Nu are multă şcoală, dar funcţia de preşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor îi conferă lui Canacheu dreptul de a primi informaţii clasificate.

În legislatura trecută, luările de cuvânt în plen ale deputatul Costică Canacheu au însumat doar o oră şi 25 de minute. Suficient însă pentru deputatul PD-L de a iniţia chiar legea prin care deputaţilor şi senatorilor li s-a permis accesul la informaţii clasificate fără a avea nevoie de certificatul ORNIS.

La vremea respectivă, iniţiativa legislativă a stârnit numeroase reacţii negative din partea Aliaţilor NATO şi a pus România într-o situaţie delicată.

Legea este în contradicţie cu Directiva NATO care, deşi prevede că „accesul la informaţii clasificate al înalţilor funcţionari de stat (…) se stabileşte conform legilor şi reglementărilor naţionale”, „nu trebuie să genereze vulnerabilităţi”.
  Deputatul PD-L este şi membru a patru comisii parlamentare de prietenie. Nu întâmplător acestea sunt cu Bulgaria, Macedonia, Albania şi Grecia.

Adică tocmai acele ţări care doresc că România să nu-i mai sprijine pe aromânii care trăiesc pe teritoriile lor.

Comunităţile de aromâni reprezintă părţi importante din populaţia acestor tari, dar sunt supuse unor procese agresive de asimilare.

  Sprijin „frăţesc” de la UDMR

 Iniţiativa CAR şi a liderului sau şi-a găsit susţinători şi în rândul partidelor politice. Deloc surprinzător,  cei care şi-au manifestat un sprijin deschis faţă de demersurile denigratoare la adresa României au fost liderii UDMR.

Adică cei care, susţinuţi făţiş de Ungaria, încerca de ani de zile, tot pe la porţi europene, să obţină autonomia  ţinuturilor secuieşti.

Perseverenţa lui Costică Canacheu în a-i declară minoritari pe aromâni nu a rămas indiferenta nici Budapestei.

Un ajutor direct nu era posibil, pentru că ar fi declanşat imediat reacţia autorităţilor romane. Aşa că sprijinul s-a limitat doar la unul moral. La manifestările organizate de CAR cu ocazia „Zilei Aromânilor”, statul vecin a ţinut neapărat să-şi trimită ambasadorul de la Bucureşti.

  Miza bătăliei pentru aromâni

  Recunoaşterea minorităţii aromâne ar aduce avantaje foarte mari organizaţiei controlate de Costică Canacheu. Astfel, CAR ar avea acces la sume uriaşe provenite din fonduri europene, dar şi guvernamentale.

În plan personal, Canacheu ar avea şi el de câştigat. El şi-ar asigura un loc în Parlament pentru încă o legislatură, din partea minorităţii aromâne. Consecinţele unei eventuale reuşite a demersurilor CAR ar fi însă de neimaginat pentru România.

De pe urma inventarii minorităţii aromâne ar profita în primul rând ţările a căror populaţie înglobează comunităţi importante de aromâni.

În Grecia, aromânii nu sunt nici măcar recunoscuţi ca minoritate. Statul elen îi considera oficial pe aromâni drept greci latinizaţi, iar cei care se consideră romani risca să fie pedepsiţi cu închisoarea pentru subminarea intereselor naţionale.

  Coincidenţă sau nu, conţinutul mesajelor CAR privind pretinsă persecutare a aromânilor în România este identic cu cel promovat de media din Grecia. 

Actorul Ion Caramitru a povestit un moment important petrecut imediat după Revoluţia din ‘89, când reprezentanţi ai statului grec au sosit la Bucureşti şi în schimbul unui sprijin moral şi material pentru noua putere au cerut ca România să nu înceapă să agite problema românismului în Balcani.

Acţiunile cercurilor naţionaliste greceşti s-au intensificat în ultimul timp, cu scopul atragerii aromânilor de partea lor şi implicit, desprinderea lor de România.

În afară de Grecia, alte ţări care ar avea de câştigat de pe urma planurilor lui Costică Canacheu sunt Albania, Macedonia, Bulgaria şi Serbia. Acestea nu ar mai trebui să facă faţă presiunilor Bucureştiului pentru păstrarea identităţii romaneşti a aromânilor şi aplicarea legislaţiei europene privind drepturile minorităţilor.  

  „Epigonul”…Canacheu

 Costică Canacheu, cel ce se consideră „discriminat” de statul român, este moştenitor al drepturilor dobândite prin împroprietărirea gratuită a familiei sale.
Străbunicii săi din partea tatălui, originari din nordul Greciei, au putut să se stabilească la Techirghiol, pe baza naţionalităţii romane declarate.

Statul român, hulit acum de „epigonul” Costică Canacheu, a asigurat familiei acestuia un loc de casă, dar şi teren agricol.
 Cei mai mulţi dintre aromâni s-au stabilit în România  între anii 1925-1933, colonizând Cadrilaterul.

Asta pentru că în statele balcanice de unde proveneau au fost supuşi, la sfârşitul secolului al XIX-lea, unor acte de purificare etnică. Aromânii erau omorâţi doar pentru că îşi afirmau naţionalitatea romană. 

Astfel, peste 25.000 de persoane au primit cetăţenie romana, garantul lor fiind Societatea de Cultură Macedo-Romana, prezidata astăzi de reputatul actor de origine aromână Ion Caramitru.

Conform Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 1698/13 iunie 1925, aromânii au primit loturi de pământ (15 hectare în zona de graniţa sau 10 hectare în interiorul judeţelor), 50 arii de izlaz şi 2.000 de metri pătraţi loc de casă, pentru fiecare colonist, cap de familie. 

Colonizarea în România s-a făcut doar cu scopul salvării acestei populaţii de la asimilarea la care era supusă în teritoriile de baştină şi pentru păstrarea caracteristicilor etno-culturale romaneşti, susţine Academia Romană.

De altfel, legea fundamentală de la acea vreme, Constituţia din 1923, la fel ca şi cea de astăzi, prevedea că nu se pot face colonizări pe teritoriul României cu persoane aparţinând unor ginţi străine.

Ceea ce nu era cazul aromânilor, cărora nu li s-a pus niciodată la îndoială, din partea autorităţilor romane, apartenenţa la romanitate, ei înşişi declarându-se răspicat că fiind romani.

Ulterior, la cedarea Cadrilaterului, din septembrie 1940, România a făcut schimb de populaţie cu bulgării din Dobrogea de Nord. Romanii, în număr de peste 130.000, au fost strămutaţi în judeţele Tulcea şi Constanța.

Istoricul Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei Romane, a susţinut că această mişcare de declarare a aromânilor drept alt popor reprezintă o separare artificială, neargumentată şi lispită de orice suport istoric.

„Declar solemn în numele Academiei, care are rolul de a apăra naţiunea, că acest lucru este unul lipsit de seriozitate şi nu poate primi sprijin din partea unora cărora sper că încă le mai bate o inimă de român“, a declarat Dan Berindei.

Actorul Ion Caramitru, preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Română, societate înfiinţată în 1879, este de cealaltă parte a baricadei în „chestiunea aromânească”.

El condamnă negarea  faptului, recunoscut pe baza unor dovezi istorice şi ştiinţifice, că aromânii sunt dintre primii români.

„Ce vor să pună în loc aceşti indivizi? Este foarte clar că „Armânjia” nu există, iar pretenţia lor de a se declara minoritate naţională în România ne-ar transforma într-un popor migrator, fără o Ţară-Mamă. Toată istoria României, în care aromânii au jucat roluri atât de importante, ar deveni caducă.

Ei nu se gândesc că, dacă nu ar fi fost şcolile şi bisericile româneşti din Balcani, la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, aromânitatea ar fi dispărut din nou.

Oriunde au trăit, aromânii au ştiut că au o patrie mamă, au ştiut că dacă învaţă româneşte pot să se stabilească  în România, au fost chemaţi în 1925 să se stabilească în Cadrilater, iar printre aceia care vor acum să se autointituleze minoritate naţională în România, sunt şi cei care au beneficiat de despăgubiri din partea statului român pentru terenurile pierdute de înaintaşii lor prin cedarea Cadrilaterului. Şi printre ei mai sunt nepoţii şi strănepoţii celor care au luptat pentru românitate.

Preşedintele a procedat perfect logic şi normal. România nu-şi poate permite să nege o realitate istorică, aceea că aromânii sunt români de sute şi sute de ani. Iar dacă pentru această organizaţie, „Comunitatea Armână din România”, istoria nu contează, atunci pot să  bănuiesc că intervenţia lor are alt scop, exterior intereselor României.”

Referindu-se la procesul pe care organizaţia condusă de Costică Canacheu şi Stere Samara l-a intentat Guvernului României , Ion Caramitru ne-a informat că asociaţia neo-aromânistă a pierdut procesul.

„Era normal să-l piardă, pentru că ei voiau să intre în Consiliul Naţional al Minorităţilor în care, prin lege, nu intră decât minorităţile naţionale recunoscute ca atare de statul român. Cum să intre în acest consiliu, dacă nu sunt minoritate?”

Menţionăm că în acest proces, intervenient de partea Guvernului României a fost Societatea de Cultură  Macedo-Română, condusă de Ion Caramitru.

Profesorul Nestor Bardu, cunoscut specialist în materie şi secretar al Asociaţiei Aromâne din Dobrogea „Picurarlu de la Pind”, spune că, situându-se în afara ştiinţei, ceea ce fac  membrii „Consiliului Makedonarmânjilor” este consecvent cu ceea ce au mai făcut.

„Noi ne luptăm cu ei (chiar în instanţă) încă de când au început să vehiculeze aceste idei, care n-au nicio legătură cu realitatea, cu ştiinţa, cu istoria.

Nu e niciun lingvist, niciun om de ştiinţă reputat care să susţină teoria lor.

Îl tot citează pe Cicerone Poghirc, însă şi acesta se contrazice”.

Este foarte limpede pentru toată lumea că ei sunt cei care nu vor să accepte o realitate evidentă şi, în momentul în care nu vor să accepte realitatea istorică, este foarte clar că fac jocuri murdare, care nu sunt româneşti şi nu sunt nici măcar aromâneşti.

 

 

 

 

 

 

CITIŢI   :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/30/videoprincipatul-aroman-al-pindului-o-romanie-sud-dunareana/

 

Şi: Senzational: “Curentul” a descoperit ca deputatul Costica Canacheu isi reneaga bunicul din mormant si doleantele lui de patriot roman. DOCUMENT ISTORIC » 

 

Surse: 

https://ziaruldeinvestigatii.ro/blog/posts/inventarea-minoritatii-aromane-atentat-la-interesul-national

http://www.george-damian.ro/cum-inventat-tvr-minoritatea-aromana-5027.html