Un episcop catolic denunță: ”În spatele migrației masive de africani şi asiatici, există un plan de modificare a identităţii naţionale şi creştine popoarelor Europei”
„În acest scop, ei abuzează de conceptul umanismului, precum și de porunca creștină de caritate”.
CITIŢI ŞI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/18/ziua-de-18-iulie-in-istoria-romanilor/
surse: https://lesobservateurs.ch
prin FLUX ON-LINE
Reclame
Proiectul construirii marii moschei din Bucureşti a fost abandonat
Statul turc urma să suporte costurile de 3 milioane euro.
„Nu am vrut să ridicăm moscheea din banii contribuabilului român, iar Turcia ne-a mai ajutat, fără pretenţii, şi la reabilitarea moscheilor din Dobrogea. Am dori să fie cea mai mare dintr-o capitală europeană, în semn de preţuire pentru ţara noastră România care asigură drepturile şi libertăţile minorităţilor“, declara muftiul Iusuf Murat la începutul discuţiilor despre Marea Moschee.
Complexul ar fi cuprins, în afară de moschee, un loc de spălări rituale, o bibliotecă și un centru de asistență socială.
În mai 2015, Muftiatul Cultului Musulman din România a primit de la RA-APPS în folosința gratuită pentru 49 de ani un teren din apropierea Romexpo, unde urma să se construiască un lăcaș de cult, iar Muftiatul avea obligația finalizării construcției în 3 ani de la primirea terenului.
Anunţul privind construcția moscheei a stârnit, la vremea respectivă, numeroase comentarii negative şi proteste.
În mai 2018, Cultul Musulman din România a informat că nu poate respecta termenul de 3 ani prevăzut la Articolul 4 din actul normativ.
Muftiatul Cultului Musulman a făcut demersurile necesare pentru retrocedarea terenului primit iar Secretariatul de Stat pentru Culte a restituit terenul către RA-APPS.
Şeful cultului musulman spune că în acest proiect nefinalizat a avut tot sprijinul statului român.
După ce a abandonat proiectul moscheei din București, Muftiatul Cultului Musulman a declarat că nu intenţionează să ridice alt așezământ chiar și la o scară mai mică.(sursa StirileTVR)
CITIŢI ŞI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/12/o-istorie-a-zilei-de-12-iulie-video-4/
UN MANUSCRIS CELEBRU – Codex Cumanicus. VIDEO
Codex Cumanicus este un document aflat în Biblioteca Nazionale a catedralei San Marco din Veneția, un manuscris care conţine optzeci și două de foi de hârtie, măsoară aproximativ 20 x 14 cm, și cuprinde în principal vocabulare și texte ale limbajului nordic al limbii turce a cumanilor.
Cumanii (numiţi Polovtsi în Rusia), erau un trib turcic nomad, din grupul kîpceak. Prin tradiţie ei proveneau din tribul primordial Kîmek (Kιmek). Numele tribal kîpçak a fost interpretat ca fiind identic cu cel al „sciţilor roşii” („Sakalar Iskitler”), care în secolele XII și XIII, împreună cu triburile înrudite ale pecenegilor, au înființat un stat în sudul Rusiei, la nord de Marea Neagră, stat care avea să fie distrus de invazia mongolilor.
Cumanii care nu s-au refugiat spre vest, în Ungaria,pe teritoriul actualei Românii şi în Balcani, au fost absorbiți în triburile tătarilor din statul Kipčak (Qipcaq) din secolul al XIV-lea. Multe popoare turcice, inclusiv tătarii din Crimeea, karaciaii kumîcii și balkarii, descind din cumani.
Astăzi aceste popoare vorbesc variante ale limbii originare kîpciak-cumane. Cronicarii bizantini şi mai târziu ruşi, făceau distincţie între aşa-numiţii cumani „sălbatici” şi cei „paşnici”, ultimii din ei fiind aceia cu care bizantinii şi statul Kievean Rus aveau legături de cooperare.
Cumanii „paşnici” par să-i fi inclus şi pe Burci sau Burciu, un trib kîpceak ale cărui elemente tribale apar mai târziu în organizarea statală a mamelucilor sirieni şi egipteni (Dinastia Mamelucă), sub numele de Burçoğlu respectiv în Ungaria (clanul lui Borcsol) şi legat posibil de căpetenia cumană din sec. al XIII-lea de la Milcov, Bortz (Borş), convertită la creştinism. Cumanii au avut un rol important în istoria Ungariei, Ţării Româneşti, Transilvaniei, Moldovei și a Basarabiei.
Împărăteasa bizantină Ana Comnena scria că în 1087 cumanii şi pecenegii conduşi de Tzelgu, au atacat Imperiul Roman de Răsărit însoţiţi de „daci”.
În timpul ţarilor români bulgari Asăneşti, cumanii au luat parte, ca aliaţi ai românilor şi bulgarilor, la luptele acestora împotriva bizantinilor.
În cele din urmă, după ce au fost înfrânţi si decimaţi de mongoli în bătălia de la Kalka (1223), cumanii s-au apropiat mai mult de unguri, de la care o parte din ei au primit creştinismul catolic , ceilalţi rămânând păgâni.
Au existat încercări de implantare a catolicismului şi la răsărit (est) şi miazăzi (sud) de Carpaţi.
Una dintre acestea a constituit-o Episcopia de Milcovia, a cumanilor, înfiinţată la curbura Carpaţilor la 13 septembrie 1229 din iniţiativa regelui Ungariei Albert al II-lea (1205-1235) şi a papei Grigore al IX-lea (1228-1241).
Pentru cumanii creştinaţi catolic, în Moldova activa Episcopatul Cuman, înfiinţat mai înainte (prima menţiune 1217) pentru propagarea catolicismului în acele locuri, dar acţiunea are loc în mod organizat abia la creştinarea cumanilor şi punerea acestuia în 1227 sub protectoratul Ungariei.
A fost distrus din temelie de invazia din 1241 a mongolilor, iar încercările ulterioare de a-l reînfiinţa au eşuat.
Regele Ungariei şi-a luat din 1233 şi titlu de rege al Cumaniei.
După cum s-a precizat anterior, invazia tătarilor a distrus puterea cumanilor şi i-a silit să se retragă, o parte peste Dunăre, iar o alta în Ungaria, unde regele Béla al IV-lea, i-a colonizat lângă Tisa (1239).
Risipit în toate direcţiile, în scurt timp poporul cuman a dispărut.
O mare parte dintre cumanii din Ungaria s-au reîntors după 1290 (anul morţii „mentorului” lor, regele Ungariei Ladislau „Cumanul”) în nordul Mării Negre, unde s-au contopit cu populaţia turcică (tătară) din Hanatul mongol Hoarda de Aur.
În secolul al XIII-lea, trăiau amestecaţi cu românii din Muntenia, cunoscută în acea vreme sub numele de Cumania.
În toponimia Moldovei şi Munteniei, dar şi a Transilvaniei de Sud, au rămas multe locuri care păstrează denumiri cum ar fi : Comani, Comana, Comanca, Comăneşti, Teleorman, Caracal, Horez, Dărmăneşti, Cozia, Ozun etc., dar şi numele personal ori de familie Coman, Comaniciu, Comăneci.
Limba cumană a dispărut la începutul secolului al XVII-lea în regiunea Cumania, din Ungaria.
Tradiția spune că ultimul vorbitor al limbii cumane a fost un oarecare István Varró, locuitor al orașului Karcag din Ungaria, care a murit în 1770.
Codex cumanicus este de fapt un manual lingvistic, conceput pentru a-i ajuta pe misionarii catolici sa comunice cu Cumanii. Textul poartă data 1303 (MCCCIII), dar totuși este sigur că aceasta nu este lucrarea originală, ci o copie făcută la o dată ulterioară.
A fost scris probabil în Ungaria si este de fapt un ansamblu compus din diferite documente cu scopul de a servi ca manual lingvistic pentru a-i ajuta pe misionarii catolici să comunice cu Cumanii. Cele mai vechi părţi ale sale îşi au originea între anii 1100 -1200, în timp ce alte părţi ale acestui codex au fost adăugate după un secol sau un secol şi jumătate.
După alte surse, Codex Cumanicus, a fost creat, la sfârşitul secolului al XIII-lea, în Crimeea, probabil chiar în capitala ei de atunci – Solkhat sau Eski Kîrîm Copia aflată în prezent la Veneţia datează din 1330 şi a intrat în posesia poetului italian și bibliofilului veneţian Francesco Petrarca, în 1362.
A rămas de atunci în Veneţia, cu excepţia unei perioade scurte când a fost dus la Bibliothèque Nationale din Paris, după ocuparea oraşului de către armatele franceze în timpul împăratului Napoleon I.
Prima parte a Codexului, care cuprinde 110 de pagini dintr-un dicționar latino-persană-turcă (Cuman), a fost probabil scrisă de comercianți italieni sau de călugări franciscani angajați în activități misionare, în regiunea dintre Volga și Crimeea inferioară.
Cea de-a doua parte (p. 111-164, câteva rămase necompletate sau conținând mituite sau mai târziu textul italian), adăugate evident de călugări vorbitori de germană, constă în liste de cuvinte cuman-germane și cuman-latine și traduceri cumane ale unor textele destinate utilizării în serviciile religioase.
Rugăciunea Domnului începe (p. 126,27) cu: „Atamis kim køcta sen, algiszle bulsun senig atig, kelsin senig hanlechin] Atamīz kim kökte-sen, aģgīšlī bolsun seniŋ atīŋ kelsin seniŋ xanlïxïŋ”.
Întrebarea care se pune este de ce aceasta a trebuit să apară într-o formă de persană, într-o lucrare concepută evident în scopuri practice destinată uinei populaţii turcice, nu a fost complet lămurită.
Cel mai probabil, limba persană era folosită de translatorii turci ai italienilor ca o lingua franca pentru comerțul din est.
Prima parte a Codexului este de fapt un fel de dictionar scris pentru a facilita o conversaţie extrem de rudimentară.
A doua parte este o colecţie de diferite texte religioase, inclusiv câteva rugaciuni creştine în frunte cu “Tatăl nostru”.
Aceasta parte a folosit la baza o latina diferita de cea folosita în prima parte a codexului (care era probabil un vernacular italian).
Probabil cei care au scris în latina în cea de-a doua parte erau de origine germană, indicând posibilitatea scrierii sau compilării acesteia intr-o mănastire catolica germanică.
Intersantă este şi traducerea comparată a rugaciunii “Tatal nostru”:
Română: Tatăl nostru care eşti în ceruri. Sfinţească-se numele Tău. Împărăţia Ta se va face în pământ aşa cum este în ceruri. Dă-ne in aceasta zi pâinea noastră de toate zilele. Şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm pe cei care ne-au făcut rău. Si nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Amin!(traducere literala, inclusiv punctuaţia.)
Cumană: Atamız köktesiñ Kim. Alğışlı bolsun senin Atin, kelsin Senin xanlığıñ, bolsun tilemekiñ Senin – kökte neçikkim, Alay yerde. Kündeki ötmegimizni bergil bizge Bugün. Dagi yazuqlarımıznı boşatqıl bizge – boşatırbiz BIZ neçik etkenlerge bizge Yaman. Dagi yekniñ sınamaqına bizni quurmağıl. Basa Barça yamandan bizni qutxarğıl. Amin!
Turcă veche: Atamız göktesin sen. Alkışlı olsun senin Adin, hanlığın gelsin senin, dileğin olsun senin-nasıl ki gökte, yerde Ve. Gündelik ekmeğimizi Bize Bugün ver. Ve de yazıklarımızdan (suçlarımızdan) Bizi bağışla-bağışlarız nasıl biz Yaman Bize (kötülük) edenleri. Ve de şeytanın sınamasından Bizi Koru. Tüm yamandan (kötülükten) Bizi kurtar. Amin!
Textul cuman este extrem de asemanator celui turc.
Tălmăcirea în limba română este şi ea apropiata de versiunea modernă a rugăciunii.
CITIŢI ŞI :
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/28/ziua-de-28-iunie-in-istoria-romanilor/
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/06/28/o-istorie-a-zilei-de-28-iunie-video-2/
Surse:
http://politeia.org.ro/magazin-istoric/manuscrise-celebre-codex-cumanicus/20231/
http://www.iranicaonline.org/articles/codex-cumanicus
https://www.persee.fr/doc/rebyz_1146-9447_1911_num_14_90_3932
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cumani
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
Reclame
