UN MOTIV DE OPTIMISM: ÎN AFGANISTAN, cea ma islamistă țară, numărul creștinilor este în creștere

Situația din Afganistan

După cum a relatat pe larg publicația Faithwire, viața sub conducerea talibanilor a fost brutală, terifiantă și chiar mortală, în special pentru creștinii care sunt persecutați pentru că resping islamul. Exemplele de durere, sărăcie și persecuție se înșiră într-un flux neîntrerupt.

Nu se știe câți creștini trăiesc în Afganistan, deși unele estimări plasează numărul între 10.000 și 12.000, potrivit International Christian Concern, care monitorizează persecuția din întreaga lume. Cei mai mulți dintre ei sunt convertiți din islam – fapt care îi face ținte pentru persecuția talibanilor. Sub ideologia talibanilor, pedeapsa pentru convertirea la creștinism este moartea.

Chiar înainte ca Statele Unite să-și anunțe retragerea, Afganistanul era un loc periculos pentru creștini, Organizația Open Doors (Ușile Deschise) clasând această țară pe locul 2 în clasamentul World Watch List al națiunilor în care credincioșii se confruntă cu cea mai mare persecuție. Când lista a fost lansată, talibanii controlau doar anumite părți ale țării. Acum însă, talibanii controlează întreaga națiune.

O femeie afgană a vorbit la începutul acestui an cu organizația de supraveghere a persecuției Open Doors USA, afirmând că talibanii merg „din ușă în ușă”, răpind fete tinere și ucigând creștini „pe loc”.

În ianuarie, Afganistanul s-a clasat pe primul loc în lume în ceea ce privește persecuția creștinilor, potrivit Open Doors USA. Această evoluție reprezintă cea mai mare schimbare din ultimele decenii, deoarece a reprezentat detronarea Coreei de Nord după ce aceasta s-a aflat pe primul loc timp de 20 de ani.

Mindy Belz de la World Magazine a raportat că liderii rețelelor bisericești din Afganistan „au primit scrisori” de la talibani „avertizându-i că știu unde sunt și ce fac”.
În mod similar, un creștin din Afganistan a spus că știe despre un prieten creștin care primise o scrisoare de la talibani spunând că îi vor lua casa.
„Fiecare credincios musulman, ca mine, care s-a convertit la creștinism, cunoaște consecințele convertirii lor. Islamul este foarte clar, Coranul este foarte clar”, a spus creștinul.

Release International atrage atenţia asupra a ceea ce a numit o „rază de speranță” – emisiunile de radio creștine care se difuzează în țară.

Impactul haosului

Haosul și consternarea i-a făcut pe tinerii afgani să caute răspunsuri. Shoaib Ebadi, președintele Square One World Media, o organizație media creștină, a declarat pentru Vocea Martirilor din Canada că aceste întrebări i-ar putea determina pe tineri să caute alte opțiuni, cum ar fi creștinismul.

„Ei sunt dornici să audă despre lucruri noi, deoarece modul lor de viață care a continuat timp de secole nu a adus pace sau iertare, iar oamenii nu prosperă. Întotdeauna este vorba de lupte și răzbunare”, a spus Ebadi. „Ei pun totul la îndoială: propria credință, trecutul, prezentul și viitorul lor.”

Având acces la telefoanele mobile și la rețelele de socializare, el a spus că ei văd videoclipuri despre Isus și învață despre Biblie.

Ebadi crede că creștinismul s-ar putea răspândi atât în interiorul Afganistanului, cât și în rândul afganilor care au fugit în alte țări, afirmând că această creștere ar putea sfârși prin a fi chiar mai amplă decât cea observată în Iran, o altă națiune în care creștinii sunt adesea persecutați și totuși credința crește.

„Creșterea bisericii din Afganistan în următorii cinci, zece ani va fi de zece ori mai mare decât ceea ce s-a întâmplat în Iran. Nu știm cu exactitate ce se întâmplă… dar din experiența trecută, pot spune că Domnul este la lucru. Oameni noi în fiecare zi. Ceea ce știm este că oamenii își pun întrebări.”

Andrew Boyd, de la Release International, a declarat că este greu de confirmat statisticile actuale privind evanghelizarea sau convertirea în Afganistan, dar că echipa sa aude lucruri îmbucurătoare de la canalele TV creștine (care sunt recepționate în Afganistan).

„Este foarte, foarte greu să confirmăm toate acestea, dar primim rapoarte de la canalele TV, care sunt încă în contact regulat cu telespectatorii. Unii creștini reușesc încă să se întâlnească cumva, foarte atent, foarte precaut, cu alți creștini pe teren.”

El a continuat: „Există un mare risc în toate acestea, dar unul dintre canalele de televiziune este convins că, în prezent, creștinismul crește mai repede, pornind de la o bază foarte mică, trebuie să recunoaștem, în Afganistan.”

Boyd a spus că aceste rapoarte sunt „un motiv de optimism.”

Vă îndemnăm să continuați să vă rugați pentru Afganistan și pentru creștinii afgani în această perioadă dificilă. Rugați-vă ca Domnul să-i întărească acolo unde sunt, să-i păzească de teroarea talibanilor și să-i călăuzească către oameni ai păcii care să asculte și să primească Cuvântul lui Isus.

„Vă încurajăm să vă rugați ca [creștinii] să nu fie învinși de frică”.

„În locuri precum Afghanistan, biserica a trebuit să învețe să funcționeze la fel ca Biserica timpurie din Cartea Faptelor – sub amenințarea continuă de persecuție,” a declarat directorul Release International, Paul Robinson. „Biserica de azi are mai multe resurse și este mai bine echipată ca niciodată pentru a face față acestei provocări ”.

Surse: Faithwire preluat de Napocanews.ro; https://crestintotal.ro.; Christian Headlines

GÂNDUL ZILEI

„Când dau de mâncare săracilor, se zice despre mine că sunt sfânt. Când întreb de ce săracii nu au mâncare, sunt numit comunist.”

Helder Câmara arhiepiscop catolic brazilian de Olinda și Recife între 1964-1985

Hélder Pessoa Câmara, (n. 7 februarie 1909 la Fortaleza, Brazilia – d. 27 august 1999, Olinda), a fost un prelat romano-catolic ale cărui opinii progresiste asupra problemelor sociale l-au adus în conflict frecvent cu conducătorii militari ai țării sale.

A fost o figură importantă în mișcarea care a ajuns să fie cunoscută la sfârșitul anilor 1970, sub numele de  teologia eliberării.

Se spune că la vârsta de patru ani dorea să devină preot. A intrat într-un seminar la 14 ani și a fost hirotonit la 22 de ani, în 1931. În strânsă colaborare cu Monseniorul Giovanni Montini (devenit Papa Paul al VI-lea), Câmara a fondat Conferința Națională a Episcopilor Brazilieni din octombrie 1952 .

De asemenea, a fost unul dintre organizatorii Conferinței Episcopilor Latino-Americani. (Nașterea teologiei eliberării este de obicei datată odată cu cea de-a doua dintre aceste conferințe, desfășurată la Medellín, Columbia, în 1968.)

În calitate de secretar general al Conferinței Braziliene timp de 11 ani, Câmara a încurajat Biserica să își asume un rol activ în promovarea schimbărilor sociale. Interesul său pentru viața oamenilor din mahalalele din Rio de Janeiro și predicile sale de la televiziune i-au adus renumele de campion al cauzei săracilor.

El i-a încurajat pe episcopi să evite titluri precum acelea de ”Eminență” sau ”Excelență”, să schimbe crucile pectorale de argint și aur cu cele din bronz sau din lemn și să caute o mai mare comuniune cu oamenii de rând pe care îi slujeau.

„Să terminăm odată pentru totdeauna episcopii-prinți, care locuiesc într-un palat, izolat de clerul lor pe care îl tratează distant și rece”, a scris el într-o lucrare adresată episcopilor.

El a urmat întotdeauna aceste precepte.

În timpul mandatului său de episcop, nu a trăit niciodată în palatul episcopal și a purtat o sutană simplă și o cruce de lemn, în locul hainelor oficiale și a crucii de aur episcopale.

În 1964, cu două săptămâni înainte de lovitura militară care l-a înlăturat pe președintele Joao Goulart , Papa Paul l-a numit pe Câmara arhiepiscop al arhiepiscopiei Olinda și Recife, o regiune din nord-estul Braziliei afectată de sărăcie și unde a instituit imediat programe sociale de ajutorare a celor afectați de flagelul sărăciei.

Când a fost hirotonit arhiepiscop în 1964, a renunțat la tradiționalul tron aurit și l-a înlocuit cu un simplu scaun de lemn și a ales să nu locuiască în reședința oficială.

În schimb, trăia într-o cameră modest mobilată, în spatele unei biserici.

În emisiunile radio săptămânale, vorbea frecvent în favoarea reformei iar într-un discurs celebru rostit la Pernambuco in august 1967, Câmara i-a înfuriat pe proprietarii locali și pe liderii armatei, avertizând că numai acțiunea socială a Bisericii poate împiedica o revoluție violentă a celor deposedați.

În 1968 autoritățile au început să-l hărțuiască activ pe Câmara, iar Guvernul a început și el să-l cenzureze. Din 1968 până în 1977 nu i s-a permis să transmită la radio și nicio informație despre el nu a fost tipărită în presa braziliană.

Cu toate acestea, el a continuat în propriile sale scrieri să atace prăpastia de bogăție dintre națiunile dezvoltate și cele subdezvoltate și prevalența unui „colonialism intern” care stimula lipsa de respect pentru drepturile fundamentale ale omului. 

Predicile și discursurile sale axate pe probleme sociale au fost publicate ca Revolução dentro da paz (1968; Revoluție prin pace ).

Câmara, a fost nominalizat și la Premiul Nobel pentru Pace, dar s-a dezvăluit ulterior că liderii militari ai țării sale au făcut campanie împotriva decernării premiului.

Teologia eliberării pe care a promovat-o i-a adus critici că încurajează luptele revoluționare armate care au măturat America Latină în anii 1970 și 1980 și că a politizat activitatea caritabilă a bisericii, fapt care a făcut să fie supranumit de adversarii săi „Episcopul Roșu” și „Fidel Castro în sutană”.

În 1980, Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu Câmara, l-a îmbrățișat și a spus: „Acest om este prieten al săracilor. Este prietenul meu”.

După pensionarea sa în 1984, a rămas activ în biserica locală și s-a angajat în cauze care implicau justiția socială.

La moartea lui Câmara, președintele brazilian Fernando Henrique Cardoso a declarat trei zile de doliu național, iar filozoful și teologul argentinian Enrique Dussel a spus despre el:

„Era mic ca înălțime, dar uriaș ca statură când vorbea mulțimii. A fost printre primii care au criticat dictatura, și și-a dedicat viața, alături de alți episcopi… săracilor din America Latină”.

UN SEMNAL neașteptat de schimbare a viziunii față de Biserică dat de Prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson

După o lungă perioadă de respingere a creștinismului de către bună parte din lumea politică suedeză, prim-ministrul Madgalena Andersson dă un semnal absolut neașteptat de schimbare a viziunii față de Biserică. 

Mai exact, ea a declarat, într-un interviu acordat publicației Dagen, că bisericile sunt esențiale pentru societate și că s-a gândit chiar să se alăture din nou Bisericii, pe care a părăsit-o la vârsta de 18 ani, chiar dacă în continuare nu crede în Dumnezeu. 

Magdalena Andersson a spus că nu și-a schimbat convingerile de atunci și că nu are nevoie de religie pentru a găsi sens în viața ei, dar, cu toate acestea, se gândește să redevină membră a Bisericii deoarece consideră că activitățile acesteia sunt esențiale pentru societate și dorește să își arate sprijinul, deși recent, guvernul condus de ea a lansat o propunere care ar face foarte dificilă înființarea de noi școli confesionale, dacă va fi pusă în practică. 

Bisericile și comunitățile religioase sunt importante pentru mulți oameni din Suedia, pentru că oferă societății un spirit de comunitate, îndrumare și sprijin și „chiar cei care nu merg de obicei la biserică, merg acolo în vremuri de criză și în momentele decisive din viață”, a explicat Magdalena Andersson. 

Ea a mai spus că bisericile din Suedia formează o puternică contraforță împotriva segregării, cu „toate activitățile pe care le au pentru copii și tineri, toată muzica, activitățile ecumenice, asistența socială importantă, cafenele lingvistice și așa mai departe”. 

Astfel, bisericile contribuie și la reducerea criminalității bandelor, prin combaterea segregării – ”segregarea alimentează criminalitatea bandelor când oamenii nu se simt bineveniți în societate. Bisericile și congregațiile sunt o contraforță pentru asta. Imaginați-vă că toată lumea ar acționa așa cum fac mulți credincioși – am avea o țară mai bună” – detalii AICI. 

La un eveniment bisericesc al Bisericii Equmenia la care a participat premierul, s-a atras atenția asupra faptului că fiecare al doilea tânăr creștin s-a simțit segregat la școală din cauza credinței relatează  Dagen.

Un raport al Consiliului Creștin Suedez a arătat că unul din patru elevi creștini se simte discriminat de profesori din cauza credinței. Din această cauză mulți dintre ei își ascund credința.

Este groaznic, a răspuns Andersson. „Toți copiii din școlile suedeze ar trebui să aibă oportunitatea de a crește și de a se dezvolta în funcție de cine sunt”.