CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, ultimul act al mutilării teritoriale a României din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

 

80 de ani de la Dictatul de la Viena - Ziar Gazeta de Cluj

Cum a fost cedat Cadrilaterul 

Pe 7 septembrie 1940, România ceda, prin tratatul de la Craiova, Dobrogea de Sud către Bulgaria. Era a treia cedare făcută într-un singur an, după ce pierduserăm Basarabia, Bucovina de Nord, Herța și Ardealul de Nord fără niciun foc de armă.

Declanşarea celui de-al doilea război mondial la 1 sept. 1939, a dat prilejul regelui Carol al II-lea să facă unele declaraţii menite să liniştească temerile întemeiate ale poporului român privind o eventuală agresiune externă care ar fi dus  la amputarea teritoriului ţării.

Rupt de realitate, înconjurat de o camarilă linguşitoare, bazându-se în mod fanatic pe garanţiile aliaţilor tradiţionali, Franţa şi Anglia, minimalizând forţa teribilă a Germaniei hitleriste, regele a petrecut noaptea Anului Nou 1940 în mijlocul armatei, într-o cazarmă, la Chişinău, declarând cu emfază, în toastul de la miezul nopţii, că “nu va ceda fără luptă nici o palmă din teritoriul ţării, întrucât armata este bine înzestrată, are un moral ridicat şi dispusă să facă cele mai mari jertfe”.

Aceeaşi declaraţie sforăitoare a făcut-o Carol al II-lea două luni mai târziu, când a vizitat linia defensivă de-a lungul frontierei cu Ungaria, formată din şanţuri şi cazemate, unde staţionau câteva divizii cu ostaşi cu degetul pe trăgaciul armei. Iar a folosit ca termen “palma de pământ”…

Dar în faţa ultimatumului din 28 iunie 1940 dat de imperialismul sovietic, România a cedat fără luptă Basarabia şi Bucovina de Nord, armata regală română fiind umilită şi batjocorită pe tot timpul retragerii ei până la Prut.

Scenariul s-a repetat două luni mai târziu, când la 30 aug. 1940 revizionismul maghiar a avut câştig de cauză, ocupând o mare parte din Ardeal.

Abdicarea lui Carol al II-lea la 6 septembrie a dat prilejul noului conducător al ţării, Ion Antonescu, să incrimineze pe fostul suveran pentru prăbuşirea graniţelor tării şi, implicit, dispariţia de pe hartă a României Mari, asigurând populaţia ţării că pe viitor el nu va tolera “pierderea nici a unei brazde de pământ românesc”.

O declaraţie fără acoperire: o zi mai târziu, la 7 septembrie România suferea al treilea rapt, pierderea Cadrilaterului (Dobrogea de Sud), în favoarea Bulgariei.

Respectând adevărul istoric, cele trei acte ale tragediei noastre naţionale din 1940 au fost generate de mai mulţi factori, printre care:

– politica nefastă dusă de cel care a fost ministru de Externe, Nicolae Titulescu;

– utopicele garanţii franco-engleze, de care am amintit;

– respingerea (în 1939) a garanţiilor germane privind securizarea frontierelor în schimbul asigurării neutralităţii României;

– lipsa aproape totală de armament greu şi de tehnică modernă de luptă .

Deci în numai două luni imensa jertfă de sânge pentru realizarea visului de reîntregire a ţării a fost zădărnicită.

Sacrificiul celor peste 300.000 de morţi din primul război mondial, precum şi al zecilor de mii de invalizi, de orfani, de văduve, era acum şters şi anulat. Suferinţele fuseseră suportabile prin faptul că datorită lor se înfăptuise România Mare.

Însă încă o dată în istoria ei, ţara noastră cădea pradă lăcomiei vecinilor ei apropiaţi sau mai depărtaţi.

Dar nici aşa agresorii nu erau satisfăcuţi: Uniunea Sovietică avea regrete că nu a pretins “măcar” întreaga Bucovină, dacă nu şi Moldova până la Siret şi Delta Dunării, de unde neîncetatele incidente de frontieră menite să susţină cererile ei viitoare;

Ungaria, de asemenea, dorea întreaga Transilvanie şi Banatul, iar Bulgaria, care dintotdeauna râvnise la Dobrogea, nu făcuse nici un secret din dorinţa de a-şi întinde graniţa de nord până la Tulcea!

(De aici şi caracterizarea pretenţiilor ei în sept. 1940 ca “moderate” întrucât se limitau numai la Cadrilater!)

La 15 iulie 1940 Adolf Hitler îi scria lui Carol al II-lea o scrisoare de ameninţare în sprijinul pretenţiilor teritoriale ungare şi bulgare, vorbind clar de nimicirea României în caz de rezistenţă, când presiunile deveniseră insuportabile.

Citez, din scrisoare, câteva fragmente edificatoare:

“Nu sunt decât două posibilităţi pentru a rezolva problema care îngrijorează pe Majestate Voastră şi întreaga Românie:

1) O cale tactică, o încercare adică, printr-o abilă adaptare la situaţia actuală, de a se salva ceea ce poate fi salvat;

2) Calea unei decizii de principiu, căutarea unei soluţii definitive, care comportă unele sacrificii.

În ce priveşte prima cale, Sire, nu pot exprima nici o opinie. Eu însumi am fost, întreaga mea viaţă, omul deciziilor de principiu, şi nu aştept decât succese decisive. Orice încercări pentru a domina pericolele care ameninţă Ţara Dvs. prin manevre tactice, oricare ar putea fi acestea, trebuie să eşueze şi vor eşua. Sfârşitul ar fi mai devreme sau mai târziu – poate chiar foarte curând – distrugerea României. După mine, a doua cale rămâne singura posibilă: o înţelegere loială cu Ungaria şi Bulgaria.

Favorizată de o şansă excepţională, România a dobândit după războiul mondial teritorii pe care ea nu e capabilă de a le păstra printr-o politică de forţă (n. n.: !!!).

Germania nu are nici în Ungaria, nici în România sau Bulgaria, interese teritoriale. (sic!) Ea are legături de prietenie, printre care prietenia cu Ungaria şi Bulgaria datează de multă vreme şi a fost cultivată cu grijă. (s. n.)”

Nu mai este cazul să fac comentarii, cele expuse de Hitler sunt cât se poate de clare, fără echivoc, fără interpretare.

Despre împrejurările răpirii Cadrilaterului din păcate nu există un studiu amplu, aşa cum există despre cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţei, precum şi a Ardealului. Poate un istoric reputat va remedia această lacună printr-un volum masiv de comentarii bazat pe documente.

Dintre toate teritoriile pierdute din acest teribil an 1940, CADRILATERUL a intrat primul în componenta României Mari, încă din 1913, în urma Păcii de la Bucureşti, având astfel parte şi de cea mai lungă viaţă românească interbelică: 27 de ani.

O hartă din sec. XIV -lea al acestui colţ de lume, datorită lui P. P. Panaitescu ne arată Dobrogea, inclusiv Cadrilaterul, ca fiind parte din Ţara Românească a lui Mircea cel Bătrân.

Prin redobândirea lui în 1913 s-a creat un loc de refugiu pentru românii macedoneni, persecutaţi în mai toată Peninsula Balcanică, atunci, ca şi acum.

Cele două judeţe care formau Cadrilaterul aveau o suprafaţă de 4500 kmp (CALIACRA) şi respectiv 3.226 kmp (DUROSTORUL).

În Enciclopedia României din anul 1938, vol. II, se observă lesne că marea majoritate a denumirilor localităţilor (233 în Caliacra şi tot atâtea în Durostor) erau în majoritate turceşti (puţine româneşti, iar bulgare aproape inexistente); de ex.: Ghiurghenicic, Mesim-Mahle, Sugiuc, Atmangea etc. Etniile cele mai numeroase erau turce şi macedo-române, urmate de bulgarii care acționau însă prin acţiunile teroriste ale comitagiilor.

Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine a fost semnat la data de 27 noiembrie 1919 între Puterile Aliate, învingătoare în Primul Război Mondial, inclusiv România, și Bulgaria, țară învinsă.

Frontiera cu Regatul sârbilor, croaților și slovenilor urma traseul frontierei din 1913 dintre Bulgaria și Serbia, cu excepția a 4 teritorii atribuite Statului sârbo-croato-sloven.

Frontiera cu Grecia și frontiera cu Turcia (la momentul respectiv teritoriul Turciei europene de azi nu fusese atribuit nici unui stat), era trasată astfel încât Bulgaria pierdea accesul la Marea Egee, recunoscut în anul 1913.

În privinţa României s-a restabilit frontiera româno-bulgară hotărâtă în Tratatul de pace de la București din 10 august 1913 (Cadrilaterul, precum și părţi din Dobrogea de Nord reintră în componenţa României).

Tratatul cuprindea şi o serie de dispoziții referitoare la limitarea forțelor armate ale Bulgariei.

Pentru Bulgaria, care era în război începând din 1912, dispozițiile tratatului au fost considerate deosebit de severe, astfel că tratatul a fost considerat o catastrofă națională.

Teritoriul Bulgariei era aproape același ca și la începutul războaielor balcanice, iar pierderile umane fuseseră deosebit de ridicate. Bulgaria, ca și celelalte state învinse în primul război mondial, a urmărit să revizuiască Tratatul de la Neuilly, apropiindu-se de Germania și Italia în perioada interbelică.

În anul 1940, în contextul prăbușirii frontierelor României, Bulgaria a obținut prin Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, Cadrilaterul.

Conferinţa de la Craiova pentru cedarea Cadrilaterului a fost, în final, un dictat.

Din delegaţia mică care a purtat “tratative” cu partea bulgară, făcea parte şi primarul Constanţei, Horia P. Grigorescu, deputat, ministru subsecretar de sta şi ministru plenipotenţiar al României în Cehoslovacia (până la acapararea Ministerului Afacerilor Externe de către Ana Pauker, când demisionează şi se refugiază în Franţa, unde îi apare în editură “Mioriţa” din Paris, în 1991, un mic articol în care relatează simulacrul de tratat).

Prim delegat la această întâlnire de la Craiova a fost Al. Creţeanu care, împreună cu alţi numeroşi membri ai delegaţiei române, a fost primit de fostul ministru de Externe, M. Manoilescu, care însă nu le-a dat nici o instrucţiune specială (!?), vorbindu-le de cedarea Cadrilaterului ca de o obligaţie impusă, căreia nu trebuiau să se opună.

Totul fusese decis la Berchtesgaden de Hitler în urma vizitei prim-ministrului bulgar, iar România căzută, ca toate ţările din sud-estul Europei, în sfera de influenţă germană, trebuia să se conforme deciziilor dictatorului Reich-lui!

Din delegaţie mai făceau parte gen. Potopeanu, Henri-Georges Meitani, Eugen Cristescu de la Ministerul de Interne, fostul ministru plenipotenţiar Elefterescu, iar experţii tehnici ai Ministerului de Finanţe erau Mircea Vulcărescu, M. Nicolescu şi G. Carafil.

Dar la Craiova se alăturaseră delegaţiei române şi Vasile Covată din Bazargic, Tascu Purcărea din Silistra şi alţi câţiva români-macedoneni îngrijoraţi de viitorul soartei lor.

Delegaţia bulgară avea ca prim delegat pe fostul Ministru de la Bucureşti şi Roma, S. Pimenov, iar al doilea delegat era juristconsultul Papazoff. Amândoi delegaţii înţelegeau şi vorbeau româneşte, dar evident că toate convorbirile şi tratativele s-au dus în limba franceză, delegaţia bulgară fiind foarte optimistă, sigură că totul era doar o formalitate pentru i se “restitui” “Zlatna Dobrugea”.

După prezentarea scrisorilor de acreditare şi citirea actelor introductive preliminare, s-a propus delegaţiei bulgare un aranjament teritorial care ar fi fost de natură să asigure liniştea, cruţând sentimentele şi demnitatea fiecăreia dintre popoarele vecine.

Astfel, s-a propus ca SILISTRA, cetate cu trecut istoric aparţinând Ţării Româneşti încă din sec. al XIV -lea, să rămână României.

De asemenea şi portul CAVARNA şi BALCICUL, din care românii făcuseră o staţiune de prim ordin, să rămână tot României. Atât!

Deci pretenţii mai multe decât minime! În schimb, toată Zlatna Dobrugea revenea Bulgariei, şi în felul acesta se punea capăt pentru totdeauna litigiului care frământa opinia publică din cele două ţări vecine.

Primul delegat bulgar, S. Pimenov, a răspuns însă că înţelege punctul de vedere românesc, dar că el nu se poate abate cu nimic de la cele hotărâte definitiv la Berchtesgaden.

Deci dictat în toată puterea cuvântului.

La poarta Palatului Administrativ din Craiova, unde se ţineau şedinţele, aşteptau cu groază rezultatele tratativelor româno-bulgare dobrogenii macedoneni, în număr de câteva sute.

S-a reuşit ca schimbul de populaţie şi toate cele legate de o problemă atât de spinoasă să se concretizeze prin texte care, interpretate cu bună credinţă, puteau aduce oarecari îndulciri la brutalitatea ruperii oamenilor de la vatra şi glia lor.

În ziua de 7 septembrie, când urmau să se termine “lucrările”, ezitările justificate ale delegaţie române de a semna au fost spulberate de ordinul telefonic al noului conducător al statului, gen. I. Antonescu, care a dat ordin să se iscălească “Tratatul”, lucru ce s-a făcut imediat.

Al. Creţeanu a înmânat scrisorile primului ministru bulgar.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Tratatul-de-la-Craiova-Procesul-verbal.jpg

Tratatul de la Craiova- Procesul verbal

În anul 1941, în alianță cu Germania, Bulgaria a ocupat teritoriile anexate de către Regatul Sârbo-Croato-Sloven (devenit în 1929 Iugoslavia), Tracia Occidentală și Insula Tasos din Marea Egee.

După al Doilea Război Mondial, ieșirea la Marea Egee a fost din nou pierdută, iar “regiunile occidentale” au intrat în componența Iugoslaviei, ca urmare a unui acord bilateral încheiat în anul 1947.

Singurul câștig teritorial recunoscut prin Tratatele de pace de la Paris încheiate cu statele învinse în al Doilea Război Mondial a fost menținerea Cadrilaterului în cadrul statului bulgar (articolul 1 al Tratatelor de Pace cu Bulgaria și România).

Astfel, Bulgaria, tară fostă aliată a Germaniei naziste, a ieșit din al Doilea Razboi Mondial  cu teritoriul mărit. Pe seama României.

Emilian Georgescu

Refugiati din Cadrilater

 Foto: Refugiați din Cadrilater

 

Răpirea Cadrilaterului

La 7 sept. 1940, sub presiune externă a fost semnat la Craiova Tratatul de frontieră româno-bulgar prin care cele două judeţe din Cadrilater (Caliacra şi Durostor) erau cedate Bulgariei.

Duşmanii ţării noastre aleseseră momentul. La frontiera româno-ungară maghiarii concentraseră 23 de divizii (din cele 24 existente în Ungaria) faţă de 8 – 10 divizii ale armatei române. La frontiera sovieto-română, ruşii făceau manevre şi demonstraţii militare ameninţătoare, după ce în urma Ultimatumului dat țării noastre în data de 26 iunie 1940, URSS cotropise Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei, cu o suprafaţă totală de peste 50.000 de kilometri pătraţi şi cu aproximativ patru milioane de locuitori.

Anterior desfăşurării tratativelor de la Craiova, la Viena, României i se impusese de către Gewrmania și Italia în data de 30 august 1940, Diktatul care îi smulgea pentru a fi anexat de Ungaria, un teritoriu cu o suprafaţă de 43.492 km2 și o populaţie de 2.609 000 locuitori, în majoritate români.

Pe baza Tratatului încheiat cu Bulgaria la Craiova, s-a procedat şi la un schimb de populaţie: bulgarii din Dobrogea au fost transferaţi în Bulgaria, iar macedo-românii de aici au ocupat satele depopulate prin plecarea bulgarilor.

Armata bulgara intra in Cadrilater | Istorie pe scurt

FOTO: istoriepescurt.ro – Armata bulgară intra in Cadrilater

Istoricii bulgari si români au în majoritatea lor până în ziua de azi opinii diferite în ceea ce priveste Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei („Cadrilaterul”) a intrat în componenta Bulgariei. A fost vorba de o „Corectare a unei nedreptati” prin mijloace diplomatice, consideră bulgarii, si un act de „mutilare a țării” sub presiunea și amenințarea forțelor Axei fasciste , spun istoricii români.

07/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O soluție pentru acoperirea deficitului de forță de muncă din România: CARTEA VERDE A ROMÂNULUI DE PRETUTINDENI – Aducerea de muncitori români din țările vecine

 

 

 

 

 

Imagini pentru români photos

 

 

 

 

O veste bună pentru etnicii români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Macedonia, Albania etc. care nu au cetățenie română.

Un proiect de lege care îi vizează în mod direct și care le va oferi acces facilitat pe piața forței de muncă, precum și condiții simplificate de dobândire a cetățeniei române în baza criteriului cultural-lingvistic, a fost adoptat tacit de Senat și urmează să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților în calitate de cameră decizională, transmite Romanian Global News, citând pe Deputatul Constantin Codreanu.

CARTEA VERDE A ROMÂNULUI DE PRETUTINDENI. Etnicii români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Macedonia sau Albania ar putea veni să muncească în România

 În condițiile în care România se confruntă cu un deficit al forței de muncă, Florin Jianu, președinte al Consiliului Național al Înteprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, a arătat că pentru România o soluție ar fi aducerea de muncitori din țările vecine, transmite B1, preluat de Romanian Global News.

„Da, trebuie să ne raportăm și la ce se întâmplă și la nivelul altor țări. Spre exemplu, am avut o întâlnire cu președintele IMM-urilor din Polonia și a spus că numai la nivelul anului trecut au adus 1 milion de lucrători din Ucraina, de acolo de pe graniță.

Cred că acest lucru trebuie să îl facem și noi și să ne uităm la piețe foarte îndepărtate precum sunt cele asiatice ci să ne uităm la Republica Moldova, la Ucraina, de ce nu și la Serbia unde sunt comunități întregi de români. Și să dezvoltăm din asta o politică de stat”, a declarat Florin Jianu, într-o conferință de presă.

Acesta a respins ideea unei presiuni asupra salariile ce ar putea fi făcute prin aducerea de muncitori străini.

„Nu există nicio presiune pe salarii pentru că ne lipsesc aproape 1 milion de oameni și sunt locuri de muncă disponibile în acest moment”, a dat asigurări Florin Jianu.

Conform unui barometru de opinie realizat de Frames în luna martie, principalele ţări de origine pentru străinii prezenți acum în România sunt Republica Moldova (31%), Turcia (16%), şi China (12%).

Peste 40% sunt prezenți în zona Bucureşti-Ilfov, iar aproximativ 33% au ales, în procente relativ egale (în jur de 6%) în Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Timiş, Prahova, Bihor.

 

La rândul său, deputatul Constantin Codreanu a scris pe contul sau de Facebook:

 

„Vestea bună este și pentru România în integritatea ei în condițiile unui declin demografic accentuat care afectează și piața forței de muncă. Este un proiect de lege care preia modificări propuse de mine anterior în câteva proiecte de legi distincte.

Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a dezbătut, astăzi, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni şi pentru modificarea şi completarea Legii cetățeniei române 21/1991 (PLx 505/2019).

 

EXPUNERE DE MOTIVE

 

Prezentul proiect de lege are în vedere completarea Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni nr. 299/2007, precum şi a Legii cetăţeniei române nr.21/1991.

Proiectul de lege vizează instituirea Cărţii Verzi a Românului de Pretutindeni, ca document de identificare a persoanelor care NU deţin cetăţenia română, dar fac parte din categoria românilor de pretutindeni în sensul definit de lege şi solicită drept de muncă si de reşedinţă în România.

Cartea Verde a Românului de Pretutindeni (CVRP) va prelua modelul Cărţii Albastre a UE (EU Blue Card), instituită prin Directiva Consiliului EU 2009/50/EC şi care le conferă posesorilor dreptul de şedere şi de muncă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, sau modelul altor documente similare cum ar fi Cartea Verde (Green Card) Americană, Cartea Polonezului (Karta Polaka) sau Cartea Slovacului de peste hotare (Preukaz zahraničného Slováka), ca exemple de bună practică europeană sau euroatlantică conforme cu principiul teritorialităţii.

Cartea Verde a Românului de Pretutindeni le va putea permite românilor de peste hotare, care nu deţin cetăţenia română, să muncească în România fără obligativitatea deţinerii suplimentare a unui permis de muncă sau de şedere pentru străini, de a deschide conturi bancare, de a înfiinţa societăți comerciale ca orice cetățean român, de a beneficia de educație la toate nivelurile, servicii medicale de urgență.

Piaţa forţei de muncă din România se confruntă din ce în ce mai mult cu un deficit al forţei de muncă, pe fondul mobilităţii accentuate a cetăţenilor români la scara Uniunii Europe şi a creşterii pe piaţa muncii din România a numărului de muncitori străini provenind din arii geografice şi culturale îndepărtate, mai greu integrabili în ansamblul corpului social din România.

Instituirea Cărţii Verzi a Românului de Pretutindeni şi acordarea unui şir de drepturi românilor de pretutindeni care nu deţin cetăţenia română va reprezenta o măsură care ar crea condiţii pentru contrabalansarea tendinţelor emigraţioniste din România.

Astfel, piaţa muncii din România ar putea absorbi o bună parte a forţei de muncă pe care o reprezintă românii de pretutindeni care nu deţin cetăţenia română şi emigrează pe alte pieţe ale muncii, care oferă condiţii mai avantajoase.

De asemenea, Cartea Verde a Românului de Pretutindeni va fi un instrument util pentru conaţionalii din statele care nu admit dubla sau multipla cetăţenie.

Proiectul mai prevede perfecţionarea mecanismelor specifice procesului de naturalizare, în vederea unei mai bune integrări cultural-lingvistice a beneficiarilor.

În acest sens, este prevăzută luarea în calcul a criteriului cultural-lingvistic în cazul solicitanţilor cetăţeni străini de origine română sau aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română şi locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de originea lor etnică sau de modul în care aceştia sunt apelaţi.

Aceste persoane nu au nevoie de timp pentru a se naturaliza cultural-lingvistic, putând fi exceptate de la obligativitatea domicilierii în mediul românesc din ţară timp de cel puţin 8 ani sau, în cazul căsătoriei cu cetăţeni români, timp de cel puţin 5 ani.

Asemenea majorităţii statelor din Uniunea Europeană, România trebuie să-şi nuanţeze abordările şi să distingă între categorii cultural-lingvistice distincte de solicitanţi ai cetățeniei, dincolo de alte criterii, acordând facilități și neadmițând discriminări. Astfel, criteriul cultural-lingvistic trebuie luat în seamă în procedurile de acordare/obţinere a cetăţeniei române care prevăd naturalizarea cultural-lingvistică a străinilor solicitanţi ai cetăţeniei române. Aplicarea criteriului cultural-lingvistic permite evitarea aplicării criteriului etnic în accepţia juridică consacrată a termenului.

Analiza situaţiei în materie de dobândire sau redobândire a cetăţeniei române, mai ales sub aspectul dificultăţilor întâmpinate de instituţiile statului, ne-au condus la concluzia că, pentru a face faţă unui număr tot mai mare din an în an de cereri, Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie ar trebui să cuprindă un număr cel puţin dublu de membri.

Astfel, propunem creşterea numărului membrilor Comisiei pentru cetăţenie de la 20 la 40.

Proiectul de lege prevede şi reglementarea aspectelor ce ţin de cetăţenia de onoare a României, precizând că aceasta se poate acorda cu titlu personal, nefiind transmisibilă descendenţilor naturali sau adoptivi ai titularului.în cazul persoanelor deţinătoare ale cetăţeniei de onoare a României vorbitoare ale limbii române se propune ca acestea să poată solicita acordarea cetăţeniei române cu exceptarea de la condiţia domicilierii în România timp de 8 ani sau, după caz, 5 ani, în vederea naturalizării cultural-lingvistice.

De asemenea, proiectul prevede posibilitatea acordării, inclusiv post-mortem, a cetăţeniei de onoare, la propunerea Guvernului sau Preşedintelui României, în semn de înaltă gratitudine pentru servicii excepţionale aduse ţării şi naţiunii române de către unii străini.

 

http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/politic/31983-2019-12-05-10-34-03.html

 lImprimarePDF

01_florin_jianu_criza_fortei_de_munca

 

06/12/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Uriaşă manifestaţie la Atena împotriva intenției guvernului Greciei de a face concesii în problema recunoaşterii denumirii de Macedonia pentru vecinul de la nord. VIDEO

Atena: Sute de mii de greci manifestează împotriva unui compromis cu privire la numele Macedonia

 
Un milion de oameni au protestat la Atena faţă de folosirea numelui Macedonia de către fosta republică iugoslavă vecină. Demonstranţii au cerut guvernului grec să nu accepte această denumire în nicio posibilă înţelegere cu statul învecinat. 

Manifestanţi veniţi în Atena din toate colţurile Greciei, având în frunte  preoţi şi primari, au scandat  sloganuri precum “Macedonia este Grecia, Grecia este Macedonia”, „Jos labele de pe Macedonia!” sau „Grecia unită, niciodată învinsă”  şi s-au pronunţat împotriva oricărei soluţii în disputa cu guvernul de la Skopje care să includă termenul de Macedonia, nume care – în opinia protestatarilor – aparţine exclusiv regiunii nordice a Greciei, cu capitala la Salonic.

Tentativele Macedoniei de a fi inclusă în NATO şi în Uniunea Europeană au fost blocate în ultimele două decenii de Grecia, care susţine că numele Macedonia poate duce la revendicarea de către ţara vecină a regiunii din nord a Greciei care poartă acelaşi nume, zonă în care se află Salonic.   Până la soluţionarea disputei, Atena a fost de acord ca ţara vecină să se numească Fosta Republică Iugoslavă Macedonia (FYROM).
 

 Surse ale naţionaliştilor greci au afirmat că elemente din Constituţia Fostei Republici Iugoslave Macedonia (FYROM) presupun revendicări asupra teritoriului grec.

Pe reţelele de socializare, se scrie că numărul manifestanţilor este de peste un milion. La manifestaţie a participat şi popularul compozitor  Mikis Theodorakis, în vârstă de 92 de ani, autorul coloanei sonore a filmului “Zorba Grecul”, care a a afirmat că poporul ar trebui să aibă cuvântul decisiv în această dispută.

“Macedonia a fost şi va fi mereu greacă. Dacă guvernul vrea să semneze în numele ţării noastre, trebuie mai întâi să întrebe poporul grec. Deputaţii au dreptul să ceară organizarea unui referendum cu privire la această problemă naţională.

Am luptat toată viaţa pentru unitatea poporului grec. Trebuie să înfruntăm această problemă uniţi, ca un pumn”, le-a spus Theodorakis manifestanţilor, potrivit AFP.
 La 21 ianuarie, a avut loc o manifestaţie similară la Salonic, cu aproximativ 300.000 de participanţi.  

Ministrul grec de externe al Greciei, Nikos Kotzias, a primit ameninţări cu moartea, după ce a afirmat că se aşteaptă ca disputa să fie rezolvată în câteva luni. 

  În februarie 1992 mai bine de un milion de oameni s-au adunat la Salonic pentru a protesta împotriva unui compromis în chestiunea denumirii Republicii Macedonia.

Drept urmare, la Atena a avut loc o criză de guvern,  premierul conservator din acea vreme, Konstantin Mitsotakis, l-a demis pe ministrul său de Externe, Antonis Samaras, cunoscut ca un adept al liniei dure, dar în cele din urmă, Mitsotakis însuşi s-a văzut nevoit să demisioneze.

Urmaşul său, Andreas Papandreou, nu a acceptat niciun compromis . Şi în ziua de azi Atena insistă că statul vecin trebuie să-şi schimbe denumirea de „Republica Macedonia”, ancorată în constituţie. Grecii revendică denumirea de Macedonia ca parte a propriei moşteniri istorice. În plus, se tem de revendicări teritoriale în dauna provinciei lor care poartă acelaşi nume.

Într-adevăr, nu sunt prea îndepărtate vremurile în care liderul iugoslav Iosip Broz Tito  urmărea să ocupe după ultimul război mondial întreaga Macedonie, inclusiv Salonicul de la Grecia, pentru a obţine ieşire la Marea Egee.

În prezent, autorităţile de la Skopje au nevoie de rezolvarea diferendului cu Grecia pentru că aceasta este una din condiţiile puse de NATO şi Uniunea Europeană pentru începerea negocierilor de aderare. Recent, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat Macedonia să-şi reglementeze diferendul cu Grecia care opune cele două ţări de peste 25 de ani şi care nu i-a permis până acum aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

Fostă republică iugoslavă independentă din 1991, Macedonia este candidată la NATO din 2008, dar nu poate trece de veto-ul Greciei, stat membru al Alianţei, şi întâmpină aceeaşi problemă şi pe drumul său către Uniunea Europeană.

Motivul este că Atena nu este de acord ca micul stat să poarte numele Macedonia, pe care îl consideră ca aparţinând exclusiv uneia dintre provinciile sale nordice, dar, mai mult, se teme ca această denumire să nu ascundă ambiţia manifestată şi în trecut de fosta Iugoslavie, a unor revendicări teritoriale legate de  regiunea sa cu acest nume, unde se află între altele porturile Salonic şi Kavala.

Cele două ţări îşi dispută de asemenea patrimoniul istoric al regiunii, îndeosebi pe Alexandru cel Mare şi tatăl acestuia, Filip al II-lea al Macedoniei.

Acum, după ani de tensiuni, plecarea de la putere a dreptei naţionaliste şi instalarea, la Skopje, a unei coaliţii conduse de social-democraţii lui Zoran Zaev au determinat anul trecut o apropiere a relaţiilor dintre cele două ţări, care şi-au reluat dialogul.  

Protestele din aceste zile au fost provocate de reînceperea discuţiilor dintre cele două ţări pentru găsirea unei soluţii, după ce  conducerea Greciei s-a arătat dispusă să renunţe la poziţia sa rigidă de respingere în această chestiune delicată, acceptând ca statul vecin să aibă o denumire care să conţină adjectivul „macedonean”.

Se pare că soluțiile de compromis ar implica adoptarea unor variante  de denumire  printre care se agreează cele de Macedonia Superioară sau Noua Macedonie.

Noua denumire ar trebui să facă o distincţie între acest fost stat iugoslav şi regiunea Macedonia din nordul Greciei, iar premierul elen de stânga, Alexis Tsipras, îmbrăţişează această poziţie.

Miercuri, emisarul ONU care se ocupă de acest diferend, Matthew Nimetz, s-a declarat „foarte optimist” în legătură cu mersul lucrurilor, după discuţii la New York cu reprezentanţi ai tuturor părţilor.

În urma unei recente runde de negocieri cu mediere ONU, a devenit cunoscut că guvernul de la Atena este dispus să accepte denumirea de compromis „Gorna Makedonija” (Macedonia Superioară).

Numele oficial al statului din Balcani aşa cum este înscris în rândurile Naţiunilor Unite rămâne până la incheierea unui acord cu Grecia, Fosta Republică Iugoslavă Macedonia (FYROM).

 

 

 

 

 

 

Surse:

BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 februarie

http://stiri.tvr.ro/sute-de-mii-de-oameni-au-protestat-la-atena-fata-de-folosirea-numelui-de-tara-macedonia

rador.ro/2018/02/04/ministrul-grec-de-externe-a-primit-amenintari-cu-moartea-in-legatura-cu-disputa-legata-de-numele-macedonia/

http://www.dw.com/ro/grecia-pe-baricade-%C3%AEmpotriva-denumirii-republicii-macedonia

06/02/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: