CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Hrisovul dat de Mihai Viteazul prin care se care atesta prima Unire a celor trei provincii romanesti

 

 

 

Imagini pentru mihai viteazul prima unire photos

În imagine: Intrarea lui Mihai Viteazul în capitala Transilvaniei – Alba Iulia

Hrisovul dat de Mihai Viteazul prin care se care atesta prima Unire a celor trei provincii romanesti ! În ziua de 27 mai 2016, s-au inplinit 416 ani de cand Domnitorul Mihai Viteazul da la Alba Iulia hrisovul prin care era atestată Unirea celor trei provicii romanesti. In 1598 Mihai Viteazul reuşise să-şi asigure tronul Ţării Românesti şi in acelaşi an aveau loc în Transilvania mari schimbări…

Voievodul ardelean Sigismund Bathory, nemaiputând suporta permanenta incordare dată de factorii externi (austrieci, otomani, polonezi), se hotarăşte la inceputul lui aprilie să părăsească tronul cedându-l imparatului Rudolf şi primind in schimb două ducate in Silezia.

Dupa câteva luni, văzând că noile posesiuni erau mult mai sărace decât frumoasa Transilvanie, se intoarce pe ascuns, Dieta îl proclama principe, iar comisarii trimişi de Rudolf să guverneze ţara sunt arestaţi, scrie http://www.istorie-pe-scurt.ro.

Dupa alte câteva luni, conform spuselor  lui Mihai Viteazul despre Sigismund:”nu ştie nici ce face, nici ce vrea”, acesta părăseşte din nou ţara lăsându-l în loc pe vărul său, cardinalul Andrei Bathory, în martie 1599.

Acesta, la indemnul polonezilor, relua legaturile cu turcii. Mihai era acum inconjurat de inamici din toate părţile, fapt ce ar fi dus până la urmă la pierderea domniei. Mai mult, noul principe al Transilvaniei îi trimisese vorbă să cedeze tronul.

Mihai Viteazul i-a propus lui Rudolf sa-l atace pe Andrei Bathory. Cand a  sosit raspunsul afirmativ, Mihai se afla aproape de graniţă, în tabăra de la Ploieşti. Planul era ca Mihai sa atace din sud, iar din apus generalul imperial Giorgio Basta.

Cum Basta intârzia şi iarna se apropia, Mihai a plecat singur la luptă… Campania fusese bine planuită astfel încat acţiunea din Ardeal ar putea servi ca model de tactica militara.

Un corp de oaste mai mare condus de domnul insusi trece muntii prin pasul Buzaului pe 5 octombrie. Se uneste cu un corp de secui care erau nemultumiti de politica principelui care le luase privilegiile. Impreuna ajung la satul Talmaciu, la S-E de Sibiu. Aici se face jonctiunea cu corpul de armata condus de fratii Buzesti si Baba Novac.

Pe 18 octombrie 1599, langa satul Selimbar(Selimberg) care fusese ocupat de Mihai, se da lupta. Au loc multe atacuri si contraatacuri. La un moment dat, biruinta parea ca e de partea cardinalului. Atunci, intocmai ca la Calugareni, Mihai intervine personal. Isi imbarbateaza trupele, cerandu-le sa-si faca datoria si chiar se arunca la atac „cu mai mare vitejie si indrazneala”. Trupele lui Bathory sunt incercuite. Principele insotit de cativa nemesti(boieri) fug cu gandul sa treaca in Moldova. Sibiul se supune imediat.

Peste 3 zile, adica pe 21 octombrie, Mihai intra in Alba-Iulia. Voievodul era calare pe un cal roib, purta o tunica alba si, pe deasupra, o manta de aceeasi culoare, avand brodati, cu fir, mai multi soimi. Pe cap avea binecunoscuta cusma, al carei surguciu, cu pene de cocor, era prins printr-o copca de aur. Sabia, batuta in rubine, atarna in stanga.

Ciorapii erau de matase alba, cizmele din saftian galben. Opt slujitori frumos imbracati, duceau de frau opt cai minunati, cu seile bogat impodobite. Veneau apoi trambitasii si dupa acestia, lautarii zicand din viori. De o parte si de alta a voievodului, plecate spre pamant, erau purtate steagurile luate de la Andrei Bathory.

La portile oraşului Mihai primeşte cheile orasului de la episcopul Napragy. Curand dupa aceea i se aduc 22 de care pline cu bogatii, vistieria cardinalului avand peste 200.000 de flori. S-au gasit, printre altele, vase din argint masiv, asa de grele incat unul nu putea fi ridicat de doi oameni. Nobilii unguri i se inchina, orasele si cetatile, cu execptia catorva din N-V, in care apucasera sa intre ostasii lui Basta, fac la fel. Intreaga tara era la picioarele lui Mihai Viteazul. Intre timp, Andrei Bathory urmarit de secui, e ajuns din urma in coliba unui pastor din munti si ucis cu toporul. Capul, purtand doua rani, e dus la Alba Iulia si prezentat lui Mihai. Acesta porunceste sa se aduca si trupul si-i face o inmormantare frumoasa, mergand insusi cu lumanarea aprinsa, in mana, dupa cosciug.

Campania din Moldova. Unirea Tarilor Romane

In Moldova, la inceputl domniei lui Mihai, era domn Aron Tiranul. El facea parte din alianta anti-otomana si, pornind in 1594 in aceeasi zi rascoala cu Mihai Viteazul, reuseste sa ia de la turci Ismaiului(Smilul in termeni populari). Sigismund Bathory, banuindu-l de necredinta, face sa fie prins de Razvan, comandantul garzii unguresti de la curtea ieseana, si e dus in Transilvania. In locul lui ajunge la tron Razvan, sub numele de Stefan-Voda. Acesta era supus cu totul principelui ardelean, ceea ce supara pe polonezi care aveau pretentii de suzeranitate asupra Moldovei. De aceea, ei sprijina pe boierul Ieremia Moghila(Movila), reprezentant al unei puternice familii si refugiat peste Nistru, ca sa ocupe domnia. Oastea polona, comandata de hatmanul Zamoyski, instaleaza pe Ieremia la Iasi.

Când Răzvan se intorsese din Ţara Românească, unde se dusese impreună cu Sigismund Bathory ca să-i dea ajutor lui Mihai dupa Călugareni, el e învins intr-o luptă la satul Areni, unde a fost şi ucis. Ieremia Movila era supus polonezilor, plătea regulat tribut turcilor şi nu dorea să ia parte la planurile de eliberare de sub suzeranitatea otomană. Mai mult, incercase chiar să-l omoare pe Mihai Viteazul „cu otravă sau prin trădare”.

De aceea Mihai in primavara lui 1600, intra cu ostasii sai prin trecatoarea Oituz, coborând pe Valea Trotuşului.

Un alt detaşament pătrundea prin nord, pe la Câmpulung, in timp ce un al treilea, sub conducerea fiului sau, Nicolae Pătrascu, trecea Milcovul, venind dinspre Ţara Românească. Oastea lui Ieremia a fost  infrântă la Bacău şi Verbia. Cetatea Neamţului şi Suceava s-au supus mai mult de spaima decât prin lupta.

Ieremia se retrage la Hotin, iar de acolo fuge peste Nistru. Campania a durat  o luna, de pe 21 aprilie pana pe 21 mai. Mihai Viteazul stapanea acum cele trei Ţări Româneşti. La Iaşi afost instalat un consiliu de patru dregatori şi a fost numit  un nou mitropolit şi episcop in locul celor fugiţi.

Mihai intors la Alba-Iulia era in culmea puterii. Cuvantul său era ascultat de la Nistru până in Banat şi din Maramureş până la Dunăre. Astfel, din cetatea Alba-Iulia, el da, pe 27 mai 1600, un hrisov care atesta Unirea. Mihai Viteazul se intitula:

„Io Mihail Voievod din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti, al Ardealului si a toata Ţara Moldovei”.

Cu aceasta ocazie se concepe şi o pecete care reunea însemnele celor trei provincii.

 

Sursa: Romanian Global News

28/03/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

99 de ani de la Ziua Unirii Basarabiei cu România

 

 

 

 

Imagini pentru harta romania mare

 

 

 

 

S-au împlinit ieri, 99 de ani de la Ziua Unirii Basarabiei cu România. Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Republica Democrată Moldovenească, întrunit în şedinţă solemnă, a votat după 106 ani de dominaţie rusă, unirea Basarabiei cu Regatul României .

Citirea rezultatului votului a fost însoțită de aplauzele și strigătele entuziaste „Trăiască Unirea cu România!

Despre acest eveniment, s-a  spus că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.

Într-o perioadă confuză, creată de Primul Război Mondial și mai ales de izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Basarabia, trecând mai întâi de la gubernie la autonomie și de la autonomie la independență, și-a găsit adevăratul ei loc, la sânul mamei sale, România.

În Decretul regal promulgat de Regele Ferdinand I al României la data de 9 aprilie 1918, se menționa printre altele că, potrivit hotărârii Sfatului Țării, Basarabia „în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagra și vechile granițe cu Austria… de azi înainte și pentru totdeuna se unește cu mama sa România”.

Amintim că efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, încheiat între URSS şi Germania nazistă, în data de 23 august 1939. 

 

 

Evenimentele premergătoare unirii

 

Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : „românismul” care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și « moldovenismul » susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », de ceilalți.

Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării „româniste” din acest ținut.

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești debandate a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.

 

 

 

 

 

Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu RomâniaMembrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi)

 

 

Actul Unirii  Republicii Democrate   Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu România                     Moldovenesti (succesoarea guberniei ruse Basarabia, fostă parte componentă                                                                                         a Ţării Moldovei Moldovei), cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918

 

 

Unirea

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiții:

1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.

Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare).

Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale „terorii roșii” dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Acesta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.

 

După reocuparea Basarabiei de trupele sovietice, împotriva celor care au votat în Sfatul Ţării unirea, s-a dus o puternică campanie de intimidare.

Serviciile sovietice de informaţii încercau prin diverse presiuni să obţină declaraţii false cu privire la coruperea membrilor Sfatului Ţării de către statul român.

Este de remarcat atitudinea dârză a unor deputaţi – Ion Codreanu, Emanuil Catelli, Constantin Leancă, Nicolae Secarp – care au afirmat că: “Au votat Unirea pentru că aşa le-au cerut convingerile şi conştiinţa românească.

Republica Sovietica Moldovenească actuală este un instrument de dezbinare a poporului român. Basarabia, fiind plămădită cu sângele şi oasele strămoşilor lor, va rămâne întotdeauna românească şi, orice ar face sovietele, ea fiind a românilor, tot lor le va reveni.”

Cea mai mare parte a membrilor Sfatului Ţării rămaşi în teritoriile ocupate, aveau să moară în închisorile sovietice.

Printre ei, chiar şi cei caţiva care se  opuseseră Unirii

Dosarul cu nr. 824 (care se păstrează în arhiva Serviciului de Informație și Securitate al R. Moldova), intentat celor 13 deputați în Sfatul Țării și unui fost ministru al Republicii Democratice Moldovenești, capturați de bolșevici în vara anului 1940, avea să facă un drum la Moscova, pentru aprobare.

De fapt, nimic surprinzător, întrucât orice mișcare în Basarabia de după 28 iunie 1940 trebuia aprobată de metropolă.

 

 

 

 

Nikolai Sazîkin

 

 

De data aceasta, NKVD-istul nr. 1 al RSS Moldovenești, maiorul Sazîkin, atribuind acestui dosar o importanță deosebită, îl expediază comisarului poporului al Afacerilor Interne din Uniunea Sovietică, Lavrenti Pavlovici Beria, pentru a i se permite organizarea unui proces public.

La sigur, Sazîkin a urmărit și un scop propriu – o steluță pe epoleți sau o altă recompensă, căci, considera el, capturarea acestor demnitari a fost o operație de succes a nou-formatului NKVD moldovenesc.

Iată ce îi scria Sazîkin lui Beria:

„Strict secret

Comisarului Poporului al Afacerilor Interne din Uniunea Sovietică, Comisarului Securității de Stat de rangul I Tov. Beria L. P.

Vă expediez pentru examinare dosarul penal referitor la 14 persoane, membri activi ai mișcării contrarevoluționare „Blocul Moldovenesc” și „Sfatul Țării”.

 

În dosar sunt incluși:

 

1. Uncu Feodor Mihailovici, 1887 anul nașterii, fost deputat în „Sfatul Țării”, până la arestare a fost funcționar înalt.

 

2. Cojuhari Feodor Petrovici, 1879 a. n., colonel al armatei țariste. Ministru al Apărării în „Sfatul Țării”. Ulterior a fost deputat în Parlamentul României.

 

3. Neaga Feodor Ivanovici, 1878 a. n., până la arest a fost moșier.

 

4. Bodescu Vladimir Gheorghievici, 1868 a. n., naționalist de marcă. Procuror al Curții de Apel.

 

5. Ignatiuc Ivan Gheorghievici, 1893 a. n., până la arest a fost moșier.

 

6. Sinadino Pantelimon Victorovici, 1875 a. n., din 1907 până la 1917 membru al Dumei de Stat a fostei Rusii Țariste. Moșier. Până la 1918 avea 4.500 ha.

 

7. Bivol Constantin Vasilievici, 1885 a. n., moșier.

 

8. Codreanu Ivan Stepanovici, 1879 a. n., până la arest a fost moșier.

 

9. Cotelli Emanuil Grigorievici, 1883 a. n., fost ofițer al armatei țariste, până la arest a fost moșier.

 

10. Știrbeț Luca Dimitrievici, 1889 a. n. , membru marcant al partidului țărănist, până la arest a fost moșier.

 

11. Baltaga Alexandr Stepanovici, 1861 a. n., fost deputat în „Sfatul Țării”, are 12 ordine și medalii ale guvernului român, până la arest a fost mitropolit al Basarabiei.

 

12. Secara Nicolai Grigorievici, 1894 a. n., fost locțiitor al Ministrului Apărării în „Sfatul Țării”. Până la arest a fost moșier.

 

13. Turcuman Grigorii Nicolaevici, 1890 a. n., fost ofițer al armatei țariste. Până la arest a fost moșier.

 

14. Botnariuc Stepan Mefodievici, 1875 a. n., membru marcant al partidelor burgheze. Până la arest a fost moșier.

 

În timpul cercetărilor, s-a confirmat întrutotul că aceste persoane, în anul 1918, au săvârșit ruperea cu forța a Basarabiei de la Uniunea Sovietică și au alipit-o la România, fapt pentru care au primit de la guvernul român câte 50 ha fiecare.

Plus la aceasta, aceste persoane au exercitat o activitate contrarevoluționară pe teritoriul Basarabiei până în ziua venirii Armatei Roșii.

Activitatea lor criminală în fața poporului moldovenesc a fost demonstrată întrutotul, atât prin materialele anchetei, cât și prin documentele ridicate din arhiva de stat română și arhiva siguranței.

Atribuind acestui dosar o importanță politică mare, dar și de agitație pentru truditorii Moldovei, prin vânzarea fățișă a Basarabiei prin intermediul afacerilor tainice a „Blocului Moldovenesc” cu guvernul român și Rada Ucraineană, rog să aprobați organizarea unui proces public pentru acest caz.

Dosarul penal nr. 824, în 3 volume, privind participanții contrarevoluționari din „Blocul Moldovenesc” și Sfatul Țării.

Comisarul Poporului al Afacerilor Interne din RSSM, maior al Securității de Stat Sazîkin. 15 septembrie 1940 Nr. 603 or. Chișinău. Dosarul, după ce se află mai mult de patru luni la Moscova, se întoarce la Chișinău, fără careva indicații. Lavrenti Beria nu avea timp să se ocupe și de soarta celor 14 nefericiți basarabeni.

Veneau vremuri tulburi peste URSS. Derutat că n-a primit nicio indicație, anchetatorul Cerepanov constată acest fapt printr-un certificat.

Certificat Dosarul de anchetă nr. 824, privind învinuirea foștilor membri ai guvernului contrarevoluționar „Sfatul Țării” și „Blocul Moldovenesc”, a fost expediat la NKVD URSS, unde s-a aflat de la 15 septembrie 1940 până la 28 ianuarie 1941.

Cauzele reținerii acestuia la NKVD,in  URSS, nu sunt cunoscute nouă.

Anchetator superior al secției anchetă a NKVD RSSM, locotenent inferior al Securității de Stat Cerepanov. 17.II.1941.

Nu s-a reușit desfășurarea unui proces public. Dar, și fără procesul public, figuranții acestui dosar n-au supraviețuit.

Toți au fost exterminați în gulagurile sovietice.

 

Iată soarta lor :

 

1.Teodor Uncu (n. 1881, com. Isacova, jud. Orhei – † 22.XI.1940, penitenciarul din Chișinău);

 

2. Teodor Cojuhari (n. 3.V.1879, or. Chișinău – † 23.I.1941, penitenciarul din Chișinău);

 

3. Teodor Neaga (n. 8.III.1880, com. Suruceni, jud. Chișinău – † 6.XII.1941, Gulag, Penza, Rusia);

 

4. Vladimir Bodescu (n. 4.III.1868, com. Durlești, jud. Chișinău – † 28.XI.1941, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

5. Ion Ignatiuc (n. 15.II.1893, com. Prepelița, jud. Bălți – † 26.I.1943, Gulag, RASS Tătară);

 

6. Pantelimon Sinadino (27.VII.1875, Chișinău – † Gulag, URSS, ?);

 

7. Constantin Bivol (n. 10.III.1885, com. Costești, jud. Chișinău – † 12.III.1942, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

8.Emanuil Cotelli (n. 25.I.1883, com. Zgărdești, jud. Bălți – † 18.II.1943, Gulag, penitenciarul nr. 5 din or. Sverdlovsk, URSS);

 

9.Luca Știrbeț (n. 7.II.1889, com. Cărpineni, jud. Chișinău – † 15.III.1942, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

10. Alexandru Baltaga (n. 14.IV.1861, com. Lozova, jud. Chișinău – † 7.VIII.1941, Gulag, or. Kazan, RASS Tătară);

 

11. Nicolae Sacară (n. 19.V.1894, com. Rudi, jud. Soroca – † 24.II.1942, Gulag, Penza, Rusia);

 

12. Grigore Turcuman (n. 20.X.1890, com. Tătărăuca Noua, jud. Soroca – † 28.V.1942, Gulag, Penza, Rusia);

 

13. Ștefan Botnariuc (n. 26.X.1875, com. Bălan, jud. Bălți – † 22.VIII.1941, Gulag, Penza, Rusia).

 

Doar unul singur (Ion Codreanu, n. 1879, com. Ștefănești, jud. Soroca – † 15.II.1949, București) a scăpat de masacru, fiind schimbat, în luna mai 1941, pe vestita ilegalistă comunistă Ana Pauker capturată de siguranța română.

Cu excepția lui Ion Codreanu, nici unul nu-și are locul de veci stabilit, nici unul nu a fost înmormântat creștinește.

 

 

TOTI CEI 3 VOTANTI  CONTRA UNIRII, AU AVUT O SOARTA LA FEL DE CRUDA, DAR MERITATA DE ORICE TRADATOR :

 

1. Arcadie Osmolovski (n. 1882 – d. 1933) a fost un om politic ucrainean din Basarabia, care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia.

La data de 27 martie 1918 a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România.

La data de 10 noiembrie 1918, pentru activitatea lui antiromânească, autoritățile române din Basarabia l-au declarat persona non-grata și, prin mijlocirea consulului, l-au expulzat peste Nistru, în URSS.

S-a stabilit pentru o vreme la Odessa unde a predat cursul de mineralogie aplicată la Universitatea din acel oraș. În anul 1933, în urma unui denunț semnat de un student restanțier, a fost arestat și a dispărut pentru totdeauna.

 

 

2. Mihail Starenki- A sfarsit in Gulag, dupa ce s-a refugiat in URSS, dovada ca sovieticii nu au dat doi bani pe votul lui „democratic”, impotriva Unirii cu Romania…

 

 

 

3. Mihail Balamez- Destinul lui a fost ca al tuturor deputaţilor Sfatului Ţării rămaşi în Basarabia: regimul comunist nu l-a cruţat de gulag, chiar daca a votat Contra UNIRII.

 

Numele lui Ştefan Balamez a devenit unul proverbial  si atunci când se discută despre cei trei deputaţi în Sfatul Ţării care, la 27 martie 1918, au votat împotriva unirii Basarabiei cu România, primul nume care se invocă este cel al lui Balamez.

 

La 17 noiembrie 1941 lui Balamez sovieticii ii aduc la cunoştinţă că ancheta sa a luat sfârşit. Rechizitoriul este aprobat la 24 decembrie 1941, iar anchetatorul a considerat că „rolul trădător” al lui Ştefan Balamez, în calitate de deputat în Sfatul Ţării, privind unirea Basarabiei cu România, a fost demonstrat.

I se mai încriminează că ar fi primit pentru această ispravă de la guvernul român 35 ha teren arabil, fapt negat de Balamez. Având la bază o singură mărturie (donos), anchetatorul propune examinarea cazului la Consfătuirea Specială din cadrul NKVD al URSS, iar în calitate de pedeapsă propune împuşcarea.

La 24 iunie 1942, dosarul lui Ştefan Balamez a fost examinat la Consfătuirea Specială, care s-a dovedit mai înţelegătoare, condamnându-l, pentru „calitatea de membru al unui partid contrarevoluţionar”, la zece ani de lagăr de corecţie prin muncă.

Nu ştim dacă a supraveţuit, dar oricum a avut soarta tradatorilor si a iesit din istorie asa cum a meritat…

 

 

Surse: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/20/aspecte-mai-putin-cunoscute-despre-unirea-basarabiei-cu-romania/;  https://deschide.md/ro/stiri/cultura/9344/27-martie–Ziua-Unirii-Basarabiei-cu-RomAnia ;

 

 

 

 

 

28/03/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Capturarea, procesul şi executarea paraşutiştilor anticomunişti în România anilor ’50

* în imagine, cum prezenta presa comunistă procesul parașutiștilor

 

 

Parașutiștii din anii ’50

 

 

În România închisorile erau pline, gemeau de arestaţi. Peste tot în ţară nemulţumirile dădeau loc la revolte, aveau loc confruntări localizate, iar în alte cazuri revoltaţii se refugiau in munţi.

An după an forţele de rezistenţă slăbeau şi închisorile deveneau supraîncărcate.

În această atmosferă de disperare, călăul omenirii, Stalin, şi-a dat sufletul încărcat de atâtea fărădelegi comise şi se credea că va urma un moment de relaxare.

Doisprezece români au fost paraşutaţi pe teritoriul patriei lor între 1951-1952, încărcaţi de manifeste, aparate de emisie-recepţie, cu tot ce era necesar pentru a supravieţui şi a se apăra, Operaţiunea a fost descrisă în lucrarea „Morminte fără cruce”.

Grupele de paraşutişti purtau nume codificate, „Jacques”, „Carpates” etc., şi erau aşteptate de Securitate. Astăzi, faptele sunt desconspirate.

N.K.V.D. – ul avea oameni bine infiltraţi până şi în sferele cele mai înalte ale lumii libere. Englezul Kim Philby, care făcea parte din serviciul de contraspionaj britanic (M.I. 5) lucra de mult, încă din 1930, pentru Moscova, „din dragoste pentru ideile socialiste”.

El era bine infiltrat şi bine informat de tot ce se pregătea, fie la Viena, în cazul paraşutiştilor români fie la Londra, şi imediat îi anunţa pe stăpânii Kremlinului.

Represaliile nu au avut loc numai în România, Polonia sau Albania, ci în toată partea de Europă dirijată de Moscova, până ce Philby a fost demascat datorită Iui Igor Guzenko, funcţionar din serviciul cifrului sovietic.

Paraşutiştii români au fost răspândiţi în mai multe regiuni muntoase şi mai cu seamă în Apuseni, în partea de nord, spre Baia Mare. Câţiva au murit la aterizare, cei mai mulţi au reuşit să supravieţuiască câteva săptămâni sau poate luni până ce toate legăturile din ţară erau făcute. Peste 200 de persoane au fost arestate în 1953 numai în apropiere de Ţicieni judeţul Gorj.

Procesul paraşutiştilor a fost judecat în octombrie 1953, la Bucureşti. Au fost condamnaţi la
moarte următorii:

    Buda Ion, născut în 1923 la Bontesti – Arad.
Corlan Aurel, născut în 1920 la Vlăduleni – Vâlcea.
Coman Ion, învăţător, născut în 1922 la Apa – Satu Mare.
Dincă Gheorghe, inginer, născut în 1918 la Hunia-Cetate, Dolj.
Golea Ion, student, născut în 1922 la Bahnea – Tîrnava.
luhasz Ion, student, născut în 1933 la Pir – Satu Mare.
Pop Gavrilă, născut in 1928 la Pir – Satu Mare.
Popovici Mircea, student, născut în 1920 la Ohaba de Jiu – Gorj.
Samoilă Ion, născut în 1919 la Ighişul Vechi – Sibiu.
Tănase Alexandru, născut in 1915 la Babeni – Vâlcea.
Tartler Erich, agricultor, născut în 1920 la Braşov.
Tolan ion, ajustor, născut în 1925 la Magra – Arad.
Vlad Minai, student (neparaşutat), născut în 1925 la Dragomireşti Maramureş.

Sentinţa a fost executată pe 31 octombrie 1953 în Valea Piersicilor la Jilava.

În timpul procesului s-au pronunţat foarte multe condamnări la muncă silnică.

Un anume Mircea Muşatescu se ocupa în Franţa de recrutarea paraşutiştilor, cu sprijinul altor persoane din refugiu, fără să-şi dea seama că nici unul nu se mai întorcea şi nici nu transmitea nimic de pe teritoriul patriei.

Femeile arestate în această „afacere” au fost torturate în mod sălbatic. Unele au rămas bolnave pe viaţă, altele au murit acolo sau au încercat să se sinucidă. Acest carnagiu care a avut loc, a fost răspunsul Moscovei dat prin România la executarea soţilor Rosenberg din Statele Unite, care sustrăseseră secretele bombei atomice şi le dăduseră Rusiei.

Agravarea situaţiei din România era în raport direct cu conflictele pe plan internaţional dintre Rusia şi Occident, şi în primul rând ele erau resimţite de către deţinuţii politici prin înăsprirea condiţiilor din temniţe.

 

Cicerone Ionițoiu – Rezistența armată anticomunistă din munții României – Parașutiștii, p. 98-100, Editura ”Gândirea românească”, 1993 prin http://foaienationala.ro/parasutisti

28/03/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: