Diplomatul american GEORGE KENNAN: De ce nu era nevoie de denazificarea Germaniei?

Diplomatul american George Kennan a lucrat în Germania înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial și cunoștea bine particularitățile acestei țări.

După 1945, a devenit un adversar categoric al denazificării Germaniei și chiar al proceselor de la Nürnberg.

Publicația de limbă rusă http://ttolk.ru.,, scrie că el credea că dacă ar fi fost îndepărtați cei 3 milioane de birocrați germani care au fost implicați în serviciul nazismului, țara ar putea aluneca în haos.

Un alt argument al său a fost acela că URSS s-a făcut vinovată de mai multe crime în timpul războiului, iar pedepsirea doar a Germaniei este un joc în mâinile sovieticilor, care nu se vor opri în marșul lor către Occident.

George Kennan este un celebru diplomat și politolog american. El a intrat în serviciul diplomatic la sfârșitul anilor 1920, știa foarte bine limba rusă (a învățat-o în timp ce lucra la la Riga și Tallinn), ceea ce i-a permis să rămână în URSS pentru o perioadă lungă de timp: în anii 1930, în 1944-46 și în 1952-1963, când era ambasadorul SUA la Moscova.

Kennan cunoștea și Germania destul de bine. De la sfârșitul anilor 1930 până în 1942, a lucrat la ambasada americană la Berlin și s-a numărat printre acei diplomați americani care au fost 5 luni internați la Frankfurt pe Main de autoritățile naziste, după ce Germania a declarat război SUA.

Kennan credea că Germania trebuie să joace un rol major înzăgăzuirea expansiunii URSS în Europa postbelică. El a spus mereu că cel mai urât vis pentru SUA și Anglia este prietenia dintre Germania și Rusia, și că această alianță nu ar trebui niciodată permisă.

De aceea s-a opus pedepsirii naziștilor după război și a fost foarte îngrijorat când administrația Roosevelt a lansat procesul de denazificare, care a fost oprit abia în 1947.

Kennan era convins că acești doi ani de epurări și procese împotriva naziștilor au permis URSS să câștige un punct de sprijin în Europa de Est și că va dura zeci de ani pentru ca SUA să preia inițiativa, explicând de ce America nu ar fi trebuit să-i urmărească pe naziști. Astfel, el scria în cartea sa „Diplomația celui de-al doilea război mondial” (publicată de „Tsentrpoligraf”, 2002):„Într-o seară, în toamna anului 1945, stăteam la reședința ambasadorului Murphy din Berlin, împreună cu un militar de rang înalt și îi ascultam reproșându-ne că noi, „oamenii de la Departamentul de Stat”, nu ne puteam „înțelege cu rușii” din cauza antisovietismului nostru. Era încă îngrijorat că speranțele noastre de cooperare aparentă cu sovieticii nu ar trebui să ne împiedice să creăm condiții acceptabile în zonele de vest ale Germaniei.

Foto: George Kennan – ultimul la dreapta

„Ideea de a gestiona situația din Germania împreună cu rușii este o himeră, la fel ca ideea că, în cazul plecării noastre și a rușilor, se va naște de la sine o Germanie pașnică, stabilă și prietenoasă.

Nu putem decât să dăm părții noastre din Germania, pentru care suntem responsabili împreună cu britanicii, un asemenea grad de independență, securitate și prosperitate, încât Estul să nu o poată amenința. Aceasta este o sarcină dificilă, dar nu o putem evita”.

Eram îngrijorat și de problema procesului criminalilor de război. Personal, m-am gândit că ar fi mai bine dacă aliații ar fi ordonat pur și simplu ca fiecare dintre acești oameni căzuți în mâinile forțelor lor, să fie imediat executați imediat după ce li se stabilea identitatea.

Un proces public al liderilor naziști constituia o problemă complet diferită, pentru că aceștia nu putea nici ispăși, nici corecta crimele pe care le comiseseră.

A permite judecătorilor sovietici să participe la un astfel de proces, însemna nu numai solidaritate cu regimul totalitar sovietic, ci și asumarea unei părți a răspunderii pentru cruzimile și crimele comise în timpul războiului de către autoritățile staliniste împotriva polonezilor și a popoarele din țările baltice.

Aceasta ar însemna denaturarea completă a obiectivelor acestui proces.

Este greu de imaginat că liderii occidentali nu erau conștienți de toate acestea.

Am plecat de la faptul că în mașina administrativă germană erau cel puțin 3 milioane de oameni care susțineau nazismul.

Mi-am ridicat obiecțiile la această abordare:

1) În primul rând, nu este practic. Pentru aceasta (denazificare – BT) era nevoie de o cantitate mare de cunoștințe, competență și cooperare. Este greu de imaginat o slujbă mai ingrată decât analizarea unei mase de oameni dintr-o țară străină, care face necesar un aparat de investigație greoi și nepopular.

2) În al doilea rând, chiar dacă acest program este implementat cu succes, tot nu își poate atinge scopul. Nu vom găsi oameni noi suficient de competenți pentru a îndeplini îndatoririle celor pe care îi vom scoate din serviciu. Acest lucru ne-ar crea o opoziție puternică, care s-ar bucura de autoritate în rândul populației și ar putea discredita puterile occidentale din Germania, ar putea crea un halou de martiri în jurul elementelor naționaliste și, în cele din urmă, ar putea duce la întoarcerea lor triumfală ca eliberatori ai Germaniei.

Nu trebuie uitat că forțele liberalismului din Germania sunt teribil de slabe și puține la număr. A arunca asupra lor toată povara responsabilității politice ar însemna condamnarea lor la distrugerea finală.

3) În sfârșit, din partea noastră, curățarea elementelor naționaliste ar fi nu numai impracticabilă și ineficientă, ci și inutilă. Ar fi mai corect să recunoaștem că naționalismul e o realitate în Germania și că reprezentanții acestuia nu ar trebui să fie privați de partea lor de responsabilitate socială. Trebuie doar să-i facem să respecte cu strictețe sarcinile care le sunt atribuite și să știm ce vrem să-i învățăm.

Foto: Primul din stânga – Președintele SUA Truman, al doilea- ambasadorul Kennan, 1947).

În raport cu actuala clasă conducătoare a Germaniei, mai corect ar fi să demonstrăm că Germania nu mai are puterea de a amenința interesele altor mari puteri și orice încercare a sa în această direcție se va termina cu eșec și o va duce la dezastru. Casta naționalistă conducătoare germană trebuie să înțeleagă acest lucru și odată ce se va întâmpla asta, naționalismul lor nu va avea nicio bază.

În continuare, este necesar să renunțăm la conceptul de pedepsire a Germaniei, pentru că pedeapsa prelungită nu poate fi eficientă împotriva unui întreg popor.”

În general, politica noastră față de Germania a fost complet inadecvată și, dacă nu ne-am fi îndepărtat de ea în 1947, multe dintre temerile mele ar fi devenit realitate.

NOTĂ:

Washingtonul are o lungă tradiție în interpretarea greșită a acțiunilor Moscovei și de aceea acum, în contextul situației internaționale explozive provocate de Rusia lui Putin, merită să ne amintim de George Kennan, cel mai bun Kremlinolog avut vreodată America.

Foto: George Frost Kennan (n. 16 februarie 1904 – d. 17 martie 2005). A fost diplomat, specialist în științe politice și istoric, cunoscut ca „părintele politicii de stăvilire” și o figură cheie în apariția Războiului Rece.

Mai târziu, el a scris studii despre relația dintre URSS și forțele occidentale. În ultima parte a anilor 40, scrierile sale au inspirat Doctrina Truman și politica externă a SUA privind „stăvilirea” avansului comunist, asigurându-i pe toată viața sa un rol de autoritate în privința Războiului Rece.

Telegrama Lungă scrisă de el în 1946, când se afla la Moscova și articolul care i-a urmat, „Sursele conducerii sovietice”, evidențiau faptul că regimul sovietic era un regim expansionist și influența sa trebuia „stăvilită” de SUA în zonele de importanță strategică vitală.

Aceste texte au devenit rapid textele fundamentale ale Războiului Rece, exprimând noua politică antisovietică a administrației Truman. Kennan a jucat rol conducător și în definitivarea programelor de pe timpul Războiului Rece, dintre care cel mai notabil este Planul Marshall.

În decembrie 1951, președintele Truman l-a desemnat pe Kennan să fie următorul ambasador al Statelor Unite la URSS. Numirea sa a fost susținută de Senat. În multe privințe (spre consternarea lui Kennan), prioritățile administrației au subliniat crearea mai multor alianțe împotriva sovieticilor decât negocierea unor diferende cu ei.

În septembrie 1952, Kennan a făcut o declarație care l-a costat funcția de ambasador. Răspunzând la o întrebare care i s-a pus la o conferință de presă, Kennan a comparat condițiile prin care a trecut ca ambasador la Moscova cu cele pe care le-a avut în timpul internării sale la Berlin, în Germania naziste în primele câteva luni ale celui de-al doilea război mondial.

Evident, declarația sa nu era nefondată, însă sovieticii o interpretau ca pe o analogie implicită cu Germania nazistă motiv pentru care l-au declarat  persona non grata și au refuzat să-i permită să reintre în URSS. Kennan a recunoscut retrospectiv că a fost un „lucru nebunesc din partea lui”.

Publicitate

Zece ”previziuni umile” pentru 2023, făcute obraznic pe TWITTER de fostul președinte și prim-ministru rus, Dmitri Medvedev

Medvedev face pe Twitter zece ”previziuni umile” pe 2023 şi le transmite ”urări de sezon anglosaxonilor şi purceluşilor lor fericiţi care guiţă!”. România şi Războiul rus din Ucraina nu apar în aceste ipoteze halucinante.

Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, face zece ”previziuni” pe 2023, ”în Ajunul Anului Nou” pe care le prezintă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Twitter luni seara, drept ”umile”, în comparaţia cu ”ipotezele futuriste” ale altora, care ”parcă rivalizează să le evidenţieze pe cele mai sălbatice şi cele mai absurde”.

De asemenea, el îşi prezintă aceste ”previziuni” în opt mesaje postate pe Twitter, transmite News.ro., preluat de https://timpul.md.

”1. Preţul petrolului va creşte la 150 de dolari (barilul), iar preţul gazelor (naturale) va depăşi 5.000 de dolari pe metrul cub.

2. Regatul Unit va reintra în Uniunea Europeană (UE).

3. UE se va prăbuşi după întoarcerea Regatului Unit, euro va ieşi din uz (şi va deveni) fosta monedă a UE.

4. Polonia şi Ungaria vor ocupa regiuni în vestul fostei Ucraine actuale.

5. Al Patrulea Reich va fi creat, cuprinzând teritoriul Germaniei şi sateliţilor săi, adică Polonia, ţările baltice, Cehia, Slovacia, Republica Kievşi alţi proscrişi.

6. Războiul va izbucni între Franţa şi al Patrulea Reich. Europa va fi împărţită, Polonia va fi reîmpărţită în (acest) proces.

7. Irlanda de Nord se va despărţi de Regatul Unit şi va intra în Republica Irlanda.

8. Războiul Civil va izbucni în Statele Unite, California şi Texasul devenind ca rezultat state independente. Texasul şi Mexicul vor forma un stat aliat. Elon Musk va câştiga alegerile prezidenţiale într-un număr de state care, după sfârşitul noului Război Civil, vor fi date GOP.

9. Toate cele mai mari pieţe bursiere şi financiare vor părăsi Statele Unite şi se vor muta în Asia.

10. Sistemul de management monetar de la Bretton Woods se va prăbuşi şi va conduce la prăbuşirea FMI şi Băncii Mondiale (BM). Euro şi dolarul vor înceta să mai circule ca monede globale de rezervă. În schimb vor fi foloste activ monedele fiduciare digitale”.

Fostul şef de stat îşi încheie aceste ”previziuni” făcându-le ”urări de sezon anglosaxonilor şi purceluşilor lor fericiţi care guiţă!”.

Medvedev nu menţionează România în aceste ipoteze halucinante, în pofida atacului aproape tuturor est-europenilor și nici războiul Rusiei din Ucraina nu apare în aceste ”previziuni”.

”Epic thread!!”, i-a replicat Musk într-un prim mesaj, după care a revenit și a scris un nou mesaj la postarea sa inițială:

„Acestea sunt cu siguranță cele mai absurde predicții pe care le-am auzit, arătând și o lipsă incredibilă de conștientizare a progresului făcut în inteligența artificială și energia sustenabilă”.

VLADIMIR PUTIN PREGĂTEȘTE DE CRĂCIUN O BOMBĂ ENERGETICĂ

Vladimir Putin ar putea folosi o armă nucleară tactică, însă până atunci „asamblează o altă armă”: o bombă energetică pe care o pregătește pentru Crăciun, scrie editorialistul Thomas L. Friedman în New York Times.

Friedman enunță cauzele favorabile: oprirea exporturilor de petrol și gaze naturale ale Rusiei până la 60 de zile, un cost pe care Moscova îl poate suporta, la pachet cu o posibilă renunțare a Chinei la carantinele dure, după realegerea lui Xi Jinping, care va duce la creșterea consumului la nivelul de dinainte de pandemie.

Aceste lucruri, la care se adaugă și alți factori, ar putea duce la o triplare a prețului la carburanți în SUA, mai explică Friedman: „Pentru Putin, frumusețea unei bombe energetice este că, spre deosebire de declanșarea unei bombe nucleare – care ar uni întreaga lume împotriva sa – declanșarea unei bombe cu prețul petrolului ar diviza Occidentul de Ucraina”.

Război pe mai multe fronturi

Putin duce acum un război la sol pentru a sparge liniile Ucrainei și un război energetic pe două fronturi prin care dorește să rupă Kievul de aliații din Occident.

Liderul de la Kremlin încearcă să distrugă sistemul electric al Ucrainei pentru a instala acolo o iarnă lungă și rece, iar pe de altă parte își dorește să crească costurile energetice pentru toți aliații Ucrainei.

Când vine vorba de energie, vrem cinci lucruri deodată care sunt incompatibile – iar Putin este pe noi:

• Dorim să ne decarbonizăm economia cât de repede putem pentru a atenua pericolele foarte reale ale schimbărilor climatice.
• Ne dorim cele mai ieftine prețuri posibile la benzină și combustibil de încălzire, astfel încât să ne putem conduce mașinile cât de repede și cât vrem – și să nu fim nevoiți niciodată să ne punem un pulover în interior sau să facem ceva pentru a economisi energie.
• Vrem să le spunem petrodictatorilor din Iran, Venezuela și Arabia Saudită să facă o excursie.
• Vrem să fim capabili să tratăm companiile de petrol și gaze din SUA ca pe niște paria și dinozauri care ar trebui să ne scoată din această criză actuală a petrolului și apoi să plece în pădure și să moară și să lase loc energiei eoliene și cea fotovoltaice să preia controlul.
• Și nu vrem ca noi conducte de petrol și gaze sau linii de transport a energiei eoliene și fotovoltaice să ne strice curțile din spate.

“Înțeleg de ce oamenii le doresc pe toate cele cinci – acum. Le vrem pe toate cinci! Dar implică compromisuri, pe care prea puțini dintre noi vrem să le recunoaștem sau să le dezbatem. Într-un război energetic ca cel în care ne aflăm acum, trebuie să fii clar cu privire la obiectivele și prioritățile tale. Ca țară și ca alianță occidentală, nu avem o scară de priorități în materie de energie, doar aspirații concurente și gândire magică că le putem avea pe toate”, scrie editorialistul.

Dacă persistăm în asta, vom avea o lume rănită dacă Putin aruncă bomba energetică pe care cred că o montează de Crăciun, susține Friedman.

Strategia lui Putin

Putin vrea ca America să utilizeze acum cât mai mult din rezerva sa strategică de petrol – la fel cum au renunțat germanii la energia nucleară și i-a făcut dependenți de gazul natural ieftin al Rusiei. Apoi, când gazul rusesc a fost întrerupt din cauza războiului din Ucraina, casele și fabricile germane au fost nevoite să reducă frenetic și să caute alternative mai scumpe.

Un alt exemplu dat de editorialist este cel privind embargo-ul pregătit de UE pentru importurile maritime de țiței din Rusia, începând cu 5 decembrie. Acest embargo – împreună cu decizia Germaniei și Poloniei de a opri importurile prin conducte – ar trebui să acopere aproximativ 90% din volumul Uniunii Europene. Doar că acesta ar putea avea repercusiuni mult mai dure asupra companiilor europene, întrucât și China are un cuvânt greu de spus în această ecuație.

“Așa cum am menționat, Putin încearcă să distrugă capacitatea Ucrainei de a genera electricitate. Astăzi, mai mult de un milion de ucraineni sunt fără putere și, după cum un parlamentar ucrainean a scris săptămâna trecută pe Twitter, „Se apropie întunericul total și frigul”. Așadar, adăugați toate acestea și apoi să presupunem că, în decembrie, Putin anunță că va opri toate exporturile rusești de petrol și gaze pentru 30 sau 60 de zile către țările care susțin Ucraina, în loc să se supună fixării prețului petrolului de către Uniunea Europeană”, mai notează editorialistul.

Friedman consideră că aceasta ar fi bomba energetică a lui Putin și cadoul de Crăciun pentru Occident.

Pe această piață strânsă, petrolul ar putea ajunge la 200 de dolari barilul, cu o creștere proporțională a prețului gazelor naturale. Vorbim între 10 și 12 dolari pe galon*la benzinăriile din Statele Unite.

* GALON – Unitate de măsură pentru capacitate folosită în țările de limbă engleză, egală cu circa patru litri.