CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dezvăluiri explozive în primul interviu al lui Liviu Dragnea după ieșirea sa din închisoare. (VIDEO)

Apel la 112, la nici 24 de ore după eliberarea lui Liviu Dragnea. Ce s-a  întâmplat în apartamentul fostului lider PSD – Evenimentul Zilei

Ce este acum în România este o dictatură a lui Iohannis. Este vizibilă pentru orice ochi informat și de bună credință. Există această structură de guvernare, coordonată de Iohannis, ajutată de PSD, coordonat și el de Iohannis, care au câteva obiective majore. Primul obiectiv, datorită căruia ei în continuare sunt protejați, este să predea România bucată cu bucată, companie cu companie, domeniu cu domeniu. Alt obiectiv pentru guvern în ansamblu este cum să ia comisioane din ce în ce mai grase pe sumele uriașe cheluite, neexplicând nici până acum ce au făcut cu miliardele îndatorate”, a declarat Dragnea, într-un interviu la Realitatea PLUS.

Dragnea susține că Iohannis se teme pentru propria libertate, acesta fiind și explicația demiterii lui Stelian Ion. Fostul ministru al Justiției ar fi ales șefi de parchete care să fie controlați de USR PLUS, nu de Klaus Iohannis.

Pentru Iohannis, obiectivul este de protecție personală. Cred că Iohannis a înțeles în final că România este o țară test, dar în care nimeni dintre cei care sunt instrumentele celor din afară nu e protejat. Cazul Băsescu este izolat. El știe multe lucruri și nu s-au repezit pe el, dar i-au măcelărit familia, ceea ce pe mine m-a oripilat. Iohannis este răul suprem în această arhitectură. Lui îi este teamă că după ce nu mai e președinte îl leagă. Cîțu l-a schimbat pe Stelică de la justiție, care nu avea alt obiectiv decât desființarea SIIJ, ca să nu facă propuneri care să nu fie necontrolabile de către Iohannis, să fie controlabile de către ei. Pentru asta, merge cu Cîțu până în pânzele albe”, a mai declarat Liviu Dragnea într-un interviu exploziv la https://www.realitatea.net/.

20/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 20 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 Ziua de 20 septembrie în istoria noastră 

1347: Cancelaria regelui Ludovic I al Ungariei (1342-1382) a emis prima diplomă privilegială a oraşului Baia Mare, acordată la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru şi notarului Ulrich, juraţi din Baia Mare şi Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), în urma faptului că privilegiul anterior al oraşului a ars într-un incendiu.

Prin acest nou privilegiu se stabileau hotarele oraşului şi se acordau locuitorilor săi numeroase drepturi: libertatea de a-şi alege judele, juraţii şi parohul, dreptul de a judeca în interiorul oraşului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca şi cele mici”, asigurarea libertăţilor individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei duşmanilor”.

O categorie distinctă de prevederi viza organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele oraşului şi cu juraţii, activitatea desfăşurată în mine şi să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit.

Deasemenea, judele şi juraţii alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele şi lucrările de mină şi să se îngrijească de venitul urburei” cuvenite regelui.

Toate acestea denotă faptul că, la mijlocul secolului XIV, Baia Mare era un oraş structurat şi bine organizat, cu libertăţi specifice unui oraş liber regal care beneficia de o autonomie ridicată în raport cu instituţia comitatului de la Satu Mare.

Imagine similară

Orașul a fost atestat documentar pentru prima data în anul 1329  sub numele  Râul Doamnelor, (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Ungariei Carol Robert de Anjou și s-a dezvoltat ca un centru aurifer în secolele 14-15.

Actul eliberat de cancelaria regelui Ludovic I de Anjou   la data de 20 septembrie 1347, reprezenta una dintre  cele mai timpurii mărturii scrise care s-au păstrat, privind importanța minelor din Baia Mare și Săsar (maghiară Zazurbanya, inclusă acum în Baia Mare)  si  cuprinde o serie de privilegii acordate centrelor  miniere și locuitorilor săi de către rege, orașul Baia Mare fiind deja un oraș liber regal.

In 1446 orașul a devenit proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara, iar în 1469, sub conducerea regelui maghiar Matia Corvinul (fiul lui Iancu de Hunedoara), acesta a fost fortificat.

1444: S-a declanşat Campania anti-otomană în timpul căreia oştile creştine conduse de Iancu de Hunedoara au asediat cetatea Varna.

  În ofensiva spre Constantinopol, armata regelui Vladislav, comandată efectiv de către Iancu de Hunedoara, însumând circa 15.000 oameni, a pătruns pe teritoriul Imperiului Otoman pe la Orşova, în marşul de-a lungul Dunării au fost obţinute câteva victorii uşoare la Cladova, Vidin şi Nicopol.

Traseul era mai lung, dar evita trecătorile din Munţii Balcani, care puteau fi apărate uşor de forţele otomane.

La 16 octombrie, oastea Ţării Româneşti comandată de voievodul Vlad Dracul s-a adăugat armatei lui Iancu. Astfel, efectivele au sporit la circa 20.000 de oameni. Armata cruciată a continuat înaintarea spre ţărmul Mării Negre, pentru a parcurge drumul de pe litoral spre Constantinopol.

La 9 noiembrie, ea a ajuns la Varna, unde a intrat în contact cu armata otomană, care sosise acolo chiar în noaptea precedentă.

Bătălia de la Varna reprezentată într-o cronică poloneză de la 1564

Armata lui Murad II, care a ocupat poziţii la vest de Varna a putut atinge un efectiv foarte mare, estimat între 80.000 şi 100.000 de oameni, deoarece au putut fi transbordate trupele din Asia.

Atacul crestin a fost respins cu uşurinţa, regele Ungaro-Polon (Vladislav III Jagello pentru polonezi și Vladislav I pentru unguri), fiind  ucis,  trupele cruciate din centrul dispozitivului retragandu-se  în fugă spre nord. Bătălia a fost pierdută pentru că planul pus la cale de voievodul Transilvaniei a fost compromis de acţiunea necugetată a lui Vladislav. Iancu de Hunedoara a reuşit să scape. Rămăşiţele armatei cruciate s-au retras în Dobrogea, de unde au trecut în Ţara Românească.

1459: Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti (1448; 1456-1462; 1476).

Foto: Vlad Țepeș

In acest hrisov dat „în cetatea Bucureşti”, în limba slavonă, limba oficială de cancelarie a Ţării Româneşti, Vlad Tepes  întărea lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag şi unui al patrulea, al carui nume nu se mai poate citi, proprietatea lor, scutindu-i totodată de dări şi „slujbe”.

document

Foto: Primul  document cunoscut în care se face referire la  București

Legenda spune ca Bucuresti a fost fondat de un oier pe nume Bucur, insa conform altei variante mai probabile, Bucuresti a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la sfarsit de secol XIV.

Pe malurile Dambovitei si ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si neolitica.

Pana in 1800 i. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunitati in zonele Dudesti, Lacul Tei si  Bucurestii- Noi de astazi.

Sapaturile arheologice arata trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului si pana in anul 100 i. Hr., in timpul caruia zonele Herastrau, Radu Voda, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Voda, Popesti-Leordeni si Popesti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci).

Primele locuinte dupa retragerea aureliana din 273 d. Hr. sunt atestate in secolele III – XIII, pana in Evul Mediu.

Asezarea este atestata documentar la 20 septembrie 1459 intr-un act emis de Vlad Tepes, domn al Tarii Romanesti, prin care se intareste o mosie unor boieri.

Bucuresti, secolul al XVII- lea (Bucharest, woodcut, published in Leipzig in 1717) foto: tiparituriromanesti.wordpress.com

Bucuresti, secolul al XVII- lea (publicat la Leipzig in 1717)

foto: tiparituriromanesti.wordpress.com

 Cetatea a fost preferată şi de alţi domnitori munteni precum Radu cel Frumos, Basarab cel Tânăr, Vlad Călugarul, Mihnea cel Rău.

In timpul domniei lui Mircea Ciobanul, Bucureştii au fost „îngrăditi cu lemne mari ( trunchiuri ) de stejar”, după cum ne relatează un cronicar sas, lucrare ce a fost executată din porunca domnitorului.

„Zidurile acestui oraş sunt trunchiuri groase de copaci, înfipte în pământ unul lângă celălat şi legate împreună prin grinzi de-a curmezișul, prinse de zisele trunchiuri prin cuie lungi şi groase de lemn”.

 Cetatea Dambovitei, cum mai apare in primii ani orasul, avea rol strategic, urmand sa supravegheze drumul ce mergea de la Targsor la Giurgiu, in ultima asezare aflandu-se o garnizoana otomana.

In scurt timp, Bucurestiul se afirma, fiind ales la 14 octombrie 1465 de catre Radu cel Frumos ca resedință domnească.

In anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construita Biserica Domneasca, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta ramanand pana astazi cel mai vechi lacas de cult din oras pastrat in forma sa initiala.

In 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucurestiul devine capitala Țării Românesti, moment in care se trece la modernizarea acestuia.

Apar primele drumuri pavate cu piatra de rau (1661), se infiinteaza prima institutie de invatamant superior, Academia Domneasca (1694) si este construit Palatul Mogosoaiei (Constantin Brancoveanu, 1702), edificiu in care astazi se afla Muzeul de Arta Feudala Brancoveneasca.

In 1704, ia fiinţă la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Coltea, care a fost avariat ulterior intr-un incendiu si un cutremur si reconstruit in 1888.

In scurt timp, Bucurestii se dezvolta din punct de vedere economic; se remarca cresterea numarului mestesugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, panzarilor, salvaragiilor, zabunarilor s.a). Odata cu acestea continua modernizarea orasului.

Sunt create primele manufacturi, cismele publice, iar populatia se mareste continuu prin aducerea de locuitori din intreaga Muntenie (catagrafiaul din 1798 indica 30.030 de locuitori, in timp ce cea din 1831 numara 10.000 de case si 60.587 de locuitori).

Incet-incet apar o serie de institutii de interes (Teatrul National, Gradina Cismigiu, Cimitirul Serban Voda, Societatea Academica din Bucuresti, Societatea Filarmonica din Bucuresti, Universitatea din Bucuresti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Gradina Botanica din Bucuresti, Ateneul Roman, Banca Nationala, cinematografe) si inovatii in materie de tehnologie si cultura (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Bucuresti este astazi cel mai mare oras, centru industrial si comercial al tarii.

Populatia de peste doua milioane de locuitori face ca Bucurestiul sa fie a șasea capitală dupa marime din Uniunea Europeană.

Bucurestiul are un statut special in tara, fiind singurul oraș care nu apartine nici unui judet.

Totuşi, populaţia sa este mai numeroasă decât a oricărui județ.

1702: A fost inaugurat Palatul de la Mogoșoaia, eveniment mentionat  in  pisania din foișorul de pe latura de răsărit a acestuia.

 

Prima expoziţie a Atelierelor publice de pictură din curtea Palatelor  Brâncoveneşti

Palatul Mogoșoaia, situat în apropiere de București, pe malul lacului Mogoșoaia, este un complex construit în stil arhitectural brâncovenesc,  de domnul  Țării Românești Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și a fost unul dintre locurile cele mai dragi acestuia.

Nu se cunoaște data începerii construcției Palatului din Mogoșoaia, ci doar data terminării ei — anul 1702, conform pisaniei existente în foișorul de pe latura sa de răsărit. Istoricii cred că denumirea Palatului este dată de numele văduvei boierului Mogoș, proprietara pământului pe care imobilul a fost ridicat.

Palatul a aparținut lui Constantin Brâncoveanu și descendenților săi timp de 120 de ani. După execuția lui Brâncoveanu, în 1714, palatul a fost transformat în han. Ștefan Cantacuzino a răscumpărat apoi proprietatea de la Mogoșoaia, care a revenit ulterior marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, ai cărui urmași au stăpânit complexul de clădiri până la începutul secolului al XIX-lea.

Ultimul proprietar în linie directă din familia Brâncoveanu care a stăpânit Palatul de la Mogoșoaia a fost Grigore Brâncoveanu (1767—1832).

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia a fost devastat în mai multe rânduri, precum în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774 și în vremea Revoluției din 1821, dar a rezistat de-a lungul vremurilor, având ziduri puternice.

Din 1832, palatul a trecut în proprietatea familiei Bibescu, prin căsătoria lui Zoe Mavrocordat (fiica adoptivă a lui Grigore Brâncoveanu) cu domnitorul Gheorghe Bibescu.

Palatul va rămâne în proprietatea familiei Bibescu până în 1947, timp în care imobilul a fost supus mai multor lucrări de renovare, inițiate de Nicolae Bibescu și continuate de Martha Bibescu, care a început în 1912 lucrările de restaurare a  sa, apelând la o echipă de meșteri italieni, condusă de arhitectul venețian Domenico Rupolo. De la Veneția au fost aduse și materialele necesare decorării interioarelor palatului.

Lucrările de restaurare au fost întrerupte în timpul Primului Război Mondial, iar în noiembrie 1916 palatul a fost bombardat de aviația germană.

În 1920, Martha Bibescu a reluat lucrările de restaurare, sub conducerea aceluiași arhitect venețian Rupolo, apoi sub conducerea arhitectului George M. Cantacuzino. Lucrările de amenajare a interioarelor au continuat și între 1930-1935, sub conducerea lui George M. Cantacuzino. Martha Bibescu a strâns în încăperile palatului obiecte de artă dintre cele mai valoroase legate de familiile Brâncoveanu, Bibescu, Mavrocordat.

Domeniul de la Mogoșoaia a fost naționalizat de comuniști în anul 1949.

1850: A apărut la Paris, “Româniea viitore”, o revistă politică redactata de un  grup de exilaţi români printre care se numarau Nicolae Balcescu, Vasile Alexandri și Alecu Russo, care, după înăbuşirea Revoluţiei române de la 1848, au fost obligaţi să se refugieze în Franţa.

1850 România Viitoare

A apărut un singur număr, la 8/20 septembrie 1850, având printre colaboratori pe N. Bălcescu, D. Bolintineanu, C.A. Rosetti etc, In acest prim numar este publicat Manifestul Poporului Român, în care erau formulate scopul si programul de luptă a viitoarei revoluții române, sub deviza „Dreptate, Frăție, Unitate”.

Tot atunci, a fost publicat celebrul poem Cântarea României, de Alecu Russo.

1859: S-a născut la Târgu Frumos, judeţul Iaşi, poetul Dumitru Theodor Neculuţă; (m. 1904).

De profesie a fost cizmar. Autodidact, s-a format ca poet sub influenţa folclorului, a lui Mihai Eminescu şi George Coşbuc.

S-a legat de mişcarea muncitorească şi s-a alăturat lui I.C. Frimu la refacerea Partidului social-democrat al muncitorilor.

Imagini pentru photos Dumitru Theodor Neculuta

În versurile sale abordează teme sociale, înfăţişează viaţa grea a ţărănimii. A publicat în diverse reviste ale vremii, precum „România muncitoare” sau „Adevărul ilustrat”.

A decedat în 17 octombrie 1904, la Bucuresti. Poeziile sale au fost editate postum, în 1907, în volumul „Spre ţărmul dreptăţii”.

În 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, fiind considerat primul poet-muncitor român.

1862: La Bucureşti, în Principatele Române unite, s-au inaugurat cursurile Şcolii Militare, într-o clădire nouă de pe Uliţa Târgoviştei (în prezent Calea Griviţei, în imobilul unde astăzi functionează Universitatea Natională de Arte si în căminele ASE cu intrarea din Str. Mihail Moxa).  

La festivitatea de deschidere, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a spus:

“Sunt fericit de a prezida astăzi inaugurarea unei singure şcoli militare a României, unde întâia oară se găsesc împreună elevi de dincoace şi de dincolo de Milcov”.

1862: S-au inaugurat cursurile Școlii Militare de la București

Pe baza Regulamentului Școlii militare din București, la 3 august 1860 la București au fuzionat, școlile militare de la București și Iași, cu o durata a studiilor de cinci ani, cursurile fiind deschise oficial în toamna anului 1862. La festivitatea de deschidere, domnitorul Alexandru Ioan Cuza spunea: „Sunt fericit de a prezida astăzi inaugurarea unei singure școli militare a României, unde întâia oară se găsesc împreună elevi de dincoace și de dincolo de Milcov”.

1866: S-a născut la Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi localitatea Coșbuc, marele  poet român George Coşbuc, al șaptelea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu; (d. 9 mai 1918).

A dat o versiune completă a operei lui Dante, Divina comedie. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română.

George Coșbuc (d. 9 mai 1918, București), a fost  membru titular al Academiei Române din anul 1916.

1880: S-a născut în localitatea Marsilieni, Ialomița,omul politic Aurelian Pană, specialist în agricultură ,ucis în vremea prigoanei comuniste la 4 mai 1951 închisoarea Gherla.

1880-1951 Aurelian Pană

A urmat studii superioare la Facultatea de Științe Sorbona din Paris, unde a obținut 3 licențe: Botanică (1900), Zoologie (1901) și Geologie (1904).

A fost membru al Societății de Științe din București, președinte al Institutului Național de Export, delegat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor pe lângă Direcția Porturilor în vederea construcțiilor de silozuri, membru în Consiliul Permanent al Agriculturii, membru al Institutului de Științe Sociale al României, secțiile agrară și a cooperație, președinte al Academiei de Agricultură și președinte al Sindicatului Agricol Ialomița, subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii, ministru al Agriculturii în guvernul Mareșalului Ion Antonescu.

Pentru activitatea sa la Ministerul Agriculturii, de unde a plecat prin demisie, nu a primit nici măcar un salariu, sumele care i s-ar fi cuvenit fiind donate ca ajutoare pentru funcționarii ministerului. După instaurarea regimului totalitar, a fost arestat și judecat alături de ceilalți membri ai guvernului antonescian. A fost condamnat la 10 ani de închisoare, 10 ani degradare civică și confiscarea averii, încarcerat la Jilava, Cernavodă și Gherla, torturat până la moarte.

1883: A murit la Iaşi, Alexandru Lambrior, filolog şi folclorist, primul cercetător care a emis ideea întocmirii unei antologii a literaturii populare române.

A terminat cursurile secundare la Colegiul Național, instituție de învățământ continuatoare a Academiei Mihăilene, fiind șef de promoție alături de Calistrat Hogaș, dupa care a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității din Iași și, între anii 1869–1872.

A adus contributii importante la studiul folclorului român și al limbii române, publicând studii de fonetică, de ortografie și gramatică istorică și descriptivă.  Studiul Gramatica română. Fonetica și morfologia a fost publicat abia postum, în 1892, într-o ediție îngrijită de Gheorghe Ghibănescu.

A colaborat cu articole la revistele România, Convorbiri literare, Revista pentru istorie, arheologie și filologie.

Face parte din grupul Junimii si a fost sprijinit de Titu Maiorescu, sa plece între anii 1875-1878 pentru studii la École des Hautes Etudes de la Paris ca bursier al statului român.

Este interesat de lingvistică și publică studii de specialitate, devenind membru al Societății Franceze de Lingvistică. Reîntors la Iași ocupă posturi de profesor la Liceul Militar și Liceul Național.

S-a stins din viață la numai 38 de ani, în 1883 la Iași, și a fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

A fost membru al societăţii literare „Junimea” (în anul 1882) si  membru corespondent al Academiei Române; (n. 12 ianuarie 1845, Falticeni).

1896: S-a născut poetul, dramaturgul şi ziaristul  român Scarlat Callimachi, descendent din familia de boieri moldoveni Callimachi, neam ce a dat Moldovei patru domnitori şi un mitropolit.

SERIAL Boieri mari, Episodul 10: Familia Callimachi. Scarlat, sânge de boier, minte de comunist

Callimachi numără printre strămoşii săi câteva personalităţi  care au jucat un rol im­portant în istoria Moldovei, patru dintre acestea ocupând chiar tronul ţării: Grigore, Ioan, Alexandru şi Scarlat, acesta din urmă fiind creatorul Codului Callimachi, tipărit în 1812 şi rămas în vigoare, ca lege fundamentală, până la Unirea Principatelor Române.

Bunicul scriitorului, Theodor, era văr cu Al I.  Cuza şi a fost învestit cu diferite demnităţi de către domnitor.

Tatăl său, Alexandru, cărturar şi om politic, bun prieten cu N. Iorga, se retrage la moşia Stânceşti-Botoşani, loc în care îşi petrece copilăria şi Callimachi, sub atenta supraveghere a bunicii  sale Zenaida.

A urmat cursurile Facultăţii de Drept la Paris. Revenit în ţară, devine pasionat de gazetărie şi politică, colaborează la ziarele „Facla” şi „Chemarea”, editate de N.D. Cocea  şi se înscrie în rândurile Partidului Naţional Ţărănist Democrat, condus de N. Lupu şi  director al „revistei de artă constructivistă” „Punct” (1924-1925), în paginile căreia semnau Şt. Roll, F. Brunea-Fox, F. Aderca, Marcel Iancu, I. Vinea şi Ilarie Voronca.

Obiectivul declarat al publicaţiei viza găsirea unor forme noi de exprimare artistică şi contestarea literaturii conservator-paseiste.

Împreună cu B. Fundoianu, Armând Pascal şi Sandu Elias, Callimachi întemeiază gruparea de teatru modern Insula, printre susţinători numărându-se şi soţia sa, actriţa Dida Solomon. 

Ulterior  se alătură revistei „Contimporanul”, editată de Ion Vinea.

În anii ’30 a devenit membru al Partidului Comunist, activând apoi în cadrul „Comitetului Naţional Antifascist din România” (membru fondator, 1933) şi al Asociaţiei Amicii U.R.S.S. (1934), făcând din publicaţiile pe care le-a condus o tribună de luptă antifascistă şi atacând  guvernanţii .

Ca susţinător al  mişcării comuniste, are o contribuţie importantă în apărarea muncitorilor arestaţi după greva de la Atelierele CFR „Griviţa Roşie”.

Aduce avocaţi celebri din Franţa pentru a-i apăra în instanţă pe fruntaşii greviştilor.

De atunci, i s-a spus „Prinţul Roşu”, poreclă romantică pentru unii, ironică pentru alţii.

Pentru pamfletul Căderea Babilonului, publicat în paginile publicaţiei Clopotul  botoşănean (1933), a făcut  un an de detenţie (în 1934 a fost judecat şi condamnat de Tribunalul din Botoşani, iar în martie 1935 a fost achitat de Curtea de Apel din Iaşi).  

Între anii 1937-1939 a făcut parte din „Comitetul mondial împotriva războiului şi fascismului”, întemeiat în Franţa de H. Barbusse şi P. Vayllant-Coutourier.

Întors în ţară, este internat în lagărele de la Miercurea Ciuc, Caracal şi Târgu Jiu (1940-1941).

I s-a fixat domiciliu obligatoriu la locuinţa din Bucureşti. Participă la al Doilea Război Mondial pe frontul rusesc, ca ofiţer de cavalerie în Regimentul Trei Călăraşi (1941-1944).

După 1944 a lucrat ca redactor la Victoria, în conducerea Radioului, a sindicatului ziariştilor (oct. 1944), secretar la secţia de presă în cadrul A.R.L.U.S. (dec. 1944) şi la Ministerul Propagandei (1945).

Între anii 1948 – 1963 a îndeplinit funcţia de director al Muzeului Româno-Rus, o instituţie creată pentru  amplificarea legăturilor culturale dintre România şi Uniunea Sovietică, până în 1963, când acest muzeu a fost desfiinţat, ca urmare a distanţării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de influenţa URSS.

Prinţul Roşu a fost căsătorit cu Dida Solomon, importantă actriţă a teatrului românesc, celebră pentru frumuseţea şi talentul său. Au avut un singur copil, Dimitrie Callimachi.

A decedat pe 2 iunie 1975 şi a fost  inmormântat la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

„La răscruce de vremuri„,  romanul publicat postum al Prinţului Roşu Scarlat Callimachi, este o frescă a societăţii româneşti  din zona Moldovei, în anii tulburi de dinainte şi de după cel de-al doilea război mondial.

Avand multe nuanţe autobiografice, acesta este si povestea unui aristocrat moldovean sedus şi dezamăgit de credinţele comuniste.

1896: A avut loc  la Blaj, premiera operei „La seceriș” de Tiberiu Brediceanu.

1896: S-a născut la Sibiu, diplomatul român Virgil Viorel Tilea, descendent al vechii familii Raţiu de Noslac, atestată în Transilvania din secolul al XIV-lea si înobilată in secolul al XVII-lea de principii Transilvaniei.

Din aceeaşi familie se trage şi omul politic naţional-ţărănist român, Ion Raţiu, nepotul său.

Pe lânga activitatea politica şi diplomatică  Viorel  Tilea a fost si scriitor si junalist.

A fost om politic national taranist si diplomat. In 1938 este numit ambasador extraordinar si plenipotential al Romaniei in Regatul Unit al Marii Britanii, la Londra.

A câştigat un mare renume după implicarea sa intr-o acţiune  diplomatica intrată în istorie  sub numele de „incidentul Tilea”, după ce a stăruit pe lângă primul ministru al Marii Britanii, atenţionandu-l asupra pericolului iminent al dezmembrării României de către Germania nazistă.

In urma acestui incident, Marea Britanie şi Franţa vor renunta la politica lor reconcilianta fata de Germania iar in urma invadarii Poloniei vor declara război acestui stat.

În septembrie 1940 Tilea a fost rechemat în ţară, dar a refuzat şi a solicitat azil politic în Anglia. Demis din post, a pierdut cetăţenia română şi toate proprietăţile din România.

 Ulterior, la 17 decembrie 1941, a fost şters din evidenţele ofiţerilor de rezervă ai Armatei Române, cu pierderea gradului de căpitan de rezervă, „ca unuia care în străinătate a avut purtări potrivnice îndatoririi de fidelitate faţă de ţară”.  

 A fost distins cu decoraţia Commander of the Most Excellent Order of the British Empire (CBE).

La Londra a fondat Mişcarea Română Liberă.

  Imaginea lui nu va fi reabilitata nici de regimul comunist (care în 1948 îi va retrage din nou cetăţenia pentru criticile sale continue la adresa guvernanţilor).

După război va călători mult în încercarea de a coalgula exilul anticomunist românesc.

Va rămâne până la moarte în capitala engleză.  

A decedat la Londra în data de 20 octombrie 1972. 

1909: A încetat din viaţă poetul Gheorghe din Moldova (George Kernbach), a făcut parte din grupul de literaţi apropiaţi lui B.P. Haşdeu care a început redactarea primului dicţionar etimologic al limbii române; (n. 10 ianuarie 1863, Botoşani).

GALERIA CU POEȚI: Gheorghe din Moldova, sentimentalul si ironicul - Despre  Botosaniul interzis

Între anii 1873-1978 a fost elev al Liceului Laurian din Botoşani, iar ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, trecându-şi examenul de licenţă în anul 1884.

În anul 1893 a urmat cursuri de statistică la Universitatea din Roma, în Italia.

A lucrat în magistratură şi a avut şi o notabilă activitate politică, îndeplinind funcţia de prefect în judeţele Iaşi şi Botoşani.

În anul 1881, editează la Tipografia “Concurenţa”, împreună cu Gheorghe Velea revista “Albina”, publicaţie bilunară, care din anul 1882 îşi va schimba numele în “Albina Botoşanilor”, în anul 1889 se numără printre personalităţile care au înfiinţat filiala botoşăneană a Ateneului Român, iar în anul 1904, ca prefect al judeţului Botoşani, pune bazele a două edificii monumentale : Palatul Administrativ şi Tribunalul Botoşani.

Activitatea sa literară, marcată de publicarea unui însemnat număr de poezii, dar şi a unor articole cu tematică diversă şi proză, o găsim răspândită în publicaţii care au apărut la Bucureşti, Iaşi sau Botoşani, între care „Emanciparea”, editată de Cercul Socialist din Bucureşti în anul 1884, din al cărei colectiv redacţional a făcut parte, „Contemporanul”, „Lupta”, „Curierul de Iaşi”, „Fântâna Blanduziei”, „Adevărul Ilustrat”, „Lumea Ilustrată”, „Lectorul Român”, „Curierul Român” (Botoşani) „Viaţa Românească” etc. şi în două volume de versuri “Poezii”, apărut la Bucureşti în anul 1894 şi “Versuri şi proză”, editat în anul 1912 la Iaşi.

1913: A avut loc primul meci oficial de rugby din România.

Jocul de rugby a fost introdus în România de studenți reveniți de la studii făcute la Paris, care au înființat cluburi cum au fost Stadiul Român, începând cu anul 1913.

La aceasta dată s–a întâmplat primul meci de rugby în care Tennis Clubul Român a jucat cu Sporting Club. Intâlnirea s–a terminat cu un scor egal (3–3), astfel incat cele două echipe s–au întâlnit din nou, în 13 octombrie.

De data aceasta Tennis Clubul Român a învins cu 6–0, cu 2 încercări. Punctajul acelor vremuri acorda 4 puncte pentru un drop–gol şi 3 puncte pentru o încercare sau transformarea unei lovituri de pedeapsă. Transformarea unei încercări era 2 puncte.

Meciurile s–au desfăşurat pe un teren aflat pe Şoseaua Bonaparte (astazi Iancu de Hunedoara).

Ulterior, s-au înființat 17 alte echipe în București.

În 1919, Comitetul Olimpic Român solicită Comitetului Olimpic Internațional reintroducerea rugbyului ca probă olimpică. Această propunere este într-un final adoptată, C.O.R. fiind anunțat printr-o adresă din data de 21 noiembrie 1919. Dar, din lipsa fondurilor, sportivii români nu au putut participa la ediția de la Anvers a Jocurilor Olimpice.

Primul meci internațional de rugby al jucatorilor români (supranumiti  „Stejarii”), s-a jucat în 1919, împotriva SUA.

România a fost una dintre cele trei echipe participante la Jocurile Olimpice de vară din 1924, pierzând ambele meciuri jucate, împotriva Franței (cu 59-3) și a SUA (cu 39-0). România a terminat astfel pe locul 3, obținând medalia de bronz, prima din istoria participării sportivilor români la Jocurile Olimpice. Federația Română de Rugby s-a înființat în 1931, iar în anul 1939 s-a înființat la Brașov, la fabrica de avioane, prima echipă de club din afara Bucureștiului.

1915: A încetat din viaţă omul de cultură şi teologul Ioan Micu Moldovan, membru al Academiei Române.

Canonicul Ioan Micu Moldovan, un erudit al Bisericii Greco-Catolice", |  Episcopia Greco Catolica - Oradea

A desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni, fiind unul dintre autorii “Delclaraţiei”de la Blaj ; (n. 13 iunie 1833).

1918 (20.09/3.10) : S-a constituit  la Paris, “Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti”, organ reprezentativ al României, care va desfăşura o intensă activitate în străinătate în favoarea idealurilor de unitate naţională (preşedinte – Take Ionescu; vicepreşedinţi – Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan T. Florescu).

Consiliul va fi recunoscut ulterior de guvernele Franţei, SUA, Marii Britanii şi Italiei drept exponent al intereselor poporului român.

1923: S-a înfiinţat la Bucureşti, „Liga sportiva – liga de hipism” constituita pentru a apara adevaratii sustinatori ai sportului hipic de lacomia organizatorilor de pariuri.

1934:  S-a nascut actorul român de comedie Marian Hudac ; (teatru: „Ondine”, „Bădăranii”, „Coana Chiriţa”) ; (d.29.01.1996).

 

1940: A început evacuarea populației române din Cadrilater, teritoriul sud dobrogean cedat Bulgariei, în urma tratatului de la 7 septembrie 1940, proces încheiat la 1 octombrie 1940.

Harta Cadrilaterului

Foto: Septembrie 1940 – Evacuarea populaţiei române din Cadrilater

1946: A reapărut, la Bucureşti săptămânalul politic, social şi cultural, “Contemporanul”.

Deşi s-a dorit prin titlu şi program o continuatoare a tradiţiei lansate în 1881 de revista lui Constantin Dobrogeanu Gherea, noua publicaţie nu a fost, până în anii ’60, decât o copie mai puţin reuşită a celorlalte reviste, deoarece aparea ca tribuna oficială a comunismului, promovând literatura şi arta „nouă” în spirit proletcultist.

Imagini pentru revista “Contemporanul” photos

Revista a apărut ca săptămânal al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste la Bucureşti, între 1946-1989. Până în anul 1972 a avut subtitlul „Săptămânal politic, social, cultural”. De-a lungul anilor, “Contemporanul” bucureştean i-a avut ca directori pe G. Călinescu (1962-1964), G. Ivaşcu (1964-1966), acesta deţinând şi funcţia de redactor-şef între anii 1957-1964, şi 1966-1971.

1946: S-a născut în satul Costişa, comuna Frătăuţii Noi, judeţul Suceava, renumita cantareaţă de muzică populară Laura Lavric.

laura lavric biografie blog vedete

A avut o prestatie frumoasa  la Festivalul National al Cooperativelor Mestesugaresti la Targu-Mures, unde a castigat primul premiu important din cariera.

A urmat   in 1967 „Dialog la distanta”, cel mai mare festival national televizat in vremea aceea , la care Laura a luat numai note de 10 – i-a batut pe toti la sectiunea folclor.

Incepe inregistrari la  Electrecord, iar apoi urmeaza aparitii la televiziunea TVR, fiind invitata adesea si la populara emisiune Tezaur focloric a Marioarei Murarescu. 

Succesul castigat atrage dupa sine si primul disc, realizat cu George Sarbu din Suceava, alaturi de Ansamblul “Ciprian Porumbescu”.

Dupa acesta, Laura Lavric lansează numeroase albume: “Zi-i un cantec de pahar”, 1997, “Hai la sarba moldoveni”, 2000 RBA Records, “Dragu-mi-i la veselie”, 2002 RBA Records, “Tare-mi place sa joc”, 2003, “S-o dat o veste asara”, 2005, “Buna vreme, bun gasit”, 2010.

Albumele semnate Laura Lavric au fost inregistrate fie impreuna cu Orchestra Ciprian Porumbescu din Suceava, fie cu  ansamblul Rapsozii Botosanilor.

 1946: A decedat economistul român Mitiţă Constantinescu (nume oficial Dumitru Constantinescu), politician liberal, fost ministru de finanţe al României între anii 1939-1940 şi guvernator al Băncii Naţionale a României, în perioada 23 septembrie 1935 – 17 septembrie 1940 ; (n 20 octombrie 1890, Bucureşti).

1952: S-a născut la Gubaucea–Vela, Dolj, cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete; d.14 martie 2017, București.

Interpreta de muzică populară din zona Olteniei a înregistrat în întreaga ei carieră 30 de discuri și a fost premiată în România cu 3 discuri de aur și un disc de platină, iar în Serbia cu 1 disc de aur.

1959: A murit actorul Velimir Maximilian, interpretul unor  roluri de operetă, comedie şi dramă, fost codirector la Compania „Bulandra-Maximilian-Storin”; (n. 1882).

Actorul Velimir Maximilian – iMAGO Romaniae

A scris cartea „Teatru, actor și public” (1913)  si un volum de amintiri.

1964: A decedat (la New York) Sabin Manuilă, medic, demograf, statistician, editor şi publicist stabilit în SUA (1948).

Imagini pentru Sabin Manuilă,photos

Dr. Sabin Manuilă. Foto: Wikipedia.ro

Inainte de a emigra, a deţinut o serie de funcţii de conducere, printre care cea de director al Institutului Central de Statistică, în cadrul căruia a înfiinţat un serviciu de demografie.

A fost colaborator al lui Dimitrie Gusti în re­dactarea lucrării de mare anvergură Recensământul populației României (1930, în 9 volume). Printre cele mai cunoscute studii demografice ale sale se numără „Populația României” (1937)  și „Structura evoluției populației rurale”. Sabin Manuilă este considerat a fi organizatorul statisticii științifice în România.

Studiile sale privind compoziția etnică a Transilvaniei și perspectiva raporturilor cu populația maghiară sunt un model de cercetare științifică statistică. El a sesizat tendința de creștere a ponderii populației românești, ca o consecință directă a fertilității mai ridicate decât cea a minoritarilor, maghiari și germani. De asemenea, procesul de românizare a centrelor urbane.

A făcut parte din delegația română la Conferința de la Turnu Severin, pentru tratative cu reprezentanții guvernului ungar în chestiunea Transilvaniei și apoi din delegația participantă la „arbitrajul” de la Viena. El este cel care a propus un schimb de populație cu ajustarea corespunzătoare a frontierei.

A urmat arbitrajul de la Viena, acceptat de regele Carol al II-lea și de guvern, în urma căruia, România a pierdut aproape jumătate din Transilvania, împreună cu o numeroasă populație românească. Referindu-se la Transilvania, Sabin Manuilă spunea :
„ Minoritatea maghiară din Transilvania este revendicată (de Ungaria) pe temeiul unor drepturi etnice. Dar aceste drepturi etnice nu pot fi valorificate fără a se călca în picioare drepturile etnice mult mai mari ale românilor. Nici un județ nu poate fi luat din Transilvania fără a se lua cu el populație românească care constituie majoritate absolută, oriunde s-ar încerca o astfel de operațiune.”

 Un  studiu important al lui Sabin Manuilă intitulat Evoluția numerică regională a populației evreiești din România, publicat in colaborare cu Dr. Wilhelm Filderman,  fostul lider al Uniunii Comunităților Evreiești din România în timpul războiului,  și președinte al Comitetului Reunit de Distribuție, acoperă perioada dintre anul 1930 și sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Studiul a fost prezentat pentru prima dată la Congresul Mondial al Institutului Internațional de Statistică de la Stockholm, în 1957. Ulterior, a fost publicat la Roma și New York.

El este cu atât mai remarcabil cu cât cei doi autori erau cei mai calificați pentru a se pronunța asupra subiectului demografiei populației evreiești din România în timpul celui de-al doilea război mondial. 

Concluzia generala: „In nici o tara dominata de nazisti, n-a supravietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti”.

A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1937 si membru titular din 1941; (n. 19 februarie 1894, Sâmbăteni, Arad 1894).

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 20 noiembrie 1964.

1972: S-a născut la Bucureşti, juristul  şi  politicianul social-democrat român Victor Viorel Ponta, fost prim-ministru al Guvernului României.

A fost deputat de Gorj, prim-ministru al României din 7 mai 2012,  preşedinte al PSD (din februarie 2010), copreşedinte, alături de Crin Antonescu (PNL)  al Uniunii Social Liberale (februarie 2011 – februarie 2014),  preşedinte al TSD (noiembrie  2003 – noiembrie  2006),  ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Cabinetul Boc (decembrie 2008 – septembrie  2009),  ministru delegat, în Cabinetul Năstase, pentru controlul implementării programelor de finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar (martie – decembrie 2004); deputat (din 2004).

Victor Ponta a fondat împreună cu Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu partidul PRO România în anul 2017. Oficial, partidul a primit personalitate juridică pe 20 februarie 2018 și a fost lansat oficial pe 28 mai 2018.Victor Ponta a spus, cu ocazia lansării programului politic, că PRO România este un ”start-up party” de stânga, social-democrat și progresist, de centru-stânga.

În urma congresului partidului din octombrie 2018, Victor Ponta a fost ales președinte al formațiunii cu 871 de voturi pozitive din 876, fiind singurul candidat la această funcție.

1974: A murit, în Engelberg, Elveţia, profesorul de teologie şi istoricul Gheorghe Moisescu; a publicat lucrări de istoria bisericii şi a culturii române; (n. 1906).

1974: A avut loc în prezența lui Nicolae Ceaușescu inaugurarea oficială a drumului național Transfăgărășan, o magistrală cu o lungime de peste 90 de km., situată la cea mai înaltă altitudine din ţară – 2 045 metri –  care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m).

Transfagarasan

1986: A încetat din viaţă  la Bucuresti, marele lingvist şi filolog român Iorgu Iordan, membru titular și vicepreședinte  al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română “Al. Philippide” din Iaşi;  (n. 29 septembrie/11 octombrie 1888, Tecuci).

Imagini pentru photos Iorgu_Iordan

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași dupa care s-a specializat   la universitățile din Bonn, Berlin și Paris. Devine profesor la Universitatea din Iași (1926-1946), apoi profesor de romanistică la Universitatea din București (1946-1962).

A întemeiat și a editat la Iași „Buletinul Institutului de Filologie Română «Alexandru Philippide»” (1934-1945). A devenit membru al Partidului Comunist Român după 1945, iar intre anii 1945-1947 a fost ambasador al României la Moscova.

A fost director al Institutului de Lingvistică din București, până în 1962, doctor honoris causa al Universității Humboldt din Berlin, precum și al universităților din Montpellier, Gand și Roma.

A scris lucrări în domeniul lingvisticii românești și al celei romanice, fiind preocupat îndeosebi de aspectele contemporane ale limbii române și de onomastică. Împreună cu Alexandru Graur și Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR).

A îngrijit și editat Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce și opera lui Ion Creangă.

A fost redactor responsabil al publicațiilor „Revue de linguistique” (1956-1963) și „Limba română” (1964-1986).

1998: A decedat la București actorul român Ion Marinescu (n 22 nov. 1930, Craiova ). A studiat la Conservatorul Cornetti din Craiova, sub îndrumarea lui Costel Rădulescu.

A debutat (la 17 ani) pe scena Teatrului Național din Craiova în rolul Prezentatorul din „Școala femeilor” de Molière. A jucat la teatrele din Ploiești și Reșita (1951-1952; 1952-1953), Craiova (1953-1956), Oradea (1957), la Teatrul B.Ștefănescu Delavrancea, Teatrul Mic și Teatrul Național I.L.Caragiale din București.

Pe scena craioveană s-a impus prin rolurile: Mircea Basarab (Vlaicu-Vodă); Trufaldino (Slugă la doi stăpâni); Jacques Melancolicul (Cum vă place?), Mișu Felecan (Nota zero la purtare), Richard Dudgeon (Discipolul diavolului) etc.

A fost căsătorit cu actrița Oana Diamandi, și după divorțul de aceasta cu actrița Anda Caropol. Nu a avut copii.

A scris versuri. A fost solicitat frecvent la radio, televiziune și în cinematografie.

2011: A fost înfiinţat Ministerul Fondurilor Europene. A fost numit initial Ministerul Afacerilor Europene, denumirea actuală dândui-se în decembrie 2012 şi are ca scop principal accelerarea absorbţiei de fonduri europene.

În cadrul ministerului funcționează Agentul Guvernului României pentru Curtea de Justiție și Tribunalul UE.

2012: A decedat inginerul Gheorghe Buzdugan, cercetător în domeniul rezistenţei materialelor, profesor universitar şi membru titular al Academiei Române din 1990.

Imagini pentru inginerul Gheorghe Buzdugan,photos

După 1989 a înfiinţat şi condus, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Centrul de Documentare pentru Problemele Învăţământului Superior; (n. 1916).

ASTĂZI ESTE ZIUA BUCUREŞTIULUI

Ziua Bucureştiului a fost hotărâta în şedinţa solemnă a Consiliului Local al Municipiului Bucureşti, din 21 septembrie 1990.

Bucuresti - Piata Universitatii in perioada interbelica - foto: ro.pinterest.com

București  – Piața Universității în perioada interbelică 

In 1459, domnitorul muntean Vlad Ţepes pomenea pentru prima oară într-un document ajuns până la noi, numele de Bucureşti, într-un hrisov redactat în slavonă, limba de cancelarie a acelor timpuri.

Ziua Bucureştiului a fost hotărâta în ședința solemna a Consiliului Local al Municipiului București, din 21.09.1990.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Eustatie și soţia sa, Teopista, cu cei doi fii: Agapie si Teopist

Sfantul Eustatie  a fost general al armatei romane din vremea imparatului Traian (98-117). Inainte de a primi botezul se numea Placid. Din viata sa aflam ca intr-o zi, aflandu-se la vanatoare, a gonit un cerb.

Prin descoperire dumnezeiască, vede intre coarnele cerbului cinstita Cruce a Mantuitorului si aude un glas de la Cruce: “Placide, pentru ce Ma prigonesti? Eu sunt Hristos, pe Care tu Il cinstesti fara sa stii, prin lucrarile tale cele bune“.

La putin timp dupa aceasta minune, Placid impreuna cu sotia si copiii sai, s-au botezat. La botez au primit numele de Eustatie, sotia lui – Teopista, iar cei doi copii: Agapie si Teopist.

Dupa botez, a mers la locul unde i s-a descoperit Dumnezeu pentru a-I multumi si aude din nou glasul Domnului care ii vesteste ca va lua moarte muceniceasca.

Se retrage din armată pentru o vreme, dar revine la insistentele imparatului Traian. Acesta dorea sa iasa invingator din lupta cu barbarii.

Armata romana iese invingătoare avându-l conducător pe Eustatie.

Intre timp împaratul Traian a murit, iar noul împarat Adrian, i-a cerut sa aducă jertfe idolilor.

Pentru ca a refuzat, a fost aruncat la fiare impreună cu familia sa. Pentru că fiarele nu le-au facut niciun rău, au fost aruncati într-un cazan de aramă incins.

In a treia zi, trupurile lor au fost scoase întregi și nearse.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/20/o-istorie-a-zilei-de-20-septembrie-video-3/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

20/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ISRAELULA DEVENIT CĂMINUL A MII DE FOȘTI KOMISARI SOVIETICI CARE AU SCHINGIUT LUPTĂTORII ANTICOMUNIȘTI

Komisarii sovietici care au schingiuit luptatorii anticomuniști, o duc bine-mersi in Israel

O dată pe an, evreii veterani de război din Israel își îmbracă uniformele pe care își etalează medaliile, decorațiile și distincțiile Armatei Roșii.

Aproximativ 500.000 de evrei au servit în Armata Roșie în timpul al doilea război mondial.

Cei mai mulți dintre cei încă în viață astăzi – aproximativ 7.000 – trăiesc în Israel. În fiecare an, de Ziua Victoriei, ei mărșăluiesc în uniforme într-o paradă de-a lungul Israelului – pentru a celebra capitularea Germaniei naziste în fața Uniunii Sovietice.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este evrei_comisari_sovietici1-150x150.jpg

După aceea, se întorc acasă pentru apartamentele lor modeste unde continuă să își ducă zilele – unii dintre ei în singurătate – și sărăcie.

“Ceremoniile sunt frumoase. Oamenilor le place să vină și să spună cuvinte frumoase. Dar cuvintele frumoase nu pun mâncare pe farfurie“, a spus Abraham Michael Grinzaid, în vârstă de 87 de ani, șeful unei asociații de veterani de război sovietice. ”Restul anului, nimeni nu se gândește la noi.”

Aproximativ 1,5 milioane de evrei au luptat în armatele aliate, inclusiv 500.000 în Armata Roșie, 550.000 in armata americana, 100.000 în armata poloneză și 30.000 în armata britanică, în conformitate cu datele oferite de Muzeul Holocaustului Yad Vashem din Israel.

Unii dintre cei care au luptat în Armata Roșie au servit la cele mai înalte niveluri de comandă. Aproximativ 200.000 de soldați evrei sovietici au căzut pe câmpul de luptă sau în captivitatea germană. Cei care au supraviețuit și-au întemeiat familii, și-au construit cariere și în Uniunea Sovietică, până la prăbușirea regimului comunist și mulți dintre ei au ajuns în Israel.

Ei au format asociații ale veteranilor, deschizând 50 de filiale in intreaga tara. Astăzi, cei mai mulți dintre ei sunt trecuți de 90 de ani, dar se adună în mod regulat pentru conferințe și concerte. Unii cântă în corurile de veterani de-a lungul țării.

Israelul a devenit casă pentru cea mai mare parte a supraviețuitorilor Holocaustului. Monumente victimelor Holocaustului sunt peste tot, însă prea puțini își amintesc de sacrificiul și lupta comisarilor sovietici evrei.

Asta deoarece, cea mai mare parte a acestora, au emigrat cu doar două decenii în urmă și arhivele de război s-au deschis doar recent pentru studiu (vezi cazul arhivelor militare române !), fapt ce permite cercetatorilor holocaustologi sa descopere pe deplin rolul soldaților evrei “în lupta împotriva naziștilor”, a declarat cercetătorul israelian specialist pe tema Armatei Roșii – Yitzhak Arad.

În Israel există un singur monument – ridicat anul trecut ! – Israelul în cinstea soldaților evrei sovietici care au luptat în cel de-al doilea război mondial. Un muzeu dedicat luptătorilor evrei aliați este încă în construcție.

Grinzaid, președintele asociației veteranilor sovietici, s-a plâns că unii veterani de război sovietici din Israel primesc ajutoare de stat în valoare de doar 50 de dolari pe lună, o sumă infimă în comparație cu sprijinul financiar acordat supraviețuitorilor Holocaustului.

Dar Roman Yagel, șeful unui alt grup de veterani sovietici, a replicat că veteranii primesc un sprijin generos de la statul israelian.

El l-a acuzat pe Grinzaid că acesta încearcă să obțină ajutoare de stat pentru veteranii care nu au luptat pe câmpul de luptă cu arma în mână – cum este cazul activiștilor politici comuniști din spatele frontului.

Supraviețuitorii Holocaustului sunt adesea invitați sa vorbeasca despre ororile pe care le-au trăit.

Dar veteranii de război sovietici au ajuns în Israel în calitate de pensionari și majoritatea nu au învățat niciodată limba ebraică astfel că puțini israelieni știu poveștile lor.

Grinzaid avea doar 17 ½ ani când sa înrolat în Armata Roșie. El a fost un parașutist și a servit într-o unitate de informații, câștigând cinci medalii pentru participarea la luptele din Europa.

Când președintele rus Vladimir Putin a venit la Israel anul trecut, el i-a strâns mâna.

Sursa: yahoo news

Iată deci că acei criminali care forțau pe front soldații ruși să lupte , împușcându-i în ceafă pe cei care ezitau, trăiesc încă… Acei comisari sovietici (rudele lui Petre Roman Newlander și Vladimir Tismăneanu) se plâng că lumea nu le recunoaște meritele sângeroase pentru crimele abominabile comise împotriva Umanității care refuza comunismul propovăduit de ei cu rară cruzime și sălbăticie, scrie într-un comentariu Mihai Rapcea.

Experimentul Pitești, Gulagul sovietic, deportările, canalul Dunăre Marea Neagră – teroarea roșie – toate acestea au rămas adânc întipărite în memoria popoarelor atinse de Ciuma Roșie.

Dacă tot s-au deschis arhivele Armatei Române, ar trebui ca cercetătorii tineri, români, să studieze aceste arhive și să aducă la lumină numele torționarilor, a komisarilor sovietici evrei, sosiți pe tancurile rusești, care au torturat, schingiuit și omorât milioane de români.

Ar trebui începută vânătoarea de komisari sovietici, la fel cum evreii au pornit vânătoarea de criminali de război naziști.

Crimele unora nu sunt mai prejos în nedreptate, cruzime și sălbăticie, decât ale celorlalți.

20/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: