CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

S-au împlinit 585 de ani de la prima mențiune documentară a orașului Chișinău


S-au împlinit 585 de ani de la prima mențiune a orașului Chișinău (din 17 iulie 1436) / La mulți ani, Chișinău!

Chișinăul marchează pe 17 iulie 2021 – 585 de ani de la prima atestare documentară, consemnează publicația https://www.timpul.md din R.Moldova.

În mod tradițional, autoritățile locale nu organizează nimic cu această ocazie. Marea sărbătoare are loc, toamna, de Hram. Și asta, fiindcă mulți continuă să confunde Ziua orașului cu Hramul Capitalei, sărbătorit pe 14 octombrie.


Urmele poloneze

Pentru prima dată, numele de Chișinău a fost pomenit într-un hrisov întocmit pe 17 iulie 1436 la Vaslui. Mai exact, e vorba de o Carte Domnească de Întăritură. Prin acest act, domnii Țării Moldovei Ilie și Ștefan au dat și i-au întărit lui Oancea-logofăt pentru credincioasă slujbă mai multe sate pe Răut, Ichel și Bâc, între care Procopinți, Macicăuți și Cozarăuți.

În document se precizează printre altele unele repere de stabilire a hotarelor de moșie „…și la Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheșenăului lui Acbaș, la izvorul unde este Seliștea Tătărească în dreptul păduricii”. Se presupune că izvorul amintit în hrisov curgea la poalele Colinei Măzărache, acolo unde s-au construit primele case ale localității, iar acum se află cea mai veche biserică din Chișinău. Multă vreme acest document nici nu se afla în Republica Moldova. Se știa doar că zace undeva în arhivele Poloniei.

Hrisovul din 17 iulie 1436 în care Chișinăul este menționat pentru prima dată.

Doar în 2013, un grup de tineri pasionați de istoria Moldovei s-a mobilizat pentru a da de urmele documentului. „Ideea aceasta a venit atunci când am fost în Cernăuți cu mai mulți prieteni de ai noștri și am fost mirați de faptul că în centrul orașului era un stand mare cu copia primei atestări a orașului Cernăuți. Ne-am gândit de ce nu am avea și la Chișinău așa ceva? Am mers la Muzeul Național de Istorie și am înțeles că nici actul, nici copia acestuia nu se află în țară, dar în Polonia, dar era complicat de adus”, a declarat Marian Chirtoacă, membrul grupului de inițiativă și jurist de profesie. Istoricii şi muzeografii spuneau că documentul se află fie la Varşovia, fie la Cracovia. După unele căutări, tinerii au reușit să afle că actul se păstrează în Arhiva Centrală a Documentelor Istorice din capitala Poloniei. Procedura de obținere a unei copii a durat câteva luni.

Tinerii au declarat că polonezii au fost receptivi și au explicat pașii ce trebuie făcuți. Copia solicitată a costat puțin peste 1000 de lei. Ulterior, aceasta a fost donată Muzeului Național de Istorie. Directorul adjunct pentru relații cu publicul al muzeului, Aurelia Cornețchi, ne-a declarat recent că muzeul a trimis o cerere colegilor polonezi pentru a obține un facsimil, adică o reproducere exactă a Cărții Domnești de Întăritură din 1436.

În prezent, publicul poate vedea copia mărită a documentului.Rămâne totuși întrebarea, cum de a ajuns acest document în Polonia. Marian Chirtoacă, membrul grupului de inițiativă care a adus copia hrisovului în Moldova, presupune că mulți boieri moldoveni aveau stabilite relații cu nobili din Polonia. De multe ori, când situația politică din Țara Moldovei devenea dificilă, o parte din boieri se refugiau la curtea regilor polonezi. În aceste condiții, erau luate și avuțiile boierești, inclusiv actele ce confirmau dreptul de proprietate asupra moșiilor din Moldova. O altă explicație dată de istorici este și faptul că Țara Moldovei și Polonia aveau hotar comun în sec. al XV-lea, ceea ce facilita relații mai strânse între oameni și circulația de bunuri.

Chișinăul este mult mai vechi

Chiar dacă cea mai veche atestare a orașului Chișinău datează pe 17 iulie 1436, această dată oricând poate să fie schimbată, atunci când se va descoperi un document mai vechi ce pomenește de Chișinăul de pe Bâc. „Pur și simplu astfel de documente nu au fost găsite. Pe de altă parte, acest fapt nu înseamnă că până la acea dată Chișinăul nu exista. În document se menționează că era deja o localitate. Așadar, prima atestare documentară cunoscută până acum nu poate fi descoperită neapărat drept data întemeierii acestei localități”, susține Marian Chirtoacă.

Această părere este întărită și de istoricul Iurie Colesnic. „Ziua orașului ar trebui sărbătorită pe 17 iulie, deocamdată. De ce deocamdată? Pentru că aceasta e data cunoscută a primei atestări documentare, nimeni însă nu exclude descoperirea unor noi documente în care vor figura alți ani și alte date. Cu atât mai mult că există mărturiile scriitorului Haralambie Moraru, că lui și scriitorului Iacob Burghiu i-a fost prezentat în Mongolia un document datat cu sec. IX. Și atunci e firesc că alegerea sărbătorii Chișinăului a trecut la Hramul Orașului, în toamnă, când e strânsă roada”, a menționat Iurie Colesnic.

Prima duminică din octombrie

Prin urmare, pe 14 octombrie este sărbătorit Hramul Orașului, nu ziua constituirii lui. Iar hramul unei localități, după cum se știe, e o sărbătoare religioasă menită să cinstească protectorul bisericii locale. În cazul Chișinăului, pe 14 octombrie, credincioșii ortodocși sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului, iar lăcașul care poartă acest hram este Biserica Măzărache, cea mai veche din oraș. Cercetătorul și fondatorul blogului Oldchisinau.com, Iurie Șveț, amintește că Hramul Chișinăului a început să fie sărbătorit pe 14 octombrie 2002, când primar al Capitalei era Serafim Urechean. Până atunci, Ziua Orașului nu era legată de o anumită dată, fiind marcată de obicei în prima duminică a lunii octombrie. La rândul lui, istoricul Iurie Colesnic adaugă totuși că la alegerea datei de 14 octombrie drept sărbătoarea Chișinăului nu ultimul rol l-a jucat faptul că la 17 iulie marea majoritate a orășenilor sunt în concediu, iar fără ei sărbătoarea și-ar fi pierdut din farmec…

Același argument este adus și de șefa Direcției cultură din cadrul Primăriei Capitalei, Lucia Culev, care ne-a spus că toate manifestațiile legate de ziua orașului sunt programate pentru octombrie. La fel, în perioada URSS-ului, la Chișinău, oamenii sărbătoreau Toamna de Aur.

„Bulevardul Central se transforma intr-o enormă expoziție, iar lumea pragmatică nu scăpa ocazia să procure fructe și legume sau alte produse deficitare. Pe atunci totul era deficitar și se putea procura după ce stăteai ore întregi în cozi interminabile. Sărbătoarea avea rolul bine definit de a sublinia victoria sistemului socialist asupra celui capitalist. Era o sărbătoare ideologizată în care erau antrenate toate instituțiile și întreprinderile Chișinăului, începând cu uniunile de creație și terminând cu cele mai modeste școli și întreprinderi”, își amintește istoricul Iurie Colesnic.

Spre deosebire de Chișinău, capitala României, București își sărbătorește atestarea documentară. Cu această ocazie, sunt organizate numeroase concerte, târguri, jocuri și spectacole. Credem că asta lipsește unei capitale, chiar și în perioada de vară, când multe teatre și săli concertistice au intrat în vacanță, iar oaspeții și locuitorii Chișinăului sunt în căutarea unor evenimente culturale de calitate.

Cartea Domnească de Întăritură în care este pomenit pentru prima dată Chișinăul este scrisă în limba slavonă, iar numele localității este consemnat în rândul zece al textului.

18/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

UN ISTORIC BRITANIC ANALIZEAZĂ CAUZELE DESTRĂMĂRII ROMÂNIEI MARI


26 iunie 1940: Ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei. Cauzele  sfârșitului României Mari, indicate cu precizie chirurgicală de către un  jurnalist britanic | Istorie

Cauzele sfârșitului României Mari, sunt indicate cu precizie chirurgicală de către istoricul britanic Dennis Deletant, profesor de studii românești la Universitatea Georgetown și profesor emerit de studii românești la Școala UCL de studii slave și est-europene.

Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea prima notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în ceea ce privește cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Iată textul trimis de ministrul de externe sovietic, Molotov:

„În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.

Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi.

Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.

Este de remarcat că nota ultimativă a sovieticilor nu are niciun fel de susținere în realitate, din mai multe motive. În primul rând, în Basarabia nu a existat niciodată o majoritate ucraineană și nici nu a avut vreo „unitate seculară” cu Ucraina.

Dimpotrivă, încă de la anexarea din 1812 de către Imperiul Rus, majoritatea etnică a fost mereu românească. Aceeași situație este valabilă și în cazul Bucovinei.

În al doilea rând, Basarabia și-a declarat independența în 1918 față de Republica Federativă Rusia. URSS a fost creată în 1922. Așadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că Rusia și/sau Uniunea Sovietică nu existau.

basarabia_1940

Dacă cineva trebuia să primească o compensație, acela era Regatul României, pentru cei 107 ani de ocupație rusească, nicidecum URSS.

Din păcate, Regatul României era prăbușit în interior, de facto, așa că nu a avut cine să răspundă cum se cuvine acestei note ultimative batjocoritoare din partea URSS.

Răspunsul părții române a fost după cum urmează:

Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelența sa d-l Molotov, președintele Comisarilor Poporului și Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenței sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat și în spiritul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecință, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop.De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român își va desemna delegații și nădăjduiește că conversațiunile cu reprezentanții guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România”.
Ce a urmat este deja istorie.

Cauzele acestei prăbușiri – în doar trei luni -, trebuie însă căutate în interior, nu în exterior. Cu alte cuvinte, ultimatumurile sovietice și dictatul german din august reprezintă efectele unei crize interne masive, care s-a manifestat prin distrugerea instituției Parlamentului, a credibilității partidelor și a oamenilor politici, aleși și plasarea puterii în mâinile unei singure persoane, sprijinită de instituțiile de forță.

Iată ce scria la 1 martie 1942, corespondentul lui „The Times” în România, Archie Gibson (sublinierile ne aparțin):

„Această situație în care se găsește România astăzi derivă dintr-o succesiune de evenimente care își au originea în decăderea sistemului parlamentar. Obosiți de convulsiile politice și confuzionati de succesul regimurilor totalitare în Germania și Italia, românii au renunțat de bună voie la libertățile lor, acordînd puteri nelimitate regelui Carol al II-lea prin plebiscitul din februarie 1938.

În ora fatală care a lovit România în iunie 1940, regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești, în timp ce un regim parlamentar, responsabil în fața electoratului, n-ar fi făcut probabil același lucru. Cedarea Basarabiei și Bucovinei a fost primul dintr-o serie de dezastre care a rupt coloana vertebrală a României și a tîrît-o în alianță cu Germania,o țară cu care ea nu avea nimic în comun.

Politicienii și presa de partid sînt primii de blamat pentru compromiterea sistemului parlamentar și pentru tîrîrea populației românești spre totalitarism, în Camera Deputaților și chiar în Senat reprezentanții națiunii n-au făcut altceva decît să se injurieze unul pe altul, iar uneori au ajuns la bătaie.

Principala preocupare a presei a fost să proclame cu glas tare bănuiala de corupție a miniștrilor, senatorilor și deputaților. Parlamentul și presa au reușit să creeze o falsă imagine a administrațiilor succesive prin exagerarea defectelor unor persoane care,deși departe de a fi ireproșabile, reușiseră totuși să facă ceva pentru țară”. (Conform Dennis Deletant, Studies in Romanian History, București, Editura Enciclopedică, 1991, p.243, recenzat de http://www.Timpul md.).

30/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Parlamentarii alianței PNL-USR-PLUS-UDMR dau bătălia finală pentru vânzarea pământului țării. România este singura țară din Uniunea Europeană care vinde pământ străinilor

În timp ce în Ungaria vânzarea terenurilor agricole către cetățenii străini constituie faptă penală, în România Guvernul și parlamentarii alianței PNL-USR-PLUS-UDMR dau bătălia finală pentru a da undă verde tranzacțiilor, scrie http://gazeta-romaneasca.ro.

În celelalte state UE, străinii au atâtea restricții încât nu ajung să achiziționeze niciodată vreo palmă de pământ.

Ministrul liberal al Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că vina pentru vânzarea terenurilor agricole către străini aparține țăranilor și că nu are cum să oprească aceste tranzacții.

Această problemă, că se vinde terenul către străini, asta o face, din păcate, tot cetățeanul și proprietarul de teren român, care, de multe ori, preferă să vândă fie unei societăți comerciale, fie unei persoane fizice străine, sau uneori o societate comercială românească e preluată de o societate comercială cu capital străin. Nicăieri nu s-a găsit această formă de a opri cumpărarea terenului de către persoane din afara statului respectiv”, a afirmat ministrul Adrian Oros.

Realitatea este că nicăieri în Europa străinii nu pot cumpăra terenuri agricole, tocmai din cauza restricțiilor dure impuse de fiecare stat în parte.

Legea 17/2020 exact asta făcea, impunea restricții la vânzarea terenurilor către străini, iar ei vor să o măcelărească acum în Parlament. Trebuie să ținem cont de ceea ce înseamnă pământul pentru siguranța națională, pentru securitatea alimentară a cetățenilor, pentru accesul la hrană ieftină”, a afirmat Ionel Arion, președintele Federației Naționale ProAgro.

În Ungaria este faptă penală

Nu există vânzare de terenuri agricole către străini nici măcar în vecinătatea țării noastre, susține președintele Federației Naționale ProAgro, Ionel Arion.

Adrian Oros i-a scos vinovați pe români că vând terenurile străinilor

Dacă un român vrea să cumpere în Franța o bucată de teren nu are acces, pentru că nu există noțiunea de vânzare de teren. În Belgia, primul care are acces la cumpărare este co-proprietarul terenului, iar dacă acesta nu este interesat, imediat vine statul și îl cumpără și apoi îl arendează. În Olanda este la fel, co-proprietarul, apoi statul. Iar în celelalte state nu ajunge un străin să cumpere, pentru că intervine imediat statul și achiziționează terenul”, a declarat Ionel Arion.

Pe suprafețele arendate de la ADS, an de an, din acel buget cel puțin jumătate ar fi trebuit alocat pentru achiziția de terenuri, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Noi aveam nevoie, ca fermieri, ca țară, de alte legi, nu de Legea vânzării terenurilor. Așteptam Legea arendei, ca să nu mai fie puși fermierii în imposibilitatea de a investi, în condițiile în care fondurile de investiții străine arendează pământul românesc doar pe un an de zile, a precizat președintele Federației Naționale ProAgro, Ionel Arion.

ADS-ul nu cumpără pământ

Administrația Domeniilor Statului ar fi trebuit, cu 50% din suma obținută din arendă, să cumpere pământuri, dar nu a făcut acest lucru, ne mai spune Ionel Arion, președintele Federației Naționale ProAgro.

”Vor să modifice în Parlament și ordinea preemptorilor. Vor să ducă statul pe locul doi, dar este o chestiune mascată, pentru că statul român nu are bani astăzi să cumpere teren.

Pe suprafețele arendate de la ADS, an de an, din acel buget cel puțin jumătate ar fi trebuit alocat pentru achiziția de terenuri, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Noi aveam nevoie, ca fermieri, ca țară, de alte legi, nu de Legea vânzării terenurilor.

Așteptam Legea arendei, ca să nu mai fie puși fermierii în imposibilitatea de a investi, în condițiile în care fondurile de investiții străine arendează pământul românesc doar pe un an de zile”, a precizat președintele Federației Naționale ProAgro, Ionel Arion.

27/06/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: