CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PRIMUL Recensământ General al populaţiei,după grelele pierderi teritoriale suferite de ROMÂNIA în 1940

Sabin Manuilă, Realitatea Ilustrată, 8 iul 1934.jpg

Foto: Dr. Sabin Manuilă (n.19 februarie 1894, Sâmbăteni, Arad  – d. 20 noiembrie 1964, New York, SUA, savant român, fost Director General al Institutului Central de Statistică din  Bucureşti şi apoi consilier special al Biroului de Recensământ al Statelor Unite.

6 aprilie 1941: În România s-a desfăşurat primul Recensământ General al populaţiei,după grelele pierderi teritoriale suferite în 1940.

Potrivit recensământului, populaţia ţării era de 13 537 757 persoane, fapt explicabil prin pierderile teritoriale din 1940, când în mai puţin de trei luni numărul locuitorilor României  s-a diminuat cu 6 829 238 persoane, ceea ce reprezenta 34% din totalul populaţiei, iar teritoriul cu 99 928 km2, adică 33,7% din suprafaţa ţării.

Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa fuseseră anexate de Uniunea Sovietică, Ardealul de Nord a fost alipit de Ungaria, iar Cadrilaterul (sudul Dobrogei), a fost cedat Bulgariei.

În urma acestui recensământ, a rezultat că structura etnică a populaţiei a fost repartizată după cum urmeză: români: 11 827 110 (87,4%), germani: 542 326 (4%), unguri: 407 188 (3%), alţii şi nedeclaraţi: 759 184 (5,6%).

Populaţia masculină a ţării reprezenta 49, 3%, respectiv 6.674.757 de persoane. Potrivit calculelor specialiştilor, potenţialul mobilizabil se cifra la circa 2.200.000 persoane, ceea ce reprezenta  32, 9% din populaţie şi 16, 2% din totalul acesteia.

În planul de mobilizare pe anul 1941, în vigoare la 22 iunie, efectivul total de militari se ridica la 1.139.604 militari, din care 39.476 ofiţeri, 57.003 subofiţeri şi 1.043.126 trupă.

Planul de mobilizare cuprindea Marele Cartier General, trei comandamente de armată, 11 de corp de armată, 214 formaţiuni operative, 24 formaţiuni de servicii operative, 41 de comandamente, unităţi şi formaţiuni de zonă interioară.

Modificările teritoriale au produs, bineînţeles, şi schimbări în structura confesională a populaţiei, schimbări ce nu au fost surprinse statistic, decât într-o anumită măsură prin Recesământul din 6 aprilie 1941, ale cărui informaţii, din cauza tulburărilor politice majore, nu au putut fi prelucrate şi valorificate în totalitate.

În cadrul recensământului general al României, s-a făcut şi un „recensământ special al populaţiei de origine etnică evreiască”, rezultând  că numărul total al evreilor care trăiau în România la 6 aprilie 1941 era de 315.003, care reprezentau 2,32% din populaţia totală a ţării.

Pentru a putea urmari evolutia numerica a evreilor din Romania este necesar sa retinem schimbarile produse prin cedarile de teritorii din preajma celui de-al doilea razboi mondial:
În rezumat, majoritatea, adica 57,1% a evreilor din Romania (calcul facut după naționalitate etnica la recensamantul din 1930) au fost detașati de România în urma evenimentelor din preajma celui de-al doilea razboi mondial.


Oscilatiile de la un recensamant la altul sunt semnificative. Iata cifrele celor de limba materna idis in cele doua provincii principale, Muntenia si Moldova, la cele trei recensaminte:

In interpretarea cifrelor intră numerosi factori ca: dislocari de populatie, emigrație, influente psihologice (atmosfera politică), evoluția demografică naturală și chiar factorul legat de tehnică statistică. Modificarile in cifre sunt esentiale.

Basarabia si Bucovina

Dr. Wilhelm Filderman (n. 14/25 septembrie 1882, București – d. 22 aprilie 1963, Paris) a fost un jurist și om politic român de etnie evreiască, președinte al Uniunii Evreilor Români (1923-1948), președinte al Uniunii Comunităților Evreiești din România (1929-1941; 1944-24 octombrie 1945) și președinte al Consiliului Central al Evreilor din România (1936-1941; 1945).

Cifra evreilor in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herței calculata pentru anul 1930 a fost de 275.419.

Din totalul acestei populatii, 100.000 de evrei s-au retras din fața armatelor germano-române in interiorul Rusiei Sovietice in 1941. (In raportul prin care Dr W. Filderman cere ajutor la Joint Committee pentru evreii romani din Rusia, cifra lor este data de asemenea de 100.000 de persoane).
La recensamântul din 1941, facut după reocuparea acestor regiuni, s-au recenzat 126.000 evrei.

Regimul lui Antonescu  a avut ideea de a invita observatori străini „imparţiali şi de renume mondial”, care să însoţească ac­ţiu­nile recensământului şi prelucrarea datelor.

Acesti observatori specialişti au fost, presedintele Oficiului Statistic din Bavaria, prof. Franz Burgdörfer, şi dr. Molinari, directorul general al Institutului Central de Statistica din Italia.

Savantul român Sabin Manuilă, membru corespondent al Academiei Române, a fost întemeietorul Institutului Central de Statistică, director al Institutului de Demografie și Recensământ și conducător al Secției de Statistică din cadrul Institutului Social Român.

Personalitate științifică de talie mondială, a fost membru al Institutului Internațional de Sociologie, al Institutului Internațional de Statistică, membru în diferite comitete ale Ligii Națiunilor și vicepreședinte al Societății Regale a Eredității.

In dis­cu­ţiile purtate de Burgdörfer cu Sabin Manuilă a atins subiecte „dincolo de marginile strict statistice”, specialiştii străini auzind de la acesta că asa-numita „chestiu­ne evreiasca in Romania este de o du­reroasă importanţă” şi că „guvernarea se straduieşte să soluţioneze grab­nic aceasta problemă”. (prof. dr. F. Burgdörfer, Dare de seama. Recen­sa­mân­tul General al Romaniei, 1941, Analele Institutului Statistic al Ro­ma­niei, director dr. S. Manuila, vol. I, Bu­cu­resti, 1942, pp. 323-333).

Sabin Manuilă este considerat organizatorul statisticii științifice în România.

A fost coordonator al recensământului din 1941 și colaborator al lui Dimitrie Gusti în re­dactarea lucrării de mare anvergură Recensământul populației României (1930, în 9 volume).

Studiile sale privind compoziția etnică a Transilvaniei și perspectiva raporturilor cu populația maghiară sunt un model de cercetare științifică statistică. 

Între anii 1940 – 41, Sabin Manuilă a elaborat mai multe studii având drept obiect politica demografică.

Aceste studii, care poartă denumirea generică de Politica de populație, au fost elaborate la cererea guvernului antonescian, în scopul de a stabili liniile directoare ale politicii demografice a statului român.

Într-unul din aceste studii, datând din 19 decembrie 1940, Sabin Manuilă atrage atenția asupra celor 5 milioane de români care trăiesc în afara țării, inclusiv cei din regiuni care nu pot fi revendicate niciodată de România.

În viziunea autorului, cadrul general al schimbului de populație ar trebui să fie teritoriul României, cel cu granițele de dinainte de amputările teritoriale din 1940. 

Cu foarte mici excepții, studiile demografice ale lui Sabin Manuilă se circumscriu spațiului românesc.

Autorul nu preconiza alipirea de noi teritorii la teritoriul național, ci doar recuperarea teritoriilor și populației românești răpite prin ultimatumurile sovietice și prin arbitrajul de la Viena.

De asemenea, nu a avut  în vedere nici anexarea Transnistriei, unde exista de asemenea o populație românească, nici a Banatului sârbesc, așa cum afost  propuneri  în epocă.

Proiectul lui Sabin Manuilă nu este “rasist”, iar în formularea lui nu există nici un element genocidal, el neurmărind altceva decât de a asigura românilor o legitimitate 100% pentru granițele țării.

Studiile lui Manuilă aveau menirea de a pune în gardă guvernul României asupra încercărilor Ungariei de a prezenta recuperarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, drept o extindere a teritoriului, un fel de “compensație” pentru pierderea Transilvaniei de Nord, fără a mai vorbi despre propunerile maghiare ca România să se extindă spre est până la Bug, în schimbul întregii Transilvanii.

Ulterior, după eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și ținutului Herța de sub ocupaţia URSS, a fost realizat în toamna anului 1941 un recensământ pentru aceste regiuni, dar și pentru Transnistria (decembrie 1941).

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/20/82639/

SURSE:

http://www.istoria.md/articol/780/6_aprilie,_istoricul_zilei#1572

https://ro.wikipedia.org/wiki/Recens%C4%83m%C3%A2ntul_popula%C8%9Biei_din_1941_(Rom%C3%A2nia)

10/04/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CUM SE EXPLICĂ străvechea ură față de evrei și de bancheri ?

Istoria unei vechi maladii: cum s-a ajuns la ura față de evrei și de bancheri

Este în general cunoscut că în lume, formele de naționalism, excludere socială și xenofobia sînt concentrate în special asupra evreilor. 

Xenofobia, anti-semitismul și războiul dintre clasele sociale au început să fie tot mai mult în centrul analizelor unor publicații prestigioase din Europa, dar și a unor studii publicate recent.

Dispreţul pentru „oamenii banului” are o istorie controversată, care datează încă de pe vremea lui Iisus, care „i-a expulzat pe cei care schimbau bani din templu”.

În plus, Biblia ne spune că „banii sunt sursa tututor relelor”.

Tot în Biblie găsit termenul utilizat de evrei pentru a desemna „dobânda”. Acest termen este „neshek” şi înseamnă „muşcătură”, iar în anul 1311 Biserica Catolică a interzis folosirea acestei expresii.

În Islam, profetul Mohamed a interzis dobânda, iar în anul 1311 Biserica Catolică a interzis folosirea acestei expresii.

De asemenea, genialul poet italian Dante a asociat persoanele care împrumutau bani cu „al şaptealea cerc al Iadului”, în care erau incluşi şi locuitorii din Sodoma şi Gomora.

În Europa medievală, evreii au intrat în conflict cu populația majoritară nu numai pentru că nu erau creştini, ci pentru că lichidarea lor era cea mai bună metodă de a scăpa de datorii.

 Faimosul economist Karl Marx, care provenea dntr-o familie de evrei, îi numeşte pe aceştia „întruchiparea capitalismului”, al cărui curs străvechi putea fi schimbat numai prin revoluţie.

Ura faţă de bancheri şi demonizarea acestora este un lucru evident în lumea actuală, fie că este vorba de înalţii funcţionari, sau de simpli angajaţi din sucursalele bancare.

O „etichetă negativă” a fost alipită acestei meserii, considerată responsabilă pentru toate dezastrele sociale, economice şi numai, de la începutul lumii şi până în prezent.

Cei care au pus bazele „Protocoalelor Înţelepţilor Sionului” doreau ca lumea să creadă că evreii sunt implicaţi într-o conspiraţie globală diabolică.

„Protocoalele înţelepţilor Sionului” este o broşură care a circulat la începutul secolului al XX-lea în Europa şi care conţine aşa-zise planuri de dominație mondială întocmite de evrei.

Cu toate acestea, autorul articolului aminteşte că finanţele stau totuşi în spatele acţiunilor care au dus la dezvoltarea societăţii.

Publicația britanică The Economist a redactat un eseu interesant despre modul în care a evoluat fenomenul de ură față de bancheri, precum și concepțiile legate de evreii care conduc lumea, care dețin controlul asupra banilor și finanțelor mondiale.

Atitudinea împotriva bancherilor și a celorlalți „moneymen” are o istorie foarte lungă, scrie The Economist, care pornește cu exemplele de la Iisus Hristos care i-a dat afară din templu pe zarafi. Apoi, începuturile creștinismului pleacă de la ideea că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”.

De asemenea, în Islam, profetul Mohamed a interzis dobânda, în timp ce evreii se referă la dobândă ca neshek (mușcătură).

Biserica Romano-Catolică a interzis dobânda în 1311, iar Dante îi considera pe cei care împrumută bani ca fiind condamnați la cel de-al șaptelea cerc al iadului.

Prejudecata privind pe cei care împrumută bani, precursorii bancherilor de astăzi, s-a dovedit periculoasă, scriu cei de la The Economist, care arată că civilizațiile care au reușit să nu mai interzică împrumuturile de bani cu dobândă au ajuns la prosperitate, în timp ce societățile unde acest tip de activitate a rămas interzisă au rămas sărace.

Este cazul nordului Italiei, care în secolul al XV-lea a cunoscut un boom economic, după ce familia de Medici și alte familii „bancare” au căi de a transforma activitatea de creditare într-o activitate legală.

Etapa următoare a fost a lui Luther și a lui Calvin, pentru care împrumutul de bani era acceptabil. În tot acest timp, lumea islamică rămânea în sărăcie, dar cu regula că dobânda este interzisă.

În anul 1000, PIB-ul Europei avea o pondere de 11,1% în PIB-ul global, în timp ce Orientul Mijlociu avea o pondere de 8,6%. În 1700, Europa avea o pondere de 13,5%, în comparație cu 3,4% ale Orientului.

Prejudecățile împotriva „finanțiștilor” au avut și consecințe mai puțin economice. De-a lungul istoriei, cei care au împrumutat bani cu dobândă au fost persecutați. Minoritățile etnice, în special evreii din Europa dar și cei din America, ca și chinezii din Asia, din simplul motiv că „succesul aducea cu sine succesul”.

Pentru Karl Marx, evreu de altfel, evreii erau întruchiparea capitalismului și nu puteau fi salvați din acest „blestem ancestral” decât prin revoluție.

„Protocoalele Înțelepților Sionului” își doreau să-i determine pe oameni să creadă că finanțiștii evrei erau angrenați într-o conspirație mondială. De asemenea, atitudini și curente de acest gen au circulat despre minoritățile chinezilor din Asia.

Războiul dintre clasele sociale a fost unul dintre pericolele asupra căruia insista economistul american Nouriel Roubini și a început să fie vizibil din momentul în care a apărut mișcarea Occupy Wall-Street.

În zilele noastre, demonizarea bancherilor și prejudecățile etnice ating noi cote. În numărul din luna august a Journal of Business Ethics, un articol redactat de Clive R. Boddy, profesor la Nottingham Business School din cadrul Nottingham Trent University a pus pe jar lumea financiară în care acesta scria că sectorul financiar a fost cucerit de către psihopați, pe care-i definea ca fiind oameni lipsiți de conștiință, cu foarte puține emoții și care prezintă incapacitatea de a avea sentimente de simpatie sau empatie față de alți oameni.

Protestele împotriva celor 1%, mai ales când aceștia lucrează pentru Goldman Sachs sau N.M. Rothschild, pot genera emoții care sunt greu de ținut în frâu, scriu jurnaliștii, citând în încheiere un studiu al Boston Review unde se arată că 25% din americanii care nu sunt de origine evreiască, sunt de părere că evreii sunt de vină pentru criza financiară.

Antisemitismul nu a revenit în Germania. A fost tot timpul prezent”

Fiecare al cincelea cetăţean german este „latent” antisemit, relevă un studiu realizat de o comisie de experţi sub dublul patronaj al Parlamentului şi Guvernului de la Berlin. Fenomenul a fost studiat de o echipă de specialişti, din care au făcut parte, între alţii, istorici, sociologi, dar şi teologi islamici.
Peter Longerich, de la University of London, purtătorul de cuvânt al echipei care a redactat studiul, a definit, de altfel, antisemitismul ca fiind liantul în mediile radicale de dreapta. Dar fenomenul se manifestă şi în cercurile islamiste.

Constatările experţilor reuniţi la cererea autorităţilor federale plasează Germania într-un context mai larg, specific Orientului Mijlociu şi Europei; de fapt, rezultatele studiului nu vin decât să certifice şi cuantifice speculaţii, singura necunoscută reală fiind dimensiunea fenomenului.

Prejudecăţile şi clişeele anti-evreieşti nu sunt, însă, doar apanajul grupărilor de extremă dreaptă sau al islamiştilor. Instincte anti-semite se regăsesc adânc în interiorul societăţii germane.

„Fenomenul nu a revenit în miezul societăţii; a fost tot timpul prezent acolo şi este străvechi”, a explicat istoricul Julius Schöps, directorul centrului Moses Mendelssohn pentru studii euro-iudaice de la Universitatea din Potsdam.

Lupta împotriva capitalului evreiesc mondial” și la unguri

Odată cu grava criză financiară în care se află Ungaria, extremiştii de dreapta au descoperit un nou inamic: capitalul străin – care vrea să stoarcă Ungaria şi să distrugă naţiunea maghiară. Manifestaţiile recente ale partidului Jobbik s-au desfăşurat sub sloganul „Au plecat tancurile, au venit băncile!“, mesaj care dă de înţeles că locul foştilor stăpâni sovietici a fost luat de aşa zisul capital evreiesc mondial. Jobbik-iştii nici nu fac eforturi să se ascundă în spatele aluziilor.

De pildă, în Parlamentul de la Budapesta, acuză în mod constant atât majoritatea guvernamentală cât şi opoziţia socialistă şi liberală că ar reprezenta interesele Israelului şi ale evreilor, nu pe cele ale maghiarilor.
Circa un milion de unguri au luat credite în valută pe care le pot plăti din ce în ce mai greu, întrucât forint-ul maghiar s-a devalorizat foarte mult în ultimii ani. Nu e de mirare, aşadar, că sloganurile Jobbik au priză la o parte a publicului maghiar.

Mai multe sondaje de opinie relevă că propaganda agresivă a Jobbik-ului dă roade: extremiştii de dreapta sunt cotaţi cu 20 la sută din totalul voturilor şi devin astfel, pentru prima dată, a doua forţă politică din Ungaria, în urma partidul populist-conservator-naţional Fidesz, de guvernamânt, depăşindu-i clar pe socialiştii.

Concluzii: Criza economică a adus cu sine și un val de xenofobie

În cadrul unui interviu, Roubini avea să declare că revolta mondială se va extinde din cauza frustrărilor oamenilor privind creșterea șomajului și a stării de instabilitate.

Demonstrațiile populare recente, de la Orientul Mijlociu și Israel până la Marea Britanie și furia populară crescândă din China si, în curând în alte economii avansate și țări emergente, toate sunt conduse de aceleași motive și tensiuni: inegalitatea care crește, șomajul și lipsa de speranță.

„Criza din 2008 ne-a arătat că sistemul financiar global are nevoie de un tratament dur. Băncile trebuie să fie forțate să dețină rezerve mai mari. „Armele de distrugere în masă” trebuie să fie dezamorsate, iar cultura pentru bonusuri trebuie modificată.

Dacă demonizarea bancherilor nu va rezolva problema, aceasta ar putea, dacă rămâne nesupravegheată să readucă la viață o mai veche urâțenie”, scriu jurnaliștii de la (https://www.economist.com).

23/03/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Karl Marx si Friedrich Engels in Manifestul Partidului Comunist despre desființarea familiei, a naționalității și a creștinismului, desființarea dreptului de moştenire, confiscarea proprietăţii etc.

 

Karl Marx a fost mason și se trăgea dintr-o familie de rabini. Atat el cât și tovarășul său de idei, Engels, au fost influențați direct de evreul Moses (Moshe) Hess (1812 – 1875, care a fost și unul dintre fondatorii socialismului.

 

Citat Karl Marx:

 

„Aburi infernali se ridica si umplu creierul,
Pana cand innebunesc si inima mi se schimba cu desavarsire.
Vezi aceasta sabie?
Prințul intunericului mi-a vandut-o.
Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul,
Cu tot mai multa indrazneală interpretez dansul morții„

 

 

 

Karl Marx hometown unveils huge statue on the Communist Manifesto author's  200th birth anniversary - New York Daily News

Foto: https://www.rbb24.de. – Statuia lui  Marx din orașul natal al acestuia, Trier.

In 2018, o statuie a lui Karl Marx a fost inaugurată în prezența președintelui Comisiei Europene.  

A fost inaugurată în oraşul Trier, locul unde s-a născut.

Statuia lui Karl Marx a fost dezvelită în contextul festivităţilor dedicate împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa. Aceasta a fost dăruită Germaniei de către China şi instalată în centrul oraşului Trier, unde pe 5 mai 1818, venea pe lume Karl Marx.

Ideea inaugurării unei statui a acestuia a fost primită şi cu proteste în localitatea sa de origine. Mulţi consideră că divizarea Germaniei şi ridicarea zidului Berlinului au fost efectele ideilor lui Karl Marx.

Prezent la inaugurare, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker,i-a luat apărarea şi a spus că ideile sale au fost răstălmăcite.

”Karl Marx nu poate fi considerat răspunzător de lucrurile care s-au făcut în numele său”, consideră liderul european citat de https://saccsiv.wordpress.com.

În Germania, la Deutsches Historisches Museum din Berlin are loc expozitia „Karl Marx si Capitalismul” intre 10 februarie 2022 si 21 august 2022.

 

Despre eveniment a scris Deutsche Welle la în articolul  Karl Marx: Five reasons why the thinker was ahead of his time

In acest context, iata ce scriau Karl Marx si Friedrich Engels in Manifestul Partidului Comunist la II Proletari şi comunişti, conform https://www.marxists.org/romana/m-e/1848/manifest/c02.htm

Care este în genere raportul dintre comunişti şi proletari?

Comuniştii nu sînt un partid deosebit, opus celorlalte partide muncitoreşti.
Ei nu au interese deosebite de interesele întregului proletariat.

Ei nu proclamă principii deosebite după care să vrea să modeleze mişcarea proletară.

Comuniştii se deosebesc de celelalte partide proletare numai prin aceea că, pe de o parte, în lupta proletarilor de diferite naţiuni ei scot în evidenţă şi susţin interesele comune, independente de naţionalitate, ale întregului proletariat; pe de altă parte, prin aceea că, pe diferitele trepte de dezvoltare ale luptei dintre proletariat şi burghezie, ei reprezintă întotdeauna interesele mişcării în totalitatea ei.

Comuniştii sînt, aşadar, din punct de vedere practic, partea cea mai hotărîtă a partidelor muncitoreşti din toate ţările, partea care împinge mereu înainte; din punct de vedere teoretic, faţă de restul masei proletariatului ei au superioritatea de a înţelege limpede condiţiile, mersul şi rezultatele generale ale mişcării proletare.

Scopul imediat al comuniştilor este acelaşi ca şi al tuturor celorlalte partide proletare: constituirea proletariatului ca clasă, răsturnarea dominaţiei burgheziei, cucerirea puterii politice de către proletariat.

Tezele teoretice ale comuniştilor nu se bazează nicidecum pe idei, pe principii inventate sau descoperite de cutare sau cutare reformator al lumii.

Ele nu sînt decît expresia generală a condiţiilor efective ale luptei de clasă existente, ale mişcării istorice care se desfăşoară sub ochii noştri. Desfiinţarea relaţiilor de proprietate existente pînă acum nu este o caracteristică a comunismului.

Toate relaţiile de proprietate au fost supuse unei necontenite schimbări istorice, unei permanente transformări istorice.

Revoluţia franceză, de pildă, a desfiinţat proprietatea feudală în folosul celei burgheze.

Ceea ce caracterizează comunismul nu este desfiinţarea proprietăţii în general, ci desfiinţarea proprietăţii burgheze.

Proprietatea privată burgheză modernă însă este ultima şi cea mai desăvîrşită expresie a producţiei şi însuşirii produselor, întemeiate pe antagonisme de clasă, pe exploatarea unora de către ceilalţi.

În acest sens comuniştii pot rezuma teoria lor în formula: desfiinţarea proprietăţii private.

Ni s-a imputat nouă, comuniştilor, că am voi să desfiinţăm proprietatea dobîndită personal, prin muncă proprie, proprietate care ar alcătui temelia oricărei libertăţi, activităţi şi independenţe personale.

Proprietate dobîndită prin muncă, agonisită, cîştigată personal! Vorbiţi oare de proprietatea micului burghez, a micului producător rural, premergătoare celei burgheze? Nu e nevoie să o desfiinţăm noi: dezvoltarea industriei a desfiinţat-o şi o desfiinţează zilnic. Sau poate vorbiţi de proprietatea privată burgheză modernă?

Dar munca salariată, munca proletarului, îi creează oare acestuia vreo proprietate? Nicidecum. Ea creează capitalul, adică proprietatea care exploatează munca salariată, care nu poate spori decît cu condiţia de a produce munca salariată nouă, pentru a o exploata din nou.

În forma sa actuală, proprietatea se mişcă în cadrul antagonismului dintre capital şi munca salariată. Să privim ambele laturi ale acestui antagonism.

 

A fi capitalist înseamnă a ocupa în producţie nu numai o poziţie pur personală, ci şi o poziţie socială. Capitalul este un produs colectiv şi nu poate fi pus în mişcare decît prin activitatea comună a numeroşi membri ai societăţii, ba, în ultimă instanţă, numai prin activitatea comună a tuturor membrilor societăţii.

Capitalul nu este deci o forţă personală, ci o forţă socială.

Aşadar, atunci cînd capitalul este transformat în proprietate colectivă, aparţinînd tuturor membrilor societăţii, aceasta nu înseamnă transformarea unei proprietăţi personale în proprietate socială. Ceea ce se transformă este numai caracterul social al proprietăţii. Ea îşi pierde caracterul ei de clasă.

Să trecem la munca salariată.

Preţul mijlociu al muncii salariate este minimul de salariu, adică totalul mijloacelor de trai necesare pentru a menţine pe muncitor în viaţă ca muncitor. Deci ceea ce muncitorul salariat îşi însuşeşte prin activitatea sa îi ajunge numai pentru a-şi reproduce viaţa ca atare.

Noi nu vrem nicidecum să desfiinţăm această însuşire personală a produselor muncii, menită să reproducă nemijlocit viaţa, o însuşire care nu aduce nici un excedent ce ar putea da putere asupra muncii străine.

Noi vrem să desfiinţăm numai caracterul mîrşav al acestui mod de însuşire, în cadrul căreia muncitorul trăieşte numai pentru a spori capitalul, trăieşte numai în măsura în care o cer interesele clasei dominante.

 

În societatea burgheză, munca vie nu este decît un mijloc pentru a spori munca acumulată. În societatea comunistă, munca acumulată nu este decît un mijloc pentru a lărgi, a îmbogăţi, a uşura procesul de viaţă al muncitorilor.

În societatea burgheză, trecutul domină deci prezentul; în societatea comunistă, prezentul domină trecutul. În societatea burgheză, capitalul este independent şi personal, pe cînd individul care munceşte este dependent şi impersonal.

Şi desfiinţarea acestor relaţii este considerată de burghezie o suprimare a individualităţii şi a libertăţii! Şi cu drept cuvînt. Este vorba într-adevăr de suprimarea individualităţii burgheze, a independenţei burgheze şi a libertăţii burgheze.

Prin libertate se înţelege, în cadrul relaţiilor de producţie burgheze de astăzi, libertatea comerţului, libertatea de cumpărare şi de vînzare.

Dacă dispare însă negoţul, atunci dispare şi negoţul liber. Vorbăria despre negoţul liber, ca şi toate celelalte tirade ale burgheziei noastre despre libertate au, în genere, un înţeles numai cînd e vorba de negoţul încătuşat, de tîrgoveţul oprimat din evul mediu, şi nu cînd e vorba de desfiinţarea de către comunism a negoţului, a relaţiilor de producţie burgheze şi a burgheziei însăşi.

Vă îngroziţi că vrem să desfiinţăm proprietatea privată. Dar în societatea voastră actuală proprietatea privată este desfiinţată pentru nouă zecimi din membrii societăţii; ea există tocmai datorită faptului că nu există pentru nouă zecimi.

Ne imputaţi deci că vrem să desfiinţăm o proprietate care presupune ca o condiţie necesară ca imensa majoritate a societăţii să fie lipsită de proprietate.

Cu alte cuvinte, ne imputaţi că vrem desfiinţarea proprietăţii voastre. Într-adevăr, vrem acest lucru.

Din momentul în care munca nu mai poate fi transformată în capital, bani, rentă funciară — într-un cuvînt într-o putere socială ce poate fi monopolizată, adică din momentul în care proprietatea personală nu mai poate deveni proprietate burgheză —, din acest moment, declaraţi voi, personalitatea este suprimată.

Recunoaşteţi prin urmare că, atunci cînd vorbiţi de personalitate, aveţi în faţa ochilor doar pe burghez, adică pe proprietarul burghez. Această personalitate trebuie, într-adevăr, suprimată.

Comunismul nu ia nimănui putinţa de a-şi însuşi produse sociale, el ia doar putinţa ca prin această însuşire să fie aservită munca altuia.

S-a obiectat că prin desfiinţarea proprietăţii private va înceta orice activitate şi că o lene generală va cuprinde lumea.

Dacă ar fi aşa, societatea burgheză ar fi trebuit demult să piară din cauza trîndăviei, căci în această societate cei care lucrează nu agonisesc, iar cei care agonisesc nu lucrează.

Toate aceste temeri se reduc la tautologia că nu va mai exista muncă salariată o dată ce nu va mai exista capital.

 

Toate obiecţiile îndreptate împotriva modului de producţie comunist de însuşire şi de producţie a produselor materiale au fost extinse şi asupra însuşirii şi producţiei produselor spirituale.

După cum pentru burghez desfiinţarea proprietăţii de clasă înseamnă desfiinţarea producţiei însăşi, tot astfel pentru dînsul dispariţia culturii de clasă este identică cu dispariţia culturii în general.

 

Cultura, a cărei pierdere o deplînge burghezul, nu înseamnă pentru imensa majoritate decît transformarea omului într-o anexă a maşinii.

Dar nu polemizaţi cu noi, apreciind desfiinţarea proprietăţii burgheze prin prisma concepţiilor voastre burgheze despre libertate, cultură, drept etc.

Înseşi ideile voastre sînt produse ale relaţiilor burgheze de producţie şi de proprietate, după cum şi dreptul vostru nu este decît voinţa clasei voastre ridicată la rangul de lege, o voinţă al cărei conţinut este determinat de condiţiile materiale de viaţă ale clasei voastre.

 

Concepţia interesată care vă face să transformaţi relaţiile voastre de producţie şi de proprietate, din relaţii istorice, trecătoare în cursul procesului de dezvoltare a producţiei, în legi eterne ale naturii şi ale raţiunii e comună tuturor claselor dominante dispărute.

Ceea ce pricepeţi cînd e vorba de proprietatea antică, ceea ce pricepeţi cînd e vorba de proprietatea feudală, nu mai îndrăzniţi să pricepeţi cînd e vorba de proprietatea burgheză.

 

Desfiinţarea familiei! Pînă şi cei mai radicali se indignează în faţa acestei infame intenţii a comuniştilor.

Pe ce se întemeiază familia de astăzi, familia burgheză? Pe capital, pe cîştigul privat. În forma sa deplin dezvoltată ea există numai pentru burghezie; ea îşi găseşte însă completarea în lipsa de familie impusă proletarilor şi în prostituţia publică.

Familia burghezului dispare, fireşte, o dată cu dispariţia acestei completări a ei, iar ambele dispar o dată cu dispariţia capitalului.

Ne imputaţi că vrem să desfiinţăm exploatarea copiilor de către părinţii lor? Recunoaştem această crimă.

Dar voi spuneţi că noi desfiinţăm cele mai gingaşe legături înlocuind educaţia pe care o dă familia cu cea socială.

Oare educaţia voastră nu este şi ea determinată de societate? Nu este ea determinată de relaţiile sociale în cadrul cărora faceţi educaţie, de amestecul mai mult sau mai puţin direct al societăţii prin mijlocirea şcolii etc.?

Comuniştii n-au inventat influenţa societăţii asupra educaţiei; ei îi schimbă doar caracterul, smulgînd educaţia de sub influenţa clasei dominante.

 

Frazeologia burgheză despre familie şi educaţie, despre legătura intimă dintre părinţi şi copii devine cu atît mai dezgustătoare cu cît pentru proletari, ca urmare a dezvoltării marii industrii, legăturile de familie se destramă, iar copiii sînt transformaţi în simple articole de negoţ şi unelte de muncă.

Dar voi, comuniştii, vreţi să introduceţi comunizarea femeii — ne strigă în cor întreaga burghezie.

Burghezul vede în soţia lui o simplă unealtă de producţie. El aude că uneltele de producţie urmează să fie exploatate în comun şi nu poate, fireşte, decît să-şi închipuie că soarta comunizării va lovi şi pe femei.

El nici nu bănuieşte că este vorba tocmai de a desfiinţa această poziţie a femeii de simplă unealtă de producţie.

De altfel, nimic nu este mai ridicol decît indignarea ultramorală a burghezilor noştri în faţa pretinsei comunizări oficiale a femeii de către comunişti. Comuniştii nu au nevoie să introducă comunizarea femeii; ea a existat aproape întotdeauna.

Burghezii noştri, care nu se mulţumesc că au la dispoziţie femeile şi fiicele proletarilor lor, fără să mai vorbim de prostituţia oficială, îşi fac o plăcere din a-şi seduce reciproc soţiile.

În realitate căsătoria burgheză este comunizarea femeii măritate. Comuniştilor li s-ar putea imputa cel mult că, în locul comunizării făţarnice, ascunse, ar voi să introducă comunizarea oficială şi pe faţă a femeii.

De altfel se înţelege de la sine că prin desfiinţarea actualelor relaţii de producţie va dispărea şi comunizarea femeii, izvorîtă din ele, adică prostituţia oficială şi neoficială.

 

Comuniştilor li s-a mai imputat că ar voi să desfiinţeze patria, naţionalitatea.

Muncitorii nu au patrie. Lor nu li se poate lua ceva ce nu au. Dar deoarece proletariatul trebuie să cucerească mai întîi puterea politică, să se ridice la rangul de clasă naţională[3], să se constituie el însuşi ca naţiune, el însuşi mai este încă naţional, deşi nicidecum în înţelesul burghez.

Delimitările naţionale şi antagonismele dintre popoare dispar din ce în ce mai mult o dată cu dezvoltarea burgheziei, o dată cu libertatea comerţului, cu piaţa mondială, cu uniformitatea producţiei industriale şi cu condiţiile de viaţă ce-i corespund.

Domnia proletariatului le va face să dispară şi mai mult încă. Acţiunea unită, cel puţin a ţărilor civilizate, este una din primele condiţii ale dezrobirii lui.

În măsura în care va fi desfiinţată exploatarea unui individ de către celălalt, va fi desfiinţată şi exploatarea unei naţiuni de către alta.

O dată cu dispariţia antagonismului dintre clase în sînul naţiunii, va dispărea şi duşmănia dintre naţiuni.

Învinuirile aduse comunismului din punct de vedere religios, filozofic şi în general din punct de vedere ideologic nu merită o discuţie mai amănunţită.

Este oare nevoie de o perspicacitate deosebită pentru a înţelege că, atunci cînd se schimbă condiţiile de viaţă ale oamenilor, relaţiile lor sociale, existenţa lor socială, se schimbă şi reprezentările, concepţiile şi noţiunile lor, într-un cuvînt şi conştiinţa lor?

Ce altceva ne arată istoria ideilor decît că producţia intelectuală se transformă o dată cu cea materială? Ideile dominante ale unei epoci au fost întotdeauna numai ideile clasei dominante.

Se vorbeşte despre idei care revoluţionează o întreagă societate; prin aceasta se exprimă numai faptul că în sînul vechii societăţi s-au format elementele unei societăţi noi, că descompunerea ideilor vechi merge mînă în mînă cu descompunerea vechilor condiţii de viaţă.

În timpul decadenţei lumii antice, religiile vechi fură învinse de religia creştină. Cînd în secolul al XVIII-lea ideile iluminismului învinseră ideile creştine, societatea feudală dădea ultima ei luptă cu burghezia, pe atunci revoluţionară. Ideile de libertate a conştiinţei şi a religiei nu exprimau decît domnia liberei concurenţe pe tărîmul conştiinţei[4].

„Dar“ — se va spune — „ideile religioase, morale, filozofice, politice, juridice etc. s-au modificat ce-i drept în cursul dezvoltării istorice. Însă religia, morala, filozofia, politica, dreptul s-au menţinut întotdeauna în ciuda acestor schimbări.

În afară de aceasta, mai există adevăruri eterne, ca: libertate, dreptate etc., care sînt comune tuturor stărilor sociale. Comunismul desfiinţează însă adevărurile eterne, desfiinţează religia, morala, în loc să le dea o formă nouă, el contrazice aşadar toată dezvoltarea istorică de pînă acum“.

La ce se reduce această învinuire? Istoria tuturor societăţilor de pînă acum s-a desfăşurat în antagonisme de clasă, care, în diferite epoci, au luat forme diferite.

Dar, indiferent de forma pe care au luat-o aceste antagonisme, exploatarea unei părţi a societăţii de către cealaltă constituie un fapt comun tuturor veacurilor trecute. Nu e deci de mirare că conştiinţa socială a tuturor veacurilor, în pofida diversităţii ei, se mişcă în cadrul anumitor forme comune, forme de conştiinţă care vor dispărea cu desăvîrşire numai o dată cu dispariţia totală a antagonismului de clasă.

Revoluţia comunistă înseamnă ruptura cea mai radicală cu relaţiile de proprietate moştenite din trecut; nu e deci de mirare că în cursul dezvoltării ei se produce ruptura cea mai radicală cu ideile tradiţionale.

Dar să lăsăm obiecţiile ridicate de burghezie împotriva comunismului.

După cum am văzut mai sus, primul pas în revoluţia muncitorească este ridicarea proletariatului la rangul de clasă dominantă, este cucerirea democraţiei.

Proletariatul va folosi dominaţia lui politică pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, întreg capitalul, pentru a centraliza toate uneltele de producţie în mîinile statului, adică în mîinile proletariatului organizat ca clasă dominantă, şi pentru a mări, cît se poate de repede, masa forţelor de producţie.

La început acest lucru nu se poate face, fireşte, decît printr-o încălcare despotică a dreptului de proprietate şi a relaţiilor de producţie burgheze, adică prin măsuri care, din punct de vedere economic, apar neîndestulătoare şi şubrede, dar care se depăşesc singure în decursul mişcării şi care sînt inevitabile ca mijloc pentru revoluţionarea întregului mod de producţie.

Aceste măsuri vor fi, se-nţelege, diferite în diferitele ţări.

În ţările cele mai înaintate va fi totuşi posibilă aproape pretutindeni aplicarea următoarelor măsuri:

– Exproprierea proprietăţii funciare şi întrebuinţarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.
– Impozit cu un puternic caracter progresiv.
– Desfiinţarea dreptului de moştenire.
– Confiscarea proprietăţii tuturor emigranţilor şi rebelilor.
– Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei bănci naţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv.
– Centralizarea tuturor  mijloacelor de transport în mîinile statului.
– Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producţie, desţelenirea şi ameliorarea pămînturilor după un plan general.
– Egală obligativitate a muncii pentru toţi, organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură.
– Îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri avînd ca scop înlăturarea treptată a opoziţiei dintre sat şi oraş.
– Învăţămînt public gratuit pentru toţi copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, în actuala ei formă.

– Îmbinarea educaţiei cu producţia materială etc., etc.
Cînd, în cursul dezvoltării, vor fi dispărut deosebirile de clasă şi întreaga producţie va fi fost concentrată în mîinile indivizilor asociaţi, atunci puterea publică îşi va pierde caracterul ei politic.

În sensul propriu al cuvîntului, puterea politică este puterea organizată a unei clase pentru asuprirea alteia. Dacă proletariatul, în lupta sa împotriva burgheziei, se uneşte în mod necesar ca clasă, dacă, prin revoluţie, devine clasă dominantă şi, ca clasă dominantă, desfiinţează vechile relaţii de producţie făcînd uz de forţă, atunci el desfiinţează, o dată cu aceste relaţii de producţie, şi condiţiile de existenţă ale antagonismului de clasă, ale claselor în genere, şi, prin aceasta, propria sa dominaţie de clasă.

 

Locul vechii societăţi burgheze, cu clasele şi antagonismele ei de clasă, îl ia o asociaţie în cadrul căreia dezvoltarea liberă a fiecăruia este condiţia pentru dezvoltarea liberă a tuturora.

27/02/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: