CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 20 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 Ziua de 20 septembrie în istoria noastră 

1347: Cancelaria regelui Ludovic I al Ungariei (1342-1382) a emis prima diplomă privilegială a oraşului Baia Mare, acordată la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru şi notarului Ulrich, juraţi din Baia Mare şi Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), în urma faptului că privilegiul anterior al oraşului a ars într-un incendiu.

Prin acest nou privilegiu se stabileau hotarele oraşului şi se acordau locuitorilor săi numeroase drepturi: libertatea de a-şi alege judele, juraţii şi parohul, dreptul de a judeca în interiorul oraşului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca şi cele mici”, asigurarea libertăţilor individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei duşmanilor”.

O categorie distinctă de prevederi viza organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele oraşului şi cu juraţii, activitatea desfăşurată în mine şi să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit.

Deasemenea, judele şi juraţii alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele şi lucrările de mină şi să se îngrijească de venitul urburei” cuvenite regelui.

Toate acestea denotă faptul că, la mijlocul secolului XIV, Baia Mare era un oraş structurat şi bine organizat, cu libertăţi specifice unui oraş liber regal care beneficia de o autonomie ridicată în raport cu instituţia comitatului de la Satu Mare.

Imagine similară

Orașul a fost atestat documentar pentru prima data în anul 1329  sub numele  Râul Doamnelor, (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Ungariei Carol Robert de Anjou și s-a dezvoltat ca un centru aurifer în secolele 14-15.

Actul eliberat de cancelaria regelui Ludovic I de Anjou   la data de 20 septembrie 1347, reprezenta una dintre  cele mai timpurii mărturii scrise care s-au păstrat, privind importanța minelor din Baia Mare și Săsar (maghiară Zazurbanya, inclusă acum în Baia Mare)  si  cuprinde o serie de privilegii acordate centrelor  miniere și locuitorilor săi de către rege, orașul Baia Mare fiind deja un oraș liber regal.

In 1446 orașul a devenit proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara, iar în 1469, sub conducerea regelui maghiar Matia Corvinul (fiul lui Iancu de Hunedoara), acesta a fost fortificat.

1444: S-a declanşat Campania anti-otomană în timpul căreia oştile creştine conduse de Iancu de Hunedoara au asediat cetatea Varna.

  În ofensiva spre Constantinopol, armata regelui Vladislav, comandată efectiv de către Iancu de Hunedoara, însumând circa 15.000 oameni, a pătruns pe teritoriul Imperiului Otoman pe la Orşova, în marşul de-a lungul Dunării au fost obţinute câteva victorii uşoare la Cladova, Vidin şi Nicopol.

Traseul era mai lung, dar evita trecătorile din Munţii Balcani, care puteau fi apărate uşor de forţele otomane.

La 16 octombrie, oastea Ţării Româneşti comandată de voievodul Vlad Dracul s-a adăugat armatei lui Iancu. Astfel, efectivele au sporit la circa 20.000 de oameni. Armata cruciată a continuat înaintarea spre ţărmul Mării Negre, pentru a parcurge drumul de pe litoral spre Constantinopol.

La 9 noiembrie, ea a ajuns la Varna, unde a intrat în contact cu armata otomană, care sosise acolo chiar în noaptea precedentă.

Bătălia de la Varna reprezentată într-o cronică poloneză de la 1564

Armata lui Murad II, care a ocupat poziţii la vest de Varna a putut atinge un efectiv foarte mare, estimat între 80.000 şi 100.000 de oameni, deoarece au putut fi transbordate trupele din Asia.

Atacul crestin a fost respins cu uşurinţa, regele Ungaro-Polon (Vladislav III Jagello pentru polonezi și Vladislav I pentru unguri), fiind  ucis,  trupele cruciate din centrul dispozitivului retragandu-se  în fugă spre nord. Bătălia a fost pierdută pentru că planul pus la cale de voievodul Transilvaniei a fost compromis de acţiunea necugetată a lui Vladislav. Iancu de Hunedoara a reuşit să scape. Rămăşiţele armatei cruciate s-au retras în Dobrogea, de unde au trecut în Ţara Românească.

1459: Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti (1448; 1456-1462; 1476).

Foto: Vlad Țepeș

In acest hrisov dat „în cetatea Bucureşti”, în limba slavonă, limba oficială de cancelarie a Ţării Româneşti, Vlad Tepes  întărea lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag şi unui al patrulea, al carui nume nu se mai poate citi, proprietatea lor, scutindu-i totodată de dări şi „slujbe”.

document

Foto: Primul  document cunoscut în care se face referire la  București

Legenda spune ca Bucuresti a fost fondat de un oier pe nume Bucur, insa conform altei variante mai probabile, Bucuresti a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la sfarsit de secol XIV.

Pe malurile Dambovitei si ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si neolitica.

Pana in 1800 i. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunitati in zonele Dudesti, Lacul Tei si  Bucurestii- Noi de astazi.

Sapaturile arheologice arata trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului si pana in anul 100 i. Hr., in timpul caruia zonele Herastrau, Radu Voda, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Voda, Popesti-Leordeni si Popesti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci).

Primele locuinte dupa retragerea aureliana din 273 d. Hr. sunt atestate in secolele III – XIII, pana in Evul Mediu.

Asezarea este atestata documentar la 20 septembrie 1459 intr-un act emis de Vlad Tepes, domn al Tarii Romanesti, prin care se intareste o mosie unor boieri.

Bucuresti, secolul al XVII- lea (Bucharest, woodcut, published in Leipzig in 1717) foto: tiparituriromanesti.wordpress.com

Bucuresti, secolul al XVII- lea (publicat la Leipzig in 1717)

foto: tiparituriromanesti.wordpress.com

 Cetatea a fost preferată şi de alţi domnitori munteni precum Radu cel Frumos, Basarab cel Tânăr, Vlad Călugarul, Mihnea cel Rău.

In timpul domniei lui Mircea Ciobanul, Bucureştii au fost „îngrăditi cu lemne mari ( trunchiuri ) de stejar”, după cum ne relatează un cronicar sas, lucrare ce a fost executată din porunca domnitorului.

„Zidurile acestui oraş sunt trunchiuri groase de copaci, înfipte în pământ unul lângă celălat şi legate împreună prin grinzi de-a curmezișul, prinse de zisele trunchiuri prin cuie lungi şi groase de lemn”.

 Cetatea Dambovitei, cum mai apare in primii ani orasul, avea rol strategic, urmand sa supravegheze drumul ce mergea de la Targsor la Giurgiu, in ultima asezare aflandu-se o garnizoana otomana.

In scurt timp, Bucurestiul se afirma, fiind ales la 14 octombrie 1465 de catre Radu cel Frumos ca resedință domnească.

In anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construita Biserica Domneasca, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta ramanand pana astazi cel mai vechi lacas de cult din oras pastrat in forma sa initiala.

In 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucurestiul devine capitala Țării Românesti, moment in care se trece la modernizarea acestuia.

Apar primele drumuri pavate cu piatra de rau (1661), se infiinteaza prima institutie de invatamant superior, Academia Domneasca (1694) si este construit Palatul Mogosoaiei (Constantin Brancoveanu, 1702), edificiu in care astazi se afla Muzeul de Arta Feudala Brancoveneasca.

In 1704, ia fiinţă la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Coltea, care a fost avariat ulterior intr-un incendiu si un cutremur si reconstruit in 1888.

In scurt timp, Bucurestii se dezvolta din punct de vedere economic; se remarca cresterea numarului mestesugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, panzarilor, salvaragiilor, zabunarilor s.a). Odata cu acestea continua modernizarea orasului.

Sunt create primele manufacturi, cismele publice, iar populatia se mareste continuu prin aducerea de locuitori din intreaga Muntenie (catagrafiaul din 1798 indica 30.030 de locuitori, in timp ce cea din 1831 numara 10.000 de case si 60.587 de locuitori).

Incet-incet apar o serie de institutii de interes (Teatrul National, Gradina Cismigiu, Cimitirul Serban Voda, Societatea Academica din Bucuresti, Societatea Filarmonica din Bucuresti, Universitatea din Bucuresti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Gradina Botanica din Bucuresti, Ateneul Roman, Banca Nationala, cinematografe) si inovatii in materie de tehnologie si cultura (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Bucuresti este astazi cel mai mare oras, centru industrial si comercial al tarii.

Populatia de peste doua milioane de locuitori face ca Bucurestiul sa fie a șasea capitală dupa marime din Uniunea Europeană.

Bucurestiul are un statut special in tara, fiind singurul oraș care nu apartine nici unui judet.

Totuşi, populaţia sa este mai numeroasă decât a oricărui județ.

1702: A fost inaugurat Palatul de la Mogoșoaia, eveniment mentionat  in  pisania din foișorul de pe latura de răsărit a acestuia.

 

Prima expoziţie a Atelierelor publice de pictură din curtea Palatelor  Brâncoveneşti

Palatul Mogoșoaia, situat în apropiere de București, pe malul lacului Mogoșoaia, este un complex construit în stil arhitectural brâncovenesc,  de domnul  Țării Românești Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și a fost unul dintre locurile cele mai dragi acestuia.

Nu se cunoaște data începerii construcției Palatului din Mogoșoaia, ci doar data terminării ei — anul 1702, conform pisaniei existente în foișorul de pe latura sa de răsărit. Istoricii cred că denumirea Palatului este dată de numele văduvei boierului Mogoș, proprietara pământului pe care imobilul a fost ridicat.

Palatul a aparținut lui Constantin Brâncoveanu și descendenților săi timp de 120 de ani. După execuția lui Brâncoveanu, în 1714, palatul a fost transformat în han. Ștefan Cantacuzino a răscumpărat apoi proprietatea de la Mogoșoaia, care a revenit ulterior marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, ai cărui urmași au stăpânit complexul de clădiri până la începutul secolului al XIX-lea.

Ultimul proprietar în linie directă din familia Brâncoveanu care a stăpânit Palatul de la Mogoșoaia a fost Grigore Brâncoveanu (1767—1832).

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia a fost devastat în mai multe rânduri, precum în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774 și în vremea Revoluției din 1821, dar a rezistat de-a lungul vremurilor, având ziduri puternice.

Din 1832, palatul a trecut în proprietatea familiei Bibescu, prin căsătoria lui Zoe Mavrocordat (fiica adoptivă a lui Grigore Brâncoveanu) cu domnitorul Gheorghe Bibescu.

Palatul va rămâne în proprietatea familiei Bibescu până în 1947, timp în care imobilul a fost supus mai multor lucrări de renovare, inițiate de Nicolae Bibescu și continuate de Martha Bibescu, care a început în 1912 lucrările de restaurare a  sa, apelând la o echipă de meșteri italieni, condusă de arhitectul venețian Domenico Rupolo. De la Veneția au fost aduse și materialele necesare decorării interioarelor palatului.

Lucrările de restaurare au fost întrerupte în timpul Primului Război Mondial, iar în noiembrie 1916 palatul a fost bombardat de aviația germană.

În 1920, Martha Bibescu a reluat lucrările de restaurare, sub conducerea aceluiași arhitect venețian Rupolo, apoi sub conducerea arhitectului George M. Cantacuzino. Lucrările de amenajare a interioarelor au continuat și între 1930-1935, sub conducerea lui George M. Cantacuzino. Martha Bibescu a strâns în încăperile palatului obiecte de artă dintre cele mai valoroase legate de familiile Brâncoveanu, Bibescu, Mavrocordat.

Domeniul de la Mogoșoaia a fost naționalizat de comuniști în anul 1949.

1850: A apărut la Paris, “Româniea viitore”, o revistă politică redactata de un  grup de exilaţi români printre care se numarau Nicolae Balcescu, Vasile Alexandri și Alecu Russo, care, după înăbuşirea Revoluţiei române de la 1848, au fost obligaţi să se refugieze în Franţa.

1850 România Viitoare

A apărut un singur număr, la 8/20 septembrie 1850, având printre colaboratori pe N. Bălcescu, D. Bolintineanu, C.A. Rosetti etc, In acest prim numar este publicat Manifestul Poporului Român, în care erau formulate scopul si programul de luptă a viitoarei revoluții române, sub deviza „Dreptate, Frăție, Unitate”.

Tot atunci, a fost publicat celebrul poem Cântarea României, de Alecu Russo.

1859: S-a născut la Târgu Frumos, judeţul Iaşi, poetul Dumitru Theodor Neculuţă; (m. 1904).

De profesie a fost cizmar. Autodidact, s-a format ca poet sub influenţa folclorului, a lui Mihai Eminescu şi George Coşbuc.

S-a legat de mişcarea muncitorească şi s-a alăturat lui I.C. Frimu la refacerea Partidului social-democrat al muncitorilor.

Imagini pentru photos Dumitru Theodor Neculuta

În versurile sale abordează teme sociale, înfăţişează viaţa grea a ţărănimii. A publicat în diverse reviste ale vremii, precum „România muncitoare” sau „Adevărul ilustrat”.

A decedat în 17 octombrie 1904, la Bucuresti. Poeziile sale au fost editate postum, în 1907, în volumul „Spre ţărmul dreptăţii”.

În 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, fiind considerat primul poet-muncitor român.

1862: La Bucureşti, în Principatele Române unite, s-au inaugurat cursurile Şcolii Militare, într-o clădire nouă de pe Uliţa Târgoviştei (în prezent Calea Griviţei, în imobilul unde astăzi functionează Universitatea Natională de Arte si în căminele ASE cu intrarea din Str. Mihail Moxa).  

La festivitatea de deschidere, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a spus:

“Sunt fericit de a prezida astăzi inaugurarea unei singure şcoli militare a României, unde întâia oară se găsesc împreună elevi de dincoace şi de dincolo de Milcov”.

1862: S-au inaugurat cursurile Școlii Militare de la București

Pe baza Regulamentului Școlii militare din București, la 3 august 1860 la București au fuzionat, școlile militare de la București și Iași, cu o durata a studiilor de cinci ani, cursurile fiind deschise oficial în toamna anului 1862. La festivitatea de deschidere, domnitorul Alexandru Ioan Cuza spunea: „Sunt fericit de a prezida astăzi inaugurarea unei singure școli militare a României, unde întâia oară se găsesc împreună elevi de dincoace și de dincolo de Milcov”.

1866: S-a născut la Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi localitatea Coșbuc, marele  poet român George Coşbuc, al șaptelea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu; (d. 9 mai 1918).

A dat o versiune completă a operei lui Dante, Divina comedie. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română.

George Coșbuc (d. 9 mai 1918, București), a fost  membru titular al Academiei Române din anul 1916.

1880: S-a născut în localitatea Marsilieni, Ialomița,omul politic Aurelian Pană, specialist în agricultură ,ucis în vremea prigoanei comuniste la 4 mai 1951 închisoarea Gherla.

1880-1951 Aurelian Pană

A urmat studii superioare la Facultatea de Științe Sorbona din Paris, unde a obținut 3 licențe: Botanică (1900), Zoologie (1901) și Geologie (1904).

A fost membru al Societății de Științe din București, președinte al Institutului Național de Export, delegat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor pe lângă Direcția Porturilor în vederea construcțiilor de silozuri, membru în Consiliul Permanent al Agriculturii, membru al Institutului de Științe Sociale al României, secțiile agrară și a cooperație, președinte al Academiei de Agricultură și președinte al Sindicatului Agricol Ialomița, subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii, ministru al Agriculturii în guvernul Mareșalului Ion Antonescu.

Pentru activitatea sa la Ministerul Agriculturii, de unde a plecat prin demisie, nu a primit nici măcar un salariu, sumele care i s-ar fi cuvenit fiind donate ca ajutoare pentru funcționarii ministerului. După instaurarea regimului totalitar, a fost arestat și judecat alături de ceilalți membri ai guvernului antonescian. A fost condamnat la 10 ani de închisoare, 10 ani degradare civică și confiscarea averii, încarcerat la Jilava, Cernavodă și Gherla, torturat până la moarte.

1883: A murit la Iaşi, Alexandru Lambrior, filolog şi folclorist, primul cercetător care a emis ideea întocmirii unei antologii a literaturii populare române.

A terminat cursurile secundare la Colegiul Național, instituție de învățământ continuatoare a Academiei Mihăilene, fiind șef de promoție alături de Calistrat Hogaș, dupa care a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității din Iași și, între anii 1869–1872.

A adus contributii importante la studiul folclorului român și al limbii române, publicând studii de fonetică, de ortografie și gramatică istorică și descriptivă.  Studiul Gramatica română. Fonetica și morfologia a fost publicat abia postum, în 1892, într-o ediție îngrijită de Gheorghe Ghibănescu.

A colaborat cu articole la revistele România, Convorbiri literare, Revista pentru istorie, arheologie și filologie.

Face parte din grupul Junimii si a fost sprijinit de Titu Maiorescu, sa plece între anii 1875-1878 pentru studii la École des Hautes Etudes de la Paris ca bursier al statului român.

Este interesat de lingvistică și publică studii de specialitate, devenind membru al Societății Franceze de Lingvistică. Reîntors la Iași ocupă posturi de profesor la Liceul Militar și Liceul Național.

S-a stins din viață la numai 38 de ani, în 1883 la Iași, și a fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

A fost membru al societăţii literare „Junimea” (în anul 1882) si  membru corespondent al Academiei Române; (n. 12 ianuarie 1845, Falticeni).

1896: S-a născut poetul, dramaturgul şi ziaristul  român Scarlat Callimachi, descendent din familia de boieri moldoveni Callimachi, neam ce a dat Moldovei patru domnitori şi un mitropolit.

SERIAL Boieri mari, Episodul 10: Familia Callimachi. Scarlat, sânge de boier, minte de comunist

Callimachi numără printre strămoşii săi câteva personalităţi  care au jucat un rol im­portant în istoria Moldovei, patru dintre acestea ocupând chiar tronul ţării: Grigore, Ioan, Alexandru şi Scarlat, acesta din urmă fiind creatorul Codului Callimachi, tipărit în 1812 şi rămas în vigoare, ca lege fundamentală, până la Unirea Principatelor Române.

Bunicul scriitorului, Theodor, era văr cu Al I.  Cuza şi a fost învestit cu diferite demnităţi de către domnitor.

Tatăl său, Alexandru, cărturar şi om politic, bun prieten cu N. Iorga, se retrage la moşia Stânceşti-Botoşani, loc în care îşi petrece copilăria şi Callimachi, sub atenta supraveghere a bunicii  sale Zenaida.

A urmat cursurile Facultăţii de Drept la Paris. Revenit în ţară, devine pasionat de gazetărie şi politică, colaborează la ziarele „Facla” şi „Chemarea”, editate de N.D. Cocea  şi se înscrie în rândurile Partidului Naţional Ţărănist Democrat, condus de N. Lupu şi  director al „revistei de artă constructivistă” „Punct” (1924-1925), în paginile căreia semnau Şt. Roll, F. Brunea-Fox, F. Aderca, Marcel Iancu, I. Vinea şi Ilarie Voronca.

Obiectivul declarat al publicaţiei viza găsirea unor forme noi de exprimare artistică şi contestarea literaturii conservator-paseiste.

Împreună cu B. Fundoianu, Armând Pascal şi Sandu Elias, Callimachi întemeiază gruparea de teatru modern Insula, printre susţinători numărându-se şi soţia sa, actriţa Dida Solomon. 

Ulterior  se alătură revistei „Contimporanul”, editată de Ion Vinea.

În anii ’30 a devenit membru al Partidului Comunist, activând apoi în cadrul „Comitetului Naţional Antifascist din România” (membru fondator, 1933) şi al Asociaţiei Amicii U.R.S.S. (1934), făcând din publicaţiile pe care le-a condus o tribună de luptă antifascistă şi atacând  guvernanţii .

Ca susţinător al  mişcării comuniste, are o contribuţie importantă în apărarea muncitorilor arestaţi după greva de la Atelierele CFR „Griviţa Roşie”.

Aduce avocaţi celebri din Franţa pentru a-i apăra în instanţă pe fruntaşii greviştilor.

De atunci, i s-a spus „Prinţul Roşu”, poreclă romantică pentru unii, ironică pentru alţii.

Pentru pamfletul Căderea Babilonului, publicat în paginile publicaţiei Clopotul  botoşănean (1933), a făcut  un an de detenţie (în 1934 a fost judecat şi condamnat de Tribunalul din Botoşani, iar în martie 1935 a fost achitat de Curtea de Apel din Iaşi).  

Între anii 1937-1939 a făcut parte din „Comitetul mondial împotriva războiului şi fascismului”, întemeiat în Franţa de H. Barbusse şi P. Vayllant-Coutourier.

Întors în ţară, este internat în lagărele de la Miercurea Ciuc, Caracal şi Târgu Jiu (1940-1941).

I s-a fixat domiciliu obligatoriu la locuinţa din Bucureşti. Participă la al Doilea Război Mondial pe frontul rusesc, ca ofiţer de cavalerie în Regimentul Trei Călăraşi (1941-1944).

După 1944 a lucrat ca redactor la Victoria, în conducerea Radioului, a sindicatului ziariştilor (oct. 1944), secretar la secţia de presă în cadrul A.R.L.U.S. (dec. 1944) şi la Ministerul Propagandei (1945).

Între anii 1948 – 1963 a îndeplinit funcţia de director al Muzeului Româno-Rus, o instituţie creată pentru  amplificarea legăturilor culturale dintre România şi Uniunea Sovietică, până în 1963, când acest muzeu a fost desfiinţat, ca urmare a distanţării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de influenţa URSS.

Prinţul Roşu a fost căsătorit cu Dida Solomon, importantă actriţă a teatrului românesc, celebră pentru frumuseţea şi talentul său. Au avut un singur copil, Dimitrie Callimachi.

A decedat pe 2 iunie 1975 şi a fost  inmormântat la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

„La răscruce de vremuri„,  romanul publicat postum al Prinţului Roşu Scarlat Callimachi, este o frescă a societăţii româneşti  din zona Moldovei, în anii tulburi de dinainte şi de după cel de-al doilea război mondial.

Avand multe nuanţe autobiografice, acesta este si povestea unui aristocrat moldovean sedus şi dezamăgit de credinţele comuniste.

1896: A avut loc  la Blaj, premiera operei „La seceriș” de Tiberiu Brediceanu.

1896: S-a născut la Sibiu, diplomatul român Virgil Viorel Tilea, descendent al vechii familii Raţiu de Noslac, atestată în Transilvania din secolul al XIV-lea si înobilată in secolul al XVII-lea de principii Transilvaniei.

Din aceeaşi familie se trage şi omul politic naţional-ţărănist român, Ion Raţiu, nepotul său.

Pe lânga activitatea politica şi diplomatică  Viorel  Tilea a fost si scriitor si junalist.

A fost om politic national taranist si diplomat. In 1938 este numit ambasador extraordinar si plenipotential al Romaniei in Regatul Unit al Marii Britanii, la Londra.

A câştigat un mare renume după implicarea sa intr-o acţiune  diplomatica intrată în istorie  sub numele de „incidentul Tilea”, după ce a stăruit pe lângă primul ministru al Marii Britanii, atenţionandu-l asupra pericolului iminent al dezmembrării României de către Germania nazistă.

In urma acestui incident, Marea Britanie şi Franţa vor renunta la politica lor reconcilianta fata de Germania iar in urma invadarii Poloniei vor declara război acestui stat.

În septembrie 1940 Tilea a fost rechemat în ţară, dar a refuzat şi a solicitat azil politic în Anglia. Demis din post, a pierdut cetăţenia română şi toate proprietăţile din România.

 Ulterior, la 17 decembrie 1941, a fost şters din evidenţele ofiţerilor de rezervă ai Armatei Române, cu pierderea gradului de căpitan de rezervă, „ca unuia care în străinătate a avut purtări potrivnice îndatoririi de fidelitate faţă de ţară”.  

 A fost distins cu decoraţia Commander of the Most Excellent Order of the British Empire (CBE).

La Londra a fondat Mişcarea Română Liberă.

  Imaginea lui nu va fi reabilitata nici de regimul comunist (care în 1948 îi va retrage din nou cetăţenia pentru criticile sale continue la adresa guvernanţilor).

După război va călători mult în încercarea de a coalgula exilul anticomunist românesc.

Va rămâne până la moarte în capitala engleză.  

A decedat la Londra în data de 20 octombrie 1972. 

1909: A încetat din viaţă poetul Gheorghe din Moldova (George Kernbach), a făcut parte din grupul de literaţi apropiaţi lui B.P. Haşdeu care a început redactarea primului dicţionar etimologic al limbii române; (n. 10 ianuarie 1863, Botoşani).

GALERIA CU POEȚI: Gheorghe din Moldova, sentimentalul si ironicul - Despre  Botosaniul interzis

Între anii 1873-1978 a fost elev al Liceului Laurian din Botoşani, iar ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, trecându-şi examenul de licenţă în anul 1884.

În anul 1893 a urmat cursuri de statistică la Universitatea din Roma, în Italia.

A lucrat în magistratură şi a avut şi o notabilă activitate politică, îndeplinind funcţia de prefect în judeţele Iaşi şi Botoşani.

În anul 1881, editează la Tipografia “Concurenţa”, împreună cu Gheorghe Velea revista “Albina”, publicaţie bilunară, care din anul 1882 îşi va schimba numele în “Albina Botoşanilor”, în anul 1889 se numără printre personalităţile care au înfiinţat filiala botoşăneană a Ateneului Român, iar în anul 1904, ca prefect al judeţului Botoşani, pune bazele a două edificii monumentale : Palatul Administrativ şi Tribunalul Botoşani.

Activitatea sa literară, marcată de publicarea unui însemnat număr de poezii, dar şi a unor articole cu tematică diversă şi proză, o găsim răspândită în publicaţii care au apărut la Bucureşti, Iaşi sau Botoşani, între care „Emanciparea”, editată de Cercul Socialist din Bucureşti în anul 1884, din al cărei colectiv redacţional a făcut parte, „Contemporanul”, „Lupta”, „Curierul de Iaşi”, „Fântâna Blanduziei”, „Adevărul Ilustrat”, „Lumea Ilustrată”, „Lectorul Român”, „Curierul Român” (Botoşani) „Viaţa Românească” etc. şi în două volume de versuri “Poezii”, apărut la Bucureşti în anul 1894 şi “Versuri şi proză”, editat în anul 1912 la Iaşi.

1913: A avut loc primul meci oficial de rugby din România.

Jocul de rugby a fost introdus în România de studenți reveniți de la studii făcute la Paris, care au înființat cluburi cum au fost Stadiul Român, începând cu anul 1913.

La aceasta dată s–a întâmplat primul meci de rugby în care Tennis Clubul Român a jucat cu Sporting Club. Intâlnirea s–a terminat cu un scor egal (3–3), astfel incat cele două echipe s–au întâlnit din nou, în 13 octombrie.

De data aceasta Tennis Clubul Român a învins cu 6–0, cu 2 încercări. Punctajul acelor vremuri acorda 4 puncte pentru un drop–gol şi 3 puncte pentru o încercare sau transformarea unei lovituri de pedeapsă. Transformarea unei încercări era 2 puncte.

Meciurile s–au desfăşurat pe un teren aflat pe Şoseaua Bonaparte (astazi Iancu de Hunedoara).

Ulterior, s-au înființat 17 alte echipe în București.

În 1919, Comitetul Olimpic Român solicită Comitetului Olimpic Internațional reintroducerea rugbyului ca probă olimpică. Această propunere este într-un final adoptată, C.O.R. fiind anunțat printr-o adresă din data de 21 noiembrie 1919. Dar, din lipsa fondurilor, sportivii români nu au putut participa la ediția de la Anvers a Jocurilor Olimpice.

Primul meci internațional de rugby al jucatorilor români (supranumiti  „Stejarii”), s-a jucat în 1919, împotriva SUA.

România a fost una dintre cele trei echipe participante la Jocurile Olimpice de vară din 1924, pierzând ambele meciuri jucate, împotriva Franței (cu 59-3) și a SUA (cu 39-0). România a terminat astfel pe locul 3, obținând medalia de bronz, prima din istoria participării sportivilor români la Jocurile Olimpice. Federația Română de Rugby s-a înființat în 1931, iar în anul 1939 s-a înființat la Brașov, la fabrica de avioane, prima echipă de club din afara Bucureștiului.

1915: A încetat din viaţă omul de cultură şi teologul Ioan Micu Moldovan, membru al Academiei Române.

Canonicul Ioan Micu Moldovan, un erudit al Bisericii Greco-Catolice", |  Episcopia Greco Catolica - Oradea

A desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni, fiind unul dintre autorii “Delclaraţiei”de la Blaj ; (n. 13 iunie 1833).

1918 (20.09/3.10) : S-a constituit  la Paris, “Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti”, organ reprezentativ al României, care va desfăşura o intensă activitate în străinătate în favoarea idealurilor de unitate naţională (preşedinte – Take Ionescu; vicepreşedinţi – Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan T. Florescu).

Consiliul va fi recunoscut ulterior de guvernele Franţei, SUA, Marii Britanii şi Italiei drept exponent al intereselor poporului român.

1923: S-a înfiinţat la Bucureşti, „Liga sportiva – liga de hipism” constituita pentru a apara adevaratii sustinatori ai sportului hipic de lacomia organizatorilor de pariuri.

1934:  S-a nascut actorul român de comedie Marian Hudac ; (teatru: „Ondine”, „Bădăranii”, „Coana Chiriţa”) ; (d.29.01.1996).

 

1940: A început evacuarea populației române din Cadrilater, teritoriul sud dobrogean cedat Bulgariei, în urma tratatului de la 7 septembrie 1940, proces încheiat la 1 octombrie 1940.

Harta Cadrilaterului

Foto: Septembrie 1940 – Evacuarea populaţiei române din Cadrilater

1946: A reapărut, la Bucureşti săptămânalul politic, social şi cultural, “Contemporanul”.

Deşi s-a dorit prin titlu şi program o continuatoare a tradiţiei lansate în 1881 de revista lui Constantin Dobrogeanu Gherea, noua publicaţie nu a fost, până în anii ’60, decât o copie mai puţin reuşită a celorlalte reviste, deoarece aparea ca tribuna oficială a comunismului, promovând literatura şi arta „nouă” în spirit proletcultist.

Imagini pentru revista “Contemporanul” photos

Revista a apărut ca săptămânal al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste la Bucureşti, între 1946-1989. Până în anul 1972 a avut subtitlul „Săptămânal politic, social, cultural”. De-a lungul anilor, “Contemporanul” bucureştean i-a avut ca directori pe G. Călinescu (1962-1964), G. Ivaşcu (1964-1966), acesta deţinând şi funcţia de redactor-şef între anii 1957-1964, şi 1966-1971.

1946: S-a născut în satul Costişa, comuna Frătăuţii Noi, judeţul Suceava, renumita cantareaţă de muzică populară Laura Lavric.

laura lavric biografie blog vedete

A avut o prestatie frumoasa  la Festivalul National al Cooperativelor Mestesugaresti la Targu-Mures, unde a castigat primul premiu important din cariera.

A urmat   in 1967 „Dialog la distanta”, cel mai mare festival national televizat in vremea aceea , la care Laura a luat numai note de 10 – i-a batut pe toti la sectiunea folclor.

Incepe inregistrari la  Electrecord, iar apoi urmeaza aparitii la televiziunea TVR, fiind invitata adesea si la populara emisiune Tezaur focloric a Marioarei Murarescu. 

Succesul castigat atrage dupa sine si primul disc, realizat cu George Sarbu din Suceava, alaturi de Ansamblul “Ciprian Porumbescu”.

Dupa acesta, Laura Lavric lansează numeroase albume: “Zi-i un cantec de pahar”, 1997, “Hai la sarba moldoveni”, 2000 RBA Records, “Dragu-mi-i la veselie”, 2002 RBA Records, “Tare-mi place sa joc”, 2003, “S-o dat o veste asara”, 2005, “Buna vreme, bun gasit”, 2010.

Albumele semnate Laura Lavric au fost inregistrate fie impreuna cu Orchestra Ciprian Porumbescu din Suceava, fie cu  ansamblul Rapsozii Botosanilor.

 1946: A decedat economistul român Mitiţă Constantinescu (nume oficial Dumitru Constantinescu), politician liberal, fost ministru de finanţe al României între anii 1939-1940 şi guvernator al Băncii Naţionale a României, în perioada 23 septembrie 1935 – 17 septembrie 1940 ; (n 20 octombrie 1890, Bucureşti).

1952: S-a născut la Gubaucea–Vela, Dolj, cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete; d.14 martie 2017, București.

Interpreta de muzică populară din zona Olteniei a înregistrat în întreaga ei carieră 30 de discuri și a fost premiată în România cu 3 discuri de aur și un disc de platină, iar în Serbia cu 1 disc de aur.

1959: A murit actorul Velimir Maximilian, interpretul unor  roluri de operetă, comedie şi dramă, fost codirector la Compania „Bulandra-Maximilian-Storin”; (n. 1882).

Actorul Velimir Maximilian – iMAGO Romaniae

A scris cartea „Teatru, actor și public” (1913)  si un volum de amintiri.

1964: A decedat (la New York) Sabin Manuilă, medic, demograf, statistician, editor şi publicist stabilit în SUA (1948).

Imagini pentru Sabin Manuilă,photos

Dr. Sabin Manuilă. Foto: Wikipedia.ro

Inainte de a emigra, a deţinut o serie de funcţii de conducere, printre care cea de director al Institutului Central de Statistică, în cadrul căruia a înfiinţat un serviciu de demografie.

A fost colaborator al lui Dimitrie Gusti în re­dactarea lucrării de mare anvergură Recensământul populației României (1930, în 9 volume). Printre cele mai cunoscute studii demografice ale sale se numără „Populația României” (1937)  și „Structura evoluției populației rurale”. Sabin Manuilă este considerat a fi organizatorul statisticii științifice în România.

Studiile sale privind compoziția etnică a Transilvaniei și perspectiva raporturilor cu populația maghiară sunt un model de cercetare științifică statistică. El a sesizat tendința de creștere a ponderii populației românești, ca o consecință directă a fertilității mai ridicate decât cea a minoritarilor, maghiari și germani. De asemenea, procesul de românizare a centrelor urbane.

A făcut parte din delegația română la Conferința de la Turnu Severin, pentru tratative cu reprezentanții guvernului ungar în chestiunea Transilvaniei și apoi din delegația participantă la „arbitrajul” de la Viena. El este cel care a propus un schimb de populație cu ajustarea corespunzătoare a frontierei.

A urmat arbitrajul de la Viena, acceptat de regele Carol al II-lea și de guvern, în urma căruia, România a pierdut aproape jumătate din Transilvania, împreună cu o numeroasă populație românească. Referindu-se la Transilvania, Sabin Manuilă spunea :
„ Minoritatea maghiară din Transilvania este revendicată (de Ungaria) pe temeiul unor drepturi etnice. Dar aceste drepturi etnice nu pot fi valorificate fără a se călca în picioare drepturile etnice mult mai mari ale românilor. Nici un județ nu poate fi luat din Transilvania fără a se lua cu el populație românească care constituie majoritate absolută, oriunde s-ar încerca o astfel de operațiune.”

 Un  studiu important al lui Sabin Manuilă intitulat Evoluția numerică regională a populației evreiești din România, publicat in colaborare cu Dr. Wilhelm Filderman,  fostul lider al Uniunii Comunităților Evreiești din România în timpul războiului,  și președinte al Comitetului Reunit de Distribuție, acoperă perioada dintre anul 1930 și sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Studiul a fost prezentat pentru prima dată la Congresul Mondial al Institutului Internațional de Statistică de la Stockholm, în 1957. Ulterior, a fost publicat la Roma și New York.

El este cu atât mai remarcabil cu cât cei doi autori erau cei mai calificați pentru a se pronunța asupra subiectului demografiei populației evreiești din România în timpul celui de-al doilea război mondial. 

Concluzia generala: „In nici o tara dominata de nazisti, n-a supravietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti”.

A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1937 si membru titular din 1941; (n. 19 februarie 1894, Sâmbăteni, Arad 1894).

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 20 noiembrie 1964.

1972: S-a născut la Bucureşti, juristul  şi  politicianul social-democrat român Victor Viorel Ponta, fost prim-ministru al Guvernului României.

A fost deputat de Gorj, prim-ministru al României din 7 mai 2012,  preşedinte al PSD (din februarie 2010), copreşedinte, alături de Crin Antonescu (PNL)  al Uniunii Social Liberale (februarie 2011 – februarie 2014),  preşedinte al TSD (noiembrie  2003 – noiembrie  2006),  ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Cabinetul Boc (decembrie 2008 – septembrie  2009),  ministru delegat, în Cabinetul Năstase, pentru controlul implementării programelor de finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar (martie – decembrie 2004); deputat (din 2004).

Victor Ponta a fondat împreună cu Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu partidul PRO România în anul 2017. Oficial, partidul a primit personalitate juridică pe 20 februarie 2018 și a fost lansat oficial pe 28 mai 2018.Victor Ponta a spus, cu ocazia lansării programului politic, că PRO România este un ”start-up party” de stânga, social-democrat și progresist, de centru-stânga.

În urma congresului partidului din octombrie 2018, Victor Ponta a fost ales președinte al formațiunii cu 871 de voturi pozitive din 876, fiind singurul candidat la această funcție.

1974: A murit, în Engelberg, Elveţia, profesorul de teologie şi istoricul Gheorghe Moisescu; a publicat lucrări de istoria bisericii şi a culturii române; (n. 1906).

1974: A avut loc în prezența lui Nicolae Ceaușescu inaugurarea oficială a drumului național Transfăgărășan, o magistrală cu o lungime de peste 90 de km., situată la cea mai înaltă altitudine din ţară – 2 045 metri –  care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m).

Transfagarasan

1986: A încetat din viaţă  la Bucuresti, marele lingvist şi filolog român Iorgu Iordan, membru titular și vicepreședinte  al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română “Al. Philippide” din Iaşi;  (n. 29 septembrie/11 octombrie 1888, Tecuci).

Imagini pentru photos Iorgu_Iordan

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași dupa care s-a specializat   la universitățile din Bonn, Berlin și Paris. Devine profesor la Universitatea din Iași (1926-1946), apoi profesor de romanistică la Universitatea din București (1946-1962).

A întemeiat și a editat la Iași „Buletinul Institutului de Filologie Română «Alexandru Philippide»” (1934-1945). A devenit membru al Partidului Comunist Român după 1945, iar intre anii 1945-1947 a fost ambasador al României la Moscova.

A fost director al Institutului de Lingvistică din București, până în 1962, doctor honoris causa al Universității Humboldt din Berlin, precum și al universităților din Montpellier, Gand și Roma.

A scris lucrări în domeniul lingvisticii românești și al celei romanice, fiind preocupat îndeosebi de aspectele contemporane ale limbii române și de onomastică. Împreună cu Alexandru Graur și Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR).

A îngrijit și editat Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce și opera lui Ion Creangă.

A fost redactor responsabil al publicațiilor „Revue de linguistique” (1956-1963) și „Limba română” (1964-1986).

1998: A decedat la București actorul român Ion Marinescu (n 22 nov. 1930, Craiova ). A studiat la Conservatorul Cornetti din Craiova, sub îndrumarea lui Costel Rădulescu.

A debutat (la 17 ani) pe scena Teatrului Național din Craiova în rolul Prezentatorul din „Școala femeilor” de Molière. A jucat la teatrele din Ploiești și Reșita (1951-1952; 1952-1953), Craiova (1953-1956), Oradea (1957), la Teatrul B.Ștefănescu Delavrancea, Teatrul Mic și Teatrul Național I.L.Caragiale din București.

Pe scena craioveană s-a impus prin rolurile: Mircea Basarab (Vlaicu-Vodă); Trufaldino (Slugă la doi stăpâni); Jacques Melancolicul (Cum vă place?), Mișu Felecan (Nota zero la purtare), Richard Dudgeon (Discipolul diavolului) etc.

A fost căsătorit cu actrița Oana Diamandi, și după divorțul de aceasta cu actrița Anda Caropol. Nu a avut copii.

A scris versuri. A fost solicitat frecvent la radio, televiziune și în cinematografie.

2011: A fost înfiinţat Ministerul Fondurilor Europene. A fost numit initial Ministerul Afacerilor Europene, denumirea actuală dândui-se în decembrie 2012 şi are ca scop principal accelerarea absorbţiei de fonduri europene.

În cadrul ministerului funcționează Agentul Guvernului României pentru Curtea de Justiție și Tribunalul UE.

2012: A decedat inginerul Gheorghe Buzdugan, cercetător în domeniul rezistenţei materialelor, profesor universitar şi membru titular al Academiei Române din 1990.

Imagini pentru inginerul Gheorghe Buzdugan,photos

După 1989 a înfiinţat şi condus, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Centrul de Documentare pentru Problemele Învăţământului Superior; (n. 1916).

ASTĂZI ESTE ZIUA BUCUREŞTIULUI

Ziua Bucureştiului a fost hotărâta în şedinţa solemnă a Consiliului Local al Municipiului Bucureşti, din 21 septembrie 1990.

Bucuresti - Piata Universitatii in perioada interbelica - foto: ro.pinterest.com

București  – Piața Universității în perioada interbelică 

In 1459, domnitorul muntean Vlad Ţepes pomenea pentru prima oară într-un document ajuns până la noi, numele de Bucureşti, într-un hrisov redactat în slavonă, limba de cancelarie a acelor timpuri.

Ziua Bucureştiului a fost hotărâta în ședința solemna a Consiliului Local al Municipiului București, din 21.09.1990.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Eustatie și soţia sa, Teopista, cu cei doi fii: Agapie si Teopist

Sfantul Eustatie  a fost general al armatei romane din vremea imparatului Traian (98-117). Inainte de a primi botezul se numea Placid. Din viata sa aflam ca intr-o zi, aflandu-se la vanatoare, a gonit un cerb.

Prin descoperire dumnezeiască, vede intre coarnele cerbului cinstita Cruce a Mantuitorului si aude un glas de la Cruce: “Placide, pentru ce Ma prigonesti? Eu sunt Hristos, pe Care tu Il cinstesti fara sa stii, prin lucrarile tale cele bune“.

La putin timp dupa aceasta minune, Placid impreuna cu sotia si copiii sai, s-au botezat. La botez au primit numele de Eustatie, sotia lui – Teopista, iar cei doi copii: Agapie si Teopist.

Dupa botez, a mers la locul unde i s-a descoperit Dumnezeu pentru a-I multumi si aude din nou glasul Domnului care ii vesteste ca va lua moarte muceniceasca.

Se retrage din armată pentru o vreme, dar revine la insistentele imparatului Traian. Acesta dorea sa iasa invingator din lupta cu barbarii.

Armata romana iese invingătoare avându-l conducător pe Eustatie.

Intre timp împaratul Traian a murit, iar noul împarat Adrian, i-a cerut sa aducă jertfe idolilor.

Pentru ca a refuzat, a fost aruncat la fiare impreună cu familia sa. Pentru că fiarele nu le-au facut niciun rău, au fost aruncati într-un cazan de aramă incins.

In a treia zi, trupurile lor au fost scoase întregi și nearse.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/20/o-istorie-a-zilei-de-20-septembrie-video-3/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

20/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 19 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 19 septembrie în istoria noastră

1677: A apărut la Iaşi, „Cronica Ţărilor Moldovei şi a Munteniei”, de Miron Costin (1633 – 1691), apreciată pentru viziunea umanistă asupra teritoriului şi istoriei naţionale şi pentru ampla demonstrare a latinităţii limbii şi poporului român.

A fost scrisă în limba poloneză la cererea comisului polonez Marcu Matczynski, care era interesat de originile poporului român din Moldova și Muntenia, fiind prima carte despre politica și geografia țărilor românești scrisă de un român și destinată străinilor.

1677b Cronica Ţărilor Moldovei şi A Munteniei -pagină
Referat despre monarhia şi viaţa politică din România interbelică

Mare reprezentant al culturii româneşti din secolul XVII, Miron Costin a fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta familie de boieri a Movileştilor din Moldova, s-a născut în 1633. Deja în 1634 Iancu Costin cu întreaga sa familie a fost nevoit să se refugieze în Polonia, salvîndu-şi viaţa de mînia turcilor.

Aici ei au obţinut cetăţenia (indigenatul) polonez şi includerea în şleahta poloneză. În timpul aflării în Polonia, viitorul cronicar, îşi face studiile la colegiul iezuit din oraşul Bar.

Ajuns la maturitate, Miron Costin devine un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog, posedînd în aceeaşi măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche şi latină. Se întoarce în patrie abia la începutul anilor ’50, unde în scurtă vreme urcă virtiginos pe scara unor înalte dregătorii boiereşti pînă la cea de logofăt, pe care a ocupat-o din 1675 pînă la sfîrşitul anului 1683, cînd se retrage din activitatea de stat.

1825: S-a născut la Bucureşti, Ştefan Dimitrie Grecianu, istoric medievist, heraldist, genealogist cu preocupări privind genealogiile unor familii boiereşti din Ţara Românească.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1905; (d.1 august 1908, Bucureşti).

 A urmat cursurile Facultăţii de Drept de la Paris (1844–1848), iar la revenirea în ţară (în 1848) a fost procuror şi judecător la Tribunalul de Ilfov şi prefect de Prahova.

A desfăşurat o bogată activitate politică (deputat şi senator conservator). În 1890 a fost numit preşedinte al comisiei destinată a studia şi propune spre legiferare stemele districtuale.

Studiile întreprinse le-a reunit în volumul Eraldica română. Actele privitoare la stabilirea armerierelor oficiale cu planşe şi vocabular (1900).

Medievist cu preocupări privind genealogiile familiilor boiereşti din Ţara Românească, a întocmit Genealogii documentate ale familiilor boiereşti (2 vol., 1913–1916).

A publicat câteva genealogii ale unor vechi familii româneşti (Contele Nicolae Rosetti, 1903; Familia Lamotescu, 1906) şi pentru prima dată cronica logofătului Radu Greceanu: Viaţa lui Constantin Vodă Brâncoveanu. Cu note şi anexe (1906).

Dintre lucrările sale mai pot fi amintite: De la București la Sarmisegetusa. O escursiune istorică în Ardeal (1903); Scrierile lui Radu logofătul cronicarul (1904); Șirul voievozilor (1907); Istoricul unei bătrâne moșii boierești: Grecii (1910), cărora li se adaugă și articole publicate în „Revista română” și „Românul”.

File:CoA Romania 1872.jpg

În anul 1867 a propus mai multe proiecte pentru stema României, dintre care ultimul va fi adoptat, în 1872.

 1886: S-a născut   poetul şi scriitorul creştin, Vasile Militaru, moralist şi patriot, unul din marii fabulişti români din secolul al XX-lea şi unul dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice. A publicat și sub pseudonimul Radu Barda.

Lucrarea sa cea mai importantă, scrisă după “Psaltirea în versuri”, care l-a preocupat întreaga viaţă, a fost “Divina zidire” (Biblia versificată şi ilustrată).

Vasile Militaru

Foto: Vasile Militaru (n. 19 septembrie 1885, Dobreni, județul Ilfov – d. 8 iulie 1959, închisoarea Ocnele Mari). 

Scrierile sale au fost complet interzise după 1944.

După instaurarea comunismului, poetul reușește să scape ani de-a rândul de valurile succesive de arestări, până în  momentul în care i s-a cerut să-și folosească talentul literar în slujba comunismului.

Refuzul său a fost categoric: „În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul”…

Ca urmare a acestui refuz, a operei sale religioase şi a trecutului său legionar, a fost arestat la 8 ianuarie 1959 şi aruncat în închisoare la Pitești, unde a fost torturat crunt, în ciuda faptului că la data arestării avea 74 de ani.

Securitatea a ars toate manuscrisele găsite la domiciliul poetului.

De la închisoarea din Pitești a fost transferat la închisoarea din Craiova, unde a fost judecat și procesul său.

În sentința dată la 20 iunie 1959, Tribunalul Militar din Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniță grea pentru „crimă de uneltire contra orânduirii sociale”, la 12 ani de închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații interzise, şi la 10 ani de degradare civilă şi confiscarea totală a averii  plus obligația de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată.

După efectuarea pedepsei la care fusese condamnat, ar fi urmat să iasă din închisoare la vârsta de 106 ani.

A murit ca un „martir al poeziei şi al credinţei în Dumnezeu”în  1959, în închisoarea Ocnele Mari/Vâlcea.

Vasile Militaru este autorul poezii „A venit aseară mama”, dedicată prietenului său George Enescu în 1930 și atribuită mult timp (70 de ani) lui George Coșbuc.

George Enescu a pus-o pe note în scurt timp, fiind o capodoperă a genului.

NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001 dă naşterea poetului la 21 septembrie 1886.

1895:  Împăratul Austro-Ungariei, Franz Joseph I, sub presiunea opiniei publice romanesti şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României, i-a graţiat pe memorandiştii romani din Transilvania.

Petiţia fusese  aprobată la 25 martie 1892  de liderii Partidului National Roman şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători.

La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a primit  delegaţia si  deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, l-a trimis autorităţilor maghiare.

Memorandumul Transilvaniei - Wikipedia

Memorandumul, scris de liderii Partidului Național Român: Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Eugen Brote, Vasile Lucaciu,  facea o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic.

Documentul contesta  şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania.

De asemenea,  combătea  declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar minoritar detinea puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare si discriminare.

Situația românilor a ajuns să fie remarcată și de personalități politice ale vremii din alte țări. Ambasadorul Belgiei la Viena, Borchgrave, îi scria ministrului de externe Merode Westerlo, într-un raport din 19 nov. 1892:

„Dintre popoarele care trăiesc sub dominația maghiară, românii sunt cei mai nemulțumiți. Acești strănepoți ai lui Traian nu pot uita că sunt frații românilor din regatul înfloritor și prosper.”, iar Georges Clemenceau, scria în ziarul La Justice din 12 mai 1884[:

„Românii sunt lipsiți de orice drepturi politice… În număr de 3,5 milioane, ar avea dreptul, proporțional, la 75 de deputați din cei 417 câți are Camera și nu au niciunul.”

Autorităţile maghiare au deschis acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi a altor fruntasi ai romanilor ardeleni, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie  şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

Cu acest prilej, Ioan Rațiu, unul din liderii memorandistilor, a rostit celebra frază:

„Ceea ce se discută aici este însăși existența poporului român. Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.

Franz Joseph și Sisi. Datoria și rebeliunea, de Jean de Cars

În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I al Romaniei  pe lângă Curtea de la Viena.

1903: S-a născut la Bucuresti, Marcel Breslaşu (pseudonimul lui Marcel Bresliska), poet şi traducător (din literatura universală) de origine evreiasca.

Imagini pentru photos Marcel Breslaşu

A urmat cursurile Facultatii de Drept și în paralel la Conservatorul din București. Și-a continuat studiile la Paris, unde a obținut diploma de doctor în drept.

În capitala Franței s-a perfecționat în compoziție la Schola Cantorum, unde l-a avut profesor pe Vincent D’Indy.

Și-a început cariera literară cu versuri pentru copii, publicate în revista Copilul evreu. În 1934 a scris textul și muzica la un oratoriu profan, inspirat din Biblie, Cântarea cântărilor, care a fost reprezentat în 1938 pe scena Operei din București.

După război, a fost numit șef al departamentului pedagogic al Ministerului Artelor și Stiințelor, profesor și rector al Institutului de teatru „Ion Luca Caragiale”.

În timpul regimului comunist a avut funcții de conducere în instituții culturale și academice; a fost timp de mai mulți ani secretar al organizației de partid a Uniunii Scriitorilor; (m. 1966, Bucuresti).

1904: A apărut  la Bucureşti, până în anul 1930, săptămânalul umoristic cu conţinut satiric „Furnica”, condus de George Ranetti şi N. D. Ţăranu.

Imagini pentru saptamanalul „Furnica”,photos

Pe parcursul celor 30 de ani de existenţă, revista a publicat o serie de pamflete la adresa elitei societăţii, precum şi la adresa clasei politice, inclusiv la cea a regelui.

Pentru textele publicate, autorilor le-au fost intentate mai multe procese, din partea celor care s-au considerat calomniaţi

1909: A decedat la Cernăuca,în Bucovina anexată de Imperiul Austriac, baronul Nicolae Hurmuzaki, om politic român, membru de onoare al Academiei Române;  (n. 19 martie 1826, Cernăuca, Cernăuți).

A urmat studiile primare, gimnaziale şi liceale la Cernăuţi (1833-1845). A fost un politician și patriot român, deputat al Consiliului Imperial (Reichsrat) al Austriei si membru de onoare a Academiei Române (1883), care a desfăşoară activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor bucovineni.

A fost membru al „Soţietăţii pentru cultură şi literatură română în Bucovina”. 

Era fiul marelui vornic bucovinean, Docsachi, şi frate cu Eudoxiu, Gheorghe, Alecu şi Constantin Hurmuzachi.Întru-n document din martie 1885, Nicolae este menționat moșier ale domeniilor Perzulivca, Dimca și Volcineț în Bucovina. Pe 23 aprilie 1873, s-a constituit „Banca de Credit a Bucovinei” la Cernăuți.

Printre acționarii principali se afla Nicolae împreună cu, intre alții, fratele său Eudoxiu precum Gheorghe cavaler de Flondor și Victor baron de Stârcea.

Nicolae și fratele său Gheorghe, au primit titlul de baroni austrieci pe 20 iulie 1881 (Diploma la Viena, 2 octombrie 1881) pentru ei, și urmași lor legitimi, în calitate de moșieri mari și deputați al Consiliului Imperial (Reichsrat).

Prim-ministrul Austro-Ungariei, în calitate de șef al Ministerului de Interne, a acordat, la 15 octombrie 1883, în înțelegere cu ministerele de resort, printre alții, lui Alexandru baron Wassilko de Serecki, Victor și fratelui său Eugen baroni de Stârcea, Nicolae Baron de Hurmuzaki, dr. Nicolae cavaler de Grigorcea, dr. Ioan cavaler de Zotta precum direcțiunii fondurilor de religie ortodoxă bucovinene, permiterea înființării unei societăți pe acțiuni (S. A.) sub numele de „Asociația de Petrol Bucovina” cu sediul în Cernăuți și a aprobat statutele acesteia.[5] Nicolae de Hurmuzaki a fost membru de onoare al Academiei Române.

  1912: S-a născut în satul Balabanca (judeţul Cetatea Albă din Basarabia), cântăreţul de operă (bariton) Mihail Arnăutu.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este IMG_0019h.jpg

A studiat la Conservatorul particular Egizzio Massini, pe care îl absolvă în numai trei ani,

După un stagiu de doi ani la Opera Română din Cluj-Napoca, Mihail Arnăutu debutează ca solist al teatrului liric bucureştean, în Trubadurul de Verdi, cu Emil Marinescu şi Maria Cojocăreanu, sub bagheta lui Egizzio Massini (2 aprilie 1938).

A fost numit în anul 1963 profesor-îndrumător pentru soliştii şi corul Operei din Bucureşti, de sfaturile lui profitând,la acea vreme, câţiva dintre tinerii ce vor face ,mai apoi, cariere importante: Florin Farcaş, Marcel Roşca, Elena Marinescu, Anatol Covali, Emil Iuraşcu şi alţii. A continuat cariera pedagogică, sub formă de cursuri sau prelegeri şi la Belgrad, Teheran şi Stockholm.

Multe dintre principiile stilului său de predare se găsesc în cartea Metoda de predare a tehnicii vocale sau în volumul autobiografic Consonanţe lirice, redactat împreună cu Ligia Ardelean, la Editura Muzicală, în anul 1990.

A murit în ziua de 22 martie, anul 1995.

1914: S-a născut pictorul Alexandru Ţipoia, restauratorul  picturii  murale de la bisericile olteneşti de la Prisaca (1958), Perieţi (1959), ca şi a frescelor din chiliile Mănăstirii Cozia (1962).

Alexandru Ţipoia, pictorul ilfovean de talie internaţională Opinia Națională

Este ultimul „clasic-modern” care face legătura între generaţia reprezentată de Dumitru Ghiaţă, Henri Catargi, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Ion Ţuculescu şi cea căreia îi aparţin Paul Gherasim, Ştefan Sevastre, Ion Pacea, Constantin Piliuţă, Marin Gherasim, Horia Bernea sau Ion Sălişteanu ; (m. 1993, la Geneva).

1916:  Prima acţiune de luptă antiaeriană a armatei române, soldată cu respingerea unui atac aerian şi nimicirea unui avion inamic în zona Flămânda.

 Pe timpul executarii manevrei de la Flamânda de catre Armata a 3 a româna, în data de 19.09.1916, bateria de artilerie înzestrata cu tunuri antiaeriene propriu-zise, calibru 75 mm Deport, a respins un atac aerian si a doborât un avion inamic.

Comandantul bateriei, locotenentul Constantin Constantin, a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în gradul de cavaler.

Ziua de 19 septembrie a fost adoptata, în perioada interbelica, ca zi a artileriei antiaeriene.

1924: Inginerul român Aurel Perșu a brevetat în Germania un automobil aerodinamic.

Aurel Persu

Studiind natura și experimentand mecanica a ajuns la concluzia ca forma perfectă pentru un vehicul ar fi cea a unei picaturi de apa.

A construit astfel, din bugetul propriu automobilul visat în perioada 1922-1924. El a ajuns la coeficienți aerodinamici de 0,22, un scor invidiat și de designerii auto contemporani.

Brevetul pentru Automobilul de formă aerodinamică cu patru roți montate înăuntrul formei aerodinamice, a fost obținut în Germania la 19 septembrie 1924, cererea de brevetare fiind adresată la 13 noiembrie 1922.

Autovehiculul era dotat cu frâne pe saboți, care acționau doar pe roțile din spate.

Datorită distanței reduse dintre roțile din spate, inventatorul a renunțat la diferențial în transmisie

Mașina rula cu o viteza maxima de 80 km/h. Caroseria avea tabla de aluminiu pentru a avea o greutate mai mica si un consum mai mic (5 l/100km).

1924 Automobilul Aerodinamic Al Lui Aurel Perșu

Autovehiculul avea un ecartament redus al puntii din spate tocmai pentru a obtine forma sa deosebita. Persu a adus automobilul în Romania, parcurgand cu el un total de 120.000 km. În anul 1969, Perșu a donat automobilul în stare de funcționare Muzeului Național Tehnic „Dimitrie Leonida”.

Deși în prezent nu mai funcționează, automobilul lui Perșu poate fi admirat în continuare în muzeu.

Inventia sa a stârnit interesul marilor producători precum Ford și General Motors, dar negocierile pentru brevetul sau nu s-au finalizat.

Persu a încetat din viața pe data de 5 mai 1977, iar informațiile despre existența acestui inventator si despre realizarile sale au fost din păcate trecute în umbra de regimul din acea perioada.

Meritele sale sunt însă recunoscute la nivel internațional.

1929: S-a născut la Chişinău, cunoscuta cântăreaţă de muzică populară românească, Angela Moldovan; (d. 13 octombrie 2013, București)

Imagini pentru Angela Moldovan.

S-a stabilit impreuna cu familia la Târgu-Mureș, apoi la Timișoara și Suceava.

A absolvit liceul la Suceava, apoi Conservatorul și Facultatea de Filologie (limbă franceză) din Cluj.În 1950 apare pe scena Operei din Cluj, unde a activat timp de patru ani.

Debutează ca interpretă populară în 1954 cu romanța La oglindă (Timotei Popovici – George Coșbuc) și cântecele populare Marioară de la munte și Nu-i bai, pe care le-a înregistrat la Radio Cluj cu Orchestra „Înfrățirea” (mai târziu Orchestra populară a Filarmonicii din Cluj) dirijată de Ilie Tetrade.

În 1954 începe să colaboreze cu Ansamblul „Ciocârlia”, iar în anul 1955 devine solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” din București.
A lansat numeroase alte piese: Cine stă posomorâtă, Asta-i sârba mărunțică, Mi-am pus dorul pe cântar, Fata neichii , Sârba de la Deleni, Ia mai zi-i măi fluieraș, Merge satul la cules, Dorul mă cată pe-acasă.etc.
A urmat Mi-am făcut bundiță nouă, cântec pe care l-a învățat de la bunica sa din Basarabia, și care a devenit cel mai mare hit al artistei, fiind preluat și de alte colege de breaslă.

Este cunoscută publicului larg și din apariția în filmul „Veronica”, în rolul Smarandei.

A fost decorată cu Ordinul „Muncii” clasa a II-a. În același an primește titlul de Artist Emerit al R.P.R.

De asemenea a fost laureată a Festivalurilor și Concursurilor Internaționale de la Varșovia (1955) și Moscova (1957), primind „Premiul I” și medalia de aur.

I s-a mai acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a „pentru merite deosebite și îndelungată activitate artistică” si Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

În anul 2012, la Galele casei de discuri Electrecord i s-a decernat o diploma care marca întreaga sa operă, încununată de 22 de discuri vinil, o casetă și un CD.

1931: A murit la Bucuresti, inginerul, arhitectul şi matematicianul Ermil A. Pangrati,  personalitate cu rol important în dezvoltarea învăţământului tehnic şi de arhitectură în România.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 06_ermil_pangrati.jpg

A înfiinţat Şcoala de Arhitectură (1896), devenită ulterior Academia de Arhitectură din Capitală ; (n. 21 iulie 1864, Iaşi).

Si-a început studiile superioare la Universitatea din Iași, finalizându-le la Școala de drumuri și poduri din Paris.

A fost ministru în Guvernul  Titu Maiorescu,ocupând funcția de ministru al lucrărilor publice pe toată durata consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 28 martie – 14 octombrie 1912.

Cariera didactică și-o începe la Universitatea din Iași, iar în 1894 devine profesor la Universitatea din Bucuresti.

1945: S-a născut la Mediaş,  Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană română stabilită în Germania din 1972; şefa grupului de Psihofizică de la Institutul Max Planck pentru Cercetarea Creierului şi titulara catedrei de Psihologie Fiziologică / Biopsihologie de la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt am Main.

Imagini pentru Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, photos

A fost afiliată la Association for Research in Vision and Ophthalmology, European Brain and Behaviour Society și International Society on Infant Studies. A făcut parte din colectivele redacționale ale revistelor Vision Research și Investigative Ophthalmology & Visual Science.

În 1994 a primit premiul acordat de Societatea Bielschowsky pentru Cercetarea Strabismului și Neurooftalmologie (Bielschowsky-Gesellschaft für Schielforschung und Neuroophthalmologie).

A încetat din viață la 1 septembrie 2008, în Frankfurt am Main, în urma unui traumatism cerebral.

1957: S-a născut la Racila, Gârleni, județul Bacău, Carmen Maria Cârneci, compozitoare şi dirijoare stabilită în Germania.

Este fiica lui Radu Cârneci (poet, publicist și traducător) și sora Magdei Cârneci (poetă, critic de artă și publicistă). Este căsătorită cu violoncelistul Dan Cavassi.

Imagini pentru Carmen Maria Cârneci,

După absolvirea liceului de muzică „Dinu Lipatti” din București în 1976, Carmen M. Cârneci a studiat compoziția  și dirijatul, la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a primit și titlul de Doctor în muzică.

Afost director artistic al edițiilor 2005-2006 ale festivalului internațional Săptămâna Muzicii Contemporane/Săptămâna Internațională a Muzcii Noi, București; actualmente este director executiv al Editurii Muzicale București, activând în paralel și ca dirijoare liber profesionistă.

În decembrie 2005, la București, a pus bazele ansamblului de muzică contemporană „devotioModerna”.

Este laureată a Academiei Române (Premiul „George Enescu”). Majoritatea lucrărilor compozitoarei sunt publicate de Ricordi Verlag din München, Furore Edition din Kassel și Editura Muzicală din București.

1961: A încetat din viaţă marea actriţă româna Lucia Sturdza-Bulandra,  directoare de teatru şi profesoară ; (n.25 august 1873.

A fost una dintre marile figuri ale scenei româneşti, de neuitat în roluri de compoziţie din dramaturgia universală şi naţională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generaţii întregi de actori: Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc.

Lucia Sturdza Bulandra: „Ca să domnească, actorul trebuie să abdice” -  Ziarul Metropolis | Ziarul Metropolis

 

Din 1947 până la sfârşitul vieţii a fost directoarea Teatrului Municipal din Bucureşti, astăzi Teatrul L.S.Bulandra.

1967: Ministrul Afacerilor Externe al României, Corneliu Mănescu (d. 26 iunie 2000), a fost ales preşedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Apostolii Epocii de Aur, episodul #26. Corneliu Mănescu, omul care a dus  cuvântul lui Ceauşescu la ONU

A fost pentru întâia dată când un reprezentant al unei ţări comuniste era ales în această înaltă funcţie.

1975: S-a născut la Târgoviște, fotbalistul și antrenorul român Laurenţiu Reghecampf.

Laurentiu Reghecampf - Football Player / Manager

Ca fotbalist, a jucat printre altele pentru Steaua București și reprezentativa României. In Germania,a jucat la FC Energie Cottbus. 

În iarna sezonului 2004-2005 a plecat la rivala din 2. Bundesliga, Alemannia Aachen, pe care i-a ajutat să promoveze în Bundesliga 1 în sezonul 2005-2006.

Pe data de 20 decembrie 2006 a înscris împotriva lui FC Bayern München două goluri și a ajuns cu echipa în sferturile de finală ale DFB-Pokal.

Până la sfârșitul sezonului 2006-2007 în Bundesliga 1 a jucat în 118 jocuri (marcând 13 goluri), iar în 2. Bundesliga a jucat 86 jocuri (marcând 17 goluri).

A  reușit in  2008 să semneze pentru   FC Kaiserslautern un contract valabil până în 2010, însă s-a retras din activitatea de fotbalist după două meciuri și un gol marcat.

După retragerea din activitatea de jucător, și-a început cariera de antrenor.

Cu Laurențiu Reghecampf pe banca antrenorilor, Steaua București a cucerit de două ori titlul de campioană a României în sezoanele 2012-2013, 2013-2014 și Supercupa României în 2013.

1977: S-a născut la Brăila,  pianista română Ioana Maria Lupaşcu, numită de presă „noua vedetă a generaţiei sale”.

Intre anii 2003-2005 publică articole săptămânale în  Monitorul de Brăila, în calitate de jurnalist corespondent din Italia.

În 2008 lansează romanul autobiografic „Prințul baghetei” la Editura Meteor Press, al cărui prim tiraj s-a epuizat în mai puțin de trei luni de la apariție.

Din 2009 colaborează cu blogul Romania în Contact și cu publicația Global Events Business . Ulterior, din 2011 publică în Q Magazine.

Compune muzică pentru documentare TV și este adesea invitată în jurii de concursuri de pian sau muzicale, de asemenea este o prezență cerută la conferințe pe diverse teme, aşa cum sunt de exemplu conferințele Bookland.

1990 : A decedat la București, renumita cântăreață română de muzică populară si romanțe Ioana Radu ( Eugenia (Jana) Braia n.17 februarie 1917, București). A fost sora nu mai puțin celebrei cântărețe Mia Braia și a doua femeie motociclist din România.

În ianuarie 1936 s-a înscris la București la un concurs de muzică populară organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, care a durat trei luni și la care erau participat 800 de candidați. Au fost admise doar Eugenia Braia și Eugenia Nedelea (Rodica Bujor).

Ioana Radu a avut o pasiune pentru mașini, viteză și motociclete. A fost a doua femeie motociclist din România, cu carnet obținut în perioada interbelică. Se spune că, în timpul bombardamentelor din București, din Al Doilea Război Mondial, și-a luat motocicleta și a fugit spre Ardeal îmbrăcată în costum de motociclist.

A fost distinsă cu titlurile Artist emerit (1957) și Artist al poporului (1964).

1992: A murit la București scriitoarea Cella Serghi (nume real: Cella Marcoff); n. 22 octombrie 1907, la Constanța).

Imagini pentru cella serghi

Cella Serghi a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.

A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu.

În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei.

1996: Marele actor român Ştefan Mihăilescu-Brăila a încetat din viaţă la vîrsta de 71 de ani.

Bustul lui Ştefan Mihăilescu Brăila, dezvelit la 90 de ani de la naşterea  sa | Informaţia Zilei

Născut în 3 februarie 1925 la Brăila, el a jucat pe scena Teatrului Giuleşti (astăzi Odeon), la televiziune şi în numeroase filme.

A cîştigat Premiul ACIN în 1984 pentru rolul din „Secretul lui Bachus”.

2000: Au început, la Târgu Jiu, lucrarile de restaurare la “Coloana Infinitului”, opera  marelui sculptor român Constantin Brâncusi.

Imagini pentru “Coloana Infinitului”,

2001: Parlamentul României a adoptat hotărârea de participare a țării, ca aliat al NATO, la lupta împotriva terorismului, inclusiv prin mijloace militare, dacă va exista o cerere în acest sens, ca urmare a atacului de la 11 septembrie 2001.

2003: Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale Radionav SA a inaugurat sistemul Navtex pentru România, având drept scop transmiterea şi imprimarea automată a avizelor de navigaţie, buletinelor meteo şi a informaţiilor către navele maritime.

2005: A murit Emil Manu, critic literar şi poet; (n. 1922).

2010: A încetat din viaţă popularul actor de revista român Horia Şerbănescu.

Horia Şerbănescu - poza 4

Horia Şerbănescu s-a născut pe 16 martie 1924, la  Bucureşti.

2011: A murit la Bucureşti, compozitorul, pianistul, contrabasistul aranjorul  și conducătorul  de formație, român de etnie romă, Johnny Raducanu; (n. 1 decembrie 1931, Brăila).

Johnny Raducanu - Biografie

Pe numele său real Răducanu Crețu, s-a născut într-o familie de romi cu tradiții muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Crețu Solcanu.

S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz  la contrabas, încă de la 19 ani.

A făcut studii muzicale la Iași și Cluj, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (clasa contrabas, 1953-1956).

A fost un îndrumător activ al tinerei generații si un muzician  de exceptie, fiind considerat un veteran al muzicii românești de jazz.

2018: A decedat la venerabila vârstă de 92 de ani, Geta Brătescu, artistă vizuală și scriitoare cu carieră îndelungată, care a dezvoltat o operă complexă ce a inclus desenul, colajele, grafică, gravură, ilustraţie de carte, tapiserie,  fotografie, filmul experimental, video şi performance; (n. 1926).

Captură foto Youtube/GALERIA NOUA
Self-portrait with Bird - Geta Bratescu

Foto: Geta Brătescu, Autoportret cu pasăre.

A fost supranumită „marea doamnă a artei conceptuale din România” şi a avut o remarcabilă contribuţie la dezvoltarea artei româneşti contemporane, la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal.  

Astăzi în România este sărbătorită „Ziua Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene”, zi care marchează prima victorie antiaeriană română care a avut loc la 19 septembrie 1916.

In timpul executării manevrei de la Flămânda, de către Armata 3, de către bateria de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene calibru 75 mm Deport (nu tunuri terestre adaptate) a fost  doborât primul avion inamic.

Comandantul bateriei, locotenentul Constantin Constantin, a fost decorat cu ordinul “Coroana României” în gradul de cavaler.

NOTĂ: Până în 2006 această sărbătoare a fost marcată la 15 august, dată la care, în 1916 a fost înfiinţată prima subunitate de artilerie antiaeriană, la Bucureşti.

 

2019: Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care era condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la 23 august 1939, subliniind astfel „importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei”.

23 august 1939: Viaceslav Molotov, ministrul rus de externe, semnează Pactul negociat de Rusia sovietică și Germania nazistă, la Kremlin. În spatele lui stau omologul german, Joachim von Ribbentrop (stânga), și liderul sovietic Iosif Stalin (centru).

Foto: 23 august 1939 – Viaceslav Molotov, ministrul rus de externe semnează la Kremlin, Pactul negociat de Rusia sovietică și Germania nazistă.

În spatele lui stau omologul german, Joachim von Ribbentrop (stânga), și liderul sovietic Iosif Stalin (centru). Foto: Guliver/Keystone/GettyImages.

Prin rezoluția adoptată, eurodeputații au făcut apel, la 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, la o „cultură comună a memoriei”, ca formă de încurajare a rezilienței europenilor în fața amenințărilor moderne la adresa democrației, și au afirmat că pactul a deschis calea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Vladimir Putin, conducătorul ”noii Rusii” a declarat că rezoluția UE împotriva Pactului Ribbentrop-Molotov că este o ”minciună nerușinată”.

CITIŢI ŞI :


 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/19/o-istorie-a-zilei-de-19-septembrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

19/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

După peste 400 de ani de expansiune violentă, „lumea omului alb”, „lumea occidentala” se stinge

.

The West Isn't Committing Suicide, It's Dying Of Natural Causes

O lume care e pe moarte

După peste 400 de ani de expansiune violenta, „lumea omului alb”, „lumea occidentala” se repliază. Și se stinge.

Trăim într-o lume care e pe moarte. Lumea asta care moare nu este doar „lumea veche”, „vechea normalitate” etichetată azi ca fiind „conservatoare”. Este însăși civilizația europeană, in sens larg, civilizația omului alb. S-au scris și s-ar mai putea scrie mii de pagini pe acest subiect.

Încă din 1927 Guénon considera in cartea sa „Criza lumii moderne” că lumea modernă „a ajuns într-un punct critic […] că e iminentă o transformare mai mult sau mai puţin profundă, că e de aşteptat să se producă, în mod cert şi nu peste mult timp, o schimbare de orientare, de voie sau cu forţa, mai mult sau mai puţin bruscă, cu sau fără catastrofă” si că „Starea actuala a lumii ne determină sa presupunem apariția unei schimbari de importanță foarte generală care, indiferent de forma pe care o va lua – forma pe care nu incercăm sa o definim – va afecta, mai mult sau mai puțin, întreg Pamântul.”

După aproape 100 de ani lucrurile sunt mult mai evidente. Cu o nuanță însă. Sfârșitul iminent nu este al Lumii întregi sau al speciei umane, ci, îndrăznesc sa o spun clar, este doar sfârșitul omului alb și a lumii pe care el a clădit-o și de peste un secol se străduiește sa o distrugă.

Percepția noastră că acest sfârșit al lumii noastre este de fapt un sfârșit al Lumii întregi nu este corectă, dar este legitimă. Sau cel puțin este la fel de legitimă precum a fost percepția aztecilor la cucerirea lor de către spanioli in 1521: nu doar imperiul aztec s-a sfârșit atunci, ci întreaga civilizație, intreaga lume precolumbiană.

Decăderea civilizației omului alb nu este un proces început anii aceștia. Nici măcar in ultima sută de ani. Procesul de erodare a început odată cu Renașterea, a continuat cu Reforma și Revoluția franceză… și se va termina cu Revoluția inteligenței artificiale. Expansiunea fulminanta a „Civilizației omului alb” atât teritorială cât și științifică și tehnologică a atins deja punctul culminant și este pe punctul sa-și înceapă contracția. Numai ca aceasta contracție nu va face civilizația albă sa revină la ceea ce a fost, așa cum se întâmpla cu forța elastică in fizică. Deformația a fost prea mare.

Căci omul alb a crezut ca poate cuceri lumea nu doar cu forța armelor, ci și cu forța modelului cultural, un model cultural care, așa cum am mai spus, a promovat Nimicul și Nefirescul.

Cuceritorul alb a văzut ca acolo unde a exportat (cu forța și in băi de sânge) modele culturale și cultuale reale (vezi exportul creștinismului in Americi), după o vreme băștinașii au păstrat și adaptat elementele culturale și cultuale și au îndepărtat „exportatorul”. Sau l-au asimilat.

Este motivul pentru care occidentalul s-a hotărât sa exporte doar tehnologie (care se spera sa aducă dependență și control asupra populațiilor cotropite), alături de cultura Nimicului și Nefirescului, sintetic numită Progresism.

Criza Occidentului nu e de suprafață | ActiveNews

Și pentru a putea impune noul model cultural in întreaga lume pe care spera sa o stăpânească, occidentalul a trebuit sa impună Progresismul in primul rând in țările „exportatoare”. Adică la el acasă.

Omul occidental a crezut (și crede in continuare) ca pentru a nimici populațiile pe care vrea sa le cucerească trebuie sa le distrugi credințele, cultura și obiceiurile. Cert e ca așa s-a făcut de când e lumea.

Doar ca acum se face sub stindardul „democratizării” și „modernizării”. Și doar ca acum in loc sa exporte cultura, exporta noncultură, anticultură: cancel culture, build back better…

E motivul pentru care am asistat la catastrofa istorică din Afghanistan. Care se va repeta. Care va deveni un sindrom. Căci oricât de performate sunt armele și tehnologiile, nu ai cum sa ocupi nimic cu Nimicul și Nefirescul.

De aceea, când vorbim despre iminența dezastrului și a sfârșitului lumii trebuie sa o facem Referindu-ne doar la lumea noastră, la lumea omului alb, a occidentalilor in special. Nu credeți?

Uitați-vă la China, la India și nu m-ar mira sa asistam și prin Africa la unele evoluții absolut surprinzătoare. Intre timp, in „lumea albă” populația scade. Și nu scade doar ca nivel spiritual sau cultural, ceea ce e evident, ci scade numeric.

Și cum nu ar fi suficient doar ca populația îmbătrânește, tineretul e din ce in ce mai inapt fizic și corupt moral. Filmul din Philadelphia care arată populații tinere zombificate este mai mult decât grăitor și, din păcate, semnificativ.

Și cum in fizica și in lumea fizica nu exista spații goale, Europa, „lumea alba” se va umple de oameni și culturi venite de aiurea. Procesul e deja in desfășurare de cel puțin 50 de ani, dar va lua viteza. Căci așa se întâmpla la sfârșit.

Este o răzbunare a sorții, a istoriei. După peste 400 de ani de expansiune violenta, „lumea omului alb”, „lumea occidentala” se repliază. Și se stinge.

Imediat ce omul s-a pus pe sine in centrul Lumii și nu pe Dumnezeu, imediat după ceea ce s-a numit Renaștere (care, a propos a avut loc tot doar in „lumea omului alb”!), europeanul a pornit sa cucerească lumea. A câștigat munte batalii timp de sute de ani. Dar acum e pe punctul sa piardă războiul.

Asaltul din exterior al populațiilor pana mai ieri dominate este favorizat de deschiderea larga a porților cetății asediate. Și de sabotarea populației indigene asediate. Cancel culture și „Inteligenta artificiala” vor reprezenta fără dubiu sfârșitul „civilizației omului alb”. Vom continua sa discutam pe aceasta tema. Vom Mai avea ceva timp. Și multe elemente care vot mai apărea intre timp.

Pana atunci voi răspunde la doua întrebări pe care le anticipez: De ce ne-am inclus pe noi, pe români, in aceasta categorie a „lumii albe” cuceritoare atâta vreme cât noi n-am participat la grozăviile omului occidental din ultimele sute de ani, atâta vreme cât noi am ieșit din Evul Mediu in secolul XIX, se întreabă Dan Chitic în articolul https://www.ziuanews.ro/sindromul-afghanistan-sau-despre-iminenta-extinc-ie-a-lumii-omului-alb.

Răspunsul e simplu: pentru ca suntem albi, pentru ca suntem cuceriți de cultura Nimicului și Nefirescului, pentru ca acum avem aceleași tare ca și occidentalul, pentru ca suntem pe punctul sa renunțam și la ultimele fire de credință și cultura.

Pentru ca istoria nu e dreapta… nu face diferențe de nuanțe și nu ia prizonieri. Ce ar fi de făcut? Nu știu. Poate doar sa ne amintim ce suntem și sa ne comportam Normal și Firesc, ca niște oameni. Și sa ne proclamăm suveranitatea fata de cultura Nimicului și Nefirescului.

Dan Chitic

19/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: