CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Comunitatea românilor din Serbia

 

 

 

Imagini pentru românii din serbia photos map"

 

 

 

 

 

 

Comunitățile românești din Serbia. Considerații generale

 

 
Comunitatea românească din Serbia, parte a ramurii sud-dunărene, este astăzi împărțită în două zone principale, în care etnicii români beneficiază de contexte socioculturale  și politice diferite. Astfel, cele două zone sunt Voivodina (Banatul sârbesc) și Valea Timocului (sau Craina), aflată în zona de nord-est a Serbiei.

Această diferență este dată de distincția dintre români și vlahi, prezentă în toate documentele sârbe postbelice referitoare la componenţa etnică a federaţiei, autorităţile de la Belgrad folosind prima denumire pentru locuitorii de origine română din Voivodina, iar cea de a doua pentru cei care locuiesc în restul teritoriului şi, mai ales, în Serbia de Răsărit (Valea Timocului).

Lucrarea este fundamentată pe o serie de documente cu regim închis ce aparțin  Institutului Cultural Român și Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe, fiind mai departe completat cu informații extrase prin metoda analizei secundare aplicată materialelor listate la Bibliografie și cu informații obținute prin metoda analizei de presă aplicată principalelor publicații interesate de problematica românilor de pretutindeni.

 

Scurt istoric al Timocului sârbesc

 

O incursiune în istoria regiunii ne arată că regiunea Morava-Timoc s-a aflat în o permanentă legătură cu populațiile din regiunea Banatului și a Olteniei de astăzi, făcând parte din aceeași cultură și spațiu identitar. Mizând pe această chestiune, în pofida separării actuale a spațiilor din punct de vedere politic, conectarea populațiilor pare a fi în continuare activă, atât din punct de vedere lingvistic (împărtășirea aceleiași limbi, dar cu grade diferite dedezvoltare și modernizare a acesteia), religios (cea creștin-ortodoxă), cultural (folclor,obiceiuri și tradiții).

În trecut, regiunea era cunoscută sub numele de Tribalia, atestată aici încă din sec. VIII î. Hr (urmată în cursul istoriei prin Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, Moesia romană).

Populaţia tracică de aici a început să fie romanizată înaintea celei de la nord de Dunăre.

În secolele V si VI, actuala regiune din răsăritul Serbiei a fost de nenumărate ori atacată de huni, gepizi, ostrogoţi, avari şi alţi migratori. Sârbii în secolul VII, când au sosit, s-au aşezat în apusul actualei ţări.

La începutul sec. VII dominaţia romano-bizantină cedează sub presiunea slavilor.

În secolele X si XI, românii din răsăritul Serbiei au avut cnezatul lor propriu, ce se întindea pe ambele părţi ale Dunării (în nord până în Retezat) iar în secolul XII au contribuit la crearea unui ţarat împreună cu bulgarii, care s-a menţinut independent aproape un veac (Imperiul româno-bulgar al Asăneştilor).

La începutul sec. XVIII austriecii cuceresc Banatul dar şi teritorii la sud de Dunăre (Semedria, Columbac şi Negotin), Timocul fiind unit administrativ cu Banatul, dar şi sporadic în stăpânirea Munteniei.

Aceste teritorii din sudul Dunării şi temporar Banatul, le vor pierde în confruntările cu Poarta („paşalâcul de la Vidin”), un rol mare avându-l răscoala românilor bănăţeni din anii 1736-1739. În Valea Timocului, sârbii îşi extind graniţa abia în 10 iunie 1833. Miloş Obrenovici obţine de la turci în schimbul unei apreciabile sume, alipirea Crainei la paşalâcul Belgradului.

Astfel, nu este de mirare afirmația lui Nicolae Iorga cum că România reîntregită de după primul război mondial se învecina tot cu români, în perioada interbelică numărul acestora ridicându-se la aproximativ 2 milioane de persoane, nefiind puși la socoteală cei din Albania, Macedonia, sudul Serbiei, sud-vestul Bulgariei şi aromânii din Grecia (Revista Geopolitica, nr. 1 (5)/2005, an IV).

În zilele noastre, datele sunt modificate, însă comunitățile sunt în marea lor majoritate de natură compactă, fiind aproximativ 350.000 de români în Valea Timocului (NE Serbiei) și aproape 150.000 în Bulgaria.
Prezenți până atunci în toate statisticile vremii, începând cu 1948 și până în 1955, românii sau vlahii dispar din statisticile oficiale, ca urmare a tensionării relaţiilor iugoslavo-române, datorită proiectului “Federaţia Balcanică” demarat de Iosip Broz Tito.

Acest proiect al liderului iugoslav de a crea o federaţie balcanică în care să fie incluse Albania şi Bulgaria, dar sub conducerea Iugoslaviei, a dus la o ruptură între Stalin şi Tito, fapt ce a înrăutăţit relaţiile dintre Iugoslavia şi România lui Dej (Serviciile secrete şi criza iugoslavă, Historia.ro).

Situație actuală a spațiului timocean din Serbia Tradiția istorică a dus în consecință la coagulare în jurul graniţelor României a unor comunităţi de români foarte solide (Bulgaria, Serbia, Ucraina, Ungaria) unde astăzi, din nefericire, înfruntă dificultăți de prezervare și promovare identitară. Lipsa implementării unor drepturi specifice minorităților care să garanteze românilor contextul propice în care să își poată păstra limba, cultura, credinţa și tradiţiile își face simțită prezența, în special în regiunea Văii Timocului.

 

 

Imagini pentru românii din timoc photo"

 

 

 

 
În Serbia, comunitatea românească timoceană este concentrată în special în arealul delimitat de râul Morava (la apus), Dunăre (partea de nord) şi Timoc (partea de sud-est) şi, după surse comunitare, numărul românilor/vlahilor din această zonă este de peste 350.000, iar împărţiţi în statisticile oficiale sunt vlahi-39736 şi români-1476.

Aceştia trăiesc în 154 de localităţi (sate şi comune), compacte din punct de vedere etnic şi în 48 de localităţi cu populaţie mixtă româno-sârbă.

Situaţia în cadrul comunităţii româno/vlahe din Serbia de Răsărit (Timoc) rămâne, în continuare, dificilă, aceştia nefiind recunoscuţi, ca minoritate naţională şi, implicit, nebeneficiind de drepturile şi libertăţile aferente. Pornind de la ideea că poate fi minoritate doar comunitatea etnică având o ţară de origine (de exemplu România, Ungaria, Slovenia etc.), românii/vlahii sunt consideraţi „un grup etnic de origine necunoscută”, încercându-se acreditarea ideii că ar fi de origine slavă.

Aici, românii nu au şcoli în care să citească şi să scrie în limba română. Cu toate  acestea, pe plan religios, primii pași s-au realizat în 2004 când, după mai bine de 150 de ani, se reiau slujbele religioase în limba română, prin sfinţirea primei biserici româneşti din teritoriu, la Malainiţa, Negotin, ridicată prin eforturile preotului Bojan Aleksandrovici.

Mai departe, în 2010, se sfinţeşte a doua biserică românească, în satul Isacova (Jasikovo), pe valea Moravei, slujbele religioase fiind ţinute de preotul iconom stavrofor Iel Buobu Lui, paroh al parohiei de Horreum Margi și Isacova.

S-a demarat în ultimii doi ani, construirea unei biserici la Busur, Valea Moravei, precum şi ridicarea la Malainiţa a unei a doua biserici, ce va constitui nucleul primei mănăstiri româneşti din arealul movaro-timocean.

 

Contextul actual se centrează pe două momente semnificative:

1) luna octombrie 2011 în care a fost programată efectuarea recensământului populaţiei în Serbia, eveniment controversat şi extrem de sensibil pentru comunităţile de români din această regiune, și

2) recentele atacuri armate asupra unor lideri ai românilor din Timoc și Voivodina, din decembrie 2011, care riscă să destabilizeze relațiile cu Serbia, „pedepsită” anterior de Comisia pentru romanii de pretutindeni din Senatul României care a dat Aviz negativ Acordului de asociere a Serbiei la UE.

 

După Primul Război Mondial, în urma Conferinței de pace de la Paris, Banatul istoric a fost împărțit între Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (RSCS) și România.

Datorită conjuncturii care s-a creat după Primul Război Mondial, mulți preoți, învățători, avocați, medici și funcționari (intelectualitatea), au părăsit Banatul sârbesc, împreună cu multe familii de țărani, pentru a se stabili în România.

Consecință imediată a acestei emigrări a fost degradarea învățământului, în special cel primar: din cei 105 învățători care au funcționat înainte de primul război mondial, 72 au plecat în România.

Totodată, școlile confesionale au devenit școli de stat, iar autoritățile centrale au trimis în satele românești învățători sârbi, bulgari și ruși, care nu cunoșteau limba română.

Această situație a fost rezolvată abia în 1935, când în baza unei convenții, Ministerul Învățământului de la Belgrad a numit în școlile din satele cu populație majoritară românească învățători „contractuali”, chemați din România, urmând ca la sfârșitul anului să activeze în acest regim în total 47 de învățători.

După cea de-a doua conflagrație mondială, Voivodina a beneficiat de un nivel scăzut de autonomie în cadrul Serbiei, pentru ca în 1974, Constituția iugoslavă să acorde provinciei dreptul de veto în parlamentele sârb și iugoslav în deciziile legate de afacerile sale interne.

Constituțiile Federației Iugoslave, a Republicii Sârbe și, respectiv, a Provinciei Voivodina din 1974, recunoșteau românii ca o minoritate națională constituentă a statului, garantându-le ca atare drepturi colective, fapt care se manifesta și prin extinderea dreptului privind uzul oficial al limbii române (de pildă art. 10 al constituției Voivodinei).
Odată cu decizia președintelui Slobodan Miloșevici din septembrie 1990, o serie întreagă drepturi autonome în Voivodina au fost pierdute, prin transferarea unei mari părți a autonomiei sale, inclusiv votul în președinția colectivă iugoslavă, puterii de la Belgrad.

După anii 2000, după căderea regimului Miloșevici, un context favorabil reformelor pe tipar legislativ și cultural s-a instituit.

 

Situație actuală în Voivodina – pe scurt

 

În Voivodina trăiesc aproximativ 35 000 de români conform recensământului din 2002. Comunitatea românească beneficiază de învăţământ public, emisiuni tv şi radio în limba română, fiind recunoscuţi ca minoritate naţională şi, ca urmare, beneficiază de o serie de drepturi aferente, cum ar fi învăţământ în limba română, mijloace de informare în limba maternă, biserici în care slujbele se desfăşoară în limba română şi organizarea de manifestări cultural-artistice, etnografice, religioase şi sportive proprii.

În 2001 aici a fost înfiinţată şi o episcopie ortodoxă română, care a fost recunoscută de Ministerul Cultelor din Serbia în aprilie 2009 şi care are sub jurisdicţia sa parohiile româneşti din Voivodina şi Timoc.
 
Cu toate acestea, atitudinea factorilor politici sârbi faţă de românii din Banatul Sârbesc este ambiguă, partidele de guvernământ sau din opoziţie încercând să-şi realizeze propriile interese cu sprijinul electoratului de origine română.

Românii din Voivodina sunt foarte slab reprezentaţi în organele legislative sau executive inclusiv în zonele cu populaţie românească majoritară, numărul lor este nesemnificativ.

Localitățile cu cele mai mari comunități românești sunt Alibunar, Vârșeț, Panciova, Becicherecul Mare, Covăcița, Jitiște, Cuvin, Apatin, Biserica Albă, Plandiște și Novi Sad.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

https://dsftrom.s3.eu-central-1.amazonaws.com/950129f09051111f7d292fffe45f2b97.pdf

Revista Etnosfera, nr. 1/2012

Autor: Ovidiana Bulumac
Prolegomene

 

12/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Acad. Ioan-Aurel Pop: Un imn întru latinitate limbii române

 

Imagini pentru ioan aurel pop

 

Foto: Ioan-Aurel Pop, istoric român patriot, profesor universitar și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, membru titular și președinte al Academiei Române. Opera sa este axată pe cercetarea istoriei medievale a românilor și a Europei Centrale și de Sud-Est. 

 

 

Limba română – imn întru latinitate

 

Menirea noastră din veac este – după cum scria poetul Ienăchiță Văcărescu – „creșterea limbii românești și-a patriei cinstire”.

Dar ce reprezintă o limbă ca a noastră în noianul de limbi existente?

Planeta Pământ are astăzi circa 7,5 miliarde de locuitori, care vorbesc între șase și șapte mii de limbi.

Lipsa de preciziune în aprecierea numărului mijloacelor de comunicare lingvistică provine din dificultatea de a deosebi clar limbile de dialecte.

Cu alte cuvinte, savanții nu au căzut de acord întru totul asupra criteriilor care deosebesc o limbă propriu-zisă de un dialect al unei limbi și nici chiar asupra criteriilor de clasificare a tuturor limbilor și idiomurilor.

Forma de comunicare (limba, idiomul), originea comună și credința religioasă sunt factorii principali de coagulare a comunităților etnice numite popoare, dintre care multe au devenit, în vremurile mai noi, națiuni moderne.

Cea mai importantă familie de limbi din lume – vorbite de circa jumătate din întreaga populație a planetei – este cea indo-europeană.

Din ea fac parte ramura limbilor indo-iraniene (sau indo-persane), cea a limbilor italice vechi, cea a limbilor romanice (neolatine), cea a limbilor celtice, cea a limbilor germanice, cea a limbilor slave, cea a limbilor baltice, iar apoi câteva limbi individuale, precum greaca, albaneza, hitita și toharica.

Marea majoritate a popoarelor europene (din familia indo-europeană) sunt, în funcție de limbile pe care le vorbesc, germanice, romanice și slave.

Românii fac parte din grupul popoarelor romanice și vorbesc o limbă neolatină.

Evident, nu se poate să nu ne întrebăm care este locul românei între aceste numeroase limbi.

Clasificarea limbilor este o operațiune anevoioasă, laborioasă și relativă.

Ea s-a făcut după variate metodologii și nu a condus la aceleași rezultate.

Dincolo de toate acestea însă, o imagine de ansamblu a limbilor principale de pe glob este absolut necesară și grăitoare sub numeroase aspecte.

O astfel de clasificare – care credem că are un ridicat grad de obiectivitate – se numește „Barometrul limbilor din lume” și a fost făcută în 2017.

Factorii care descriu greutatea unei limbi, conform autorilor „Barometrului”, sunt cei intrinseci și cei contextuali.

Factorii intrinseci ai limbii sunt: numărul de vorbitori, entropia (cantitatea de informație conținută într-un mesaj), factorul vehicular (caracterul de limbă de comunicare între etnii diferite), statutul limbii, numărul de traduceri din limba respectivă în alte limbi, numărul de traduceri în limba respectivă din alte limbi, premiile literare internaționale, activitatea pe Wikipedia și învățământul în acea limbă la nivel universitar.

Factorii contextuali ar fi: indicele dezvoltării umane, indicele fecundității (numărul de copii născuți de o femeie vorbitoare a acelei limbi) și penetrarea rețelei de internet în limba respectivă.

Pornind de la aceste criterii și de la anumiți factori ponderatori, s-au acordat limbilor un scor intrinsec, unul demografic, unul bazat pe prestigiu și, prin însumare și ponderare, un scor global.

Astfel, sub aspect intrinsec, româna ocupă locul 11 în lume (după engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă, italiană, mandarină, portugheză, japoneză și poloneză); sub aspect demografic, limba română este a 21-a în lume, iar din punctul de vedere al prestigiului este a 24-a în lume.

Cumularea și ponderarea acestor trei criterii, plasează româna pe locul 15 între limbile importante ale lumii, după limbile engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă, italiană, portugheză, japoneză, olandeză, suedeză, mandarină, poloneză, cehă și croată, dar înaintea limbilor sârbă, maghiară, coreeană, norvegiană, daneză, greacă, ebraică, catalană, finlandeză, turcă, armeană, slovacă, bulgară, slovenă, ucraineană etc.

Dacă se ține seamă de uriașul număr de limbi invocat mai sus, atunci poziția limbii române din acest clasament este mai mult decât onorabilă.

Chiar și dacă numai 100 dintre cele circa șapte mii de limbi ar fi de luat în seamă, în sensul că ar fi mai importante, locul 15 obținut, printr-un scor global, de către limba română înseamnă enorm de mult pentru moștenirea culturală lăsată sieși și lumii de către poporul român.

Dar și ambianța în care se află limba română este una extraordinară. Dintre cele 15 limbi fruntașe din lume, cinci sunt romanice (franceza, spaniola, italiana, portugheza și româna), patru sunt germanice (engleza, germana, olandeza și suedeza), patru sunt slave (rusa, poloneza, ceha și croata), lor adăugându-le-se două limbi asiatice, anume japoneza și mandarina.

Altfel spus, dintre cele 15 limbi de top din lume, 13 sunt limbi indo-europene, iar cinci sunt limbi romanice.

Situarea limbii (și literaturii) române într-o asemenea companie selectă arată că poporul român și-a îndeplinit, sub aspect cultural, misiunea sa istorică, deopotrivă întru latinitate și umanitate.

Pentru a aprecia corect dimensiunea internațională a acestui patrimoniu, este de ajuns să fie consultat Dicționarul Tezaur al Limbii Române, cea mai importantă operă lexicografică a românilor din toate timpurile, elaborată sub egida Academiei Române pe parcursul a mai bine de un secol.

A fost redactat și editat în două etape (seria cunoscută sub sigla DA, în perioada 1906–1944 și seria nouă, cu sigla DLR, în perioada 1965–2010), în 37 de volume și cuprinde circa 175 000 de cuvinte și variante, cu peste 1 300 000 de citate.

În el s-au înregistrat toate cuvintele limbii populare, regionalismele și termenii arhaici din textele vechi, cuvintele din literatura beletristică, precum și termenii științifici și tehnici, cu condiția să fie utilizați în cel puțin două domenii de specialitate diferite.

Dicționarul a fost retipărit în 19 volume masive, de câte 500-1 000 de pagini fiecare, în care au fost incluse toate cele 37 de volume publicate de-a lungul timpului.

Elaborarea variantei electronice s-a efectuat în perioada 2007–2010.

Acest dicționar, prin dimensiunea și perspectiva abordării lexicografice, este similar cu marile dicționare din lexicografia mondială:

Trésor de la langue française, Oxford English Dictionary (OED), Deutsches Wörterbuch etc.

Limba română este ca un organism viu, care s-a născut, s-a dezvoltat și s-a afirmat odată cu poporul căruia îi servește ca mijloc de comunicare.

Dincolo de această funcție de comunicare, limba română este cel mai important vector cultural al poporului român, care asigură și reflectarea creației literare românești în lume.

Limba română este cea mai importantă creație culturală colectivă a poporului roman, un adevărat tezaur care trebuie mereu cultivat, prețuit, primenit și apărat.

Datorită evoluției lumii contemporane, vitregiei vremurilor, dezunirii noastre și risipirii românilor prin lume, limba română este azi limba oficială a două țări, România și Republica Moldova, și a Uniunii Europene, dar melosul ei răsună pe toate meridianele pământului.

Popoarele care au avut un mesaj în această lume s-au răspândit în patru vânturi, pe ape și pe uscat, dar nu au pierit.

Câtă vreme păstrăm zestrea limbii române, avem cu toții o patrie, pentru că patria este – cum zicea Mihail Kogălniceanu – toată acea întindere de loc pe care se vorbește românește.

Ioan-Aurel POP

Revista Limba Română
Nr. 2, anul XXIX, 2019

24/08/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Peste trei luni vor avea loc alegeri în autoguvernările minoritare din Ungaria

 

 

 

 

01_vote_ungaria

 

 

 

 

Peste trei luni, în Ungaria se vor ține noi alegeri locale şi minoritare, astfel şi naționalitățile îşi vor putea alege noile autoguvernări locale, județene şi pe țară.

În ultimele zile însă, numărul românilor înscrişi în registrul naționalităților a scăzut, de la 4780 (în ziua de 2 iulie 2019), la 4689 de români înregistrați (în ziua încheierii ediției noastre, 16 iulie 2019).

 Unde au dispărut aproape 100 de români înregistrați? Este un mister. De ce scade numărul celor care ar putea vota odată cu apropierea alegerilor? Este un alt mister.

La alegerile minoritare din octombrie vor putea vota numai acei cetățeni ai Ungariei, care sunt înscrişi în registrul naționalităților.

Numărul acestora poate fi verificat oricând pe pagina de internet a Biroului Electoral Național: www.valasztas.hu, scrie Eva Șimon în Foaia Românească preluat de Romanian Global News.

Schimbări în procedura alegerilor Pe 18 iunie şi-a ţinut şedinţa de lucru Uniunea Autoguvernărilor pe Ţară ale Naţionalităţilor din Ungaria, la care a fost invitată să participe şi doamna dr. Pálffy Ilona, preşedinta Biroului Electoral Naţional, care a anunţat unele schimbări pentru alegerile din toamnă.

Astfel, la alegerile minoritare fişa de vot va trebui introdusă într-un plic verde, care trebuie neapărat să fie lipit, altfel votul nu este valabil.

Aceste plicuri verzi nu vor fi deschise de Comisia de numărare a voturilor ci vor fi trimise la Comisia Electorală Locală, şi numai membrii acesteia au dreptul să numere voturile naţionalităţilor. Înscrierile în registrul naţionalităţilor se pot face până în a 16-a zi dinaintea datei alegerilor.

Scrisorile de recomandare se vor putea înainta cel mai devreme în a 50-a zi dinaintea alegerilor.

Până acum s-au înregistrat 240.000 de minoritari

Până la începutul acestei săptămâni, conform datelor Biroului Electoral Naţional au fost înscrişi în registrul naţionalităţilor 240.000 de cetăţeni, dintre care cei mai mulţi sunt ţiganii (149.888) şi nemţii (51.127), iar cei mai puţini sunt slovenii (707).

La celelalte naţionalităţi găsim : bulgarii – 1248, grecii – 1644, croaţii – 10.036, polonezii – 1978, armenii – 2196, românii – 4689, rusinii – 2842, sârbii – 1559, slovacii – 11.379, ucrainienii – 939.

Conform acestor date de până acum, cel mai redus număr al membrilor în autoguvernările pe ţară (15 membri) îl vor avea: bulgarii, grecii, polonezii, armenii, românii, sârbii, slovenii şi ucrainienii.

Croaţii şi slovacii vor avea reprezentanţe pe ţară cu 31 de membri, iar nemţii şi ţiganii cu 47 de membri.

Listele teritoriale şi pe ţară vor fi votate de toţi cei înregistraţi

La fel ca acum cinci ani, şi de această dată listele teritoriale şi pe ţară vor fi votate şi de acei alegători de naţionalitate, care locuiesc în localităţi unde numărul celor care s-au înscris în registrul naţionalităţii respective nu atinge cifra de 25, adică unde nu se va putea forma autoguvernare locală de naţionalitate.

Deci, înregistrarea are importanţă şi în localităţile unde trăiesc mai puţini români.

 

22/07/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: