CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ÎN SECOLUL AL VI-lea AL PRIMULUI MILENIU CREŞTIN,POPULAŢIA TRACIEI VORBEA ROMÂNEŞTE

Domnul Eminescu: În secolul al VI-lea după Hristos, populaţia din Tracia vorbea românește

Există multe indicii, atât în numirile localităților și râurilor, precum și în alte împrejurări, care denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formațiunii statelor noastre.

În adevăr, pe când găsim în Țara Românească Argeșul, găsim tocmai în nordul Daciei un pârâu numit Argestrul, care se varsă din stânga în Bistrița, rău ce izvorăște din Maramureș.

Pe când în Țara Românească aflăm Câmpulungul ca ținut și descălecătoare, aflăm în Bucovina, în creierul munților, un Câmpulung tot ca ținut și descălecătoare.

Înainte sau imediat după formarea statelor române, vedem românii de sub Coroana Ungariei pretinzând să se judece între ei după dreptul lor propriu, jus Olachale sau Olachorum; o cerere analogă fac moldovenii ce pribegiseră în Polonia, să se judece după dreptul românesc. Și aceasta când? Pe la 1380. Care a fost acest drept consuetudinar la care ei țineau cu sfințenie, fie sub coroana Ungariei, fie sub a Poloniei?

El n-a fost scris niciodată; era atât de viu în conștiința poporului, atât de necontestat de nimenea, încât nici unul din vechii noștri Domni, n-a găsit de cuviință să-l codifice. În fine, unitatea actuală a limbei vorbite, deși e în parte un merit special al lui Matei Basarab, dovedește totuși că, și în această privire, erau elemente cu totul omogene, preexistente limbei bisericești, care inclinau a capătă o singură forma scrisă. Organografic vorbind limba era aceeași; numai termenii, materialul de vorbe, difereau pe ici pe colo. O unitate atât de pronunțată a limbei dovedește o unitate de origini etnice.

E indiferentă cestiunea dacă elementele ce compuneau acest sâmbure de popor modern erau tracice și latine sau latine și ilirice, destul numai că, în al VI-lea secol după Hristos, la năvălirea avarilor în Tracia, anul 579, oastea condusă de Martin și Comentiol e compusă din oameni care vorbesc românește. Tot acest neam apare în Dacia, iar asupra originii lui se ceartă până azi învățații. Sigur e că, deși au multe elemente slavone în limba, nu sunt slavi.

Motivul pentru care nu sunt și nu pot fi slavi este lingvistic. Legile după care cuvintele latine s-au prefăcut în cuvinte românești și-au sfârșit demult evoluțiunea lor; în momentul în care românii au primit cuvinte slavone, limba lor era formată de secole deja, încât, deși cuvintele slavone sunt vechi, ele nu s-au asimilat nici până în ziua de azi cu limba noastră, excepție făcând vreo patru sau cinci vocabule care privesc păstoria.

E incontestabil că un popor care, sute de ani, n-a avut nevoie de drept scris, deși a avut epoci de bogăție și de glorie, a fost un popor tânăr, sănătos, bine întemeiat.


( Mihai Eminescu, TIMPUL, 1 aprilie 1881, republicat în https://www.certitudinea.ro)

30/11/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mihai Eminescu s-a opus unirii Dobrogei cu România

Unirea Dobrogei cu România. Proclamația principelui Carol către dobrogeni |  Istorie pe scurt

De ce s-a împotrivit Mihai Eminescu unirii Dobrogei cu România?

Două aniversări din luna noiembrie sunt legate de una dintre cele mai vizitate regiuni ale României – Dobrogea, scrie istoricul și jurnalistul Ovidiu Drugă în https://ioncoja.ro/dobrogea-romaneasca.

Acesta spune că puțini știu astăzi că litoralul Mării Negre și Delta Dunării au intrat în componența țării noastre printr-un schimb „forțat de ruși”, care voiau să pună mâna pe cele trei județe din sudul Basarabiei, aflate în acea vreme în stăpânirea Românie.

POPULAȚIUNILE SĂLBATICE”


Cel mai vehement critic al alipirii Dobrogei a fost Mihai Eminescu.

”Pentru a ține în respect și în ordine populațiunile sălbatice ale Dobrogei, ne va trebui să întreținem acolo o armată considerabilă. O armată considerabilă în Dobrogea va să zică mai multe milioane ce se vor cheltui în fiecare an, va să zică o cauză de slăbiciune economică a statului român. Pentru a face șederea în această țară băltoasă posibilă, pentru a o face productivă, trebuie să cheltuim zecimi (zeci n.r.), poate sutimi (sute n.r.) de milioane.

Cheltuielile ce vom face pentru Dobrogea vor fi mult mai considerabile decât veniturile ce le va putea da. Când, în fine, după 10-15 ani, vom fi cheltuit sutimi (sute n.r.) de milioane pentru a face Dobrogea productivă, guvernul Bulgariei va găsi cu înlesnire un pretest ca să ne ceară Dobrogea și… dacă aceasta va conveni și Rusiei… Dobrogea ne va fi luată cu mai mare înlesnire decât ni se ia astăzi Basarabia”, scria poetul nostru național în ziarul „Timpul” pe 2 august 1878.

LA SCHIMB, CADRILATERUL


La 141 de ani de la unirea Dobrogei cu România, putem spune că poetul național s-a înșelat. „Populațiunile sălbatice ale Dobrogei” s-au dovedit, în marea lor majoritate, fidele statului român și nu au pus mari probleme, cu excepția jafurilor și a crimelor provocate în primele zile de cerchezii nemulțumiți de plecarea administrației otomane.

E drept, guvernul bulgar a pretins în repetate rânduri Dobrogea, iar comitagii din țara vecină au desfășurat acțiuni teroriste împotriva autorităților românești.

Cadrilater – Redescoperă Istoria

Până la urmă, însă, lucrurile s-au calmat prin cedarea Cadrilaterului (luat de România după al doilea război balcanic și reocupat de bulgari înainte de Al Doilea Război Modial) și un schimb de populație.

Protestul lui Eminescu viza, însă, cu totul altceva, comportamentul odios pe care Curtea de la Sankt Petersburg l-a avut față de aliații români.

Chiar dacă și-a plătit independența cu sângele vărsat de soldații români în bătăliile de la Plevna, Opanez și Rahova, după victorie, România nu a fost tratată ca un aliat de Imperiul Țarist.

De altfel, încă dinainte de începerea ostilităților, rușii își luaseră toate măsurile de precauție că vor avea mâinile libere în cazul unei victorii. Cu toate insistențele Domnului Carol și ale lui Ion C. Brătianu, Imperiul Țarist a refuzat să încheie un tratat general care să asigure cunoașterea independenței României și să garanteze integritatea frontierelor țării.

În loc de asta, rușii au insistat să se semneze un tratat limitat care să permită armatei țariste să traverseze teritoriul României. În Convenția din 4/16 aprilie 1877, guvernul imperial se obliga să respecte „integritatea existentă” și „drepturile politice” ale României.

Chiar dacă necesitățile războiului au impus armatei țariste să apeleze la ajutorul românilor, un tratat de alianță militară nu s-a semnat. Ca urmare, după victorie, delegatului guvernului român nu i s-a permis să participe la negocierile de armistițiu și de pace, care s-au încheiat prin semnarea la 19 februarie 1878 a Tratatului ruso-turc de la San Stefano.

E drept, tratatul recunoștea independența României (alături de cea a Serbiei și a Muntenegrului), dar aici se încheiau veștile bune pentru guvernul român. Nici vorbă de respectarea „integrității existente” și a „drepturilor politice” ale României.

Pentru o parte a despăgubirilor de război pe care trebuia să le plătească, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care Imperiul Țarist își rezerva dreptul de a o schimba cu partea de sud a Basarabiei.

Prevederile tratatului de la San Stefano nu au fost, însă, pe placul marilor puteri europene. Toată lumea considera că în Europa de Sud-Est s-ar naște un „dezechilibru strategic” în beneficiul Imperiul Țarist, din cauza apariției unui puternic stat al Bulgariei, care urma să înglobeze cea mai mare parte a fostelor teritorii otomane din Balcani.

Ca urmare, s-a impus reluarea negocierilor de pace. În iunie 1878 are loc la Berlin un al doilea congres. Nici de această dată, delegații români nu au fost primiți la negocieri. Alături de bulgari și sârbi, românii au primit doar un rol consultativ, pe motiv că independența țărilor lor nu fusese încă recunoscută „de jure”.

Noul tratat de la Berlin recunoștea independența României, în a cărei componență intrau Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea de Nord, frontiera cu Bulgaria urmând a fi stabilită ulterior (1880) de către o comisie internațională.

Cele trei județe românești din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad și Ismail- reveneau Rusiei, însă Tratatul nu punea cedarea celor trei județe în legătură cu anexarea Dobrogei.

Alipirea Dobrogei de nord a fost sărbătorită de românii din regiune, după cum o demonstrează primirea făcută la Măcin trupelor ruse în iunie 1877 și, apoi în decembrie 1877 petiția care cerea unirea Dobrogei cu România.

O SAMAVOLNICIE


În România, însă, pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei nu a fost suportată prea ușor. Mulți au considerat „schimbul” o samavolnicie. Principele, sfătuit şi de tatăl său, a înclinat să accepte Dobrogea la schimb, convins fiind de avantajele economice şi strategice ale deschiderii Regatului la Marea Neagră.

Kogălniceanu a înclinat şi el către acest compromis, mai ales că rușii nu voiau cu niciun preț să renunțe la sudul Basarabiei.

Ca urmare, poziţia oficială a României s-a îndreptat în această direcţie. În toamna anului 1878 autorităţile române s-au retras din cele trei judeţe Ismail, Cahul şi Bolgrad, iar la 1 octombrie 1878, Rusia a ocupat teritoriul.

La rândul lor, autoritățile române au început să pregătească alipirea Dobrogei. Pe 15 octombrie s-au alocat fondurile necesare și s-a stabilit componența delegaţiei la comisia europeană care se ocupa de fixarea frontierei româno-bulgare.

Domnitorul și reprezentanții armatei au stabilit strategia de preluare militară a regiunii. Comisia pentru stabilirea graniței de sud a Dobrogei s-a la Constantinopole pe 21 octombrie 1878. În componența sa se aflau delegați ai Franței, Marii Britanii, Rusiei, Germaniei, Austro-Ungariei, Italiei și ai Imperiului Otoman.

Guvernul român a fost reprezentat de un grup de ofițeri comandat de colonelul Ștefan Fălcoianu și de deputatul liberal Mihail Phekeride. Delegații români au asistat la prima ședință desfășurată în noiembrie la Silistra.

La cea de a treia ședință au fost admiși, dar numai cu rol consultativ, și delegații bulgari. Singura mare problemă a delimitării era faptul că România și-ar fi dorit ca și Silistra să intre între granițele sale.

ACEST PĂMÂNT DEVINE, DIN NOU, ROMÂNESC


Problema a fost discutată încă de la Congresul de la Berlin. Dornici să mai atenueze resentimentele românilor față de pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei, rușii s-au declarat inițial de acord. Ulterior s-a decis însă ca Silistra și fortificațiile sale să rămână Bulgariei.

Chiar dacă cele șapte puteri europene și-au pus semnătura pe documentul convenit pe 17 decembrie la Constantinopol, delegații României au continuat să aducă problema Silistrei în discuție și în anii 1879, 1884 și 1886.

Proclamația de la Brăila

Chiar înainte de delimitare, pe 14 noiembrie, Carol I dădea următoarea proclamație de la Brăila, de unde trupele românești aveau să se desfășoare în Dobrogea:

“Locuitori de orice naționalitate și religie. Dobrogea- vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân- de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnați de un Stat unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de națiune hotărăște și ocârmuiește.

Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii: viața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții pe care ne-o râvnesc multe țări străine.

Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre și nimeni nu le va putea lovi, fără a-și primi pedeapsa legitimă.

Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menține ordinea și, model de disciplină, de a ocroti pașnica voastră viețuire”.

Documentul, tradus și în limbile turcă, greacă și bulgară, avea să fie răspândit pe foi volante în toată provincia, pentru a-i convinge pe locuitori că soldații români nu trebuie văzuți ca o armată de ocupație.

Ordinul dat armatei de domnitor mergea pe aceeași idee a evitării oricăror tensiuni. „Azi veți pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veți merge în Dobrogea, nu în calitate de cuceritori, ci de amici, ca frați ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetățenii noștri.

Soldați, în această nouă Românie veți găsi o populație care în cea mai mare parte este deja românească. Însă veți găsi și locuitori de alt neam și alte credințe. Toți aceștia, care devin membri ai statului român, au aceleași drepturi la protecțiunea și dragostea voastră”.

ROMÂNI DE BUNĂVOIE


În 1878, Dobrogea era locuită de un adevărat mozaic etnic. Din cei 226.000 locuitori, 127.000 erau musulmani. Din punct de vedere etnic, cei mai mulți erau tătarii (71.000), urmați de turci (49.000), români (47.000), bulgari (30.000), dar în Dobrogea mai locuiau și evrei, greci, armeni, ruși, cerchezi și germani. Cu toate astea, armata română a fost, în general, bine primită.

La Măcin, Babadag, Tulcea, Constanța, Ostrov și Cernavodă s-au organizat ceremonii de primire. Localnicii voiau să scape de haosul creat de schimbarea stăpânilor, iar armata română a reușit să pună capăt dezordinilor și să restabilească siguranța localnicilor, chiar cu prețul unor pierderi umane. Nu e nicio exagerare.

După intrarea trupelor române, câteva mii de localnici, de diverse etnii, au ales să se întoarcă la gospodăriile lor, devenind de bună voie români.

Preluarea administrației de la autoritățile ruse a fost un proces mai lent. Deși oficial s-a făcut pe 23 noiembrie 1878, trupele rusești au rămas pe poziții până în primăvara anului următor.

Abia pe 4 aprilie, prefectul Constanței Remus Opreanu anunța plecarea unităților rusești de infanterie și artilerie din oraș. Pe 22 aprilie, prefectul de Tulcea, George Mihail Ghica, dădea și el de știre că navele rusești au părăsit portul.

Dobrogea era pe deplin românească!

ADDENDA:

În urma tratatului de la Berlin, în 1878 harta schimbărilor teritoriale privind România şi statele din Balcani se prezenta astfel:

Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878)
 Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

30/11/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 28 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 octombrie în istoria noastră

97: Traian, guvernatorul Germaniei Superioare, a fost adoptat la vârsta de 44 de ani de împăratul roman Nerva, devenind  astfel Cezar şi urmaş la tronul Imperiului Roman.

Imagini pentru Marcus Ulpius Nerva Traianus photos"

Marcus Ulpius Nerva Traianus (n.18 septembrie 53 – d. 9 august 117), a fost împarat al Imperiului Roman între anii 98-117.

Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

A fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator și general dintr-o familie romană faimoasă, stabilita in Spania (Ulpii).

A luat parte la războaiele lui Domitian potriva triburilor germanice și ajunsese unul dintre cei mai mari comandanți militari ai imperiului în momentul în  care  Domițian a fost ucis în anul 96.

 Traian a urcat pe tronul imperial fără nici un incident, devenind primul  împărat roman ne-italian.

A rămas în istorie  pentru  razboaiele purtate  în Dacia (101-102 și 105-106) în urma cărora l-a forțat  pe regele dac Decebal  să capituleze, după ce a asediat cu succes și a cucerit capitala Sarmisegetusa în anul 106 e.n.

Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.

Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o la Imperiu ca provincie romană.

În timpul domniei lui Traian, Imperiul Roman a ajuns la întinderea sa teritorială maximă.

Împăratul Traian murit la 9 august 117. Pe patul de moarte l-a numit ca succesor pe Hadrian.

Cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei de la Roma care îi poartă numele. Aceasta  fusese ridicată atât pentru a comemora victoriile împăratului, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a-i servi ca mausoleu.

                   Foto: Columna lui Traian             

Ridicată în Forul lui Traian din Roma, Columna este situată pe o tăietură artificială făcută în stâncă. Înaltă de 39,83 m  din care fusul coloanei de 26,62 m, cu un diametru de 3,83 m la bază şi 3,66 m la vârf, Columna are o bandă sculptată pe o lungime de 200 m şi peste 2.500 de figuri reprezentate în 124 de episoade.

Soclul de formă paralelipipedică (măsoară 5,37 m) adăpostea urna de aur cu cenuşa împăratului Traian, care a dispărut în Epoca medievală. Scara interioară cu o lăţime de 0,65 m are 185 de trepte până în vârful Columnei.

Textul inscripției de la intrarea în interiorul Columnei de la Roma, are următorul cuprins:

SENATUS  POPVLVSQVE  ROMANVS
IMP. CAESARI. DIVI. NERVAE. F. NERVAE

TRAIANO. AUG. GERM. DACICO. PONTIF
MAXIMO. TRIB. POT. XVII. IMP. VI. COS. VI. P. P
AD. DECLARANDUVM. QVANTAE. ALTITVDINIS
MONS. ET. LOCVS. TANTIS. OPERIBVS. SIT. EGESTVS

care întregită se citeşte:

SENATUS  POPULUSQUE  ROMANUS
IMP(eratori)  CAESARI  DIVI  NERVAE  F(ilio)  NERVAE
TRAIANO  AUG(usto)  GERM(anico)  DACICO  PONTIF(ICI)
MAXIMO  TRIB(unicia)  POT(estate)  XVII  IMP(eratori)  VI  CO(n)S(uli)
VI   P(atri)  P(ATRIAE)
AD DECLARANDVM  QVANTAE  ALTITVDINIS
MONS  ET  LOCVS  TANTIS  OPERIBVS  SIT EGESTUS                          

cu traducerea:

«Senatul şi poporul Roman (au ridicat acest monument) Împăratului Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traianus Augustus, învingătorul germanilor, învingătorul dacilor, mare pontif, învestit pentru a XVII-a oară cu putere de tribun, aclamat pentru a VI-a oară, ca imperator (comandant suprem învingător), consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a arăta înălţimea muntelui şi a locului săpat cu eforturi atât de mari»

 1443:  Ştefan, primul pictor muralist român cunoscut, desăvârşeşte decoraţia murală a bisericii ortodoxe din Densuş (jud.Hunedoara), ctitorie a cnejilor din familia Manjina.

Biserica se află la circa 10 kilometri de orasul Hateg (judetul Hunedoara), și este un monument arhitectonic si de cult, unic in spatiul romanesc si poarta Hramul Sf. Nicolae, fiind  ridicată din piatră, în secolul al XIII-lea.

 Este construita din piatra construcțiilor romane de la Ulpia Traiana (aflată la câţiva kilometri, n.n.), care a fost refolosită în elementele de rezistență sau în  scop decorativ.

Povestea celei mai vechi biserici de piatră din România FOTO

In interiorul bisericii se află o valoroasa pictura murală care datează din prima jumatate a secolului al  XV-lea și impodobeşte absida semicirculară a altarului, pereţii răsăriteni ai naosului, unele părţi ale stâlpilor centrali, iar la exterior, deasupra uşii de intrare în navă, icoana de hram.

Pictura din 1443 aparţine artistului Stefan Zugravul, semnătura sa aflându-se sub fereastra sud-estica a absidei.

Ansamblul mural imbină sincretistic iconografia tradiţională bizantină  cu trăsături de renaştere timpurie, într-o viziune în care se face remarcat specificul național autohton.

Biserica Densuş - sacralitate şi unicitate

Scriitorul George Calinescu spunea  despre lacasul de cult de la Densus:  ”o biserica bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stalp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtand numele lui Longinus.

E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de cateva suvite de soare venind pe niste ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furata de genii nocturne”.

 1492: Se finalizează construcţia bisericii cu hramul Sfântul Gheorghe de la Curtea Domnească din Hîrlău, Moldova.

Biserica “Sf. Gheorghe” din Hârlău a fost construită  în mai puțin de cinci luni, fapt atestat de pisania scrisă în limba slavonă cu următorul text:

“Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492).

Prima atestare documentară a localitatii Hârlau este cea aflata intr-un document semnat in ziua de 1 mai 1384, privind curtea domneasca in care traia Doamna Margareta, mama domnitorilor Petru I Musat si Roman I Musat.

Apoi, in vremea domniei Sfântului Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504), localitatea s-a dezvoltat semnificativ.

Biserica a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din țara noastră.

1599: Are loc bătălia de la Şelimbăr, în urma  căreiea Mihai Viteazul, domn al Valahiei, înfrânge oastea transilvăneană condusa de principele  Andrei Bahory.

(18 octombrie, stil vechi sau 28 octombrie,stil nou).

Mihai Viteazul, domn al Munteniei (1593-1600) Bătălia de la Şelimbăr, gravură de Georg Kopp, sec. XVII Andrei Bathory, principe al Transilvaniei şi suzeran al Munteniei (1599)
Mihai Viteazul, domn al Munteniei(1593-1600) Bătălia de la Şelimbăr,gravură de Georg Kopp, sec. XVIIAndrei Bathory, principe alTransilvaniei şi suzeran al Munteniei (1599)

   Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia la 21 octombrie 1599 (stil vechi), 1 noiembrie (stil nou)iar întreg teritoriul Transilvaniei trece sub autoritatea sa.

Influenţa militară și politică a Poloniei în principatele române  la sfîrşitul secolului XVI a constituit o sursă permanentă de pericol pentru domnia lui Mihai Viteazul în Muntenia.

Politica regelui Poloniei, Sigismund al III-lea (1587-1623) şi a cancelarului său Jan Zamoyski era axată pe controlul teritoriilor situate la nord de Dunăre, cu implicarea lui Ieremia Movilă (domn al Moldovei) şi Andrei Bathory (principe în Transilvania, fost cardinal în Polonia.

Mihai Viteazul, ilustru strateg şi om de o verticalitate şi claritate a rară a gîndirii, s-a văzut nevoit să atace primul în Transilvania pentru a evita un atac concentric din direcţiile Transilvania şi Moldova. Marşul surprinzător al lui Mihai peste munţii Carpaţi a fost efectuat în două coloane.

 Prima coloană care includea grosul armatei a urmat direcţia Ploieşti – pasul Tabla Buţii – Valea Oltului – Făgăraş – Sibiu, iar a doua coloană cu o armată mai puţin numeroasă pe direcţia Craiova – Valea Oltului – pasul Turnul Roşu – Ţara Bîrsei. Pentru condiţiile de relief foarte accedentat armata lui Mihai Viteazul a realizat o viteză mare de marş (20-25 km pe zi). Atacul celei de-a doua coloană, care a ajuns prima la Sibiu nu a dat răgaz lui Andrei Bathory pentru a pregăti armata proprie de război.

În acelaşi timp Prima coloană a asigurat prin direcţia sa de avansare oastea muntenească de un eventual atac din partea Moldovei ce puteau face joncţiunea cu saşii.

Mihai a reuşit să se asigure de suportul secuilor, sătui de suprimarea maghiară care îl susţin cu 8 000 – 10 000 ostaşi, totodată asigurînd că vor bloca pasurile de munte în cazul unui atac din partea lui Ieremia Movilă al Moldovei prin secuime.

La 26 octombrie face joncţiunea dintre ambele coloane avînd un efectiv total de aproximativ 40 000 ostaşi dintre care: 8 000 – 10 000 oşteni de la ţară, 14 000 mercenari, 6 000 haiduci, 8 000 – 10 000 de ostaşi secui, artileria 180 tunuri.

După loviturile puternice primite, oastea transilvăneană a fost dezintegrată, pierzînd 2 000 morţi, 1 000 răniţi, şi toată artileria. Mihai Viteazul a urmărit inamicul pe un spaţiul larg închizînd porţile vestice ale ţării şi anume Mureşul şi Someşul.

În încercarea de a se refugia în Moldova, principele Transilvaniei Andrei Bathory, a fost ucis de ţăranii secui. Mihai Viteazul va intra deja la 1 noiembrie 1599 în capitala Transilvaniei – Alba Iulia obţinînd controlul militar al principatului.

1688: A murit (se pare otravit), Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti (1678-1688).

In aceiasi zi a urcat pe tronul Tarii Românesti Constantin Brâncoveanu , care a domnit pana la 27 martie 1714); (n. 1640).

Era membru al ilustrei familii bizantine a Cantacuzinilor, care a dat mai mulți domni Țării Românești și Moldovei, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și frate al marelui cărturar stolnicul Constantin Cantacuzino. 

În calitate de conducător al statului muntean aflat sub vasalitatea turcilor, a participat alături de armatele otomane la asediul Vienei din 1683.

A negociat însă cu imperialii trecerea Țării Românești în tabăra creștină, năzuind la poziția de protector al creștinilor din peninsula Balcanică, habsburgii promițându-i tronul imperial al unui Constantinopol eliberat de păgâni.

De o mare importanță a fost activitatea sa în domeniile economic și literar.

Este cel care a introdus în cultură porumbul în Țara Românească, acesta ajungând în scurtă vreme hrana de bază a țării.
A dat ajutor la înființarea mai multor ateliere de tipărit (tiparnițe), iar sub auspiciile sale a apărut în 1688 faimoasa Biblie românească de la București.  

 Textul acestei prime traduceri, numită şi „Biblia de la Bucureşti”, a fost definitivat de către un grup de învăţaţi, între care fraţii Şerban şi Radu Greceanu, la 10/20 noiembrie 1688.

Serban Cantacuzino este ctitorul bisericilor Fundenii Doamnei și al Mânăstirii Cotroceni din București.

 1823: Seminarul Teologic din Chişinău (Basarabia ţaristă), este reorganizat si  începe să funcţioneze conform noului statut.

1867: S-a născut George N. Udrischi, medic veterinar, primul chirurg din lume care a procedat la amputarea unuia dintre membrele anterioare la cal, imaginând, în acelaşi timp, o proteză funcţională (1906).

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1946; (m. 1958).

 1873: Ţarul Rusiei a aprobat propunerea Consiliului de Stat, de a numi Basarabia gubernie şi de a desfiinţa Consiliul Regional al Basarabiei.

1874: S-a născut la Câmpulung Muscel, savantul român  Constantin I. Parhon,  medic endocrinolog şi neuropsihiatru, membru titular al Academiei Române din 22 mai 1939; ( d.9  august 1969).

A fost unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină de sine stătătoare.

A  îndeplinit funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952.

1916: Are loc între  28 octombrie – 2 noiembrie 1916, a doua bătălie de la Oituz.

  Trupele  române resping atacurile germano-austro-ungare.

1916: Are loc a doua bătălie de la Tîrgu Jiu. Trupele inamice ocupă Tîrgu Jiu (2 noiembrie) şi pătrund în Câmpia Olteniei.

1918: Ferdinand I, regele României (1914-1927), a dat o proclamație catre ostași în care îi îndemna sa ia din nou armele pentru a înfăptui „visul nostru de atâtea veacuri: unirea tuturor românilor, pentru care în anii 1916-1917 ați luptat cu atâta vitejie”.

1918: Ca urmare a ultimatumului primit de la Guvernul României, Armata germană de ocupaţie începe retragerea, spre Transilvania.

1920: S-a născut (la Cahul, azi în R. Moldova), într-o familie de colonişti germani, Andrei Ciurunga (pseudonimul lui Robert Eisenbraun), unul din marii poeţi ai temniţelor comuniste; (d. 6 august 2004, București).

În 1936 debutează editorial cu placheta de versuri Melancolie, urmând În zodia cumpenei (1939), Poemele dezrobirii (1943), Cântece de dor şi de război (1944). După ce Basarabia va fi din nou răpită, familia Eisenbraun se refugiază în ţară, stabilindu-se la Brăila, unde  va continua să scrie, publicând în câteva reviste brăilene.

Image result for Andrei Ciurunga photos

Unul dintre articolele sale, în care se declară ferm anticomunist,, îndemnându-i pe români să respingă comunismul, îi aduce prima arestare, pentru 29 de zile, în noiembrie 1945.

După eliberare publică sub diferite pseudonime românizate: Radu Calomfir, Matei Scutaru, Nicu Grădinaru, şi altele, oprindu-se asupra celui cu care va intra în conştiinţa literaturii române: Andrei Ciurunga.

În 1947 publică volumul Poeme de dincoace, cuprinzând versuri puternic anticomuniste, pentru care este arestat din nou în 1950 sub acuzația de „crimă de uneltire împotriva păcii”. Cum volumul fusese distrus şi nu a putut fi adus ca probă în proces, autorul său a fost condamnat pentru mai vechiul volum apărut la Chişinău înainte de refugiere, în 1944, Cântece de dor şi de război.

Din acest moment calvarul se intensifică. Ciurunga trece prin penitenciarele Uranus, Galaţi, Jilava, apoi prin lagărele „cumplitului Canal”, cum însuşi îl numeşte. Aici poetul creează în continuare  și va găsi chiar o metodă ingenioasă de a păstra versurile: coase pe pânză, în căptuşeala unui pieptar de care nu se despărţea niciodată, versurile-cheie ale câtorva sute de poezii, care astfel vor putea fi refăcute în condiţii de libertate.

Eliberat în 1954, a fost rearestat patru ani mai târziu, în 1958, pentru vina de a fi scris şi difuzat poeziile concepute la Canal, care circulau atât în ţară, clandestin, cât şi în afara graniţelor, în antologii sau la posturi de radio occidentale.

Această a treia detenţie o execută la Gherla şi în Balta Brăilei, fiind eliberat în 1964, în urma decretului de graţiere a tuturor deţinuţilor politic.

În 1967 este reprimit în Uniunea Scriitorilor şi va publica alte opt volume de versuri până în 1989, trecute, desigur, prin filtrul cenzurii

După 1989 văd lumina tiparului şi versurile sale din detenţie, precum şi alte volume: Memorii optimiste. Evocări şi versuri din închisori, Poemele cumplitului Canal, Lacrimi pentru Basarabia, Ceasuri fără minutare. Poeme din închisoare, N-aveţi un surâs în plus?, Poeme cu umbre de gratii, Versuri pentru Ina.

1920: Este semnat Tratatul de la Paris dintre România pe de o parte şi Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, pe de altă parte prin care era recunoscut actul unirii Basarabiei cu România; (după 106 ani de dominaţie rusă).

1920 Semnarea Tratatului De La Paris-21

În tratat se consemna ca  Imperiul britanic, Franţa, Italia, Japonia, principalele puteri aliate, şi România:

„Considerînd că în interesul păcii generale în Europa trebuie asigurată încă de pe acum în Basarabia o suveranitate care să corespundă aspiraţiilor populaţiunii şi să garanteze minorităţilor de rasă, religiune sau limbă protecţiunea ce le este dorită;

Considerînd că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată;

Considerînd că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România;

Considerînd, în sfîrşit, că România, din propria ei voinţă doreşte să dea garanţii sigure de libertate şi dreptate, fără deosebire de rasă, de religiune sau de limbă, conform cu tratatul semnat la Paris la 9 decembrie 1919, locuitorilor atît ai vechiului Regat al României, cît şi al teritoriilor de curînd transferate;

Au hotărît să încheie tratatul de faţă şi au desemnat ca plenipotenţiari ai lor, sub rezerva facultăţii de a dispune înlocuirea lor pentru semnătură; […]”

 În primul articol din Tratat se menționa că „Înaltele Părți Contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa pînă la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina și Basarabia, și acest vechi hotar”. 

Pe 9 aprilie 1918 (pe stil vechi, 27 martie 1918), în timpul haosului Războiului civil rus, legislativul basarabean (Sfatul Ţării) votase în favoarea unificării acestui teritoriu  cu România cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri.

Tratatul a fost semnat și ratificat de toţi semnatarii, cu excepţia Japoniei. La data de 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă).

 Uniunea Sovietică nu a recunoscut  această unire, chiar dacă a mimat ulterior unele negocieri în această privinţă cu România..

1923: S-a născut criticul şi istoricul literar Mihail Petroveanu; între anii 1948 şi 1952 a fost redactor la Redacţia literară a Radiodifuziunii Române,soţul poetei Veronica Porumbacu; (m. 1977).

1924: A murit la Paris, actorul francez de origine română Eduard de Max (numele real: Eduard Alexandru Max); (n. 14 februarie 1869, la Iaşi).

A fost fiul doctorului în medicină Emil Max, cel mai cunoscut ginecolog al vremii sale și membru al mișcării Junimea din Iași iar mama sa, născută Romalo, era rudă apropiată cu Elena Cuza.

După absolvirea Conservatorului de Arta din Paris, a debutat cu succes la Paris în rolul Poetului din „Noaptea de octombrie” de Alfred de Musset. Au urmat peste 300 de roluri pe mari scene ale lumii din Paris, Londra, Bruxelles, Roma, Atena, București, Cairo, Madrid, Buenos Aires, Rio de Janeiro, New York, Geneva, etc.

A lucrat exclusiv în cinematografia franceză fiind considerat unul dintre cei mai de seamă tragedieni ai timpului său.

În 1904, o trupă franceză în frunte cu Eduard de Max și Maria Ventura a dat o serie de reprezentații pe scena Teatrului Național București.

Image result for Edouard de Max photos

A devenit  Societar al Comediei Franceze alături de românii Elizabeth Nizan, Jean Yonnel și Maria Ventura la data de 1 ianuarie 1918.

Eduard de Max a fost cel care a intermediat accesul marelui actor Tony Bulandra pe scenele teatrului francez.

Între 1908 și 1912, Eduard de Max apare în filmele companiei franceze „Film d’art”. În 1913 primește un important rol în adaptarea celebrului roman al lui Alexandre Dumas, „Cei trei muschetari” (1913).

 1926: A fost emis Decretul regal nr. 245 prin care se aproba statutul şi prospectul de emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.

1928: S-a născut spionul Ion Mihai Pacepa,  general de securitate comunist, fost şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) a României comuniste şi consilier personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu.

Ion Mihai Pacepa (n. 28 octombrie 1928, București, România – d. 14 februarie 2021,[1] SUA) a fost un general în Securitate și jurnalist român. A fost secretar de stat al Ministerului de Interne al României, șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) a României comuniste și consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu.

În anul 1978, a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii, unde a lucrat pentru comunitatea de informații a SUA în diferite operații împotriva fostului bloc sovietic. Guvernul american a descris activitatea lui Pacepa ca „o importantă și unică contribuție adusă Statelor Unite”. Pacepa a devenit ulterior cetățean american, trăindu-și restul vieții în SUA. Concluzia raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (pagina 628), aprobat de Președintele României și publicat la 18 decembrie 2006, subliniază “rolul excepțional jucat în demascarea naturii criminale a regimului și a Securității” de generalul Pacepa.

Potrivit acestui raport, el „a contribuit la degradarea dramatică a imaginii lui Ceaușescu”. Informațiile oferite de Pacepa au fost de asemenea un important revelator al caracterului criminal al dictaturii în influente cercuri politice și de media din Vest. Securitatea și moștenitorii săi nu i-au iertat vreodată lui I. M. Pacepa acest act de trădare”.

 1929: La Radiodifuziunea Română, avea loc prima transmisie de la Ateneul Român, de la Festivalul cehoslovac, organizat cu prilejul Zilei naţionale a Cehoslovaciei

1930: S-a născut la Dângeni, județul Botoșani, Eugen Mandric, producător, regizor de film, scenarist, scriitor, publicist ; (m.  4.12.2000, Bucuresti).

A  absolvit  Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti (promoţia 1952). Între 1972-1981 a fost director la Casa de filme Trei.  De asemenea, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A obținut în anul 1977 Premiul pentru scenariu al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru filmul Buzduganul cu trei peceți.

Aarc.ro - Totul despre Filmul Romanesc

A fost de asemenea redactor-șef al revistei „Cinema”, director general al Studioului Cinematografic București și al Casei de Filme 3, redactor la Studioul de filme documentare „Al. Sahia” din București, comentator și realizator de jurnale de actualități și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

1931: S-a născut  la Ciucur – Tighina, în Basarabia, Ilarion Ciobanu, celebru actor român, cunoscut pentru rolurile interpretate în filmele “Aurul, dolarii şi ardelenii” – 1978, “Crucea de piatră” – 1993  şi “Terente, regele bălţilor” – 1995; (m. 7 septembrie  2008).

Imagine similară

A regizat de asemenea, filmele Omul de lângă tine și  Mara.

1931: La oficiul stării civile din comuna Tohani, judeţul Buzău, România, principele Nicolae fiul regelui Ferdi nand și al reginei Maria, se căsătoreşte, fără consimţămîntul regelui Carol al II-lea al României, încalcând Statutul Casei Regale, cu Ioana Doletti,  fosta soţie a fiului omului politic liberal N.N. Săveanu si fiica unui mic proprietar, pe nume Dumitrescu.

Imagini pentru Ioana Doletti,photos

Foto: Prinţul Nicolae şi Ioana Doletti

  În 1937, Consiliul de Coroană a decis decăderea principelui din drepturile de membru al Casei Regale din cauza relaţiei cu Doletti. La data de 9 aprilie 1937, Prinţul Nicolae a renunţat la toate drepturile şi şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţinea.    

Principele Nicolae a primit, prin decret regal, numele de Nicolae Brana și a luat calea exilului împreună cu Ioana Doletti, stabilindu-se mai întâi în Franţa şi mai apoi în Spania. Au rămas împreună până în 1963, când Ioana Doletti (n.1902), a fost răpusă de cancer, la 17 februarie 1963.

Printul Nicolae s-a recăsătorit cu Theresa Figuita de Mello şi a decedat  în 1977, la 74 de ani, fară urmaşi.

1948: În România comunistă, Biserica Română Unită cu Roma a fost suprimată.

Prin Decretul-lege nr. 177/4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase, Guvernul comunist a stabilit că toate cultele catolice din țară vor putea funcționa legal numai în baza Statutului de organizare, conducere și administrare al Cultului catolic de toate riturile din România, supus aprobării. Proiectul de statut urma să fie întocmit de către cultul religios respectiv, iar aprobarea o acorda Guvernul. În urma interzicerii Bisericii Române Unite s-a făcut încă o încercare și, în baza numitului decret lege, Cultul Catolic de toate riturile din România, latin, bizantin, armean și rutean a întocmit un statut comun, care, la 27 octombrie 1948, a fost înaintat Ministerului Cultelor, însoțit de o adresă, semnată, în numele episcopatului catolic, de către episcopii Iuliu Hossu, greco-catolic și Márton Áron, romano-catolic. Statutul nu a fost aprobat, iar ministrul Teohari Georgescu a dispus arestarea episcopilor greco-catolici din România și suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma.

1949: In  noaptea de 28/29 octombrie 1949, a avut loc executia a sapte luptători din grupul de rezistenţă armată anticomunista condus de mr. Nicolae Dabija, un  văr al lui  Gheorghe Gheorghiu-Dej, erou al  războiului din Caucaz, care s-a distins în luptele de la Novorosiisk şi Perekop, citat prin Ordin de zi pe Armată şi decorat cu ordinul “Mihai Viteazul”, chiar din mâna mareşalului Antonescu.

Nicolae Dabija (soldier) - Wikipedia

Ceilalţi 6 membri ai organizaţiei „Frontul Apărării Patriei Române” executați atunci au fost: Ioan Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Augustin Raţiu, Gheorghe Opriţa, Silvestru Bolfea.

Născut la 13 aprilie 1907 la Galaţi, Nicolae Dabija a fost  maior în Armata Română.

Intre 1948-1949 a fost liderul principal al organizaţiei „Frontul  Apărării Naţionale. Corpul de Haiduci” și a fost capturat  de Securitate prin trădare, în primăvara anului 1949.

Prin sentinţa nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu, a fost condamnat la moarte prin împuşcare si executat la 28 octombrie 1949, la Sibiu .

A fost  îngropat pe ascuns , împreună cu ceilalți şase dintre oamenii săi, în Cimitirul reformaţilor din acelaşi oraş.

Soţia sa, Flavia, aflată în munţi, alături de soţul său, se pare că ar fi murit în urma unei confruntări cu Securitatea la începutul lunii martie 1949.

Numărul celor arestaţi din rândurile grupului Dabija în primăvara anului 1949 s-a ridicat, conform datelor Securităţii, la 34: 16 partizani şi 18 „favorizatori”.

Grupul Dabija opera pe versantul oriental al Munţilor Apuseni, mai exact pe Muntele Runculeţul Groşilor, sub Muntele Mare, judeţul Turda, în apropierea comunelor Bistra şi Câmpeni, tabăra fiind stabilită conform mărturiilor la 20 km nord-est de Câmpeni pe Muntele Mare, la cota 1201, unde a fost construită o cazemată. La începutul anului 1949, grupul Dabija avea 24 de membri, plus un număr important de susţinători în localităţile vecine.

În urma unor lupte sângeroase purtate în Muntele Mare, Cricău şi Mesentea datorită superiorităţii numerice şi tehnice a trupelor Securităţii dar şi trădării, luptătorii anticomunişti au fost înfrânţi.

In fața instanţei fiind trimişi 25 de inculpati. Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise. Nu au fost acceptaţi în sală decât tinerii activişti de partid, aduşi de la diferite întreprinderi special pentru a vedea cum îşi primeau răsplata „duşmanii poporului”.
Prin sentinţa nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu au fost pronunţate șapte condamnări la moarte prin împuşcare: Nicolae Dabija, Ioan Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Augustin Ratiu, Gheorghe Oprita şi Silvestru Bolfea. Decizia de condamnare la pedeapsa capitală a primilor 7 inculpaţi fusese practic luată de locotenent-colonelul Gheorghe Crăciun, recursurile lor fiind respinse.

La 29 octombrie 1949 D.R.S.P Sibiu a trimis la Bucureşti procesul verbal conform căruia a avut loc execuţia în 28 octombrie, fără a preciza locul în care au fost împuşcaţi. Moartea maiorului Nicolae Dabija avea sa fie înregistrată la Primăria oraşului Sibiu abia dupa 14 ani, sub nr. 6/11 octombrie 1963, asa cum probabil  s-a întâmplat şi în cazul celorlalţi partizani executaţi la 28 octombrie 1949.

1952: A murit Mircea Vulcănescu, filosof, sociolog, economist şi profesor de etică român; (n. martie 1904).

Mircea Vulcănescu sau viaţa dată pentru aproapele

Situat spre „dreapta tradiţională”, în sociologie a căutat să înfăţişeze o orientare spiritualistă şi ortodoxă, apropiată de înţelegerea românească şi ţărănească a existenţei, îmbogăţită, în filosofie, prin modelul ontologic românesc.

A colaborat la emisiunea „Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română; în octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani de temniţă grea.

1959: A apărut Decretul nr. 410, adoptat de conducerea Marii Adunări Naţionale a RPR, care prevedea desfiinţarea unor mănăstiri şi a asociaţiilor religioase, precum şi scoaterea din monahism a mai multor călugări.

Aplicarea acestui decret, între anii 1959 şi 1964, prin forţă şi ameninţări, a constituit o perioadă de doliu pentru monahismul românesc şi pentru Biserică: 92 de mănăstiri au fost desfiinţate, închise ori folosite în scopuri sociale.

In jur de 4.700 de călugări şi monahi au fost alungati din mănăstiri.

La începutul anului 1958 ministrul de interne Alexandru Drăghici propunea desfiinţarea seminariilor monahale, interzicerea accesului călugărilor în Institutele de Teologie de grad universitar, interzicerea înfiinţării de noi mănăstiri, ca şi limitarea accesului în cinul monahal.

Majoritatea prevederilor cuprinse în proiectul lui Drăghici s-au regăsit şi în Decretul nr. 410/1959.

1962: S-a născut preşedinte al Partidului Social Democrat (din 22 iulie 2015) şi deputat, fost ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice în Guvernele Victor Ponta 2 şi 3.

Profil de candidat – Liviu Nicolae Dragnea, candidat USL-PSD Camera  Deputaţilor Colegiul 3 Alexandria – Ziarul Teleormanul

A fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman (2000-2012), secretar general al PSD (2009-2013), preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Teleorman (din 2005), preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (2004-2013), preşedinte executiv al PSD Teleorman (2001-2005); vicepreşedinte al PD Teleorman (1995-2000), prefect al jud. Teleorman (1996-2000).

1965: A murit pictorul Lucian Grigorescu, membru corespondent al Academiei Române din 1948;  (n. 1894).

 1971: S-a născut soprana Roxana Briban; (m. 2010).

1974: A murit inginerul geolog Ion Panu-Huber, cel care a elaborat teoria generală a proceselor de clasare şi concentrare gravitaţională a mineralelor.

Are meritul de a fi creat primul laborator din România de preparare a substanţelor minerale utile; membru corespondent al Academiei Române din 1955; (n. 1904).

1981: A murit Eugen A. Pora, zoolog ecofiziolog (cercetări de fiziologie animală comparată şi ecologică) şi oceanograf (a participat, în 1962, la o expediţie în Oceanul Indian); membru titular al Academiei Române din 1963; (n. 1909).

1992: Au fost alese conducerile celor două Camere ale Parlamentului României, în urma convocării parlamentarilor nou aleşi. Oliviu Gherman (FDSN) a fost ales preşedinte al Senatului, iar Adrian Năstase (FDSN) a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor.

1993: Întrunit în sesiune plenară la Strasbourg, Parlamentul european a ratificat Acordul de asociere a României la Comunitatea Economică Europeană.

2003: A murit soprana Emilia Petrescu, fostă colaboratoare a Corului Radiodifuziunii Române.

A colaborat de asemenea cu dirijorul MARIN CONSTANTIN, sustinand turnee interne si internationale impreuna cu corul „MADRIGAL”; (n. 1925).

Image result for emilia petrescu soprana

În 1964 i-a fost conferit titlul de Artistă Emerită.

2005: A încetat din viaţă sculptorul Ion Irimescu, membru de onoare al Academiei Române, deţinător al ordinului “Steaua României”, cea mai mare distincţie pe care o poate acorda instituţia prezidenţială, câştigătorul Premiului de Excelenţă în Cultura Româna pe anul 2001; (n. 27 februarie 1903 la Falticeni).

Image result for sculptorul Ion Irimescu,

2008: A încetat din viaţă actriţa Dina Cocea.

S-a născut la București la data de 27 noiembrie 1912.

A fost fiica scriitorului N.D. Cocea, celebru avocat, scriitor, jurnalist și publicist român. și a Floricăi Mille  o femeie cu o frumusete rapitoare, (fiica lui Constantin Mille, ziarist, nuvelist, poet, avocat, militant socialist roman și activist pentru apărarea drepturilor omului.).
Dina Cocea a trăit „o viață intensă”, a fost o apariție elegantă în teatru și televiziune care a demonstrat in cei aproape 70 de ani de activitate, că este nu numai o actriță de mare talent, dar și un bun director de instituții teatrale, o personalitate cu o cultură deosebită, un publicist de succes, un pedagog și unul dintre oamenii care au contribuit cu succes  la modernizarea teatrului românesc.
Tatăl sau a avut patru copii cu patru neveste: pe Dina, pe Tanti Cocea, pe Maria si un baiat: Radu. Intr-un fel sau altul, ei, copiii, l-au mostenit pe tată la frumusețea .

Nu era inalt, dar a fost foarte frumos in tinerete, si cu multe succese la femei…
Asa ca a copilărit in preajma bunicului, un om foarte sever si foarte disciplinat.
Mamaei  s-a remaritat si ea curand, ea ramanand la bunici, pana la 14 ani cand au plecat cu totii la Paris, unde a fost inscrisa la un pension de maici.

Dupa moartea bunicului in 1927, a plecat din nou la Paris, la studii, si atunci a locuit la matusa sa, la Alisa… Atunci a vazut foarte mult teatru… A si luat lectii particulare de actorie, de la niste actrite frantuzoaice…

Nepoata a celebrei actrite pariziene Alice Cocea si matusa a regizorului Dinu Cocea, Dina Cocea  nu a fost  doar o actrita referinta. Sora ei vitrega, actrita Tanți Cocea a fost o actrita foarte buna, ținută in umbra pentru ca fusese făcută cu „femeia în casă”…

Image result for dina cocea

Studiile de actorie le-a absolvit la Paris. Debutul teatral a avut loc tot la Paris, în anul 1934. Debutul în România și l-a făcut la Teatrul „Comedia” din București, în 17 ianuarie 1935, cu piesa de teatru „Adevăratul Iacob”, în rolul dansatoarei Yvette, alături de George Timică.

Pe marile ecrane a apărut pentru prima dată în 1934, într-un rol din filmul ” La jeune fille d’une nuit”. Debutul în filmul românesc s-a produs în 1939, în filmul „O noapte de pomină”, după care au urmat apariții în filmele „Neamul Soimăreștilor”, „Ștefan cel Mare”, „Cantemir” sau „Iancu Jianu”.

Între anii 1941 – 1949 a fost director la Teatrul Nostru și la Studioul Teatrului Nostru, iar în perioada 1952 – 1962 a fost decan al Facultății de Teatru, printre elevii săi de marcă numarandu-se Marin Moraru și Gheorghe Dinică..

Începând din 1956, a reprezentat România la congrese internaționale sau la manifestările organizate de ONU și UNESCO.

Între 1979 și 1989 a fost Președinta Asociației Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale.
De-a lungul timpului, Dina Cocea a jucat în peste zece filme de lung-metraj, a avut peste o sută de roluri în spectacole de teatru, teatru radiofonic și teatru pentru televiziune.

A avut o prodigioasă activitate eseistică și publicistică o carte autobiografica : Destăinuiri crepusculare”, scriind nenumărate articole de sinteză, critică și cronică dramatică în presa de specialitate autohtonă și din străinătate.
Între anii 2001 și 2008 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București.
Pentru excepționala sa activitate  i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A încetat din viață la vârsta de 96 de ani (28 octombrie 2008) in Bucuresti în urma unui stop cardiac.

2018: În România a avut loc la ora 03.38, în zona Vrancea, un cutremur de 5,8 grade Richter, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.

2019: A decedat la București , cântărețul român de muzică ușoară Mihai Constantinescu (n. 4 ianuarie 1946, București). A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în anul 1973.

Mihai Constantinescu a dezvăluit motivul pentru care a ajuns la spital  zilele trecute

În anul 1972, termină Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu. Mihai Constantinescu face parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 intră în grupul Mondial. În această perioadă încep să-i apară primele piese.

Lansează piesa «Păpușa». Mihai Constantinescu mai cânta cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin. Primele înregistrări sunt făcute la solicitarea lui Titus Munteanu din repertoriul francez.

Titus Munteanu îl remarcă la una din audițiile organizate de clasa Floricăi Orăscu.

CITIŢI ŞI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/10/29/o-istorie-a-zilei-de-28-octombrie-video-2/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Iachint de Vicina

Image result for Sfantul Iachint de Vicina photos

Sfantul Iachint de Vicina a fost ultimul mitropolit al Vicinei si primul mitropolit al Tarii Românești.  Inainte de Iachint, scaunul mitropolitan fusese ocupat de personalitati de seama, al caror nume îl cunoastem partial: Teodor (1285), Luca (1303), Macarie (1340-1343) si Kiril (mentionat in anii 1347-1348). Potrivit cercetatorilor, fosta Vicina este asezarea Isaccea, din judetul Tulcea.

Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost intemeiat inainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdictie bizantina.

Nu cunoastem data la care Sfantul Iachint a parasit scaunul mitropolitan de la Vicina, insa, dupa mai multe scrisori ale domnitorului Nicolae Alexandru Basarab catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol, in mai 1359, Iachint al Vicinei este recunoscut ca mitropolit al Tarii Romanesti.

El a organizat viata bisericeasca din Tara Romaneasca – a zidit biserici, a hirotonit preoti, l-a adus pe Sfantul Nicodim de la Tismana sa organizeze viata din manastiri dupa modelul prezent in Muntele Athos si a purtat de grija si romanilor transilvaneni, carora le-a trimis misionari si persoane hirotonite.

Sfantul Ierarh Iachint a trecut la cele vesnice in anul 1372. A fost ingropat langa biserica mitropolitana de la Arges.

Sfantul Iachint de Vicina este praznuit pe 28 octombrie. Propunerea de canonizare a Sfantului Iachint a fost inaintata Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, de Mitropolia Munteniei si Dobrogei, pe data de 19 iunie 2008.

In sedinta Sfantului Sinod din 8 iulie 2008 s-a facut canonizarea sa, iar proclamarea solemna a sfinteniei sale a avut loc pe 26 octombrie 2008.

Sfantul Iachint de Vicina este trecut in calendar cu cruce neagra, ca sfant cu polieleu.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. http://www.tribuna.ro/ 65-de-ani-de-la-execu- ia-grupului-luptatorilor-anticomuni- mr-nicolae-dabija
  11. CreștinOrtodox.ro;
  12. Cinemagia.

28/10/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: