CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

24 iulie 1959 – Ziua în care propaganda antiamericană nu a funcționat în URSS

 

 

La 24 iulie 1959, Statele Unite au deschis în Uniunea Sovietică un târg de produse industriale şi electrocasnice de larg consum, care avea să devină faimos după celebra „dezbatere de la bucătărie”, între vicepreşedintele de atunci al Statelor Unite Richard Nixon şi premierul sovietic Nikita Hrusciov.

Cîţiva din organizatorii acestui târg i-au spus corespodnentului Europei Libere Gregory Feifer  privitor la Expoziţia Naţională Americană deschisă la Moscova în 1959 : „N-am vrut să-i convingem pe sovietici că capitalismul e mai bun decât comunismul, am vrut doar să le arătăm cine sânt americanii”

În ziua deschiderii oficiale, Richard  Nixon, atunci vicepreședinte al SUA şi liderul comunist sovietic Nikita  Hruşciov s-au oprit în faţa unei bucătării americane echipate complet şi au început o discuţie despre progresele tehnologice ale ţărilor lor, pe care au continuat-o într-un studio de televiziune RCA care expunea alături.

Nixon a sugerat că Statele Unite au luat-o înaintea Uniunii Sovietice, cel puţin în dezvoltarea benzii video color pe care era înregistrată în acel moment convorbirea dintre ei: „Asta arată care sânt posibilităţile unei comunicării din ce în ce mai dezvoltate, iar această comunicare ne învaţă unele lucruri şi vă învaţă şi pe voi unele lucruri, pentru că până la urmă nu le ştiţi chiar pe toate”

Hruşciov a răspuns că sovieticii erau mai avansaţi în majoritatea domeniilor, adăugând că, americanii oricum vor folosi banda video cu înregistrarea numai în scopuri propagandistice:

„Ce vorbesc eu acum e tradus numai pentru urechile tale, americanii nu vor auzi niciodată vorbele mele”.

Atmosfera nu tocmai caldă de pe vremea Războiul Rece a oprit multe companii americane să se prezinte la expoziţia de la Moscova. Una din cele mai vestite firme americane care au refuzat oferta a fost Coca Cola.

David Kendal, şeful de-atunci de la Pepsi Cola, firma americană concurentă a văzut în asta o ocazie ce nu putea fi ratată.

Dar majoritatea colegilor săi de la Pepsi Cola au spus că deplasarea la Moscova e o imensă pierdere de bani, drept pentru care Kendal l-a rugat pe Nixon să fac în aşa fel încît să-i poată da lui Hruşciov să aibă un pahar cu pepsi. Ceea ce s-a şi întîmplat.

Doar că Hruşciov a primit nu unul, ci două pahare, unul cu pepsi fabricat în America şi altul cu pepsi fabricat la Moscova, despre care liderul sovietic a spus că e mai bun decît sortimentul american:

„Şi început să împartă pepsi fabricat la Moscova tuturor celor  prezenţi spunându-le „gustaţi un pepsi bun”.

 

 

 

 

Cum a contribuit compania Pepsi la dezarmarea URSS. Poveşti „marinăreşti“ mai puţin cunoscute

 

 

Foto: Nikita Hruşciov, bând pepsi sub privirile preşedintelui american Richard Nixon.

 

 

 

Reclama la modă atunci era „Fii Sociabil, Bea Un Pepsi”, aşa că după asta întreaga lume a fost împânzită cu poze ale lui Hruşciov împărţind pepsi, iar textul era: „Hruşciov Învaţă Să Fie Sociabil”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De fapt, America a fost mereu percepută de rușii obișnuiți ca un prieten și ca un paradis  pe Pământ.

În prima jumătate a secolului XX, oamenii sovietici se așteptau ca Statele Unite să le elibereze de regimul tiranic. Însă „Cortina de fier” și atotputernicul KGB a pus capăt acestor așteptări.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu toate acestea, în 1959, pentru o scurtă clipă,  oamenii sovietici au văzut o părticică din SUA la o expoziție deschisă la Sokolniki, într-o vreme în care KGB-ul prezent peste tot spunea rușilor obișnuiți că Statele Unite sunt un  dușman neîmpăcat, fără să se jeneze că  această teorie era cusută cu ață albă.

Statele Unite nu s-au războit niciodată cu Rusia și mai mult, industrializarea stalinistă s-a făcut cu bani americani și prin eforturile specialiștilor lor.

Mai mult, în timpul  celor două războaie mondiale americanii au luptat de partea rușilor și au salvat Rusia prin furnizarea de arme și alimente.

În cele din urmă, în ultimii 120 de ani , Statele Unite  au oferit adăpost pentru cel puțin 3-4 milioane de emigranți din Rusia.

SUA au fost întotdeauna prezente în mentalul muncitori sovietici ca o țară a șanselor egale și a dreptății, ca un arbitru mondial înțelept și onest.

America a fost întotdeauna asociată cu așteptările rușilor pentru o viață mai bună și cu speranța că într-o bună zi va veni să-i elibereze de regimul inuman autohton.

O dovadă a  acestei stări de fapt o oferă și numeroasele declarații ale unor oameni sovietici obișnuiți în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, prezentate într-o carte a lui A.V. Golubev, „Dacă lumea cade peste republica noastră” (publicarea Institutului de Istorie Rusă al Academiei Ruse de Științe).

Este interesant faptul că în anii 1920 și 1930, așteptările oamenilor obișnuiți erau legate în principal de Anglia.

Iată spusele lor tipice:  „În mai 1927, unul dintre țăranii districtului Amur era  sigur că Anglia le-a cerut comuniștilor să se predea fără luptă, astfel că în Rusia va fi numit președintele pe care îl va dori Anglia sau țăranii Rusiei.”

„De îndată ce Anglia va declara război URSS, i nu vom lăsa un singur comunist viu la Moscova”, scria una din scrisorile trimise Ziarului Țărănesc în 1927.

 

 

 

 





 

 

 

 

 

Odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, situația a început să se schimbe – America era percepută deja ca un potențial eliberator al poporului rus. Cu toate acestea, în rândul intelighenției sovietice, Anglia a continuat un timp  să se bucure de simpatie. De exemplu, academicianul V.I. Vernadsky,  nota în jurnalul său pe 16 iulie 1941 : „Spre satisfacția generală, ne-am distanțat de Germania și ne-am aliat cu Anglia ”.

În august 1941, la primul miting panslavist, scriitorul A.N. Tolstoi a vorbit despre Marea Britanie „puternică și iubitoare de libertate”.

Rolul SUA ca principal aliat al URSS începea însă  să prevaleze. Istoricul, cercetătorul V. F. Zima scria: „În anii războiului, locuitorii din țara sovietelor au crezut într-o prietenie reală cu poporul american. Ostașii și muncitorii   le-au oferit o binemeritată preferință față de alți aliați.

Americanii și-au îndeplinit obligațiile de a ajuta Armata Roșie, au luptat cu succes în Oceanul Pacific și Africa de Nord, au eliberat Italia de naziști și au obținut o victorie importantă asupra trupelor germane din Ardeni „.

Același istoric, rezumând miile de declarații ale oamenilor sovietici înregistrate de serviciile speciale ale lui Stalin, rezuma:

„Aspirațiile muncitorilor, ale țăranilor și ale intelighenției erau legate de abolirea stăpânirii bolșevice și la dobândirea libertăților elementare și a drepturilor omului. Orășenii aveau nevoie de un salariu garantat, care să ofere un nivel de viață bun familiei, 8 ore de muncă și concediu anual. Sătenii au avut de suferit și au suferit de pe urma sistemului  fermelor colective care le-a fost impus. Intelighenția sovietică  cerea să fie eliminată bariera culturală care separa URSS-ul de Occident. „

 

 

 

 

 





 

 

 

 

 

 

Declarațiile cetățenilor de rând erau și mai categorice. Un artist muzician spunea: „În URSS, forma guvernării va fi schimbată sub presiunea Americii spre crearea unei republici democratice pe modelul lor. Pentru aceasta, vor fi folosite  URSS trupe aduse din America în URSS. ”

 

Academicianul V.I. Vernadsky scria în 1942:

 

„1944 va fi un an de schimbări enorme. O alianță cu democrațiile ne va consolida libertatea de gândire, libertatea de credință, libertatea de urmărire științifică. Regimul polițienesc  va fi slăbti și poate în cele din urmă va intra în istorie. După ruină – reconstrucție. ”

Un metalurgist de la una dintre uzinele dinLeningrad a scris în 1944: „Priviți sistemul nostru sălbatic și comparați-l cu cel american. Trebuie spus că oamenii trăiesc acolo ca proprii lor stăpâni, și nimeni nu-i batjocorește, iar persoana lor este inviolabilă”.

Deja în 1943, în materialele NKVD și NKGB, au apărut informări potrivit cărora:

„Zvonurile circulă intens că în curând va fi introdusă libertatea diferitelor partide politice, precum și libertatea comerțului privat, că va fi ales un nou țar, că America va guverna lumea după război”, se arată într-un material NKGB despre sentimentul politic din Sverdlovsk. 

În Bashkiria și Udmurtia, cele mai populare întrebări ale țăranilor în timpul unot întâlniri publice și prelegeri au fost:

„Este adevărat că America cere să dizolvăm fermele colective și să restaurăm biserica ?”.

 

 

 

 





 

 

 

 

 

Desigur, toate aceste așteptări ale oamenilor obișnuiți au fost înșelate după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar regimul polițienesc  și anti-americanismul prezent în rândurile potentaților de rang superior au rămas  înrădăcinate în URSS, iar mai târziu în Rusia, timp de aproape încă 70 de ani.

Adorarea Americii în acei ani a fost de „la distanță”. Doar câteva milioane de oameni sovietici au putut discuta atunci cu cetățeni americani – când au intrat  în contact cu armata Statelor Unite din Europa Centrală .

Prima dată  in URSS lumea a putut veni în contact cu  adevărata America abia în 1959 – la expoziția americană din Sokolniki.

În prima zi a deschiderii sale pe 25 iulie, 75 de mii de persoane au vizitat expoziția, iar în doar 6 săptămâni – aproape 3 milioane de sovietici s-au perindat prin fața standurilor cu exponate americane. Este foarte probabil  că nu au mai existat evenimente din istoria Rusiei și URSS care să fi adunat atât de mulți oameni.
    Punctul de atracție  al expoziției care a costat 3,5 milioane de dolari, a fost un pavilion rotund în plan, acoperit cu o cupolă din spalier auriu conceput de celebrul  arhitect și inginer american Richard Buckminster Fuller.  

 

 

 

 





 

 

La expoziție, oamenii sovietici au văzut mașini americane, Pepsi-Cola, haine, electrocasnice, computere. Atunci, pentru prima dată în URSS, exponate de artă avangardistă  au fost aduse  legal – picturi ale artistului  american Pollack.

 

Americanii participanți la expoziție își amintesc că au fost inundați de întrebări din partea sovieticilor: „Cât de mare e salariul tatălui tău?” , „Ce filme vizionezi?” etc.

Interesul rușilor pentru Statele Unite a fost enorm și autentic.

 Câteva sute de mii de reviste, broșuri și cărți despre America au fost răspândite în public în  primele zile ale expoziției.

Materialul tipărit a trebuit să fie bătut în cuie pe perete, însă până seara, sovieticii au smuls și aceste copii.

În timpul expunerii, au fost distribuite vizitatorilor  aproximativ 20 de mii de prăjituri. 
 

 

 

 
























 

31/05/2020 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stalin reloaded? Ce spun rezultatele unui sondaj recent despre re-stalinizarea în Rusia post-sovietică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Stalin reloaded?

 

 

La șaizeci și doi de ani de la moartea sa, Iosif Stalin încă mai modelează istoria rușilor.  

Stalin tot se mai vinde !

Într-un sondaj al Centrului Levada, de la Moscova, cu privire la cele cele mai marcante zece personalități „din toate timpurile și toate națiunile”, 38% din 1600 de respondenți ruși l-au inclus pe Stalin în listele lor. Putin și Pușkin au fost menționați fiecare cu 34 la sută, urmați îndeaproape de Lenin.

Primul nume ne-rus de pe listă a fost împăratul francez Napoleon Bonaparte, menționat de 9% dintre intervievați.

Deși Centrul Levada publică frecvent sondaje legate de tot felul de subiecte sociologice, rezultatele acestui sondaj s-a bucurat de o acoperire largă în mass-media – și nu numai în Rusia, dar în străinătate, pentru că pare să ofere o dovadă suplimentară că Stalin a fost reabilitat în ocietatea rusă post sovietică.

Este într-adevăr evident faptul că rolul lui Stalin a fost cel puțin reevaluat în Rusia în timpul mandatelor prezidențiale ale lui Vladimir Putin.

Uitați-vă la  discuțiile dintre președintele rus și regizorul american de film Oliver Stone difuzate recent. Pe parcursul acestor interviuri, președintele rus a recunoscut că Stalin a fost o figură istorică dificilă, dar a avertizat împotriva „demonizării sale excesive” pe care o consideră una dintre modalitățile de a „ataca Uniunea Sovietică și Rusia”.

Ambivalență caracteristică

 Narațiunea victorioasă reprezintă un important liant și o forță puternică a unității naționale. Cu alte cuvinte, în timp ce societatea rusă este profund împărțită în multe privințe, contribuția Armatei Roșii la eliberarea Europei de fascism este un lucru cu care majoritatea oamenilor din Rusia pot fi de acord.

Stalin a devenit tot mai prezent în viața publică rusă. În ultimii ani o serie de monumente, muzee, străzi și chiar stații de metrou au primit numele dictatorului în diferite regiuni ale Federației Ruse; cel mai recent caz a fost o placă la Universitatea Juridică din Moscova pentru a comemora un discurs susținut de Stalin în 1924.

Moștenirea stalinismului rămâne adânc înrădăcinată în amintirile familiei și arhivele private, aproape fiecare familie rusă fiind afectată de teroare stalinistă într-un fel sau altul.

În fiecare an, pe 29 octombrie, ziua națională de comemore a victimele represiunii politice, mii de cetățeni se adună  în fața la Lubianka, fostul sediu KGB și închisoare , acum sediu al spionilor FSB, alăturându-se  MEMORIALULUI pentru citirea publică a 30.000 de nume de muscoviți care au devenit victime ale „Marii epurări” staliniste din  1937-38. Este doar un exemplu care demonstrează cât de mare este încă  în  societatea rusă necesitatea de a comemora victimele stalinismului.

Guvernul rus este foarte conștient de această nevoie și încearcă să-i răspundă cu propria sa abordare particulară – și ambivalentă – a lui Stalin. 

În timp ce Stalin, pe de o parte, este celebrat ca lider politic și militar victorios  în timpul celui de-al doilea război mondial, guvernul a inițiat și susține proiecte precum Muzeul GULAG din Moscova și un monument pentru victimele represiunii politice ridicate în Capitală la sfârșitul anului 2017.

Memorialul a fost decis de o comisie guvernamentală pentru pregătirea monumentului, chiar dacă Ministerul Justiției rus din octombrie 2016 a inclus organizația în lista sa așa-numiților „agenți străini” in cadrul noii legislații represive a ONG-urilor rusești.

 

Ambivalența este cuvântul cheie. 

 

Ce înseamnă toate acestea pentru dezbaterea despre potențialul de re-stalinizare” a Rusiei?  În primul rând, cu cât narațiunea istorică oficială accentuează rolul „pozitiv” al lui Stalin, acest lucru va adânci diferența dintre memoria „oficială” și cea „privată” adâncind astfel, neîncrederea în politicieni.

 

Pericolele rămase

 

Este posibil să apară o nouă eră a „șoptitorilor” – pentru a împrumuta un termen din studiul istoricului britanic Orlando Figes despre viața privată sub stalinism.În al doilea rând, atâta timp cât istoria oficială nu vorbește despre făptașii sau susținătorii stalinismului, niciun proces de reconciliere istorică nu se poate întâmpla în cadrul societății rusești. 

Când Memorial a publicat în decembrie 2016 o listă de 41.000 de angajați care lucrau pentru predecesorul KGB/ NKVD din 1935-39, a produs o dezbatere aprigă în politică și mass-media, inclusiv cererea de aplicare a unor măsuri legale.

Aceasta arată cât de controversată este problema la aproape șapte decenii de la moartea lui Stalin și la mai bine de 25 de ani de la sfârșitul Uniunii Sovietice.

În cele din urmă, cu cât abordarea ambivalentă a stalinismului și a lui Stalin rămâne parte a politicii rusești de interpretare a istoriei, cu atât este puțin probabil ca societatea rusă să continue mai departe să facă pași importanți și necesari pe calea modernizării interne, atâta timp cât poate părea mai ușor să-l prezinți pe Stalin ca un erou și un lider al bătăliilor victorioase împotriva „altora” și a „dușmanilor externi”.

Biserica ortodoxă rusă are la rândul ei o atitudine cel puțin bizară în legătură cu Stalin și stalinismul care a măcinat poporul rus, dar și ortodoxia rusă cu câteva decenii în urmă.

A stârnit uimire știrea că la locul uneia dintre cele mai mari ciocniri de tancuri din istorie, în timpul Bătăliei de la Kursk din iulie-august 1943, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, s-a ținut o ceremonie dedicata celor căzuți în lupte, în timpul căreia s-a expus și o icoană intitulată “Sfânta Maica Suverană”, în care Stalin apare în Piața Roșie, alături de mareșalii săi, sub privirea Maicii Domnului.

 

 

 

 

 

stalin-icon-1

 

 

 

 

 

Pictura a fost purtată de-a lungul câmpului de bătălie, prin biserici și pe la monumente, iar Athonogenes,  un preot călugar, s-a rugat pentru eroii cazuți, scrie  Cuvântul Ortodox.

Nu este prima oara când, în Rusia post-sovietică, figuri religioase izolate sau credincioși din Rusia au folosit picturi cu imaginea lui Stalin alături de cele creștin-ortodoxe.

Imagini pentru sf stalin photos photos

Un jurnalist de la ziarul “Moskovski Komsomoleţ” a găsit într-o biserică de lângă Kremlin o icoană care-l înfăţişează pe Iosif Vissarionovici Giugaşvili.

Chipul lui Stalin – unul din cei mai sângeroşi conducători din istoria lumii – stă încă liniştit în icoane.

Chiar şi în centrul Moscovei, la o aruncătură de băţ de Kremlin.

Un alt scandal a izbucnit in St. Petersburg in 2008, în jurul picturii intitulata “Sf. Matrona si Stalin”, în care liderul sovietic apărea alaturi de Sfânta Matrona.

Prezența “icoanei” într-o biserica locală a dus la demiterea preotului, în ciuda protestelor acestuia.

După cum a scris “Moskovski Komsomoleţ”, tentativele de a-l număra pe Stalin printre sfinţi nu au fost încă abandonate.

În 1987, părintele Evstafi a fost hirotonit de viitorul Patriarh Alexei al II-lea al Rusiei.

În 2008, sfântul părinte  Evstafi din Sankt Petersburg a expus în parohia lui o icoană cu Stalin, în care Sfânta Matronă îl binecuvinta pe satrap. 

 Scandalul nu se mai cunoaşte, iar preotul “ruşinat” a fost uitat.

Ziariștii s-au dus să vadă cum mai trăieşte şi ce mai face părintele Evstafi. Părintele nu s-a dezis de stalinism.

Acum a fost numit preot la biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Cetatea Oreşek, de la Schlusselburg.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Părintele Evstafii Jakov este o figură, un amestec de păgânism şi stranie devoţiune laicizată.

El a povestit că i-a trecut prin cap ideea să facă o icoană cu Stalin, imediat ce a văzut imaginea de la Biserica Sfântul Nicolae din Moscova.

Mai târziu, l-a rugat pe pictorul Ilia Pivnik să-i picteze o copie mărită. Bani a găsit la sponsori. Copia l-a costat 35.000 de ruble.

 

 

 

 

 

 

             

 

       Foto: O “turmă de credincioși”ruși închinători la icoana ”sfântului Stalin”     http://shiitman.net/?p=2324

 

 

 

 

 

Foto: Un “credincios”

 

 

 

Colac peste pupăză, iată că Patriarhia rusă a editat în 2014 un calendar  biografic dedicat ateului criminal STALIN.

 

 

 

 

 

 

 

Centrul editorial al patriarhiei ruse a tipărit un calendar biografic pentru 2014 dedicat lui  „Stalin”, anunța site-ul rus echo.msk.ru.

 

 

 



1102376

 

 

 

 

Surse:

 

https://berlinpolicyjournal.com/stalin

echo.msk.ru

http://shiitman.net/?p=2324

 Arena md.

TheOrthodoxChurchInfo: Russian Orthodox Church Outraged by Appearance of ‘Stalin Icon 

26/05/2020 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Una din cele mai grave şi odioase crime pe care le-a săvârşit Rusia ţaristă după 1812 – colonizarea forţată cu populaţii străine

 

 

 

                               

 

 

 

Una din cele mai grave şi odioase crime pe care le-a săvârşit Rusia ţaristă în Basarabia după 1812 a fost colonizarea forţată a acestei regiuni cu populaţie eterogenă, străină intereselor naţionale a românilor basarabeni, scrie  dr. hab. în istorie, prof. univ. Anton Moraru, în articolul Colonizarea forţată a Basarabiei după 1812 publicat în ziarul CUVÂNTUL md.

Noi numim şi comparăm colonizarea cu fenomenul „tsunami”, care distruge totul în calea lor. Unii istorici scriu că chipurile „schimbarea componenţei etnice a populaţiei Basarabiei a adus la „dezvoltarea demografică a ţinutului”.

Se intensifică simţitor procesul de urbanizare”. „Din 1819 până la 1856 populaţia urbană a crescut de la 43 mii până la 196 mii de oameni, circa de 4,6 ori” (Istoria Republicii Moldova…, Chişinău, 1997, p. 100).

Însă în realitate, Rusia ţaristă ducea o politică meschină, sângeroasă de colonizare şi schimbare a componenţei etnice a populaţiei, lichidarea populaţiei româneşti din această regiune.

După 1812, Basarabia a fost transformată într-o simplă gubernie rusească. Elita politică a Rusiei ţariste (Alexandru I, Mihail Kutuzov, Ivan Garting, Alexandru Bahmetiev, Filip Vighel, Mihail Voronţov, Ivan Inzov, Ivan Lipromdi, Pavel Ciceagov, A. Kornilevici, S. Tucikov şi mulţi alţii) s-a ocupat cu colonizarea Basarabiei. În multe documente scrise şi trimise la Petersburg se afirma precum că Basarabia este o regiune „pustie”, ceea ce nu corespundea realităţii.

La 22 ianuarie 1814, Alexandru I a permis strămutarea de colonişti nemţi în Basarabia, dându-le aceleaşi drepturi, acordate bulgarilor şi sârbilor care s-au aşezat în această oblaste românească mai înainte.

În 1814 coloniştii nemţi întemeiază în sudul Basarabiei prima lor colonie, Tarutino, iar din 1815 sunt formate coloniile nemţeşti Krasnoe, Culmea, Maloiaroslaveţ, mai apoi, din 1816, s-au format localităţile nemţeşti Brien, Arciz, Borodino, Leipzig, Kleistitz, Verschanpenaus şi Berezino, iar coloniştii bulgari întemeiază satul Valea Perjei. Colonia Katzbach a fost întemeiată în 1821, iar colonia Sarata în 1812.

În acest an, prin decretul lui Alexandru I coloniştii nemţi şi bulgari sunt scutiţi de plata taxei către stat pe lemnul adus din Herson pentru a-l utiliza la construirea caselor de locuit şi a clădirilor publice.

Mai târziu au fost formate coloniile nemţeşti Maloiaroslaveţ II şi Verschanpenaus (1823), Gnadental (1830), Friedenstal (1833) etc. La 23 februarie 1832, Nicolae I a aprobat denumirile coloniilor bulgare şi găgăuzeşti: Ferapontovka, Tvardiţa, Chiuriutnea, Tabac (Bolgrad), Vaisal, Derment-Dere, Iserli, Devlet-Agaci, Pandacli, Glavans, Galiţî, Selioglu, Traianul Vechi, Ciumlechioi, Ghiulmen, Cuporom, Burgugi, Deljelere, Iscopolos, Beimagala, Dragodan, Trapoclu, Camcic, Culevcea etc.

Mai apoi, la 29 decembrie 1819, Alexandru I a emis un decret privind stabilirea în Basarabia a bulgarilor şi altor colonişti.

Toţi aceşti venetici, sosiţi în Basarabia aveau „toate drepturile şi privilegiile acordate străinilor declaraţi colonişti, aşezaţi în guberniile Novorosiei şi în Basarabia”.

Aceşti colonişti au fost scutiţi pe un termen de trei ani de impozitele de stat şi prestaţiile în folosul statului. Mai mult. Toţi coloniştii care au venit în Basarabia în timpul războiului de cotropire din 1806–1812 au beneficiat „de aceeaşi scutire pe un termen de şapte ani” (Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente, 1812–1940. Chişinău, 1998, p. 101).

Tot pământul din sudul Basarabiei a fost împărţit într-un mod arbitrar în patru districte.

1. Districtul Prut cu 14 localităţi; 2. Districtul Cahul cu 12 sate; 3. Districtul Ismail cu 13 localităţi şi 4. Districtul Bugeac avea 19 sate.

Din toate aceste 58 de localităţi, 26 erau sate româneşti, iar 32 erau sate bulgăreşti, ruseşti, ucrainene, găgăuzeşti. Din această perioadă s-a pus baza răpirii sudului Basarabiei şi alipirea lui la Novorosia, iar mai apoi la Ucraina sovietică în 1940. Colonizarea Basarabiei a adus la schimbarea denumirii satelor.

Comuna Tabac a fost în 1819 botezată în Bolgrad, iar satul Bairamcea ruşii l-au numit Nicolaevka-Novorossiiskai, pentru că aici veniseră hoardele de cazaci din Novorosia.

Cea mai mare primejdie pentru românii basarabeni a fost colonizarea Basarabiei cu populaţie rusească şi ucraineană.

Ţarismul a decis ca prin colonizarea acestei provincii cu populaţie slavă s-o transforme mai apoi în „pământ rusesc”.

În iulie 1812, Pavel Ciceagov l-a obligat pe noul numit guvernator al Basarabiei Scarlat Sturdza, să aibă grijă de colonizarea acestei regiuni cu populaţie străină, să atragă „atenţia popoarelor vecine asupra acestei provincii” şi să supună sub controlul Rusiei „sufletul acestor popoare” (Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente, 1812–1940. Chişinău, 1998, p. 66–67, 112).

În 1825 Mihail Voronţov a format o Comisie specială de stat care se ocupa cu ocârmuirea coloniştilor („Oficiul coloniştilor din Basarabia”).

În 1833 acest Oficiu a fost desfiinţat, iar pentru administrarea tuturor coloniilor din sudul Rusiei a fost menţinut Comitetul tutelar al coloniştilor străini din Rusia, sub preşedinţia lui Ivan Inzov, având reşedinţa la Odesa.

Prima categorie de ţărani ruşi care au venit în Basarabia au fost aşa-numiţii ţărani „fugari”. În secolele XVIII–XIX în Basarabia au năvălit ca lăcustele foarte mulţi ţărani ruşi şi ucraineni. În Rusia ţaristă se răspândeau diferite „zvonuri”, „ştiri false” („sluhi”) precum că Basarabia „are un pământ de aur”, „este un pământ de rai”, „de paradis” (C.V. Cistov, Russkie narodnâe soţialino-utopiceskie leghendî, M., 1967).

De aceea aceşti ţărani şerbi nu mai vroiau să lucreze gratis, degeaba la boierii ruşi. Ei lăsau casele lor, moşiile boierilor şi se refugiau în Basarabia.

Numai în 1810–1811 au venit în Bugeac peste 15 mii de ţărani fugari ruşi şi ucraineni (Anţupov I.A. Russkoe naselenie Bessarabii i levoberejnogo Podnestrovia v konţe XVIII–XIX v., Chişinău, 1996, p. 14).

Dacă în 1812 în 12 sate ruseşti din Bugeac locuiau 312 familii, apoi în 1822 deja locuiau peste 1248 familii ruseşti. (ANRM, f. 1, inv. 1, d. 3998, f. 18–23; f. 5, inv. 3, d. 747, f. 182–186).

A doua categorie de ţărani ruşi care au colonizat Basarabia erau „rascolnicii”, reprezentanţii credinţei de rit vechi ortodox. Ei nu au acceptat reforma bisericească a patriarhului Nikon din 1655–1656 şi s-au refugiat în mai multe regiuni ale ţărilor vecine, inclusiv în Basarabia.

Trăiau izolat de moldoveni, se ocupau cu agricultura, vităritul şi manufactura de casă, nu au studiat limba română, aplicau obiceiurile ritului vechi ortodox. În 1868 în Basarabia locuiau 9800 de rascolnici.

După datele publicate de I.A. Anţupov în 1861–1865 în judeţul Orhei trăiau 865 de rascolnici, inclusiv 250 în comuna Teleneşti. De asemenea mai activau în satele Ivancea şi Izbeşti. Din 1656 şi până în 1903, în zona de nord a Basarabiei s-au refugiat circa 10 mii de rascolnici.

A treia categorie de ţărani ruşi care au venit în Basarabia au fost ţăranii colonişti aduşi de către administraţia ţaristă. La 21 septembrie 1826 a fost confirmată decizia cu privire la strămutarea în Basarabia a 20000 de ţărani din guberniile Cernigov, Poltava, Oriol, Kursk, Kaluga, Tula şi Reazan.

Această decizie ne vorbeşte despre faptul că ţarismul a decis să mărească numărul coloniştilor ruşi ca un mecanism eficient de consolidare a regimului de ocupaţie rusesc.

O mare parte de ţărani ruşi şi ucraineni se angajau ca muncitori agricoli, alţii lucrau la întreprinderile industriei alimentare, în construcţie, la calea ferată etc. Ei foloseau orice formă de lucru pentru a rămâne în Basarabia.

Colonizarea era calea mai fină de subjugare totală a românilor basarabeni. Pentru a se camufla adevăratul scop al colonizării, ea era prezentată ca o necesitate de a valorifica aceste pământuri, chipurile, slab populate.

În realitate densitatea populaţiei Basarabiei de 1,2 oameni la km2 era mai mare decât în guberniile ruseşti, precum Vologda, Arhanghelsk, Kubani, Stavropol etc. (Basarabia şi basarabenii, p. 164).

Pe de altă parte, ţarismul a împărţit mai mult pământ la colonişti decât aveau ţăranii români din Basarabia. Conducerea imperială nu se putea baza numai pe elementele nobilimii autohtone. Ţarismul a atras de partea sa acele elemente ruse, care erau străine tradiţiilor şi intereselor populaţiei româneşti din Basarabia.

El le-a atribuit sub formă de cadou pământul românilor basarabeni. În 1812–1835 ţarul a dăruit contelui Karl Neselrode, generalului Ivan Sabaneev, principelui Volkovski câte 10000 de desetine de pământ în Basarabia; generalul Mihail Roler a primit 3000 desetine, consilierul de stat Constantin Catacazi, moştenitorii generalului Cornilovici, Dumitru Moruzi au primit câte 6000 desetine, colonelul Canarin – 25000, generalul Alexandru Benkendorf – 28000, colonelul Afanasiev – 7000 desetine de pământ arabil (Basarabia şi basarabenii, p. 166–168). În această perioadă ţarismul a donat boierilor ruşi şi celor rusificaţi 300560 de desetine de pământ.

Acest pământ aparţinea ţăranilor basarabeni. Dar acest teritoriu a fost colonizat de boierimea rusească.

Către 1843–1844, în Basarabia locuiau 48963 de evrei, 15410 ruşi, 64686 bulgari şi găgăuzi, 119248 ucraineni, 15477 germani, 2356 armeni, 2824 greci şi 2612 – alte etnii (ANRM, f. 2, inv. 1, d. 4126, f. 10–22).

În rezultatul colonizării forţate a Basarabiei, deportării populaţiei autohtone în această regiune în 1897 locuiau: 47,5% de români moldoveni, 19,62% ucraineni, 11,79% evrei, 8,05% ruşi, 5,33% bulgari, 3,11% nemţi, 2,88% turci (găgăuzi), alte etnii – 1,1% (D. Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente, 1812–1940. Chişinău, 1998, p. 126).

Colonizarea ţaristă a influenţat asupra componenţei populaţiei din judeţul Orhei. Către 1901 în acest judeţ locuiau 191766 români moldoveni, 17539 ruşi, 26005 evrei, 296 armeni, 493 polonezi şi 189 găgăuzi.

În concluzie vom menţiona că sistemul colonial ţarist a format o bază socială eterogenă, care a apărat regimul de ocupaţie rusesc în Basarabia în 1812–1917.

Autocraţia ţaristă a creat în Basarabia mai multe probleme naţionale, care până astăzi nu sunt rezolvate.

Problema ruşilor, ucrainenilor, bulgarilor şi găgăuzilor îşi trage rădăcinile din perioada războiului de ocupaţie ruso-turc din 1806–1812, care s-a desfăşurat pe pământul românesc fără nici un drept legal.

Încercarea de a rezolva aceste probleme trebuie să înceapă cu studierea istoriei apariţiei acestor etnii pe teritoriul suveran al Ţării Moldovei şi mai apoi al Basarabiei.

Datele statistice, documentele istorice ne arată că sudul şi parţial nordul Basarabiei, Transnistria şi oraşele Ismail, Akkerman, Tighina, Orhei, Bălţi, Soroca, Hotin şi Chişinău au devenit în timp de 200 de ani de dominaţie rusească centrele principale de colonizare, rusificare, denaţionalizare şi distrugere a populaţiei româneşti din această regiune.

Colonizarea a concentrat puterea ţaristă şi sovietică în aceste centre basarabene, a format anumite focare de promovare a politicii expansioniste a Federaţiei Ruse, de distrugere a limbii, istoriei românilor, vieţii spirituale, naţionale româneşti, de implementare a tuturor atrocităţilor celui mai antiuman regim ruso-sovietic de ocupaţie.

Regimul colonial ţarist şi sovietic timp de 200 de ani totuşi nu a fost în stare să stopeze, să blocheze năzuinţa şi aspiraţiile românilor basarabeni spre o prosperare naţională şi socială, spre unirea liberă, de bunăvoie cu ţara noastră – România.

 

 

 

 

17/05/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: