CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN MIT CARE JUSTIFICA IMPERIALISMUL RUSESC – Sfânta Rusie

              Sfânta Rusie – mitul care justifică imperialismul rusesc.

 

Circulă frecvent, obositor de-acum, în spațiul nostru ortodox, ideea revenirii sub protectoratul “maicii” Rusii.

Susținătorii acestei idei prezintă argumentele: decăderea morală a Occidentului, decăderea economică a aceleiași lumi apusene, care urmează – nu-i așa? – primei, dreapta credință- ca a noastră – a rușilor, (pseudo)profeții care dau ca sigur că, în “vremurile din urmă”, țările ortodoxe din estul Europei se vor coaliza în jurul Moscovei, cea de-A Treia Romă.

Această rezolvare simplistă a crizei spirituale și, dacă vreți, și identitare, nu este o noutate, ea fiind vehiculată și în alți ani, mai vechi sau mai noi, în funcție de interesele și spaimele vremii.

Și, cum mijloacele media de azi au darul de a amplifica și spaimele și interesele, iată că soluția a revenit în actualitate, susținută mai ales, alt “dar” al “mediei”, de persoane inconștiente de calitatea spuselor lor.

Fiind puțin ironic, aș putea spune că, la cum merg lucrurile în societate și în Biserică, o predare în față oricui ar fi mai benefică decât să lâncezim în tarele noastre, în care părem veșnic anchilozați. Totuși, o apropiere de Rusia nu e mai puțin păguboasă decât girarea actualului sistem “democrat”.

Sigur, prin apartenență la aceeași credință ortodoxă avem mai multe în comun cu rusul ortodox decât cu neamțul protestant, dar asta nu înseamnă că liderii ruși ar fi mai înduhovniciți sau mai corecți. Am experimentat deja, pe propria piele, “protectoratul rus”. Mai puțin, poate, cei care-l cheamă.

Deși pe acest subiect s-ar putea scrie balșoi, iată de fapt cum stau lucrurile !

 

 

Pe plan politic, ieri

Atât perioada premergătoare cât și cea următoare căderii Constantinopolului a fost marcată de evenimente notabile, deopotrivă politice și bisericești.

Anul 1462 marchează începutul eliberării rușilor de sub dominația mongolă, independența obținându-se definitiv în 1480, odată cu respingerea ultimului atac tătar. Ivan al III-lea supune și celelalte cnezate rusești, pentru ca, în 1495, să fie proclamat cneaz al întregii Rusii.

În recunoașterea acestui titlu, precum și din căsătoria, în 1472, cu nepoată ultimului împărat bizantin, mulți au văzut o continuare a imperiului bizantin în acest spațiu.

Se vorbește acum de țarul Rusiei ca de singurul împărat creștin liber, ce are menirea de a elibera popoarele ortodoxe și a le aduna în jurul său.

Apare deci, ideea, unui mesianism rusesc, idee care va dăinui până astăzi, indiferent de cine a stat la cârma țării.

O altă întâmplare care a alimentat mesianismul a fost Conciliul unionist de la Ferrara – Florența(1438-1439), unde, bizantinii, confruntați cu amenințarea turcească, în speranța unui ajutor financiar și militar din partea papei, i-au acceptat supremația.

Uniația nu a fost adoptată de către poporul dreptcredincios. Regretată ulterior de semnatarii ortodocși, nu a fost pusă în practică, rămânând un simplu act politic.

Totuși, înțelegerea a fost socotită ca un act de trădare și de decădere a bisericii constantinopolitane.

Toate acestea au făcut ca Moscova să devină o potențială “nouă Romă”, mai mult prin decăderea celor dinainte decât prin întrunirea unor criterii obiective istorico-spirituale. De altfel, la acea vreme, rușii nu aveau patriarhia lor, ci doar un mitropolit supus patriarhiei ecumenice.

 

petru cel mare                                  Petru cel Mare

 

 

 

 În 1720, țarul Petru cel Mare desființează Patriarhia Moscovei și o supune celei din Constantinopol. Așa va sta până în 1917, când, bolșevicii, în frunte cu Lenin, o reînființează. Ce s-a întâmplat?Ei doreau să impună comunismul întregii lumi și să împlinească visul (numai politic) al “noii Rome”, înființarea patriarhiei fiind un semn de emancipare, de autoritate.Statul avea să supună Biserică și s-o folosească drept paravan pentru acțiunile  imperialiste, ca o contrareacție față de occidentul capitalist.Cum altfel se poate interpreta gestul unor atei precum Lenin și compania?

 

 

A Treia Romă sau Fata Morgana

Pe plan religios, ieri

 

 Sinodul unionist tâlhăresc, destrămarea imperiului (creștin) bizantin, expansiunea otomană au creat îngrijorare în rândul populației ortodoxe, majoritară în aceste locuri.

Perspectiva ajungerii fie sub dominație păgână, fie sub dominație catolică, prima fiind de preferat celei de-a doua, reprezenta nu numai acceptarea unui rău, ci chiar sfârșitul lumii, mai ales că interpretările scripturistice de atunci îl anunțau ca iminent (anul 7000 de la facerea lumii, coincidea cu perioada căderii Bizanțului).

În aceste condiții nu este de mirare că primii care s-au grăbit să fericească țarul și să paseze succesiunea noii Rome, Moscovei, au fost dintre monahi.

Astfel, Zosima, mitropolitul de pe vremea țarului Ivan al III-lea, l-a numit pe acesta “nou împărat Constantin al noului Constantinopol”, în timp ce mitropolitul Macarie îl încoronează pe Ivan IV cel Groaznic, în 1547, după tradiția bizantină.

Însă, de departe cel mai polemizat text despre noua Romă aparține monahului Filotei din Pskov care pretinde să fi deslușit din “cărțile sfintei (noastre) credințe” destinul deosebit rezervat noului imperiu creștin.

De remarcat că sintagmă “A Treia Romă”, cu tot cu urmările sale, a fost inventată și alimentată de mediul bisericesc.

Țarii erau aclamați și adulați ca niște apostoli, campaniile militare erau firești, totul în numele unor “tâlcuiri” ezoterice.

 

Fișier:Vasnetsov Ioann 4.jpg

Ivan cel Groaznic

 

“Simfonia” Stat-Biserică, astăzi 

Alain Besançon, un  cărturar francez (bun catolic, după cum reiese clar din textul sau) e supărat pe ruși. Și pe ai săi, francezi, naivii care au mușcat din momeala întinsă.

Cunoscător al Rusiei, o descrie dur în eseul “Sfânta Rusie”, publicat recent la Humanitas.

O acuză de mistificarea adevărului, de minciună în chip ordinar. Nu lipsesc, fapt firesc atunci când pomenești de Rusia, nici remarcile la adresa credinței.

Deși radiografia pe care o face ortodoxiei este deseori confuză sau chiar eronată (pare un ignorant în materie de istorie bisericească universală, teologie și morală ortodoxă) oferă, totuși, detalii interesante despre modul practic în care percep rușii, nu toți, desigur, religia. Obsedați nu numai de glorie, ci și de măreție, ambivalența și extremismul se manifestă din plin și în acest plan.

Plecând de la aceste observații personale, necunoscând ortodoxia în ansamblul ei,  Besançon ajunge să-i nege existența exercițiului personal al virtuții…

Încă din start, el invocă mirajul acestui spațiu geografic, “focarul unei multitudini de iluzii diverse și adesea opuse”. Cu toate că mai tot timpul, Rusia a fost cufundată în sărăcie și mizerie, s-au găsit mereu “consolări” cum le numește el: de la puritatea credinței, căldura sufletului până la utopia comunistă, și, insistând asupra acesteia din urmă, care ne interesează și pe noi mai mult, remarcă surprins că, în Rusia postcomunistă, nu s-a schimbat nimic decât decorul, modern în aparență, dar imperialist în esență, că aceleași cadre ce odinioară erau în slujba ideologiei comuniste folosind limbajul de lemn, astăzi servesc ideologia neocomunistă folosind un limbaj instrumentalizat pentru camuflarea realității, speculând sentimente populiste: vor să treacă drept credincioși și patrioți. Sună familiar? Nu?!

 

 

 

 

 

Această schimbare de cadre, nu și de gândire, s-ar datora exclusiv imperialismului rusesc.

Astfel, deși în RDG, spre exemplu, s-a înlocuit tot, “până la ultimul robinet”, în Rusia a fost de-ajuns să se revină la “vechiul decor”.

Sufletul comunist n-a fost purificat. “Babușka grasă a slăbit în timp record, a căpătat siluetă de manechin și se străduiește să se îmbrace după modă new-yorkeză” (pag.16). Dar mentalitatea nu s-a schimbat și nici oamenii de la putere.

Dacă astăzi spiritul vremii este altul, barbaria imperialismului trebuie și ea mascată.

Așa se face că America invadează alte popoare în numele păcii, democrației, libertății, deși nu se sfiește să-și denumească grotesc unele intervenții, ca “șoc și groază”.

Chiar și așa, însă, tot e mai puțin groaznic și șocant, decât să declare război în numele vanității. Cultura vestică, inclusiv spiritualitatea, altoite fiind pe dreptul roman, conferă astfel de măști unor acțiuni în esență imperialiste, în timp ce rușii se vor justifica altfel.

 

Fișier:Iraq War montage.png

 

 

 Simfonia dintre Stat și Biserică a fost singurul factor autentic de coeziune și progres, ce a făcut din Imperiul Bizantin, cel mai longeviv și mai evoluat, chiar dacă nu perfect, imperiu. Astăzi se mimează aceeași “simfonie” pentru a întreține un imperiu politic-administrativ, Biserica având rol de portavoce.

Vi-l puteți imagina pe Putin, sau Obama sau vreun Escu de-al nostru, ducând în spate, desculț, în haine sărăcăcioase, Crucea Domnului, pe drumul Golgotei, așa cum a făcut în 628, împăratul bizantin Heraclie, după ce a recuperat-o de la perși?

Poate doar dacă vreunul din consilierii lor i-ar convinge că ar da bine la public, pentru electorale.

 

 

 

 

 

 

Autor: Liviu Daniel

Sursa:  Credința Ortodoxă – Revistă de cultură, atitudine și spiritualitate a Episcopiei Alexandriei și Teleormanului

nr.11(201) noiembrie 2013

09/02/2014 Posted by | CREDINTA, ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

CU CE MISIUNE VINE KIRILL, PATRIARHUL TUTUROR RUSIILOR, LA CHISINAU ?

„Ne rugăm pentru R. Moldova, pentru prosperitatea poporului moldovenesc, ca orientarea politică a R. Moldova să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii.”
(Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse, 21 august 2010)

 

MISIUNEA PATRIARHULUI KIRILL ÎN BASARABIA

Toată lumea cărturară ortodoxă, inclusiv din Federaţia Rusă, ştie că misiunea principală a Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) şi mai ales a patriarhului acesteia, e de ordin politic şi apoi duhovnicesc.
De aceea, patriarhul Kirill vine în Basarabia pentru a consolida poziţia Kremlinului, deoarece în mentalitatea şi practica Bisericii Ruse, înainte de 1917, ,,ultimul judecător” a fost ţarul, iar din 1943 – conducătorul statului.

Acest ,,secret” al BORu a fost divulgat de protoiereul rus Gheorghe Florovski, care a demonstrat cu documente că în textul jurământului ţarilor ruşi a fost introdusă, în 1716, o frază precum că ,,ţarul este ultimul judecător”, deşi, în realitate, ultimul judecător a fost şi este Dumnezeu.

În felul acesta, Dumnezeu e prezentat pentru mireni, în primul rând, de „ţar” (care a fost conducătorul partidului bolşevic în perioada sovietică, iar acum – Putin sau Medvedev) şi apoi de către conducătorul Bisericii. E o practică tradiţională rusească.

Ea îşi are începutul încă din timpul ţarului Ioan cel Groaznic. Această subordonare a fost generată de faptul că mitropolitul Filipp, la 1586, a refuzat să-l blagoslovească pe ţar din cauza cruzimii acestuia, care venea în contradicţie cu canoanele bisericeşti. Ioan cel Groaznic, de exemplu, a decapitat conducerea Novgorodului independent (99 de persoane, inclusiv slujitori ai bisericii) care se opunea unirii cu Rusia Moscovită a ţarului Ioan.

 Doar aşa au fost unite ţările şi oraşele feudale ruseşti într-un singur stat, pe când românii (moldovenii, muntenii şi ardelenii) s-au unit, mult mai târziu, la cerinţa poporului. În felul acesta, mitropolitul Filipp a dat de înţeles că Biserica e aproape de Dumnezeu şi nu va colabora cu ţarul. A rămas unicul caz în istoria BORu.

 La 22 martie 1586, Filipp a fost ucis din porunca ţarului şi, ulterior, nimeni n-a mai încercat să se opună, Biserica devenind o structură subordonată statului rus, care a promovat şi continuă să promoveze politica expansionistă imperială a Kremlinului. Prin aceasta, se explică şi faptul că în Basarabia ocupată de Imperiul Ţarist, în 1812-1917, clericii BORu s-au purtat cu localnicii chiar mai dur decât autorităţile coloniale.

Bolşevicii lui Lenin au avut să meargă şi mai departe – să cucerească toată lumea – şi au înlocuit Biserica cu sloganul ,,Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”. În felul acesta, Biserica a fost distrusă, iar clerul – nimicit în baza decretului lui Lenin din 20 ianuarie 1918. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când URSS se afla în situaţie critică, Stalin şi-a creat o biserică nouă, subordonată lui.

 Ea trebuia să încurajeze poporul la luptă şi la suferinţă. La 4 septembrie 1943, Stalin a convocat la Kremlin trei mitropoliţi care trecuseră de partea bolşevicilor: Serghie al Moscovei, Aleksi Simanski al Leningradului şi Nikolai al Kievului, iar peste patru zile, la 8 septembrie, a format ,,Soborul Episcopal al Bisericii Ruse”, compus din oamenii Kremlinului, instruiţi de KGB, care şi astăzi are aceleaşi funcţii, doar că la misiunea politică i s-a adăugat şi o misiune geopolitică.

 Specialiştii în materie, inclusiv cei din Rusia, susţin în continuare că BORu este o biserică păgână nu numai prin faptul că toţi mitropoliţii şi patriarhii Rusiei, inclusiv Kirill, au fost colaboratori, informatori ai KGB, dar şi prin faptul că Dumnezeu a fost înlocuit cu ţarul, că majoritatea clericilor se închină la foc (aşa-numitul foc veşnic), sfinţesc armele armatei imperiale, care a cucerit popoare şi ţări, sfinţesc tancuri în loc de monumente.

 Adevăraţii creştini nu-şi permit aşa ceva, ei instalează cruci, construiesc capele, paraclise. În felul acesta, păgânismul BORu s-a integrat şi s-a consolidat cu barbarismul statului care, la începutul secolului XXI, a devenit şi mai agresiv, mai brutal şi mai doritor de sânge.

Basarabia simte din plin agresivitatea BORu. Unde s-a mai văzut în istoria de circa 2000 de ani a Bisericii ca „necuratul” – bolşevicii lui Lenin – să dicteze în biserică, iar unii clerici să-şi coordoneze chiar şi azi activitatea cu comuniştii? Nici
după 1991, când BORu a devenit parcă liberă, nu s-a schimbat în funcţia patriarhului, iar cu venirea lui Putin la putere şi declanşarea de către acesta a expansiunii imperiale, BORu s-a încadrat şi mai activ în misiuni imperiale.

Mai mult, noul patriarh al BORu, Kirill, promovează nu numai politica imperială, dar şi o geopolitică foarte periculoasă: sovieticii împărţeau lumea ideologic – în comunişti şi capitalişti, iar el o împarte teritorial, deschis, prin sloganul ,,Lumea ortodoxă rusă”, deci a ţărilor Rusiei, formată dintr-un nucleu din patru state: trei slavone – Rusia, Ucraina, Belarus şi una latină – R. Moldova.

 Aceasta-i misiunea de bază a sosirii lui Kirill la Chişinău pe 7-9 octombrie curent: să-şi consolideze slugoii şi trădătorii de neam, să-l instruiască pe mitropolitul Vladimir şi să submineze Mitropolia naţională a Basarabiei.


În ultimul timp, patriarhul Kirill a întreprins acţiuni de ordin politic şi geopolitic pe care nici Aleksii al II-lea nu şi le-a permis: a semnat mai multe contracte cu partidul lui Putin ,,Rusia Unită”, cu ministerele de forţă, cu Ministerul Justiţiei etc., care prevăd o coordonare în politica internă, dar mai ales în cea externă a Federaţiei Ruse (vezi ,,Независимая Газета – Религии” din 22 august 2011).

Dragă basarabene, crezi că, pe 7-9 octombrie, o să te închini omului lui Dumnezeu (cel puţin, aşa percepi tu omul în straie bisericeşti), dar în realitate vei fi impus să te închini călăului care te-a rupt de adevăraţii tăi fraţi de cruce, de neam şi de Biserica naţională.

Kirill este acelaşi ocupant al imperiului, dar camuflat în straie duhovniceşti. Enoriaşul nostru neinformat, istoric şi politic, se va închina lui Kirill, dar în mintea şi inimile noastre el va rămâne comandantul suprem al Armatei a 15-a de ocupaţie, vorba ex-ministrului Culturii Ion Ungureanu.

chirca

Autor: Sergiu Ion Chircă

Basarabia literara md.

26/09/2011 Posted by | CREDINTA | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: