CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Planuri privind înființarea unui Israel în Europa

 

 

 

 

Israel

 

 

Teoriile conspiraţioniste, profeţia lui HENRY KISSINGER şi resuscitarea planului întemeierii unui Israel european.

 

Lumea fără Israel… Așa este intitulat un capitol din excelenta carte a dlui Marian Oprea, intitulată Discipolii lui Albert Pike, dedicată unui subiect pasionant: conspirațiile care au schimbat față lumii în ultimele două secole, două secole și ceva.

Cartea a apărut în anul 2016, la editura Lumea Magazin, iar la paginile 455-56 ale acestei extraordinare  cărți citim următoarele:

 

„Lumea fără Israel

 

Într-un articol din 2012, The New York Post îl citează pe Henry Kissinger: „Peste 10 ani, Israelul nu va exista”.

Afirmația lui Kissinger este directă și fără echivoc. El nu spune că Israelul, chiar dacă se află în pericol, poate fi salvat cu trilioane de dolari și protecție militară americană.

Kissinger nu spune nici că Israelul ar exista în continuare, în cazul în care va fi bombardat Iranul. Kissinger nu propune nicio soluție, el pur și simplu constată că, în anul 2022, Israelul nu va mai fi.

Agențiile americane de spionaj sunt de acord cu afirmațiile lui Kissinger, chiar dacă nu sunt sigure de data precisă. Cele 16 servicii speciale americane au prezentat un material analitic de 82 de pagini, intitulat „Pregătirea pentru un Orient Apropiat fără Israel”.

În material se face referire la cei 700 000 de evrei care locuiesc ilegal în teritoriile ocupate în anul 1967. Toată lumea este de acord că aceste pământuri aparțin Palestinei, însă Israelul nu le va ceda de bunăvoie.

Cele 16 servicii secrete americane sunt de acord că Israelul nu este în stare să se opună forței propalestiniene aflate în ascendență, care include Renașterea Islamică.

De menționat că nici Kissinger, nici experții serviciilor de spionaj care au elaborat acest material nu intenționează să plângă după Israel. Este un lucru curios, ținând cont de faptul că Henry Kissinger este de origine evreiască și a fost privit întotdeauna ca un prieten, uneori foarte apropiat, al Israelului, iar americanii, inclusiv colaboratorii serviciilor secrete, s-au aflat un timp îndelungat sub influența presei proisraeliene. Prin ce se explică această poziție?

Americanii care se interesează de situația internațională s-au săturat până la refuz de fanatismul și obsesia Israelului.

Studiile arată că majoritatea evreilor americani nu mai susțin politica Israelului și, totodată, tot mai mulți americani sunt nemulțumiți de lobbyismul prea autoritar al Israelului în problemele ce țin de formarea opiniei publice.

Dar cea mai puțin evidentă, însă cea mai serioasă explicație care decriptează calmul lui Kissinger și al CIA privind soarta Israelului este informația parvenită despre implicarea Israelului și a aliaților lui în atentatele din 11 septembrie 2001, și nu a islamiștilor radicali.

Despre aceasta vorbesc tot mai des nu grupurile radicale antisemite, ci observatori de rang înalt. Fostul director al Departamentului de Studii Strategice al Colegiului militar din SUA, Alan Sabrosky, care este pe jumătate evreu, a declarat, într-o emisiune, că a discutat această problemă cu colegii săi și aceștia sunt absolut convinși că, în spatele atentatelor teroriste din 2001, se află Israelul și aliații lui.

Iar Merlin Miller, candidat la alegerile prezidențiale din 2012, a evocat public implicarea Israelului în atentatele din 11 septembrie 2001.”

 

Așadar, se spune că evreii sunt pe cale să trăiască o nouă dramă, o nouă tragedie!… 

 

La conferinţa de pace de la Paris, preşedintele american Woodrow Wilson ar fi venit cu propunerea înfiinţării unui stat evreiesc european(…)

Ne oprim la fragmentul de mai jos pentru a-l comenta:

O enigmatică întâmplare pe această temă ne-o relatează Paul Goma. În ianuarie 1978, Noël Bernard voia să-i încredinţeze noului sosit din România o emisiune pe tema drepturilor omului.

Goma i-a pus însă o condiţie: să-l angajeze la „secţia Basarabia”, argumentând că aici el ar fi putut face mai mult pentru România întreagă, destrămată abuziv de Uniunea Sovietică prin raptul din 1940.

Goma a mai invocat şi faptul că se afla în relaţie de prietenie cu preşedintele Jimmy Carter, deci beneficiul pentru ţară ar fi crescut.

Noël Bernard a râs, tratându-l ca pe un inocent şi replicându-i că,  în atare privinţă, Carter nu contează, neavând vreo putere de a decide „peste capul vicepreşedintelui Comitetului pentru «Europa liberă»”.

Cum aşa!? s-a mirat Goma. Exista un Superman peste preşedintele american?

A venit „lămurirea” cine e Supermanul: „Evreu de-al meu, basarabean de-al dumitale, un tip redutabil. Când careva de la noi l-a întrebat de ce nu se vorbeşte despre Basarabia la Europa liberă, l-a repezit, i-a spus că nu e treaba lui, Basarabia nu a fost niciodată românească şi că nici ruşii nu au dreptul la ea…” 

Dreptul asupra Basarabiei stătea în puterea unui anume Yarrow, adept de nezdruncinat al teoriei colonizării Daciei de către evrei, „cu câteva secole înaintea românilor”!

Aşadar, ecourile teoriei lui Johan Kaspar Bluntschli (1879) şi Bernard Stambler (1913), cărora Nicolae Iorga le dăduse o replică pe măsură, în Istoria Evreilor în Ţările noastre (1917), nu dispăruseră!

Această teorie, supravieţuitoare la „Europa liberă” în anii ’70 ai secolului trecut era împărtăşită, când tacit, când la vedere, nu doar de anumiţi evrei, ci, sub influenţa lor, şi de lideri americani şi europeni încă de la începutul secolului, cu prelungire între cele două războaie mondiale şi mai târziu. (…)

 Şerban Milcoveanu, conchidea astfel asupra a ceea ce el numea „secretul Basarabiei”: „Basarabia era destinată să devină Israelul european, cu capitala la Chişinău, stat binaţional, cu evreii clasa conducătoare şi exploatatoare, şi cu bieţii basarabeni clasa subordonată şi exploatată.”

Stalin însuşi se va folosi, propagandistic, de ideea înfiinţării unei Republici Sovietice Socialiste Evreieşti între Prut şi Nistru pentru a-şi împlini ţinta recuperării Basarabiei, dar nu pentru evrei, ci pentru Uniunea Sovietică.”

Ce ar fi de comentat? Firește, mai multe, printre care și ideea, că după înființarea statului Israel în 1948, adică chiar și în zilele noastre, planul unui Israel, al unui cămin evreiesc, pe teritoriul Europei, nu a fost abandonat de marii strategi ai lumii evreiești.

Fără să mai pierd vremea cu o compunere cât de cât „literară” pe acest subiect, voi trece la fapte, adică la alcătuirea unui inventar al informațiilor și gândurilor   legate de acest subiect.

(1) Despre intenția „marilor strategi” evrei de a dobândi un stat, un teritoriu național în Europa, unde trăiau cei mai mulți evrei.

Texte  pe tema „problemei evreiești”, ale unor autori pașoptiști, semnalau intenția acestor strategi ca în teritoriul viitorului stat evreiesc să fie incluse și vaste teritorii românești, din Moldova, inclusiv Bucovina și Basarabia în întregime.

Acești strategi aleseseră bine, se orientaseră pe teren, pământul acestei regiuni este dintre cele mai bune pentru agricultură, o climă plăcută etc. Să fim drepți și să recunoaștem că, din punctul lor de vedere, al evreilor, intenția de a avea un stat propriu se justifica în mai multe feluri.

Problema se complica atunci când intra în discuție teritoriul, amplasamentul acestui stat pe harta Europei.

Drepturi cât de cât istorice dacă ar fi avut evreii asupra unui teritoriu anume, acesta nu putea fi decât un teritoriu din vechea Kazarie, adică din Rusia, unde pentru sute de ani prezența evreilor era riguros și bogat consemnată.

În secolul al XIX-lea se înregistrează o migrare masivă a evreilor în teritorii apropiate, limitrofe spațiului lor „tradițional”!

Așa au ajuns mii, zeci de mii de evrei și în Moldova. Unde au intrat în contact cu populația autohtonă românească.

Victime periodice ale pogromurilor rusești, evreii vor descoperi cu bucurie cumsecădenia românească, ospitalitatea moldovenilor, și nu vor ezita, mulți dintre ei, să profite, să-i înșele și să-i păcălească, în buna tradiție a popoarelor nomade, în contactul lor sporadic cu băștinașii.

Așa au ajuns evreii să-și dobândească printre localnici faima de parteneri incorecți, dispuși la ingenioase tertipuri și găinării. Numite mai târziu escrocherii…

(2) Intenția constituirii unui Israel în Europa era cât pe ce să se realizeze în Basarabia, după ce această „gubernie” a redevenit sovietică în iunie 1940.

La Chișinău chiar s-a convocat o adunare „reprezentativă” la care era așteptat să participe liderul bolșevic Kaganovici, pentru a proclama noua republică sovietică și socialistă, republica evreiască.

În ultima clipă Stalin s-a răzgândit însă… Nu cumva zvonul că urma să se petreacă acest eveniment a stârnit reacțiile anti-românești ale multor evrei din Basarabia, reacții odioase, dezgustătoare, de o sălbăticie care a surprins pe toată lumea ?…

(3) Apariția mișcării sioniste, legată în chip definitoriu de înființarea Israelului în Palestina, a găsit un sprijin substanțial din partea clasei politice românești.

În primul rând din partea legionarilor, a lui Corneliu Zelea Codreanu, dar și din partea guvernării antonesciene. Exodul evreiesc spre Palestina a fost substanțial în timpul războiului, în paralel cu regimul de protecție a evreilor din România. Inclusiv a celor din Transnistria.

Prof.George Alexianu, guvernatorul român Transnistriei, s-a îngrijit personal de reușita unor acțiuni de transport naval a sute de evrei pe ruta Odessa-Haifa, în ciuda embargoului german.

Naționaliștii români au recunoscut justețea politicii sioniste de creare a unui „cămin” evreiesc și au dat o mână de ajutor consistent, într-o vreme când întreaga Europă a întors spatele la doleanțele evreiești!…

Din păcate, pe lângă evreii sioniști, au existat și evreii comuniști, cominterniști! Este o întrebare: cât de autentică a fost adversitatea dintre cele două categorii de evrei?

În orice caz, în România evreii comuniști și-au jucat bine rolul de adversari ai sionismului și au instituit în anii cominternismului o politică de prigoana sălbatică a naționaliștilor români.

Acești evrei comuniști, de îndată ce-și pierdeau la București privilegile de activiști bolșevici, de agenți ai Moscovei, se retrăgeau în Israelul contestat, lepădându-se de orice ideologie comunistă… Ceea ce a contribuit mult la renumele prost al evreilor în mentalul multor colectivități umane din România.

(4) În general, opinia evreilor din Israel despre România este mai favorabilă decât opinia evreilor din România. Cele spuse mai sus ar explica această situație. Dar mai sunt și alte explicații. .

(5) Evreii nu renunță la proiectul unui Israel în Europa. Un Israel de rezervă? La ce le-ar fi util evreilor sau chiar necesar acest stat de rezervă sau de refugiu? Simplu! Israelul are mulți dușmani „de moarte” şi  nu mai există alt stat a cărui existență să fie contestată cu vehemența propagandistică de care are parte statul evreiesc.  

Există îndoieli privind autenticitatea declarației lui Kissinger, dar chiar dacă ar fi falsă, inventată, situația din Israel este bine cunoscută.  

(6) În Israel se caută soluții, sper din toată inima ca pronosticul lui Kissinger, cât o fi el de evreu și de deștept, să nu se adeverească.

Una din soluțiile propuse, ciudată și neașteptată, poartă numele de diasporism.

A susținut-o și un mare scriitor evreu – cum de nu a primit Nobelul pentru literatură?!, numit Philip Roth.

Potrivit acestei teorii, eșecul experimentului Israel s-ar explica prin numărul mare de evrei veniți din Europa de Est, care n-au fost capabili să se adapteze la contextul demografic arab și au impus apartheidul de care au parte palestinienii din Israel.

Acești evrei – majoritatea kazari, ar face bine să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții lor!

În urma lor să rămână evreii sosiți în Israel din țările învecinate, a căror conviețuire cu palestinienii are toate șansele să țină!…

(7) Situație care se repetă în mai toate familiile de evrei plecați din România: întorcându-se să-și revadă locurile natale, mulți evrei își aduc și nepoții să-și cunoască obârșiile românești, iar reacția acestora este cam aceeași, au aceeași mirare: ce motiv ați avut să părăsiți niște locuri așa de frumoase pentru deșertul din Palestina?!

 Majoritatea bunicilor evrei răspund că au plecat din cauza regimului comunist instaurat în România după 1944!… Omițând să mai precizeze cine a contribuit decisiv la instaurarea comunismului în România!…

(8) În 2000, la o întrunire politică, cu lume multă, într-o pauză, s-a apropiat de mine o persoană, cunoscută din vedere – fost ministru de interne, care nici nu mi-a dat bună ziua, ci cu un aer non șalant, ca între vechi prieteni, mi-a spus : Țin să vă dau o informație de care știu că vă veți folosi: în România, după 1990, s-au încetățenit 500.000 de evrei! M-a privit în ochi câteva secunde, după care s-a întors și a plecat… Am înțeles destul de bine mesajul: să fac eu cunoscut opiniei publice acest fapt!  

Am ezitat oareșicât, dar până la urmă am scris un text, intitulat Israel în România?, care a circulat mult pe internet, deseori fără nicio semnătură.

Mi-a dat o replică nevoiașă Dorel Dorian, scriitorul evreu deputat din partea minorității repective, susținând că în Israel trăiesc peste 300.000 de evrei originari din România, care la plecarea din România nu au renunțat la cetățenia română, drept care acum nu au probleme s-o recapete!…

(9) Profitând că un cunoscut, apropiat la acea dată, se cunoștea bine cu un important consiler al lui Băsescu, i-am cerut să afle părerea președintelui Țării. Răspunul primit a fost următorul: „Vor fi un milion de evrei care vor căpăta cetățenie românească. În schimbul acestui serviciu Israelul va susține unirea cu Basarabia!”

(10) Mă întreb dacă depopularea României are vreo legătură cu proiectul Israel în Europa, proiect care nu ar fi de mirare să aibă în vedere mai departe teritoriul României!

(11) Interesul evreilor de a se încetățeni în România mai poate avea și o altă explicație, pentru mulți intre ei: în felul acesta ei devin și cetățeni ai Uniunii Europene, statut care le oferă nenumărate oportunități. Imediat după decembrie 1989 s-au încetățenit o mulțime de evrei care apoi, cu statut de români, au cerut viză pentru Statele Unite, evitând astfel o serie de restricții care le erau impuse prin statutul de cetățeni ai Israelului…

(12) În fine, pe tema unui Israel în Europa de mâine-poimâine, în ultima vreme a mai apărut un zvon: acest Israel ar urma să fie localizat pe teritoriul Ucrainei, pe un teritoriu unde a existat dintotdeauna o comunitate evreiască, recte kazară, numeroasă: vechea Galiție și alte teritorii limitrofe.

Această mutare ar urma să se petreacă într-un scenariu care ar avea ca obiect (și victimă!) Ucraina post-sovietică, un stat care are mari probleme privind identitatea sa istorică, politică, demografică! Deja pornit pe panta destrămării în favoarea Federației Ruse, teritoriul Ucrainei este ținta mai multor variante care ar urma să-i corecteze fruntariile.

Emit pretenții și polonezii, se zice, iar pretențiile românești la Maramureșul istoric, la Bucovina de Nord și la Basarabia de Sud nu sunt deloc lipsite de temei.

Oricum, toată lumea este de acord că Ucraina, ca republică sovietică, s-a extins în mod nejustificat asupra unor teritorii care nu au fost niciodată locuite de o populație majoritar ucraineană.

 

Au mai avut evreii în istoria lor visuri imposibil de realizat și au reușit totuși să și le împlinească!…

 

Așa că…

Ion Coja

 

 

 

03/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Lupta pentru crearea unui Israel european

 

Proiectul Israelului european şi “Republica Sovietică Socialistă Evreiască” de la Botoşani
 
 
 
“Israelul european a fost un proiect al comunităţii evreieşti de a crea un stat al evreilor în Europa.Ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe Cremieux (1796 – 1880) care a fost un mare susținător al acesteia! 

Despre acelaşi lucru vorbea şi Paul Goma, care arăta că la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson a susținut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: „Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia şi o parte a Ucrainei cu capitala la Lemberg (Liov)”.

Când, la 23 martie 1924 începea la Curtea cu Juraţi din Bucureşti judecarea aşa-zisului complot al studenţimii împotriva propriului guvern, a avut loc celebra depoziţie de martori din partea Istoriei şi din partea Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu, din care cităm:
„Cauza ajunsă înaintea domniilor d-voastră este conspiraţia Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de a fonda aici în spaţiul carpato-ponto-dunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasă conducătoare şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, clasă subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă”.

În momentul în care a apărut la evrei ideea creării unui stat evreiesc european, protocroniştii evrei au inventat o teorie care să le dea dreptul să solicite un astfel de lucru. Aşa se face că a apărut teoria protocronistă evreiască despre evreii care ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizării romane ! Alţii susțineau şi susțin, că evreii erau în Dacia în număr mare încă înaintea formării poporului român !

Dintre inventatorii şi susținătorii unor astfel de teorii imbecile trebuie amintiți: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazişi de lucrarea Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, 1986, XXI-XXII – Gyémánt, 2004.Ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc şi-a făcut simțită prezența atât la Conferința internaţională de la Berlin din 1878, cât şi la cea de la Paris de după primul război mondial, prin presiunile făcute asupra României ca să „accepte încetățenirea necondiţionată a oricărui evreu” care voia să se stabilească în România.
Istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi înţeleasă fără acunoaşte tot cortegiul de evenimente pe care l-a produs apariţia evreilor în număr mare pe meleagurile noastre.
O singură problemă i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitatea cea mai mare: problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional, evreiesc.

Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi Maramureş, unde au şi venit să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată. Identificăm, din această perspectivă, trei secvenţe, trei „momente”, trei etape istorice:

Prima etapă avea loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască. Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. 
Prin tehnici comerciale oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri economice, comerciale şi financiare. 
Destul de repede a devenit limpede pentru liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii.
 Nu era vorba de o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia, Maramureş şi Moldova.
Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului.

Puţini sunt intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine critică faţă de invazia evreiască.
 Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Păulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale, atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie, denigrare, mistificare etc.
Un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor americane, ca şi consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.  Ce căuta un personaj politic atât de important într-o funcţie diplomatică atât de măruntă, de consul?!

Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel!  Prezenţa lui Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al vremii, este o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în România!  Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână secret şi pentru majoritatea evreilor…

De menționat este faptul că venirea evreilor în România după 1830 a facut ca în Moldova, în principalele oraşe, majoritatea populației să fie evreiască: Orhei – 57,8%; Soroca – 56,9%; Bălți – 55,9%; Hotin – 50%; Chişinău – 45,9% şi Fălticeni – 57%; Dorohoi – 53,6%; Iaşi – 50,8%. Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord internațional prin care accepta intrarea în țară a încă 300.000 de evrei.Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinire a acestui plan a fost partidul comunist. De aceea, la izbucnirea revoluției comuniste din Rusia din 1917, când statutul Basarabiei începea să se schimbe, evreii au încercat să se împotrivească. Ei militau pentru „caracterul unitar al Rusiei libere” şi au fost împotriva chemării armatei române de a opri haosul „revoluționar” care domnea. Mai trebuie evidențiat faptul că în perioada 1917 – 27 martie 1918, evreii au cerut ca în comitetele revoluționare să se vorbească doar în limba rusă.

Poziția minorităților etnice în ceea ce priveşte statutul Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentată de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirmă că germanii, polonezii şi evreii susțineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii şi ucrainenii voiau unirea cu Ucraina. 

Același istoric ne spune că: „pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe naţionalități arăta că germanii şi polonezii acceptau guvernarea românească, pe când ruşii, ucrainenii, găgăuzii, evreii şi bulgarii doreau să se unească cu Uniunea Sovietică”. Astfel că unii dintre membrii Sfatului Țării, în prima lui configurație, doreau rămânerea Basarabiei în componența Rusiei şi s-au opus chemării armatei române pentru a restabili ordinea. 

Aceştia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar şi N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, dar mai ales Iakir Iona şi Levenzon Filip.Organizaţia politică naţională evreiască Bund propaga două idei de bază: autonomia naţional culturală evreiască şi menţinerea Basarabiei în componenţa Imperiului Rus. După unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat să lupte şi să spere, şi datorită lobby-ului făcut au reuşit, ca la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson să susţină, așa cum am amintit , un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: „Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Liov)”.

Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s-au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât „începând cu 23 august 1939 – pactul Stalin-Hitler! – printre evrei a început să circule promisiunea fermă că în curând tovarăşul lor Stalin va preface Basarabia românească în Republica Socialistă Sovietică Evreiască.”

 De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietică (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat şi Bucovina de Nord, „evreii din Chişinău i-au întâmpinat pe sovietici cu lozinci ca: «Bine aţi venit! V-am aşteptat 22 ani!».

 Mai mult, „după 28 iunie 1940, evreii cereau şi Transnistria (Ucraina dintre Nistru şi Bug)”…O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia  republică socialistă sovietică evreiască…

Încercarea s-a produs în anul primei ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor” poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazăr Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist! 

Alexandru Şafran (fost rabin şef în România), a recunoscut cu jumătate de gură cele întâmplate declarând în 1946: „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunişti”.

La 7 aprilie 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în momentul intrării armatei sovietice în Botoşani, evreii care controlau în acel moment oraşul şi care-şi formaseră o administraţie proprie, au declarat Republica Autonomă Sovietică Evreiască. 

Mare parte din populaţie precum şi administraţia românească fuseseră evacuate în sudul ţării înainte de intrarea armatei sovietice în Botoşani, astfel că evreii au preluat conducerea oraşului şi şi-au declarat propria republică sovietică evreiască. Ulterior sovieticii au instaurat o altă administraţie comunistă conform cu politica pe care o aveau în vedere în acel moment.

Totuşi, Stalin s-a ţinut de cuvânt şi conform cu spiritul propriei politici a naţionalităţilor pe care o promova, a fondat în 1928, în URSS, la graniţa cu China, Regiunea Autonomă Evreiască având capitala la Birobidjan, gândită să fie un cămin naţional evreiesc. 

Anterior, „a existat proiectul creării pe teritoriul Crimeii a unei republici autonome pentru evreimea sovietică, însă cum evreii nu au dorit să-şi transforme ţara într-un portavion ne-imersionabil al URSS”, s-a ajuns la varianta enunţată mai sus, a unei regiuni autonome.” 

Se cuvine de asemenea pomenit contingentul  mare de evrei care în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi popoare. 

Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din… manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. 

Nimeni nu-i mai pomeneşte… cu toate că dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur… Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării.

Fuseseră identificaţi ca agenţi ai proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat! Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă pentru români, sub diverse forme.

Multă energie consumată în van, de-o parte şi de alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între naţionalismul românesc şi paranoia sionistă!  Istoricii români, prea grijulii să nu-şi compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar riguros al suferinţelor noastre.

Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.

Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza terorii impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă de a se asimila a evreilor.

În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scris-o un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne reproşa faţă de evrei.  Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul proiect.

Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…  Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA?

Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a dobândi în numele Adevărului !

 

 

Citiţi şi:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/18/ce-stiti-despre-republica-sovietica-evreiasca-botosani/

 

 

Surse:

http://ioncoja.ro/24082-2/

 

 

03/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PROIECTUL EȘUAT AL UNUI ISRAEL EUROPEAN PE TERITORII ROMÂNEȘTI

Israelul European a fost un proiect al comunităţii evreieşti de a crea un stat evreiesc în Europa.

Radu Mihai Crişan spune că ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe Cremieux (1796 – 1880) care a fost un mare susținător al acesteia!”

 

Despre acelasi lucru vorbeste şi Paul Goma, care arăta că la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson a susținut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: “Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)” .

Când, „la 23 martie 1924 începe la Curtea cu Juraţi din Bucureşti judecarea aşa-zisului complot al Studenţimii împotriva propriului guvern, are loc celebra depoziţie de martori din partea Istoriei şi din partea Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu din care cităm: “Cauza ajunsă înaintea domniilor d-voastră este conspiraţia Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de a fonda aici în spaţiul carpato-pontodunărean Israelul european.

Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasă conducătoare şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, clasă subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă”.

În momentul în care a aparut ideea creerii unui stat evreiesc european, protocroniştii evrei au inventat o teorie care să le dea dreptul să solicite un astfel de lucru. Acea ” teorie”susținea că evreii ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizării romane.Se mai  sustinea  că evreii erau în Dacia în numar mare încă înaintea formării poporului român.

Dintre inventatorii şi susținătorii unor astfel de teorii trebuie amintiți: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazişi de lucrarea “Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII” – Gyémánt 2004.

Ideea crearii unui Israel european pe teritoriul românesc şi-a facut simțită prezența atât la Conferința internatională de la Berlin din 1878 cât şi la cea de la Paris de după primul război mondial, prin presiunile făcute asupra României ca să “accepte încetățenirea neconditionată a oricarui evreu” care voia să se stabilească în România.

De menționat este faptul că venirea evreilor în România dupa 1830 a facut ca în Moldova în principalele oraşe, majoritatea populației să fie evreiască[9]: Orhei=57,8%; Soroca=56,9%; Bălți=55,9%; Hotin=50%; Chişinău=45,9% [10] şi Fălticeni=57%; Dorohoi=53,6%; Iaşi=50,8%[11]. Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord internațional prin care accepta intarea în țară a încă 300.000 de evrei .

Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist.

De aceea, la izbucnirea revoluției comuniste din Rusia din 1917 când statutul Basarabiei începea să se schimbe, evreii au încercat să se împotrivească.

 Ei militau pentru “caracterul unitar al Rusiei libere” şi au fost împotriva chemării armatei române de a opri haosul “revoluționar” care domnea.

Mai trebuie evidențiat faptul că în perioada 1917 – 27 martie 1918 evreii au cerut ca în comitetele revoluționare să se vorbească doar în rusă.

 Poziția minorităților etnice în ceea ce priveşte statutul Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentată de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirmă că germanii, polonezii şi evreii susțineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii şi ucrainenii voiau unirea cu Ucraina.

Acelasi istoric ne spune că: “pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe nationalități arăta că germanii şi polonezii acceptau guvernarea românească, pe când ruşii, ucrainenii, găgăuzii, evreii şi bulgarii doreau să se unească cu Uniunea Sovietică“.

Astfel ca unii dintre membrii Sfatului Țării, în prima lui configurație, doreau ramânerea Basarabiei în componența Rusiei şi s-au opus chemării armatei române pentru a restabili ordinea. Aceştia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar şi N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, dar mai ales Iakir Iona şi Levenzon Filip.

Organizația politică națională evreiască Bund, propaga doua idei de bază: autonomia național culturală evreiască şi menținerea Basarabiei în componența Imperiului Rus.

După unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat să lupte şi să spere, şi datorită lobby-ului făcut au reuşit ca la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson să susțină un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: “Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)”.

Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s-au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât “începând cu 23 august 1939 – pactul Stalin-Hitler! – printre evrei a început sa circule promisiunea fermă că în curând Tovarăşul lor Stalin va preface Basarabia românească în Republica Socialistă Sovietică Evreiască.

” De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietică (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat şi Bucovina de Nord, “evreii din Chişinău îi întâmpinaseră pe sovietici cu lozinci ca: “Bine ati venit! V-am asteptat 22 ani!”. Mai mult, “după 28 iunie 1940, evreii cereau: şi TransNistria (Ucraina dintre Nistru şi Bug)”

Alexandru Şafran (rabin şef în România), a recunoscut cu jumatate de gură cele întâmplate declarând în 1946: “Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunişti”.

La 7 aprilie 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, în momentul intrării armatei sovietice în Botoşani, evreii care controlau în acel moment oraşul şi care-şi formaseră o administraţie proprie au declarat Republica Autonomă Sovietică Evreiască.

Mare parte din populaţie precum şi administraţia românească fuseseră evacuate în sudul ţării înainte de intrarea armatei sovietice în Botoşani, astfel că evreii au preluat conducerea oraşului şi şi-au declarat propria republică sovietică evreiască.

Ulterior sovieticii au instaurat o altă administraţie comunistă conform cu politica pe care o aveau în vedere.

Totuşi Stalin s-a tinut de cuvânt şi conform cu spiritul propriei politici a nationalităților pe care o promova, a fondat în 1928, în URSS la granița cu China, Regiunea Autonomă Evreiască, gândită ca un cămin național evreiesc.

 Anterior, “a existat proiectul creării pe teritoriul Crimeei a unei republici autonome pentru evreimea sovietică, însă cum evreii nu au dorit să-şi transforme țara într-un port-avion ne-imersionabil al URSS”, s-a ajuns la varianta enunțată mai sus, a unei regiuni autonome.

 

De pe World Comunism

 

 CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/05/regiunea-autonoma-sovietica-evreiasca-de-la-granita-cu-china-evreii-lui-stalin/

Surse :

– 1.Saptamana rosie, Paul Goma, p. 93 (Editia august 2006)
– 2.Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.56
– 3.Saptamana rosie, Paul Goma, p. 93-94 (Editia august 2006)
– 4.Saptamana rosie, Paul Goma, p. 97 si 99 (Editia august 2006)
– 5.De unde ne vin evreii ! http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/08/23/de-unde-ne-vin-evreii/
– 6.Izvoare si marturii referitoare la evreii din Romania 1986, XXI-XXII – Gyémánt 2004, p.9
– 7. Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.56
– 8. Activitatea social politica a minoritatilor nationale din Basarabia, Rodica Svetlicinai, p.16
– 9. Comunitatea Evreiasca din Romania, Emmanuel DYAN
– 10. Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.56

– 11. Activitatea social politica a minoritatilor nationale din Basarabia, Rodica Svetlicinai, p. 42 si 61-62

– 12. Saptamana rosie, Paul Goma, p. 93 si 97-98
– 13.Activitatea social politica a minoritatilor nationale din Basarabia, Rodica Svetlicinai, p. 17
– 14. Saptamana rosie, Paul Goma, p. 90- 94, si 154 (Editia august 2006)
– 15. “Clipa Siderala” a Ucrainei – Cirdasia sovieto-germana, A. Savin

09/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: