În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a avut loc primul val de deportări din Basarabia și Nordul Bucovinei cotropite de hoardele bolșevice

Se împlinesc 81 de ani de la primul val de deportări staliniste din Basarabia și Nordul Bucovinei. Potrivit istoricilor, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, au fost duși în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice oamenii cei mai înstăriți, dar și cei care erau percepuți ca o amenințare la adresa URSS.

După un an în care, imediat după instaurarea ocupației sovietice, aproximativ 100 de mii de persoane au fost trimise la muncă forțată în regiuni îndepărtate ale Siberiei, în iunie 1941 autoritățile sovietice au trecut la acțiuni mai dure de luptă împotriva așa-numiților ”dușmani ai poporului”- deportările.

Proprietatea privată a fost scoasă în afara legii, și are loc organizarea colhozurilor. Ilegală a devenit și religia, în locul acestei a început promovarea ateismului militant, menit, după cum ne-a mărturisit istoricul Marius Tărâță, să distrugă orice datină, obicei religios.

Deportările, care au țintit în special populația intelectuală, au avut rolul de a distruge coloana vertebrală a poporului, ca mai apoi să-i determine pe cei rămași acasă să accepte mai ușor colectivizarea și exproprierea de bunuri, susțin istoricii.

Datele oficiale arată că aproximativ 70 de mii de români basarabeni au fost strămutați cu forța în Siberia și Kazahstanul de Nord, în cele trei valuri de deportări.

Datele oficiale arată că aproximativ 25 de mii de persoane au fost deportate în noaptea de 12 spre 13 iunie, acesta fiind doar primul val de deportări din perioada sovietică.

Au urmat alte doua valuri în 1949 și 1951, în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.

Publicitate

Ideea unui referendum privind reunirea României cu Basarabia

Referendum, Nereferendum…

Pe blogul lui Vlad Cubreacov , citim că ideea unui referendum pentru Basarabia a fost lansată pentru prima oară de ruși, mai întâi de albgardiști, iar apoi și de bolșevici, după ce Sfatul Țării decisese Unirea acestui străvechi teritoriu moldovenesc cu Patria mamă, România.

Recursul viclean la o soluție plebiscitară, ca tertip sofistic aruncat de bolșevici în față României, avea drept țintă nu un autentic exercițiu democratic, ci insinuarea faptului că hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918 ar fi fost contrară voinței populare și, astfel, nulă.

Bucureștiul a avut înțelepciunea să respingă oferta sovietică otrăvită, calificând-o drept provocare, după cum și era.

De fapt, ce este un referendum? O exprimare clară a voinței populare într-o anumită chestiune. Când peste jumătate dintre opțiuni se concentrează de o anumită parte, se respectă voința majorității.

Aici se exclud simulacrele de referendumuri de tipul celor organizate de Moscova în Transnistria, Crimeea, Donbas (Donețk și Lugansk), Abhazia sau Oseția de Sud, căci avem pe față simple și banale mascarade.

Referindu-ne la chestiunea reunirii cu România, un referendum continuu are loc latent și populația Basarabiei (indiferent de etnie/naționalitate, limbă maternă, apartenență confesională, vârstă, zonă geografică etc.) se pronunță de o manieră cât se poate de clară și imposibil de contestat.

Cunoaștem, în această etapă, rezultatele referendumului nostru continuu și acumulativ în chestiunea Reunirii.

Populația din Basarabia, în cea mai mare parte a sa, a optat deja: peste 1 milion și-a restabilit la cerere și sub jurământ de credință cetățenia română și încă peste 800 de mii au cerut oficial să le fie restabilită tot sub jurământ de credință. Și asta la o populație totală de cca 3 milioane… Într-un proces natural care nu contenește… Este lesne de presupus, observând atent tendințele, că în următorul an numărul acestor optanți va depăși 2 milioane.

Procesul acumulativ de restabilire a cetățeniei trebuie dus la bun sfârșit și nu mai e nevoie de niciun altfel de referendum special (organizat de cine?, validat de cine?, pentru cine?, cum?, în ce bază?, în ce cadru?, pe ce teritoriu? în care scop?), pentru că în sine acest proces liber și natural este mai bun și mai clar decât orice referendum.

Orice cerere de restabilire a cetățeniei române are valoarea unui vot exprimat, care suntem siguri că nu poate fi falsificat și reprezintă o alegere liberă, pe deplin asumată și perfect democratică.

Cheia și secretul Reunirii noastre stă în mecanismul de restabilire a cetățeniei și în viteza cu care funcționează acesta.

Avem atâta Unire (sau Reunire) câți basarabeni sunt deja restabiliți la cerere în cetățenia română.

Procesul natural de Reunificare cu România se va încheia în ziua în care ultimul basarabean va fi restabilit în cetățenia Statului Român, depunându-și în modul cuvenit jurământul de credință. Căci numai în aparență basarabenii își redobândesc doar cetățenia… De fapt, ei își redobândesc definitiv România și România și-i redobândește pe ei.

Când spui adevărul despre ruși…

Când spui adevărul despre ruși, aceștia imediat te etichetează ca „rusofob” (la care, mai adaugă „fascist”, „nazist”…).

Cu riscul de a mă mai învrednici încă o dată de acest „titlu” voi lua în discuție o chestiune vădit „sensibilă” și deranjantă pentru ei: rușii și războaiele. 

Apropo, dacă dați în căutare pe Google, veți vedea că lista e impresionantă: război ruso-turc, război ruso-japonez, război ruso-afgan, război-polonez, războiul moldo-rus (războiul din Transnistria), război ruso-cecen, război ruso-georgian, război ruso-ucrainean ș.a.
Agresiunea armată a Rusiei în Crimeea și ocuparea acesteia a mai pus odată în lumină fața adevărată a imperialismului rusesc. În afară de tancuri, rușii mai au și alte arme de temut: minciuna, manipularea, dezinformarea, calomnia ș.a.m.d.

Este extrem de instructiv în contextul dat Războiul ruso-finlandez din 1939. Istoriografia sovietică a mințit cu nerușinare vizavi de acest război care a fost unul de ocupație din partea Kremlinului scria în 2014 regretatul jurnalist de la Chișinău, Constatin Tănase, în ziarul Timpul.md.

Războiul a fost declanșat de sovietici în urma unei provocări puse de ei înșiși la cale.

(Potrivit istoricilor, pe 26 noiembrie, Moscova a înscenat un incident în timpul căruia artileria sovietică a bombardat o regiune din zona satului de frontieră Mainila, după care au dat vina pe finlandezi.

Sovieticii au pretins că artileria finlandeză a bombardat în mod deliberat teritoriul satului de frontieră, ucigând militari și civili. Uniunea Sovietică a pretins ca finlandezii să-și ceară scuze și să-și mute forțele armate 20-25 km depărtare de frontieră.

Deoarece guvernul Finlandei a refuzat să facă acest lucru, rușii au atacat Finlanda).

Ca să vedeți până unde a putut ajunge cinismul și minciuna Moscovei voi mai da un exemplu. Deși URSS se pregătea intens de război împotriva Finlandei – fusese stabilită și data, 30 noiembrie -, propaganda oficială asigură opinia publică internațională că Moscova respectă suveranitatea și independența Finlandei.

Astfel ministrul de Externe sovietic V. Molotov, cu doar o zi înainte de începerea războiului, pe 29 noiembrie, a făcut următoarea declarație:

„Unii afirmă că acțiunile întreprinse de noi sunt îndreptate împotriva independenței Finlandei ori ar constitui un amestec în treburile ei interne.

Aceasta este o calomnie mârșavă. Noi considerăm Finlanda, indiferent ce regim există acolo, un stat suveran și independent în politica sa internă și externă. Noi suntem categoric pentru aceea ca toate problemele interne și externe ale Finlandei să le rezolve poporul finlandez, așa cum consideră el de cuviință”…

…După doar câteva ore de la această declarație, Moscova a atacat Finlanda.
Vă amintiți că și Putin nu cu mult înainte de agresiune asupra Crimeii declară că Rusia nu se va implica în evenimentele din Ucraina, respectându-i suveranitatea și independența.

Concluzii.

R. Moldova își face iluzii când crede lacrimilor de crocodil ale Moscovei.

Un lucru e cert: Rusia va hărțui și în continuare Ucraina, nu-i va întoarce Crimeea, fiindcă rușii niciodată nu dau înapoi ceea ce iau și nu se opresc din drum. Aceasta înseamnă că următoarea țintă a Moscovei va fi Moldova.

Lecția războiului ruso-finlandez trebuie învățată.

Finlanda a pierdut atunci 10 la sută din teritoriu, dar și-a păstrat independența. O țară mică, cu o populație de 5 milioane a rezistat în fața unui Imperiu!

Prin ce a rezistat? Prin patriotism, curaj, eroism, tenacitate, perseverență, dar și prin forțele ei armate – apropo, pentru armată, Finlanda aloca atunci 25 la sută din bugetul național.

Cât alocă azi R. Moldova din Buget pentru armată?

Mi se pare …1,2 %.
Prin ce vom rezista noi în fața invaziei rusești când nu avem armată dotată, iar ostașii, atâția câți există, sunt înarmați cu fluierașe de os, mult zic duios?
Sau, poate, suntem mai patrioți, mai curajoși și mai perseverenți decât finii?

Foto: Constantin Tănase (n. 24 iunie 1949, Nemțeni – d. 30 octombrie 2014, Chișinău) a fost un lingvist, doctor în filologie, jurnalist, publicist, scriitor și lider de opinie din Republica Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova între anii 1991 și 1993, semnatar al Declarației de independență a Republicii Moldova.

În 1996 a fost consilier al președintelui (de atunci), Mircea Snegur, iar între anii 1997-2001 – redactor-șef adjunct, redactor-șef și director al ziarului FLUX.

În 2001 a fondat ziarul Timpul de dimineață, devenind director și redactor-șef al acestei reputate publicații editate în R.Moldova.