CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

George Simion – O VOCE ROMÂNEASCĂ LA BRUXELLES PENTRU REUNIREA CU BASARABIA

 

 

George SIMION deputat

George Simion este un activist civic român care militează pentru Unirea României cu Republica Moldova.

Este fondatorul Platformei Unioniste Acțiunea 2012 și al Alianței pentru Centenar.

Este autorul cărții „Blocați în labirint‟, o radiografie a parcursului Republicii Moldova, de la apariția sa ca stat și până în ziua de astăzi.
George Simion a candidat ca independent la alegerile europarlamentare din 2019.

Sub sloganul „România Mare în Europa”, Simion a anunțat că va aduce în atenția opiniei publice teme pe care el le consideră de interes național: unirea Basarabiei cu România, protejarea drepturilor românilor din comunitățile istorice, sprijinirea românilor din județele Harghita și Covasna, valorificarea potențialului diasporei și contracararea a ceea ce el numește „sistemul mafiot” care el consideră că blochează dezvoltarea României și a Republicii Moldova.

 

 

 

Reclame

21/05/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România, o scenă a confruntării dintre suveraniști și globaliști

 

 

 

 

Imagini pentru suveranism photos

 

 

 

 

 

Vântul schimbării care bate tot mai cu putere pare să imprime forță mișcărilor politice care promit să schimbe totul din temelii.

Un detaliu deloc de trecut cu vederea pentru marketingul politic, nici cuvântul „populism” nu se mai aude la fel de tare ca înainte, fiind din ce în ce mai prezent  în limbajul mediatic și politic din ultima vreme cuvântul „suveranism”, pentru a denumi noua tendință care se conturează contra curentului europenist și globalist. 

Termenul este împrumutat din limba franceză și desemnează o opțiune politică bazată pe apărarea suveranității fiecărei țări, spre deosebire de doctrinele care pledează pentru o mai mare integrare europeană.

Mișcarea suveranistă este o doctrină politică de susținere a suveranității naționale a unei țări în fața instanțelor supranaționale, în țările UE fiind înțeleasă ca o opoziție față de federalizarea Uniunii Europene.  

„Souverainisme”, denumește așadar ideea de politici naționale gândite să recâștige controlul asupra tendințelor socio-economice generate de politicile internaționale, sau ale organizațiilor transnaționale, neavând conotații de dreapta sau de stânga explicite, o mișcare de apărare a suveranității naționale, opusă transferului exercitării puterii la nivel supranațional care denunță transferul de suveranitate ca o amenințare la adresa identității naționale.

Suveranismul este îmbrățișat atât de familii politice de dreapta, cât și de stânga, în condițiile în care conceptul de naționalism, legat de NAȚIUNE,  a căpătat in timp, o anumită conotație negativă, considerându-se că accentuarea  factorului etnic poate germina șovinism și poate genera excese.

Conceptul de suveranism – care pune accentul pe noțiunea de STAT (și pe suveranitatea sa), nu pe cea de națiune, pare mai potrivit, pentru a explica valul unor reactii față de UE în unele state membre.

Ar fi vorba de o atitudine doctrinară orientată spre limitarea, reducerea zonelor de suveranitate partajată cu Bruxelles-ul și preluarea acestor zone în mod politic, inapoi, de către autoritătile naționale, scrie fostul prim ministru al guvernului României, pe Adrian Nastase Blog.

Acest curent este tot mai evident in statele membre ale Grupului Vișegrad, dar și în state precum Italia, Spania, Grecia sau în state asociate cu UE, spre exemplu Turcia.

De circa două decenii muncitorii din Occident votează tot mai mult cu partidele naţionaliste, de fapt cu partidele suveraniste eurosceptice.

 Propaganda establishment-ului, recognoscibilă inclusiv la televiziunile de ştiri din România,  pune fenomenul pe seama prostiei sau inculturii, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sau când a fost ales Donald Trump preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Cum s-ar zice, proştii şi inculţii, incapabili să înţeleagă proiectele minţilor luminate ale birocraţiei bruxelleze şi ale guvernelor aflate  mână în mână cu aceasta, cad victime demagogiei populiste, echivalată bineînţeles cu extremismul!

Să acceptăm termenul. Ce înseamnă totuşi „populism”, ce conţinut politic i se subsumează, dincolo de conotaţiile peiorative atribuite lui de propagandiştii sistemului?

Există deosebiri de la ţară la ţară, însă în linii mari populismul corespunde protecţionismului, în particular protecţionismului social, precum şi unei anumite mobilizări civice, opusă aroganţei elitiste a clasei politice, despre care vorbea Marine Le Pen.

În condiţiile unui capitalism global tot mai puţin temperat de legislaţia socială, în condiţiile austerității bugetare impuse de autorităţi pentru a susţine marea finanţă internaţională, în condiţiile în care politicienii cu vocaţia europenismului se preocupă mai mult de stabilitatea monedei unice decât de puterea de cumpărare a propriilor cetăţeni, statul naţional apare drept singurul sprijin instituţional de care dispun oamenii simpli în faţa pieţei nereglementate şi a dictatului bancar.

Dorinţa de protecţie legală este rezonabilă şi legitimă, nu are nimic extremist, cu atât mai puţin revendicarea suveranităţii ca formă de reprezentativitate democratică, invers proporţională cu tehnocraţia şi „guvernanţa” fiscală suprastatală pe care le promovează Comisia Europeană.  

Asistăm astăzi la un fenomen dublu: pe de o parte partidele socialiste – ne referim la cele din Internaţionala Socialistă – se manifestă ca formaţiuni de centru, reprezentante ale mediului de afaceri şi ale europenismului cu inserţie oligarhică, pe de altă parte dreapta naţionalistă care evoluează către stânga, mai exact către o formulă etatistă incluzând măsuri de creştere a siguranţei cetăţeanului şi împotriva delocalizărilor generatoare de şomaj.

În acest context, o parte din electoratul de până acum al socialiştilor se reorientează la rândul său către partidele naţionaliste, dar nu fiindcă ar fi devenit de dreapta, ci pentru că partidele de dreapta s-au deplasat la stânga, venindu-i în întâmpinare după reorientarea socialiştilor la centru.

Situaţia actuală mai comportă un aspect. Întrucât se deplasează la stânga, partidele naţionaliste, sau cel puţin o parte a lor, se întâlnesc cu formaţiunile stângii autentice de tipul SYRIZA din Grecia, Podemos în Spania, Front de Gauche din Franța, grupate în aşa-numitul Partid al Stângii Europene.

Motivaţiile acestora sunt diferite, au alte referinţe doctrinare, dar se apropie de partidele naţionaliste pe terenul suveranismului, adică al confruntării concrete cu internaţionala nedeclarată a capitalului, condusă de Grupul Bilderberg.

În Parlamentul European există grupuri politice care susțin suveranitatea, identitatea, tradiția, independența / democrația, în condițiile schimbărilor dramatice din sânul civilizației occidentale europene al cărei motor este cultural.

Influența Bisericii scade dramatic, în timp ce așa-numita familie tradițională – care este pur și simplu familia naturală – își pierde valoarea socială  în condițiile în care politica se concentrează din ce în ce mai mult pe promovarea individualismului a-cultural, a-religios și național.

În plan economic cresc inegalitățile care au devenit explozive, pe fundalul accelerării și amplificării ciclului crizelor sociale. 

Consecinţa practică pentru partidele politice din Parlamentul European este schimbarea alianţelor, formaţiunile din Partidul Stângii Europene renunţând să-i mai susţină pe socialiştii centrişti care doar mimează interesul pentru problemele oamenilor simpli, în favoarea unor înţelegeri cu naţionaliştii, mai dispuşi se pare la îngrădirea puterii companiilor multinaţionale şi a organismelor bancare internaţionale (Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială). Nu peste tot şi nu fără condiţii, evident.

Poţi să te înţelegi cu Frontul Naţional din Franţa, al cărui „extremism” naționalist se reduce esenţialmente la cererea de limitare a imigraţiei, dar nu cu Zorii Aurii din Grecia – organizaţie recunoscută pentru acţiunile sale violente.Cu alte cuvinte, situaţia trebuie nuanţată de la partid la partid.

Dacă Zorii Aurii, din Grecia, se afirmă într-adevăr ca o formaţiune de tip paramilitar, Frontul Naţional rămâne fundamental adeptul parlamentarismului.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru suveranism photos

 

 

 

 

 

 

Bascularea electoratului de stânga este susceptibilă să conducă partidele respective la o asemenea repoziţionare; la fel şi realismul politic, atâta vreme cât, cum spunea Deng Xiaoping, nu contează culoarea pisicii, ceea ce contează este să prindă şoareci.

Cu alte cuvinte, mai importantă decât etichetele ideologice, mai importantă decât retorica umanistă fără substanţă, este adoptarea efectivă a unei legislaţii sociale protecţioniste, indiferent de mijloace.

  În unele ţări din Uniunea Europeană, ca de pildă România, problema nu se pune fie şi numai pentru că lipsesc actorii necesari. Din punct de vedere analitic trebuie să remarcăm totuşi că demarcaţia majoră în politica actuală urmează mai curând axa europenism – suveranism, decât axa dreapta – stânga, ceea ce fără îndoială nu înseamnă că între ele nu sunt puncte de intersecţie, ori că termenii de dreapta şi stânga ar fi devenit neoperaţionali.

Și în România, un risc intern major, aflat în plină ascensiune îl reprezintă abordarea pretins suveranistă a naţionalism – populismului, care câştigă tot mai mult teren în Uniunea Europeană.

Emblematice în acest sens sunt abordările guvernelor din Italia (Salvini), Polonia (Kacinski), Ungaria (Orban), dar şi ascensiunea populiştilor şi euroscepticilor în Franţa, Austria, Finlanda, Spania, etc.

De cele mai multe ori, aceste partide revendică suveranitatea, atacând în acelaşi timp Bruxelles-ul şi construcţia europeană.

”Acest mod de a face politică vulnerabilizează cel mai puternic coeziunea Uniunii Europene și a societăților sale. Dacă ascensiunea acestor partide continuă, destrămarea Uniunii Europene poate deveni o realitate, iar Brexitul este proba că dezmembrarea UE este posibilă din interior.

Guverne şi partidele suveraniste şi eurosceptice duc o propagandă mincinoasă legată de suveranitate, dezinformându-şi cetăţenii cu privire la cele convenite, semnate şi ratificate cu ocazia intrării în Uniunea Europeană.

Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene stabileşte un număr mare de competenţe exclusive ale Uniunii Europene, respectiv competenţe partajate între Uniunea Europeană şi statele membre. Odată cu intrarea în Uniune, statele membre au cedat, de bună voie şi la cererea lor, o parte importantă a suveranităţii.  

Din acest motiv, partidele tradiţionale pro-europene au obligaţia să dezvolte un larg proces de explicare a Tratatelor Uniunii Europene, în aşa fel încât partidele extremiste şi antieuropene să nu mai poată manipula populaţia, precum în cazul Brexit”, scrie https://pmponline.ro/suveranismul-si-nationalism-populismul-risc-major.

Suveranismul a avut câştig de cauză când Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, a fost aproape de victorie la ultimele alegeri prezidenţiale din Austria şi la cele parlamentare din Olanda.

Următoarea miză, mai importantă decât celelalte, o reprezintă Franţa.

Este din ce în ce mai evident faptul că se încearcă  acreditarea partidelor naţionaliste drept sursă a crizei de încredere de care suferă Uniunea Europeană, în condiţiile în care ascensiunea lor este de fapt un simptom.

Să nu se iluzioneze nimeni: criza de încredere caracterizează un segment de populaţie mai larg decât electoratul partidelor naţionaliste, care nu fac decât să preia progresiv nemulţumirea pe care socialiştii nu mai sunt capabili să o catalizeze.

  Vedem că este  preferabil să susţii că partidele naţionaliste subminează Uniunea, decât să recunoşti că aceasta nu-i mai mulţumeşte pe oameni, sau mai exact pe oamenii simpli,în vreme ce corporaţiile multinaţionale o preferă fără echivoc.

În perioada interbelică, mediile de afaceri au căutat să intrumentalizeze naţionalismul împotriva comunismului. Astăzi îl iau ca alibi în favoarea unui sistem în care democraţia riscă să devină formală.

Național-suveranismul. Curentul, avându-I în prim plan pe italianul Matteo Salvini și pe franțuzoaica Marine Le Pen are ecouri majore în țările Vișegrad, dar și în Austria, Germania, Olanda și alte state puternice.

România nu are o mișcare reprezentativă în această zonă, iar tentativele de resuscitare a PRM, marele partid naționalist român de după 1990, au eșuat.

Pe de altă parte, PSD – deși curtat de Salvini – nu s-a decis să facă pasul spre suveranism, în ciuda unei politici apropiate și a simpatiei reciproce între social democrații români și suveraniștii europeni.

 

 

 

Imagini pentru Matteo Salvini și marine le pen

 Foto: Matteo Salvini și Marine Le Pen

Se pare că alegerile europarlamentare din 2019 vor fi dominate de tendința partidelor naționaliste de a câștiga tot mai mult electorat, dar și de evidenta creștere a unui fenomen alarmant și, spunem noi, fără legătură cu național suveranismul – tendințele extremiste.

De altfel, presa mainstream face o voită confuzie între naționalism, național-suveranism  și mișcările de extremă dreapta.

Ideea principală este  curentul anti-sistem, iar mainstream-ul de orientare Bruxelles sau Deep State american omit  stânga extremă, de factură internaționalistă – anti-suveranistă!  

Cunoscutul jurnalist Val Vâlcu, șeful agenției ”DC News”, disecă foarte precis fenomenul:

”În România, nu sunt partide împotriva sistemului, ci împotriva PSD” ”Alianța USR-PLUS, care ar fi putut fi în această linie europeană, este nu doar anti-PSD, ci și puternic internaționalistă, neavând un profil naționalist”.

Vâlcu arată astfel că bătălia din România se duce contra singurului partid mare, cu tendințe clare suveraniste – și care a preluat câțiva dintre liderii marcanți naționaliști.

”Liderii și susținătorii alianței vor ”o țară ca afară”, nu au încredere în statul național, apelează la instituții transnaționale de arbitraj, protestează la Bruxelles”, mai scrie Vâlcu.

Pe de altă parte, atrage atenția jurnalistul,  stânga românească, reprezentată de PSD, deși teoretic și tradițional ar trebui să aibă ”un profil internaționalist, încearcă să capteze electoratul naționalist”.

”Însă discursul este moderat, iar măsurile concrete aproape lipsesc” subliniază Vâlcu , făcând o referire evidentă la o apropiere decisivă de suveraniști.  ”Principalul partid naționalist din România aproape s-a dizolvat odată cu moartea fondatorului, iar cele noi nu au o poziționare ideologică clară”, mai scrie Val Vâlcu

Analiza lui Val Vâlcu este importantă pentru că arată clar inversiunea din România  și confirmă că  România devine un furnizor de pseudo-antisistem.

În realitate, România devine un furnizor de susținători ai dominației Bruxelles-ului asupra statelor membre al UE, al pierderii suveranității în favoarea unor puteri sporite, decizionale, ale instituțiilor și grupurilor de putere internaționale.

Ceea ce se întâmplă acum e o mișcare care elimină România din curentul reformator european, transformând-o într-un sprijinitor al dominației Bruxelles-ului.

 

 

 

 

 

16/05/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Oficialități din Estonia au declarat că Rusia ocupă ilegal 5,2% din teritoriul său

Moscova deține ilegal 5,2% din teritoriul Estoniei, declară oficialități de la Tallinn

 

 

 

 

Oficialități de la Tallinn au declarat că Moscova deține ilegal 5,2% din teritoriul Estoniei.

 

 

 

Rusia nu a retrocedat încă Estoniei 5,2% din teritoriu, a declarat ministrul de interne al republicii, Mart Helme, citat de ERR. Potrivit oficialului, Moscova „nu dorește să retrocedeze acest teritoriu, nici să ofere despăgubiri, și în genere nu vrea să discute deloc această problemă”.

„Nu vom lupta cu Rusia”, s-a grăbit să adauge Helme.

Estonia este dispusă să aștepte rezolvarea problemei teritoriale în cadrul legislației internaționale, menționează Pagina de Rusia.

Teritoriul cedat prin Tratatul de la Tartu, a fost denunțat ulterior de Rusia.

Ministrul nu a precizat despre ce teritorii ar fi vorba, dar, potrivit TASS, care citează o sursă diplomatică rusă, pretențiile Estoniei se îndreaptă spre orașul Ivangorod și parte din regiunea Peciora.

La 2 februarie 1920, guvernul bolșevic al Rusiei Sovietice a semnat Tratatul de pace de la Tartu cu Republica Estonia.

În conformitate cu acest tratata, Moscova a recunoscut independența Estoniei, precum și transferul unei părți a provinciei Petrograd, inclusiv a orașelor Narva și Ivangorod, precum și a părții de vest a guberniei Pskov și orașul Izborsk.

După ce Estonia a fost ocupata de URSS în august 1940, aceste teritorii au rămas parte din Republica Sovietică Socialistă Estonă (SSR Estona) si abia după intoarcerea ocupatiei sovietice în republicile baltice, in 1944, Moscova a denunțat tratatul de la Tartu.

Conform Constituției Estoniei, granița sa  de stat terestră este trasata astfel încât o parte din teritoriul actual al regiunilor ruseti Leningrad și Pskov apartine de fapt de Estonia. Articolul 122 din Legea fundamentală estoniană se referă la Tratatul de pace de la Tartu încheiat cu RSFSR (Republica Sovietica Socialista Rusa) din 1920.

După ce Estonia a fost ocupata de URSS, teritoriul său a fost redus: spre 1957 această republica sovietică baltică a pierdut Ivangorod și Peciorî.

  În 1990, Estonia  a insistat asupra continuității juridice și a cerut menționarea tratatului de la Tartu în noul acord.

După proclamarea independenței, în 1991, parlamentul estonian a declarat ilegale deciziile părții ruse care au dus la schimbarea frontierei de stat, însă Rusia a respins cererile sale teritoriale.

În 2005, părțile au convenit un acord privind frontiera, dar partea rusă si-a retras semnătura după ce Estonia a adăugat în textul preambulului documentului referiri la Tratatul de Tartu.

Rusia se temea că această trimitere sa nu justifice viitoare pretenții teritoriale.

Formal, potrivit Moscovei, tratatul de la Tartu a devenit nul în 1940, odată cu ”intrarea” Estoniei în Uniunea Sovietică.

În februarie 2014, miniștrii de externe au semnat un nou tratat de frontieră, din care lipsesc revendicările teritoriale.

Părțile nu l-au ratificat însă.

13/05/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: