În timp ce în Austria sunt dezbateri intense pe tema populației musulmane, ortodoxia s-a dezvoltat discret, până ce a devenit a doua comunitate religioasă din țară, scrie Der Standard, citat de Orthodoxie.
În contextul valurilor de migranți din ultimii ani, islamul a deținut mult timp primul loc în ceea ce privește afilierea religioasă a imigranților, informeaza basilica.ro
Potrivit unor statistici din 2017, în Austria trăiesc 700.000 de musulmani, însă numărul membrilor Bisericii Ortodoxe este mai mare.
Ultimele cifre oficiale datează din 2014, când se vorbea despre 500.000 de creștini ortodocși în Austria.
Deși datele exacte nu au fost colectate de către un recensământ recent, potrivit secretariatului Mitropoliei Ortodoxe grecești din Austria, se poate vorbi despre o comunitate de 750.000 – 800.000 de creștini ortodocși în această republică federală.
Florian Wegscheider, reprezentant al fundației Pro Oriente, a declarat pentru cotidianul Der Standard că „în ultimii ani, cel mai mare grup de imigranți reprezentând 50% dintre aceștia au fost românii.
Cu toate acestea, ei nu sunt percepuți ca migranți clasici, deoarece se deplasează în spațiul intern al Uniunii Europene”.
În prezent, există 17 parohii și filii ortodoxe românești în Austria, care depind în mod direct de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
Foto: Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse şi Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I.
Biserica Ortodoxă Rusă l-a acuzat pe Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului că a trimis reprezentanţi în Ucraina, fără să fi informat în prealabil Patriarhia Moscovei, într-un moment în care cele două biserici sunt angajate în negocieri asupra viitorului religios al acestei ţări, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, Vladimir Legoida, a apreciat, pe aplicaţia de mesagerie rusă Telegram, că este „nici mai mult decât o invazie brutală fără precedent a teritoriului canonic al Patriarhiei Moscovei”.
„Asemenea acţiuni nu pot rămâne fără răspuns”, a avertizat purtătorul de cuvânt, subliniind că Patriarhia Ecumenică de Constantinopol nu a informat Moscova despre această iniţiativă.
Avertismentul a fost făcut la o săptămână după întâlnirea, la sfârşitul lui august, la Istanbul, dintre patriarhul Bartolomeu I şi patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii, consacrată situaţiei ortodocşilor din Ucraina.
Schisma ruso-ucraineană tulbură liniștea Estului
Translatarea actualului conflict între Kiev şi regiunile separatiste se transformă acum într-o ecuaţie cu mult mai complexă care, destul de uşor, poate aduce din nou la suprafaţă rădăcinile adânc îngropate ale urii, intoleranţei, odată cu amintirile unor masacre sau alte războaie purtate în numele credinţei.
Şi nu numai în Ucraina…
Există numeroase semnale care indică o criză pe termen lung, cu multiple efecte în cascadă asupra estului continentului Europa.
Patriarhatul de la Moscova profită la maximum de haosul existent în Ucraina unde, alături de marea Biserică Ortodoxă care depinde de Moscova, mai există două alte Biserici ortodoxe dizidente care nu recunosc autoritatea Moscovei.
Printre ele, cea a Patriarhatului de la Kiev. Aceste biserici dizidente nu sunt recunoscute de nici o altă biserică ortodoxă din lume dar, sunt pârghia pe care puterea de la Kiev vrea s-o folosească drept liant la nivel naţional.
Aşa se explică şi retorica deosebit de incisivă folosită de preşedintele Poroşenko care, la finele lunii iulie, afirma că influenţa Patriarhatului de la Moscova constituie „o ameninţare directă la securitatea naţională”:
Consider drept absolut necesar să tăiem toate tentaculele prin care ţara agresoare acţionează în interiorul statului nostru a declarat Poroşenko.
Pe lângă“schisma” interstatală, care amplifică exponențial tensiunile ruso-ucrainene și afectează pe termen lung stabilitatea și securitatea estului Europei și a întregii regiuni, s-a declanşat în ultimele zile, o“schismă” care se manifestă pe plan religios, după acordarea tomosului Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Perspectiva este de a vedea cum cea mai mare dintre Bisericile dizidente, Patriarhatul de la Kiev, devine singura entitate ortodoxă recunoscută pe teritoriul Ucrainei, în detrimentul Bisericii istorice care depinde de Moscova şi expresie a ceea ce ruşii denumesc „inima creştină a Mamei Rusii”.
Căci la Kiev, în 988, s-a născut biserica creştină rusă în momentul în care pricipele Vladimir s-a convertit şi a organizat un botez în masă pentru toţi supuşii săi.
Într-adevăr, Patriarhul Constantinopolului a desemnat recent exarhii/episcopii săi la Kiev, misiunea principală a acestora fiind construirea unor structuri bisericești independente de Biserica Ortodoxă Rusă.
Patriarhia Constantinopolului a declarat că această măsură a fost adoptată în cadrul pregătirii acordării autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, iar ultimele desfăşurări confirmă evaluările anterioare, potrivit cărora Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului va acorda tomosul acestei Biserici, se confirmă.
Primele semnale în acest sens au devenit publice în urma întâlnirii dintre Patriarhul rus Kiril și Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care a avut loc la finele lunii august 2018, la Istanbul, ocazie cu care pare că au fost epuizate toate mijloacele de negociere a soluționării consensuale a schismei religioase din Ucraina.
În cadrul acestei întâlniri, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu i-ar fi transmis Patriarhului Rusiei că a hotărât deja acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Reprezentanții Patriarhului Moscovei și întregii Rusii au ameninţat că Patriarhia Moscovei și întregii Rusii va rupe legăturile cu Patriarhia Constantinopolului, dacă aceasta va acorda tomosul Bisericii Ortodoxe Ucrainene și va legitima schisma ucraineană.
Sinodul arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din străinătate a condamnat ferm decizia Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului de a numi episcopii săi în Ucraina, declarând că acest gest amenință în mod direct unitatea lumii creștine: decizia Patriarhiei Constantinopolului de a trimite exarhii săi în teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene fără acordul Patriarhului Kiril al Moscovei și al întregii Rusii și al mitropolitului Onufrie al Kievului și întregii Ucraine constituie o încălcare grosolană și fără precedent a unei biserici în teritoriul canonic al alteia.
Autocefalia (independența ortodoxiei ucrainene de Moscova) va reprezenta o victorie (geo)politică a Kievului în conflictul cu Moscova.
În acest moment, în Ucraina există trei structuri ecleziastice: Biserica Ortodoxă Ucraineană (condusă de Mitropolitul Onufrie), aflată în subordinea canonică a Patriarhiei Moscovei, Biserica Ortodoxă a Ucrainei și Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală, aceste ultime două structuri nefiind recunoscute de nimeni și care se află, de asemenea, în conflict între ele.
Patriarhia Ecumenică ar dori să unească aceste facțiuni și să acorde autocefalia, dar nu este clară modalitatea în care se va realiza acest obiectiv.
Până în momentul de față, nu a fost prezentat public punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române în problema tomosului Bisericii Ortodoxe Ucrainene și, implicit, a noii schisme în cadrul comunității creștin-ortodoxe.
Acordarea tomosului Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului și, ca efect, obținerea autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Ucraineană, îi va pune într-o situație de dificultate majoră pe etnicii români creștin-ortodocși din Ucraina, care sunt afiliați, în marea lor majoritate, Bisericii Ortodoxe Ucrainene aflate în subordinea canonică a Patriarhiei Moscovei.
După reducerea drastică a posibilităților acestora de a-și menține școlile cu predare în limba română ca efect direct al Legii-cadru privind educația (Lege adoptată de Rada Supremă de la Kiev în septembrie 2018), schisma comunității creștin-ortodoxe provocată de autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene va genera noi tensiuni și probleme pentru comunitatea românească din Ucraina.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe Irineu l-a avertizat pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I împotriva „amestecului în problemele bisericii ucrainene”.
Acesta susține că numai Biserica Ortodoxă Rusă are drept canonic și istoric la organizarea bisericească în Ucraina: autocefalia Bisericii din Ucraina este „foarte riscantă, chiar catastrofală“ pentru unitatea Sfintei Ortodoxii.
În acest sens, Patriarhul Irineu a adresat o scrisoare către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în care își exprimă protestul față de intenția Patriarhiei Constantinopolului de a acorda autocefalie grupărilor schismatice din Ucraina şi Macedonia.
Irineu menționa în epistolă faptul că există conducători laici care doresc folosirea Bisericii de către stat; unii dintre acești conducători sunt atei sau chiar nebotezați, cum ar fi președintele Muntenegrului, Milo Djukanovici și Petro Poroșenko, președintele Ucrainei.
Lângă noi, în nefericita Ucraină, de-abia acum poate începe Marele Război, care poate marca deocamdată geografia spirituală a zonei, dar având un evident potenţial enorm de a genera cel mai periculos dintre toate conflictele posibile: Războiul pentru Adevărata Credinţă.
SBU: Patriarhia Moscovei din 1945 creație a KGB(DOCUMENT)
Patriarhia Moscovei este o creație a serviciilor secrete sovietice, anunță Serviciul de Securitate al Ucrainei(SBU), care a declasificat și dat publicității câteva documente de arhivă în care comisarii sovietici de securitate au arătat că toți delegații fără excepție (ierarhi, preoți, călugări, mireni) la Marele Sinod local al Bisericii Ortodoxe Ruse – Patriarhia Moscovei din 1945 au fost persoane racolate de KGB.
Trecere subită de la ateism la ortodoxism
E necesar să menționăm că în tagma istoricilor acest lucru nu este neapărat nou. Problema schimbării radicale a regimului sovietic față de ortodoxie a fost tratată de mulți istorici și clerici.
Se știe deja ca regimul sovietic era fundamentat și de ateism și a dus la destrămarea Bisericii Ortodoxe Ruse, arestând, torturând, asasinând tot ce a putut de la creștini de rând, până la înalte fețe bisericești, care nu erau în deplin de acord cu modul criminal de guvernare a regimului sovietic.
În 1939 pe întreg teritoriul URSS, înainte de a începe Al Doilea Război Mondial, mai erau în libertate numai patru mitropoliți și câțiva episcopi care activau ca preoți de parohie.
Declanșarea atacului german asupra URSS a schimbat această situație, Stalin știind să se folosească cu abilitate de formidabila influență pe care Biserica încă o deținea în rândurile poporului, lucru dovedit chiar din data de 22 iunie 1941, când mitropolitul Serghie adresează un mesaj patriotic poporului rus.
Slujbele religioase și pastoralele ierarhilor au avut un rol important în mobilizarea poporului în lupta împotriva nazismului, oamenii răspunzând necondiționat la chemările Bisericii. [1]
Stalin descoperă o nouă ”armă”
De fapt, Stalin redescoperise forța vechiului „ortodoxism“ al Imperiului țarilor și a urmărit într-o primă instanță să creeze o „Internaţională ortodoxă“, prin care să controleze popoarele ortodoxe intrate în sfera de influență sovietică, dar și Bisericile ortodoxe care mai rămăseseră în afară.[1]
Lumea ortodoxă controlată de Moscova urma să devină mai apoi contraponderea catolicismului „imperialist“, în jurul patriarhatului rus trebuind să se adune lumea „iubitoare de pace“ de pretutindeni, care să denunțe „mașinațiile odioase“ ale imperialiștilor anglo-americani.
Noua misiune îi revenea patriarhului Alexei I, ales în această funcție de sinodul general din 2-4 februarie 1945 în prezența unui număr surprinzător de mare de delegații bisericești din alte țări, fapt de neconceput cu câțiva ani înainte, dar care acum dovedea noua deschidere a Bisericii Ruse.[1]
După cum se poate observa, era evident că mâna de fier a lui Stalin, nu putea lăsa reapariția Bisericii Ortodoxe Ruse necontrolată.
Alexei I (1945-1970) ales în 1945, la sinod ca Patriarh era imposibil să nu fie un element al structurilor de forță ale URSS sau în cel mai rău caz, un element controlat sau supus regimului.
Alexei I ar fi mândru de Chiril I al Moscovei
Astăzi, Patriarhul Rusiei, Chiril, din păcate nu este cu nimic mai prejos de fostul Patriarh Alexei I, făcând jocurile lui Vladimir Putin în spațiul ortodoxiei, fiind un agent de vază al serviciilor de informație rusești, un model de diplomație externă a intereselor rusești și a viziunilor dughiniste (panslaviste, panortodixiste) în spațiul creștin-ortodox și nu numai.
Eliberarea în spațiul public și declasificarea acestor documente s-a produs datorită relațiilor aprinse dintre diplomația ucraineană și cea rusă din ultimii ani cauzate de anexarea Crimeei de către Rusia și ocupării unor teritorii din estul Ucrainei.
Acest lucru probabil a fost realizat și datorită dorinței Ucrainei de a scoate Biserica Ortodoxa Ucraineană și de a o pune sub tutela Patriarhului de la Constantinopol, de la care se așteaptă recunoașterea Patriarhiei de la Kiev.
Documentele de arhivă ce demonstrează acest lucru se găsesc pe blogul personal al cercetătorului științific Vlad Cubreacov.
_________________________
Ziarul Lumina, Avatarurile Ortodoxiei ruse în perioada 1917-1948, http://ziarullumina.ro/avatarurile-ortodoxiei-ruse-in-perioada-1917-1948-36120.html, accesat pe 22.04.2018.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
