CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Vladimir Putin – o ascensiune absolut uluitoare

Incursiune în regimul lui Putin

 

După prăbușirea regimului bolșevic, o Rusie revenită la sistemul proprietății individuale și a unor libertăți relativ mai largi ar putea să devie un punct de atracție mai primejdios decât a fost un stat cu regim sovietic-comunist” (Iuliu Maniu, iulie 1941, într-o scrisoare adresată lui Ion Antonescu)

 

Atunci când Boris Elțîn l-a desemnat președinte interimar, la sfârșitul anului 1999, pentru Vladimir Putin a fost încoronarea unei ascensiuni absolut uluitoare, care începuse cu doar patru ani mai devreme, la Moscova, în calitate de consultant prezidențial.

În 1997 fusese numit adjunct al șefului administrației prezidențiale și a intrat în atenția lumii în 1998, când, ca șef al Serviciului Federal de Securitate, le-a ordonat trupelor rusești să intre în Cecenia. *În timpul lui Elțîn s-au format și au crescut în Rusia cartelurile crimei organizate.

Acum, sub Putin, ele hotărăsc ce se întâmplă în stat. Când președintele spune că orice redistribuire a proprietății este imposibilă și că totul ar trebui să rămână așa cum este, tocmai la această stare de spirit se referă – la puterea, influența și uluitoarea lor bogăție.

Putin poate fi Dumnezeu și țar în Cecenia, pedepsind și iertând, dar îi este frică să se atingă de acești mafioți. Banii care sunt puși în joc aici întrec cu mult orice vis, iar prețul unei vieți sau al onoarei unui om este derizoriu atunci când profiturile se măsoară în milioane.

Odată cu instalarea grupului mafiot al lui Pașka Fedulev, Uralii au încetat să mai trăiască “după reguli”, pentru a folosi jargonul infractorilor, care a găsit în Rusia un sol atât de fertil încât este folosit chiar de președinte în discursurile lui.

Pe străzile din Ekaterinburg, i-am întrebat pe oameni pe cine respectă: pe guvernatorul Rossel? Pe Cernețki, primarul orașului? Răspunsul lor a fost: “pe cei din [cartelul mafiot] Uralmaș”. I-am întrebat cum pot respecta niște bandiți.

Răspunsul a fost foarte simplu: “Ei trăiesc după legile hoților, dar cel puțin au legi. Noii bandiți nu le respectă nici măcar pe astea”. *** * *Într-un interviu la Radio Europa Liberă, din 2006, Mihail Gorbaciov a declarat că Putin i-ar fi spus că “influența grupărilor mafiote și a altor elemente de acest fel este atât de puternică, încât alegerile devin simple tranzacții de vânzare-cumpărare”.

Ceea ce era rău, arată Gorbaciov că i-ar fi spus Putin, “pentru că nu poți avea democrație și să te lupți cu crima și corupția dacă elementele criminale au putința să se infiltreze într-un asemenea mod în rândurile aparatului de guvernare”.

Să fie Putin un om care s-ar lăsa atras spre democrație, dacă s-ar elimina în mare parte crima și corupția, sau să nu fie decât un orator care se pricepe să-și argumenteze autoritarismul? Gorbaciov pare convins de prima variantă.

Cu siguranță, o parte semnificativă a economiei rusești de sub Putin continuă să se descătușeze din lanțurile planificării centralizate sovietice, semn că apare o anume acceptare a unor libertăți mai mari.

O excepție care-ți sare imediat în ochi este monopolul asupra gazelor naturale din Rusia: compania Gazprom, creată în anul 1992.

Politicile sale de preț și felul în care își repartizează oferta aduc aminte de opacitatea și ineficiența planificării centralizate sovietice. Uriașa sa infrastructură de conducte, drept urmare, nu este întreținută în totalitate și se învechește.

Rusia de la început de secol XXI s-a văzut trimisă în rolul unui jucător mult mai puțin important pe scena lumii. Ucraina, Georgia și alte foste republici sovietice ieșiseră de pe orbita ei. Pentru a ataca această chestiune, Putin a apelat în mod strategic la o armă care, în multe privințe, este mai puternică decât Armata Roșie: o prezență masivă pe piețele de energie ale lumii.Puterea militară a URSS a fost ținută la respect prin potențialul contraatac al Statelor Unite. Dar Rusia nu se consideră amenințată cu represalii majore în caz că decide să-și folosească gazul natural drept armă economică sau politică.

Deoarece Rusia este un furnizor esențial de gaz pentru Occidentul european și pentru așa-numitele “străinătăți apropiate”, ca Ucraina, puterea ei de piață rămâne aproape necontestată.În plus, Rusia a devenit un jucător de primă mână și pe piața mondială a țițeiului, chiar dacă acolo puterea ei de influență rămâne mai modestă decât pe piața gazului natural, fiindcă petrolul nu poate fi monopolizat cu tot atâta ușurință.

Pe Putin l-a intrigat reacția Occidentului față de felul cum a gestionat el negocierea privind cererea Gazpromului de a impune prețuri mai mari pentru gazul natural livrat Ucrainei – el a fost denunțat din toate părțile pentru brutalitatea lui în pur stil sovietic, atunci când intervenția sa a dus la o scurtă întrerupere a livrărilor.

Bine, trebuie să se fi mirat el, dar capitaliștii nu este normal să impună prețul pe care-l suportă piața și să nu ezite să exploateze avantajul economic în scop de profit?! Nu la fel ar fi procedat și un Vanderbilt sau un Carnegie al Americii de secol XIX?Niște capitaliști veritabili, care își protejează profitabilitatea pe termen lung, ar fi căutat să ajungă la o ajustare gradată, în numele bunelor relații cu clientul și al maximei profitabilități pe termen lung.

Deși s-ar părea că, de la întreruperea furnizării de gaz, Ucraina a devenit mai cooperantă cu politicile de străinătate apropiată ale Rusiei, incidentul i-a determinat pe clienții din Europa Occidentală să caute alternative la gazul rusesc, în special gaz natural lichefiat și alte surse cu transport prin gazoducte.

Ceea ce nu va servi deloc intereselor pe termen lung ale Rusiei.* * *Economia Rusiei se poate astăzi descrie cel mai bine ca fiind o economie de piață având în spate o respectare a legii încă imperfectă.

Un segment important al celor mai prețioase valori ale națiunii se află în mâinile statului sau ale aliaților Kremlinului. Controlul politic a fost întărit prin controlarea principalelor companii mediatice, majoritatea celorlalte fiind „încurajate” să se autocenzureze.

Scăderea bruscă și puternică a valorii rublei, după intrarea în faliment a Rusiei, în 1998, a forțat transformarea unei economii primitiv de necompetitive, clădită de-a lungul a generații întregi de planificare centralizată, într-una marginal competitivă.

Cu un randament orar atât de scăzut pe tot întinsul vastelor teritorii ale Rusiei, disponibilizarea neîntreruptă în cadrul fabricilor flagrant supradimensionate în ceea ce privește personalul a adus multe sectoare de activitate la marginea competitivității internaționale.

Cererea substanțial acumulată a Rusiei pentru bunuri de consum, combinată cu posibilitățile de investiții străine consistente, ar fi impulsionat cu siguranță producția bunurilor de consum – dacă investitorii ar fi putut să conteze pe respectarea drepturilor de proprietate.

În ciuda existenței unor coduri definite, drepturile de proprietate rămân firave în Rusia.

În ultimii ani, Duma a votat acte legislative  majore pentru întărirea primatului legii. Dar una este să schimbi legea și cu totul alta să aplici noile reguli.

 

 

 

 

Imagini pentru rusia lui putin photos

 

 

 

 

Putin a folosit aplicarea selectivă a legilor noi și existente, pentru a prelua sub controlul guvernului activele energetice.

Această aplicare selectivă, mai degrabă decât vreo lipsă de noi reguli, este marea problemă.În termenii certitudinii legale, nu prea există mare diferență între o țară ale cărei legi restricționează dreptul individual de proprietate și una în care drepturile legale depline se aplică în mod selectiv, în funcție de prioritățile politice. Un drept respectat selectiv nu mai e un drept.

Astfel, o națiune ca Rusia se prea poate să-și rescrie codul juridic, dar reorânduirea codului cultural este o sarcină care va dura peste ani, dacă nu chiar peste generații.

Rusia este sortită să joace un rol în evoluția pe mai departe a capitalismului global.

Dacă acest rol se va vedea limitat la o economie ce crește lent, roasă de boala olandeză *** și de o alocare suboptimă a resurselor de capital, atât de caracteristică regimurilor autoritare, nu se va putea ști decât în următoarele două decenii.

Cu activele sale energetice și militare, Rusia va fi un actor principal pe scena mondială în deceniile care ne așteaptă. Dar este mult prea devreme să ne pronunțăm despre ce fel de actor va fi.

 

Sursa: 

 

https://franckmelen.wordpress.com/2010/11/27/incursiune-in-regimul-lui-putin 

*Alan Greenspan, “The Age of Turbulence. Adventurea in a New World”, The Penguin Press, New York, 2007 / Editura Publica, București, 2008** Anna Politkovskaia, “Putin’s Russia”, Harvill Press, 2004 / Editura Meditații, București, 2008***denumirea de “boala olandeză” (dutch disease) provine de la teama de dezindustrializare din Olanda în urma descoperirii zăcămintelor petrolifere în Marea Nordului, deoarece creșterea exporturilor de bunuri primare generează intrări valutare mari, întărind moneda și lovind competitivitatea industriei de prelucrare

19/12/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

La conferința Rusia-Ucraina-Franța Germania de la Paris, occidentul a cauționat tacit invaziile și anexiunile rusești

Formatul Normandia, de la stînga la dreapta: Volodimir Zelenski, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Vladimir Putin

Foto – De la stînga la dreapta: Volodimir Zelenski, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Vladimir Putin 

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski s-au întîlnit la Paris pentru prima dată luni, 9 decembrie a.c.,  pentru a discuta despre pace în Ucraina.

Cotidianul francez Le Figaro, citat de RFI.ro, arată că deocamndată putem vorbi mai degrabă de un „dezgheţ”, decât despre  pace.

 „În ce mă priveşte, declar cu toată sinceritatea că rezultatul acestei întîlniri este mult prea puţin semnificativ. Aş vrea să putem rezolva un număr mai mare de probleme.

În problema frontierei, divergenţele noastre cu preşedintele rus sunt totale. Dar ridic din nou această problemă, doresc ca frontiera cu Rusia să treacă total sub control ucrainean înainte de alegerile locale.”

Sunt cuvintele preşedintelui ucrainean, şi tot el a dat într-un fel verdictul final spunând că întîlnirea de la Paris a fost „un meci nul”.

Un meci care va avea însă prelungiri dat fiind că Franţa şi Germania vor continua să acţioneze în culise pentru găsirea unei soluţii la conflictul dintre Rusia şi Ucraina.

Recent, la summit-ul Alianţei Atlantice de la Londra preşedintele francez Emmanuel Macron a ţinut să facă o precizare.

Rusia, a spus el, nu este un „inamic”. „Rusia rămâne o ameninţare dar este şi partenerul nostru în privinţa multor dosare”.

Ucrainenii i-au cerut lui Zelenski, prin mesaje precum şi printr-o manifestaţie care a avut loc duminică la Kiev, să nu capituleze în faţa lui Putin.

 

 Greșeala președintelui Ucrainei, la întâlnirea cu Putin de la Paris

Președintele Ucrainei greșește dacă are impresia că întâlnirea de la Paris s-a încheiat cu o remiză.

Lucrurile merg excelent, probabil că și-a spus președintele rus Vladimir Putin la summitul de dinainte de Crăciun de la Paris. Pentru a-l măguli pe conducătorul de necontestat al Rusiei, Occidentul și Ucraina sunt gata să accepte concesii modeste și să negocieze un document menit să aducă liniștea în regiunea Donbas din Ucraina.

Noutăți nu prea există: se urmărește punerea în aplicare a celei de-a 21-a încetări a focului și un schimb de prizonieri. Pașii politici urmează să fie discutați în patru luni.

Pentru liderul de la Kremlin, care a avut în fața lui parteneri de negocieri mai puțin uniți, discuțiile au fost facile. Iar reuniunea de acum o săptămână a Alianței Nord-Atlantice, care s-ar afla în moarte cerebrală potrivit lui Macron, a dezvăluit întregii lumi că este într-adevăr foarte dezbinată.

Țările est-europene din NATO avertizează împotriva Rusiei, Franța vrea să-i facă din nou pe ruși frecventabili. Macron și Merkel – împreună – exercită presiune asupra lui Volodimir Zelenski, fostul star de televiziune devenit președinte al Ucrainei, cerându-i să fie mai flexibil și să accepte compromisuri.

Nici poziția UE în legătură cu gazoductul rusesc Nordstream nu este unitară. În timp ce Germania susține proiectul, numeroase țări est-europene îl critică vehement.

Nimic nu funcționează fără ruși, dar cu ei totul este mai dificil.

 

 

 

 

 

 

 

În această situație, Putin se poate relaxa, așteptând să vadă încotro se îndreaptă lucrurile.

Desigur, el este interesat să scape de sancțiunile agasante ale UE, dar acest lucru nu este atât de important încât să renunțe la pretenția sa de putere asupra estului Ucrainei sau a Peninsulei Crimeea.

De altfel, aceasta din urmă nu a făcut defel obiectul discuțiilor de la Paris. 

Cu ajutorul conflictului mocnit din Ucraina, Putin poate ține sub tensiune Vestul Europei, pe care îl consideră un adversar. Mai mult decât atât, apropierea Ucrainei de UE și NATO este practic imposibilă, aderarea țărilor în care există conflicte nerezolvate fiind exclusă. Aceeași rețetă este folosită de Putin în cazul Georgiei, unde a separat regiunea Osetiei de Sud.

Occidentul și Ucraina au nevoie de Putin atât de mult, încât Macron, Merkel și ceilalți negociază cu președintele rus, chiar dacă îl suspectează pe liderul de la Kremlin că s-ar afla în spatele torpilării zborului MH 17 deasupra Ucrainei, a otrăvirii fostului agent rus Serghei Skripal și a fiicei sale în Marea Britanie și, mai nou, în spatele uciderii unui cetățean georgian la Berlin.

Din perspectivă germană și franceză este foarte dificil să obții concesii de la Putin, mai ales că relația cu SUA, marele partener NATO, este cel puțin ambiguă.

Dintr-un motiv bizar, președintele american Donald Trump crede că Vladimir Putin este un tip „grozav”, chiar dacă rusul nu s-a abătut niciun milimetru de la pozițiile sale.

Dacă Putin încă nu privește actuala situație ca pe o dovadă a puterii sale, ar fi suficient să arunce astăzi o privire pe străzile din Paris. O grevă nedeterminată paralizează capitala franceză. Proteste furioase împotriva lui Emmanuel Macron. Când politica internă este în degringoladă, nu poți face o politică externă puternică. Și Angela Merkel?

Cancelara, care a jucat un rol esențial în prima rundă a întâlnirii Cvartetului Normandia și în elaborarea Acordului de la Minsk pentru pacificarea Ucrainei, s-a remarcat prin tonul foarte cuminte abordat la reuniunea de la Paris.

Președintele Rusiei, care deține funcții politice la nivel înalt de mai multă vreme chiar și decât longeviva șefă a guvernului german este evident că zilele politice ale Angelei Merkel sunt numărate. Coaliția de la Berlin scârțâie din toate încheieturile.

Într-un atare context, experimentatul Putin cu siguranță se întreabă de ce ar face un pas înapoi, scrie într-un comentariu  pentru Deutsche Welle, jurnalistul Bernd Riegert.

 

R. Moldova trebuie să aibă propria strategie de rezolvare a conflictului transnistrean, nu să aștepte anumite deznodăminte în Ucraina,  în contextul discuțiilor din cadrul summit-ului recent de la Paris în format Normandia, dedicat relansării procesului de pace în estul Ucrainei, a declarat editorialistul Nicolae Negru, pe http://www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

„În cazul nostru, trebuie să avem propria strategie de rezolvare a conflictului transnistrean în interesul Republicii Moldova, nu să așteptăm, fataliști, ce se va întâmpla în Ucraina”, susține jurnalistul de la Chișinău, adaugând faptul că rezultatele întâlnirii de la Paris nu sunt „suficient de clare”, decât în partea referitoare la schimbul de prizonieri, continuarea retragerii trupelor de la linia de confruntare și deminarea teritoriului.

„În Ucraina există deja o lege temporară, adoptată în octombrie 2014, privind statutul special al Donbasului, care prevede și organizarea de alegeri în administrațiile publice locale.

Zelenski a promis că va prelungi acțiunea acestei legi, care expiră la 31 decembrie.

Mai puțin clar este cum va îndeplini, până la sfârșitul anului, angajamentul privind fixarea formulei Steinmeier în legislația ucraineană.

De asemenea, notăm că nu s-a ajuns la un consens privind modul și condițiile în care se organizează alegerile în regiunile respective.

Președintele Ucrainei rămâne pe pozițiile sale, declarând că alegerile nu pot avea loc, decât în conformitate cu legile ucrainene, „fără teroriști și trupe străine”, după ce Ucraina obține controlul asupra frontierei sale estice, pe segmentul Donbasului.

Putin nu este de acord și insistă ca statutul special al Donbasului să fie fixat în Consituția ucraineană, să fie amnistiați toți mercenarii, să fie organizate alegerile și abia atunci se poate pune problema controlului asupra frontierei”, afirmă editorialistul.

Nicolae Negru a adăugat că peste patru luni este planificată o nouă întâlnire în formatul normand și abia atunci vom vedea dacă Ucraina a cedat sau nu, dacă va fi sau nu federalizată, așa cum anunță unele voci după evenimentul de la Paris.

„Un indiciu că e prea devreme să tragem o asemenea concluzie e și faptul că protestatarii din centrul Kievului, care anticipau „trădarea” lui Zelenski, s-au împrăștiat după ce au aflat rezultatele întâlnirii de la Paris”, a conchis Nicolae Negru.

 

George Damian: Franța și Germania federalizează Ucraina (implicit și Republica Moldova)

 

 

 

Presa ucraineană bate toba victoriei, nu e clar de ce, unii experți spun că nu s-a întâmplat nimic important, alții că este un pas spre pace, majoritatea se concentrează pe prima parte a comunicatului final, scrie jurnalistul și istoricul George Damian pe http://www.moldnova.eu, preluat de Romanian Global News.

Și aici este problema, că nimeni nu s-a concentrat pe a doua parte a concluziilor conferinței.

Prima parte vorbește despre măsurile militare: deminări ale unor zone, schimburi de prizonieri, încetarea focului, observatori OSCE etc.

Partea a doua a concluziilor vorbește despre chestiunile politice și din ce citesc acolo este vorba de acceptări majore (textul concluziilor aici).

Prima chestiune: statut special pentru regiunile Donețk și Lugansk. Fraza e puțin răsucită, dar destul de clară „Părțile își exprimă interesul asupra acordului (…) pentru toate aspectele legale ale Ordinului Special pentru Auto-Guvernare – statut special – ale anumitor zone din regiunile Donețk și Lugansk – așa cum au fost descrise în Pachetul de măsuri pentru implementarea Acordului de la Minsk – în vederea asigurării funcționării lor pe o bază permanentă”.

Altfel spus zonele din Donețk și Lugansk aflate sub controlul separatiștilor ruși vor primi un statut special permanent.

A doua chestiune conform concluziilor oficiale ale conferinței: „(Părțile) Consideră necesară încorporarea în legislația ucraineană a formulei Steinmeier”.

Pentru cine nu știe: „formula Steinmeier” prevede organizarea de alegeri în regiunile Donețk și Lugansk controlate de separatiștii ruși, conform legislației ucrainene și sub observarea OSCE.

Să recapitulăm: președintele Zelinski al Ucrainei a fost de acord la Paris ca regiunile Donețk și Lugansk să primească un „statut special” și acolo să se organizeze alegeri înainte de revenirea zonelor sub controlul deplin al autorităților ucrainene.

Practic Donețk și Lugansk vor avea un statut asemănător cu cel al Transnistriei. Măcar la Chișinău până acum a fost respinsă orice formulă de „statut special” pentru Transnistria, Ucraina a acceptat includerea acestei prevederi într-un document oficial.

Rămâne să vedem dacă președintele Zelinski va reuși să își îndeplinească angajamentele asumate la Paris, respectiv să treacă prin Parlamentul pe care îl controlează total pachetele legislative pentru statutul special Donețk-Lugansk și organizarea de alegeri acolo. Și dacă propaganda pro-Zelinski va reuși să potolească/ țină sub control o eventuală ieșire în stradă a ucrainenilor.

Cu atât mai amuzantă îmi pare poziția analiștilor/ experților de pe la noi: nu s-a întâmplat nimic special, o mare victorie a diplomației europene, a fost impusă pacea în Europa, Zelinski a repurtat o victorie în fața lui Putin și alte aiureli.

Pe scurt: la Paris Zelinski a promis statut special pentru Donețk-Lugansk și organizarea de alegeri înaintea demilitarizării și revenirii sub controlul guvernului de la Kiev. Mie mi se pare o cedare majoră.

Pentru români este importantă chestiunea: orice se întâmplă în Ucraina cu regiunile separatiste, se va aplica și în Republica Moldova.

Este foarte suspect sprijinul franco-german pentru politica Moscovei în regiune.

Parisul și Berlinul cauționează invaziile și anexiunile rusești dând la o parte ceea ce se numește „diplomația UE”.

Dar asta este o altă discuție.

 

 

13/12/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

George Damian: ”Republica Moldova este un teritoriu sub ocupație rusească, unde viața politică este dominată de frica unei eventuale intervenții militare ruse”

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru r moldova si rusia photos

 

 

 

 

 

 

George Damian : Ce este Republica Moldova?
 

Toți cei care vorbesc despre Republica Moldova ar trebui să înțeleagă o afirmație simplă: distanța dintre Chișinău și primul soldat rus înarmat este de circa 50 km și nu există nici un obstacol pe drum, scrie George Damian pe http://www.moldnova.eu, preluat de Romanian Global News.

Toți experții, politicienii și jurnaliștii de la București, Bruxelles și aiurea ar trebui să înțeleagă acest fapt simplu și clar. Soldații ruși înarmați și aflați în misiune de luptă se găsesc la 50 de km de Chișinău și nimic nu îi poate împiedica să ocupe capitala Republicii Moldova.

Altfel spus, în maxim 60 de minute Chișinăul poate fi ocupat de trupele ruse. Să nu ne facem iluzii că nu ar exista planuri și scenarii pentru așa ceva sau că rușii nu ar îndrăzni să facă asta – ori că s-ar găsi cineva să dea un ordin de rezistență sau că armata Republicii Moldova ar putea rezista. Rușii nu ocupă Chișinăul nu pentru că nu ar putea, ci pentru că le convine situația existentă.

Iar asta ne duce la răspunsul pentru întrebarea din titlu: Republica Moldova este o mască pentru baza militară rusă de la Nistru. Asta a fost teritoriul dintre Prut și Nistru în ultimii 200 de ani, hinterlandul unui castru ce a găzduit o legiune rusească, un tampon, o zonă de siguranță pentru forța militară de la Nistru cu direcția de acțiune către gurile Dunării.

În 1807 rușii s-au angajat să se retragă din Moldova și Valahia, însă au uitat s-o mai facă: din considerente militare. Generalii țarului doreau să pună presiune la Dunăre asupra Imperiului Otoman, nu să fie siliți de fiecare dată să traverseze mai multe cursuri de apă. Într-un mod specific de gândire rusească, imediat după ce au promis că se retrag din țările române au luat decizia să rămână.

Anexarea Basarabiei a fost un act pur militar în 1812: rușii rămâneau la Dunăre și puteau lovi rapid Imperiul Otoman. (Povestea acestei decizii am scris-o aici).

Basarabia țaristă a fost un hinterland agricol pentru trupele ruse staționate aici, bază de aprovizionare și concentrare a trupelor ațintite către Imperiul Otoman. Oamenii serioși ai epocii au înțeles asta, tocmai din acest motiv după războiul Crimeei a fost retrocedat românilor sudul Basarabiei, din același motiv rușii au luat înapoi sudul Basarabiei în 1878.

Ideea bazei militare permanente de la Nistru nu a fost abandonată nici în perioada când Basarabia a făcut parte din România în interbelic. Atunci Moscova a creat în 1924 Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (Transnistria de azi). În documentele publicate de istoricul Gheorghe Cojocaru sovieticii afirmă clar că sarcina RASSM este de a fi vârful de lance al re-anexării Basarabiei și sovietizării României, obiectivul fiind dominarea (și sovietizarea) peninsulei Balcanice.

La pachet a venit și inventarea limbii moldovenești, a poporului moldovean separat de cel român și tot restul construcției identitare făcute cu Nagant-ul în ceafă. Planul a fost respectat: sovietizarea României a fost făcută sub supravegherea agenților pregătiți la Tiraspol în perioada interbelică. Vedeți la Viktor Suvorov ce concentrare de trupe era în Transnistria și Basarabia înainte de Al Doilea Război Mondial.

În timpul și după dizolvarea Uniunii Sovietice, Moscova a avut un obiectiv simplu în regiune: menținerea cu orice preț a bazei militare de la Nistru. Iar Republica Moldova este o perdea de fum care acoperă din punct de vedere politic și diplomatic această bază militară. Poduri de flori, unionism, Elveția Estului, identitate civică, românism, aderare la UE, reforme și progres – toate sunt false dezbateri. Marea majoritate a politicienilor de la Chișinău sunt paralizați de frica armatei ruse.

Nimic din ceea ce se discută la Chișinău nu are vreo valoare reală și cam tot ce se discută în dezacord cu Moscova rămâne doar la nivel de discuție. De frica soldaților ruși se păstrează cultul Armatei Roșii, istoriografia de tip sovietic, simbolistica sovietică.

Mesajul e simplu: „Vedeți? Suntem cuminți, facem ce trebuie, facem ca voi, nu vă supărați!”

Să recapitulăm: Republica Moldova este un teritoriu sub ocupație rusească, unde viața politică este dominată de frica unei eventuale intervenții militare ruse. Orice discuție sau proiect referitor la Republica Moldova trebuie să pornească de la această realitate.

Independența și suveranitatea Republicii Moldova sunt doar niște chestii imaginare, nu există în realitate.

 

06/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: