CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Tortură și crimă în Gulag. Ororile temnițelor sovietice, reproduse în desenele unui angajat al NKVD

 

Foto: Călăul Stalin, numit de propaganda sovietică în timpul maximei sale glorii: „Cel mai iubit fiu al popoarelor lumii”

 

 

 

 

Iata şi ce putem citi în articolul  Tortură și crimă în Gulag. Ororile temnițelor sovietice, în desenele unui angajat al NKVD:

Despre universul concentraționar sovietic s-a scris cam cât pentru o bibliotecă: studii, memorii, beletristică. Probabil, însă, că niciuna dintre titlurile acestei literaturi nu redau cu atâta putere ororile lagărelor sovietice ca Drawings from the Gulag (Desene din Gulag), cartea lui Danzig S. Baldaev, fost paznic de închisori și lagăre pe întreg întinsul defunctei URSS.

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Sau chiar mai mult. Cartea lui Baldaev, apărută la Londra, în 2010, are 130. 130 de desene ale unui pictorial devastator despre istoria, particularitățile și teroarea Gulagului încă de la începuturile lui, din 1918. Revista de istorie a BBC scria la apariția cărții lui Baldaev că are cele mai tulburătoare imagini grafice realizate vreodată despre Gulag.

Realizate în epoca despre care vorbesc, ilustrațiile lui Baldaev par ecouri ale scrierilor lui Aleksandr SoljenițînVarlam Shalamov sau Osip Mandelștam. Cu fiecare vinietă a sa, fostul temnicer redă istoriei câte un personaj (de la deținutul de duzină, la cel mai violent tatuat mardeiaș) și câte o metodă de umilire a nefericiților ajunși în lagărele comuniste.

Detaliile sunt incredibile și șocante. Baldaev surprinde disprețul și aroganța, dar și metodele de tortură și crimele în masă comise de executanții Moscovei, fără a scăpa  însă din vedere atrocitățile comise de deținuți. Una peste alta, descrierea sa grafică oferă întregul tabloul orwelian al transformării acestor cetățeni ai URSS în supraviețuitori sau victime.

La apariția cărții, autorul nu era un debutant. Născut în 1925 la Ulan-Ude, în Buriația, o republică din sudul Siberiei, Baldaev este trimis de NKVD, în 1948, după ce fusese înrolat și a participt la cel de Al Doilea Război Mondial, într-unul dintre cele mai rău-famate locuri ale URSS: penitenciarul Kresty din Sankt Petersburg. Devine gardian.

La Kresty, sfatuit de tatăl său, un apreciat etnograf, se apucă să studieze ți să desenze tatuajele infractorilor, preocupare despre care află și ofițerii serviciilor secrete. În mod surprinzător, aceștia se arată interesați de munca suplimentară a lui Baldaev și îi propun un târg: să călătorească prin pușcăriile Uniunii Sovietice pentru a-și completa colecția. Baldaev acceptă și pleacă în ciudatul pelerinaj.

Devine, astfel, martor direct la cele mai brutale realități ale Gulagului și are ocazia să cunoască, de pe ambele părți ale gardului de sârmă ghimpată, o lume inaccesibilă, total închisă.

Periplu său a durat mai bine de 50 de ani, perioadă în care Baldaev strânge o colecție impresionantă de imagini și desene. Publică, în trei volume, Russian Criminal Tattoo Encyclopaedia, operă care s-a bucurat de un real succes. Documentarea, însă, l-a ajutat să consemneze grafic și realități interzise.

De aceea, scriu cei de la BBC History Magazine, Baldaev este un caz aparte și relativ puțin studiat: un disident „sub acoperire” care lucrează direct cu serviciile secrete.

Fără îndoială, Desene din Gulag nu este o carte ușoară, realismul brutal al ilustrațiilor lui Baldaev indispun, fac lectura inconfortabilă. Dincolo de această impresie, cartea transmite, totuși, și o generozitate față de istorici. Pentru că, la urma urmei, întrebarea pe care și-o poate pune orice cititor este dacă descrierile grafice ale lui Baldaev servesc sau nu interesele istoriei.

The Observer susține că există câteva precedente artistice puternice care vin în sprijinul lui Baldaev. Bunăoară, Dezastrele Războiului, seria de 82 de desene ale lui Goya, consemnează atrocități comise din rațiuni politice într-o manieră similară anticipând concepția modernă despre formele de război. Apoi, sunt gravurile macabre ale lui Gustave Doré despre Infernul lui Dante, serie care a oferit posterității curajul necesar pentru a contempla opusul raiului.

Așadar, răspunsul la întrebarea privind rostul istoric al desenelor lui Baldaev este simplu: dovezile anulează miturile, folclorul, ficțiunea, dar mai ales formele de negare a celor întâmplate în lagărele sovietice.

Mai este, însă, și un aspect funcțional, dat de latura artistică a ilustrațiilor: Baldaev conferă desenelor sale despre torturile, abuzurile sexuale și restul formelor de umilință practicate în lagăre, un anume echilibru între grotesc și realitate, reușind astfe să amplifice durerea, suferința transmisă, chiar mai mult decât ar putea-o face un o fotografie, consideră scriitoarea americană Lisa Hayden Espenschade.

În plus, continuă ea, meritul extraordinar al cărții este acela că salvează memoria unei realități, redă ceea ce s-a întâmplat acolo descriind lucruri oribile și inimaginabile pe care niște oamenii le-au făcut altor oameni.

 

Mai multe imagini la:

http://www.romanialibera.ro/galerie/tortura-si-crima-in-gulag–ororile-temnitelor-sovietice–in-desenele-unui-angajat-al-nkvd-341955/img/1

 

 

Preg%C4%83tirile+pentru+moartea+prin+%C3%AEnghe%C8%9Bare+a+unui+borfa%C8%99+care+%C8%99i-a+pierdut+propria+via%C8%9B%C4%83+la+c%C4%83r%C8%9Bi._490055

 

 

Pregătirile pentru moartea prin înghețare a unui borfaș care și-a pierdut propria viață la cărți.

 

 

%C8%98efii+de+ga%C8%99c%C4%83+erau+la+fel+de+privilegia%C8%9Bi+ca+birocra%C8%9Bii+moderni.+Recidivi%C8%99tii+erau+cu+trei+trepte+deasupra+%E2%80%9Edu%C8%99manilor+poporului%E2%80%9D+%C3%AEn+ierarhia+penal%C4%83.+De+r

 

Șefii de gașcă erau la fel de privilegiați ca birocrații moderni. Recidiviștii erau cu trei trepte deasupra „dușmanilor poporului” în ierarhia penală. De regulă, nu munceau și se țineau de mici furturi. Ei erau infractorii care ajutau la eliminarea „dușmanilor poporului”…

 

 

%C3%8En+lag%C4%83rele+lui+Stalin%2C+borfa%C8%99ii+omorau+de%C8%9Binu%C8%9Bii%2C+cu+complicitatea+administra%C8%9Biei%2C+prin+electrocutare%2C+sp%C3%A2nzurare+sau+decapitare._490059

 

În lagărele lui Stalin, borfașii omorau deținuții, cu complicitatea administrației, prin electrocutare, spânzurare sau decapitare.

 

 

La+ordinul+procurorului+general+Vi%C8%99insky%2C+orice+metod%C4%83+era+%E2%80%9Ebun%C4%83%E2%80%9D+pentru+a-l+face+pe+cel+anchetat+s%C4%83+vorbeasc%C4%83.+NKVD-ul+folosea+metode+de+tortur%C4%83+brutale%2C+folosind+po

 

La ordinul procurorului general Vișinski, orice metodă era „bună” pentru a-l face pe cel anchetat să vorbească. NKVD-ul folosea metode de tortură brutale, folosind pompe, ciocane de lipit, sticle (băgate în vagin sau în anus) și șobolani (puși într-o găletă fierbinte sub fesele victimei).

 

 

%E2%80%9EDu%C8%99manele+poporului%E2%80%9D+erau+examinate+dezbr%C4%83cate%2C+%C3%AEnainte+de+a+fi+trimise+%C3%AEntr-un+anumit+lag%C4%83r.+Cele+care+acceptau+s%C4%83+devin%C4%83+sclave+sexuale+ale+administra%C8%9Biei+

„Dușmanele poporului” erau examinate dezbrăcate, înainte de a fi trimise într-un anumit lagăr. Cele care acceptau să devină sclave sexuale ale administrației primeau munci mai ușoare. Celelalte erau trimise la munci grele sau închise în celulă și torturate prin înfometare.

 

 

La+interogatoriu._490068

 

La interogatoriu.

 

La+un+al+treilea+nivel+al+interog%C4%83rilor%2C+femeile+erau+duse+%C3%AEn+celulele+cu+de%C8%9Binu%C8%9Bi+de+drept+comun%2C+unde+erau+umilite+%C8%99i+violate.+Dup%C4%83+aceea%2C+cele+mai+multe+dintre+victime+se+sinuci

 

 

La un al treilea nivel al interogărilor, femeile erau duse în celulele cu deținuți de drept comun, unde erau umilite și violate. După aceea, cele mai multe dintre victime se sinucideau.

 

 

Gardienii+lag%C4%83relor+vindeau+%E2%80%9Ebun%C4%83ciuni%E2%80%9D+infractorilor+%C3%AEn+timpul+transporturilor.+Femeile+din+Germania%2C+Polonia+%C8%99i+%C8%9A%C4%83rile+Baltice+erau+special+%E2%80%9Eevaluate%E2%80%9D

 

 

Gardienii lagărelor vindeau „bunăciuni” infractorilor în timpul transporturilor. Femeile din Germania, Polonia și Țările Baltice erau special „evaluate” și violate în grup. Unii dintre bandiți aveau 2-3 astfel de femei „în proprietate”.

 

 

Din+cauza+suprapopul%C4%83rii+orfelinatelor+speciale%2C+%C3%AEn+care+se+aflau+odraslele+%E2%80%9Etr%C4%83d%C4%83torilor+patriei%E2%80%9D%2C+copiii+%E2%80%9Edu%C8%99mani%E2%80%9D+erau+executa%C8%9Bi.+Motivul%3A+la+maj

Din cauza suprapopulării orfelinatelor speciale, în care se aflau odraslele „trădătorilor patriei”, copiii „dușmani” erau executați. Motivul: la majorat ar fi putut deveni o amenințare pentru regim.

 

 

 

„Ia, spune-mi, ștoarfă educată, cum ai predat tu pseudoștiința aia a geneticii capitaliste în departamentul tău?”

 

 

 

CITIŢI ŞI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/11/02/imagini-document-atrocitatile-bolsevice-descoperite-dupa-dezrobirea-basarabiei-de-catre-armata-romana-in-1941/

23/05/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CINE SUNT OSETINII ?

Osetinii, cine sunt ei?

Osetinii sunt urmaşii alanilor, sarmaţilor şi sciţilor. Alanii sunt atestați în izvoarele istorice începând cu secolul I în zona de stepă dintre Don și Volga, la de nord Caucaz.

Din aceste regiuni, alanii faceau repetate incursiuni de jaf în Persia și în provinciile caucaziene și danubiene ale Imperiului Roman. Istoricul roman Ammianus Marcellinus îi descria pe alani ca fiind aproape toți înalți și frumoși, cu părul  în general blond și ochii înfricoșător de mândri. Tot Ammianus arată că alanii erau continuatorii triburilor nomade ale massageților, sarmaților și ai sciților, popoare iraniene care ocupau de circa două milenii stepa dintre lacul Aral, Marea Caspică și Dunăre.

După destrămarea imperiului hun, alanii „independenți”care au migrat în vestul Europei  au renunțat la preocupările belicoase și au fost asimilați repede de populația galo-romană. Un grup alan aliat cu vandalii a rămas în Galia numai doi ani, după care au trecut Pirineii în Hispania și în 409 s-au stabilit, împreună cu aliații lor, în proinvinciile Lusitania (Portugalia de astăzi) și Carthaginensis (astăzi sudul Spaniei).

În 418, în lupte cu vizigoții, care tocmai trecuseră și ei Pirineii, a fost ucis Attaces, ultimul rege alan. Alanii, refugiați împreună cu vandalii în provincia Gallaecia (Galicia de astăzi, la nord de Portugalia), s-au supus regelui vandal Gunderic.
Din cauza presiunii crescânde a vizigoților, care cucereau provincie după provincie, vandalii și alanii, sub regele Geiseric, s-au strămutat în Africa, trecând în 429 strâmtoarea Coloanele lui Hercule (astăzi Gibraltar).

După zece ani de conviețuire ostilă cu populația locală romanizată, care le cedase litoralul Algeriei de astăzi, vandalii și alanii pornesc în 439 la război. În același an, Geiseric înființează „regatul vandalilor și alanilor” și cucerește toate provinciile romane din nordul Africii (regiunile de coastă ale Marocului, Algeriei și jumătatea de nord a Tunisiei de astăzi).

În următorii ani au cucerit insulele Sicilia, Sardinia, Corsica și Baleare. În cei 94 de ani de existență a regatului vandalo-alan, cele două populații, puțin numeroase (sub 80.000) și ținând de creștinismul în varianta eretica a arianismului, nu a reușit să integreze numeroasa populație latinofonă, care ținea de creștinismul oficial roman și care era supusă unor discriminări și persecuții motivate confesional. Cele mai recente descoperiri arheologice atestă că populația vandalo-alană s-a adaptat rapid la felul de viață roman. 
Vandalii și alanii au fost singurele popoare din epoca migrațiilor care au dispus de o flotă maritimă, cu ajutorul căreia au cucerit insulele din vestul Mării Mediterane.

O mare flotă a imperiului roman răsăritean a fost distrusă în 468, iar Roma a fost jefuită („vandalizată”).
În 533, împăratul Iustinian I a trimis în Africa de nord o armată sub conducerea generalului Belizarie, care a învins armata vandalo-alană în același an, întâi în bătălia de la Ad Decium și apoi definitiv în bătălia de la Ticameron. Regatul vandalo-alan a fost desființat, iar Africa de nord a devenit provincie a Imperiului Roman de Răsărit. Vandalii și alanii rămași au fost asimilați repede de populațiile locale, dispărând din istorie.

Gh. Ghibănescu a arătat în cartea sa că în 1238, Berke, fratele lui Batu han (conducătorul Hoardei de aur), a  zdrobit o armată a alanilor (iașilor) conduși de Caciar Ogala (lângă Marea de Azov) și a determinat exodul a aproape 10.000 de alani în Moldova.
Este posibil ca denumirea de Târgul Iașilor să fi apărut din acele vremuri. După aproape 60 de ani, în 1299-1302, conform unor date furnizate de bizantinul Nicefor Gregoras, o parte a alanilor a părăsit teritoriul Moldovei și a trecut în Imperiul Bizantin.

Alanii rămași în zona Dunării de jos, puțin numeroși, s-au aliat cu cumanii și au continuat să trăiască în Bărăgan și Moldova, până în preajma invaziei mongole (1241), când s-au refugiat în Ungaria, unde s-au stabilit, împreună cu cumanii, în câmpia Tisei.

Cu timpul, s-au maghiarizat. În regiunea respectivă a Ungariei (Jász-Nagykun-Szolnok) abundă toponimia care conține numele etnic alan: Jász- (e.g. Jászberény). Prezența alanilor pe teritoriul actual al României este atestată, între altele, de toponimul Iași.

O ramură a alanilor s-a retras în sud, în părțile adăpostite ale Munților Caucaz, pe teritoriul actual al Oseției și pe teritoriul apropiat din vest, al actualei Republici Autonome Karaciai-Cerchezia, teritorii locuite pe atunci de etnii din grupul Caucazian, in principal de cerchezi. Unii alani au fost asimilați de cerchezi. Ulterior, în secolele IX-XII, nomazii karaciai, vorbitori ai unui dialect turcic, venind dinspre stepele de la estul Marii Caspice, au cucerit regiunile est-cercheze încă locuite de alani și au devenit pătura conducătoare a populației alane.

Cu timpul, alanii din actuala Karaciai-Cerchezia au adoptat dialectul turcic vorbit de karaciai și religia musulmană a conducatorilor lor. Totuși, pana astazi karaciaii se autodenumesc „alani” și se mândresc cu originea lor. Însă numai alanii caucazieni din Oseția sunt cei care au reușit să se mențină cu limba proprie (nord-est iraniană) și cultura proprie, neasimilat de popoare vecine.

 

Cea mai apropiată populație înrudită au fost roxolanii. Descendenții alanilor, denumiți oseți, osetini sau „iron” (denumirea proprie, folosită în Oseția), trăiesc astăzi între Republica Autonomă Ingușeția, regiunea Stavropol, Republica Autonomă Kabardino-Balkară și Republica Georgia (la sud), populând  preponderent versanţii sudici şi nordici a masivului Caucazian central.

Limba osetă (osetină) face parte din grupul nord-estic al dialectelor iranice (împreună cu avestana, bactriana, sogdiana și horezmiana; vezi și listă de limbi dispărute).

 

 

 

 

Image result for osetia map

 

 

 

 

Teritorial oseţii populează Republica Osetia de Nord – Alania (suprafaţa – aprox. 8 mii km2 , capitala – or. Vladikavkaz) şi Republica Osetia de Sud (suprafaţa – 3,4 mii km2, capitala – or. Ţhinval/Čreba.

În pofida dispărţirii geografice şi teritoriale, în ambele părţi ale Osetiei locuieşte acelaşi popor, cu aceeaşi cultură şi limbă. Împărţirea lor teritorială s-a efectuat la dorinţa Kremlinului în anul 1922, fără a se lua în consideraţie dorinţele osetinilor.

Prin această hotărâre, Osetia de Nord a fost atribuită Rusiei, iar Osetia de Sud, Georgiei. 

În zilele noastre, numărul osetinilor în întreaga lume consituie în jur de 640-690 mii persoane, dintre care în Osetia de Nord – 420-440 mii, Osetia de Sud – 70 mii, în diferite regiuni ale Rusiei – 60-80 mii, în Georgia – 50-60 mii, în statele din fosta URSS – 20-30 mii, în Turcia şi Siria – 11-12 mii, în statele Europei, Americii şi Australia – 12-15 mii.

Pe parcursul istoriei sale, poporul osetin a trecut atât prin perioade de o înflorire, întărire şi influenţă majoră în primul mileniu al erei noastre, cât şi prin perioade de catastrofe, cum a fost cea din timpul invaziei tătare, sau cea a lui Timur- lenk, în secolele XIII – XIV, care a cuprins Alania şi care au adus la masacrarea masivă a populaţiei, distrugerea bazei economice şi a statalităţii acesteia.

Rămăşiţele acestui popor atât de influent în perioadele precedente (după unele date nu mai mult de 10-12 mii de oameni) pentru aproximativ 5 secole au fost izolate în munţii Caucazului. Pe întreaga durată a acestei perioade, legăturile externe se limitau doar la contacte cu vecinii. În schimb, datorită acestei izolări, osetinii şi-au păstrat cultura, tradiţiile şi limba în forma iniţială.

Către prima jumătate a secolului al XVIII-lea în legătură cu lipsa de spaţiu, condiţiilor aspre de trai în munţi şi situaţia geopolitică complicată în regiune în faţa poporului osetin a apărut foarte acut problema intrării în componeneţa Rusiei pentru a se extinde pe noi teritorii.

După înfrângerea Turciei în războiul ruso-turc din 1768-1774 influenţa Rusiei în regiune a crescut considerabil, ea permiţându-şi să acţioneze mai hotărât pentru realizarea scopurilor sale coloniale în Caucaz.

După încheierea păcii de la Kuciuk – Kainargi din 1774, a urmat şi alipirea Osetiei la Rusia. La început supunerea administrativă a Osetiei purta doar un caracter formal, populaţia păstrându-şi încă un timp îndelungat independeţa faţă de administraţia rusească.

Osetinii s-au răsculat adesea, un exemplu fiind Răscoala Digoră din anul 1781.

Vestita artă militară alană şi înclinaţia spre fapte de arme nu a pierit în istorie şi  a renăscut în urmaşii osetinilor, în rândul cărora  ocupă un loc de cinste.

Poporul osetin a manifestat strălucit calităţile moştenite de la strămoşii săi, în al Doilea Război Mondial. La un număr al populaţiei din anul 1941 de 340 mii de oameni, 90 mii au participat la război, iar 46 mii au pierit în lupte, 34 au devenit eroi ai Uniunii Sovietice (asta este cel mai înalt indice raportat la numărul populaţiei dintre toate popoarele din URSS), în timp ce mai mult de 50 de oseţi au devenit generali şi amirali.

 

 

Surse: Revista AXA; https://ro.wikipedia.org/wiki/Alani; http://www.vistieria.ro – Artur LEŞCU

 

28/04/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CAVALERII DE MALTA – UNA DINTRE CELE MA PUTERNICE ORGANIZAŢII SUPRANAŢIONALE DIN LUME. VIDEO

 

 

cavalerii de malta

 

 

DOSAR SECRET: CE ŞTIU ROMÂNII DESPRE CAVALERII DE MALTA? CEA MAI PUTERNICĂ ORGANIZAŢIE SUPRA-NAŢIONALĂ ?

 

 Ordinul cavalerilor ioaniţi sau de Malta, a fost creat in 1048, şi purta numele „Ordinul Ospitalierii Sfantului Ioan”. Ordinul a fost infiinţat de catre Sf. Gerard ca o comunitate monastică, şi a devenit cunoscut prin infiinţarea unui spital pentru pelerini in Tara Sfântă.

In 1113, printr-o Bulă Papală, Papa Paschal al II lea a aprobat infiinţarea spitalului plasându-l sub protectia Sfantului Scaun. Cavalerii ordinului erau de fapt calugari catolici  legaţi prin juramântul lor de saracie, castitate si ascultare. Erau obligaţi sa-şi asume şi protecţia pelerinilor în drumul lor spre Pamantul Sfant,  a celor bolnavi precum şi a teritoriilor pe care cruciaţii le cuceriseră.

În timpul Cruciadelor, alături de Templieri, acest Ordin militaro-călugăresc „Ospitalerii” sau „Ioaniţii”acţiona la Ierusalim,  iar astăzi sunt  cunoscuţi sub numele de Cavaleri de Malta.

Dacă în ceea ce îi priveşte pe Templieri, acestia au fost decimaţi şi puţinii supravieţuitori s-au împrăştiat, după ce Marele Maestru Jacques de Molay a fost ars pe rug pe 18 martie 1314, Ioaniţii şi-au continuat activitatea, foarte asemănătoare cu cea a Templierilor, până în zilele noastre.

Simbolul ordinului este Crucea Malteza, o cruce alba in opt colturi, purtata pe o mantie neagra. Din acest motiv, Ospitalierii sunt „Cavalerii Crucii Albe”, spre deosebire de templieri care sunt „Cavalerii Crucii Roşii”.

Ordinul Suveran Militar de Malta, cunoscut şi sub numele original al Ordinului Militar Suveran al Sf. Ioan de Ierusalim, a rămas până în zilele noastre o frăţie apropiată Bisericii Romano-catolice.

 

 

 

Imagini pentru crucea de malta

 

 

 

 

Iniţial, Ordinul a avut sediul la Ierusalim, apoi în Cipru, apoi la Rhodos şi după 1530 în insula Malta, care le-a fost  dăruită cavalerilor de împaratul Carol Quintul.

De atunci, membrii acestui ordin poartă  denumirea de Cavaleri de Malta şi au stăpânit aceasta insulă până în secolul al XVIII-lea când, in 1798, a fost cucerită de împăratul francezilor Napoleon I.

Din 1834, conducerea  Ordinului s-a stabilit definitiv la Roma.

Foarte puţine ordine cavalereşti au supravietuit până astăzi, însă Ordinul Maltez nu numai că a supravieţuit de secole, dar a şi crescut în influenţă pe plan mondial, numarând astazi 12.500 de membri, 80.000 de voluntari şi un personal medical de 20.000 de persoane, incluzând doctori, asistente si paramedici, desfăşurându-şi activitatea în peste 120 de tari, inclusiv in România.

 

Principiile şi acţiunile lor îi califică drept una din cele mai puternice grupări supra-naţionale care acţionează în spatele scenei politice şi financiare mondiale.

Istoria cavalerilor de Malta începe în anul 1048, când un grup de negustori din republica italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un spital care să ofere asistenţă pelerinilor.

În anul 1113, comunitatea monastică ce s-a dezvoltat în jurul spitalului a fost recunoscută printr-o Bulă papală şi a primit privilegiul de a-şi alege conducătorii independent de orice autoritate laică sau religioasă.

Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri” (de unde şi numele de spital din zilele noastre), din acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”.

Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată (o combinaţie extrem de bizară ţinând cont de principiile divine ale non violenţei), de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de sărăcie, castitate şi supunere.

Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte aprobări). În plus, prin Bula papală din 1113 sunt total independenţi de orice autoritate statală, constituind ceea ce în termeni moderni s-ar numi o structură supra-naţională. Cu timpul au devenit şi o forţă militară terestră şi navală foarte importantă.

Cavalerii provin din toate ţările Europei. Şi astăzi în Malta, le sunt arătate turiştilor opt capele dedicate diferitelor limbi ale Ordinului: franceză, italiană, engleză, spaniolă, germană şi diverse dialecte ale acestora.

Existau sedii diferite pentru fiecare limbă, care erau numite AUBERGE”, un fel de hanuri sau palate în care cavalerii provenind de pe aceeaşi filieră locuiau împreună.

Structura aceasta o întâlnim astăzi şi în trupele NATO, cu care cavalerii au multe lucruri în comun. Simbolismul lui opt apare atât în Crucea de Malta cât şi în simbolul NATO.

La fel cum NATO a fost constituit ca o forţă militară de apărare a păcii, şi acest Ordin este alcătuit din „cavalerii ai păcii”.

În anul 1291, după pierderea ultimului bastion creştin de la Accra, cavalerii se refugiază în Cipru. Izgoniţi şi de acolo, ajung în insula Rhodos unde rămân timp de 200 de ani şi pun bazele unei importante forţe navale în Mediterana, care atacă frecvent teritoriile turceşti, siriene şi egiptene, ceea ce îl face pe sultanul Suleiman Magnificul să asedieze Rhodosul în anul 1522.

Cavalerii rezistă eroic timp de 6 luni, după care sunt înfrânţi, iar supravieţuitorii sunt obligaţi să părăsească insula.

Rătăcesc timp de şapte ani prin diverse ţări şi în 1530 împăratul Carol Quintul, cu aprobarea papei Celement al-VII-lea, le oferă insula Malta. Cu această ocazie se stabileşte ca Ordinul să rămână neutru în caz de război între naţiunile creştine.

Când în 1798, Napoleon Bonaparte ocupă Malta, cavalerii sunt constrânşi să abandoneze insula şi se împrăştie în toate ţările Europei.

Unul dintre cei mai controversaţi lideri ai săi a fost Ţarul Pavel I al Rusiei, care a devenit Mare Maestru, dupa ce Ordinul a fost alungat din Malta si avea nevoie de un protector.

Ocuparea de către Napoleon a insulei Malta, urmată de predarea necondiţionată a Marelui Maestru von Hompesch (12 iunie 1798), a dus la  plecarea Cavalerilor în alte ţări, cei mai mulţi dintre ei (peste nouăzeci la sută) refugiindu-se în Rusia, unde, încă din ianuarie 1797, Ordinul (document semnat de Ţarul Pavel I şi Înălţimea Sa, Prinţul Suveran Mare Maestru al Ordinului, Emanuel, prinţ de Rohan-Polduc, ratificat la 26 august 1797 la Malta şi la 29 noiembrie 1797 la Sankt Petersburg), era recunoscut „in perpetuo” drept suveran şi de către Imperiul Rus (cu care avusese relaţii diplomatice şi cu care fondase un Priorat de Rusia la Sankt Petersburg, sub protecţia Ţarului Paul I).

La 26 august se reuneau la Sankt Petersburg Cavalerii Marelui Priorat de Rusia cu Cavalerii de alte naţionalităţi şi din alte Mari Priorate şi Priorate ale Ordinului.

Prin vot şi manifest special, aceştia declară în mod oficial decăderea Marelui Maestru Ferdinand von Hompesch şi rup jurământul de supunere faţă de el, invitând celelalte Mari Priorate şi Priorate să se alăture acţiunii lor şi deciziei deja luate de a încredinţa protecţia Ordinului Majestăţii Sale Imperiale, Ţarul Paul I. La „10 septembrie 1798”, acesta primea demnitarii calificaţi ai Ordinului la Sankt Petersburg şi proclama decizia sa de a menţine Ordinul Sfântului Ioan în integritatea şi demnitatea instituţiilor sale,  a privilegiilor şi onorurilor.

După moartea Ţarului Pavel I, fiul acestuia, Alexandru I, a confirmat participarea Familiei imperiale ruse  la Ordin (16 martie 1801: „…dorind să dovedesc bunăvoinţa noastră şi ataşamentul special faţă de Ordinul Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim, atât cât îmi stă în putere, pentru păstrarea drepturilor, onorurilor, privilegiilor şi proprietăţilor acestui Ordin…”), fără a-şi asuma direct, din raţiuni politice, demnitatea de Mare Maestru: a preferat în schimb să îl numească pe Feld-Mareşalul Conte Nicolae de Soltikov ca Locotenent al Marelui Maestru (16 martie 1801).

 

 Tratatul de la Amiens din 27 martie 1802.

La acea dată, marile Puteri europene (inclusiv Marea Britanie, care ocupa insulele Malteze), au semnat un Tratat prin care se recunoştea, printre altele, „status quo ante” asupra insulelor malteze: independenţa şi suveranitatea asupra acestora a Ordinului (conform articolului X, paragrafele 1,2,3, 6 şi 7 şi articolul XXI), pe baza unor condiţii: neutralitatea continuă, independenţa, suveranitatea, recunoaşterea Limbii malteze şi alegerea următorului Mare Maestru la întoarcerea Cavalerilor de Malta după retragerea forţelor englezeşti, conform dorinţei Ţarului Alexandru I.

Acest Tratat, chiar dacă a fost ratificat, nu a  fost însă niciodată aplicat, dar nici nu a fost revocat vreodată. De aici, se poate trage concluzia logică şi juridică că acesta încă mai stă la baza drepturilor Ordinului, întrucât neexercitarea unui drept (în acest caz, suveranitatea şi proprietatea) din partea titularului său din cauze independente de voinţa sa, nu-i determină „nulitatea”.

 Între timp, puţinii Cavaleri rămaşi în Italia, care aleseseră protecţia papală s-au reunit sub conducerea Prinţului Tommasi, care s-a autoproclamat Marele lor Maestru, obţinând ulterior aprobarea Papei Pius al VII-lea şi constituind astfel un nou Ordine cavaleresc prevalent catolic (numit în continuare S.M.O.M.), sub controlul direct al Papalităţii. De-abia în 1834  Ordinul se stabileşte în mod definitiv la Roma, unde deţine şi astăzi Villa Malta şi Palatul Malta, ambele teritorii malteze în statul italian.

Puţini, dar plasaţi în poziţii cheie

Conform propriilor statistici, Ordinul de Malta numără astăzi 12.500 de „cavaleri”, cărora li se alătură 80.000 de voluntari. 

 

 

 

 

Imagini pentru cavalerii de malta photos

 

 

 

 

De pe un site de prezentare al Ordinului, aflăm că există doar 38 de „cavaleri” de Malta în adevăratul sens al cuvântului. Mai precis, doar 38 dintre ei au depus ca şi în vechime cele trei jurăminte: de castitate, de sărăcie şi de supunere.

Restul sunt persoane aflate foarte departe de aceste valori şi, desigur, serios implicate în politică sau afaceri. Despre aceştia trebuie spus faptul că ei nu depun decât jurământul de obedienţă totală faţă de Ordin.

Ţinând cont de poziţiile de putere pe care ei le ocupă în societate, un astfel de jurământ îi transformă în instrumente ale unor interese străine de cele ale popoarelor sau statelor pe care ar trebui să le reprezinte.

Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă.

Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.

Încă de la început Ioaniţii s-au constituit ca o organizaţie şi forţă militară supra-naţională, şi aşa au rămas şi până astăzi. Îi regăsim acum peste tot, dar mai ales în Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA (CFR în limba engleză), CIA, FBI, NATO, Bilderberg, Comisia Trilaterală. Toţi „Cavalerii de Malta” deţin funcţii politice care le conferă imunitate diplomatică.

Astfel ei au acoperire pentru foarte multe din activităţile ilegale în care sunt implicaţi şi se pot sustrage în caz de nevoie cercetării autorităţilor.

Strânse legături cu francmasoneria

Într-o planşă ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.

În cartea „Cavalerii întunericului”, François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare.”

Istoricul militar român Mihai Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006:

„Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor” (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale.”

Rădăcinile catolice şi aristocratice ale frăţietăţii i-au făcut pe cavalerii moderni anti-comunişti fervenţi. Ordinul a fost în mare parte responsabil pentru constituirea  CIA,  şi a multora dintre nenumaratele ei operaţiuni sub acoperire la nivel global.

Părinţii fondatori ai CIA-ului William „Wild Bill” Donovan şi Allen Dulles, erau cavaleri ai acestui Ordin, aşa precum au fost şi alţii din cadrul ierarhiei CIA, Wiliam Casey, directorul CIA în timpul guvernării Reagan şi John Mc Cone, directorul acestei agenţii din timpul guvernării Kennedy.

 Conform ziaristului „Watergate” Carl Bernstein, Casey a dat Papei Ioan Paul II un acces fără precedent la informaţiile secrete ale CIA, inclusiv la sateliţi şi agenţi de spionaj.

Mulţi membrii notabili din armata SUA au fost şi sunt sunt cavaleri de Malta:

Alexander Haig – secretar de stat în timpul preşedintelui Ronald Reagan, şeful personalului de la Casa Albă în timpul guvernărilor Nixon şi Ford. Între 1974 şi 1979 el a fost comandatul forţelor SUA şi NATO în Europa, şi a jucat un rol important în sângeroasele războaie din Vietnam şi Coreea.

William Westmoreland – general american care a comandat operaţiunile militare în războiul din Vietnam.

Charles A. Willoughby – pe numele real Adolf Tscheppe Weidenbach, fost nazist, general în armata SUA şi şeful spionajului în timpul războiului din Corea.

Pe lista cavalerilor de Malta se află şi: Tony Blair – fostul premier al Marii Britanii, David Rockefeller – mare magnat, filantrop şi un personaj cheie în tot ceea ce înseamnă conspiraţii, J. Edgar Hoover – fost director al FBI, Giscard d’Estaing – fost preşedinte al Franţei, Juan Carlos – rege al Spaniei, George H.W. Bush – fost preşedinte al SUA şi cântăreţul Frank Sinatra.

Ordinul mai are inca propriul cod juridic, constituţie, guvern si instanţe. Dar, in afara unor cladiri,acesta nu mai are un teritoriu propriu.
Suveranitatea sa este mai mult o ficţiune juridica decat o suveranitate reala.
A fost o vreme cand pentru a fi membru al Ordinului de Malta trebuia sa dovedesti nobletea pana la a opta generatie. Acum, aceste cerinţe s-au mai diminuat, cu excepţia câtorva ţări europene.

 

Mână în mână cu naziştii

 

Pe lângă zona mediteraneană şi Africa, principala sfera de influenţă a cavalerilor de Malta se află în America Latină. Dictatorul Augusto Pinochet (preşedinte al statului Chile până în 1990) şi Juan Peron (ales de trei ori preşedinte al Argentinei şi implicat în adăpostirea unor criminali de război nazişti pe teritoriul acestei ţări) erau şi ei cavaleri de Malta.

O serie de nazişti, unii dintre ei declaraţi criminali de război au fost cavaleri de Malta:

Reinhard Gehlen – general nazist, şef al serviciilor de spionaj din Germania până în 1968, recrutat apoi de SUA pentru a coordona acţiunile de spionaj din timpul războiului rece în Uniunea sovietică. După război a primit cea mai înaltă decoraţie a Ordinului Marea cruce de merit.

Heinrich Himmler – nazist bine cunoscut şi criminal de război, comandant al trupelor SS şi al Gestapoului.

Kurt Waldheim – membru al Wehrmacht-ului (Înaltul comandament al forţelor armate naziste) în timpul celui de-al doilea război mondial, devenit secretar general al Naţiunilor Unite din 1972 până în 1981 şi preşedinte al Austriei.

Franz von Papen – nobil german, cancelar al Germaniei în 1932, ofiţer nazist şi unul dintre personajele cheie care au acţionat în culise făcând posibilă venirea lui Hitler la putere.
Fritz Thyssen – om de afaceri nazist care l-a susţinut financiar pe Hitler.

Pe lângă toţi aceşti nazişti cavaleri de Malta, Ordinul a fost implicat direct în ceea ce s-a numit „Rat Line” – operaţiunea de scoaterea din Europa a naziştilor de rang înalt şi a oamenilor de ştiinţă care activau în lagărele de concentrare naziste.

Mulţi dintre ei au ajuns în America Latină, una din zonele controlate de Cavalerii de Malta, datorită privilegiilor pe care membrii acestui Ordin le au. Ne referim cu precădere la libera lor circulaţie. Practic, Cavalerii de Malta le-au pus la dispoziţie acestor criminali de război paşapoarte diplomatice false.

Penny Lernoux scrie în cartea sa „People of God”: „După război, baronul Luigi Parrilli, aristocrat italian şi cavaler de Malta a început negocierile secrete dintre dintre liderii SS şi şeful CIA, Allen Dulles. Allen Dulles şi cel care l-a succedat, John Fosters lucraseră împreună, înainte de a ajunge directori ai CIA, în conducerea companiei lui Rockeffeler, Standard Oil.

Cu acest prilej ei stabiliseră strânse relaţii cu I. G. Farben, fabrica ce producea gazolină pentru maşinile de răboi naziste, dar şi substanţa Zyklon B utilizată în lagărele de concentrare (această ramură a I. G. Farben a devenit ulterior renumita fabrică de medicamente Bayer).

Ordinul Maltez şi-a inceput activitatea in România în anul 1932, însă a fost desfiinţat pe perioada comunismului, reluându-şi activitatea în decembrie 1989, imediat după victoria revoluţiei anticomuniste.

 

 

Surse: http://basarabialiterara.com.md/?p=25100; http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4943; http://www.descopera.org/cavalerii-de-malta/

 

 

 

 

 

 

 

07/04/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: