O poveste de Paște din anii terorii staliniste

Povestea s-a întâmplat în anii 50, la Moscova….

 

 

Într-o duminică a Paștelui, așa cum a fost și duminica asta, comuniștii sovietici au organizat un mare miting anti-religie la care au adus cu forța peste 100.000 de oameni. Comuniștilor nu le plăcea religia…

La acel miting, personalități importante din politică au ținut discursuri anti-religioase, iar la sfârșitul manifestației, au obligat un tânăr preot să urce la tribună și să spună și el, preot fiind, că nu are nici o credință.  

Preotul a urcat la tribuna mitingului și în fața mulțimii a spus doar atât – ”HRISTOS A ÎNVIAT!” – și 100.000 de oameni au răspuns în cor- ”ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”

Această extraordinară poveste despre credință și rezistența creștină în fața anticristului, i-a fost spusă cunoscutului om de televiziune Dan Negru, de  fostul Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, Nicolae Corneanu.

Reclame

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. VIDEO

 

 

 

 

Una dintre cele mai mari minuni sărbătorite de creştinii ortodocşi, de aproape două milenii, este aprinderea miraculoasă, în Sâmbăta Mare, la prânz, a Sfintei Lumini în mormântul Mântuitorului Iisus Hristos,urmată de procesiunea prin centrul vechi al Ierusalimului.

Se stie că, de-a lungul secolelor, Sfânta Lumina nu se aprinde decât la ortodocsi, ca o dovada incontestabila ca numai ei pastrează dreapta credință apostolică.

Potrivit tradiției, Patriarhul intră în Sfantul Mormânt, unde apar stropi de lumină albă-albăstruie, pe care îi adună cu mîna și îi asează in potir. Apoi, ia doua manunchiuri  de lumanari pe care le aprinde si rostește cuvintele „Veniți de primiți Lumina!” 

Este un ritual care are loc de aproape 2.000 de ani. Si anul acesta, credinciosii prezenti in numar mare la ceremonie, s-au straduit fiecare sa ia lumina de la Patriarhul Ierusalimului.
 

Sfanta Lumina este considerata un miracol al Ortodoxiei, care se intampla in fiecare an de Pasti la Ierusalim, cand, in timpul Vecerniei Mari din Sambata Mare, intre orele 12,30 si 14,30  deasupra Sfantului Mormant se aprinde un foc ce se pogoara din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care in primele minute nu frige.

Lumina este adusa credinciosilor de Patriarhul Ierusalimului. De obicei, minunea se întamplă imediat dupa ce termină de spus rugăciunile.

Miile de credincioși stau cu felinare  speciale in maini sa duca acasa, in tara lor, Sfânta lumină.

Cei mai multi însă, tin in mâini câte un mănunchi de 33 de lumânari albe, legate intre ele, pe care este imprimata icoana Invierii Domnului, ca sa le aprinda la vreme.

Acest manunchi simbolizeaza numarul anilor pe care i-a trăit Mântuitorul pe pamânt.

 

Și în acest an, Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, astăzi, în ziua dinaintea Paștelui Ortodox.

De aici ea va fi trimisă în țări din întreaga lume, inclusiv în România 

 

 Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost adusă în acest an cu un avion special, în seara zilei de sâmbătă, 27 aprilie, de o delegaţie a Patriarhiei Române,condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

 

„Sfânta Lumină” se aprinde deasupra Sfântului Mormânt, spunându-se că focul se coboară din cer şi aprinde lumânările.

Acesta este considerat cel mai vechi miracol din lumea creştină, prima dată fiind documentat în anul 1106.

Sfântul Mormânt a fost inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac aceasta verificare – pentru a nu exista nicio banuială de înscenare – sunt politiști civili necreștini.

De obicei, acestia sunt trei: un arab, un turc și un reprezentant al Statului Israel.

Rolul lor este de a cerceta încăperea Sfântului Mormânt, pentru a nu exista vreo sursa de foc.

De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în timpul ceremoniei religioase.

Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, ușa se sigilează, iar la intrare ramân doar gardienii.

După desfășurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbracat doar cu un stihar alb, cu epitrahil si brâu, se indreapta spre Sfântul Mormânt.

La intrare, Patriarhul este controlat de politiști în prezenta unor martori  care aparțin tuturor confesiunilor – romano-catolici, ortodocși, armeni, copţi şi iacobiţi.

Două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte. Primul, controlarea  Sfântului Mormânt care are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui.

Controlul  implică trei inspecţii separate, care încep la ora  10:00 şi este condus de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi.

Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt, se petrece la ora 11:00.

Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară.

Patriarhul desigileaza intrarea in Mormant si patrunde in prima incapere, in  Capela Ingerului , insotit – conform traditiei – numai de un arab de religie islamica.

În interior, Preafericirea Sa îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul şi se roagă pentru pogorârea Sfintei Lumini.

Dupa 15-20 de minute de fierbinte rugaciune, toată lumea din biserică observa o lumină puternica, ca o scânteie luminoasa de fulger, coborând în zigzag prin cupola mare a Bisericii.

Scânteia dumnezeiască coboară deasupra Capelei Sfantului Mormânt, ca un glob de lumina ce se fragmenteaza în mici fragmente.

Apoi pătrunde  înăuntru ca o subțire rază de foc, coboară pe lespedea Mormântului și aprinde vata presarată deasupra.

  În aceasta clipă, Sfânta Lumină a venit! Minunea s-a săvârșit!

Patriarhul adună cu mâinile goale vata aprinsă de o flacara galben-verzuie, care timp de câteva minute nu frige.

Apoi, pune vata aprinsă în doua cupe de aur cu găuri și iese în Capela Îngerului.

Aici aprinde doua buchete mari de cate 33 de lumanari, in prezenta musulmanului, iar cupele aprinse le da, pe doua ferestre mici, afara, la cei doi diaconi ortodocsi.

Acestia duc o cupa la Sfantul Altar, iar a doua la biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena de la Patriarhie.

Apoi patriarhul iese in fata Sfantului Mormant cu cele doua faclii aprinse si striga de trei ori: „Veniti de luati lumina!”

Minunea continua, in clipa cand patriarhul iese din Sfantul Mormant, se aprind singure cele sase candele ale ortodocsilor de deasupra, o parte de lumanari din sfesnice si candelele din Altarul Bisericii Mari, sub privirile uimite ale tuturor.

Apoi, doi diaconi iau pe patriarh si il duc in Sfantul Altar, in cel mult trei minute, toti credinciosii adunati aprind felinarele si buchetele de cate 33 de lumanari.

Biserica este parca o flacara vie. Multi se ating de flacara cu fata, cu mainile, cu hainele, pentru binecuvantare, fara a se arde.

Abia dupa cateva minute flacara arde in mod normal.

Tot acum iau Sfanta Lumina de la Patriarh, romano-catolicii, armenii si coptii si o duc in altarele lor, unde o pastreaza tot anul.

La urma, patriarhul tine o scurta predica de multumita Mantuitorului si de intarire a credintei ortodoxe.

La orele 3 dupa amiaza Vecernia si procesiunea Sfintei Lumini iau sfarsit. 

Timp de doua ore se scurg zeci de mii de pelerini prin fata Sfantului Mormant, cu Sfanta Lumina in mâini.

Ceremonia este transmisă în direct în multe ţări creştine. Ceremonia, simbol al eternităţii, păcii şi Învierii lui Hristos, este unul dintre momentele esenţiale ale tradiţiei liturgice ortodoxe. Sfânta Lumină se aprinde în fiecare an la Ierusalim, în mormântul lui Iisus, mărturisind locul Învierii Mântuitorului.

 Sfânta Lumină de la Ierusalim este cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea Luminii Sfinte.

Patriarhii care au săvârşit acest ritual, au lăsat puţine mărturii cu privire la înălţătorul moment, insa rugăciunea specială pentru primirea Sfintei Lumini, există într-o formă tipărită.

Aceasta este citită de către patriarh cât timp stă în Sfântul Mormânt. Originea rugăciunii nu este cunoscută.

Restul slujbei este săvârşit întocmai cu tradiţiile transmise de la un întâistătător la altul, pe cale orală, sau prin însemnări liturgice disparate.

 

CHRISTOS A ÎNVIAT !

 

 

 

Jefuită, vandalizată și pângărită de nenumărate ori, Catedrala Notre Dame din Paris înfruntă vremurile

 

 

 

 

Foto:  Celebra catedrală Notre-Dame din Paris. Lucrările sale de construcţie au debutat în 1163 pe vremea papei Alexandru al III-lea, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția a durat din 1163 până în 1345. 

De proporții impozante, cu  130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, putând adăposti până la 10.000 de persoane, această vastă și impresionantă construcție gotică a dominat, Île de la Cité din Paris, pentru mai mult de 855 de ani, până în zilele noastre.

Este o bijuterie a artei gotice, care de-a lungul istoriei a fost jefuită şi vandalizată de multe ori.

În timpul  Revoluţiei Franceze, în timpul terorii iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată devenind Templu al Rațiunii și loc unde erau citite și dezbătute operele iluminiștilor în timp ce era venerată Ființa Supremă.

Notre-Dame a fost multă vreme închisă, naţionalizată, profanată, jefuită sistematic, scoasă la vânzare ca simplă masă de materiale de construcţie, iar statuara ei galerie a regilor,de pe faţadă, a fost decapitată, nu de ghilotină, ci de loviturile de ciocan.

La un moment dat, revoluționarii francezi chiar au încercat să o demoleze și să o  vândă pentru piatră. Un timp, Sfântul lăcaș a fost transformat într-o magazie de alimente și vinuri.

La începutul secolului al XIX-lea, catedrala de abia mai stătea în picioare, dar a redevenit catolică în urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, când acesta a fost încoronat aici împărat al Franței pe data de 2 decembrie 1804.

Puțini știu că, datorită scriitorului francez Victor Hugo, Notre-Dame a reînceput să fie iubită și îngrijită de parizieni, după ce romanul său, Notre-Dame de Paris, a devenit faimos pe întregul mapamond, datorită poveștii emoționante a cocoșatului Quasimodo, un personaj despre care s-a aflat de curând că a existat în realitate, fiind contemporan cu marele scriitor francez.

Într-adevăr, odată cu apariția romanului ”Notre-Dame de Paris”, în 1831, a demarat procesul de conştientizare a stării în care se afla catedrala în acea epocă. iar resurecţia edificiului a fost începută de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, care o restaurează în perioada 1844-1864, înțelegându-i mai bine ca oricare altul,   funcţionalitatea și structura, respectându-i materialele, stilurile şi epocile prin care a trecut.

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Incendiul catastrofal din 15 aprilie 2019 de la catedrala Notre-Dame de Paris. Pe 15 aprilie 2019, ora 19:50 (ora Europei de Est), un incendiu a izbucnit pe acoperișul catedralei.

Zeci de procurori francezi anchetează cazul, după apariția unor zvonuri că la mijloc ar fi fost o mână criminală.

În momentul de față se  presupune că  dezastrul ar fi fost provocat de un scurtcircuit apărut în timpul lucrărilor de renovare a edificiului.

Potrivit primelor estimări oficiale, lucrările de reconstruire  vor dura cel puțin cinci ani și vor necesita cheltuieli enorme, de ordinul miliardelor de euro.

La 27 august 1789, Adunarea Constituantă a Franței  a publicat ,,Declaraţia Drepturilor omului şi cetăţeanului“. Conform articolului 10 îi este răpită Bisericii Catolice dreptul de religie de Stat.

S-a introdus un calendar nou; a fost organizată o nouă religie, Cultul Fiinţei Supreme. La ordinul lui Marat au fost ucişi în închisorile Franţei 300 de preoţi care au refuzat să jure pe ,,Noua Constituţie“.

Constituţia civilă a clerului a devenit punctul de plecare al unei energice contra-revoluţii al cărei episod sîngeros s-a consumat în războiul civil din Vandeea. În data de 7 noiembrie 1793, Biserica din Franţa înceta să mai existe.

Episcopul Constituţional Gobel al Parisului declară de la tribuna Convenţiei că renunţă la exercitarea funcţiunilor sale. Pe un fond dominat de confuzie generală printre revoluţionari s-au infiltrat vandali care au început să distrugă întregul trecut creştin al Franţei-statuile şi crucile Bisericilor au fost distruse, vasele sacre, clopotele împreună cu monumente valoroase au fost distruse.

Lupta împotriva Bisericii a atins apogeul în momentul în care a fost redactată o Liturghie Laică, iar calendarul gregorian a fost înlocuit cu cel republican începînd cu 22 septembrie.

O cîntăreaţă de la Opera din Paris a fost ridicată pe altarul Catedralei Notre Dame din Paris de către ,,revoluţionarii“ care se aflau într-o stare ,,euforică“ avansată decretînd-o ca zeiţă a raţiunii.

A fost o blasfemie adusă Fecioarei Maria. La data de 24 noiembrie, bisericile din Paris au fost închise iar parohiile săteşti şi-au încetat cultul public.

Pentru Biserica Catolică Revoluţia Franceză nu a fost decât o Cale a Crucii. Numeroşi preoţi împreună cu credincioşii lor celebrau Liturghia pe ascuns riscîndu-şi viaţa. Aşadar Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea Revoluţiei Franceze constituiau doar câteva pretexte, amestecate cu unele cerinţe juste.

 Masoneria a pregătit această mişcare din culise, în timp ce Noua Republică era condusă de Comitetul Siguranţei Publice. Maximilien Robespierre a folosit un regim de teroare prin ghilotinarea oponenţilor politici, armă sub care a sfârşit în cele din urmă şi el, în 1794. 

Notre-Dame de Paris pendant la Révolution. Cum și-a bătut joc de Notre Dame la Revoluția Franceză, Robespierre și  banda lui de criminali.

 

Fragment…

 

 

Cea mai importantă Catedrală a Franței  ajunge pradă distrugerilor și jafurilor; ornamentele sacristiei sale sunt luate și purtate în bătaie de joc în timpul unor manifestări anti-religioase scabroase fiind inscripționate cu injurii anti-religioase și apoi duse în „pseudo-procesiuni” pentru „depunerea la Convenție”.

Dar, curând, din motive de politică internă și externă, Robespierre reacționează împotriva decristianizării.

Discursul său din primul al II-a Primar (din 21 noiembrie 1793) împotriva „ateismului aristocratic” marchează voința de a opri mișcarea.

Legea din Frimaire (6 decembrie 1793), propusă de el, acordă totuși libertatea de închinare.

Totuși, acest lucru nu-l împiedică pe „incoruptibilul” Robespierre, să dea pe mâna călăului  revoluționari cunoscuți, cum erau: Chaumette și Hébert, Clootz și Vincent, pe motiv că erau creștini.

Cei care aveau altă părere au fost numiți aliați cu dușmanii Patriei și contrarevoluționari – „pentru discreditarearegimului”.

Având în vedere ordinele lui Robespierre, și Gobel este inclus în lot; El este condamnat pentru „conspirație evidentă împreună cu Clootz, Chaumette și ceilalți”.

Pentru a șterge orice idee despre Divinitate și dorind să pună bazele guvernării pe un ateism absolut, și pentru a da coerență calomniilor infamante ale despoților coaliției, episcopul  Gobel este și el condamnat la moarte prin decapitare.

Gobel a murit ca un creștin și cu curaj, obținând iertarea greșelilor sale  și a înaintat la eșafod strigând: „Trăiască Isus Hristos! „

Notre Dame, complet abandonată, a devenit un simplu depozit pentru vinurile Republicii Ateiste.

Revoluția Franceză învinsese la orașe și sate…

 

 

 

Surse:

 

 

 „Notre-Dame de Paris pendant la Révolution” – autor Jean Leflon

 

https://www.rfi.ro/cultura-110830-pagina-de-istorie-notre-dame-lucruri-stiute-putin

FLUIERUL ro.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Catedrala_Notre-Dame_din_Paris