CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Documente desecretizate. Implicarea lui Stalin în redactarea versiunii finale a Pactului germano-sovietic din 23 august 1939. VIDEO

Stalin şi Ribbentrop la Kremlin, Moscova, în timpul semnării Pactului, 23 august 1939

 Foto:

Stalin şi Ribbentrop la Kremlin                                           

Molotov semnează Pactul din partea URSS                                                                                    

                                                                                                                                                                                                                                     

 

 

Stalin, principalul redactor al Pactului germano-sovietic

 

 

Dramatica cronica a încheierii Tratatului de neagresiune dintre U.R.S.S. şi cel de-al treilea Reich, din 23 august 1939, tratat cu consecinte tragice pentru Europa şi în mod special pentru Polonia, România si ţările Baltice, a fost prezentată pe larg cititorilor revistei Magazin istoric în nr. 12/1989 si 8/1992.

Conducerea sovietică a negat cu înverşunare timp de cinci decenii, pâna la Mihail Gorbaciov, existenţa protocolului secret la acest tratat, care a lovit puternic suveranitatea şi integritatea multor ţări din Europa.

Daca istoria acestui tratat a devenit in prezent cunoscuta, culisele redactarii sale erau pâna de curând învăluite în mister. 

Iată însă ca accesul redactorilor revistei Novoe Vremea la arhiva personala a lui Stalin, aflata în Fondul preşedintelui Federaţiei Ruse,  ne introduce în secretele intimităţii elaborarii nefastului document, de la a carui semnare se vor implini in curând 60 de ani.

Profesorul Lev Bezimenski, de la Academia de ştiinţe militare de la Moscova, unul dintre cei mai străluciţi analişti sovietici şi comentatori de politica internatională, bine cunoscut de aproximativ patru decenii pentru reportajele şi comentariile sale din presa rusă şi internatională, dezvăluie misterele acestor  protocoale  secrete.

 

Molotov refuză ideea, dar o ţine minte.

Parintele formulei „protocoale secrete” afirma profesorul rus poate fi socotit Karl Schnurre, un diplomat german cu vechi state, specialist in relatiile economice cu Europa de Răsărit şi şef al sectiei respective din Ministerul de externe al Reichului.

Schnurre a fost figura centrală în tratativele din 1939 dintre Germania si Uniunea Sovietica, în probleme economice şi de credite, care au devenit în fapt acorduri politice intre Stalin si Hitler.

Se ştie că intelegeri politice ca atare nici nu au existat. Diplomatia stalinista purta în acel moment convorbiri oficiale cu Anglia şi Franţa. Cu Germania, Moscova derula numai tratative economice.

Încă din primavara anului 1939, Berlinul încercase însă în repetate rânduri să abordeze aspectul imbunătăţirii relaţiilor politice cu Kremlinul, dar acesta din urma lăsa impresia ca nu are deloc de gând să raspundă acestor avansuri.

Înaltii functionari sovietici ascultau atent, dar nu replicau, ceea ce îl exaspera pe Ribbentrop. La sugestia ministrului sau de externe, Schnurre l-a intrebat pe insarcinatul cu afaceri sovietice la Berlin Gheorghi Astahov daca nu ar trebui ca la viitorul acord comercial de credit sa fie adaugat un pasaj despre dorinta ambelor parţi de a-şi imbunataţi in general relatiile dintre ele, nu numai cele economice, si daca nu s-ar putea formula aceasta dorinta intr-un protocol secret special.

Astfel, la 3 august 1939, s-au rostit pentru prima oara precizeaza Lev Bezimenski, cuvintele fatidice „protocol secret”.

Astahov s-a grabit sa comunice propunerea la Moscova, lui Molotov, iar acesta l-a informat pe Stalin.

Patru zile mai tarziu, pe 7 august, Astahov a primit raspunsul: sa-i transmita lui Schnurre un refuz categoric.

Molotov socotea total deplasata o trimitere la politica intr-un document eminamente economic, iar un protocol secret la un acord de credit un nonsens. Dar ideea nu a uitat-o.

Sindromul antienglez 

Avansurile diplomatiei germane nu erau deloc intâmplatoare, subliniaza istoricul rus: sa amintim ca, la 10 martie acelasi an, la Congresul XVIII al P.C. (b) al Uniunii Sovietice, deci cu cinci luni în urmă, Stalin afirmase ca progresul sovietic de politica externa era îndreptat nu atat impotriva Germaniei, cât impotriva acelor politicieni imperialişti care incearca sa atraga U.R.S.S. in război şi să scoată castanele din foc cu mana altuia.

 Era vorba, evident, despre Anglia si Franţa.

Hitler interpretase cuvântarea lui Stalin ca o posibila schimbare in tonul relatiilor sovieto-germane. În noaptea de 23 spre 24 august, când, in tratativele de la Kremlin cu Ribbentrop, a survenit o pauza (se astepta raspunsul lui Hitler la cererile lui Stalin) ministrul german i-a spus lui Stalin cum „decodificase” seful său declaratia din martie.

Liderul sovietic a raspuns fara echivoc: „Aceasta şi fusese intenţia”.

În general erau de intuit intentiile lui Stalin. De aceea sunt cu atât mai interesante câteva insemnari manuscrise ale lui Andrei Jdanov, la vremea aceea secretar al C.C. al P.C. (b) al Uniunii Sovietice, membru al Biroului politic si, totodata, cel ce se ocupa in acea vreme de cuvântările dictatorului.

Notele sale, despre care ştim doar ca datează din 1939, sunt fie jaloanele viitoarelor cuvântări, fie mai probabil ce îşi insemnase el dintr-o intrevedere cu Stalin.

Asadar, oricat ar fi ele de eliptice, sa incercam sa le citim cu atentie: „Tigrii si stapanii lor. Stăpânii au indreptat tigrii spre Rasarit. Sifilitica Europa. Anglia, duşmanul de profesie al omenirii si securitatii colective. De indreptat cusca spre englezi. Sa nu-i crezi pe cei umiliti. Drang nach Osten, o gaselnita engleza. De indreptat tigrii contra Angliei Comunismul si fascismul sunt urate in egala masura Pentru bani Nu se face economie de mijloace pentru discreditarea Uniunii Sovietice. A deturna razboiul spre Rasarit inseamna a-ti salva pielea. Despre Germania si politica ei. Oare nu poti sa te intelegi cu Germania?

Rusia, cel mai bun client. Cum sa nu te induioseze sufletul german? Hitler nu intelege că i se pregateste un cutit in spate, că este un nonsens sa se epuizeze in Rasarit. Sa se îndrepte spre Apus ” Drang nach Osten” a costat deja Germania multe victime. Sa ne intelegem cu Germania. Despre starea de spirit din Germania. În Germania exista simpatii pentru poporul şi armata rusă”.

Oricui i-ar fi apartinut aceste fraze, lui Stalin sau lui Jdanov, ele redau atmosfera de la Kremlin, in prima jumatate a anului 1939.

Vechiul sindrom antienglez de care suferea Stalin, bine fixat din anii ’20, era incă puternic, mai puternic decat ideea securitatii colective. El se gandea chiar sa folosească Germania impotriva acestui „duşman de profesie al omenirii”, Anglia.

Sub acest aspect intentiile conducerii germane si sovietice coincideau clar: tratativele comerciale si de credit incepute in ianuarie 1939 puteau lamuri cum stateau in fapt lucrurile.

Schnurre raporta lui Ribbentrop despre pozitia diplomatilor sovietici, iar de cealalta parte, Astahov si reprezentantul comercial sovietic Babarin intocmeau rapoarte pentru Molotov, Mikoian si chiar Stalin.

Astahov era un diplomat abil, foarte cultivat, care cunostea bine limba germana. Pe informarile lui se putea pune baza.

Stalin cunostea pretul propus de Hitler pentru acord: renuntarea la pretentii asupra Ucrainei, impartirea sferelor de influenta de la Marea Baltica si Marea Neagra (inclusiv impartirea Poloniei si renuntarea U.R.S.S. la regiunea baltica), acordul privind cererile sovietice de livrari pentru armata rosie si industria de aparare, medierea si imbunatatirea relatiilor U.R.S.S. cu Italia si Japonia.

Arhiva lui Stalin mai lămureste un aspect al „tehnologiei” aliantei Hitler-Stalin: momentul exact cand liderul de la Kremlin s-a hotarat sa se ocupe serios de viitoarea tranzactie.

La sfarsitul lui mai 1939, Stalin ceruse Comisariatului poporului pentru afaceri externe toata documentatia privind tratatele sovieto-germane son 1926, 1931 si confirmarea ultimului de catre Hitler, din 1933.

Asadar, Stalin şi ministrul sau de externe erau foarte bine pregatiti când, pe 15 august, ambasadorul german Friedrich von Schullenburg, intr-o discutie cu Molotov, a expus reprezentarile guvernului său privind un nou acord.

În opinia germană, documentul urma sa aiba numai doua puncte:

1) Germania si U.R.S.S. nu vor intra în război una contra celeilalte şi nu vor folosi forţa;

2) acordul intra în vigoare imediat dupa semnare şi este valabil 25 de ani.

Delegaţiile militare engleză si franceză, aflate la Moscova au parasit oraşul pe 17 august, fara nici un rezultat concret.

Dar concomitent diplomatia sovietica s-a dovedit foarte activa fata de Germania. Într-un memorandulm emis in aceeasi zi, se preciza ca Stalin si Molotov au propus un protocol special secret la noul tratat.

Asadar, ideea lui Schnurre nu se pierduse. Fusese plagiată de Stalin.

Operatia Weiss

Peste alte doua zile, pe 19, Schullenburg a primit textul rusesc al pactului: doua pagini, intocmite de Comisariatul poporului pentru afaceri externe (NKID) si continand deja cinci puncte, iar la Postscriptum viitorul protocol secret.

Faţă de propunerile germane, acordul urma sa fie valabil 5 ani, nu 25. n caz de agresiune asupra uneia dintre tari, se precizau comportarea celeilalte si in situatia unor divergente mecanismele de consultare dintre ele.

Asadar, partea sovietica conferise un plus de soliditate documentului. Stalin rescrisese, de fapt, toate punctele documentului si avansase formula unui post scriptum pentru intelegerile din cadrul unor convorbiri confidentiale.

Evident, principiul neagresiunii reciproce era o norma obisnuita in practica tratatelor. Dar ambele parti intelegeau perfect ca era vorba prea putin despre agresiune’ sau neagresiune’. Stalin nu era atat de naiv sa creada ca autorul lui Mein Kampt ar fi putut fi oprit in planurile lui atat de indraznete.

 Iar Hitler nu avea in vedere o agresiune sovietica, dupa epurarile facute de Stalin in armata. Pe 10 mai ii chemase la resedinta sa de la Berchtesgaden pe diplomatii germani si ii intrebase direct ce cred despre o asemenea perspectiva.

Era vorba despre cu totul altceva: atacul Wehrmachtului asupra Poloniei trebuie sa beneficieze de neutralitatea sovietica, or acest subiect nu putea fi abordat in scris, iar intr-un tratat cu atat mai putin. n timpul tratativelor insa el fusese abordat. Partea sovietica a fost bine informata despre pregatirile militare pentru „Operaţiunea Weiss”.

În arhivele lui Stalin s-a găsit o telegrama a lui Ribbentrop prin care în seara de 31 august, acesta îl informa pe conducatorul sovietic despre agresiunea asupra Poloniei: Armata germana se afla in campanie, se incheia nota ministrului.

Pentru a prinde editiile de dimineaţă

De remarcat subliniază Lev Bezimenski că proiectul tratatului intocmit de Comisariat si expediat deja la Berlin, nu il satisfacuse deloc pe liderul de la Kremlin. 

Cele două pagini ale proiectului sunt incărcate cu insemnări si corecturi de veritabil corector. El nu a „crutat” nici proiectul german. În primul rând a respins noul preambul, cu tonul lui emfatic.

Seful Sectiei Tratate din Ministerul de externe german, Friedrich Gauss, declara:

” în proiectul pregătit de mine, dl. Ribbentrop introdusese în preambul formulări suplimentare privind caracterul prietenesc al relatiilor germano-sovietice.

Dl. Stalin a obiectat ca guvernul sovietic, asupra caruia guvernul national-socialist al reichului a turnat laturi vreme de sase ani, nu se poate prezenta subit in fata opiniei publice cu marturii ale prieteniei germano-sovietice. Aceste expresii au fost fie eliminate, fie modificate”.

Stalin a operat si alte corectii, de data asta concesive: a mărit valabilitatea tratatului de la 5 la 10 ani (pâna la 25, cum propusesera initial germanii, mai era). Dar Hitler avea prea mare nevoie de acest tratat pentru a nu-l accepta, chiar şi cu aceste modificări.

Din păcate,în arhiva lui Stalin nu s-a pastrat ciorna Protocolului aditional secret, care a înlocuit Postscriptumul. Probabil ca actul a fost elaborat la masa, in cabinetul lui Molotov si, asa cum va declara el mai tarziu, „in mare graba”.

Vladimir Pavlov, translatorul lui Stalin, isi amintea ca discutia liderului sovietic cu Ribbentrop a inceput abrupt cu subiectul delimitării sferelor de influenta. Germanii propuneau ca linia de demaratie sa treaca prin Polonia, pe Vistula si Nerva, prin ţările Baltice, pe Dvina, iar Lituania si partea de vest a Letoniei sa ramana Germaniei. Stalin nu a fost de acord. 

A pretins pentru U.R.S.S. porturile letone care nu ingheţau, Liepaia si Ventspils.

Cum Ribbentrop nu avea imputerniciri pentru a trata aceste probleme, a cerut, printr-o telegrama cifrata, acordul lui Hitler. 

Era 23 august 1939, orele 22.05, ora Moscovei.

 La ora 1.00 a sosit raspunsul telefonic de la Berlin: ” Da, sunt de acord”, adică „se poate semna”. Ceea ce s-a si facut la orele 2.30, deci deja pe 24 august.

Pentru a prinde ediţiile de dimineaţa ale ziarelor, protagoniştii momentului au hotărât  se dea publicităţii data de 23 august.

 

Consultari până în ultima clipă

Paradoxal, protocolul nascut în aceste chinuri politice nu a fost respectat.

 Nu a trecut nici o luna si, la 15 septembrie, Stalin i-a propus lui Hitler o noua inţelegere.

El a realizat ca pentru armata roşie (apoi, puterea sovietică) este periculos sa avanseze atat de departe in interiorul Poloniei infrânte.

În schimb, era mult mai important sa primeasca toate ţările Baltice, adica sa scoata Lituania din sfera germană.

A propus atunci un schimb: armata roşie nu intra in voievodatele Varsovia si Lublin, Wehrmahtul nu intra in Lituania. Hitler a consimţit, deşi trecerea oficiala a Lituaniei sub protectorat german era pregatit deja. La 17 septembrie 1939, armata roşie şi-a inceput marşul.

Pentru a confirma noua linie politica, Ribbentrop a sosit din nou la Moscova, pe 28 septembrie. 

S-a semnat atunci inca un tratat (De prietenie si frontiere) si, anexat la el, înca doua protocoale secrete.

În plus, şi un comunicat oficial al celor doua state privind razboiul început în 1 septembrie.

Si in acest ultim document, Stalin a intervenit. Ribbentrop propusese, ca de obicei, mentioneaza istoricul rus, formulări mult prea stufoase: Prin razboiul pe care l-au declanşat, inamicii Germaniei urmaresc scopuri evident imperialiste, care constituie un pericol pentru alte popoare.

Guvernul german si guvernul sovietic, animate de hotărârea de a anihila împreuna aceste scopuri imperialiste ale statelor raspunzatoare de continuarea războiului, vor menţine un contact permanent între ele.

Ceea ce lui Stalin i s-a ăarut prea mult. Practic, Ribbentrop ameninţa Anglia si Franta cu intrarea U.R.S.S. in razboi de partea Germaniei.

Liderul sovietic a propus o varianta scurta, scrisa de mana lui Molotov si descoperita acum de profesorul Bezimenski: Anglia şi Franţa poarta raspunderea pentru continuarea razboiului, iar in acest cadru, Germania si U.R.S.S. vor menţine legătura intre ele şi se vor consulta privind măsurile necesare pentru obţinerea păcii’.

Cu aceste intervenţii munca de redactor a lui I.V. Stalin s-a incheiat.

Protocolul Adiţional Secret

 

Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei şi U.R.S.S. În această privinţă interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părţi.

Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. vor fi limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula şi San.

Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului independent Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor discuţii politice.

În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.

 
Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.


Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.

 

Moscova, 23 August 1939.

Pentru Guvernul Reih-ului German, v. Ribbentrop

Plenipotenţiarul Guvernului U.S.S.R., V. Molotov

 

 

Când la 22 iunie 1941, Germania a atacat URSS,  Stalin nu a apucat  se consulte cu Hitler, scrie cu sarcasm istoricul rus.

 

Implementarea divizării Europei de Est în urma Pactului Ribbentrop-Molotov (1939)

 

Împărţirea Europei de Est între Germania nazistă şi URSS în urma Pactului Ribbentrop-Molotov  

Noile dezvăluiri senzaţionale despre actul din 23 august 1939 confirma pâna în cele mai mici detalii implicarea lui Stalin nu numai ca principal autor politic şi moral, impreuna cu Hitler, al documentului ce avea sa traumatizeze grav viaţa atâtor popoare şi să altereze harta politica a continentului, ci şi ca redactor principal al versiunii lui finale, careia i-a dat redactarea dorita de el.

Un motiv in plus pentru judecata istoriei.

 

 

Surse:

http://www.istoria.md/articol/262/Pactul_Ribbentrop_Molotov

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Stalin-principalul-redactor-al98.php

 

 

 

 

 

Anunțuri

11/02/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O CERCETARE OBIECTIVĂ A ADEVĂRULUI ISTORIC PRIVIND OCUPAREA BASARABIEI DE CĂTRE UNIUNEA SOVIETICĂ LA 28 IUNIE 1940. VIDEO

 

 

Image result for ocuparea basarabiei photos

 

Pe 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care i se cerea evacuarea administrației civile și a armatei sale de pe teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut sub numele de Basarabia. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul.

În urma presiunilor conjugate ruso-germane venite de la Moscova și de la Berlin, administrația și armata română s-au retras pentru a evita războiul. Aceste evenimente s-au petrecut în context geopolitic mai larg, în care prin pactul expansionist Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțiseră în mod imperialist într-o anexă secretă, sferele de influență teritorială în Europa Răsăriteană, după care tot în 1939 a început cel de-al Doilea Război Mondial prin atacarea Poloniei de către Germania, la 1 septembrie 1939.

În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană.

Odată cu proclamarea RSS Moldovenești, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” creată în 1924 la răsărit de Nistru, a fost împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina.

Ocupația sovietică a fost întreruptă pentru scurtă vreme în 1941, după ce România a declanșat operațiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS ca parte a Operațiunii Barbarossa, dar teritoriile au fost în cele din urmă recuperate de sovietici în 1944. Ribbentrop își făcea griji pentru nemții din Basarabia.

Pe 22 iunie 1940, cu doar câteva zile mai înainte ca URSS să-și prezinte ultimatumul, Franța capitulase, iar Regatul Unit își retrăsese ultimele trupe din Europa, ceea ce făcea ca toate garanțiile de securitate date României de cele două puteri vestice să-și piardă orice valoare. Pe 2 iunie, Germania informase România că, pentru a beneficia de garanții de securitate din partea Reichului, guvernul de la București trebuia să ia în considerație negocieri prealabile cu Uniunea Sovietică.

Pe 23 iunie un număr de circa 23 de avioane sovietice depășesc frontiera cu România și pătrund până deasupra Chișinăului, acest act constituind o agresiune aeriană asupra României. Ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, a fost informat de partea sovietică de intențiile sale cu privire la Basarabia și Bucovina pe 24 iunie. Ribbentrop s-a arătat îngrijorat mai mult de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia.

De asemenea, Ribbentrop s-a arătat uimit de pretențiile sovietice în ceea ce privește Bucovina, (acest teritoriu nu fusese menționat în niciun fel în protocolul secret al pactului sovieto-german de neagresiune). În continuare, ministrul german de externe a subliniat că Germania are interese economice puternice în restul teritoriului românesc.

Textul ultimatumului de pe 26 iunie afirma în mod incorect că Basarabia era populată în principal cu ucraineni: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.”

Guvernul sovietic cerea partea de nord a Bucovinei care „ ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.” Bucovina de nord avea unele legături istorice cu Galiția, care fusese anexată de URSS în 1939 ca urmare a invaziei germano-sovietice din 1939, doar prin faptul că ambele regiuni fuseseră parte a Imperiului Austro-Ungar din a doua parte a secolului al XVIII-lea până în 1918. Armata română avea ordine stricte Guvernul românesc a răspuns sugerând că este de acord cu „negocieri imediate asupra unei largi categorii de probleme”.

Al doilea ultimatum sovietic de pe 27 iunie a cerut evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în patru zile. A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise și sfaturi din partea Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice. Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. Nu este clar dacă regele a participat sau nu la discuții, sau dacă a votat sau nu.

OCUPAREA BASARABIEI DE CĂTRE UNIUNEA SOVIETICĂ LA 28 IUNIE 1940: O CERCETARE OBIECTIVĂ A ADEVĂRULUI ISTORIC

 

În istoria românilor sunt mai multe evenimente care au influenţat totalmente soarta populaţiei româneşti dintre Prut şi Nistru, au dus la răşluirea teritorială a României şi la instaurarea regimului de ocupaţie comunist al Uniunii Sovietice. Printre aceste evenimente un loc aparte îl ocupă anexarea forţată a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa din 28 iunie 1940. În jurul acestei probleme se duce o luptă politică, ideologică, naţională şi geostrategică.

În perioada 1940-2012 s-au editat sute de lucrări, culegeri de documente, mai multe monografii, broşuri, articole, atât în România şi Republica Moldova, cât şi în Rusia, Ucraina, Germania, Polonia, SUA, Anglia, Franţa, Ţările Baltice. Toţi istoricii ruşi şi cei rusificaţi, agentura de forţă a Rusiei în R. Moldova, au răspândit foarte multe minciuni şi mituri inventate precum că, în vara anului 1940, URSS a „eliberat” Basarabia de sub dominaţia „boierilor români”, precum că aceste teritorii „s-au unit de bunăvoie” cu Imperiul Sovietic.

În realitate, toate aceste afirmaţii nu corespund adevărului istoric. Toată istoriografia naţională românească, inclusiv istoricii Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu, Constantin Giurescu, Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, Paul Cernovodeanu, V.Fl.Dobrinescu, Alexandru Moşanu, Anatol Petrencu, Ion Şişcanu şi subsemnatul, au fundamentat prin documente, fapte concrete, reale, că Stalin şi Molotov au ocupat la 28 iunie 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.

Raptul Basarabiei s-a realizat în baza Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, care, în esenţă, prin punctul 3 al Protocolului adiţional secret, prevedea ocuparea de mai târziu a Basarabiei de către Uniunea Sovietică.

1. Noţiunea de „ocupaţie sovietică” a apărut la 27 iunie 1940, când V. Molotov a răspuns Guvernului român că trupele sovietice au ordinul de „a ocupa teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei”. „În decursul zilei de 28 iunie 1940, a spus V. Molotov, trupele sovietice trebuie să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă” („Basarabia şi basarabenii”, p. 298).

El a mai adăugat că Basarabia este populată „în principal cu ucraineni”. Deci, noţiunea de ocupaţie a fost recunoscută de conducerea URSS. Ea n-a fost inventată de istoricii noştri. Nu era vorba de aşa-numita „eliberare”, ci de un atac armat asupra României ca stat independent. Ruşii au ocupat cu forţa nu numai Basarabia, dar şi Ţinutul Herţa, Nordul Bucovinei, teritorii româneşti care niciodată n-au fost în componenţa Rusiei ţariste sau a URSS. Ocupanţii comunişti şi-au arătat colţii într-un mod agresiv şi sângeros.

Ei au distrus tot ce era românesc în aceste provincii, au instaurat teroarea şi lupta de clasă în toată Basarabia.

2. La 28 iunie 1940 URSS a ocupat cu forţa armată pământuri străine, care nu-i aparţineau, devenise un mare agresor, invadator sălbatic din stepele asiatice. Conducerea URSS a pus mâna sângeroasă pe un teritoriu de peste 50 de mii de kilometri pătraţi şi cu o populaţie de peste 3.646.954 de locuitori, dintre care peste 70 la sută erau români basarabeni.

 

 

 

Image result for ocuparea basarabiei photos

28 iunie 1940 – Doliu pentru Basarabia şi Bucovina

 

 

Cunoscutul istoric român Constantin Giurescu scrie că la 28 iunie 1940, URSS s-a bazat numai pe un singur element: forţa. Însă oricum ar fi privită problema Basarabiei din 1940: etnic, istoric, politic, economic, cultural, naţional şi geopolitic, drepturile României asupra acestor teritorii sunt incontestabile.

Cel mai puternic temei al acestei dreptăţi îl constituie faptul că românii au populat necontenit pământurile dintre Prut şi Nistru, începând din epoca antică şi până azi (C. Giurescu).

Nici un om politic, chiar dacă ar fi fost zăpăcit, derutat, nu poate combate drepturile istorice, etnografice, naţionale, politice, economice, spirituale, culturale ale României asupra Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa.

3. Pentru ocuparea Basarabiei şi Nordului Bucovinei conducerea URSS a folosit armatele 5, 9, 12 sovietice, care uneau în rândul lor peste un milion de ostaşi şi ofiţeri. Frontul de sud sovietic sub conducerea generalului Gheorghi Jukov întrunea: 32 de divizii de infanterie, 2 divizii de infanterie motorizată, 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri, 3 brigăzi de desant aerian, 16 regimente de artilerie din rezerva comandamentului-şef, 14 regimente de artilerie de corp şi 4 divizioane de artilerie suplimentare.

În prezent sunt foarte mulţi „eroi” care afirmă precum că retragerea României din Basarabia a fost „o laşitate” a clasei politice româneşti (Historia, 2013, nr. 6, p. 29). Ion Cristoiu poate că şi are dreptate. Nu discutăm acum această problemă. Ea merită o cercetare aparte. Dar noi numai vom preciza că România n-a cedat Basarabia ruşilor. Ea numai şi-a evacuat armata, şi-a retras administraţia, păstrându-şi drepturile sale istorice asupra acestor teritorii româneşti. Aşa erau relaţiile de forţă. Nu putea România cu o populaţie de 20 mln. de oameni şi cu o armată de peste 200 de mii de ostaşi şi ofiţeri să lupte cu Imperiul Sovietic, care avea o populaţie de peste 180 mln. de oameni şi o armată de circa 12 mln. de ostaşi şi ofiţeri, dintre care peste 100 de divizii sovietice se aflau pregătite de război.

Împreună cu Ungaria şi Bulgaria, URSS putea să mobilizeze împotriva României, în vara anului 1940, peste 140 de divizii. Cunoscutul istoric român Gheorghe Buzatu a arătat că în vara anului 1940 România nu putea miza pe mai mult de 40 de divizii, dintre care 20 de divizii apărau Transilvania, iar 20 de mari unităţi, inclusiv 16 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie ş.a. puteau să lupte cu invazia unităţilor militare sovietice.

4. Pentru ocuparea Basarabiei Stalin şi Molotov şi-au creat condiţii favorabile externe. Ei s-au înţeles cu Hitler şi Ribbentrop. Partea sovietică a insistat asupra interesului ei în Basarabia, despre care mai târziu V. Molotov scria că este legată de Ucraina Sovietică. Înţelegerea „amicală” dintre Hitler şi Stalin din 23 august 1939, fiind susţinută de Ungaria şi Bulgaria, a izolat România pe arena internaţională. După cum scria Grigore Gafencu, Hitler a sacrificat interesele României la Dunăre pentru a-şi acoperi spatele dinspre Rusia în războiul său european (Historia, p. 36). Singurul sprijin al României era forţa anglo-franceză, dar această forţă a fost anihilată. La 16 mai 1940 Franţa a capitulat în faţa Reihului. Gheorghe Tătărescu a recunoscut că „în noaptea de 26 spre 27 iunie, ne-am găsit singuri în faţa ameninţării sovietice”. România a fost lăsată de comunitatea europeană singură în faţa Imperiului comunist Sovietic. În legătură cu aceste evenimente trebuie studiată şi demascată nu numai poziţia lui Stalin, Molotov, Kalinin, Beria, Hruşciov faţă de Basarabia, dar şi rolul elitei germane: Hitler, Ribbentrop, graf Schulenburg, Göring, amiralul Raeder, mareşalul Keitel, colonelul Fabricius, doctorul Schnurre şi alţi reprezentanţi ai elitei politice naziste, care au trădat interesele României.

5. Caracterul de ocupaţie al Basarabiei din 28 iunie 1940 s-a văzut foarte clar şi convingător în politica regimului comunist promovată faţă de populaţia Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa. Documentele de arhivă ne arată că populaţia acestor teritorii a respins regimul de ocupaţie. Dar cele mai mici proteste erau curmate şi reprimate de forţele NKVD-iste şi KGB-iste ruseşti.

După unele date, numai în 1940-1941 regimul comunist de ocupaţie a arestat, maltratat, amendat, condamnat, deportat şi împuşcat peste 300 de mii de oameni din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, inclusiv 32.000 de oameni nevinovaţi, dintre care bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, au fost deportaţi la 12-13 iunie 1941. Istoricii Iurie Colesnic şi Elena Postică au arătat că în 1940 regimul comunist, în primul rând, a lichidat clasa politică din Basarabia, inclusiv pe membrii Sfatului Ţării care au votat Unirea din 27 martie 1918. Printre aceştia au fost: Ioachim Arhip, Alexandru Baltaga, Ştefan Botnariuc, Anton Caraman, Teodor Uncu, Grigore Turcuman, Nicolae Secară, Vlad Bodescu, Emanuil Catelly, Gheorghe Druţă şi mulţi alţii. Numai din judeţul Orhei în 1940-1941 au fost arestaţi, maltrataţi, împuşcaţi peste 250 de oameni nevinovaţi, inclusiv Parfenie Lungu (Mihalaşa), Mihail Chiriac (Pistruieni), Ion Guzun (Chiţcanii Vechi), Simion Căldare (Hirova), Sava Vacarciuc (Păpăuţi), Iosif Soloviov (Rezina), Maria Kogan (Teleneşti), Gheorghe Maimescu (Oniţcani), Mihail Eftodie (Lalova, Rezina) etc.

6. Noi scriem despre regimul totalitar de ocupaţie pentru că în RSSM a fost instalată la putere o forţă străină rusească, ce nu cunoştea limba, scrisul, istoria, cultura băştinaşilor. Printre aceştia au fost 148 de lucrători ai cc al PC(b)M, 47 de lucrători ai comitetelor judeţene de partid, 36 de lucrători ai comitetelor orăşeneşti de partid, 174 de lucrători ai comitetelor raionale de partid, 80 de lucrători ai Consiliului de Miniştri şi ai ministerelor de resort, 3840 de lucrători care activau în 6 soviete judeţene, 58 de soviete raionale, 25 de soviete orăşeneşti şi de orăşel, 1133 de soviete săteşti.

Peste 90% dintre aceşti lucrători erau veniţi din Rusia, Ucraina şi din alte republici ale URSS.
Toată această nomenclatură comunistă, după cum scrie istoricul rus Mihail Vozlenski, realiza politica de ocupaţie a regimului sovietic. Aceştia au introdus cu forţa limba rusă în administraţia de partid şi de stat. La 23 septembrie 1940 a fost interzis alfabetul latin şi s-a trecut la cel rusesc. A început îndoctrinarea marxist-leninistă a populaţiei. La 20 septembrie 1940 a fost editată prima lucrare a lui Lenin „Sarcinile Uniunii Tineretului” într-un tiraj de 10 000 de exemplare, 6 mii în limba „moldovenească” şi 4 mii în limba rusă.

7. Conducerea economiei, planificării, normarea muncii, impozitarea, naţionalizarea întreprinderilor industriale de asemenea au avut un caracter colonial, de ocupaţie.
De menţionat că ruşii au pus mâna pe 1443 de întreprinderi industriale, la care lucrau 19.415 de muncitori şi ingineri. Au fost naţionalizate şi jefuite 1.012 km de cale ferată cu 83 de staţii şi 5 depouri.
Când au venit ocupanţii sovietici, în Basarabia funcţionau 12.442 km de drumuri, inclusiv 1211 drumuri asfaltate şi 11.220 km de drumuri de ţară. În 1940-1941, comuniştii au acaparat într-un mod forţat, bestial şi făţarnic 2038,7 mii ha de pământ arabil, inclusiv 1662,6 mii ha semănate cu cereale, 258,6 mii ha de culturi tehnice, 284,8 mii ha de păşune şi 181,0 mii ha de păduri. Toată această bogăţie a fost naţionalizată şi furată de către nomenclatura comunistă. În 1940 comuniştii ruşi au pus mâna pe toată ramura vităritului.

Ei au luat cu forţa 267.383 de cai, 402.538 de vite cornute mari, 259.377 de porcine şi 1.236.583 de oi şi capre (AOSPRM, f. 51, inv. 1, d. 26, p.2). Toate acestea constituiau o mare bogăţie a populaţiei basarabene. Dacă ruşii au fost „eliberatori”, atunci ei nu puteau să jefuiască toată bogăţia satelor şi oraşelor Basarabiei. Când au nimerit în Basarabia, comuniştii ruşi erau flămânzi, murdari, dezbrăcaţi, nespălaţi. Văzând cât de bine trăiesc românii basarabeni, veneticii spuneau că toate satele sunt populate de „curculi”, „chiaburi” şi mari „boieri români”. Ei au impus satelor şi oraşelor mari impozite şi dări la stat. Numai în trimestrul IV, 1940, au luat din Basarabia 2,5 mln. tone de cereale, 15.000 de tone de carne de vită, 1500 de tone de carne de pasăre şi peste 1.600 de mii de ouă (f. 2).

8. Noi vorbim de ocuparea Basarabiei, deoarece regimul comunist sovietic a jefuit această regiune după cele mai murdare şi cinice forme şi metode.

Numai de la Ministerul Apărării Naţionale al României sovieticii au furat 101.687 de cai, 203 perechi de boi, 1816 căruţe, peste 100 de care cu boi, 47 de autovehicule. Din depozitul Diviziei 26 Infanterie Română din Călăraşi ruşii au furat 18 cuptoare de copt pâine, 20 de vagoane cu făină şi 20 de vagoane cu lemn de fag. La staţia Pârliţa, ruşii au sechestrat cu forţa 75 de vagoane şi 2 locomotive. De la camerele agricole din Bălţi şi Soroca sovieticii au furat peste 900 de maşini agricole, inclusiv 4 tractoare, 230 de semănători, 120 de pluguri, 80 de prăşitori mecanice, 93 de zdrobitoare pentru struguri, peste 200 de cai, 5 tauri, 45 de vaci de lapte, 400 de oi, 200 de berbeci şi peste 100 de porcine.

9. Ocupanţii sovietici au adus mari daune sistemului financiar al României. Toate secţiile poştale şi bancare au fost jefuite.

Numai în iunie-iulie 1940 bolşevicii ruşi au furat din sistemul financiar basarabean peste 3.896.229.573 de lei, inclusiv 711.665.000 de lei investiţii capitale din economia Basarabiei, 517.177.00 de lei care aparţineau firmelor locale, 214.334.815 lei ai Ministerului Agriculturii, 215.000.000 de lei ai Ministerului Cultelor, 293.568.008 de lei – banii Ministerului de Interne etc.
10. Noi am constatat că numai din 28 iunie 1940 şi până la 22 iunie 1941 regimul sovietic de ocupaţie a furat, jefuit, evacuat, transportat din Basarabia mărfuri industriale, cereale, grâu, porumb, soia, secară, orz, culturi tehnice, spirt, alcool, vin, conserve, materiale de construcţie tehnică, fabrici întregi, produse animaliere, tot parcul de maşini şi locomotive în valoare de peste 300 de miliarde de lei româneşti.

În iunie 1941 din RSSM au fost evacuate 4000 de vagoane cu bunuri materiale, instalaţii industriale şi tehnică şi peste 180 de mii de vite cornute mari. Au furat tot ce au putut, au curăţat toate hambarele, depozitele, iar ceea ce n-au reuşit să fure a fost distrus, dinamitat şi aruncat în aer.
Câtă jale, câte lacrimi au vărsat intelectualii, preoţii, proprietarii, comercianţii, profesorii, juriştii, primarii şi notarii, oamenii de afaceri, ţăranii simpli care şi-au pierdut în 1940 toată averea, familia, chiar şi viaţa. Aceasta a fost faţa reală a ocupanţilor sovietici.
Considerăm că istoria Basarabiei sub regimul de ocupaţie stalinist din 1940-1941 trebuie cercetată, oglindită şi demascată esenţa antiumană, xenofobă, colonială a imperialismului rusesc.
Scriitorul Nicolae Dabija a subliniat că istoricii trebuie să restabilească şi să promoveze în ştiinţa contemporană valorile naţionale româneşti.

Sunt unii „critici” care numai „rup rândurile”, sau îi glorifică pe „eliberatori”. Ei neagă valorile istorice autohtone. Valorile umane se pot restabili numai prin adevărul istoric, deoarece, după cum afirmă Ion Ungureanu, „a spune adevărul e spre binele tuturor”.

 

 

Anton MORARU,
dr. hab. în istorie, prof. univ.

http://basarabialiterara.com.md/?p=15335

 

http://www.deschide.md

 

20/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Eroul de legendă Horia Agarici, vânătorul de bolşevici şi spaima aviaţiei sovietice în Al Doilea Război Mondial. VIDEO

 

 

 

Horia_Agarici

 

Horia Agarici s-a născut la 6 aprilie 1911, în Elveția, la Lausanne, pe malul lacului Geneva, unde părinții săi, Constantin și Valeria se aflau de mai mult timp pentru unele afaceri ale tatălui. Ulterior, în toamna anului 1911, familia a revenit în ţară.

După tată, aviatorul Horia Agarici provenea din neamul răzeşesc al Agârâcilor din Popeştii Vasluiului, neam care, pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, a început să acumuleze avere. Cu timpul, Agârâcii au ajuns slujitori domnești și au intrat în mica boierime.

După 1800 ei și-au scris numele Agărâci. La 1846 apare un Dumitrachi Agărici, iar un urmaș al acestuia ar fi, după Nicolae Iorga, un domn pe nume I. Agarici, din Roman, care îşi donează o parte din avere Academiei Române. El este chiar bunicul viitorului aviator Horia.

În toamna anului 1934, Horia Agarici a obținut brevetul de aviator la școala de pilotaj de la Tecuci, după care a fost repartizat la Flotila de Luptă de la București-Pipera, care însuma toate escadrilele de vânătoare și bombardament ale României (aerodromul nu mai există, fiind închis în 1958-59 și transformat în platformă industrială; actualul bulevard Dimitrie Pompei trece chiar prin mijlocul fostului aerodrom).

În anii 1934-1935, Agarici a muncit mult. A studiat cărți tehnice (citea în engleză, franceză, germană și italiană), și-a îmbogățit constant cultura științifică și a devenit omul pe care toți îl consultau atunci când era vorba despre vreo noutate în domeniul aerodinamicii sau al mecanicii.

L-au preocupat și cărțile mai sensibile, citind în paralel Mein Kampf al lui Adolf Hitler și Capitalul lui Marx. Nu l-a impresionat niciuna și, așa cum a recunoscut mai târziu, nu le-a aprofundat.

 Pilotul de vânătoare Horia Agarici a fost  unul dintre aşii aviaţiei regale române din cel de-Al Doilea Război Mondial. Deşi a luptat cu demnitate şi curaj pentru ţară, iar faptele sale au ajuns subiect în cântece şi legende populare, a fost persecutat o perioadă îndelungată de regimul comunist. 

  Pe 22 iunie 1941, escadrila de la Mamaia Sat a primit ordin să se deplaseze la Galaţi, pentru o misiune specială, astfel încât au plecat toate avioanele de luptă, cu excepţia unuia – cel al tânărului aviator Horia Agarici, care avea 30 de ani.

Locotenentul Horia Agarici a rămas pe aerodromul din Mamaia, din cauza unor scurgeri de carburant din rezervorul avionului său. A fost ṣansa lui de a intra triumfal în istoria acestui popor.

Atunci când, spre prânz, bombardiere sovietice au atacat portul Constanṭa, Horia Agarici, s-a luptat cu ruşii de unul singur, arătîndu-şi măiestria în aṣa măsură, încât numele lui a fost apoi pe buzele tuturor.

În ciuda tuturor regulamentelor, când s-a dat alarma, pe 23 iunie la ora 12, el a decolat fără ordin, fără coechipier, cu un singur rezervor plin, pornind “la vânătoare”, chiar dacă avea avionul defect.

 Norocul și simțul său de orientare l-a ajutat și, în curând au apărut în fața sa, deasupra mării, zburând la altitudinea de 600 de metri,  şapte bombardiere: trei în faţă şi alte patru în formaţie de câte două. 

 A luat înălţime, a pornit în picaj şi a atacat avionul din centrul formaţiei, care s-a prăbuşit  în mare. Apoi a atacat alte două aparate de zbor din faţa formaţiei. Unul a căzut în zona unde astăzi se află Valu lui Traian, iar altul mai la sud. 

 

A fost primul aviator român care a doborât trei bombardiere inamice într-o singură bătălie aeriană. 

 

 

 

 

Image result for avioane de vânătoare i.a.r româneşti

 

Avioane de de luptă româneşti

Horia Agarici devenise  eroul de necontestat al aviaţiei româneşti şi însuşi mareşalul Antonescu l-a felicitat personal pe tânărul aviator. 

Vestea salvării Constanṭei ṣi a victoriei strălucite a locotenetului Agarici a fost preluată de ziare și de postul Radio România.

Poetul Păstorel Teodoreanu ṣi compozitorul Gherase Dendrino au compus unui cântec care a devenit ṣlagărul la modă al verii 1941.

Toṭi îl cântau cu mândrie ṣi bucurie, (mai ales că numele lui Agarici rima foarte bine cu „bolṣevici”!) i-au compus o melodie.

 

 

 

 

 

 

 

 

Versurile erau cam aşa: „Ce-auzi venind din depărtare, of Leano?/Un bâzâit ce-aduce cu al trenului,/ Când îl auzi venind din depărtare./ Nu-ţi fie frică de bâzâitul lui,/ Căci a plecat la vânătoare Agarici,/ A plecat ca să vâneze bolşevici./ A plecat din zările văzduhului“. 

O perioadă a fost şi comandantul Escadrilei 40 de Vânătoare, care a dus lupte pentru cucerirea Odesei. Pentru meritele sale deosebite, pilotul Horia Agarici a fost decorat cu „Virtutea Aeronautică“ clasa a III-a, „Coroana României“, cu spade şi panglică de Virtute Militară clasa a V-a şi cu „Crucea de fier“ germană, fiind avansat la gradul de căpitan-aviator.  

 

 

 

 

 

Avion doborât de Horia Agarici 
 

 

 

Momentul 23 august 1944 l-a găsit la București, unde tocmai sosise cu motocicleta personală, pentru a duce o mapă plină cu hârtii. Fiind cunoscut drept „Vânătorul de bolșevici”, camarazii l-au sfătuit să se ascundă pentru că veneau rușii și viața lui nu mai valora două parale. A părăsit orașul a doua zi, „pe un haos de nedescris”.

A ajuns la Brașov ocolind prin Pitești-Câmpulung-Bran (Valea Prahovei era blocată de nemți). Acolo, și-a găsit soția și au decis împreună să se refugieze la Geoagiu-Băi, la niște rude.

În luna septembrie, când frontul s-a stabilizat în Transilvania, Agarici, nemaisuportând să stea ascuns, a decis să-și reia activitea (cu riscul de a fi arestat de sovietici sau acuzat de dezertare de români).

A mers „cu ochii în patru și cu frica în sân” pe aerodromul Balomir, pe care se aflau atât români, cât și sovietici. Spre surprinderea sa, a fost lăsat în pace. Mai mult, i s-a dat autorizație de liberă trecere spre București.

Din noiembrie 1944 și până la sfârșitul războiului (mai 1945), Horia Agarici și-a continuat activitatea la Brașov (deși uzina era dispersată în alte orașe din zona de sud a țării), apoi a fost trecut în rezervă, cu gradul de căpitan.  

Într-o zi a anului 1949, un general rus l-a căutat şi i-a spus cu vocea sugrumată de emoţie: „Am învăţat româneşte ca să vin să-ţi mulţumesc pentru că nu m-ai atacat atunci când rămăsesem fără muniţie şi nu puteam să-ţi răspund“. 

Ce se întâmplase? Într-o luptă aeriană, Agarici a rămas în duel aerian cu un singur avion inamic.

Pilotului sovietic i se terminase  muniţia şi i-a transmis prin semne românului că nu mai are cu ce să lupte şi că acceptă să se predea.

Atunci, Agarici i-a transmis tot prin semne că va amâna duelul aerian pentru altă dată, pentru că nu este bărbăteşte să dobori pe cineva care nu are cum să se apere.   

Slugile comuniste căţărate la putere cu sprijinul tancurilor ocupantului sovietic, l-au răsplătit pe acest erou în 1955 degradîndu-l.  Ca o consecință a servitudinii față de Moscov, printr-un ordin al ministrului forțelor armate statutul de ofițer i-a fost retras, fiind trecut în rândul trupei (în caz de război, urma să fie mobilizat ca simplu soldat). A fost  reabilitat şi i s-a redat gradul de căpitan de-abia în 1965.

„Aş fi încercat să dobor orice avion inamic, indiferent dacă ar fi fost rusesc, american sau german, atâta vreme cât îmi ameninţa ţara“, ar fi spus pilotul potrivit amintirilor fiului său, Paul Agarici.

  „Să nu uitaţi că cerul l-am iubit/ Ca un fanatic beat de înălţime/ Cu trup şi duh, în fulger de mişcare/ Zvârlind un corp spre infinit“, scrie pe piatra sa funerară.  

 Horia Agarici a avut mai mulţi copii. Fiul său, Paul Agarici, s-a născut pe 4 iulie 1947 şi a fost  trimis la casa de copii. 

 A învăţat pe rupte pentru a recupera anii din leagăn, a urmat cursurile Facultăţii de Filologie – limba şi literatura română şi secundar limba franceză. În anii ’70 a făcut primele fotografii, iar după şapte ani a devenit primul profesor de tehnică şi artă fotografică din România, la Şcoala Populară de Artă. Din anul 1979 a intrat în presă.

A început ca fotoreporter la revista Contemporanul, iar din 1982 a fost luat de Adrian Păunescu la „Flacăra“. Ulterior a lucrat la alte ziare importante. Spune mândru că nu a fost niciodată membru PCR. „Nici măcar la redacţia «Flacăra», unde era obligatoriu. M-au lăsat în pace pentru că eram un bun fotoreporter“, spune Paul Agarici. 

  Pe tatăl său nu îl consideră erou, ci doar român. „Tatăl meu a fost un român“. 

 În cei 14 ani cât a stat la casa de copii Victoria din Bucureşti, Paul Agarici şi-a văzut tatăl de maximum zece ori: „Mai venea el la mine sau eu mai săream gardul şi mergeam să-l văd. De multe ori îl întrebam: «De ce nu mă iei acasă?». Şi atunci el ofta şi nu ştia cum să-mi explice ca să înţeleg“.

În tot acest timp, tatăl său a colindat toată România şi a fost nevoit să facă diverse meserii pentru a se putea întreţine. A fost contabil pe la o firmă din Periş, dar şi mecanic auto. O vreme s-a ascuns la Mina Altân Tepe din nordul Dobrogei, dar a lucrat şi într-o gospodărie agricolă din Slobozia. 

Toată viaţa fiul său a căutat să ştie mai multe despre cel care i-a dat viaţă. Aşa a aflat despre o întâmplare care s-a petrecut pe faleza Constanţei mult timp de la terminarea războiului:

„Tatăl meu trecea prin faţa Catedralei, iar peste drum era o patrulă sovietică. Un ţigan l-a recunoscut pe pilot şi a dat fuga la ruşi şi le-a spus: «Ăla e Agarici, pilotu’ care a doborât avioanele voastre».

Atunci, locotenentul sovietic a venit la Agarici şi l-a întrebat: «Sunteţi aviatorul Agarici?». «Da!», i-a răspuns. Atunci, locotenentul rus şi soldaţii sovietici i-au dat onorul pilotului român.“

 

 

 

 

 

 

 

 

A decedat în 1982, după o viață în care a luptat cu sărăcia și cu nedreptățile, fiind înmormântat la Constanța cu onoruri militare.

 

 

 

 

horia agarici 2

 

O stradă din cartierul Tomis Nord din Constanţa îi poartă numele.

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

http://www.rador.ro/2016/04/07/horia-agarici-a-plecat-ca-sa-vaneze-bol%E1%B9%A3evici/

 

http://adevarul.ro/locale/constanta/cum-devenit-legendarul-horia-agarici-eroul-constantei-criminal-razboi-fiul-stat-14-ani-intr-o-casa-copii-1_5645baa17d919ed50e2c13c4/index.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Horia_Agarici

 

16/09/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: