Cum au declanșat Rusia sovietică și Germania nazistă Al Doilea Război Mondial

Foto: Ribbentrop, Stalin și Molotov zâmbesc satisfăcuți după încheierea Pactului sovieto-nazist de la 23 august 1939, prin care și-au împărțit Europa. Peste o săptămână, la 1 septembrie 1939, izbucnea cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pentru Stalin, ca si pentru Putin, mult mai târziu, prabuşirea Imperiului Rus a fost cea mai mare tragedie geopolitica a secolui XX.

Zeci de ani, în cărțile de istorie sovietice a fost scris că victoria asupra Germaniei naziste este rezultatul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Împreună cu Marele Război pentru Apararea Patriei, manualele menționate vorbeau în treacat și despre un alt război, care s-a desfasurat în același timp, în aceleași țări și cu aceiași participanți. Cele doua parca se intersectau, chiar coincideau, dar erau totusi destul de diferite. Asta s-a intiparit în mintea a milioane de oameni sovietici.

Toată lumea în Rusia știe data Marelui Război pentru Apărarea Patriei: 22 iunie 1941 – 9 mai 1945.

Data celui de al Doilea război mondial – mai putini: 1 septembrie 1939- 2 septembrie 1945.

Toată lumea în Rusia știe că, în Marele Război pentru Apărarea Patriei, URSS a luptat împotriva Germaniei și a aliaților săi, scrie www. paginaderusia.ro.

Nu toată lumea își amintește că în razboi au participat 62 de țări din 73 existente la acea vreme, ca luptele au avut loc pe trei continente și în apele a patru oceane si este singurul conflictul în care s-au utilizat arme nucleare.

Însa acest război mondial pare ca a ocolit URSS, care avea propriul rezbel cu naziștii, pe care i-a învins.

Cum s-a întâmplat că Rusia celebrează anual victoria asupra Germaniei naziste – iar victoria și memoria celui de al Doilea razboi au fost șterse?

Un material întocmit pe baza discutiilor istoricilor rusi Oleg Budnitk şi Mark Solonin, mediate de Alexander Podrabinek, în cadrul unei emisiuni la Radio Liberty, aruncă o lumină asupra evenimentelor petrecute atunci.

Stie cineva ce a făcut Uniunea Sovietică în primele zile după începerea celui de-al Doilea război mondial?

Ei bine, URSS a atacat Polonia! De la vest polonezii erau atacați de Germania national-socialista, din est – de socialista URSS.

Germanii – pe 1 septembrie, URSS – 17 septembrie. Aceasta este data oficiala a intrării Uniunii Sovietice în al Doilea război mondial.

Și, din păcate, nu de partea coaliției, care atunci era reprezentata de Polonia, Anglia, Franța, Australia, Noua Zeelandă, India și Canada, ci în alianță cu Germania nazistă.

Uniunea Sovietică şi Germania nazista au semnat un pact de neagresiune (la Moscova, pe 23 august 1939), cu o săptămână înainte de începerea războiului mondial.

Pactul de neagresiune între cele doua a avut o importanță crucială pentru ambele țări si, practic, a dat startul celui de al Doilea război mondial. Practic, în vara anului 1939, Hitler a încercat sa obtina, si a obtinut, sprijin sovietic.

Oleg Budnitskii: Pe de o parte, Stalin nu avea încredere fata de democrațiile occidentale, iar pe de altă parte, dupa o vizită a lui Ribbentrop la Moscova și auzind propunerile concrete și absolut minunate din punct de vedere geopolitic … Era o propunere de impartire a Europei de Est…Printre altele, cele doua au convenit ca, la un moment dat, Uniunea Sovietic sa intre în război împotriva Poloniei.

Semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop pe 23 august a fost un punct de cotitură important în politica Uniunii Sovietice.

Alexander Podrabinek: Pactul de non-agresiune a fost scurt și clar. Avea numai șapte articole. Cele de substanță – trei. Primul articol obligă părțile să se abțină de la agresiune impotriva celuilalt; În al doilea – sa nu acorde sprijin unui tert care îl ataca pe celalalt; În al treilea – sa nu adere la alianțe militare indreptate împotriva celeilalte parti.

Având acord cu Hitler privind împărțirea sferelor de influență în Europa, Stalin nu se temea de complicații militare la începutul războiului al Doilea mondial. Şi de cine sa se teama Uniunea Sovietică, care era cu mult superioara celor mai apropiați vecini occidentali ca dimensiune, resurse naturale, armata și echipament militar?

Poate ca Stalin a crezut că prăbușirea Imperiului Rus în 1917, era cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Acum, in fata lui s-a deschis perspectiva tentantă de restabilire a vechilor frontiere.

Oleg Budnitkii: Germania initiaza războiul pe 1 septembrie declansand atacul asupra Poloniei. Uniunea Sovietică, în conformitate cu acordul, a început să pregătească acțiuni militare împotriva Poloniei.

Una dintre condițiile pentru intrarea URSS pe teritoriul Poloniei (pentru a spune lucrurilor pe nume, a fost o lovitură aplicata în spatele armatei poloneze), era ca Varșovia sa cada, iar apoi se putea anunța că statul polonez nu exista. Lucru pe care l-au facut mai târziu.

Alexander Podrabinek: Potrivit protocolului secret al pactului, Armata Roșie a ocupat regiunile estice ale Poloniei.

Mark Salonin: Pe 17 septembrie, dimineața, Armata Roșie, într-un număr mare, traverseaza frontiera poloneza. Gruparea sovietica numara 650.000 de militari şi 4.500 de tancuri, iar până la sfârșitul lunii septembrie, aceasta a crescut de două ori.

Teritoriul polonez a fost ocupat rapid. Polonezii nu se așteptau la o invazie din est. Rezistența armată a fost scăzută, dar a existat.

Oleg Budnitkii: Au fost în unele locuri lupte. Dar polonezii la inceput nu au înțeles ce se întâmplă, de ce a intrat Armata Roșie? Guvernul s-a gândit că, poate,URSS a venit in ajutorul Poloniei. Au fost chiar date ordine sa nu se opuna rezistenta.

Cu toate acestea, polonezii s-au luptat cu sovieticii. Au existat lupte, unele orase au rezistat.

Alexander Podrabinek: În urma acestor evenimente, sub controlul Uniunii Sovietice a trecut un teritoriu polonez de 196.000 km pătrați, cu o populație de aproximativ 13 milioane de persoane.

Războiul cu Polonia pentru Uniunea Sovietică nu a fost prea sângeros. Pierderile in luptă ale Armatei Roșii, conform cifrelor oficiale au fost de 737 de persoane ucise și 1862 răniți. Conform celor neoficiale – până la o mie de morți și două mii de răniți.

Pierderea polonezilor a fost de 3500 morți, 20.000 răniți și dispăruți.

Au fost capturati circa 250 mii de soldați. În primăvara anului viitor, aproape 22 de mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici în pădurea Katyn.

În septembrie 1939, armatele sovietică și germană au sărbătorit prima victorie în cel de-al Doilea război mondial.

Trupele germane au cedat orașul polonez ocupat – Brest, care a trecut sub ocupație sovietică. Pe 22 septembrie, la Brest a avut loc o paradă militară sovieto-germană comună la care au participat colonelul armatei sovietice Semion Krivoshein și generalul nazist Heinz Guderian.Parada a inceput la ora 16:00,  şi au fost ridicate  Arcuri ale victoriei  decorate cu svastici şi stele roşii, pe sub  care trupele germane  si cele sovietice au defilat.

Acțiunile militare au fost finalizate, în mare, până pe 29 septembrie. Data sfârșitului războiului poate fi considerata 16 octombrie 1939, când noua frontiera de stat a URSS a fost transferată de catre armata sub paza trupelor de frontieră ale NKVD.

Stalin a numit războiul împotriva Poloniei – o „plimbare militară.” Pentru Polonia, acest război a fost însa o tragedie nationala.

Dar războiului nu-i place răgazul, mai ales daca agresorul este extaziat de succesele militare ale unei campanii usoare. Asa că, pe 16 octombrie, Armata Rosie a predat granița de vest sub paza NKVD, și pe 18 octombrie a început introducerea trupelor sovietice în republicile baltice.

Dpdv militar, Estonia, Letonia și Lituania erau mult mai slabe decât ​​Polonia și nu puteau opune rezistență semnificativă.
Pe 28 septembrie 1939, dupa ce Kremlinul a semnat tratatul de prietenie cu Germania nazistă, Uniunea Sovietică și Estonia au incheiat un acord de asistență mutuală.

Asistența din partea Uniunii Sovietice a insemnat introducerea pe teritoriul estonian a trupelor sovietice – 25 de mii de oameni.

În urma discuțiilor, Stalin a lăudat delegația estoniană:

„Guvernul eston a acționat cu înțelepciune și în beneficiul poporului estonian, a încheiat un acord cu Uniunea Sovietică. Puteati avea soarta Poloniei. Unde este acum Polonia?”.

Raspunsul la intrebare au avut și celelalte republici baltice. Un tratat asemănător cu Uniunea Sovietică a fost semnat de Letonia pe 5 octombrie, iar pe 10 octombrie – cu Lituania. În Letonia au fost trimisi 25.000 de soldați ai Armatei Roșii, în Lituania – 20.000.

Apoi, pe 5 octombrie, URSS propune finlandezilor sa încheie un pact de asistență mutuală similar cu cel al balticilor. Negocierile au început pe 11 octombrie, dar, în final, au esuat dupa numeroase reluari. Pe 9 noiembrie, discuțiile s-au încheiat fără rezultat.

Din aceasta cauza a izbucnit războiul cu Finlanda, început pe 30 noiembrie 1939.

Oleg Budnitskii: Finlanda nu a acceptat propunerile Uniunii Sovietice care voia sa împinga granița foarte mult. De fapt, Finlanda urma sa devina stat satelit sau pur și simplu sa fie anexata. Dacă ne uităm pe hartă, este o problema de restabilire a granitelor Imperiului Rus.

Ca urmare a inceput războiul sovieto-finlandez. URSS a anuntat o serie de provocari din partea Finlandei. Desigur, a fost un război provocat de către Uniunea Sovietică, nu există nicio indoiala. Este suficient să spun că populația Uniunii Sovietice era de 180 de milioane de oameni, iar populația Finlandei de 3 milioane de persoane, și ca sa vezi, mica Finlanda s-a decis asa, dintr-o dată, sa atace Uniunea Sovietică. Finlanda avea doar câteva tancuri si câteva avioane.

Alexander Podrabinek: Uniunea Sovietică a lansat o puternica campanie de propagandă.

Mark Salonin: Da, pe 26 noiembrie, cu patru zile înainte de invazia in Finlanda, a existat o puternica explozie propagandistică, se spunea că armata finlandeză îi ataca pe grănicerii sovietici, ca au murit soldați ai Armatei Roșii. După aceea – un uragan de poezii, sedinte populare, sindicalisti furiosi. Şi-au amintit ca de la granita finlandeza pana la leaganul revolutiei bolsevice -Leningrad – erau doar 34 de kilometri în linie dreaptă, și ca iata-iata urmeaza sa bombardeze finlandezii Bulevardul Nevskii. Prin urmare, nu putem tolera acest lucru, iar noi trebuie să ne apăram țara….

Alexander Podrabinek: La începutul campaniei finlandeze propaganda stalinistă a convins poporul sovietic ca victoria asupra Finlandei va fi rapida și ușoara.

Oleg Budnitskii: Cu toate acestea, războiul nu a fost floare la ureche, cum se credea inițial. Finlanda a opus rezistență armata, iar trupele URSS s-au dovedit a fi slab pregătite si slab conduse. Cu toate acestea, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât Finlanda, și în ciuda pierderilor enorme (Armata Roșie a pierdut de 4 ori mai multi soldati decât cea finlandeză), rezistența finlandeză a fost infranta. S-a ajuns la un acord de pace, care a fost drastic pentru Finlanda, dar ţara si-a pastrat independența.

Alexander Podrabinek: Razboiul s-a incheiat pe 13 martie 1940 prin semnarea unui tratat de pace. Uniunea Sovietică anexează aproximativ 40.000 de kilometri pătrați din Finlanda, inclusiv orașul Viborg. Pierderile in morți și dispăruți au fost dupa cum urmeaza: Armata Roșie – 126.000 soldați, armata finlandeza – 26 mii de oameni.

Unul din rezultatele războiului sovieto-finlandez a fost exluderea URSS din Liga Națiunilor. Un alt rezultat a fost inventia de catre finlandezi a „cocktailului Molotov”.

După războiul cu Finlanda, Armata Roșie a avut pace doar trei luni. Dar apoi, în iunie 1940, pe data de 14 (Lituania), şi 15-16 (în Letonia și Estonia), URSS trimite ultimatumuri prin care cere intrarea neingradita so nelimitata pentru trupele Armatei Roșii. Dupa ce militarii ocupa tarile baltice, incep arestarile in masa, urmeaza așa-numitele alegeri: cu un singur candidat pe lista. Se formează guvernul. Fara varsare de sange, toate trei republici sunt ocupate.

Alexander Podrabinek: Campania militară în cele trei republici baltice a durat șase săptămâni. La începutul lunii august 1939, Lituania, Letonia și Estonia au fost anexate și încorporate în Uniunea Sovietică. Vărsarile de sânge au fost evitate ca urmare a faptului că guvernele baltice au încercat să evite victime militare. Și au reușit.

Dar pierderile umane au venit mai tarziu. Din cele trei republici, NKVD a deportat în Siberia potențiali dușmani ai puterii sovietice: intelighenția, clerici, politicieni, ofițeri militari, polițiști, agricultori, proprietarii de companii mari, foști funcționari ai aparatului de stat. Cu totul aproximativ 40 de mii de oameni.

În aceeasi vara a fost efectuată o operațiune militară si invadata România, a urmat anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Mark Salonin: Cu Basarabia au procedat chiar mai dur, acolo nici macar nu au fost proclamate republici populare (ca in tarile baltice), pur și simplu a fost prezentat un ultimatum României, in care se spunea – „totul este al nostru. Am tolerat prea mult timp ca Basarabia noastră sa fie parte din România, dar acum răbdarea noastră a ajuns la capăt”.

Alexander Podrabinek: România nu a opus rezistență armată și a acceptat ultimatumul sovietic. Operațiunea militară a început pe 28 iunie și a durat șase zile. Au fost încăierări ocazionale, dar pierderi de război nu au fost de nicio parte.

Pe 3 iulie, la Chișinău are loc o paradă a trupelor sovietice. Urmarile directe ale anexarii – deportarea în Siberia de Nord şi Kazahstan a aproximativ 30 de mii de așa-numite elemente nesigure.

Astfel, la numai două săptămâni după începerea celui de-al Doilea război mondial, Uniunea Sovietică a început ostilități active în Europa, care au continuat cu câteva întreruperi pe tot parcursul anului. Acesta a fost anul în care URSS a furat si confiscat cele mai multe teritorii străine.

Dar aceasta atitudine este justificată din punct de vedere geopolitic?

Oleg Budnitskii: Din perspectiva mea, aceasta a fost o greșeală. Acordurile între Stalin și Hitler și acțiunile Uniunii Sovietice în cele din urmă au adus mai mult rău decât bine. În primul rând, după cum știm, aceste teritorii au fost anexate destul de rapid. Populația în cea mai mare parte avea o atitudine extrem de negativă față de regimul sovietic. Mobilizarile pentru Armata Roșie în vestul Ucrainei erau o catastrofa, zilnic erau 4.000-5.000 de dezertori (nu exagerez – sunt documente sovietice).

În Lituania și Letonia au fost rebeliuni, opoziție fațisă fata de regimul sovietic. Același lucru s-a întâmplat în vestul Ucrainei, și în alte locuri. Asa se explica de ce au fost atat de usor create ulterior legiunile SS – este o consecință a acestei politici a puterii sovietice. De exemplu, cu o săptămână înainte de invazia germană au avut loc deportări din statele baltice.

Dar cel mai important lucru – s-a dovedit că Germania a obtinut o garanție a păcii în est, a învins Franța, iar Uniunea Sovietică, brusc, s-a trezit pe un continent nesigur şi singura împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi, fara niciun tampon între ele. Era o frontieră comună imensa, ideala pentru un atac surpriză.
Mark Salonin:

Tovarășul Stalin avea un plan mare, clar și destul de rațional: sa-l împinga pe Hitler într-un mare război european. L-a ajutat pe Hitler să nu fie spulberat chiar de la început. Stalin urma sa astepte, iar când toți participanții la acest război vor fi aproape morti de oboseala, marea Armata Roșie, cu zecile de mii de tancuri va trece peste totul ca un tavalug, si toata Europa devenea sovietica. Planul era absolut clar. Asa că de ce naiba îi trebuia să se anagajeze in propriul mic razboi intre 1939-1940 ani – nu este clar.

Toți acești pași (mă refer la capturarea unei parti din estul Poloniei, războiul împotriva Finlandei, anexarea statelor baltice, precum și ruperea unei bucati din România) în niciun fel nu-l apropiau pe tovarășul Stalin de planul sau măreț.

Nu am un răspuns rațional la întrebarea asta, dar ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia mea, este că Stalin avea o capacitate redusa a gândirii abstracte. În limbaj comun, aceasta se traduce prin cuvântul „prost”, dar eu nu pot folosi acest cuvant la adresa unui geniu diabolic. Toate acestea imi amintesc despre povestea unui hot care dupa ce a furat cu succes un milion, s-a decis sa mai fure o rubla din portofelul altcuiva.

Alexander Podrabinek: Deci când a intrat de fapt Uniunea Sovietică în al Doilea război mondial?

Să ne uităm la cronologia evenimentelor din perioada 1939 – 1940:

Septembrie, octombrie 1939 – războiul cu Polonia.

Noiembrie- decembrie 1939; Ianuarie, februarie, martie 1940 – război cu Finlanda.

Iunie 1940 – desfășurarea de trupe în republicile baltice.

Iulie 1940 – invazia in România, anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

August 1940 – anexarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei.

Oleg Budnitskii: Cu siguranta ca aceste evenimente au fost parte din al Doilea război mondial, nu am nicio îndoială. A pretinde că aceste evenimente au fost separate și ca URSS a intrat in razboi abia în iunie 1941, – este cu siguranță un neadevar istoric.

Mark Salonin: Participarea Uniunii Sovietice în înfrângerea Poloniei și ocuparea teritoriului său, fără îndoială este parte din al Doilea război mondial. Nu-mi pot imagina ce argumente pot fi aduse împotriva acestei teze.

Dacă agresiunea lui Hitler impotriva Poloniei este prima etapă al celui de-al Doilea război mondial, atunci de ce nu are loc în aceasta etapa şi agresiunea sovietică împotriva Poloniei?

CITIȚI ȘI:

FRĂŢIA DE ARME SOVIETO-NAZISTĂ – PARADA MILITARĂ COMUNĂ A ARMATELOR NAZISTE ŞI SOVIETICE ÎN 1939, ÎN POLONIA COTROPITĂ DE CELE DOUĂ IMPERII HRĂPĂREȚE. GALERIE FOTO SI VIDEO

Predicții pentru viitorul Ucrainei și căile de prevenire a dezintegrării acestei țări

 

 

Singura șansă de supraviețuire a Kievului este formarea unui singur stat împreună cu Polonia. Noua „Rzeczpospolita” s-ar potrivi și Rusiei, scria în 2004 futurologul Serghei Peresleghin în cartea sa intitulată „Un manual de autoinstrucțiune pentru a juca pe tabla de șah mondială”, în care  încerca să folosească metode matematice (Peresleghin este fizician prin educație) pentru a modela procesele politice, militare și economice ale viitorului  Rusiei și ale spațiului înconjurător.

Unul dintre capitolele acestei cărți,  în care a prezis corect pierderea Crimeei și a Donbasului de către Kiev, este dedicat viitorului Ucrainei.

Peresleghin a văzut calea de a resuscita  Ucraina, printr-o alianță a acesteia cu Polonia.

Citim din acest capitol al cărții lui Peresleghin, comentat de http://ttolk.ru/articles/kak_v_2004_godu_metodolog_pereslegin_predskazal_raspad_ukrainyi

Ucraina ca entitate absentă

Alegerea unei strategii optime pentru o țară precum Ucraina este una dintre cele mai complexe sarcini.

În primul rând, Ucraina, deși posedă atributele adecvate, nu este încă pe deplin un stat și ar trebui să vorbim mai degrabă despre un „model de masă și mărime”: Ucraina încă nu are nici propria sa misiune civilizațională unică, nici un loc definit în sistemul mondial de diviziune a muncii.

 

(Foto: În prim-plan este Pyotr Shchedrovitsky – fiul fondatorului „metodologiei” didactice Georgy Shchedrovitsky, în fundal – Serghei Peresleghin)

 

Ucraina are probleme semnificative cu limba de comunicare națională. Rețineți că limba nu este un atribut al statalității: canadienii, americanii, australienii, elvețienii, austriecii sau mexicanii, trăiesc fără a avea propria lor limbă, iar  lista este mult mai mare.

Cu toate acestea, conducerea ucraineană, încântată de independența dobândită cu succes, încearcă să oblige două treimi din populație să vorbească o limbă pe care nu o cunoaște cu adevărat.

Beneficiile acestei politici (chiar și din punctul de vedere al elitelor cu concepții anti-rusești) sunt inexistente, conducerea țării căzând în totala dependență politică față de cercurile extremiste.

Această dependență, care privește practic conducerea și spațiul său de manevră atât în arena internațională cât și în interiorul țării, este principalul factor de influențare a„câmpului problematic” al republicii.

Ucraina fără Galiția, Donbass și Crimeea

Nefiind un stat cu drepturi depline, neavând propriul său proiect de politică externă (în afară de retorica antirusă), Ucraina este influențată de forțe externe de natură centrifugă.

Ucraina de Vest (în principal Galiția) se află în sfera de influență a Poloniei. Într-o serie de scenarii, Polonia anexează Galiția, dacă nu de drept, atunci de facto.

Estul Ucrainei – regiunea Harkov, Donbass – gravitează spre Rusia.

Crimeea creează cele mai mari dificultăți Ucrainei. Drepturile Kievului asupra acestui teritoriu sunt discutabile, iar statutul său juridic internațional nu este clar. Din punct de vedere istoric, Rusia susține Crimeea,  Crimeea nu are deloc nevoie de Polonia, iar Turcia  este foarte interesată de acest teritoriu. 

Trebuie remarcat faptul că în peninsulă există penurie de apă proaspătă  iar aprovizionarea acesteia se face cu  dificultate din cauza conexiunii reduse de transport a Crimeei cu continentul. În general, acest teritoriu nu oferă Ucrainei nimic altceva decât probleme, însă Republica nu o poate refuza „din motive religioase”.

 

Trei vectori de influență multidirecționali distrug teritoriul ucrainean și pun o limită existenței sale ca  stat. Conform „teoremei transportului”, regiunea își pierde legătura cu metropola imediat ce rata de dezvoltare a regiunii începe să depășească rata de creștere a conectivității dintre regiune și metropolă.

Pentru Crimeea, Galiția și regiunea Harkov, această condiție este în mod evident îndeplinită; astfel încât se poate prezice dezintegrarea Ucrainei până în 2025-2030 ( BT).

Problemele geoculturale și geopolitice ale republicii sunt atât de grave, încât pe fondul lor dificultățile cu care se confruntă economia ucraineană par minore. Aceste dificultăți includ, în primul rând:

– dependența permanentă de Rusia în privința resursele energetice;

– lipsa capacității energetice;

– capacitatea redusă  a pieței interne;

– suprasolicitarea bugetară legată de obligațiile sociale;

– competitivitatea slabă a industriei.

În planificarea strategică, nu există nimic pe care Ucr aina să se poată baza:  această țară are un număr imens de puncte slabe , fără  a avea propriile sale puncte forte care să le compenseze.

Singurul atu al politicii externe al Ucrainei a fost prezența armelor nucleare, care a clasat oficial țara printre marile puteri. Cu toate acestea, Ucraina a renunțat la aceste arme au fost eliminate la cererea Rusiei, Angliei și a SUA în 1994 în urma ăncheieri Tratatului de la Budapesta, în schimbul unui ajutor economic îndelungat, dar cheltuit inept.

Să reținem că, spre deosebire de opinia majorității locuitorilor de pe ambele părți ale frontierei ruso-ucrainene, Ucraina nu are o șansă pentru  reintegrarea sa cu Rusia, economia rusă nefiind suficient de puternică pentru a prelua o povară suplimentară.

Trei versiuni ale prăbușirii Ucrainei

Urmărind cursul natural al evenimentelor, pot fi propuse trei scenarii principale pentru dezvoltarea evenimentelor.

În cea mai probabilă versiune, Republica Ucraina își va pierde constant teritoriile marginale, începând cu Crimeea. În prima etapă, va fi vorba despre un statutul juridic special al regiunii și despre asigurarea drepturilor minorităților naționale care locuiesc acolo. Mai mult, regiunea va dobândi o anumită independență economică față de centru, ceea ce va duce la o schimbare a imaginii fluxurilor de mărfuri și de numerar la scară națională. Simplificând oarecum, putem spune că, în loc de o „celulă financiară convectivă” cu accentul pe Kiev, vor apărea mai multe astfel de celule, iar unele dintre ele vor avea puncte străine de acumulare.

 

La finalul acestui proces, Ucraina își va pierde suveranitatea reală asupra regiunii. Faptul că secesiunea va avea loc și în spațiul politic formal, va depinde de situația internațională. Cel mai probabil această versiune se va materializa și este încă relativ favorabilă.

În următorul scenariu, va fi vorba de supraîncărcarea bugetului ucrainean ca urmare a presiunii obligațiilor sociale. datorate  creșterii accentuate a prețurilor la energie și a refuzului Rusiei de a furniza energia la prețuri preferențiale, țara se va confruntă cu  situația de încetarea plăților.Politica deschis populiste a conducerii de la Kiev nu se va putea răspunde adecvat la această posibilă provocare. Drept urmare, evenimentele se vor dezvolta  după modelului argentinian, astfel încât catastrofa din economie combinată cu instabilitatea politică va duce la o încălzire socială explozivă și la inevitabila cădere a regiunilor periferice.

Într-o combinație deosebit de nefavorabilă de circumstanțe, acest scenariu s-ar  putea  încheia cu un război civil  și cu distrugerea completă a țării.

 

Al treilea scenariu se bazează pe o înăsprire semnificativă a relațiilor internaționale în Europa, datorită reducerii prezenței americane, a recesiunii economice globale și a intensificării vechiului conflict dintre nordul și sudul continentului.

În această versiune, „curenții umani” vor fi foarte intensi, iar procesele de migrație vor juca un rol important în moartea Ucrainei.

Această țară  se află sub o presiune triplă. În primul rând, vorbim despre pătrunderea directă a elementelor islamiste  pe teritoriul său. Mai mult, Europa de Vest, ea însăși supusă unui puternic impact demografic (imigrație legală și ilegală), va transfera această presiune asupraUcrainei. În cele din urmă, Ucraina se află în  fața unei presiuni  puternice din Rusia, ceea ce va crește în continuare în această versiune.

Sursele de presiune din acest model vor considera Ucraina o sursă ieftină de resurse, în principal resurse umane. Utilizarea acestor resurse poate fi realizată prin metode economice și diplomatice – cu o Ucraina slabă sau prin metode puternice, dacă un lider puternic al orientării corecte ajunge la putere în republică prin mijloace legale sau printr-un mecanism de lovitură de stat. În orice caz, țara va deveni o „răscruce de drumuri”, cu alte cuvinte – un câmp de coliziune de forțe.

Cear putea ajuta la supraviețuirea Ucrainei?

Deoarece orice sarcină a strategiei este fundamental rezolvabilă, Ucraina poate evita aceste scenarii prin  mai multe mișcări politice dificil de calculat (și chiar mai dificil de implementat).

În primul rând, conducerea republicii trebuie să înțeleagă că în lumea de astăzi există o singură țară interesată de existența Ucrainei și anume, Rusia.

Toate cele trei scenarii prezentate mai sus sunt extrem de nefavorabile pentru Kiev, dar nu se potrivesc în niciun fel Moscovei, deoarece implică crearea unui focar permanent de instabilitate în apropierea frontierelor rusești.

În plus, într-o serie de opțiuni, Rusia va trebui să ofere asistență de urgență, dacă nu chiar Ucrainei în sine, atunci populației sale de limbă rusă și, în cel mai rău caz, să ia în calcul tot ceea ce rămâne din această țară.

Astfel, apare posibilitatea înțelegerii reciproce între „marile puteri slave”. Aici este necesar să se ia în considerare faptul că o Ucraina puternică independentă este preferabilă pentru Rusia, chiar dacă e ostilă, decât o uniun cu un stat pe moarte.

A doua circumstanță favorabilă Ucrainei este globalizarea, cu alte cuvinte, trecerea de la o politică a țărilor la o politică regiunilor. Ucraina cel mai probabil, nu va putea supraviețui ca țară dar va putea să existe ca centru de formare a unei structurii regionale est-europene.

Să spunem imediat că Ucraina nu se va putea alătura proiectului global chinez datorită conectivității de transport extrem de reduse cu RPChineză și nimeni nu invită Ucraina, la proiectul Europa Unită. Și nu va invita.

În același timp, strategia ucraineană se poate baza fie pe crearea propriului său proiect  pentru care nu sunt vizibile condiții prealabile, fie pe aderarea la programul de dezvoltare care se creează acum în Rusia.   

Calea optimă este unirea Ucrainei și Poloniei

Scopul politicii externe ucrainene ar trebui să fie crearea unui bloc regional puternic în Europa de Est, al cărui nucleu este format din Polonia și Ucraina. Dar Kievul trebuie să abandoneze atât orientarea către Statele Unite, cât și  privirea înapoi către Rusia. În ciuda gravitației Poloniei în sfera NATO, Ucraina ar trebui să rămână neutră: valoarea sa ca element de construcție regională rezidă tocmai în neutralitatea sa, ea rămânând o „răscruce de drumuri” în care doar statutul său se schimbă, dintr-un obiect al politicii internaționale într-un subiect de politică regionale.

Una dintre măsurile necesare în acest sens  schimbarea programelor educaționale. Este clar că  în era regionalizării, locuitorii țării (sau cel puțin, elitele) vor trebui să știe poloneza și rusa.

În plus, programa școlară ar trebui să fie saturată cu materiale socioculturale. Este vorba în primul rând despre cunoașterea obligatorie a dogmelor catolicismului și ortodoxiei, despre înțelegerea relației dintre aceste mari culturi.

O politică suplimentară ar trebui să vizeze extinderea blocului regional și aprofundarea legăturilor în interiorul acestuia. Aliații naturali ai proiectului polono-ucrainean sunt Slovacia, România, Ungaria. 

Structura emergentă va avea un puternic impact integrator și poate atrage unele dintre fragmentele Federației Iugoslave.

Obiectivele complementare ale Rusiei și Ucrainei vor fi atinse dacă asociația regională din Europa de Est realizează conectivitatea UE (apropo, destul de scăzută) și devine un fel de alternativă la Uniunea Europeană.

La rândul său, Rusia va trebui să finalizeze până în acest moment proiectul său regional – Coridorul de Sud, a cărui implementare, desigur, se va confrunta și cu dificultăți semnificative.

În cursul jocului politic, Ucraina va trebui să sacrifice Crimeea, a cărei conectivitate cu blocul est-european este chiar mai mică decât cu Ucraina însăși și să-și reorienteze legislația (în domeniul drepturilor de autor, drepturilor omului și drepturilor corporative) către Rusia format care este acum creat. În plus, va trebui, deși într-o formă discretă, să desfășoare o politică nepopulară de reducere a cheltuielilor sociale. Cea mai ușoară cale este de a utiliza inflația în aceste scopuri care vor exista continuare.

Ucraina ar trebui să refuze, în mod demonstrativ, participarea la Protocolul de la Kyoto, să reia în totalitate lucrările centralei nucleare de la Cernobîl și, în mod ideal, să înceapă construcția uneia sau a două centrale nucleare mari.

Strategia propusă presupune – este necesar să subliniem, o politică internă autocratică (bonapartistă, absolutistă ).

 

Cu alte cuvinte, guvernul central trebuie să mențină un echilibru între dreapta și stânga, între naționaliști și integraționiști, între ortodocși și catolici, iar acest echilibru se realizează nu atât prin compromisuri, cât și prin presiuni puternice asupra părților opuse.

O astfel de politică va necesita crearea unei tehnici fundamental noi de interacțiune între ramurile executive și legislative ale guvernului.

Asprimea politicii interne trebuie combinată cu liberalismul maxim: libertatea conștiinței, libertatea limbii, libertatea presei etc. până la libertatea  folosirii drogurilor ușoare . 

 

Este clar că este mult mai ușor să descriem o astfel de strategie, decât să o punem în practică – mai ales când vorbim de o construcție atât de bizară ca statul ucrainean.

Dar fiecare țară trebuie să joace doar cu cărțile pe care le are…

SITUAȚIE DEOSEBIT DE TENSONATĂ LA GRANIȚA FEDERAȚIEI RUSE CU UCRAINA. Se pregătește Rusia să invadeze Ucraina?VIDEO

La frontiera dintre Rusia și Ucraina situația devine tot mai explozivă de la o zi la alta. Toată lumea își pune întrebarea dacă va izbucni un război între Rusia și Ucraina, iar această temere crește pe măsură ce Rusia se pregătește intens de un conflict armat. De la jumătatea lunii martie, Ucraina și guvernele occidentale au avertizat că Rusia masează trupe în Crimeea și în zona de conflict din estul țării. Deși încă nu se știe care sunt intențiile Moscovei, mobilizările de trupe rusești nu fac altceva decât să ridice suspiciuni privind o reaprindere a conflictului din Donbas și chiar o intrare directă în război a Rusiei, arată o analiză BBC, citată de DIGI24 .

În ultimele zile, mai multe surse au raportat mari mișcări militare rusești către granița estică a Ucrainei și în Crimeea, pe care forțele ruse au anexat-o de la Ucraina în martie 2014. Multe dintre aceste rapoarte au apărut pe Twitter, inclusiv relatări despre rachete de rază scurtă Iskander.

Deși își desfășoară mobilizarea de trupe și echipamente la frontiera cu Ucraina fără a se ascunde, Kremlinul nu a dat detalii despre unitățile implicate. Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că deplasarea trupelor este o „afacere internă”, care nu ar trebui să preocupe pe nimeni. Unele trupe, inclusiv unități din Crimeea, au făcut exerciții militare, însă Peskov a acuzat Ucraina de organizarea unor „provocări”.

Dacă inițial autoritățile ucrainene raportaseră comasarea a 4.000 de militari ruși în apropiere de frontieră, surse citate de BBC din cadrul serviciilor de informații ucrainene au arătat că forțele suplimentare sunt formate din 16 batalioane de până la 14.000 de soldați. În total, potrivit purtătoarei de cuvânt a administrației prezidențiale de la Kiev, Iulia Mendel, Rusia are acum peste 40.000 de soldați în apropierea frontierei estice a Ucrainei și alți 40.000 în Crimeea, și numărul lor continuă să crească.

Se pregătește Rusia să invadeze Ucraina?

Potrivit analiștilor citați de BBC, Rusia ar putea pregăti o invazie, însă acest lucru este puțin probabil. Cu toate acestea, ar putea fi o invazie a „omuleților verzi”, așa cum s-a întâmplat în 2014, când militari fără însemne de grad, supranumiți „omuleții verzi”, și-au făcut apariția în Crimeea, preluând controlul asupra peninsulei ucrainene. Rusia a negat orice implicare, dar la un an după evenimente, președintele Vladimir Putin a recunoscut, aproape cu mândrie, că „omuleții verzi” erau, de fapt, militari ruși din trupele speciale.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a numit noua mobilizare a Rusiei drept „nejustificată și profund îngrijorătoare” și a afirmat că aceasta este „cea mai mare masă de trupe rusești de la anexarea ilegală a Crimeei și până acum”.

Ucraina, NATO și statele occidentale spun că Rusia a deplasat, de asemenea, unități regulate și armament în estul Ucrainei, în zonele controlate de separatiști. Kremlinul neagă acest lucru și numește orice prezență rusă în regiune drept „voluntară”.

Relațiile ruso-ucrainene și situația din Donbas

De la URSS în 1991, trupele ruse au intervenit în conflicte în mai multe zone ale fostei Uniuni Sovietice, în special în Cecenia și alte părți ale Caucazului. În aprilie 2014, imediat după anexarea Crimeei de către Rusia, separatiștii pro-ruși au ocupat o mare parte din regiunile Donețk și Luhansk din estul Ucrainei. Incursiunea a venit după luni de demonstrații pro-occidentale în Kiev care l-au înlăturat din funcție pe președintele pro-rus Viktor Ianukovici.

Cunoscută sub numele de Donbas, zona de conflict este în principal rusofonă, iar acum mulți dintre rezidenții săi au pașapoarte rusești. Președintele Putin spune că Rusia va apăra cetățenii ruși din străinătate, dacă se va vedea că sunt expuși riscului.

Utilizarea de către Rusia a forțelor speciale GRU, a războiului cibernetic și a propagandei în acest conflict și în alte conflicte este cunoscută sub numele de „război hibrid” – care nu este un război activ, dar nici un conflict înghețat precum în alte foste republici URSS.

Peste 13.000 de oameni au murit de la începutul conflictului în 2014. u 50 în 2020 iar separatiștii au anunțat și ei 20 de pierderi de vieți în 2021.

Factorii care au dus la escaladarea conflictului dintre Rusia și Ucraina

În februarie 2012, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a impus sancțiuni pe numele lui Viktor Medvedchuk, un puternic oligarh ucrainean și prieten al președintelui Putin. Ucraina a interzis, de asemenea, transmisiile a trei posturi TV pro-ruse.

Totodată, Acordul de pace de la Minsk convenit în 2015 este în continuare departe de a fi respectat. De exemplu, nu există încă aranjamente pentru alegeri monitorizate independent în regiunile separatiste.

În conflictele anterioare care au avut loc în ceea ce Moscova numește „imediata vecinătate”, Rusia a trimis trupe ca „menținători de pace”, care în final au ajuns să rămână pentru mulți ani. Este cazul regiunii Transnistria din Moldova sau Osetia de Sud din Georgia, iar dacă acest lucru va fi aplicat și în Ucraina va aduce un control de lungă durată asupra regiunii.

Unii chiar speculează că Vladimir Putin vrea să-l testeze pe președintele american Joe Biden, care a adoptat o poziție mai dură față de Rusia decât a avut-o predecesorul său, Donald Trump.

Totodată, Putin se confruntă acum cu două mari provocări: alegerile parlamentare ce vor avea loc în luna septembrie și amplele proteste de susținere a opozantului rus Alexei Navalnîi, care este închis în condiții grele de detenție.

Tocmai de aceea, scenariul în care Kremlinul „apără” rușii din Ucraina ar putea atrage foarte mulți alegători, iar Navalnîi ar putea fi, de asemenea, marginalizat dacă Kremlinul atrage fervoarea patriotică pe subiectul Ucrainei.

Poate Ucraina să se bazeze pe NATO?

Nu prin tratat, deoarece Ucraina nu este membră a NATO, însă cele două au legături strânse iar Ucraina a primit de mai multe ori arme occidentale, inclusiv rachete antitanc US Javelin. Asta înseamnă că Rusia este conștientă, sau cel puțin ar trebui să fie, de faptul că un conflict armat cu Ucraina ar duce la un ajutor militar occidental și mai puternic pentru aceasta din urmă.

Președintele ucrainean Zelensky a cerut NATO să grăbească procesul de integrare a Ucrainei pe lista celor 30 de state membre, însă conflictul cu Rusia face ca acest lucru să fie dificil.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut marți Rusiei să-și retragă trupele pe care le comasează la frontiera cu Ucraina și a subliniat că Alianța Nord-Atlantică, nu Moscova, este cea care va decide dacă Ucraina va deveni membră a organizației.

„Le revine celor 30 de aliați din NATO să decidă când este pregătită Ucraina pentru a deveni membră. Nimeni altcineva nu are vreun drept de a încerca să intervină sau să interfereze în acest proces. Rusia încearcă acum să restabilească un fel de sferă de influență unde ea încearcă să decidă ce pot face vecinii”, a accentuat secretarul general al Alianței.

De partea sa, șeful diplomației ucrainene a insistat că NATO și Occidentul trebuie să acționeze rapid pentru a preveni o escaladare a violențelor între Ucraina și Rusia.

„Rusia este gata oricând să atace Ucraina. Infrastructura este gata, mai este necesară o asumare politică”, a atenționat expertul militar ucrainean, Mykhailo Samus, Directorul New Geopolitics Research Network de la Kiev, într-un interviu pentru site-ul http://www.tvrmoldova.md.

„Dacă vorbim despre ceea ce se întâmplă în spațiul informațional, atunci aici asistăm la o nouă operațiune psihologică și informațională care urmărește tensionarea situației, instaurarea panicii și, ce este cel mai important, vor să aducă atmosfera până la momentul în care toți îl vor ruga pe Vladimir Putin să nu atace. Cauzele sunt foarte simple. Vladimir Putin este foarte îngrijorat de faptul că Joe Biden încă nu a luat legătura cu el. Cu alte cuvinte Putin vrea să atragă atenția asupra persoanei sale, că el controlează situația, că el este un factor foarte important în regiune. Dar Biden l-a sunat pe Zelensky și nu pe el, pe Putin.

Acest lucru l-a înfuriat foarte mult. De asemenea l-a înfuriat și faptul că, în ultimele două luni, liderul de la Kiev a impus foarte multe sancțiuni contra mai multor apropiați de ai săi. (…) Dacă vorbim strict din punct de vedere militar, încă din 2017 Rusia este gata de o operațiune militară complexă contra Ucrainei. Această operațiune poate fi desfășurată din mai multe direcții, atât din nord, de la sud, de la est, din partea Belarusului sau chiar și din regiunea transnistreană”, a subliniat expertul ucrainean.