CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ROMÂNII LA 1875 ŞI PRIMA HARTĂ ETNOGRAFICĂ A IMPERIULUI RUS

 

 

Harta etnografică a părții europene a Imperiului Rus, Sankt Petersburg, 1875.

Este prima hartă etnografică detaliată a imperiului. A fost întocmită în baza datelor recensământului populației, la comanda Societății Geografice Imperiale Ruse, de către general locotenentul Alexandr Rittih, etnograf, cartograf militar, autor al tratatelor despre etnografia diverselor părți ale Imperiului Rus.

Datele recensămintelor rusești au fost întotdeauna discutabile, subordonate intereselor expansioniste, dar discuția este aici despre etnonimul folosit de ruși înșiși în cazul nostru.

A fost prezentată la Congresul Internațional de Științe Geografice de la Paris, ținut între 1 și 11 august 1875, primind distincția supremă.

Județele basarabene Cahul, Bolgrad și Ismail nu apar pe harta Imperiului din 1875, acestea făcând parte din România.

Chiar dacă Dodon ar putea fi Dunăre de mânios pe ruși și pe toată Societatea lor Geografică Imperială Rusă, aflând cum îi numeau la 1875 rușii pe românii din Basarabia, Podolia, Herson și din alte părți ale Imperiului, aceștia sunt indicați, la poziția 9, cu etnonimul generic, cel de ROMÂNI.

La 1875 Stalin încă nu se născuse și mai era mult până să fie clocită la Moscova teoria bolșevică a moldovenismului antiromânesc.

Până la începutul secolului XX aceasta a fost singura hartă etnografică detaliată a Imperiului Rus.

A doua hartă etnografică a Imperiului avea să apară în 1904, însă pe ea românii sunt indicați de asemenea cu etnonimul nostru propriu, cel de ROMÂNI.

Era bine ca Putin să-i fi făcut cadou lui Dodon o copie după această primă hartă etnografică a Rusiei…

Harta detaliată de la 1875 a fost totuși precedată de încercări de hărți etnografice, incluse în manuale sau atlase școlare. O vom remarca pe cea a lui Iacob Kuznețov, elaborată în baza materialelor lui Peter von Köppen, membru al Academiei de Științe din Petersburg, și publicată în 1857, în Atlasul didactic al Imperiului Rus. Harta lui Kuznețov, de la 1857, îi prezintă pe românii din Imperiul rus cu exonimul VOLOHI, echivalentul endonimului ROMÂNI.

Au existat totuși în istorie și savanți ruși onești, intelectuali cu obraz și onoare. Puțini, dar au existat.

 

 

A doua hartă etnografică a părții europene a Imperiului Rus a apărut, așa cum spuneam, în 1904, indicându-i pe români cu etnonimul lor propriu – ROMÂNI:

 

 

Iată și imaginea de ansamblu, precum și cea a legendei hărții etnografice elaborate de Kuznețov pentru Atlasul didactic al Imperiului Rus, editat în 1857, la Petersburg:

 

https://cubreacov.wordpress.com/2017/10/02/romanii-pe-prima-harta-etnografica-a-imperiului-rus-1875/

Anunțuri

19/04/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cum e să fii stângaci în secolul XXI. VIDEO

 

 

 

Diyanet sau Direcția de Afaceri Religioase, aflată în subordonarea directă a primului-ministru al Turciei, se ocupă cu tot ce înseamnă cult și morală islamică și gestionează locaşurile de cult din Turcia.

Aşa se face că în  data de 3 februarie 2018, site-ul oficial al acestei instituții a publicat următorul text care pentru noi pare cel puţin bizar :

„Profetul Mohamet nu accepta să fie utilizată mâna stângă pentru a mânca sau bea. Numai demonii fac acest lucru. Populația este avertizată să utilizeze numai mâna dreaptă”.

Mult timp, de-a lungul istoriei, s-a considerat chiar şi în Europa creştină că stângacii sunt oameni inferiori. Biserica catolică a fost şi ea multă vreme de părere că servitorii Diavolului sunt stângaci.

În Biblie, diavolul este prezentat ca fiind stângaci.

În Rusia, Petru cel Mare a dat un decret prin care stângacii și persoanele roșcate nu aveau dreptul să fie martori în justiție. Nu prezentau încredere…

În islam, tot ce vine de la mâna stângă este considerat impur.

În anul 1921, un tratat de psihologie scria că stângacii au sindromul demenței.

Spre deosebire de europeni, incașii considerau stângacii oameni deosebiți, cu șansă în viață.

Beduinii așează femeile în partea stângă. Dreapta este rezervată bărbaților.

Indigenii din triburile africane nu permit femeilor să gătească cu mâna stângă, care este considerată făcătoare de magie neagră.

Pitagora recomanda să se intre într-un lăcaș sfânt, numai pe partea dreaptă.

Mai multe studii din secolul XX arătau că 70-90% din populaţia lumii ar fi alcătuită din dreptaci. O estimare mai precisă a fost făcută în urmă cu câţiva ani, în anul 2008, când 144 de studii separate, au dus la concluzia că la nivel global, aproximativ 10% dintre femei şi 12% dintre bărbaţi ar fi stângaci, însă motivele pentru care aceştia se nasc stângaci nu au fost încă stabilite exact.

S-a spus că acest fenomen ar fi  o combinație complexă între genele moștenite și factorii de mediu. Alții consideră că există o legătură între partea cea mai activă a creierului și mâna stângă.

Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere existenţa mai multor grupe de oameni în funcţie de modul în care aceştia îşi folosesc mâinile :

  • stângaci

  • dreptaci

  • ambidecştri, care folosesc cu aceeaşi uşurinţă oricare dintre mâini, pentru orice activitate; ambidextria înnăscută este foarte rară, frecvenţa ei fiind estimată la 1% din populaţia lumii, dar o definţie mai largă îi include şi pe cei care au învăţat să îşi folosească la fel de eficient ambele mâini. Cel mai adesea este vorba despre stângaci din naştere care, în viaţa de toate zilele, au fost îndemnaţi ori obligaţi să îşi folosească mâna non-dominantă (cazul tipic fiind cel al copiilor stângaci cărora Ii se pretinde, totuşi, să înveţe să scrie cu mâna dreaptă).

  • un tip „amestecat” (mixed-handed sau cross-dominant, în engleză) – oameni care folosesc în mod natural mâna dreaptă pentru anumite activităţi şi pe cea stângă pentru altele.

Iată că deja problema devine parcă mai complicată decât obişnuiam să o considerăm, dovadă că organismul uman este (încă) o mare, mare necunoscută.

Există stângaci care au revoluționat lumea: Leonardo da Vinci, Einstein, Bill Gates sunt câțiva dintre aceștia .

  Unde mai pui că dintre ultimii 7 preşedinţi ai SUA, patru – inclusiv ultimul preşedinte, Barack Obama – erau stângaci.

O serie de studii recente înclină balanța în favoarea stângacilor, arătând că aceştia sunt mai rapizi în gândire și răspund mai bine la stimuli. Emisfera dreaptă controlează mâna stângă și percepe mai rapid sunetele. 

Stângacii au o gândire divergentă, studiază mai multe posibilități, sunt mai creativi și buni artiști. Ei pot excela în sporturi precum boxul, tenisul, baseball-ul.

  Chris McManus, un cercetător britanic de la University College London, a publicat o carte (Right-Hand, Left-Hand) dedicată acestui subiect în care susţine că stângacii sunt persoane cu un potenţial deosebit: creierele lor structurate diferit de ale dreptacilor le permit să proceseze limbajul, emoţiile, relaţiile spaţiale în moduri mai diverse şi mai creative, iar printre stângaci s-ar găsi mai mulţi oameni cu talent muzical şi matematic.

Cu toate acestea, se pare că stângacii sunt mai expuși emoțiilor negative și au complexe de inferioritate, sunt mai timizi, mai inhibați.

Preferinţa pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate – tendinţa fiinţelor vii înzestrate cu simetrie bilaterală (cum sunt toate vertebratele, prin urmare şi omul) de a utiliza predominant o parte sau alta – stânga ori dreapta – a corpului.

Deşi manifestarea cea mai evidentă este preferinţa pentru o mână sau alta, tendinţa se manifestă şi în alte aspecte, chiar şi în utilizarea, pentru diferite sarcini, a uneia sau alteia dintre emisferele cerebrale.

Din fericire, multe dintre culturile lumii au depăşit faza în care stângacii erau stigmatizaţi, fiind consideraţi aducători de nenoroc, blestemaţi ori răuvoitori.

(Urmele acestor concepţii sunt vizibile în multe limbi ale lumii, inclusiv în română: „stângaci” nu înseamnă doar un om care are ca mână dominantă mâna stângă, ci înseamnă şi „neîndemânatic” sau lipsit de capacitatea de a se comporta cu uşurinţă firească în societate, iar „drept” are şi sensul de „corect”, „just”, „cinstit”.

În schimb, cuvântul „sinistru” provine din latinescul „sinister”, care, iniţial, însemna pur şi simplu „stâng”. Iar „dexteritate”, sinonim cu „îndemânare”, vine de la cuvântul latin „dexter”, care înseamnă „drept” în sensul direcţiei (în dreapta, dinspre partea dreaptă etc.)

Şi tot aşa… În numeroase limbi, de pe diverse continente, „stânga” şi „stângăcia” poartă tot felul de conotaţii negative, dovezi ale discriminării de care au avut parte, în trecut, acei 10% dintre locuitorii lumii care, fără voia lor, se abăteau de la norma fiziologică a dominanţei mâinii drepte.

Dar, chiar dacă aceste discriminări pălesc încet-încet în lumea contemporană, ele încă mai pot fi observate în difetrite culturi.

În multe ţări ale Asiei şi Africii, unde este considerat necivilizat (un adevărat tabu) să mănânci cu mâna stângă (aceasta fiind rezervată igienei după micţiune şi defecaţie), persoanele stângace din naştere au probleme, comportamentul care le-ar fi lor firesc nefiind acceptat de normele culturale ale societăţii în care trăiesc.

Adesea, aceste persoane suportă, încă de mici, o presiune imensă, prin faptul  că sunt obligate să se adapteze normelor, să treacă de la folosirea stângii la utilizarea predominantă a mâinii drepte. Părinţii le silesc să mănânce cu dreapta, interzicând folosirea mâinii stângi pentru acest act atât de firesc.

Pe alţi copii, profesorii îi silesc, uneori prin pedepse fizice, să scrie cu mâna dreaptă. De multe ori, aceste încercări de „reprogramare” forţată provoacă probleme precum apariţia bâlbâielii şi a altor tulburări de limbaj sau a unor dificultăţi de învăţare.

Chiar şi fără asemenea intervenţii dăunătoare (din ce în ce mai puţin prezente în ţările dezvoltate, dar încă răspândite în alte ţări), stângacii pot avea probleme în lumea în care trăim, pentru că aceasta este, practic, o „lume a dreptacilor”.

În această lume proiectată pentru cei cu mâna dreaptă dominantă, ce alcătuiesc 90% din populaţia lumii, un stângaci poate adesea să se simtă inadaptat, căci nenumărate aspecte ale vieţii de zi cu zi pun îi pun probleme: folosirea diverselor unelte şi dispozitive, mai toate gândite pentru dreptaci (de la banalele foarfeci la periculoasele fierăstraie electrice, de la aparatele de fotografiat până la mouse-ul computerului, de la instrumente muzicale la echipamente sportive), utilizarea mobilierul existent în unele şcoli sau săli de conferinţe, cu pupitre care sunt ataşate de scaun în partea dreaptă, confortabile pentru dreptaci, dar nu şi pentru stângaci, şi multe altele.

Pentru a atrage atenţia asupra situaţiei şi a oferi stângacilor un mijloc de a se exprima colectiv, în 1990 a fost înfiinţată o asociaţie, Clubul Stângacilor, iar în 1992, clubul a instituit chiar o Zi Internaţională a Stângacilor, sărbătorită anual la data de 13 august. E ziua în care în multe ţări se organizează evenimente ce aduc în prim-plan existenţa stângacilor şi este un prilej de a-i face pe oameni conştienţi de avantajele şi dezavantajele faptului de a fi stângaci.

Se organizează tot felul de competiţii sportive între dreptaci şi stângaci, demonstraţii ale abilităţilor sportive şi artistice ale stângacilor, precum şi evenimente unde dreptacii sunt îndemnaţi să încerce să folosească unelte şi echipamente proiectate pentru mâna stângă, pentru a simţi, pe pielea lor, cum este să trăieşti într-o lume proiectată pentru cealaltă mână.

Iată cum una dintre multele enigme ale corpului omenesc, lateralitatea manifestată la nivelul mâinilor prin existenţa stângacilor şi a dreptacilor, este unul dintre numeroasele şi fascinantele aspecte ale diversităţii umane: suntem 7 miliarde de oameni, identici prin apartenenţa la aceeaşi specie şi totuşi diferiţi în mii de feluri – o variabilitate care îmbogăţeşte lumea şi face mai pasionantă cercetarea diversităţii ei.

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/18/ziua-de-18-aprilie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

Surse:

http://www.descopera.ro/stiinta/11750358-stangaci-sau-dreptaci-ce-spune-despre-tine-mana-cu-care-scrii

https://www.efemeride.ro/totul-despre-stangaci-in-istorie-au-fost-persecutati

18/04/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

21 noiembrie 1935 – La Sibiu a avut loc primul congres al oierilor din România

Primul congres al oierilor din România. Ce probleme aveau în urmă cu aproape 90 de ani crescătorii de oi

 

 

Suntem un popor de oieri şi trebuie să fim mândri de  această realitate istorică!

 

 

Primul congres al oierilor din întreaga Românie s-a ţinut la Sibiu, în urmă cu aproape 90 de ani, pe data de 21 noiembrie 1935.

Iniţiatorii evenimentului doreau ca acesta să fie prima mare adunare a oierilor din țara noastră, o categorie profesională care reprezenta  o forţă socială, economică şi politică de ale cărei doleanţe conducătorii ţării trebuiau să ţină seama.  

La Sibiu, în sala Thalia, au fost prezenţi peste 2000 de oameni care au pus bazele „Uniunii generale a oierilor din întreaga ţară”, o asociaţie profesională care îşi propunea două scopuri principale: apărarea intereselor ordin material şi ridicarea culturală a oierilor la nivelul timpului respectiv.

Ordinea de zi a acestui prim congres al oierilor cuprindea 12 puncte, respectiv: cuvântul de deschidere, organizarea oierilor şi a oieritului, valorificarea produselor, chestiunile legate de impozit şi diferite alte taxe, vânatul în munţi, localizarea oieritului, revista Stâna, înfiinţarea Uniunii Oierilor, propuneri şi interpelări urmate de închiderea lucrărilor.

Problemele oierilor erau gestionate în acea vreme de Nicolae Munteanu, care deţinea funcţia de „Inspector de control şi pentru organizarea oieritului în întreaga ţară”.

În primăvara anului 1936, când „Uniunea generală a oierilor din întreaga ţară” a fost recunoscută oficial ca persoană juridică – s-a încheiat o convenţie prin care fabricanţii de postav se obligau să cumpere de la Uniunea Sindicatelor Agricole 2.000.000 kg de lână ţigaie, obişnuită, curată, uscată şi „fără codinice”.

Centrele de colectare erau fixate la Constanţa, Cernavodă, Babadag, Brăila, Feteşti, Ciulniţa, Bazargic, Craiova, Bârlad, Valul lui Traian, Sărata, Cetatea Albă, Oradea şi Satu Mare.

Nicolae Munteanu atrăgea atenţia însă că nu s-a fixat un preţ pentru lâna ţurcană, totodată sfătuindu-i pe oieri să nu o vândă la un preţ mic. În anul următor, în luna aprilie, uniunea a înaintat un memoriu adresat guvernului, în care cerea ca lâna să fie valorificată exclusiv prin intermediul ei şi să se fixeze preţurile pentru diferitele categorii de lână, în raport cu „scumpetea care a crescut în general şi la postavuri”.

Lucrurile fiind tergiversate, uniunea oierilor a trimis pe data de 14 mai o telegramă adresată prim-ministrului Gheorghe Tătărescu şi ministrului Agriculturii, V. P. Sassu, în care se reafirma încrederea că guvernul va lua măsuri drepte pentru oieri.

Al doilea congres al oierilor a avut loc la Târgu Jiu, pe 21 noiembrie 1936, pe ordinea de zi figurând, alături de deschiderea oficială, o secţiune de referate despre: creşterea oilor, problema laptelui de oaie, fondul de valorificare a produselor, valorificarea lânii şi legea oieritului.

S-a abordat şi problema revistei Stâna, apoi darea de seamă financiară a uniunii, urmate de închiderea lucrărilor.

Pe lângă aceste două congrese, s-a mai ţinut unul la Câmpulung Muscel pe 21 noiembrie 1937, iar următorul, preconizat a se ţine în anul 1938 la Braşov, nu a mai avut loc.

Cu prilejul congresului de la Târgu Jiu, la care a participat şi Mircea Negură, devenit între-timp ministrul cooperaţiei, în chestiunea valorificării lânii, Uniunea Oierilor a fost sfătuită să înfiinţeze o cooperativă, cu promisiunea că aceasta va fi sprijinită personal de proaspătul ministru.

Anticipând parcă această situaţie, încă din luna martie a anului 1936, s-a înfiinţat în cadrul uniunii oierilor „Fondul pentru valorificarea produselor”, la care au subscris foarte mulţi dintre membri.

 

 

 

Cu toate eforturile depuse, uniunea nu va reuşi niciodată să deţină monopolul valorificării lânii. O altă direcţie în care uniunea s-a implicat, fără prea mare succes însă, a fost valorificarea brânzeturilor, domeniu în care, aşa cum recunoştea însuşi preşedintele Munteanu, nu se putea face prea mult deoarece „producţia brânzei se află în acelaşi stadiu ca acum 2000 de ani.

Principalul impediment în vânzarea brânzeturilor româneşti era calitatea acestora şi varietatea redusă de tipuri de brânză produse.

Dintr-o statistică privind importul şi exportul de brânză al României rezultă că în anul 1931 s-au exportat 169.000 kg şi s-au importat 110.000 kg, în 1932 s-au exportat 124.200 kg şi s-au importat 72.000 kg, în 1933 s-au exportat 3.800 kg şi s-au importat 47.800 kg, iar în anul 1934 s-au exportat 108.800 kg şi s-au importat 63.000 kg, pe piaţa românească fiind prezentă brânza din import în cantităţi considerabile.

Astfel stând lucrurile, s-a insistat asupra ameliorării condiţiilor de igienă în procesul de preparare a brânzei, pentru a obţine un produs de calitate, lucru care s-a reuşit în cazul celei de burduf, cerută pe piaţă şi al cărei preţ a ajuns la 45-55 lei/kg.

Cu toate eforturile depuse de oieri, solicitările acestora nu au fost integral promovate de autorităţile din acea perioadă.

Creşterea oilor s-a menţinut însă ca ocupaţie principală a locuitorilor din numeroase regiuni ale ţării noastre până în zilele noastre .

Ce a însemnat creşterea oilor şi transhumanța pentru poporul nostru?

  • a avut o contribuţie majoră la uniformizarea graiului românesc în toate regiunile locuite de români numite Țările Române, sau Romanii populare (Țara Banatului (România și Serbia), Țara Silvaniei, Țara Oașului, Țara Maramureșului (România și Ucraina), Țara Năsăudului, Țara Moldovei, Bucovina (România, Polonia mică și Ucraina), Țara Făgărașului, Țara Zarandului, Țara Secașelor , Țara Moților, Țara Mocanilor, Țara Lovistei , Țara Lăpușului , Țara Hălmagiului, Țara Hategului ; Țara Dornelor , Țara Chioarului, Țara Călatei  , Țara Buzaielor , Țara Bârsei, Țara Almăjului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Țara morlacilor- Istria (Croația) Țara Pindului (Grecia), Țara Moraviei (Slovacia), Țara Moraviei (Cehia);

  • a avut un rol de seamă în menținerea unităţii politice și economice a Ţărilor Române ;

  • a avut un rol esenţial în colonizarea și  stăpânirea munților     Carpați  din România, Ucraina, Polonia (Carpații păduroși), Slovacia, din Ungaria şi Serbia; a Munților Dormitor; Munții Velebit (din Croația –http://www.formula-as.ro/2014/1138/societate-37/vlahii-de-pe-malul-adriaticii-sange-de-morlac-18369 );  Munții Pindului din Grecia– ); Munții Durmitor din Muntenegru (http://travel.descopera.ro/8777807-Durmitor-o-gura-de-rai-muntenegrean); Munții Gradinei din Bosnia Herțegovina–http://www.formula-as.ro/2009/888/societate-37/urme-romanesti-in-bosnia-11671, Munții Rodopi din Bulgaria–http://www.formula-as.ro/2009/881/societate-37/valea-regilor-traci-11467, a unor munți din Europa centrală–http://www.formula-as.ro/2012/1003/so  şi din Balcani – http://www.unitischimbam.ro/maurovlahica/

  • oieritul a fost un mijloc de supravieţuire a  poporului nostru retras vremelnic în munți în fața valurilor migratoare din stepa asiatică;

  • a favorizat comerțul pe Drumul European al Mătăsii (Istanbul-Veneția) prin orașele aromânești sau vlahe (Veria, Bitolia, Ohrid și Dubrovnic) oierii cărăvănari fiind denumiți secole de-a rândul Evreii Europei.

http://romanianoastra.info/2017/07/18/suntem-un-popor-de-oieri-dar-la-multi-romani-le-este-rusine-de-aceasta-realitate-istorica/

13/04/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: