CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 28 OCTOMBRIE. VIDEO

28 octombrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

97: Traian, guvernatorul Germaniei Superioare, este adoptat la vârsta de 44 de ani de împaratul roman Nerva, devenind  Cezar şi urmaş la tronul Imperiului Roman.

 

 

 

 

 

Image result for traian photos

 

 

 

Marcus Ulpius Nerva Traianus (n.18 septembrie 53 – d. 9 august 117), a fost imparat al Imperiului Roman  între 98-117.

În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.

Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

A fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator și general dintr-o familie romană faimoasă, stabilita in Spania (Ulpii).

A luat parte la războaiele lui Domitian potriva triburilor germanice fiind  unul dintre cei mai mari comandanți militari ai imperiului când Domițian a fost ucis în anul 96.

Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domițian, Nerva, care era nepopular în cadrul armatei și avea nevoie de prestigiul lui Traian  ca să obțină sprijinul legiunilor.

A obținut acest sprijin prin numirea acestuia ca fiu adoptiv al său și succesor, la vârsta de 44 de ani, în data de 27 octombrie 97. Traian i-a succedat fără nici un incident,devenind primul roman ne-italian devenit împărat.

A rămas în istorie  pentru  razboaiele purtate  în Dacia  in anul 101  cand l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal  să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmisegetusa.

 Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.

Totuși, la scurt timp, Decebal a reluat lupta cu  Imperiul Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture, astfel ca  Traian a atacat  din nou Dacia, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, si reușeste  să cucerească  si sa distruga în anul 106 capitala dacilor.

Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construii un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană.

Traian murit la 9 august 117. Pe patul de moarte l-a numit ca succesor pe Hadrian.

Cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei lui Traian (columnă ce fusese ridicată atât pentru a comemora victoriile împăratului, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a-i servi ca mausoleu).

O inscripție de la intrarea în interiorul columnei, oarecum criptică, deoarece o parte a textului a dispărut, are următorul cuprins:

 

Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tant[is oper]ibus sit egestus

 

 

 

 

 

 

306: Maxentius fiul împăratului Maximian  și ginerele imparatului Galerius, este proclamat imparat roman, domnind pana in anul 312, când  murit inecat in Tibru dupa Bătălia de la Podul Milvius (Podul Șoimului) de  lângă Roma, cand a fost infrant de Constantin cel Mare  la 28 octombrie 312.

 

 

 

 

 

312: Imparatul  Constantin I cel Mare a avut celebra viziune a Crucii, relatată de istoricul Eusebiu de Cezareea în lucrarea sa Vita Constantini, precum şi de apologetul creştin Lactanţiu, tutorele lui Crispus, fiul lui Constantin (De mortibus persecutorum): în ajunul luptei cu Maxentius, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o Cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripţia: ”in hoc signo vinces” ( prin acest semn vei învinge) (Lactantius, De mortibus persecutorum, 48, 5).

Noaptea, în timpul somnului, lui Constantin i s-a arătat Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor, spre a-i servi drept semn protector în lupte.

Evenimentul relatat în cele două lucrări, constituie actul prin care s-a explicat convertirea lui Constantin cel Mare la creştinism.

 

 

 

 

 

In Hoc Signo Vinces

 

 

 

 

 

 

Constantin I a adoptat ca deviza această frază din limbagreacă, “εν τούτῳ νίκα”, după viziunea pe care a avut-o  înainte de bătălia de la Podul Milvian împotriva lui Maxentius.

 La ziuă, a confecționat un steag  după modelul arătat în vis, cu monograma creștină, steag numit labarum.

Victoria a fost câștigată, spune istoricul Lactanțiu, cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece Constantin  nu avea decât 20.000 de soldați, iar Maxentiu 150.000 .

 

 

 

 

 

 poza

 

 

 

 

 

Constantin a povestit mai târziu cu jurământ, lui Eusebiu din Cezareea, cu jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au incredințat de puterea lui Hristos..

Dupa ce a câştigat bătălia, a pus capăt Tetrarhiei şi a devenit conducătorul unic al Imperiului Roman.

 

 

 

 

 

 

 

1225: A murit poetul si istoricul japonez Jien ;  (n. 1155).

 

 

 

 

 

 

1344: Cruciatii cuceresc cetatea Smirna.

 

 

 

 

 1443: Ştefan, primul pictor muralist român cunoscut, realizează decoraţia murală a bisericii ortodoxe din Densuş (jud.Hunedoara), ctitorie a cnejilor din familia Manjina.

Biserica se afla circa 10 kilometri de orasul Haţeg (judeţul Hunedoara), fiind un monument arhitectonic şi de cult, unic în spaţiul românesc.

 

 

 

 

 

Image result for densus

Scriitorul George Calinescu spunea  despre lacasul de cult de la Densus:  ”o biserica bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stalp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtand numele lui Longinus.

E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de cateva suvite de soare venind pe niste ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furata de genii nocturne”.

 

 

 1492: Se finalizază construcţia bisericii cu hramul Sfîntul Gheorghe de la Curtea Domnească din Hîrlău, Moldova.

Biserica “Sf. Gheorghe” din Hârlău a fost construită  în mai puțin de cinci luni, fapt  atestat de pisania scrisă în limba slavonă cu următorul text:

“Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492).

Image result for Biserica “Sf. Gheorghe” din Hârlău photos

 

Este primul monument moldovenesc cu pictură exterioară din vremea lui Petru Rareş si a fost inclusa pe lista monumentelor istorice din tara noastra.

 

1599: Are loc bătălia de la Şelimbăr, în urma  căreiea Mihai Viteazul, domn al Valahiei, înfrînge oastea Transilvăneană condusa de principele  Andrei Bahory.

 

Mihai Viteazul, domn al Munteniei (1593-1600)

 Bătălia de la Şelimbăr, gravură de Georg Kopp, sec. XVII

 Andrei Bathory, principe al Transilvaniei şi suzeran al Munteniei (1599)

Mihai Viteazul, domn al Munteniei(1593-1600)

 Bătălia de la Şelimbăr,gravură de Georg Kopp, sec. XVII

Andrei Bathory, principe alTransilvaniei şi suzeran al Munteniei (1599)

 

 

 

Pe 18 octombrie (stil vechi), 28 octombrie (stil nou) 1599 are loc bătălia de la Şelimbăr în cadrul căreea Mihai Viteazul, domn al Valahiei, înfrînge oastea Transilvăneană în frunte cu Andrei Bahory. Mihai Viteazul intră în Alba Iulia (21 octombrie (stil vechi), 1 noiembrie (stil nou) 1599) iar întreg teritoriul Transilvaniei trece sub autoritatea lui Mihai.

Influenţa militaro-politică a Poloniei în principatele româneşti la sfîrşitul secolului XVI a constituit un pericol eminent pentru domnia lui Mihai Viteazul în Muntenia.

Politica regelui Poloniei Sigismund al III-lea (1587-1623) şi a cancelarului său Jan Zamoyski de a controla polic malului nordic al Dunării, cu implicarea lui Ieremia Movilă (domn al Moldovei, susţinut la domnie de poloni) şi Andrei Bathory (principe în Transilvania, fost cardinal în Polonia, ocrotit şi sprijinit de cancelarul polon Jan Zamoyski) prefera schimbarea domnitorului în Muntenia pe unul loial Poloniei şi anume pe Simion Movilă, fratele domnutorului Moldovei Ieremia Movilă, făcînd demersuri în acest sens către Poarta Otomană.

În acelaşi context pe 5-6 octobrie (stil nou) 1599, Andrei Bahory – noul principe al Transilvaniei, a trimis un ultimatum lui Mihai Viteazul de părăsire a domniei în Muntenia (Valahia).

Mihai Viteazul, ilustru strateg şi om de o verticalitate şi claritate a rară a gîndirii, s-a văzut nevoit să atace primul în Transilvania pentru a evita un atac concentric din direcţiile Transilvania şi Moldova. Marşul surprinzător al lui Mihai peste munţii Carpaţi a fost efectuat în două coloane.

 Prima coloană care includea grosul armatei a urmat direcţia Ploieşti – pasul Tabla Buţii – Valea Oltului – Făgăraş – Sibiu, iar a doua coloană cu o armată mai puţin numeroasă pe direcţia Craiova – Valea Oltului – pasul Turnul Roşu – Ţara Bîrsei. Pentru condiţiile de relief foarte accedentat armata lui Mihai Viteazul a realizat o viteză mare de marş (20-25 km pe zi). Atacul celei de-a doua coloană, care a ajuns prima la Sibiu nu a dat răgaz lui Andrei Bathory pentru a pregăti armata proprie de război.

În acelaşi timp Prima coloană a asigurat prin direcţia sa de avansare oastea muntenească de un eventual atac din partea Moldovei ce puteau face joncţiunea cu saşii.

Mihai a reuşit să se asigure de suportul secuilor, sătui de suprimarea maghiară care îl susţin cu 8 000 – 10 000 ostaşi, totodată asigurînd că vor bloca pasurile de munte în cazul unui atac din partea lui Ieremia Movilă al Moldovei prin secuime.

La 26 octombrie face joncţiunea dintre ambele coloane avînd un efectiv total de aproximativ 40 000 ostaşi dintre care: 8 000 – 10 000 oşteni de la ţară, 14 000 mercenari, 6 000 haiduci, 8 000 – 10 000 de ostaşi secui, artileria 180 tunuri.

După loviturile puternice primite, oastea transilvăneană a fost dezintegrată, pierzînd 2 000 morţi, 1 000 răniţi, şi toată artileria. Mihai Viteazul a urmărit inamicul pe un spaţiul larg închizînd porţile vestice ale ţării şi anume Mureşul şi Someşul.

În încercarea de a se refugia în Moldova, principele Transilvaniei Andrei Bathory, a fost ucis de ţăranii secui. Mihai Viteazul va intra deja la 1 noiembrie 1599 în capitala Transilvaniei – Alba Iulia obţinînd controlul militar al principatului.

 

1688: A murit (se pare otravit), Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti (1678-1688).

In aceiasi zi a urcat pe tronul Tarii Românesti Constantin Brâncoveanu , care a domnit pana la 27 martie 1714); (n. 1640).

Era membru al ilustrei familii bizantine a Cantacuzinilor, care a dat mai mulți domni ai Țării Românești și ai Moldovei, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și frate al marelui cărturar stolnicul Constantin Cantacuzino. 

   

   

Serban Cantacuzino

În calitate de conducător al statului muntean aflat sub vasalitatea turcilor, a participat alături de armatele otomane la asediul Vienei din 1683. A negociat însă cu imperialii trecerea Țării Românești în tabăra creștină, năzuind la poziția de protector al creștinilor din peninsula Balcanică, habsburgii promițându-i tronul imperial al unui Constantinopol eliberat de păgâni.

De o mare importanță a fost activitatea sa în domeniile economic și literar.

A introdus porumbul în Țara Românească, care la scurtă vreme a ajuns hrana de bază a țării.
A dat ajutor la înființarea mai multor ateliere de tipărit (tiparnițe), iar sub auspiciile sale a apărut în 1688 faimoasa Biblie românească de la București.    Textul acestei prime traduceri, numită şi „Biblia de la Bucureşti”, a fost definitivat de către un grup de învăţaţi, între care fraţii Şerban şi Radu Greceanu, la 10/20 noiembrie 1688.

Serban Cantacuzino este ctitorul bisericilor Fundenii Doamnei și Mânăstirii Cotroceni.

 1823: Seminarul Teologic din Chişinău (Basarabia ţaristă), este reorganizat si  începe să funcţioneze conform noului statut.

1867: S-a născut George N. Udrischi, medic veterinar, primul chirurg din lume care a procedat la amputarea unuia dintre membrele anterioare la cal, imaginând, în acelaşi timp, o proteză funcţională (1906).

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1946; (m. 1958).

 

 1873: Ţarul Rusiei  a sancţionat propunerea Consiliului de Stat, de a numi Basarabia gubernie şi de a desfiinţa Consiliul Regional al Basarabiei.

 

1874: S-a născut la Câmpulung Muscel, savantul român  Constantin I. Parhon,  medic endocrinolog şi neuropsihiatru, membru titular al Academiei Române din 22 mai 1939; ( d.9  august 1969).

A fost unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină de sine stătătoare.

Imagine similară

A  îndeplinit funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952.

 1916: Are loc a doua bătălie de la Oituz.

Intre  28 octombrie – 2 noiembrie 1916  se desfasoara a doua bătălie de la Oituz. Trupele  române resping atacurile germano-austro-ungare.

 

 

1916: Are loc a doua bătălie de la Tîrgu Jiu. Trupele inamice ocupă Tîrgu Jiu (2 noiembrie) şi pătrund în Cîmpia Olteniei.

 

 

 

1918: Ferdinand I, regele României (1914-1927), a dat o proclamatie catre ostasi în care îi îndemna sa ia din nou armele pentru a înfaptui „visul nostru de atâtea veacuri: unirea tuturor românilor, pentru care în anii 1916-1917 ati luptat cu atâta vitejie”.

1918: Ca urmare a ultimatumului primit de la Guvernul României, Armata germană de ocupaţie începe retragerea, spre Transilvania.

1920: S-a născut (la Cahul, azi în R. Moldova), într-o familie de colonişti germani, Andrei Ciurunga (pseudonimul lui Robert Eisenbraun), unul din marii poeţi ai temniţelor comuniste; (d. 6 august 2004, București).

În 1936 debutează editorial cu placheta de versuri Melancolie, urmând În zodia cumpenei (1939),Poemele dezrobirii (1943),Cântece de dor şi de război (1944). După ce Basarabia va fi din nou răpită, familia Eisenbraun se refugiază în ţară, stabilindu-se la Brăila, unde  va continua să scrie, publicând în câteva reviste brăilene.

Unul dintre articolele sale, în care se declară ferm anticomunist,, îndemnându-i pe români să respingă comunismul, îi aduce prima arestare, pentru 29 de zile, în noiembrie 1945.

După eliberare publică sub diferite pseudonime românizate: Radu Calomfir, Matei Scutaru, Nicu Grădinaru, şi altele, oprindu-se asupra celui cu care va intra în conştiinţa literaturii române: Andrei Ciurunga.

În 1947 publică volumul Poeme de dincoace, cuprinzând versuri puternic anticomuniste, pentru care este arestat din nou în 1950 sub acuzația de „crimă de uneltire împotriva păcii”. Cum volumul fusese distrus şi nu a putut fi adus ca probă în proces, autorul său a fost condamnat pentru mai vechiul volum apărut la Chişinău înainte de refugiere, în 1944,Cântece de dor şi de război.

Din acest moment calvarul se intensifică. Ciurunga trece prin penitenciarele Uranus, Galaţi, Jilava, apoi prin lagărele „cumplitului Canal”, cum însuşi îl numeşte. Aici poetul creează în continuare. Va găsi chiar o metodă ingenioasă de a păstra versurile: coase pe pânză, în căptuşeala unui pieptar de care nu se despărţea niciodată, versurile-cheie ale câtorva sute de poezii, care astfel vor putea fi refăcute în condiţii de libertate.

Image result for Andrei Ciurunga photos

Eliberat în 1954, dar rearestat patru ani mai târziu, în 1958, pentru vina de a fi scris şi difuzat poeziile concepute la Canal, care circulau atât în ţară, clandestin, cât şi în afara graniţelor, în antologii sau la posturi de radio occidentale.

Această a treia detenţie o execută la Gherla şi în Balta Brăilei, fiind eliberat în 1964, în urma decretului de graţiere a tuturor deţinuţilor politic.

În 1967 este reprimit în Uniunea Scriitorilor şi va publica alte opt volume de versuri până în 1989, trecute, desigur, prin filtrul cenzurii

După 1989 văd lumina tiparului şi versurile de detenţie, precum şi alte volume: Memorii optimiste. Evocări şi versuri din închisori, Poemele cumplitului Canal, Lacrimi pentru Basarabia, Ceasuri fără minutare. Poeme din închisoare, N-aveţi un surâs în plus?, Poeme cu umbre de gratii, Versuri pentru Ina.

1920: Este semnat Tratatul de la Paris dintre România pe de o parte şi Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, pe de altă parte prin care era recunoscut actul unirii Basarabiei cu România; (după 106 ani de dominaţie rusă).

În tratat se consemna ca  Imperiul britanic, Franţa, Italia, Japonia, principalele puteri aliate, şi România:

„Considerînd că în interesul păcii generale în Europa trebuie asigurată încă de pe acum în Basarabia o suveranitate care să corespundă aspiraţiilor populaţiunii şi să garanteze minorităţilor de rasă, religiune sau limbă protecţiunea ce le este dorită;

Considerînd că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată;

Considerînd că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România;

Considerînd, în sfîrşit, că România, din propria ei voinţă doreşte să dea garanţii sigure de libertate şi dreptate, fără deosebire de rasă, de religiune sau de limbă, conform cu tratatul semnat la Paris la 9 decembrie 1919, locuitorilor atît ai vechiului Regat al României, cît şi al teritoriilor de curînd transferate;

Au hotărît să încheie tratatul de faţă şi au desemnat ca plenipotenţiari ai lor, sub rezerva facultăţii de a dispune înlocuirea lor pentru semnătură; […]

Pe 9 aprilie 1918 (pe stil vechi, 27 martie 1918), în timpul haosului Războiului civil rus, legislativul basarabean (Sfatul Ţării) votase în favoarea unificării acestui teritoriu  cu România cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri.

 Uniunea Sovietică nu au recunoscut niciodata această unire, chiar dacă a mimat ulterior unele negocieri în această privinţă cu România, iar Japonia nu a ratificat tratatul.

1923: S-a născut criticul şi istoricul literar Mihail Petroveanu; între anii 1948 şi 1952 a fost redactor la Redacţia literară a Radiodifuziunii Române,soţul poetei Veronica Porumbacu; (m. 1977).

1924: A murit la Paris, actorul francez de origine română Eduard de Max (numele real: Eduard Alexandru Max); (n. 14 februarie 1869, la Iaşi).

A fost fiul doctorului în medicină Emil Max, cel mai cunoscut ginecolog al vremii sale și membru al mișcării Junimea din Iași iar mama sa, născută Romalo, era rudă apropiată cu Elena Cuza.

După absolvirea Conservatorului de Arta din Paris, a debutat cu succes la Paris în rolul Poetului din „Noaptea de octombrie” de Alfred de Musset. Au urmat peste 300 de roluri pe mari scene ale lumii din Paris, Londra, Bruxelles, Roma, Atena, București, Cairo, Madrid, Buenos Aires, Rio de Janeiro, New York, Geneva, etc.

A lucrat exclusiv în cinematografia franceză fiind considerat unul dintre cei mai de seamă tragedieni ai timpului său.

În 1904, o trupă franceză în frunte cu Eduard de Max și Maria Ventura a dat o serie de reprezentații pe scena Teatrului Național București.

Image result for Edouard de Max photos

A devenit  Societar al Comediei Franceze alături de românii Elizabeth Nizan, Jean Yonnel și Maria Ventura la data de 1 ianuarie 1918.

Eduard de Max a fost cel care a intermediat accesul marelui actor Tony Bulandra pe scenele teatrului francez.

Între 1908 și 1912, Eduard de Max apare în filmele companiei franceze „Film d’art”. În 1913 primește un important rol în adaptarea celebrului roman al lui Alexandre Dumas, „Cei trei muschetari” (1913).

1928: S-a născut spionul  Ion Mihai Pacepa,  general de securitate comunist, fost şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) a României comuniste şi consilier personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu.

 

 

1930: S-a născut la Dângeni, județul Botoșani, Eugen Mandric, producător, regizor de film, scenarist, scriitor, publicist ; (m.  2000, Bucuresti).

Image result for photos Eugen Mandric

A fost de asemenea redactor-șef al revistei „Cinema”, director general al Studioului Cinematografic București și al Casei de Filme 3, redactor la Studioul de filme documentare „Al. Sahia” din București, comentator și realizator de jurnale de actualități.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A obținut în anul 1977 Premiul pentru scenariu al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru filmul Buzduganul cu trei peceți

 

1931: S-a născut  la Ciucur – Tighina, în Basarabia, Ilarion Ciobanu, celebru actor român, cunoscut pentru rolurile interpretate în filmele “Aurul, dolarii şi ardelenii” – 1978, “Crucea de piatră” – 1993  şi “Terente, regele bălţilor” – 1995; (m. 7 septembrie  2008).

Imagine similară

 

 

A fost, de asemenea, regizor al filmelor  Omul de lângă tine și Mara.

 

1931: La oficiul stării civile din comuna Tohani, judeţul Buzău, România, principele Nicolae, se căsătoreşte, fără consimţămîntul regelui Carol al II-lea al României, încalcând Statutul Casei Regale, cu Ioana Doletti,  fosta soţie a fiului omului politic liberal N.N. Săveanu si fiica unui mic proprietar, pe nume Dumitrescu.

Imagini pentru Ioana Doletti,photos

Foto: Prinţul Nicolae şi Ioana Doletti

  În 1937, Consiliul de Coroană a decis decăderea principelui din drepturile de membru al Casei Regale din cauza relaţiei cu Doletti. La data de 9 aprilie 1937, Prinţul Nicolae a renunţat la toate drepturile şi şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţinea.    

Principele Nicolae a primit, prin decret regal, numele de Nicolae Brana. A luat calea exilului împreună cu Ioana Doletti, stabilindu-se mai întîi în Franţa şi mai apoi în Spania. Au rămas împreună până în 1963, când Ioana Doletti (n.1902), a fost răpusă de cancer, la 17 februarie 1963.

Printul Nicolae s-a recăsătorit cu Theresa Figuita de Mello şi a decedat  în 1977, la 74 de ani, fară urmaşi.

1949: În  noaptea de 28/29 octombrie 1949, a avut loc execuţia a şapte luptători din rezistenţa armată anticomunista condus de mr. Nicolae Dabija, un  văr al lui  Gheorghe Gheorghiu-Dej, originar din Galaţi, erou al  războiului din Caucaz, care s-a distins in luptele de la Novorosiisk şi Perekop, citat prin Ordin de zi pe Armată şi decorat cu ordinul “Mihai Viteazul”, chiar de mareşalul Antonescu.

Ceilalţi 6 membri ai organizaţiei „Frontul Apărării Patriei Române” executati atunci au fost Ioan Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Augustin Raţiu, Gheorghe Opriţa, Silvestru Bolfea.

 Născut la 13 aprilie 1907 la Galaţi, Nicolae Dabija a fost  maior în Armata Română. Intre 1948-1949 a fost liderul principal al organizaţiei „Frontul  Apărării Naţionale. Corpul de Haiduci” si a fost capturat  de Securitate prin tradare, în primăvara anului 1949.

Prin sentinţa nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu, a fost condamnat la moarte prin împuşcare si executat la 28 octombrie 1949, la Sibiu . A fost  îngropat pe ascuns , împreună cu alţi şase dintre oamenii săi, în Cimitirul reformaţilor din acelaşi oraş.Soţia sa, Flavia, aflată în munţi, alături de soţul său, se pare că ar fi murit în urma unei confruntări cu Securitatea la începutul lunii martie 1949.

mr.Nicolae Dabija

65 de ani de la execuția grupului luptătorilor anticomuniști

Numărul celor arestaţi din rândurile grupului Dabija în primăvara anului 1949 s-a ridicat, conform datelor Securităţii, la 34: 16 partizani şi 18 „favorizatori”.

Grupul Dabija opera pe versantul oriental al Munţilor Apuseni, mai exact pe Muntele Runculeţul Groşilor, sub Muntele Mare, judeţul Turda, în apropierea comunelor Bistra şi Câmpeni, tabăra fiind stabilită conform mărturiilor la 20 km nord-est de Câmpeni pe Muntele Mare, la cota 1201, unde a fost construită o cazemată. La începutul anului 1949, grupul Dabija avea 24 de membri, plus un număr important de susţinători în localităţile vecine.

În urma unor lupte sângeroase purtate în Muntele Mare, Cricău şi Mesentea datorită superiorităţii numerice şi tehnice a trupelor Securităţii dar şi trădării, luptătorii anticomunişti au fost înfrânţi.

In fața instanţei fiind trimişi 25 de inculpati. Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise. Nu au fost acceptaţi în sală decât tinerii activişti de partid, aduşi de la diferite întreprinderi special pentru a vedea cum îşi primeau răsplata „duşmanii poporului”.
Prin sentinţa nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu au fost pronunţate șapte condamnări la moarte prin împuşcare: Nicolae Dabija, Ioan Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Augustin Ratiu, Gheorghe Oprita şi Silvestru Bolfea. Decizia de condamnare la pedeapsa capitală a primilor 7 inculpaţi fusese practic luată de locotenent-colonelul Gheorghe Crăciun, recursurile lor fiind respinse.

La 29 octombrie 1949 D.R.S.P Sibiu a trimis la Bucureşti procesul verbal conform căruia a avut loc execuţia în 28 octombrie, fără a preciza locul în care au fost împuşcaţi. Moartea maiorului Nicolae Dabija avea sa fie înregistrată la Primăria oraşului Sibiu abia dupa 14 ani, sub nr. 6/11 octombrie 1963, asa cum probabil  s-a întâmplat şi în cazul celorlalţi partizani executaţi la 28 octombrie 1949.

1952: A murit  Mircea Vulcănescu, filosof, sociolog, economist şi profesor de etică român; (n. martie 1904).

  

Imagini pentru Mircea Vulcănescu, filosof,

Situat spre „dreapta tradiţională”, în sociologie a căutat să înfăţişeze o orientare spiritualistă şi ortodoxă, apropiată de înţelegerea românească şi ţărănească a existenţei, îmbogăţită, în filosofie, prin modelul ontologic românesc.

A colaborat la emisiunea „Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română; în octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani de temniţă grea.

1959: A apărut Decretul nr. 410, adoptat de conducerea Marii Adunări Naţionale a RPR, care prevedea desfiinţarea unor mănăstiri şi a asociaţiilor religioase, precum şi scoaterea din monahism a mai multor călugări.

Aplicarea acestui decret, între anii 1959 şi 1964, prin forţă şi ameninţări, a constituit o perioadă de doliu pentru monahismul românesc şi pentru Biserică: 92 de mănăstiri au fost desfiinţate, închise ori folosite în scopuri sociale.

In jur de 4.700 de călugări şi monahi au fost alungati din mănăstiri.

La începutul anului 1958 ministrul de interne Alexandru Drăghici propunea desfiinţarea seminariilor monahale, interzicerea accesului călugărilor în Institutele de Teologie de grad universitar, interzicerea înfiinţării de noi mănăstiri, ca şi limitarea accesului în cinul monahal.

Majoritatea prevederilor cuprinse în proiectul lui Drăghici s-au regăsit şi în Decretul nr. 410/1959.

1962: S-a născut Liviu (Nicolae) Dragnea, preşedinte al Partidului Social Democrat (din 22 iulie 2015) şi deputat, fost ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice în Guvernele Victor Ponta 2 şi 3.

Image result for Liviu (Nicolae) Dragnea

A fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman (2000-2012), secretar general al PSD (2009-2013), preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Teleorman (din 2005), preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (2004-2013), preşedinte executiv al PSD Teleorman (2001-2005); vicepreşedinte al PD Teleorman (1995-2000), prefect al jud. Teleorman (1996-2000).

1965: A murit pictorul Lucian Grigorescu; membru corespondent al Academiei Române din 1948;  (n. 1894).

 1971: S-a născut soprana Roxana Briban; (m. 2010).

 

 

 

 

1974: A murit inginerul geolog Ion Panu-Huber, cel care a elaborat teoria generală a proceselor de clasare şi concentrare gravitaţională a mineralelor.

Are meritul de a fi creat primul laborator din România de preparare a substanţelor minerale utile; membru corespondent al Academiei Române din 1955; (n. 1904).

1981: A murit Eugen A. Pora, zoolog ecofiziolog (cercetări de fiziologie animală comparată şi ecologică) şi oceanograf (a participat, în 1962, la o expediţie în Oceanul Indian); membru titular al Academiei Române din 1963; (n. 1909).

1992: Au fost alese conducerile celor două Camere ale Parlamentului României, în urma convocării parlamentarilor nou aleşi. Oliviu Gherman (FDSN) a fost ales preşedinte al Senatului, iar Adrian Năstase (FDSN) a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor.

1993: Întrunit în sesiune plenară la Strasbourg, Parlamentul european a ratificat Acordul de asociere a României la Comunităţile Economice Europene.

2003: A murit soprana Emilia Petrescu, fostă colaboratoare a Corului Radiodifuziunii Române.

A colaborat de asemenea cu dirijorul MARIN CONSTANTIN, sustinand turnee interne si internationale impreuna cu corul „MADRIGAL”; (n. 1925).

 

 

 

 

Image result for emilia petrescu soprana

 

 

În 1964 i-a fost conferit titlul de Artistă Emerită.

2005: A încetat din viaţă sculptorul Ion Irimescu, membru de onoare al Academiei Române, deţinător al ordinului “Steaua României”, cea mai mare distincţie pe care o poate acorda instituţia prezidenţială, câştigătorul Premiului de Excelenţă în Cultura Româna pe anul 2001; (n. 27 februarie 1903 la Falticeni).

Image result for sculptorul Ion Irimescu,Image result for sculptorul Ion Irimescu,

2008: A încetat din viaţă actriţa Dina Cocea. A jucat pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, dar a  avut apariţii şi pe marile ecrane, debutând, în 1939, în filmul “O noapte de pomină” şi continuând cu producţii precum “Neamul Şoimăreştilor”, “Ştefan cel Mare”, “Cantemir” şi “Iancu Jianu” (n. 27 noiembrie 1912).

 

 

 

Image result for dina cocea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI : 

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/28/o-istorie-a-zilei-de-28-octombrie-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Iachint de Vicina

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Image result for Sfantul Iachint de Vicina photos

 

 

 

 

 

Sfantul Iachint de Vicina a fost ultimul mitropolit al Vicinei si primul mitropolit al Tarii Romanesti.  Inainte de Iachint, scaunul mitropolitan al cetatii fusese ocupat de personalitati de seama, al caror nume il cunoastem partial: Teodor (1285), Luca (1303), Macarie (1340-1343) si Kiril (mentionat in anii 1347-1348). Potrivit cercetatorilor, fosta Vicina este asezarea Isaccea, din judetul Tulcea.

Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost intemeiat inainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdictie bizantina.

Nu cunoastem data la care Sfantul Iachint a parasit scaunul mitropolitan de la Vicina, insa, dupa mai multe scrisori ale domnitorului Nicolae Alexandru Basarab catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol, in mai 1359, Iachint al Vicinei este recunoscut ca mitropolit al Tarii Romanesti.

El a organizat viata bisericeasca din Tara Romaneasca – a zidit biserici, a hirotonit preoti, l-a adus pe Sfantul Nicodim de la Tismana sa organizeze viata din manastiri dupa modelul prezent in Muntele Athos si a purtat de grija si romanilor transilvaneni, carora le-a trimis misionari si persoane hirotonite.

Sfantul Ierarh Iachint a trecut la cele vesnice in anul 1372. A fost ingropat langa biserica mitropolitana de la Arges.

Sfantul Iachint de Vicina este praznuit pe 28 octombrie. Propunerea de canonizare a Sfantului Iachint a fost inaintata Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, de Mitropolia Munteniei si Dobrogei, pe data de 19 iunie 2008.

In sedinta Sfantului Sinod din 8 iulie 2008 s-a facut canonizarea sa, iar proclamarea solemna a sfinteniei sale a avut loc pe 26 octombrie 2008.

Sfantul Iachint de Vicina este trecut in calendar cu cruce neagra, ca sfânt cu polieleu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro;

  10. http://www.tribuna.ro/ 65-de-ani-de-la-execu- ia-grupului-luptatorilor-anticomuni- mr-nicolae-dabija

Reclame

29/10/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

MAREA FOAMETE DIN RUSIA ANILOR 1921-1922

 

Foametea rusă din 1921-22 a fost una dintre cele mai grave dezastre umane din secolul XX. Declanșată  în urma a șapte ani de război constant, foametea a dus milioane de ruşi în pragul disperării . Malnutriția, foametea și epidemiile care au urmat, au ucis atât de mulți oameni încât nici statul bolșevic, nici observatorii străini nu au putut cuantifica numărul de morți cu exactitate.

Cei mai mulţi istorici sunt de părere că cel puțin cinci milioane de ruși au murit de foame și de boală în timpul Marii Foamet deși cifra ar putea ajunge la opt milioane.

Guvernul sovietic a luat cunoștință de dezastru aproape imediat, dar nu a avut niciun mijloc de a face față acestui dezastru.

Situația a devenit atât de disperată încât, în 1921, bolșevicii au acceptat ajutoarele trimise de  organizațiile caritabile străine, în special Asociația de Ajutor American.

Poporul rus nu era străin de foamete, deşi Rusia era o ţară imensă cu  mari suprafeţe de terenuri agricole. Totuși pentru că majoritatea agriculturii era făcută manual, cu puțină mecanizare şi o infrastructură precară, productivitatea agriculturii acestei ţări  era foarte scăzută.

Recoltele rusești depindeau de asemenea într-o mare măsură, de condiții meteorologice favorabile. Ţăranii ruși erau loviţi de secetă la fiecare cinci – șapte ani, şi de fiecare dată se ajungea la o penurie de alimente.

Seceta a avut un impact sever şi asupra Ucrainei, o regiune a cărei pământ mănos asigura mai mult de o treime din cerealele  Rusiei.

Randamentul total al recoltei din Rusia în 1921 a fost de aproximativ jumătate din cel al anului 1913., iar proximativ un sfert din toate culturile de cereale s-au pierdut înainte de recoltare.

În unele regiuni pierderile au fost aproape totale, iar politica dusă de bolșevici în problemele agriculturii au agravat dezastrul.

Majoritatea țăranilor din Rusia se pregătiseră totuşi, păstrând o rezervă  de cereale, însă, cu toate acestea, majoritatea hambarelor au fost goalite după anii de război de rechizițiile constante de cereale  în timpului comunismului de război.

Foto: Marea foamete. Canibali  fotografiați cu părți  de cadavre  găsite în casa lor.

Pe măsură ce foametea se înrăutățea mii de țărani ruși au fugit din mediul rural și au migrat spre orașe, cautând locuri de muncă în fabrici și un acces mai bun la hrană.

Ajutoarele din străinătate care au început să sosească din 1921 au găsit străzile din Moscova și Kiev pline  de cadavre și de muribunzi  din cauza foametei.

Potrivit lucrătorilor din echipele de ajutor umanitar, situația era și mai sumbră în sate.

Mulți ţărani au fugit în orașe sau în alte regiuni, lăsând familii întregi moarte în casele lor.

 

 

 

Cei care au supraviețuit, au trăit din tot ce mai puteau găsi cât de cât comestibil: semințe, ghinde, buruieni, coajă de copaci, chiar cadavre de animale moarte.

Oficialii guvernamentali dintr-un oraș rusesc sfătuiau locuitorii să macine oasele uscate ale animalelor,  și să coacă un „înlocuitor de pâine [care are] o valoare nutritivă de 25% mai mare decât pâinea de secară, în ciuda gustului şi mirosului neplăcut.

Consumul unor astfel de alimente – surogat a ucis o mulțime de oameni, la fel ca și epidemiile de  tifos , febră tifoidă, variolă, gripa, dizenterie, holeră, și chiar de ciumă bubonică.

Migraţia unor mari mase de oameni disperați și înfometați, a contribuit şi ea la răspândirea acestor boli în toată Rusia.

Odată cu foametea au apărut, de asemenea, povestiri despre crime sălbatice, canibalism și comerțul la negru cu carne umană.

 

 

 

 

 

Poză făcută de un turist/jurnalist japonez în Rusia, la Povolojie, în anul 1922.

Adevărata răspândire a canibalismului în timpul acelor evenimente atroce este necunoscută până în zilele noastre.

Istoricii au cercetat o serie  mărturii, însă multe relatări rămân apocrife și au fost eventual exagerate de presa străină.

 

 

 

 

 

 

Fenomenele de canibalism au fost mai frecvente de-a lungul bazinului râului Volga, în zone în care foametea era cea mai gravă. Au fost văzuţi țărani ajunşi în pragul nebuniei din cauza foamei  dezgropând cadavre recent îngropate pentru carnea lor.

Au fost raportate asasinate urmate de ospeţe macabre.

O femeie a refuzat să renunțe la corpul soțului ei mort, pentru căera singura sa sursă de  carne. Părinții și frații au mâncat cadavrele copiilor morți.

Odată cu creșterea numărului de morți, a apărut și un comerț  cu carne umană pe piețele din orașele și orașele rusești.

Un lucrător din echipele internaţionale de ajutoare a nefericitei populaţii ruse a scris despre situația de la sfârșitul anului 1921:

” În familii erau ucişi și mâncaţi tații, bunicii și copiii. Zvonurile insistente despre cârnații pregătiți  din carnea de  cadavre umane, deși au fost oficial contrazise, ​​erau foarte răspândite. La piață, în timpul certurilor se auzeau persoane care ameninţau că îşi vor face cârnaţi oponenţii.” 

Implicarea Administrației de Ajutor american (ARA) a ajutat la atenuarea crizei, deși nu a rezolvat-o.

  ARA a angajat 300 de americani și peste 120.000 de ruși, a importat peste un milion de tone de cereale și a hrănit peste 10 milioane de persoane pe zi.

Eforturile americane de ajutorare în Rusia nu au fost niciodată   recunoscute de bolșevici (Lenin a aprobat implicarea ARA printr-un intermediar).

 

 

Telegrama care anunța decizia guvernului român de a participa la acțiunea umanitară în favoarea populaţiei Rusiei sovietice, 19 august 1921

 

Până în 1923, foametea avea să ia sfârşit, însă efectele ei nefaste au rămas în memoria colectivă a popoarelor Imperiului Rus, până în zilele noastre.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/08/18/dosare-istorice-foametea-sovietica-din-1947-din-basarabia-ocupata-studiata-de-cambridge-journal-of-economics-video/

ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/17/o-istorie-a-zilei-de-14-octombrie-video/

 

 

Surse:

 

https://alphahistory.com/russianrevolution/great-famine-of-1921/

14/10/2018 Posted by | ISTORIE | Un comentariu

Ungaria – Ţara cea mai lovită de hiperinflaţie din istoria modernă

 

Mergeau cu roaba plină de bani să îşi cumpere o sticlă de bere. Hiperinflaţia, un fenomen care a îngrozit lumea 442

Când banii nu mai contează! Hiperinflația din Ungaria…

Povestea hiperinflației ungare a debutat imediat după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, la sfârșitul Primului Război Mondial.

Pe atunci  Ungaria avea propria sa monedă, Korona, însă  din cauza haosului economic, nu a rezistat prea mult.

Inflația o luase razna și era imposibil de oprit, astfel încât, guvernul maghiar a decis  în 1927 să treacă la o nouă monedă – Pengő.

Pengő părea să aibă un viitor promițător… 

Economia acestei ţări se stabilizase și lucrurile intraseră în normal, până în clipa în care trupele lui Hitler au ocupat în 1944 Budapesta. 

Când războiul s-a încheiat și moneda pengő a rămas fără acoperire, guvernul Ungariei a decis să imprime bani și să inunde țara cu bancnote – pentru ca oamenii să aibă bani pentru a cumpăra produsele de bază.

A  fost o măsură  sinucigașă, pentru că Pengő intrase pe o pantă descendentă și pasul până la prăpastia economică devenise unul foarte mic.

Prețurile o luaseră razna și se dublau la fiecare 15 ore.

Economia era pe butuci și nimeni nu avea o soluție.

Efectiv, un bun  care costa 379 Pengö în septembrie 1945, costa 72.330 Pengö  în ianuarie, 1945, 453.886 Pengö până în februarie, 1.872.910 până în martie, 35.790.276 Pengö până în aprilie, 11.267 miliarde Pengö până la 31 mai, 862 miliarde pengö până la 15 iunie, 954 trilioane Pengö până la 30 iunie , 3 miliarde de miliarde de dolari pentru un Pengö până în 7 iulie, 11 trilioane de miliarde Pengö până în 15 iulie și 1 trilioane de miliarde de Pengö până la 22 iulie 1946 ! 

 

 

 

 

În 1927, când a fost întrodus Pengö, rata de schimb cu un dolar american era de 5,26 pentru un Pengö. La momentul de vârf al crizei postbelice, rata de schimb era uimitoare: 460 trilioane de miliarde de Pengö, pentru un dolar american.

Pentru a face față scăderii valorii monedei naţionale, guvernul a continuat să introducă noi bacnote cu fiecare denominație în creștere, iar Pengö a fost înlocuit cu Mpengö (sau 1 milion Pengö) care la rândul său a fost înlocuit cu Bpengö (sau 1 miliard Pengö) care a fost înlocuit cu Adopengö indexat cu inflația.

Ungaria, iulie 1946: Rata lunară a inflaţiei: 4.190.000.000.000.000.000 %După cel de-al doilea război mondial, nu se mai găsea nimic în magazine.

Foşti aliaţi ai Germania naziste, aflaţi sub ocupaţia Armatei Sovieticr, ungurii au votat totuşi la alegerile din noiembrie 1945, care s-au ţinut după alungarea trupelor germane, un partid conservator.

Evident, au apărut tensiuni între sovietici şi conducerea ţării, care însă nu au ameliorat cu nimic situaţia economică. În plus, nici comuniştii nu aveau vreun interes pentru îmbunătăţirea situaţiei economice, dând vina pe guvern pentru situaţia economică.  

Fără nici un ajutor din exterior, statul ungar nu a avut altă soluţie pentru a plăti salariile, decât tipărirea a miliarde de Pengo, moneda ungară de la acea vreme.

Pentru a ne face o idee despre cât de mulți bani au fost tipăriți atunci, să luăm în considerare faptul că, în iulie 1945, totalul valorii bancnotelor emise de Banca Naţională a Ungariei a fost de 25 de miliarde şi  a crescut la 1,646 trilioane până în ianuarie 1946, până la 65 milioane de miliarde în mai 1946 și 47 miliarde trilioane în iulie 1946.

Hiperinflatie

 

 

În cele din urmă, guvernul a rămas fără hârtie de bună calitate pentru imprimarea bancnotelor.În august 1946, Ungaria a renunțat la Pengo și a decis să înceapă de la zero. O nouă monedă, Forintul, a fost introdusă la o rată de schimb de 400.000 cvadrilioane de pengő pentru un forint, adică un 4 urmat de 29 de zerouri !

Până la urmă economia ţării vecine s-a stabilizat, iar  moneda actuală a Ungariei a rămas Forintul, scrie  https: //www.efemeride.ro/hiperinflatia-din-ungaria-cel-mai-grav-caz-de-inflatie-din-istorie/.

Topul ţărilor din istoria ultimului secol, afectate cel mai mult de hiperinflaţie:

Fenomenul de hiperinflaţie a apărut de 55 de ori pe parcursul ultimului secol, în condiţiile în care ţările lumii s-au confruntat cu diverse crize economice şi lipsa de control din partea guvernelor, scrie Business Insider.

Nu doar ţări aflate în dezvoltare, precum cele din Africa sau America de Sud au suferit fenomene de hiperinflaţie, dar şi puteri mondiale precum China, Germania şi Franţa au întâmpinat pe parcursul istoriei crize cu valuta.

Un precursor istoric al hiperinflaţiei este războiul, care distruge rezevele de capital al economiilor naţionale şi micşorează dramatic producţia, astfel încât politicile fiscale greşite conduc aproape sigur spre o criză monetară.

Pe lângă exemplul dramatic al Ungariei, unde rata inflaţiei în perioada august 1945- iulie 1946 era de 217% pe zi, iar  preţurile se dublau la fiecare 15 ore din cauza inflaţiei, istoria a mai cunoscut şi alte  dezastre financiare în ultimul secol, după cum urmează:

HIPERINFLAŢIA DIN GERMANIA

 

 

 

 

 

Cel mai studiat este cel al Germaniei în timpul Primului Război Mondial. Obligaţia de a plăti mari indemnizaţii naţiunilor învingătoare şi situaţia internă haotică au dus ca republica lui Weimar să se finanţeze imprimând hârtie monedă fara nicio valoare.

Între ianuarie 1922 şi noiembrie 1923 rata acumulată a inflaţiei a ajuns la un trilion la sută.

Pentru a avea o idee despre însemnătatea acestei cifre,gândiţi-vă că banii necesari pentru cumpărarea unei locuinţe , nu ar ajunge câţiva ani  pentru a plăti o farfurie de sardine.

 

 

Zimbabwe: Rata inflaţiei din Zimbabwe în martie 2007 – noiembrie 2008 a fost de 98% pe zi, survenită după reforma agrară din 2000, când o parte mare din pământuri au fost expropriate şi oferite populaţiei de culoare.

 

 

 

 

 

 

Preţurile se dublau în acea perioadă, în nefericita Zimbabwe, la fiecare 25 de ore  …

 

 

 

Iugoslavia: Rata inflaţiei din Iugoslavia a fost de 65% pe zi în perioada aprilie 1992 – ianuarie 1994 , preţurile dublându-se la fiecare 34 de ore.

 

 

 

 

 

 

Hiperinflaţia suferită de Iugoslavia în anul 1994.

Prăbuşirea URSS a avut un impact major asupra rolului internaţional al Iugoslaviei, producţia în această ţară scăzând dramatic.

Preţurile s-au multiplicat de mai mult de 10.000 de ori în 12 luni, multiplicându-se de două ori pe zi

 

Grecia: Rata inflaţiei din Grecia a fost de 18% pe zi din mai 1941 până în decembrie 1945, preţurile dublându-se la fiecare 4 zile şi 6 ore. Bugetul Greciei a ajuns de la un surplus de 271 de milioane de drachma (moneda naţională grecească din acea perioadă) în 1939, la un deficit de 790 de milioane de drachma, în 1940, din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial şi scăderii comerţului din acea perioadă.

 

 

 

China: Rata inflaţiei în China, ca urmare a crizei survenite după cel de-al Doilea Război Mondial,a fost de 14% pe zi, între octombrie 1947 şi mai 1949 .

În acest interval, preţurile se dublau în China la fiecare 5 zile şi 8 ore.

Peru: Rata inflaţiei din Peru a fost de 5% pe zi, între iulie 1990 şi august 1990, preţurile dublându-se la fiecare 13 zile şi 2 ore…

Vedem aşadar că inflaţia s-a declanşat în multe din ţările lumii în urma măsurilor de austeritate impuse de FMI, în timpul crizei financiare, scrie Ştefan Stan pe https://www.zf.ro/business-international/ .

 

CITIŢI ŞI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/13/ziua-de-13-octombrie-in-istoria-romanilor/

13/10/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: