SERVICIILE DE INFORMAȚII UCRAINENE AU AVERTIZAT CĂ RUSIA PREGĂTEȘTE PROVOCĂRI ÎN TRANSNISTRIA ÎMPOTRIVA PROPRIILOR SĂI MILITARI DISLOCAȚI ACOLO, PENTRU A PUTEA ACUZA UCRAINA

Cine și cum ar apăra o Moldovă neutră în caz de război?

Administrația separatistă de la Tiraspol vrea mai mulți militari ruși în stânga Nistrului și planifică „exerciții militare” cu imitarea unui atac asupra localităților Căușeni și Varnița din Republica Moldova, scrie jurnalistul  Vitalie Călugăreanu în https://www.dw.com/ro.

Anunțul despre pregătirea aplicațiilor militare rusești la Nistru a fost făcut de ex-președintele Comisiei parlamentare pentru securitate, Chiril Moțpan. Potrivit lui, exercițiile militare se vor desfășura „în zona orașului Bender”(Tighina), în perioada 24-30 ianuarie.

Această informație apare după ce, acum o săptămână, serviciile de informații ucrainene au anunțat că securitatea rusă pregătește provocări împotriva propriilor militari dislocați în Transnistria, pentru a putea da vina pe Ucraina.

În același comunicat, serviciile secrete ucrainene menționau că aceste provocările ar avea ca țintă depozitele de armament și muniții din regiunea separatistă a Moldovei.

Escaladarea ar fi dramatică pentru Moldova

Chișinăul se declară îngrijorat în legătură cu tensiunile de la granița ucraineano-rusă și susține că o eventuală escaladare ar fi dramatică pentru Moldova. Expertul militar ucrainean Mykhailo Samus susține că, în cazul unei invazii asupra Ucrainei, Rusia va folosi inclusiv propriile trupe dislocate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, unde s-ar afla un număr foarte mare de angajaţi ai serviciilor secrete ruse.

Mykhailo Samus crede că Rusia îşi va folosi forţele militare şi serviciile secrete din regiunea transnistreană în special pentru atacuri asupra regiunii Odessa.

„Sunt sigur că ei (militarii ruși din regiunea transnistreană – n.red.) vor fi folosiți în special în orașele mari, pentru a crea haos, pentru a distruge infrastructura de bază şi pentru a crea panică în Odessa şi în regiunile din apropiere”, a precizat expertul militar ucrainean, într-un interviu apărut în presa de la Chișinău.

În contextul tensiunilor din regiune, președintele moldovean, Maia Sandu, a reamintit că prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova este în contradicție cu Legea Supremă și cu prevederea de neutralitate a Republicii Moldova și a reiterat că autoritățile de la Chișinău vor continua să ceară cu insistență Rusiei retragerea acestora.

Tiraspolul vrea mai mulți „pacificatori” ruși la Nistru

Pe de altă parte, șeful delegației transnistrene în Comisia Unificată de Control (structură ce monitorizează situația în zona de conflict de la Nistru), Oleg Beliakov, a spus că „Tiraspolul nu doar că se opune retragerii trupelor rusești din regiunea transnistreană, dar consideră necesară fortificarea contingentului rusesc de pacificare pe la Nistru”.

Exponentul regimului separatist pro-rus de la Tiraspol a menționat că este îngrijorat că armata Republicii Moldova ar putea organiza, în cadrul acordurilor de cooperare cu NATO, exerciții militare la poligonul de la Bulboaca, amplasat în apropierea răului Nistru.

În legătură cu un eventual conflict ruso-ucrainean, Maia Sandu a declarat public că „instituțiile abilitate monitorizează situația” și a precizat că Chișinăul ia în considerare mai multe scenarii. „Noi monitorizăm situația și, bineînțeles, suntem foarte îngrijorați. Instituțiile noastre sunt vigilente. Avem și noi scenarii pe care le considerăm și pregătim aceste scenarii, dar ne dorim să fie identificate soluții pașnice la nivel regional de către forțele internaționale, astfel încât să nu trebuiască să punem în aplicare măsurile pe care le pregătim”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu: Neutralitate nu înseamnă izolare

Ea a precizat că nu este vorba de scenarii secrete: „Noi ținem legătura cu partenerii noștri. Sunt scenarii pe care le auziți discutate în presa internațională și regională. Acestea sunt și scenariile pe care le examinăm noi. (…) Bineînțeles că avem niște protocoale pe care le activăm pentru fiecare situație, dar în caz de acțiuni militare, asta ne va afecta și va fi o situație gravă pentru toți din regiune”, a precizat șefa statului.

Referindu-se la felul în care Moldova își asigură securitatea în condițiile în care este stat neutru, Maia Sandu a spus că neutralitatea nu înseamnă izolare. „Este dreptul suveran al poporului să decidă cum își asigură securitatea. Din 2006 avem un program de colaborare cu NATO (IPAP), care recent a fost actualizat – un program care ne ajută să modernizăm sectorul de securitate și cel de apărare. 

În plus, avem programe de sprijin cu România, SUA și țările europene și vom continua să le avem pentru a consolida sistemul de securitate și de apărare”, a menționat Maia Sandu.

În zilele de 24 și 25 ianuarie, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, acolo unde, între altele, vor fi discutate prioritățile de cooperare cu NATO.

UNGARIA PENDULEAZĂ GRAȚIOS ÎNTRE EST ȘI VEST

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin l-a recompensat pe șeful diplomației ungare cu Ordinul Prieteniei, cea mai înaltă distincție rusească pe care o poate primi un oficial străin.

Ministrul de externe ungar: Rusia este un important partener strategic pe plan economic pentru Ungaria.

Într-o recentă postare pe Facebook, Péter Szijjarto, ministrul de externe ungar, s-a declarat ”mândru de menţinerea unei cooperări bazate pe interese comune şi încredere reciprocă cu Moscova, în pofida tendinţelor regionale şi globale intimidante”.

”Anul acesta a fost cel mai de succes an din toate timpurile în ceea ce priveşte cooperarea ungaro-rusă”, a mai scris pe pagina sa de socializare, Péter Szijjártó.

Szijjarto, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a mai anunţat în timpul vizitei sale la Moscova, de la sfârșitul lunii decembrie 2021, că premierul Ungariei, Viktor Orban, se va întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, la începutul lunii februarie 2022. El a mai adăugat că pregătirile pentru vizită sunt deja în curs.

Succesul Ungariei în combaterea crizei energetice din Europa şi a pandemiei de coronavirus a depins de hotărârea de a urma o politică externă înrădăcinată în interesele naţionale, a afirmat şeful diplomaţiei ungare.

”În primăvară am folosit vaccinuri Sputnik pentru a accelera campania de vaccinare şi acordul privind achiziţiile de gaz încheiat în septembrie garantează siguranţa energetică a ţării noastre”, a mai spus el.

În postarea sa de la Moscova, şeful diplomaţiei ungare a scris că aceasta este o temelie bună pentru a obţine noi rezultate importante în anul care vine.

Ungaria vede Rusia drept un important partener strategic în domeniile cooperării economice, securităţii energetice şi combaterii pandemiei COVID-19, a declarat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

Vorbind la un eveniment dedicat anunţării unei noi investiţii ruseşti în Ungaria – o fabrică de containere metalice şi încărcătoare de aerosoli ce va fi construită de compania Arnest Group în oraşul ungar Alsozsolca -, Szijjarto a subliniat că, în urma politicii Ungariei de deschidere către Est, în totalul investiţiilor străine în Ungaria a crescut ponderea celor provenite din această parte a lumii.

Acordul asupra proiectului investiţional al respectivei companii ruseşti a fost convenit în pofida sancţiunilor economice împotriva Rusiei şi a criticilor faţă de cooperarea pragmatică a Budapestei cu această ţară, a adăugat el, menţionând de asemenea că guvernul ungar este interesat de parteneriatele bazate pe respect reciproc din care ambele părţi profită în mod egal.

Szijjarto a remarcat cu acest prilej faptul că statele vest-europene urmăresc acelaşi tip de cooperare şi semnează în Rusia sau cu Rusia ”acorduri pentru afaceri uriaşe”, deşi recurg în acest timp la remarci ostile ”orientate de corectitudinea politică”, informează Agerpres. 

După adoptarea sancţiunilor UE împotriva Rusiei în 2015 (în urma anexării Crimeii), comerţul între statele UE şi Rusia a crescut cu 16%, exporturile Germaniei către această ţară au crescut cu 21% şi cele ale Franţei cu 44%, a mai spus şeful diplomaţiei ungare.

Dacă guvernul ungar ar fi cedat presiunilor şi nu ar fi urmărit o politică externă bazată pe interesele naţionale, Ungaria nu ar fi reuşit în acceaşi măsură să-şi garanteze securitatea energetică, a susţinut Szijjarto.

Ungaria a semnat anul trecut în septembrie cu compania rusă Gazprom un acord pe 15 ani pentru achiziţia de gaze naturale.

Washingtonul şi UE au ameninţat în ultimele zile Moscova cu sancţiuni economice dure dacă recurge la o ofensivă militară împotriva Ucrainei, la frontiera căreia Rusia a dislocat importante efective militare.

24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române sub domnia principelui Alexandru Ioan Cuza, primul pas spre România modernă

Harta Principatelor Unite ale Moldovei și Munteniei după Unirea din 1859

Ziua de 24 ianuarie 1859 a rămas în istoria românilor data la care s-a înfăptuit, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn, Unirea Principatelor Române ale Moldovei și Țării Românești, scrie istoricul Liviu Zgârciu de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia în https://www.cjarges.ro/documents/24_ianuarie_1859.pdf.

După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, Unirea a devenit realitate, într-un context favorabil care a dus pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern european.
Prin Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, vechile principate Moldova și Țara Românească, s-au unit într-un stat care a constituit fundamentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.
La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei și Țării Românești era în mâinile Rusiei și ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor.

Situația s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, aliate Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.

Războiul Crimeii şi Congresul de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie) au pus capăt protectoratului Rusiei asupra celor două Principate române.

În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea ca în aceste țări, locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene, cu menţinerea suzeranităţii otomane.

În perioada 10/22 mai – 7/19 august 1858 au avut loc, la Paris, lucrările Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman).

În ultima zi a lucrărilor a fost semnat actul internaţional, Convenţia de la Paris, şi, totodată, nou statut fundamental al Principatelor.

Potrivit reglementărilor acestuia, cele două ţări menţinute sub suzeranitatea Porţii şi sub „garanţia colectivă” a puterilor urmau „să se administreze liber şi în afara oricărei ingerinţe a Înaltei Porţi” purtând denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, separaţia administrativ-politică fiind menţinută mai departe.

Fiecare principat urma să fie condus de câte un domn şi miniştrii săi. Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea electivă din ţara respectivă şi Comisia Centrală nou instituită, comună Principatelor.

Domnul urma să fie ales în fiecare ţară „pe viaţă”. Armatele puteau fi reunite în tabere comune sub comanda alternativă a domnilor sau a reprezentanţilor lor. În ansamblu, Convenţia de la Paris, deşi nu acorda Unirea, îi apropia pe români de momentul unificării celor două principate. („Istoria românilor, Constituirea României moderne”, volumul VII, tom I, Editura Enciclopedică, 2003).

Turcia se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât totodată convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări române.

Vedem așadar că Unirea gândită atunci se dovedea a fi mai degrabă una formală, cele două principate urmând să funcționeze separat în mare parte, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focșani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiție și Casație și Armata.

Capitalele rămâneau aceleași, la București și Iași și se intenționa ca domnitorii să fie diferiți.

Foto: Participanții la Tratatul de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856).

Tratatul prevedea de asemenea ca Rusia să restituie Moldovei trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad, răpite în 1812 odată cu anexarea teritoriului moldovean dintre Prut și Nistru pe care l-a denumit Basarabia. Totodată, în contextul discuțiilor legate de viitorul celor două principate române, în 1857 Marile Puteri au acordat acestora dreptul organizării unui „referendum” (consultarea populației cu drept de vot) privind Unirea.

În acest scop, s-au constituit adunări în care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.

Foto: Solemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Ţara Românească, litografie de Carol Popp de Szathmáry.

Falsificarea alegerilor, un obstacol în calea Unirii

În Țara Românească, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, însă în Moldova, situația a fost mai complicată.

Aici, caimacamul (locțiitorul la conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, care primise toate asigurările de la  Austria şi Turcia că, în cazul în care Marea Unire nu se va înfăptui, ”caftanul de domnitor al Moldovei va fi al său”, a  falsificat fără nici o remușcare listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc din Moldova.

Între postura de prima doamnă a ţării şi  simţămintele sale  patriotice unioniste, soția sa, Ecaterina Conachi Vogoride, n-a ezitat să opteze pentru Unire şi pentru viitorul  poporului  sau.

 S-a integrat în mod natural în tabăra unioniştilor, alături de fratele ei vitreg, Costache Negri, de viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza, de Mihail Kogălniceanu, Alecsandri şi Alexandru Moruzi.

Foto: Ecaterina (Cocuța) Conachi și trădătorul Vogoride

Când soţul ei şi-a impus prin fals  antiunionismul, Ecaterina Conachi n-a ezitat să sustragă corespondenţa secretă a acestuia cu Înalta Poartă, în care lui Vogoride îi era promis tronul țării, dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc, şi să divulge uneltirile separatiste ale acestuia ambasadorului  Franţei,  care a  facut în așa fel  ca aceste documente să fie publicate în ziarul unionist „L’Etoile d’Orient” (Steaua Orientului) care apărea la Bruxelles, creând un imens scandal diplomatic la nivel european.

Apoi, traduceri în limba română ale acestei corespondenţe au fost răspândite şi în Moldova, sub titlul “Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite fete politice” cu menţiunea că aceste scrisori sunt traduse din Steoa Dunarii, ce apare la Brucsela (Bruxeles).

În aceste condiţii, Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia au rupt relaţiile diplomatice cu Poarta Otomană, obligându-l pe sultan sa-l destituie pe marele vizir Reşid Paşa.

In situația în care Austria şi Anglia, susţineau Poarta, s-a ajuns chiar la ameninţări de război.

Dupa  ce  întrevederea de la Osborne între imparatul Napoleon al III- lea  al Frantei şi regina Victoria a Imperiului Britanic, s-a încheiat cu consimţământul reginei de a se anula alegerile făcute sub controlul lui Vogoride şi de a se organiza altele, Poarta Otomană a ordonat la 12 august 1857 anularea acestora şi organizarea la 18 august de noi alegeri pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei , care de această dată s-au soldat cu o majoritate unionistă.

În 1858, Convenția de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la Principatele Române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parțială din punct de vedere politic a celor două țări române sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția Marilor Puteri.

Surpriza alegerilor domnitorilor din cele două principate

În anul următor, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat în persoana colonelului Alexandru Ioan Cuza.

Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București. Atunci, profitând de faptul că Marile Puteri nu specificaseră clar în Tratatul încheiat că Principatele Române nu pot fi conduse de același domnitor, a fost ales și aici pe tron tot Alexandru Ioan Cuza, ales în Moldova cu câteva zile mai înainte.

Foto: Pictură de Th. Aman – Hora Unirii la Craiova

Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au trebuit să accepte ideea existenței a două principate românești, conduse de același domnitor.

Ca și în cazul Revoluției de la 1848, momentul Unirii Principatelor din 1859 a însuflețit și a determinat implicarea multor artiști în viața cetății, prin întruchiparea memorabilului moment. Între aceștia s-a aflat și tânărul pictor Nicolae Grigorescu (muntean) care îi spunea scriitorului moldovean Alexandru Vlahuță:

„Într-o dimineață ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus șaua pe cal, și fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părțile. Îți ieșeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau vorbeau de Cuza, de Unire, se îmbrățișau și încingeau horă în mijlocul drumului. Și era un ger de crăpau pietrele. Da unde mai sta cineva în casă?Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie. Vreo săptămână n-am mai putut lucra. Plăteam câte trei și câte patru sfanți pe o gazetă și ne strângeam toți s-ascultăm noutăți – «novitale» cum se zicea pe atunci. Nici nu mai era chip să ne gândim la altceva. Mi-aduc aminte că stam seara până târziu și făceam desenuri alegorice despre Unirea Principatelor.”

Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, să pună bazele statului român modern.

Noua țară s-a numit oficial România abia după abdicarea lui Cuza din anul 1866, când a fost redactată prima Constituție.
În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, teritoriul românesc Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominația austro-ungară, care a continuat până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.

NOTĂ:

După tratative anevoioase,Turcia a recunoscut unirea completă a Moldovei si Tarii Romanesti, dar numai pe timpul vieţii lui Cuza.

La 20 noiembrie (pe stil vechi) 1861, Înalta Poartă a adoptat “Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care a admis unirea politică şi administrativă a Principatelor Ţara Românească si Moldova ca  teritoriu autonom, aflat în componenţa Imperiului Otoman.

Pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi totodată domn al Ţării Româneşti (cu guverne şi adunări separate până la acea dată), a dat publicităţii Proclamaţia prin care a adus oficial la cunoştinţă că “naţionalitatea română este întemeiată”.

 La 22 ianuarie(pe stil vechi) 1862, s-a format primul guvern unitar al României.

Două zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.

Foto: Pictura lui Theodor Aman – „Unirea Principatelor”

De la acea dată, Principatele Moldova si Tara Românească şi-au încetat existenţa ca entități statale de sine stătătoare.

Au început sa fie aplicate o serie de reforme progresiste. A fost unificat sistemul vamal şi administraţia telegrafului, s-a interzis bătaia la sate, au luat fiinţă judecătoriile săteşti etc.

Pe 14 august 1864 a fost promulgată legea rurală, cea mai controversată măsură a epocii, care a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal. Claca era desfiinţată, iar sătenii clăcaşi deveneau pe deplin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor.

Ţăranii au fost împărţiţi în: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie de această împărţire şi în funcţie de numărul de vite.

Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă şi grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani. În total au fost împroprietăriţi 406.429 ţărani cu 1.654.964 hectare.

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au fost considerate echivalente cu o  lovitură de stat fiind condamnate de  Rusia, Franța și Prusia. Situația s-a înrăutățit în jurul României, Cuza fiind acuzat de încălcarea prevederilor de bază adoptate la Convenția de la Paris din 1858.

În scopul de a restabili relațiile, domnitorul a plecat la Constantinopol unde, pe 28 iulie, au avut loc negocieri cu sultanul turc.

Ca rezultat, dintr-un vasal al Imperiului Otoman, Principatul a ajuns la o și mai mare autonomie și i s-a acordat dreptul de a decide în afacerile sale interne.

Este adoptat primul Cod Civil si Cod Penal din Țările Române, inspirate dupa Codul Napoleonian.

Au fost fondate Universitatea din București și cea din Iași.

  

Alexandru Ioan Cuza sau Alexandru Ioan I, domnul Unirii, s-a născut pe  20 martie 1820 la  Bârlad, si s-a  stins din viata  la  15 mai 1873, în orasul Heidelberg din  Germania. 

A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Abdicarea şi exilul domnitorului.

In urma măsurilor radicale luate, Cuza a fost în pericol de a fi asasinat, fiind chiar dejucate câteva comploturi, unele organizate din exteriorul țării.

Totul a culminat cu lovitura de stat, în care domnitorul a fost forțat sub amenițarea  armelor să abdice, în urma unei asocieri politice de moment între conservatori și liberali, cunoscută în istorie sub numele de Monstruoasa Coaliție.

Dupa abdicarea forțată si exilarea domnitorului Cuza, s-a constituit o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica.
Inițial a fost propus ca domnitor printul Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.
Provizoratul Locotenenţei domneşti a luat sfârşit abia după ce printul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină Domn, la 10 mai 1866.
Abdicarea lui Cuza ar fi  putut avea consecinţe foarte grave pentru România pentru că,după înlăturarea acestuia, populatia satelor era nelinistita si tematoare  că reforma agrară va fi anulata .
Poarta Otomană a mobilizat forte importante  la Dunăre pentru a interveni în România, Unirea fiind recunoscută de aceasta asa cum am aratat, doar pe timpul domniei lui Cuza.
Pe  3 aprilie 1866 a avut  loc la Iaşi o demonstraţie separatista, care a cerut anularea unirii Moldovei cu Ţara Românească.

In acea zi, o duminica, multimea adunata pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ, strigind “Jos Unirea!”, “Jos prințul străin!”,“Trăiasca Moldova”!
Mișcarea a fost lichidată  cu brutalitate de forțele de ordine.
Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite  a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franţei cât şi cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să devina ireversibil.

Reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au condus la crearea şi dezvoltarea unor noi instituţii statale, la modernizarea Statului Român pe temeliile trainice puse de  Unirea celor doua principate române.
Analizând suita de evenimente petrecute în acei ani, unele având un caracter cu adevarat  revoluţionar, putem spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-a născut România modernă.
Practic, nu a existat domeniu de activitate economică, social-politică,  administrativă, culturală sau militară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri si înnoiri organizatorice, in concordanta cu  noile cerinţe ale epocii.
Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial, ROMÂNIA.

Astăzi, după 163 de ani de la acele momente astrale ale istoriei poporului nostru, ziua de 24 ianuarie ne face să retrăim din nou, cel puțin la nivel de poveste, pașii făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.

DOAMNELOR, DOMNIȘOARELOR ȘI DOMNILOR, TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/din-culisele-unirii-tradari-actiuni-din-umbra-si-eroi