CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE VA URMA DUPĂ BREXIT ȘI TRUMP ?

Imagini pentru putin si trump caricaturi

Notă: Acest eseu conține mai multe link-uri subliniate,  recomandate de autor pentru susținerea opiniilor sale.

 

ISTORIA NE SPUNE CE VA URMA DUPĂ BREXIT ȘI TRUMP

Se pare că intrăm într-una dintre acele perioade stupide cu care ființele umane se pedepsesc singure, la intervale de timp destul de regulate. Sunt arheolog, dar am experiență, de asemenea, în istorie și antropologie. Asta mă face să privesc Istoria în mari modelele repetitive.

Teoria mea este că perspectiva celor mai mulți oameni asupra Istoriei este limitată la experiența comunicată de părinții și bunicii lor, deci este limitată la o memorie de 50-100 de ani.

Pentru a vedea Istoria dincolo de această memorie trebuie să citești, să studiezi și să înveți să descâlcești propaganda, care este inevitabilă în relatările specifice unei epoci.

Pe scurt, în mediul universitar o lucrare nu are valoare dacă nu compară cel puțin două, dacă nu chiar trei puncte de vedere opuse cu privire la un subiect. Luând o singură relatare de Evanghelie, aceea nu este cercetare comparativă așa cum cer regulile universitare britanice. (Nu pot vorbi pentru alte sisteme, dar cu siguranță nu toate sunt precum cel britanic.)

Privită mai de sus, în timpul istoric, Omenirea are obiceiul de a merge către faze de distrugere în masă, faze auto-impuse într-o anumită măsură, mai mică sau mai mare. 

Aici o listă cu toate războaiele cunoscute din Istoria Omenirii.

Războaiele sunt de fapt regula pentru oameni, dar, din când în când, ceva cu adevărat catastrofal se întâmplă.

Am studiat Moartea Neagra (ciuma de la mijlocul sec XIV), care a devastat Europa.

Boccaccio descrie în deschiderea Decameronului Florența în ghearele ciumei.

Nu îți poți imagina așa ceva, literalmente nu te poți pune în locul acelor oameni care au trăit Ciuma, la fel cum nu te poți pune în locul celor care au fost în Bătălia de pe Somme (Primul Război Mondial), al celor de la Hiroshima sau al celor care au murit în Holocaust. 

Acei oameni trebuie să fi simțit că trăiesc sfârșitul lumii.

Dar, o trăsătură definitorie a oamenilor este capacitatea de adaptare a acestora.

Chiar dacă acum noi știm că Omenirea a supraviețuit ciumei, oamenilor de atunci  trebuie să li se fi părut imposibil ca societatea lor să mai poată continua cumva.

Mulți dintre cei care analizează azi Ciuma Neagră spun că aceasta a avut un impact pozitiv asupra Omenirii pe termen lung. (Efectele ei rezumate aici)

“Selectând și eliminând organismele umane mai fragile, de toate vârstele, cu sutele de mii într-o perioadă extrem de scurtă de timp, s-ar putea ca Ciuma Neagra să fi reprezentat o forță puternică de selecție naturală pe o scară foarte largă în Europa” (…) 

În plus, Ciuma Neagra a schimbat în mod semnificativ structura socială a unor regiuni europene, dramatica depopulare a creat o criză de forță de muncă, iar asta a dus la creșterea salariilor. În același timp produsele s-au ieftinit și, pe cale de consecință, standardele de viață au crescut.

De exemplu, oamenii au început să consume mai multe alimente și de calitate mai bună.

Dar, pentru oamenii care au trăit acea tragedie, ca și pentru cei care au trecut prin războaiele mondiale, prin Holodomor (foametea ucraineană 1932) sau Holocaust, trebuie să fi fost de neconceput ca Omenirea să poată supraviețui.

Prăbușirea Imperiului Roman, Ciuma Neagră, Inchiziția spaniolă, Războiul de 30 de ani, Războiul Rozelor, Războiul civil englez … lista e lungă!

 Au fost momente de distrugere masivă din care omenirea a scăpat totuși, ba chiar a mers mai departe, de multe ori într-o formă mai bună.

Într-un anume moment și într-un anume loc, oamenii pot crede că totul e bine, apoi brusc evenimente escaladează într-o spirală rapidă până când devin de neoprit, noi înșine fiind cei care ne răzbunăm printr-o distrugere masivă executată tot asupra noastră.

Pentru oamenii care trăiesc aceste evenimente, ele sunt greu de înțeles și greu de prevăzut.

Pentru istoricii de mai târziu, totul are sens, putem chiar înțelege retroactiv cum un eveniment istoric a condus Omenirea către un altul.

Participând la Centenarul Bătăliei de pe Somme am avut revelația că ea a fost un rezultat direct al asasinării unui oarecare arhiduce austriac în Bosnia (e vorba de Franz Ferdinand, în 1914).

Mă îndoiesc că la momentul respectiv cineva și-a putut imagina că asasinarea unui moștenitor minor al unui tron european ar putea duce la moartea a 17 milioane de oameni.

Încerc să vă spun că aceste tragedii sunt ciclice. Se întâmplă din nou și din nou, dar, pentru că majoritatea oamenilor au doar o perspectivă istorică de 50-100 ani, ei nu văd atunci când ciclul de distrugere se repetă. 

În timp ce se desfășurau evenimentele care au dus la începerea Primului Război Mondial, au existat câteva minți sclipitoare care au avertizat că o mare greșeală s-a produs, că țesătura de alianțe dintre diferite țări europene ar putea duce la un război, dar acele avertismente fost respinse, iar autorii lor numiți isterici, nebuni, sau proști, așa cum se întâmplă acum cu cei îngrijorați de Putin, de Brexit sau de Trump.

Apoi, după un război ce părea că a pus capăt tuturor războaielor, a mai venit încă unul. Din nou, pentru un istoric, Al Doilea Război Mondial era destul de previzibil. 

Trebuie doar să faci oamenii să simtă că au pierdut controlul asupra propriei țări și asupra propriului destin, apoi ei vor căuta un țap ispășitor, apare apoi un lider carismatic ce capturează populația oferindu-i țapul ispășitor.

 Retorica unui astfel de lider este generalistă, el evită detalile, dar bate tobele furiei populare și ale urii. Imediat masele se mobilizează fără nicio logică și totul devine de neoprit.

Așa a fost cazul lui Hitler, dar a fost, de asemenea, și al lui Mussolini, Stalin, Putin, Mugabe, a fost cazul multor alți lideri. Mugabe (până de curând dictatorul Republicii Zimbabwe) este un exemplu foarte relevant.

El a incitat mânia națională și ura față de minoritatea albă (care deținea terenurile agriocole dar care știa și cum să conducă fermele), a confiscat terenurile pentru a le redistribui populației, o măsură ce a pus la pământ agricultura și toată economia națională, lăsând populația muritoare de doame, dar proprietară de terenuri.

Vezi de asemenea, foametea produsă de Uniunea Sovietică, sau de comuniștii chinezi în secolul trecut, în care au murit între 20 și 40 de milioane de oameni. 

Pare de neconceput că oamenii ar putea crea o situație în care zeci de milioane de oameni mor fără motiv, dar Omenirea repetă din nou și din nou același scenariu.

Atâta doar că, la momentul respectiv, oamenii nu realizează că au intrat pe scenariul care duce la o perioadă de distrugere. Ei cred că au dreptate, își strigă furia și își bat joc de criticii liderilor care îi conduc la distrugere. 

Un astfel de ciclu, cum ar fi, de exemplu, cel de la Tratatul de la Versailles, până la ascensiunea lui Hitler și la Al Doilea Război Mondial, pare să se întâmple acum din nou. Dar, la fel ca de fiecare dată, cei mai mulți oameni nu pot vedea asta deoarece:

  1. Privesc doar în prezent, nu în trecut, nici în viitor

  2. Privesc numai în jurul lor, nu la modul în care evenimentele se conectează la nivel global.

  3. Majoritatea oamenilor nu citește și nu-i ascultă pe cei care au un alt punct de vedere

Cam asta face Trump cu America. Aceia dintre noi care mai știu câte ceva despre Istorie pot vedea că se întâmplă din nou. Citiți acest lung dar genial eseu, din New York Magazine, pentru a înțelege modul în care Platon a descris această situație(Prea multă democrație distruge Democrația), căci se întâmplă exact cum a prezis el. 

Trump spune că va face America din nou Măreață (Make America Great Again), când, de fapt, America este în prezent măreață, potrivit oricărei statistici. 

Se folosește de sentimente, de furie și de aceeași retorică ambiguă la fel ca toți predecesorii săi – un narcisist carismatic care se hrănește cu ajutorul maselor pentru a deveni tot mai puternic, creând un cult în jurul său.

Poți da vina pe societatea americană, pe politicieni, pe mass-media, pentru faptul că America a ajuns la punctul în care este pregătită pentru un Trump, dar o vedere mai mare asupra momentului istoric ne arată că istoria joacă, în general, de fiecare dată la fel atunci când unul ca Trump vine la conducere.

Haideți să lărgim și mai mult tabloul… Rusia este o dictatură dar tot cu un lider carismatic ce folosește frica si pasiunea pentru a-și face un cult al personalității.

Turcia este acum și ea în aceeași poză. Ungaria, Polonia, Slovacia sunt și ele pe același drum și în întreaga Europă mai mulți Trumpi și Putini prind aripi, de fapt, finanțați de Putin, în așteptarea valului popular pe care îl vor deturna în modul lor.

Ar trebui să ne întrebăm care va fi momentul Arhiducelui Ferdinand pentru această generație. Cum va declanșa un eveniment, aparent mic, o nouă perioadă de distrugere masivă. 

Noi vedem Brexit, Trump, Putin, ca pe fenomene izolate. Nu sunt. Lumea nu funcționează așa – toate lucrurile sunt conectate și se influențează reciproc. Am prieteni pro-Brexit care spun: „Oh, Brexit e de vină pentru toate!?” Dar ei nu-și dau seama că, de fapt, da, istoricii vor urmări linii de cauzalitate între evenimente aparent fără legătură înapoi către schimbări politice și sociale majore, ca Brexit.

Brexit – victoria unui grup de oameni furioși – inspiră cu ușurință alte grupuri de oameni furioși pentru a începe o luptă similară, dându-le încredere că pot câștiga. Este o reacție în lanț.

O explozie nucleară nu este cauzată de fisiunea unui singur atom, ci prin impactul primului atom care se sparge provocând apoi alți atomi să se scindeze, iar ei la rândul lor, provocând spargerea și mai multor atomi.

Creșterea exponențială a numărului atomilor care se divizează dezvoltă energia combinată cunoscută sub numele de bombă nucleară.

Așa a început Primul Război Mondial și, în mod ironic, așa s-a încheiat Al Doilea Război Mondial.

 

Un exemplu despre modul în care Brexit ar putea duce la un război nuclear ar putea fi aceasta:

Ieșirea din UE a Marii Britanii poate duce la referendumuri similare în Italia sau Franța. Le Pen câștigă apoi alegerile din Franța iar rezultatul este o Europă fracturată. În ciuda greșelilor sale îngrozitoare Uniunea Europeană este totuși modalitatea de a împiedica un război pentru o perioadă mai lungă decât oricare alta din istorie.

UE este, de asemenea, o forță majoră în suprimarea ambițiilor militare ale lui Putin. Sancțiunile europene asupra Rusiei i-au lovit într-adevăr economia, și i-au temperat atacurile asupra Ucrainei (există un motiv pentru baieții răi doresc întotdeauna o Uniune Europeana mai slabă). T

rump câștigă apoi în SUA, devine izolaționist iar asta slăbește NATO. 

A declarat deja că nu va onora în mod automat angajamentele NATO în fața unui atac rusesc asupra Țărilor Baltice.

 

Cu o Uniune Europeană fracturată și un NATO slăbit, Putin, care se confruntă cu o criză economică și socială în Rusia, are nevoie de o altă diversiune în jurul căreia să adune unitatea poporul său, distrăgându-i atenția de la propria criză.

Finanțează activiștii de extremă dreaptă (anti-UE) din Letonia, pe care îi folosește apoi într-o revoltă a etnicilor ruși din estul țării (care este granița UE cu Rusia).

Rusia trimite „forțe de menținere a păcii” și „camioanele cu ajutoare” în Letonia, așa cum a făcut-o în Georgia și în Ucraina. Rupe apoi estul Letoniei așa cum a făcut cu estul Ucrainei (apropo, Crimeea are aceeași populație ca și Letonia).

 

O Europă divizată, cu Franța, Ungaria, Polonia, Slovacia și altele, având lideri acum pro-Rusia, anti-UE vor anula sancțiunile economice la adresa Rusiei și vor bloca un răspuns militar. NATO întârzie și el cu un astfel de răspuns căci Trump nu vrea implicarea Americii iar restul Europei este indiferent. Rusia, văzând că nu întâmpină ncio rezistență reală continuă în Letonia, iar apoi în estul Estonia și Lituania.

Statele Baltice ripostează și declară război Rusiei, căci nu au de ales. Jumătate din Europa le susține, câteva țări își declară neutralitatea, iar o altă parte a Europei trece de partea Rusiei. Dar ce ar face Turcia în această situație?

Ce ar face ISIS? Întrebarea este, de fapt, cine folosește primul și o armă nucleară?

Acesta este doar un scenariu de tip Arhiducele Ferdinand. Numărul de scenarii posibile este infinit, din cauza complexității mutărilor pe care le poate face oricare dintre multiplele părți implicate. Și, desigur, multe scenarii duc la nimic dintre toate acestea nu se va întâmpla. Dar Istoria ne arată, pe baza mai multor indicatori, că intrăm într-o altă perioadă de distrugere.

Aceasta va veni în moduri pe care noi nu le putem vedea venind, și va scapa de sub control atât de repede încât nimeni nu va fi capabil să o oprească. Istoricii vor privi înapoi și vor spune da, era previzibil, toate se leagă și au sens oare cum a putut fi Omenirea atât de naivă? Cum pot scrie eu însumi așa ceva, stând comod într-o cafenea drăguță din Londra, fără să simt nevoia să o iau la fugă?

Cum a fost posibil ca oamenii să citească și să facă comentarii sarcastice la adresa celor care plâng copilărește ieșirea Marii Britanii din UE dând toată vina pe referendumul britanic? 

Este ușor să te pripești cu alte concluzii decât cele bazate pe greutatea istoriei și a învățării. Trump a caștigat în fața altor republicani dându-le porecle în batjocură și refuzând populist dezbaterea. Este o cale ușoară de a câștiga, dar este una greșită. 

Ignorarea altor opinii și miștourile la adresa experților, așa cum s-a întâmplat în campania lui Trump, dar și în cazul Brexit, e la fel ca ignorarea unui medic ce vă spune să renunțați la fumat. Apoi veți afla că ați dezvoltat un cancer incurabil.

Un lucru mic duce la o distrugere de neoprit, care ar fi putut fi prevenită. Dar oamenii preferă să fumeze iar apoi să moară din cauza asta. Aceasta este calea Omenirii.

 

De aceea mi se pare acum totul inevitabil. Nu știu ce va fi, dar intrăm într-o fază urâtă. Va fi neplăcută pentru cei care o trăiesc, poate chiar va fi infernală, dincolo de ceea ce ne putem imagina, ca de fiecare dată în Istorie. 

O parte dinte noi vor depăși această fază și vor duce Omenirea mai departe. Rasa umană va fi bine, va fi schimbată, poate în mai bine. Dar, pentru cei care înfruntă această perioadă – pentru miile de profesori turci, care tocmai au fost concediați, pentru jurnaliștii și avocații turci din închisoare, pentru disidenții ruși din gulag, pentru persoanele rănite în atentatele terosriste din Franța, pentru cei care încă n-au căzut, dar urmează, aceasta va fi bătălia lor de pe Somme.

Ce putem face? Ei bine, din nou, privind înapoi, probabil, nu prea multe. Intelectualii liberali sunt întotdeauna în minoritate. A se vedea, Clay Shirky Twitter Storm cu privire la acest punct. 

Oamenii care cred în societăți deschise unele către altele, în politețe, oamenii care nu sunt rasiști, care nu poartă războaie, ajung, în general, să piardă. Ei nu luptă murdar. Apelurile lor către populație sunt jalnice. Sunt mai puțin violenti, așa că ajung cel mai des în închisori, lagăre și morminte.

 Trebuie să fim atenți să nu devenim divizați, să nu ne pierdem în certuri și în capcane logice, să contracarăm mesajele populiste, pline de ură și furie cu propriile noastre mesaje. Avem nevoie să înțelegem și să folosim social media.

Dar trebuie să exploatăm o altă teamă. Teama de un nou război mondial aproape că a oprit Al doilea război mondial, dar, totuși nu a reușit să îl împiedice.

Trebuie să evităm propriile noastre camere de ecou, cercurile închise în care auzim doar ceea ce ne place să auzim. Suporterii lui Trump și Putin nu citesc Guardian, așa că dacă scrii acolo e cași cum ți-ai spune opiniile unor prieteni care deja îți știu opniile. Trebuie să găsim o cale, un pasaj, din grupurile noastre închise către alte grupuri închise, încearcând să depășim barierele sociale.

(Poate că am scris acest articol doar pentru ca Istoria să își amintească de mine ca fiind unul dintre cei care au văzut-o venind.)

 

By Tobias Stone
Antreprenor, Cercetător, Scriitor

Articol preluat din Huffingtonpost, tradus și publicat cu acordul autorului, prin http://www.biziday.ro/2016/11/14/istoria-ne-spune-ce-va-urma-dupa-brexit-si-trump/

Reclame

14/08/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Victoria antijaponeză sovietică de la Halhîn Gol şi legătura acesteia cu semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov

 

Imagini pentru halhin gol maps

 

 

 

În anul 1939 la Halhîn Gol, lângă râul Halha, s-a dus bătălia decisiva în războiul nedeclarat dintre armatele aliate ale URSS şi Mongoliei, împotriva Imperiului japonez aflat atunci în plină expansiune teritorială.

Motivul conflictului a fost pretenţia japonezilor ca graniţa dintre provincia chineză Manciuko,ocupată de ei si Mongolia, să fie râul Halha, care se vărsa în Lacul Baikal, în timp ce mongolii şi aliaţii lor sovietici, susţineau că graniţa ar fi fost la 16 km la est de râu.

 Ofensiva sovieto-mongolă declanşată de generalul Jukov în 20 august 1939, a dat o lovitura decisivă armatei  Kwantung, principala forţă militară japoneză din Manciuria vecină ocupată, care atunci era constituită din unele din cele mai bine pregătite unităţi japoneze.

 

 

 

Foto: gen.Gheorghi Jukov şi Horloogiin Cioibalsan, comandantul armatei Republicii Populare Mongole, la Halhân Gol

 

 

 Sovieticii aliaţi cu mongolii au aruncat în luptă 57.000 de infanterişti, 500 de tancuri şi 250 de avioane.

Japonezii aflaţi sub comanda generalui Otsuzo Yamada, forța care a trebuit să facă față atacului sovietic aveau 38.000 de infanterişti, 135 de tancuri şi 250 de avioane.

Operațiunea sovietică a fost o manevră clasică de dublă învăluire executată pe o suprafață de dimensiunile Europei occidentale.

Pe aripa de vest a atacului, sovieticii au înaintat prin deșerturile și munții Mongoliei, la mare distanță de liniile feroviare de aprovizionare.

Această manevră a luat prin surprindere analiștii militari japonezi, care se aşteptau ca atacul să fie dat de-a lungul căilor ferate de aprovizionare, atacând poziții nipone foarte slab fortificate.

Pe lângă toate acestea, comandantul japonez a lipsit de la postul său în primele 18 ore ale atacului, iar comunicațiile dintre centrul de comandă și unitățile îndepărtate au fost întrerupte aproape de la început.

Superioritatea blindatelor sovietice avea să asigure victoria.

Tancurile lui Jukov  au reuşit să încercuiască complet forţele japoneze – o manevra clasică a blitzkrieg-ului nazist.

 

 

 

 

 

 

Armata japoneză a refuzat să se predea şi a fost practic decimată.

După trei zile de lupte, pe 23 august 1939, înfrângerea japonezilor era clară.

Aceasta era vestea pe care o aştepta Stalin la Moscova în timp ce acesta trăgea de timp în discuţiile cu naziştii.

Când a aflat că japonezii au fost zdrobiţi, Stalin şi-a dat acordul pentru semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov cu Germania, prin care naziştii şi sovieticii au trecut la împărţirea Europei.

Acum, lucrurile erau clare: nu Stalin avea să fie cel care urma să lupte pe două fronturi, ci Hitler. 

Stalin  a câştigat doi ani până în 1941, când a trebuit să facă faţă atacului Germaniei lui Hitler şi aliaţilor acesteia asupra ţării sale.

De la 23 august 1939 şi până la 22 iunie 1941, Stalin nu numai că a asistat fără să se implice la desfăşurarea războiului dintre Germania, Anglia şi Franţa, dar a şi cotropit  toate statele cu care  URSS se învecina la Apus, răpind Finlandei, Poloniei şi României întinse teritorii şi anexând Ţările Baltice.  

Pentru Japonia, rezultatul nefavorabil al bătăliei de la halhîn Gola avut o influenţă hotărâtoare asupra strategiei sale de mai târziu, determinând Cartierul General Imperial să-şi îndrepte atenţia extinderii imperiului spre insulele din Pacific şi Asia de sud-est, abandonând varianta atacului spre nord, în Siberia.
 

Cu toate că ostilităţile armate s-au desfăşurat fără nicio declaraţie de război, la sfârsitul conflictului părţile au semnat un tratat de pace, iar japonezii nu au mai îndrăznit să atace Mongolia şi Uniunea Sovietică

Mai mult, peste nici doi ani, Japonia şi URSS au semnat din nou, la data  de 13 aprilie 1941, un Pact de neutralitate reciprocă, pentru o perioadă de 5 ani.  

Acest Pact, revocat înainte de atacul URSS-ului asupra Japoniei la data de 8 august 1945, în urma căruia au  anexat  Insulele Kurile şi a fost eliberată Manciuria, elimina la momentul respectiv ameninţarea unui război pe două fronturi pentru Uniunea Sovietică.

Bătălia dela Halhîn Gol a fost  prima mare victorie a  generalul Gheorghi Jukov (viitor mareşal), cel care va fi câţiva ani mai târziu unul dintre artizanii victoriei URSS împotriva Germaniei naziste. 

 

 

 

Surse: 

https://historice.ro/ 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_de_neutralitate 

https://cultural.bzi.ro/ 

03/08/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bilanţul tragic şi urmările Primului Război Mondial

TOTALURILE ŞI URMĂRILE PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

 

La 11 noiembrie 1918, în suburbia Parisului, în pădurea Compiègne a fost semnat armistiţiul de încetare a ostilităţilor dintre Puterile Aliate şi Statele Europei Centrale, astfel s-a încheiat prima conflagraţie mondială, ce a avut urmări grave pentru zeci de milioane de oameni de diferite naţionalităţi.

Din partea Puterilor Antantei tratativele erau purtate de mareşalul francez Foch. Statele ce făceau parte din Tripla Alianţă erau reprezentate de Germania, prin noul guvern care venise la putere în urma unei revoluţii.

În urma tratativelor se încetau acţiunile militare pe toate fronturile unde erau dislocate trupe germane, pe mare şi în aer, se retrăgeau şi se demobilizau unităţile germane de pe teritoriul Franţei, Belgiei, Olandei, Alsaciei, Lorenei, din partea de est şi se sista activitatea întreprinderilor producătoare de armament.

După semnarea armistiţiului dintre Germania şi Antanta la 13 noiembrie, la Belgrad se semnează armistiţiul de încetare a focului dintre Puterile Aliate şi Ungaria.

Prin acest tratat se fixa  o linie de demarcaţie între Ungaria şi Transilvania.

În plan militar s-au atestat schimbări esenţiale în materie de armament, tactică şi strategie.

Apar unităţile de tancuri, care pentru prima dată au fost folosite de către englezi în bătălia de la Somme din anul 1916.

 

 

 

 

 

 

 

La sfârşitul războiului, Antanta dispunea de 8 mii de tancuri. Mari schimbări au avut loc şi în domeniul aviaţiei.

Ideea folosirii avioanelor în acţiuni militare aparţine constructorilor germani.

La început, aviaţia servea numai pentru misiuni de recunoaştere, ulterior s-a diversificat utilizarea lor: în aviaţia de vânătoare, asalt şi bombardament.

 

 

 

 

 

 

În anul 1915, germanii pentru prima dată au folosit în luptă gazele de luptă, fapt care a dus la apariţia măştii antigaz .

Au apărut noi tipuri de artilerie grea, performanţă în acest domeniu au obţinut uzinele militare germane Krupp.

În primul război mondial 75 % de pierderi erau cauzate de către artilerie, iar 25 % – de mitraliere şi arme cu repetiţie.

E semnificativ faptul că în primul război mondial apare un nou gen de artilerie ce va fi denumită antiaeriană.

În toată perioada cât au avut loc acţiuni militare au fost confecţionate mai mult de 2 milioane de mitraliere.

Cea mai răspândită era mitraliera Maxim şi MG-42. Germania, Franţa, Rusia, Marea Britanie au produs mai mult de 20 milioane de arme cu repetiţie.

La sfârşitul războiului apare o nouă armă: mina antitanc şi antipersonală, inventate de către constructorii germani.

Medicina militară a înregistrat schimbări calitative: au fost create noi spitale de câmp care erau mai spaţioase şi mai bine dotate.

Au fost inventate noi metode de vindecare şi medicamente ce aveau menirea să vindece diferite boli rezultate în urma luptelor.

În economie apare un nou sector ce va purta denumirea de complexul militar.

În diferite state acest sector va ocupa un procentaj mare din resursele economice: în Germania – 90%, Franţa – 95%, Marea Britanie – 70%, Italia – 60%, Austro-Ungaria – 80%.

Tot în perioada dată apare un nou gen de armată, care mai târziu se va numi unităţile motorizate. Primele modele de asemenea unităţi au apărut în armata franceză şi engleză când aliaţii erau nevoiţi să transporte rapid cu automobilele unităţile de infanterie în locurile unde armata germană rupea frontul.

 

 

 

 

 

Mari schimbări a suferit şi flota militară. Germania a fost primul stat care a utilizat în lupta pe mare submarinul ceea ce a dus la schimbarea strategiei şi tacticii luptei pe apă.

Aliaţii creează noi genuri de unităţi ale flotei militare ce purtau denumirea de vânători de submarine. Apar crucişătoarele ce aveau o viteză mai mare decât cele vechi.

În confruntarea mondială de la începutul secolului XX, părţile beligerante au fost nevoite să mobilizeze în armată un număr mare de recruţi.

Dacă în anul 1914 statele implicate în război aveau recrutaţi 8 milioane de ostaşi, atunci în anul 1918 în acţiuni militare, pe diferite fronturi participau 70 milioane.

Acest fapt a influenţat mai târziu politica statelor în ceea ce priveşte pregătirea rezervelor militare în cazul unui nou conflict.

La sfârşitul războiului apar primele unităţi cu destinaţie specială în armata germană, sub denumirea de detaşamente de asalt, ce aveau ca misiune distrugerea întăriturilor inamicului şi organizarea operaţiunilor speciale de distrugere a depozitelor de muniţii şi alimentare.

Teoria militară a suferit schimbări esenţiale. Apare un nou concept care se va numi războiul total.

Acesta prevedea distrugerea inamicului prin orice metode, fără a se lua în calcul legile morale şi rânduială creştină.

Asemenea tactică de luptă a fost folosită de către Germania, în special în lupta pe mare, când submarinele germane scufundau nu numai vasele militare, dar şi pe cele civile.

Anume în primul război mondial apare linia frontului. Apariţia ei se datora existenţei unui număr mare de mitraliere şi tunuri.

Pentru a se proteja de focul ucigător, soldaţii se ascundeau în tranşee ce le săpau de-a lungul poziţiilor inamicului şi aceste întărituri se întindeau până la mare ori până la hotarul ţărilor neutre.

Caracteristic pentru conflagraţia mondială din anii 1914-1918 au fost operaţiunile militare ce se terminau cu lupte crâncene, dar cu rezultate minime.

Militari din diferite state au început să ducă o muncă intensă în privinţa organizării viitoarelor războaie în asemenea mod ca operaţiunile să fie de scurtă durată, iar rezultatele la nivel înalt.

După terminarea războiului, în Europa prevalau două viziuni privind desfăşurarea acţiunilor militare.

Prima prevedea construcţia unor linii puternice de apărare, din beton, de-a lungul hotarului, unde trupele vor putea să se ascundă şi să reziste fără a avea mari pierderi ca mai apoi să poată trece în ofensivă.

 

 

 

 

 

 

Cea de-a doua viziune punea accentul pe crearea unor trupe rapide, cu un înalt nivel de manevrare, capabile să distrugă inamicul înainte ca acesta să-şi mobilizeze forţele.

În gândirea militară din anii 20, pe prim-plan se situa factorul economic, în special existenţa materiilor prime strategice necesare ca combustibilul, fierul, arama.

Teoreticienii militari din diferite state remarcau necesitatea unei industrii de apărare care să asigure echipamentul tehnic şi armamentul pentru înzestrarea unei armate moderne care să fie aptă să ducă operaţiuni de ofensivă şi de apărare.

Totodată se cerea, ca în caz de război, să fie pregătită populaţia, să fie create noi întreprinderi militare cu tehnologii performante unde se vor produce tancuri, avioane, submarine.

Economiştii militari remarcau că după cum a arătat experienţa primului război, dacă un stat pierde principalele izvoare de resurse naturale, atunci decade economia şi statul respectiv este sortit înfrângerii.

După semnarea armistiţiului la 18 ianuarie 1920 se începe Conferinţa de pace de la Paris, la care au participat 27 de state învingătoare şi cele învinse: Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia.

Aici a fost elaborat textul de încheiere a păcii şi de organizare a Europei postbelice, precum şi decizia de a crea o organizaţie internaţională care va gestiona conflictele militare, ce vor apărea în Europa şi va duce un lucru intensiv pentru aplanarea acestora. Organizaţia dată era denumită Liga Naţiunilor.

La această conferinţă, Germania era obligată să plătească o uriaşă contribuţie de război.

Armata se reducea la un număr de 100 000 de ostaşi. I se interzicea să deţină flotă militară, aviaţie de luptă, unităţi de tancuri.

Totodată se interzicea activitatea şcolilor militare germane.

Majoritatea întreprinderilor militare germane au fost închise. Acest lucru a dus la apariţia unui număr mare de şomeri, perturbări sociale şi a partidelor radicale, ca Partidul Naţional Socialist în frunte cu Adolf Hitler şi cel Comunist condus de Ernest Thalman.

După unele date, în Germania, după semnarea păcii, fără serviciu au rămas mai mult de 1 milion de militari.

Cauzele înfrângerii Germaniei şi aliaţilor săi au fost următoarele: comandanţii germani au dorit să câştige războiul printr-o singură bătălie generală.

Împăratul Wilhelm şi miniştrii săi au supraapreciat resursele şi capacitatea de luptă a armatei şi s-au lăsat conduşi de ideea şefului Statului Major, Moltke, precum că Germania poate câştiga o confruntare militară ducând acţiuni militare concomitent pe două fronturi.

Resursele materiale şi umane ale Antantei erau mai mari decât cele ale Germaniei şi aliaţilor săi şi acest fapt nu a fost luat în consideraţie de către strategii germani.

Sfârşitul primului război mondial aducea cu sine dispariţia celor trei imperii şi o nouă hartă politică a Europei.

Dispariţia Imperiului Rus a fost cauzată de pierderile mari din război, mai mult de 10 milioane de vieţi omeneşti şi de situaţia economică grea.

Începe războiul civil în Rusia şi ca rezultat apare Uniunea Sovietică.

Anume împotriva Rusiei ţariste Germania a folosit o nouă metodă de luptă, care mai târziu se va numi destabilizare politică.

Germanii au susţinut partidul bolşevic şi l-au ajutat să obţină puterea de stat. Ca rezultat, bolşevicii au semnat o pace separată cu Germania, pace care a durat până la 11 noiembrie când s-a semnat armistiţiul de la Compiegne.

După acest armistiţiu, conducerea sovietică a declarat că nu are nici o obligaţie faţă de Germania.

După dispariţia Imperiului Austro-Ungar au apărut noi state ca Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria.

În perioada dată se formează un nou stat care va purta denumirea de Regatul Iugoslavia şi va include în componenţa sa sârbi, muntenegreni, bosnieci şi croaţi.

Dispariţia Imperiului austriac va duce la începutul mişcării de eliberare naţională a populaţiei de origine română care locuia în Bucovina şi Transilvania. Apogeul acestei mişcări a avut loc la 1 decembrie 1918, cu Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde au participat 100 000 de români din ţinuturile Transilvaniei şi Banatului.

La această adunare s-a luat hotărârea de unire a Transilvaniei şi a Banatului cu România.

Ca rezultat se începe confruntarea militară cu Ungaria care nu a fost de acord cu unificarea Transilvaniei cu România.

Dar acest război româno-ungar a fost de scurtă durată şi s-a sfârşit cu victoria României.

Dintre statele ce au avut cel mai mult de câştigat în urma acestui război a fost Franţa.

Aceasta şi-a întors teritoriile pierdute în urma războiului franco-prusac din 1870, Alsacia şi Lorena, devenind putere mondială. Parisul devine centrul diplomatic al Europei.

Baze militare şi noi colonii franceze apar în Africa, Asia, în special în peninsula Indochina. Armata franceză în anii ’20-30 devine una dintre cele mai puternice forţe armate din lume.

Numărul trupelor franceze ajungea la 5 milioane de ostaşi.

Diplomaţia franceză a format un sistem de alianţe în Balcani, ce avea ca misiune să protejeze interesele Republicii franceze.

Un alt stat ce a avut de câştigat a fost Marea Britanie. Ea a obţinut principalul său scop: a distrus imperiul german, principalul concurent pe piaţa economică internaţională.

Englezii au acaparat coloniile germane din Africa. Comercianţii englezi s-au stabilit pe pieţele de desfacere germane din Europa. Flota engleză devine cea mai puternică din lume.

Englezii au ocupat Turcia şi controlau strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Ei s-au implicat în războiul civil din Rusia.

O noutate a fost implicarea SUA. Acesta a fost primul caz când americanii au renunţat la neutralitate  şi s-au implicat în conflictele militare din Europa.

Prin aceasta conducătorii americani doreau ca să crească rolul SUA în hotărârea problemelor internaţionale.

Anume după primul război mondial, în Europa începe să pătrundă masiv marfa produsă în America.

În Europa Centrală apare un stat mare şi puternic, Polonia.

În componenţa ei a intrat Ucraina de Apus şi s-a format Uniunea Reci-Pospolita. Pe ţărmul Mării Baltice apar state noi: Lituania, Letonia, Estonia şi Finlanda.

Rezultatul primului război mondial a fost dispariţia vechii organizări politice a Europei.

Apare o nouă viziune privind organizarea vieţii economice, politice şi sociale.

Odată cu încheierea acestui conflict se naşte o nouă mentalitate privind dezvoltarea de mai departe a omenirii.

O consecinţă a războiului a fost şi apariţia celor două ideologii: cea fascistă şi comunistă.

Cercurile conducerii europene, văzând rezultatele primului război mondial, iau decizia de a face mari schimbări în viaţa socială ca să nu provoace noi revoluţii: capitalismul sălbatic care a existat până la război începe să dispară.

Se măresc salariile, ziua de muncă se micşorează. La majoritatea întreprinderilor se creează sindicate care trebuiau să supravegheze ca antreprenorii să-şi respecte obligaţiile faţă de salariaţi.

Dar încheierea primului război mondial nu garanta faptul că nu se va produce o nouă conflagraţie mondială.

Existau statele învinse care îşi doreau revanşă şi care aveau să provoace cel de-Al Doilea Război Mondial.

 

Sergiu MUNTEANU şi Ludmila LUPAŞCU

http://istoriamilitara.org/ 

13/07/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: