CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Beijingul îşi extinde puterea. Un avertisment privind ascensiunea Chinei şi implicaţiile pe care le au investiţiile puternice ale acesteia în infrastructuri critice din Europa

Jens Stoltenberg, avertisment despre ascensiunea Chinei: Investește puternic în infrastructuri critice din Europa

NATO trebuie să înţeleagă implicaţiile ascensiunii Chinei pe măsură ce Beijingul îşi extinde puterea inclusiv în zone în care ar putea intra în competiţie cu membri ai Alianţei Nord-Atlantice, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru agenţia Reuters.

Agresivitatea sporită a Chinei, inclusiv în Marea Chinei de Sud, a ridicat temeri privind intenţiile ei, iar Statele Unite au cerut NATO să le recunoască şi să se adapteze noilor ameninţări care apar, inclusiv cea reprezentată de China.

”Nu este vorba despre o deplasare a NATO către Pacific, ci despre a răspunde faptului că China se apropie de noi”, a explicat Jens Stoltenberg, amintind că China ”investeşte puternic în infrastructuri critice în Europa, şi-a sporit prezenţa în Arctica şi de asemenea în Africa şi în spaţiul cibernetic”.

”Prin urmare, toate acestea arată că este important pentru NATO să ţină cont de ascensiunea Chinei, lucru pe care-l facem inclusiv lucrând îndeaproape cu partenerii noştri din regiune – Australia, Noua Zeelandă, dar şi Japonia şi Coreea de Sud”, spune secretarul general al NATO, citat de Agerpres.

Beijingul susţine însă că progresele economice şi militare ale Chinei nu reprezintă o ameninţare pentru alte naţiuni.

Totuşi, tensiunile s-au amplificat sub forma unui război comercial între SUA şi China, iar secretarul american al apărării Mark Esper a vorbit despre posibilitatea amplasării unor rachete americane cu rază medie de acţiune în regiunea Asia-Pacific, declaraţie pe care nuanţat-o ulterior, Stoltenberg confirmând la rândul său că nu se întrevede deocamdată o astfel de acţiune.

Reclame

18/08/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dezvăluiri privitoare la Statul Profund: Agentul american Chris Worman, creatorul mişcării #rezist din România

 

 

 

  Agentul american Chris Worman, creatorul mişcării #rezist din România: Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrând […]

Agentul american Chris Worman, creatorul mişcării #rezist din România: Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrând cu CIA (I)

        Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard, lucrând cu CIA (I)

Institut de „Resistance”-NVR (Non-Violent Resistance) la Harvard,pentru activişti (Şcoala de revoluţii a profesorului Gene Sharp)

Toate acestea fac parte din ceea ce se numeşte ge­neric „Ngo-CIA front”: alianţa şi acţiunile comune ale spionajului ame­ri­can cu Ong-uri (Ngo, în engleză) special fabricate sau susţinute, Ong-urile şi „societatea civilă“ din alte ţări decât SUA fiind în mod notoriu folosite pen­tru acţiunile acoperite ale CIA, prin planul unui institut ataşat Harvard.

The Albert Einstein Institution (pe larg în Thierry Meyssan, The Albert Einstein Institution: non-violence according to the CIA, pe Voltairenet.org din 4 ianuarie 2005).

 

 

 

 

 

Ar trebui să nu avem nici o îndoială că hiperactivistul Chris Worman, venit în România la solicitarea ambasadorului SUA Mark Gitenstein ca instructor de activişti ONG, era, de fapt, un agent. El avea şi o pagină personală pe site-ul ambasadei americane (pagină între timp ştearsă), iar în 2011 a fost instruit la Harvard la Şcoala de Guvernare („School of Government“, cunoscută şi ca Harvard Kennedy School sau HKS), şcoa­lă de administraţie publică unde au funcţionat şi funcţionează, încă, de fapt, o parte din ideologii şi artizanii „revoluţiilor“ globale cu implicarea CIA (a se vedea în primul rând Patrick Henningsen, Middle East: The CIA Operating behind a Web of „Pro-Democracy” NGOs [1]).

Chris Worman este creatorul mişcării #rezist din România, demarată de facto prin acţiuni stradale din 2013, prin programul ambasadei SUA numit „ReStart România“ (vom reveni).

Creierul strategiei este profesorul Gene Sharp, autorul „bibliei revoluţiilor colorate“ din anii 1990-2000, adică a manualului intitulat cameleonic From Dictator­ship to Democracy (apărută prima dată în 1994), folosită de revoluţiile lui Soros şi în Serbia, în Ucraina, Kârgâstan, până la „revoluţiile „primăverii arabe“ (2011-2012) sau mişcarea „occupy“ (2011).

„Freedom House este alt partener al Open Society a lui Soros şi împreună au susţinut mişca­rea sârbească Canvas (Centre for Applied Nonviolent Action and Strategies), Ong organizat de Ivan Marovic.

După ce a jucat un rol esenţial în dă­râ­ma­rea de la putere a preşedintelui sârb Slobodan Miloşevici, presa occi­den­tală îl caracteriza pe Marovic ca pe un geniu, dar mai târziu a ieşit la iveală faptul că fusese ajutat de CIA şi că programul său provenea din manualul de «schimbare de regim» scris de profesorul de la Harvard, Gene Sharp, al cărui think-tank primeşte fonduri şi de la National Endowment for Democracy [NED] şi de la Open Society Foundations [Soros], iar manu­a­lul său este servit ca şablon pentru liderii opoziţiei din diverse ţări din întrea­ga lume, care spri­ji­nă Occidentul pentru a da lovituri de stat soft.“[2]

 

 

 

Titluri din cărțile lui Gene Sharp.

 

 

Gene Sharp, profesorul revoluţiilor aparent non-violente, a fost nu o dată acuzat de strânse legături cu diver­se instituţii ale SUA, nu numai cu NED, ci şi cu CIA-ul, Pentagonul sau RAND Corporation (o organizaţie apro­piată şi finanţată de armata americană), ca şi cu marile fundaţii americane corpo­ra­tis­te, inclusiv cea a lui George Soros[3].

                                                                   *

Şi profesoara evreică Helen Fein, asociată la International Security Pro­gram de la aceeaşi Harvard Kennedy School, fusese invitată de ace­laşi Gene Sharp din 1988 la Harvard, unde a dezvoltat cercetări privind „Pacea şi Securitatea Internaţionale“ şi „legăturile dintre război, genocid şi nece­si­ta­tea rezistenţei“, fiind afiliată direct din 1997 centrului de afa­ceri internaţionale al Şcolii de Guvernare (Kennedy) de la Harvard[4], unde a fost in­struit omul lui Gitenstein de la Bucureşti, Chris Worman.

 

 

 

Kennedy School Review

Revista Şcolii de Guvernare de la Harvard, Kennedy School Review (A Harvard Kennedy School Student Publication), se mândreşte, de fapt, cu ştiinţa revoluţiilor elaborată de Gene Sharp, teoreticianul şef al pro­tes­telor non-violente şi al rezistenţei („the leading theorist of non-violent pro­test and resistance“), cunoscut şi ca „Machiavelli al nonviolenţei“, cum o face în articolul School for Revolutionaries din 2012[5].

Şcoala de Guvernare Kennedy a Harvard este una care dă absol­venţi pentru guvernanţii SUA şi ai lumii, de fapt, mai ales în zona militară. Este de ajuns să parcurgem lungile liste de absolvenţi („notable alumni“) ai acesteia (chiar şi lista de pe Wikipedia), ca să vedem nume importan­te de şefi de guverne şi de state până la secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, militari, jurnalişti şi oameni de afaceri, dar şi în zona Ong / think-tank-uri, precum Robert Kagan, teoreticianul evreu „liberal interven­ţi­o­nist“ de la Project for the New American Century (PNAC), Brookings In­sti­tution şi Council on Foreign Relations (CFR, vârful noii ordini mondiale în SUA), care împreună cu soţia sa Victoria Nuland (fostă sub-secretar al SUA) a fost implicat în declanşarea revoluţiei Maidan din Ucraina, din 2014.

Totodată, la Harvard Kennedy School regăsim programul pentru „socie­ta­tea civilă“ ca făcând parte din Corporate Responsibility Initiative, motiv pentru care găsim aici ca „şcolari“ mulţi reprezentanţi ai corporaţiilor multi­naţionale sau ai instituţiilor globale[6].

Şi tot de Harvard University este ataşat (offshoot) şi „Institutul“ creat în 1983 de către teoreticianul şi instructorul revoluţiilor „soft“, „Albert Einstein Institution”, creat de către Gene Sharp, instituţie în fruntea căreia s-au postat, însă… militari, pre­cum colonelul Robert Helvey de la Defence Intelligence Agency (spionajul Pentagonului) sau Edward Atkeson (general maior în US Army).

Colonelul Helvey avea o experienţă de 30 de ani în operaţiuni spe­ciale în Asia de sud-est. El avea să declare în 2001 produ­că­to­ru­lui de film documentar Steve York că s-a implicat pentru prima oară în „nonvio­len­ţa strategică“ atunci când a văzut eşecul abordărilor militare de dărâ­mare a dictatorilor – mai ales în Myanmar, unde se afla ca ataşat militar – şi văzând potenţialul abordării alternative a lui Sharp[7].

Colonelul Helvey servise în Vietnam apoi la Yangon, în Myanmar, între 1983 şi 1985, când a organizat clandestin studenţii myanmarezi îm­po­triva regimului, demonstraţiile acestora izbucnind, însă, abia în 1988-1990, care s-au transformat în insurgenţă.

De asemenea, el a antrenat la Hong Kong liderii studenţi din Beijing, care au provocat în iunie 1989 incidentul din Piaţa Tiananmen din capitala Chinei, iar specialiştii (precum fostul şef la spionajului Indiei, B. Raman) susţin că el a fost şi consilier al sectei re­li­gioase chi­nezeşti Falun Gong în tehnici de nesupunere civilă[8].

Colonelul Helvey se află oficial în retragere din armată din 1991, dar a lucrat cu institutul „Albert Einstein“ şi cu al lui Soros mult înainte, iar apoi a continuat să servească ca „ofiţer de caz“ instructor pentru grupurile de tineri rebeli ce au activat în Balcani şi Europa de Est, cel puţin din 1999.

 

 

 

Reflecţia patronajului serviciilor secrete americane asupra Institu­tu­lui Albert Einstein de la Harvard, este evidenţiată şi de faptul că una dintre primele cărţi editate de acesta, în 1985, a fondatorului dr. Sharp, Making Europe Unconquerable: The Potential of Civilian-Based Deterrence and Defense, a fost prefaţată de către diplomatul SUA George Kennan, faimosul arhitect „Mr. X“ al Războiului Rece cu Uniunea Sovietică şi care a fost şi fondatorul de facto al diviziei de operaţiuni a CIA, cu Allen Dulles.

                                                                                                           Cornel-Dan NICULAE

[1] a se vedea Patrick Henningsen, Middle East: The CIA Operating behind a Web of “Pro-Democracy” NGOs, articol publicat în Info Wars şi în Global Research în martie 2012; How the CIA Operates Through Non-Governmental Agencies, în aprilie 2012 în Class Warfare Exists; ca şi F. William Engdahl, The US Empire, the CIA, and the NGOs, în Katehon din19.07.2017.

[2] Patrick Henningsen, Occupy movement. Here’s the risk: Occupy ends up doing the bidding of the global elite, în The Guardian din 15 noiembrie 2011.

[3] Stuart Bramhall, The CIA and Nonviolent Resistance, în Daily Censored din 21 martie 2012.

[4] Samuel Totten şi Steven L. Jacobs, Pioneers of Genocide Studies, 2013 UK.

[5] http://ksr.hkspublications.org/2012/04/01/school-for-revolutionaries/ Rezultă din acest studiu şi din manualul lui Sharp că acel cuvânt cheie al acestor „revoluţii“, care numai în start sunt aparent non-violente, este „rezistenţa“ / „resistance“.

[6] https://www.hks.harvard.edu/centers/mrcbg/programs/cri/scholars-practitioners-network/civil-society

[7] colonelul Helvey în documentarul Bringing Down a Dictator (PBS, 2002).

[8] Jonathan Mowat, Washington’s New World Order „Democratization” Template, în Global Research, februarie 2005.

 

Sursa:

10/08/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dalia Grybauskaite, doamna de fier a Lituaniei şi-a scos ţara de sub controlul energetic rusesc

 

 

 

Imagini pentru Dalia Grybauskaite,photos

 

Foto: Dalia Grybauskaitė doamna de fier a Lituaniei, n. 1 martie 1956, Vilnius, este din 12 iulie 2009 şi până în prezent preşedinta Lituaniei.

DOAMNA DE FER CARE L-A ÎNGENUNCHEAT PE PUTIN. O LECȚIE PENTRU MAIA SANDU ȘI IGOR DODON, conducătorii de azi ai R.Moldova

Acest articol a fost publicat în contributors.ro, autor, Otilia Nuţu la 31 octombrie  2014,a fost republicat pe siteul http://basarabialiterara.com.md/, pentru a demonstra cititorilor din R. Moldova că și această ţară fostă sovietică ar putea obține independență energetică față de RUSIA, dar pentru aceasta este necesară voința politică a conducătorilor săi.

Această istorie de succes național s-a datorat Președintelui patriot al Lituaniei, „Doamna de fier”, Dalia Grybauskaitė.

În caz că nu aţi aflat, Lituania i-a zis “Pa” lui Gazprom şi i-a tras o palmă zdravănă lui Putin după ce a devenit funcţional terminalul de gaz lichefiat de la Klaipeda, prin care Lituania poate să importe acum practic tot gazul de care are nevoie, din surse alternative la gazul rusesc: din Norvegia (cam un sfert) şi de oriunde din lumea asta (restul).

Mai mult, peste vreun an, după ce se mai fac nişte investiţii în reţeaua de transport de gaze şi interconexiunea cu Letonia, gazul din terminalul lituanian poate acoperi cam 75% din necesarul tuturor celor trei ţări baltice.

De ce e important? Lituania era una din ţările cele mai dependente de un eventual şantaj energetic rusesc (arma cu care Putin divizează cu succes Europa).

Fără capacitate de înmagazinare pentru gaze, cu importuri 100% din contracte cu Gazprom, pe termen lung în termeni restrictivi, la preţuri dictate de ruşi, cu vreo 15% mai mari decât preţurile la care cumpăra Germania tot de la Gazprom prin North Stream.

Fiind teribil de antipatică ruşilor, Lituania avea chiar cele mai mari preţuri pentru gaz din toată Europa. Mai mult, chiar reţeaua de transport şi distribuţie (adică ţevile de gaz de pe teritoriul Lituaniei) erau controlate tot de Gazprom.

În 2009, Lituania şi-a închis şi centrala nucleară (Ignalina) de tip sovietic – Cernobâl, ca urmare a presiunilor UE, ajungând şi mai dependentă de importurile de energie din Rusia.

Gazprom a făcut toate presiunile posibile pentru a bloca proiectul LNG şi ieşirea Lituaniei de sub controlul energetic rusesc –  de la opoziţia de a ceda reţele altor companii şi lobby-ul făcut pentru întârzierea proiectului LNG şi până la ameninţări “fizice”.

Dar Lituania nu s-a lăsat intimidată.

Sursa 

Proiectul LNG s-a decis, contractat şi construit în 3 ani. Anul acesta, de pildă, se lucra la construcţia terminalului LNG 24 de ore pe zi.

Tot în 2014, la capătul unei lupte legale de mai mulţi ani, Lituania a reuşit, prin amenzi record date de Consiliul Concurenţei, să forţeze Gazprom să renunţe la controlul asupra reţelelor de gaz din ţară (pentru cunoscători: în UE, cine controlează producţia sau furnizarea de gaz, nu poate controla şi transportul sau distribuţia, pentru a nu bloca intrarea competiţiei pe piaţă, şi trebuie să vândă/transfere reţelele altora, aşa-numitul “unbundling” din Pachetul Trei).

Gazprom a trebuit în cele din urmă să cedeze reţelele.

Lituania s-a mai bătut şi cu Comisia Europeană să se construiască terminalul LNG la ei, cu argumente imbatabile: Klaipeda e singurul port baltic care nu îngheaţă în tot timpul anului, şi Lituania are presiune mai mare în reţea decât Letonia şi Estonia, adică poate exporta mult mai uşor decât invers.

Lituania a făcut în UE presiuni pentru urgentarea unor proiecte de interconectare – finanţate parţial de UE – care au loc chiar acum (Lituania-Polonia, Lituania-Letonia).

În tot acest timp, nu a cedat nicio clipă ameninţărilor, şantajului Gazprom cu preţuri mari, lobby-ului intern pro-rus sau propunerilor dinspre stânga de a “nu supăra Rusia, totuşi”.

 

 

 

 

 

 

Să nu uităm că discutăm despre un stat minuscul (un pic peste 3 milioane de locuitori), cu enclava rusească Kaliningrad în coastă şi Armata Roşie la graniţă.

Şi totuşi, Lituania a ţinut şi ţine o direcţie clară, pro-occidentală, consecventă, influenţând şi deciziile UE în acelaşi timp.

A fost meritul unor politicieni responsabili şi al unui popor care ştie ce să aleagă: au votat a doua oară cu “doamna de fier” Grybauskaite şi contra politicienilor de cealaltă parte care propuneau “orice fel de pace, numai nu război cu Rusia”.

Grybauskaite a solicitat ferm sprijin NATO; a susţinut din toate puterile negocierile Ucrainei cu UE anul trecut (la summit-ul din noiembrie 2013, când Lituania avea şi preşedinţia rotativă a Consiliului); şi a fost o vocală susţinătoare a sancţiunilor europene la adresa Rusiei.

Lituania ne arată că hotărârea, consecvenţa şi lipsa “compromisurilor compromiţătoare” se răsplăteşte: Gazprom, de pildă, a fost forţat încă de anul acesta să reducă preţurile Lituaniei cu 20%.

În 2015 expira contractul pe termen lung cu Gazprom arfel încât  Lituania a putut negocia cu oricine, chiar şi cu Gazprom, însă în termeni de piaţă, nu în genunchi: chiar dacă nici gazul lichefiat nu e ieftin, Gazprom nu mai poate ţine preţurile la nivelul din anii trecuţi şi nici nu mai poate şantaja că va opri de tot gazul din conductă, Lituania are alternative şi îşi va putea ajuta şi vecinii în maxim un an.

Face aceleaşi lucruri şi în energie electrică: complet dependentă de reţeaua rusească şi importând energie din Rusia, Lituania va investi într-o nouă centrală nucleară şi în interconectări cu ţările din UE din apropiere.

Astăzi, Lituania a reuşit să-şi câştige cu adevărat independenţa de ruşi după 25 de ani şi reuşeşte să împingă şi în UE în aceeaşi direcţie.

Cine a făcut posibile aceste lucruri?

„Doamna de fier”, Dalia Grybauskaite, care nu se teme să spună public că Putin e o ameninţare pentru pace  în Europa şi că Europa trebuie să fie unită, iar NATO să apere statele baltice şi Ucraina.

10/08/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: