CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CINE, CÂND ȘI DE CE A INVENTAT TEORIA MOLDOVENISMULUI

Motto:

A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiintifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural”.

(Eugeniu COŞERIU, lingvist român cu reputaţie internaţională, născut în Basarabia).


Sunt moldovenii români sau nu? Cine, când și de ce a inventat teoria moldovenismului

Istoriografia din Republica Moldova, scrisă după 1940, s-a construit în întregime pe baza “teoriei moldovenismului”, cea de-a doua teză importantă falsă a istoriografiei privind trecutul spaţiului românesc (prima fiind teoria roesleriană).

În timpul celor patru decenii de dominaţie sovietică, cea mai dezbătută chestiune a istoriografiei din Republica Moldova a fost cea a existenţei “poporului moldovenesc “şi a “limbii moldoveneşti”.

Împreună cu teoria lui Roesler, această “teorie a moldovenismului“ reprezintă a doua contestare majoră a punctului de vedere românesc referitor la formarea poporului român. Teoria este respinsă de marea majoritate a oamenilor de ştiinţă occidentali, scrie Andreea Lupușor în prestigioasa revistă Historia.ro.

Moldovenismul – inventat de sovietici pentru a justifica ANEXAREA Basarabiei

În esenţă, vorbim de o teorie imigraţionistă, la fel ca cea a lui Roesler. Conform acesteia, populaţia romanică ar fi venit la est de Carpaţi abia în secolul al XIV-lea, la mult timp după slavi, care ar fi astfel cei mai vechi locuitori ai teritoriuluiDin amestecul slavilor cu nou-venita populaţie romanică ar fi rezultat “poporul moldovenesc”.

Acesta a fost punctul de vedere oficial al sovieticilor despre problema formării poporului român, dar numeroşi istorici şi oameni politici au continuat – chiar şi după proclamarea independenţei Moldovei -să susţină această teorie. Începând cu anul 2009, deschiderea treptată a arhivelor din Moldova şi a celor din Ucraina şi Rusia a arătat că teoria moldovenismului a fost creată de sovietici din motive pur politice, pentru justificarea integrării Basarabiei în URSS.

Teoria a fost folosită de propaganda sovietică din anii ’20 pentru a contesta unirea Basarabiei cu România. În 1924 autorităţile sovietice au decis crearea unei “Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti” în Transnistria, aflată în componenţa Ucrainei sovietice. Noua republică s-a născut oficial la 12 octombrie 1924, iar scopul creării ei era de a “lupta pentru refacerea unităţii poporului moldovenesc divizat de burghezia română”. De fapt, existenţa RSSM era o modalitate de subminare a României Mari.

Cum s-a născut limba moldovenească

Conform documentelor de arhivă, după crearea RSSM, Secretariatul Comitetului Gubernial Odessa al Partidului Comunist din Ucraina a numit o comisie însărcinată cu demersurile propagandistice. Cei trei membri ai comisiei erau A. L. Grinştein, I. I. Badeev şi Gr. I. Starîi. Chestiunea existenţei limbii moldoveneşti a fost discutată intens, mai ales după naşterea publicaţiei de propagandă anti-românească Plugarul Roşu, apărută la 1 mai 1924. S-a pus problema limbii în care să fie publicată această revistă.

Limba vorbită de românii din Transnistria nu avea un caracter unitar şi nici literar, ea nefiind cultivată în şcoli de administraţia rusească. Pornind de la această chestiune, comisia s-a divizat: Starîi era de părere că trebuia folosită limba română şi grafia latină, în timp ce ceilalţi doi susţineau că ar exista o “limbă moldovenească” distinctă de cea română. Evident că niciunul dintre ei nu era specialist în filologie astfel încât să fie oarecum îndreptăţiţi să emită asemenea opinii.

Starîi a susţinut că era imposibilă crearea unei noi “limbi moldoveneşti”, şi că acest lucru nu poate fi rezultatul unei decizii politice arbitrare. În schimb, Badeev spunea că există o “limbă moldovenească” diferită de cea română, aşa cum rusa diferă de ucraineană.

În plus, el a argumentat că nu există o limbă moldovenească literară, dar că cele două limbi sunt într-un proces de diferenţiere continuă, româna primind influenţe din Occident, iar “moldoveneasca” din rusă. Şi, bineînţeles, pentru publicaţiile în “limba moldovenească” trebuia folosită grafia slavă.

Imagini pentru limba moldovenească photos

Foto: Peste Prut, ocupanţii ruşi au născocit un aşa zis „Cuvântelnic” (adică un dicţionar) ruso- moldovenesc…

De cealaltă parte, Starîi susţinea că din moment ce obiectivul final este proclamarea României sovietice, limba română ar fi cel mai bun (şi mai accesibil) mod de propagandă.

Toate aceste discuţii ale comisiei s-au finalizat într-un raport realizat de Badeev la sfârşitul lunii august în 1924. Raportul este primul document oficial sovietic care vorbeşte despre “limba moldovenească”.

În urma dezbaterilor comisiei s-a luat decizia finală de “dezvoltare a limbii populare moldovenești” şi de a se folosi caractere chirilice.

Aşa a apărut“limba moldovenească”, rezultat al unei decizii politice luate fără consultarea vreunui specialist în filologie.

Când a luat naştere RASS Moldovenească în octombrie 1924, s-a folosit noţiunea de “popor moldovenesc”, mare parte a acestuia fiind ”subjugată de burghezia română.” Punctul de vedere sovietic oficial era că Basarabia este parte a RSSM şi ea trebuie eliberată de sub “jugul românilor”.

După pactul Ribbentrop-Molotov şi anexarea Basarabiei a fost organizată la est de Prut Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. 

Autorităţile sovietice au impus teoria istoriografică ce susţinea existenţa poporului şi limbii moldoveneşti.

Pe măsură ce istoriografia din România lua un curs naţional pregnant în anii ’60, cea din Moldova a suferit de pe urma activităţii sovietice de propagandă foarte intense. În această perioadă apar studiile semnate de Ja.Mosul şi N.Mochov, istorici sovietici emblematici pentru “teoria moldovenismului”.

Cu precădere după 1964, după apariţia volumului al treilea din Istoria Românieila Bucureşti (în care se vorbeşte despre problema Basarabiei) şi a lucrării Karl Marx – „Însemnări despre români”, arhivele arată o preocupare serioasă a autorităţilor din RSSM pentru combaterea “naţionaliştilor români”.

În plus, în 1965 a avut loc o manifestaţie a scriitorilor moldoveni în favoarea introducerii grafiei latine. Numeroase documente arată existenţa unei coerspondenţe intense între Chişinău şi Moscova cu privire la această problemă. Autorităţile de la Chişinău arată faptul că pătrunderea presei româneşti în Moldova, a radioului şi televiziunii româneşti, precum şi a posturilor de radio occidentale “derutează poporul moldovenesc”. Astfel, în 1967 se decide realizarea unor “studii ştiinţifice” cu privire la existenţa “poporului moldovenesc”. 

De asemenea, din 1966 se interzice studierea cărţilor româneşti din bibliotecile publice şi introducerea în RSSM a lucrărilor unor autori precum Nicolae Iorga, Octavian Goga, Lucian Blaga etc. Curând, singurele cărţi româneşti acceptate erau cele tehnice, medicale şi dicţionarele. Cărţile de istorie erau strict interzise. În plus, s-a decis bruierea staţiilor de radio occidentale.

În 1966-67 autorităţile au început să organizeze sărbătorirea unor evenimente din istoria Moldovei, precum ziua de 28 iunie: “eliberarea de sub ocupaţia românească”. În 1966 s-au sărbătorit 300 de ani de la întemeierea Chişinăului. În anii ’70 istoriografia din RSSM devine vehement antiromânească, iar în deceniul următor criticarea istoricilor români devine un fapt curent, vorbindu-se chiar de existenţa unor “campanii anti-moldoveneşti în România”.

“Adevărata istorie a Moldovei”

Prima lucrare “ştiinţifică” din Moldova sovietică a fost Istoria RSSM, publicată în două volume în 1951 şi 1955. Autorii susţinea “teoria celor două popoare romanice”: românii şi moldovenii ar avea aceiaşi strămoşi, şi anume “valahii”, o populaţie formată din romanici şi slavi. Din convieţuirea acestora cu slavii din răsărit s-ar fi născut, în secolul al XIV-lea, “poporul moldovenesc”.

Conform lucrării, în secolele II-IV teritoriul dintre Carpaţi şi Nistru era locuit de diferite triburi considerate (fără să existe argumente serioase) de istoricii sovietici ca fiind fie preponderent germanice, fie preponderent slave, fie mixte. Ar fi existat inclusiv o prezenţă getă, sarmată sau “tardiv scită”. Apoi, în secolul al V-lea, ar fi avut loc o depopulare masivă a teritoriului Moldovei, probabil ca urmare a devastărilor hunilor. În perioada cuprinsă între secolele V-VIII, zona a fost umplută de slavi. Aceştia au adus aici “cultura slavă”, la care au aderat şi alte populaţii.

Toate aceste teorii erau formulate în baza unor descoperiri arheologice. În anii ’70-’80 istoriografia sovietică susţinea că majoritatea descoperirilor arheologice medievale timpurii din spaţiul pruto-nistrean aparţineau slavilor. În general, s-a apreciat că în această perioadă la Est de Carpaţi nu a existat o populaţie romanică. În secolele X-XI, migraţiile târzii (unguri, uzi, pecenegi) i-au afectat sever pe slavi, dar aceştia au reuşit să-i înlăture pe aceşti migratori.

Apoi, atacul Hoardei de Aur a declanşat o perioadă de decădere în secolele XIII-XIV, împiedicând formarea unor formaţiuni statale slave puternice. Abia în secolul al XIV-lea în regiune ar fi apărut “valahii”, strămoşi ai “moldovenilor”. Din nou, descoperirile arheologice (în realitate neclare) sunt folosite pentru susţinerea acestor idei. Conform istoricilor sovietici, ungurii au început în secolul al XII-lea cucerirea Transilvaniei şi i-au împins pe valahi la Est şi Sud de Carpaţi.

“Valahii”, strămoşii românilor şi moldovenilor, erau un popor format din amestecul romanicilor cu slavii de sud la Sudul şi Nordul Dunării. Veniţi în Transilvania înaintea maghiarilor, ei au fost împinşi către Ţara Românească şi Moldova. Astfel, ei au migrat către zona extracarpatică în secolele XII-XIV.

Avem deci o teorie imigraţionistă. Populaţia autohtonă de la Est de Carpaţi ar fi fost slavii, din amestecul acestora cu romanicii s-a născut “poporul moldovenesc”, iar la sudul munţilor poporul român. Formarea “naţiunii moldoveneşti moderne” ar fi avut loc în Basarabia, după includerea acesteia în imperiul rus!

Argumentele în favoarea teoriei

Pentru susţinerea teoriei moldovenismului, istoricii moldoveni s-au folosit de diverse argumente. În primul rând, de argumente de ordin entofolcloric: cercetătorii sovietici insistă asupra faptului că “folclorul moldovenesc” arată originea acestui popor ca urmaş al valahilor şi slavilor. Conform argumentelor lingvistice, ar exista o limbă moldovenească diferită de română.

Cu toate acestea, chiar lingviştii sovietici nu au putut aduce argumente în favoarea apartenenţei limbii moldoveneşti la familia limbilor slave. Nu în ultimul rând, “specialiştii” au adus în discuţie şi argumente paleoantropologice:antropologii sovietici au încercat să ajungă la anumite concluzii privind îmbinarea “romanicilor de vest” cu slavii, dar dovezile nu sunt concludente.

Din motive politice, teoria existenţei “poporului moldovenesc” a fost susţinută şi după 1991 de istorici şi oameni politici din Republica Moldova, iar regimul lui Voronin a promovat românofobia. În acelaşi spirit naţionalist, în 2008 a fost creat Ordinul Bogdan I Întemeietorul, ce trebuie acordat pentru merite în dezvoltarea şi consolidarea stabilităţii Republicii Moldova. În acelaşi an a fost adoptată o lege care pedepseşte “defăimarea statului şi poporului moldoevan”, în încercarea de a interzice susţinerea faptului că “moldovenii” sunt de fapt români.

În 2009, s-au sărbătorit 650 de ani de la întemeierea statului moldovenesc din 1359. Schimbarea guvernului Voronin a adus o serie de schimbări, iar deschiderea arhivelor a facilitata demonstrarea faptului că întreaga chestiune a existenţei poporului moldovenesc are un caracter pur politic, şi nu ştiinţific.

24/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Scurtă istorie a Basarabiei. VIDEO

Basarabia Mare (Basarabia Ţaristă, Bessarabia)

   

Pe hartă: Moldova, Basarbia și Bucovina la 1812

Fâşia de pământ care abia din secolul al XIX-lea poartă denumirea „Basarabia” se conturează foarte clar pe orice hartă. Este situată în Europa sud-estică, fiind cuprinsă între o serie de frontiere naturale ce îi descriu conturul.

Are o formă alungită (circa 400 km), fiind determinată de lungile cursuri ale râurilor ce o delimitează de o parte şi de alta: Prutul la dreapta (spre apus) şi Nistrul la stânga (spre răsărit).

                        Specificul geografic al Basarabiei a făcut teritoriul său foarte accesibil populării din vremuri străvechi. Aceasta o dovedesc descoperirile arheologice care se înmulţesc într-una. Dintotdeauna aici au existat numeroase centre locuite şi o viaţă economică înfloritoare.

                     Până în secolul al XIX-lea Basarabia nu a format niciodată o entitate geografică sau istorică deosebită. Ea era parte componentă a teritoriului locuit de români sau de strămoşii lor. Până la 1812 Prutul nu despărţea două regiuni, ci curgea prin mijlocul aceluiaşi teritoriu, după cum trece Siretul prin mijlocul Moldovei.

            La 16/28 mai 1812, Tratatul de Pace de la București, în hanul lui Emanuel Mârzayan, mai cunoscut sub numele de Manuc Bei, vestit negustor, diplomat şi hangiu, considerat, în acele timpuri, drept unul dintre cei mai avuţi moşieri din Balcani, scrie https://1859.eu/manuela-panait-scurta-istorie-a-basarabiei.

            Tratatul cuprindea 16 articole publice și două articole secrete, iar la articolele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, adică ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iașilor și Bugeacul – adică un teritoriu care până atunci nu avusese o unitate administrativ-geografică.

                Conform istoricilor şi juriştlor, actul de anexare a Moldovei orientale de către Imperiul Țarist a fost inconsistent juridic, neconform cu practica şi normele internaționale de drept, teritoriul respectiv nefiind parte a Imperiului Otoman.

                Un an mai târziu, autoritățile țariste au denumit noua regiune ocupată, „gubernia Bessarabia”.

Anexarea Basarabiei la Rusia si consecintele acesteia pe termen lung in  relatiile României cu Imperiul sovietic | CER SI PAMANT ROMANESC

              

După ce, la început, țarul Alexandru I a încercat să câștige simpatia noilor supuși prin asigurarea unor condiții de dezvoltare autonome a provinciei, la scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei, populația fiind supusă politicii de rusificare.

Atât româna cât și rusa au fost pentru început, limbi folosite în administrația locală, însă, treptat, limbii ruse a început să i se acorde o tot mai mare importanță, din anul 1828, toate actele oficiale erau redactate şi publicate doar în limba rusă, iar româna a rămas limbă de predare în învăţământul public până în anul 1842, devenind apoi obiect de studiu secundar.

             La 9 februarie 1866, autoritățile imperiale au interzis studierea limbii române, sub pretextul că folosirea ei „urmărește alte scopuri”, iar în 1871, țarul a emis un ucaz „asupra suspendării studierii limbii române în școlile din Basarabia”.

         În februarie 1917, în Rusia avea loc Revoluția ale cărei consecinţe au fost abdicarea țarului Nicolae al II-lea si drept urmare, în zilele de 6 şi 7 februarie 1917, în Basarabia a fost convocat un congres al reprezentanților locuitorilor de la sate, care a votat o moțiune care a cerut autonomia și formarea unei adunări legislative, urmat de congrese ale clerului, învățătorilor și ale soldaților, toate aceastea cerând autonomia pentru fosta gubernie.

         Între 23–27 octombrie 1917, a avut loc consiliul ostășesc din Basarabia, care a proclamat autonomia și a dispus constituirea Sfatului Țării ca organ legislativ

             La 21 noiembrie/4 decembrie 1917, avea loc prima ședință a Sfatului Țării, în care preşedinte a fost desemnat Ion Inculeț şi în care a fost proclamată, cu votul majorităţii, Republica Democratică Federativă Moldoveană, între Prut și Nistru.

                În martie 1918, o delegație a Sfatului Țării, compusă din Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu s-a deplasat la Iași, având o discuție cu noul prim-ministru Alexandru Marghiloman, în care acesta le-a cerut reprezentanților Sfatului Țării să se pronunțe asupra unirii, subliniind faptul că Basarabia nu poate subzista singură. Au urmat consultări ale lui Marghiloman cu miniștrii țărilor aliate, aflați la Iași, atitudinea cvasiunanimă fiind cea de sprijin pentru realizarea unirii

         La 22 martie/4 aprilie, a avut loc ședința guvernului român în care s-a luat în dezbatere și problema Basarabiei, iar de partea cealaltă, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României.

          La 26 martie/8 aprilie 1918, premierul Marghiloman s-a deplasat la Chișinău, fiind însoțit de generalul Constantin Hârjeu, ministru de război, și de alți demnitari, participând, o zi mai târziu, la ședința solemnă a Sfatului Țării, în care şeful guvernului român a rostit un discurs în care a prezentat necesitatea unirii, apoi a părăsit sala, lăsând Sfatul Țării să delibereze asupra propunerilor guvernului român. În continuarea şedinţei, deputatul Blocului Moldovenesc, Ion Buzdugan, a dat citire declarației prin care se propunea unirea, documentul fiind citit și în rusește de către deputatul Vasile Cijevski.

         La 27 martie 1918, Sfatul Țării a hotărât, prin vot nominal deschis, în favoarea Unirii cu România, din cei 135 de deputați prezenți, 86 votând în favoarea Unirii, 3 împotrivă, iar 36 s-au abținut, în special în rândurile deputaților germani, bulgari și ucraineni, 13 deputați fiind absenți.

Declaraţia de Unire a Sfatului Țării arată că:

„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa, România”, documentul fiind semnat de Ion Inculeț, președinte, Pan. Halippa, vicepreședinte și Ion Buzdugan, secretar.

            După aflarea rezultatului, în Sfatul Ţării au fost invitați prim-ministrul Alexandru Marghiloman și delegaţia sa, iar prim-ministrul a declarat: „în numele poporului român și al regelui său, Majestatea sa Ferdinand I, iau act de hotărârea Sfatului Țării și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru întotdeauna, cu România una și nedivizibilă.”

           În 30 martie/12 aprilie 1918, după întoarcerea premierului român la Iași, s-a sărbătorit Unirea Basarabiei cu România, iar Decretul regal de promulgare a actului Unirii Basarabiei cu România a fost datat 9/22 aprilie 1918

            În toamna anului 1919, au fost convocate alegeri parlamentare în Basarabia, în care au fost aleși 90 de deputați și 35 de senatori, iar la 20 decembrie 1919, aceștia au votat, alături de reprezentanții altor regiuni românești, ratificarea Actelor Unirii aprobate de Sfatul Țării, de Congresul Național din Transilvania și de Congresul Național din Bucovina, iar la 29 decembrie 1919, Parlamentul României întregite a votat legile de ratificare ale Marii Uniri.

Romanian Romania Map -Harta Ethnographic Counties-Judete Administrative

        Timp de 22 de ani, Basarabia a fost parte a României, fiind ferită de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, deportărilor…

          În 28 iunie 1940, Armata Roșie avea să ocupe Basarabia, un teritoriu care va rămâne pe veci pământ românesc. 

Cel mai probabil, România nu va fi niciodată împlinită ca naţiune, până când toate inimile ce simt româneşte, de pe ambele maluri al Prutului, nu vor fi unite, din nou, sub acelaşi drapel.

Fiindcă istoria, limba şi pământul sunt pilonii fundamentali pe care se sprijină existenţa neamului românesc …

CITIȚI ȘI:

29/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marea majoritate a ploșnițăriilor antiromânești gravitează în jurul Fundației pentru o Societate Deschisă (Open Society)

Imagini pentru Open Society

”Societatea deschisă” te vrea prost și antiromân, te vrea dușmanul propriului tău neam!

Pe vremea când aștepta să fie admis la London School of Economics, controversatul miliardar George Soros a început să citească pe lângă cărțile de economie și puțină filozofie.

Așa l-a descoperit pe la începutul anilor ’50 pe Karl Popper și a rămas foarte plăcut impresionat de lucrarea lui Popper intitulată … “Societatea deschisă și dușmanii ei”.

Contrar celor spuse de către pupincuriștii globaliști din presa din România, George Soros și-a țesut pânza de păianjen în România și în alte state fost comuniste din Europa Centrală și de Sud-Est cu mult înainte de momentul decembrie 1989, el infiltrându-se în țările din fostul bloc comunist european cu ajutorul fundațiilor pentru drepturile omului, după ce Uniunea Sovietică și sateliții săi din Europa de Est au acceptat să semneze Acordul de la Helsinki în anul 1975.

După semnarea Acordului de la Helsinki în anul 1975 de către țările din fostul bloc comunist european, anii ’80 au constituit un șir foarte lung de infiltrări ale rețelelor lui Soros în state comuniste, în care altfel ar fi fost extrem de dificil accesul, scrie https://glasul.info/societatea-deschisa-te-vrea-prost-si-antiroman-te-vrea-dusmanul-propriului-tau-neam/.

Agenda disidenților evrei comuniști din statele comuniste europene se potrivea mai bine cu dezideratele lui George Soros, decât cu formele de socialism național încercate de către unii lideri comuniști europeni.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Societatea-deschisa-SOROS-a.jpg

Mulți dintre primii bursieri ai lui Soros au fost recrutați tocmai din rândul odraslelor acestor disidenți comuniști din Europa Centrală și de Est.

Pentru a se putea infiltra în aceste țări comuniste (n.r. “societăți închise”), George Soros a început să participe periodic la ședințele organizației Helsinki Watch, înființată la New York.

George Soros s-a erijat treptat în susținătorul înfocat al acestei organizații, urmărind evoluția și extinderea ei pe plan geografic, până la momentul când aceasta s-a transformat în Human Rights Watch.

Directorul fondator al Helsinki Watch, Aryeh Neier, a devenit primul președinte al Institutului pentru o Societate Deschisă (Open Society Institute), adică al fundației lui George Soros.

Pe la mijlocul anilor ’80, controversatul miliardar George Soros a început să finanțeze masiv mișcările disidente din țările comuniste europene și pe cele care se erijau în mișcări pentru apărarea drepturilor omului.

Așa se face că Soros s-a putut nu doar infiltra în fostele țări comuniste din Europa Centrală și de Est, ci a reușit și să-și pună la punct niște rețele de informații și de propagandă, multe dintre ele chiar cu acces la instituții importante din statele blocului comunist european.

Mai mult decât o teorie politică ce ar propune un model specific de societate, conceptul de societate deschisă constituie mai ales un contra-model care permite atacarea și demolarea în negativ a teoriilor politice adverse.

Cu acest termen generic cu contururi plutitoare, George Soros s-a dotat cu o unealtă metapolitică din cele mai eficiente pentru a înfunda poziţiile ideologice concurente.

Prin conotaţia sa umanistă, ea îi permite să mascheze acţiunile de influenţă și de ingerinţă politică pe care le desfășoară în lume printr-o terminologie umanitară binevoitoare. 

Aproape toate ploșnițăriile antiromânești din România, oricum marea lor majoritate, gravitează în jurul Fundației pentru o Societate Deschisă (Open Society), fosta Fundație Soros.

Soros n-a făcut cunoștință cu România imediat după lovitura de stat așa cum ni se spune fals pe la televiziunile vândute, ci cu mult mai devreme, construindu-și cu mulți ani înainte de momentul decembrie 1989 o adevărată rețea de trădători și de vânzători de țară.

În România, aceste instrumente și trepăduși ai lui Soros sunt extremi de activi, vizibili și incisivi, răspândindu-și practic fără nicio opoziție veninul antiromânesc și propaganda “societății deschise” pentru mancurtizarea maselor, încercând sa taie neamului românesc legăturile cu cerul și cu pământul strămoșesc.

17/04/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: