CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mircea Druc: Rușii de profesie și moldovenii ”stataliști” continuă campania de anatemizare a unionștilor din R.Moldova

Mircea Druc despre „Reîntregirea României și sindromul amputării” la Oradea  cu ocazia a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România – România Breaking  News – RBN Press

Omul politic Mircea Druc (foto), s-a născut la 25 iulie 1941, la Pociumbăuți, raionul Rîșcani, în Basarabia și a fost ultimul premier al Moldovei sovietice şi lider al Frontului Popular. A îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste Moldova în perioada 25 mai 1990 – 28 mai 1991 și a fost un adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța cu patria- mamă, România.

Pentru rușii de profesie și moldovenii stataliști din Basarabia, autorul acestui articol este „ un trădător unionist”, scrie fostul prim-ministru al RSS Moldovenești, Mircea Druc în https://basarabialiterara.com.md/.

În iunie 1990, Alexandr Kasatov, corespondentul săptămânalului «Коммерсантъ», a dat startul denigrării noului guvern de la Chișinău.

Respectiva publicație centrală apăruse odată cu demararea procesului de reforme gorbacioviste.

De aceea, eu o consideram „de-a noastră” fiindcă promova, chipurile, perestroika și glasnost.

Peste puțin timp, am înțeles de ce a declanșat o campanie de anatemizare a noilor lideri politici din colonii.

Neofitul Kasatov a interpretat rolul unui scamator.

Scoțând demonstrativ din șapca veche imperială un iepure, tânărul gazetar a creat din mers o media-minciună – «Друк и молдаване жаждут крови» („Druc și moldovenii sunt setoși de sânge!”).

La demonizarea conducerii de la Chișinău (Snegur-Druc-Costaș) a contribuit din plin și Ксения Григорьевна Мяло, o moldovenistă născută la Râbnița.

Ulterior, Igor Smirnov a decorat-o cu medalia «Участнику миротворческой операции в Приднестровье» și «Орден Почёта (ПМР)». Eram deputat în Sovietul Suprem și președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM.

Și, pe ambele maluri ale Nistrului, mass-media controlată de comuniști și interfrontiști, m-a etichetat-«ставленник Народного Фронта Молдавии».

Mă declarau culpabil de toate tarele extenuantei Perestroika – tranziția de la o economie planificată centralizat la una de piață liberă.

De la Chișinău, în octombrie 1990, locotenent-colonelul АнатолийЮркин, corespondentul ziarului «Красная Звезда», expedia o infogramă șefilor din capitala Imperiului în agonie:

„Aici, ca și în republicile baltice, rușii îl condamnă pe Elțîn, acest fățarnic, care prin semnarea tratatului cu Chișinăul și-a atins obiectivele sale politice în contul petrolului, lemnului și metalului Rusiei.

Naționaliștii locali din FPM, care au ocupat pozițiile cheie în Sovietul Suprem și în Guvern, îi cântă ditirambi lui Elțîn.

Este lăudat pentru faptul că echipa sa a impus supremația legilor republicane asupra legislației unionale.

Nespus de mulțumit de aceasta se arată Mircea Druc – elev și discipol al lui G.H. Popov.

Însă, toți rusofonii din RSSM declară că Elțîn încă nu înseamnă Rusia”.Editorialistul revistei moscovite «Власть» întreba retoric:

„Așa fel de cadre a pregătit puterea sovietică pentru republicile unionale!?

Bunăoară, noul președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM, care a absolvit două facultăți, la cele mai prestigioase universități de stat din Leningrad și Moscova.

A mai făcut și aspirantura la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe a URSS. Nu se compară cu ceilalți conducători, care au terminat doar Institutul agricol din Chișinău.

Ei bine, acest Druc este, indiscutabil, un trădător unionist, fanatic și periculos…

Asta-i mulțumirea că i-am eliberat pe moldoveni de sub ocupația fasciștilor germano-români !?”.

În toamna lui 1990, la (ТСН) ЦТ ССС Рemisiunea de știri începea cu: „Mircea Druc, călăul Republicii Găgăuze …” sau „În Pridnestrovie, la Dubăsari, sângerosul premier a provocat….”.

Regretabil, însă aceste produse, vădit exagerate și tendențioase, difuzate de «спецпропаганда» imperială sovietică, erau preluate gratuit și de corespondentul CNN la Moscova, intoxicând, volens nolens, telespectatorii din lumea întreagă.

Redactorul și prezentatoarea principală a știrilor Tatiana Mitkova părea indulgentă, sau chiar solidară, cu lituanienii, letonii și estonienii, dar necruțătoare cu moldovenii.

De-a lungul anilor, Agenția de Informații Regnum a întrecut orice măsură în denigrarea României și a unionismului.

Regnum se referă adesea şi la umila mea persoană titrând invariabil: „Mircea Druc – ex-prim ministru, unionist fanatic şi inițiator al campaniei găgăuze”.

Iată o mostră de insinuare, repetată la infinit:

„În octombrie 1990, drept reacție la cursul adoptat de conducerea RSSM de a se uni cu România, autoproclamata Republică Găgăuză a decretat organizarea alegerilor în Sovietul Suprem al Găgăuziei. Aceasta a servit ca pretext pentru a expedia în Găgăuzia coloane de mașini cu activiști ai Frontului Popular din Moldova şi voluntari din România, escortați de detașamente ale miliției cu scopul de a bloca alegerile şi a suprima Mișcarea găgăuză pentru independență națională.

În fruntea „Campaniei găgăuze” s-a postat prim ministrul Mircea Druc”. Aceeași agenție publică articolul „Genocidul găgăuzilor şi esența ideologiei unioniste a românilor”. Autorii Ivan Kirioglo şi Oles Goncear (frații noștri, unul găgăuz şi altul ucrainean) cer imperativ: „să fie judecat pentru genocid călăul poporului găgăuz Mircea Druc”.

Atunci, la Comrat, am evitat vărsarea de sânge nu datorită „implicării unor structuri ale forțelor armate sovietice”, ci în pofida faptului că ofițerii Diviziei aeropurtate din Bolgrad înarmau şi antrenau comandouri găgăuze.

Apropo, voluntarii, invocați de Regnum, erau în exclusivitate basarabeni (Vedeți pe youtube.com documentarul „Zile de cumpănă”). Statul major al Armatei a 14-a aștepta „un piculeț de sânge”, pretext pentru „a curăța Chișinăul de naționaliști moldoveni pro-români”.

După dezmembrarea URSS, ne-am transformat din RSSM în Republica Moldova și, culmea, propaganda antiunionistă s-a amplificat.

Image result for pridnestrovie map

Foto: Harta R.Moldova independente

Tinerii jurnaliștii Stan Horja (Valeriu Reniţă), Lilian Ciubotaru și Lucian Apostu, tutelați de deputatul Valeriu Daraban, colonel KGB, antiunionist şi românofob, continuau defăimarea lui Druc.

Merită menționată și poziția unui proeminent moldovean statalist, colonelul KGB Ivan Mahu.

Acesta scria într-un ziar rusesc de la Tiraspol:

„În 1989, până la obținerea Independenței, au început schimbările în structurile KGB din RSSM.

Ofițerii au prevăzut venirea la putere a naționaliștilor. Atunci s-au transferat la Moscova 20, iar la Kiev 25 de profesioniști. Unii au ajuns generali ai serviciilor de informație.

La 9 septembrie 1990, KGB a fost transformat în Ministerul Securităţii de Stat.

Druc avea grijă ca naționalismul şi românismul să pătrundă în structurile ministerului.

De fapt, exact aceasta era misiunea lui principală: să pregătească serviciile speciale ca acestea să renunțe la funcția de apărare a statului.

Să facă în așa fel ca serviciile de informație şi contrainformație să nu împiedice românizarea republicii. Însă, colectivul nostru rămânea încă un întreg monolit. De acea speranțele lui Druc, în general vorbind, nu s-au încununat de succes.

După debarcarea lui Druc a fost numit un nou ministru – Anatol Plugaru. Dar revenirea serviciilor în făgașul lor firesc a fost posibilă odată cu numirea în funcție a generalului Vasili Calmoi.

Pe timpul lui, problema naționaliștilor din „contingentul Druc” a fost rezolvată definitiv, în mod practic. Frontul popular din Moldova, în plan politic, a fost anihilat”.

Ivan Mahu coordonează activitatea foștilor ofițeri KGB, care luptă cu „încercările fără precedent de românizare a Republicii Moldova și cu riscul înalt de pierdere a identității naționale, limbii și istoriei”.În spatele ”foștilor” se află acum Dodon și Vlad Bătrâncea, scutierul său, deputatul care a rupt demonstrativ în parlamentul de la Chișinău harta României Reîntregite. Mișcarea antiunionistă e formată din ex-directori ai SIS și MAI, nepoți de KGB și FSB.

„Dodoniști și stataliștii” (sintagma sugestivă aparține scriitorului Alexandru Vakulovski) fabrică dosarele ”trădătorilor” – o bancă de date on line intitulată ”Iudele Moldovei”.

Listă neagră cuprinde adevărate personalități basarabene, din cele mai diverse domeniul de activitate. Printre iudele RM figurez și eu, fapt care mă onorează. Cunosc polemica de secole privind „posibila reabilitare a lui Iuda”.

Mulți istorici din diverse țări îl descriu drept „revoluționar și conducător al rebeliunilor iudaice contra Imperiului Roman, unul dintre apostolii cei mai stimați,calomniat că l-ar fi trădat pe Isus”.

Am locuit la Rio de Janeiro chiar alături de Catedrala Sfântul Iuda. Uneori, duminica, asistam la serviciul divin, după care discutam cu enoriașii „despre sfântul Iuda, un adevărat erou al luptei de eliberare națională a iudeilor”. „Trădarea lui Iuda” rămâne una dintre istoriile cele mai controversate ale Creștinismului.
Până în prezent, homo sovieticus, cu logica sa specifică, justifică acțiunile Kremlinului, dar neagă dreptul Republicii Moldova de a-și apăra integritatea teritorială.Desigur,Centrul imperial era obligat să evite colapsul, dar Periferiile nu mai puteau să suporte captivitatea.În această ordine de idei, portalul http://www.enews.md scria în 2010,citez:

„Cine i-a permis odiosului premier să bată câmpii cu Unirea!? După logica acestui сукин сын,Centrul ar fi trebuit să ridice lăbuțele în sus, să capituleze, dându-se pe mâna lui Mircea Druc, fără să întreprindă careva acțiuni întru apărarea măreței Uniuni Sovietice.

Într-adevăr, acest om nu merită pedeapsa cu moartea prin împușcare, merită să fie executat prin spânzurare”. Bineînțeles, într-o asemenea abordare a relației ”Moscova-Chișinău”, am putea admite că portalul de limbă rusă, condus de Iulia Semionova, o mercenară a războiului informațional-psihologic, are dreptate. ”Odiosul premier” nu avea voie nici măcar să aducă vorba despre o eventuală Reunire a Basarabiei cu România.

El nu avea decât să alerge la Comrat cu buchete de flori, ca să felicite ”eroii norodului găgăuz” – Topal, Kendighelean și Burgundji – cu proclamarea Republicii Găgăuze. Sau să fi procedat ca următorii prim miniștri, care au acceptat autonomia pe criterii etnice, sau ca actualul președinte Dodon.

În consecință, situația la Comrat nu s-a ameliorat nici astăzi, fiindcă separatiștilor și mafioților găgăuzi le vine pofta mâncând.

Exemplu – politica duplicitară pro rusă a bașcanilor Mihail Formuzal și Irina Vlah.

25/11/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

Atacuri propagandistice antiromânești

 

 

 

 

18/09/2020 Posted by | analize, propaganda antiromaneasca | , , , , , , | Un comentariu

9 MAI – BASARABIA, PRIZONIERA VICTORIEI. De ce Rusia sărbătorește la altă dată față de Occident înfrângerea Germaniei naziste. VIDEO

 

 

basarabia1940

 

 

 

Ziua Victoriei | 8 sau 9 mai? De ce Rusia sărbătorește la altă dată față de Occident înfrângerea Germaniei naziste.

 

 

 

 

Care este semnificația Zilei de 9 Mai pentru Uniunea Europeană? Dar pentru Federația Rusă? De ce este interpretată diferit de ruși și de occidentali? De ce este privită ca o Zi a Ocupației de unii basarabeni, în timp ce alții o văd ca pe o Zi a Eliberării?

De ce tancurile care au invadat Basarabia (dar și Bucovina de Nord,Țările Baltice și Europa de Est) au fost transformate în adevărate monumente de cult? Cum de un instrument al războiului și al morții a devenit un monument al păcii?

Simbolurilor ocupației și militarismului rus au devenit monumente ale „păcii”, „prieteniei”, eliberării”.

Cei care cer demontarea acestora sunt numiți „fasciști”, ca și cei care ridică monumente în memoria celor care au fost deportați în Siberia sau uciși de sovietici.

Simbolurile militarismului rus – tancurile, panglica Sf. Gheorghe, parada militară, cântecele Armatei Roșii, par a fi, mai degrabă, simboluri ale neoimperialismului rus. Iar Transnistria, Georgia sau Ucraina – cele mai recente victime ale sale.

 

 

 

 

 


Pe 30 aprilie 1945, în plină Bătălie a Berlinului, Adolf Hitler se sinucidea în buncărul său. Soarta Germaniei naziste era de mult pecetluită, iar prăbușirea Reich-ului, o chestiune de zile.

S-au scurs decenii de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, o conflagrație ce a nimicit bătrânul continent, sfâșiat de ghiarele totalitarismului sovietic al URSS și fascist al Germaniei naziste, ceea ce istoricul Timothy Snyder a numit atât de semnificativ – „Tărâmul morții”, una din cărțile capodoperă despre cel de-al Doilea Război Mondial.

După decenii de la tragedia umanitară a războiului mondial, Europa își privește cicatricile ce amintesc de înfrângerea Germaniei naziste, pentru a evita repetarea trecutul atât de însângerat.

O face și Rusia. Dar semnificația acestei zile s-a pierdut în Vest, în timp ce pentru ruși rămâne un moment de mare sărbătoare, un motiv pentru organizarea de parade militare grandioase în care Kremlinul își prezintă arsenalul militar, blindatele, tancurile, vehicule purtătoare de rachete și multe altele.

Ziua Victoriei sărbătorită de Occident și Rusia la date diferite

  Occidentul și Rusia sărbătoresc înfrângerea nazismului la date diferite. Dacă Vestul sărbătorește Ziua Victoriei pe data de 8 mai, Rusia, precum și unele state din fosta URSS sau sateliți ai fostului colos sovietic, o fac pe 9 mai scrie https://www.defenseromania.ro/ziua-victoriei-8-sau-9-mai-de-ce-rusia-sarbatore-te-la-alta-data 

Premierul britanic Winston Churchill, președintele american Harry S. Truman și generalul Charles de Gaulle anunțau capitularea Germaniei naziste pe data de 8 mai 1945.

Actul de capitulare a fost semnat pe data de 7 mai 1945, la ora 2:41, la Reims, de către generalul Dwight Eisenhower, generalul german Alfred Jodl, reprezentantul Înaltului Comandament German și amiralul Karl Doenitz, cel care după sinuciderea lui Hitler a fost desemnat pentru o scurtă perioadă șeful statului german. Actul a fost semnat în fața Forțelor Aliate și în fața Înaltului Comandament Sovietic. 

Dar acest document prin care nemții au evitat capitularea în fața URSS-ului l-a înfuriat teribil pe Stalin, care dorea ca actul de capitulare să fie semnat în Berlinul ocupat de Armata Roșie. Documentul inițial a fost contrasemnat de partea sovietică.

Astfel că Germania avea să mai semneze o dată capitularea, la Berlin pe data de 8 mai 1945.

Amiralul Hans-Georg von Friedeburg și generalul Hans Stumpff resemnează actul de capitulare. Din partea sovieticilor a semnat în numele lui Stalin mareșalul Jukov, iar în numele Marii Britanii, mareșalul Tedder.

Ca martori au semnat generalii Carl Spaatz (SUA) și Jean de Lattre de Tassigny (Franța).

Resemnarea capitulării și fusul orar

Dar, la fel ca în cazul primei capitulări, actul a fost semnat în miez de noapte (8 mai). Astfel că în momentul resemnării, din cauza/datorită diferenței de fus orar, la Moscova era deja data de 9 mai.

Iar dacă Rusia sărbătorește pe 9 mai Ziua Victoriei, Europa sărbătorește tot pe 9 mai ziua Uniunii Europene, cu o altă semnificație însă. La 9 mai 1959, Robert Schuman, ministrul francez al afaceriror externe, rostea celebra Declarație Schuman, piatra de temelie a Uniunii Europene.

Aceasta este povestea Zilei Victoriei împotriva nazismului, sărbătorită de Occident pe 8 mai iar de Rusia și unele state din Europa de Est pe 9 mai (inclusiv România).

O diviziune simbolică, dar reprezentativă pentru anii ce vor urma și vor aduce cu ei din nou norii conflictului pe continent – Războiul Rece. Ei vor adânci semnificativ și îngrijorător prăpastia dintre Europa de Vest și Rusia, ecou pe care Europa îl aude și în prezent.

 

 

03/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: