CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

23 noiembrie 1710 – Prințul cărturar Dimitrie Cantemir a fost înscăunat pentru a doua oară domn al Moldovei



Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 1723), domn al Principatului Moldovei (19 martie – 8 aprilie 1693 şi 23 noiembrie 1710 – 11 iulie 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român.

La 23 noiembrie 1710, la Iaşi, turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir pentru a II-a oară domn al Moldovei, dar domnul-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie -13 aprilie 1711 un tratat secret de alianţă cu Rusia ţarului Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă,consemnează publicația online http://istoria.md.

În politica externă s-a orientat spre Rusia, afirmându-se chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina.


Viaţa şi cariera politică

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în partea de sud a oraşului Huşi. A fost fiul lui Constantin Cantemir şi al Anei. La 15 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 17 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.

În perioada martie – aprilie 1693 , după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar Înalta Poarta nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile.

Cu prilejul unui război turco-austriac, a efectuat o călătorie în Europa Centrală, ajungând şi în Banat, la Timişoara. A avut astfel ocazia să se convingă de unitatea lingvistică a poporului român.

Antioh, fratele lui mai mare, şi-a însuşit întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie materială precară. Din 1695 a fost capuchehaie (agent diplomatic) la Poarta Otomană, la Constantinopol, al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn.

S-a căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit doi copii, Maria şi Antioh (viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir (1709 – 1744).

Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă.

 În politica externă s-a orientat spre Rusia. În subsidiar, s-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.

După numai un an de domnie (1710 – 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în Lupta de la Stănileşti – ţinutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa.

A devenit consilier personal al țarului Petru I şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711.

A murit pe moşia sa Dimitrievka la Harkov în 1723 şi a fost înmormântat în Rusia. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Dimitrie Cantemir – cărturar

A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

Opere principale

  • Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică.
  • Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.
  • Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 – 1705). Este considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare.
  • Istoria Imperiului Otoman (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.
  • Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar tradus apoi de autor în română (1719 – 1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.
  • Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 – 1716), la cererea Academiei din Berlincând trăia în exil Rusia.

Descriptio Moldaviae cuprinde trei părţi:

  1. Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.
  2. În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări.
  3. În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul.

Alte opere

  • Compendium universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale)
  • Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)
  • Sistema religiae mahomedane
  • Cartea ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki)

Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină.

Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant.

Finalul studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii. 

Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).

Publicitate

23/11/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Domnul moldovean Dimitrie Cantemir spunea ca MOLDOVENII SUNT ROMÂNI

 Dimitrie Cantemir

 

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723),  a fost domn al  Moldovei  (martie – aprilie  1693 și 1710 – 1711) și un mare carturar umanist al spațiului cultural românesc.

CINE A FOST DIMITRIE CANTEMIR ?

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, într-o familie de răzeși  din satul Silișteni pe malul râului Elan în ținutul Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de sud a orașului Huși.

După alte date s-ar fi născut la Iași. Genealogiștii au stabilit că un strămoș obscur ar fi dobândit în secolul al XVI-lea cătunul Silișteni din Moldova și că familia era de „origine pur românească”

  A fost fiul lui Constantin și al Anei, născută Bantăș, care a fost a treia soție a lui Constantin Cantemir. Dimitrie Cantemir menționează cele 3 soții ale tatălui său:

1. Anastasia, nepoată de văr după tată a domnului Țării Românești Gr. Ghica; 2. Ruxandra Gane; 3. Ana Bantăș, mama lui Dimitrie Cantemir. Anița Bantăș a făcut parte „din vechea stirpe moldovenească a Bantășilor, nepoată după mamă a Anastasiei, soția Ducăi-vodă”.

Ana Bantăș descinde dintr-un personaj vestit în aristocrația moldovenească, Ioan Tăutu, mare logofăt în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Dimitrie Cantemir spune că a purtat acest nume [Dimitrie], fiindcă a fost botezat de Dumitrașco vodă Cantacuzino. În românește, principele semna „Dimitrie”. În latină: Demetrius, formă preluată de majoritatea autorilor din Europa secolului al XVIII-lea.

La 14 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani, ca zălog al credinței tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Tatăl său, Constantin vodă, dorea să facă din fiul său un om învățat, de aceea a ales ca educator al lui Dimitrie pe dascălul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena. Ieremia Cacavelas a fost traducătorul din l. latină în l.greacă (în 1687) a lucrării Vitae Pontificum [Viețile Papilor], scrisă de episcopul Platina. Cacavelas a avut o mare influență asupra formației spirituale a lui Dimitrie Cantemir. 

 

La moartea tatălui său în 1693, a fost proclamat domn, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Și-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității) și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii otomanilor în Bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman.

În 1710 dupa ce a fost numit la tronul Moldovei,a încheiat un tratat si o alianta militara  cu Imperiul Rus condus de Petru cel Mare. Fortele armate ruso- moldovene au suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești, pe Prut (7/18 – 11/22 iulie 1711). Confruntarea a avut  urmări importante pentru Moldova şi Ţara Românească unde au fost instaurate de turci domniile fanariote. Aceasta batalie a fost ultima angajare antiotomană a Moldovei.

Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.

 Dimitrie Cantemir a avut o formaţie enciclopedică cu preocupări în diferite domenii: istorie, filosofie, literatură, matematică, limbi orientale, muzică. A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii naţionale. 

Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentaţie, el folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Pentru meritele sale ştiinţifice şi literare, în 1714, Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin.

În creația științifică a lui Dimitrie Cantemir ,”Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor”,ocupă un loc deosebit. În această operă sunt abordate probleme vitale ale istoriei poporului român de la origine, până la întemeierea principatelor Moldovei și Munteniei. 

Lucrarea a fost concepută în două volume, Cantemir reușind să scrie doar primul volum la Moscova în limba latină, cu denumirea Historia Moldo-Vlahiea, pe care mai apoi l-a tradus în limba română și l-a extins cam de patru ori în comparație cu manuscrisul latin, terminandu-l la Sankt-Petersburg în 1723, ultimul an al vietii sale.

 

 

 

 

„Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români…

Hronicul este o lucrare de sinteza și înfățișează concepția savantului asupra formării poporului român și a limbii române, tratând, cu o documentare extrem de bogată, de peste 150 de izvoare, originile poporului român și evoluția sa până la al doilea descalecat, momentul întemeierii celor două țări române, Muntenia și Moldova.

 



 

”Hronikon a toată Țara Românească (carea apoi s-au înpărțit în Moldova, Munteneasca și Ardealul) din descălecatul ei de la Traian, Împăratul Râmului. Așajderea pentru numerele, carele au avut odată și carele are acmu, și pentru Romanii care de atuncea într-însa așăzându-să într-aceaș și până acmu necontenit lăcuesc.”

 „Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de români, disprețuind adică dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare. Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, deasupra fluviului Olt, în ținutul numit Maramureș, nu-și dau numele de valah, ci de români (martori imi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din Transilvania). Cei din Valahia (pe care grecii din vremuri apropiate îi numesc ungrovlahi, iar noi, moldovenii, îi numim munteni – căci au luat în stăpanire mai multe locuri muntoase) își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara Româneasca, adică în latinește: Terra Romana.”

 

  MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea ca e ROMÂN 

  

Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română (1719 – 1722), cuprinde istoria românilor de la origini până la descălecare. Susține ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor românești. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă.

„Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacica, nici moldoveneasca, ci româneasca, astfel ca, daca vrem sa-l intrebam pe un strain de stie limba noastra, nu-l intrebam: «Scis moldavice?», ci «Stii româneste?», adica (in latineste): «Scis Romanice»? Iar daca aceste neamuri n-ar fi la obarsia lor romani, cum, ma rog, ar fi putut sa-si ia, prin minciuna, si numele, si limba romanilor?…”

„Arată-să pre scurt neamul Moldoveanilor, Munteanilor, Ardeleanilor (carii cu toții cu un nume de obște Români să cheamă) să fie din rodul său hireși Romani, și precum Dachia au fost descălecată de Traian împărat cu cetățeani și slujitori Romani […]”

 

 

 

 

 

 CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/08/14/cum-incearca-propaganda-imperiala-rusa-si-slugile-lor-comuniste-de-la-chisinau-sa-l-acapareze-pe-dimitrie-cantemir/

 

 

 

Surse: 

 

https://www.google.com/search?q=cantemir&oq=cantemir+&aqs=chrome..69i57j69i60l3.10993j0j4&sourceid=chrome&ie=UTF-8

 

Timpul.md

05/01/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Când englezii ne lasă moşteniri

 

 

Image result for union jack photos

Moştenirea englezeasca

 

 

Data viitoare cand te speli pe maini si nu-ti place temperatura apei, gandeste-te la urmatoarele lucruri, petrecute in Anglia, prin anii 1500:

– majoritatea oamenilor se casatoreau in iunie deoarece isi faceau baia anuala in mai si inca mai miroseau cat de cat bine in iunie.
Totusi, miresele aveau cu ele un buchet de flori pentru a acoperi eventualul miros.

De aici vine obiceiul de a avea un buchet la nunta.

– baia consta intr-o singura cada mare plina cu apa fierbinte.
Barbatul casei avea privilegiul de a se spala in apa curata, apoi fiii si restul barbatilor din casa, urmati de femei si in final copiii – ultimii fiind bebelusii.
intre timp, apa devenea atat de murdara incat era posibil sa pierzi pe cineva in ea.
De unde si zicala: „Don’t throw the baby out with the bath water” („Nu arunca si copilul odata cu apa de baie”).

 

– casele aveau acoperisuri inalte si pufoase de stuf (paie groase), fara lemn dedesubt. Era singurul loc unde animalele se puteau incalzi, asa ca toti cainii, pisicile si alte fiinte mici (sobolani, ganganii) stateau acolo.
Cand ploua devenea murdar si alunecos si uneori animalele alunecau si cadeau de pe acoperis.
De unde zicala: „It’s raining cats and dogs” („Ploua cu caini si pisici”).

– nimic nu impiedica ceva sa cada in casa.
Asta era o mare problema in dormitor, unde gandaci si alte lucruri puteau murdari patul. Deci, un pat cu stalpi si un cearsaf pus deasupra oferea ceva protectie.

Asa au aparut paturile cu baldachin.

 

– cei bogati aveau podele de ardezie care deveneau alunecoase cand se udau pe timpul iernii, asa ca imprastiau paie („thresh” – resturi de la treierat) pe jos ca sa poata merge.

Cu timpul, pana in primavara, paiele se tot adunau pana cand alunecau afara cand se deschidea usa.
Astfel s-a proptit o bucata de lemn la intrare.
Asa a aparut pragul (in engleza se numeste „threshold”, care vine de la „thresh” si hold” – a tine, a opri).

– pe atunci uneori faceau rost de carne de porc, ceea ce ii facea sa se simta destul de speciali. Cand aveau musafiri, atarnau sunca de tavan ca sa se dea mari.
Era semn de bogatie ca un barbat „could bring home the bacon” („era in stare sa aduca sunca acasa”).
Taiau putina ca sa imparta oaspetilor si apoi stateau toti in jurul mesei si „chewed the fat” („mestecau grasimea”).

 

– painea era impartita conform statutului social.
Muncitorii luau partea arsa de pe fundul painii, familia lua mijlocul si musafirii partea de sus („upper crust”).

– cani de plumb erau folosite pentru a bea bere si whisky.
Combinatia asta de obicei dobora un om pentru cateva zile.
Cineva care trecea pe drum ii putea lua drept morti si ii pregatea de inmormantare.
Erau intinsi pe masa din bucatarie vreo doua zile, in timp ce familia adunata in jur manca, bea si astepta sa vada daca se trezesc.
Asa a aparut obiceiul de „priveghi”, care in engleza se traduce „wake” („to wake up” – „a se trezi”).

 

 

– Anglia este o tara veche si mica, asa ca oamenii incepusera sa ramana fara locuri de ingropat.

Asadar dezgropau cosciuge si duceau oasele la o „casa-de-oase” („bone-house”) si refoloseau mormintele.
Deschizand acele sicrie, au observat ca unul din 25 aveau urme de zgarieturi pe dinauntru si au realizat ca unii din acei oameni fusesera ingropati de vii.
Asa ca s-au gandit ca de atunci incolo sa prinda o sfoara de incheietura mainii mortului care sa treaca prin acoperisul sicriului si prin pamant pana la suprafata si sa lege de ea un clopotel.
Cineva a stat de atunci noaptea in cimitir (asa a fost inventata „graveyard shift” – „tura de noapte”) sa asculte clopoteii.
Astfel, oamenii vii erau „salvati de clopotel” („saved by the bell”), acesta mai fiind numit si „soneria mortului” („dead ringer”).

 

http://anatolbasarab.blogspot.ro/ obiceiuri-din-trecut- pana-in-prezent  prin http://www.vavivov.com

05/08/2016 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: