CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VIDEO: Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia – DEPORTĂRILE ÎN SIBERIA –

Un film documentar care trebuie văzut..

Cum si-au păstrat bunelele noastre limba românã, nealterată şi atât de proaspătă, după toate patimile prin care au trecut prin Siberii geografice şi de omenie ?

 

 

 

 

27/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Unirea rămâne posibilă, dar condiţia este să nu uităm nicio clipă că România este Basarabia şi Basarabia este România !

 

 

 

 

 

Related image

 

 

 

 

Mai este posibilă unirea Basarabiei cu România?

Nu puţini cetăţeni români din Ţară, dar şi din diaspora se arată nedumeriţi sau chiar miraţi că moldovenii de dincolo de Prut au ales un preşedinte pro-rus în persoana lui Igor Dodon, care, nici mai mult sau mai puţin, se prezintă ca un „preş şifonat” în faţa „ţarului Putin” ce îi dăruieşte, vezi Doamne, o hartă a Moldovei Mari, dându-i speranţe că Moldova se va reface în dauna României sub tutela Ursului de la Moscova.

Dacă pătrundem cu ochii minţii prin negura istoriei noastre milenare, vedem cum dovezi arheologice, lingvistice şi istorice arată că de la abandonarea Daciei de către romani, şi anume din anul 271 (împăratul Aurelian) şi până în anul 1330 (anul fondării Ţării Româneşti) şi anul 1343 (anul fondării Moldovei), matca de continuitate a Poporului Român au fost peşterile şi pădurile Arcului Carpatic.

După invazia asiatică asupra Europei şi până la apariţia celor două mari imperii – turc şi rus -, românii au ieşit din pădurile şi peşterile Carpaţilor şi s-au aşezat în cele două state româneşti ce ţineau de la Dunăre la Marea cea Mare şi Nistru, pe pământul strămoşesc al regilor Burebista şi Decebal. Românii au coborât la sud, până la Dunăre şi Marea cea Mare şi au întemeiat Ţara Românească, românii au venit la est până la Nistru şi Ceremuş şi au fondat Moldova.

Apoi a fost necesar ca în faţa primejdiei repetate a invaziei tătarilor, Domnul Ştefan cel Mare şi Sfânt să colonizeze, între Prut şi Nistru, pe cei mai capabili şi mai viteji dintre moldoveni. Aceştia au colonizat acest teritoriu şi au construit cetăţi puternice ca acelea de la Hotin, Soroca, Cetatea Albă şi Tighina.

Aceştia au fost strămoşii basarabenilor de astăzi. Din păcate, după ocuparea Basarabiei de către ruşi, au fost aduşi în acest teritoriu ruşi şi alte naţiuni privilegiate, iar adevăraţii moldoveni au fost surghiuniţi în Siberia. Acesta este adevărul, aceasta este realitatea istorică de necontestat.
Din punct de vedere logic, dar şi economic, cred că Unirea mai este posibilă şi în vremurile noastre, doar că acum am pierdut trenul, odată cu alegerea lui Igor Dodon ca preşedinte pro-rus al Republicii Moldova.

Personal, cred că traversăm o perioadă destul de tulbure a istoriei mondiale şi europene, şi cred că totul depinde de ce vom face în continuare – noi, poporul de pe ambele maluri ale Prutului, dar mai ales, ce vor face politicienii noştri.

Fie ne vindecăm împreună ca naţiune, fie ne vom prăbuşi.

Clasa intelectualilor de pe cele două maluri ale Prutului a ales Unirea, urmează să aleagă clasa politică. Nu este o alegere a unui singur om, este alegerea unei naţiuni de-a ne dezvolta într-o Europă Unită împreună.

Am făcut, după 1989, greşeli după greşeli ca naţiune, ne-am împiedicat unii de alţii, iar acum, în ultima vreme, nici nu mai avem puterea să ne privim în ochi unii pe alţii. Am ajuns la ură, ceea ce este cel mai grav…

Mai avem, totuşi, o şansă să ne revenim, dar condiţia este să nu uităm nicio clipă că România este Basarabia şi Basarabia este România !

18/05/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

DOUĂ SECOLE DE ÎNSTRĂINARE A BASARABIEI. VIDEO

 

 

Harta Principatelor Române şi a Basarabiei, după 1812

 

 

Până la 1812, Basarabia a fost parte integrată a voivodatului Moldovei. Nicăieri, niciunde, în niciun document sau cronică, în nicio scrisoare a domnilor moldoveni sau chiar a dușmanilor acestora, nu apare vreo referire că teritoriul dintre Prut și Nistru ar fi cumva deosebit cu ceva, teritorial sau al neamului ce-l stăpânea, ar fi fost cu ceva deosebit față de Moldova dintre Prut și Carpați.

Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Ion Vodă cel Cumplit, și mulți alții, inclusiv domnii fanarioți, au stăpânit, au administrat și s-au luptat pe aceste teritorii comune, de la Nistru până la Carpați, și de multe ori dincolo de Nistru.

Prutul nu a fost niciodată hotar

Chiar și atunci, în scurte perioade, în care erau doi conducători, ca de exemplu în timpul fiilor lui Alexandru cel Bun, Ștefan și Iliaș, țara era oarecum împărțită nu pe Prut, ci între nord și sud, în Țara de Sus și Țara de Jos.

Prutul nu a fost sub nicio formă și în nici un moment până la 1812, hotar de țară sau hotar intern, la fel cum nu a fost vreodată nici Siretul.

Nu același lucru se poate spune despre alte provincii medievale, care nu au avut unitatea teritorială a voivodatului Moldovei, ba chiar au fost împărțiți în provincii care de multe ori s-au luptat între ele.

Să ne amintim cazurile Burgundiei și Franței, care acum fac parte din Franța, al regatelor și provinciilor italiene care sute de ani s-au luptat între ele și acum fac parte din Italia, de cazul landurilor germane care se unesc abia la 1870, în rest istoria lor medievală este plină de conflicte și războaie fratricide.

Poate cineva să dea un exemplu de război între Basarabia și voivodatul Moldovei, sau și mai puțin, de vreo dispută teritorială, sau vreun act în care ar apărea vreo diferență între locuitorii din stânga și din dreapta Prutului?

Există cumva vreo scriere anterioară lui 1812 care să facă vreo diferență între locuitorii din stânga și din dreapta Prutului?

Este evident că toată teoria referitoare la un popor diferit la stânga Prutului e o tâmpenie, ca și cei ce o susțin și promovează.

La 1812, lucrurile se schimbă. În urma războiului ruso-otoman din 1806-1812, Rusia ocupă ambele țări române, dar amenințați de invazia pregătită de Napoleon și declanșată în 1812, ei se mulțumesc cu Basarabia, deși ceruseră în tratatul de pace mult mai mult, respectiv ambele țări românești.

Provincia de până la Prut e botezată Basarabia, fără vreo noimă sau logică istorică, din moment ce Basarabii stăpâniseră doar Bugeacul în secolul XIV, dar era doar o păcăleală rusească pentru tratatul de pace. Despre asta s-a scris destul de mult, nu vreau să insist, am făcut-o în alte articole.

Soarta Basarabiei e decisă, această provincie românească va trăi timp de mai bine de o sută de ani sub apăsarea unui imperiu crud, cel țarist. Românii, sau moldovenii, cum doriți să le spuneți, vor fi lăsați pradă celui mai cumplit experiment de deznaționalizare al timpului, depășit doar de experimentul comunist ce îi va urma.

Spre comparație, ce nu au realizat ungurii în o mie de ani în Transilvania, erau pe cale să realizeze rușii în o sută de ani în Basarabia. Respectiv totala deznaționalizare a băștinașilor, locuitorii români.

Situația românilor din Basarabia, a drepturilor lor, a fluctuat în funcție de situația imperiului țarist.

La 1812 i s-a acordat o mare autonomie, pentru a ușura ideea integrării în marele imperiu, autonomie anulată la 1828, când Basarabia este transformată în simplă gubernie rusească. Drepturile românilor sunt anulate, și așa vor fi cu scurte pauze și excepții, în perioada în care Imperiul Țarist a intrat în declin.

Pană în 1812, numele de „Basarabia” desemna o mică parte din teritoriul Moldovei amplasate în partea de sud a interfluviului Prut-Nistru, numită aşa de voievozii moldavi timpurii din cauză că acestea au fost preluate anterior de la voievozii Ţării Româneşti care la începuturi erau conduşi de dinastia Basarabilor.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, va urma o intensă politică de rusificare şi de colonizare de populaţie rusă şi ucrainiană.

Tradiţional, hotarele Moldovei sunt Carpaţii, Nistrul, Dunărea şi Marea Neagră.

Până la 1812, teritoriul de dincolo de Prut se numea tot Moldova, dar ocupanţii ruşi au inventat o altă ţară – Basarabia, populată desigur cu basarabeni.

După ce la 24 ianuarie 1918 Republica Democratică Moldovenească, în hotarele pământurilor moldoveneşti ocupate de ruşi în 1812, şi-a declarat independenţa faţă de Rusia, la 27 martie 1918 moldovenii dintre Prut şi Nistru decid să se unească cu România.

La 28 noiembrie 1918 Congresul general al Bucovinei (nord-vestul Moldovei istorice) votează „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. E de remarcat menţinerea capitalei României la Iaşi, deşi trupele ocupante austro-ungare, germane şi bulgare au părăsit ţara.

Astfel pentru prima dată după 1484, în 1918 toate pământurile Moldovei s-au unit într-un stat propriu, liber şi independent.

 

 


 

Pe 28 iunie 1940, URSS ocupă estul şi nordul Moldovei (Basarabia şi partea de nord a Bucovinei, dar şi ţinutul Herţei).

Ocupanţii ruşi formează aşa-zisa RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) din fostele judeţe interbelice Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina şi Cahul plus o fâşie îngustă de pământ de pe malul Nistrului din cadrul fostei RASSM.

Teritoriul fostelor judeţe Hotin, Ismail, Cetatea Albă, Cernăuţi, Storojineţ şi Rădăuţi, dar şi partea estică a RASSM au fost incluse în Ucraina Sovietică (RSSU).

 

 

 

 

Grigore  Gafencu despre ocuparea Basarabiei şi nordului Bucovinei

 

 3 si 4 iulie 1940 – ”Marele eveniment politic nu s-a produs. Tătărăscu, o dată mai mult, s-a strecurat printr-o criză. Situaţia lui e însă foarte slăbită. Schimbarea e aşteptată. […]

Parlamentul s-a întrunit pentru a păstra o clipă de tăcere. Şedinţa a fost apoi ridicată în semn de doliu. Lacrimi înăbuşite, simţăminte de supărare şi de revoltă, mare nervozitate.

Am citit cu băgare de seamă schimbul de note telegrafice dintre ruşi şi noi. [n.a. – redate mai jos] Notele ruseşti sunt abile ca formă şi fond, moderate ca ton şi de o perfidie foarte bine socotită.

Notele noastre sunt greşit concepute şi foarte prost formulate.

La pretenţiile ruseşti referitoare la drepturile istorice şi etnice ale Rusiei asupra Basarabiei, nu am răspuns nimic: nici o punere la punct, nici un contra argument, nici un protest.

Ne-am mulţumit să răspundem – pentru a câştiga timp, pretinde Ministerul de Externe, – că suntem gata să stăm de vorbă … Ruşii au înlăturat cu multă  îndemânare intenţiile dilatorii cuprinse în nota noastră de răspuns, aducându-ne numaidecât la cunoştinţă programul de evacuare. […] Fapt e că ne-am plecat în faţa forţei, fără s-o spunem şi fără să stăruim asupra bunului nostru drept. Nu am respins argumentarea sovietică, ci ne-am declarat gata, după ce am luat cunoştinţă  de ea, să stăm de vorbă. […]

Am pierdut, deci, Basarabia:

1. fiindcă Rusia nu a renunţat niciodată la această provincie şi era hotărâtă să se folosească de orice prilej pentru ca, sprijinită pe uriaşa ei putere, să ajungă din nou la Dunăre. […]

2. fiindcă oricare ar fi fost politica pe care am fi urmat-o faţă de Germania, Reich-ul ar fi sacrificat oricând interesele noastre la Dunăre (care sunt şi ale sale), pentru a-şi acoperi spatele înspre Rusia într-un război european. […]

3. fiindcă Italia, care în timpul din urmă ne făgăduise sprijinul Germaniei în caz de agresiune rusească, a intrat în război însuşindu-şi toate angajamentele şi toate atitudinile Germaniei.

4. Fiindcă singurul nostru sprijin adevărat şi real, forţa anglo-franceză, s-a prăbuşit.

Sunt unii care se miră că ziua de 27 iunie ne-a găsit singuri. Ei uită că puţine zile înainte s-a cufundat o lume întreagă. Am fost singurifiindcă cei care ar fi putut să ne sprijine nu aveau interesul să o facă (orice am fi dres acum sau înainte), şi fiindcă cei care ne-au sprijinit întotdeauna nu mai erau în viaţă.”

Extras din revista HISTORIA. Autor: Andreea Lupşor
 

 

Grigore Gafencu a fost una din marile personalități ale diplomației românești. Ministru de externe în timpul unei perioade extrem de tulbure din punct de vedere diplomatic, între 1938 și vara lui 1940, Gafencu s-a străduit în această perioadă să apere interesele României în fața unui război iminent.

În vara lui 1940 și-a dat demisia din funcția de ministru și a fost trimis ca ministru plenipotențiar la Moscova. Ulterior, Gafencu s-a stabilit la Geneva.

Considerat unul dintre cei mai buni analiști politici ai epocii, Grigore Gafencu a ținut, în timpul războiului, numeroase conferințe publice la Londra, Paris, Strasbourg, FLorența, Zurich, Geneva, pledând întotdeauna cauza și interesele României.

În 1944 este publicată, în limba franceză, cartea  Préliminaires de la guerre à l’est/Preliminariile războiului din răsărit, una din cele mai bune analize ale relațiilor sovieto-germane dinaintea izbuncirii războiului.

Jurnalele sale, încă nepublicate în varianta completă, conțin însemnări zilnice de o importanță deosebită pentru cunoașterea vieții politice românești din anii ’30-’40 și a opiniilor personale ale lui Gafencu privind problemele războiului și relațiilor internaționale.

După sfârșitul războiului, Gafencu, în calitate de reprezentant al grupului diplomaţilor aflați în, a depus pe masa Conferinţei de Pace din 1947 două memorandumuri prin care cerea respectarea drepturilor politice şi economice ale României.  

Acțiunile sale și poziția proaliată a lui Gafencu aveau să-l transforme pe Gafencu în persona non grata în fața regimului procomunist de la București.

El a fost condamnat în contumacie în noiembrie 1947, împreună cu lotul Maniu-Mihalache.

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/02/08/adevarata-istorie-a-basarabiei-hartile-moldovei-de-a-lungul-timpului-si-negarea-ocupatiei-rusesti/

 

 

 

 

08/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

%d blogeri au apreciat asta: