Putin, care va împlini vineri 70 de ani, se ascunde într-un buncăr secret de unde ar pregăti o lovitură nucleară tactică

Foto: Mediafax

După seria de înfrângeri drastice suferite în ultimele săptămâni de Armata rusă în urma contraofensivei ucrainene, în special în regiunea nord-estică Harkov, și după ce patru regiuni ucrainene au fost declarate teritoriu rus, Putin a spus că se așteaptă ca situația de acolo să se „stabilizeze”, însă optimismul său este de fațadă.

Practic, Rusia nu mai controlează pe deplin niciuna dintre cele patru regiuni pe care le-a anexat, iar în două dintre ele încă nu a definit granițele teritoriului pe care îl revendică.

Putin dă semne că este în derută și există temeri serioase că ar putea lua hotărâri extrem de periculoase pentru pacea mondială.

 Prestigiosul cotidian american NY Times, citat de News.ro titrează: Oficiali ai SUA se tem că Putin „va bombarda centrele de aprovizionare din România și Polonia”.

Casa Albă, Departamentul de Stat, Pentagonul şi serviciile americane de informaţii nu ştiu ce formă poate lua escaladarea conflictului militar, dar se pregătesc pentru o serie de scenarii sumbre: un bombardament și mai nediscriminatoriu asupra oraşelor ucrainene; o campanie de asasinate care să vizeze lideri ucraineni de rang înalt; un atac asupra centrelor de aprovizionare din afara Ucrainei, situate în ţări NATO precum Polonia şi România, care canalizează cantităţi extraordinare de arme, muniţie şi echipament militar în ţara devastată de război.

La rândul său,https://alephnews.ro, referindu-se la publicația britanică The Mirror scrie că: Vladimir Putin ar pregăti un atac nuclear tactic dintr-un buncăr în care se află înalți oficiali, familia și prietenii.

Dictatorul de la Kremlin ar avea mai multe buncăre în Siberia, unul fiind legat de noul terminal de la Sabetta, în peninsula Yamal, iar un altul în Munții Altai.

Putin, care va împlini vineri 70 de ani – și-a avertizat cei mai apropiați membri ai familiei sale cu privire la posibilitatea unei evacuări rapide din capitala Rusiei.

Se spune că el ar fi primit sfaturi de la șamani – ghicitori tradiționali ai spiritelor bune și rele – în timp ce decide dacă să lanseze sau nu rachete nucleare. Putin crede că buncărul este „în siguranță” în fața atacurilor occidentale.

La începutul războiului au circulat zvonuri potrivit cărora Putin s-ar fi retras în buncărul său secret din Siberia.

Foto: Buncărul din care Putin va decide un atac nuclear tactic. Structura va găzdui familia și apropiații președintelui

Oficiali de top din serviciul său de securitate și din guvern vor fi mutați, potrivit canalului general de telegrame SVR, în adăposturi secrete.

Metresa lui Putin, Alina Kabaeva cu copiii lor și două fiice mai mari cu copii și concubinii au fost avertizați despre posibilitatea evacuării urgente. Dar nu toată lumea din conducerea Rusiei a fost norocoasă….Putin a ordonat ca în cazul unei amenințări nucleare, să se evacueze „minimul necesar” de oficiali ruși.

Printre cei evacuați s-ar număra premierul Mihail Mișușin și președintele parlamentului Viaceslav Volodin. De asemenea, ar urma să fie puși la adăpost, procurorul general, conducerea Consiliului de Securitate, oficiali-cheie din administrația prezidențială și din trei servicii de securitate și spionaj, FSB, FSO, SVR, cu familiile lor.

Postul de televiziune precizat că:

„ Putin se pregătește să ia decizii cheie privind lansarea unui atac nuclear tactic dintr-un buncăr aflat departe de Moscova și pe care îl crede în siguranță”.

Ministerul său al Apărării are diferite buncăre antiatomice, inclusiv în Urali, însă nici un deputat nu se află pe lista de buncăre.

„Bineînțeles, vor fi evacuați și mai mulți prieteni ai președintelui cu familiile lor și numeroși servitori ai locuitorilor buncărului.”

Se zvonește că într-un astfel de adăpost nuclear încap până la 100.000 de persoane și este proiectat pentru ca Putin să conducă Rusia în cazul Armaghedonului.

„Este timpul ca Putin să fie trimis într-un spital de psihiatrie pentru tratament obligatoriu cu supraveghere strictă, dar se pare că toată lumea este interesată să participe la experimentul „ce se întâmplă dacă îi dai unui om posibilitatea de a distruge lumea?”.

RUSIA mizează pe sperietoarea atomică

După ofensiva ucraineană de amploare, Putin și generalii săi a putut realiza că fără mobilizare, Rusia ar putea de fapt să piardă războiul.

Nici așa șansele Rusiei într-o confruntare clasică nu sunt prea mari: armata ucraineană a blocat în februarie prima ofensivă rusească și apoi a recucerit în jur de 8.000 de km2, în condițiile în care s-a confruntat cu armata regulată rusă. Acum Vladimir Putin aruncă în luptă rezerviști cu pregătire militară net inferioară, constată publicația online https://cursdeguvernare.ro.

Mesajul principal din discursul de miercuri dimineață al lui Vladimir Putin este clar: Rusia este dispusă să folosească arme nucleare, dacă Ucraina își continuă operațiunile ofensive.

O analiză din The Guardian citează opinia lui Mark Galeotti, expert în probleme rusești, care afirmă că amenințările apocaliptice au șanse reduse să fie puse în parctică, ele având doar scopul de a forța Occidentul și Ucraina să accepte câștigurile teritoriale ale Rusiei în război.

Nici Volodimir Zelenski nu crede că Vladimir Putin va apela la armament atomic. ”Nu cred că lumea îi va permite să folosească acele arme”, a declarat președintele Zelenski, într-un interviu publicat miercuri de ziarul german Bild.

O serie de comentatori externi afirmă că lui Vladimir Putin, a cărui armată a pierdut deja majoritatea echipamentului militar disponibil (cu ajutorul trupelor ucrainene și al armamentului occidental), nu îi mai rămâne decât să apeleze la ”escaladarea verbală” a conflictului.

Putin nu reușește să închege nicio alianță internațională

Recentul summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai din Uzbekistan a arătat că președintele Putin își pierde respectul între puterile globale, precum China și India, și al foștilor susținători regionali, Kazahstan, Kârgâstan, Azerbaijan.

Din perspectiva alianțelor, Vladimir Putin nu a reușit să convingă nici China și nici Turcia să ajute Rusia, fie politic, fie prin furnizarea de echipamente militare, în efortul de consolidare al pozițiilor trupelor sale din regiunile Herson, Lugansk și Donețk.

Este un adevărat dezastru diplomatic pentru Vladimir Putin, care are în acest moment un singur aliat cert (Belarus, și nici acela foarte implicat) și o simplă portavoce în UE (Ungaria).

Erdogan nu vrea ca Marea Neagră să fie ”lac rusesc”

Pe lângă China, Vladimir Putin a încercat să negocieze și cu Turcia un sprijin militar. În întâlniri bilaterale la nivel înalt, Rusia s-a arătat interesată de achiziționarea de drone Bairaktar, pe care Turcia le livrează cu dărnicie Ucrainei.

Sau chiar de un joint-venture pentru producerea în Rusia a echipamentelor Baykar. Ambele propuneri au fost refuzate.

Președintele Erdogan a speculat intens dificultățile economice traversate de Rusia și, în acest context, încearcă să echilibreze balanța de putere în Marea Neagră. După anexarea peninsulei Crimeea, în 2014, Turcia și-a simțit amenințată poziția de ”gardian” al strâmtorilor Bosfor și Dardanele, porți strategice de acces la Marea Neagră.

Acesta este motivul pentru care Recep Tayyip Erdogan spunea în 2016 că Turcia nu va recunoaște niciodată anexarea Peninsulei Crimeea, iar în 2022 că Rusia trebuie să retrocedeze Ucrainei toate teritoriile ocupate, în Dombas și Crimeea.

Reacții în consonanță UE și SUA

Principala întrebare pentru următoarele câteva luni: cum vor reacționa Europa și aliații săi la noul nivel de escaladare și la nevoia Ucrainei de a se pregăti eventual pentru un război de iarnă. Primele declarații arată determinare.

La sesiunea de miercuri dimineață, unii lideri europeni, citați de CNN, au catalogat anunțul lui Vladimir Putin drept un „act de disperare” și au spus că vor menține sprijinul lor pentru Ucraina.

Președintele Joe Biden a spus că „nimeni nu a amenințat Rusia” și „nimeni, în afară de Rusia, nu a căutat un conflict” în Ucraina. Președintele american a promis sprijin ”până la capăt” pentru Ucraina.

Mulți lideri occidentali au anunțat deja că nu vor recunoaște rezultatele referendumurilor, anunțate la 23 și 27 septembrie în teritoriile ucrainene ocupate.

UE analizează mai multe sancțiuni dacă Rusia își va duce mai departe planurile. La Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru politică externă, Peter Stano, l-a acuzat pe Vladimir Putin de un „pariu nuclear foarte periculos” și a spus că comunitatea internațională trebuie să facă presiuni asupra lui pentru a „opri un astfel de comportament nesăbuit”.

„În acest război, există un singur agresor, Rusia și o țară agresată, Ucraina. Sprijinul UE pentru Ucraina va rămâne constant”, a spus și Charles Michel.

PRECEDENTUL Kosovo, folosit de RUSIA pentru a-și justifica agresiunile și rapturile teritoriale

©EPA-EFE/ANDREJ CUKIC  |   O pictură murală care îl înfățișează pe președintele rus Vladimir Putin și pe care scrie „Kosovo este Serbia”, la Belgrad, Serbia, 17 august 2022.

Expansionismul Rusiei, avanposturile lui Putin în Europa și precedentul Kosovo

Rusia nu recunoaște Kosovo ca stat, dar îl folosește pentru a sprijini „independența” teritoriilor separatiste/ocupate din Georgia și Ucraina: Abhazia, Osetiei de Sud, Crimeea și Donbas, scrie https://www.veridica.ro.

În plus,Mitrovița, enclava sârbă din Kosovo, poate fi folosită de Moscova ca un adevărat avanpost la granița unui teritoriu protejat de NATO.

La fel ca și alte „avanposturi” pe care Putin mizează în Europa, și Mitrovița e utilă atunci când Moscova vrea să obțină ceva, sau pur și simplu să distragă atenția – chiar și de la un război ca acela din Ucraina.

O criză în Kosovo ar avantaja Rusia, dar NATO e decis să o împiedice

Un conflict aparent banal, îmbrăcat in haina administrativă din provincia Kosovo, ar fi putut trece ca o știre de fapt divers, dacă nu ar fi vorba despre enclava sârbă Mitrovica. Pe scurt, guvernul de la Priștina nu mai acceptă mașinile înmatriculate în Serbia sau actele de identitate emise de Serbia și a dat un termen de grație celor în cauză ca să-și schimbe documentele.

Este, practic, un răspuns în oglindă la politica Belgradului care nu recunoaște nici el numerele de înmatriculare și documentele emise de Kosovo, regiune pe care o consideră în continuare o provincie a sa.

După incidente violente, chestiunea s-a tranșat cu amânarea aplicării ordinului guvernului kosovar până luna viitoare.

Incidentele din Kosovo au fost interpretate și ca o încercare a Rusiei de a provoca tensiuni în Balcanii de Vest pentru a abate atenția de la războiul său din Ucraina. De altfel, încă de când Rusia a început să își concentreze forțele la granițele Ucrainei, la Priștina au apărut temeri că Serbia ar putea să vrea să îi urmeze exemplul și să lanseze o ofensivă în Kosovo.

Numai că în Kosovo există în continuare o forță NATO, iar secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a subliniat public că situația nu va fi lăsată să scape de sub control.

„În prezent avem o prezență semnificativă în Kosovo de aproximativ 4000 de militari”, a spus Stoltenberg la Bruxelles după o întâlnire cu președintele Serbiei Alexander Vucic. Secretarul general Nato a adăugat că „dacă va fi nevoie, vom desfășura forțele acolo unde e nevoie și ne vom extinde prezența. Deja am făcut-o în nord și suntem gata să facem mai mult.”

KFOR sau forța NATO de menținere a păcii a fost înființată în Kosovo imediat după războiul încheiat în iunie 1999. Să ne reamintim că Serbia declanșase o ofensivă de epurare etnică în provincie, împotriva etnicilor albanezi, creând o criză umanitară de proporții.

Pe acest fond, când toate căile diplomatice au eșuat, pentru a pune capăt crizei umanitare generată de un an de război sub comanda lui Slobodan Milosevici, NATO a lansat o campanie aeriană împotriva regimului de la Belgrad. 78 de zile a durat această operațiune, contestată în Consiliul de securitate al ONU de Rusia, principalul aliat al Serbiei.

Serghei Lavrov lua cuvântul la New York în ședința prezidată de China din martie 1999 și spunea printre altele că „ne aflăm în fața unei tentative a NATO de a intra în secolul XXI în uniforma de polițist al lumii. Rusia nu va fi niciodată de acord cu asta.”

Rusia nu a putut împiedica intervenția NATO în Kosovo, nici proclamarea independenței acestei provincii în 2008. Kosovo a rămas însă de-a lungul anilor una din piesele importante de pe tabla lui Putin.

Rusia nu a recunoscut Kosovo ca stat și a sprijinit constant Serbia în acest dosar; de altfel, sprijinul respectiv e unul din elementele care stau la baza relației pe care Moscova o are cu Belgradul, principalul său aliat din Balcanii de Vest.

Pe de altă parte, este interesant cum s-a folosit Vladimir Putin de statutul Kosovo în toate agresiunile pornite în regiunea Mării Negre, iar acum, invocă toate deciziile internaționale referitoare la acest teritoriu rupt de Serbia ca să justifice o așa numită independență a Donbasului.

Precedentul Kosovo, folosit de Rusia pentru a-și justifica agresiunile și rapturile teritoriale

Așadar, în februarie 2008, Kosovo își proclama independența cu sprijinul SUA și UE. Era pe finalul celui de al doilea mandat Vladimir Putin, care nu și-a ascuns deloc mâhnirea față de acest gest al Priștinei.

„Este imoral și ilegal”, spunea Putin atunci despre independența Kosovo adăugând că are un plan cu privire la modul de răspuns dacă statele occidentale susțin independența Kosovo.

El nu a dezvăluit niciun detaliu al planului, dar a spus că Rusia nu va imita Occidentul, un semnal că răspunsul Rusiei nu va presupune o recunoaștere din partea Moscovei a Abhaziei si Osetiei de Sud.

Câteva luni mai târziu, în august 2008, Rusia a invadat Georgia, fostă republică sovietică ce deja își manifestase intenția de a se integra în structurile euroatlantice. Moscova pretindea că rusofonii și deținătorii de pașapoarte rusești din republica separatistă Osetia de Sud ar fi fost amenințați de armata georgiană (un pretext invocat, de altfel, și în Transnistria).

Rușii au intrat în Georgia prin Tunelul Roki, anihilând practic armata georgiană. Moscova a recunoscut apoi independența Osetiei de Sud și Abhaziei. A fost primul pas al ”precedentului Kosovo” în planul lui Putin.

Doi ani mai târziu, Curtea internațională de justiție, sesizată de Adunarea Generală a ONU, a hotărât că proclamarea unilaterală a independenței provinciei Kosovo nu încalcă nici o lege internațională.

Era un argument pe care Rusia îl va invoca în privința Osetiei de Sud și Abhaziei, dar și al Crimeii, în 2014 când, după intervenția rușilor și un așa-zis referendum, peninsula își va fi proclamat independența.

În declarația de independență, referirile la Kosovo și la această hotărâre a CIJ sunt clare. Spune așa documentul:

„Noi, membrii parlamentului Republicii autonome Crimeea și ai Consiliului orașului Sevastopol, conform prevederilor Chartei ONU și a altor documente internaționale și luând în considerare confirmarea statutului Kosovo de către Curtea Internațională de justiție din 22 iulie 2010 potrivit căreia declarația unilaterală de independență nu încalcă nici o lege internațională, luăm această decizie împreună.”

Ulterior, peninsula a fost anexată de ruși.

În aprilie, când secretarul general ONU, Antonio Guterres, era la Moscova, într-o încercare de a opri invazia rusească în Ucraina, Vladimir Putin a invocat din nou Kosovo și a spus că teritoriul unui stat nu este obligat să solicite permisiunea de a-și declara suveranitatea autorităților centrale ale țării.

Regiunile Donețk și Luhansk au același drept de a-și declara suveranitatea „de vreme ce precedentul a fost creat” i-a spus Putin lui Guterres, apoi l-a întrebat: „Da? Ești de acord cu asta?”. Secretarul-general a răspuns că ONU nu recunoaște Kosovo. „Dar instanța a recunoscut-o”, a replicat Putin, care a insistat că „dacă s-a creat acest precedent, republicile din Donbas ar putea face același lucru”, iar Rusia avea dreptul de a le recunoaște ca state independente.

Ceea ce Putin nu spune niciodată atunci când vorbește despre precedentul Kosovo e că, în vreme ce NATO a intervenit pentru a opri crimele de război comise împotriva unei populații civile –războaiele iugoslave arătaseră cât de departe se poate ajunge chiar și când erau prezente căști albastre ONU care, teoretic, ar fi trebuit să ofere protecție – în Georgia și Ucraina, Moscova a alimentat mișcări separatiste, apoi a intervenit militar în scopul de a reface fostul imperiu sovietic.

Mitrovița – Republica Srpska – Ungaria: avanposturi ale lui Putin în Europa

Scenariul testat în Crimeea pare că este pus în practică în teritoriile invadate de ruși în Ucraina. Sunt regiuni unde se încearcă organizarea unor referendumuri care să legitimeze cumva anexarea ulterioară a teritoriilor. Problema e că Putin nu se va opri aici. Nu va trece mult timp până când va face pasul spre Moldova.

Să nu uităm că în regiuni ca Transnistria sau Găgăuzia au fost deja organizate consultări populare în acest sens, iar „precedentul Kosovo” va fi invocat în continuare în planul Moscovei de a crea o nouă Cortină de Fier la granița NATO.

Pentru că dacă privim pe hartă, pașii pe care îi fac rușii către asta duc. Dacă în momentul de față Kosovo este un potențial candidat la UE, un teritoriu a cărui statalitate nu este recunoscută decât puțin peste 50 la sută din statele membre ONU, în actualul context recunoașterea provinciei Kosovo ca stat ar putea fi grăbită, blocând astfel influența rusă în regiune prin enclava sârbă Mitrovița din nordul regiunii.

Până atunci, UE mediază această criză care poate degenera oricând și pentru asta ar fi responsabile doar Serbia și Kosovo, după cum a spus șeful diplomației europene imediat după prima rundă de negocieri de la Bruxelles dintre președintele sârb Alexander Vucic și premierul kosovar Albin Kurti.

Întâlnirea Vucic – Kurti s-a încheiat fără niciun rezultat.

„Nu a fost o întâlnire normală” a spus șeful diplomației europene, Josep Borell, care a adăugat că a fost o întâlnire de criză. UE caută să normalizeze relația dintre cele două părți pentru că, probabil, sub umbrela UE multe neînțelegeri și-ar găsi până la urmă soluția.

Cu o prezență militară semnificativă a Aliaților pe teritoriul provinciei și cu o populație majoritar albaneză, Kosovo nu este un avanpost rusesc în Balcani. Orașul Mitrovița, majoritar sârb, capitala regiunilor populate de sârbi din nordul provinciei, da! La sfârșitul războiului din 1999, orașul a fost divizat între etniile albaneză din sud și cea sârbă din nord.

După proclamarea independenței provinciei în 2008, tensiunile au crescut în oraș ducând deseori la confruntări violente. Rușii nu or fi ei prezenți în Kosovo, dar sunt în Serbia, țară pe care o susțin și în chestiunea provinciei Kosovo. Și e ușor și la îndemână să stârnești un conflict atunci când ai nevoie să forțezi o mână sau să distragi atenția poate chiar și de la un război ca cel din Ucraina.

Dar ce se va întâmpla cu celelalte „avanposturi” rusești din Balcani? Și mă gândesc aici la Bosnia. Entitatea sârbă din Federație, Republica Srbska, este deja o „sovietă”. O creștere a prezenței militare NATO în fosta republică iugoslavă nu ar face decât să amâne ruperea ei de autoritatea de la Sarajevo.

Deocamdată vine luna septembrie, termenul limită dat de guvernul de la Priștina preschimbării actelor administrative eliberate de Serbia. Când Stoltenberg spune că NATO este gata să intervină dacă stabilitatea dintre Serbia și Kosovo va fi în pericol, Alexander Vucic declară că Belgradul nu-și dorește o escaladare a tensiunilor cu Priștina, dar în același timp liderul sârb nu face nimic pentru a se angaja într-un dialog real. Poate că a venit vremea și pentru Alexander Vucic să se hotărască în ce direcție vrea să meargă: Est sau Vest?

! Jocul acesta la două capete nu cred că va mai fi tolerat în viitorul apropiat. Și nu îl am în vedere doar pe Vucic când spun asta. Mă gândesc și la Orban Viktor, șeful guvernului unui stat NATO și UE care se dovedește a fi calul troian al rușilor în Europa.

Politica lui obstrucționistă la nivelul Uniunii Europene, în special, este înghițită ca siropul de tuse de clubul comunitar de mai bine de 10 ani. Tentativele lui de a deveni lider regional par să fi eșuat, asta însă pentru că Orban a rămas doar la nivelul retoricii negativiste, fără să fi venit măcar o dată cu un plan B.

Că acum se opune sancțiunilor europene impuse Rusiei, nici măcar asta nu era de neprevăzut de vreme ce a făcut-o încă din 2014. Întrebarea e de ce îl acceptă sau mai bine zis până unde va mai fi lăsat să meargă șeful executivului de la Budapesta?

Cred sincer că Orban Viktor se apropie de momentul în care va deveni clovnul clasei. Din păcate, un clovn cu drept de veto. E mai bine să îl ai sub ochi decât să nu știi ce meșterește pe sub bancă.

Poate că toate acțiunile lui Orban Viktor ar putea duce în final a mult așteptata reformă a Uniunii Europene, dar nu în sensul propovăduit de șeful executivului de la Budapesta. Deja lideri europeni importanți și președinta Comisiei Europene vorbesc din ce în ce mai des, uneori voalat, alteori răspicat, despre nevoia unei schimbări în ceea ce privește sistemul de adoptare a unor decizii comunitare.

Și asta, în scenariul în care Orban Viktor este omul rușilor, nu ar face decât să îi mai încurce Moscovei încă o iță, iar iliberalul Orban să devină istorie.