CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CRĂCIUNUL ÎN COMUNISM

26/12/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Eliberarea” sovietică a însemnat jefuirea și dezorganizarea țării

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos jefuirea Romaniei

 

 

 

 

 

În spatele frontului se întorceau, în „furgonetele sovietice”, cei o sută sau două de comuniști ce-și găsiseră adăpost sub pulpana lui Stalin. După acești trădători ai intereselor românești și-a făcut apariţia o lume necunoscută locurilor, cu graiul stricat, fără ocupaţie precisă, care a împânzit Ţara de Sus şi Ţara de Jos a scumpei noastre Moldove.

Se urmărea crearea unei stări de anarhie şi instaurarea unei administraţii cu oameni străini de acele locuri, care nu ţineau cont de legile ţării noastre.

România se găsea într-o situaţie disperată.

Prim-ministrul de atunci,generalul Rădescu,a declarat în faţa naţiunii: 

„Ne-am găsit la un moment dat în situaţia de a fi şterşi de pe hartă ca stat independent. Am scăpat graţie înţelepciunii şi curajului tânărului nostru Rege”.

Iuliu Maniu, în acele momente grele pentru ţară, a subliniat: „Trebuie să accentuez gestul Majestăţii sale Regele, care a luat în această chestiune partea leului, fiindcă prin cuvântul său, hotărât, a pus la dispoziţia acestei acţiuni întregul său aparat militar şi civil.

Desigur, fiecare am riscat ceva în această operaţiune, dar Majestatea Sa Regele a riscat cel mai mult, a riscat dinastia, tronul, şi şi-a riscat chiar viaţa.

Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentantul infimei minorităţi comuniste puse în slujba Moscovei, se erija în apărător al intereselor sovietice şi, de pe poziţia de „procuror” pe care şi-o asumase, acuza de întindere în încheierea armistiţiului. O făcea după întoarcerea de la Moscova.

Iuliu Maniu a ţinut să lămurească situaţia, subliniind că nu e de vină România:

„Domnul Buzeşti ştia că am precizat anumite modalităţi şi nu ni s-a răspuns din partea Aliaţilor şapte săptămâni, după care s-a spus:

„Faceţi dumneavoastră după puterea dumneavoastră proprie, că noi nu putem face nimic şi s-a făcut pe putere proprie… Am fost într-o situaţie groaznică, tragică. Vedeam că nu puteam întârzia lucrurile. Şi nu aveam nici un ajutor de nicăieri.

Şi a trebuit să găsim momentul cel mai potrivit, pe câtă vreme nici de la Italia, nici de Ia Franţa nu au cerut să facă acţiuni pe puteri proprii, ci au cerut să facă acţiuni când erau Aliaţii acolo, cu forţele lor.

Noi am făcut cu puteri proprii riscând viaţa, existenţa, dinastia şi tot bunul pe care îl are România”.

Şi tot în Consiliul de Miniştri a făcut unele precizări care lămuresc situaţia dramatică din acea perioadă:

„Ţin să constat că textul armistiţiului nu corespunde cu acele conversaţiuni şi acele încheieri pe care emisarii noştri ia Cairo le-au convenit cu reprezentanţii Aliaţi… constat că Aliaţii nu şi-au respectat înţelegerile. Baza acestor condiţiuni era fixată în şase puncte care conţineau anumite asigurări foarte preţioase pentru Romînia… am fost de credinţa că aceste stipulaţiuni vor fi respectate, dar ceea ce am stabilit la Cairo nu s-a respectat de domnii de la Moscova.Armistiţiul în multe privinţe se prezintă ca o capitulaţiune…”

Pentru a putea analiza cauzele care au generat nemulţumirile poporului român, manifestate prin rezistenţa armatăşi revoltele generalizate pe întreg teritoriul ţării, nu aveam decât să reţinem acuzaţia fruntaşului comunist Lucreţiu Pătrăşcanu adresată reprezentanţilor politici şi poporului român „care n-a ştiut să se comporte bine cu Armata Roşie eliberatoare”:

„Timp de ani de zile s-a dus cea mai ticăloasă propagandă… s-a făcut din prezenţa Armatei Roşii un lucru de oroare: copiii vor fi spintecaţi, femeile vor fi siluite, sate şi oraşe vor fi distruse…tot ce mintea omenească imagina ca grozăvie a fost înfăţişat ca perspectivă a prezenţei Armatei Roşii. S-a creat în poporul român o stare de panică ce a facilitat excesele, şi nu le-a împiedicat.

Mă adresez în special domnului Maniu şi domnului Brătianu. Nu s-a intervenit ca acestei panici să i se pună capăt, cu toată autoritatea Partidului Naţional Ţărănesc şi a Partidului Liberal, deoarece cuvântul d-lui Maniu şi d-lui D. Brătianu, în zilele de panică, ar fi adus foarte mult bine României. Acest cuvânt nu s-a spus… În cazul când conducerea partidelor politice burgheze nu va avea înţelegerea momentului politic actual, România îşi va pierde neatârnarea”. Pătrăşcanu aducea acest cuvânt de ordine de la Moscova. În aceste momente de tragedie naţională, membrii guvernului au fost solidari în faţa diversiunii comuniste, iar demnitatea românească şi-a găsit un apărător strălucit în Iuliu Maniu: Învinuirea nu este întemeiată. S-a făcut tot ce s-a putut face. Adevărat este că nu s-a putut face tot ceea ce se dorea să facem. Din ce cauză? Din cauza armatei sovietice. Domnul Pătrăşcanu să-şi dea seama de situaţia extrem de gravă în faţa opiniei publice româneşti.

Noi am militat pentru această politică, în scris şi cu vorbirea, ca să înlăturăm acea părere care exista, potrivnică Naţiunilor Unite, determinată de prezenţa Rusiei Sovietice, în care România avea o neîncredere, să zicem tradiţională… Şi am militat, prin toate mijloacele posibile, ca să producem un sentiment de linişte în opinia noastră. Astfel, am arătat că nu e de prevăzut o agresiune duşmănoasă din partea Sovietelor dacă noi vom avea o politică prietenească faţă de ele.

Am produs an sentiment de linişte şi înainte de a fi sosit armatele ruseşti.. Eu eram decis să fac toate gesturile primitoare ca să arăt armatei sovietice că suntem cu toată încrederea faţă de ea şi că o primim ca pe o aliată, ca pe o tovarăşă de luptă. Ce s-a întâmplat, însă ? S-a întâmplat mai mult decât spunea domnul Pătrăşcanu.

Conducătorii armatei sovietice au declarat, atât oficial, cât şi în conversaţiile particulare pe care le-au avut, că vin în România ca într-o ţară duşmană, ca o armată de ocupaţie.

Va să zică, vedeţi, o atitudine ofensatoare, nu numai contrară lucrurilor noastre interioare, nu numai contrară atmosferei pe care eu mă sileam s-o produc cu toată bunăvoinţa, ci contrară celor mai elementare reguli de bună-cuviinţă. Nu putem noi, ca guvern al României până azi libere, vedea cum ministrul nostru de Război, ministrul de Interne şi ministrul Comerţului şi al Industriei nu sunt primiţi de un general rus şi sunt ţinuţi cu ceasurile.

În faţa acestei atitudini a lor nu puteam face noi manifestări de dragoste şi de amiciţie, când ei ne ofensau şi îşi manifestau în mod evident chiar duşmănia….. A trebuit să facem cea mai mare sforţare, morală şi politică, domnul Brătianu şi eu, nu ştiu dacă şi domnul Titel Petrescu, ca să nu scăpăm cumva un cuvânt de indignare, care ştim că ar produce mari pagube intereselor româneşti.

În afară de aceasta, dacă ar fi fost aşa cum spunea dl Pătrăşcanu, că au fost excese din partea anumitor soldaţi ruşi, fiindcă orice armată din lume are astfel de elemente fără conştiinţă, n-aş fi spus nimic.

Dar când însăşi conducerea supremă şi Comandamentul Suprem Militar şi unităţile organizate ruseşti fac astfel de acte inadmisibile, atunci ce puteam face noi ? Lasă că la toate protestele pe care le puteam prezenta până în ultimul moment, răspunsul era că sunt în ţară ocupată, că suntem ţară fără armistiţiu şi că, prin urmare, ei respectă punct cu punct legile militare… Ştiţi cum au pus mâna pe toate vasele noastre şi au făcut unele acte până acolo incit un amiral a trebuit să se împuşte din cauza acelor umilinţe. Ei bine, în asemenea condiţii, cum poţi dumneata aştepta ca noi să aducem osanale de dragoste şi de prietenie, să facem manifestări de prietenie ?

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos jefuirea Romaniei

 

 

 

 

 

Am fost fericit că m-am putut stăpâni şi că dl. Brătianu s-a putut stăpâni, şi că lumea românească şi ceilalţi domni miniştri s-au putut de asemenea stăpâni ca să nu facem nici un accent de revoltă şi nemulţumire. Câte sate de ale noastre sunt aprinse ? Când se prăpădesc averi de miliarde, când Comandamentul Militar Rus nu primeşte pe membrii guvernului şi evacuează sate întregi, ce vrei dumneata să facem ?

Manifestări de amor, dragoste şi iubire ? Dar dvs. vă daţi seama ce înseamnă acestea pentru autoritatea ministrului de Interne, ca să meargă comandantul militar rus sau unitățile militare, nu particulari şi soldaţi ruşi, ci comandantul sau trupele organizate să meargă prin sate şi să scoată pe oameni din casele lor şi să-i arunce afară, în timp de noapte !

Noi cu publicul românesc trebuie să trăim; noi şi lumea românească trebuie să ne aşezăm viitorul. Evident că această posibilitate, a condiţiilor de viitor, trebuie să o coordonăm cu necesităţile politice, şi până ia un punct, care se poate, am şi făcut-o… Dar un lucru putem şi noi pretinde: ca, după aceste întâmplări, să nu se ceară de la noi explozii de bucurie şi explozii de osanale şi iubire faţă de armata pe care vrem s-o servim, dar care ne ofensează. Mai adaug şi un alt motiv : că noi nu ne-am născut ieri.

Povestea noastră cu Rusia şi cu armata rusească şi Aliaţii ei nu începe de ieri sau de alaltăieri, ci merge de ani.

Şi să nu uitaţi că noi, prin marii noştri patrioţi care s-au dus în străinătate ca sa lucreze în acest sens, prin emisarii noştri care au discutat cu reprezentanţii Sovietelor, Angliei şi Americii, am precizat anumite condiţiuni clare, care nu puteau să fie discutabile, şi care au stabilit anumite lucruri ce nu se pot pretinde false.

Şi atunci, vă rog, mă trezesc aici cu o armată care vine în ţară duşmană şi care nu ştie nimic de treaba aceasta; vine ca o armată de ocupaţie, nu ca soldaţi particulari, cum aţi spus dvs., ci ca unităţi organizate şi comandate face lucruri de acestea. Am închis ochii şi am înghiţit.

Eu multe înghit, n-aveţi idee câte pot să înghit când trebuie să fie în interesul ţării noastre. Am făcut declaraţii cinstite şi am avut toată înţelegerea domnului ministru de Externe, care ştie cum am făcut aceste declaraţii. Nu mi se poate pretinde ca eu să spun:

” Te salut, domnule ocupant al nostru atunci când lumii întregi, începând de la rege şi pînă la ultimul om cu care am vorbit, i-am spus că am condiţiuni liniştitoare de la Aliaţi, iar armata aceasta vine și face ceea ce a făcut”.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru photos jefuirea Romaniei

 

 

 

 

”Eliberarea a însemnat jefuirea și dezorganizarea țării” 

 

 

 

Modul cum se comportau trupele sovietice pe teritoriul României depăşea orice înţelegere, iar cuvintele de jaf, pradă, barbarie calificau actele săvârşite de ele pe oriunde treceau. Oamenii erau răpiţi în vagoanele de vite ce se îndreptau spre Rusia. Ostaşii care depuseseră armele conform Mesajului Regal („Nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetarea războiului cu Naţiunile Unite… Ele ne-au asigurat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne”) erau duşi cu forţa în lagărele de exterminare sovietice. Pe urmele lor erau trimişi germanii şi basarabenii din România.

Iuliu Maniu, adresându-se autorităţilor sovietice în legătură cu această problemă, a scris :

„Potrivit condiţiunilor armistiţiului, soldaţii români care au depus armele după 24 august, ora 4 a.m.,
nu sînt consideraţi prizonieri de război. Aceste trupe urmau însă să fie predate guvernului român şi în acest sens au fost realizate o serie de înţelegeri între autorităţile române şi delegaţia sovietică, în Comisia de armistiţiu.

Cu toate acestea, când generalul român care fusese însărcinat cu primirea acestor trupe (potrivit acordului convenit) s-a dus în zonă, a fost informat că 20.000 din aceşti soldaţi fuseseră transportaţi dincolo de Prut. Ulterior delegaţia sovietică a declarat că aceste trupe, întrucât nu mai sînt în România, nu mai pot face obiectul predării… Nepredarea acestor trupe a creat emoţie în întreaga ţară, iar transportarea lor în teritoriul sovietic a provocat o adâncă tristeţe familiilor acestora”.

O situaţie dureroasă există şi în legătură cu Basarabia şi Bucovina de Nord, cu acei fraţi care au avut atât de mult de suferit din cauza Rusiei şi continuau să poarte jugul asupririi, deşi Aliaţii se angajaseră în război pentru a restabili statele în hotarele lor şi a garanta fiecărui popor dreptul de a-şi alege forma de guvernământ dorită. Refuzul comunistului Lucreţiu Pătraşcanu de a accepta discutarea acestei probleme „de stat” era în vederile stăpânului de la Kremlin, care, în anul 1943, declarase că nu mai discută statutul Basarabiei decât atunci când Statele Unite vor consimţi să discute statutul Californiei.

Cum la aceasta n-ar fi putut nici să se gândească Roosevelt, sovieticii au mers şi mai departe, decretând repatrierea oricărei persoane care a părăsit teritoriul rus după anul 1917.
În acest timp (1944), mii de persoane străine locurilor îşi făceau apariţia. Veneau de aiurea; numai Stalin le ştia urma. Aceştia complotau împotriva ţării pe al cărui teritoriu se instalaseră ca la ei acasă; îşi organizau o administraţie proprie.
Oficialităţile locale şi legale erau arestate şi izgonite. Se urmărea crearea unei stări de anarhie în ţara Moldovei.
Se vorbea de constituirea unei aşa-zise republici a Bacăului.

Dacă aici, în sud, se petreceau astfel de fapte anarhice, cu cât mergeai spre nord aveai impresia că te găseşti într-o „gubernie” ale cărei treburi erau dirijate de Moscova.
Cei nou veniţi şi aliaţii lor fără de căpătâi erau înarmaţi cu armament confiscat de la nemţi.
Erau instruiţi, după care cutreierau Moldova, terorizând populaţia.
Sub pretextul rechiziţiei au fost luate de la populaţie: tractoare, trăsuri, care, boi, distrugându-se astfel şi inventarul agricol.
Ruşii urmăreau să dizolve armata română, care încerca să instaureze ordinea în spatele frontului, şi să o înlocuiască cu una după modelul sovietic. Cu toate eforturile guvernului român de a obţine trupe pentru asigurarea liniştii, i-au fost lăsate doar trei divizii cu câte trei mii de oameni fiecare. Era o parodie de armată, în acest timp, circa optzeci de mii de dezertori sovietici cutreierau ţara, constituind un element turbulent care îngrozea populaţia.

Dinu Brătianu a declarat în Consiliul de Miniştri : „La Ştefăneşti, lângă mine, au fost împuşcaţi trei ruşi fiindcă se duceau să violeze fete”.

Iuliu Maniu a făcut cunoscut lui Vişinski următoarele, referitor la situaţia din Moldova : ” Deşi au trecut două luni de la semnarea armistiţiului şi deşi armistiţiul prevede ca administraţia românească să fie reinstalată în întreg teritoriul românesc , cu excepţia unei zone de 50-100 km în spatele frontului, în Moldova autorităţile române au putut doar parţial să o facă.

Există cazuri când funcţionarii trimişi în Moldova fie că au fost obligaţi să se întoarcă înainte de a ajunge la destinaţie, fie că au fost împiedicaţi de autorităţile militare sovietice să-şi intre în atribuţii, în acelaşi timp s-au primit informaţii că în diferite regiuni din această provincie au fost operate unele deportări”.
Jaful şi abuzurile se instalaseră peste tot. Cine se opunea era tratat drept fascist. Delaţiunea începuse să se extindă. Răzbunările erau la ordinea zilei. „Eliberatorii sovietici” încărcau şi cărau tot ce găseau. Totul li se cuvenea, totul era al lor!

Pentru a se face faţă cerinţelor nesăţioasei Rusii, s-a trecut la construirea unei căi ferate cu ecartament lărgit, pe liniile principale, între Ungheni-Buhăieşti şi Ungheni-Adjud, corespunzător ecartamentului liniilor ferate ruseşti.
Astfel, pe lângă bunurile noastre, începuseră să se scurgă, zi şi noapte, bunurile unei jumătăţi de Europă „eliberată”. Toate căile ferate erau ticsite. Liniile secundare din Moldova erau paralizate. Garnituri de 50-60 de vagoane, închise sau platforme, se scurgeau prin Ghimeş-Palanca, înghesuindu-se pe Valea Trotuşului, ocupând liniile de garare din staţii.

Trenurile erau însoţite de câte un vagon de clasă cu 8-10 ruşi înarmaţi, care asigurau transportul prăzii. Uneori, din cauza aglomeraţiei, staţionarea prin gări dura câteva zile. Atunci „eliberatorii” se năpusteau prin casele oamenilor, pe care le goleau de băutură, de mâncare şi de tot ce credeau că le este folositor.
Oamenii păgubiţi de pe traseu, de la Asău, Comăneşti, Dărmăneşti, Tîrgu Ocna, au început să reacţioneze. Aşa a luat fiinţă o primă formă de rezistentă şi de ripostă împotriva celui ce se dovedea a fi invadator. Se organizau câte 3-4 persoane şi doar îi auzeai: „Hai să-i pedepsim pe rusnaci”. La jaful făcut de ruşi se răspundea cu atac înarmat.

Tinerii, mai ales, înarmaţi cu câte o daltă solidă şi un ciocan greu în servietă şi cu un pistol în buzunar, se strecurau în vagoane şi-n mersul trenului distrugeau tot ce se putea: aparate de precizie, ceasuri de control, glisiere, lanţuri de transmisie, într-un cuvânt scoteau din uz multe lucruri prădate din Europa și pornite pe drumul Rusiei.
Trenurile erau încărcate cu de toate, lucruri vechi şi lucruri noi, luate de peste tot sub titlul de despăgubire de război: lighene, paturi, pălării, utilaje, roţi de bicicletă, cerneluri, suluri de hârtie, truse cu scule, veselă, covoare, scaune de tot felul, maşini de cusut, lustre, stofe, acordeoane, costume, rochii, lenjerie, fierăstraie, nasturi, frânghii, oboaie, coteţe cu găini, gâşte, porci, colivii cu canari, piane, tobe, pantofi, tablouri, maşini de tuns, toate aruncate de-a valma.

Au fost cazuri când oamenii decişi să riposteze au dat peste ruşi beţi. I-au dezarmat şi i-au bătut bine, drept pedeapsă pentru furturile săvârşite prin sate. Pe un rus, de exemplu, care se mai ţinea pe picioare, l-au obligat să ducă în spate butoiaşul de ţuică la locul de unde îl furase.
Şi în acest fel, lumea îşi procura arme şi grenade, pregătindu-se să se apere împotriva acestor creaturi sălbatice. Timp de doi ani, ruşii au furat tot ce le-a picat în mână.
România a ajuns de nerecunoscut. Neliniştea domnea peste tot, foametea-şi arăta colţii în Moldova. Tifosul, semnul cruntei mizerii, începuse să apară, iar „patrioţii” înarmaţi îşi făceau de cap sub oblăduirea „Comisiei Aliate de Control” care reprezenta de fapt numai Rusia. Ceilalţi „doi”, reprezentanţii Angliei şi S.U.A., căutau sa nu-i supere pe noii democraţi ai Europei.

Asistau la fărădelegile săvârşite în numele coaliţiei antihitleriste şi îşi spuneau părerea numai verbal, în scris o făceau către Washington şi Londra.
În această situaţie, Iuliu Maniu l-a întrebat pe Burton Barry, reprezentantul S.U.A, dacă America şi Anglia doreau ca România să devină o parte a Uniunii Sovietice, adăugind totodată că, dacă se intenţiona abandonarea ei, aveau obligaţia s-o spună.
Burton Barry, în raportul înaintat, spunea: „Departamentul ştie foarte bine că Maniu s-a distins ca un curajos campion al acţiunilor şi sentimentelor pro- aliate din România, chiar şi în zilele sumbre ale dictaturii. El are un număr de adepţi politici în ţară şi eu cred că respectul pe care-l au toţi românii pentru el umbreşte pe acela avut de oricare alt român.
Pentru ceea ce a fost el şi pentru ceea ce este, pare important ca el să fie ferit să alunece spre a împărtăşi convingerea generală că dizolvarea statului român este în curs în prezent.

Având în vedere cele de mai sus, sunt de părere că orice mesaj de care Maniu ar putea lua cunoştinţă ar fi oportun”. Reprezentantul Angliei, viceamiralul Stevenson, relata că şi Regele se temea că poate fi dus în Rusia în orice moment.

Regina mamă i-a făcut remarca plină de demnitate:
„Ceea ce ţi se poate întâmpla cel mai rău este să fii pus la zid şi împuşcat, şi dacă aceasta se va întâmpla, îţi vei fi făcut, cel puţin, datoria faţă de ţară şi nimeni în lume nu poate face mai mult.”

Poporului român însă i-a rămas ultimul cuvânt. Fiii lui se vor bate, pe viaţă şi pe moarte, cu ce vor avea: cu furci şi coase, cu grenade şi pistoale. Se vor bate pe străzi, pe uliţe, până şi în creierul munţilor.
Au murit cu arma în mină sau executaţi la zidul onoarei, dar n-au acceptat colaborarea cu duşmanii neamului.

 

 

 

 

 

Sursa: Cicerone Ionițoiu, Rezistența armată anticomunistă din Munții României, Editura ”Gândirea românească” 

 

21/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pentru nostalgicii comunismului : Fotografii din magazinele foamei din URSS, țara comunismului victorios

 

Situația reală în magazinele sovietice 

 

 

 

 

Fotografiile făcute în acele vremuri de cetățeni sovietici obișnuiți, arătau mai mult adevăr decât ziarul sovietic de partid „Pravda” („Adevărul”).

Așa arăta cu adevărat comerțul sovietic – rafturi goale, cozi lungi și oameni supărați.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Comerțul sovietic cu alimente în 1959 – sărăcie și lipsă de speranță.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Magazin alimentar în 1972 : două sau trei feluri de conserve și sticle conținând un lichid întunecat prezentat drept ulei sau alcool.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Coadă la cârnați. 1980. Pe atunci existau doar două tipuri de cârnați.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Când se epuiza tot stocul de marfă, vânzătorii închideau pur și simplu această mică fereastră și mulțimea rămânea fără mâncare după ore îndelungate de stat la coadă.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

„Prezintă documentele  !”. Numai așa puteai cumpăra ceva de mâncare…

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Coadă pentru  alcool la începutul anilor 80.

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

La centrul de vânzare a sticlelor goale

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Coadă la alcool 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Unii nu mai aveau răbdare și se îmbătau  pur și simplu la fața locului. 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Clienții unei berării

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

 

Adesea, la cozile pentru alcool se încingeau încăierări și busculade…

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

 

Feminism  sovietic…

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Fast-food sovietic

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Primele zile după deschiderea McDonalds în Piața Pușkin din Moscova. Evenimentul a atras 30 de mii de oameni.

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Vânzătorii sovietici erau maeștri în  expunerea mărfii pentru a crea iluzia abundenței.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

1987. Rafturi goale în magazine.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

În ajunul începutului de an școlar, nu erau disponibile uniformele de pionier …

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Rafturi goale și noi taxe în 1990.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Oamenii se luptau la cozi nu numai pentru alcool, ci și pentru toate celelalte produse de strictă necesitate.

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Ce ar alege un hipster modern din aceste sortimente disponibile la începutul anilor 90?

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Înt-un mare magazin de articole sportive .

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

1986. Mari mulțimi de oameni stăteau la coadă și la expoziții.  

 

 

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Coadă pentru… castraveți în 1979.  

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Coadă la vin de pe fundul cisternelor, băut cu plăcere de amatori.

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

Stând la coadă cu entuziasm proletar pentru o sticlă de vodka.

 

 

Magazine și piețe sovietice

 

Magazine și piețe sovietice

Coadă la carne

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

Coadă la apă în Orel, 1991.

 

 

 

Situația reală în magazinele sovietice expuse de cetățeni, nu de jurnaliști

 

 

Foto: Primele zile după deschiderea McDonalds în Piața Pușkin din Moscova. Evenimentul a atras 30 de mii de oameni.

Sursa: www. EnglishRussia.com

Se mai miră cineva că regimul comunist s-a prăbușit ? I se pare cuiva că în România comunismul arăta altfel ?

22/10/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: