CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O sută de artişti români și-au unit de la distanţă vocile şi au cântat „Hristos a înviat!”. VIDEO

 

 

 

 Foto: captură video-youtube.com

 

Melodia este compusă de Andrei Tudor pe versuri de Andreea Andrei, iar montajul  a fost realizat de Radu Bucura, la inițiativa lui Andrei Bucura și a Orchestrei Simfonice din Bucureşti, cu sprijinul Creart.Cele 100 de voci aparţin Corului de Copii Sunetul muzicii, Grupului Vocal Acapella, precum şi unor artişti cunoscuţi ai muzicii pop, dar şi ai scenei lirice, coform Mediafax.

Artiştii s-au înregistrat şi s-au filmat singuri, cu ajutorul telefoanelor mobile.

Participarea tuturor a fost pro bono.

Clipurile rezultate au fost ulterior prelucrate cu ajutorul programelor de editare audio şi video.

„Ne-am gândit să creăm un moment special, care vă este dedicat din toată inima.

Au răspuns cu multă deschidere la acest proiect de suflet Luminița Anghel, Paula Seling, Nico, Oana Sârbu, Adrian Daminescu, Mihai Georgescu, Doru Todoruț, George Miron, sopranele Felicia Filip, Irina Iordăchescu, Irina Baianț, Laura Bretan, tenorii Marcel Pavel, Vlad Miriță și Andrei Lazăr, Grupul Vocal Acapella (condus de George Miron) și Corul de Copii Sunetul Muzicii (condus de Cristina Manoliu)” mai scrie în textul descrierii.

„În acest moment în care toată lumea este izolată în casă și în care artiștii nu pot avea contact direct cu publicul lor, am găsit această soluție, cu totul atipică, care a reprezentat și o provocare din punct de vedere al calității audio video, înregistrările fiind realizate doar cu ajutorul telefonului mobil, fără alte accesorii tehnice.

Atât artiștii, cât și orchestra au trimis gândul lor artistic direct din propriile sufragerii. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect!”, se mai arată în mesaj.

 

 

 

 

 

20/04/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , | Un comentariu

Un sistem antihristic de supraveghere a întregii populații aflat în plină desfășurare. China și India, țări pilot pentru implementarea controlului total al Noii Ordini Mondiale. VIDEO

 

 

 

 

 

Imagini pentru controlul populației  photos

 

 

 

 

 

Dictatura antihristică prin algoritmi 

China a introdus deja un sistem de control pilot, prin care statul monitorizează toate acțiunile cetățenilor săi și îi încadra pe categorii.

Astfel, universul personal al fiecărei persoane este atent supravegheat.

Pe cale de consecință, nu există scăpare, iar drumul e unul singur – cel stabilit de autorități prin intermediul unei baze de date.

Nu sunt povești SF, se întâmplă deja în China, unde este în lucru de mulți ani o rețea de supraveghere în masă așa cum lumea nu a mai văzut și care a fost activată.

Sistemul de credit social din China nu numai că monitorizează cei 1.4 miliarde de cetățeni chinezi, dar este conceput pentru a-i controla și a le impune restricții, fiind un experiment gigantic de inginerie socială.

Potrivit Partidului Comunist din China, sistemul de credit social va „permite celor demni de încredere să umble liberi, în timp ce pentru cei discreditați va fi dificil să facă un singur pas.”

Potrivit unei relatări a Foreign Correspondent din Australia, acest sistem de credit social, care va supraveghea în final întreaga populație, este gestionat de inteligența artificială, iar pentru a fi realizat efectiv va folosi o infrastructură tehnologică imensă, inclusiv 200 de milioane de camere de supraveghere .

Acest proiect gigantic  pregătit de mai mult de un deceniu, are ca scop alocarea unui scor de încredere pentru fiecare cetățean și pentru fiecare afacere.

Vor fi observate și notate comportamentul, virtual și nu numai, preferințele personale și relaţiile interumane și, la fel ca pentru orice produs, fiecare cetățean chinez va primi un rating, un scor numeric de care va depinde întreaga sa viață.

Exact ca în filmele SF, Big Brother devine politică de stat…

Pentru binele fiecăruia, autoritățile vor urmări fiecare mișcare: de la cât timp stă un chinez pe Facebook, cu cine vorbește, cât timp se joacă sau chiar cât de amabil este cu prietenii virtuali.

 

 

 

 

 

 

sistemul de credit social Dictatura prin algoritmi - Cum funcționează sinistrul sistem de credit social din China FEATURED.fw_compressed

 

 

 

Toți oamenii vor fi conectați la sistemul de recunoaștere facială, care se va interconecta cu documentele financiare, medicale și legale – iar  întregul sistem va fi interpretat și reglementat de rețele avansate de inteligență artificială.

Un plan atât de complex are la bază o regulă simplă de acordare a creditului social.

În proiectele-pilot care sunt deja operaționale în câteva orașe chinezești, cetățenilor li se alocă un scor numeric.

Pentru acte personale și sociale pozitive (cum ar fi plătirea facturilor la timp, acțiuni de caritate și sortarea corespunzătoare a materialelor reciclabile), cetățenilor le va crește scorul, ceea ce le oferă avantaje, cum ar fi credite bancare mai bune, transport public mai ieftin și chiar și un timp de așteptare mai scurt pentru serviciile acordate de spitale.Însă, dacă încalci regulile, ai grijă!

Cei care întârzie cu plățile, traversează greșit strada sau fumează în zone în care fumatul este interzis vor fi pedepsiți.

În cadrul a ceea ce este descris ca fiind o „dictatură digitală”, scorul acestora scade cu fiecare infracțiune, ceea ce înseamnă că vor suferi penalizări financiare și chiar și restricții de călătorie.

Astfel, sistemul, mai bine zis cei care îl controlează, vor decide dacă ești sau nu un „cetățean-model”!

 

 

sistemul de credit social sistemul de credit social_compressed

 

 

 

Jurnalistul chinez de investigații Lui Hu, spune că sistemul de credit social i-a distrus cariera, după ce a ajuns pe lista neagră, fiindcă a acuzat guvernul de corupție.

Etichetat drept „necinstit”, jurnalistului s-a suspendat accesul la călătoria cu trenul și conturile sale de pe platformele sociale (unde avea vreo două milioane de persoane care îl urmăreau) au fost închise, ceea ce înseamnă că a devenit imposibil să-și facă meseria.

După cum a declarat pentru Foreign Correspondent, Hu nu crede că cei mai mulți chinezi sunt conștienți de felul în care aceste pedepse i-ar putea afecta.

„Poți să vezi asta din starea mentală a chinezilor. Ochii le sunt orbiți, iar urechile, astupate. Știu puține despre lume și trăiesc într-o iluzie” spune el.

Însă sistemul de credit social merge chiar și mai departe.

Indivizii nu sunt singurii care vor fi  supuși acestui sistem gigantic de coerciție în masă.

În aceeași situație sunt companiile chineze, dar și afacerile din afara țării – companiile aeriene internaționale resimt deja aspectele coercitive ale acestui sistem controversat, despre care unii se tem că ar putea „să încalce în mod direct suveranitatea altor națiuni.”

În China, sondajele arată că sistemul este deja popular  pentru cetățenii avantajați social, care deja se bucură de avantajele programelor pilot.

Nu știm, deocamdată, ce punctaj trebuie să obțină cetățeanul model, însă avem o idee despre persoanele considerate  cetățeni de mâna a doua care  nu vor putea să ocupe funcții publice, sau chiar nu vor avea acces în sistemul asigurărilor sociale. Iar lista penalităților nu se va opri cu siguranță aici până când oamenii nu vor fi pe deplin subjugați de stat, fără posibilitatea de a se opune.

Dacă tatăl sau mama nu se încadrează în plafonul minim de credite, copiii nu vor avea acces la cele mai bune școli sau vor fi luați din familiile lor și distribuiți spre creștere în alte familii ”corespunzătoare”

Sistemul va deveni obligatoriu  în 2020 pentru întreaga populație a țării.

Analiștii consideră acest moment ca un început de program mondial, care va fi importat și de statele democrate, care sunt deja avansate în monitorizarea cetățeanului prin rețelele de socializare și construirea de baze de date personale.

 

Se opune cineva? CINE?

 

 

 

 

 

Citiți și:

 

https://incredibilia.ro/sistemul-de-credit-social-china/

http://stiri.tvr.ro/china-introduce-un-sistem-de-clasificare-prin-care-statul-va-monitoriza-ac–iunile-ceta–enilor-sai

 

 

 

 

 

 

 

VIDEO: China și India, țări pilot pentru implementarea controlului total al Noii Ordini Mondiale

 

 

 

 

 

 

 

21/06/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Evoluţia miscării pentru „drepturile civile” ale homosexualilor.VIDEO

 

 

Asasinii viitorului 

Imediat după capitularea Germaniei și încheierea marii conflagrații mondiale, mici grupuri de homosexuali au început să se organizeze pe tot cuprinsul Statelor Unite, cu precădere în nord, ca și în vestul Europei, cu precădere în Germania, Franța, Olanda, Marea Britanie și în țările scandinave.

Mișcarea a debutat spre sfârșitul anilor ’40 în Danemarca și Olanda, imediat ce legile contra sodomiei au fost abolite, fenomen ce se va repeta identic pe tot cuprinsul Europei de vest.

Alt aspect caracteristic al acestei perioade este că promotorii mișcării au fost homosexualii, de altfel, grupul cu cea mai mare pondere numerică și cel mai radical din cadrul acestei categorii de persoane ce azi se auto-intitulează LGBTQ.

Demn de remarcat este și faptul că această mișcare s-a autointitulat la început homofilă și nu homosexuală cum era de fapt, încercând să mascheze preferințele preponderent sexuale prin cele sentimentale.(https://prezi.com/haa1pxdmptue/primele-miscari-de-protest/).

  

În seara de 27 iunie, poliţia a efectuat un raid asupra clubului gay Stonewall Inn, din Greenwich Village, poliţiştii arestând şi agresând diverşi clienţi al barului.

Acest raid a produs o revoltă din partea clienţilor, care pentru prima dată au rezistat arestul.

În cursul nopţii de 27-28 iunie, peste 2000 de persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuale şi transgen) şi suporterii lor s-au revoltat în stradă împotriva aproximativ 400 de poliţişti.

În următorile nopţi, răscoala a continuat, cu sute de persoane gay, lesbiene, bisexuale şi transgen revoltându-se împotriva discriminării din partea poliţiei şi incriminarea homosexualităţii.

La o săptămână mai tarziu, Răscoala Stonewall a cauzat la un marş de protest al comunităţilor homosexuale de pe teritoriul Americii.

A fost primul marş al comunităţii gay americane în care aceştia au cerut dezincriminarea homosexualităţii şi acordarea de drepturi egale cu ale celorlalţi cetăţeni.

În acelaşi timp, zeci de mii de homosexuali au îmbrăţişat afirmarea identităţii gay – coming out of the closet – în faţa prietenilor, familiei şi a lumii întregi ca pe o strategie politică şi privată de emancipare.

Perioada aceasta reprezintă atât începutul ideologiei liberale a drepturilor egale pentru minoritatea LGBT, adoptată de majoritatea organizaţiilor gay înfiinţate în anii ’70 şi ’80 (Lambda Legal, Human Rights Campaign, Lesbian and Gay Task Force, GLAD, GLAAD, etc.)

Revolta de la Stonewall (în engleză: Stonewall riots) se referă aşadar la începuturile  miscarii pentru „drepturile civile” ale homosexualilor, şi aici putem include toate cele patru categorii de persoane cu comportament sexual deviant, respectiv lesbiene, gay, bisexuali si transsexuali (LGBT).

Se impun acum câteva precizări privind aceste comportamente sexuale anormale. Sexualitatea fiind o componentă esentială a comportamentului uman, este de presupus că astfel de manifestări deviante să fi existat de când lumea.

De-a lungul întregii istorii a civilizatiei, aceste perversiuni sexuale au avut o răspândire mai mult sau mai putin redusă, în functie de pozitia autoritătilor civile sau religioase faţă de acestea, mergând de la încurajare oficială, până la condamnare drastică. Vom discuta mai pe larg toate aceste aspecte în capitolele următoare.

Pe moment, facem precizarea că pe întreg teritoriul SUA, până în 1962, sodomia, respectiv contactul sexual între persoane de acelasi sex, era considerată un act de o gravitate exceptională, o felonie (felony = serious crime). Abia în anul 2003, Curtea Supremă a SUA a declarat ca fiind neconstitutionale legile privind sodomia în ultimele 14 state americane ce nu aboliseră aceste legi.

Este vorba despre pachete de legi ce incriminau nu numai sodomia, dar si altfel de comportamente sexuale deviante, inclusiv între persoane de sex diferit.

Nu întâmplător aceste 14 state erau exact statele confederate din sud, din timpul războiului de secesiune. Legi similare existau în majoritatea statelor europene, ele fiind abolite în unele tări mai devreme (Danemarca – 1933, Elveţia – 1942, Suedia – 1944) sau mai târziu (România – 1996), existând si tări în care aceste perversiuni sexuale nu au fost niciodată incriminate, precum Polonia.

Asta nu este o dovadă de liberalism, asa cum sustin azi anumiti activisti homosexuali, ci pur si simplu că în tările respective, aceste manifestări fiind extrem de rare, s-a considerat că nu este necesar să facă obiectul unei legi restrictive.

Desigur că este si o dovadă de liberalism în ceea ce priveste legislatia, dar asta vine mai apoi, să nu uităm că Polonia este o ţară catolică, cu un popor extrem de credincios si de fidel valorilor si moralei traditionale crestine, biserica fiind extrem de influentă, astfel de exotisme de ordin sexual fiind respinse în mod categoric.

Ceea ce este însă cert, este că vechiul continent în totalitate, a întâmpinat noul secol si mileniu cu toate legile ce condamnau sodomia abolite, pe întreg teritoriul său, inclusiv Rusia. Dacă a fost bine sau a fost rău, vom vedea mai apoi, atunci când vom discuta mai în amănunt această adevărată ofensivă homosexuală asupra culturii si moralei traditionale. Pe moment, vom discuta despre SUA, în contextul miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor în perioada 1945- 1967.Imediat după capitularea Germaniei si încheierea marii conflagratii mondiale, pe când ambele tabere, atât învingători cât si învinsi, îsi lingeau rănile, mici grupuri de homosexuali au început să se organizeze pe tot cuprinsul Statelor Unite, cu precădere în nord, ca si pe teritoriul bătrânului continent, cu precădere în Germania, Franta, Olanda, Marea Britanie si tările scandinave.

Miscarea a debutat spre sfârsitul anilor ’40 în Danemarca si Olanda, imediat ce legile contra sodomiei au fost abolite, fenomen ce se va repeta identic pe tot cuprinsul Europei de vest. Alt aspect caracteristic al acestei perioade este că promotorii miscării au fost homosexualii, de altfel, grupul cu cea mai mare pondere numerică si cel mai radical din cadrul acestei categorii de persoane ce azi se auto-intitulează LGBT.

Vom vedea mai târziu că nici aceste abrevieri nu sunt chiar asa de nevinovate pe cât ar părea la prima vedere. În aceeasi ordine de idei, demn de remarcat este si faptul că această miscare s-a auto-intitulat homofilă si nu homosexuală cum era de fapt, încercând să mascheze prin redenumire preferintele preponderent sexuale cu cele sentimentale, procedeu tipic pentru modul dânsilor de a actiona, una din armele principale din arsenalul corectitudinii politice.

Pentru că toate studiile serioase arată că în marea lor majoritate, homosexualii consideră sexul un scop în sine, complet detasat de componenta afectivă, care cel mai adesea este nulă sau pe aproape, dacă nu chiar nedorită. Termenul exact ce caracterizează acest comportament este cel de promiscuitate, oricât ar dori dânsii să ne convingă de contrariul.

Practic, această miscare a constat în diverse forme de organizare în cluburi, asociatii si alte asemenea, editarea de reviste si alte mijloace propagandistice, înfiintarea de localuri specifice, în paralel cu comunicate, conferinte, marsuri si demonstratii pentru a iesi la suprafată si pentru a-si cere drepturile.

Toate acestea evident, doar în tările în care homosexualitatea era dezincriminată deja. În rest, tinând cont că doar actul sexual în sine între persoane de acelasi sex era aspru condamnat, fiind totodată extrem de greu de probat, pe principiul că homosexualitatea există dar nu poate fi dovedită, activistii miscării s-au rezumat doar la organizare si editarea de reviste. Astfel că, pe la începutul anilor ’50 a apărut si prima organizaţie homosexuală înregistrată legal în Statele Unite, ONE, Inc., finantată de către un bogat om de afaceri transsexual, Reed Erickson.

Organizatia era cu precădere orientată spre obtinerea de recunoaştere publică a transsexualilor si travestitilor care, asa cum vom vedea mai apoi, sunt categorii cu totul aparte, spre deosebire de homosexuali, lesbiene si bisexuali. De altfel, activistii homosexuali radicali de mai târziu vor acuza aceste miscări de asimilationism.

Scopul tuturor rămânea însă acelasi : recunoastere oficială drept minoritate sexuală si exercitarea de presiuni asupra factorilor de decizie politică pentru obtinerea de drepturi civile. Un alt aspect demn de remarcat este că toate marsurile, demonstratiile, mitingurile din această perioadă (1945-1965) au fost pasnice, desfăsurându-se fără incidente.

Din punct de vedere istoric, un mars gay prin faţa Independence Hall în Philadelphia, este considerat ca debutul oficial al miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor. Nu am găsit alte informatii despre acest mars si nici imagini, aşa că mentionez acest eveniment cu rezerve, dat fiindcă azi asistăm la crearea unei adevărate mitologii în domeniu.

Un alt eveniment semnificativ, cert de această dată, a avut loc în 1966, când la Universitatea Columbia, un adevărat centru spiritual al acestor miscări revolutionare, dacă e să ne amintim cum aceasta a acordat sprijin neconditionat gânditorilor Scolii de la Frankfurt atunci când au transplantat Institutul de Studii Sociale pe pământ american, un anume Robert A. Martin, activist bisexual, a înfiintat Liga Homofilă (sic !) a studentilor de la Universitatea Columbia, ligă recunoscută oficial de către conducerea institutiei. Această ligă este mentionată peste tot în lucrările hagiografice homosexuale drept prima organizatie a studentilor gay.

Să facem acum observatia că totul s-a petrecut în mod gradat, printr-o politică a pasilor mărunti (mărunti si desi), exact cum procedează si azi – la început au fost băgati la înaintare transsexualii si travestitii, care cel mult puteau fi condamnati pentru scandal public, apoi bisexualii, să pregătească terenul ca să zic asa, să fezandeze opinia publică care va să zică, pentru ca mai apoi, asa cum vom vedea în continuare, să cedeze stafeta activistilor radicali homosexuali.

Dacă miscările homofile din perioada 1945-1965 au fost pasnice, fiind considerate de către activistii homosexuali drept conservatoare si urmărind acceptarea de către societate a modului lor de viată, marea majoritate a opiniei publice americane a considerat cererile lor drept inacceptabile, dovadă că relatiile homosexuale au fost legalizate pe tot teritoriul SUA abia în 2003, la aproape un deceniu de ultimele tări din Europa ce au acceptat să dezincrimineze relatiile sexuale între persoane de acelasi sex, astfel că în perioada următoare protestele vor fi însotite sistematic de violente.

Bine-înteles că nici căile legale nu au fost abandonate, exact ca în cazul luptei pentru drepturile civile ale populatiei de culoare, avocatii organizatiilor de homosexuali ducând o luptă crâncenă cu autoritătile. Este clar că acestea, dat fiindcă erau înarmate cu legi aspre privind contactele sexuale homosexuale, îi persecutau si îi hărtuiau în toate modurile posibile, adesea ilegal sau la limita legii, pe toti cei bănuiti sau afisati ca homosexuali.

Nu numai politia, dar si autoritătile civile, de multe ori din exces de zel sau din bigotism, de data aceasta real, prin dispozitii aberante, nu au făcut decât să dea apă la moară activistilor homosexuali. Bunăoară, în NY era în vigoare o dispozitie, emanată de la New York State Liquor Authority, care interzicea barurilor să servească homosexuali.

Întrebarea pe care o pun este cum anume îi identificau? aveau homosexualii cumva o legitimatie, un ecuson? Nu vorbesc de cei travestiti, îmbrăcati si machiati ca femeile, care orisicât, provocau scandal public, ca atare puteau fi poftiti afară din local – ci de restul. În consecintă, majoritatea homosexualilor, reali sau bănuiti, pentru a bea ceva, erau nevoiti să apeleze la barurile clandestine ale Mafiei sau să se ia la trântă cu autoritătile.

Miscările de protest, timide la început, vor deveni tot mai violente spre sfârsitul anilor ’60, pe măsură ce conducătorii miscării vor întelege că este mai avantajos să se integreze în miscarea pentru drepturile civile ale negrilor, pentru a câstiga în fortă si credibilitate.

Nu este de mirare deci, că acesta a fost încă un motiv ca evreii americani să le acorde sprijinul total dezinteresat, asa cum am văzut deja. În ciuda persecutiilor politiei, miscarea a continuat să se dezvolte, dezvoltând o adevărată sub-cultură homosexuală, concretizată în publicatii, cărti, dar si un centru (cultural?) comunitar.

Exemplul si succesele obtinute de homosexualii din NY s-a extins încet-încet înspre coasta de vest, astfel că în noaptea de Anul Nou 1967, orasul Los Angeles va asista la prima miscare gay mai serioasă. În acea noapte, mai multi politisti în civil au descins în taverna Pisica Neagră (sic !), local frecventat de homosexuali. Pe la miezul noptii, în momentul în care mai multi clienti se îmbrătisau pentru a sărbători sosirea noului an, politistii au început să bată clientii din local si pe cei trei barmani, arestând apoi 16 din ei.

Toate acestea au cauzat o revoltă ce a antrenat si alte persoane ce sărbătoreau revelionul la localuri din imediata vecinătate, în final strângându-se cca. 200 de protestatari. Pentru ca protestul acestora să nu degenereze în alte acte de violentă, a fost adusă o echipă suplimentară de politisti înarmati, care au calmat spiritele prea încinse.

În urma acestui incident, a apărut pentru prima dată publicatia The Advocate, care va deveni principala tribună a homosexualilor din America. În anul 1969, altă revoltă serioasă va izbucni în NY, în cartierul Greenwich Village, spre sfârsitul lunii iunie 1969, revoltă ce se va numi mai apoi Revolta din Stonewall (Stonewall Riot). Scenariul a fost identic cu cel din LA, raiduri repetate ale politiei, urmate de revolte si confruntări violente cu fortele de ordine.

Pentru prima dată a apărut sloganul „Gay power”. Demn de mentionat este că la protestele homosexualilor s-au raliat si alte miscări de stânga ce militau pentru drepturile negrilor si contra războiului din Vietnam. Activistii homosexuali de azi, dorind să creeze o mitologie si o istorie a luptei pentru drepturile homosexualilor, care să justifice cumva prin continuitate actiunile lor actuale, afirmă că toate aceste miscări de protest ar avea drept cauză abuzurile poliţiei.

Astăzi, la peste patru zeci de ani de la acele evenimente, istorici seriosi ce au cercetat arhivele politiei, au demonstrat că acele localuri patronate de Mafie nu aveau licentă, în plus patronii erau proxeneti ce furnizau pederastilor copii care se prostituau si care făceau în plus si trafic de droguri.

Imaginile din epocă surprind printre protestatari, drogati, travestiti, prostituate si boschetari, un mare număr de copii si adolescenti cu figura efeminată,„carne proaspătă” ce se vindea în barurile din zonă.

Un anume Robin Lloyd afirmă că numărul „băietior” care se prostituau pe atunci în Times Square era de cinci ori mai mare decât numărul prostituatelor, acestia erau cei vizati în primul rând de raidurile politiei, nu homosexualii si nici consumul ilegal de băuturi alcoolice din barurile Mafiei. (vezi ROBIN LLOYD, For Money or Love: Boy Prostitution in America – 1976)Astăzi, cum spuneam, asistăm la crearea unei adevărate mitologii în domeniu, prin cărti si filme ce edulcorează acele evenimente, pe care activistii homosexuali le consideră o adevărată piatră de hotar în istoria miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor.

Imagine similară

S-a ridicat chiar şi un monument în amintirea aşa-zisei Revolte din Stonewall.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2014/08/page/2/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolta_de_la_Stonewall

08/08/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: