CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Stalin pregătise declanşarea celui de-Al 3-lea Război Mondial, pe data de  14 iulie 1953.

Imagine similară

 

 

Aflăm un amănunt incredibil, pe care istoria nu l-a consemnat, din timpul când Stalin conducea „lagărul socialist”: dictatorul sovietic pregătise declanşarea celui de-Al 3-lea Război Mondial, pe data de  14 iulie 1953.

Sunt voci care spun că nu a fost deloc întâmplător că  alesese data de 14 iulie pentru aceste eveniment istoric care marchează căderea Bastiliei din 1789.

Acest eveniment istoric a fost însă unul de origine francmasonică.

Cel de-al treilea război mondial pe care Stalin dorea să-l declanşeze trebuia să dureze 37 de zile, şi ar fi fost un război cumplit şi distrugător…

Din fericire pentru omenire acest eveniment nu a mai avut loc, Stalin murind (se pare asasinat) pe data de 5 martie 1953!

Ar fi fost un război global, care ar fi continuat cel de-al Doilea Război Mondial.

Acest  război a fost anticipat și plănuit în perioada Războiului Rece şi presupunea că se vor folosi arme atomice care ar fi putut  duce la distrugeri colosle. 

Au rămas în istorie câteva evenimente de risc maxim care ar fi dus la declanşarea unei noi conflagraţii mondiale în timpul vieţii lui Stalin:

1948: Blocada Berlinului. Trupele sovietice opresc complet comerţul în Berlinul de Vest, cauzând o criză politică şi umanitară. Drept răspuns, aliaţii occidentali au trimis provizii aeriene;
 
1950 – 1953: Războiul din Coreea;

După moarte lui Stalin, omenirea s-a mai confruntat cu câteva crize majore, care ar fi putut degenera într-un război mondial catastrofal:

26 iulie 1956 – martie 1957: Criza Suezului;

4 iunie – 9 noiembrie 1961: Criza Berlinului din 1961.

15 octombrie – 28 octombrie 1962: Criza rachetelor din Cuba;

noiembrie 1979: O falsă alarmă la NORAD – complexul militar american din Munţii Cheyenne, statul Colorado;

26 septembrie 1983: Similar, sovieticii au o alarmă falsă dată de un calculator care indica un atac american.

 

De-a lungul timpului, mari personalităţi ale timpului au vorbit şi ele despre primejdia unui Al III-lea Război Mondial :

 

 
“ Al Treilea Război Mondial trebuie să fie stârnit prin exploatarea divergenţelor provocate de «agenţii Illuminati» între zioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie dirijat în aşa fel încât islamul (lumea musulmană arabă) şi zionismul politic (statul Israel) să se distrugă mutual.

Între timp, celelalte naţiuni, divizate încă odată asupra acestui subiect vor fi constrânse să lupte până în punctul epuizării fizice, morale, spirituale şi economice complete… ”-Albert Pike –  (n. 29 decembrie 1809, Boston – d. 2 aprilie 1891, Washington, D.C.), fost  avocat, militar, scriior şi francmason de grad înalt care a prevăzut trei războaie mondiale prin care va trece omenirea.

“ În cazul în care al Treilea Război Mondial va avea loc cu arme nucleare, al patrulea va fi dus cu arcuri şi săgeţi. ”

 Louis Mountbatten – Primul Conte Mountbatten de Burma (25 iunie 1900 – 27 august 1979) ,fost  amiral şi om politic britanic, unchi al Prinţului Filip, Duce de Edinburgh. A fost ultimul vicerege al Indiei Britanice (1947) şi primul Guvernator General al Indiei independente (1947-48). Mountbatten a fost asasinat de Armata Republicană Irlandeză (IRA),într-un atentat cu bombă bombă.

“ Nu ştiu cum se va lupta în al treilea război mondial, dar pot să vă spun ce vor folosi în al patrulea – pietre! ”
- Albert Einstein-  Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin şi Princeton, autorul Teoriei relativităţii şi unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă ai omenirii.

 

 

 

 

 

 

https://ziarulonline.com/un-secret-bine-pastrat-stalin-trebuia-sa-declanseze-pe-14-iulie-1953-cel-de-al-treilea-razboi-mondial/

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Treilea_R%C4%83zboi_Mondial

Reclame

05/07/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

S-au împlinit 65 de ani de la moartea criminalului Stalin. VIDEO

În ziua de  2 martie 1953, lumea comunistă primea o veste cutremurătoare: Iosif Vissarionovici Stalin, „părintele popoarelor” şi continuatorul lui Lenin, în vârstă de 73 de ani, era în comă şi paralizat pe partea dreaptă a corpului.

Câteva zile mai târziu, respectiv pe 5 martie, la ora 21,50, inima acestuia a încetat să bată.

Oficial, Stalin a murit de hemoragie cerebrală, determinată de hipertensiune şi aterioscleroză, maladii de care acesta s-ar fi îmbolnăvit din cauza stresului din anii războiului.

Aceste afirmaţii au fost susţinute de toţi cei care l-au văzut ultimii pe Stalin în viaţă: Lavrenti Beria, Nikolai Bulganin, Gheorghi Malenkov, Nikita Hruşciov, imediat după ce ei au ajuns la putere.

Cu o oră şi 10 minute înainte de declararea morţii oficiale a lui Stalin, aceştia hotărâseră cum să împartă puterea.

Actul care certifică acest lucru este protocolul secret al şedinţei comune a Plenarei CC al PCUS, al Consiliului de Miniştri al URSS şi al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 5 martie 1953, care a fost încheiat la ora 20,40.

În 2003, un grup de cercetători ruşi şi americani au lansat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva şobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui, hemoragii şi atacuri cerebrale. Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta este plauzibilă.

Cauza morţii Stalin, se va putea afla cu certitudine doar dacă se va face autopsia cadavrului.

 După cum spune Hruşciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la chefuri nocturne alături de miniştrii săi, după care dormea toată ziua, aşteptând ca ei să rămână treji şi să conducă ţara.

Unii istorici vorbesc de aceste dineuri ca despre  un ritual, pe care Stalin îl urma înaintea unor epurări pe care plănuia să le facă în rândul celor din jur.

Se pare că puterea lui Beria, temutul şef al poliţiei politice sovietice  crescuse în aşa de mare măsură , încât dictatorul sovietic se simţea ameninţat.

La  1 martie 1953, după un astfel de ospăţ întins pe durata întregii nopți, alături de ministrul de interne Lavrenti Beria și fruntaşii comunişti Gheorghi Malenkov, Nicolai Bulganin și Nikita Hrușciov,  Stalin a suferit un atac cerebral, care i-a paralizat partea dreapta a corpului.

Lăsat fără asistență medicală ore îndelungate, cu complicitatea întregului Birou Politic, moare pe 5 martie 1953 fără să-și fi recăpătat cunoștința. 

Rapoartele medicale, recent descoperite în arhiva Kremlinului, dovedesc că lui Stalin i s-a aplicat tratamentul tipic pentru o persoană otrăvită.

El a intrat în comă profundă pe 4 martie, cu pielea prezentând un colorit albastru, specific celor otrăviţi.

În 2003, toxicologi (ruşi şi americani) au stabilit că Stalin a fost otrăvit cu warfarina (otravă pentru şobolani).

Când un organism este invadat de o astfel de otravă, hemoglobina se transformă în metemoglobina, prezentând o culoare închisă.

În noaptea de 5 martie, testele de sânge şi urină – consemnate în rapoartele medicale recent descoperite de Nikoali Dobriuha – dovedesc fără dubiu, că Stalin fusese otrăvit.

Toată ziua de 5 martie,dictatorul a vomat sânge. Pulsul i s-a intensificat brusc şi a apărut cianoza tegumentelor.

Potrivit rapoartelor , medicii i-au aplicat imediat carbogen, dar condiţia pacientului nu s-a îmbunătăţit.

Unele rapoarte consemnează faptul că o soră medicală – care s-a iscălit în rapoarte drept “Moiseieva” – i-a administrat lui Stalin – la ora 20.45 – calciu gluconat.

Niciodată însă înainte de aceasta, lui Stalin nu i se prescrisese şi administrase calciu gluconat. La 21.48, aceeaşi “Moiseieva” consemna că îi administrase lui Stalin camfor şi adrenalină.Imediat după aceea, conform rapoartelor, la ora 21.50, Stalin murise.

 

“Când rapoartele medicale au fost verificate de medici contemporani, aceştia au precizat că injecţiile cu adrenalină erau complet interzise unui pacient care prezenta simptomele lui Stalin”.

 

 

 

La vremea aceea, circulaseră zvonuri potrivit cărora Lavrentie Beria ar fi instruit o femeie să-i aplice lui Stalin o injecţie specială. Numită “Moiseieva” nu a mai putut fi găsită ulterior.

Dispăruse, pur şi simplu. În acelaşi timp, directorul “Laboratorului de Toxicologie” din Moscova – profesorul Grigori Moiseievici Maironovski – laborator care din 1937 trecuse în subordinea şefului Secţiei “Războiul Tehnic”, din cadrul NKVD, a fost arestat. Ulterior, şi el a dispărut fără urme.

Hemoragia cerebrală a fost declarată oficial drept cauză a morții temutului dictator. 

O sesiune secretă a fost ţinută, în mare grabă la Kremlin, în urma căreia au fost  desemnaţi drept urmaşi ai lui Stalin o troikă formată din Malenkov, Beria şi Molotov.

Apoi întreg grupul  s-a deplasat la căpătâiul lui Stalin. Când medicii au anunţat moartea lui Stalin, Beria a jubilat, iar ceilalţi au răsuflat uşuraţi. În sfârşit, “tătucul popoarelor” a murit

Înmormântarea acestuia a fost una  specială, urmând elementele de bază ale ritualului comunist. Expunerea trupului conducătorului pentru perpetuă glorificare a fost centrul ceremonialului, întrucât slujbele religioase erau religios este exclus, iar varianta publică de priveghi este garda la catafalc.

În plus, participanţii la ceremonie prefigurau  viitoarele ierarhii în cadrul familiei politice prezente la înmormântare.

Trupul său a fost mumificat,  ritualul funerar fiind asemănător celui la care fusese supus Lenin, părintele fondator al URSS, fiind păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică.

Apoi, a fost îngropat lângă zidul Kremlinului.   

În 1990, revista „Slovo” dădea o nouă interpretare circumstanţelor morţii lui Stalin.

 

Sub titlul „Spioni ticăloşi şi asasini, sub masca unor profesori de medicină”, ziarul Pravda din 13 ianuarie 1953 dezvăluia…conspiraţia: un „grup terorist de medici”, compus din 9, apoi din 15 persoane, majoritatea evrei, erau acuzati de a fi profitat de funcţiile lor de la Kremlin pentru a-l asasina pe unul dintre cei mai importanti colaboratori ai lui Stalin, A.A. Jdanov, în 1948, şi a fi pus la cale, în complicitate cu Intelligence Service şi American Joint Distribution Committee (organizaţie de asistenţă evreiasca), lichidarea lui Stalin şi a unor lideri militari sovietici.

Au fost arestate, fiind vorba despre aşa-numitul „complot al halatelor albe”, eminente personalităţi ale lumii medicale, în frunte cu profesorul Egorov, directorul spitalului de la Kremlin, care nici macar nu era evreu.

O nota informativă secretă adresată lui Stalin, purtând data de 14 ianuarie 1953, reproducea câteva…gânduri ale populaţiei Moscovei.

Astfel, o femeie pe nume Kulikova, casnică, era convinsa că „toţi evreii sunt tradatori şi ar trebui să li se interzică practicarea medicinei, întrucât ei răspândesc cancerul şi alte boli”!

Stalin ceruse, cu puţin timp înaintea morţii, ca toţi evreii din U.R.S.S să fie strânşi şi deportaţi în Asia Centrală.

Membrii de frunte ai partidului comunist, împreună cu Lavrenti Beria – evreu, unul dintre cei mai sângeroşi şefi ai poliţiei secrete din perioada stalinistă, au cerut anularea dispoziţiei date de dictator.

Stalin, indignat şi pentru prima oară contrazis, a căzut fără cunoştinţă. Atunci Beria ar fi strigat cu încântare :

„Tiranul a murit, suntem liberi!”. Conform principului că însuşi Stalin obişnuia să spună: „Moartea rezolvă totul, nu mai e omul, nu mai sunt nici problemele”.

Se pare că, într-un ultim efort, Stalin a deschis ochii, moment în care au înlemnit cu toţii de frică.

Beria a căzut în genunchi să îi ceară iertare, dar se pare că l-a ajutat să moară cu ajutorul unei fiole de otravă. Medicii au fost chemaţi abia după cinci ore…

 Şocul morţii „Tătucului” avea să fie urmat de şocul dezvăluirilor.

La o lună după dispariţia lui Stalin, s-a anunţat că medicii evrei arestaţi şi torturaţi de poliţia secretă, nu erau vinovaţi.

O serie de ofiţeri superiori au fost arestaţi pentru rolul jucat în „complotul doctorilor”.

Au urmat arestarea şi executarea lui Beria şi alte dezvaluiri, nu toate publice, parte fiind vehiculate doar în circuitul închis al partidului şi Securităţii.

 

 

 

 

 

În epocă s-a sugerat că Stalin ar fi fost asasinat. Începând din 1956, publicaţiile occidntale de prestigiu Die Welt, Paris Match, Der Spiegel, au publicat versiuni asemănătoare ale morţii lui Stalin, cu completări şi precizări în 1990, din spusele vechilor bolşevici, care au participat la comisiile de cercetare a crimelor lui.

Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discuție această ipoteză în 1975. 

Liderul comunist Viaceslav Molotov, în memoriile sale politice publicate în 1993, afirmă că Beria s-a lăudat în fața sa că l-ar fi otrăvit pe Stalin.

 

În 2003, un grup de cercetători ruși și americani au enunțat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva șobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui și hemoragii și atacuri cerebrale.

Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta aceasta este foarte plauzibilă.

Geniul malefic al lui Stalin a constat în primul rând în a se face subestimat de inamicii săi, începând cu Troțki, care îl considera ”cea mai strălucită mediocritate a partidului”.

Mărturiile lui Churchill și faptele demonstrează contrariul, avea o memorie și inteligență strălucite.

Chiar dacă a fost unul dintre cei mai mari  criminali ai secolului XX, nu era bruta incultă și trândavă zugrăvită de adversarii săi învinși, ci un remarcabil muncitor care în pofida orarelor bizare – se culca spre 4 dimineața- a respectat toată viața o disciplină strictă de lucru, citind cu nesaț în special lucrări de istorie și biografii, având o cunoaștere aprofundată a problemelor pe care le aborda.

A exercitat o tiranie constantă asupra colaboratorilor apropiați, amestecându-se în problemele lor de familie, arestându-le și deportându-le soțiile- pe cea a lui Molotov, ministrul de externe sau a secretarului său Poskrebîșev- și împușcându-le frații – pe cel al lui Kaganovici, responsabil cu agricultura.

Și-a ridicat abil colaboratorii unul împotriva celuilalt, veghind ca nicio relație de amiciție să nu se instaureze între ei.

Nu uita niciodată o ofensă, chiar dacă trebuia să aștepte ani pentru a-și potoli setea de răzbunare, așa cum s-a întâmplat cu Troțki.

A avut grijă să-și arate sadismul doar în fața cercului restrâns de prieteni. În fața celorlalți se prefăcea că este un arbitru imparțial plin de înțelepciune, un om care nu se decide să-și condamne aproapele decât cu reținere și doar sub povara unor copleșitoare dovezi.

Actor desăvârșit, înzestrat cu umor negru, adeseori macabru, avea o imensă autoritate asupra oamenilor, știind să manifeste însă și farmec.

Hrusciov își amintește:

„Pentru a supune oamenii și a-i manevra a făcut dovada unei îndemânări superioare. Era în el ceva demn de admirație și în același timp sălbatic”.

Nu există un număr exact al victimelor crimelor comise din ordinul lui Stalin, dar istoricii susţin că acesta a fost responsabil de moartea a aproximativ 20 de milioane de oameni – intelectuali, ţărani înstăriţi, opozanţi politici, naţionalişti din ţările cotropite de URSS, prizonieri de război etc.

Marea pasiune a lui Stalin a fost să-şi exercite puterea asupra altora: puterea de a seduce și de a distruge.

Acestă pasiune l-a îndreptat spre bolșevism, sistemul politic  care promitea o dictatură absolută, în scopul distrugerii vechiului regim.

Stalin a crezut sincer în comunism și nu s-a mulțumit să utilizeze ideologia marxistă și modelul leninist de organizare spre a-și satisface setea de putere.

Dovadă stă faptul că a comis importante erori de calcul din cauza acestei ideologii. Își închipuia că un atac german asupra URSS ar atrage insurecții muncitorești în întreaga Europă, credea că după 1945 economia americană va fi doborâtă de o criză.

Îndeobște foarte realist, și-a construit uneori strategia pe aceste postulate eronate și a plătit scump consecințele.

Stalin a lucrat toată viața pentru consolidarea prin toate mijloacele, inclusiv prin crime în masă, a  partidului-stat sovietc și a sistemului comunist mondial, pregătindu-se pentru confruntarea supremă care, după cum era convins, avea să aducă victoria comunismului la scară planetară. 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/01/ziua-de-1-iulie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/01/o-istorie-a-zilei-de-1-iulie-video-3/

 

 

 

 

SURSE:

https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/62570-galati-viata-libera-cotidian-cum-a-murit-%E2%80%9Cmarele%E2%80%9D-iosif-stalin-unul-dintre-cei-mai-cruzi-dictatori

http://dosaresecrete.blogspot.com/2018/03/moartea-lui-stalin-65-de-ani-de.html

https://www.istorie-pe-scurt.ro/se-implinesc-65-de-ani-de-la-moartea-lui-stalin-cat-era-de-malefic/

http://evz.ro/a-deschis-ochii-si-toti-au-inlemnit-de-frica-dezvaluiri-despre-moartea-lui-stalin-video-1026.html?v=347635&page=2

01/07/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La 21 iunie 1991 trupele sovietice s-au retras definitiv din Cehoslovacia

 

Imagini pentru retragere trupe din cehoslovacia photops

 

 

Cu 27 de ani în urmă, în data de 21 iunie 1991, ultimul eşalon cu militari sovietici a părăsit Cehoslovacia, încheind astfel acţiunea de repatriere a trupelor sovietice staţionate din 1968 pe teritoriul acestei ţări.

În 6 aprilie 1968, Partidul Comunist Cehoslovac adoptase un program de acţiune reformist, rămas în istorie sub numele de “Primăvara de la Praga”, program care cuprindea, printre altele: libertatea presei şi a cuvântului, libertatea de mişcare, limitarea acţiunilor poliţiei secrete, existenţa mai multor partide politice, federalizarea ţării şi orientarea spre o colaborare mai bună cu Occidentul.

Pe scurt, un “socialism cu faţă umană”.

La 19 august 1968, Kremlinul a decis să înăbuşe Primăvara de la Praga, astfel încât în noaptea de 20 spre 21 august, 7000 de tancuri ruseşti  şi 500.000 de soldaţi, trupe sovietice şi ale altor patru state membre ale Tratatului de la Varsovia (RDG, POLONIA, Ungaria şi Bulgaria), au invadat Cehoslovacia, pentru a pune capăt procesului de reforme iniţiat de noua conducere cehoslovacă în frunte cu Alexander Dubcek. 

Pe 21 august 1968, Ceaușescu a rostit în faţa unei mari mulţimi la Bucureşti un discurs fulminant, în care condamna intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia pentru stoparea „Primăverii de la Praga”.

În faţa invaziei, conducerea Cehoslovaciei  a decis să nu opună rezistenţă armată, ceea ce nu i-a împiedicat pe locuitorii capitalei Praga să intre în conflict spontan cu forţele de ocupaţie, majoritar sovietice.

Dubcek şi alţi lideri comunişti au fost duşi la Moscova, unde, pe 27 august, s-a semnat un protocol care anula încercarea de reformă.

Dubcek şi alţi lideri comunişti, au fost arestaţi şi duşi la Moscova unde, pe 27 august, au semnat un protocol care anula încercarea de reformă.

În locul lui  a fost instalat în funcţia de conducător al Partidului Comunist din Cehoslovacia un adept al liniei dure prosovietice, Gustav Husak, care a anulat reformele democratice  adoptate pâna atunci.

Aşa a fost înăbuşită „Primavara de la Praga“şi lichidat socialismul cu faţă umană, plănuite  de Alexander Dubček şi reformiştii din partidul comunist.

Înnăbușirea Primăverii de la Praga de către coaliția condusă de sovietici a fost urmată de reînființarea Grupului Central de forțe sovietice de ocupaţie, cu baze militare în Cehoslovacia.

Pentru douăzeci și mai bine de ani, până la căderea comunismului în Europa de Est și destrămarea URSS, câteva sute de mii de trupe sovietice au mai fost prezente în Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia și Ungaria.

În 1990, când noii lideri democraţi ai Cehoslovaciei i-au scris lui Mihail Gorbaciov, cerându-i retragerea trupelor sovietice, Armata Roşie avea în această ţară 73.500 de soldaţi şi ofiţeri, 1120 de tancuri şi mai mult de o sută de tone de muniţie, inclusiv rachete nucleare.

Generalul maior al armatei cehoslovace Svetozar Najdovic responsabil cu supervizarea retragerii trupelor sovietice declara că:

„Noi am calculat că au nevoie de opt luni să plece şi pot spune că am colaborat excelent cu generalul sovietic Eduard Vorbiov, comandantul lor, care fusese foarte impresionat de revoluţia noastră, din noiembrie ’89.

Pe parcurs ne-am trezit cu tot felul de politicieni ruşi, care făceau presiune asupra noastră să prelungim perioada retragerii cu cinci ani, dar Vorobiov a fost ferm şi a respectat termenul stabilit iniţial” a declarat  Svetozar Najdovic.

Acesta îşi aminteşte că dorinţa de a-i vedea plecaţi era atât de mare, încât nici nu au comentat faptul că ruşii şi-au lăsat bazele militare vraişte.

„20 de ani mai târziu, nota de plată pentru curăţarea lor a ajuns doar în cazul Slovaciei la 41 de milioane de euro.

Ruşii n-au contribuit nici o kopeică. Îmi amintesc când au plecat”, spune Svetozar Najdovic. 

Pentru generaţia care a trăit invazia din 1968 a fost o mare uşurare.

Ruşii lăsau în urmă în Cehoslovacia 108 morţi, localităţi devastate şi o generaţie care vorbeşte încă despre umilinţa îndurată atunci. 

Când ultimele pahare de vodcă au fost date peste cap la graniţă, în iunie 1991,ofiţerii ruşi au spus, cu veselie, că se vor întoarce.

Şi s-au ţinut de cuvânt. În raportul său de activitate pe anul 2009, serviciul secret ceh atrăgea atenţia asupra intensificării activităţii spionilor ruşi pe teritoriul Cehiei.

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/21/ziua-de-21iunie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/21/o-istorie-a-zilei-de-21-iunie-video-3/

 

 

 

Surse: 

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/invazia-republicii-socialiste-cehoslovace-reactia-romaneasca

 

https://www.libertatea.ro/stiri/reportaj/ceausescu-s-a-opus-invadarii-cehoslovaciei-de-catre-sovietici-628759

 

https://www.rfi.ro/politica-88973-accent-pe-istorie-invazia-din-cehoslovacia-21-august-1968

21/06/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: