CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Calendar ortodox

La mulţi ani şi să aveţi un an mai bun, cu sănătate şi multe bucurii !

Calendarul pe care îl puteţi accesa prin linkul de mai jos, se dovedește a fi o adevărată enciclopedie, el adaptându-se automat de la an la an, odată cu schimbarea anului.
Dând click pe ziua dorită  veţi putea afla vieţile  sfinților care se sărbătoresc la aceea dată.

 

04/01/2017 Posted by | CREDINTA | , | Lasă un comentariu

O veche rânduiala a Bisericii Ortodoxe – inmormântarea episcopilor şezând pe tronul arhieresc

 

 

 

 

 

Inmormantarea episcopilor sezand pe scaun

 

Inmormântarea episcopilor şezând pe tronul arhieresc

Inmormântarea episcopilor pe tronul arhieresc este un vechi obicei al Bisericii Ortodoxe, care dateaza inca din primele secole crestine,când inmormântarea Sfântului Petru al Alexandriei (+311) si a Sfântului Ioan Gura de Aur (+407)a implinit aceasta rânduiala speciala.

Din ratiuni practice, aceasta traditie a fost suspendata pe alocuri, ea fiind inlocuita cu ritualul obisnuit al inmormantarii monahilor. Sfantul Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (+1429), aminteste faptul ca inca din vremea sa aceasta randuiala incepea sa nu mai fie respectata.

In tara noastra, obiceiul inmormantarii episcopilor sezand pe tronul arhieresc a fost implinit pâna la inceputul secolului trecut.

 

 

 

 

 

Inmormantarea episcopilor sezand pe scaun

 

 

Sfantul Grigorie Dascalu, mitropolitul Tarii Romanesti, a trecut la cele vesnice in ziua de 22 iunie 1834. Potrivit unei insemnari anonime, inmormantarea acestuia a urmat obiceiul cel vechi: fiind imbracat in haine arhieresti, sfantul a fost asezat in scaun si pus la intrarea in biserica, unde toti au venit sa ia binecuvantare si sa ii sarute mana; apoi, fiind ridicat de patru preoti, sfantul a fost plimbat pe un drum din apropierea Mitropoliei, prin multimea de credinciosi; in cele din urma, a fost inmormantat sezand pe scaun, in ziua de 24 iunie.

Nifon al II-lea, mitropolitul primat al Ungrovlahiei, a trecut la cele vesnice in ziua de 5 mai 1865, si el fiind inmormantat sezand in scaun. Dupa imbracarea in vestmintele arhieresti, episcopul a fost asezat in scaun, ridicat de patru preoti si adus in biserica, unde toti i-au sarutat mana.

Dupa cateva zile, episcopul a fost dus spre cimitirul vechi din Manastirea Cernica, tot sezand pe scaun, precum a si fost inmormantat.

Sfantul Ierarh Calinic a trecut la cele vesnice in ziua de 11 aprilie 1868, in Manastirea Cernica. Inmormantarea sa a respectat si ea traditia cea veche, sfantul fiind asezat in scaun, cu sfintita carja arhiereasca in mana si cu Sfanta Evanghelia pe brat.

Astfel, vreme de mai multe zile, pana sa fie inmormantat, Sfantul Calinic a sezut in scaun, nenumarati credintiosi si oameni insemnati ai tarii venind sa-i sarute mâna.

 

 

 

 

 

 

Inmormantarea episcopilor sezand pe scaun

 

 

 

Calinic Miclescu, mitropolitul primat al Ungrovlahiei, a trecut la cele vesnice in ziua de 14 august 1886 si a fost inmormantat sezand pe scaun. Dupa ce i-au fost asezate pe brate Crucea si carja arhiereasca, episcopul a fost luat pe sus, de patru preoti si asezat intr-un car, pentru a fi plimbat prin multime, spre binecuvantare.

Sezand pe tron, trupul episcopului a fost pus intr-o cutie inalta, lucrata din zinc si lemn, si dus cu trenul la Pascani, spre a fi inmormantat la  Manastirea Neamt.

Iosif Naniescu, mitropolitul Moldovei, a trecut la cele vesnice in ziua de 26 ianuarie 1902. Dupa spalarea cuvenita si imbacarea in vestmintele arhieresti, trupul episcopului a fost asezat pe scaun, dupa obiceiul cel vechi. Mitropolitul a fost inmormantat sezand pe scaun, intr-un cavou din catedrala mitropolitana.

Iosif Gheorghian, mitropolitul primat al Romaniei, a trecut la cele vesnice in ziua de 24 ianuarie 1909. Inmormantarea acestuia a fost savarsita tot urmand vechea traditie, el fiind asezat in scaun.

Gherasim Timus, episcopul Argesului, a trecut la cele vesnice in ziua de 24 decembrie 1911. Slujba de inmormantare a avut loc in  Manastirea Antim, din Bucuresti. Nifon, episcopul Dunarii de Jos, l-a imbracat pe episcopul adormit in haine arhieresti si l-a asezat in scaunul arhieresc din biserica.

Mai apoi, episcopul a fost dus la Manastirea Turnu, din judetul Valcea, spre a fi inmormantat.

In practica Bisericii Ortodoxe Copte exista inca tradiţia ca, la inmormantare, episcopii sa fie asezati pe scaunul arhieresc al Sfantului Apostol Marcu, aflat in Catedrala din Cairo.

La inceputul secolului trecut, aceasta traditie era practicata inca si la rusi, dupa cum marturiseste parintele Dimitrie Bejan, in cartea sa: „Oranki. Amintiri din captivitate”.

„In lagarul din Oranki erau vreo 14.000 de prizonieri de razboi de la Stalingrad, romani, nemti si alte natii europene, si ne trebuiau closete. Atunci comandantul a pus niste soldati sa sape o groapa mare, in spatele bisericii, deasupra unei vagauni.

Sapand acolo, s-a dat de osemintele acestor calugari impuscati. (…) Cei care au sapat, au venit la mine si mi-au spus: Am gasit un preot batran neputred, asezat pe un scaunel, intre ceilalti calugari. Se cunoaste bine cum a fost impuscat in cap; are la gat un lant cu cruce si o icoana de metal cu chipul Maicii Domnului!”

Toti calugarii acestia, in frunte cu episcopul neputred, sunt sfinti, sunt mucenici ucisi de comunisti prin anul 1918-1920.

Pe un scaun mic sedea asezat un arhiereu, ori poate staret de manastire, sau episcop. Dupa ce l-am cunoscut? Avea engolpion pe piept si o cruce alaturi de engolpion, cum poarta episcopii. Comandantul lagarului a spus:

„Dar acesta, de ce se chinuieste pe scaun? Scoateti-l de aici si ingropati-l undeva, ca oamenii!”

Si m-a delegat pe mine sa fac acest lucru. Am vorbit la atelierul lagarului si s-a facut un scaun puternic de stejar. L-am asezat si l-am legat aici pe piept in crucis, ca sa stea drept.

M-am dus, l-am stropit cu aghiasma, de la cap pana la picioare, stropind si toate celelalte schelete care erau acolo. Apoi am inmormantat din nou, arhiereste, pe acel episcop, langa o fantana din incinta Manastirii Oranki, pe acel scaun.

Acela este un sfant in toata puterea cuvantului. (…) Cu porunca comandantului de lagar, i-am facut o carcasa puternica din lemn de stejar, ca sa nu fie turtit si a ramas inchis in acea carcasa de stejar. Dar am vazut la el o minune: era impuscat in cap; cand l-am scos dintre ceilalti calugari, trupul lui neputred s-a intins, ca si cum atunci ar fi murit.”

 

 

 

 

De ce se inmormantau mitropolitii sezand pe scaunul arhieresc

 

 

 

 

 

Inmormantarea episcopilor si mitropolitilor asezati pe tronul arhieresc este un obicei vechi al Bisericii Ortodoxe. Din ratiuni practice traditia a fost suspendata, cel putin in Romania, si a fost inlocuita cu ritualul obisnuit al inmormantarii monahilor. Ea se pastreaza, insa, in comunitatile traditional ortodoxe. 

Explicatia este ca, atunci cand moare un arhiereu, credinciosii se roaga ca Dumnezeu să-i permită să aiba în Cer poziția pe care a avut pe Pământ – în picioare în fața altarului lui Dumnezeu, rugându-se pentru mântuirea oamenilor.

Episcopul Kalinikos, reprezentant de frunte al bisericii ortodoxe de rit vechi, care a incetat din viata la 91 de ani, a fost, imediat dupa moartea sa, pus in tron, plimbat pe strazile din Lamia si inmormantat chiar in acea pozitie, cu tot cu scaunul epsicopal.  

Acum patru ani, la moartea patriarhului ortodocsilor copti din Egipt, Shenouda al III-lea, a fost adoptat acelasi ceremonial. Biserica ortodoxă coptă este o biserică autocefală care face parte din grupul bisericilor necalcedoniene. Teodor al II-lea al Alexandriei, al 118-lea papa de la predicile Sfantului Marcu, este actualul papa al coptilor.

Exista cateva marturii in presa de la inceputul secolului XX care descriu in detaliu obiceiul pe care il respectau cu strictete reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane.

 

În anul 1865 a murit mitropolitul primat Nifon al II-lea al Ungrovlahiei: „Îndată după încetarea din vieaţă, – întâmplată în ziua de 5 Mai, într’o Luni – venerabilile rămăşiţe, împodobite cu veşmintele arhiereşti s’au aşezat pe un tron şi s-au transportat în biserică pe mâinile preoţilor precedate de trei arhierei”.
Timp de două zile, Dealul Mitropoliei s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulţimea de credincioşi veniţi să dea sărutarea cea mai de pe urmă păstorului lor.

După ceremonialul înmormântării, la care a participat şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cortegiul s-a îndreptat către Biserica „Sfântul Nicolae” din Cernica:

„În fine venia dricul, unde pre un jeţ era aşezat corpul reposatului şi sprijinit de patru preoţi”.
Calinic Miclescu, devenit mitropolit primat al Romaniei in 1875, s-a aflat in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane pana in august 1886.
Inmormantarea sa este descrisa in jurnalul Bisericii Ortodoxe Romane: „aşezat pe un scaun arhipăstoresc, cu crucea într’o mână şi cu cârja în cealaltă fu scos din biserică pe mâni de către 4 preoţi şi dus astfel până în strada Bibescu-Vodă, unde fu depus pe un car funebru, tras de 8 cai. La fiecare colţ al scaunului arhipăstoral, stăteau în genunchi cei patru preoţi, care scoaseră corpul din biserică”.

Cortegiul a ajuns la Gara de Nord, unde „după ce se făcu un trisaghiu de I.P.S.S. Episcopul Ghenadie, corpul astfel, cum era aşezat pe scaunul arhipăstoral, fu introdus într’o ladă în forma unei piramide dreptunghiulară, de zinc şi căptuşită cu lemn pe dinafară şi fu închis ermetic întrînsa.

Această ladă era îmbrăcată în postav negru cu ornamente de fir alb şi având pe ambele laturi marca ţărei, cu coroana mitropolitană deasupra.

Lada fu aşezată apoi în mijlocul unui vagon al cărui interior era îmbrăcat în postav negru şi pe laturile sale exterioare se afla câte o marcă, ca şi acelea de pe lada de zinc”.

Cu un tren special, oficialităţile şi familia mitropolitului au ajuns la Paşcani, iar de acolo cortegiul şi-a continuat drumul către Mănăstirea Neamţ, unde a fost înmormântat.

Aceeaşi tradiţie s-a păstrat şi în cazul mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu, care a murit in ianuarie 1902, când s-a consemnat în cronica vremii că s-a făcut „spălarea corpului, îmbrăcarea cu veşmintele arhiereşti şi aşezarea pe scaun”. „I.P.S.S. e instalat în salonul său pe un jîlţ de fer îmbrăcat în odăjdii şi cu mitra mitropolitană în cap. În mâna dreaptă ţinea crucea; iar cea stângă se odihneşte pe o perinuţă.

În jurul jîlţului stau călugării şi citesc sf. molifte de iertarea păcatelor. Corpul a stat expus până la ora 5, când a fost coborât pe umere de preoţii mitropoliei şi aşezat în mijlocul bisericei mitropoliei în faţa altarului înaintea dverelor împărăteşti”.

Luni, 28 ianuarie, a avut loc slujba Înmormântării, în Catedrala mitropolitană: „Preasfântul e înveşmântat în bogate odăjdii arhiereşti de mătasă albă şi albăstrie, cusută’n aur şi argint, în cap cu mitra de fir de argint în mână cu sfânta cruce şi evanghelia; iar alăturea sprijinită de speteaza jelţului stă cârja arhipăstorească”. Mitropolitul Iosif Naniescu a fost depus în cavou înveşmântat, în jilţ:

„Înainte de a se pogorî jilţul cu repausatul arhipăstor în cavou i s-a scos din cap mitra înlocuindu-se cu potcapul şi camelauca obişnuită.

În mână i sâa dat în loc de frumoasa evanghelie legată în argint o altă evanghelie fără legătură de argint. La piept i s-a aşezat în locul crucei de aur bătută cu diamante o cruce gălbue şi un mic engolpion, ambele săpate cu o deosebită artă în lemn de chiparos. În loc de cârja arhierească i s’a aşezat alăturea simpla lui cârjă de lemn de corn”.

In ianuarie 1909, la moartea mitropolitului primat Iosif Gheorghian, presa consemna:

„Trupul – fostului mitropolit – îmbrăcat în haine arhiereşti a fost pus în jîlţ şi aşezat în paraclisul mitropolitan”.

 

 

 

Surse: dosaresecrete.blogspot.ro; crestinortodox.ro

01/11/2016 Posted by | CREDINTA | , , , , , | Lasă un comentariu

Extinderea jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra Basarabiei contravine canoanelor bisericeşti

 

Unul dintre principiile de organizare a Bisericilor Ortodoxe, este cel etnic (canonul 34 Apostolic).
Acest principiu oferă oricărei comunităţi dreptul să aparţină de Biserica sa naţională autocefală.

Etnicii ruşi de confesiune ortodoxă din Europa (inclusiv din Republica Moldova şi din Ucraina), precum şi cei din cele două Americi sau din Australia, aparţin de Biserica Ortodoxă Rusă.

Acelaşi situaţie este şi în cazul etnicilor sârbi, bulgari şi greci. În fiecare ţară europeană există comunităţi ortodoxe care aparţin de Bisericile lor naţionale.

Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia sa asupra Basarabiei, contrar canoanelor bisericeşti, atunci când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la URSS, fără ca populaţia acestui teritoriu să fie consultată.

Prin Canoane se inteleg legile de drept ale Bisericii sau legile bisericesti scrise.

Cuvantul canon are sens de dreptar si de pedeapsa iar insusirea canoanelor s-a facut prin Sinoadele Ecumenice.

Canoanele apostolice cuprind norme apostolice sau de provenienta apostolica si au  fost alcatuite in grupuri de trei, cinci, pana la 10 sau 15.

Intreaga colectie a lor cuprinde, in Rasarit, 85 de canoane.

In Apus sunt numai 50 deoarece numai atatea a tradus in limba latina Dionisie Exiguul, pe la inceputul sec. VI.

 

 

 

 

Canoanele bisericeşti nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale

Încă din primele veacuri ale creştinismului, bisericile ortodoxe de pretutindeni se organizau în biserici naţionale, după criterii etnice, conform canonului 34 apostolic, care prevede ca episcopii fiecărui neam să aibă Întâistătător (cap spiritual) din neamul lor.

Acest principiu canonic fundamental în conducerea Bisericii Ortodoxe s-a perpetuat de-a lungul istoriei şi este valabil şi astăzi în toate bisericile autocefale, care nu fac abstracţie de realitatea istorică a unui popor sau neam.

Însăşi titulatura oficială a Bisericii Ortodoxe autocefale conţine numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte, ca de exemplu: Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă.

Or, moldovenii din Republica Moldova sunt români şi vorbesc limba română, chiar dacă un grai mai dulce şi mai arhaic al ei, dar română, şi nu „moldovenească“, iar Patriarhul românilor e la Bucureşti şi toţi românii ortodocşi trebuie să asculte de el, chiar dacă, din punctul de vedere politic, aceasta nu le place unora.

Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia sa asupra Basarabiei contrar canoanelor bisericeşti, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la URSS, fără ca populaţia Basarabiei să fie consultată în această privinţă.

Biserică Rusă a profitat de această ocupaţie politică şi şi-a extins jurisdicţia sa asupra noului teritoriu anexat.

Astfel, au fost încălcate: canonul 34 apostolic;

canonul 8 al Sinodului III Ecumenic, care obligă ca „niciun episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de mult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui.

Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpânirea lui, pe aceasta să o dea înapoi“;

şi canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de la Catargina, precum şi canonul 2 al Sinodului II Ecumenic, care interzic „episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii“.

Biserica Ortodoxă Rusă este vinovată de încălcarea canoanelor menţionate mai sus, care condamnă extinderea şi menţinerea unei biserici naţionale asupra altei etnii, în cazul nostru, jurisdicţia Bisericii Ruse asupra românilor ortodocşi din Republica Moldova.

De aceea, pretenţiile Patriarhiei Moscovei de a avea jurisdicţie asupra românilor din Basarabia, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte.

Trebuie să fie clar, canoanele nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale!

Aşadar, o jurisdicţie canonică instalată ca urmare a unor cuceriri politice a fost şi este nulă de drept.

Autor: Romeo Cemîrtan, doctor în Teologie Ortodoxă

 

 

Problema vechii Mitropolii a Basarabiei a fost readusa in actualitate dupa destramarea Uniunii Sovietice si proclamarea independentei Republicii Moldova, dar intr-un nou context, diferit de cel din 1918, in care romanii basarabeni, doritori, in chip firesc, de restabilire a unor legaturi mai stranse cu Biserica-Mama, Patriarhia Romana, s-au vazut aspru prigoniti de forurile de conducere ale Republicii Moldova si ale Mitropoliei Chisinaului, dependenta de Patriarhia Moscovei, si de organele de stat ale Republicii Moldova.

Episcopul Petru de Balti, pentru vina de a nutri asemenea legitime nazuinte, a fost chiar indepartat, in chip violent, din resedinta sa din orasul Balti, negasind nici o intelegere si nici un sprijin in cadrul sinodului moscovit.

Ca urmare, la 14 septembrie 1992, Adunarea Eparhiala a unui numar impresionant de credinciosi si preoti ortodocsi din Republica Moldova a hotarat sa reactiveze Mitropolia Basarabiei si sa trimita la Bucuresti o delegatie pentru a adresa Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane rugamintea de a fi primita sub jurisdictia canonica a Patriarhiei Romane.

Curand, la 19 decembrie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, luand act cu binecuvantare de reactivarea Mitropoliei Basarabiei, prin Act Patriarhal si Sinodal, a recunoscut aceasta mitropolie ca autonoma si de stil vechi, facand parte integranta din trupul Bisericii Ortodoxe Romane.

Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a facut cunoscut acest act prin scrisori adresate: patriarhului Alexei al II-lea al Rusiei, presedintelui Republicii Moldova, Mircea Snegur, primului-ministru Andrei Sangheli, precum si intaistatatorilor bisericilor ortodoxe surori. Inalt Prea Sfintitul Petru Paduraru a devenit mai intai loctiitor si apoi, in 1995, titular Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor.

Incepand cu 2 aprilie 1992, a urmat un intens schimb de scrisori intre Prea Fericitul Parinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si Sanctitatea sa Alexei al II-lea al Rusiei. Patriarhul Moscovei a reactionat destul de dur, acuzand Patriarhia Romana de „ingerinta anticanonica in problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, care este parte a Patriarhiei Moscovei”.

De asemenea, a fost exprimat un „protest energic” si s-a facut apel la „corectarea cat mai curand posibil a nedreptatilor existente” pentru „binele unitatii ortodoxe si mantuirea sufletelor fiilor Bisericii din Moldova”, patriarhul moscovit mentionand ca motivele nationaliste si de alta natura nu trebuie sa intervina in domeniul bisericesc, intrucat acest lucru duce inevitabil la consecinte negative pentru Biserica.

Punctul de vedere al Patriarhiei Romane reiterat, in numeroase documente si imprejurari, in chip documentat si aprofundat, cu intelepciune si fermitate de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, este acela de evidentiere a faptului ca B.O.R. nu a consimtit niciodata si nu a recunoscut extinderea jurisdictiei Bisericii ruse, pe urma ocupatiei rusesti sau sovietice, peste teritoriul sau canonic traditional si, pe cale de consecinta, nici desfiintarea Mitropoliei Basarabiei.

Euro pentru daune morale

Temeiurile acestei ferme pozitii principiale au fost, sunt si vor ramane aceleasi, decurgand din legiuirile fundamentale ale ortodoxiei mai sus invocate: canonul 34 apostolic si canonul 8 al Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes (431), ce confera deplina legitimitate organizarii sinodale a bisericilor in cadrul fiecarui neam si, implicit, randuirea dependentelor canonice in acest cadru.

In acelasi sens converg si canoanele 13, 21 si 22 ale Sinodului de la Cartagina precum si canonul 2 al Sinodului 2 Ecumenic (381), care opresc pe episcopul unei anumite eparhii sa-si intinda puterea asupra altei eparhii.

Obiectiile formulate de Patriarhia Moscovei apar ca nefondate intrucat, prin binecuvantarea acordata reactivarii Mitropoliei Basarabiei, Sfantul Sinod al B.O.R. „nu a facut decat sa restabileasca adevarul istoric si dreptatea canonica ce fusesera incalcate de atatea ori prin extinderea necanonica a jurisdictiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra unei parti a Mitropoliei Moldovei”.

De fapt, daca s-ar respecta canoanele bisericesti mentionate, Mitropolia Chisinaului, prin dependenta ei canonica de Patriarhia Moscovei, ar trebui, in chip firesc, sa cuprinda numai pe locuitorii de origine rusa din Republica Moldova.

Din pacate, situatia ingrata, mergand pana la violente fizice, in care se afla Mitropolia Basarabiei din cadrul Patriarhiei Romane, cu slujitorii si credinciosii ei, s-a concretizat in modul cel mai pregnant prin nerecunoasterea sa de catre organele de stat ale Republicii Moldova, care au raspuns in repetate randuri negativ solicitarilor formulate in chip legitim in acest sens, incepand de la 8 octombrie 1992 si pana la 10 ianuarie 2000.

In acelasi timp si in baza acelorasi prevederi, ale Constitutiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994 (art. 31 – privind libertatea de constiinta) si ale Legii nr. 979/24 martie 1992 (privind cultele), care ar fi trebuit sa determine si recunoasterea Mitropoliei Basarabiei, au fost recunoscute de catre guvernul Republicii Moldova, in afara Mitropoliei Ortodoxe a Chisinaului, dependenta de Patriarhia Moscovei (28 august 1995) si alte culte, precum „Biserica Adventista de Ziua a Saptea” (22 iulie 1993), „Federatia Comunitatilor Evreiesti (Religioase)” (9 iunie 1994) s.a.

Mitropolia Basarabiei a beneficiat de hotarari favorabile privind recunoasterea sa din partea: Judecatoriei Sectorului Buiucani din Chisinau (12 septembrie 1995), a Tribunalului Municipiului Chisinau (21 mai 1997) si a Curtii de Apel Chisinau (19 august 1997), aceasta din urma fiind anulata, la 9 decembrie 1997, de catre Curtea Suprema de Justitie, in vreme ce Federatia Internationala pentru Drepturile Omului de la Helsinki, in raportul sau pe anul 1997, a criticat refuzul guvernului Republicii Moldova de a recunoaste Mitropolia Basarabiei.

In aceasta situatie, la 3 iunie 1998, Mitropolia Basarabiei si 12 cetateni ai statului Moldova, in frunte cu I.P.S. Mitropolit Petru Paduraru, s-au adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg care, dupa admiterea cererii (7 iunie 2001) si in urma analizei dosarului cauzei si a tuturor depozitiilor in aceasta speta (2 octombrie 2001), constatand violarea unor articole de baza din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (art. 9, art.14 combinat cu art. 9, art. 13, art. 6 si art. 11), a deliberat, formuland, la 13 decembrie 2001, un verdict favorabil recunoasterii Mitropoliei Basarabiei si obligand Republica Moldova sa plateasca Mitropoliei Basarabiei 20 000 de euro pentru daune morale si 7.025 euro pentru cheltuieli de judecata.

In consecinta, in urma deciziei Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg recunoasterea Mitropoliei Basarabiei de catre autoritatile de stat ale Republicii Moldova apare, in momentul de fata, o data in plus, ca un drept legitim atat din perspectiva dreptului canonic bisericesc, cat si prin prisma dreptului international actual” ( sursa:http://romanism.ro/patriarhul-moscovei-ataca-dur-biserica-ortodoxa-romana).

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/26/dezvaluiri-biserica-ortodoxa-dupa-ocuparea-basarabiei-de-sovietici-video/

30/07/2016 Posted by | CREDINTA | , , | Lasă un comentariu