CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UNIONIŞTII. Un film despre tinerii care luptă ca România Mare să revină în vechile hotare. VIDEO

Imagini pentru foto unionisti

 

 

În anul Centenarului, primii în linia bătăliei pentru Marea Unire a românilor într-o singură ţară sunt militanţii din Platforma „Acţiunea 2012”.

Să-i cunoaştem pe tinerii care au umplut România de celebrele graffiti cu „Basarabia e România”, şi să aflăm ce îi însufleţeşte pe unioniştii care dau piept cu jandarmeria de la noi, cu carabinierii din Republica Moldova şi care îndrăznesc să tulbure nepăsarea politicienilor de pe ambele maluri de Prut.

Glasul lor care cere ca România Mare să revină în vechile hotare se aude acum de la Chişinău la Bruxelles!

 

 

 

Imagini pentru cu tricolorul pictat pe obraji photos

 

 

Următoarele acțiuni temerare care se vor realiza în această vară, sunt strângerea unui milion de semnături (vedeţi https://www.semnez.eu/și un marș pe jos de la Alba Iulia la Chișinău, prin toată România Mare.

 

 

 

 

 

Reclame

04/06/2018 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

Mihai Eminescu despre românii din peninsula Balcanică

 

 

 

Mihai Eminescu în ziarul „TIMPUL”: „Românii peninsulei Balcanice”

Unul din defectele cele mari ale noastre e că, departe de a ne ocupa cu fondul lucrurilor, credem că e de ajuns să avem numai forma lor, asemenea copiilor care, voind a-şi face o florărie, smulg plante din câmp şi le aşază fără rădăcini în straturi, improvizându-şi pentru câteva ceasuri o grădină, în aparenţă frumoasă, însă fără de trăinicie.

Nerăbdători cum suntem, nu ne-am deprins a cunoaşte cum că lucrurile luate din temei ar fi şi mai trainice şi mai folositoare şi totodată cu mult mai ieftine decât mulţimea de forme goale care, neavând înţeles şi vitalitate, cer mereu muncă de Sisif de a fi reînnoite.

Nestatornicia noastră, iubirea de schimbări, deasa răsturnare a tuturor temeliilor statului şi rivalitatea copilărească de a întrece pe toată lumea a făcut, atât în trecut, cât şi în prezent, ca să irosim o mulţime de puteri, care se puteau utiliza pe un teren folositor, pe lucruri de nimic sau de-a dreptul stricăcioase.

Aceste defecte mari ale caracterului nostru naţional sunt, pe lângă împrejurările de dinafară, cauza pentru care un element etnic atât de răspândit ca al nostru să nu ajungă la nici o însemnătate în lume, ci, bucăţit între zeci de stăpâni, să reziste ici şi colo, să fie absorbit însă în multe locuri.

Nu există un stat în Europa orientală, nu există o ţară de la Adriatică până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră.

Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Herţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi de Kiev.

Pe când ruşii au cea mai mare îngrijire pentru triburile cele mai neînsemnate chiar care se ţin de marea familie slavă, pe când germanii stăruiesc prin autorităţile lor consulare pentru cele mai neînsemnate colonii ale lor din Orient şi pe când fiecare popor apusean dezvoltă o deosebită îngrijire pentru naţionalii săi din aceste locuri, singuri noi ne zbuciumăm în lupte interne pentru cea mai bună formă posibilă a organizării omeneşti, neavând un ideal de cultură, ci cel mult idealuri politice care nu stau în proporţii cu puterile noastre şi care, în loc de a da naştere la fapte, vor fi cel mult cauza unor aventuri periculoase.

Cu ocazia Congresului de la Berlin aproape toate popoarele Peninsulei Balcanice au dat semne de viaţă, numai românii transdanubieni nu. Cauza e lesne de înţeles.

Toate celelalte fragmente de populaţiuni stau în legături de cultură cu acele centre politice create de naţionalităţile lor.

Grecii din Turcia europeană citesc şi scriu limba care se vorbeşte la Atena; sârbii din Turcia înţeleg foarte bine instituţiile şi cultura confraţilor lor liberi; numai noi, cu maniera noastră de a vedea, suntem străini în Orient şi rămânem neînţeleşi chiar pentru cei de un neam cu noi.

Cum ne-am putea explica în alt mod fenomenul întru adevăr ciudat ca fragmente atât de însemnate de străveche populaţie precum sunt românii din Tesalia şi Macedonia să nu dea absolut nici un semn de viaţă, cu tot trecutul lor cel strălucit, cu toate că până astăzi şi-au păstrat şi apărat limba şi datinile mai bine decât slavii, dintre care mulţi s-au grecit, decât albanezii, dintre care asemenea mulţi s-au făcut turci.

Vlahii Tesaliei, zice Fallmerayer în Fragmentele sale asupra Orientului, se numesc români, ca şi conaţionalii lor din Principatele dunărene, vorbesc o italienească stricată şi locuiesc în creierii munţilor Pindului şi pe cele două laturi ale lui, în popoarele din care izvorăşte Peneios şi râurile afluente, pe unde îi pomeneşte pentru întâia dată istoria bizantină a sutei a unsprezecea.

Fie rămăşiţe ale coloniilor militare romane, fie barbari autohtoni latinizaţi, ei se întind şi se ramifică de-a lungul şirului de munţi prin Macedonia Superioară până sus în Balcani şi au stat odată în legătură cu conaţionalii lor de pe malul stâng (al Dunării.

Ei păzesc şi domină porţile dintre Tesalia şi Albania, iar Mezzovo, oraş zidit din piatră tocmai în creierul munţilor, acolo unde dintr-o parte şi dintr-alta trecătoarea se coboară în direcţii opuse, este locul de căpetenie al românilor tesalieni.

Malacaşi, Lesiniţa, dar îndeosebi Kalarites, Kataki şi Klinovo şî douăzeci şi câteva sate în ponoarele Pindului şi pe lângă ele sunt asemenea ale acestui popor, care, din cauza temperaturii aspre a patriei sale, se ocupă puţin cu agricultura, dar cu atât mai mult cu cultura vitelor şi cu câşlile, aceasta într-un stil mare şi cu succes însemnat, încât, prin bogăţia turmelor lor de oi, sunt vestiţi în Rumelia toată.

În vremea iernii, când omătul acoperă înălţimile munţilor, ei îşi mână turmele în văile cu o climă mai blindă şi le pasc, nomadizând pe şesurile pline de iarbă până chiar înlăuntrul Greciei libere, iar, când se întoarce primăvara, negrele sate de corturi ale pribegilor ciobani români dispar din câmpie, căci ei se întorc la munte.

Sobri, având instinct de căsnicie şi industrie, românii sunt în privirea acestor calităţi cu mult superiori celora ce vorbesc greceşte; sunt însă inferiori greco-slavilor în spirit şi în şiretlic. Totuşi aceşti ciobani, simpli şi de rând, au o eminentă aptitudine pentru lucrări în metal.

Armele şi armăturile lucrate în aur şi argint pe care le admirăm la arnăuţi şi palicari au ieşit din atelierele vlahilor.

Asemenea mantalelor cu glugă nepătrunse de ploaie şi foarte bine cunoscute în toate oraşele de portalele Mării Mediterane sub denumirea de cappa, greco şi marinero sunt în cea mai mare parte un product al industriei postăvarilor vlahi.

Băcani şi breslaşi vlahi se află în toate oraşele Turciei europene, ba chiar şi în Ungaria şi în Austria îi duce iubirea de câştig.

Că se pricep şi la negustoria în mare o dovedeşte bogatul Sina din Viena, vlah născut, de nu ne înşelăm, în Klinovo, sau totuşi în una din localităţile Pindului numite mai sus.

Din această viaţă călătoare se esplică familiarizarea generală a vlahilor cu dialectul neogrecesc, dialect pe care-l întrebuinţează şi în biserică, care formează mijlocul comun de înţelegere şi de legătură a diverselor naţionalităţi din laturile amândouă ale Mării Egee. Femeile în multe sate nu pricep decât româneşte.

Ca toţi locuitorii de munte, vlahul nu-şi poate uita patria nici în ţările cele mai depărtate chiar şi se întoarce adesea la bătrâneţe în Pind cu ceea ce a agonisit, prin osteneala unei vieţi întregi, pentru a fi înmormântat în acelaşi pământ în care odihnesc strămoşii săi.

Dar poporul vlahilor, atât de pașnic astăzi şi dedat numai la muncă şi câştig, n-a fost însufleţit întotdeauna de un spirit atât de liniştit, nici a fost strâmtorat şi mărginit la aşezările sale prezente prin munţii apuseni ai Tesaliei.

Vlahii iesalieni, ca şi mai târziu vecinii lor albanezii, au avut perioada lor de strălucire şi de mărime politică, scurt şi trecător ca mărimea tebanilor; dar, în epoca bizantinilor, nu fără însemnătate.

Lângă comunele Vlaho-Libadi şi Vlaho-Iani, care există încă astăzi în promontoriile de sud ale munţilor Cambunici, nu departe de Târnova, Ana Comnena (1083) pomeneşte un târg de vlahi, Exebas, în văile muntelui Pelion, la marginea răsăriteană a Tesaliei; iar Beniamin de Tudela, care în suta a douăsprezecea a călătorit prin Grecia, spune cum că, la sud, Zitun era oraşul de margine şi intrare în ţara vlahilor.

Ca şi Peloponezul, pierduse şi Tesalia în veacul de mijloc numele ei vechi şi s-a numit, mai multe sute de ani dupăolaltă, numai MεγαiQ ‘Bhy.y^y., adică Valahia Mare, spre a se deosebi de Acarnania şi Etolia care, după bizantinul George Phrantzes, se numea Valahia Mică. George Pachymeres, istoricul de curte al întâiului Paleolog Mihail, zice lămurit că tesalienii, comandaţi odată de Achile şi numiţi în vechime elini, se numesc în vremea lui vlachiţi mari (G. Pachymeres în Mich. Paleol[og], I, 30)

Nicetas din Chonae mărgineşte Megale Vlachia la inelul de munţi şi la ţara de coline care se ridică deasupra şesului, iar şesul central, locuit de fricoşii şi nerăzboinicii greco-slavi, îi place să-l numească. Tesalia.

Dar oare rabinul Beniamin nu spune lămurit cum că vlahii locuiesc la munţi şi se coboară în regiunea grecilor pentru a-i prăda?

În sprintenie, călătorul acela îi compară cu căprioarele, curajul lor războinic e neînfrânat, şi nici un rege n-a fost în stare de a-i domoli.

Omul din Tudela pricepuse bine impresiile veacului său, căci, curând după călătoria rabinului Beniamin (1186), toţi românii din lanţul de munţi al Pindului, până sus în văile Balcanilor, se ridicară sub conducătorii lor Petru şi Asan contra domniei apăsătoare, neoneste şi tâlhăreşti a Curţii bizantine, fondară un regat cu capitala Tîinova pe clina nordică a Emului (Balcan).

Marginea cea mai în spre sud a regatului româno-bulgar erau munţii Tesaliei) sub un căpitan neatârnat care se numea Megas Vlachos (adică Marele Român) şi străluceşte sub acest nume în cronicele contemporane ale francilor şi bizantinilor.

Astfel vorbeşte Fallmerayer.

Noi mai ştim că tot aceşti români luaseră Tracia, Macedonia şi Tesalia, că au biruit de nenumărate ori oştirile greceşti şi pe acelea ale împărăţiei latine din Orient, că au prins pe Baldovin I, că au răpus floarea cavalerilor apuseni, ca Asanizii au fost recunoscuţi de papa ca dinastie regală a Europei, ca domni legitimi Blacorum et Bulgarorum, cu un cuvânt că acest fragment de popor, atât de nebăgat în seamă astăzi, când nici în ziaristică, nici la congres nu s-a pomenit de el, are îndărătul lui un trecut strălucit câştigat prin proprie vitejie faţă cu nişte duşmani cu mult superiori în cultură şi în arta războiului.

Şi cu toate astea aceşti oameni, la noi în ţară chiar adică între conaţionalii lor, n-au fost cunoscuţi decât sub porecla ridicolă de cuţovlahi.

Iar pe când averile boierilor noştri şi ale monastirilor se închinau fără scrupul la biserici greceşti şi se exploatau pentru scopuri greceşti, nu se găsea în tot largul acelei regiuni o singură biserică măcar în care să se fi auzit graiul românesc.

Astăzi, când acele averi, închinate totuşi unei misiuni de cultură, s-au luat de către statul român, pentru ca să stârnească aviditatea acelei clase de hoţi semidocţi care stăpânesc România, astăzi speranţa unei întrebuinţări raţionale a acelor bunuri pentru deşteptarea risipitelor părţi ale poporului românesc e mai mică decât oricând.

Pe când sute de mii de oameni ce fac parte din neamul nostru sunt cuprinse de un adânc întuneric, pe când mintea lor naturală, curajul lor înnăscut şi iubirea lor de muncă îi face vrednici pentru un viitor mai mare, tot pe atuncea noi nu mişcăm nici degetul cel mic măcar în favorul lor, ci ne frământăm în turburări interne, ameţiţi de orgia palavrelor bizantine şi putrezind de vii prin corupţiunea unor parveniţi din Fanar care sub pretextul a chiar ideilor naţionale irosesc în vânt puterile noastre.

 

Mihai Eminescu, 26 septembrie 1878

 

 

 

 

 

 

04/06/2018 Posted by | AROMANII DIN BALCANI, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Lagărul sovietic de exterminare Ivdel-lag, un infern al basarabenilor

morminte-cruci-zapada-gulag

 

 

 

Ivdel-lag, un infern al basarabenilor

 

 

”Jandarmul român ” –  o sperietoare sovietică devenită clasică…

La sfârșitul toamnei anului 1917 lumea se zdruncina de marea lovitură de stat a bolșevicilor în Rusia, dar încă nu știa ce o așteaptă.

Evenimente înfiorătoare legate de acest cataclism abia urmau să se arate. Războaie, foamete, teroare, genocid, lagăre și pușcării, deznaționalizare, sărăcie, nedreptate socială, minciună sfruntată și alte efecte ale unui regim inuman au suportat apoi oamenii din ”raiul” sovietic.

Toate aceste orori au trecut cu tăvălugul lor nemilos și peste pământenii din Basarabia ruptă de sovietici în 1940 din trupul matern al României.

Pe unde treceau, bolșevicii lăsau groază și sânge, mult sânge – de bărbați, de femei, bătrâni sau copii. Dar mai întâi, criminalii instalați la kremlin și progeniturile lor își întăreau teritorial rangul de boieri nevoie mare, de care să asculte și la care să se închine toată lumea ”de la mic la mare”.

Dar pentru că orice ciocoi are nevoie și de laude, în statul sovietic pornit în acea toamnă sinistră și ajuns nepoftit până și prin părțile noastre, a fost format un aparat propagandistic ce s-a pus pe treabă pentru a demonstra că albu-i negru și negrul este alb.

Bieții basarabeni! Timp de decenii au tot fost hrăniți cu minciuni și povești de genul ”jandarmii români erau răi, pentru că îi băteau cu palma pe țărani”, iar ”milițienii veseli din NKVD care umblă cu pistolul scos vă sunt prieteni”…

Este tocmai prilejul ca noi să revenim la subiectul acesta, deoarece mai întâlnim și astăzi oameni cu destulă pleavă sovietică în cap.

Arestați fără vină

Vorbind despre violența sovietică peste creierii și sufletele compatrioților mei, trebuie s-o încep totuși… de la Germania.

Regimul nazist al Germaniei care a pierdut războiul cu URSS a picat tocmai bine sovieticilor ca să dea pe capul lui toate grozăveniile lor mai vechi și mai noi.

Istoria ca atare, presa și cărțile de ”educație patriotică”, dar nu mai puțin manualele școlare și universitare de specialitate erau pline de exemple cu monștri hitleriști care torturau și omorau oameni în modul cel mai fioros. În special filmele sovietice ne arătau cu exces de zel violențe comise de militari germani în lagăre de concentrare.

Iar până la acestea, puteai vedea atrocități naziste neînchipuite în mintea omului civilizat, cum ar fi bunăoară despărțirea forțată a familiilor: părinți rupți din mijlocul copiilor sau copii smulși din brațele părinților, frați despărțiți de frați și case arse în urma acestora etc.

De fapt, toată propaganda aceasta se efectua pentru a ascunde crimele din propriul sistem, crime mult mai odioase care se produceau în proporții mult mai mari și în forme mult mai barbare.

Or, condițiile de întreținere a deținuților în lagărele și penitenciarele sovietice se dovedeau mult mai nemiloase decât cele din regimul hitlerist.

Deținuții erau privați de orice drepturi cetățenești și li se neglija orice calități umane.

Erau înfometați sistematic și în același timp impuși să presteze munci istovitoarea până la epuizare, fără vreo îngrijire medicală adecvată.

Și termenele de condamnare la sovietici erau mult mai extinse decât în Germania nazistă.

 Practic, deținuții lagărelor și penitenciarelor sovietice se aflau în condiții de sclavie clasică.

Sistemul de exterminare al Germaniei naziste în perioada celui de al Doilea Război Mondial,  n-a fost singurul.

Condiţiile de întreţinere a condamnaţilor în Gulalagul sovietic se dovedeau mult mai nemiloase.

O soartă de sclavi în secolul 20 au avut-o şi miile de basarabeni ce au nimerit sub barbaria organelor de opresiune (NKVD) după trâmbiţata „eliberare” sovietică din 1940.

Vom exemplifica prin destinele unor oameni din satul Tătăreşti, Străşeni, prinse şi ele între cuţitele malaxorului de la răsărit.

În Uniunea Sovietică, din care făcea parte şi Basarabia ocupată la 28 iunie 1940, stilul de tocat carne omenească era mult mai fioros. URSS întrecea regimul hitlerist prin numărul, dimensiunea şi durata activităţii lagărelor şi puşcăriilor.

Per total, în lagărele, penitenciarele şi în alte forme de privare a libertăţii cetăţenilor din URSS, se aflau închişi concomitent, după unele surse, până la şaisprezece milioane de oameni.

Deţinuţii Gulagului efectuau cele mai grele munci pentru „construcţia socialismului” în URSS.

Prevalau muncile necalificate şi de mare efort fizic, în condiţiile cele mai dificile, fără alimentaţia şi îngrijirea medicală necesară supravieţuirii.

Obiect al arestării au fost ţărani înstăriţi, activişti de partid în România Regală.

În noaptea de 13 iunie 1941 organele de opresiune ale statului sovietic au operat arestări în masă împotriva populaţiei paşnice din ţinut.

Peste 30 mii de oameni, inclusiv femei, copii, bătrâni, bolnavi etc., au fost ridicaţi de la casele lor şi deportaţi în diverse regiuni siberiene.

Este cunoscut, de asemenea, că în gări bărbaţii (capii familiilor) au fost smulşi prin forţa armelor din sânul celor dragi şi expediaţi în lagărul de exterminare Ivdel-lag, din nordul munţilor Ural.

Acesta s-a dovedit a fi ultimul drum pentru circa şase mii de bărbaţi basarabeni, printre care patru gospodari din Tătăreşti: Tenuţă Cucereanu (născut în 1880), Petrea Ţârdea (n. 1892), Ion Mârzenco (n. 1884) şi Tudorache Focşa (n. 1897).

Tuspatru au nimerit în vârtejul sinistru doar pentru că în anii interbelici fuseseră primari ai localităţii, au reprezentat diverse partide româneşti şi au muncit mai cu osârdie, agonisind mai mult decât alţii.

De altfel, printre capetele de acuzare aduse lui Tenuţă Cucereanu se găseşte şi „dovada” că l-a avut de mai multe ori în calitate de oaspete pe Ion Inculeţ, ilustru om politic din România. Acelaşi lucru i s-a incriminat şi lui Petrea Ţârdea, doar că acesta fusese onorat de vizitele lui Pan Hallipa, alt renumit om politic al României.

 

 

detinuti-lagar-baraca-001

 

Condițiile de întreținere a deținuților în lagărele naziste nu se deosebeau cu nimic de cele din gulagul sovietic

 

Ivdel-lag, un Auschwitz al basarabenilor 

Infernul celor arestaţi a început odată cu închiderea lor în vagoane de marfă suprapopulate. Sub cerul de vară cu arşiţă, interiorul vagoanelor s-a transformat în cuptor adevărat. Întemniţaţilor nu li se dădea îndeajuns apă de băut, chiar dacă erau hrăniţi mai mult cu peşte sărat.

Nu se ştie însă de ce sovieticii au ales pentru basarabeni lagărul din Ivdel, situat la peste patru mii de kilometri depărtare. Este evident că, pe o asemenea distanţă, cei mai slabi au murit până a ajunge la destinaţie.

Ce-i drept, unii istorici afirmă că basarabenii arestaţi în iunie 1941 au fost expediaţi mai întâi în lagărele Putivl şi Kozelsciansk din Ucraina, tocmai în locul foştilor prizonieri polonezi, executaţi de NKVD ceva mai devreme.

Se presupune că şi conaţionalilor noştri, plasaţi şi ei în categoria de „prizonieri”, li se pregătea aceeaşi soartă: un glonţ în ceafă. Doar că între timp a pornit războiul şi sovieticii şi-au schimbat planurile.

Lagărul din Ivdel număra pe atunci peste douăzeci de mii de deţinuţi. După sosirea unor contigente noi, inclusiv cel din Basarabia, precum şi al nemţilor deportaţi din Povoljia rusească, numărul deţinuţilor a ajuns să depăşească treizeci şi două de mii.

La sfârşitul anului respectiv, Ivdel-lag avea o populaţie de două ori mai mare decât a lagărului nazist de la Auschwitz şi mai numeroasă chiar decât cea a oraşului Ivdel.

Comunismul şi nazismul, fraţi de sânge… străin.

Apropo, istoriografia sovietică a condamnat în permanenţă, şi pe bună dreptate, modul nazist de extragere a dinţilor de aur şi confiscarea altor obiecte de pe cadavrele deţinuţilor. Dar a făcut-o ca de obicei ipocrit.

Or, în lagărele sovietice, extragerea oficială a aurului din gura morţilor a început mult mai devreme, în toamna anului 1941 şi anume în Ivdel-lag.

O directivă secretă a conducerii Gulagului din 17 noiembrie anul respectiv impune formarea comisiilor locale anume pentru evidenţa aurului scos în mod organizat din gura celor morţi. În context, se mai cere o paralelă importantă între cele două regimuri represive: nazist şi comunist.

În timp ce deasupra intrării la Auschwitz trona lozinca în germană „Arbeit macht frei” (Munca te face liber), la Ivdel-lag deţinuţii sosiţi erau întâmpinaţi cu  lozinca scrisă în rusă ”Munca este faptă de onoare, de virtute, curaj și eroism”.

Prizonierii lagărului erau siliţi să cânte zilnic în cor imnul sovietic „Ia drugoi takoi stranî ne znaiu, gde tak volno dîşit celovek”

Prima atestare documentară a contactului celor patru cu această groaznică zonă o găsim în dosarul lui Petrea Ţârdea.

Există un certificat medical pe numele respectivului, întocmit la punctul medical al lagărului.În el se spune, precum că arestatul Petrea Ţârdea „a fost supus examenului medical şi se declară apt pentru prestarea oricărei munci grele”.

Formal, el, ca şi ceilalţi tovarăşi de suferinţă, se afla în proces de anchetă penală. Însă, până în decembrie, sătenii  n-au mai fost chemaţi la anchetator. 

Scoteau dinţii din gura morţilor pe care apoi… îi judecauTenuţă Cucereanu, om cu multă demnitate, a încercat să pună întrebări temnicerilor.

Drept răspuns, aceştia l-au aruncat în mijlocul gloatei de criminali de drept comun, iar asta însemna grăbirea sfârşitului.

Se ştie că aceştia cooperau cu autorităţile penitenciare şi erau de fapt stăpânii gulagului. Trecut de şaizeci de ani, fără hrană suficientă şi batjocorit de adunătura hoţilor, inima lui Tenuţă n-a rezistat decât până la 24 octombrie acelaşi an. Certificatul lui de deces găsit în dosar indică drept cauză a morţii „atacul de cord”.

Acest gospodar din Tătăreşti reuşise în viaţă să-şi instaleze o coroană dentară din aur. Doar după ce i-au smuls-o din gură, l-au aruncat la o margine de lagăr, alături de alţi nenorociţi decedaţi.În scurt timp, a plecat în lumea celor drepţi şi Tudorache Focşa.

Despărţit de casă în acel iunie nefast, pe când cântărea 90 de kilograme şi era plin de sănătate, iată că în jumătate de an îl găsim numai schelet.

Un certificat medical din 2 decembrie 1941 al aceluiaşi an atestă că Tudorache Focşa, „într-o consumare fizică totală, este invalid de gradul doi”.

Nu s-a mai mişcat până şi-a dat şi el sufletul peste zece zile.L-au aruncat în groapa comună şi au uitat de el până la 20 februarie, când un anchetator a încercat să-l cheme la interogatoriu.

Nemaigăsindu-l, doar i-a scris certificatul de deces şi i-a închis dosarul.În cazărmile întemniţaţilor din lagărele sovietice, fie ele chiar şi siberiene, nu se făcea focul. După o zi de muncă istovitoare, care dura 12-14 ore, oamenii nu aveau unde se încălzi.

Cu atât mai mult cu cât prin multiplele găuri din pereţii cazărmilor de lemn şuiera permanent vântul.În aceste condiţii, bolile provocate de hipotermie accelerau moartea oricui.

Astfel, până în primăvara anului următor, au decedat peste un sfert din deţinuţii lagărului Ivdel. Este de mirare cum doi dintre conaţionalii noştri, oameni de vârsta a treia, au ajuns până în acea primăvară.

Petrea Ţârdea a supravieţuit cel mai mult dintre cei patru tătăreşteni – până la 28 martie 1942, cu o zi mai mult decât Ion Mârzenco.Şi în dosarele acestora însă nu lipsesc certificatele medicilor despre totala extenuare fizică.

De notat însă că batjocura sovietică a continuat să danseze pe cadavrul acestui creştin.

Mai întâi temnicerii i-au extras şi lui cei doi dinţi de metal ce-i avea în gură, apoi l-au judecat… aşa mort, cum era.Deci, Petrea Ţârdea, din Tătăreşti, Străşeni, mort la 28 martie 1942 în Ivdel-lag, a fost condamnat trei luni mai târziu, la 24 iunie 1942, de către organul extrajudiciar ”Osoboie Soveşcianie NKVD SSSR”, la opt ani privaţiune de libertate… 

Judecarea morților, o procedură de rutină

Cei patru tătăreșteni au ajuns în Ivdel-lag pe la începutul lunii august același an şi până la sfârșitul lui martie anul următor toți au decedat în chinuri groaznice.

Iar cine a avut dinți de metal în gură a rămas fără ei până a ajunge în groapă.

Le-am examinat minuțios dosarele și am găsit că primul contact documentar cu această groaznică zonă au devenit certificatele de examinare medicală a celor sosiți.

Basarabenii noștri au fost căutați mai întâi în gură, ca să li se ia la evidență coroanele dentare de metal, apoi li s-a măsurat puterea mâinilor și picioarelor și cam atât.

Rezultatul examenului medical se înregistra scurt:  bun pentru munci grele, sau bun pentru munci mai grele, sau pentru muncile cele mai grele … 

Fiecare zonă de detenție la sovietici își avea ”kilerii” săi, care cu acordul tacit al administrațiilor făceau ”ordinea” în lagăre.

În cazărmile întemnițaților din lagărele sovietice chiar și pe timpul renumitelor geruri siberiene nu se făcea focul.

După o zi de muncă istovitoare și plină de batjocură, care dura câte 12-14 ore, oamenii nu aveau măcar unde să-și dezghețe mădularele. 

În aceste condiții, bolile provocate de hipotermie accelerau moartea oricui.

Astfel, până în primăvara anului următor, au decedat peste un sfert din deținuții lagărului Ivdel.

Este de mirare cum doi dintre conaționalii noștri, oameni de vârsta a treia, au ajuns până în acea primăvară.

În dosarele acestora însă nu lipsesc certificatele medicilor despre totala extenuare fizică, cauzată de condițiile de muncă și trai în lagăr.

De notat însă că batjocura sovietică a continuat să danseze sfidător pe cadavrele acestor creștini. Mai întâi temnicerii le-au extras și lor dinții de aur și argint ce-i aveau în gură.

Apoi nefericiții basarabeni, cu ochii închiși deja, iar pe lângă ei și alte mii de prizonieri ce zăceau acum în gropi comune la o margine de lagăr, s-au pomenit judecați prin cele mai înalte instanțe tocmai la Moscova.

 

Din sursele de arhivă se mai cunoaște că mai mult de trei sferturi dintre cei peste șase mii de basarabeni închiși în Ivdel-lag ,au rămas să zacă pentru vecie în morminte siberiene necunoscute.

 

 

 

arbeit-macht-frei-nazi-lagar-auschwitz

Foto sus: Intrarea în lagărul nazist din Auschwitz. Pe frontispiciu este afișat sloganul în germană ”Munca te face liber” ().

 In poza de jos: Intrarea într-un lagăr sovietic pe porțile căruia, sub steluța roșie cu chipul lui Lenin, este scris în rusă

”Munca este faptă de onoare, de virtute, curaj și eroism”.

 

puscarie-lagar-intrare-poarta-scris-bine-ati-venit-001

 

Robii gulagului sovietic

 

copii-basarabeni-in-robia-sovietica-in-gulag

 

Copii și femei la muncă în lagăr

 

lagar-nkvd-robie-atrocit

 

Deținuți la construcţia unui canal

 

gulag-lagar-robie-detinuti-atrocitati-4

Deținuți la construcția unei căi ferate

 

 

 

lagar-confisc-dantura-dinti-cucerean-faximil-red

 

Foto: O copie a directivei secrete a conducerii gulagului sovietic  emisă la 17 noiembrie 1941, semnată de adjunctul șefului gulagului, maiorul de securitate Zavgorodnyi, care atestă obligativitatea extragerii dinților de aur și de alt metal din gura deținuților decedați, cu indicarea procedurii de extragere (facsimil).

 

 

sdc11151-tirdea

Condamnat după moarte. Sentința anunțată la Moscova (!) lui Petrea Țârdea din Tătărești, Strășeni, după trei luni de la decesul său: ”Privațiune de libertate în lagăr de muncă pe o perioadă de 8 ani.”

Un pic de statistică privind  lagărele din URSS care s-au dovedit mai odioase decât cele din regimul hitlerist

gulag-arhipelag-harta-principala

Tabel:

Numărul deținuților  în lagărele și penitenciarele URSS în anii 1934 – 1953

(date la 1 ianuarie fiecare an)

(Rus: Численность заключенных ГУЛАГа (по состоянию на 1 января каждого года).

 

Anii

În lagăre de corecție (ИТЛ)

Inclusiv condamnați  pentru ”crime contrarevoluționare”

Numărul condamnaților pentru ”crime contrarevoluționare”  în %

Deţinuţi în colonii de corecție (ИТК)

Total

1934 510.307 135.190 26,5 510.307
1935 725.483 118.256 16,3 240.259 965.742
1936 839.406 105.849 12,6 457.088 1.296.494
1937 820.881 104.826 12,8 375.488 1.196.369
1938 996.367 185.324 18,6 885.203 1.881.570
1939 1.317.195 454.432 34,5 355.243 1.672.438
1940 1.344.408 444.999 33,1 315.584 1.659.992
1941 1.500.524 420.293 28,7 429.205 1.929.729
1942 1.415.596 407.988 29,6 361.447 1.777.043
1943 983.974 345.397 35,6 500.208 1.484.182
1944 663.594 268.861 40,7 516.225 1.179.819
1945 715.505 289.351 41,2 745.171 1.460.677
1946 746.871 333.883 59,2 956.224 1.703.095
1947 808.839 427.653 54,3 912.704 1.721.543
1948 1.108.057 416.156 38,0 1.091.478 2.199.535
1949 1.216.361 420.696 34,9 1.140.324 2.356.685
1950 1.416.300 578.912* 22,7 1.145.051 2.561.351
1951 1.533.767 475.976 31,0 994.379 2.528.146
1952 1.711.202 480.766 28,1 793.312 2.504.514
1953 1.727.970 465.256 26,9 740.554 2.468.524

 

Notă:

  • În tabel este evidențiat anul 1941, în care au fost arestați fără judecată românii-capi ai familiilor din Basarabia, ținutul Herța și Nordul Bucovinei.

  • Românii arestați fără judecată la 13 iunie 1941 (familiile lor au fost deportate în alte direcții) au fost închiși în lagărul morții Ivdel-lag din orașul Ivdel, regiunea Sverdlovsk.  (Numărul de populație cu trai permanent a raionului Ivdel – cca 30 mii de oameni – era cu mult mai mică de cât numărul total al deținuților din zonă.)

  • În 1942, rata mortalității în Ivdel-lag depășea un sfert din populația deținuților.

 

 

SURSE:

https://marzenco.wordpress.com/2017/02/11/lagare-sovietice-de-exterminare/

http://www.jurnal.md/ro/social/2016/6/12/13-iunie-1941-ivdel-lag-locul-fatidic-pentru-mii-de-basarabeni/

28/04/2018 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA | , , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: