CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Biserica Ortodoxă din Federația Rusă și legăturile ei strânse cu lumea criminală, oligarhia și puterea politică

Foto: Formația Pussy Riot

 

 

25/02/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Unii admiră catedralele înălţate de alte popoare, dar blamează construirea Catedralei Naţionale a poporului român. VIDEO

 

 

 

“Cu ajutorul lui Dumnezeu, în ziua de 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei Ocrotitorul României va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului, sau Catedrala Naţională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii şi comuniunii româneşti”, a spus ÎPS patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Mesajul său din prima zi din anul 2018.

 

Şase sute de oameni vor lucra în 3 schimburi pentru a finaliza măreaţa construcţie închinată Credinţei Creştine Ortodoxe, până în data de 30 noiembrie 2018, când aceasta va fi sfinţită.  

A început deja construcţia celor 6 turle care vor ajunge la 60 de metri înălţime. Impresionantă va fi turla Pantocrator, turla principală, cu înălţimea de 120 de metri. Pantocrator înseamnă în limba greacă atotputernic şi  acolo va fi punctul cel mai înalt.

În Catedrala Naţională vor încăpea 5000 de credincioşi. Suprafaţa construită este de 7.200 de metri pătraţi, dar spaţiul util va fi de 4.000 de metri pătraţi.

Se vor monta 600 de ferestre, iar pereţii cel mai probabil vor fi acoperiţi cu mozaic. 

Cele şase clopote vor fi montate în această iarnă. Cel mai mare cântăreşte 25 de tone şi are imprimat pe el chipul Patriarhului Daniel.

Va fi una dintre cele mai mari catedrale din  Europa şi din lume.

Clasamentul celor mai mari lăcaşuri  de cult creştine din Europa este următorul:

1. Sagrada Familia – Spania

Este o uriașă biserică situată in capitala Cataloniei, Barcelona (în Spania). Are o înălţime de 170 de metri. Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882.  Numele său oficial este (în catalană) „Temple Expiatori de la Sagrada Família” .

2. Basilica San Pietro – Vatican

Bazilica Sfântul Petru (în italiană Basilica di San Pietro) din Roma se găsește în Cetatea Vaticanului, pe teritoriul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Edificiul, lung de 186 metri, înălțimea cupolei de 138 metri, și cu o suprafață totală de peste 15.000 m², este cea mai mare biserică din lume 

3. Catedrala Mântuirii Neamului – România

Catedrala Mântuirii Neamului este cel mai mare lăcaş de cult din România. Va avea o înălţime de 120 de metri, fiind o clădire cu cinci niveluri, dintre care trei în subteran, cu bibliotecă,  săli de concerte, săli de conferinţe, librărie, o cantină socială, un muzeu al creştinismului,  un centru de congrese,  un centru pentru pelerini şi un centru medical.

A fost proiectată chiar şi o parcare de 250 de locuri.  5.000 de oameni vor putea asista la slujbă în incinta bisericii, iar altarul va avea 320 de metri lungime.

4. Domul din Milano – Italia

Domul din Milano este catedrala Arhiepiscopiei Româno-Catolice de Milano. Cu o suprafață de 1200 mp, catedrala milaneză, una dintre imaginile emblematice ale Italiei și ale Europei, este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca mărime din Italia, după Bazilica San Pietro din Roma și Catedrala Santa Maria din Florența. Podoabă cu totul unică a arhitecturii gotice, catedrala din Milano are o capacitate de peste 40.000 de locuri, o lungime de 157 m şi o înălţime de 108,5 metri.

5. Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova – o emblemă natională renăscută.

Piatra sa de temelie a fost pusa in anul 1839, iar lucrarile au durat peste patruzeci de ani, fiind sfinţită la data de 26 mai 1883, odata cu încoronarea ţarului Alexandra al III-lea.  

La data de 5 decembrie 1931  in Moscova,  sfântul lăcaş a fost distrus prin dinamitare din ordinul scelerat al dictatorului comuniost Stalin, pe locul acesteia aparând cateva bazine de înot.

Intre anii 1994-2000, la iniţiativa patriarhului Alexei al II-lea si a sinodului Bisericii Ruse, cu sprijinul total al guvernului Rusiei şi al primarului de atunci al Moscovei, Iuri Luzkov, precum şi al credinciosilor, catedrala a fost reconstruita, fiind cea mai mare catedrala din Rusia: înăltimea sa este de 103 de metri, pereţii au grosimea de 3.2 metri, iar capacitatea acesteia este de 10.000 de persoane.

Peste 22.000 metri pătrati sunt pictati, 9000 metri pătrati fiind auriţi. Sculptura iconostasului, pictura, arhitectura interioară au fost realizate cu contribuţia a numerosi artisti de marcă, academicieni şi restauratori.

 

 

Patriarhia Română: ”Unii jurnalişti admiră catedralele altor popoare, dar blamează construirea Catedralei Naţionale a poporului român”

 

Biroul de presă al Patriarhiei Române a criticat din nou atitudinea anumitor jurnaliști în ceea ce privește înălțarea Catedralei Mântuirii Neamului și și-a exprimat regretul că aceștia exagerează costurile necesare.

Astfel, Patriarhie afirmă că presa ”exa­gerează de 5-6 ori costurile de execuţie a viitoarei Catedrale patriarhale la stadiul roşu-gri, o compară cu fosta Casă a Po­poru­lui, deşi este de 10 ori mai mică decât aceasta din punctul de vedere al suprafeţei desfă­şurate”.

De asemenea, Patriarhia amintește și faptul că ”sprijinul financiar pentru construirea unor noi locaşuri de cult este prevăzut şi în legislaţia altor state membre ale Uniunii Europene, precum Luxemburg, Olanda, Portugalia, Croaţia şi Slovacia ş.a.”

În comunicat, se mai scrie că, în cei 3 ani de la începerea lu­cră­rilor de construire a Cate­dra­lei Mântuirii Neamului, plata impozitelor şi contri­bu­ţii­lor sociale la salariile lucrători­lor de pe şantierul Catedralei, a TVA, a accizei şi a altor taxe au fost în valoare de peste 40 mi­lioane de lei (aproximativ 9 mi­lioane de euro).

Comunicatul integral al Patriarhiei Române:

Catedrala Mântuirii Neamului se înalţă. Credincioşii se bucură, iar cârtitorii se tulbură

În legătură cu unele ştiri şi articole apărute în mass-media, devenite „obsesii demolatoare“ cu privire la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, Patriarhia Română precizează:

1. După trei ani de la în­ce­perea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, se constată că mai sunt încă instituţii media care nu urmăresc informarea opiniei publice cu obiectivitate despre construirea acestui locaş de cult, ci continuă, adesea cu invidie şi răutate, seria de dezinformări premeditate şi coordonate.

Astfel, unii jurnalişti, în mod intenţionat, exa­gerează de 5-6 ori costurile de execuţie a viitoarei Catedrale patriarhale la stadiul roşu-gri, o compară cu fosta Casă a Po­poru­lui, deşi este de 10 ori mai mică decât aceasta din punctul de vedere al suprafeţei desfă­şurate, sau consideră un exces al Statului sprijinul financiar legal oferit pentru edificarea acesteia, pe motivul că aceşti bani ar putea fi folosiţi pentru construirea de spitale şi şcoli, deşi în ultimii ani s-au închis multe spitale şi şcoli în diferite zone ale ţării, apărând însă noi spitale private şi şcoli particulare.

2. În mod paradoxal, unii jurnalişti admiră catedralele altor popoare, dar blamează construirea Catedralei naţionale a poporului român, inconsecvenţa şi lipsa de demnitate etnică ale acestor „demolatori mediatici“ fiind evidente.

O analiză atentă a istoriei construirii catedralelor din în­trea­ga lume arată că acestea au fost edificate mai ales cu sprijinul financiar din partea autorităţilor de Stat. 

Un exemplu recent îl reprezintă amplele lu­crări de consolidare ale fundaţiei Catedralei „Sagrada Famiglia“ din Barcelona, încă nefinalizată, care au fost suportate financiar integral din bugetul provinciei spaniole Catalonia tocmai pentru că autorităţile au înţeles importanţa acestui edificiu bi­sericesc vizitat în fiecare an de milioane de turişti.

Iar „Cate­drala naţională“ din Washing­ton (SUA), construită în secolul 20, este preţuită de autorităţile de Stat ca fiind un simbol naţional.

Celor care mai contestă alocarea de fonduri publice în vede­rea construirii viitoarei Cate­drale le reamintim faptul că sprijinul financiar pentru construirea unor noi locaşuri de cult este prevăzut şi în legislaţia altor state membre ale Uniunii Europene, precum Luxemburg, Olanda, Portugalia, Croaţia şi Slovacia ş.a.

3. Prin Legea construirii ansamblului arhitectural Cate­drala Mântuirii Neamului nr.376/2007 se recunoaşte carac­terul naţional al proiectului Pa­triarhiei Române,considerat ca fiind necesar pentru cult şi re­pre­zentativ pentru credinţa majorităţii poporului român, care la ultimul recensământ al popu­laţiei din anul 2011 şi-a declarat apartenenţa la Biserica Orto­doxă Română în proporţie de 86%. Astfel, articolul 1, alin. 2 din această lege prevede că „fondurile destinate construirii An­sam­blului Arhitectural Ca­te­­drala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Pa­tri­ar­hia Bisericii Ortodoxe Ro­mâ­ne, de către Guvernul Ro­mâ­niei, în li­mita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Culte­lor, precum şi de către auto­ri­tăţile administraţiei publice locale“.

Viitoarea Catedrală patriarhală se construieşte din do­na­ţiile clerului şi ale credincioşilor în cadrul colectei organizate în bi­sericile şi mănăstirile Patriar­hiei Române din ţară şi străi­nă­tate şi cu sprijin financiar de la bugetele de Stat central şi locale, ai căror contribuabili sunt în ma­joritate creştini ortodocşi. 

Astfel, viitoarea Catedrală a Mân­tuirii Neamului este construită din banii românilor pentru români, ei fiind europeni cre­dincioşi şi darnici, demni de o catedrală naţională, ca şi celelalte popoare europene.

În acelaşi timp, precizăm că în cei 3 ani de la începerea lu­cră­rilor de construire a Cate­dra­lei Mântuirii Neamului, sumele plătite de Patriarhia Română către bugetul de Stat pentruplata impozitelor şi contri­bu­ţii­lor sociale la salariile lucrători­lor de pe şantierul Catedralei, a TVA, a accizei şi a altor taxe au fost în valoare de peste 40 mi­lioane de lei (9 mi­lioane de euro). Astfel, o mare parte din ceea ce Patriarhia Română a primit de la bugetul de Stat ca sprijin financiar pentru construirea vii­toarei Catedrale patriarhale s-a întors la bugetul pu­blic. 

Iar efectul banilor folosiţi pentru Cate­drală se vede concret în construcţia care se înalţă, deoarece banii primiţi nu se scurg în alte direcţii prin evaziunea fiscală, devenită cauza principală a lipsei banilor pentru sănătate, e­ducaţie şi alte domenii prio­ritare ale societăţii.

4. Referitor la graficul de exe­cuţie a lucrărilor, reamintim că în aprilie 2013 a fost finalizată construirea infrastructurii Cate­dralei Mântuirii Neamului, iar din toamna aceluiaşi an au în­ceput lucrările la suprastructura acesteia.

Edificarea vii­toa­rei Catedrale patriarhale se esti­mează a fi terminată în anul 2016, dată fiind complexitatea lucrărilor care trebuie realizate, pentru ca aceasta să reziste la cutremure şi să existe timp îndelungat.  

5. Totodată subliniem faptul că paralel cu construirea Cate­dra­lei şi a altor biserici, în pofida crizei economico-financiare din ultimii ani, Biserica Ortodoxă Ro­mână continuă opera social-filantropică, me­dicală şi edu­ca­ţională desfă­şu­ra­tă în beneficiul comunităţilor de români din ţa­ră şi stră­i­nă­tate, care nu s-a di­mi­nuat, ci s-a amplificat.

În acest sens, reamintim că pentru susţinerea acestor activităţi în anul 2013, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit suma de peste 80.000.000 de lei, cu 10% mai mult decât în anul anterior pentru ajutorarea a aproape 1 milion de români în peste 780 de instituţii socio-medicale şi edu­caţionale proprii (cantine sociale, brutării, cabinete medi­cale, farmacii, centre educa­ţionale pentru copii, centre de zi pentru vârstnici, grădiniţe sociale şi after-school, centre pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane etc.).

Noua Catedrală va fi un edificiu major care va îmbogăţi pa­trimoniul cultural al României şi care rămâne în ţară, nu pleacă în afara ei. În acest sens, cei care nu pot sau nu vor să participe la construirea ei ar fi mai înţelepţi dacă nu devin „demolatori mediatici“ ai ei, învrăjbind periodic opinia pu­blică, printr-o atitudi­ne ostilă nejustificată. În conclu­zie, dacă nu vrei să fii ctitor, cel puţin nu fi cârtitor!

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/02/18/s-a-relansat-campania-imbecila-impotriva-construirii-catedralei-mantuirii-neamului/

 

 

 

11/03/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

BISERICA A CULTIVAT ŞI CONSFINŢIT UNITATEA NAŢIONALĂ

 
 


 
Conştiinţa naţională a fost cultivată prin credinţă şi cărţi de cult

 

Patriarhul DANIEL

 

Actul unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 este deodată rodul maturizării conştiinţei naţionale a românilor şi al unei situaţii internaţionale favorabile lor.
Exprimată în secolul al XV-lea de către domnitorul moldovean Ştefan cel Mare şi Sfânt, care spunea Occidentului că Moldova este „o altă Valahie”, adică o altă Ţară Românească, sau în anii 1600-1601 de către domnitorul muntean Mihai Viteazul, prin unirea vremelnică a Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei într-un singur stat, conştiinţa naţională a fost cultivată prin credinţă şi cultură de către Biserică, mai ales prin cărţile de cult în limba română tipărite în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania şi răspândite în toate provinciile româneşti.
De pildă, dacă unii cronicari moldoveni, precum Grigorie Ureche, afirmau originea latină a moldovenilor, muntenilor şi ardelenilor, mitropoliţi ai Moldovei, ca Sfinţii Varlaam şi Dosoftei, în secolul al XVII-lea, tipăreau cărţi de cult şi de învăţătură ortodoxă pentru „toată seminţia românească”. Urmând pilda înaintaşilor lor şi folosind împrejurări istorice favorabile, conducători politici şi ierarhi păstori ai românilor din Moldova şi Ţara Românească au cultivat şi consfinţit, la mijlocul secolului al XIX-lea, unitatea de cuget şi simţire, de limbă şi de credinţă a Principatelor Române, exprimând în acelaşi timp dorinţa vie şi necesitatea istorică a libertăţii şi unităţii naţionale atât pe plan politic, cât şi pe plan bisericesc.
Astfel, după Războiul Crimeii (1853-1856), s-au creat condiţii favorabile unirii Principatelor Române, deoarece Tratatul de pace încheiat la Paris, la 18/30 martie 1856, între cele şapte Puteri europene de atunci se ocupa şi de Principatele Române, facilitând reorganizarea lor politico-socială. De fapt, se dorea crearea unui stat tampon între imperii ca Turcia, Rusia şi Austria. Ca urmare, s-a creat o comisie europeană la Bucureşti formată din reprezentanţi ai celor şapte Puteri, cu scopul de a înţelege mai bine care sunt aspiraţiile politice şi sociale ale celor două Principate Române. În acest sens, au fost organizate Divanurile Ad-hoc, în care reprezentanţii sau delegaţii poporului să-şi exprime voinţa lor politică şi socială.
Atunci s-au format pretutindeni comitete unioniste, care doreau ca în Divanurile Ad-hoc să fie aleşi deputaţi favorabili unirii Moldovei cu Ţara Românească. Întrucât Turcia (împreună cu Anglia şi Austria) era ostilă unirii Principatelor Române, care aspirau la independenţă, a încercat să împiedice realizarea unirii prin caimacamii săi în Moldova, Teodor Balş (1856-1857) şi Nicolae Vogoride (1857-1858). Între partidul unionist şi partidul separatist se purta o mare luptă. Biserica, prin ierarhii ei şi prin cei mai luminaţi dintre monahi şi preoţi, a fost în favoarea unirii Principatelor Române.

Comitetul Unirii era susţinut şi de mulţi oameni ai Bisericii

În Moldova, cei mai înflăcăraţi susţinători ai Unirii din partea Bisericii au fost: mitropolitul Sofronie Miclescu, arhimandritul Neofit Scriban, pe atunci profesor la Seminarul Teologic de la Socola (Iaşi), care a scris două lucrări, prima purtând titlul „Unirea şi neunirea Principatelor, iar cea de-a doua „Foloasele Unirii Principatelor Române”, arhimandritul Melchisedec Ştefănescu, pe atunci rector al Seminarului Teologic din Huşi, care a rostit în catedrala episcopală din Huşi o înflăcărată predică în favoarea Unirii, aceasta fiind apoi tipărită sub titlul „Jertfă pentru Unirea Principatelor”. Comitetul Unirii înfiinţat la Iaşi era susţinut şi de mulţi oameni ai Bisericii: ierarhi, egumeni, profesori de seminar, protopopi, preoţi, diaconi şi călugări. Unii dintre ei au suferit prigoană din partea autorităţilor politice ostile Unirii. Primele alegeri pentru Divanul Ad-hoc în Moldova au fost anulate de Turcia, sub presiunea puterilor europene, datorită abuzurilor făcute de autorităţile comandate de caimacamul Nicolae Vogoride pentru a împiedica victoria unioniştilor.
Însă, după noile alegeri, în Divanul Ad-hoc al Moldovei, Biserica era reprezentată de ierarhi ca membri de drept: mitropolitul Sofronie Miclescu, ca preşedinte al Divanului Ad-hoc, arhiereul Nectarie Hermeziu, locţiitor de episcop la Roman şi arhiereul Ghenadie Şendrea, locţiitor de episcop la Huşi. Pe lângă aceşti membri de drept, au fost aleşi alţi doi deputaţi din partea mănăstirilor neînchinate (arhiereul Filaret Scriban, de la Mănăstirea Socola şi arhiereul Calinic Miclescu, de la Mănăstirea Slatina), precum şi trei deputaţi din partea clerului din oraşele reşedinţă de eparhii (arhimandritul Neofit Scriban, la Iaşi, arhimandritul Melchisedec Ştefănescu, la Huşi şi preotul Dimitrie Matcaş, la Roman). Toţi aceştia erau în favoarea Unirii.

 

Alexandru Ioan Cuza

 

Episcopul Clement al Argeşului a dus la Iaşi vestea dublei alegeri a lui Cuza

Lucrările Divanului Ad-hoc s-au deschis la 22 septembrie 1857, cu o slujbă de Te Deum în biserica „Sf. Nicolae” – Domnesc din Iaşi, şi au fost prezidate de mitropolitul Sofronie Miclescu, care a vorbit despre unitatea de neam şi de credinţă a românilor din Moldova şi Ţara Românească: „Moldo-românii de astăzi sunt toţi tot una – spunea el -, ei au o origine, un sânge, o patrie, o istorie, o credinţă, un Dumnezeu. Să ne silim dară să fim aşa, ca să fim vii şi ca să învieze întru noi iubita noastră Patrie”. În şedinţele din 7 octombrie şi din 20-21 decembrie 1857 s-au conturat cele mai importante orientări ale unui program de reorganizare politico-socială în favoarea Unirii şi a reorganizării Principatelor Române. Între acestea figura şi dorinţa de autocefalie bisericească. Adunarea electivă din 5/17 ianuarie 1859 de la Iaşi, prezidată de mitropolitul Sofronie Miclescu, l-a ales domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.
În Ţara Românească, în Divanul Ad-hoc, Biserica a fost reprezentată de mitropolitul Nifon, de Sfântul Calinic, episcop al Râmnicului, episcopul Filotei al Buzăului şi de episcopul Clement al Argeşului, ca membri de drept, precum şi de alţi deputaţi clerici: arhimandriţii Atanasie Stoenescu, de la Mănăstirea Sadova, Ieronim, de la Mănăstirea Bistriţa, şi protopopii Iancu Sachelarie din Bucureşti, Constantin, „protonotariul” Episcopiei de Râmnic, Vasile Serea, „catihetul” de la Buzău, şi Constantin, iconomul de la Argeş. Divanul Ad-hoc şi-a deschis lucrările la 30 septembrie 1857, prin slujba de Te Deum săvârşită la Mitropolia din Bucureşti. Lucrările au fost prezidate de mitropolitul Nifon, care a vorbit despre importanţa Unirii Principatelor, iar ceilalţi ierarhi au fost activi în comisiile de lucru.
Adunarea Electivă de la Bucureşti, din 24 ianuarie 1859, a fost prezidată de mitropolitul Nifon, care, după alegeri, a prezentat numele domnitorului ales, şi anume Alexandru Ioan Cuza, acelaşi om care fusese ales şi ca domnitor al Moldovei, la 5 ianuarie 1859.
Episcopul Clement al Argeşului a condus delegaţia care a dus la Iaşi vestea alegerii domnitorului moldovean Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti.
Când Alexandru Ioan Cuza a venit la Bucureşti, la începutul lunii februarie 1859, acesta a fost întâmpinat cu mare bucurie de clerici şi popor, întrucât el devenise simbolul Unirii Principatelor Române.

Prin Te Deum mulţumim lui Dumnezeu pentru darul unităţii

Slujba de Te Deum se săvârşeşte şi ca amintire a multelor slujbe de Te Deum care s-au săvârşit în toate momentele solemne şi importante ale lucrărilor pentru Unirea Principatelor. Cu o slujbă de Te Deum s-au început lucrările Adunărilor Ad-hoc din Moldova şi Ţara Românească, cu slujba de Te Deum s-au început lucrările Adunării Elective din Moldova, care l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, şi tot cu slujba de Te Deum s-a început şi Adunarea Electivă de la Bucureşti, care l-a ales domnitor tot pe Alexandru Ioan Cuza.
Deci, Te Deum-ul, care provine din limba latină şi înseamnă „pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, are o semnificaţie deosebită în viaţa poporului român, deoarece, în primul rând, mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El, între ele aflându-se mai ales darul unităţii noastre de cuget şi simţiri. Darul unităţii de limbă şi de credinţă este sfânt şi trebuie să-l apărăm şi să-l cultivăm, să-l promovăm şi să-l evidenţiem în momentele cele mai sfinte ale lucrării noastre în calitate de cetăţeni creştini, având vocaţia de a sfinţi pământul românesc prin credinţă şi prin lucrări bineplăcute lui Dumnezeu şi folositoare poporului nostru.
Aşadar, în fiecare an, în ziua de 24 ianuarie, dorim ca în această Catedrală, pe dealul Mitropoliei din Bucureşti, să fie săvârşită o slujbă de Te Deum, nu numai ca amintire a faptului că Biserica, prin rugăciune, prin cuvânt, prin îndemn şi prin cărţi tipărite, a fost activă în lucrarea de Unire a Principatelor Române, ci şi pentru ca să cerem ajutorul lui Dumnezeu în păstrarea şi cultivarea darului unităţii naţionale, ca pe o lumină transmisă din generaţie în generaţie, ca pe o făclie de Înviere spirituală şi ca pe o coroană a demnităţii noastre româneşti.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa:Agentia BasilicaS

24/01/2010 Posted by | LUMEA ROMANEASCA, ROMANIA MODERNA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: