CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

29 august 1917: Proclamarea independenței primului stat al aromânilor din sudul Dunării

Proclamarea Independenței Pindului

Site-ul http://independenta-pindului.ro/context/4 consemnează că în data de 29 august 1917, românii din Munții Pindului și-au proclamat independența față de greci, în condițiile în care situația de pe frontul din nordul Italiei, precum și tratativele cu noua putere greacă a lui Venizelos care a presat în repetate rânduri cartierul general italian spre a-i fi predată administrația zonelor din Masivul Pind, forțele italiene s-au retras.

În vacumul de putere creat, notabilitățile locale aromâne au proclamat la 29 august 1917 independența Pindului s-a format tot atunci un comitet compus din 7 persoane: Dr. Demetru Diamandi, Ianaculi Dabura, Mihali Teguiani, Tache Nibi, Zicu Araia, Alcibiade Diamandi și Sterie Caragiani, cu rol decizonal, asemenea unui cvasi-guvern.

Acest comitet provizoriu a trimis comisarului general al Italiei la Ianina, Francesco Fazzi următoarele: „Față de noua ocupațiune grecească, ce ne amenință, și care a fost inițiată la Abela prin acte de abuz de putere și de represalii, populația română din Pind, răsculată ca un singur om, și înaintea unor meetiguri impunătoare, a proclamat independența sa, sub protecțiunea Italiei.

 Foto: Harta primul stat intitulat Republica Pindului declarata de Alkibiade Diamandi in timpul ocupatiei italiene în 1917.

Regiunea Pind se întinde în partea de sud a Albaniei și Macedoniei, precum și nord-vestul Greciei.

 Autonomia aromânilor din Peninsula Balcanică a fost  sprijinita pe mai multe planuri de România, începând cu anii 1860, imediat după Unirea Principatelor.

Prima încercare de a întemeia un stat al aromânilor i-a aparţinut lui Alcibiade Diamandi di Samarina, care în 1917 a înfiinţat  în sudul Albaniei ocupate de italieni, o Republică Aromână a Pindului.

Foto: Alcibiade (Alchiviad) Iamandi, (n. 13 august 1893, Samarina, Grecia – d. 9 iulie 1948, București, România), om politic aromân din Grecia, un mare susținător al identității naționale a aromânilor din Balcani,și luptător împotriva elenizării comunității aromâne din regiune.

În  1912 Diamandi a plecat (ca de altfel mulți alți aromâni din Grecia) în România, unde s-a înscris și absolvit Academia Comercială din București.

Când România a intrat în primul Război Mondial, în 1916, Diamandi s-a oferit voluntar în serviciul militar, servind ca ofițer.
Fiind unul dintre susținătorii vehemenți ai aromânilor din regiunea Pindului, el a cerut insistent italienilor și României să susțină organizarea comunității băștinașe aromâne într-un canton autonom.

Charismaticul politician anti-grec şi propagandist aromân din Grecia, Alcibiade Diamandi spera să realizeze un stat care să cuprindă întreg nord-vestul grecesc.

În 1917, cu sprijinul trupelor italiene, el avea să înfiinţeze în Grecia și Albania, Republica Pindului şi Republica Korcea, state autonome sub protectorat italian.

Acestă acțiune de emancipare națională a aromânilor, a fost denumită mai târziu în bibliografii „Principatul Pindului”, dar a primit un răspuns negativ din partea României, precum și de la italieni.

După retragerea italienilor din Epir, situația aromânilor implicați în mișcarea de independență politică din Pind a devenit extrem de critică.

Consulul român de la Ianina a obținut prin intermediul diplomaților italieni garanții formale de la guvernul elen că nu se va deda la represalii asupra aromânilor.

Autoritățile elene urmau sa fie controlate de emisari diplomatici italieni, care urmau să fie trimiși în principalele localități aromâne din Pind.

Însuși premierul grec Venizelos declara că nimeni nu va avea de suferit, numai că, la 7 septembrie 1917, după ce trupele grecești au intrat în Samarina, autoritățile elene au trecut la acțiuni de represalii, amnistia generală promisă nefiind acordată.

Din cauza persecuțiilor, aromânii refugiați nu s-au mai putut reîntoarce în localitățile lor de origine.

La fața locului noua administrație greacă nu s-a dezmințit, aplicând localnicilor aromâni un regim barbar de arestări, maltratări, violențe și amenințări. Nu întâmplător, notabilii aromâni au fost primii care au căzut victime reinstaurării oblăduirii grecești.

Pentru a nu fi ucis de miliţiile albaneze şi greceşti, Alcibiade Diamandi alături de alți notabili aromâni pindeni au ales să formeze la Arghirocastro (în Albania), o delegație aromână care să poată pleda în plan internațional cauza unei autonomii largi pentru ținuturile locuite de urmașii romanității orientale din părțile masivului Pind, după care a plecat la Roma, unde a devenit un apropiat al staff-ului noului dictator în ascensiune Benito Mussolini.

Ceva mai târziu i-a fost emis un pașaport românesc și a putut  să călătorească în Grecia.

Potrivit autorului grec Stavros Anthemides, Diamandi a fost „iertat” de autoritățile elene pentru rezistența lui față de politica  de asimilare a aromânilor abia în 1927.

Cu toate înfrângerile suferite de luptătorii pentru cauza crerii unui stat al aromânilor din Balcani, ideea nu a pierit !

Iată ce scria în presa vremii un ceh către aromâni, cu prilejul aniversării a zece ani de la proclamarea independenței primului Principat al Pindului

România mică aromânească.

Aromâni!

Astăzi sunt zece ani de când aţi ridicat steagul libertăţii pe plaiurile Pindului. Atunci, după veacuri de robie, Pindul a devenit iarăşi independent. Dar soarta crudă a încercat din nou tenacitatea şi răbdarea noastră. După două luni n’a rămas din realitatea dulce, decât o amintire.

Totuşi păstraţi încrederea. Momentul vostru vine, în ciuda tuturor pierderilor aşa de mari, ce aţi suferit prin desnaţionalizare. Ce e drept, aţi pierdut prea mult numericeşte, însă ce e lucru principal, pământul pe care sunteţi născuţi, a rămas al vostru din punctul de vedere al evoluţiei naţiunilor.

Individualitatea unei naţiuni, ori a unei ramuri este dată nu numai prin indivizii săi, ci şi prin pământul pe care s’a născut. Şi o naţiune, ori o ramură, moare numai după ce a pierdut din punctul de vedere al evoluţiei naţiunilor şi acest pământ, cu alte cuvinte, numai după ce a fost aşa de slăbită, încât s’ar putea naşte pe pământul ei o nouă naţiune.

Ramura meglenoromână moare, fiind aşa de slăbită că pe pământul ei s’a putut naşte naşte naţiunea bulgară. Ramura rumără moare, fiind aşa de slăbită, încât pe pământul ei s’a putut naşte naţiunea sârbo-croată. Din contra, pe teritoriul ţinuturilor pindo-române, cari cuprind întreaga regiune ţărmurită prin Marea Ionică, râurile Semeni, Devol şi Bistriţa, Marea Egee, Munţii Othrys, linia ce merge din capătul de Vest al acestor munţi până la golful Arta, nu s’a născut din timpul în care s’a născut neamul românesc nici o altă naţiune decât cea română, şi anume ramura aromână. Grecii şi albanezii, pe cari îi găsim pe teritoriul acesta, pe teritoriul acestei Românii Mici, trebue să fie consideraţi ca elemente străine, fiindcă naţiunea greacă s’a născut mai la Sud şi naţiunea albaneză mai la Nord.

Unii afirmă că sunteţi veniţi în regiunea Pindului din Nord, deslipindu-vă din trunchiul străromân. Nu-i credeţi! Cele patru ramuri româneşti nu sunt productul desmembrării unui trunchiu străromân, ci existenţa lor este pur şi simplu consecinţa firească şi neapărată a configuraţiei suprafeţei pământului, care a dat naştere neamului românesc, adecă a peninsulei balcanice şi teritoriului estcarpatic, teritoriului ce-l găsim între Dunăre, Tisa, Nistru şi Marea Neagră. Teritoriul estcarpatic reprezintă o unitate geografică clasică şi rară pe faţa pământului.

De aceea teritoriul acesta a dat naştere numai unei singure ramuri româneşti, celei dacoromâne. Din contra suprafaţa peninsulei balcanice nu este clădită aşa unic şi arată cinci unităţi geografice mai mici şi totdeodată destul de independente.

De aceea, nu s’a născut aici o singură ramură română, ci mai multe.

Ar fi trebuit să se nască cinci, însă de fapt s’au născut numai trei,fiindcă o unitate a rămas şi mai departe, aceea a albanezilor şi o alta aceea a grecilor. Ramura rumărilor s’a născut în unitatea geografică ce se întinde la Nordvest de Şar-planina, ramura megleno-românilor în unitatea geografică ce se găseşte la Est de Şar-planina, iar teritoriul de naştere a ramurei noastre este cel pindoromân şi arată graniţele mai sus menţionate.

Cele patru ramuri româneşti sunt în mod egal vechi ca naţiunea română, deşi din momentul în care a început naşterea naţiunei româneşti, configuraţia suprafeţei teritoriului estcarpatic şi a peninsulei balcanice au dat începutul şi celorlalte patru ramuri, despărţind naţiunea română în concordanţă cu unităţile geografice respective.

(…) Evoluţia statelor europene în state naţionale, cari să ocupe teritorii proprii cu un caracter geografic independent, a înaintat aşa de mult încât acum câţiva ani am fost martorii unui fapt la prima vedere ciudat, însă foarte firesc. Irlandezii, cu toate că ei nu reprezintă astăzi decât un foarte mic procent din locuitorii insulei irlandeze – ai unităţii geografice pe care s’au născut – constituesc aproape pe toată întinderea acestei insule un Stat propriu cu un caracter naţional irlandez. În cazul acesta cea mai mare putere colonială a lumii a fost silită să cedeze înaintea unui mic popor desnaţionalizat în aşa grad, încât el părea pe cale de dispariţie. Isvorul forţei admirabile care a făcut ca sforţările unui popor aşa de mic să biruiască asupra Angliei, a fost trezirea conştiinţei irlandezilor că ei au dreptul firesc la întreaga unitate geografică în care s’au născut.

Cazul Irlandei se va reproduce şi în alte ţări ale Europei. Şi depinde, aromâni, înainte de toate de voi, dacă se va reproduce şi în ţinuturile României Mici. Acum trebuie să se trezeacă între voi conştiinţa că aveţi dreptul firesc la întreaga Românie Mică, la întreg pământul care v-a dat naştere, ori odată vă va surprinde momentul decisiv pentru voi, fără să-l percepeţi, iar mai târziu ar fi cu greu să recâştigaţi libertatea.

Momentul vostru vine! Dacă nu va veni mai devreme, va veni desigur atunci când perspectivele straşnice ce le deschide războiul chimic şi cu avioane, vor produce lichidarea pericolului războaielor europene.

Cu toate că astăzi soluţia dela ordinea zilei pentru asigurarea păcii europene este creiarea Statelor Unite ale Europei, pericolul războaielor europene nu se va lichida prin creiarea acestor fel de State Unite. Cauza principală a războaielor europene nu constă în faptul că omenirea europeană trăieşte despărţită în mai multe State independente, ci în faptul că Europa nu este împărţită aşa cum a predestinat-o natura însăşi.

Lichidarea, de care e vorba, se va înfăptui prin împărţirea Europei în State naţionale, care să ocupe teritorii proprii cu un caracter geografic independent: cu alte cuvinte, Europa va fi împărţită aşa cum a predestinat-o natura şi în concordanţă cu tendinţa ce-o arată evoluţia Statelor europene.

Natura a predestinat locul Statului vostru între Marea Ionică, râurile Semeni, Devol şi Bistriţa, Marea Egee, Munţii Othrys şi linia ce merge din capătul de Vest al acestor munţi până la golful Arta.

Pătrundeţi-vă, aromâni, de acest adevăr, treziţi în voi conştiinţa că aveţi dreptul firesc la întreaga unitate geografică în care sunteţi născuţi, aduceţi cauza voastră la cunoştinţa Europei şi atunci veţi câştiga totul.

Praga, 28 August 1927
Jaroslav Müller

J. Müller, România mică aromânească. Un ceh către aromâni cu prilejul unei aniversări, în „Graiul românesc”, I, nr. 8, august 1927, pp. 165-167; sub titlul Un ceh către aromâni, este reprodus în „Peninsula Balcanică”, V, nr. 5-6, septembrie-octombrie 1927, pp. 73-76; de asemenea, în „Macedonia”, I, nr. 4, 21 noiembrie 1927, p. 4 apud Stoica Lascu, Evenimentele din iulie – august 1917 în regiunea Munților Pind – încercare de creare a unei statalități a aromânilor. Documente inedite și mărturii. Studiu istoriografic și arhivistic în Revista Română de Studii Eurasiatice, Anul III, vol. 3, nr. 1-2 / 2007

Renașterea statului aromân

În octombrie 1940, Italia a invadat Grecia, dar trupele elene au respins în Albania forţele italiene slab dotate, obligându-l pe aliatul german care pregătea invazia în Rusia, să intervină în aprilie şi mai 1941 şi să ocupe nordul Greciei.

Pe urmele germanilor, italienii au preluat controlul Chamariei şi a unor zone din Epir, Macedonia de Vest şi nordul Tesaliei, unde trăia o minoritate aromână masivă de câteva sute de mii de oameni, numiţi „ţânţari” sau „cuţo-valahi”.

Aceasta a sprijinit invazia italiană, considerându-se de origine latină, deci de acelaşi neam cu italienii.

 Mussolini a înfiinţat în acest teritoriu controlat de minoritatea aromână un stat autonom: Principatul Pindului, condus de preşedintele Alchiviad Diamandi, mai târziu regent.

Foto: Imaginea steagului primului stat aromân din timpurile moderne, stat care a funcţionat în nordul Greciei, în anii 1941 – 1943, sub protectorat italian si a avut relatii strânse cu România .

Putem  observa culorile roşu-galben şi albastru pe steag şi stema României încadrată în centru.

Acest drapel aromân incorpora ca simboluri heraldice pajura valahă cu crucea în clonţ, simbol încă din Evul mediu atât al „valahilor” români cât şi a celor „vlahi” aromâni, și care se află până azi ca element heraldic dominant pe stema naţională a României.

Drapelul aromânilor constă în cinci benzi suprapuse, trei dintre care sunt colorate în roşu-galben-albastru, culorile tradiţionale româneşti.

Blazonul casei de Hohezollern Sigmaringen, cu compartimentele alb-negre din centru, făcea trimitere simultan şi la culorile portului popular aromân din munţii Pindului.

Nici acest drapel nu era de inspiraţie recentă, el fiind folosit pe teatrele de luptă în secolul XIX-lea, in timpul răzmeriţelor ocazionate de evenimentele de la 1848 şi un an mai târziu în 1849 printre valahii şi aromânii de la sud de Dunăre.

Potrivit martorilor epocii, printre care se număra şi pe principesa Dora d’ Istria, combatanţii valahi aveau atunci înscrise pe  banda albastră a drapelelor simbolul romanitatii S.P.Q.R. (Senatus Populusque Romanus),  evidenţiind dimensiunea etnică latină ce şi-o revendicau .

Oricum, simbolistica acestuia  este profundă: culorile rosu si galben reprezentand nordul Dunării, albastru reprezinta Dunarea, iar galben cu negru, sudul Dunării

Parlamentul şi capitala primului stat aromân din epoca modernă se proclamă în satul Metsovo (Aminciu în aromână).

În iunie 1941, Diamandi  a fondat la Metsovo, în Grecia ocupată de germani și italieni „Partidul Kοutso-vlahilor” (Κόμμα Κοινότητας Κουτσοβλάχων)”.

A fost convocat în Trikala,  Parlamentul Vlahilor în oraşul Trikala (50.000 locuitori), care legiferează măsuri împotriva limbii greceşti şi pentru folosirea aromânei ca limbă de stat .

De asemenea, însemnele grecesti  de la intrarea in  localități au fost  înlocuite cu altele noi, în aromână și italiană.

Astfel, Metsovo a devenit Aminciu în aromână și Mincio în italiană, Nympheon devenit Nevesca și Nevesa, Samarina a fost făcut în Santa Maria, etc.

Despre subiectul indepedenței Pindului puteți citi mai multe pe siteul dedicat acestui subiect, in https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/30/videoprincipatul-aroman-al-pindului-o-romanie-sud-dunareana/ și pe www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

31/08/2022 Posted by | AROMANII DIN BALCANI | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA AROMÂNILOR ȘI PROMOVAREA IDEII DIVERSIONISTE A EXISTENȚEI ÎN ȚARA NOASTRĂ A UNEI MINORITĂȚI ARMÂNEȘTI DISTINCTE DE NAȚIUNEA ROMÂNĂ

Harta răspândirii aromânilor și meglenoromânilor la sfârșitul sec, al XIX-lea și începutul secolului XX.

Sunt aromanii o „minoritate nationala”in Romania ?

De câțiva ani încoace,  pe 23 mai, se  sărbătorește în România  dar și în alte țări balcanice – cu excepția notabilă a Greciei, Ziua ”națională’ a aromânilor.

Evenimentul în sine este o acțiune lăudabilă, dacă este văzut prin prisma unui efort de păstrare a culturii și obiceiurilor aromâne, sau ca o încercare de promovare a drepturilor acestei comunități, mai ales în țările unde nu se bucură de o recunoaștere oficială.

Unii organizatori din România, se folosesc de acest eveniment pentru a promova o agendă eminamente politică, și anume recunoașterea aromânilor ca minoritate națională, care să se bucure astfel de drepturile reprezentative, culturale, lingvistice dar și financiare care derivă dintr-o atare recunoaștere.

Chestiunea declarării aromânilor drept minoritate aparte din punct de vedere etnic, lingvistic și cultural, în cadrul statului român, reprezintă un proiect asumat cu multă vervă încă de acum trei decenii.

Păstrarea specificului identitar aromân se datorează prioritar statului român – care încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a sprijinit înființarea de școli și biserici la sud de Dunăre, asigurând insule de refugiu în fața campaniilor asimilaționiste elene și slave – este pusă între paranteze de către propagandiștii ideii separatismului aromân-român, scrie Andrei Nicolae pe https://www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Terenul lor de bătaie îl constituie în această perioadă data de 10/ 23 mai ca punct de referință în istoria aromânilor.

În fiecare an, în apropierea acestei zile, se redeschide tensionat dosarul chestiunii aromâne.
Din punct de vedere istoric, recunoașterea oficială a națiunii valahe/române din cadrul Imperiului Otoman publicată în Monitorul Oficial de la Istanbul în 10 mai 1905, a fost consecința unei campanii diplomatice de amploare susținută de către Regatul Român pentru recunoașterea macedo-românilor, adică a românilor balcanici, vorbitori ai dialectului aromân sau megleno-român.

Acest act istoric, recunoscut ca atare atât de istoriografia românească, dar și de cea străină, este de câțiva ani supus unei mistificări regretabile prin sărbătorirea acestui act (datorat în totalitate politicii de sprijin identitar- cultural a României pentru ramura sud-dunăreană a poporului român) într-o cheie diversionistă, aceea a Zilei Naționale a Aromânilor pe 23 mai.

Falsificarea unui eveniment istoric (Iradeaua sultanului Abdul Hamid al II-lea publicată în 10 mai 1905) și promovarea pe multiple canale a acestei denaturări, drept act fondator pentru recunoașterea unei minorități etnice, poate avea urmări negative asupra stabilității regionale într-un context geopolitic dificil, putând fi speculată de anumiți factori externi interesați.
Conform unor criterii subiective oricine se poate declara orice, însă pentru a fi și recunoscut în consecință astfel, trebuie să existe niște criterii obiective, demonstrabile științific.
Academia României din 25 iulie 2018 iterează faptul că articolul 3, paragraful 1 din Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale (CCPMN), adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg, la data de 1 februarie 1995 și intrată în vigoare la 1 februarie 1998, prevede dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a alege liber să fie tratată ca atare sau nu.

Paragraful 35 din Raportul Explicativ al CCPMN (ETS No. 157) stipulează însă că din Paragraful 1 al numitului articol, nu trebuie înțeles că o persoană are dreptul să își aleagă arbitrar apartenența la o minoritate națională, ci că această alegere individuală este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei respective. Prin urmare, trebuie respectate criteriile științifice în asumarea identității naționale și lingvistice a colectivităților și a individului”.
Ideea unei minorități etnice aromâne e experimentată cu precădere în România, unde, din păcate beneficiază de un culoar favorabil pe fondul unor interese de grup atent cultivate într-un mediu politic prea puțin preocupat de proiectul de țară, interesul național etc.

Nu trebuie omis din acest tablou nici rolul discret, dar eficient al UDMR-ului de sprijinire a acestui curent minoritar printre aromâni etc.
De altfel, reușita acestei inițiative ar însemna deschiderea unei cutii a Pandorei, care să alimenteze orgoliul și așa proeminent al unor reprezentanți ai transilvanismului, bănățenismului etc.
Prin urmare, răspunsul la întrebarea Qui prodest? ar trebui să țină cont și de aceste detalii semnificative în grad mare pentru felul în care se orchestrează acest tip de separatism.

Miza finală a acestor inginerii identitare (a se vedea schizofreniile vlah/vlaș/român din Timocul sârbesc, moldoveni/români din Bucovina de nord, Basarabia de sud ori Republica Moldova) este dinamitarea coeziunii istorice românești de la nord ori ori de la sud de Dunăre.

Adevărul despre 23 mai este prin urmare  ceva mai altfel decât ne este înfățișat acum de organizatorii care voit denaturează semnificația acestui eveniment.

ADDENDA

Iradeaua, din 23 mai 1905 a fost Decretul dat in favoarea aromânilor din Balcani de sultanul Abdul Hamid al Imperiului Otoman, prin care li se asigura acestora recunoașterea statutului de comunitate distinctă, cu drepturi culturale proprii și cu posiblitatea de a-si constitui foruri specifice de reprezentare.

Gestul autorităților otomane a fost un omagiu adus României, cu ocazia sărbătorii naționale (10 mai) și Regelui Carol I, la împlinirea a 39 de ani de domnie.

Iradeaua din 10/23 mai 1905 a reprezentat o victorie a diplomației românești a epocii, interesul pentru păstrarea și afirmarea identității specifice a persoanelor aparținând minorității din regiune fiind și astăzi o preocupare majoră a politicii externe a țării noastre.

Textul acestei Iradele (Decret imperial) era următorul:

Majestatea sa Imperială, sultanul, care în sentimentele sale de înaltă justiţie şi îngrijire părintească pentru popoarele sale, îşi întinde binefacerile şi favorurile sale asupra tuturor supuşilor săi credincioşi, fără deosebire de rasă, nici religiune, luând în consideraţie suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele tronului imperial de către supuşii săi valahi, a binevoit să ordone că, în virtutea drepturilor civile, de care dânşii se bucură cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze pe muhtari (primari) conform cu regulamentele în vigoare; ca, după cum se practică pentru celelalte comunităţi, membrii valahi să fie deopotrivă admişi, după regulă, în consiliile administrative şi ca înlesniri să fie acordate de către autorităţile imperiale pentru profesori numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcolilor şi îndeplinirea formalităţilor dictate de legile Imperiului pentru deschiderea noilor stabilimente şcolare. Această ordonanţă imperială a fost comunicată departamentelor respective pentru executarea ei.”

Rezultatul a fost dezastruos pentru comunitățile aromâne din Balcani pe care statul romān le sprijinea cultural.

Această Iradea a provocat o prigoană națională, comandouri de teroristi (antarți) greci trecând la comiterea de asasinate īn rāndul fruntașilor aromāni (peste 400 de victime), ceea ce a condus la ruperea relațiilor diplomatice īntre Grecia si Romānia (1906-1911).

 Razboaiele balcanice au dus īnsa la dezmembrarea Imperiului otoman, aromānii intrānd īn componenta Greciei, Albaniei, Bulgariei si Regatului Sārbo-Croato-Sloven.

Când s-a semnat Pacea de la Bucuresti (1913), care punea capăt acestor razboaie din Balcani, ministrii de externe ai Greciei, Bulgariei si Regatului Sārbo-Croato-Sloven au dat asigurări, prin scrisorile schimbate cu Titu Maiorescu (ministru de Externe), ca vor respecta drepturile minoritatilor aromāne, protejānd scolile si bisericile, fapt care nu s-a respectat, scrie https://sutsatadicraiova.wordpress.com.

Este important să reamintim că această zi, folosită de unii în scopuri politice menite să demarcheze o linie clară între aromânism și românism în general, este în mare parte rodul eforturilor diplomatice ale României de la începutul secolului XX și în special ale ambasadorului României în Imperiul Otoman, Alexandru Lahovari.

La 23 mai 1905 când se publica oficial decretul imperial (iradea) prin care se consfințea pentru prima dată dreptul de organizare în comunități cu privilegii de autoadministrare al poporului “ulagh” (sau valah), care trăia în granițele existente la acel moment ale Imperiului Otoman.

Să notăm că etnonimul ”ulagh”(valah) avea același înțeles pentru toți locuitorii ținuturilor locuite de români și că prin urmare nu se referea doar la aromânii din Imperiul Otoman, ci la toți românii din Balcani.

Specialiști ai Academiei Române au explicat foarte clar,în mai multe rânduri, că în acest decret imperial otoman, nu se regăsește niciodată și nicăieri etnonimul de aromân (sau armân).

În plus, ca să nu existe poate confuzii  pentru cititorii de peste un veac al acestui document, privitor la cine erau așa numiți ulaghi, decretul consfințea în mod expres dreptul Statului Român de a finanța (în continuare) educația, cultura și religia beneficiarilor acestui act.

Așadar, 23 mai reprezintă un moment de răscruce din procesul istoric de recunoaștere al drepturilor românilor și aromânilor din Peninsula Balcanică, dar și o victorie importantă a diplomației românești.

Numerosi aromāni din statele balcanice au cerut sa fie primiți în România, unde li s-a distribuit pământ și au beneficiat de numeroase înlesniri.

23 mai NU marchează momentul întemeierii unei minorități naționale aromânești distinctă de poporul român.

 Prin deturnarea semnificatiei acestui eveniment istoric se încearcă sa acreditarea ideii existenței unui “popor armân” distinct de poporul român și a unei așa-zise minoritati etnice aromâne in tara noastră, ceea ce reprezintă fără îndoială un fals de proporții.

La 14 iunie 1997, Parlamentul European vota Recomandarea 1333, ramasa fara urmari, prin care se cerea statelor balcanice sa creeze conditii pentru afirmarea cultural-lingvistica a aromānilor, cu respectarea Cartei Europene a limbilor minoritare.

VIDEO: SCENA DIN INVATAMANTUL AROMANESC DIN EPIR – Comuna Abella, difuzata  pe  Canalul Dhyheata.

26/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Analiză: Din 2025, România va fi complet capabilă să absoarbă întreaga forță de muncă iar întoarcerea va deveni o alternativă interesantă pentru un număr considerabil de români plecați în străinătate

România, țara cu cei mai mulţi imigranţi din Europa! Milioane de romani  sunt plecaţi peste hotare • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Sfârșitul emigrației

Au emigrat din România spre Europa occidentală peste trei milioane de români, din 2000 încoace. O parte au emigrat spre Italia și Portugalia.

Și Italia, și Portugalia sunt țări de prosperitate recentă, și au fost țări sărace în perioada postbelică. Și Portugalia, și Italia au avut, între 1945-1970, emigrații masive, scrie Dan Ungureanu într-o analiză publicată de https://www.contributors.ro/sfarsitul-emigratiei.

Când românii emigrează spre Italia sau Portugalia, emigrează printre oameni care au avut rude emigrate în acei ani vitregi. Perioada de emigrație a durat puțin peste două decenii, și a fost stopată de instalarea prosperității occidentale în cele două țări.  

Același fenomen  îl observăm și în Italia postbelică. Germania are 700 000 de italieni emigrați după 1945, și Elveția 500 000 de italieni.

Emigrarea a fost intensă între 1946-1971, când economia italiană și-a revenit complet. În sec. XX au emigrat definitiv 20 de milioane de italieni.  Italienii emigranți lucrau în mine (Belgia) hoteluri (Elveția) ; în agricultură (Franța) și ca muncitori necalificați în Germania.

E vorba de 25 de ani de emigrare ; probabil că și România va cunoaște o evoluție asemănătoare, iar emigrarea nu va fi un proces permanent, ci un episod din perioada de declin economic.

Putem crede că și emigrarea din România va încetini considerabil încă din următorii cinci ani.

Între 1960-1970, PIB-ul per capita al Portugaliei crește de șapte ori, și emigrarea stopează, parte din considerente politice interne (revenirea democrației în Portugalia) parte din considerente economice externe (criza economică de după primul șoc petrolier) – dar și din cauze economice interne – creșterea economică a Portugaliei.

Reducerea decalajelor

CriteriulAnulRomâniaSpaniaProporția
PIB per capita20001650 $14700 $de 9,4 mai mic
 201912900 $29600 $de 2,3 mai mic
PIB per capita la paritate a puterii de cumpărare2000580021 600de 3,7 mai mic
 201933 000 $43 000 $de 1,3 mai mic
salariul mediu anual20001200 euro17300 eurode 14 ori mai mic
 20208400 euro28 000 eurode 3,3 ori mai mic
rata șomajului200010 %  
 20193,9 %  

Cele de mai sus pot părea cifre seci, dar, în nici o generație, România a redus foarte mult decalajele față de țările occidentale. Pur și simplu, și rata șomajului a scăzut,  salariile au crescut în România, și în absolut, și comparativ cu salariile din vestul Europei.  

România intră în convergență, nu doar ca legi, ci și ca nivel de trai și ca venituri, cu Europa apuseană.

Comparațiile cu alte țări vestice, Grecia și Portugalia, sunt și mai favorabile :

CriteriulAnulRomâniaGreciaProporția
PIB per capita20001650 $12000 $7,2 x
 201912900 $19 0001,47 x
PIB per capita la paritate a puterii de cumpărare20005800 $19 500 $3,36 x
 201933 000 $32 500 $egal
salariul mediu anual20001200 euro18000 euro15 x
 20208400 euro17600 euro2,09 x

Cum vedem, România trece de la un salariu de 15 ori mai mic decât cel al Greciei la unul care e la jumătatea celui din Grecia.  Iar ca putere de cumpărare, cele două țări sunt la paritate.

Un alt parametru cu putere predictivă importantă e scăderea natalității după 1990, care duce, pe termen lung, la scăderea șomajului. 

România se apropie de deceniul în care se vor pensiona decrețeii (născuți între 1967-1970) cele mai numeroase cohorte de vârstă ale României, care vor fi înlocuite de cei născuți acum 20 de ani.   2026 e ultimul an în care deficitul va fi suportabil.

AnulPensionari bărbați la 65 de ani miiPensionate femei la 60 de ani miiNumăr brut de pensionați bărbați + femei mii  Număr total de pensionari, date recalibrate (attrition de 20 %)Cohorta de înlocuire în vîrstă de 20 de aniDeficit de persoane, în mii
202517613931525222131
202616213729923921920
2027150263413330214116
2028147263410328221107
202914323237530022278
203013921335228121269
203113620033626819672
2032263194457365201164
2033263189452361214147
2034232213445356202154
2035213209422337206131
2036200209409327203124
2037194212406326205121
2038189208397317206111
2039213205418334188146
2040209199408326188138
2041209190399359 

Cum se citește tabelul de mai sus ?

În anul 2030 vor ieși la pensie la 65 de ani bărbații născuți în 1965.  În acel an s-au născut 278 000 de copii, dintre care aproximativ jumătate băieți, deci 139 000 pensionari.  Vor ieși la pensie și femeile în vîrstă de 60 de ani, născute în 1970. 

În 1970 s-au născut 426 mii de copii, dintre care aproximativ jumătate femei, deci 213 000.  Dintr-o cifră brută de 352 000 de persoane pensionabile, vom reduce un cuantum de 20 %  de morți, inactivi, lucrători pe cont propriu, casnice  și emigrați.

În total, în 2030 se vor pensiona aproximativ 281 mii persoane.  Presupunem că vor fi înlocuiți pe piața muncii de persoanele în vîrstă de 20 de ani, cohorta născută în 2010, în întregimea sa. Această cohortă a fost de 212 mii. Presupunînd că nu emigrează,  și intră pe piața muncii,  o cohortă de 212 mii de persoane înlocuiește una de 281 de mii;  grosso modo, emerge un  deficit de 69 de mii de muncitori.

Din 2025, România va fi complet capabilă să absoarbă întreaga forță de muncă, ba chiar va avea un deficit de forță de muncă.   Putem considera că emigrarea va încetini, și, pentru un număr considerabil de români plecați în străinătate, întoarcerea va deveni o alternativă interesantă.

Putem prevedea și o creștere a salariilor mai rapidă, datorită lipsei de mână de lucru, și o reducere și mai mare a decalajului de venituri medii dintre România și țările occidentale. 

Concluzii

Nici reîntoarcerea unei părți din diaspora, nici ipotetici imigranți, și în nici un caz creșterea (absolut improbabilă) a natalității nu vor putea compensa penuria forței de muncă după 2027. 

Poate o creștere relativă a salariilor va compensa această penurie. Iar generația născută în 2007, și următoarele, vor fi destul de mulțumite.

23/05/2021 Posted by | analize | , , , , , , , | 11 comentarii

%d blogeri au apreciat: