CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ÎN TIMP CE ÎNTREAGA LUME PRIVEȘTE SPRE RUSIA, PERICOLUL AR PUTEA VENI DIN CHINA

armata chineza - Media: 91696 | Obiectiv.info

Foto: Militari chinezi

Cu toți ochii ațintiți pe Rusia, pericolul ar putea veni din China. George Friedman: Destabilizarea Chinei în 2022 ar avea consecințe uriașe

George Friedman, analist american, fondator Stratfor și preşedintele publicaţiei de securitate Geopolitical Futures, a avertizat că în pofida faptului că toți ochii sunt pe Federația Rusă în 2022, marele pericol poate veni din China, scrie https://www.defenseromania.ro.

În cadrul unui interviu acordat Bloomberg, reputatul analist american a precizat că în 2022, destabilizarea Chinei ca urmare a crizei economice cu care se confruntă Beijingul, ar putea să-i facă pe liderii comuniști chinezi să recurgă la măsuri imprevizibile, atât pe plan intern, cât și extern,

În contextul în care toți ochii sunt pe Federația Rusă și pe situația din jurul Ucrainei, stat care se teme de o nouă agresiune militară rusă, analistul George Friedman subliniază că oficiali de rang înalt din SUA și Rusia se vor întâlni la Geneva unde vor negocia și discuta despre securitatea în Europa de Est.

Friedman a amintit că obiectivul Federației Ruse e să „neutralizeze” Ucraina și să revină pe cât posibil la sferele de influență din perioada sovietică. În orice caz analistul american remarcă foarte corect faptul că discuțiile care vor avea loc săptămâna viitoare între americani și ruși amintesc de o Europă de acum 30 de ani când cele două puteri controlau lumea. Friedman remarcă că nici Europa, precum nici China nu „joacă un rol important” în negocieri.

Cel mai mare risc geopolitic în 2022 va fi destabilizarea Chinei

Însă cu toate acestea, marele pericol crede Friedman vine din China, stat care se confruntă cu o criză economică care în opinia analistului e abia la început. Modul în care va fi gestionată această situație va fi crucial, riscul fiind ca liderii comuniști de la Beijing să recurgă la măsuri imprevizibile, atât pe plan intern cât și pe plan extern.

Amintim că Beijingul revendică în cvasitotalitate Marea Chinei de Sud, inclusiv Taiwanul.

Friedman susține că deși SUA se confruntă și ele cu instabilitate internă, America e încă capabilă să desfășoare cu succes acțiuni de politică externă iar Washingtonul nu e deloc nefericit cu actualul statu quo în ceea ce privește dosarul chinez, SUA fiind mai îngrijorare cu privire la acțiunile ruse.

Însă cel mai mare risc geopolitic în 2022 ar fi destabilizarea Chinei ca urmare a celei mai mari crize economice din ultimii patru ani. Iar dacă regimul de la Beijing nu va putea gestiona situația, China va deveni imprevizibilă atât intern cât și extern.

Criza de lichidități al dezvoltatorului imobiliar Evergrande a zdruncinat piețele de credit ale Chinei și, mai mult, a intrat în incapacitate de plată pentru prima dată cu datoriile sale în dolari, amintea DC News la finalul anului trecut.

Evergrande, cu o datorie imensă de 300 de miliarde de dolari, nu a reușit să onoreze plată dobânzilor unor obligațiuni a căror perioadă de grație expirase în 6 decembrie 2021, în valoare de 82,5 milioane de dolari, în ciuda unui interval de grație de o lună, în raport cu scadența inițială. 

Cum va gestiona China această criză economică majoră va avea un impact uriaș asupra întregii lumi (…) Trebuie să fim atenție ca situația Rusiei și Chinei să nu scape din mâini”.

 George Friedman

09/01/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

1980: Cum a fost oprită invadarea Poloniei de către trupele sovietice, într-o situație mult mai dificilă decât actuala criză din Ucraina


Cum au oprit SUA o invazie sovietică în 1980, într-o situație mult mai dificilă decât criza din Ucraina de azi

Cu aproximativ o sută de mii de soldați, armament greu, avioane de atac, rachete și alte capacități militare ofensive staţionate de-a lungul granițelor de nord și de est ale Ucrainei, Rusia vrea să transmită că s-a poziționat pentru o nouă invazie a acestui stat.

Consilierul de politică externă american Ian Brzezinski, a susţinut că Statele Unite pot zădărnici planurile Rusiei de a recurge la o invazie totală a Ucrainei, aplicând aceleaşi instrumente ca în 1980, an în care Armata Roşie avea planuri să invadeze Polonia.

Foreign Policy Thinker Zbigniew Brzezinski Dies At 89 : The Two-Way : NPR

Zbigniew Kazimierz Brzeziński (n. 28 martie 1928, la Varșovia, în Polonia – d. 26 mai 2017, Falls Church⁠, Virginia, SUA) a fost un om de științe politice american, care l-a servit, in calitate de consilier național de securitate, pe președintele Jimmy Carter din 1977 pînă în 1981.

Este considerat astăzi, alături de Henry Kissinger și Samuel P. Huntington, o autoritate printre marii strategi globali americani.

A fost și profesor de politică externă a SUA la Universitatea Johns-Hopkins din Baltimore, consilier la Centrul pentru studii politice și strategice (CSIS) din Washington D.C. și autor de cărți politice de specialitate.

De asemeni, și consilier la mai multe firme mari americane și internaționale. În timpul administrației președintelui Barack Obama a fost consilier de politică externă.

Într-o analiză publicată pentru think tank-ul Atlantic Council, expertul american Ian Brzezinski sugerează că, în actualul context al unor noi mişcări de trupe ruse la graniţa cu Ucraina care sugerează disponibilitatea Rusiei de a recurge la o invazie militară, consilierii pe probleme de securitate ai președintelui SUA, Joe Biden, ar trebui să caute în istorie ’’indicii despre cum să descurajeze Kremlinul,, să atace un stat care nu este membru NATO, dar care este în sfera sa de influență.

Ian Brzezinski susţine că actuala administraţie prezidenţială de la Casa Alba ar trebui să-şi aducă aminte de sfârșitul anului 1980, atunci când președintele Jimmy Carter și consilierii săi pe probleme de securitate națională au zădărnicit planurile unei invazii militare a Poloniei de către Uniunea Sovietică.

Brzezinski amintea că, la începutul anului 1980, mișcarea de opoziție Solidaritatea câștigase tot mai multă popularitate, determinată de resentimentele populației față de ocupația sovietică. Astfel, Moscova s-a temut că va pierde controlul politic asupra Poloniei și că manifestaţiile publice s-ar extinde rapid în restul statelor membre ale Pactului de la Varșovia – controlat de sovietici – așa că a organizat o mare desfăşurare de trupe.

Încomparație cu Ucraina în 2022, situația Poloniei era mult mai dificilă în 1980

În comparație cu Ucraina de astăzi, situația Poloniei era și mai dificilă: nu se învecina cu niciun stat NATO, era înconjurată de țări din Blocul de Est, iar Uniunea Sovietică avea două divizii staționate pe teritoriul său. La începutul lui decembrie 1980, serviciile de informații americane raportau că sovieticii au decis să invadeze Polonia și un atac ar putea avea loc imediat.

Mișcarea [de trupe n.a] este una de proporţii pe aproape fiecare front din jurul Poloniei…convoaiele sunt în mișcare, diviziile, regimentele și comunicațiile sunt într-o stare avansată de alertă”, a consemnat Zbigniew Brzezinski (tatăl lui Ian Brzezinski), consilierul pentru securitate naţională al fostului preşedinte Jimmy Carter, în memoriile sale care au fost mai târziu publicat. 

Pentru a descuraja acea agresiune militară, Carter și echipa sa de consilieri pe probleme de securitate națională au gândit o strategie în jurul următoarelor obiective: calmarea situației, convingând atât guvernul polonez, cât și mişcarea anticomunistă Solidaritatea să evite să dea curs unor provocării reciproce cu Moscova; încurajarea guvernului polonez, cât și a mişcării Solidaritatea să reziste în cazul unei invazii a URSS; descurajarea Kremlinului de a recurge la o invazie militară – sovieticilor le-a fost comunicat că vor exista presiuni internaționale, iar costurile pe care le vor suporta le-au fost foarte clar comunicate.

Un front comun

Administrația Carter a folosit atât canale deschise, cât și pe cele secrete pentru a avertiza conducerea mişcării Solidaritatea, dar și guvernul polonez de intenţiile pe care le aveau sovieticii. Folosind legăturile sale directe cu Polonia, consilierul pentru securitate naţională Zbigniew Brzezinski, născut în Varșovia, a contactat direct liderii mișcării Solidaritatea și chiar pe Papa Ioan Paul al II-lea.

După cum aminteşte şi Ian Brzezinski, Papa a avut un rol-cheie în soluţionarea acestei crize, deoarece a ţinut să comunice în mod direct cu reprezentanţii Bisericii Catolice din Polonia. La rândul lor, liderii mişcării sindicale Solidaritatea au luat măsuri, închizând mai multe fabrici și mine – un semnal transmis către liderii sovietici ca polonezii sunt dispus să reziste unei invazii militare. Între timp, Casa Albă a informat statele aliate din NATO și nu numai, iar Carter s-a asigurat că are tot sprijinul din partea Germaniei, Franței, Regatului Unit, Canadei, Japoniei și Australiei.

Măsuri și sancțiuni care vizau URSS în 1980

La momentul respectiv, Casa Albă a pregătit scena pentru o reuniune a miniștrilor Apărării și Afacerilor Externe din statele membre NATO. Întâlnirea miniștrilor apărării din statele membre NATO a avut loc în timp ce primul dintre cele patru avioane americane de spionaj şi culegere de informaţii şosea în Germania pentru a începe monitorizarea activităţilor forţelor militare din cadrul Pactului de la Varșovia.

Brzezinski aminteşte că, la acel moment, miniștrii de externe au trecut în revistă un set de sancțiuni economice și diplomatice care au fost comunicat prima dată prin intermediul presei. Acel set de sancţiuni care viza URSS cuprindea următoarele: 

  • încheierea tuturor proiectelor economice de amploare, inclusiv a unei noi conducte de gaze naturale care leagă Siberia și Europa de Vest;
  • suspendarea creditelor economice către Uniunea Sovietică și Polonia;
  • impunerea unui embargo pe cereale integrale asupra Uniunii Sovietice;
  • încheierea tuturor transporturilor de mașini și echipamente electronice;
  • impunerea unui boicot comercial total;
  • interzicerea navelor sovietice în porturile occidentale;
  • suspendarea discuțiilor privind controlul armelor;
  • rechemarea ambasadorilor aliați de la Moscova;
  • reducerea contactelor politice și culturale/sociale cu Uniunea Sovietică


În comunicatul oficial, publicat la momentul respectiv, se menționa răspicat că destinderea situaţiei „nu putea exista în cazul în care Uniunea Sovietică făcea demersuri pentru a încălca drepturile oricărui stat la integritatea teritorială și independență. Polonia ar trebui să fie liberă să-și decidă viitorul.” 

Această declarație a fost întărită de secretarul de stat american Edmund Muskie, în timp ce Franța și Germania și-au afirmat disponibilitatea de a diminua relațiile economice cu Moscova.

Pentru a da o importantă şi mai mare sancţiunilor economice care ar fi urmat să fie impuse Moscovei, Brzezinski a planificat împreună cu Lane Kirkland, președinte al Federația Americană a Muncii – Congresul Organizațiilor Industriale (AFL-CIO) pregătirea unei mișcării la nivel internațional a muncii pentru un boicot la nivel global al transportul de mărfuri către și dinspre Uniunea Sovietică.

Administrația Carter a comunicat apoi Moscovei (atât în ​​mod direct, cât și prin informaţii ajunse intenţionat în presă) că o invazie militară a Poloniei ar genera tensiuni şi în altă parte a Blocului de Est, ar submina legăturile Moscovei cu partidele comuniste din Europa de Vest și cu statele membre ale Mişcării de Nealiniere, dar ar conduce şi la o intensificare a cooperării militare SUA-chineze.

Credibilitatea acestor semnale a fost întărită de poziţia semnificativă a forţei NATO de-a lungul frontierei sale de est: peste douăzeci de divizii aliate erau staţionate de-a lungul Cortinei de Fier, iar multe altele erau pregătite să fie desfăşurate suplimentar. Cele peste trei sute de mii de trupe americane dislocate în Europa au fost un bun instrument de descurajare.


Poate fi aplicat acest model şi în cazul descurajării Rusiei de a invada Ucraina?

Invazia Poloniei de către Uniunea Sovietică a fost în cele din urmă descurajată de modul în care administraţia Carter a apelat la diplomaţie, a comunicat disponibilitatea SUA de a impune sancțiuni economice care puteau paraliza URSS, de postura robustă a forței Alianței și de conştientizarea liderilor de la Moscova că Carter a lansat o strategie împotriva expansionismului sovietic.

Ian Brzezinski este de părere că astăzi, preşedintele Joe Biden și echipa sa de consilieri pe probleme de securitate națională ar trebui să compare contextul actual, abordarea și următorii pași pentru a descuraja agresiunea rusă cu modul în care administraţia Carter a gestionat criza din 1980.

 
Există diferențe cheie: în primul rând, poziția de forță a NATO de-a lungul frontierei sale de est este astăzi considerabil mai diluată decât a fost în timpul Războiului Rece. Poate cel mai important aspect, președintele rus Vladimir Putin nu poate să nu observe că mulți oficiali de rang înalt ai administraţiei Biden erau oficiali înalți ai administrației Obama atunci când guvernul SUA a descurajat Ucraina să reziste invaziei Rusiei asupra Peninsulei Crimeea în 2014.
 

Brzezinski susţine că desfăşurarea de trupe a ruse, în luna aprilie, de-a lungul graniței ruso-ucrainene nu a fost condamnată cu fermitate nici de NATO că alianţa militară, dar nici individual de SUA.

De asemenea, Afganistanul rezonează foarte diferit în criza de astăzi. În loc să sublinieze unitatea Alianței și puterea SUA, retragerea din august a generat diviziuni și a ridicat semne de întrebare – inclusiv la Moscova – cu privire la cât de determinată mai este SUA din punct de vedere militar.

În timp ce administrația Biden face schimb de informații cu Ucraina, nu a comunicat clar publicului ce sancțiuni diplomatice și economice sunt luate în considerare dacă Rusia ar invada din nou Ucraina.

Nici NATO nu și-a consolidat în mod semnificativ poziția militară de-a lungul frontierei sale de est. Drept urmare, Statele Unite și aliații săi din NATO nu și-au semnalat încă disponibilitatea de a întreprinde o confruntare militară și economică semnificativă cu Moscova.

Puţin se află în cel de-al cincilea an de carieră în KGB când Moscova se gândea la o invazie a Poloniei. Ar trebui să presupunem că determinarea SUA și a aliaților în această situație se numără printre criteriile de referință pe care le folosește pentru a măsura determinarea Occidentului în timp ce se gândește la următoarea sa mișcare cu privire la Ucraina.

Pe măsură ce perspectivele unei alte invazii rusești cresc, NATO trebuie să egaleze astăzi nivelul de determinare pe care l-a arătat în situația mult mai dificilă cu care să confruntat în 1980.

03/01/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RUSIA ȘI INTERESELE EI ÎN ROMÂNIA

România va fi cucerită de Rusia” - Previziunea îngrijorătoare care urmează  să vină peste câteva luni - IMPACT

Interesele Rusiei în România

Cât de „ocupată“ este România, în acest moment, de foştii securişti şi cât de puternic este prezentă Rusia pe teritoriul ţării noastre?

Acestea sunt problemele reale la care trebuie să ajungem dezbătând cazul „trădarea lui Pacepa“, atât de vehiculat în ultimele săptămâni. Generalul de Securitate care a fugit la americani în 1978 e acuzat acum, de istorici precum Larry Watts şi Cristian Troncotă, dar şi de foşti securişti precum Ioan Talpeş, că a fost agent KGB.

El ar fi „defectat“ la comanda sovieticilor, cu scopul de a strica imaginea României şi a lui Nicolae Ceauşescu.
Prin cele spuse, cei de mai sus confirmă, de fapt, că ruşii au avut permanent o puternică agentură în România, agenţii lor fiind infiltraţi până la cel mai înalt nivel,constată https://mateiudrea.wordpress.com/ interesele-rusiei-in-romania/

Războiul agenturilor

Succesiunea de evenimente din decembrie 1989, dar mai ales ceea ce a urmat, indică faptul că serviciile de spionaj sovietice au amplasat fie agenţi, fie oameni agreaţi, în cele mai înalte funcţii ale statului român.

Ce şi cât s-a schimbat de atunci? Aceasta este întrebarea esenţială şi al cărei răspuns ar putea să ne dea explicaţii pentru situaţia în care se află acum România.

O serie de întâmplări, analogii şi raţionamente ne pot ajuta să ne apropiem de realitate, chiar dacă informaţiile explicite sunt sărace, iar autorităţile, inclusiv serviciile secrete româneşti, nu discută niciodată subiectul.
România este, în acest moment, zonă de graniţă a lumii occidentale şi a structurilor politice, sociale şi militare atlantice. Dintotdeauna, ţările de frontieră au fost ţinta predilectă a activităţii de spionaj (vezi Stockholm, Elveţia şi Istanbul în Al Doilea Război Mondial, Berlinul de Vest, RF Germania şi Austria în timpul Războiului Rece, Liban, Siria şi Iordania acum, în contextul conflictului israeliano-arab).

Nu există niciun motiv ca să credem că România este ocolită de acest fenomen, atât timp cât guvernele ţărilor baltice, de exemplu (de asemenea, zonă de graniţă a UE şi NATO cu sfera de influenţă rusească), au acuzat, uneori deschis, amestecul serviciilor de spionaj de la Moscova.

Semnele că Moscova e activă

Chiar dacă, între timp, România a intrat sub umbrela americană şi a Uniunii Europene, SRI şi SIE au pornit la drum, în 1989, cu oameni agreaţi şi chiar decoraţi de KGB (vezi numirea lui Mihai Caraman la conducerea Serviciului de Informaţii Externe). La fel, conducerea statului român. Destui dintre politicienii influenţi de acum (inclusiv premierul Victor Ponta) au fost formaţi la şcoala lui Ion Iliescu şi a lui Petre Roman – amândoi, încă activi politic.
La începutul anilor 2000, guvernul lui Adrian Năstase le-a cedat ruşilor aproape întreaga industrie siderurgică. Printre combinatele date în condiţii dezastruoase – şi cele pe care acum Mechel le vinde la fier vechi.

Lipsa oricăror prevederi contractuale care să protejeze România de astfel de acţiuni distrugătoare pentru economia naţională reprezintă una dintre responsabilităţile de care fostul premier şi acoliţii săi de atunci nu vor scăpa niciodată.
Absenţa reacţiei din partea guvernului de acum în faţa acţiunii ruşilor la Mechel arată că, între timp, lucrurile nu s-au schimbat. De asemenea, combinatele de aluminiu au fost date, de foarte mult timp, tot companiilor ruseşti.

Există, mai ales în ultimul an, un discurs anti-occidental tot mai puternic şi pe din ce în ce mai multe voci, sprijinit şi popularizat de mijloace mass-media.

Sferele de influenţă: cine şi cât ia

Ceea ce se întâmplă în România sugerează, mai degrabă, o împărţire a sferelor de influenţă ale Occidentului şi Rusiei în România.

O parte a industriei a fost preluată de Rusia, o alta – de firme din Occident. La fel, resursele naturale.

O altă parte a industriei a fost dezactivată, iar o altă „felie“ a încăput pe mâna foştilor securişti şi activişti de partid.
Situaţia din prezent seamănă destul de bine, la nivel macro, cu cea în care România a ajuns la finalul perioadei interbelice: un stat slab, corupt, cu afacerişti autohtoni „făcuţi“ din afacerile cu bugetul, industria şi resursele exploatate de companii străine, clasă politică incompetentă, iar marile puteri – foarte active la nivelul agenţilor de influenţă.

Bătălia vizibilă se dă în plan mediatic, pentru a se influenţa opinia populaţiei sau pentru a se crea impresia că există anumite curente de opinie.

Iar aici România e forfecată între campanii purtate de cercuri financiare din Occident (cum ar fi cea plătită cu zeci de milioane de euro pentru pornirea exploatării la Roşia Montană şi a zăcămintelor de gaze de şist) şi campanii care se potrivesc mănuşă cu interesele Moscovei (cum ar fi cea de convingere a românilor că toate relele li se trag de la Uniunea Europeană).

29/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: