CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

24 septembrie 1992 – Intră în vigoare Legea privind stema şi sigiliul României

 

 

 

 Se împlinesc 25 de ani  de la intrarea în vigoare a Legii nr. 102/1992, privind noua stemă a României şi noul sigiliu al statului.

După căderea regimului comunist, încă din primele momente ale  revoluţiei de la 1989, stema comunistă a fost ruptă sau tăiată de masele revoltate de pe drapelul național, drapelele cu o gaură în mijloc în loc de stemă fiind unul din simbolurile acestei revoluții.

Pe măsură ce mijloacele au permis, vechea stemă comunistă a fost eliminată și de pe sigiliile oficiale, în interiorul lor apărând scris pentru început doar numele țării (în variantele ROMANIA sau ROMÂNIA).

 

Încă din timpul revoluției s-a pus problema adoptării unei noi steme, însă soluțiile oferite de heraldiști la acel moment nu au fost acceptate, preferându-se varianta ca noua stemă de stat să fie adoptată odată sau după adoptarea primei Constituții post-revoluționare.

Începând din 1990 s-au realizat și depus la Parlament mai multe proiecte şi apar mai multe comisii: Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie, Comisia Camerei Deputaților înființată la propunerea președintelui acesteia Dan Marțian, Comisia Lărgită, Comisia Națională pentru Alcătuirea Stemei de Stat constituită la inițiativa Guvernului Petre Roman, fiecare propunând diferite variante de stemă.

Astfel, în septembrie 1990, a fost depus la Biroul Camerei Deputaților, de către deputatul Nae Bedros (PNL), „Proiectul de lege pentru fixarea stemei României”. Acest proiect, aparținând heraldiștilor Jean-Nicolas Mănescu, secretar general al Comisiei de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” și Constantin E. Ștefănescu, membru al aceleaiși comisii. 

 

 

Proiectul propus de către Jean-Nicolas Mănescu și Constantin E. Ștefănescu în 1990 (varianta color) 

Jean-Nicolas Mănescu începuse elaborarea acestei lucrări încă din 1975. 

Problema adoptării unei steme pentru noua Românie a fost ridicată din nou după promulgarea Constituției din 1991. la 9 iulie 1992 s-a constituit Comisia Parlamentară care a solicitat concursul Comisiei de Heraldică, Genealogie si Sigilografie, singurul organism de specialitate existent in țară  Comisia parlamentară, analizând toate propunerile formulate, a reținut două propuneri pentru a fi prezentate celor două camere legislative.

Primul proiect aparținea heraldistului Gabriel S. Jivănescu. El propunea o stemă după modelul celei regale din 1921, în care scutul aflat pe pieptul acvilei era tripartit (Țara Românească, Moldova și Transilvania), iar deviza „Nihil Sine |Deo” era înlocuită cu „Virtus Romana rediviva”. Politicienii vremii, însă, au refuzat simbolul Coroanei de Oțel de pe capul acvilei, fiindcă trimitea la monarhie, și astfel, au respins întreg proiectul. 

 
Proiectul propus de Gabriel S. Jivănescu şi Constantin E.Ştefănescu în 1990

Al doilea proiect aparținea lui Victor Dima, licențiat al Institutului de Arte Plastice din București și angajat al Ministerului Apărării Naționale, în acel moment. Macheta realizată de el s-a dovedit a fi pe placul politicienilor și, cu mici retușuri, a fost aprobată la 10 septembrie 1992.

În Monitorul Oficial în care a fost publicat actul normativ, numele lui Victor Dima figura ca „autor al machetelor grafice”. 

În 1992, prin Legea nr. 102 din 21 septembrie, au fost adoptate stema și sigiliul actual al României,  prin combinarea diferitelor propuneri prezentate până atunci.

Stema reproduce aproape în totalitate varianta mică din 1921 (cu excepția coroanei de oțel, a stemei dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen și a sceptrului), care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean József Sebestyén, la cererea regelui Ferdinand I al României .

Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, câmpul argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern).

Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației „Trecerea Dunării”.

 

 

 

 

Stema   României                                               Sigiliul statului

 

Stema României simbolizează statul român național, suveran și independent, unitar și indivizibil și se compune din două scuturi suprapuse: scutul mare și scutul mic. Sigiliul statului este însemnul suveranității naționale și garantează autenticitatea actelor statului.

La data de 8 iunie 2016, proiectul de modificare a Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL, PSD şi ALDE a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la data de 12 iulie, preşedintele Klaus Iohannis, a promulgat proiectul de lege. Legea nr. 146/2016 prevede că Stema României şi sigiliul de stat au fost modificate, după cum prevede actul normativ, prin readucerea coroanei pe capul acvilei.

„Coroana de oțel de pe acvila din stema Regatului României a fost turnată din oțelul unui tun turcesc capturat în Războiul de Independență din anul 1877 și simbolizează caracterul național, suveranitatea și independența, obținută prin jertfa și lupta străbunilor noștri”, scrie în expunerea de motive care a însoțit noua lege în forma sa de proiect.

Potrivit iniţiatorilor legii, prin această decizie se pune punct „unei situaţii care ţine de vechiul regim comunist”.

În expunerea de motive a legii, iniţiatorii susţin că prezenţa coroanei pe stema României este un simbol al „independenţei, suveranităţii şi unităţii statului”.

Actul normativ stabileşte că, în noua formă, scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Până la data de 31 decembrie 2018, an în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, autorităţile publice au obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora. Până la data respectivă, cele două modele de stemă a României şi respectiv de sigiliu al statului pot fi folosite în continuare, în paralel.

Monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională a României înainte de 31 decembrie 2018 vor continua să circule şi după data respectivă, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.

 

 

 

Surse:

http://www.rador.ro/2017/09/24/calendarul-evenimentelor-24-septembrie-selectiuni-2/

https://lege5.ro/Gratuit/gy2dkmbw/legea-nr-102-1992-privind-stema-tarii-si-sigiliul-statului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Heraldica_Rom%C3%A2niei

https://www.avocatnet.ro/articol_43446/Incepand-de-ast%C4%83zi-stema-Romaniei-arat%C4%83-altfel.html

Anunțuri

25/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

23 septembrie 1386 – A început în Ţara Românească domnia lui Mircea cel Bătrân

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1386, după moartea domnului Dan I, scaunul domnesc este preluat în Ţara Românească de către Mircea, fiul lui Radu I, fratele fostului domnitor.

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418),  voievod al Ţării Româneşti şi unul dintre cei mai importanţi conducători ai Ţării Româneşti a domnit între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1395 şi ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418).

Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), însă odată cu evoluţia limbii expresia a ajuns să-şi piardă sensul iniţial, deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat.

Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupunea, în general, în limbajul de cancelarie medieval, primul domnitor cunoscut cu acest nume.

Întrucât în Ţara Românească nu se obişnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume pentru a fi deosebit de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.

În istoriografia română mai apare şi sub numele Mircea cel Mare.

În acea perioadă Valahia se afla într-o mare primejdie, pentru că începuse ofensiva Imperiului Otoman în Balcani, iar scopul sultanului turc era distrugerea statului bulgar, a cnezatului sârb şi a voievodatelor Muntenia şi Moldova, după care urma cucerirea Constantinopului şi supunerea regatului ungar.

Statele cucerite urmau să fie transformate în paşalâcuri (provincii turceşti), interzicerea creştinismul şi introducerea religiei musulmane. Fiind conştient de pericolul ce s-a abătut asupra ţării, Mircea a iniţiat   un şir de acţiuni pentru refacerea şi reînarmarea oastei şi întărirea cetăţilor.

În iarna anului 1388, domnitorul Munteniei, susţinut de un contingent dobrogean, îi învinge şi îi alungă din Dobrogea pe turcii conduşi de marele vizir Ali-paşa.

Ca răspuns, sultanul otoman trimite trupe ca să prade ţara, iar Mircea cel Bătrân le iese în întâmpinare şi într-o bătălie crâncenă le distruge. După aceste campanii militare, Dobrogea, inclusiv şi Silistra, au fost unite cu Ţara Românească.

Remarcabil comandant militar, om politic şi abil diplomat, Mircea cel Bătrân a întreţinut relaţii bune cu vecinii Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor, fiind unul dintre cei mai mai activi exponenti ai luptei antiotomane din vremea sa.

Ca să întărească hotarele statului, domnul valaha luat  sub stăpânirea sa Amlaşul şi Făgăraşul.

În acelaşi an participă cu oastea sa la bătălia de la Kossovopolje (Cîmpia Mierlei), unde armata otomană înfrânge tupele unite ale sârbilor, macedonienilor, bosniecilor şi românilor, ocupă sud-vestul Serbiei şi pregăteşte un cap de pod pentru o invazie masivă în Muntenia.

În decembrie 1389, au loc tratative între solii lui Mircea cel Bătrân şi cei ai regelui polon Wladislaw al II-lea Jagiello, intermediate de Petru I, domnul Moldovei. Aceste tratative s-au încheiat cu semnarea unui tratat, în care cei doi suverani se angajau să-şi acorde ajutor reciproc în cazul unui eventual atac din partea regatului ungar şi a Imperiului Otoman.

Tratatul a fost ratificat la Lublin în condiţii de de plină egalitate.
La sfârşitul anului 1390 şi începutul anului 1391 are loc o campanie militară antiotomană în nordul Dunării.
Oastea munteană, condusă de către domnitor, împreună cu Sracimir, ţarul izgonit din Vidin, înfrânge trupele otomane şi recucereşte Vidinul. După acestă victorie Mircea cel Bătrân, începe un şir de lucrări de refacere şi întărire a cetăţilor din ţară.
În 1393 otomanii încep o nouă campanie militară în Bulgaria. Ţaratul de Târnovo este distrus, posesiunile Ţării Româneşti din sudul Dunării sunt ocupate de către turci. După ocuparea Bulgarei, în primăvara anului 1394, domnul valah întreprinde o campanie militară în Balcani, unde atacă unităţile de ankingii din regiunea Karinovasi (azi Karnobat), obţinând un remarcabil succes.

Dar în toamna aceluiaşi an se începe campania militară a sultanului Baiazid I Ildirim (1389-1402) în Muntenia, cu scopul de a o subjuga.

Otomanii s-au pregătit minuţios pentru acestă campanie militară. La Dunăre au fost concentrate
unităţile de elită ale Imperiului Otoman, turcii cerându-le vasalilor săi din Bulgaria şi Serbia să participe cu oştiri. Fiind numeric inferioare trupelor invadatoare, oştirile valahe au adoptat tactica pământului părjolit.

La 10 octombrie 1394 are loc bătălia de la Rovine (probabil lângă Craiova), unde printr-un atac neaşteptat, sunt distruse unităţile de avangardă a trupelor otomane, cauzându-le mari perderi. Primind ajutor de la unităţile de rezervă, ce veneau din spatele armatei, sultanul Baiazid a scăpat de dezastru şi a continuat ofensiva. Lângă localitatea Argeş are loc o nouă bătălie.

Turcii fiind numeric superiori obţin un succes datorat în mare parte şi trădării boierilor.

Mircea cel Bătrân este nevoit să se retragă în munţi unde avea cetăţi. Sultanul Baiazid îl înscăunează ca domn pe boierul Vlad (numit Uzurpatorul), susţinut de boierii trădători.

În 1395 la Braşov se încheie un tratat antiotoman între Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg. Această înţelegere prevedea nerecunoaşterea de către Regatul Ungar a domnitorilor, veniţi la domnie cu ajutorul turcilor.

După încheierea acestui tratat, în anul următor are loc cruciada statelor din Occident împotriva Imperiului Otoman. Armatele cruciaţilor erau conduse de către regele Sigismund de Luxemburg, la care s-a alăturat şi Mircea cel Bătrân.

În bătălia de la Nicopole, oastea condusă de Baiazid I înfrânge trupele cruciate.
Armata otomană a avut mari perderi şi nu era în stare să ducă în continuare acţiuni de ofensivă în regiune.

În decembrie 1396, Mircea îl detronează pe Vlad Uzurpatorul şi devine unicul domnitor al Ţării Româneşti. Ca răspuns la detronarea lui Vlad, omul lor, în toamna anului 1397 turcii organizează o nouă campanie militară împotriva Munteniei.

Mircea cel Bătrân distruge oastea otomană ce a invadat Ţara Românească. După victoria asupra turcilor, în anul 1400, voievodul valah îl susţine la domnia Moldovei pe fiul lui Roman I, Alexandru, ce a fost supranumit şi cel Bun. După instalarea la domnie a lui Alexandru, Mircea cel Bătrân se confruntă în 1401 cu o invazie otomană, pe care o respinge.

După această incursiune are loc o stopare vremelnică a atacurilor turceşti asupra Ţării Româneşti, deoarece în anul 1402, are loc invazia hoardelor mongole conduse de către Timur-lenk stăpân în Asia Centrală asupra otomanilor.

În bătălia de la Ankara, oştirea lui Baiazid este distrusă, iar sultanul turc, părăsit de către vasalii săi, este capturat şi închis într-o cuşcă de fier.
Această înfrângere a declanşat începutul unor lupte între urmaşii lui Baiazid pentru conducerea supremă în Imperiul Otoman. Domnitorul valah s-a implicat în aceste confruntări, susţindu-l pe Musa.

În 1404, Mircea folosindu-se de dificultăţile prin care trece statul turc, recucereşte o mare parte a teritoriului dobrogean, inclusiv Silistra.

Anul 1406 reprezintă apogeul puterii domnitorului valah.

Fiind conştient de faptul că răzmeriţele ce au loc în Imperiul Otoman sunt doar vremelnice şi în viitorul apropiat se aşteaptă noi confruntări, Mircea duce tratative cu regele ungar Sigismund de Luxemburg privind crearea unui plan comun de luptă cu otomanii. În 1408 domnitorul muntean obţine o victorie asupra turcilor la Silistra.

După această victorie, în anul următor, începe o campanie militară în Balcani pentru susţinerea favoritului său Musa în acţiunile sale de a prelua conducerea satului turc şi de a deveni sultan. Această campanie militară dusă de voievodul valah a fost victorioasă şi i-a adus un scurt răgaz în lupta sa cu turcii.

Războiul cu otomanii reîncepe în anul 1413, când sultan devine Mahomed, un alt fiu a lui Baiazid, cu atacurile trupelor turceşti asupra hotarelor Munteniei pe care domnitorul le respinge.

În anul 1415, Mircea acceptă să plătească un tribut turcilor în valoare de 3000 de galbeni , iar după plătirea acestei sume, turcii se obligau să nu atace hotarele ţării.

Această pace nu s-a prelungit mult, căci în 1416, domnitorul va refuza să mai plătească haraciul şi începe un nou război cu turcii.

Mircea va susţine răscoalele ce aveau loc în Imperiul Otoman împotriva sultanului. Ca răspuns la aceste acţiuni ale voievodului valah, sultanul Mahomed declanşează o campanie militară împotriva Ţării Româneşti, cuceresc Giurgiul şi pătrund în Dobrogea.

Atacurile acestora sunt respinse, dar domnitorul valah a fost nevoit să încheie o nouă înţelegere cu turcii privind un tribut de răscupărare a păcii. După închierea acestui tratat la hotarele ţării s-a stabilit liniştea.
 

 

 

 

Fișier:Harta Tarii Romanesti, 1404.png

 

 

 

La 31 ianuarie 1418 marele domn a plecat în eternitate, rămânând în memoria urmaşilor ca un conducător de stat care a rezistat cu vitejie invaziilor necontenite ale Imperiului Otoman, reuşind să apere nu numai independenţa Munteniei, dar şi a Moldovei.

Cât timp a domnit Mircea cel Bătrân, Ţara Românească a dobândit cea mai mare întindere, de la Banatul de Severin până la Marea Neagră, inclusiv sudul Basarabiei şi a cunoscut o puternică dezvoltare economică, consolidarea militară şi afirmarea politică pe plan internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei.

Într-un act din anii 1404-1406, apar titlurile sale:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului.”

 

 

 

Fișier:Stema judetului Durostor.jpg

 

Foto: Stema judeţului românesc interbelic Durostor

A condus ţara cu înţelepciune, menţinându-i stabilitatea economică şi politică.

Epoca lui Mircea a beneficiat de o atenţie binemeritată din partea specialiştilor în istorie şi disciplinele conexe, fiindu-i dedicat un important număr de studii.

 

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mircea_cel_B%C4%83tr%C3%A2n

http://istoriamilitara.org/

 

 

 

 

 

24/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Sâmbătă, 23 septembrie 2017- ziua în care a fost anunţat „Sfârşitul Lumii”

 

 

Related image

 

 

 

Aceasta mai întâiu știind, că toată prorocia scripturei cu a sa deslegare nu se face,

Pentrucă nu prin voea oamenilor s-a făcut cândva prorocie, ci purtându-se de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu.” (2 Petru 1:20, 21

 

 

 

 Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că 23 septembrie 2017, este ziua în care se împlineşte profeţia din Apocalipsa Sfântului Ioan, capitolul 12. 

 Presa a scris, citând teoria lui David Meade, un numerolog creştin, că sâmbătă, 23 septembrie 2017, va avea loc sfârşitul lumii. Ce se va întâmpla mai exact, potrivit ziselor sale?

David Meade spune că niciunul dintre noi nu va mai vedea lumina zilei de duminică.

David Meade continuă ideile haotice și absurde ale lui Zecharia Sitchin. Sitchin a fost arătat ca agent CIA, mason și prieten cu new-ageist-ul Jordan Maxwell. Deși se ocupă cu scrierile antice sumeriene și babiloniene, savanții în domeniu îl consideră un amator și un necunoscător al limbilor străvechi.

 Fenomenul care se întâmplă din nou după 6.000 de ani.

 

 

23 septembrie 2017, Ziua Apocalipsei? Fenomenul care se întâmplă din nou după 6.000 de ani 817

 

 

 

 

Unii teoreticieni ai Bibliei susţin cu tărie că sâmbătă va fi ziua finală, fiindcă pentru prima oară după aproximativ 6.000 de ani, constelaţiile şi planetele se vor alinia astfel încât se va împlini profeţia din Apocalipsă Sf. Ioan.

În versetele 1 şi 2 este scris:

„1. Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.

2. Şi era însărcinată şi strigă, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască” 

De la o vreme se asociază acestei profeţii semnele astronomice actuale. „Acest lucru se întâmplă deja în constelaţia Fecioarei. Planeta Jupiter se află şi ea în ceea ce am putea numi zona burţii. Pe 23 septembrie vor mai intra în Fecioară planetele Marte, Mercur şi Venus, care vor forma împreună cu constelaţia Leului o cununnă de 12 stele”, spun aceştia.

Teoria a fost emisă pentru prima oară în 2011, când bloggerul William Tapley a postat pe YouTube primul videoclip despre alinierea planetelor și a stelelor.

Isteria a atins apogeul în urma informaţiilor furnizate de sute de publicaţii online din Occident, care scriu că un asteroid gigantic, cu un diametru de 4 km, va lovi Pământul în zona Americii de Nord.

  Jurnalistul şi fostul angajat din Ministerul Apărării din Marea Britanie, Nick Pope, a declarat că afirmaţiile apocaliptice au intenţii sinistre şi că acestea pot duce la panică.

  ” Lumea nu se va sfârşi pe 23 septembrie”, a spus Pope.

Succesul unor astfel de scrieri şi al prezicerilor alarmiste nu se datorează erudiției, ci promovării lor intense de către cei cărora le serveşte interesele. 

Profeţiile referitoare la sfarsitul lumii au însoţit umanitatea timp de milenii, chiar şi înainte de Hristos si creştinism.

Procentul de îndeplinire a tuturor profeţiilor referitoare la “marele sfârşit” este (asa cum cred că ştiţi),  zero.

In Evanghelia dupa Matei (16-28) de exemplu, Iisus spune:

“Adevarat eu vă spun, că între cei de faţă sunt şi acei care nu vor muri până nu vor vedea Fiul Omului venind în Impărăţia Sa”.

Sa fi însemnat oare acest lucru faptul ca Iisus promisese realizarea speranţelor mesianice inainte ca generaţia la care se referea să se stingă?

De menţionat, este faptul ca o mare majoritate a creştinilor antici erau surprinşi de fapul ca Iisus nu se întorsese pe Pamânt în primii zece ani de la moartea şi invierea sa.

S-a considerat totuşi, că Divinitatea a amânat momentul venirii Fiului Omului a doua oară, pentru a oferi timp pentru botezarea a cât mai multor oameni, inainte de “Ziua Judecăţii”.

Se speculează și faptul că se vor împlini 70 de ani de la nașterea statului Israel (în 1947).

Predicțiile creștinilor extremiști sunt susținute și de rabinul Judah Ben Samuel, care a declarat și el că Apocalipsa va avea loc în 2017.

Şi mai bizar este faptul că un astfel de scenariu a fost pus în discuţie  în urmă cu un an, de către ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius, care spunea, la acea vreme, că omenirea se va confrunta cu o catastrofă majoră peste 500 de zile.

 

 

Related image

 

Foto: Victor Mikhailovich Vasnetsov – Cei patru călăreţi ai Apocalipsei

Ei sunt descriși în ultima carte a Noului Testament, Revelația lui Iisus Hristos după Ioan de Patmos, capitolul 6 versetele 1-8. Mielul lui Dumnezeu deschide primele patru din cele șapte peceți, fiecare pecete invocând unul din cei patru călăreți, care stau pe patru cai.

Aceștia au culorile alb, roșu, negru și al patrulea gălbui.

Deși există mai multe interpretări diferite, cei patru călăreți sunt considerați a simboliza Ciuma, Războiul, Foametea şi Moartea şi aduc Apocalipsa asupra lumii înaintea de Judecata de Apoi.

Indiferent de profețiile făcute de diverse personaje, după cum scrie în Biblie, nimeni nu va cunoaște ora la care lumea se va sfârși. Ea va veni asemenea unui hoț.

 

 

 

 

post-apocalyptic artwork wallpaper background

 

 

Dar să trecem la date…

Anul 60 d.Hr. > Scrisorile lui Paul din Tarso sugerau faptul ca Iisus se va intoarce in timpul vietii acestuia.

Anul 90 d.Hr. > Sf. Clemente prezicea că lumea se va termina  în anul respectiv.

Anul 500 d.Hr. > Bazându-se pe dimensiunile Arcăi lui Noe, un preot şi teolog roman care a trait intre secolole II-III d.Hr, prezicea ca lumea se va  sfârşi în anul 500 d.Hr.

1 ianuarie 1000 > Acest an a trecut în istorie pentru manifestarea celei mai intense perioade de isterie legate de reîntorcerea lui Iisus. Mulţi creştini europeni preziseseră că lumea se va termina chiar în data de 1 ianuarie al acelui an.

Pe măsură ce se apropia această dată, creştinii au pornit un război impotriva unor pagâni din Nordul Europei, în tentativa de a-i converti la creştinism, înainte de venirea lui Hristos.

In timpul ultimelor luni ale anului 999 d.Hr.,  multe bunuri fuseseră vândute sau date săracilor, câmpurile nu au mai fost cultivate dupa recolta de toamnă, criminalii au fost eliberaţi din închisori….etc.

1033 > Deşi Iisus nu venise în anul 1000, o noua febra a “reîntoarcerii” cuprinsese lumea. S-a considerat atunci ca era foarte probabil să se fi calculat greşit cei 1000 de ani de la naşterea Fiului Omului.

De aceea a fost luată ca dată de referinţă vârsta morţii Mântuitorului + 1000 de ani rezultând anul 1033.

1147 > Gerard da Poehlde declara că mileniul începuse in anul 306 d.Hr. în timpul domniei împăratului roman Constatin cel Mare şi că ar trebui să se recalculeze data la care Iisus s-ar putea intarce, în anul 1306.

1202 > Gioacchino da Fiore susţinea că Regele Richard al Angliei ar fi luptat impotriva antihristului, care era deja liber in lume.

1284 > Papa Inocenţiu al III- lea a adăugat 666 de ani la data apariţiei islamismului şi a prezentat anul rezultat din calcul ca termen limita pentru umanitate.

1553 > Melchior Hoffman a prezis că Strasbourgul a fost ales ca reşedintă pentru Noul Ierusalim şi credea că acolo ar fi trebuit să ajungă “Fiul Omului” în acel an.

1669 > Intre 1669 şi 1690, douazeci de mii de creştini “de rit vechi” din Rusia şi-au dat foc, deoarece credeau că lumea se afla pe punctul de a ajunge la sfârşit, şi nu vroiau să fie prinşi de Antihrist.

1689 > Pastorul baptist englez reformat Benjamin Keach ( 1640-1704 ), a prezis Armageddonul va avea loc în acel an.

1792 > Mulţi membri ai mişcării “Shaker” au proclamat acest an ca fiind cel al sfârşitului omenirii.

1814 > Joanna Southcott anunţa ca îl va aduce pe lume a doua oară pe Iisus, născând un copil, deşi era virgină. Începu să ia in greutate, părând însărcinată. După 9 luni, sorocul  pentru naştere trecu fără să se întâmple nimic. La puţin timp după, aceasta muri. Corpul sau a fost supus autopsiei, dovedindu-se astfel ca era vorba despre o sarcina falsă.

1830 > Margaret McDonald a prezis ca Robert Owen ar fi Antihristul. Owen a contribuit la fondarea  unei societăţi utopice intitulate “New Harmony”, în statul american Indiana.

1850 > Ellen White, fondatoare a miscarii Adventiştilor, indica multe date ca fiind ultimele pentru omenire.

In acel an acesta a scris: “ Timpul aproape s-a sfarsit. Pregăteşte-te, pregăteşte-te, pregăteşte-te! Acum timpul aproape s-a sfârşit, şi ceea ce noi am invatat in ani, ei (cu referire la cei ce nu faceau parte din Miscarea Adventistă) vor trebui sa inveţe in luni.”

1856 > Ultima predicţie a lui Ellen White a fost in faţa participanţilor la conferinţa adventiştilor.

1890 > Joseph Smith, fondator şi profet al “Bisericii Mormone” auzi o voce şi a scrise ccea ce pretinsese a  auzi:

“Ma rugam intr-o zi cu ardoare intru cunoasterea timpului venirii “Fiului Omului”, cand, la un moment dat, am auzit o voce:  < Joseph, fiul meu, daca viata ta va ajunge pana la al optzeci si cincilea an, vei vedea atunci fata “Fiului Omului”>

Era vorba de anul 1890…

1891 > 14 februarie 1835, Joseph Smith reuneşte toti sefii Bisericii Mormone. Le spuse acestora ca Dumnezeu îi comandase sa anunte faptul ca Iisus s-ar fi intors în 56 de ani.

1914, 1915, 1918, 1920, 1941, 1975, si 1994 etc. > Toate datele la care lumea s-ar fi sfârsit, stabilite de membrii Watchtower Society (Martorii lui Iehova), erau bazate pe diverse interpretari ale “Cărţii lui Daniel” cap. IV, combinate cu diverse calcule aritmetice.

1936 > Herbert W. Armstrong, seful Bisericii Dumnezeului Universal, a fixat acest an ca fiind cel al venirii lui Iisus. Când acest lucru nu s-a îndeplinit, el recalculeaza şi declara 1975 ca data valabilă…

1978 > Pastorul Chuck Smith a prezis intoarcerea lui Iisus în anul 1981.

1980 > Lleland Jensen, seful grupului Credinţa Mondială Bahai, a prezis ca un dezastru nuclear va avea loc, din acesta rezultând un razboi care va dura douazeci de ani, după care, noul mileniu ar fi purtat Împărăţia Cerului pe pamânt.

1982 > Pat Robertson a anuntat public sfarşitul lumii pentru toamna anului respectiv.

1986 > Moses David, membru al grupului de credinta “Copii lui Dumnezeu”, prezicea ca Rusia ar fi infruntat Israelul şi Statele Unite ale Americii în războiul Armagedonnului care ar fi avut loc în acel an. Comunismul ar fi dominat lumea şi Iisus s-ar fi intors.

1988 > In cartea sa “The Late, Great Planet Earth”, Hal Lindsey a prezis ca sfarşitul lumii va avea loc la patruzeci de ani de la infiintarea statului Israel.

11 octombrie 1988: Edgar Whisenaut, un om de stiinta de la NASA, a publicat un bestseller intitulat “88 Reasons Why the Rapture Will în 1988″.

1990 > Peter Ruckman a studiat analitic Biblia şi a calculat ca sfârşitul se va petrece în anul 1990.

2000 >A fost previziunea preferata de toata lumea, privind sfârşitul lumii, care în cele din urma s-a dovedit a fi la fel de falsă ca şi predecesoarele ei.

2012 > Scenariile privind sfârşitul lumii în acest an, când  se temina calendarul mayaş, au stârnit o întreagă isteriei pe internet, după ce au fost propagate de fel de fel de  predicatori. 

Lista rămâne după cum vedem deschisă.

 

În urma teoriilor apocaliptice care au împânzit Internetul, NASA a fost nevoită să ia atitudine şi a declarat, recent, că Agenţia „nu are cunoştinţă de nici un asteroid sau cometă care ar putea lovi Pământul. De fapt, nici un corp ceresc de mari dimensiuni nu va lovi Pământul în următoarele sute de ani”.

 

Concluziile rămâne să le tragă fiecare dintre noi …

 

Surse: 

The Continuum History of Apocalypticism by Bernard McGinn, John J. Collins, Stephen Stein

LA FAUSSE DOCTRINE DE L’ENLÈVEMENT ET DU RETOUR DE JÉSUS par JeanleDuc

geticul.com

 

 

 

 

 

23/09/2017 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

%d blogeri au apreciat asta: