CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VLAHII

E suficientă o scurtă privire în istoria noastră și a regiunii în care trăim, pentru a înțelege un adevăr pe care mulți români preferă să-l ignore, anume acela că vecinii noștri cu care ne-a procopsit istoria și migrațiile popoarelor, nu ne-au înghițit niciodată, ei făcând tot ce le stătea în putință pentru a scăpa de noi.

Au încercat prin toate mijloacele, inclusiv militare, istoria noastră fiind doar un șir continuu de lupte și eforturi pentru a ne păstra limba și neamul.

Iar vecinii noștri, cu excepția unor scurte perioade în care i-am avut aliați de conjunctură pe unii sau pe alții, nu au încetat să nege existența noastră și implicit dreptul nostru istoric de a stăpâni ceea ce ne aparține pe drept, pământul în care ne-am format, am crescut ca neam și ne-am afirmat identitatea națională.

Înconjurați din toate părțile, o insulă latină într-o mare slavă și turanică, această romaninate s-a tot micșorat sub presiuni și lovituri până a ajuns ceea pe care o cunoaștem astăzi.

Nu era de ajuns, trebuia ca și românii ajunși în teritoriile statelor vecine să fie deznaționalizați și asimilați, prin forță și persuasiune sau prin alte mijloace mai subtile.  

 

Mistificarea istoriei este la rang de cinste în panoplia mijloacelor folosite, și este cu atât mai eficientă cu cât nici românii în general nu par să aibă apetență pentru aflarea adevărului. “Mințiți, mințiți, ceva tot va rămâne!” spunea Gobbels punând bazele dezinformării moderne, slogan preluat cu entuziasm și de antiromânii de astăzi.

Una din teoriile la modă, văzând că altele merg mai greu și nu produc efectele scontate pe moment, este cea a dezbinării neamului românesc.

Teorii coform cărora românii, moldovenii, vlahii, poate în curând și ardelenii sau oltenii, sunt popoare dferite și că nu au nici în clin sau în mânecă unii cu alții, mai deosebiți decât românii față de papuași.

Despre teoriile moldovenismului am tot auzit, mai cu seamă în ultima vreme, de când Republica Moldova s-a cam îndreptat șovăielnic spre UE, și vom mai auzi, ”divide et impera” și-a dovedit eficiența în decursul istoriei mondiale.

 

 

 

Imagini pentru harta Vlahi

 

 

Cât despre deosebirile inventate între vlahi și români, acestea au fost speculate mai ales de către sârbi și bulgari în încercarea reușită de divizare a minorității românești de pe teritoriile lor. Dar să vedem ce sunt vlahii…

Cum sunt românii altfel decât Vlahii ?

 

 Această denumire provine din denumirea βλάχοι în limba greacă, care a dat şi denumirile de воло́хи în rusă şi oláh în maghiară.

Mai recent a apărut neologismul „Valahi”, un calc lingvistic recent, datorat înmulţirii traducerilor din lucrări în limbi străine (Walachen în germană, Valacchi în italiană, Vlachs sau Wallachians în engleză, Valaques în franceză, Valacos în spaniolă), de către traducători care nu cunoşteau forma românească „Vlahi”.
Vlahi a devenit şi un „endonim” (autodefiniţie) la Meglenoromâni sub forma Vlaşi.

După crearea statului modern român, Vlahi devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor şi istroromânilor, pentru a-i deosebi de Români.

Totodată, în domeniul istoriei, denumirea de Vlahi este adesea folosită pentru a-i desemna pe Români înainte, dar şi după apariţia statului modern român.

Vlah sau câte odata Valah este denumirea colectiva pe care a purtat-o populatia romanizată în nordul si sudul Dunarii pâna la linia Jireček Rom-27(Jireček Line). Linia Jireček este o linie imaginară din Balcani, despărţind zonele de influenţă ale limbilor latină (în nord) şi greacă (în sud). Porneşte din apropiere de oraşul Laçi din Albania de astăzi către Serdica (astăzi Sofia-Bulgaria) şi apoi urmează Munţii Balcani către Marea Neagră.

Trasarea acestei linii s-a bazat pe descoperirile arheologice: majoritatea inscripţiilor descoperite la nord de linie erau scrise în latină, iar majoritatea inscripţiilor din sud erau în greacă.

Această linie este importantă pentru stabilirea locului unde s-au format popoarele balcanice.

De asemenea, ajută la clarificarea formării şi originii poporului român, deoarece este considerat improbabil ca un popor latin să se fi format la sud de ea.

A fost folosită pentru prima oară de un istoric ceh, Konstantin Jireček în 1911 într-o istorie a popoarelor slave.

Cuvântul Vlah este de origine germanică: e vorba de forma “Walha” cu care vechii germani îşi denumeau vecinii celtici, probabil derivata din numele unui trib cunoscut de romani ca Volcae (Iulius Cezar), iar de greci ca “Ouólkai” (Strabon şi Ptolemeu).

Această folosire este încă păstrată în limba engleză – Welsh. Originea numelui tribului pare să fie aceeaşi cu nemţescul “volk” sau englezescul “folk“.

În Transilvania, saşii îi numeau în trecut pe români “Blochen” sau “Blechen“. De la slavi, cuvântul a trecut şi la alte popoare: la unguri (“olah“) şi la greci (“vlachoi“) şi a fost folosit pentru toate popoarele latine din Balcani.

El a căpătat şi un al doilea înţeles, acela de “cioban”, după ocupaţia multor vlahi din Grecia şi Serbia.

În Albania s-a întâmplat invers, çoban a ajuns să însemne “vlah“. Cuvântul “valach” în Transilvania a fost mult timp întrebuinţat cu sensul de iobag şi era considerat de români ca un nume de batjocură.

Din această cauză, Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii a decis ca “naţiunea română să pretindă ca în toate actele oficiale să fie numită cu adevăratul ei nume”.

În actul de la 5 mai 1848 al împăratului Ferdinand s-a întrebuinţat pentru ultima dată în mod oficial denumirea de “valach“, iar de la 1868 legislaţia ungurească a acceptat de asemenea numele de “român”. În actele oficiale s-a întrebuinţat însă tot mai des numele de “olah“.

Din punctul meu de vedere, Vlahii reprezinta populatia geto-daca si alte componente ale triburilor tracice in general, care au fost romanizate pe teritoriile de la nord si sud de Dunare.

Acesti Vlahi reprezinta unul din cele mai importante elemente al etnogenezei poporului Roman.

Denumirea de Vlah a fost aplicata populatiilor numite de noi astazi : români, aromâni, meglenoromâni şi istroromâni.

Rom-28“Vlahii” apar cu acest etnonim în izvoare, cel mai frecvent în cele bizantine.„Vatra străromână” a Vlahilor este controversată, fiindcă sursele nu-i menţionează sub acest nume între romanizarea Traco-Geto-Dacilor şi apariţia cuvântului βλάχοι în scrierile cronicarului grec Ioan Skiliţes din anul 976, apoi în „Compendiul” cronicarului bizantin Ghiorghios Kedrenos din sec. XI.

Ulterior denumirea „Vlahi” se răspândeşte în documentele istorice europene din Evul Mediu sub diferite forme : Walachen(germ.), valaques (fr.), vlachs sau wallachians (engl.), velascos sau valacos (sp.), velaci sau valacchi (ital.), volohi sauWłochy (rus., pol.), vlasi (serb., bulg.), oláhok sau vláchok (magh.), vláhoi (neogr.), iflaklar (turc.) şi variante (moshovlahi, kuţovlahi, mavrovlahi sau morlahi…).

Anterior, Theofilact din Simocatta, în Istoriile sale din 587, şi Theophanes Spovednicul (Theophanes Confessor), în Cronografia sa din jurul anului 800, menţionaseră prezenţa populaţiilor romanice din Balcani, însă nu au folosit etnonimul “vlahi“.

Prezenţa protoromânilor (vlahi) este atestată în 1094, când, cu ocazia unei campanii cumane împotriva Constantinopolului, “vlahul” Pudilă l-a înştiinţat pe împărat despre incursiunea inamică.

Cronica lui Nestor, o istorie a Rusiei Kievene de pe la 850 până la anul 1110, scrisă prin anul 1113 la Kiev, considerată una dintre sursele fundamentale folosite pentru interpretarea istoriei timpurii a slavilor răsăriteni, mentionează că în secolul al X-lea „maghiarii au alungat pe vlahi (românii din Panonia şi Carpaţi) şi le-au luat pământurile” 

Vlahii sunt menţionaţi şi cu ocazia unei bătălii care a avut loc pe Râul Alta în apropiere de Kiev în anul 1019,cînd au participat la războiul civil pentru conducerea Kievului luând partea unui principe local.

În tabăra opusă vlahilor erau varegii (vikingii) care au consemnat mai prezenţa vlahilor în bătălie sub denumirea „Blokumenn

Potrivit împărătesei cronicare bizantine, Anei Comnena, românii i-au călăuzit pe cumani prin trecătorile munţilor Balcani.

În 1166, împăratul Manuel I Comnenul a recrutat dintre români o oaste pentru a lupta împotriva ungurilor.

O creştere a darilor impusă de Isaac II Anghelos, care îşi pregătea nunta cu fiica regelui Ungariei, a declanşat în 1185 o răscoală a românilor sud-dunăreni, în alianţă cu bulgarii.

Rolul precumpănitor al protoromânilor (vlahi) în răscoală este relevat de izvoarele bizantine care relatează detaliat evenimentele. Conducătorii răscoalei au fost fraţii Petru şi Asan.

După ce împăratul le-a respins cererile făcute în numele comunităţilor româneşti, cei doi au organizat răscoala, iar Petru s-a încoronat.

După campanii militare conduse de generali înclinaţi spre trădare, împăratul a condus personal o campanie în 1186. Petru şi Asan s-au refugiat în nordul Dunării, unde au cerut ajutorul cumanilor.

La întoarcere, au recuperat teritoriile ocupate de bizantini, profitând de faptul că împăratul micşorase efectivele garnizoanelor.

 Ponderea crescândă a bulgarilor faţă de vlahi în sudul Dunării s-a manifestat pe planul politic, în timp ce, în nordul Dunării, ponderea crescândă a românilor faţă de slavi s-a manifestat cu câteva decenii mai târziu prin întemeierea voievodatelor Ţara Românească şi Moldova.

În istoria modernă şi contemporană, Ţaratul vlaho-bulgar este puţin studiat şi cunoscut, pe de o parte fiindcă istoriografia română se preocupă în principal de originile românilor din nordul Dunării, pe de altă parte fiindcă istoriografia bulgară se preocupă în principal de a demonstra originile iranice şi slave ale poporului bulgar actual, minimizând sau punând la îndoială componentele tracice, romanice, greceşti şi turcice (adică în relaţie directă cu istoria a trei dintre popoarele vecine).

Rom-33Lingviştii Skok şi Konstantin Jirecek au determinat că romanizarea s-a produs cu precădere la nordul unei linii pornind din actuala Albanie (parte din fostul „Diocesis Illyricum”, slab romanizată) şi trecând prin Macedonia, regiunea Serdica (actuala Sofia), Munţii Haemus (actualii Balcani şi Scythia minor (Dobrogea). La sud de această linie, Tracii s-au elenizat.

Prin urmare, limba romanică orientală, supranumită de lingvişti protoromână, s-a vorbit la nord de linia Jiřeček până la limita extrem nordică a transhumanţei păstorilor romanici, limită care până în secolul XI este imposibila de determinat cu precizie, dar istoricii presupun că includea cea mai mare parte a României de azi.

În aceste teritorii s-a produs începând probabil cu secolul al X-lea o diferenţiere a limbii romanice orientale în mai multe ramuri, socotite de unii lingvişti dialecte ale limbii române, iar de alţii limbi de sine-stătătoare: la nord de Dunăre, în valea Timocului şi în Dobrogea, dialectul dacoromân, iar la sud de Dunăre: aromâna, meglenoromâna şi istroromâna.

Procesul de diferenţiere, care nu necesită premisa unor migraţii neatestate şi explică diferenţele lingvistice şi toponimia, este similar cu procesele din aceeaşi epocă în alte arii de răspândire a limbilor romanice, cum sunt spaţiul iberic, spaţiul galic şi spaţiul italic.

Semnificativ şi mult timp ignorat de publicul larg din România: până în sec. XVIII-XIX, în teritoriile dinspre Dunăre, care în antichitate erau provinciile Moësia, Dacia ripensis, Dacia mediterranea, chiar şi înDardania (Kosovo şi Bosnia) a existat o populaţie românească (şi nu aromână) numeroasă, încă nesârbizată şi nebulgarizată, înregistrată ca atare în scripte, mai ales cele otomane.

Românii din Banatul sârbesc şi cei din regiunea Timocului sunt resturi ale românimii sud-dunărene care a vorbit şi vorbeşte graiuri din dialectul dacoromân. Au fost şi grupuri mai îndepărtate, spre Bosnia şi Croaţia, dar lingvistic practic asimilate în masa vorbitorilor de sârbo-croată.

Numai părinţii şi bunicii născuţi la debutul sec. XX mai ştiau româneşte. Unii urmaşi ştiu doar că dincolo de apartenenţa la ethnos-ul sârb au ascendenţă română.

Un oarecare interes a început să reapară în România abia după 1995.

La fel ca şi limba, legăturile culturale dintre vlahii nordici (românii) şivlahii sudici (aromânii) au fost rupte aproximativ în secolul X şi de atunci au integrat influenţe culturale diferite. Cultura română a fost influenţată de slavi şi mai târziu de unguri şi de germani (mai ales în Transilvania).

În secolul XIX a apărut o importantă deschidere către Europa occidentală fiind strânse în special legăturile culturale cu Franţa.

Cultura aromână dezvoltată mai întâi ca o cultura pastorală, a fost influenţată de culturile bizantină şi greacă.

 Valahii sud-dunăreni de azi sunt urmașii tracilor romanizați și a romanilor antici veniți aici și rămași (ca și în Dacia).  Numărul lor este sistematic ignorat în recensământe (parțial fiindcă multe persoane nu doresc să se afirme ca fiind minoritare), nu sunt școliți în limba maternă și sunt supuși unui proces de asimilare, iar în România sunt pur și simplu socotiți Români deși populația locală îi deosebește prin porecla de „Machedoni” (cuvânt care nu trebuie confundat cu „Macedoneni„: locuitorii republicii Macedonia sau a regiunii Macedonia din Grecia).”

Diversiunea funcționează și astăzi în Serbia existând două minorități așa-zis distincte, românii și vlahii, și chiar membrii acestora nu sunt prea conștienți că sunt același lucru, rod al îndelungatei propagande de dezbinare.

 

Bibliografie (surse):

http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1534-Romani-sau-valahi-o-dezbatere-sterila-de-Cristian-Negrea

http://politeia.org.ro/magazin-istoric/cum-sunt-romanii-altfel-vlahii/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Vlahi

Theodor Capidan, Aromânii, dialectul aromân. Studiul lingvistic (“Aromanians, Aromanian dialect, Linguistic Study“), Bucharest, 1932
Nikola Trifon, Les Aroumains, un peuple qui s’en va (Paris, 2005)
Asterios I. Koukoudis, The Vlachs: Metropolis and Diaspora, 2003,
Victor A. Friedman, “The Vlah Minority in Macedonia: Language, Identity, Dialectology, and Standardization” in Selected Papers in Slavic, Balkan, and Balkan Studies, ed. Juhani Nuoluoto, et al. Slavica, Helsinki- University of Helsinki. 2001. Text on line
WikiComons Images (under GNU)

19/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O carte de lingvistică numită „A Magyar Szokeszlet Roman Elemeinek Tortenete”, publicată sub patronajul Academiei Maghiare de Științe, dovedește că 2.333 de cuvinte din lexicul de bază al limbii maghiare sunt împrumuturi din limba română ! VIDEO

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

În anul 1982, sub patronajul Academiei Maghiare de Științe, a fost tipărită o carte de lingvistică numită „A Magyar Szokeszlet Roman Elemeinek Tortenete”, în care se dovedește că 2.333 de cuvinte din lexicul de bază al limbii maghiare sunt împrumuturi din limba română!!!

Cu toate că această carte a ajuns un an mai târziu la Academia Română, adică în anul 1983 (după cum ne spune directorul editurii Uranus, Dumitru Ioncică), lingviștii români au ignorat-o, astfel că aceleași 2.333 de cuvinte pe care ungurii demonstrează că le-au împrumutat din limba română, în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, apar ca împrumuturi din… maghiară (!!!) sau alte limbi.

 

 

Bakos Ferenc 1922-1996

Bakos Ferenc 1922-1996

 

În condițiile în care Institutul de Lingvistică al Academiei Române este condus de Academicianul Marius Sala, un specialist în ebraică, care și-a luat doctoratul în filologie cu teza Fonetica și fonologia iudeospaniolei din București, aproape că am putea înțelege lipsa de interes pentru lucrarea maghiară de lingvistică.

Acceptarea ei ar dinamita întregul DEX, acest “copil infirm al Academiei Române” (Dumitru Ioncică), pe care niciun lingvist din cadrul Institututlui de Lingvistică pare că nu vrea să-l trateze.
Imaginați-vă: ungurii spun că un mare număr de cuvinte din limba maghiară sunt împrumuturi din română iar lingviștii noștri pe puncte se fac că nu știu nimic de acest lucru pentru a conserva minciuna din DEX, care spune că românii nu au fost capabili să își conserve nici măcar cuvintele de bază legate de cele mai elementare lucruri și acțiuni și că limba română este o limbă bazată exclusiv pe împrumuturi din alte limbi!

Evident că fanaticii romanizării, latinopații cu patalama din toată țara sunt în pericol de a fi coborâți de pe pidestalul pe care s-au cocoțat.

În acest sens, vă recomand o altă carte demolatoare a romanizării și a DEX-ului, scrisă de cercetătoarea Iulia Brânză Mihăileanu:

“Pentru cine este nocivă Originea Traco-Dacă a Limbii Române?”.

Cartea este disponibilă pe http://dacia-art.ro/

 

Surse: 

 

– Daniel Roxin – http://daniel-roxin.ro

– http://www.voci.ro/lingvistii-unguri-arunca-in-aer-academia-romana/

 

 

 

18/06/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Situația dramatică a comunităților românești autohtone din ţările învecinate

Imagini pentru tânăr cu bentiţa tricoloră pe frunte photos

 

Situația dramatică a comunităților românești autohtone invocată de deputatul Constantin Codreanu într-o declarație politică în Parlamentul României.

Ce fac autoritățile române?

Pe 28 mai, în ultima duminică a lunii, sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni. Este un prilej de reflecție și mobilizare în sprijinul românilor amenințați cu deznaționalizarea sau aflați în dificultate. Lăsând la o parte orice abordare festivistă, găsesc potrivită ocazia să trecem în revistă problematica românilor din comunitățile istorice de români, se arată în declarația politică a președintelui Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, preluat de Romanian Global News.

 

 

 

Imagini pentru harta comunităţilor de români photos

 

Istroromânii sunt ramura cea mai mică a poporului nostru – circa 300 de persoane – și se află într-o situație critică, dialectul istoric istroromân fiind inclus de UNESCO în Cartea Roşie a limbilor în pericol de stingere.

Trebuie să intervenim pentru salvarea istroromânilor din Croația, inclusiv prin crearea posibilității legale de a le acorda simplificat cetățenia statului român, exact după modelul după care și croații din România își pot lua cetățenia statului croat.

Meglenoromânii din Grecia și Republica Macedonia – câteva mii de persoane – nerecunoscuți ca minoritate națională, sunt în plin proces de aculturație și asimilare, nemaibeneficiind de sprijinul cultural al statului înrudit România, care le refuză dreptul în procedură simplificat la cetățenia română facultativă, ca formă subsidiară de protecție.

Sutele de mii de aromâni din Albania, Bulgaria, Grecia și Republica Macedonia se zbat între asimilare și redeșteptare culturală. Mai grav este că în sânul comunității dialectale aromâne din România un curent minoritarist îndreptat contra unității cultural-naționale românești este inspirat, încurajat și întreținut de cercuri politice din străinătate.

Nici aromânii nu pot cere în procedură simplificată cetățenia statului român, așa cum albanezii, grecii, bulgarii și macedonenii din România pot solicita cetățenia statelor lor înrudite.

Cele câteva milioane de români din Basarabia, Ucraina, Serbia și Bulgaria fac încă obiectul politicilor de stat de separare artificială în români propriu-ziși și moldoveni sau, respectiv, valahi.

În cazul românilor majoritari din Republica Moldova ajutorul acordat generos de către România nu este condiționat de respectarea drepturilor românilor in acest stat.

Românii din Ungaria nu au nici pe departe drepturile de care se bucură maghiarii și secuii de limbă maghiară din România.

Cei peste 1 milion de persoane aparținând filonului cultural românesc (comunitățile de evrei românofoni din Israel, băieșii sau rudarii românofoni din Croația, Ungaria, Serbia sau Bulgaria și alții) nu beneficiază de proceduri simplificate pentru dobândirea sau redobândirea cetățeniei române.

Cei peste 4 milioane de cetățeni români care reprezintă diaspora noastră economică se confruntă cu multiple dificultăți și provocări, având nevoie, în multe situații, de intervenția promptă, competentă și eficientă a diplomației române și a autorităților guvernamentale.

În această situație, este nevoie să completăm cu prevederi noi Legea cetățeniei române, Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, să adoptăm o Lege a românofoniei în lume, iar Guvernul trebuie să inițieze proiecte pentru salvarea românilor aflați în dificultate culturală majoră, cum sunt românii din comunitățile istorice din jurul granițelor și Balcani.

Totodată, în condițiile în care statul național român se confruntă cu fenomenul negativ și accentuat al emigrării accelerate, este nevoie să ajustăm Legea cetățeniei române atât normelor și bunelor practici europene în domeniu, cât și interesului major de consolidare demografică a statului național și de protecție efectivă a minorităților înrudite.

03/06/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: