Deși Kremlinul minte că ucrainenii ar vorbi ”rusa”, filologii spun că dintre toate limbile slave, limba rusă este cea mai depărtată de limba ucraineană

Verdictul filologilor: dintre toate limbile slave, limba rusă este cea mai depărtată de limba ucraineană. Asta deși Kremlinul minte că ucrainenii ar vorbi ”rusa”

Citându-l pe Konstantin Tișcenko, doctor în filologie, Gheorghiță Ciocioi – etnolog, publicist și traducător – explică faptul că, dintre toate limbile slave, limba rusă este cea mai depărtată de limba ucraineană. Aceasta în condițiile în care propaganda Kremlinului insistă, la cel mai dement mod, că limba ucraineană ar fi ”rusă”, ceea ce reprezintă o minciună de proporții. 

Iată citatul din Konstantin Tișcenko pe care domnul Georghiță Ciocioi îl prezintă pe Facebook, redat de publicația online https://podul.ro : 

”Pe scurt, despre limba ucraineană

Kostiantin Tișcenko, doctor în filologie:

‹Limba ucraineană, în fonetică și gramatică, are mai multe în comun cu limbile sorabă superioară și belarusă (29 trăsături comune), limba sorabă inferioară (27 trăsături comune), limbile cehă și slovacă (23 trăsături comune), limba polonă (22 trăsături comune), croată și bulgară (21 trăsături comune), sârbă și macedoneană (20 trăsături comune), polabă – limbă moartă astăzi (19 trăsături comune), slovenă (18 trăsături comune), rusă (doar 11 trăsături comune).

Din punct de vedere lexical, cea mai apropiată de ucraineană este belarusa (84% din vocabularul comun), urmată de poloneză (70% din vocabularul comun), slovacă (68% din vocabularul comun) și rusă (62% din vocabularul comun)›”.

Publicitate

PRĂBUŞIREA IMPERIULUI SOVIETIC ȘI „LECŢIILE” TRECUTULUI

Pare paradoxal, însă toate ideile progresivismului modern se pot regăsi, intr-o forma distilată, in anii de inceput ai comunismului rus.

Http://karamazov.ro, scrie că potrivit unei povești apocrife, în Octombrie 1919, a avut loc o intâlnire intre savantul Pavlov si revoluționarul Lenin.

Discuția a pornit de la interesul dictatorului comunist pentru studiul reflexelor condiționate.

Mai precis, ceea ce il interesa pe Lenin era sa vada daca nu se pot transfera asupra persoanelor metodele folosite la animale, cu scopul de a obtine controlul naturii umane. „In trecut a fost prea mult individualism in Rusia. Comunismul nu tolereaza tendintele anarhice. Sunt periculoase. Trebuie sa desființăm individualismul”, i-a spus Lenin omului de stiință.

Lui Pavlov nu i-a venit sa creada ce aude si l-a intrebat pe liderul sovietic daca vrea cu adevarat sa standardizeze omenirea. Raspunsul nu a lasat loc niciunei indoilei: „Exact. Omul poate fi corectat. Omul poate fi ceea ce vrem noi sa fie”.

Chiar daca intâmplarea nu a avut loc, nu exista nicio indoiala asupra influenței pe care psihologia (pre)behaviorista si materialismul evoluționist le-au exercitat asupra comunistilor. Revolutionarii i-au subvenționat cercetarile lui Pavlov si s-au ingrijit de bunăstarea sa, desi el nu-i avea deloc la inima.

Lenin vorbea despre experimentele din laboratorul lui Pavlov ca fiind „foarte relevante pentru revolutia noastra”, iar Buharin le descria plastic drept „o arma din arsenalul de fier al materialismului”.

Locul de intalnire al lui Lenin si Pavlov l-a constituit munca lui Ivan Sechenov (1829-1905), un fiziolog rus pentru care creierul reprezenta un instrument electromecanic de raspuns la stimuli.

Cercetarile lui Sechenov au constituit punctul de plecare al experiențelor lui Pavlov și și-au pus amprenta asupra lui Cernîșevski, iar de aici asupra lui Lenin.

Potrivit lui Orlando Figes, în lucrarea „A people’s tragedy”, materialismul, în versiunea Darwin&Huxley, avea statutul unei religii printre intelectualii ruși de la sfarsitul sec. XIX. „The scientific materialism of Darwin and Huxley, which had the status of a religion among the Russian intelligentsia during Lenin’s youth, equally lent itself to the view that man was determined by the world in which he lived. Thus the Bolsheviks were led to conclude that their revolution, with the help of science, could create a new type of man”. („Materialismul științific al lui Darwin și Huxley, care a avut statutul unei religii în rândul inteligenței ruse în timpul tinereții lui Lenin, a împrumutat în egală măsură concepția că omul era determinat de lumea în care trăia. Astfel, bolșevicii au ajuns să concluzioneze că revoluția lor, cu ajutorul științei, ar putea crea un nou tip de om”).

Nu doar Pavlov a fost încurajat în munca sa de bolșevici. Alexei Gastev a înființat cu ajutorul comuniștilor, un Institut al Muncii, unde a desfășurat experimente pe muncitori, având in cap ideea a-i transforma pe acestia în roboți-mașini, cam în sensul in care aceasta teorie era ironizată de Chaplin, în filmul „Modern Times”.

Proletarii trebuiau sa internalizeze anumite mișcări dupa un model impus de o masină, astfel încât individul urma sa se transforme pur si simplu intr-un mecanism, fara creier si personalitate, care doar raspunde la comenzi.

Gastev credea ca această simbioză între om si tehnologie reprezintă urmatorul pas în evoluția umană, exact in acelasi mod in care transumaniștii de astăzi descriu procesele de imbunatățire a naturii umane, prin fuziunea cu mașinile.

Scientismul era inevitabil în ideologia și discursul unor revoluționari care se legitimau prin legile implacabile ale istoriei, iar comparațiile cu ideile contemporane survin firesc, chiar daca aceste teorii sunt acum imbrăcate intr-un jargon mai tehnic si infățișate ca apolitice. Ideile sunt aceleași, iar reconstrucția naturii umane rămâne idealul manifest al revoluționarilor.

In acest sens, comunistii nu s-au limitat doar la oferta pusa pe masa mai mult sau mai putin voluntar de comunitatea stiintifică. La fel de bine au colaborat si cu feminismul sau cu avangarda artistica.

Totuși, e oarecum impropriu sa spunem ca au colaborat, deoarece acestia reprezentau si reprezina in continuare tocmai comunismul.

E adevarat ca multi artiști nu se aflau la conducerea politică, însa o feministă ca Alexandra Kollontai, de pildă, avea o putere de decizie importantă. Pe baza ei s-a decis inființarea la Vladimir a unui așa zis „Birou pentru Dragostea Libera”, iar la Saratov s-a abolit casatoria, prin decret.  

Kollontai dorea emanciparea femei din sclavia mariajului si incuraja amorul liber, iar mesajul acesteia se distingea poate doar prin caracterul său tranșant, de ceea ce auzim de la feministele contemporane. Se presupunea ca, odata ce femeile vor lasa balta tigaile si oalele (dupa cum recomanda un poster sovietic), vor realiza implinirea supremă.

Nici problema copiilor nu era neglijată, acestia urmând sa fie transferați in proprietatea comuna a statului, cam la fel cum se tot incearca astazi prin alte metode (gradinița obligatorie, scoala publică, drepturi ale copiilor, etc).

Programul comunist avea sa se muleze perfect si pe nihilismul avangardei. Ambele curente doreau ștergerea lumii vechi, cu tot ceea ce avea ea mai bun (arta, morala, crestinism, institutii politice).

De asemenea, ei sesizau o identitate de structura intre toate manifestarile ordinii naturale, de unde si elanul de a le pune la pământ. Asa se face ca mai toți rebelii și-au gasit de lucru in ograda comunismului.

Chagall a devenit Comisar pentru Arte in Vitebsk, orasul sau natal, Eisenstein a pus serios umarul la propaganda revolutionara, Malevici s-a apucat de design vestimentar si industrial pentru a-i face pe oameni se devina mai raționali, șamd.

Poate la mijloc era si oportunism, însa in primul rând era credința într-o revoluție care avea sa transforme omul. Dupa cum afirma Stalin, evocandu-l probabil inconștient pe Shelley, „scriitorul este inginerul sufletului uman”.

„The artists of the avantgarde were supposed to become the great transformers of human nature during the first years of the Bolshevik regime. Many of them shared the socialist ideal of making the human spirit more collectivist” (Orlando Figes, op.cit). („Artiştii avangardei trebuiau să devină marii transformatori ai naturii umane în primii ani ai regimului bolşevic. Mulți dintre ei împărtășeau idealul socialist de a face spiritul uman mai colectivist”).

Nu a durat foarte mult până când opera de distrugere a Proletcultismului* a fost repudiată de Lenin. Avangarda își facuse treaba si acum putea sa dispară din scenă, ceea ce a condus la dezamagirea, exilul sau moartea unor artiști.

Insa lecția artei nihiliste, ca instrument de dizolvare sociala, nu s-a pierdut. E suficient sa ne uitam tot în spatiul rus, la aventurile grupului Voina sau, mai aproape de noi, la teribilismele juvenile ale unor artisti, care critica si ataca simultan.
Daca mai adaugăm la acest melanj de scientism, nihilism artistic si moral, inepuizabilul anticreștinism (10.000 de preoți omorâți doar din ordinul lui Lenin), avem portretul robot al lumii contemporane.

Diferența a fost bineințeles aceea că bolșevicii nu s-au încurcat foarte mult în detaliile fabianiste ale subversiunii din interior, ci au pornit de-a dreptul la desființarea omului.

*Notă:

Proletcultismul a fost o mișcare politico-ideologică în domeniul lingvistic, cultural, literar și chiar științific, lansată în Rusia sovietică imediat după victoria loviturii de stat a partidului bolșevic în octombrie 1917, a cărui idee de bază era cultul proletariatului.

Proletcult este un cuvânt specific limbii de lemn din Uniunea Sovietică, obținut din comprimarea celor doi termeni ai sintagmei proletarnaia kultura (în rusă пролетарская культура – cultura proletariatului).

Această limbă de lemn i-a inspirat autorului George Orwell, așa zisa novlimba din romanul său intitulat ”1984”, publicat în 1947.

Principalul teoretician al Proletcultismului a fost Aleksandr Bogdanov, o figură cheie în istoria timpurie a Partidului Muncii Social Democrat Rus (mai târziu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice), înființat inițial în 1898, și a fracțiunii sale bolșevice.

În timpul primului deceniu de existență a URSS, a fost un oponent influent al guvernului bolșevic și al lui Lenin din  perspectivă marxistă de stânga.

Proletcultismul decurge din doctrina potrivit căreia a existat o „revoluție a proletariatului”, anume „revoluția” comunistă.

În fapt, revoluțiile populare, ca cea din februarie 1917 în Rusia, nu au produs comunism, liderii comuniști nu erau proletari ci intelectuali, iar comunismul, totdeauna instaurat prin lovituri de stat posterioare revoluțiilor, ca cea din octombrie 1917 din Rusia, s-a arătat la fel de coercitiv cu proletarii, precum a fost și cu celelalte clase sociale.

Conform doctrinei care stă la baza proletcultismului, „revoluția proletariatului” este urmată de:

• anihilarea vechii culturi și elaborarea uneia noi, pusă în slujba muncitorimii și a țărănimii, în slujba ideologiei comuniste;
• arta trebuie să oglindească numai realizările muncitorimii / țărănimii, modul de producție socialist, „luminosul chip al comunistului” („erou-etalon”), deoarece „experiența de viață proletară” și „experiența artistică proletară” sunt diametral opuse „experienței de viață a burgheziei” și „experinței artistice a burgheziei”, „din trecut” nepreluându-se decât „experiența tehnică”;
• artiștii / artele trebuie să coboare „din turnul de fildeș” și să intre „neapărat” în uzine, în fabrici, pe șantiere, în colhozuri (în românește C.A.P.: „cooperative agricole de producție”);
• oamenii de știință de asemenea trebuie să coboare „din turnul de fildeș” și să producă exclusiv cunoștințe cu intres practic pentru „viața proletară” sau de interes teoretic pentru „teoria comunismului științific”.

În România proletcultismul a afectat toate artele, critica și istoria literară, pictura, sculptura, muzica cultă, literatura. Între adepții proletcultismului în România s-au numărat Alexandru Jar, Anatol Baconsky și Nicolae Tăutu.

PRĂPASTIA DE NETRECUT ȘI CELE MAI IMPORTANTE diferențe dintre ucraineni și ruși (-I-)

Jurnalista și analista politică Anna Neplii de la publicația KYIVPOST, scrie in https://www.podul.ro despre identitatea etnică și națională a ucrainenilor, uriașele și esențialele diferențe dintre ucraineni și ruși și prăpastia de netrecut dintre două tradiții populare.

”Astăzi vom vorbi despre diferențele esențiale dintre ucraineni și ruși.  Vom folosi date istorice și cercetări științifice cu scopul de a analiza cele două paradigme. 

Cea mai mare parte a Rusiei moderne a fost ocupată, de-a lungul timpului, de popoare precum Murmuri, Chud, Meshcheri, Mari, Merya, Vede și Mordovieni – adică ugro-finlandezi. Sufocate de puhoiul ungro-finlandez, elementele identitare slave din partea de Sud a Rusiei fie au dispărut, fie s-au păstrat într-o proporție minimală. 

Psihologia etno studiază caracteristicile naționale ale proceselor cognitive, emoționale și volitive. Precum și trăsăturile de stat și de personalitate ale reprezentanților unor națiuni specifice. Și varietatea proceselor și a fenomenelor socio-psihologice care apar în interiorul unor națiuni, a unor popoare specifice.

Printre altele, această disciplină științifică examinează conștiința etnică și conștiința de sine, valorile și orientările naționale, imaginarul societății respective, obiectivele, personajele și, nu în ultimul rând, factorii socio-psihologici ai etnogenezei.

Cele patru criterii principale pe care cercetătorii le folosesc atunci când studiază mentalitatea diferitelor popoare sunt:

a) viziunea asupra vieții sociale,

b) religia,

c) atitudinile în raport cu natura înconjurătoare și d) atitudinile față de femei. Analizând folclorul pe baza acestor criterii generale, putem observa cu ușurință cât de diferiți sunt ucrainenii de ruși. 

Timp de secole, rușii le-au impus ucrainenilor mitul „leagănului comun al celor trei popoare fraterne”, conform căruia Rusia era „Fratele cel Mare” (apropo, această narațiune a fost amplificată de ideologia șovină specifică perioadei lui Petru I, ideologie a cărei justificare pseudoștiințifică se bazează pe ipotezele nedovedite ale lui M. Pogodin, O. Sobolevsky și mai târziu O. Shakhmatov). 

Produsul propagandistic și mincinos al ”leagănului” așa-zis ”comun” este fantezia numită ”Russkiy Mir”, obiectivul fiind preluarea ilegitimă a moștenirii culturale și politice a Rusiei Kieviene din vremea Bizanțului (chiar și numele statului e furat – cuvântul ”rusia” provine din limba greacă).

Cu toate acestea, istoria reală și argumentele cercetătorilor demonstrează că dintotdeauna au fost diferențe esențiale și majore între ucraineni și ruși – e vorba despre două națiuni diferite.  

Nomazii ruși 

Din cele mai vechi timpuri, ucrainenii au dus un stil de viață sedentar, în timp ce rușii erau nomazi. Nu este un secret că multe dintre mentalitățile prezentului sunt înrădăcinate în modul de viață al strămoșilor noștri. 

Fiind obișnuit să rătăcească de acolo-acolo, un nomad nu se raportează la niște valori permanente și nu are nici cea mai vagă idee despre practicile democratice (în consecință, orânduirea lor a fost una autoritară).

Transformarea haosului și a dezordinii în ordine a fost o capacitate a societăților care se ocupau cu agricultura. Nomazii nu erau capabili de așa ceva, pentru ei nu exista opțiunea staționării în aceeași zonă bine determinată, ei nu prindeau rădăcini. La urma urmei, de ce să lucrezi pentru a-ți subordona spațiul, dacă este temporar? Așa gândeau nomazii. 

Cultul tâlharilor 

Imaginile și mentalitățile vieții de odinioară se reflectă în arta populară orală (cântece, basme, tradiții, activități domestice cotidiene). În Rusia remarcăm un ciclu aproape interminabil de cântece și balade ale tâlharilor, cruzimea reprezentând o dominantă a acestora. Tematica amintită e încă la mare căutare în Rusia zilelor noastre. 

Colindele rusești

În condițiile în care ucrainenii s-au ocupat cu agricultura, fiind sedentari, pământul deținut și locuințele familiei au ocupat un loc central în toate tradițiile păstrate. De exemplu, colindele ucrainene îl laudă pe proprietar și îi urează o recoltă îmbelșugată, astfel conturându-se imaginea unui gospodar priceput și al unei gospodării căreia nu-i lipsește nimic.

În schimb, în unele colinde rusești se pune accentul pe solicitarea unor daruri bogate, uneori proferându-se amenințări brutale în vederea obținerii acestora. În Ucraina sărbătorim dintotdeauna unitatea diferitelor generații, Sărbătorile de Iarnă au avut mereu și o astfel de componentă. Avem cântecele și datinile noastre despre recoltă, despre începutul unui nou an agricol, despre înființarea propriei gospodării. „Shchedrivki”  e unic doar la ucraineni.

Apoi, în primăvară, ucrainenii au cântat „gaivki”, „vesnyanki” și „obzhinki”. Repet, toate acestea sunt despre recoltă, casă și despre gospodărie ca atare. Spre deosebire de paradigma ucraineană, stilul de viață nomad al rușilor nu a avut nimic al său, totul a fost la comun și totul putea fi savurat.

”O bate pentru că o iubește” – percepția tradițională rusească asupra relației dintre un bărbat și o femeie

În Ucraina, atitudinea față de o femeie a presupus întotdeauna și o idealizare a feminității. Tradițional, un bărbat și o femeie au drepturi egale (exemplu: traducere din ucraineană – ”căsătorește-te cu ea”  (adică un bărbat și o femeie consimt reciproc să facă acest pas); din rusă – ”căsătorește-te pe ea” (”ea”  cu sensul de obiect, de lucru). În general, atitudinea față de o femeie în Rusia este o atitudine față de un obiect de uz intern care își îndeplinește îndatoririle.

Atitudinea rușilor este întotdeauna pragmatică, în timp ce atitudinea a ucrainenilor este etică și estetică.

 „O bate pentru că o iubește”  – în general aceasta este percepția tradițională rusească asupra relației dintre un bărbat și o femeie. 

Nunțile 

Un exemplu ilustrativ – dacă în Ucraina o nuntă începea cu un cântec de binecuvântare al părinților, o nuntă rusească debuta cu ritualurile arcurilor pentru țari și familiile acestora, în timp ce nunta ca atare – motivul pentru care comunitatea se aduna – dispărea în fundal. 

Din cele mai vechi timpuri, nunțile ucrainene au fost pline de cântec și amuzament de calitate, dar și de momente solemne cu diverse încărcături ritualice pentru tinerii căsătoriți. După nuntă, noua familie căuta să își construiască o casă și să fie pe picioarele ei. 

Asta în timp ce în Rusia locuiau și câte 3-4 generații sub același acoperiș. Tot în Rusia, o lungă perioadă a existat (larg răspândit) și obiceiul „snohatstvo”  – când un tată locuiește cu soția fiului său în timp ce acesta din urmă lucrează). „Snohatstvo”  indică fără dubii puternicele influențe de proveniență asiatică. 

Basmele. De la eroii ucraineni la putorile rusești 

Haideți să analizăm puțin și basmele populare. În cele ucrainene, personajul principal trebuie să muncească, să fie inteligent și să facă o fapte bune pentru a fi ajutat sau pentru a primi un anumit premiu. 

În Rusia însă, Emelya zace pe aragaz și așteaptă cu pasivitate un miracol, recompensa fiind primită fără pic de efort și fără alte motivații. În basmele ucrainene, eroul învinge creaturi demonice numai datorită înțelepciunii, curajului, ingeniozității și a altor calități de invidiat. Astfel de eroi modelează comportamentul unei națiuni. În basmele rusești nu există un comportament activ și bine articulat al personajelor principale, însă există o permanentă încredere în puterea țarului. 

Dizolvarea în ”lume”. Negarea individului 

Viața socială în Ucraina este emanată de comunități funcționale – suma indivizilor. La ucraineni se pune accentul pe individualitatea fiecăruia, însă știm și ce ne unește, ce ne face să fim o societate. În schimb, rușii au o vorbă – „Toți suntem unși cu o singură lume” , or expresia asta denotă tocmai dizolvarea în ”lume”, astfel încât nu mai există individualitate, ci doar o masă abstractă.

Cu alte cuvinte, în Rusia nu înseamnă mai nimic persoana și realizările ei. Până la o limită, nici statutul în societate nu înseamnă mare lucru.  

Țarul, tiparul asiatic și natura despotică a Rusiei 

În Ucraina, hatmanul (conducător de oști – n. red.) nu putea fi venerat și umilit în același timp. Asta spre deosebire de Rusia, unde cel mai de preț premiu pentru un hatman victorios a fost ”o haină de blană de pe umărul Țarului/Domnului”  – adică i s-a dăruit îmbrăcăminte uzată, ceea ce la ucraineni ar fi trecut drept o insultă, o umilință.  

Paradigma europenismului înseamnă onorarea persoanei și a libertății sale, în timp ce tiparul asiatic al Rusiei presupune natura despotică a guvernării. 

Până la mijlocul secolului al XX-lea au fost culese și atestate aproximativ 20.000 de cântece și melodii populare ucrainene. „Cântecele populare ucrainene vorbesc despre starea reală a lucrurilor, istoria reală, oricât de neplăcută ar fi aceasta. În schimb, cântecele rusești vorbesc despre stări de fapt exagerate și distorsionate”, punctează Mykola Kostomarov, istoric ucrainean. Rușii au rescris complet toate evenimentele istorice care îi interesează într-un fel sau altul. Spre deosebire de ucraineni, rușii nu participă în mod activ la existența istorică a grupului lor etnic și, în consecință, nu e nevoie să o reproducă cu adevărat. Rușii s-au format ca Ulus al Hoardei de Aur și din când în când „observatorii” veneau la ei pentru a colecta tribut, așa că trebuiau să le facă pe plac.

În final, de dragul comparației, voi face o trimitere la celebrul tablou al lui Ilya Repin – „Cazacii scriu o scrisoare sultanului turc” –, devenit un fel de simbol al spiritului cazac. Pictorul, care a călătorit în Ucraina și a comunicat personal cu descendenții cazacilor, a fost într-atât de impresionat de iubirea de libertate a băștinașilor, încât a exclamat: 

„La naiba, oameni buni! Nimeni în lume nu a simțit vreodată atât de profund libertatea, egalitatea și fraternitatea. Zaporojia a rămas liberă toată viața, nu s-a supus la nimic!”

CONTINUAȚI LECTURA ARTICOLULUI ACCESÂND:

PRĂPASTIA DE NETRECUT ȘI CELE MAI IMPORTANTE diferențe dintre ucraineni și ruși (-II-)