CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Poate deveni realitate eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră? VIDEO

 Antimaydan.info website screenshot

 

Eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră poate deveni realitate

Gurile Dunării vs destabilizare

Prinsă în mijlocul evenimentelor provocate de Rusia, Ucraina a început să își controleze mai ferm frontiera pe segmentul transnitrean al Republicii Moldova.

Pentru a merge la Moscova, liderii de la Tiraspol trebuie să mergă la Chișinău de unde să ia avionul către Kremlin, ucrainenii interzicându-le deplasarea via Odesa.

 Dimitri Rogozin, mai pe românește Dumitru Rogojină,  vicepremier al Federației Ruse, a întâmpinat dificultăți să folosească spațiul aerian ucrainean pentru a ajunge la Tiraspol, conform propriilor declarații, fiind nevoit să folosească spațiul aerian al României pentru a ajunge la Chișinău… Cam ciudat pentru tradiția rusească, nu?

 

 

Dimitri Rogozin

 

 

 

România a aflat între timp că Dumitru Rogojină, vicepremierul Rusiei, este pe lista celor sancționați de vest și i-a trântit ușa în nas, ușa spațiului aerian…  Rogojină a fost nevoit să se întoarcă şi  Odată ajuns acasă a început să debiteze câte în lună și în stele… în fine.

Dar ce se va face Rusia în condițiile în care conflictele separatiste actuale se vor calma, iar Ucraina învățând lecția grea pe care a primit-o în ultimele luni va face viață amară transnistrenilor?

Cum va mai controla Rusia în mod direct zona separatistă transnistreană dacă nu va avea o legătură terestră directă sau o legătură aeriană sigură? Spațiul aerian ucrainean ar putea să le fie semi-ostil o vreme bună…

Așadar, dacă vor accepta reîntoarcerea zonelor cu probleme de secesiune sub controlul total al Kievului, ce vor face cu Transnistria? O vor lăsa blocată între restul Republicii Moldova și o Ucraină ostilă? O vor pune pe linie de semiabandon?

Îi vor face o punte spre Marea Neagră? Sau o vor controla prin intermediul Chișinăului?

Astfel, îngrijorarea  că Rusia va încerca să creeze ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria este de actualitate.

Mergând pe această linie și ținând cont de creşterea forţelor aeriene şi navale ruseşti în Crimeea,  Rusia ar putea urmări:

 

1) eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră sau

2) asigurarea accesului la Marea Neagră pentru zona transnistreană preluând Bugeacul (parte din actuala regiune ucraineană Odesa). Aceste scenarii sunt extrem de plauzibile având în vedere mutările geostrategice realizate de o vreme bună de Putin.

 

 

 

124-small_Evolutie_Transnistria

Posibilităţi de acţiune a forţelor transnistrene ruseşti

 

În situația în care Rusia va ataca Odesa, zona Bugeac – Odesa – Transnistria ar reprezenta una din viitoarele ținte , iar lovitura va porni din Transnistria dar spre sud-est, cu scopul ocupării Odesei și apoi al avansului spre istmul Perekop, prinzând forțele ucrainene de acolo între două fronturi.

Inevitabil, acestea vor ceda, lăsând cale liberă forțelor ruse din Crimeea care vor avansa ocupând tot sudul Ucrainei până la Nistru și chiar dincolo de el, până la Prut.

Foarte plauzibil, scenariul în care Rusia ar încerca să creeze o iesire la Marea Neagra pentru Transnistria, este unul dramatic pentru România și Republica Moldova:

Acest scenariu ar putea probabil fi lansat, alături de tulburari în regiunea de Est a Ucrainei, pentru a o șantaja, dar și pentru a da un mesaj de forță Chișinăului, Uniunii Europene, NATO dar și României cu privire la Basarabia. 

O forțare rapidă a ieșirii la Marea Neagră ar asigura o rută de acces maritimă pentru întăriri rusești sosite din Crimeea, rușii putând debarca și aproviziona rapid și mult mai consistent trupele separatiste decât printr-un pod aerian, destul de riscant prin spațiul aerian cvasi-ostil al Ucrainei.

O parte din analiști sunt însă tentați să meargă pe varianta că Rusia nu ar dori Gurile Dunării preferând doar o ”destabilizare a Ucrainei în perspectiva alegerilor din 25 mai”

Dar de ce nu pe amândouă?Transmiterea controlului Bugeacului, vestului regiunii Odesa în mâinile unor grupuri separatiste sprijinite masiv de forțele rusești ar asigura și mult doritul acces spre Transnistria și destabilizarea generală a Ucrainei, suplimentar față de destabilizarea care deja există.

Ne amintim că o serie de  provocatori încercaseră cu ceva timp în urmă să obțină poziții în orașul Reni, în Bugeac, la 22 km de Galați.

În acelaşi timp, în cursul unei conferinţe desfăşurate în Canada, generalul Philip Breedlove, fostul  comandantul suprem al Forţelor aliate NATO în Europa, s-a arătat convins că Rusia își poate pune în aplicare planul în Ucraina fără să fie nevoie de o invazie oficială, de vreme ce are suficiente trupe speciale mascate în rândul populației civile și a separatiștilor.

Aşadar, există temeri că Rusia ar putea acţiona în cel puţin două direcţii:

A. Pentru creerea unui nou stat (Crimeea sau o zonă mai mare), cu păstrarea accesului la Marea Neagră a ucrainenilor (prin Odesa). În acest caz, vom asista probabil la un teritoriu ucrainean divizat, cu o Ucraină vestică cu suportul și securitatea militară asigurată de NATO și o Ucraină estică (sau sud-estică) ajunsă sub controlul militar și politic al Rusiei, sau,

B.  Pentru apariţia unui nou stat care să lege zona transnistreană de Crimeea și poate și regiuni din est. O astfel de variantă ar elimina Ucraina de la Marea Neagră și ar pecetlui soarta zonei transnistrene.

Din punctul de vedere al Ucrainei, eliminarea accesului său la Marea Neagră i-ar bloca dezvoltarea economică mărindu-i dependența de Rusia. Într-o astfel de situație şi Republica Moldova va fi pusă în faţa perspectivei de a renunța la zona transnistreană.

La Chișinău, nici un politician nu are acum  curajul să promoveze ideea desprinderii de zona transnistreană …. Dar dacă se va ajunge acolo, întrebarea este cum se va separa fără conflict zona transnistreană de R.Moldova, mai ales că separatiștii controlează și orașul Tighina de pe malul drept al Nistrului ?…

O altă întrebare este, dacă Rusia ajunge prin Ucraina la zona transnistreană, ce o va împiedica să preia  și Bugeacul şi astfel ieşirea la Marea Neagră ?

Scenariile respective ar urma să fie susținute și din alte zone instabile ale Republicii Moldova:

Pentru a-și consolida poziția,Rusia se poate sprijini pe zone de instabilitate precum Autonomia Gagauză (și eventual o diversiune în zona Bălti și N. Transnistriei) care i- ar putea sprijini mișcările.

De pe acum avem ştiri despre infiltrarea de cazaci în respectiva autonomie găgăuză.

Dacă Gagauzia s-ar alipi Bugeacului, împreună cu un coridor creat în această direcție dinspre Tighina, noul raion autonom sau republica Tiraspol-Odessa, s-ar apropia de dimensiunile și populația R. Moldova, amenintând inclusiv Cahulul și având ieșire la Marea Neagră și braţul Chilia al Dunării.

Instalarea de forțe rusești la o aruncatură de baţ de Portul Constanța, aeroportul Kogalniceanu și de gurile Dunării, ar anula aceste poziții strategice”ale NATO.

 

Separatismul și forțele centrifuge o constantă în Ucraina

 

Timp de mai bine de 20 de ani separatismul transnistrean gândit și controlat de Rusia a fost sprijinit semnificativ de Ucraina. Din cauza Ucrainei, „statul” separatist transnistrean încă există.

Dacă Ucraina respecta integritatea teritorială a Republicii Moldova, în câteva luni (maxim câțiva ani), separatiștii transnistreni, izolați teritorial de RM și de o Ucraina sinceră, s-ar fi  sufocat economic și militar.

Însă Ucraina a ales să sprijine separatismul promovat de Rusia în zona transnistreană… Acum rușii le mulțumesc cu separatism în Crimeea și alte teritorii din sud și est.Deși Ucraina nu a fost un partener sincer pentru România și Republica Moldova, pierderea controlului regiunii Odesa de către Kiev ar fi o catastrofă pentru Chișinău, care ar putea pierde definitiv zona transnisteană și întâmpina probleme mari cu UTA Găgăuzia și raionul Taraclia.

Pe de altă parte, Ucraina a fost mereu sub amenințarea unei divizări, plecând de la teritoriile care nu i-au aparținut istoric, care au fost încorporate de sovietici în statul ucrainean și continuând cu rusificarea generalizată din sud și est a tuturor etniilor prezente.

În aceste condiții, este de neînțeles atitudinea tuturor guvernelor de la Kiev care în conflictul transnistrean au mers pe cartea Rusiei, sabotând în permanență poziția Republicii Moldova și susținând existența acestei enclave teritoriale sub comandă rusească.

Strategia defensivă a României și Republicii Moldova pe limanul Nistrului.

Cristian Negrea este de părere că zona Bugeac – Odesa – Transnistria ar reprezenta una din viitoarele ținte ale Kremlinului „lovitura va porni din Transnistria dar spre sud-est, cu scopul ocupării Odesei și apoi al avansului spre istmul Perekop, prinzând forțele ucrainene de acolo între două fronturi. Inevitabil, acestea vor ceda, lăsând cale liberă forțelor ruse din Crimeea care vor avansa ocupând tot sudul Ucrainei până la Nistru și chiar dincolo de el, până la Prut”, analistul propunând o strategie defensivă a României pe limanul Nistrului în situația în care Rusia va ataca Odesa, strategie care este puțin probabilă din cauza faptului că ridică probleme mari de convingere a partenerilor NATO, a Kievului, dar ridică și problema capacității militare și de disuasiune a armatei noastre, capacitate care nu este la nivelul dorit.

O astfel de strategie militară ar putea să fie o șansă pentru Kiev ca prin securizarea unui teritoriu de către armata română, teritoriu încă relativ liniștit, Ucraina să poată beneficia la finalul confruntărilor cu separatiștii (și eventual Rusia) de o minimă ieșire la Marea Neagră în situația în care vor fi copleșiți de numărul de focare de conflict / lungimea frontului de luptă.

Este însă puțin probabil ca la Kiev să existe încrederea necesară că România nu va folosi această „oportunitate” pentru a-și recupera un teritoriu pierdut, Bugeacul și că această variantă de securizare a unui teritoriu este doar o măsură care pentru România are avantajul de a feri Republica Moldova de un scenariu catastrofal iar pentru Kiev are avantajul că în scenariul cel mai sumbru are totuși o minimă ieșire la mare.

 Este bine, însă ne putem întreba dacă de la escaladarea conflictului în Ucraina (începând cu Crimeea de exemplu), este posibil ca agenți ruși să  aterizeze liber la Chișinău și să se deplaseze ulterior spre Tiraspol și alte zone din RM, care ar putea deveni focare de instabilitate așa  cum subliniază o parte a presei?

Dar situația creată la Banca de Economii a Moldovei (BEM) prin preluarea unui pachet important de acțiuni de Banca de stat a Federației Ruse, dar situația aeroportului din Chișinău concesionat unei firme din Rusia?

Sunt aceștia pași spre contracararea unei situații periculoase în care ar putea fi împinsă Republica Moldova de către Rusia?

Nu, exact invers, mielul, deși este protejat de niște garduri, începe să deschidă porțile să primească înăuntru pe lup. În cazul de față pe urs, ursul rus… Aeroportul din Chișinău aflat deja pe mână rusească este un punct fierbine în orice strategie de securitate a Republicii Moldova.

Alex Cozer de la  Independent.md se întreba care este reacția politicienilor de la Chișinău la informațiile precum că violențele din Odesa au fost posibile din cauza faptului că diversioniștii ruși veniți de la Tiraspol (probabil via aeroportul Chișinău)„și dacă au reușit indivizii ăștia să ajungă în Odesa și să provoace acele tragedii, atunci cât de greu le va fi să repete același scenariu la Bălți, Comrat, Cahul sau chiar Chișinău? Pentru că, în fond, ce diferențe sunt între Comrat și Kramatorsk, Bălți și Slaviansk sau chiar Chișinău și Donețk?

  În cazul Comratului s-a văzut și la acel așa-zis referendum cât de multă dragoste pentru ”mama Rusia” zace în autonomie.

La Bălți e de ajuns să meargă 2-300 de ”oameni în verde” de la Tiraspol și să avem și-acolo vreun Slaviansk.

Deja rețeaua de socializare Odnoklasniki colcăie cu mesaje care îndeamnă la alipirea la Federația Rusă și înarmări pentru a lupta cu ”fasciștii”.

Valeriu Munteanu deputat în parlamentul de la Chișinău din partea PL, a punctat exact aspectele în care Chișinăul s-a auto vulnerabilizat în fața Rusiei ( jaful de la Banca de Economii, concesionarea aeroportului Chişinău către o firmă dubioasă, acceptarea propagandei rusești în media ), acum când Republica Moldova se poate aștepta la provocări de orice tip.

Propaganda rusească este prezentă pe toate portavocile media ale Rusiei la Chișinău. Dovada impactului acestora sunt atât modul în care votează cetățenii Republicii Moldova, cât și sondajele privind atitudinea acestora față de UE vs. Uniunea Vamală, NATO sau România vs. Rusia.

În situația în care de la Kremlin se va urmări crearea unor provocări pe teritoriul RM, propaganda media va avea rolul ei. Lucrurile stau așa de mult timp, însă guvernul pro-european de la Chișinău nu a arătat un interes major în a stăvili propaganda media de tip sovietic care bombardează cetățenii republicii…

Mai mult, revenirea TVR la Chișinău a fost un proces mult prea anevoios și încă incomplet pentru o guvernare democratică.

Este adevărat că o serie de politicieni obțin bani buni de pe urma posturilor rusești difuzate în RM, dar întrebarea este cât timp vor mai accepta guvernanții de la Chișinău manipulările mediatice rusești, cât timp vor mai accepta să fie călcați în picioare de rusul Dumitru Rogojină?!

În situația actuală și privind la scenariile posibile, NATO ar trebui să ia în considerare asigurarea pentru Ucraina (aliații și partenerii din zonă) a unei protecții maritime până la Odesa pentru a împiedica incursiuni navale ruse spre Odesa sau limanul Nistrului.

 

 

 

 

 

Sursa: http://bugeacul-romanesc.blogspot.ro/2014/05/condeiro-eliminarea-ucrainei-de-la.html

Anunțuri

10/10/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

30 septembrie 1857 – Încep lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei care au precedat unirea principatelor române Moldova şi Valahia

 

Nicolae GolescuSolemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Valahia, litografie de Carol Popp de Szathmary

 

Fotografii:

Nicolae Golescu      

Solemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Valahia, litografie de Carol Popp de Szathmary

 

Congresul de pace de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856), care punea capăt războiului Crimeii după înfrângerea Rusiei de către o alianţă a marilor puteri europene din care făceau parte Anglia, Franţa, Turcia şi Regatul Sardiniei, a luat o serie de hotărâri importante pentru viitorul Principatelor Române şi al poporului român.

 Principatele Române Moldova şi Ţara Românească (Valahia) intrau sub garanția colectivă a puterilor europene.

Se avea în vedere revizuirea legilor lor fundamentale, alegerea unor Adunări  ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința Unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

Ad hoc este o expresie latină cu sensul de „pentru aceasta” („anume pentru acest scop”), folosită printre altele pentru a caracteriza un organ înfiinţat spre a exercita o misiune cu caracter temporar, de circumstanţă. 

 Într-un sens foarte general, ad hoc semnifică o soluţie adoptată pentru un scop precis, spre deosebire de o soluţie permanentă sau îndelung elaborată.

Situaţia s-a schimbat fundamental în cele două ţări române, după înlocuirea domnitorilor de până atunci cu locţiitorii de domn, caimacami, în Moldova Teodor Balş (iulie 1856-1 martie 1857), după moartea acestuia fiind numit Nicolae Conache-Vogoridi (martie 1857-toamna lui 1858), ambii antiunionişti, şi în Ţara Românească Alexandru Ghica (iulie 1856-toamna lui 1858) favorabil Unirii, ce au avut drept scop principal organizarea alegerilor pentru Divanurile ad-hoc.

  Turcia, Rusia şi Austria, au  pus  în aplicare planuri de sprijinire şi finanţare a unor acţiuni  de  blocare a Partidei Unioniste din cele două ţări române şi de împiedicare a Unirii, inclusiv prin falsificarea alegerilor, coruperea decidenţilor politici şi lovituri de stat.

Dacă în Valahia majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate.

Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.)., care doreau menținerea separării, motivîndu-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București.

Reacţiunea separatistă din Moldova a organizat alegerile  la 7/19 iulie, dar le-a falsificat grosolan, ceea ce a dus la o stare  de tensiune care i-a determinat până şi pe unii dintre deputaţii aleşi cu sprijinul autorităţilor caimacamului Vogoride să renunţe la mandatele pe care le obţinuseră în mod fraudulos.

Caimacamul Vogoride, care aspira la tronul Moldovei falsificase alegerile pentru Divanul ad-hoc al Moldovei, permiţând câştigarea acestora de către forţele antiunioniste; scoaterea unioniştilor din cursă fusese pusă în aplicare prin înlocuirea listelor electorale ale unioniştilor cu cele ale antiunioniştilor.

După ce  Vogoride, caimacanul Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani, a reuşit să impună prin fals voinţa antiunionistă soţia sa, Ecaterina (Cocuţa) Conachi a descoperit  corespondenţa acestuia cu Poarta Otomană, şi a  înmânat-o fratelui său vitreg, Costache Negri care a dat în vileag complotul antiunionist în presa din ţară şi din străinătate.

Publicarea acestor scrisori compromiţătoare în ziarul belgian „L’Etoile d’Orient” (în Moldova ele circulând sub denumirea Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice), la aceasta adăugându-se şi demisia răsunătoare a lui Alexandru Ioan Cuza din funcţia de pârcălab de Galaţi, a provocat o criză diplomatică de proporţii, care a putut fi stopată numai după celebra „întâlnire de la Osborne” a conducătorilor Franţei şi Marii Britanii şi, bineînţeles, după ce Poarta a cedat, acceptând organizarea unor noi alegeri.

Noile alegeri, organizate la 22 septembrie 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniştilor în Divanul Ad-hoc al Moldovei(din cei 83 de deputaţi, numai doi s-au pronunţat împotriva unirii).

După noile alegeri pentru Adunările ad-hoc din Moldova şi cele din Valahia, au fost aleşi reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, care au făcut propuneri referitoare la înfăptuirea unirii Principatelor Române.

Prin documentele aprobate de aceste adunări, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

 Lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei, s-au desfăşurat în perioada 30 septembrie – 10 decembrie sub preşedenţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Nicolae Golescu.

 

 

Image result for unirea de la 1859 photos

 

În Ţara Românească, evenimentele s-au desfăşurat natural, spre Unire, conform dorinţei populaţiei, istoria consemnând  inexistenţa unei stări conflictuale între autorităţi şi populaţie, în timpul căimăcămiei unioniste.

Lucrările Divanului ad-hoc din Ţara Românească s-au deschis la 30 septembrie 1857, fiind precedate de un Te Deum săvârşit de mitropolitul  Mitropolitul Nifon în Catedrala mitropolitană.

Înainte de începerea lucrărilor, mitropolitul Ungrovlahiei  a ţinut o scurtă predică, în care îi îndemna pe ascultători să conştientizeze importanţa istorică a adunării:

„Priviţi-vă, Domnilor, şi veţi vedea că toţi suntem români; aceleaşi sentimente ne leagă, acelaşi sânge ne uneşte. Toţi avem o patrie înainte, să avem un cuget şi un scop“.

În zilele de 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile celor două Adunări ad-hoc prin care se cerea:

  • respectarea vechilor capitulaţii dintre ţările române şi Înalta Poartă, din 1393, 1460, 1513 şi 1634, care prevedeau că acestea sunt teritorii neocupate şi independente;

  •  unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România;

  • prinţ străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuţi în religia ţării;

  • neutralitatea pământului Principatelor (Adunarea Ad-Hoc a Moldovei);

  • o Adunare obştească pe bază electorală cât mai largă (ambele adunări) „după datinele cele mai vechi ale ţării” (Adunarea Ad-Hoc a Valahiei) 

  • Toate acestea sub garanţia colectivă a puterilor care au subscris Tratatul de la Paris.

”Dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care împlinită va face fericirea generațiilor viitoare este Unirea Principatelor într-un singur stat…”, spunea cu acest prilej Mihail Kogălniceanu.

O comisie a Puterilor Garante, printre care Rusia, Franța și Anglia, a analizat hotărârile celor Două Divanuri.  

Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai – 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Convenția de la Paris:

– Principatele își păstrau autonomia sub suzeranitatea Porții și sub protecția celor șapte puteri;
– Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare având instituții proprii;
– Se înființau instituții comune precum Comisia Centrală de la Focșani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiție și Casație, armata;
– Se prevedeau principii de organizare și modernizare a viitorului stat (separația puterilor în stat, desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini, libertatea individuală);
– Dreptul de vot ramânea cenzitar.
După încheierea Convenției de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constituții a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni.

În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Reprezentanții acestei grupări ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, și agent al Rusiei.

Acesta, susținut de Rusia prin intermediul bancherului evreu Șmul Rabinovici și agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus.

Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor.

După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire).

La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii pro-occidentali (francofili). Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza.

Gruparea lor, susținută de mercenarii polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele proteste împotriva alegerii lui Sturza și apoi pentru a forța alegerea sa în Țara Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă.

S-a pus premiu pentru uciderea liderilor unioniști Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu și Manolache Epureanu (pe al căror sprijin Sturza conta, dar care au votat pentru Cuza) și a domnitorului Cuza.

Complotul a fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul și Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei.

Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească.

Acolo însă, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate.

În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi.

O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei”.

Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.

Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române. Țările au intrat de atunci într-o uniune personală. Conceptul era cunoscut la acea vreme, dar nu însemna nimic în ce privește o unire politică.

Lupte politice, influenţe străine şi corupţie existau si atunci.

Şi totuşi ei au reuşit…

 

 

 

Surse: 

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Divanurile_ad-hoc

https://www.erepublik.com/sr/article/unirea-principatelor-rom-ne-evenimente-anterioare-2628840/1/20

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Vogoride

27/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O CREAŢIE NELEGITIMĂ A RUSIEI – „REPUBLICA MOLDOVENEASCĂ NISTREANĂ”

 

 

 

Imagine similarăImagini pentru r moldoveneasca nistreană photos

 

 

 

NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE

 

 Republica Moldovenească Nistreană (RMN) este numele dat de forţele separatiste entităţii politice ilegale autoproclamate în Transnistria.

Republica Moldova a pierdut controlul acestei zone în urma intervenţiei armatei ruse (armata a 14-a) în conflictul din Transnistria.

 RMN  controlează acea parte din teritoriul Republicii Moldova, aflată la est de Nistru (malul stâng), dar şi şase comune, precum şi municipiul Tighina, situate la vest de Nistru. Capitala republicii autoproclamate este Tiraspol. 

Guvernul moldovean nu mai are nici o autoritate asupra regiunii transnistrene, în afară de 6 localităţi din raionul Dubăsari.

Examinând procesul istoric al formării republicilor autonome, observăm că fiecare dintre cele douăzeci de republici autonome existente în 1990 pe teritoriul fostei URSS au fost constituite iniţial prin deciziile sovietelor supreme ale republicilor unionale.

Ulterior, deciziile despre formarea republicilor autonome în componenţa republicilor unionale au fost, în mod obligatoriu, aprobate de Sovietul Suprem al URSS.

De exemplu, decizia despre transformarea Regiunii Autonome Kalmâce în RASS Kalmâcă a fost adoptată iniţial prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al RSFSR din 26 iulie 1958, iar mai târziu – prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 29 iulie 1958.

Înţelegem astfel că, nerespectând această elementară procedură, separatiştii rebeli din Transnistria au ignorat, în mod arbitrar, exigenţele legislaţiei sovietice, la care au făcut de atâtea ori referinţă.

Aşa-numita RMN este eminamente nelegitimă, deoarece crearea ei n-a fost aprobată de Sovietul Suprem al RSSM, n-a fost acceptată de parlamentele ulterioare ale Republicii Moldova şi n-a fost constituţionalizată nici de Parlamentul URSS.

Până la ora actuală, existenţa RMN n-a fost recunoscută de niciun stat al lumii. Ulterior, rebelii au lansat un şir de acţiuni de intimidare şi de represalii împotriva cetăţenilor şi lucrătorilor organelor administrative, instituţiilor de drept, întreprinderilor economice şi aşezămintelor de cultură ce rămăsese fideli Republicii Moldova.

Ziarele din anii 1990-1992 de la Tiraspol, Râbniţa, Tighina, Dubăsari, Grigoriopol, controlate şi dirijate de rebeli, conţineau  numeroase articole ce instigau populaţia contra demnitarilor din organele constituţionale ale republicii noastre, de la Tighina şi din raioanele de pe malul stâng al Nistrului.

Mai mult ca atât, era blocată, în mod organizat şi brutal, activitatea organelor de stat, administrative şi judiciare din Transnistria şi din Tighina, erau bestial maltrataţi şi ucişi lucrătorii ce refuzau să treacă în serviciul regimului instaurat nelegitim de rebeli.

S-a recurs frecvent la atacuri armate directe împotriva instituţiilor legitime ale Moldovei, îndeosebi împotriva secţiilor raionale de poliţie din zona de est a republicii.

Căpitanul de poliţie Anatol Guzun relata în presă: „În noaptea de 1 spre 2 martie 1992, formaţiuni banditeşti înarmate au ocupat sediul comisariatului poliţiei din Dubăsari.

Atacul separatiştilor şi cazacilor a fost condus de atamanul cazacilor, colonelul Roteev, fost colonel de miliţie în Rostov-pe-Don. Separatiştii şi cazacii erau înarmaţi cu pistoale-automate, mitraliere, maşini blindate. În secţia de poliţie erau doar trei pistoale-automate şi câteva pistoale ”.

Concomitent, pe toate podurile şi pe toate şoselele de pe malul stâng al Nistrului au fost instalate posturi de gardişti şi cazaci, având în dotare maşini blindate.

În scopul zădărnicirii acţiunilor de restabilire a activităţii organelor constituţionale ale Moldovei în zona de est, separatiştii au aruncat în aer podurile peste Nistru de la Dubăsari şi Gura Bâcului şi au avariat grav podul de la Vadul lui Vodă.

La 19 iunie 1992, bandele de separatişti, în colaborare cu unităţile şi subunităţile Armatei a 14-a a Rusiei, au lansat acţiuni militare contra secţiei de poliţie a oraşului Tighina, cu scopul de a o lichida.

Nici legislaţia constituţională a altor ţări nu admite constituirea arbitrară de formaţiuni politico-statale.

De exemplu, Constituţia SUA din 1787, reglementând procesul formării noilor state-subiecte ale federaţiei americane, stabileşte că:

„… Niciun stat nou nu va fi întemeiat sau alcătuit în jurisdicţia vreunui alt stat şi nu va fi format vreun stat prin unirea a două sau mai multe state sau părţi de state fără acordul corpurilor legiuitoare ale statelor implicate, precum şi al Congresului”.

Astfel, considerăm că „Pridnestrovie” este nelegitimă, indiferent de legislaţia constituţională aplicată, deoarece nu respecta nici legislaţia subiectului federaţiei, pe teritoriul căruia s-a constituit în mod abuziv, adică a RSS Moldoveneşti, nici dispoziţiile Constituţiei federale a URSS.

Nici legislaţia constituţională a Rusiei nu admite constituirea samavolnică a formaţiunilor statale pe teritoriul federaţiei.

O etnie are posibilitatea de a-şi forma o structură naţional-statală numai în cazurile când organele supreme de stat acceptă şi legiferează adresările respective.

Doleanţele inguşilor de a-şi crea o republică proprie au avut sorţi de izbândă abia după ce a fost emisă, la 4 iunie 1992, de către preşedintele Rusiei B. Elţin, legea nr. 2927-1 Despre formarea Republicii Inguşetia în componenţa Federaţiei Ruse.

Procesul consolidării noii republici s-a desfăşurat sub controlul organelor supreme de stat ale Rusiei, în baza hotărârii speciale a Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse nr. 2928-1 din 4 iunie 1992, Cu privire la ordinea punerii în aplicare a Legii Federaţiei Ruse „Despre formarea Republicii Inguşetia în componenţa Federaţiei Ruse”.

În situaţia în care organele de stat ale Federaţiei Ruse nu acceptă propunerile de constituire a unor formaţiuni politico-statale noi, nu se admite traducerea lor în fapt.

Deşi comunitatea nemţilor deportaţi nelegitim în august 1941 din Republica Autonomă a Nemţilor de pe Volga, pe parcursul a câtorva decenii, începând cu 1965, solicita ca acestora să li se permită revenirea din exil şi reînfiinţarea formaţiunii lor statale în cadrul teritoriului în care existase până la decretul din 28 august 1941, nici în prezent statalitatea nemţilor de pe Volga n-a fost restabilită.

Noua Constituţie a Federaţiei Ruse, adoptată în decembrie 1993, n-a legiferat pentru nemţi nici statutul de republică, nici de regiune autonomă şi nici de district autonom.

Conducerea Rusiei nu a susţinut nici solicitarea Asociaţiei coreenilor deportaţi în 1937 din teritoriile istorico-etnice ale Extremului Orient în Kazahstan şi în Asia Mijlocie, de a li se permite revenirea la baştina istorică, în Primorie, şi de a înfiinţa acolo o zonă economică liberă cu anumite drepturi de autonomie.

În ţinutul Primorie exista suficient spaţiu liber pentru repatrierea coreenilor, deoarece în 1989, densitatea medie a populaţiei era de numai 14 oameni pe km².

Refuzul organelor supreme de stat ale Rusiei de a satisface solicitările germanilor şi coreenilor nu are suport juridic şi, în acelaşi timp, contravine articolelor unor acte legislative ale federaţiei, întrucât legea Federaţiei Ruse din 7 mai 1991.

Despre reabilitarea popoarelor represate, acorda, prin dispoziţiile sale, tuturor popoarelor represate în trecut dreptul de a reveni în teritoriile pe care le-au locuit anterior, de a-şi reînfiinţa formaţiunile naţional-statale, de a li se recompensa prejudiciile materiale şi morale aduse de către stat.

Dacă unele forţe politice ar încerca să creeze republici în Federaţia Rusă, fără consimţământul şi fără aprobarea oficială a organelor constituţionale abilitate, adică ghidându-se de exemplul „Pridnestroviei”, atunci formaţiunile politico-statale create în mod samavolnic ar fi lichidate, iar organizatorii unor asemenea acţiuni nelegitime ar fi arestaţi şi remişi organelor judiciare pentru a li se aplica pedepsele prevăzute de codul penal al Rusiei.

Art. 65 (p. 2) din Constituţia Rusiei stabileşte că formarea unui subiect nou în componenţa Federaţiei Ruse poate fi realizată numai în strictă conformitate cu ordinea stabilită de legislaţia constituţională a federaţiei.

Congresul VI al deputaţilor din Rusia, sesizând consecinţele nefaste pentru federaţie ale acţiunilor de tipul celor săvârşite de separatiştii din zona de est a Moldovei, a conştientizat necesitatea urgentă de a le contracara.

În acest scop, hotărârea „Despre apărarea organelor constituţionale a puterii de stat”, adoptată de congres la 21 aprilie 1992, stabilea:

„1. A considera imuabile bazele juridice ale organizării şi activităţii organelor puterii de stat ale Federaţiei Ruse, întărite în Constituţia (Legea Fundamentală) a Federaţiei Ruse, Declaraţia despre suveranitatea de stat a Federaţiei Ruse, actele legislative ale Federaţiei Ruse.

Modificarea sau completarea sistemului de organe de stat ale Federaţiei Ruse, crearea de noi organe ale puterii, suspendarea temporară sau sistarea completă a activităţii lor în afara ordinii stabilite de Constituţia Federaţiei Ruse şi a legilor Federaţiei Ruse, nu se admite.

  1. Acţiunile funcţionarilor de stat, ale organizaţiilor şi cetăţenilor, îndreptate spre stoparea activităţii legitime a organelor puterii de stat, dizolvarea lor, înlocuirea sau constituirea unor organe paralele ale puterii de stat, discreditarea organelor puterii de stat prin răspândirea informaţiilor false vor fi pedepsite conform dispoziţiilor legislaţiei în vigoare”.

Prin urmare, dispoziţiile hotărârii examinate interzic efectuarea, pe teritoriul Rusiei, a unor acţiuni de tipul celor desfăşurate de separatiştii de sub conducerea lui I. Smirnov în zona de est a Moldovei.

Astfel, formaţiunea „Pridnestrovie”, creată în mod samavolnic, este nelegitimă chiar şi dacă se aplică dispoziţiile Constituţiei Federaţiei Ruse, hotărârii Congresului VI, Despre apărarea organelor constituţionale a puterii de stat şi ale altor acte legislative ale Rusiei.

Caracterul nelegitim al aşa-zisei Republici Moldoveneşti Nistrene e determinat, de asemenea, de faptul că farsa cu referendumurile de constituire a avut loc la 3 decembrie 1989, 28 ianuarie 1990, 1 iulie 1990, adică în perioada când fosta URSS nu dispunea de o lege ce să fi reglementat procesul desfăşurării referendumurilor.

După cum se ştie, o asemenea lege a fost adoptată de parlamentul fostei URSS abia la 27 decembrie 1990, iar de parlamentul Republicii Moldova – tocmai în 1992.

Prin urmare, decretele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM din 6 decembrie 1989, 31 ianuarie 1990 şi din 2 iulie 1990, despre calificarea rezultatelor referendumurilor ca lipsite de putere legală şi efecte juridice, deoarece au fost desfăşurate în mod arbitrar şi în contradicţie cu dispoziţiile legislaţiei în vigoare din acea perioadă, erau absolut corecte din punctul de vedere al cerinţelor şi criteriilor fundamentale ale jurisprudenţei.

 

NOTĂ :

În acest moment, armata rusă continuă să staţioneze pe teritoriul Moldovei încălcând angajamentele de retragere totală luate de Rusia la conferinţele OSCE din 1999 şi 2001.

Conform Curţii Europene a Drepturilor Omului, regimul separatist se află „cel puţin sub influenţa decisivă a Rusiei” şi „supravieţuieşte graţie sprijinului militar, economic, financiar şi politic pe care Rusia i-l furnizează.

Deşi în 1994 a fost semnat un acord cu Moldova ce prevedea retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, acesta nu a fost ratificat de Duma rusă şi nu a fost urmat de nicio retragere.

La 17 septembrie 2006, autorităţile separatiste transnistrene au organizat un aşa zis referendum privind soarta viitoare a Transnistriei, care a arătat că o majoritate largă sprijină independenţa faţă de Moldova şi aderarea la Federaţia Rusă.

Rezultatele acestui referendum nu au fost însă recunoscute de comunitatea internaţională.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Transnistria)

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/04/11/transnistria-2/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/09/14/separasismul-si-amazoanele-in-strampi/

 

Surse: 

http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/ nelegitimitatea-crearii-asa-numitei-republici-moldovenesti-nistrene ; Autor: Dumitru C. GRAMA

 

 

 

 

 

26/09/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

%d blogeri au apreciat asta: