CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Crime odioase asemănătoare celor petrecute la Caracal. Povestea horror a monstrului pedofil Marc Dutroux şi a reţelelor criminale de pedofili care au îngrozit Belgia

 

Cazul monstrului pedofil Marc Dutroux și cum a spart WikiLeaks buboiul complicităților și protecției unei rețele criminale care a îngrozit Belgia

 

 Cazul-monstrului-pedofil-Marc-Dutroux-si-cum-a-spart-WikiLeaks-buboiul-complicitatilor-si-protectiei-unei-retele-criminale-care-a-ingrozit-Belgia

 

Cazul  pedofilului belgian Marc Dutroux, care execută acum o condamnare pe viață în Belgia, a marcat societetea belgiană nu doar pentru detaliile zguduitoare care au ieșit la lumină, scandaloasele rateuri ale autorităților și poliției, ci și pentru indiciile care arătau că Dutroux ar fi acționat sub protecția celor mai înalte cercuri politice ale țării.  

Dovezile legate de acest caz, poate cel mai terifiant din Europa, au apărut de două ori în cauză: mai întâi în timpul procedurior judiciare, mai apoi prin publicarea a numeroase documente ale urmăririi penale, în 2009, de către WikiLeaks.

Cazul a stat sub semnul suprimării probelor, în ceea ce mulți au numit o „mușamalizare de către establishmentul belgian”.

Povestea horror care a bulversat opinia publică a reprezentat și un exemplu al răspândirii corupției la scară mare…

Efectul:  neîncrederea belgienilor în legitimitatea instituțiilor statului.

Sistemului juridic belgian i-a luat aproape un deceniu pentru a-l condamna pe Marc Dutroux, în iunie 2004, pentru răpirea, de la mijlocul anilor ’90, și violarea a șase fete, dintre care patru au fost ucise. 

„Cazul Dutroux” a determinat aproximativ 300.000 de belgieni să iasă în stradă în 1996, în semn de solidaritate cu victimele, în celebrul „Marș Alb”, în timpul căruia protestatarii au adoptat o culoare care în Belgia este un semn al speranței.

Afacerea Dutroux a lăsat cicatrici atât de adânci asupra conștiinței populației belgiene, încât aproximativ o treime dintre belgienii care purtau numele de familie Dutroux și-au schimbat numele.

În pofida încheierii cazului, și acum apar indicii conform cărora elemente semnificative ale cazului rămân nesoluționate.

 

 

Dutroux a fost găsit vinovat sub multiple capete de acuzare de crimă, răpire și viol.

Juriul l-a găsit vinovat de uciderea a două tinere, An Marchal, de 17 ani, și Eefje Lambrecks, de 19 ani.

Cadavrele lor au fost dezgropate în vara lui 1996, în grădina unei case care aparținea lui Dutroux, aflată într-una din suburbiile orașului Charleroi.

Autopsiile au arătat că fuseseră violate, bătute, drogate și îngropate de vii.

Dutroux a mai fost inculpat și pentru răpirea altor două fete, ambele în vârstă de opt ani, Julie Lejeune și Melissa Russo, ale căror cadavre au fost găsite îngropate în grădina altei case care-i aparținea.

Ambele au fost violate în mod repetat și lăsate să moară de foame.

Însă procurorii au spus că nu au putut determina cu precizie când anume au murit, astfel că nu l-au putut inculpa în aceste două cazuri.

Dutroux a susținut tot timpul că în perioada când au murit fetele, el se afla în închisoare, pentru furt de mașini.

Afacerea Dutroux

 

Totul a început cu arestarea lui Marc Dutroux în 1996, după ce sechestrase mai mulți copii.  Înainte de arestare, ucisese deja patru și-i îngropase în grădină.

Două dintre cele patru fete moarte găsite pe proprietățile sale au murit îngropate de vii, după ce au fost învelite în plastic.

Alte două fete au murit de foame, într-o temniță subterană făcută în casă, în timp ce Dutroux executa o sentință scurtă cu închisoarea.

Revolta publică față de tratarea cazului Dutroux a fost cauzată de condamnările sale anterioare pentru violuri similare  asupra unor minore.

În ciuda acestor infracțiuni, Dutroux a fost eliberat, permițându-i să recidiveze.

Presa dezvăluia la acea vreme că victimele lui erau ținute în cuști. O mare cantitate de dovezi ADN, recuperate din aceste cuști, nu au fost niciodată analizate de autorități, chiar dacă puteau dezvălui identitățile  unor complici.

Apărarea a citat constant dovezile ADN care ar fi indicat faptul că și alte persoane au vizitat ”cuștile” lui Dutroux.

Poliția a recunoscut în cele din urmă că ar fi putut salva vieți dacă ar fi văzut filmulețele confiscate din casa lui Dutroux în care apăreau imagini cu construirea temniței unde au murit două fete.

În timpul anchetei, Dutroux și avocatul său au susținut, în mod repetat, că răpirea și violarea fetelor s-au făcut cu ajutorul poliției, în cadrul unei rețele de trafic de copii și care avea legături cu establishmentul belgian.

Afirmațiile au fost publicate de The Washington Post, care a menționat, de asemenea, că poliția susținea că Dutroux face parte dintr-o rețea de prostituție cu copii.

Jurnaliștii au scris că „gașca” lui Dutroux s-ar fi oferit să cumpere minori pentru suma de 5.000 de dolari.

Dutroux a mai afirmat că omul de afaceri belgian Michel Nihoul a fost complicele său și conexiunea lui cu o rețea criminală mult mai mare.

Anchetat și, ulterior, pus și el sub acuzare și condamnat, Nihoul susținea că acest caz nu va ajunge niciodată în instanță, deoarece ar fi putut dezvălui „informații despre oameni importanți din Belgia, care ar fi dus la căderea guvernului guvernului”. 

Potrivit BBC, anchetatorii au fost convinși că Dutroux și Nihoul sunt parte a unei rețele mai mari de trafic de persoane care ar fi implicat mașini și aducerea de fete din Slovacia și din alte țări din estul Europei.

Martorii din caz l-au identificat pe Nihoul ca fiind un bărbat violent, participant la orgii în care copiii erau abuzați sexual, torturați și uneori uciși.

Acțiuni la care luau parte și membri ai establishmentului belgian.

Primul judecător din dosar susținea  că „Nihoul a fost creierul din spatele operațiunii, iar avocații lui Dutroux evocau fapte ale unui „cult satanic” care includea sacrificarea copiilor.

 

Informațiile WikiLeaks

 

În 2009, WikiLeaks a furnizat informații suplimentare cu privire la caz, prin publicarea „Dosarului Dutroux”. Autoritățile belgiene au încercat ulterior – fără succes – să oblige WikiLeaks să facă dispărut dosarul belgian.

În dosarul WikiLeaks, de peste 1500 de pagini,  publicat în 2009,  au existat peste 800 de mențiuni despre Nihoul. Notele consemnau prezența unei fotografii cu Nihoul, alături de „diverse personaje politice”, precum și o declarație a lui Dutroux conform căreia „Nihoul a propus reducerea [traficului] de fete din țările din estul Europei.

WikiLeaks a rezumat astfel cazul celui mai odios pedofil:

„Dutroux a fost un personaj din lumea interlopă penală europeană, iar cazul a avut legături cu alte persoane din lumea interlopă, cu polițiștii corupți și cu figuri politice din Belgia”.

Dosarul Dutroux realizat de WikiLeaks prezenta, cu acuratețe, pe baza unor înregistrări, tranzacții financiare esențiale, hărțile unor țări europene din care erau aduși copii și prezența monedelor internaționale, inclusiv cea a Marocului și Arabiei Saudite.

Dosarul prezenta plăți de sute de mii de franci către Michelle Martin, soția de atunci a lui Dutroux, și în contul bancar personal al lui Dutroux. Reieșea din aceste documente că Marc Dutroux și Michel Nihoul nu acționau singuri în acțiunile lor criminale.

Ca și în lipsa analizei materialului ADN recuperat din subsolul lui Dutroux, lipsa oricăror investigații asupra conexiunilor financiare ale lui Marc Dutroux a sporit frustrarea în privința unei proceduri legale ineficiente.

 

 

Marc Dutroux era un electrician care, în timpul crimelor, oficial trăia din ajutoare sociale, dar deținea 10 case.

”The New York Times scria: ”După mai multe dispariții, domnul Dutroux a primit sume mari de bani în mai multe conturi bancare .

În patru ani după eliberarea sa condiționată din închisoare, unde a stat o vreme pentru viol și răpire, Dutroux – al cărui singur venit oficial era ajutorul social – ajunsese să aibă o avere de aproximativ 6 milioane de franci.

Situație care i-a determinat pe anchetatori să  afirme că acesta acționează pentru alții, la un nivel mai înalt, într-un cerc de pedofili și prostituție”.

Morți misterioase

 

Ancheta s-a împotmolit și de numărul neobișnuit de mare de decese care aveau legătură cu scandalul. De la fiul unui judecător din acest caz, până la ofițeri de poliție și chiar la procurorul șef care supraveghea cazul.

The Guardian scria: „De la arestarea lui [Dutroux], douăzeci de potențiali martori care aveau legătură cu acest caz au murit în circumstanțe misterioase, alimentând suspiciunile de mușamalizare, care duc la cele mai înalte niveluri.”

The Guardian  adăuga că dovezi importante au dispărut și ele.

Morțile ciudate în rândul martorilor legați de cazul Dutroux au continuat cu Bruno Tagliaferro, un negustor de deșeuri care plănuia să depună mărturie împotriva lui Dutroux.

El a fost otrăvit, iar soția sa a fost arsă de vie. Un proprietar al unui club de noapte asociat cu Nihoul a fost, de asemenea, împușcat mortal.

Dutroux însuși a recunoscut uciderea unui complice, Bernard Weinstein.

Numeroasele decese din jurul scandalului Dutroux au alimentat îngrijorarea că Dutroux a făcut parte dintr-o rețea mai mare de pedofili care a rămas nepedepsită.

Eroii

Au existat însă și personaje intrate în memoria colectivă ca eroi.  Judecătorul Connerotte din ancheta Dutroux a fost perceput în Belgia ca un adevărat erou, deoarece acțiunile sale au dus la eliberarea a două fete; Sabine Dardenne, 12 ani și Laetitia Delhez, 14 ani, din temnița lui Dutroux. 

Sabine a stat legată în lanțuri timp de 79 de zile și violată în mod repetat. Deși a reușit să  le salveze pe cele două copile, Connerotte a fost înlăturat din caz de sistemul judiciar belgian pentru un presupus conflict de interese.

Declarațiile sale, preluate de presă, erau terifiante.

El vorbea în instanță de „comploturile de omor la nivel înalt” care au stopat investigația asupra unei „mafii a sexului cu copii”.

Connerotte a vorbit și despre informațiile care au fost publicate ulterior de WikiLeaks:

„Dosarul cuprinde discuții despre răpirea copiilor, traficul cu copii străini… Suma de 150.000 de franci [2.500 de lire sterline] era menționată ca preț pentru fete. Am fost șocat de aceste documente”.

Corupția din sistem a fost din nou expusă când Marc Verwilghen, președintele anchetei parlamentare a cazului Dutroux, a dezvășuit încercările de a înăbuși din fașă investigația cu privire la modul în care a fost soluționat cazul.

Verwilghen a publicat o carte în care susținea că s-a încercat trecerea sub tăcere a concluziilor comisiei, de către liderii politici și de magistrați, pentru a preveni dezvăluirea unor detalii care ar fi implicat complicitatea altor făptuitori.

Martorii X

Dosarul Wikileaks conținea și așa numiții „martori X”, care au vorbit cu anchetatorii care lucreau la cazul Dutroux și care susțineau că au fost supuse unor abuzuri groaznice din partea unei rețele criminale care avea legături cu  Dutroux și Nihoul, care abuzau copiii pentru a șantaja membrii establishmentul belgian.

Martorii X” i-au plasat pe Nihoul și Dutroux la locul torturii, violului și uciderii mai multor copii, alături de o serie de personaje de elită din Belgia.

Nihoul a fost, de asemenea, acuzat că a produs filme de tip snuff. 

Cea mai cunoscută victimă a fost numită „X1”, identitatea ei reală fiind dezvăluită ulterior în presă ca Regina Louf. Mărturia ei era zguduitoare: „Era  o afacere mai mare.  Șantaj.

Erau foarte mulți bani la mijloc. Nu era doar sex și distracție. Era sadism, tortură și chiar crimă”. Unul dintre organizatorii obișnuiți ai acestor petreceri, a susținut ea, a fost cel pe care l-a cunoscut drept „Mich”, Jean Michel Nihoul, „un om foarte crud. El a abuzat copiii într-un mod foarte sadic ”, spunea X1.

The New York Times scria ulterior: „Louf a povestit că a fost vândută unei rețele de prostituție de bunica ei și ulterior a fost introdusă într-un cerc de pedofili, unde a asitat la torturarea și asasinarea unor copii.

Ceilalți martori X, dintre care unul a ajuns să lucreze în poliție, au relatat povești similare despre abuzuri din copilărie și au descris vânătoarea de copii, adică urmărirea lor prin pădure cu câini Doberman.

După ce identitatea Reginei Louf a fost făcută publică, reputația ei a fost distrusă în mod sistematic.

Postul de televiziune RTBF a început o campanie „menită să demonstreze că Dutroux a fost doar un ”lup singuratic”, care acționa pentru el însuși, că nu există nicio rețea de pedofilie în cercurile înalte, că Jean Michel Nihoul este nevinovat și Regina Louf este o mincinoasă. 

Reclame

20/08/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tragica soartă a Elisabetei Movilă, doamna Moldovei. VIDEO

 

Doamna Elisabeta Movilă (n. a doua jumătate a secolului al XVI-lea – d. după 1629, Constantinopol), a rămas în istorie ca singura femeie din istoria românilor care a condus Moldova.

Se spune că Elisabetei, apriga doamnă care a ţinut morţiş să fie stăpâna Moldovei, nu i-au lipsit nici frumuseţea şi nici ambiţia. Ambiţia care i-a ghidat destinul i-a provocat un sfârşit tragic.

Era fiica nobilului Toma Csomortany din Transilvania, a
fost soţia lui Ieremia Movilă şi regenta fiilor ei Constantin şi Alexandru, domni ai Moldovei.

S-a căsătorit cu Ieremia, probabil în 1591, în Polonia. Se spune că ambiţia Elisabeta l-a determinat pe soţ să părăsească viaţa paşnică de care avea parte la Ustie, în Polonia, pentru a râvni la tronul Moldovei.

A reuşit să urce pe tron cu ajutorul polonezilor, alungându-l pe Răzvan Vodă în 1595 şi s-a stabilit împreună cu Elisabeta şi cu copiii la curtea de la Iaşi.

Domnia lui Ieremia Movilă n-a fost de lungă durată.

 

 

 

 

Când Mihai Viteazul a ocupat Iaşiul şi a luat în stăpânire Moldova, Movilă şi Elisabeta s-au văzut nevoiţi să părăsească curtea domnească.

Abia în 1601, după moartea voievodului muntean, Movilă revine pe tron şi Elisabeta se vede instalată din nou doamna Moldovei.

În a doua parte a domniei, între Ieremia şi fratele său Simion, care ocupase de două ori tronul Ţării Româneşti, au intervenit tensiuni serioase, ce vor afecta relaţia dintre Elisabeta şi soţia lui Simion, Marghita, o femeie la fel de ambiţioasă.

Îşi mărită fiicele cu nobili polonezi, pe Ecaterina Margareta cu principele Samuel Corecki, pe Maria cu contele Ştefan Potocki, pe Chiajna cu ducele Mihai Wisznoviecki şi pe Ana cu hatmanul Stanislas Potocki.

În 1606 se naşte ultimul fiu al lui Ieremia Movilă, Bogdan, şi în acelaşi an Elisabeta rămâne văduvă.

”Ieremia Vodă muri pe neaşteptate, lovit de dambla în căldura lunii lui iunie”, notează istoricul C. Gane.  

Planurile i-au fost încurcate de fratele lui Ieremia, Simion, care domnea peste Ţara Românească şi avea aspiraţii asupra Moldovei.

Se spune că neînţelegerile dintre cei doi fraţi începuseră în a doua parte a domniei lui Ieremia Movilă.

Dincolo de conflictul aprig dintre fraţi şi mai mare a fost duşmănia între cumnatele Elisabeta şi soţia lui Simion, Marghita, o femeie la fel de ambiţioasă.

După moartea lui Ieremia Movilă, tronul Moldovei a fost ocupat în 1606 de Simion. Se spune că Elisabeta nu s-a împăcat cu gândul că tronul Moldovei i-a fost luat de cumnat.

Simion Movilă a murit otrăvit la scurt timp după ce s-a urcat pe tronul Moldovei. Potrivit mărturiilor scrise ale vremii, Elisabeta ar fi fost cea care l-a otrăvit pe Simion, decisă să-şi urce fiul pe scaunul domnesc.

Şi cronicarul moldovean Miron Costin arunca vina pentru această faptă asupra Elisabetei.

  După moartea lui Simion, între cele două văduve cumnate care amândouă aspirau la domnie a început o duşmănie cruntă. Pe tron a fost urcat prima dată fiul lui Simion, Mihăilaş.

Balanţa a înclinat când în favoarea uneia, când a celeilalte.

Cât timp a tutelat domnia fiilor ei Constantin şi Alexandru, Elisabeta s-a intitulat „doamna ţării Moldovei”.

Visul celei care s-a văzut, în sfârşit doamna Moldovei, n-a durat mult.

Domnia lui Constantin a durat pînă în 1611, cînd a fost alungat de pe tron de Ştefan Tomşa. Ambiţia Elisabetei a mers mai departe.

A continuat să lupte şi l-a aruncat pe Constantin în lupta pentru tron, tot cu ajutor de la polonezi. Şi-a văzut fiul murind în lupta pentru Moldova când a fost luat prizonier de tătari şi s-a înecat în Nistru. 

  Nici pierderea fiului nu a făcut-o pe doamna lui Irimia Movilă să renunţe la ambiţia de a fi stăpâna Moldovei.

”Ambiţia femeii odată scormonită, durerea mamei cu încetul se potoli. Stăruinţele, rugăminţile, intrigile, începură din nou. Alexandru trebuia să domnească”, mai notează istoricul C Gane în cronica doamnei Elisabeta Movilă.

  În 1615, tot cu ajutorul polonezilor l-a pus pe tronul Moldovei pe celălalt fiu, Alexandru, care tocmai împlinise 14 ani. ”

 

 

 

 

 

 

 

Elisabeta, din nou doamnă a Ţării Moldovei, îndruma paşii tânărului voievod, judeca pricinile la Divan, ajuta pe călugării catolici, parcă între diferitele domnii ale fiilor ei, vremea nu s-ar fi strecurat. Şi din nou se credea stăpâna Moldovei pe viaţă”, mai spune istoricul.

Un an a durat visul Elisabetei, pentru că în 1616 turcii au atacat Moldova, pentru a-l instala pe tron pe Radu Mihnea.

La bătălia de lângă lacul Drăcşani, între oastea Elisabetei şi turcii care veniseră cu firmanul de numire al lui Radu Mihnea în locul fiului ei, se spune că a luptat însăşi doamna ambiţioasă care nu voia să renunţe la tronul Moldovei.

Când au realizat că turcii îi vor înfrânge, oamenii domnei au sfătuit-o să se deghizeze şi să fugă. Elisabeta a refuzat.

”Şi nici pe fii ei nu îi lasă să se schimonosească în oameni de rând. De-a fi să moară, să moară domneşte”, ar fi zis doamna Moldovei, după cele consemnate de C. Gane.

Elisabeta Movilă a fost violată de turci şi luată prizonieră, împreună cu cei doi fii, Alexandru şi Bogdan.  

Se spune că, disperată de ruşine trăită, doamna Moldovei şi-ar fi tăiat părul chiar în carul care o ducea prizonieră la Constantinopol.

  ”Pe marginea drumului stăteau înşiraţi boierii moldoveni, care nu-şi părăsiseră Doamna pînă în clipa din urmă şi care, prinşi, fuseseră acum opriţi de Radu Voda Mihnea.

Cînd îi zări, înnebunită, Doamna le răcni, lăcrămînd, acele grozave cuvinte: Boieri, boieri, ruşinatu-m-au păgînul!”.

Poruncind căruţaşului să oprească, Doamna ceru nişte foarfece, şi, tăindu-şi părul, acolo pe drum, în văzul tuturor îl dete unuia din boieri, cu rugămintea să-l aşeze la mănăstirea Suceviţa, pe lespedea de mormânt a soţului ei Eremia Voda”, descrie istoricul în ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe”.  

Prizonieră în harem   Doamna Elisabeta a fost ”turcită” şi dusă în  haremul sultanului Ahmed I.

 

Povestea ai tragică a continuat. Fiul Alexandru a fost silit să treacă la Islam, dar a murit în urma unei infecţii grave provocată de circumcizie.

Bogdan, cel mai mic fiu al Elisabetei, a supravieţuit circumciziei şi a ajuns paşă în armata otomană.

”Mândra catolică de odinioară muri în legea lui Mahomet, singură, părăsită şi uitată”, sceie istoricul.

Nu se ştie unde a fost înmormîntată şi nici data exactă în care cea mai ambiţioasă doamnă a Moldovei a părăsit lumea.  

Cosiţa de păr castaniu a rămas la Suceviţa   Mormântul simbolic al Elisabetei Movilă este la Mănăstirea Suceviţa, ctitorie a soţului ei unde, de altfel, a fost înmormântat Ieremia Movilă.

Într-o cutie de argint care are formă de măr, depusă la Mănăstirea Suceviţa, se află cosiţă bogată de păr castaniu a doamnei Elisabeta Movilă, tăiată chiar de mîinile ei, în cea mai crâncenă deznădejde, în urmă cu patru sute de ani.   

 

Surse: 

 reteaualiterara

http://www.moldovenii.md 

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Doamna_Elisabeta_Movil%C4%83

 adev.ro/pbc8wf

 

 

VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=GMk-XQYi5Gs

19/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 19 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

 

 

 

 

 Ziua de 19 august în istoria noastră

 

 

 

 

 

 

1316: Regele  Ungariei, Carol Robert d’Anjou, acordă Clujului privilegiul de a fi oraș liber regal, anulându-i astfel statutul de  posesiune a Episcopiei Catolice de Alba Iulia.

 Prin obţinerea statutului de oraş, Clujul era subordonat doar regelui Ungariei, fiind sustras autorităţii voievodului Transilvaniei, comiţilor şi altor potentaţi locali.

Actul regal a transformat Clujul într-o republică urbană autonomă (cu drept de autoadministrare) şi într-un centru economic foarte important al Transilvaniei, dar şi al Europei Centrale.

Acordarea privilegiului din 1316, venită în urma cererii parohului Benedict şi a comitelui Stark, din Cluj, apare din dorinţa regalităţii de a-şi întări poziţia şi dominaţia în faţa nobililor din Transilvania

Clujenii obțin astfel dreptul de a-și alege liberi judele (villicum), cu putere de a judeca pricinile între ei, în afară de omucideri, care se judecau împreună de către judele orășenesc și judele regesc.

Locuitorii Clujului erau obligați să-i plătească impozitele anual, de ziua sfântului Martin, și să pună la dispoziția regelui câte un ostaș bine echipat la fiecare 60 de gospodării.

 

 

 

 

 

 

 

 

Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit si rege al Ungariei, a extins în anul 1405 privilegiile clujenilor, aceştia  primind dreptul de a-și întări și înconjura orașul cu ziduri şi şanţuri de apărare, de a ridica turnuri și metereze, de a-și alege pe lângă judele orășenesc 12 jurați drept consilieri.

 

 

 

 

Imagini pentru Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg,photos

Foto: Sigismund de Luxemburg

 

 

Treptat, Clujul a devenit un important centru de  producție și comerţ, care se întindea pe o suprafață de circa 45 de hectare

 

 

 

 

 

1800: S-a nascut  Iacob Cristian Stanislav Cihac (scris uneori şi Czihak), medicul ceh  stabilit la Iaşi (1825), care a organizat serviciul medical al armatei din Moldova, creând două spitale militare la Iaşi şi la Galaţi.

Tot el a  înfiintat, impreuna cu Mihai Zotta, “Societatea de medici si naturalisti din Iasi” (1833).

In anul 1834 a fondat primul muzeu de istorie naturală, la Iaşi.

De asemenea a publicat primul manual de „Istorie Naturală” în limba română (1837).

A fost membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 29 noiembrie 1888, la Aschaffenburg, in Germania)

 

 

1828: S-a nascut Ioan Raţiu, om politic din Transilvania, unul dintre întemeietorii Partidului Naţional Român, al cărui preşedinte a fost între anii 1892 şi 1902, militant pentru cauza românilor ardeleni, unul dintre liderii mişcării de emancipare naţională (s-a numărat printre iniţiatorii „Memorandumului” din 1892, adresat Curţii de la Viena în numele naţiunii române din Transilvania.

 

 

 

 

 

 

 

A fost întemniţat de autorităţile maghiare în urma procesului intentat „memorandiştilor” ; (d.4  decembrie 1902).

 

 

 

 

 

 

 

1858: Reprezentantii celor şapte puteri europene (Marea Britanie, Franta, Austria, Prusia, Rusia, Turcia, Regatul Sardiniei), au semnat Convenţia de la Paris, potrivit căreia cele două ţări române urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii), rămânând sub suzeranitatea Porţii. Convenţia a devenit legea fundamentală a ţării şi a rămas în vigoare până în 1864.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1881: S-a născut genialul compozitor român George Enescu.

 

 

 

 

 

 

George Enescu, compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor român, imagine preluată de pe revistafelicia.ro

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoșani – d. 4 mai 1955, Paris), a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, considerat pe bună dreptate cel mai mare muzician român.

Între anii 1888-1894 studiază la Conservatorul din Viena. Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmînd presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție).

În ziua de 6 februarie 1898 își face debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română, op. 1.

Tot atunci, în același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică cîteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dînd naștere mai multor lieduri în limba germană ale compozitorului.

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cîntece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, avînd parteneri prestigioși ca Alfredo Casella, Louis Fournier.

În timpul Primului război mondial rămîne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea câştigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.

După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach.

Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938). Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă.

Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin.

Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerîndu-l părintele său spiritual. „Pentru mine, Enescu va rămîne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.” (Yehudi Menuhin)

În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume.

Opera o dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai tîrziu. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pămînt, chiar în mijlocul pădurii. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat.

Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet. Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip rege. Libretistul operei a fost Edmond Fleg.

Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, cînd, în 1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germană.

Opera și-a păstrat însă popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului internațional „George Enescu” din București, premiera românească datînd din 1958, cînd în rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia aparținînd lui Jean Rînzescu iar dirijor fiind Constantin Silvestri.

O spectaculoasă punere în scenă s-a făcut în regia lui Andrei Șerban (1995), care a provocat numeroase controverse.

În ultimii 20 de ani se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.

 NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999) dă ca dată a naşterii 7/19.VIII.1881.

 

 

 

VIDEO:

http://www.youtube.com/watch?v=b5Pn1X1_a64

 

 

 

 

 

1888 (19/31 august): S-a născut inginerul constructor Emil Prager. 

 

 

 

 

 

Imagini pentru inginerul constructor Emil Prager.photos

 

 

 

 

 

A folosit în premieră betonul armat în construcţiile din România si a paticipat la realizarea unor importante clădiri din Bucureşti: Muzeul de Artă, Ministerul Afacerilor Interne, Spitalul Elias ş.a, a Bibliotecii Universitare din Iaşi; (m. 1985).

 

 

 

 

 

1891: A încetat din viaţă pictorul Theodor Aman, fondator al scolilor de arte frumoase din Bucureşti şi Iaşi (1864), membru post-mortem al Academiei Române (n.20 martie 1831, Campulung-Muscel, jud.Arges).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre Muzeul Theodor Aman puteti afla mai multe accesand : 

 

 

 

 

 

 

 

1901: S-a născut inginerul Ştefan Nădăşan autorul unor valoroase  contribuţii în domeniul rezistenţei şi încercărilor de metale.

 A fost membru titular al Academiei Române 1963, vicepreşedinte al acestui for în perioada 1963-1966; (m. 1967).

 

 

 

 

 

1916 (19.08/1.09-24.08/6.09): “Dezastrul de la Turtucaia”, batalie în care armata româna a fost înfrânta si nevoita sa se predea în fata atacului germano-bulgar.

  La 14/27 august 1916, România declara război Austro-Ungariei, iar a doua zi, la 28 august 1916, ca ripostă, Germania şi Turcia declarau război României.

Aliata Germaniei, Bulgaria, a declarat de asemenea război României la 1 septembrie 1916, moment în care armata bulgară, pregătită din timp, s-a pus în mişcare împotriva Turtucaiei, cel mai vestic punct al teritoriului românesc de la sud de Dunăre, un oraş situat în faţa Olteniţei, pe celălalt mal al Dunării.

Pierderile Armatei Române în această bătălie s-au ridicat la 6.000 soldaţi şi 160 ofiţeri morţi sau răniţi, 28.000 soldaţi şi 480 ofiţeri luaţi prizonieri, 100 tunuri şi 62 mitraliere capturate de inamic, pe lângă multe alte materiale de război pierdute în mâna inamicului.

Se estimează că trupele bulgare  au suferit  pierderi ( morţi şi răniţi)   199 ofiţeri şi 7773 soldaţi.

Dezastrul suferit de trupele române va permite extinderea ofensivei germano-bulgare în Estul Dobrogei, aceasta fiind principala cauză a şirului de înfrângeri pe care România le va înregistra pe frontul sudic.

De asemenea, continuarea ofensivei germano-bulgare influenţează negativ campania română din Ardeal, după o perioadă în care înregistrase progrese semnificative.

Mutarea unor contingente importante din cadrul forţelor ce operau în aceste zone va contribui, în egală măsură, la anularea rezultatelor pozitive obţinute prin împingerea trupelor române pe linia Carpaţilor, şi, pe de altă parte, a permis ulterior invadarea Munteniei.

 

 

 

 

 

1917: În timpul bătăliei de la Mărăşeşti a avut loc celebrul atac  al “cămăşilor albe” din Regimentul 32 Infanterie “Mircea”.

 

 

 

 

 

1920: Solemnitate la Palatul Artelor aflat atunci în Parcul Filaret (Parcul Libertatii) : Guvernul francez a decorat prin maresalul Joffre, orasul Bucuresti cu cea mai înalta distinctie militara – « Crucea de razboi ».

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Mareşalul  Joseph Joffre (1852 – 1931)

 

 

 

 

 

 

 

1935: S-a născut (în satul Păușa, jud.Bihor), Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg și academician român.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975.

Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic  latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino.

In 1981, este ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor.
În primii ani de după 1989, Dumitru Radu Popescu a dispărut de pe scena vieţii publice şi, departe de agitaţia vieţii, a scris noi romane, printre acestea numărându-se „Dumnezeu în bucătărie”, „Truman Capote şi Nicolae Ţic”, „Săptămâna de miere”, „Întoarcerea fiului risipitor”.

Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea ShakespeareAcești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.

 

 

 

 

 

1941: S-a născut inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii europene de chimie; (d. 2005).

 

 

 

 

 

 

1948: S-a născut Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV; (n.Făgăraş; d. 29.08. 2005, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1958: Iolanda Balas a cucerit pentru România primul titlu european la saritura în înaltime, la Campionatele Europene de Atletism de la Stockholm, desfăşurate în perioada 19-22.07.1958.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1961: A murit N.I. Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducator, fondator si director al Institutului Român de Studii Latine din Bucuresti (1937-1945), presedinte al Societatii Scriitorilor Români, director al Fundatiilor Culturale Regale Carol I din 1940; din anul 1944 s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franta.(n. 6 decembrie 1903).

 

 

 

 

1961: S-a născut Beatrice Rancea, regizoare de teatru, TV şi cinema, coregrafă, interpretă, scenaristă şi dramaturg; din anul 2011 este director al Operei Naționale Române din Iași.

 

 

 

 

 

1963: A fost lansată în eter, prima emisiune în limba română a postului de radio vest-german “Deutsche Welle ”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1983: A murit  Octav Onicescu, matematician, membru al Academiei Române, membru al Uniunii interbalcanice a matematicienilor; (n.20.08.1892, Botosani).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este împreună cu Gh. Mihoc, creatorul şcolii matematice româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică.

A fost de asemenea, membru titular al Academiei Române din 1965.

 

 

 

 

 

 

1983: Inaugurarea celui de-al treilea tronson (Eroilor-Industriilor) al primei magistrale a metroului bucureştean, în lungime de 7,8 km, care lega cartierele Titan, Balta Alba si Militari cu centrul Capitalei.

 

 

 

 

 

 

 

1999: A decedat Mircea Sântimbreanu, scriitor,director al Editurii Albatros , publicist, scenarist şi producător român de film (“Lîngă groapa cu furnici”, “Recreaţia mare”).

 

 

 

 

 

 

 

Mircea Sântimbreanu (n. 7 ianuarie 1926, Băița, județul interbelic Hunedoara), a fost cunoscut mai ales ca scriitor de literatură pentru copii.

La 20 mai 1996, Mircea Sântimbreanu a fost declarat „Cetăţean de onoare al municipiului Brad”, ca Fiu al Ţării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.

 

 

 

 

2001: A decedat lingvistul Emanuel Vasiliu,  specialist în fonologie, gramatică şi lingvistică generală.

A fost membru titular al Academiei Române din 1992; (n. 1929, la Chişinău, azi în R. Moldova).

 

 

 

 

 

2004: A murit Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională; (n. 1958).

 

 

 

2014: A decedat la Londra, omul de afaceri Dinu Patriciu (Dan Costache Patriciu), deputat între anii 1990 – 2003 din partea PNL; (n.  3 august 1950, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1998, Dinu Patriciu a achiziţionat compania Rompetrol, care avea să-l propulseze ca unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa energetică a României.

După ce a condus achiziţia Rompetrol SA de către un grup de investitori în 1998, a fost membru al Consiliului de Administraţie de la înfiinţarea acestuia, preluând poziţia de director general în 2001.

În anul 2000, este ales ca membru în Consiliul de conducere al Uniunii Generale a Industriaşilor din România. De asemenea, deţine şi funcţia de preşedinte al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), instituţie afiliată la Confederaţia Patronatelor Europene (UNICE) [1].

În anul 2001, Dinu Patriciu a devenit Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General CEO al The Rompetrol Group, NV (TRG), devenită o societate petrolieră multinaţională cu sediul în Olanda, cu operaţiuni în 13 ţări, având majoritatea activelor şi operaţiunilor în România, Franţa şi sud-estul Europei.

În anul 2002, el a perfectat cea mai importantă tranzacţie pe piaţa petrolieră din România: încheierea unui parteneriat al Rompetrol cu OMV, grupul petrolier austriac cotat cel mai bine la bursa din Viena.

În 2003, Dinu Patriciu a fost printre cei care au demisionat din  Parlament , datorită „legii incompatibilităţilor”, care interzice amestecarea intereselor politice publice cu cele private.

În anul 2006, Topul 300 al revistei Capital îl plasa pe Dinu Patriciu pe locul al şaptelea dintre cei mai bogaţi români, cu o avere de circa 300-350 de milioane de dolari.

În august 2007, Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile Rompetrol Holding (el deţinând un procent de 80% din acţiuni), care controla Grupul Rompetrol companiei petroliere de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.

În urma acestei tranzacţii, el a rămas în continuare preşedintele şi directorul general al grupului Rompetrol, dar a devenit cel mai bogat român, cu o avere de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, din care 2,7 miliarde de dolari au venit doar din vânzarea pachetului deţinut la Rompetrol.

A detinut pachetul majoritar de acţiuni de la cotitianul Adevarul anunţând ample investiţii în dezvoltarea acestei afaceri şi eventuala deschidere a unui post de televiziune.

De asemenea, după propriile afirmaţii, el ar deţine proprietăţi imobiliare în România de „sute de milioane”, investiţiile sale nefiind concentrate în zona Capitalei.

În anul 2009, Dinu Patriciu se afla pe poziţia 397 din 739 de miliardari ai listei Forbes, averea sa fiind estimată la 1,8 miliarde de dolari (1,3 miliarde euro.

 

 

 

 

2016: A murit Adrian Enescu, compozitor, orchestrator şi instrumentist, unul dintre primii promotori ai muzicii electronice din România; (n. 1948).

 

 

 

2018: A murit Margareta Niculescu, artist păpuşar, regizoare și profesoară care a avut contribuţii importante la înnoirea teatrului de marionete în Europa și în lume, începând cu anul 1950.

 

 

 

 

Imagini pentru Margareta Niculescu, artist păpuşar,

 

 

 

 

A fost director al Teatrului Țăndărică din București (1949-1986) şi a condus Institutul Internațional de Teatru de Păpuși din Charleville-Mezieres, Franța.

A fost de asemenea cofondatoare, împreună cu Jacques Félix, a Școlii Naționale de Artă a Marionetelor din acel oraș ; (n. 1926). 

 

 

 

 

 2018: A murit Marius Sala, lingvist cu o prodigioasă carieră internaţională, doctor docent în filologie, profesor; autorul a sute de lucrări în domeniile: lingvistică romanică, hispanistică, istoria limbii române, lingvistică generală, dialectologie română, onomastică etc.; director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române (1994-2018); membru titular al Academiei Române din 2001, vicepreşedinte al acestui for (2006-2014) .

 

 

 

 

 

 

 

 

Născut la Vaşcău, jud. Bihor, a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatăţii din Bucureşti (1951-1955).

Din 1953 a lucrat la Institutul de Lingvistică din Bucureşti al Academiei Române, actualmente Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”: cercetător (1955-1962), cercetător principal (1962-1967), cercetător principal I (din 1981), şeful sectorului de limbi romanice (1967-1995), secretar ştiinţific (1968-1990), director adjunct (1990-1994), director (din 1994)Doctor în filologie 1967 cu teza Fonetica şi fonologia iudeospaniolei din Bucureşti.

A devenit Membru titular al Academiei Române (2001), membru corespondent al Real Academia Española (1978), al Instituto Mexicano de Cultura(1981), al Academiei Române (1993), al Academia Nacional de Letrasdin Uruguay (1994), al Academia Peruana de la Lengua (2004).

Doctor honoris causa al universităţilor din Arad („Aurel Vlaicu”), Craiova, Oradea şi Timişoara. Profesor universitar, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti; cursuri şi seminarii la Universitatea Bucureşti (1963-65, 1967-68, 1970, 1972-73, 1995-96), cursuri de masterat la Universitatea de Vest şi Institutul „Tibiscus” din Timişoara (1992-2004).

A fost Profesor invitat la universităţile din Heidelberg (1971), Mexic (1981), Köln (1984), Frankfurt (1992-93), Oviedo (1994), Málaga (1968, 1970, 1978, 1979), Madrid (1978, 1981), Udine (2002). Redactor responsabil la Dicţionarul limbii române (= dicţionarul Academiei), Dicţionarul etimologic al limbii române, Istoria limbii române, Micul dicţionar academic 4 vol.

A fost de asemenea Consultant ştiinţific, iniţiatorul şi coordonatorul seriilor Etymologica şi Limba română ale editurii Univers Enciclopedic din Bucureşti, Preşedintele Comisiei pentru cultivarea limbii române a Academiei RomâneDirectorul Biroului din România al Uniunii Latine (din 1990), Membru în Comitetul Internaţional al Atlasului Lingvistic Mediteraneean(1960), Comitetul Internaţional de Ştiinţe Onomastice (1969), Junta Directiva a Asociaţiei Internaţionale a Hispaniştilor (1974-1980), Biroul Societăţii de Lingvistică Romanică (1974-1980, 1989-2001), Comitetul Internaţional Permanent al Lingviştilor (1987-1992), Comitetul ALFAL (1985), membru de onoare în Biroul Societăţii de Lingvistică Romanică (2004).

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/19/o-istorie-a-zilei-de-19-august-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

  10. istoriculzilei.blogspot.ro

19/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: