CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE PUŢIN CUNOSCUTĂ – LOVITURA DE STAT DE LA MOSCOVA DIN 1953

 

 

 

Jukov

Foto: În prim plan- mareşalul Jukov

ISTORIA NECUNOSCUTĂ: LOVITURA DE STAT DE LA MOSCOVA DIN 1953, UNUL DIN CELE MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ALE ISTORIEI SECOLULUI 20

 

 

Sângerosul dictator sovietic Iosif Stalin a murit pe 5 martie 1953. Se stie ca a fost asasinat de complotiştii care controlau Kremlinul din umbră, printre aceştia un rol principal jucându-l şeful temutului NKVD, Lavrentii Beria şi liderul de partid, Lazar Kaganovici. 

Dupa asasinarea lui Stalin, a inceput o nouă epurare. Şeful devenise demonicul Lavrenti Beria,  care controla şi barbara poliţie politică din Uniunea Sovietica. 

Mareşalul Jukov, care fusese promovat şi protejat de catre Iosif Stalin,  avea motive serioase sa se teama ca va fi încarcerat după moartea lui Stalin. Jukov era periculos pentru complotişti, deoarece el controla Amata Roşie. 

Acesta a avut o contributie foarte mare la victoria Uniunii Sovietice în cel de-al doilea razboi mondial, dar ajunsese deja sacrificabil in 1953.

In 1952, mareşalul Jukov i-a cerut permisiunea lui Stalin să organizeze instrucţia unor unităţi militare în apropierea Moscovei şi în interiorul oraşului. Permisiunea i-a fost acordată, astfel că, la sfârşitul lui iunie 1953 două divizii încartiruite în Muntii Urali, au început să facă instrucţie în apropiere de capitala rusă. Soldaţi şi tancuri ale armatei roşii au patruns in capitală.

In data de 27 iunie 1953, diplomaţii străini au raportat prezenţa tancurilor şi camioanelor Armatei Roşii pe străzile din Moscova. În seara acelei zile, Beria a lipsit de la premiera piesei de opera de la teatrul Balşoi. Este ceea ce stiu necunoscatorii…

 Jukov a cerut membrilor de încredere din Biroul Politic să aibă pistoalele la ei atunci când se vor prezenta la intâlnirea de la Kremlin. Mareşalii Jukov şi Vasilievski erau membri ai Biroului politic, iar întâlnirea a inceput în data de 27 iunie 1953, la ora 4 dupa-amiaza.

Jukov si Vasilievski erau asezati pe scaune unul lângă celălalt, iar de partea cealaltă a unei mese mari erau asezati Kaganovici si Beria. Intre Kaganovici si Beria se afla o măsuţă de culoare albă, pe care se afla  un telefon, care  avea linie directă cu Liublianka, unde se gasea sediul celebrei închisori politice care funcționa în aceeași clădire cu cartierul general al KGB.

Ridicarea receptorului din furcă facea legătura imediată cu Liublianka. Vasilievski s-a scuzat faţă de toată lumea şi s-a dus în partea cealaltă a încăperii pentru a servi ceai. A ajuns la peretele biroului şi a tăiat cablul telefonului.

Imagini pentru kaganovici photosImagini pentru beria photos

Foto : Lazăr Moiseevici Kaganovici şi Lavrentii Beria

 

Beria şi Kaganovici au vrut sa-si scoata pistoalele, dar Jukov a fost mai rapid in scoaterea pistolului si le-a cerut sa ridice mainile sus. Beria a fost executat chiar in noaptea aceea, de catre membrii Biroului Politic, iar Kaganovici a fost epurat treptat din randurile elitei conducatoare. In aceeasi noapte soldaţii lui Jukov au intrat in Liublianka şi in doua alte cladiri NKVD din Moscova.

Poliţia politică NKVD, precursoarea KGB, asigura  „legea si ordinea” în întreaga Uniune Sovietică la ordinul  Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi al conducătorului său suprem.

Soldatii i-au executat pe toţisecuriştii care au refuzat sa se predea. Mii de membri NKVD, dintre care mulţi  evrei, au fost ucişi în acea noapte de vara in Moscova. Aceasta este versiunea istorica relatata de mareşalul Viktor Kulikov, un  fost colonel in trupele armatei roşii care au atacat cladirile NKVD.

 Pe 27 iunie 1953 vârfulpiramidei de putere a fost demolat. Versiunea oficiala a istoriei care spune că Lavrenti Beria a fost arestat şi dupa aceea judecat este doar  pe jumatate adevarata; a existat cu adevarat un proces, dar Beria a fost inlocuit de catre un actor. Mulţi oameni din Uniunea Sovietica şi-au dat seama ca ceva important s-a intamplat la Moscova in vara anului 1953.

Chiar si prizonierii Gulagului au observat o schimbare de comportament brusca si inexplicabila la torţionarii lor. Soldaţii NKVD şi-au pierdut aroganţa specifică şi au începutsă vorbească între ei despre părăsirea ţarii.

Informaţia despre lovitura de stat a ajuns curând la New York. Viaceslav Molotov era ministrul de externe al Uniunii Sovietice şi prin intermediul sotiei sale evreice, avea legaturi cu oligarhia americană.

Molotov a sosit la New York unde s-a intalnit cu „ţarul american” Bernard Baruch, care la rândul lui l-a informat pe presedintele american Eisenhower despre lovitura de stat din 27 iunie 1953, care a reprezentat unul din cele mai importante momente ale istoriei secolului 20.

Aceasta a pus capăt conduceriiclasice a celor doua superputeri de sprijinire  sprijina dominatia zionista.

Mareşalul Vasilievski şi mareşalul Jukov au fost  doi eroi  rusi, care au salvat milioane de vieţi in Uniunea Sovietica şi în intreaga lume, însă după victoria loviturii de stat, Uniunea Sovietica a devenit treptat o ţintă a subversiunii zioniste. 

 Citiţi mai mult pe http://www.thetruthseeker.com şi http://basarabialiterara.com.md

19/03/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua Femeii – o sărbătoare comunistă fără legătură cu tradiţiile poporului român

 

Imagini pentru photos idealul femeii în rsr

„Tovarăşa”, sau cum arăta idealul feminin in Republica Socialistă România (foto:urbology.ro)

 

 

Ziua femeii se serbează în zilele noastre în principal în ţările care au făcut parte din fosta U.R.S.S. şi în cele ale fostului „lagăr” socialist

Celebrarea sa la nivel internaţional, a fost propusă în 1910 de militanta marxistă Clara Zetkin, la Conferinţa femeilor socialiste de la Copenhaga, iar prima sa sărbătorire a avut loc în anul următor.

De ce în foarte multe ţări nu se serbează această zi „internaţională”? Răspunsul este  contradictoriu: potrivit sensului originar al acestei zile – 8 Martie n-a fost concepută drept zi a femeilor, a frumoaselor doamne sau ca o sărbătoare „a mamelor şi bunicilor”.

8 Martie nu era ziua femeii, ci a unui anumit  tip de femeie – a femeii-revoluţionar. 

Iată de ce, în aproape toate ţările unde mişcarea comunistă nu a prins rădăcini, această „sărbătoare” nu există.

 

 

De ce 8 martie ?

Unul dintre motivele cele mai des invocate privitoare la alegerea acestei zile a fost acela că în această zi avuseseră loc mai multe manifestaţii cu caracter revendicativ ale „femeilor muncitoare”, începând cu o demonstraţie a femeilor new-yorkeze în anul 1857.

În fapt, istoria acestei „sărbători” este legată, aşa cum am arătat, de revoluţionara evreică-nemţoaică Clara Zetkin, care a avut ideea să folosească energia femeilor în lupta cu exploatatorii, înfiinţând un detaşament revoluţionar femeiesc.

Françoise Picq, specialistă în istoria feminismului, explică faptul că propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea aşa zisei „influențe a feministelor burgheze” asupra muncitoarelor.

„Li s-a interzis femeilor socialiste să poarte lupte comune cu feministele burgheze. Tradiția Zilei Internaționale a Femeii a fost la început o alegere sectară, pentru care feminismul și socialimul se excludeau”, spune Picq

 

 

 

 

 

Foto: Clara Zetkin (dr.) și buna ei prietenă, Rosa Luxemburg, „moaşele” comuniste ale Zilei Femeii

 

 

 

Născută în 1857, Clara Zetkin (Eissner pe numele de fată), a fost  o militantă evreica nemțoaică marxistă, învățătoare și jurnalistă.

La vârsta de 18 ani fusese declarată în afara bisericii, pentru desfrânare…

Exilată, după ce Bismarck a interzis mișcarea socialistă în Germania, ajunge în Elveția, un adapost al  bolșevicilor, unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie l-a adoptat, deși nu s-a măritat cu el.

Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale „Ligii Spartacus” (Spartakusbund), aripa de extremă stângă a Partidului Social Democrat German, care în 1918 s-a rupt din acesta și a  format Partidul Comunist German.

Exilată din nou din Germania, Clara Zetkin s-a refugiat în URSS, unde a şi murit în 1933.

Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele altor corifei ai comunismului: Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev, Andropov etc.

Un cunoscut teolog ortodox rus, Andrei Kuraev, pornind de la originea etnică a Clarei Zetkin, spune că aceasta ar fi ales ziua de 8 martie pentru că s-a gândit la sărbătoarea evreiască Purim, care comemorează masacru săvârşit de iudeii aflaţi în exil asupra persanilor.

Potrivit tradiţiei ar fi fost ucişi atunci 75.000 de persani.

Personajul cheie al sărbătorii de Purim, este Estera, devenită întruchiparea biblică a eroismului feminin evreiesc.

Deşi nu are o dată fixă, se pare că în anul în care s-a serbat pentru prima dată Ziua Femeii, aceasta a coincis cu Purimul evreiesc.

Întemeietorii Statului Sovietic erau atei şi de aceea au conceput un sistem propriu de ritualuri care să se contrapună Ortodoxiei şi Tainelor Bisericii. „Tradiţiile” comuniste sovietice au fost o parodie grotescă a vieţii religioase.

Astfel, în locul Bisericii, a fost aşezat Partidul Comunist, locul icoanelor a fost luat de portretele conducătorilor bolşevici, congresele partidului ţineau locul Sinoadelor bisericeşti, iar demonstraţiile la care erau aduşi „oamenii muncii” înlocuiau procesiunile creştine.

În locul Maicii Domnului, gloatelor muncitoreşti-ţărăneşti li s-a propus printre altele şi „Ziua femeii”, care a fost înscrisă cu succes în calendarul ateist sovietic pe 8 martie 1921, iar din 1965 – zi de odihnă.

În URSS această sărbătoare a venit după cum e lesne de înțeles pe filiera revoluționar-bolșevică. Astfel după preluarea abuzivă a puterii de către bolșevici aceștia au văzut un mare pericol în familia tradițională și în Biserica Ortodoxă (exact ca doctrina liberală de astăzi) și au început combaterea ideologică a acestora.

Activista comunistă Alexandra Kolontay, autoarea mai multor teze printre care și «Отдаваться первому встречному мужчине надо так же легко, как выпить стакан воды», care înseamna: „o femeie trebuie să se dea unui bărbat la fel de ușor precum ar bea un pahar de apă”, a reușit foarte multe în aplicarea teoriei sale în practică, atât pe ea însăși, cât și pe alte femei.

 

 

 

 

 

 

 

Ziua Internaţională a Femeii a fost instituită în Rusia bolşevică pe data de 8 martie, la sugestia uneia dintre cele mai influente personaje din Partidul Bolşevic, Alexandra Kollontai,  o „mâncătoare de bărbaţi”, scriitoare şi prima femeie-ambasador, care promova amorul liber şi sexul fără limite, pentru a distruge bazele familiei, considerate o odioasă instituţie burgheză.

Începuse un val de desfrânare extraordinar și au apărut în acele vremuri foarte mulți copii abandonați din cauza acestei politici agresive.

Însuși Stalin a înțeles că o asemenea politică e un pericol, dar nu putea să o lichideze, ea fiind una din fruntașii revoluției, așa că a găsit soluția de a o trimite drept ambasador al URSS în Norvegia și Suedia.

După 1945, această sărbătoare s-a generalizat şi  în noile ţări ale „lagărului socialismului victorios”, in Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Coreea şi Cuba.

În 1977, chiar şi ONU a votat o rezoluţie cerând ţărilor lumii să adopte ziua de 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor şi a păcii. În 1982, Yvette Roudy, ministrul socialist francez pentru drepturile femeilor a oficializat sărbătorirea zilei de 8 martie şi în ţara sa.

„Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește o cercetătoare franceză, ea însăși o adeptă a Mişcării Feministe.

După destrămarea U.R.S.S. această zi a rămas în rândul sărbătorilor de stat ale Federaţiei Ruse şi  s-a păstrat  ca „Zi Internaţională a Femeii” iar în unele ţări din spaţiul post-sovietic în Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kârgâstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenia, Ucraina şi Belarusi; în Uzbekistan – ca „Ziua Mamei”; în Armenia această zi este sărbătorită la 7 aprilie – „Ziua maternităţii (a ocrotirii mamei şi copilului) şi a frumuseții”.

Indiferent de aceasta însă, în fiecare an ziua de 8 Martie este o chemare a lumii de a slăvi Femeia-Lider – pe Estera, adică a serba Purim-ul.

 

Dar să vedem ce evenimente se mai leagă de această dată de-a lungul istoriei

 

Pe 8 martie 1774, la Paris a fost creată prima lojă masonică a femeilor, în care revoluţionarele de atunci luau primele lecţii despre felul cum trebuie distrusă familia tradiţională, în care  femeia era considerată prizonieră.

Istoria a mers mai departe, iar la început de martie, în 1857, prostituatele au ieşit la New York într-un marş al lor, așa numit „Marșul cratițelor și tigăilor fără sens”şi trecând prin Manhattan, au cerut să fie plătite salariile marinarilor și lucrătorilor portuari, pentru care ele prestau şi care acumulaseră datorii faţa de acestea.

Marşurile de protest au continuat, aşa că la Paris, pe 8 martie 1894 femeile din această categorie au cerut să li se recunoască drepturile, printre care acela de a avea sindicate profesionale.

 Exact la un an pe 8 martie 1895 în Chicago au avut loc marșuri și demonstrații ale femeilor „de moravuri ușoare” în care cereau să fie plătite salariile pentru lucrătorii portuari. Același marș a avut loc deja în New York în 1896 pentru a cere drepturi și plăți salariale.

Vremurile erau complicate, cu tensiuni crescute între state, se prefigurau viitoarele războaie și revoluții, iar autoritatile  nu prea aveau când să se mai gândească la astfel de lucruri minore.

În acest context, la  Conferinţa femeilor socialiste de la Copenhaga, din 1910, sub conducerea Clarei Zetkin a fost instituită de 8 martie, Ziua Venerei, ziua internaţională a solidarităţii femeilor.

Potrivit unei versiuni mai „comode”, originea acestei „sărbători” ar fi  fost atribuită zilei de 8 martie 1857, când în oraşul New-York s-au adunat la o manifestaţie de protest muncitoarele de la fabricile de confecţii şi de încălţăminte, cerând reducerea zilei de muncă şi acordarea dreptului la vot, după care s-a înfiinţat, primul în istorie, un sindicat al femeilor.

Atâta doar că este fals!

Un fals grosolan plămădit la Paris, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin, publicația comunistă L’Humanité, finanțată de Moscova.

Un fals care avea să cucerească lumea şi care, dupa cum am văzut, nu avea legatură cu adevaratul motiv al „protestului”femeilor de atunci.

Mistificatoarele de la L’Humanité au reușit mai mult decât își propuseseră si anume transformarea lui 8 martie într-o zi de luptă pentru eliberarea și emanciparea femeii, care a găsit  un teren fertil în mișcările stângiste din Occident.

Faptul că mitul a fost legat de acțiunea femeilor din America, simbolul Capitalismului opresor, nu a făcut decât să-i crească atractivitatea. Feministele din Statele Unite, încântate că își descoperă o legitimitate istorică, au importat aproape imediat serbarea de 8 martie dincolo de ocean, iar feministele din Europa occidentală le-a imitat grabnic.

În România, Ziua Femeii a păstrat acea tentă familială specifică fostului lagăr comunist: flori, pupături, mici cadouri, petreceri.

În Occident, însă, 8 martie este o zi de proteste, de manifestații, de afirmare a Identității Femeii Emancipate. O Zi a Femeii-Bărbat. A anti-Femeii.

 

 

 

 

FOTO: Afișul marșului de 8 martie 2015 de la Nancy,in Franța

 

 

În Franţa la 8 martie 2015 a avut  loc al Patrulea Marș Mondial al Femeilor, organizat o dată la cinci ani.

În aceeași Franță unde s-a născut mistificarea istorică a manifestatiei femeilor de la New York din 1857.

„Câtă vreme toate femeile din lume nu vor fi libere, vom rămâne în marș”, se arată pe site-ul organizatoarelor.

„Marșul Mondial al Femeilor vrea să termine cu Patriarhatul, cu Capitalismul și cu Rasismul, cele trei sisteme de represiune care ne controlează viețile în lumea întreagă”, își mai spuneau organizatoarele.

De notat că astfel de acțiuni se bucură de sprijinul oficial al Guvernului Francez, care le pune militantelor la dispoziţie propriul site (www. gouvernement.fr), pentru a se exprima.

O simplă căutare pe google va oferă un tablou al mișcărilor de protest programate în Occident de 8 martie: Sexismul, Drepturile Reproducerii, Opresiunea, Avortul, Biserica, Austeritatea, Egalitatea, Progresul, toate acestea și multe altele sunt motive pentru ca mii și mii de femei să iasă în stradă și să lupte.

Nu rareori aceste proteste se lasă cu violențe.

Rostul acestor rânduri nu este acela ca noi creştinii să avem o atitudine neprietenoasă faţă de cei de un neam cu Clara Zetkin, ci pentru a înţelege ce sărbătorim de fapt pe 8 Martie şi pentru a reîntoarce respectul faţă de tradiţiile noastre româneşti şi  ortodoxe.

Motivele Clarei Zetkin ne sunt  clare, numai că nu se  înţelege, de ce noi ar trebui să serbăm Purim-ul evreilor?!

N-ar fi timpul să uităm de sărbătorile „roşii”, ostile Creştinismului şi de „sărbătoarea”8 Martie în special, o zi care nu are nimic comun cu femeia creştină ?

Contemporanii noştri nu sunt preocupaţi de istoria şi originea zilei de 8 martie şi consideră această zi numai ca pe un pretext / prilej de a dărui flori şi cadouri femeilor dragi. 

Noi putem şi trebuie să ne omagiem soţiile şi mamele noastre, surorile şi colegele la timpul cuvenit, cu adevărata lor sărbătoare, data  când Biserica preaslăveşte grija şi credinţa, fidelitatea şi răbdarea Femeilor-Mironosiţe, numite astfel pentru că erau purtătoare de mir, cele care L-au insoţit deseori pe Hristos in timpul misiunii Sale pământeşti şi care au participat la evenimentele ultime din viaţa Mântuitorului. 

Şi pentru că zilele vieţii de familie să fie pline de bucurie, sunt necesare gesturile de atenţie. De aceea – dăruiţi întotdeauna flori şi cadouri femeilor iubite ! …

 

Surse: http://ro.blastingnews.com/societate; www.crestinortodox.ro; http://www.timpul.md/articol/ziua-femeii; http://ortodoxiesiviata.blogspot.ro; adevarul.ro

08/03/2017 Posted by | CREDINTA, ISTORIE, POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Un detaliu aparent minor care a contribuit enorm la catastrofa campaniei militare napoleoniene din Rusia în 1812

Retragerea lui Napoleon 

pictură de Adolph Northen

Un detaliu care l-ar fi putut salva pe Napoleon în Rusia

Din toate provocările cu care un general trebuie să se confrunte, deplasarea armatelor a fost dintotdeauna cea mai mare. Acum 200 de ani Napoleon invada Rusia, acțiune care ilustrează perfect cât de prost pot merge lucrurile atunci când această provocare e subestimată.

În 1812, când armatele lui Napoleon înaintau lăsând în urmă o Europă distrusă și cucerită, Împăratul se afla la apogeul puterii sale (așa cum avea să fie și un alt invadator al Rusiei, 129 de ani mai târziu, care avea să împărtășească aceeași soartă).

Marea sa armată – La Grande Armée – număra 400.000 de soldați și se credea că este invincibilă, iar comandantul ei anticipa o victorie rapidă. Însă în șase luni de zile, uriașa sa forță fusese redusă la o mână de soldați extenuați, distruși de mediul și clima rusească. Doar 1 din 20 de soldați avea să se mai întoarcă acasă.

Calcule greșite

În timpul campaniilor anterioare din Europa de Vest, Napoleon reușise să rezolve problema aprovizionării armatelor sale lăsându-și soldații să se descurce „pe teren”, fie prin jaf, fie cumpărând cele necesare. Napoleon era conștient că o asemenea abordare nu avea să fie posibilă în pustietatea Ucrainei, astfel că avea un plan de aprovizionare pregătit. Operațiunea logistică necesară era de proporții uriașe.

Erau necesare, în total, 9300 de vagoane care să transporte miile de tone de alimente pentru soldați.

Pentru a trage aceste vagoane și, de asemenea, pentru transportul cavaleriei și artileriei, Napoleon a strâns 250.000 de cai care trebuiau și ei să fie hrăniți, având nevoie de circa 9 kg de mâncare pe zi.

 

Grafic din 1812 care arată pierderile umane suferite de armata lui Napoleon

Calculele au fost însă greșite. Chiar dacă Napoleon ar fi ajuns la Moscova cu două luni mai devreme și cu doar jumătate din numărul de oameni, tot ar mai fi avut nevoie de încă 16.330 de tone de provizii, adică dublul capacității de transport.

În schimb, el a pornit la drum cu provizii pentru doar…24 de zile. Se baza pe o victorie rapidă și o campanie care nu trebuia să dureze mai mult de trei săptămâni.

A fost însă o gravă supraestimare a forțelor proprii și o subestimare a poporului rus. Rușii nu i-au înfruntat direct pe francezi; în schimb, s-au retras distrugând culturile și otrăvind apele în urma lor, ademenindu-l pe Napoleon încă și mai adânc în inima Rusiei.

Între timp, La Grande Armée pierdea circa 5000 de oameni zilnic din cauza dezertărilor, bolilor și sinuciderilor, iar 50 de cai mureau după fiecare kilometru parcurs din cauza dietei proaste.

Napoleon a reușit să-i atragă pe ruși pe câmpul de bătălie doar de două ori: la Smolensk, unde i-a învins, și la Borodino, în apropierea Moscovei, o bătălie sângeroasă care s-a terminat fără un învingător clar, dar cu moartea a 80.000 de oameni.

Pe măsură ce rușii se retrăgeau, Napoleon a ajuns în cele din urmă la Moscova, la mijlocul lui septembrie, însă cu doar un sfert din oamenii săi. Țarul Alexandru refuza să încheie pacea, astfel că gravele probleme de aprovizionare datorate tacticii de pârjolire a pământului l-au obligat pe Napoleon să se retragă.

Echiparea cailor cu potcoave de iarnă ar fi putut schimba situația

Însă problemele lui abia începeau. Din moment ce intrase în Rusia în iunie, anticipând o campanie scurtă, caii săi aveau potcoave de vară. Crunta iarnă rusească se apropia cu pași repezi, iar această eroare de calcul avea să-l coste foarte mult pe Napoleon.

Potcoavele de iarnă sunt echipate cu spini care dau calului o mai bună tracțiune pe zăpadă și gheață, astfel încât animalul să nu alunece. Fără ele, un cal nu poate trage nimic la deal și nici nu se poate folosi de potcoave pentru a frâna în pantă.

În iarna lui 1812, acest mic detaliu s-a tradus printr-un dezastru pentru forțele deja mult reduse ale lui Napoleon. Armata a pierdut o mulțime de cai din cauza fracturilor. În plus, din cauza foamei și a frigului, soldații mureau pe capete.

Fără cai, drumul de 2400 de kilometri pe care soldații îl aveau în față era aproape imposibil de parcurs.

 

 

 

 

 

Image result for napoleon in russia photos

La finalul campaniei, Napoleon nu mai avea nici măcar 10.000 de soldați; a fost un eșec de pe urma căruia nu avea să-și mai revină, iar campania din Rusia a rămas în istorie ca unul din cele mai mari dezastre logistice din istoria miltitară.

Dacă un general pune foarte bine la punct pregătirile logistice, el poate fura practic victoria inamicului. Cel mai bun exemplu în acest sens este războiul franco-prusac din 1870-1871, când comandantul Prusiei, faimosul Helmuth von Moltke, s-a folosit de eficiența căilor ferate germane pentru concentrarea soldaților săi înaintea ca francezii să apuce măcar să-și mobilizeze armata.

Câștigând astfel avantajul inițiativei, a obținut pentru Prusia o victorie rapidă ce avea să ducă la unificarea spațiului german și la nașterea celui de-al doilea Reich.

În ciuda dezvoltării căilor ferate, tot caii au rămas principalul mod de transport pentru oameni și provizii pe timp de război pentru încă un secol și jumătate aproape.

Schimbarea avea să vină cu introducerea Jeep-ului de către armata americană în al doilea război mondial.

Sursa: BBC prin www.1812.md/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-pe-napoleon-in-rusia

15/02/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: