CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 25 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

Ziua de 25 martie în istoria noastră

 

 

101 e.n.: Împăratul Traian părăseşte Roma şi  începe campania  de cotropire a Daciei.

 

 

 

Imparatul Traian 

        Traian                                  Decebal

                  

 

Traian traversează Dunarea in fruntea legiunilor romane pe poduri de vase, la Laederata (Ramna) şi Dierna (Orsova), pătrunzîand prin Banat în Dacia.

In vara anului 101, Decebal, regele Daciei,  încearcă să oprească înaintarea romană, in batalia de la Tapae.

Crancena şi îndelungata luptă se încheie cu victoria romanilor, dar spre sfîrşitul anului 101, importante forţe dace, aliate cu sarmaţi şi bastarni, traversează Dunărea şi pătrund în Moesia, obligîndu-l pe împăratul Traian să se deplaseze spre noul teatru de război deschis de Decebal.

Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian să nu poată exploata succesul de la Tapae, se prabuşeşte însă după înfrangerea forţelor lui Decebal în iarna şi primăvara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum şi în Dobrogea la Adamclisi), initiativa militară trecand definitiv în tabăra romană.

 

 

 

Imagini pentru Imagini de pe Columna lui Traian de la Roma photos

Imagine din razboiul romanilor cu dacii de pe Columna lui Traian de la Roma  

 

În toamna anului 102, îndîrjita rezistenţă a lui Decebal îl obligă pe Traian să încheie pacea , pace inţeleasă însa de ambele tabere doar ca un simplu armistiţiu.

Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalţă un durabil pod peste Dunăre, între Dobreta şi Pontes, în anii 103-105,  pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, iniţiind cel de-al doilea si ultimul  Război dacic, in urma caruia o mare parte din dacia .

 

1245: Intr-o scrisoare a papei Inocenţiu al IV-lea, sunt menţionaţi românii care traiau  în spaţiul danubiano-pontic,în apropierea Dunării şi Mării Negre.

 

1646: Se incheie Tratatul de alianţă dintre principatele Transilvaniei, Gh. Rackoczi I şi domnul Moldovei, Vasile Lupu;  (1634 – 1653)

1849: Apare la Brașov gazeta Espatriatul, editată de Cezar Bolliac, arhimandritul Snagoveanu şi Constantin Bălcescu.

 

1849: In timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania incepe asediul cetăţii Alba Iulia,  un conflict militar între armata austriacă şi armata revoluţionară maghiară.

Garnizoana cetăţii Alba Iulia era formată din 1.500 până la 2.500 soldaţi din armata austriacă. Cifra diferă în funcţie de sursa de informare, dar ea nu a depăşit maximul de 2.500 combatanţi.

Aceştia făceau parte din mai multe regimente şi erau majoritatea de origine română, recrutaţi din Transilvania. Unităţile militare cărora le aparţineau apărătorii cetăţii erau Regimentele I şi II grăniceri valahi, Regimentul „Carl Ferdinand”, Regimentul contele Leiningen, Regimentul baron Bianchi, Regimentul de grăniceri bănăţeni, nou formatul Batalion de vânători transilvăneni (toate de infanterie) şi Regimentul Ferdinand Max, cavalerie uşoară.

Lor li s-a adăugat un număr de combatanţi din garda naţională a oraşului Orăştie şi un număr de civili români care au cerut să fie înrolaţi în armată. Temporar, în timpul asediului se va adăuga pentru scurt timp batalionul de Landsturm condus de prefectul Axente Sever.

Cetatea era apărată de 70 până la 100 piese de artilerie (tunuri de cetate, tunuri de câmp şi mortiere) şi câteva baterii de rachete, absolut insuficiente ca număr. Garnizoana era de asemenea inferioară numeric faţă de nevoile reale de apărare.

Militarii austrieci erau echipaţi cu uniformele specifice fiecărui regiment. Oamenii din miliţii erau îmbrăcaţi în hainele proprii.

Aprovizionarea cu hrană şi muniţie era corespunzătoare şi exista un sistem sanitar organizat. Ca armament de infanterie soldaţii din infanterie erau înarmaţi cu puşti militare cu baionetă, iar cei din cavalerie cu armamentul corespunzător specialităţii lor. Tunurile erau deservite de artilerişti profesionişti.

Corpul de asediu maghiar era format din cca 8.000 combatanţi, dar cifra a oscilat mult pe durata asediului. Era format atât din militari profesionişti din armata maghiară, cât şi din miliţii maghiare recrutate din diverse părţi ale Ungariei sau Transilvaniei. Avea în dotare artilerie de asediu, de câmp, mortiere şi baterii de rachete incendiare.

Comandanţii corpului maghiar de asediu au fost succesiv generalul Bem, baronul colonel Kemeny Farkas şi colonelul Stein.

Asediul a durat timp de mai multe luni, fiind ridicat la 26 iulie 1849, în urma intrării în Transilvania a trupelor austro-ruse dinspre Muntenia şi Moldova.

Pierderile garnizoanei austriece pe durata asediului au fost de 354 soldaţi morţi de scorbut, tifos şi holeră, 18 morţi în luptă şi 40 răniţi.

1857: S-a născut la Craiova,  soprana Elena Teodorini, prima artistă lirică româna care a evoluat pe scena Operei Scala din Milano; (d.27 februarie  1926, Bucuresti).

 Era nepoata actorilor Ion Vlădicescu și Raluca Stavrescu și verișoara primară a Aristizzei Romanescu.

A început studiul muzicii și al pianului la vârsta de șase ani în orașul natal si la 14 ani a plecat în Italia, fiind admisă la Conservatorul de la Milano, la clasele de canto și de pian, unde a studiat cu pianistul și compozitorul italian Adolfo Fumagalli.

În 1877 a debutat ca solistă cu tenorul Armando di Gondi în Maria di Rohan de Gaetano Donizetti la Teatrul Municipal din Cuneo.

In urmǎtorii doi ani interpreteazǎ diverse roluri de mezzosopranǎ în Alessandria, Livorno, Pisa, Chieti și la Opera din București. Î

Pe data de 20 martie 1880, la vârsta 22 ani, își face apariția pentru prima oarǎ pe scena Teatrului La Scala din Milano, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, devenind prima româncǎ care a cântat pe aceastǎ scenǎ. În 1881 interpreteazǎ rolul Valentinei în Les Huguenots de Giacomo Meyerbeer.

1882: Mitropolitul primat al Ungrovlahiei, Calinic Miclescu, săvârșește în premieră la Bucuresti  sfințirea marelui mir, pas care a însemnat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de Constantinopol.

Patriarhia de Constantinopol a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 25 aprilie 1885.

Foto: Calinic Miclescu (n. 16 aprilie 1822, Suceava – d. 14 august 1886, București),cleric român,  mitropolit al Moldovei (1865-1875) și apoi mitropolit-primat al  Ungro-Vlahiei (1875-1886).

 

1887: S-a născut la Nasaud, Nicolae Bretan, compozitor, cântăreț de operă, dirijor român; (d. 1 decembrie 1968, Cluj).

Este revendicat și de maghiari sub numele de „Bretán Miklós“ pentru că și-a petrecut o parte din viață în Ungaria.

A  studiat la Conservatorul din Cluj (1906-1908), la Academia de Muzică din Viena (1909) și la Magyar Királyi Zeneakadémia din Budapesta (1912), după care s-a afirmat ca prim-bariton al Operei din Bratislava. În 1916 și-a luat și licența la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost regizor la Opera Maghiară din Cluj și director al Operei Române din Cluj.

 

A compus 230 de cântece pe versuri de poeți români, maghiari și germani, cinci opere, poemul vocal simfonic „Luceafărul” și a compus, de asemenea, numeroase lucrări religioase și un requiem pentru doi soliști (sau cor) și orgă.

Dintre operele sale patru au fost opere într-un act: „Golem”, care a avut premiera în Elveția, în 1990, „Arald”, „Eroii de la Rovine” și o operă în trei acte: „Horia”.

 

 

1902: S-a născut la Iaşi  poetul şi traducătorul român George Lesnea; (d. 6 iulie 1979, Iaşi).

Era fiul Ilenei şi al lui Doroftei Glod, căruţaş. Face şcoala primară la Iaşi, după care intră ucenic la tipografia revistei „Viaţa românească”. Ulterior a lucrat ca tipograf, funcţionar la tipografii şi edituri, bibliotecar la Baroul Iaşi şi redactor la revista ” „Iaşul literar”.

 

 

 

Debutează în revista ieşean㠄Gândul nostru”si colaborează la „Viaţa românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Pagini moldovene”, „Cuvântul liber”, „Gândirea”, „Bilete de papagal”, „Însemnări ieşene”, „Contemporanul”, „Iaşul literar”, „Gazeta literară”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „România literară” etc.

Activitatea literară îi este răsplătită prin importante premii: Premiul „Demostene Constantinidi” al Academiei Române (1935), Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1939), Premiul de Stat pentru literatură (1954), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1977) şi Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1978).
Traducător remarcat încă din deceniul al patrulea, Lesnea transpune în româneşte din poezia lui Puşkin, Lermontov, Esenin, Mihalkov, dovedind reale afinităţi cu autorii la care se opreşte.

Specialiştii au apreciat inventivitatea lexicală şi imagistică a versiunilor sale, în special a celor din Esenin, nu o dată concurând expresivitatea originalului.

 1907: In România, este aprobat Decretul privind obligativitatea ortografiei stabilite de Academia Română.

1913: S-a născut la Toporu, jud.Galaţi , Dinu Adameșteanu, arheolog italian de origine română, membru de onoare al Academiei Române; (d. 21 ianuarie 2004, Italia).

A absolvit cursurile Seminarului Central, ale Liceului Sfântul Sava şi ale Facultăţii de Litere din Bucureşti.

Intre 1942-1946 a fost bibliotecar al Şcolii Române din Roma. Între 1946-1949 a reorganizat Institutul Arheologic German din Roma.

Între 1949-1950 a condus publicaţia „Fasti archaelogici”.

A fost fondator şi director, între 1958-1964, al Aerofototecii Arheologice Naţionale din Roma.

În 1971 a devenit doctor docent şi profesor la Universitatea din Lecce din Italia. A fost director al Departamentului de Arheologie şi Istorie Antică şi vicepreşedinte al Institutului de Istorie şi Arheologie Magna Graecia.

A fost membru al Institutului Italian de Studii Etrusce, al Institutului Italian de Pre- şi Protoistorie, al Academiei Britanice din Roma, al Institutului German de Arheologie, al Societăţii de Studii Latine din Paris.

A fost doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti.

A fost ales membru de onoare străin al Academiei Române la 10 noiembrie 1992.

 

1920: S-a născut la Bucureşti, Henri Mălineanu, renumitul compozitor   de muzică ușoară, muzică de film și teatru, român de origine evreiasca ; (d. 12 noiembrie 2000, Bucuresti).


A studiat la Conservatorul Regal de Muzica  din București.

A fost dirijor la Teatrele „Barașeum” (1942-1944), „Gioconda” (1944-1948), director muzical și dirijor la Teatrul de Revistă din București (1950-1958).

În preajma războiului (1938-39) este admis în Societatea Compozitorilor Români, având piese înregistrate sub contract cu Columbia și Electrecord (numele adoptat de Cristal dupărebranduirea din 1938). În aceeași perioadă îl cunoaște pe Eugen Mirea (textier și autor de librete), cu care va colabora aproape 40 de ani.

Este fondator  împreună cu Jack Fulga, Puiu Maximilian și Maria Tănase al Teatrului de Estradă, (ulterior Teatrul de Revistă), al cărui director muzical devine între 1950-1958.

 Printre cele mai populare melodii de muzică ușoară pe care le-a compus amintim: „Adevărata mea dragoste“ – Dorina Drăghici, „Cele mai frumoase fete“ – Gică Petrescu, „Nicio dragoste“ – Margareta Pâslaru, „Iubito“ – Luigi Ionescu etc.

 

 

 

 

 

 

A fost distins cu numeroase  premii:   Laureat al Premiului de Stat (1953), Artist Emerit (1962),Premiul Uniunii Compozitorilor și al Muzicologilor din România (1971, 1977, 1978), Premiul Uniunii Compozitorilor la Festivalul „Crizantema de Aur” (1981)

 

  1926 : S-a nascut în  comuna Asan-Aga, județul Teleorman, politicianul comunist Ion Coman , fost general-colonel degradat prin hotărare judecătorească în 1991, care a îndeplinit funcțiile de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1974-1976), ministru al apărării naționale (1976-1980) și secretar al C.C. al P.C.R.

În decembrie 1989,după începerea evenimentelor de la Timișoara, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a convocat o ședință a Comitetului Politic Executiv al PCR, în care toți demnitarii comuniști prezenți au fost de acord ca demonstrațiile să fie înăbușite cu arme de foc.

La data de 17 decembrie 1989, orele 15,30, a fost trimisă la Timișoara o delegație de generali din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, formată din generalii Ion Coman, Ștefan Gușă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chițac, Constantin Nuță, Mihalea Velicu și coloneii Filip Teodorescu și Gabriel Anastasiu. Ion Coman a fost numit comandant unic pentru Timișoara.

În seara zilei de 17 decembrie 1989, trupele Ministerului Apărării Naționale au tras cu arme de foc la Timișoara, murind peste 50 de oameni și fiind operate câteva sute de arestări, între care și minori.

La 22 decembrie 1989, generalul Coman a fost arestat și judecat pentru faptele sale, apoi condamnat și ulterior grațiat.

 1930: Are loc în sala Societăţii Tinerimea Română din Bucureşti, „întrunirea de alarmă pentru stârpirea comunismului”, una dintre manifestările anticomuniste de amploare iniţiate de  Corneliu Zelea Codreanu. 

 1940: La 24 si 25 martie s-a desfăşurat prima adunare generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, România.

1942: S-a nascut la Timişoara, poeta şi luptătoarea pentru libertate anticomunistă, Otilia Valeria Coman (pseudonim Ana Blandiana).

Ana Blandiana, poetă română

            Ana Blandiana

Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj

Înainte de revoluția din 1989, a fost o cunoscuta disidentă și apărătoare a drepturilor omului, avand curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă şi unor publicaţii din străinătate.

Ana Blandiana a fost distinsa cu numeroase premii valoroase: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia”, 2001; Premiul Internaţional „Vilenica”, 2002.

1949: S-a constituit Uniunea Scriitorilor din România comunistă, prin fuziunea Societăţii Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici

1954: A decedat  la Cluj, poetul  român Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj), membru corespondent al Academiei Române din 2 noiembrie 1948.

A urmat studiile liceale la Cluj şi Năsăud, iar pe cele universitare la Facultatea de Drept şi Facultatea de Ştiinţe Sociale de la Cluj.

A fost şef al biroului de presă din cadrul Consiliului Naţional din Transilvania, inspector al artelor pentru Transilvania şi profesor de estetică la Şcoala de Belle Arte din Cluj. A făcut parte din mişcarea simbolistă românească din Transilvania.

A debutat în publicaţia maghiară din Cluj Elenyek cu un articol despre Vasile Alecsandri, apoi au urmat câteva poezii apărute în Kolozsvári Fris Ujság şi Familia.

A colaborat la „Viaţa nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viaţa românească”, „Sămănătorul” etc.

1958: A decedat la Cluj, Ștefan Bezdechi, filolog și traducător român, membru corepondent al Academiei Române; (n.24 aprilie 1886).

Stefan BEZDECHI - poza (imagine) portret

Provenea  dintr-o familie de mici meseriaşi de origine aromână.

A absolvit Facultatatea  de Litere din Bucuresti (1911), fiind unul dintre elevii preferati ai lui V.Pârvan. 

La recomandarea acestuia pleacă la Berlin (1915-1916) pentru specializare în studiile clasice.

In timpul primului razboi mondial se refugiaza in Danemarca; invata daneza, norvegiana si suedeza, limbi  din care va si traduce, semnand, uneori, cu pseudonimul Tiberiu Boldur, folosit si in unele articole.

Reintors in tara, este numit agregat stagiar (1919) la Univ. din Cluj. In 1923 si 1924 face o calatorie de studii la Roma.

Din 1926 devine profesor titular la catedra de limba si literatura greaca a Universitatii clujene.

A obtinut titlul de doctor al Universitatii din Bucuresti, cu teza De Demosthenis in Philippum oratione, quarta. Debuteaza editorial cu Aristofan si contemporanii sai (1922). Director al Seminarului de Filologie Clasica si decan al Facultatii de Litere si Filosofie din Cluj (1932-1933); director al Institutului de Studii Clasice (1932-1934).

Activitatea sa stiintifica cuprinde lucrari in limba  romana, latina, franceza si germana in revistele  Dacoromania, Anuarul Institutului de Studii Clasice, Ephemeris Dacoromana, Propilee literare, Transilvania, Gand romanesc, Luceafarul, Symposion, Acropole (Paris), Societatea de maine etc. Este laureat al Premiului Academiei (1930) pentru traducerea Tristelor lui Ovidiu.

Reprezentant de seama al stiintei filologice romanesti, BEZDECHI a desfasurat o munca de adevarat pionierat, imbogatind literatura si cultura noastra cu marile valori ale clasicismului antic. A mai tradus (în volume separate, în antologii sau în periodice) din Hesiod, Platon, Aristofan, Euripide, Homer, Xenofon s.a.

1997: Prin Ordonanța de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.

Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

1999: A murit  diplomatul și cărturarul român Valentin Lipatti; (n. 1923).

Era fratele celebrului pianist roman Dinu Lipatti.

A fost tentat de teatru (chiar a urmat doi ani la Conservatorul din Paris),dar a frecventat  cursurile Facultăţii  de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1942-1945) şi a ales cariera academică şi pedagogică, devenind cadru didactic la Facultatea de Limbi Romanice şi Clasice (1947-1964).

 

Preocupările didactice ale lui Lipatti s-au concretizat  într-un interesant „Cours de litterature francaise” (1967), revizuit şi adăugit pentru reeditarea din 1976, intitulat „Dix-huitieme siecle francais”, consacrat relaţiilor româno-franceze în secolul Luminilor.

Elaborează de asemenea manuale de limba franceză, contribuţii critice şi istorico-literare şi două volume intitulate „Valori franceze” (1959-1968).

Ulterior, funcţionează în  cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1964-1984), fiind numit reprezentant al României la UNESCO (1965-1971).

În această calitate, continuă activitatea  iluştrilor săi predecesori, Tudor Vianu şi Andrei Oţetea, fiind ales ca membru al Consiliului Executiv al acestei organizaţii.

Conduce în două rânduri Direcţia culturală (1972-1973, 1978-1980) şi pe aceea a Direcţiei de relaţii cu Europa din Ministerul Afacerilor Externe.

În perioada 1972-1977, Valentin Lipatti  va activa în calitate de conducător al delegaţiei României la Conferinţa de securitate şi cooperare de la Helsinki şi Geneva.

Este etapa cea mai prodigioasa a carierei lui diplomatice, în care îşi va demonstra calităţile de negociator, aducând o contribuţie reală la redactarea actului final al acestei 

Conferinţe, mai ales în ceea ce priveşte principiile nerecurgerii la forţă, a rezolvării pe cale paşnică a disputelor între state pe baza egalităţii, a suveranităţii fiecăruia.

Din 1978 are atribuţii de ambasador până în 1984, când  se retrage din activitatea diplomatică,   pentru că urmează o perioadă în care această activitate este tot mai mult subordonată „directivelor” lui Nicolae Ceauşescu.

Prin activitatea sa, Lipatti s-a înscris în tradiţia iluştrilor săi predecesori, Titulescu şi Gafencu care, la vremea lor, nu ezitaseră să-i înfrunte pe diplomaţii sovietici în ceea ce priveşte impunerea principiilor de cooperare între statele europene în condiţiile Războiului Rece.

Tocmai de aceea publicaţia „Time Marsh Clark“ consemna: „Când vorbeşte Lipatti, delegaţii asculta“, iar potrivit altor opinii, el a fost „cel mai bun negociator”, un „analist redutabil” şi „un spirit dinamic”.

Recunoaşterea meritelor acestui personaj de stânga, cum singur s-a intitulat şi în perioada de după 1989, nu a întârziat, concretizându-se în acordarea a numeroase ordine şi medalii, ca şi în alegerea sa în diferite instituţii internaţionale cum este Academia Europeană de Arte, Ştiinţe şi Literatură.

2002: A avut loc (25-26 martie) la Bucureşti, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliaţi), care a adus în discuţie extinderea Alianţei către Estul Europei şi aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2002 în care s-a confirmat interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre.

2006: Pugilistul român Lucian Bute a înregistrat prima sa victorie la puncte după trecerea la profesionism, învingându-l pe sportivul sud-african Andre Thysse, într-un meci pentru titlul continental american la categoria supermijlocie, versiunea WBC

 

 

2010: A decedat cercetătorul şi exploratorul Teodor Negoiţă, primul român care a ajuns la Polul Nord; (n. 27 septembrie 1946).

Imagini pentru exploratorul Teodor Negoiţă,photos

A fost director al Institutului Roman de Cercetari Polare si presedinte al Fundatiei Antarctica Romana.

Teodor Negoita a fost primul roman care a atins Polul Nord (1995), a organizat si condus numeroase expeditii in Arctica si Antarctica, a reprezentat Romania la sedintele Tratatului Antarctic si a fost membru extrem de activ al Comitetului pentru Protectia Mediului in Antarctica.

In anul 2006, Teodor Gheorghe Negoita a pus bazele primei si singurei statii de cercetari polare romanesti in Antarctica, Law-Racovita.

Baza de cercetare Law-Racoviță se află la o distanță – în linie dreaptă – de 13.352 km față de București și este „prima și singura statie românească permanentă de cercetare din Antarctica, donată de guvernul Australian României, prin eforturile Insitutului Român de Cercetări Polare”. Detalii aici.

Exploratorul Dr. ing. Teodor Negoiță a publicat în limbile engleză și română peste 100 de lucrări științifice în domeniul cercetărilor arctice şi antarctice, volumele „Arctic and Antarctic Research”, „Știință pe gheață – cu chinezii în Antarctica” (2004) și „Ambasada României în Antarctica – Stația Law-Racoviță” (2006).

Ca membru activ al Consortiului Polar European si al Consortiului European pentru proiectul „Aurora Borealis Icebreaker”, a contribuit în mod semnificativ la acţiunile acestor proiecte în ultimii ani.

De-a lungul carierei sale, a publicat peste 30 de lucrari stiintifice, in reviste cu mare impact in lumea stiintifica internationala si a contribuit la popularizarea rezultatelor cercetarilor sale prin numeroase intalniri, simpozioane si sesiuni de comunicari in tara si strainatate.

Teodor Gheorghe Negoita a fost decorat de presedintele Emil Constantinescu cu Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Ofiter si a primit din partea presedintelui Traian Basescu, la propunerea si recomandarea Academiei Romane, Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Comandor.

A fost  înmormântat  în localitatea natală, Sascut Sat, din judetul Bacău.

 

 

 

 

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

 

 

 

BUNAVESTIRE

 

 

 

Imagini pentru blagoveştenia photos

 

În fiecare an, la 25 martie, prăznuim prima sărbătoare închinată Maicii Domnului, Buna Vestire sau popular Blagoveştenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire).

Este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavriil i-a vestit Sf. Fecioare ca va naste pe Mesia (Luca I,  26-38). Ea a fost asezata cu noua luni inainte de nasterea cu trup a Domnului, adica la 25 martie.

Data acestei sarbatori a variat la inceput: unii o praznuiau pe 5 ianuarie, in ajunul Bobotezei, iar altii pe 18 decembrie. In Rasarit, data de 25 martie a fost acceptata, dupa stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Nasterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea).

Aceasta sarbatoare a fost introdusa la Roma de papa Leon al II-lea. Incepand cu secolul al IX-lea, sarbatoarea a inceput sa fie praznuita pe 25 martie in toata lumea catolica.

La armeni, Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu sarbatoarea Nasterii Domnului,  pe care ei o celebreaza la 6 ianuarie.

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/25/o-istorie-a-zilei-de-25-martie-video-2/

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;

  4. Wikipedia.ro;

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia Romaniei.ro

Reclame

25/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revista britanică Intelligence Digest, vorbeşte despre un acord secret, încheiat în septembrie 1990, între Uniunea Sovietică şi Germania pentru dezmembrarea unor state din centrul şi sud-estul Europei

Înţelegerea sovieto-germană pentru dezmembrarea unor state din centrul şi sud-estul Europei şi împărţirea dominaţiei în această regiune a Europei (1990)

În ianuarie 1994, în revista britanică Intelligence Digest, care se distribuie pe bază de abonamente pentru persoane selecţionate din mediile serviciilor speciale şi care cuprinde numeroase informaţii confidenţiale, a fost publicat un articol, de către redactorul şef, Joseph de Courey, referitor la un acord între Uniunea Sovietică şi Germania, încheiat cu prilejul unor discuţii secrete, la Geneva, în septembrie 1990.

Cele două părţi au abordat problemele sferelor de influenţă în centrul şi estul Europei.

Redactorul şef al revistei spunea că, ulterior, veridicitatea informaţiilor i-a fost confirmată şi dintr-o altă sursă, neaşteptată, care a dat gir informaţiilor iniţiale.

 

 

 

 

Foto: Liderul U.R.S.S.-ului, Mihail Gorbaciov și cancelarul Republicii Federale Germania, Helmut Kohl.

Astfel, în septembrie 1990, la Geneva, germanii şi sovieticii au căzut de acord asupra următoarelor decizii:

  1.  Uniunea Sovietică nu se va opune dezmembrării Cehoslovaciei.

  2.  Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani în Germania.

  3.  Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est.

  4.  Ungariei i se va permite urmărirea scopului ei de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin Tratatul de la Trianon, în faţa României, Ucrainei, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei.

  5.  Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei, pentru a o face mai atractivă decât vecinii ei.

  6.  Uniunea Sovietică se angaja să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi să accepte intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera economică germană de interese.

  7.  Uniunea Sovietică era rugată să accepte unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii ucraineni ar desfăşura activităţi „distructive”.

  8.  În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angaja să „nu fie activă” în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei.

Prăbuşirea lui Mihail Gorbaciov şi a Uniunii Sovietice, ca urmare a schimbării modului de promovare a propriilor interese de către Federaţia Rusă, a grăbit procesul de extindere a Uniunii Europene şi a modificat proiectele germano-ruse privitoare la centrul şi estul Europei.

Noile proiecte apărute au fost elaborate pornindu-se de la premisele unificării europene şi extinderii cât mai adânc către estul bogat în resursele de energie, materii prime şi pieţe de desfacere care să alimenteze uriaşa economie europeană, mai ales pe cea a Germaniei.

Înţelegerile germano-sovietice din anul 1990, chiar dacă au născut planuri începute şi apoi trecute în conservare, se aseamănă izbitor cu Pactul Molotov- Ribbentrop. Deosebirea este doar de imagine.

Clasa politică internaţională şi mass-media au condamnat în mod repetat şi vehement Pactul Molotov-Ribbentrop, ca şi dezmembrările Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei, din anii 1939-1941.

În schimb, înţelegerile din 1990, dezmembrarea Cehoslovaciei şi Iugoslaviei  şi încercările evidente de acelaşi fel din România, nu sunt combătute, ci, din contră, sunt privite pozitiv şi încurajate de forţe aparent nevăzute.

Proiectele şi acţiunile politice sunt mult asemănătoare, pe alocuri identice, dar poziţia comunităţii internaţionale faţă de ele este nu numai diferită, ci uneori opusă.

Acest lucru nu poate să ne facă să nu constatăm identitatea, în aceste cazuri, a politicilor hitleristo-comuniste din anii 1939-1940, cu cele din anii 1989-1990, ale regimurilor „democratice” din Germania şi Uniunea Sovietică, ale lui Kohl şi Gorbaciov.

Pentru unii aceste concluzii par dureroase. Este doar o percepţie datorată imensei manipulări a opiniei publice de pretutindeni, preocupare care înghite energii colosale şi reprezintă a doua mare cheltuială de resurse, după cursa înarmărilor.

Când lumea va înţelege aceste realităţi, regimul politic „democratic” se va putea reforma şi, eventual, îşi va putea prelungi existenţa.

După deceniile care au trecut de la înţelegerile germano-ruse, e timpul să examinăm cu seninătate aceste concluzii.

                                                                                              Prof. univ. dr. Corvin Lupu

(Articol apărut în „Vitralii-lumini şi umbre”-Revista veteranilor din serviciile române de informații, Anul IV, nr. 10/2012, pp. 37-38)

25/03/2019 Posted by | ISTORIE | , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 24 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 

 

Ziua de 24 martie în istoria noastră

 

 

 

 

1562: Diaconul  Coresi a început la Brasov, tipărirea lucrării bisericeşti cunoscută sub numele de Tetraevangheliarul slavon.

Lucrarea facea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume.

Coresi a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgovişte; (d. 1583, Brașov).

 

 

 

Diaconul CORESI - poza (imagine) portret

 

A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare.

Tipăriturile lui, apărute în mare parte la Brașov între 1556 și 1583 sub influența curentelor de reformă religioasă luterană și calvină, răspândite atunci în Transilvania, sunt adevărate „monumente” de limbă veche românească, importante și prin predosloviile scrise de el, în care se ridică pentru prima oară, cu hotărâre și claritate, problema introducerii limbii românești în cultul religios.

Tipăriturile lui Coresi utilizau graiul din Țara Românească și sud-estul Transilvaniei și au avut o mare importanță pentru evoluția și unificarea limbii române si  au stat la baza formării limbii române literare.

 

 

 

1714: Constantin Brâncoveanu  domnitorul Munteniei este mazilit, în urma conflictului cu boierii Cantacuzini, care l-au reclamat la Inalta Poarta. 

Ştefan, feciorul stolnicului Constantin Cantacuzino, urca pe tronul Munteniei la la 23 aprilie/4 mai 1714,până la 21 ianuarie 1716, fiind ultimul conducător pământean al țării înainte de instituirea domniilor fanariote.

 

 

 

Constantin Brîncoveanu, domn al Munteniei (1688-1714)
Constantin Brîncoveanu, domn al Munteniei (1688-1714)

 

 

 

Constantin Brîncoveanu  fusese adus la tronul Munteniei de marea boierime, si era nepotul domnitorului Șerban Cantacuzino.

A întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane. Folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și tîrgoveților.

Constantin Brîncoveanu a dus o politică externă șovăitoare, adoptand  o atitudine de expectativă în timpul războiului ruso-turc din 1710-1711.  

Învinuit de trădare de către turci, a fost executat  la Constantinopol în 1714, împreună cu ginerele și cei patru fii ai săi.

 

 

1818: Au fost deschise cursurile Scolii romanesti de la Sf. Sava din Bucuresti, condusa de  Gheorghe Lazăr, cărturar iluminist român, propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească.

 

 

 

 

Gheorghe Lazar

 

Acesta a înfiinţat  la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, unde era Academia Domnească, o şcoală în limba română, profilată pe cursuri începătoare, medii şi superioare, în cadrul căreia a funcţionat şi o grupă specială pentru ingineri hotarnici.

A fost prima şcoală în limba română  şi se numea: Şcoala Academicească pentru ştiinţele filosoficeşti şi matematiceşti.

 

 

 

 

1848: Poarta i-a numit domni pe Mihail Sturdza în Moldova şi pe Alexandru Ghica în Valahia.

 Domnia efectivă a lui Mihai Sturdza a început-o în luna iulie.

 

 

 

Fișier:Mihail Sturdza.jpg

 

Mihail Sturdza, domn al Moldovei   (1834-1849)

 

 

Pe parcursul celor 15 ani de domnie M. Sturdza a desfăşurat o activitate prodigioasă, realizînd o frumoasă operă de reformare a ţării.

A fost reorganizată administraţia ţinutală, reglementată activitatea ispravnicilor, reorganizată miliţia, înfiinţate cazărmi şi şcoli elementare pentru efectivul inferior de comandă, tipărindu-se şi manuale destinate soldaţilor. Cadeţilor li s-a permis să urmeze instrucţia în Prusia şi Imperiul Rus.

Din dorinţa de a stimula interesul sătenilor pentru producţia agricolă, Mihail Sturdza a căutat să-i protejeze pe ţărani de abuzurile administraţiei locale şi de exploatarea excesivă a marilor proprietari. Aceasta trebuia să asigure capacitatea contribuabilă a ţăranilor şi să garanteze veniturile stabile ale statului.

Dezrobirea ţiganilor mănăstireşti şi ai statului a avut importante efecte de ordin economic, social şi politic.

Reformarea sistemului judiciar, separarea puterii judiciare de cea administrativă şi legislativă a fost însoţită de înlăturarea ingerinţelor administraţiei în procesele judiciare.

Au fost instituite judecătorii judeţene (ţinutale), rurale, tribunale de apel, de comerţ la Galaţi şi corecţional la Iaşi.

În Moldova a fost retipărită, în 1838, condica criminală, a fost tradus, în 1840, codul criminal francez. În 1847 a fost instituită şi şi-a început activitatea Comisia însărcinată cu alcătuirea unui singur cod al legilor din Moldova, care şi-a desfăşurat activitatea sub conducerea nemijlocită a domnului.

A fost totodata adoptat un şir întreg de măsuri, menite să lichideze numărul enorm de procese neterminate.

In timpul domniei sale a fost  iniţiat un amplu program de lucrări publice, fiind construite aproximativ 400 de km de şosele moderne (pentru acel timp), aproape 400 de poduri cu preponderenţă din piatră, care au rezistat în timp.

Prin acordarea unor burse, donaţii se urmărea încurajarea înscrierii tinerilor la şcolile din ţară şi la cele de peste hotare.

 La 16 iunie 1835, în casele lui Petrache Cazimir a fost inaugurată Academia Mihăileană. Ea avea iniţial două clase gimnaziale, două umaniste şi una de filozofie.

Academiei i-a fost donat instrumentar  ştiinţific şi o bibliotecă, din care 600 de cărţi au fost dăruite de M. Sturdza. 

In timpul domniei sale  dezideratul Unirii continuă să preocupe în mod constant Partida Naţională din cele două ţări române.

Huber, consulul Franţei la Iaşi, relata superiorilor săi că la Bucureşti adepţii unirii celor două principate aveau o părere înaltă despre capacităţile domnului Moldovei şi-l doreau în fruntea viitorului stat unitar român, preferându-l oricărui străin .

Aceste opinii erau confirmate şi de Ion Ghica, pe atunci profesor la Academia Mihăileană de la Iaşi, care menţiona că în 1841 “toată lumea dorea cu înflăcărare unirea” în frunte cu M. Sturdza, în ciuda faptului că anumite calităţi de caracter al acestuia nu erau agreate de partizanii unităţii naţionale româneşti.

În condiţiile când detronarea lui Alexandru Ghica în Valahia devenea iminentă şi când intenţia de a-i acorda indigenatul generalului rus P. Kiselev putea să conducă la instalarea acestuia pe tronul de la Bucureşti, liderii partidei naţionale muntene (I. Câmpineanu, Al. Villara, Filipescu-Vulpe, I. Ghica) i-au adresat o scrisoare lui M. Sturdza, remisă prin intermediul aceluiaşi I. Ghica, propunându-i domnia Ţării Româneşti şi realizarea dezideratului dorit de toţi românii – Unirea Principatelor.

Domnul moldovean s-a arătat vădit măgulit de această ofertă, dar s-a văzut nevoit să decline propunerea, deoarece o considera imposibil de realizat din cauza atitudinii negative a puterii protectoare.

În epoca Regulamentului Organic societatea românească a  înregistrat schimbări  cu caracter modernizator care au pregătit terenul pentru realizarea dezideratelor supreme naţionale – unificarea ţărilor române şi independenţa politică.

Meritul incontestabil în realizarea acestei opere inovatoare l-a avut generaţia de la 1848, care a crescut şi a acţionat în epoca regulamentară cu pasiune şi înalt patriotism, actiunile sale fiind favorizate  din plin de domnia luminata   a lui M. Sturdza.

In iunie 1849 M. Sturdza a abdicat si  s-a retras la Paris, întreţinând relaţii intense cu diferite personalităţi europene. A murit la 8 mai 1884, fiind înmormântat în capela familiei de la Baden-Baden.

 

 

 

 

La 12-24 martie 1848 Simion Bărnuţiu redactează la Sibiu o proclamaţie răspîndită în mai multe centre ale Transilvaniei, prin care cheamă pe românii transilvăneni să se ridice la luptă pentru desfiinţarea iobăgiei.

 

 

 

 

Imagini pentru Simion Bărnuţiu photos

 

 

 

 

1874: Se înfiinţează Agenţia diplomatică româna de la St. Petersburg, capitala Rusiei ţariste.

 

 

1880: Se semnează la Bucureşti, în România, Tratatul de comerţ şi de navigaţie româno-englez.

 

 

 

1885: S-a născut compozitorul, filosoful şi folcloristul  român Dimitrie Cuclin (d. 1978).

 

 

 

 

 

1909: S-a născut Richard Wurmbrand, misionar creștin român de etnie evreiască, deţinut politic în regimul comunist; (d.17 febr. 2001).

 

 

 

 

 

https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2012/03/rw09.jpg?w=232&h=300

In tinereţe a fost atras de mișcarea comunistă și de promisiunile ei. După ce a urmat studiile politice la Moscova, la întoarcerea clandestină în țară, Wurmbrand este urmărit de serviciile secrete, arestat, condamnat și închis la Doftana. Mai târziu, a primit, sub o altă identitate din partea PCR, și misiunea de a organiza filiala județeană Deva.

După terminarea războiului, în 1945, Wurmbrand intră în conflict deschis cu autoritățile comuniste.

Astfel, în cadrul congresului cultelor (convocat în palatul Parlamentului și prezidat de prim-ministrul Petru Groza) în care liderii diverselor denominații creștine se arătau dispuși să susțină Partidul Comunist, Wurmbrand a fost vocea singulară care a protestat împotriva îngenuncherii cultelor în fața unui guvern totalitar, spălînd în, acest fel, „rușinea de pe obrazul lui Christos”, cu riscul propriei vieți.

Wurmbrand este urmărit de autoritățile comuniste atee instalate la putere, datorită activităților sale religioase. În 29 februarie 1948, zi de duminică, este arestat, în București, în timp ce se îndrepta spre biserica pe care o păstorea pentru slujba de dimineață. La scurtă vreme, în celula sa este închis și liderul comunist Lucrețiu Pătrășcanu.

Urmează ani de temniță grea, în care Richard Wurmbrand este închis singur în celule subterane obscure, torturat bestial sau purtat prin diverse închisori: Rahova, Jilava, Târgu Ocna, etc.

În perioada de izolare totală, alcătuiește serii de predici proferate în fața unui public imaginar, pentru a-și proteja mintea.

După terminarea regimului de izolare totală, care a durat trei ani, împarte mai multe celule cu intelectuali, prelați de diverse confesiuni, dar și cu oameni simpli.

Îi cunoaște atunci pe: Nicolae Steinhardt, Ion Ioanid, Ioan Ianolide, dr. Aristide Lefter, Tertulian Langa, pastorul Viski Ferencz sau Valeriu Gafencu (despre care se spune ca i-ar fi salvat viața)

După paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv, 1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000 USD.

În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.

Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sînt supuși creștinii din țările comuniste.

Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său.

În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsand să se vadă optsprezece răni produse de tortură.

După Revoluția din 22 decembrie 1989, Wurmbrand se întoarce în vizită, în România, unde depune flori la mormintele torționarilor săi.

Moare în Torrance, California, SUA.

 

1911: A încetat din viaţă la Bucureşti,  juristul şi istoricul român, Nicolae Densuşianu, membru corespondent al Academiei Române.

A rămas cunoscut mai ales prin lucrarea “Dacia preistorica”; ( n.18 aprilie 1846, Densuş, judeţul Hunedoara).

 

 

Nicolae Densusianu.jpg

 

A urmat cursurile  Rechtsakademie din Sibiu Facultatea Juridică. Pe parcursul studiilor la această facultate este premiat de mai multe ori cu clasa prima cu distincţiune.

În anul 1870 Nicolae lucrează ca notar al magistratului oraşului Făgăraş. Tot în acest an depune o cerere pentru examenul de stat pentru avocatură, iar în 1872 primeşte dreptul de avocatură din partea curţii de Apel din Mureş şi totodată depune jurământul de avocat în faţa aceleiaşi curţi.

În Făgăraş reuşeşte să scoată publicaţia “Orientul Latin”,  împreună cu fratele său Aron şi Teof. Frâncu.
În 16 martie 1878 N. Densuşianu este ales membru corespondent al Academiei Române în domeniul istoriei.
Din 1878 N. Densuşianu devine Bibliotecar-arhivar la Academia Română şi este însărcinat să efectueze o culegere de documente despre istoria României.

În urma acestei misiuni atribuite de Academia Română, N. Densuşianu a adunat în 38 de volume manuscris peste 783 de documente despre Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan şi 125 de documente din perioada 1290 – 1800. In raportul care a urmat cercetării întreprinse  N. Densuşianu scria:
„ … cel mai preţios material istoric cu privire la epoca aceasta l-am aflat în arhivele cancelariei aulice şi în arhiva comisiuni Jancoviciane.

Actele descoperite aici ne dezvelesc înaintea ochilor o lume cu totul necunoscută din suferinţele şi faptele părinţilor noştri; ele răstoarnă în mod deciziv rătăcirile scriitorilor străini, ce apucase literatura modernă se îmbrace costumul verităţii istorice”

În 10 martie 1884, Ion Brătianu îl numeşte pe N. Densuşianu translator pe lângă Marele Stat Major.
În anul 1885 Academia Română îl premiază pe N. Densuşianu pentru lucrarea „Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria “.
În anul 1895 este rugat de Ministerul de Război să întocmească o lucrare despre căpitanii armatei române.

Densuşianu scrie lucrarea şi îi dă titlul “Domnii glorioşi şi Căpitanii celebri ai ţerilor române”, in care afirma ca :
„Istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre este numai o lungă serie de lupte uriaşe răsboinice, ce a trebuit să le susţină cu multă vitejie şi devotament poporul român pentru apărarea ţerilor române, a naţionalităţii, limbii, religiunii şi libertăţilor sale.”

 

1912: Este adoptată legea învăţământului superior din România. Legea a suferit modificări în 1925 şi 1928.

 

 

 

 

 

 

La 24-28 martie 1918 la Chişinău, la scurt timp după proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, concertează Orchestra simfonică română sub bagheta lui George Enescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

În zilele de 27 şi 28 martie, George Enescu a evoluat în concerte de vioara, la pupitrul dirijoral  fiind Jean Bobescu.

 

 

 

 

1925: S-a născut in București, actorul şi poetul român Dinu Ianculescu.

 

 

 

 

 

A jucat pe scena Teatrului Național, la Teatrul Tineretului si Teatrul Mic și în filme timp de 40 de ani;  colaborează cu Televiziunea Română la emisiunea „Teleenciclopedia”, fiind personificat in randurile publicului larg ca „vocea de sâmbătă seara”.

S-a stabilit din 1985 în Germania.

 

 

 

 

 

1940: A avut loc prima Adunare Generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, în România încă unită.

 

 

 

 

1944: S-a născut Mihai I. Spăriosu, eseist, critic literar, traducător român.

 

 

 

 

 

Photo of Dr. Mihai Spariosu

 

 

 

 A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti, unde a şi predat un timp. După ce s-a stabilit în Statele Unite, a obţinut masteratul la Tulane University şi doctoratul la Stanford University.

A predat literatură comparată la universităţi din America şi Europa. Printre lucrările sale ştiintifice, se numără Dionysus Reborn (1989) (traducere românească: Resurecţia lui Dionysos, Editura Univers, Bucureşti, 1997), God of Many Names (1991), The Wreath of Wild Olive (1996), Global Intelligence and Human Development (2005) şiRemapping Knowledge (2006).

În România, a mai publicat traduceri din engleză (dintre care amintim Panciatantra[1970], repovestită pentru copii).

 MIHAI I. SPĂRIOSU este actualmente Distinguished Research Professor la University of Georgia, Athens din Statele Unite. 

 

 

 

1946: A murit omul politic Barbu A. Ştirbey; preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de interne şi ad-interim la Finanţe şi la Externe (în 1927); a fost desemnat, în 1944, să poarte tratative de armistiţiu, la Cairo, cu anglo-americanii; în septembrie 1944, a făcut parte din delegaţia română trimisă la Moscova pentru încheierea armistiţiului.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1929; (n. 1872).

 

 

1948: Debutul literar al prozatorului Marin Preda, cu volumul de nuvele “Intalnirea din pamanturi”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1949: S-a născut în localitatea  Lăpușata, județul Vâlcea, prozatorul, dramaturgul și publicistul Constantin Zărnescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat studiile liceale la Horezu (jud. Vâlcea) si studiile universitare la Cluj. Începând cu 1972 a lucrat la redacția revistei culturale clujene Tribuna, la care debutase ca student în 1971.

 I s-a decernat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România in 1975.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj si  cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.

  În 1997 Prefectura județului Gorj i-a decernat premiul pentru întreaga activitate brâncușiologică.

 

 

 

 

1965: Chivu Stoica, membru de frunte al Partidului Comunist Roman, preia functia de preşedinte al Consiliului de Stat, în urma decesului liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej.

 

 

 

 

Imagini pentru Chivu Stoica,photos

 

 

 

 

 

1990: S-a înfiinţat Serviciul Român de Informaţii (SRI) la organizarea căruia a contribuit Virgil Măgureanu, primul director al instituţiei.

 

 

 

Imagini pentru Virgil Măgureanu,photos

Foto: Virgil Măgureanu

 

 

 

 

1990: Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, cunoscută cu numele„Deșteaptă-te, române!”, a devenit imnul național al României post – comuniste.

Imagini pentru Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu,photos

Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov, într-o grădină din Șchei, și nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, așa cum este îndeobște cunoscut (deși nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenți, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).

Pentru o vreme, Deșteaptă-te, române! a fost de asemenea imnul național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994).

Melodia imnului a fost compusă de Anton Pann, iar versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848.

 

 

 

 

1997 : A început să emită Radio România Muzical (16 ore pe zi), fiind unicul post de radio românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz şi primul post de radio românesc cu acest specific care emitea online.

2001: A avut loc redeschiderea oficială a Galeriei de Artă Românească Modernă, din cadrul Muzeului Național de Artă al României.

Revolutia din decembrie 1989 a fost nimicitoare  pentru patrimoniul Muzeului National, si pentru cladirea care il adapostea. 

In decembrie 1989 fusesera distruse 12 picturi, iar alte 37 de picturi si 4 sculpturi fusesera grav deteriorate. Acestea au fost restaurate in atelierele muzeului. Lor li s-au adaugat insa multe alte lucrari care si-au regasit stralucirea initiala prin stradania restauratorilor.

 

 

 

 

2002: Circa 20.000 de oameni au pichetat cladirea Presedinţiei din Chişinău, în semn de protest faţă de  dispariţia deputatului crestin-democrat, Vlad Cubreacov, despre care se zvonea că ar fi fost răpit sau asasinat de agenţii Moscovei.

Deputatul crestin-democrat unionist Vlad Cubreacov „s-a facut nevăzut pe fundalul unei monstruoase isterii antiromânesti, antioccidentale si antidemocratice pe care puterea o aţâţa cu buna stiinta”, scria ziarul „Ţara”, de la Chişinău.

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

Vlad Cubreacov, deputatul crestin-democrat de la Chisinau, disparut fara urma din fata casei sale la 21 martie a.c., a reaparut. In noaptea de vineri spre sambata, in jurul orelor 1,30-2,00, potrivit Ministerului de Interne, un echipaj de politie l-a găsit în zona localităţii Coşniţa, de pe malul stâng al Nistrului

Primele declaratii ale sale nu au oferit lamuririle asteptate in legatura cu rapitorii sai, cu locul de detentie (la Chişinau circula si zvonul ca ar fi fost sechestrat intr-un buncar antiatomic situat sub Nistru), cu tratamentul ce i-a fost aplicat, cu interogatoriile la care a fost supus si cu imprejurarile in care a fost eliberat.

Cubreacov a declarat ca, in momentul rapirii sale, a fost molestat, dar ca apoi, in cursul detentiei, n-a mai fost supus la agresari fizice.

Pe intreg parcursul retinerii sale, Cubreacov nu a auzit decat „vorba ruseasca”, utilizata fara nici un accent strain, semn ca aceasta era limba maternă a răpitorilor lui.
 

2003: A încetat din viaţă inginerul Constantin Aramă; (n.  29 septembrie 1919, Iasi), membru titular al Academiei Române.

A absolvit Şcoala Politehnică din Bucureşti în anul 1942, după care a activat la Întreprinderea de Locomotive din Craiova, Întreprinderea „Timpuri Noi” din Bucureşti, Întreprinderea de Automobile „ARO” din Câmpulung, Uzinele „Dacia” din Piteşti şi altele.

Din 1951 a fost profesor la Institutul Politehnic din Bucureşti.

A fost preşedinte al Comisiei de Termotehnică a Academiei Române, membru titular al Institutului de Ingineri Mecanici din Marea Britanie şi preşedinte al Fundaţiei MASTER (Maşini Termice).

 

 

Fișier:Constantin I. ARAMA (1919 – 2003).jpg

 

 

 

 

Constantin Arama a desfasurat si bogata activitate de cercetare concretizata în numeroase lucrari din care amintim: Combustibili lubrifianti pentru motoare; Cercetarea în domeniul constructiilor de masini; Economia de combustibili pentru automobile; Poluarea aerului de catre motoarele cu ardere interna: Reducerea poluarii si economicitate; Termotehnica.

A devenit membru corespondent al Academiei Române la 21 martie 1963 şi membru titular al acestui for, la 18 decembrie 1991, membru titular al Institutului de Ingineri mecanici din Marea Britanie si presedinte al Fundatiei Master.

 

 

 

2005: A murit compozitorul şi profesorul Vasile Spătărelu, autor de lieduri, muzică de cameră, muzică simfonică şi vocal-simfonică şi muzică de scenă; (n. 1938).

 

 

 

 

 

 

2009: A decedat sculptorul Péter Jecza, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti contemporani din vestul ţării; (n. 1939).

 

 

 

Imagini pentru sculptorul Péter Jecza,photos

 

 

 

 

2014: A încetat din viaţă  Gheorghe Oprea, etnomuzicolog, folclorist, dirijor şi profesor; (n. 1942).

 

 

 

 

 

Născut în 1 ianuarie 1942, profesorul Gh.Oprea a absolvit Conservatorul din Bucureşti, actuala Universitate Naţională de Muzică, unde a devenit apoi profesor de folclor.

A fost de asemenea  dirijor al Corului Gaudeamus al instituţiei amintite şi împreună cu tinerii corişti a realizat turnee în Germania, Polonia, Spania, Anglia, Statele Unite ale Americii.

Ca etnomuzicolog, Gheorghe Oprea a cules 3000 de melodii populare în România şi Republica Moldova şi a publicat studii de folclor – între care şi un volum de folclor muzical românesc, suportul cursului ţinut la Universitatea bucureşteană de muzică.

Pentru activitatea sa, profesorul şi etnomuzicologul Gheorghe Oprea a fost distins cu premii internaţionale, în ţări cum sunt Germania, Polonia, Grecia sau Spania, iar în 1993 a obţinut titlul de doctor în muzicologie al Universităţii Naţionale de Muzică din Capitală.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/24/o-istorie-a-zilei-de-24-martie-video-2/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;

  4. Wikipedia.ro;

  5. mediafax.ro;

  6. Istoria md.

  7. worldwideromania.com;

  8. Enciclopedia României.ro

  9. http://www.rador.ro/2019/03/24/calendarul-evenimentelor-24-martie- 

 

 

 

24/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: