CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O replică demnă a lui Grigore Gafencu, fost ministru în exerciţiu al României la Moscova, dată liderului diplomaţiei sovietice Veaceslav Molotov, cosemnatar al pactului criminal germano-sovietic de la 23 august 1939

Molotov–Ribbentrop pact – political map of central europe in 1939–1940 (a map in English) (Romanian Version) - foto: ro.wikipedia.org

Molotov–Ribbentrop pact – political map of central europe in 1939–1940 (a map in English) (Romanian Version) – foto: ro.wikipedia.org

 

 

Majoritatea istoricilor apreciază că al II-lea Război Mondial  a început la 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania, ceea ce a atras în conflict Franţa, Anglia şi Commonwealth-ul.

 

 

 

Imagini pentru veaceslav molotov photos

Foto: Veaceslav Molotov în momentul semnării Pactului  

 

 

 

 

 

 

Foto: Protocolul secret de la a doua semnare a Pactului germano-sovietic Ribentropp-Molotov în 28 septembrie 1939 – Tratatul privind frontierele și de prietenie. Fotografie din 1946 de origine germană (Documente folosite în Procesele de la Nürnberg de către apărarea germană a lui Ribentropp și Goring)

 

La 23 august 1939 fusese  semnat la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, (cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov), care, într-un protocol adiţional secret, prevedea împărţirea între cele două puteri revizioniste a sferelor de influenţă în Europa de Est.

În baza acestui pact criminal, Uniunea Sovietică, în înţelegere cu Germania nazistă, a anexat partea răsăriteană a Poloniei în 1939, a declanşat un război separat cu Finlanda, a anexat Ţările Baltice şi a obligat România  să-i cedeze Basarabia şi Bucovina de Nord, la 28 iunie 1940.

Propaganda sovietică şi ulterior cea a Federaţiei Ruse a acţionat cu tenacitate pentru minimalizarea sau anularea rolului  Pactului Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, de detonator al acţiunilor  decisive care au condus iremediabil la izbucnirea ostilităţilor la 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de către Germania, mai apoi şi de către URSS şi implicit la declanşarea celuide-Al Doilea Război Mondial.

După cum se ştie, România, alături ori deopotrivă cu Polonia, Lituania, Estonia, Letonia şi Finlanda, a fost din prima clipă ameninţată de către cele două Mari Puteri totalitare, agresoare şi deopotrivă competitoare la dominaţia vechiului continent, fiind de altfel, toate, menţionate ca obiective imediate ale expansiunii nazisto-comuniste în faimosul Protocol secret al sceleratului Pact de la 23 august 1939.

În ceea ce o priveşte, România, prin voinţa şefului guvernului şi Conducător al Statului, Ion Antonescu şi a poporului său, s-a aflat alături de Germania şi aliaţii ei, în război cu URSS (1941-1944), pentru zdrobirea comunismului şi pentru dezrobirea provinciilor istorice (Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutului Herţa) ocupate de Armata Roşie în 1940, în condiţiile funcţionării  Protocolului secret al Pactului sovieto-german.

Graţie ilustrului nostru diplomat care a fost Grigore Gafencu, rostul justificat al implicării României, la 22 iunie 1941, în cel de-al doilea război mondial a devenit de recunoaştere internaţională.

Primit la 24 iunie 1941 în audienţă de rămas bun la Kremlin de către V. M. Molotov şi imputându-i-se c㠄România nu avea dreptul să rupă pacea cu URSS”, Grigore Gafencu, pe atunci ministru în exerciţiu al României la Moscova, i-a replicat demn liderului diplomaţiei sovietice şi co-semnatar al Pactului din 23 august 1939.

 

 

 

Imagini pentru grigore gafencu photos

Foto: Grigore Gafencu (n. 30 ianuarie 1892, Bucureşti, România – d. 30 ianuarie 1957, Paris, Franţa),om politic, diplomat şi ziarist român.

 

Un răspuns care, fiind de netăgăduit destinat Istoriei, a fost consemnat în Jurnalul diplomatului nostru: „

„Să-mi fie îngăduit […] să-mi exprim părerea de rău că, prin politica ei urmată în timpul din urmă, URSS nu a făcut nimic pentru a împiedica, între ţările noastre, durerosul deznodământ de astăzi.

Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin care ni s-a cerut nu numai Basarabia, dar şi Bucovina, şi un colţ din vechea Moldovă, prin încălcarea teritoriului nostru care au urmat atunci prin actele de forţă ce au intervenit pe Dunăre,  chiar în timpul negocierilor pentru stabilirea liniei de demarcaţie, Uniunea Sovietică a distrus în România orice sentiment de încredere şi de siguranţă şi a trezit îndreptăţita teamă că însăşi fiinţa statului român e în primejdie.

Am căutat atunci un sprijin în altă parte [în Germania].

Nu am fi avut nevoie de acest sprijin, şi nu l-am fi căutat, dacă nu am fi fost loviţi şi dacă nu ne-am fi simţit ameninţaţi. Îmi îngădui să amintesc aceste fapte fiindcă am avut prilejul, ca ministru de externe al ţării mele[1938-1940], să atrag în mai multe rânduri, prin discursuri şi declaraţii publice, atenţia guvernului sovietic, faţă de care am urmat totdeauna o politică leală de pace şi de bună vecinătate, că <<o Românie independentă în cuprinsul hotarelor ei neatinse este o chezăşie de siguranţă pentru URSS, ca şi pentru toate celelalte state vecine>>.

Lovitura cea dintâi care a zdruncinat temeliile unei asemenea Românii, chezăşie de pace şi siguranţă, acoperire firească şi atât de folositoare unui hotar întins şi însemnat al Rusiei, a fost dată, din nefericire, de guvernul sovietic.

Urmările acestei nenorociri, pe care le deplângem astăzi, mă mâhnesc cu atât mai mult cu cât poporul român nu a dus niciodată, până azi, război cu poporul rus, şi nu există simţăminte duşmănoase între cele două neamuri”

…” (după  Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 189-190)”.

Atâta timp cât dimensiunea criminală a alianţei dintre Stalin şi Hitler nu va fi clar stabilită şi recunoscută – mai cu seamă de către Rusia- , cicatricile pe care aceasta le-a lăsat pe corpul Europei nu se vor vindeca, iar reunificarea europeană va fi lipsită de fundamentul solid al acceptării adevărului cu privire la crimele comise împotriva păcii şi a umanităţii de Rusia sovietică şi Germania lui Hitler.

Putem spune fără teama de a greşi  că, dacă acest pact nu ar fi existat, cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc.

Deși şeful actualei conduceri ruse, Vladimir Putin, nega într-o declaraţie publică  valabilitatea Pactului criminal Ribbentrop Molotov, noi vedem că acest pact este în continuare în vigoare…

Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, încă din 24 decembrie 1989, doar că atunci au uitat să întoarcă teritoriile românești ocupate de Uniunea Sovietică în urma acestui Pact banditesc încheiat între bolşevicii ruşi şi naziştii germani.

Oare de ce până astăzi teritoriile Basarabia, Bucovina, Herţa, nu au fost recuperate de România, dacă acel pact a fost anulat?

 

 

Surse: 

 

http://www.dacoromania-alba.ro/nr31/grigore_gafencu.htm

https://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Romanii 

http://istoria.md/articol/262/Pactul_Ribbentrop_Molotov

 

 

 

 

12/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

8 august 1940 – S-a creat în R.S.S. Moldovenească organizaţia criminală N.K.V.D. la conducerea căreia a fost numit Nikolai Sazîkin.VIDEO

 

 

Insigna N.K.V.D., sursă:marxists.orgNikolai Sazîkin, Comisar N.K.V.D. al R.S.S. Moldovenești 1940-1941, sursă:timpul.md

 

Insigna N.K.V.D.   Nikolai Sazîkin, şeful N.K.V.D.din    

                                    R.S.S. Moldovenească (1940-1941)


La 8 august 1940, prin ordinul N.K.V.D. al Uniunii Sovietice cu nr. 00961, s-a creat N.K.V.D.-ul R.S.S. Moldoveneşti, la conducerea căruia a fost numit Nikolai Sazîkin.

Extinderea atribuţiilor N.K.V.D.-ului (Народный Коммисариат Внутренних Дел – Comisariatul Poporului al Afacerilor Interne) sovietic asupra Basarabiei ocupate de Uniunea Sovietică (28 iunie 1940) s-a făcut imediat după crearea la 2 august 1940 a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (R.S.S.M.), prin unirea („reuniunea”, potrivit legii de „Alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale”) Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (Transnistria) (şi cedarea către R.S.S. Ucraineană a sudului Basarabiei şi nordului Bucovinei).

 

 

Harta: Teritorii romanesti  cotropite de sovietici in 1940 

 

„Tovarășul” Sazîkin s-a aflat în fruntea securităţii moldoveneşti pînă la declanşarea Războiului germano-sovietic (22 iunie 1941), cînd s-a evacuat împreună cu autorităţile sovietice în adâncul U.R.S.S.

În activităţile sale era asistat de locţiitorul său, Iosif Mordoveţ, precum şi de S. A. Goglidze, împuternicitul C.C. al P.C. al U.R.S.S. şi Consiliului Comisarilor Poporului pentru R.S.S. Moldovenească (numit la 7 mai 1941 în această funcţie).

Pe parcursul întregului an de ocupaţie (1940/1941), organele N.K.V.D. şi-au adus din plin aportul la instaurarea şi consolidarea noului regim al „dictaturii proletariatului” în R.S.S.M., prin terorizarea şi exproprierea ţăranului basarabean.

 

 

 Ocupanţii au comis un lung şir de crime, care au îngrozit întreaga populaţie a Basarabiei, iar pretinşii „eliberatori”,preocupaţi de jafuri şi profanarea a tot ce era sfânt, erau  în ochii basarabenilor de atunci, simpli criminali.

După o statistică sumară alcătuita de autorităţile româneşti, numai între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, în spaţiul dintre Prut şi Nistru au fost asasinate sau ucise prin tortură circa 30 000 de persoane.

În perioada 1940/1941 a primei ocupaţii sovietice, au fost arestaţi, deportaţi, asasinaţi, peste 300 000 de basarabeni, reprezentând 12,23% din populaţia  teritoriului, pentru ca odată cu revenirea în 1944 a sovieticilor, numărul victimelor să urce la peste o treime din totalul populaţiei acestei provincii istorice româneşti.

Faptul că, N.K.V.D.-ul a fost atât de „eficient” în represiune, într-un timp relativ scurt, demonstrează că acesta avea pregătite aşa zisele materialele de acuzare, precum şi listele  cuprinzând adresele celor ce urmau să fie arestaţi, încă înainte de ocupaţie.

Arestările se făceau noaptea, între orele 1 şi 3, pentru ca efectul moral (de intimidare) să fie cât mai mare.

Din cauza terorii exercitate de N.K.V.D., sinuciderile în rândul celor chemaţi pentru cercetări, erau frecvente.

Până în 1990, în Moldova ocupată execuţiile prevăzute în legea sovietică erau o realitate, iar numărul celor condamnați la această cruntă pedeapsă era învăluit de mister, ca de altfel și subiectul ca atare.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/06/03/primul-an-de-ocupatie-si-structurile-de-securitate-sovietice-din-basarabia-in-primul-an-de-ocupatie-19401941/

 

 

 

 

Surse:

http://www.istoria.md/articol/919/8_august,_istoricul_zilei

 

 

04/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

31 iulie 1877 – Principele Carol al României a primit telegrama prin care rușii cereau ajutorul armatei române, după ce au suferit în timpul războiului antiotoman o înfrângere completă în Bulgaria

Imagini pentru regele carol I photos

 

Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen

(n.1839 – d.1914), rege al României 1866-1914

La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafaţă de 121.000 km2 şi cu o populaţie de circa 5 milioane de oameni.

Încă aproximativ 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine, inclusiv de Rusia. 

 În primăvara lui 1877, la 24 aprilie, a izbucnit războiul ruso-otoman.

Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate faţă de conflictele de la sudul Dunării şi a depus eforturi diplomatice pentru recunoaşterea independenţei ţării pe cale paşnică.

Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă diplomatică către puterile garante prin care afirma că Principatele Unite sunt separate de Turcia şi nu fac parte din Imperiul Otoman.

În aceeaşi notă, premierul român declara că România se va opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului naţional iar, într-un conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta integritatea şi drepturile statale.

Guvernele român şi rus au semnat la Bucureşti la 4 (sv)/16 aprilie (sn) 1877 convenţia prin care românii acordau „liberă trecere”în drum spre tetrul de război din Balcani, trupelor ţariste, în condiţiile în care Imperiul Rus garanta apărarea şi menţinerea integrităţii teritoriale a României.

  Imperiul Otoman a reacţionat la acţiunile politice şi militare ale României şi a luat o serie de măsuri de descurajare: suspendarea diplomaţilor români de la Constantinopol, sechestrarea unor nave româneşti încărcate cu cereale, bombardarea oraşelor Brăila şi Reni, atacarea pichetelor de frontieră, ş.a.

Pe 9 (sv)/21 mai (sn) 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independenţa României, aflată până atunci oficial sub suzeranitatea otomană.

A doua zi, 10 (sv)/22 mai (sn), actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul apărării.

Cu toate acestea, încercările guvernului român de a obține cooperarea militară a armatei țariste au fost iniţial respinse de guvernul de la Petersburg, care aprecia la începutul conflictului că turcii puteau fi lesne învinși. 

Pe 26 mai 1877, domnitorul Carol I a avut la Ploiești o întrevedere cu țarul Alexandru al II-lea, căruia i-a oferit colaborarea militară a României.

Țarul (care își avea reședința temporară în Prahova) s-a purtat politicos, la plecare l-a condus la gară pe șeful statului român deși era ploaie, dar nu a răspuns la propunerea de colaborare militară făcută de Carol, ceea ce semnifica în fond un refuz.

Pe 2 iunie, cancelarul rus Gorceakov a comunicat în termeni fără echivoc că participarea României la acțiunile militare nu era era necesară. 

Evoluția militară de la sud de Dunăre avea să schimbe însă radical atitudinea Rusiei, după ce trupele otomane au organizat o puternică apărare, iar după eșecul cuceririi Plevnei (cel mai important punct strategic din Balcani), o parte din trupele rusești  intrase în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, iar însuși țarul Alexandru II-lea era gată să se retragă peste Dunăre

 

 

 

 

Foto: Marele Duce Nicolae al Rusiei (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), fratele ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

 

În urma acestor înfrângeri severe, marele duce Nicolae – comandantul trupelor ruseşti din Balcani – a adresat la 31 iulie 1877 (19 iulie 1877, stil vechi) domnitorului Carol o telegramă, care avea să devină celebră, prin care se cerea ajutorul armatei române.

Telegrama

 

În telegrama cifrată adresată principelui Carol I al României, Marele Duce Nicolae al Rusiei scria:

„Prince Charles de Roumanie à l’endroit où se trouvera”, următoarele cifre, dispuse pe 7 rânduri: 6628  0941 – 2338 – 1893 – 5647 – 6927 / 1501 – 8228 – 1033 – 7351 – 1512 – 8708 – 3686 / 5130 – 5514 – 3874 – 4831 – 0112 – 8364 – 7914 / 4425 – 3676 – 8986 – 0930 – 3997 – 5130 – 4720 / 4831 – 2753 – 1500 – 2496 – 1500 / 2912 – 3874 – 4824 – 6143 – 8396 – 5116 – 7050 / 7306.

Deasupra cifrelor este textul decodificat al telegramei, scris de mână, cu cerneală neagră, în limba franceză:

„Les Turcs ayant amassé les plus grandes masses / à Plevna abiment. Prie de / faire fusion, demonstration, et si possible passage / du Danube que tu desires faire entre / Djoula (Jiul probablement) et Corabia a bi a / Cette demonstration est indispensable pour faciliter mes / mouvements. Nicolas”

Traducere:

Principelui Carol de România în locul (localitatea) în care se va afla.
„Turcii, adunând cele mai mari mase la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstrație și, dacă este posibil, trecerea Dunării pe care tu dorești să o faci între Jiu și Corabia. Această demonstrație este indispensabilă pentru a faci­lita mișcările mele. Nicolae”.

 

La 30 iulie și 6 august comandantul rus trimitea din nou telegrame prin care se solicita ajutorul armatei române, ceea ce semnifica faptul că articiparea României, refuzată inițial de Rusia, devenise indispensabilă.

Românii nu s-au grăbit să satisfacă cererile ruşilor, ci au urmărit să stabilească bazele colaborării militare, mai exact relațiile de comandament.

În negocierile cu reprezentanții Rusiei, guvernul român a ținut să afirme că armata sa trebuia să-și păstreze individualitatea și unitatea de comandament, iar cooperarea cu armata rusă să fie stabilită în mod concret, propunând o discuție în acest scop.

Ajutorul Armatei Române a fost întârziat până în momentul în care la data de 16 august a avut loc la cartierul imperial de la Gorni-Studen, întrevederea între Carol I și țarul Alexandru al II-lea, secondat de marele duce Nicolae.

Tarul Alexandru al II-lea

 

Foto: Ţarul Alexandru al II-lea

 

La întrebarea marelui duce rus dacă domnitorul avea intenția să comande personal armata română, Carol a răspuns că “se înțelege de la sine”.

 Comandantul rus a opinat că acest fapt ar produce multe greutăți deoarece domnitorul român nu putea fi pus sub ordinele unui general rus.

“Firește că nu” a răspuns capul statului român, “însă zece generali ruși ar putea fi puși sub ordinele mele”.

După această discuție, țarul l-a condus pe Carol la cortul ce-i era pregătit, unde, peste câteva minute, marele duce Nicolae i-a oferit în numele țarului, comanda supremă a tuturor trupelor rusești din fața Plevnei.

 

 

 

Marele Cartier General in frunte cu principele Carol

Foto: Marele Cartier General condus de principele Carol

 

 

Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.

 

 

dorobanti-romani-cu-uniforma-din-1859-in-razboiul-de-independenta-din-1877

Foto: Ostaşi români 

 

Totuși, nici Carol, nici Brătianu, nici Kogălnicenu nu au considerat în acel context că ar fi necesare negocieri aprofundate, astfel că România a intrat în război fără asigurări și fără angajamente.

Faptul că nu a existat o înțelegere scrisă, va fi folosit de curtea de la Petersburg în cadrul tratativelor post-conflict, în urma cărora în ciuda sângelui vărsat alături de ruşi, România a fost forțată să cedeze Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Izmail şi Bolgrad), la care aceasta fusese silită să renunţe după Războiul Crimeii şi care îi tăiau accesul strategic la Gurile Dunării.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/05/razboiul-de-independenta-de-la-1877-si-tradarile-rusiei-3/

 

Surse:

http://www.istoria.md

http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-intrat-romania-in-razboiul-de-independenta

http://www.revistapentrupatrie.ro/8-actualitate/1565-telegrama-marelui-duce-nicolae-c%C4%83tre-principele-carol-i-1877

 

31/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: