CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

 1 septembrie 1939: Germania nazistă atacă banditește Polonia și e urmată la scurt timp de haitele sovietice

 

Publicația consemnează https://timpul.md. de la Chișinău, consemnează că rușii și fasciștii nemți au participat împreună la invadarea Poloniei.

Cu o zi înainte, pe 31 august, soldați germani îmbărcați în uniforme poloneze, au atacat stația radio germană de la Gleiwitz din provincia Silezia superioară, oferind un „casus beli” lui Adolf Hitler.

O bună parte a Forțelor Aeriene Poloneze a fost distrusă la sol, apărarea antiaeriană era aproape inexistentă, iar avioanele care au putut totuși să decoleze, au fost pradă ușoară pentru Messerschmitt-urile Me-109 de vânătoare ale Luftwaffe.

Pe 17 septembrie, Uniunea Sovietică a invadat la rândul ei Estul Poloniei, în conformitate cu articolul II al protocolului adițional al tratatului de neagresiune dintre Germania și URSS, mai cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov , după numele miniștrilor de externe german și sovietic care au negociat documentul.

Brest-Litovsk, comuniștii ruși și fasciștii nemți sărbătoresc ocuparea Poloniei, printr-o paradă comună

Cea mai bună ilustrare a acordului germano-sovietic asupra evenimentelor o reprezintă înțelegerea de la Brest-Litovsk.

Orașul fusese ocupat de către Corpul 19 Panzer comandat de generalul Heinz Guderian, dar la apropierea Brigăzii 29 Tancuri sovietică, aflată sub comanda colonelului Semion Krivoshein, cele două forțe au negociat pașnic schimbarea „proprietarului” citadelei.

Mai mult, comandanții sovietici și germani au organizat o paradă comună a victoriei, înainte ca forțele germane să se retragă în spatele liniei de demarcație convenite.

Foto: Guderian și Krivoșein la parada victoriei împotriva Poloniei

Confruntată cu un al doilea front, rezistența poloneză s-a prăbușit definitiv pe 6 octombrie, după Bătălia de la Kock.

Toate trupele disponibile ale Poloniei, aproape 120.000 de oameni, guvernul țării, o parte din administrație și tezaurul Băncii Poloniei au fost evacuate în România, țară neutră în acel moment.

Polonia nu a semnat niciodată un act de capitulare în fața celor două puteri.

01/09/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

DUPĂ ȘASE LUNI DE RĂZBOI ucrainenii se despart definitiv de „lumea rusă”și vor intrarea țării lor în UE și în NATO

Rudele și prietenii apărătorilor Azovstal participă la un miting pentru salvarea celor capturați de forțele ruse, la Liov, Ucraina, 31 iulie 2022.
©EPA-EFE/MYKOLA TYS  |   Rudele și prietenii apărătorilor Azovstal participă la un miting pentru salvarea celor capturați de forțele ruse, la Liov, Ucraina, 31 iulie 2022.

Barometrele de opinie spun după șase luni de război că ucrainenii se despart definitiv de „lumea rusă”

http://www.Veridica.ro scrie că, la aproape șase luni de când Rusia a invadat Ucraina, studiile sociologice arată că obiectivul lui Putin de a readuce țara vecină în orbita Moscovei și în așa-numita „lume rusă” pare, mai mult ca oricând, sortit eșecului: ucrainenii nu mai cred în posibilitatea unei reconcilieri cu Rusia nici măcar după căderea regimului Putin.

Dacă în primele luni ale invaziei ucrainenii își doreau să vadă o armată rusă înfrântă rapid și o societate rusească trezită din iluziile create de propaganda guvernamentală, acum majoritatea vor o izolare totală, de lungă durată și ireversibilă a Ucrainei de Rusia și de poporul rus.

În plus, ucrainenii par să se fi obișnuit și cu ideea că războiul va fi unul de durată.

În pofida rupturii totale a societății ucrainene de trecutul cultural și mental rus, proces cauzat de război, apropierea imediată de UE încă este văzută de ucraineni ca una care poate fi amânată pentru apărarea intereselor naționale în cadrul unor negocieri cu Bruxellesul.

Unele criterii de aderare sunt puse sub semnul întrebării.

În sfârșit, barometrele mai relevă și că, cel puțin pentru moment, ucrainenii sunt dispuși să accepte dificultățile economice prin care trece țara, întrucât consideră că lupta pentru independență este prioritară.

Dezamăgiți de pasivitatea rușilor, ucrainenii nu mai vor reconciliere nici dacă pică regimul Putin

79% dintre ucraineni consideră că frontiera ruso-ucraineană trebuie închisă, iar rușii care doresc să intre în viitor pe teritoriul Ucrainei trebuie obligați să solicite o viză specială, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev.

Imediat după declanșarea războiului împotriva Ucrainei, doar 44% dintre respondenți susțineau că frontierele trebuie închise. Altfel spus, în aceste luni de confruntări militare a crescut foarte mult numărul ucrainenilor care vor să se izoleze și să se apere nu doar de armata rusă, ci și de toți cetățenii ruși.

În același timp, în pofida războiului, 1% dintre ucraineni încă cred în proiectul de unire a Ucrainei cu Rusia într-un singur stat, comparativ cu 5% în februarie. Doar 11% dintre ucraineni mai cred că între Rusia și Ucraina ar putea exista cândva relații de prietenie.

Cele șase luni de război au generat un val de ură nu numai față de conducerea Rusiei, ci și față de cetățenii ruși.

Dacă în februarie-martie diverși artiști ucraineni, lideri de opinie, jurnaliști și sportivi cereau cetățenilor ruși, prin intermediul mass-media și rețelelor sociale, „să oprească războiul lui Putin”, în iulie-august se resimte un val de dezamăgire față de capacitatea rușilor de a gândi independent și de a influența deciziile politice.

Pas cu pas, toți cetățenii ruși au început să fie văzuți ca vinovați de atrocitățile produse pe teritoriul Ucrainei.

Din aceste considerente, pe rețelele de socializare au devenit virale diverse articole ale intelectualilor ucraineni care explică de ce rușii și ucrainenii nu au fost niciodată popoare înfrățite.

Foto: Monumentul prieteniei ruso-ucrainene de la Kiev este demolat

Teza despre frăția istorică este catalogată ca un mit sovietic, realimentat de propaganda rusă.

Peisajul sociologic prezentat de analiști deja influențează viața politică din Ucraina.

Pe website-ul președintelui Ucrainei a fost înregistrată o petiție electronică în care se cere „interzicerea intrării cetățenilor Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei în următorii 50 de ani”. 

Până în prezent petiția a fost semnată de peste 27.000 de persoane, Zelenski urmând să o examineze.

Directorul adjunct al Institutului Internațional de Sociologie de la Kiev, Anton Grușețki, consideră că ultimele sondaje de opinie au semnificații istorice pentru Ucraina.

Specialistul constată că „ucrainenii îi spun adio Imperiului Rus”, care mai exista parțial în mentalul colectiv.

Pentru prima dată în istoria Ucrainei, cei care mai cred în relații de prietenie cu Rusia sunt în minoritate absolută.

Războiul declanșat de Moscova pe teritoriul Ucrainei i-a îndepărtat pe toți ucrainenii, indiferent de limba vorbită și etnie, de proiectul „lumii ruse”, promovat de Kremlin în ultimele decenii.

Aderare la UE, dar nu cu orice preț

81% dintre ucraineni ar vota în cadrul unui referendum pentru aderarea la UE și 71% – pentru aderarea la NATO.

Cetățenii ucraineni sunt conștienți de faptul că mor pe câmpul de luptă pentru un viitor european al statului lor – în fond, asaltul Rusiei asupra Ucrainei a început după triumful Euromaidanului, mișcare care a izbucnit tocmai din dorința ucrainenilor ca țara lor să adere într-o bună zi la UE.

Această dorință de integrare în spațiul european nu înseamnă însă și o asumare a tuturor valorilor europene.

Întrebați de sociologi dacă Ucraina trebuie în mod urgent să îndeplinească toate cerințele UE pentru aderare, 62%  dintre cetățeni au răspuns surprinzător că „Ucraina trebuie să-și apere interesele și să nu fie de acord cu unele criterii, chiar dacă va fi amânat procesul de aderare”.

Doar 31% au declarat că Ucraina trebuie să adopte toate legile solicitate de UE pentru a deveni cât mai repede posibil stat-membru.

Mândria națională generată de rezistența pe câmpul de luptă influențează direct atitudinea societății față de Occident. Cifrele de mai sus arată că 2/3 dintre ucraineni nu își doresc o aderare cu orice preț.

Potrivit analiștilor de la Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev, ucrainenii sunt de acord cu cerințele UE privind combaterea corupției, dezoligarhizarea, reforma justiției, dar resping orice discuții privind valorile patriotice, identitatea națională și lingvistică.

Nu este exclus să fie respinse și criteriile de asigurare a accesului la educație în limba maternă a tuturor minorităților naționale. Ucrainenii consideră că aceste aspecte pot fi negociate cu UE.

Succesele militare contribuie la intransigența ucrainenilor față de ruși, dar Moscova mai are un as în mânecă: arma energetică

Încrederea ucrainenilor în victorie este în continuare destul de mare. Potrivit unui sondaj realizat de Info Sapiens90% dintre ucraineni cred în victoria Kievului (71% sunt absolut siguri).

Societatea ucraineană își dorește recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia după 24 februarie.

Recuperarea Crimeii ocupate și anexate de Rusia în 2014 nu are încă aceeași susținere, dar pe zi ce trece crește procentul ucrainenilor care cred că războiul trebuie să se încheie cu recuperarea tuturor teritoriilor pierdute.

În martie, 75% dintre ucraineni declarau NU că acceptă cedarea Crimeii în numele păcii; în iulie, procentul crescuse la 89%.

Pare evident că, cu cât ucrainenii vor reuși să elibereze mai mult localități din sudul sau estul Ucrainei, cu atât va fi respinsă mai mult ideea unor cedări teritoriale.

Percepțiile populației nu sunt însă influențate doar de ceea ce se întâmplă pe front, ci și de ceea se întâmplă în spatele acestuia, de viața de zi cu zi. În contextul războiului, potrivit unui studiu realizat de compania Rating, 86% dintre ucraineni sunt pesimiști și constată o înrăutățire a situației economice. Doar un sfert dintre ei cred că pe parcursul viitorului an situația se va îmbunătăți.

În același timp, ucrainenii sunt conștienți de faptul că criza economică este generată de războiul declanșat de Rusia, iar pesimismul economic coexistă cu convingerea societății că toate evoluțiile social-politice din Ucraina sunt corecte. Grupul sociologic Rating arată că 73% dintre ucraineni consideră că lucrurile merg în direcția corectă.

Totuși, opinia societății ar putea să înceapă să se schimbe odată cu venirea iernii, dacă războiul va continua până atunci. Rusia încă mai are un as în mânecă: arma energetică.

Rusia a arătat că vizează deconectarea unor regiuni de la curentul electric prin atacuri cibernetice, deconectarea centralelor electrice de la rețeaua energetică ucraineană, distrugerea centralelor de încălzire a localităților ucrainene din centrul și estul țării, reducerea capacităților de export de curent electric al Ucrainei.

O iarnă petrecută în frig, pe fondul unui război prelungit și al unei crize economice severe, ar putea să submineze moralul populației și să schimbe, din nou, percepțiile acesteia.

VIDEO:La Kiev,capitala Ucrainei,statuia de bronz înaltă de opt metri,ridicată în 1982 pentru a comemora cea de-a 60-a aniversare a Uniunii Sovietice și care înfățișa un muncitor ucrainean și unul rus uniți sub un gigantic „Arc al prieteniei poporului, a fost demolată în aprilie 2022,după invadarea Ucrainei de către Rusia, sub pretextul ”denazificării”acesteia.

"Acum vedem ce înseamnă această "prietenie" - distrugerea orașelor ucrainene... uciderea a zeci de mii de oameni pașnici. Sunt convins că un astfel de monument are acum un sens complet diferit",a declarat primarul Kievului, Vitali Klitschko. 

În timp ce o macara a ridicat monumentul de pe soclul său și l-a coborât la pământ, mulțimea prezentă a aplaudat și a strigat „Glorie Ucrainei”.

"Rusia a invadat Ucraina... Putem fi prieteni cu Rusia? Acesta este cel mai mare dușman al nostru, de aceea monumentul prieteniei ruso-ucrainene nu mai are sens",a declarat Serhiy Myrhorodsky, unul dintre designerii monumentului.

16/08/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

9 august 1601- TRECEREA la cele veșnice a marelui voievod unificator al țărilor române MIHAI VITEAZUL

Foto: Portretul lui Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (n. 1558, Tîrgul de Floci sau la Drăgoeşti – d. 9 august 1601, Cîmpia Turzii), a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi Domn al Țării Românești și pentru o perioadă (în 1600), unificator al celor trei principate medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.

Originea şi primii ani ai vieţii

În anul 1601, în timpul unei şederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menţionat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică „în al 43-lea an al vieţii„, ceea ce indică drept an al naşterii lui Mihai anul 1558.

Domnul Pătraşcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit în 1557.

Împrejurarea ca Pătraşcu să fi avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale apare ca foarte improbabilă, avînd în vedere faptul că a murit în urma unei boli îndelungate pentru tratarea căreia a cerut asistența unor medici de la Sibiu.

Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătraşcu a fost exclusă şi de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum şi pe baza cronicilor de epocă.

Mama lui Mihai a fost Teodora Cantacuzino, de neam grecesc, iar Cronica lui Radu Popescu, foarte bine informată asupra carierei lui Mihai, menţionează că „mumă-sa au fost de la Oraş dela Floci [sic], care fiind văduvă ş frumoasă şi nemerind un gelep [comerciant], om mare şi bogat den [sic] Poarta Împărătească şi care în casa ei zăbovindu-se cîtăva vreme…„.

Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vîlcea.

Aceleaşi surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.

Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător la Constantinopol şi apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino.

Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomaţii lui Mihai, a întocmit, probabil pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieţii domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a păstrat în compilaţia lui Stephanus Zamosius.

Foto: Franz Franken, Mihai Viteazul şi domniţa Florica, detaliu din tabloul Croesus

Ascensiunea politică

La sfîrşitul anului 1588 devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Munteniei, efectiv de pe 11 octombrie.

Aderă la „Liga Sfîntă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii). Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Muntenia. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.

Campania antiotomană

Victoriile împotriva Imperiului otoman

Aderarea Munteniei la „Liga Sfîntă” a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini şi a întregii garnizoane otomane staţionată în Bucureşti. Pe acest fundal, Mihai porneşte o ofensivă generală împotriva Înaltei Porţi, atacînd cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării (Giurgiu, Hîrşova, Silistra ş.a.).

Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti) culminată cu incendierea Rusciukului. După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă porneşte o campanie similară.

Datorită recunoaşterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă şi succesorul său, Răzvan Ştefan, Mihai trimite o delegaţie de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-transilvănene.

Nerespectînd porunca domnitorului, delegaţia de boieri condusă de mitropolitul Eftimie semnează un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea locţiitorul acestuia pe propriul său tron. Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt.

Comandînd o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obţine victoria la Călugăreni – 13/23 august 1595 (evocată în mod strălucit în poemul „Paşa Hassan” de George Coşbuc).

Contraofensiva otomană îl forţează să se retragă în munţi, aşteptînd sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ştefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor.

Mihai Viteazul începe (cu sprijin transilvănean şi moldovean) eliberarea oraşelor Tîrgovişte (5-8 octombrie 1595), Bucureşti (12 octombrie 1595) şi Giurgiu (15-20 octombrie 1595).n 1594 şi în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetăţile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Rasgrad, Babadag, Tîrgul de Floci, Silistra şi chiar Rusciuc, Şiştova, Nicopole şi Vidin.

Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreţii lui Mihai Viteazul ajunseseră pînă la Adrianopole în est şi Plevna în vest.

Această acţiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpînirea sa Bugeacul, în aceeaşi perioadă.

În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încît Dobrogea şi gurile Dunării s-au aflat sub stăpînirea sa pînă la moarte.

Întreaga creştinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hîrtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care aceşti creştini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.

Negocierile de pace cu Înalta Poartă

Pierderile suferite în urma campaniilor antiotomane, precum şi dezastrele provocate de ostaşii sultanului, au adus Muntenia la o stare critică din punct de vedere financiar. Cu visteria golită, Mihai se vede silit să aplice o soluţie pe cît de nepopulară, pe atît de vitală supravieţuirii statale: „aşezămîntul” sau „legarea ţăranilor de glie” prin care rumânii (ţăranii fără pămînt din Valahia) erau siliţi să rămînă pe moşia pe care se aflau în acel moment.

După cîteva confruntări pe linia Dunării, Mihai decide începerea negocierilor cu otomanii. Finalizate printr-o pace (1597-1598) prin care, în schimbul acceptării suzeranităţii otomane şi a plăţii tributului, Înalta Poartă recunoştea domnia voievodului pe întreaga durată a vieţii sale.

În paralel, domnitorul valah încheie un tratat şi cu Casa de Habsburg (Mănăstirea Dealu, 30 mai/9 iunie 1598) orientat împotriva turcilor. Prin dubla suzeranitate (otomană şi habsburgică) se anula practic tratatul dezavantajos al boierilor cu Sigismund Bathory.

Unirea ţărilor române

Ţările române după Unirea de la 1600, sub domnia lui Mihai Viteazul

Consolidarea Unirii
Pentru a consolida Unirea, Mihai ia o serie de măsuri:

    * adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile
    * construieşte o biserică ortodoxă la Alba Iulia
    * acordă anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români
    * numeşte ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.

Harta principatelor române unite sub Mihai Viteazul, mai – septembrie 1600

Sfîrşitul domniei

Destrămarea Unirii

În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide, ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile casei regale a Austiei.

Astfel contextul internaţional a devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul.

Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia.

Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune.

Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn.

Mihai nu reuşeste să înfrîngă revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul.

În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă.

Moartea lui Mihai Viteazu

Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român.

Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania.

Continuă prin a recupera Muntenia gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron.

În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi de acord.

Din ordinul său, în 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis din ordinul generalului Gheorghe Basta. Capul său este furat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi înmormîntat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lîngă Tîrgovişte.

Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.

Foto: Mormântul capului lui Mihai Viteazul, la mănăstirea Dealu, România

În ziua de 23 februarie 1601 Mihai Viteazul ajunge în Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Primit cu entuziasm – după cum relatează H. Ortelius – i se realizează un portret în aramă de către gravorul curţii, Egidius Sadeler. Acesta este cel mai cunoscut portret al domnitorului român, fiind răspîndit în numeroase copii. Inscripţia circulară spune „Michael Waivoda Walachiae Transalpinae, utraque fortuna insignis et in utraque eadem virtute, aet. XLIII”, iar versurile-dedicaţie: „Tanti facit nomen Christi, Maiestatem Caesaris, / Rempublicam christianam et Ecclesiae sub Pontifice Maximo concordiam sue”, adică „Atît de mult iubeşte pe Cristos şi Împărăţia creştină şi unirea Bisericii sub Papă”. 

Aproape două secole şi jumătate mai tîrziu, în 1847, Nicolae Bălcescu şi A. G. Golescu redescoperă acest portret, împreună cu alte cinci ale aceluiaşi, la cabinetul de stampe al bibliotecii regale din Paris.

Cîndu vezurămu pe cellu de allu siésselé strigarămu de o dată: Acesta este […] Fizionomia principelui respunde întocmai închipuirii celloru ce au studiatu caracterulu acestui bărbatu extraordinariu. […] Otărîrămu în dată a ne desierta uşiórele nóstre pungi…” pentru a comanda o copie după acest portret, spre a da „în admirare românilor” adevărata înfăţişare a voievodului.

După moartea lui Mihai Viteazul au fost executate mai multe portrete ale acestuia, printre care unul în 1601 ce îl prezintă cu o căciulă şi o mantie de blană, sub care scrie „Michael Weyvodt aus der Walachey, occubuit XVIII Aug. a. MDCI”, precum şi altele inspirate după cel al lui Sadeler. O dată, Mihai Viteazul este prezentat ca fiind Gheorghe Ştefan, domnul Moldovei.

De la Mihai Viteazul au rămas şi două criptoportrete, ambele realizate de către Franz Francken II. Într-unul dintre ele, aflat la muzeul Prado din Madrid, apare ca Irod, avînd căciula transformată în turban şi lanţul şi medalia dăruite de împăratul german.

În celălalt, mai cunoscut, aflat la Kunsthistorisches Museum din Viena, apare alături de fiica sa Florica într-o reprezentare a alaiului lui Cresus (împăratul Rudolf al II-lea). Aici pot fi văzute întregile costume ale lui Mihai şi ale fiicei sale la curtea pragheză.

Mihai Viteazul mai apare şi în gravuri din secolele XVI-XVII ce prezintă momentul uciderii sale, însă de cele mai multe ori are o înfăţişare închipuită.

O serie de tablouri cu Mihai Viteazul au fost pictate în secolele XIX-XX de artişti precum Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mişu Popp sau Constantin Lecca.

Bibliografie (surse)

  1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul
  2. http://antiqbooks2000.blogspot.com/2009/05/mihai-viteazu-weywodt-aus-der-walachey.html.
  3. http://istoria.md/articol/48/Mihai_Viteazul
  4. https://rgnpress.ro/2022/08/09/420-de-ani-de-la-plecarea-in-vesnicie-a-lui-mihai-viteazul-domnitorul-care-a-facut-prima-unire-a-fost-ucis-miseleste/

10/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: