CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DIN NOU DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI SECHESTRAT LA MOSCOVA

Încă o dată: Tezaurul!

Serghei Golubițki, scriitor, filolog și jurnalist, specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962.

A absolvit magna cum laude (diplomă roșie) facultatea de litere a Universtității de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 și-a susținut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială și nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeași universitate.

Posedă limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză și română.

În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru?Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez și terminând cu cazul Enron.

Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piața americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spațiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra realităților în transformare dinamică”.

Jurnalistul rus Serghei Golubițki, spune în premieră adevărul despre tezaurul României de la Moscova: ”NOI SUNTEM NIȘTE HOȚI !”.


FRAGMENTE DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI GOLUBIȚKI:

(….) Așadar, despre ce alegere a grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-ați dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)Cu alte cuvinte, în ceea ce ține de „drepturile omului” avem o alegere.

Cu totul aparte stă chestiunea „aurului românesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel interpretătări ambigue.

Și vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanță principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, și într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România și, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au și intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluția APCE.

De ce are această chestiune o importanță principială anume pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur și simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral.

Dacă noi nu recunoaștem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătății, câte ne spunem nouă înșine că, da, noi suntem niște HOȚI!

Noi recunoaștem conștient, în deplinătatea facultăților mintale, că suntem urmașii și continuatorii de drept ai unei hoții bolșevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troțki.Doar așa și nicidecum altfel.

Și niciun fel de inepții de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruși despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ține de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangență cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binenului și a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaștem obligațiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic și impertinent.

Presupun că atât colegii mei, cât și marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzații de imoralitate împotriva cuiva.

Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoștința cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putință, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Rețelei Naționale a Oamenilor de Afaceri.

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate: politica țărilor mici este o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru.

Aici și cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.

Demersul României a avut consecințe deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română.

Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile.

O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziția dominantă pe care o aveau submarinele germane în spațiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.

La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii.

Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România.

Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a și garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât și pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.

Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor.

Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecțiile muzeistice aparținând instituțiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.

Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunțit mod cu putință în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepția valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu): 2 miliarde 800 milioane de dolari.“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conținut în valoare de 314 580 456 lei și 84 de bani.

Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eșalon cu părți ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.

Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolșevică de teroriști a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias Troțki, a declarat public cu cinism:

„Activele românești plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își asumă obligația de păstrare a acestor active, ca și pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului român“.

Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult și-a răsturnat regii, așteaptă și în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur.

Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoțite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică:

“În toți acești ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.

E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se și cuvine oricărei țări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere.

Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericești, am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemir.

Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur.

Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolșevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român.

După cum nu a făcut nici obiectul obligațiunilor de restituire a ceea ce nu-ți aparține.

România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial.

Din toate declarațiile publicate în presa sovietică reieseclar și univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său. Și atunci, care-i problema?!

De unde apar astăzi aceste cinice și monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARȚINE! Și ne-au făcut pe toți ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei!

De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetățean al unei țări care săvârșește pe față și cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creștine: înșelarea celor care ți-au dat încredere?

La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuși la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă a Iadului: pe lacul înghețat Cozit dracii le sfârtca capetele.Pentru orice creștin nu există o crimă mai oribilă decât înșelarea celor care ți-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele și țopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.

Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”.

De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredințat toată averea sa, e așa, un fleac, „o chestiune istorică”.

Scris de Vlad Cubreacov – sursa: http://i-business.ru// (Rețeaua Națională a Oamenilor de Afaceri din Rusia).

06/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Un articol din 1912 despre vânzarea a două străvechi provincii românești

 

 

 

 

 

 

 

La imagen puede contener: 2 personas

 

 

 

 

 

 

 

Două trădări

 

 

 

Hotine,  Hotine,

Păzește-te bine,

Că muscalul vine,

Cu oaste pe tine!

(Cântec vechi)

 

 

 

 

Două trădări au făcut ca două străvechi provincii românești – Bucovina și Basarabia – să fie înstrăinate.

Povestea acestor trădări este astăzi foarte puțin cunoscută. Tocmai de aceea, cred că un articol publicat în numărul din 21 mai 1912 al revistei „Universul Literar” merită să fie citit chiar și după un secol de la prima lui apariție:

Pentru o tabacheră de aur și 5000 de galbeni…

“La 1775, pentru o tabacheră de aur și 5000 de galbeni, generalul rus Rumanzof și-a trădat țara; a retras trupele ce comanda și a lăsat ca Bucovina să fie ocupată de trupele austriace. Trei tratate și ticăloșia unui domn al Moldovei – Grigore Ghica Vodă – au întărit furtișagul Bucovinei, ca fiind vorba numai de ocuparea unei fâșii înguste de pământ, unui drum de comunicație între Ardeal și Pocuția, după cum fuseseră păcăliți sau după cum se lăsaseră a fi păcăliți miniștrii turci. 

Și astfel istoria a avut să înregistreze smulgerea de către austriaci din pământul țărei românești a unui teritoriu care întrecea în îmbelșugare și valoare toată cealaltă parte a Moldovei, a peste 300 de orașe și sate care mai toate spuneau câte un fapt sfânt din istoria Moldovei lui Stefan cel Mare și a lui Petru Rareș.”

Trădarea fraților Moruzi

Cu Ardealul cotropit de mult, cu Bucovina îngenunchiată coroanei habsburgice, României îi mai era păstrată o lovitură. Despre cele ce s’au petrecut peste douăzeci de ani, despre urgia ce s’a revărsat iarăși asupra Moldovei când cu încheerea unui nou tratat de pace între ruși și turci la 1812, de astă dată la București, un istoric povestește precum urmează: Împrejurările în care se încheia tratatul acesta sunt din cele mai ciudate.

În adevăr, Rusia find amenințată de Napoleon cel Mare cu un război groaznic, nu mai putea ține oștiri la Dunăre și prin urmare s’ar fi mulțumit să încheie pace cu turcii în orice condițiuni. Napoleon chiar înștiintă pe sultan să nu primească pacea cerută de țar, mai puțin încă să încuviințeze vreo pretențiune a lor, căci el a declarat război Rusiei.

 

 

 

                                

            Răpirea Basarabiei pe coperta revistei „Universului Literar

 

 

 

 

Din nenorocire, trebile din afară ale Porții se aflau atunci în mâinile fraților Moruzi, cari, ca toți grecii fanarioți, erau vânduți rușilor. Dragomanul Dimitrie Moruzi fusese însărcinat cu tratările păcii la București și lăsase să-i țină locul fratele său Panaiot.

Acesta, cum primi ștafeta lui Napoleon, în loc să o traducă și să o dea Sultanului, o trimite grabnic lui Dimitrie, care numai decât o arată solilor rusești, în loc sa o dea lui Galip-Effendi, împuternicitul Porții. Galip-Effendi, în necunoștință de împrejurări, văzând că solii ruși nu mai cer amândouă principatele și că se mulțumesc cu Basarabia, iscăli pacea.

Puțin după aceea trădarea Moruzilor se descoperi și, deși târziu, ei își primesc răsplata bimeritată; amândoi sunt decapitați, iar pe hârca lui Panaiot, lăsată în vileag trei zile, s’a scris:

 “Cunoscând toate treburile politice ale guvernului său și unindu-se cu frate-său ca să le descopere vrășmașilor Statutul, trădătorul a plătit această crimă cu capul său”. 

Și astfel la 16 Maiu 1812, se rupe din pământul Moldovei altă fâșie, ca o fâșie de carne, de astă dată de ceilalți prieteni, de ruși. Istoria a înregistrat faptul așa cum s’a petrecut, în toată ticăloșia lui.

 

 

 

UA, Cetatea Hotin

  

                    Foto: Cetatea Hotin


Istoria își va spune desigur cuvântul…

Au trecut de atunci o sută de ani (notă: articolul citat a fost publicat în anul 1912). Afacerile politicești s’au schimbat și au schimbat mersul lucrurilor, de-au făcut ca ticăloșia să rămână ticăloșie, ba încă să sporească și să se întărească.

Istoria își va spune desigur cuvântul asupra acestor afaceri politicești, asupra acestor o sută de ani trecuți și urmașii urmașilor noștri vor ști, vor trebui să știe cel puțin: cum de, vreme de o sută de ani s-au lăsat două milioane de români pradă celei mai barbare desnaționalizări; cum de, peste o sută de ani Rusiei, prietenă a României, îi vine gust să sărbătorească cucerirea Basarabiei; cum de, cu tot patriotismul de care se face atâta caz la noi în Capitala Țării Românești, numai tineretul s’a asociat la doliul ce este, ce trebuie să stea pururi în inimile tuturor românilor după pământul moldovenesc de pe malurile Nistrului, sărutat de ostașii lui Ștefan-cel-Mare și bătătorit acum de cazacii moscoviți.

Cel puțin atât va trebui să se știe.”

 

 

 Sursa: articolul “Cuvântul istoriei” – semnat A.A.D. – publicat în numărul din 21 mai 1912 al revistei „Universul Literar” – preluată din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor prin https://deieri-deazi.blogspot.com/ doua-tradari 

 

02/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dezvăluiri PRIVIND TEZAURUL ROMÂNIEI DE LA MOSCOVA. INVENTARUL UNEI ISTORII DE 100 DE ANI… VIDEO

 

 

 

 

 

Noi nu am uitat… Rusii au amnezie !

„Tezaur?… Ce Tezaur?… Noi nu stim nimic despre acest Tezaur !”

– Leonid Brejnev –

 

 

 

 

 

 

Sa le reamintim, daca i-a lovit uitarea …

 

 

 

Primul razboi mondial

 

 

 

La 4/17 august 1916, Romania intra in razboi de partea Antantei, primind asigurari, din partea aliatilor, ca va avea dreptul de a-si recastiga teritoriile aflate sub stapanire austro-ungara: Transilvania, Bucovina, Banatul (inclusiv cel sarbesc), ca va fi sprijinita (prin Rusia) cu munitie si materiale de razboi, ca actiunile armatei romane vor fi intarite de cele ale aliatilor prin ofensiva de la Salonic si cea de pe frontul austriac.

 

In noiembrie 1916, fortele Puterilor Centrale inainteaza, prin Valea Jiului si Oltenia, ajungand in Muntenia; in sud, trupele germano-bulgare au trecut Dunarea indreptandu-se catre Bucuresti.

Ultima incercare romaneasca de rezistenta pe Neajlov esueaza..

Autoritatile se refugiaza in Moldova, mutand capitala tarii la Iasi; o parte a populatiei Olteniei si Munteniei ii urmeaza, retragandu-se in conditii de infern, cum le caracterizeaza chiar I.G.Duca;

la 23 noiembrie/ 6 decembrie 1916 Bucurestiul cade sub ocupatia trupelor Puterilor Centrale.

In Parlamentul refugiat la Iasi, in clipe de mare cumpana pentru o tara care parea sortita disparitiei, ocupata si incoltita din toate partile, Nicolae Iorga a rostit cel mai frumos discurs din cariera sa politica, remintind cuvintele lui Petru Rares:

 

„Vom fi ce-am fost si mai mult decat atat ! „

 

 

In decembrie 1916 situatia era atat de tragica, incat s-a pus problema evacuarii tezaurului Bancii Nationale in Rusia țaristă, cu scopul de a fi adăpostit de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național.

Existau alternative: transportul in Anglia, Suedia sau Norvegia, dar I.I.C.Bratianu a considerat ca ar fi fost interpretat ca un act de neincredere fata de marea putere de la rasarit, pe care o considera prietena si careia ii prevestea un viitor stralucit, desi germenii unei revolutii proletare erau de mult vizibili.

Sunt umplute 17 vagoane.

In final, se incheie un protocol, in 3 exemplare originale: unul pentru delegatul guvernului rus, unul pentru ministrul roman de finante, Victor Antonescu, si al treilea pentru delegatii Bancii Nationale.

Pretioasa incarcatura includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc.

 

Mai precis, Tezaurul care a luat drumul Moscovei includea trei categorii principale de valori :

 

 

  • acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoarele mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare;

  • efecte publice și alte valori (cum ar fi acțiuni, obligațiuni, titluri de credit, gajurile Muntelui de Pietate etc.);

  • o cantitate de 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice de aur, care aparțineau persoanelor private, companiilor și băncilor particulare din România și 2,4 tone de lingouri de aur, care aparținea Băncii Naționale a României); valoarea acestui stoc metalic, niciodată restituit, este de aproximativ 13 miliarde de lei, adică 3,2 miliarde de euro  (estimare din aprilie 2011).

 

 

 

O buna parte din Tezaur era  alcatuita din obiecte fara pret, iar unele din odoarele manastiresti, cum sunt acele minunate Evanghelii de la Neamt, chivotele si epitrahilul de la Bistrita si toate darurile lui Vasile Lupu si ale sotiei sale Tudosca, de la biserica Trei-lerarhi din lasi, intre care si acea minune de Evanghelie scrisa de Isidor din Badauti, apoi monezile si medaliile vechi romanesti ale Academiei si comorile de la Pietroasa, fiind unice, nu se pot plati cu tot aurul lumii  !

 

 

Dezvăluirile din acest documentar, pun ȋntr-o lumină nouă cea mai controversată problemă a istoriei româneşti recente.
Subiect tabu pentru români multă vreme, ȋn perioada comunistă dar şi după 1989, acest film documentar reia istoria tezaurul românesc, având ȋn fundal relaţiile bilaterale româno-sovietice şi româno-ruse, dar şi chestiunea basarabeană.
Este primul documentar tv produs pe această temă, cu mărturiile tuturor părţilor implicate.

Apar preşedinţi de stat, diplomaţi, oamenii politici, istorici din România, Federaţia Rusă şi Republica Moldova, ȋntr-o panoramare completă a tuturor părţilor implicate.
România este singura ţară ex-comunistă care nu a fost vizitată ȋncă de un preşedinte al Federaţiei Ruse.

Relaţiile noastre bilaterale cu Rusia au fost dintotdeauna echivoce, problemele Tezaurului şi Basarabiei fiind, din 1917 până astăzi, surse de disensiuni.
Ȋn premieră, ȋn acest documentar fac declaraţii membrii părţii ruse a Comisiei mixte de istorici, Guvernatorul BNR – Mugur Isărescu, preşedintele Republicii Moldova – Nicolae Timofti, apar Traian Băsescu, Vladimir Putin, Mircea Druc, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu.
De asemenea sunt prezentate ȋn premieră, documente din Arhivele Naţionale, obiecte din tezaur necunoscute publicului, sunt revelate informaţii din arhivele de la Moscova, Londra, Washington, Chişinău.
Documentarul este regizat de Marian Voicu, cu contribuţia lui Liviu Iurea, corespondentul TVR la Moscova.

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/09/25/va-restitui-rusia-tezaurul-furat-romaniei/

 

 

 

 

 

 

11/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: