CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Experimentul de la Pitești, cea mai cumplită operațiune de distrugere psihică și de lichidare prin tortură a rezistenței morale a deținuților politici anticomuniști, din toate țările comuniste

FOTO. Imagine din filmul „Între chin și amin”, de Toma Enache

6 Decembrie 1949. Debutul Experimentului de la Pitești, cea mai cumplită operațiune de brainwashing în masă din toate țările comuniste

Începută ca o aplicare a prevederilor Directivei NKVD pentru țările ocupate de soviete, respectiv continuarea stoarcerii de informații și după finalizarea anchetelor și condamnarea prizonierilor politici, operațiunea a mers lmai departe la penitenciarul Pitești, urmărind în mod evident distrugerea personalității umane și transformarea indivizilor în instrumente docile ale noului regim totalitar.

În perioada anilor 1949-1952, la penitenciarul din Pitești, asupra deținuților politici s-au desfășurat – sub coordonarea autorităților comuniste și sub titulatura de “reeducare” – acțiuni în cadrul cărora au fost utilizate metode de tortură fizică și psihică neîntreruptă, întinse pe perioade îndelungate și diabolic elaborate, scrie https://ortodoxinfo.ro/6-decembrie-1949-debutul-experimentului-de-la-pitesti-cea-mai-cumplita-operatiune-de-brainwashing-in-masa-din-toate-tarile-comuniste.

Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”, reeducarea prin tortură de la Pitești a avut drept scop, conform principiilor leniniste, lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților, precum și alterarea pesonalității acestora până la punctul obedienței absolute.

Scopul torturilor, bătăilor continue, umilințelor, a fost, în primă instanță, continuarea obținerii de informații și după finalizarea anchetei de la prizonierii politici condamnați deja, conform prevederilor directivelor NKVD pentru țările ocupate de URSS. Spre deosebire de celelalte țări comuniste, doar în România, la Pitești, obținerea informațiilor nu presupunea oprirea cruzimilor, acestea continuând până la anularea completă a personalității deținuților.

François Furet, membru al Academiei Franceze, a vorbit despre fenomenul Pitești ca despre “una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.

Din cei peste 1000 de studenți implicați ca victime, cea mai mare parte au fost tineri studenți membri ai Mișcării Legionare și organizației Frățiile de Cruce, restul fiind membri ai partidelor istorice, în special Partidul Național Țărănesc, dar și fără apartenență politică.

Ei fuseseră arestați și condamnați pentru implicare activă în organizarea structurilor de rezistență armată anticomunistă din întreaga țară, dar și în acțiunile clandestine menite să asigure pe teritoriul României ocupate de sovietici un adevărat sistem de informații în favoarea serviciilor secrete americane, cu care se aflau în directă colaborare.

Metode dintre cele mai barbare de tortură psihică au fost aplicate tinerilor deținuți, cu scopul de a-i face să se maltrateze și să se umilească reciproc. Victimele fiind transformate în călăi, deținuții erau torturați chiar de camarazii lor apropiați.

Câteva exemple din larga gamă de torturi psihice aplicate la Pitești sunt concludente pentru oricine. Cei care refuzau să facă “autodemascarea” (să dea informațiile cerute de torționari) sau bănuiți numai că ar mai putea ascunde informații despre participanții la rezistența anticomunistă, erau băgați cu capul în tineta cu dejecții, bătuți până la desfigurare, înfometați, obligați să stea într-o poziție incomodă fixă câte 17 ore pe zi, fiind bătuți cu bâta la cea mai mică mișcare. Erau forțați să bea urina, să-și mănânce fecalele, să bea apă foarte sărată și apoi să înseteze timp îndelungat.

Deținuții erau forțați să scuipe în gură pe șeful organizației anticomuniste din care făceau parte. Umilirea publică se continua cu batjocorirea, în fața celorlalți deținuți, a tot ceea ce iubeau sau respectau mai mult, precum mama, soția, convingerile religioase sau politice.

Deținuții erau obligați să simuleze săvârșirea sfintelor taine cu urină și fecale, cu care apoi îi împărtășeau pe ceilalți camarazi, precum și să participe, în Săptămâna Patimilor, de Paști sau de Crăciun, la organizarea unor orgii în cadrul cărora erau blasfemiate simbolurile creștine legate de Nașterea, Patimile sau Învierea lui Hristos.

După ce deținutul își făcea „demascarea”, trebuia, la rândul său, să devină torționar și să convingă pe alții să se lepede „de putregaiul burghez”, să-și însușească ideologia comunistă. Torturați neîncetat și nemaiputând suporta chinurile continue, neavând nici posibilitatea sinuciderii, ca urmare a supravegherii continue, deținuții cedau, mai devreme sau mai târziu, transformându-se în niște roboți spălați pe creier, anafectivi, devenind ei înșiși călăi. Cel mai mic semn de solidaritate sau compasiune față de cei chinuiți îi făcea din nou ținta torturilor. Trăind într-o teroare permanentă, suspectându-se unii pe alții, experimentau o permanentă alienare psihică, fără posibilitate de revenire.

Este interesant faptul că autoritățile represive comuniste au încercat transplantarea experimentului și în alte închisori și lagăre (Gherla, Ocnele Mari, Târgul Ocna, Canalul Dunăre-Marea Neagră etc.), prin transferarea deținuților reeducați și punerea în scenă a acelorași metode de tortură și despersonalizare, toate sfârșindu-se cu eșecuri.

Nici măcar în Uniunea Sovietică nu a existat ceva similar experimentului de la Pitești, singurul stat comunist unde se pare că ar fi existat încercări similare de reeducare – mai îndelungate, dar nu atât de intense precum la noi – fiind China din perioada lui Mao Tse-Dung.

Conform uneia dintre victime, profesorul Radu Ciuceanu, Occidentul a aflat despre ororile de la Pitești prin intermediul evreului Vintilă Weiss, fost ofițer în Ministerul de Interne, devenit indezirabil și ajuns în temnițele comuniste, unde a cunoscut pe pielea sa ororile practicate împotriva deținuților. Eliberat și ajuns în lumea liberă, el s-a ținut de cuvânt, devoalând cele aflate despre experimentul reeducării de la Pitești.

În aceste condiții, regimul comunist, prin organul său represiv, Securitatea, a încercat să mușamalizeze acest macabru experiment, lansând o diversiune pe cât de aberantă, pe atât de penibilă. S-a înscenat o farsă judiciară, conform căreia conducerea Mișcării Legionare refugiată în Occident, în frunte cu Horia Sima, ar fi transmis în România ordinul ca legionarii deținuți în închisorile comuniste să se tortureze între ei până la distrugere, pentru a compromite astfel regimul communist de la București.

În cadrul anchetei preliminare rocesului, victimele au fost torturate până când au semnat declarațiile dinainte concepute de securiști. Însă la proces, o parte dintre ei, printre care viitorul preot Gheorghe Calciu-Dumitreasa, au expus în instanță adevărul, arătând că au făcut declarațiile respective sub tortură.

În ciuda dezvăluirii adevărului, au fost condamnați la moarte 22 de deținuți politici, în frunte cu Eugen Țurcanu, care în urma torturilor de la Pitești deveniseră torționari și fuseseră folosiți de Securitate pentru administrarea reeducării.

16 dintre ei au fost executați, iar restul au fost exterminați lent, fiind practic zidiți de vii într-un spațiu anume amenajat dintr-o hrubă a Fortului 13 Jilava. Cadrele Securității însărcinate cu conducerea experimentului au fost judecate și ele, primind sentințe foarte ușoare și fiind repede puse în libertate.

Numeroși cercetători au încercat, fără rezultat, să găsească o explicație rațională faptului că, dintre toate țările ocupate de soviete în care a fost aplicate prevederile directivei NKVD NK/003/47 (ne referim în special la practica continuării stoarcerii de informații și după condamnarea deținuților, așadar după încheierea oficială a anchetei), doar în România a fost posibilă împingerea acestor practici până la tratamentele dezumanizante aplicate în timpul ororilor de la Pitești. Cercetările efectuate în arhivele Securității, după anul 2010, de una din victimele reeducării de la Pitești, dr. ing. Constantin Iulian, au relevat un adevăr cutremurător.

Dintr-un număr de 45 de ofițeri încadrați în Direcţia a V-a – Cercetări Penale, care în anii 1949-1951, în timpul reeducării de la Pitești, a coordonat acțiunile de stoarcere a informațiilor de la deținuții deja condamnați, 31 (aproape 70%) erau evrei şi doar 8 români, restul de 6 fiind de alte naţionalităţi.

Însuși șeful Direcției a V-a Cercetări Penale, Mihai Dulgheru (născut Mișu Dulberger), era evreu și a emigrat și el în Israel, iar el era în legătură directă de subordonare cu șeful adjunct al Securității, Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), evreu. Chiar și ministrul de interne, Teohari Georgescu (născut Burah Tescovici), avea aceeași origine etnică.

În perioada torturilor de la Pitești, legătura cu conducerea penitenciarului era ținută de șeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Tudor Sepeanu, la rândul său evreu, și el emigrat mai târziu în Israel, acesta fiind secondat în activitate de mr. Moise Senater şi cpt. Avram Solomon, ambii evrei.

Directorul închisorii Pitești în acea perioadă a fost ofițerul Ion Marina, care după unele surse ar fi avut origini evreiești.

Cum majoritatea covârșitoare a tinerilor deținuți la Pitești proveneau din rândurile Mișcării Legionare, răzbunarea sadică exercitată abuziv asupra unor vechi adversari deveniți prizonieri și aflați la discreția torționarilor, poate constitui o explicație asupra căreia cercetătorii ar trebui să se aplece onest.

07/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN NOD GEOPOLITIC REDUTABIL NUMIT UCRAINA


Vladimir Putin Volodimir Zelenski

Foto: Volodimir Zelenski,președintele Ucrainei și țarul de la Kremlin, Vladimir Putin

În nord-estul României (şi al Basarabiei româneşti), în Ucraina se întâmplă lucruri din ce în ce mai grave, care merită să fie urmărite îndeaproape.

Volodimir Zelenski, actorul de stand-up comedy care joacă în prezent rolul real de preşedinte al Ucrainei, a anunţat cu toată seriozitatea că a dejucat o lovitură de stat care era pregătita pentru 1-2 decembrie, lovitură de stat în care ar fi fost implicaţi miliardarul Rinat Ahmetov, fostul patron al antrenorului Mircea Lucescu şi al clubului Şahtior Doneţk, Rusia şi, bineînţeles, Vladimir Putin.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat orice amestec al Rusiei într-o asemenea aventură, scrie Petru Romoșan într-un articol apărut în https://ioncoja.ro/ucraina-un-nod-geopolitic-redutabil.

„Serviciile secrete ucrainene dispun de informaţii şi chiar de înregistrări audio în care reprezentanţi ai Ucrainei discută cu reprezentanţi ai Rusiei despre participarea lui Rinat Ahmetov la o lovitură de stat în Ucraina şi că va fi nevoie de un miliard de dolari pentru aceasta”, a declarat Zelenski, citat de EFE şi de agenţiile de presă ucrainene LB.ua şi Ukrainska Pravda.

În convorbirile interceptate de către serviciile speciale se afirmă că societatea ucraineană ar fi pregătită pentru o nouă „revoluţie”, iar „Rinat Ahmetov ar fi dispus să se implice în problema schimbării preşedintelui în exerciţiu”, a declarat Zelenski, adăugând că el consideră că miliardarul ar fi fost „atras” în această „aventură” de către persoane din anturajul său.

Cred că este o operaţiune în care el (Ahmetov) este atras. Este de fapt atras într-un război împotriva statului ucrainean. Din păcate, aceasta ar putea fi marea lui greşeală. Pentru că nu poţi lupta împotriva poporului tău şi a preşedintelui ales de poporul Ucrainei”, a afirmat Volodimir Zelenski, fără să excludă o diversiune în atragerea lui Ahmetov, (15 miliarde de dolari, după Forbes – cărbune, siderurgie, fotbal etc.) în presupusa lovitură de stat.

Ucraina e azi un stat eşuat (un stat care produce instabilitate în regiune), în dezarticulare accelerată. Criza de autoritate, războiul civil din estul Ucrainei, criza economică, trupele „nazi”, multiplele interese externe, americane şi europene, creează un cocteil exploziv. Ucraina se apropie de implozie chiar în lipsa unui război fatal cu Rusia.

De altfel, Rusia are tot interesul să nu se implice direct în butoiul cu pulbere ucrainean.

Ucraina este un stat confecţionat artificial, succesor al unei părţi din Uniunea Sovietică, născut în 1991 prin semnăturile preşedinţilor „revoluţionari” de atunci ai Rusiei (Boris Elţin), Ucrainei şi Belarusului.

Probabil că mai mult de jumătate din teritoriu nu-i aparţinea Ucrainei în 1922, ci a fost luat prin rapt de fosta Uniune Sovietică după război de la Polonia, România, Cehoslovacia şi Ungaria.

În plus, după 1991, mari regiuni rusofone sau rusofile au rămas în componenţa Ucrainei, creată politico-administrativ de Stalin şi apoi de Hruşciov.

Ucraina a devenit treptat, mai ales după 2014, un teren de joc războinic între SUA, NATO şi Rusia la frontierele Rusiei, la câteva sute de kilometri de Moscova. Situaţie intolerabilă pentru Rusia şi doar aparent avantajoasă pentru SUA şi NATO.

SUA şi aliaţii săi occidentali nu pot digera faptul că Rusia înseamnă un teritoriu atât de vast, cu cele mai mari resurse naturale de pe glob. Deşi Uniunea Sovietică a dispărut în 1991, Rusia continuă să fie cel mai întins imperiu între graniţele sale. Un imperiu care, inevitabil, se loveşte de interesele SUA, hegemon în declin.

SUA e apărată natural de două oceane şi e foarte departe, dar Europa Occidentală e mult mai expusă colosalei armate ruseşti. Lucru pe care se şi bazează hegemonul american în încercarea de a-şi păstra Europa aproape, în ograda sa, sub protectorat militar şi economic.

Istoria Ucrainei e una cu adevărat tragică. Statul ucrainean „independent” nu a existat, fantomatic, decât din 1917 până în 1922, când a fost integrat Uniunii Sovietice.

În 1932-1933, Stalin a provocat o mare foamete (Holodomor) în Ucraina. Au fost 5 milioane de morţi. A venit apoi războiul, în care o parte dintre ucraineni au luptat alături de Hitler, iar o altă parte alături de Stalin. Pierderile de populaţie ale Ucrainei din timpul celui de-al doilea război mondial au fost estimate între 5 şi 8 milioane, dintre care o jumătate de milion de evrei ucişi de germani cu ajutorul unor colaboratori locali.

După război, la fel ca în România (rezistenţa din munţi împotriva comunismului), ucrainenii foşti aliaţi ai nemţilor au dus un război de gherilă până în 1950.

De la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de-a lungul întregului secol XX s-au constituit în Canada şi în SUA două mari comunităţi ucrainene care intervin inevitabil în politica Washingtonului şi a NATO.

În 2016 trăiau în Canada 1 359 655 de ucraineni, cei mai mulţi născuţi în Canada. E al treilea cel mai mare grup etnic ucrainean după cele din Ucraina şi Rusia. Există şi un dialect canadian-ucrainean. Primul val de imigraţie a fost cel din 1891-1914. Al doilea val datează din 1923-1931. Al treilea, cel de după război, a venit între 1945 şi 1952. Există şi un al patrulea val, după căderea comunismului (începând cu 1991).

Ucrainenii americani au fost recenzaţi în 2019 : erau 1 009 874. Principalele valuri de imigraţie sunt cam aceleaşi cu cele canadiene. Ivan Bohdan este primul ucrainean ajuns în America în 1607. Cel mai mare val de ucraineni instalaţi în SUA a fost cel de la începutul anilor ’90, evrei şi protestanţi mai ales.

Nu e nevoie neapărat de un mare război în Ucraina şi la Marea Neagră pentru ca Ucraina să se destrame. Până la urmă, într-un fel sau altul, regiunile estice rusofone, Donbasul şi litoralul sudic, cu Mariupolul şi, probabil, Odesa, se vor întoarce la Rusia (Malorossiya, „Mica Rusie” din timpul imperiului).

De-a lungul ultimilor 300 de ani, Imperiul Rus, Uniunea Sovietică nu au pierdut teritorii.

Dimpotrivă, şi-au tot adăugat. Aşa a fost transformată şi Basarabia în gubernie la 1812. Numai în regiunea Odesa trăiesc şi astăzi peste 120 000 de români. Rusia va fi foarte interesată să le facă părtaşe la reîmpărţirea Ucrainei pe Polonia (partea vestică a Ucrainei), România (cu regiunile româneşti încă locuite de români) şi, probabil, pe Ungaria şi Slovacia. Atunci se va putea întoarce la România şi Basarabia, vechi pământ românesc. Ucraina s-a opus chiar mai vehement decât Rusia la reunificarea Basarabiei cu România.

Ofensiva SUA şi NATO din Ucraina şi din Marea Neagră s-ar putea, în final, să folosească României şi Poloniei, cei mai importanţi aliaţi din estul Europei.

După datele oficiale, în Ucraina ar trăi 409 608 români (declaraţi moldoveni şi români). După alte statistici, neoficiale, în Ucraina s-ar afla peste 600 000 de români care încă vorbesc limba noastră. Ucraina deţine arbitrar : nordul Bucovinei istorice, patru cincimi din Maramureşul istoric (ţinuturile Apsei de Sus şi de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), Bugeacul (Ismail, Cetatea Albă), Insula Şerpilor.

Cele mai mari comunităţi de români sunt în regiunile Cernăuţi (în oraşul Cernăuţi şi-a făcut studiile Mihai Eminescu cu Aron Pumnul), Odesa şi Transcarpatia (Maramureşul istoric).

Românii nu au de ce să iubească Rusia. Teritoriile pierdute după cel de-al doilea război mondial şi care azi se află în componenţa Ucrainei, la fel ca Basarabia, ne-au fost răpite de Stalin, de sovietici. La fel ca tezaurul, pe care, dacă ar fi avut onoare, l-ar fi restituit deja integral.

Aceste obstacole – tezaurul, Basarabia, teritoriile româneşti integrate în Ucraina postsovietică – le pun azi mari probleme eventualilor simpatizanţi români ai Rusiei, creştini ortodocşi sau nu.

Până azi, la capitolul România, marea diplomaţie rusă nu şi-a dat măsura. În ceea ce priveşte Basarabia, Vladimir Putin, Serghei Lavrov şi diplomaţia rusă ar avea de câştigat dacă l-ar reciti pe Aleksandr Soljeniţin, altfel maestrul lor pe drept multstimat.

Iată publicată de adev.ro/r2ypux, o hartă cu principalele poziţii deţinute de trupele ruse şi cu concentrările de echipamente, aşa cum a fost ea trimisă recent la OSCE de către serviciile de informaţii ucrainiene:

Ce ţară este gata să-şi trimită tinerii să moară pentru Ucraina?

Iar generalul ucrainean Leonid Kolopatiuk, şeful departamentului de cooperare internă şi verificare din cadrul armatei ucrainiene spunea că armata „gri” existentă în zona Donbas este mai mare decât unele armate europene şi că, la nevoie, „pot executa operaţiuni ofensive limitate pe teritoriul Ucrainei, fără mobilizare prealabilă sau minimă pregătire anterioară”.

Pe fond, întrebarea esenţială priveşte formele pe care le pot lua un eventual viitor conflict în şi pentru Ucraina:

1. O serie de experţi mizează că ceea ce am putea vedea pe viitor, în cazul în care conflictul s-ar intensifica peste nivelul actual, ar fi o folosire extensivă a forţelor existente în cele două republici independentiste, un război civil de mare intensitate şi care să vizeze controlul diverselor regiuni de importanţă strategică.

Caz în care, la nivel formal, Rusia va declara că este în afara conflictului şi aşa doreşte să rămână, cu excepţia situaţiei în care, de partea forţelor guvernamentale, răspunzând unei chemări urgente de ajutor, nu vor începe să sosească elemente ale unor forţe militare străine susţinute de acţiuni ale forţelor aviaţiei militare străine pentru susţinerea trupelor de la Kiev. Raiduri aviatice care să plece de pe baze din Ucraina sau de pe aeroporturi din ţări învecinate, atât pentru bombardiere, cât şi avioane de vânătoare sau atac la sol.

A doua variantă ar fi o mobilizare oficială a trupelor ruseşti care să declanşeze ofensiva împotriva trupelor ucrainiene, fie la cererea aliaţilor din provinciile separatiste, fie ca răspuns la eventuale acţiuni considerate ca punând în primejdie trupele şi securitatea la graniţa de sud-vest a Rusiei. (Citiți mai mult accesând: adev.ro/r2ypux).

06/12/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Brazilianul JOAO DE DEUS – un fenomen în domeniul chirurgiei și vindecării spirituale

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este joao%2Bde%2Bdeus.jpg

VINDECĂRILE PARANORMALE ALE LUI JOAO DE DEUS


Săptămânal, mii de oameni din toată lumea se adună într-un sătuc aflat la o oră de mers cu mașina de capitala Braziliei. Toți aceștia au un singur lucru în comun: o boală fizică sau mentală, pe care medicina convențională n-a putut-o vindeca.

Speranța lor este un bărbat care, după toate standardele, este considerat un fenomen în domeniul chirurgiei și vindecării spirituale.

Acesta se numește Joăo Teixeira de Faria, mai cunoscut însă drept Joăo de Deus (Ioan al lui Dumnezeu), nume pe care-l împarte cu alte două figuri istorice portugheze – un mistic din secolul al XVI-lea și un mare poet din secolul al XIX-lea.

Toți trei au devenit celebri în ciuda indiferenței lor față de opinia publică sau de cultivarea unei faime personale.

Joăo (foto sus) s-a născut în 1942, într-un orășel din statul Goias, Brazilia. Familia sa era foarte săracă și fără prea multă educație – tatăl croitor și mama casnică. La 16 ani, neavând nicio slujbă și pierzând timpul degeaba, s-a dus să se scalde într-un golfuleț de lângă Campo Grande. Acolo a auzit o voce de femeie chemându-l.

A văzut la umbra unui copac o femeie frumoasă și a vorbit cu ea un timp. Când s-a întors spre casă, a auzit vocea femeii spunând: „Joăo, trebuie să te duci la Centrul spiritual Redemptor din Campo Grande. Te aștept acolo”. Ioan s-a dus unde i s-a indicat și a fost întâmpinat de un om care i-a spus că era așteptat.

Apoi și-a pierdut cunoștința. S-a trezit 3 ore mai târziu lângă niște oameni care-l felicitau pentru că vindecase mai multe persoane. Așa a început cariera lui de vindecător, ce avea să continue pentru următorii 60 de ani.
Joăo a rămas la centru timp de 3 luni, decizând că aceasta era misiunea lui în viață. A călătorit apoi din loc în loc, plecând atunci când medicii, dentiștii sau preoții chemau poliția, pentru a-l acuza de fraudă medicală. Acum povestește că nici nu mai ține minte de câte ori a fost arestat pentru practicarea ilegală a medicinii, deși nu făcuse niciodată vreun rău.

Când, după revoluția braziliană din 1962, a venit la putere un guvern militar, Joăo a mers în noua capitală, Brasilia, pentru a se angaja ca croitor al armatei (meserie învățată de la tatăl său). În paralel, însă, și-a continuat discret munca de vindecare în barăci. Dar, după ce a operat piciorul unui medic care s-a vindecat remarcabil de repede, secretul său a fost dezvăluit, primind recunoașterea autorităților militare și civile, ca vindecător spiritual. În tot acest timp, a fost protejat de orice persecuție, călătorind împreună cu armata prin întreaga Brazilie.
Într-un final, și-a construit o clinică permanentă în satul Abadiania, în 1978. Mii de persoane vin acolo pentru vindecare. Joăo de Deus a primit grade onorifice și premii din partea multor oameni faimoși, guverne și instituții.

Președintele statului Peru, de pildă, i-a acordat medalia de onoare a țării sale pentru că i-a vindecat fiul. Clinica lui Joăo, numită Casa lui Dom Inacio, este o clădire mică, albă. Joăo ocupă aici o cămăruță decorată cu picturi reprezentând pe Iisus, Fecioara Maria și Dom Inacio, entitatea spirituală care lucrează prin el.
Vindecările încep zilnic la ora 8 dimineața și continuă până noaptea. Joăo își începe ziua chemând una dintre cele 33 de entități spirituale, spunându-i să intre în el. Entitățile respective sunt spirite ale unor medici decedați, chirurgi, tămăduitori, psihologi sau teologi care au avut un suflet atât de elevat, încât nu mai au nevoie să se reîncarneze în plan fizic, dar continuă să vină din planul spiritual.

După ce entitatea intră în el, Joăo de Deus își începe lucrarea. Dar entitățile pot vindeca pacienți și fără să intre în corpul lui. Atunci când pacientul ajunge în fața lui, entitatea din interiorul lui apreciază viețile trecute ale acestuia, condiția medicală, conștiința spirituală și situația prezentă. În funcție de natura cazului, entitatea îi recomandă diverse tratamente, printre care remedii din plante și operații vizibile sau invizibile. Plantele sunt oferite de farmacia clinicii, iar cei care au nevoie de operații invizibile se duc într-o altă cameră.

Cazurile grave se întind în pat și intră în comă, în acest caz entitățile operând asupra lor. Robert Pellegrino-Estrich, autorul cărții „Omul-miracol”, rezultatul a 7 ani de cercetare a vindecătorului brazilian, spune: „Echipele științifice au găsit în radiografiile ulterioare acestor operații invizibile urme de incizii și cusături interne”.

Foto: Oprah și Joăo de Deus în timpul unui interviu
Într-un hol spațios, Joăo de Deus duce la bun sfârșit operațiile vizibile. Pacienții intră mai întâi în camera principală, unde rămân o jumătate de oră, pentru meditație.

Apoi, Joăo îi conduce pe unii dintre ei în holul principal, unde sunt operați vizibil. Joăo, posedat de spirite ale unor entități cu diferite specialități medicale, realizează operații cu instrumente chirurgicale de genul scalpelului.

Pellegrino-Estrich scrie despre Joăo: „Degetele lui lucrează cu mare precizie, chiar și atunci când are capul întors sau când i se distrage atenția. Multe dintre rutinele lui chirurgicale nu pot fi făcute de chirurgi obișnuiți. Joăo spune: „Nu eu sunt cel care vindecă. Dumnezeu e tămăduitorul. Eu sunt doar un executant”.

Pacienții care trec prin astfel de operații, sub influența unui tip de anestezie spirituală, nu simt nicio durere. Joăo posedă, de asemenea, o putere mistică antiseptică. Nu a existat niciodată vreun caz de infecție în casă, după sutele de mii de operații din ultimii 30 de ani. Și o altă caracteristică bizară a acestor operații, care presupun uneori incizii profunde, este cantitatea infimă de sânge care curge. Toate operațiile sunt înregistrate pe casete, iar acestea pot fi vizionate și studiate la clinică sau cumpărate. La sfârșitul zilei, Joăo ține o ședință cu toți mediumii asistenți, iar apoi îi îngăduie entității să-i părăsească corpul.
Vindecările lui Joăo de Deus au fost studiate de mulți oameni de știință. Un grup de medici și savanți de la Facultatea de biofizică clinică a Universității Dr. Bezerro de Menezes din Brazilia, condus de dr. Arlete Savaris, l-a observat și testat timp de doi ani. Rezultatele studiului, în favoarea autenticității tămăduirilor, au fost publicate în cartea Curas Paranormais Realiyadas por Joăo da Faria, disponibilă la biblioteca universității, însă numai limba portugheză.

Dr. Klaus Schubert din Germania a făcut și el o serie de investigații asupra activității lui Joăo, împreună cu un grup de savanți. Concluziile acestei echipe au fost, de asemenea, pozitive. Un rezultat al acestei cercetări a fost filmul documentar intitulat Medium Joăo de Deus.
Un alt set de teste a fost făcut de Alexander Moreira, Tatiana Moreira și Angela Maria Gollner, profesori la Facultatea de medicină a Universității Federale Juis de Fora, din Brazilia. Autorii, care au ales să se concentreze pe operațiile vizibile, afirmă: „Am filmat și fotografiat o serie de intervenții. Pacienții au fost intervievați și examinați, iar substanțele organice au fost recoltate și supuse testelor patologice la universitate.

Concluzia a fost aceea că niciunul dintre pacienți nu primise vreo formă de anestezic și numai unul dintre ei a declarat că a simțit o ușoară durere în timpul operației… Nu am depistat nicio formă de antiseptic… Concluziile noastre susțin faptul că operațiile au fost autentice, iar testele patologice au relevat faptul că substanțele prelevate aparțin exclusiv țesutului uman”.
Legătura dintre intervenția chirurgicală vizibilă și vindecare este uneori misterioasă. Una dintre tehnicile lui Joăo este aceea de a introduce clești chirurgicali în nasul pacientului, pe care apoi îi răsucește.

Ciudat este că această manevră este folosită pentru a vindeca orice parte a corpului. Pellegrino-Estrich consemnează: „Această tehnică a fost folosită pentru a pune la loc șase fracturi de la piciorul unui bărbat. Omul a venit la centru în genunchiere și a plecat pe propriile picioare. S-a întors la muncă într-o săptămână”.
Bineînțeles că operațiile invizibile interesează mai mult, căci ele reprezintă o dovadă mai puternică a modificării formei biologice prin metode paranormale. Medicului brazilian Klaun, absolvent al Facultății de Medicină, i s-a descoperit o tumoare la creier. A mers în Statele Unite pentru a urma un tratament.

Acolo i s-a spus că operația era posibilă, dar cu numai 50% șanse de supraviețuire. Iar dacă ar fi trăit, cel mai probabil ar fi paralizat de la brâu în jos. Tatăl lui Klaun era de asemenea medic, lucrând la Ministerul Sănătății. Auzise de Joăo de Deus, pentru că primise plângeri de la medici care-l acuzau de incompetență medicală, dar și mărturii ale pacienților vindecați. Familia Klaun a decis atunci să meargă la clinica lui Joăo din Abadiania.

În noiembrie 1994, dr. Klaun a ajuns aici împreună cu tatăl său și cei doi doctori care-i puseseră diagnosticul. Klaun a fost așezat într-o cameră de terapie intensivă și a intrat în comă trei zile, timp în care a fost operat de spirit. Timp de trei zile și trei nopți, corpul său a avut toate funcțiile închise – fără mâncare, fără eliminare și fără mișcare.

După ce s-a trezit, a fost sfătuit să-și facă din nou o radiografie. Enorma tumoare dispăruse complet. Dr. Maureso de Veta, de la Ministerul Sănătății brazilian, care-și dăduse opinia asupra inoperabilității tumorii, a declarat că aceasta dispăruse cu adevărat, fără vreun semn de intervenție chirurgicală pe craniu.
În mod surprinzător, unii dintre inamicii lui Joăo de Deus au devenit pacienții lui satisfăcuți. Pe 3 iulie 1996, de pildă, el l-a zărit printre pacienții care așteptau la rând pe Firto Franki, unul dintre procurorii care-i întocmiseră dosar. Joăo i-a spus: „M-ai urmărit 10 ani. Mi-ai făcut viața un iad, iar acum vii la mine să te-ajut? Știai că munca mea e autentică, pentru că ți-ai trimis prietenii la mine și i-am vindecat. Cu toate acestea, ai continuat să mă persecuți. Ți-am arătat acum, o dată pentru totdeauna, că nu sunt un șarlatan. Recunoști azi, în fața acestor martori, că ai mințit?” Franki a fost de acord și a afirmat public că vindecările lui Joăo de Deus sunt reale.


Sursa: Michael Cremo – Involuția umană, Editura MAR, 2007 prin https://frumoasaverde.blogspot.com/2017/08/vindecarile-paranormale-ale-lui-joao-de

02/12/2021 Posted by | CREDINTA | , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: