OBRĂZNICIE RUSEASCĂ: DMITRI Medvedev, fostul președinte și prim ministru al Federației Ruse amenință R.Moldova și România
Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu este posibilă în mod direct, ci prin crearea „noii Românii Mari”, pretinde vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de TASS și https://www.g4media.ro.

„Republica Moldova a intrat în lunga coadă pentru aderarea la UE, întinsă pe parcursul a zeci de ani. Drum bun! Dar [ei] vor mai repede!
El a menționat că „politicienii români dansează politic în jurul Moldovei” de mult timp. Astăzi, acest lucru se întâmplă la propriu, amintește politicianul rus.
„Prima ședință comună a parlamentelor moldovean și român a fost finalizată prin faptul că legislatorii au dansat ținându-se de mână. A părut destul de amuzant. Cu toate acestea, consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”, a spus Medvedev.
„Moldova a intrat într-o coadă lungă pentru aderarea la UE, de zeci de ani. Succes! Dar se vrea mai repede. Prin urmare, o altă modalitate de a obține aderarea la UE devine mult mai relevantă: crearea unei noi României Mari ” a scris politicianul pe canalul său de Telegram, comentând, la solicitarea TASS, primirea de către Chișinău a statutului de candidat UE.
Medvedev a mai adăugat că oficialii bucureșteni au fost „incitați de integratorii” de la Bruxelles și sunt bântuiți de ideea recreării proiectului România Mare, îngropată de Armata Roșie în timpul Marelui Război Patriotic”.
El a mai acuzat România că a „intensificat în mod deschis eforturile în diferite forme pentru a prelua legal Moldova. Autoritățile române percep în mod arogant teritoriul dintre Nistru și Prut ca fiind provincia lor eliberată temporar”.
Geopolitical Futures: Cum se poate încheia războiul din Ucraina

Rusia duce război în Ucraina de peste două luni. Nu este un timp deosebit de lung. Războiul din Coreea a durat trei ani, al Doilea Război Mondial timp de șase. Războaiele arabo-israeliene, pe de altă parte, au durat doar câteva zile.
O varietate de factori contribuie la durata unui război. Dimensiunea câmpului de luptă este doar unul dintre aceștia. Cu cât câmpul de luptă este mai mic, cu atât mai puțini soldați pot lupta și, în general, războiul este mai scurt.
În Ucraina, câmpul de luptă este esențial. Dacă am ține cont doar de acest criteriu, războiul de acolo ar putea dura ani de zile, scrie cunoscutul analist american George Friedman în publicația Geopolitical Futures.
La fel de importante sunt forțele așezate una împotriva celeilalte. Toate cele trei axe ale atacului inițial al Rusiei – împotriva Odesei, Luhansk și Kiev – s-au rupt din cauza dificultăților logistice. Liniile de atac au fost construite în mare parte în jurul infanteriei cu artilerie de sprijin și lovituri aeriene, dar principiul strategic primar a rămas același.
Ei au continuat să încerce să pună mâna pe orașe, în loc să distrugă armata ucraineană. Astfel, la aproximativ o lună după ce Moscova a exclus capitala Kievul ca țintă principală, încă nu a eliminat rezistența în est și sud.

O parte din aceasta are de-a face cu faptul că orașele sunt câmpuri de luptă dificile. Avantajul revine apărătorului, care cunoaște bine orașul și poate formula o strategie în jurul acelor cunoștințe.
Cu toate acestea, problema continuă pentru Rusia este că, mai degrabă decât să-și concentreze forțele pe o țintă critică pentru a crea circumstanțe optime pentru o victorie înainte de a trece la o altă țintă, ea este încă condusă de misiunea și viziunea sa primară, cea mai mare parte din care se bazează pe presupunerea că armata ucraineană este o forță nesemnificativă care poate fi învinsă în cursul urmăririi strategiei sale primare: acapararea orașelor.
Într-adevăr, ideea de a ocupa orașele ca sarcină operațională rezultă din obiectivul rus de cucerire a întregii Ucraine.
În urmărirea acestui obiectiv, se urmărește înfrângerea armatei ucrainene și ocuparea orașelor.
Dar Moscova a calculat greșit problema inițială. Ucraina este o țară mare, iar forțele sale au luptat din poziții dispersate și mobile din punct de vedere tactic, exact tipul de apărare pe care Rusia nu-l agrează pentru a lupta. Ucrainenii pot alege unde și când să refuze lupta și să se angajeze în luptă la momentul pe care l-au ales. Rusia are blindate, dar ele nu sînt atât de utile împotriva infanteriei dispersate sau în orașe.
De asemenea, Rusia a avertizat Ucraina cu privire la intențiile sale și a organizat forțele în așa fel încât Kievul să își poată pregăti rezistența în fața unui atac. Ucrainenii par să se fi dispersat astfel încât să nu ofere Rusiei un centru de greutate pe care să îl atace. Conducerea armatei are de asemenea un control limitat asupra forțelor sale, dând în același timp controlul tactic forțelor locale. Asta însemna că rușii au fost lipsiți de un avantaj primordial: capacitatea de a distruge orice concentrare militară sau de a interfera cu comunicarea în teren.
Ucrainenii nu au creat centre de comandă vulnerabile sau o rețea de comunicații blocabilă. Echipele de infanterie de diferite dimensiuni au fost libere să desfășoare și să lovească pe baza oportunității tactice. Cu alte cuvinte, forțele familiarizate cu situația nu se aflau sub controlul continuu al unui comandament central care nu era familiar.
Rușii nu au putut ocupa Ucraina dintr-o lovitură așa cum se așteptau. De atunci, Moscova a încercat să impună un război de uzură.
Problema este că acest război de uzură îi costă pe ruși la fel de mult ca pe ucraineni și, într-un fel, mai mult.
Ucrainenii mai au un al doilea avantaj acela că Statele Unite doresc ca invazia rusă să eșueze. Dacă Ucraina ar cădea, atunci armata rusă ar fi față în față cu NATO, din Polonia până în România. Intențiile rusești au fost întotdeauna neclare, dar presupunând cea mai rea ipoteză, Rusia ar putea declanșa o invazie reușită spre vest pentru a recupera pozițiile avute înainte de anul 1991.
Washingtonul ar fi atunci inevitabil atras în conflict direct cu Rusia. Și, mai presus de toate, SUA nu doreau să trimită trupe în luptă.
Circumstanțele au dictat ca Ucraina să nu fie învinsă și ca trupele americane să nu fie atrase. Stadiile incipiente ale invaziei au arătat că era posibil să refuze Rusiei victoria fără forțele americane.
Ceea ce avea nevoie Ucraina era o infuzie masivă de arme avansate. Războaiele se schimbă. Ceea ce fusese o operațiune eficientă de infanterie a trebuit să fie întărit cu sisteme antitanc, antiaeriene și de recunoaștere avansate.
Acum se confruntă cu armata rusă aceeași infanterie care a luptat cu ei până la capăt, împreună cu arme și muniții avansate. Acestea trebuie gestionate de la un comandament central, care schimbă operațiunile ucrainene, dar pune Rusia în pericol în orice ofensivă strategică.
Aici intervine problema timpului. Noile arme necesită timp pentru a fi integrate cu forțele care le folosesc.
Până atunci, dacă Rusia dorește să câștige, va trebui să înceapă o ofensivă menită să împiedice ca aceste arme să devină operaționale.
Problema este că rușii au dat dovadă de puțină flexibilitate în a-și abandona presupunerile pentru noi realități. Ucrainenii devin din ce în ce mai puternici, nu mai slabi, iar Statele Unite, deși încă nu desfășoară forțe, oferă un arsenal semnificativ.
Ucrainenii nu sunt sub presiune pentru a recunoaște înfrângerea. Rușii nu câștigă, dar presupunând că au rezerve pe care nu le-am văzut încă, ar putea fi capabili să-i învingă pe ucraineni.
Costul politic al retragerii sau acceptării unei încetări a focului pentru conducerea moscovită este dificil, fiindcă credibilitatea acesteia în Rusia ar fi slăbită.
SUA nu pot permite Rusiei să câștige, pentru că nu poate accepta Rusia la granițele NATO. Washingtonul trebuie deci să modernizeze armata ucraineană.
Nu este clar ce va face Rusia în continuare. Moscova bolborosește despre armele nucleare, dar nimeni nu este descurajat.
Aceasta nu este doar o chestiune de starea de spirit a lui Putin, ci o întrebare despre cum ar răspunde conducerea rusă și lanțul de comandă militar.
Și dacă SUA ar ceda amenințării, s-ar confrunta cu ea din nou în următorul angajament, rușii știind că SUA își îndoiește cărțile atunci când sunt amenințate cu arme nucleare.
Se pare că rușii sunt incapabili să schimbe strategia. Ei știu de aproape trei luni că au fost pe drumul greșit.
Resursele insuficiente și un corp de ofițeri slab pregătit sunt singura explicație pentru această realitate năucitoare.
Ucrainenii nu își vor schimba strategia, pentru că deocamdată nu au nevoie. Și americanii nu ar putea fi mai fericiți.
Rușii își risipesc puterea și credibilitatea împotriva Ucrainei, iar SUA pot interveni atât cu arme, și pot evita războiul în practică.
Cum și când se încheie războiul depinde de Moscova. Procesul politic al Rusiei este un mister. Există întotdeauna o structură politică pentru că cineva trebuie să îndeplinească ordinele unui dictator, dar nu am nicio perspectivă în acest sens.
Ceea ce știu, este că SUA pot continua să facă ceea ce face cu un risc minim, iar ucrainenii nu au de ales decât să lupte.
Așa că Rusia fie va face primul pas, fie va continua să lupte, ceea ce până acum nu pare să-i facă bine.
Mă îndoiesc că armele nucleare sunt o opțiune viabilă și de fapt, mă îndoiesc că Rusia va face ceva atât de uimitor.
Deci, după cum văd eu, singurul sfat care există pentru Rusia este răspunsul feldmareșalului german Gerd von Rundstedt la Berlin după Ziua Z, când a fost întrebat ce ar trebui făcut:
„Faceți pace, proștilor.”!