CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

FIGURI TRAGICE ÎN VIAȚA POLITICĂ A ROMÂNIEI OCUPATE DE HAITELE SOVIETICE

Foto: 14 martie 1945, Bucureşti. Andrei Vîşinski, Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej și generalul Ivan Susaikov

„Petru Groza are un cap pătrat. Seamănă cu un țăran îmbracat orășenește, care face eforturi disperate să pară degajat. E unul dintre oamenii cei mai bogați din România, dar principalul său titlu de glorie este o lună petrecută în închisoare de unde a ieșit grație intervenției lui Iuliu Maniu. Dacă a întreținut relații cu comuniștii în timpul războiului, a făcut-o mai ales ca sa aibă avantaje personale și să-și măreasca averea.

A profitat de persecutarea evreilor și de naționalizarea proprietăților acestora; o bancă și o fabrică de lichioruri au trecut astfel în contul său personal. Acesta a fost rezultatul cîtorva reuniuni ținute de comuniști în casa lui în timpul războiului. Grație acestei ‹lupte pentru popor› a devenit favoritul Moscovei. Nu e inteligent. Psihologia clasică a parvenitului, care, moștenind deodată o avere uriașă, vrea să devină și un personaj celebru și să aibă fotografia în ziar. Moscova i-a realizat visul, iar Groza își exprimă recunoștința ascultînd orbește ordine pe care nici măcar nu încearcă să le înțeleagă”. (Adriana Georgescu, op,.cit. pp 47-48).

La rândul lor, Robert Bishop și EC Crayfield, agenți pe lîngă ambasada USA în perioada 1944/48, scriau în cartea lor „Moscova înhață România” (Editura Corint 2022) despre Petru Groza?:

”Gușat, cu urechile deformate, fără păr pe cap, putea fi luat drept un pugilist pus să bată adversarii lui politici. Îi plăceau poveștile nesărate și vorbea cu deosebită satisfacție despre succesul său la femei.

Odată la un dineu dat de Rege în timpul unei partide de vînătoare, Regina l-a întrebat:

– Dumneavoastră sunteți vînător? 

– Cel mai mare din cîți există. Dar eu vînez pe bulevardul Elisabeta! 

Pe această arteră a Bucureștiului se plimbau prostituatele…”, comentează autorii. 

Expedițiile lui Petru Groza în căutare de prostituate erau cunoscute și făceau obiectul umorului bucureștean. Un asemenea personaj fusese ales de Stalin să joace rolul lui Quisling. I-a dat România pe mînă, ca să o facă praf cu condiția să i se supună orbește Moscovei. Bineînțeles că lui Stalin nu i-a convenit ideea vehiculată la București cu Barbu Știrbey prim-ministru.

Serviciile sovietice de informații au aflat ce se plănuia la Palatul Regal. Controlau o rețea întinsă de spioni. Erau mulți care se ofereau să dea informații – din anturajul partidelor istorice, din armată și din presă, de la Palat. Aici nu există secrete. Totul se află în aceeași zi. Indiscreția este principala calitate necesară pentru a supraviețui. Trădătorii sperau să fie cruțați de stăpînirea care pregătea să se instaleze si să coloreze totul în roșu. 

De aici încolo intrăm pe terenul presupunerilor. Știrbey dispare de pe scena politică. Fiind suferind, se retrage pe domeniul său de la Buftea. Nu mai avea mult de trăit.

La 22 martie 1946 Andrei Ianuarevici Vîşinski dă o mare recepţie la Ambasada sovietică. Trimite mesaj la castelul Buftea, cum că ține neapărat să participe la marele eveniment și prințul Știrbey.

Un membru al familiei, Ion Varlam, își amintește (interviu cu autorul, 14 martie 2008): 

„N-avea nici o poftă să meargă, s-a eschivat, Vîşinski a insistat foarte mult, Ştirbey se încăpăţânează, dar nevasta lui, o femeie foarte blândă, îi spune: 

– Nu e bine să jignim pe oamenii aceştia, nu pentru tine, pentru ţară. Mai bine te duci, stai câteva minute şi pleci. 

Cînd uşierul îl anunţă în sala de recepţie pe Barbu Ştirbey, Vîşinski îl primeşte cu braţele întinse. Cheamă un fecior să aducă o tavă cu băuturi. Pe tavă erau şampanie şi cocktailuri, o amestecătură colorată de nu ştiai prea bine ce-i înăuntru. Vîșinski ia un pahar cu cocktail şi i-l pune lui Barbu Ştirbey în mână, care bea puțin din el. Vîşinski termină frazele de politeţe şi pleacă. După ce a băut, Barbu Ştirbey s-a simţit imediat rău”.

Foto: Prințul Barbu Alexandru Știrbey (n. 4 noiembrie 1872, Buftea, Ilfov – d. 24 martie 1946, București). Bunicul său a fost Barbu Știrbei, Domn al Țării Românești între 1849 – 1856, tatăl său a fost omul politic Alexandru Știrbei, iar mama, prințesa Maria Ghika-Comănești.Prin bunica Elisaveta, descindea din neamul Brâncovenilor.

A murit a doua zi dimineaţă. S-a spus oficial că moartea i s-a datorat unui cancer hepatic… A fost un asasinat, a murit prin otrăvire sau din cauze naturale? Rămîne o enigmă. Funeraliile sale – a fost îngropat la Buftea – au reunit pentru ultima dată elita societății românești.

Au fost prezente toate numele mari, care mai tîrziu fie au plecat în Exil, fie au putrezit în închisorile comuniste. Moartea lui Barbu Stirbey a venit la timp în ce îl privește. 

După anunțul că dr. Petru Groza este alesul, Vîșinski, plecînd din Palat, a spus:

”– Misiunea mea s-a dovedit mai ușoară și greutățile mai mici decît sperau anumite vrăbii politice create, precum știm, de Dumnezeu pentru a ciripi”. ( G. C. Giurescu, „Uzurpatorii”, Editura Vremea, 2004, pp.16 ).

Emisarul lui Stalin era un cinic, îi plăcea să rîdă de învinși. O făcuse și la Moscova în timpul proceselor „Marii terori” ca procuror general al URSS. Adriana Georgescu face o scurtă remarcă în cartea sa:

”Pentru prima oară simt că lupta e inegală: de o parte ei, sprijiniți de URSS; de cealaltă parte noi, fără arme, fără muniții, fără soldați în țară, cu mîinile goale și voința noastra de a trăi, de a supraviețui” (Adriana Georgescu, op cit. p. 53 ).

La anunțul formării guvernului dr. Petru Groza, Bucureștiul a avut parte de o sărbătoare scrîșnită, de o veselie forțată. Se dansa pe un vulcan. Presa a redat involuntar aceasta situație artificială. Azi poți citi printre rînduri și afla ce s-a întîmplat de fapt.

Lumea a fost scoasă din fabrici, încolonată și dusă în centrul Capitalei ca să își manifeste „marea bucurie”. Pe liste făcute de sindicat, cu comisari din partea PCR, cu brasardă, plasați la capătul coloanei. Cine lipsea era concediat. și nu îl mai angaja nimeni. Pierdea cartela, fără de care nimeni nu avea acces la alimente, haine, locuință etc. PCR trebuia să probeze popularitatea dr-ului Petru Groza și a FND, imaginara susținere pentru comuniști a bucureștenilor.

Locuitorii au răsuflat totuși ușurați. Cu toate că nu circulau informații – din cauza cenzurii -, lumea a trăit cu impresia că se depășise un moment periculos. Populația avea în auz huruitul șenilelor tancurilor rusești. Sperau așadar – odată Groza (omul rușilor) numit prim-ministru – că diviziile de blindate ale mareșalului Malinovski se vor retrage.

Apoi guvernele, cum știm, vin și pleacă. Se credea că și acesta va dura 2-3 luni, că anglo-americanii nu ne vor lăsa pe mîna rușilor. Se înșelau amarnic. Din punctul lor de vedere, România era deja livrată la cheie lui Stalin. Poftiți, luați, serviți! Bucureșteanul credea că a scăpat de ce a fost mai greu. Inexact, era o ambuscadă, pentru că rușii nu obișnuiesc să renunțe la ce au cîștigat. Răul abia începea, ceea ce nu se vedea.

Cine să-și închipuie că urma un coșmar de o jumatate de secol? Rușii înțelegeau situația ca pe o schimbare de orînduire. Capitalismul se termina și începea comunismul. Cum prezisese Marx, patronul lui Lenin și „genialului continuator”, Iosif Visarionovici Stalin.

Pentru bolșevici nu se producea doar o simplă rocadă guvernamentală. Regimul care se instala trebuia să dureze măcar 1000 de ani. Aceasta era gîndirea Kremlinului. Vorbea despre „marea revoluție socialistă din octombrie 1917” și despre „dictatura proletariatului”, ceea ce politicienii de la București nu înțelegeau cum se traduce. Era vorba de altă paradigmă.

Cine era totuși cel căruia i s-a rezervat rolul lui Quisling la București? Alesul lui Stalin! „Avea ochii mici, șireți. Înainte de a răspunde, de fiecare dată, se uita la Vîșinski și, după ce răspundea, se uita din nou să vadă dacă Vîșinki este satisfăcut de felul cum a răspuns… Un șiret cu o mutră de boxer”.

Așa îl caracterizează pe dr. Petru Groza Sir Archibald Clark Kerr, șeful Foreign Office, după conferința miniștrilor de Externe de la Moscova, în decembrie 1945, venit la Bucuresti cu Molotov și Harriman. (în Emil Ghilezan de vorbă cu Adrian Niculescu, editura ALL, 1998, pp 145). 

(Fragment din volumul ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii”, manuscris de sertar, reprodus de https://podul.ro.)

Publicitate

04/02/2023 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: sunteți siguri că știți ce e liberalismul, social democratia, socialismul sau comunismul?

Conform celor mai recente relatări ale Fundației Memorialul Victimelor Comunismului, 50% dintre cei care aparțin generației millennials* din zilele noastre (n.t.: persoanele care în prezent au vârsta cuprinsă între 18 și 34 ani) văd socialismul sau comunismul ca fiind ideologia politică ideală.

Jumătate dintre ei și-au găsit eroii în dictatori precum Iosif Stalin, Mao Zedong, Lenin, Che și Kim Jong Un.

Țara care a devenit cea mai bogată pe pământ prin capitalism arată semne alarmante de abandonare a rădăcinilor sale.

O mare parte din acest trend se datorează analfabetismului istoric și eșecului de a învăța o întreagă generație despre distrugerile și crimele care au fost comise de regimurile comuniste anterioare. În același timp, ei nu sunt informați despre eșecurile și disperarea cu care se confruntă țările comuniste actuale, cum ar fi Venezuela și Cuba.

Tinerii millenials de azi au chiar dificultăți în a defini socialismul și comunismul. Ei se simt în contradicție cu capitalismul și simt că orice alternativă ar fi mai bună, deși mulți nu au început să lucreze sau să devină o parte a forței de muncă, datorită politicilor pro Wall Street.

Una dintre momelile socialismului este aceeași propagată de însuși Karl Marx: împărțirea bogăției. Persoanele cu venituri mari și bogăție moștenită sunt considerate ca privând în mod nedrept restul populației de o ”parte echitabilă”, deși majoritatea generației millenials nu este în măsură să elaboreze clar conceptul. O singură treime a generației millenials abia poate să definească corect socialismul. Numai jumătate poate identifica capitalismul ca un sistem economic de piață liberă care le-a adus milioanele de strămoși pe țărmurile americane.

Pentru cei care au crezut că Războiul Rece a luat sfârșit, aceste tendințe sunt un apel tulburător la trezire. De data aceasta, totuși, frigul nu este de peste Atlantic. Socialismul este în creștere, ca o amenințare pentru America, dar amenințarea provine de la cea mai nouă generație a alegătorilor americani, care poate nici măcar nu erau născuți atunci când Zidul Berlinului s-a prăbușit magnific, spre bucuria a milioane de oameni.

Millenials au crescut, în mod ironic, în timpul uneia dintre perioadele cele mai prospere ale istoriei, fiind în același timp indoctrinați cu ideologiile pentru care bunicii lor au murit tocmai pentru a le șterge orice urmă.

Socialismul nu mai este văzut ca o amenințare. În schimb, ideologia temută cândva, este acum sărbătorită ca fiind ”mișto”. În anumite cercuri, ea transmite o revendicare automată a virtuții. Și mii de millenials sunt hrăniți zilnic cu bucuriile socialismului, de către o mass-media din ce în ce mai stângistă. A existat o mass-media asemănătoare, care a lăudat implementarea comunismului lui Lenin  ca fiind un ”ideal nobil”. Din punct de vedere politic, s-ar putea să închidem cercul în mai puțin de 100 de ani.

Mulți americani simt nevoia unui sistem educațional care să învețe despre consecințele faptice ale comunismului și posibilitățile economice oferite de capitalism. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ei se tem că realitățile unei societăți fără clase pot deveni prea reale.

Alegerea lui Donald Trump la președinția americană a subliniat părtinirea mediatică față de socialism și liberalism, în timp ce libertatea și capitalismul sunt prezentate în imagini din ce în ce mai întunecate și negative. Jurnaliștii nu se mai simt obligați să raporteze fapte.

În schimb, opiniile, indiferent cât sunt de inexacte, trec drept jurnalism. Iar aceste opinii sunt absorbite cu nerăbdare de generația millenials, care caută așa-numitele ”spații sigure”. Deși definiția reală nu poate fi precizată în mod clar, spațiile sigure par a fi orice loc unde nu există capitalism. Aproape jumătate dintre millenials susțin că doresc să locuiască într-o țară socialistă, protejați cu grijă de libertățile și obligațiile Primului Amendament. Cu toate acestea, datorită sistemului nostru educațional, aceiași millenials nu pot să definească corect nici socialismul, nici comunismul, nici capitalismul.

Regimurile comuniste au fost transplantate la duzini (de tări), de când Lenin a mărsăluit spre Moscova. Și s-au prăbușit în număr aproape egal. Doar câteva țări comuniste care luptă și suferă de foame continuă să se agațe de un fir destrămat, evident fără să țină cont de suferința popoarelor lor.

Dacă școlile noastre s-ar strădui să explice adevărul despre comunism, ar învăța că:

  1. Comunismul împiedică creativitatea și ambiția personală. Individul este doar o parte a întregului.
  2. Atât în Rusia, cât și în China, au îndurat foametea și moartea peste 40 de milioane de cetățeni, prin colectivizarea forțată, după ce guvernul a naționalizat fermele mici. Redistribuirea forțată a proprietății face parte integrantă din Manifestul lui Marx.
  3. Mult lăudata căutare a generației millenials pentru ”egalitate” se traduce în sărăcie egală pentru toți. Sub socialism, nu există motivația pentru a lucra și pentru a prospera. Revoltele unui segment mai ambițios din populațiile comuniste au dărâmat mai multe regimuri, inclusiv în Rusia.
  4. Succesul dovedit al capitalismului este o amenințare la adresa regimurilor comuniste, dintre care unele ar acționa cu ușurință pentru a distruge America. Unii millenials vin, de fapt, în întâmpinarea acestei idei.
  5. Lipsa de motivație pentru munca efectivă cauzează ineficiență la toate nivelurile de guvernare, inclusiv distrugerea terenurilor și a rezervelor de apă, critice din punct de vedere ecologic.
  6. Argumentul generației millenials împotriva monopolurilor capitaliste ignoră faptul că sub socialism și comunism există doar un singur monopol – guvernul.
  7. În timp ce argumentul lui Marx pentru lupta de clasă ar fi putut avea o fărâmă de valabilitate într-o epocă în care oamenii erau guvernați de capriciile monarhilor dictatoriali, capitalismul a făcut posibilă o clasă mijlocie puternică, ștergând astfel liniile dintre clasele superioare și cele inferioare. Restul țărilor comuniste de astăzi au doar două clase: o clasă dominantă mică, dar puternică, și restul populației sărace. Elitismul absolut, deplâns de marxiști, poate să se dezvolte numai într-o societate marxistă.
  8. Regimurile comuniste au nevoie de ascultare absolută. Cel puțin 80 de milioane de persoane au fost ucise de la începutul secolului al XX-lea, pentru a menține în viață mitul unui stat comunist sau socialist viabil.

Din nefericire, generația millenials este în mare parte inconștientă și indiferentă față de faptele de mai sus. Iar școlile noastre și mass-media liberală joacă rolul celor mai înfocați susținători ai socialismului, așa cum nici Karl Marx nu a reușit să fie. Lui îi lipsea credința înnăscută a capitalismului în libertatea presei, dar și faptul că inovațiile capitaliste au făcut posibilă difuzarea de știri și informații tuturor cetățenilor interesați.

Nota traducatorului: Este 6 martie. La 6 martie 1945, sub presiunea forțelor sovietice și atenta coordonare a lui Andrei Vișinski – fost Procuror General al Uniunii Sovietice între 1935 și 1939, în timpul sângeroaselor epurări staliniste și adjunctul ministrului sovietic de Externe – în România a fost instalat primul Guvern comunist din istoria țării, condus de Petru Groza.

Putem considera aceasta zi ca fiind de asemenea ziua de naștere a temutei Securități a statului comunist, cea care s-a făcut apoi vinovată de nenumărate crime și încălcări ale drepturilor omului.

Securitatea a contribuit la sovietizarea României, iar apoi la menținerea regimului comunist la putere. În aceste scopuri a fost dezvoltat un sistem formidabil de supraveghere și represiune. Din instrumentarul Securității au făcut parte arestările în miezul nopții, bătaia, tortura, crima și violul.

*În Lumea Occidentală, milenialii (denumiți și Generația Y) sunt cohorta demografică ce a urmat Generației X, o sintagmă ce se referă la generația persoanelor născute în intervalul aproximativ 1961–1980 (granițele variază de la o sursă la alta; în plus, există decalaje între diferitele spații geopolitice).

Sintagma e folosită în demografie, științe sociale, marketing și frecvent pusă în legătură cu cultura de masă.

Demografii și cercetătorii folosesc de obicei începutul anilor 1980 ca dată de naștere a primilor mileniani, și mijlocul anilor 1990 până la începutul anilor 2000 ca ultimi ani.Generația⁠ lor este în general caracterizată prin gradul de utilizare și familiaritatea sporită cu tehnologiile de comunicație, media și digitale.

În cele mai multe părți ale lumii, maturizarea lor a fost marcată de o ascensiune a abordării liberale în politică și economie; efectele acestui mediu sunt încă discutate.

Sursa: https://ortodoxinfo.ro infricosator-generatia-y-tineri-americani-sub-36-de-ani-sprijina-socialismul-si-comunismul-intrebare-fundamentala

Articolul original a apărut în Gold Telegraph, autor Alex Deluce: http://www.goldtelegraph.com/millennials-unprecedented-support-socialism-communism.Traducerea OrtodoxInfo

27/01/2023 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

31 decembrie 1989 în România postcomunistă

Revoluția Română s-a încheiat pe 25 decembrie 1989 cu execuția soților Ceaușescu și preluarea puterii de către activiști comuniști din eșalonul II și agenți ai Moscovei.

România după Revoluție

La 26 decembrie 1989, Petre Roman este numit în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, prin decret al CFSN. Sunt abrogate legi, decrete, acte şi normative ale vechiului regim. Se instituie Tribunale Militare Extraordinare împuternicite să judece, în procedură de urgenţă, cazurile de terorism, iar sentinţele să fie executate imediat. S-a acordat un termen-limită, respectiv 28 decembrie, ora 17.00 – pentru depunerea armelor.

Au loc o serie de acţiuni politico-administrative ale noii puteri. Astfel, la 27 decembrie 1989, este ales Biroul Executiv al CFSN compus din: Ion Iliescu – preşedinte, Dumitru Mazilu – prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi – Cazimir lonescu, Kiraly Karoly; secretar – Dan Marţian; membri: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu.

La 28 decembrie 1989, încetează tirurile armelor de foc, iar Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt înmormântaţi, în secret, la Cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti.

.

Ion Iliescu anunţă într-un discurs televizat rostit pe 31 decembrie 1989, cu prilejul sărbătoririi Anului Nou 1990, abolirea pedepsei cu moartea pe teritoriul României, sistarea exporturilor de produse alimentare, importul unor bunuri de consum, sistarea unor lucrări publice calificate drept costisitoare, precum Canalul Dunăre-Bucureşti, sistemul hidrotehnic Dunăre-Jiu-Argeş, zona liberă din portul Constanţa, centrala termoelectrică Anina sau Casa Poporului.

Totodată, a anunţat acordarea unor loturi în folosinţă personală de până la 5.000 de metri de pătraţi membrilor cooperatori.

Este adoptat un decret-lege privind repatrierea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români şi un decret-lege privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Guvernului României. Are loc prima şedinţă a Guvernului provizoriu, condus de Petre Roman.

Un comitet de iniţiaivă format din membri PCR, a lansat un apel catre toti românii care au avut “carnet rosu”, să sprijine convocarea unui congres extraordinar care să hotărască autodizolvarea acestei formaţiuni politice şi predarea patrimoniului acesteia.

A fost emis Decretul-lege nr. 8, privind inregistrarea si funcționarea partidelor politice si a organizațiilor obștesti în România; De asemenea a fost emis Decretul-lege nr. 10, privind constituirea, organizarea si functionarea Guvernului României.

Este constituită, la Bucureşti, prima organizație a societății civile din România constituită legal după căderea comunismului, Grupul pentru Dialog Social (GDS), asociaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care şi-a propus să apere şi să promoveze valorile democraţiei, libertăţile şi drepturile omului.

GDS intervine activ în viața publică și culturală prin intermediul Revistei 22, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane cu o tematică deopotrivă diversă și unitară axată pe conflictele sociale, inițiative legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale.

La această dată, se înfiinţează Institutul de Arheologie din Cluj-Napoca, prin separarea de Institutul de Istorie şi Arheologie; director: G. Ioan Glodariu. Editează revistele: ”Ephemeris Napocensis”; ”Ars Transilvanica”.

.

31/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: