CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Omenirea se află în fața declanșării unui război între Iran și SUA cu consecințe incalculabile

După uciderea generalului iranian Soleimani în data de 3 ianuarie 2020 într-un atac american cu dronă în Irak, conflictul dintre Iran și Statele Unite a atins cote nemaiîntâlnite până acum.   

Populația Iranului a participat în proporții de masă la funeraliile generalului organizate în data de 7 ianuarie , în timpul cărora s-au produs busculade care au provocat moartea a zeci de persoane și rănirea altor câteva sute.

Tragedia  s-a produs din cauza afluenţei masive de cetăţeni la ceremoniile funerare din Kerman, care la un moment dat au început să se manifeste anarhic ajungând să se calce în picioare.

Presa iraniană vorbește de un număr de 56 de morți și 200 de răniți.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In noaptea de 7 spre 8 ianuarie, armata iraniană a atacat două baze militare americane din Irak  cu 22 de rachete . 17 rachete au lovit baza Al Asad, iar alte 5 au avut ca țintă comandamentele aliate de la Erbil. Două dintre rachetele lansate asupra bazei Al Asad nu au explodat.Numele de cod al atacului militar iranian a fost ”Operațiunea martirul Qassem Soleimani”.

Armata iraniană e dotată cu șase tipuri de rachete balistice, Shahab 3 , generația cea mai avansată și cu cea mai mare rază de acțiune (2.000 km).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rachetele Shahab 3 lansate de trupele iraniene pot ajunge, în teorie, în Europa, intrând în raza lor de acțiune țări precum Polonia, România, Ungaria, Bulgaria, Grecia ori Turcia.

Dezvoltarea rachetelor Shahab 3 e unul dintre motivele pentru care SUA au amplasat în Europa, inclusiv în România, la Deveselu, un scut anti-rachetă a cărui menire e protecția aliaților împotriva rachetelor balistice iraniene cu rază lungă de acțiune.

După ce a fost construit de SUA, scutul antirachetă a intrat în operarea NATO.

SUA a comunicat că nici un militar nu a fost ucis sau rănit, în vreme ce Iranul a pretins că în urma atacului cu rachete ar fi fost uciși 80 de militari americani.

Cei 14 militari români aflați încă în misiune în Irak, unde instruiau trupele irakiene, vor fi retrași și relocați în altă bază NATO din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu, a anunțat în urmă cu o zi Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat de presă.

 

 

 

 

 

trump

 

 

 

 

 

Scurt timp după atacul iranian Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat într-o  conferința de presă la care a fost însoțit de cei mai importanți generali ai SUA și de Mike Pence, vicepreședintele SUA. Trump susține că Soleimani punea la cale noi atacuri, iar SUA l-au împiedicat. De asemenea, președintele american a spus că niciun american nu a fost rănit în atacul asupra bazelor americane din Irak, din această dimineață.

„Câtă vreme sunt președintele SUA, Iranul nu va avea voie niciodată să aibă arme nucleare. Poporul american trebuie să fie fericit. Nici un american nu a fost rănit, nu sunt pierderi de vieți omenești. Daunele sunt minore. Forțele americane sunt pregătite pentru orice. Trupele americane vor rămâne în zona de conflict”, a spus liderul american. 

„Regimul agresiv al Iranului a fost tolerat din 1979. Nu vom mai lăsa acest lucru să se întâmple. Săptămâna trecută am decis, la ordinul meu, să ucidem un terorist. Soleimani a fost responsabil pentru unele din cele mai mari nenorociri. Continuăm să reevaluăm situația și posibilitățile. SUA o să impună sancțiuni împotriva Iranului”, a continuat Trump, care a cerut NATO să se implice mai mult în procesul din Orientul Mijlociu.

”Suntem independenți energetic și nu mai avem nevoie de petrolul din Irana”, a mai spus Trump. ”Avem rachete supersonice în fabricație, dar nu înseamnă că vrem să le folosim. Nu le vom folosi”.  Iranul trebuie să-și abandoneze ambițiile nucleare, a spus președintele SUA.

 Presedintele Trump a mai susţinut că SUA vor impune „imediat” noi sancţiuni împotriva Iranului până când „îşi va schimba comportamentul” şi că va cere NATO să se implice „mult mai mult” în Orientul Mijlociu, relatează agenţiile internaţionale de presă. Cu acelaşi prilej, el a făcut apel la europeni să iasă din acordul nuclear încheiat cu Iranul în 2015.

Or, comentează postul de radio Deutsche Welle (https://www.dw.com/ro/r) varii oficiali europeni, între care luxemburghezul Jean Asselborn, care nu ratează nicio şansă de a-şi proba miopia când e vorba de extremism musulman şi de-a aluneca în derizoriu, evocă în continuare scenarii împăciuitoriste. Şi posibilitatea resuscitării tratatului nuclear, în ciuda celor cinci succesive încălcări persane ale acordului, denunţat iniţial de SUA şi îngropat practic, între timp, de iranieni.

Net mai adecvată e critica irelevanţei diplomaţiei europene articulată, pe drept, la München, de preşedintele României, Klaus Iohannis. Dar nici preşedintele României şi nici ministrul său de externe nu manifestă curajul şi inteligenţa de a spune lucrurilor pe nume, fie şi într-un mod diplomatic adecvat, astfel încât să nu-şi deterioreze relaţiile nici cu europenii, nici cu americanii.

Adevărul gol goluţ e că Europa e complet impotentă. Pentru că litigii precum cel de faţă nu se rezolvă prin recurs exclusiv la orbiri voluntare, la cedări şi la bla bla-uri botezate dialog, valori, soft-power şi diplomaţie (când de fapt sunt doar alibiuri şi ipocrizie). Adevărul e că o politică externă lipsită de o forţă militară disuasivă, care s-o susţină eficient, nu face nici cât o ceapă degerată. Soluţia geopolitică a conflictului presupune reîmbărbătarea Europei, reunificarea vestului şi solidarizarea transatlantică. Precum şi dezagregarea din interior şi exterior a tiraniilor totalitare, de felul celei iraniene.

La scurt timp, Alianţa Nord-Atlantică a arătat într-un comunicat oficial că „secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a discutat telefonic miercuri cu preşedintele SUA, Donald Trump, pe tema evoluţiilor din Orientul Mijlociu. Au discutat despre situaţia din regiune şi despre rolul NATO”.

S-a mai menționat faptul că s-a convenit că NATO ar putea contribui mai mult la stabilitatea regională şi la combaterea terorismului. De asemenea, au stabilit să menţină contactele strânse pe această temă”, precizează NATO.

Din ziua uciderii generalului iranian, în lume s-a instalat starea de război. Având în vedere implicarea activă a altor puteri( Rusia, China, Israel),speculațiile care se fac, că este un război SUA – Iran sau că este un război regional, nu sunt corecte. Războiul, de fapt, este mondializat și are actori activi și actori pasivi.

În mod evident, mișcările Iranului sunt supravegheate cu atenție de către cei care încă susțin Iranul și există acolo o coaliție destul de bine desenată, informală, într-adevăr, din care nu lipsește nici Rusia și mai ales China.

Pe de altă parte, aliații SUA sunt la rândul lor îngrijorați pentru că, nefiind consultați, nu pot să facă parte dintr-un joc care nu se implică și pe ei, iar aici mă refer în primul rând la UE, că să nu vorbesc despre aliații SUA din Orientul Mijlociu.

Este, de fapt, un război al lumilor. Este lumea veche, reprezentată de Iran, contra lumii noi, reprezentată de SUA”, a explicat comentatorul politic Cozmin Gușă la Realitatea Plus.  

 Situația este în continuare gravisimă și rămâne în continuare alarmantă…

08/01/2020 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Reacția lui Iuliu Maniu când a aflat că Churchill i-a vândut România lui Stalin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când a aflat Iuliu Maniu că Churchill i-a vândut România lui Stalin ?

Atunci cand privim atitudinea lui Churchill față de Uniunea Sovietica, automat am fi tentati sa credem ca Churchill a fost unul dintre cei mai vocali avocati ai luptei impotriva bolsevicilor.

Discursul sau de la Fulton (Missouri) a fost considerat de multi istorici ca fiind prima salva trasa in timpul Razboiului Rece.

In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, atunci cand Uniunea Sovietica a devenit un aliat important fara al carui ajutor razboiul din Europa nu ar fi fost castigat, atitudinea sa a fost complet diferita.

Intorcandu-ne si mai mult in istorie, pe vremea cand Churchill era ceva mai tanar, acesta avea niste convingeri pe care avea sa le uite peste 30 de ani.

Foarte greu s-ar gasi in istorie un alt personaj politic marcant, care să fi rostit atâtea cuvinte urâte la adresa Uniunii Sovietice:

“Comunismul este o epidemie mult mai periculoasa decat ciuma sau tifosul” – Illustrated Saturday Herald, 25 ianuarie 1920

“Politica pe care o voi preconiza intotdeauna fata de Uniunea Sovietica este aceea de rasturnare si distrugere a acestui regim criminal” – The Times, 10 noiembrie 1920

“Bolșevic este sinonim cu sângeros și masacru în masă!”

 

 

Dualul Churchill si sovieticii

 

Churchill a avut un singur obiectiv: chiar daca detesta pana la Dumnezeu (daca Churchill avea vreun Dumnezeu…) regimul sovietic, el nu a contenit vreodata in a planuin sa-i atraga pe-acestia in postura de aliati pentru a distruge nazismul. Asta ar fi provocat, evident, o emotie mult mai puternica in fata omenirii.

Cabinetul britanic nu a fost alarmat deloc atunci cand Uniunea Sovietica a invadat Polonia. Britanicii au rasuflat usurati atunci cand au aflat ca, in baza Acordului anglo-polonez semnat in august 1939, acestia nu sunt deloc obligati sa intervina impotriva rusilor.

Churchill chiar le-a urat bun-venit rusilor intr-un memorandum. El stia ca rusii vor incerca sa construiasca un bloc, in Balcani, pentru a-si proteja propriile interese din zona, dar si pentru a avea un tampon in fata unei posibile amenintari din partea Germaniei.

Scarba lui Churchill pe care bolsevismul i-o provoca palea, insa, in fata urii fata de nazisti. Un alt episod interesant din istorie: atunci cand Uniunea Sovieica a atacat Finlanda, populatia britanica a fost cuprinsa de emotie iar sentimentul popular era de sustinere a finlandezilor, care au luptat eroic in fata sovieticilor. Vazand reactia populatiei britanice, Churchill trimite de ochii lumii ajutor militar aviatic si a facut presiune si pe SUA sa ajute Finlanda.

Motivul era altul, nu grija sa fata de Finlanda: Churchill se folosea de finlandezi pentru un atac surpriza asupra Norvegiei, pentru a opri tranzitul de fier dinspre Suedia spre Germania.

Churchill ii vinde Europa de Est lui Stalin pe o bucatica de hartie

Pe 9 octombrie 1944, Roosevelt il delega pe ministrul de externe Averell Harriman sa-i asiste la Moscova pe Stalin si pe Churchill la impartirea lumii. Aceasta ar putea fi numita Noaptea Infamiei.

Asteptandu-l pe premierul polonez, Churchill considera “ca este momentul potrivit pentru afaceri” ii spune lui Stalin: “Hai sa aranjam treburile noastre in Balcani. In ceea ce priveste Marea Britanie si Rusia, ce ai spune dumneata  sa aveti 90% predominare in Romania, noi sa avem 90% in Grecia  si Iugoslavia sa o avem 50%/50%?””

Desigur, Churchill nu a facut-o de capul lui. Pe 20 februarie 1943, Roosevelt vorbeste cu cardinalul Spellman, caruia ii impartaseste ideile sale despre organizarea lumii dupa razboi, vorbind categoric despre “zona de influenta rusa din Europa de Est” si de o zona de influenta anglo-rusa in Europa de Apus.

In memoriile sale, Churchill admite: “No such ideea had ever crossed my mind!”

O astfel de idee nu mi-a trecut niciodată prin minte!

Era vorba despre Europa de Est… Churchill nu a avut niciodata in plan ca alianta anglo-americana sa debarce in Balcani si sa le taie calea sovieticilor. Churchill voia sa protejeze Mediterana si sa inainteze pana la Trieste, apoi pana la Ljubliana, Zagreb si Viena, pentru a nu mai inainta nimeni spre Marea Britanie. In plus, lui Stalin trebuia sa i se ofere un targ pentru a intra in razboi alaturi de americani si britanici impotriva Japoniei.

Cui ii păsa sa debarce in Balcani? Balcanii nu aveau nicio miza pentru Churchill! In 10 martie 1943, adica in plin razboi, aparea un articol tulburator in The Times. Ziarul era detinut, la acea vreme, de Lord Beaver, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Churchill si ministrul armamentului.

“Trebuie subliniat ca politica de splendida izolare a Marii Britanii a incetat prin distrugerea raportului de forte de pe continentul european. Acelasi lucru se poate spune si despre politica de izolare a Rusiei prin dezinteresarea ei voita de treburile europene. Marea Britanie are, ca si Rusia, acelasi interes comun in participarea amandoua la afacerile continentale, fiind ca nu poate fi vorba de securitatea Europei de Apus fara securitatea Europei de Rasarit, care securitate a Europei de Rasarit nu poate fi asigurata si bazata decat pe puterea armata a Rusiei! Realizarea securitatii in Europa nu se poate face decat printr-o continua politica de colaborare intre Rusia si Marea Britanie.”

Cand a aflat Opozitia ca Romania a fost vanduta?

La Yalta, Churchill a vandut Europa de Est pe o bucatica de servetel. Simtind ca, daca ar iesi la iveala, imaginea sa ar fi fost complet deteriorata, Churchill l-a rugat pe Stalin sa arda hartia. “Poti sa o pastrezi tu”, i-a spus Stalin.

In Noaptea Infamiei, Churchill ii spune lui Stalin: “Este mai bine sa exprimam aceste lucruri in termeni diplomatici si sa nu folosim fraza <<impărțind in zone de influență>>, intrucât americanii ar putea fi indignați.”

Opozitia româna, condusa de Iuliu Maniu, se pare ca ori a avut informatii, ori a intuit ca se intampla ceva. De gandit le-a dat modul in care se comportau sovieticii in Romania, de parca erau stapanii absoluti ai tarii.

La sase saptamani dupa acordul Hitler – Stalin, pe 27 noiembrie 1944, Iuliu Maniu il implora pe Chrchill, prin reprezentantul politic al Marii Britanii, sa-i spuna adevarul. Le Rougetel trimite o telegrama ultrasecreta guvernului de la Londra:

L-am vazut azi pe Iuliu Maniu. Era deprimat si perplex.” Le Rougetel admitea, in telegrama, ca situatia din tara era ingrijoratoare si suveranitatea Romaniei era intr-un pericol iminent.

Maniu i s-a adresat si lui Stevenson, maresalul de aviatie, ca “daca imprejurarile o impun si guvernul englez vrea ca Romania sa intre sub sfera de influenta sovietica, as fi recunoscator domnului Chrchill, daca mi-ar da un raspuns precis la aceasta chestiune!”

Maniu se temea de un război civil si a primit un raspuns de la Churchill pe 1 decembrie 1944, dupa 50 de zile dupa ce a vândut România la Uniunea Sovietica absolut incredibil:

“Bineinteles, noi nu avem cum sa facem asemenea marturisiri!”

Nici Stevenson si nici Le Rougetel nu stiau despre pactul Churchill – Stalin.

Opozitia romana simtea ca Churchill le pregateste ceva. Nicolae Penescu, fostul secretar al PNT, afirma in cartea sa, La Roumanie de la Democratie au Totalitarisme ca, “pe când guvernul Groza se afla la Moscova, noi am aflat in octombrie 1944 ca s-ar fi incheiat un acord intre Churchill si Stalin privind Romania.”

Secretarul de Stat al SUA ii scrie ambasadorului american din Uniunea Sovietica, pe 9 decembrie, faptul ca “membrii guvernului si oameni de afaceri romani considerau ca Marea Britanie si SUA si-au incalcat promisiunile si au abandonat Romania rusilor.

Poporul roman, care a crezut ca tara nu-i va fi ocupata de rusi, zice azi ca guvernul sau l-a inselat. Maniu este profund deceptionat de Marea Britanie!”

Tot pe 9 decembrie, Burton Berry consulul SUA la Bucuresti, ii scrie secretarului de stat american:

Cu o deosebita emotie, Iuliu Maniu mi-a cerut sa-i spun daca America si Marea Britanie isi doresc ca Romania sa faca parte din Uniunea Sovietica. Daca este asa, va rog sa-mi spuneti, va rog sa-mi spuneti deschis, pentru ca eu pot, asa tarziu cum este acum, sa aranjez lucrurile pentru Romania mai bine decat o vor putea face ciomunistii. […]

I-am spus lui Maniu, ca din cate stiu din declaratia lui Molotov facuta in primavara, armistitiul indica faptul ca cei trei mari aliati se asteptau ca Romania sa fie un stat independent si suveran.

Burton Berry mai vorbea despre lichidarea României democratice. Stia foarte bine ce rol juca Maniu in România:

Maniu a stat ca o stânca si ca un campion al sentimentelor si actiunilor pro-aliate, chiar si in zilele negre ale dictaturii lui Antonescu. De aceea este important ca Maniu sa nu fie lasat sa impartaseasca convingerea generala ca dizolvarea si lichidarea Romaniei democratice este in curs a se consuma!

Iuliu Maniu credea cu tarie ca semnarea de catre Rege a armistitiului de la 23 august 1944, la care el nu a participat in niciun fel, a fost o greseala. Maniu era convins ca armata romana putea sa mai reziste mult si bine pe linia Focsani – Galati si aproba intrutotul semnarea armistitiului, dar de pe o pozitie de forta. Dar, capitularea neconditionata a facut din Romania o victima sigura iar Maniu nu mai putea decat sa-si planga durerea sa si a poporului roman, luandu-i la rand pe Le Rougetel si pe Burton Berry.

 

 

08/01/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Reîmpărțirea sferelor de ­influență este inevitabilă   

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

O nouă împărțire a sferelor de ­influență este inevitabilă

 

 

Ultima, dar nu cea din urmă, dintre împărțirile sferelor de influență a avut loc puțin înaintea intrării în secolul XXI.

Pentru a-și promova interesele comune, dar și interesele specifice, marile puteri ale lumii își împart vastul areal colonial de pe mapamond pe zone (geografice) sau pe sectoare (economice) de influență tocmai pentru ca interferențele (și deci conflictele) să se reducă spre binele colonialist comun.

Ultima, dar nu cea din urmă, dintre împărțirile sferelor de influență a avut loc puțin înaintea intrării în secolul XXI. După ce în anii ‘90 toate țările foste comuniste din Europa Centrală și de Est au trecut cu arme și bagaje în tabăra capitalului, tabăra respectivă, plină de foste și actuale puteri coloniale, a dat o bătălie de un deceniu pe zona cu pricina, așa-zis ieșită din comunism, deci tocmai bună de intrat în arealul colonialist.

Dincolo de emoțiile generate din perspectiva trăitorilor zonei, importanța concretă a acestei zone – politică și economică – se dovedea, la scară mondială, de rangul doi, dacă nu chiar de rangul trei, de interes. Fără Rusia, aceasta nu reprezintă vreo mare însemnătate.

Or, Rusia, după o prăbușire notorie, reușise deja o recuperare, cel puțin în măsura în care scăpase de lațul colonialist, indiferent  al căreia dintre puterile coloniale.

Și atunci, America, prezervându-și fief-urile tradiționale, a găsit mai profitabilă preluarea jocurilor în Asia, către care se deplasa centrul de putere economic al lumii, lăsând Europei de Vest nou-veniții din Europa Centrală și de Est.

Așa se explică absorbția rapidă a principalelor țări din Europa Centrală și de Est în deja autobotezata Uniune Europeană, după ce purtase diferite nume de la inaugurarea din anii ‘60.

În configurarea de la începutul anilor 2000 trăim și acum!

Dar vremurile și condițiile de la începutul anilor 2000 au apus definitiv. Deși nu se prea vrea a se vedea lucrurile cu ochii de azi, aproape totul este schimbat. America nu mai este cea de atunci. A pierdut teren. UE nu mai este cea de atunci. Comparativ, a câștigat teren.

Nici Rusia nu mai este cea de atunci. A recuperat teren. Nici China nu mai este ce era atunci. A depășit mai multe terenuri de joc. Ecuația s-a complicat. Cea bipolară – care a gestionat lumea după cel de-al doilea război mondial – nu mai este posibilă.

Trebuie găsită o formulă care să includă oricum nou-veniții ce nu existau practic în perioada războiului rece: China și Germania.

Că lumea întreagă nu mai este cea de la începutul anilor 2000 o arată și faptul că la conducerea țărilor membre ale G20 (cele mai importante țări ale lumii) se aflau atunci, în aproape toate, guvernări considerate cu vederi liberale, în timp ce acum avem, în supermajoritatea acestora, guvernări considerate ori autocrate, ori „populiste”, mai simplu spus – care nu convin colonialismului actual: autocrații, pentru că îi ridică acestuia în cale instrumentul statal, iar așa-zisul „populism”, pentru că îndrăznește, chiar din interiorul unor state-puteri coloniale, să dea prioritate intereselor naționale proprii, taxate drept înguste și depășite. Balanța este alta și se schimbă mereu și mereu!

Nici ecuația colonială nu mai este aceeași de la ultima împărțire a sferelor de influență la începutul anilor 2000. America – marea putere mondială – și-a reformulat strategiile și și-a reidentificat partenerii, rivalii, vrăjmașii.

Să fim serioși! Rusia nu figurează printre vrăjmași, în ciuda zgomotelor politice, sancțiunilor economice și altor asemenea. China – marea Chină care a trecut pe locul doi în lume la putere economică – ocupă totuși locul doi și la rivalii sau vrăjmașii Americii.

Primul loc este ocupat însă de departe, în ochii Americii, de Germania. Nu se prea discută în acești termeni, chiar se ezită a se pune problema în clar, dar asta este realitatea: Germania este văzută ca inamicul numărul 1.

Nu pentru că Germania ar fi progresat într-atât economic încât să ia locul Americii pe podium și nici pentru că UE, al cărui conducător evident este Germania, ar fi devenit prima putere ­colonială, ci pentru că strategii americani, și nu numai ei, văd ca pericol înaintarea unui alt Reich german (al IV-lea) pe arti­culația structurilor deja constituite ale UE.

Industria germană, vehiculul principal al colonialismului german, a oferit în mod neașteptat argumentul faptic că Germania, care se pregătea de al IV-lea Reich, nu mai are legătură cu miturile pe care cu dibăcie caută să le propage în lume.

A reieșit, după investigații nici măcar aprofundate, că industria auto germană mințea: îi mințea pe clienți, mințea autoritățile cu privire la parametrii în care se lăuda a se înscrie. Mai rău, un lanț întreg de corupție la cel mai înalt nivel căuta să acopere minciunile.

Americanii au lansat atac după atac: Volkswagen, Audi, Porsche, BMW, Mercedes, toate măsluiau soft-ul de măsurare a poluării. Miliarde peste miliarde de amenzi. Milioane de mașini rechemate în service.

Și afacerea, bine botezată „Dieselgate”, este probabil în plină desfășurare. Nici celebrele Siemens – pentru, am numi noi mai pe românește, șpăgi de-a binelea! – și Deutsche Bank – pentru manevrarea necomercială a dobânzilor! – n-au scăpat autorităților americane puse pe căutat.

Buba americano-germană a spart și aproape-aproape de granițele Germaniei înseși. Conflictul din Ucraina are toate ingredientele unei intruziuni multiple din afara țării și poartă îndeosebi amprenta unei  ca o încercare de a împiedica o înțelegere politică între cele două puteri, alimentată de complementaritatea economică excepțională a acestora.

Vânturarea NATO pe la granițele Ucrainei, cererile precise ale SUA de a înzestra cu armament greu vecinii din NATO ai Ucrainei probează nici dragoste pentru Ucraina, nici ostilitate față de Rusia, ci nimic altceva decât încercarea țintită de a împiedica Germania să ajungă la aranjamente pe zone de influență în regiune.

Criticile deschise la adresa gazoductelor care leagă Rusia direct de Germania prin Marea Baltică, cu ocolirea Ucrainei și Poloniei, precum și încurajarea americană deschisă a Poloniei pentru o politică independentă vizează tot Germania. Haosul politic din România are tot sorginte într-o înfruntare germano-americană.

Pentru România, euroatlantismul la care se închină a devenit un nonsens, „euro (adică Germania) și „atlantism” (adică America) sunt mai mult în despărțire decât împreună!

Interesul măcar aparent al Americii pentru România nu are ca explicație decât situarea României, ca și în cazul Ucrainei, pe traseul Germania-Rusia.  

 

 

 

 

romanialibera.ro

20/12/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: