ZIUA DE 30 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 30 mai în istoria noastră

1492: A inceput construcția Bisericii cu hramul “Sfântul Gheorghe” de la Hârlău, unul dintre primele monumente moldovenești, cu pictura exterioară datând din vremea lui Petru Rareș.

Biserica “Sfântul Gheorghe” de la Hârlău (foto), a fost înălțată în mai puțin de cinci luni, fapt atestat de pisania scrisă în limba slavonă in următorul text:

„Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492)

1507: S-a născut la Brașov, compozitorul transilvănean renascentist celebru în epocă, Valentin Bakfarc, un virtuoz al lăutei; d.15/22 august 1579, Padova, Italia.

A studiat muzica la curtea viitorului rege ungar, Janos Zapolya. A fost muzician de curte la Buda, a cântat la lăută la curtea Regelui Poloniei și Mare Duce al Lituaniei Sigismund al II-lea August la Vilna (Vilnius), compozițile sale fiind un exemplu de rafinament. A fost unul dintre puținii muzicieni transilvăneni ai sec.XVI a căror creație s-a perpetuat în timp. A călătorit în Europa la Koenigsberg, Danzig, Augsburg, Lyon, Roma, Veneția . A publicat la Lyon un volum de compoziții (1552). În 1559 a cumpărat o casă în Vilna. În anii 1560, s-a descoperit că Backfark a spionat și a raportat situația de la curtea regală poloneză, ducelui Albert al Prusiei. A pierdut încrederea și patronajul regelui, casa i-a fost demolată, iar el a fugit la Poznań și apoi la Viena. O vreme a fost muzician la curtea imperială din Viena, apoi s-a întors în Transilvania, după care s-a stabilit la Veneția.

A murit de ciumă în timpul unei călătorii la Padova.

 1598 (30 mai/ 9 iunie): Prin Tratatul încheiat la Mănăstirea Dealu între împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg, împăratul Austriei şi Mihai Viteazul, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei sale.

 Documentul diplomatic se fundamenta pe alianța celor două state în lupta contra turcilor definită de Liga Creștină, inițiată chiar de împăratul Imperiului Habsburgic, dar și pe victoriile antiotomane obținute de Mihai, în luptele din anii 1594–1595 de la Târgoviște, București, Călugăreni și Giurgiu. 

Totodată, împăratul Rudolf al II-lea recunoștea caracterul ereditar al domniei lui Mihai:

„Țara Românească zace de peste 100 de ani sub jugul turcesc și este supusă unei grele șerbii, noi îngrețoșați de această lungă șerbie […] am hotărât […] să trecem și să ne supunem și noi și provincia noastră sub ocrotirea […] și sub suzeranitatea împăratului Rudolf al II-lea și să cerem ajutorul și ocrotirea majestății sale imperiale (…) și după ce ne-am înțeles asupra formei jurământului […] noi ne vom strădui din toate puterile ca în orice prilej să îndepărtăm pe turci și pe alți dușmani, din Transilvania, Țara Românescă și din părțile Ungariei […] pentru ca să putem da acest ajutor […] majestatea sa ne-a dat nouă și prea înaltului său fiu Țara Românească, cu toate veniturile și cu hotarele sale, ca să obținem și o stăpânim pe vecie […] fără să fim datori să plătim vreun tribut sau vreo dare […] cât privește religia, majestatea sa dă încredințare slobodei țineri a legii noastre”.

1827: Inventatorull român, Petrache Poenaru, obţinea în Franţa brevetul de invenţie (nr. 3208) pentru „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală”, primul toc rezervor din lume, precursorul stiloului de astăzi.

Această invenție a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit și în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie și scurgerile nedorite de cerneală și propunea soluții pentru îmbunătățirea părților componente pentru a asigura un debit constant de cerneală precum și posibilitatea înlocuirii unor piese.

1840: S-a născut căpitanul (Nicolae) Valter Mărăcineanu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878, căzut în luptele duse contra turcilor; (m.30.08 1877, la Griviţa).

Nicolae Valter Mărăcineanu a fost un ofițer român, căzut eroic în timpul atacul din 30 august 1877, la reduta Grivița, în timp ce înălța pe parapetul redutei turcești Grivița drapelul Regimentului 8 linie.

„A intrat în armată ca sergent voluntar la 1858, a fost înaintat sub-locotenent la 1861 și căpitan la 1868. În timpul rezbelului Independenței face parte din reg. 8 de linie, comandant al batalionului I și în capul soldaților săi, strigând: După mine, copii!, se repede la asaltul redutei Grivița. El cade în șanțuri, pătruns de gloanțe […]. Turcii din redută, în urma primei retrageri a ostașilor români, luară corpul căpitanului Mărăcineanu și al maiorului Șonțu și le înfipseră ca trofee pe parapetul redutei” [Rosetti Dim. R, Dicționarul Contemporanilor].

1860: În Principatele Române Unite, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza instituie medalia “Pro Virtute Militari”.

 

Iniţiatorul ideii de a se institui această decoraţie se pare că ar fi fost căpitanul Pavel Zăgănescu, el însuşi participant la luptele din Dealul Spirei în anul 1848.

Mihail Kogalniceanu  a susţinut această idee şi a ridicat problema în Parlament, astfel că legea privind instituirea medaliei „Pro Virtute Militari”a fost  publicată în Monitorul Oastei nr. 20 din 30 mai 1860.

Distinctia ar fi trebuit decernată militarilor distinşi în lupta de la Dealul Spirii, dar  avea să fie înmânată pentru prima dată de Locotenenţa Domnească, care a condus ţara între abdicarea lui Cuza şi domnia lui Carol I.

Medaliile s-au înmânat veteranilor luptelor din 1848 de pe Dealul Spirii doar în anul  1866 la 23 aprilie,  când s-au desfăşurat festivităţi la care a participat un număr mare de persoane. În timpul festivităţilor au fost decoraţi cu medalia „Pro Virtute Militari” 17 veterani ai luptelor din Dealul Spirii din anul 1848.

Regele va relua, în 1872, ideea lui Cuza, instituind “Virtutea Militară”, iar forma primului Ordin românesc, “Steaua României”, de la 10 Mai 1877, va fi inspirată din “Ordinul Unirii”, bătut de Alexandru Ioan Cuza la Paris.

1878: Marea Britanie şi Rusia au încheiat un Acord prin care Cabinetul englez, în schimbul unor concesii obţinute din partea guvernului rus de la Petersburg în favoarea intereselor britanice din Balcani şi în regiunea Caucazului, se angaja ca la Congresul de Pace de la Berlin să nu se opună anexării sudului Basarabiei, aflat în componența României, de către Imperiul ţarist.

1901: S-a născut la București, Maria Holban, istoric şi traducător cu studii valoroase legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc – secolele XIII-XIV). A fost licențiată în Drept și Litere la Universitatea din București, după care a urmat trei stagii de pregătire la Paris. Lucrarea de doctorat, Quelques aspects inconnus de la Préréforme française, coordonată de Nicolae Iorga, a fost susținută în 1939. S-a specializat în paleografie latină și limba textelor la École des Chartes din Paris.

A studiat medievistica occidentală, publicând sau studiind documentele originale. A predat cursuri de paleografie latină și franceză și a tradus cântece populare românești și poeți români, în limba franceză, precum și străini, în limba română. Opera sa cuprinde mai multe studii despre Francisc I, Erasmus de Rotterdam, Louise de Savoia, Margareta de Navarra, Lefèvre d’ Étaples, Jean Thenaud, François de Moulins de Rochefort.

Alături de un colectiv din cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, a avut un aport esențial în editarea seriei Călători străini despre țările române, o colecție de mărturii traduse și adnotate, însoțite de studii introductive, adresată cercetătorilor istorici, a fost de asemenea asociată cu seria C privitoare la Transilvania a colecției Documente privind istoria României.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1990;  (m. 18 martie 1991, București).

1906: A încetat din viață la Rodna, Comitatul Bistrița-Năsăud, botanistul Florian Porcius; (n.16/28 august 1816, Rodna, Districtul Năsăud ).

A fost unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice românești și membru titular al Academiei Române.În 1848 a făcut parte din delegația care a mers la Viena pentru a susține drepturile naționale ale românilor transilvăneni.

 1918: In Jurnalul Consiliului de Miniștri român se  publica schema de organizare a  poliției  din Basarabia, recent unificată cu România.

 1919: A murit Barbu Nemţeanu (pseudonimul lui Benjamin Deutsch), poet (lirica sa făcea trecerea dinspre simbolism spre modernism) şi traducător (a tradus din Heine, Schiller, Lenau, Goethe, Baudelaire, Hugo); (n. 1887).

1928: A avut loc   la „Opera Română” din Bucureşti premiera dramei lirice „Năpasta” de Sabin Drăgoi.

Libretul, după drama cu acelaşi titlu a lui I. L. Caragiale, este semnat tot de compozitor

1929: S-a născut la Brașov, dizidenta anticomunistă română Doina Cornea.
A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
În 1980 a realizat primul volum „samizdat” (distribuit prin rețele de prieteni),intitulat „Încercarea labirintului”.
Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”.

În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări.

Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereș, tatăl senatorului Alexandru Pereș (PDL).

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov revoltați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987).

În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate.

Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat , sub gloanțe,la manifestația anticomunistă de la Cluj din 21 decembrie 1989.

  După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia.

A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția Democrată din România (CDR).

Este membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianței Civice și a Fundației Culturale Memoria.

A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.).

A ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l’Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe à l’aube du XXIème siècle?, Europe: les chemins de la démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).

A decedat în ziua de 4 mai 2018, la Cluj- Napoca. 

1929: S-a născut la Comani, Drăgănești-Olt, cântăreața de muzică populară  Ileana Constantinescu; ( d. 24 mai 2018 ).

În 1951 o echipă de specialiști de la Institutul de Folclor din București, care urmărea să identifice noi talente artistice din mediul rural pentru concursurile inter-comunale, inter-raionale și inter-regionale, a remarcat-o pe Ileana Constantinescu.

Interpreta a câștigat premiul I pe Regiunea Teleorman și premiul al II-lea pe țară. A efectuat primele înregistrări la radio (1952): Busuioc, floare cătată, Dunăre, Dunăre, I-auzi, mândro, pițigoiul, Marioară de la munte, Plin e codrul de voinici, acompaniată de orchestra condusă de Ionel Banu.

Melodiile au fost difuzate pentru prima dată pe 3 august 1952 – debutul său radiofonic. A înregistrat în scurt timp (1951–1956) peste 200 de cântece la Institutul de Folclor.

A urmat Liceul de Muzică din București (1954–1958), la clasa de canto popular, având profesoare pe Elisabeta Moldoveanu și Maria Tănase și colegi ca Victoria Darvai, Natalia Șerbănescu, Natalia Gliga și Benone Sinulescu.

A efectuat numeroase turnee în țară, a colaborat cu orchestrele și ansamblurile: Taraful Gorjului, Doina Argeșului, Doina Olteniei, Doina Ilfovului, Brâulețul, Rapsodia Română, Flacăra Prahovei. A fost distinsă cu Medalia Națională Serviciul Credincios, clasa a III-a (2002), Ordinul Meritul Cultural, grad de Cavaler (2004).

1945: După ce la 14 mai 1945 regimul comunist declanşase procesul primului lot de aşa numiţi “criminali de război”, in Romania a  inceput procesul ziariștilor acuzați ca s-au pus “in slujba propagandei fasciste” și făcuți “vinovați de dezastrul țării”.

Sentința a dus la condamnarea poetului Radu Gyr, a ziaristului Pamfil Șeicaru și a scriitorului Nichifor Crainic.

1947: Are loc vizita in Romania a patriarhului Moscovei si al intregii Rusii, Aleksei, care a dorit  sa discute cu inalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane in vederea pregatirii Congresului Ortodoxiei, programat sa se desfasoare in martie 1948, la Moscova.

 1949: A murit Marcu Beza, istoric literar, prozator şi diplomat de origine aromână; s-a impus mai ales prin descoperirea unor valori ale civilizaţiei spirituale române medievale în ţările Orientului Apropiat; membru corespondent al Academiei Române din 1923; (n. 1882, la Vlahoclisura, Macedonia).

1955: Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române ratifică Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS și a depus la 3 iunie 1955 instrumentul de ratificare la Varșovia, guvernului polonez care era depozitarul documentului.

În 10 iunie 1955, ambasada Poloniei la București a informat Ministerul român al afacerilor externe că Tratatul de la Varșovia a intrat în vigoare la data de 4 iunie 1955.

1964: A murit matematicianul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al celor funcţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1948; (n. 1882).

1966: A murit Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România; (n. 1897).

 1968: A decedat Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1900).

1969: Pentru prima dată în istoria sportului românesc, între 30 mai–8 iunie, România a fost gazda Campionatelor europene de box.

Sportivul român Ion Alexe a obținut medalia de aur, Ion Covaci, medalia de bronz, iar Constantin Ciucă, Aurel Dumitrescu și Calistrat Cuțov își adjudecau medalia de aur. A fost cea mai strălucită participare a echipei românești la un campionat european.

1975: A fost fondată Agenția Spațială Europeană (ESA), considerată cea mai importantă organizaţie interguvernamentală din Europa cu caracter ştiinţific şi tehnologic, cu un deosebit rol în domeniul securităţii. În prezent numără 22 de state membre, după ce în anul 2015, Estonia şi Ungaria s-au alăturat organizaţiei. România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, ratificat prin Legea nr. 40/1993, urmat de un alt acord în anul 1999.

Începând cu 2006, România a fost Stat European Cooperant al ESA. Conform deciziei Consiliului ESA din 16 decembrie 2010, România a fost acceptată în unanimitate ca al 19-lea membru cu drepturi depline. Ceremonia semnării Acordului dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană privind aderarea României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a avut loc în data de 20 ianuarie 2011, la Ministerul Afacerilor Externe.

Acordul a fost semnat de Jean-Jaques Dordain, Director General ESA şi Marius-Ioan Piso, Director General al Agenţiei Spaţiale Române, în prezenţa lui Teodor Baconschi, ministru de externe al României la acea vreme, a cosmonautului Dumitru Dorin Prunariu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române şi a mai multor personalităţi.

 1980: A murit la  Bucuresti, compozitorul  şi dirijorul cu origini armene, Matei Socor. 

A studiat la Conservatorul din Bucureşti (1927-1929), avându-i ca profesori pe Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi şi Constantin Brăiloiu. Urmează apoi studii de perfecţionare la Conservatorul din Leipzig, cu maeştri ai compoziţiei şi dirijatului de orchestră (1930-1933).

 

Revenit în România, Matei Socor a lucrat ca cercetător etnolog şi dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din Bucureşti. Aici a colaborat cu Constantin Brăiloiu, cu care a alcătuit o serie de culegeri de folclor.

S-a apropiat din tinereţe de mişcarea muncitorească, devenind membru activ al Partidului Comunist Roman încă din ilegalitate.

După preluarea puterii de către regimul comunist, Matei Socor s-a pus în slujba noii puteri, fiind numit în funcţia de preşedinte al Comitetului de Radiodifuziune 1945 – 1952, preşedinte al Uniunii Compozitorilor din RPR (1949-1954) şi  distins cu titlul de Laureat al Premiului de Stat.

În revista Muzica cu nr. 1, din 1950, care avea pe copertă portretul lui Stalin, Matei Socor scria în „Cuvânt înainte” că trebuie pornită o luptă deschisă împotriva influenţelor cosmopolite ale ideologiei imperialiste şi militat pentru eliminarea formalismului şi cosmopolitismului în arta muzicală.

Tot în revista Muzica, în anul 1953, cu ocazia primului Congres al Compozitorilor şi Muzicologilor, Matei Socor scria că acesta trebuie pus sub semnul luptei împotriva manifestărilor formalismului, impresionismului, atonalismului, împotriva cosmopolitismului şi ploconirii în faţa artei decadente burgheze.

Compoziţiile sale inspirate din propaganda socialistă , se încadrau în muzica proletcultistă.

Matei Socor este autorul muzicii pentru două imnuri de stat a României: Zdrobite cătuşe (imn naţional între anii 1948 şi 1953, pe versuri de Aurel Baranga ) şi Te slăvim, Românie ! (imn naţional între anii 1953 şi 1977, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu).

A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1952; (n. 1908, la Iași).

1990:  În Vrancea s-a produs un cutremur de pământ cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter.

Practic, în 1990 in Vrancea  au avut loc la data de 30/31 mai, 3 cutremure consecutive, la o adâncime de 89 km.

Ele au creat pagube importante în România, Republica Moldova, Bulgaria şi Ucraina.

Primul cutremur, cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter , s-a produs la ora 10:40:06 (GMT), pe data de 30 mai.

 Undele seismice plecate din munţii Vrancei  au zguduit vreme de aproape 50 de secunde toată jumătatea estică a României.

În urmatoarele 17 ore, au avut loc 80 de replici. La ora 3:18 (GMT), pe data de 31 mai, a avut loc al doilea cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter. 

După 3 secunde, s-a produs şi al treilea seism (6,1 Mw).

În România, 8 persoane au murit și 362 au fost rănite. Din acestea, 100 au fost rănite serios, iar 262 au suferit leziuni ușoare. În RSS Moldovenească, 4 oameni au murit și zeci au fost rănite, iar în nordul Bulgariei, o persoană a decedat în urma unui atac de cord.

1992: Guvernul României a recunoscut independenta fostului teritoriu iugoslav Republica Bosnia si Hertegovina.

1992: In România a avut loc al III-lea Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL).

Omul politic țărănist, Ion Raţiu, a fost ales preşedinte al acestei organizații.

 1995: A decedat Ştefana Velisar Teodoreanu, soţia scriitorului Ionel Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare; (n. 1897, la Remiremont, in Franţa).

Era fiica Mariei (născută Mazurier), de origine franceză, şi a lui Ştefan Lupaşcu, jurist şi diplomat.

Învaţă, cu dese întreruperi, la şcoala particulară a Mariei Delavrancea, sora tatălui ei şi soţia lui Barbu Delavrancea, apoi, până în 1916, la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, aflată tot sub direcţia acesteia.

În 1918, la Iaşi, prin intermediul fiicelor lui Delavrancea, îl cunoaşte pe Ionel Teodoreanu, cu care se căsătoreşte în 1920.

A început să publice în 1929, la „Bilete de papagal”, mici poeme şi schiţe, semnate Ştefana Velisar.

Sub acelaşi pseudonim debutează şi editorial cu romanul Calendar vechi, în 1939 (Premiul Societăţii Intelectualilor Români).

A mai colaborat la „Adevărul literar şi artistic”, „Universul literar”, „Acţiunea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Familia” etc.

A fost o traducătoare neobosită din literatura rusă (F.M. Dostoievski, Maxim Gorki, Lev Tolstoi, I.S. Turgheniev etc.).

2005: A fost înființată Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne.

Creată prin Legea nr. 161/30 mai 2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a fost concepută ca o structură de poliție judiciară, specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului ministerului.

  2005: A murit la New York, SUA, Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist, primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, fost ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (n.16 ianuarie 1942, în comuna Buda,Lăpușna, azi în R. Moldova).

2013: A decedat la București, compozitorul român Radu Paladi, apreciat pianist și dirijor; (n.16 ianuarie 1927, Storojineț, Bucovina, Romania/Ucraina).

A compus muzică cultă de scenă, de film, corală, vocală, de cameră, simfonică, vocal-simfonică și concertantă.

2016: A fost inaugurat Monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere, ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţă anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia, simbolizând un tumul, un mormânt imaginar al zecilor de mii de morminte necunoscute; din el se înalţă spre cer trei aripi, reprezentând Sfânta Treime, care poartă spre înaltul cerului sufletele descătuşate ale foştilor deţinuţi politici, deportaţi, azvârliţi în gropi comune, fără slujbă religioasă, fără lumânare, fără cruce.

Inţiativa construirii acestui monument creat de sculptorul Mihai Buculei a aparţinut Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003.

2017: A decedat pugilistul și consilierul de lupte Paul Fister, actor și cascador; (n.7 septembrie 1944, Brașov).

A participat la realizarea filmelor ”Felix şi Otilia”, ”Un comisar acuză”, ”Nemuritorii, ”Pintea”, ”Burebista”, Colierul de turcoaze”, ”Mircea”, ”Şobolanii roşii”. 

În 2016, cascadorul Paul Fister a fost distins cu Premiul special al Galei Gopo. El a mulţumit tuturor celor care au considerat meritorie întreaga sa carieră şi care l-au propus pentru această distincţie. ”Prin nominalizarea mea, colegii mei cascadori au fost asimilaţi în marea breaslă a cinematografiei”, a declarat el pe scena Sălii Mari a Teatrului Național București.

2020: A murit la București,istoricul şi criticul de artă Dorana-Maria Coşoveanu ; (n.9 iunie 1934).

Absolventă în 1966 a Facultății de istoria și teoria artei, a lucrat de la absolvire în Muzeul Național de Artă al României, unde în perioada 1990-1994 a fost director adjunct. Ulterior a fost consilierul ministrului culturii Ion Caramitru (1997-2000).

A publicat printre altele: Peisajul olandez în gravura secolului al XVII-lea (1975, Meridiane), Gravura franceză în secolul al XVII-lea (1978, Meridiane), Octav Grigorescu (1985, Meridiane), Sever Frenţiu (2000, Meridiane), Camilian Demetrescu (2000, Monitorul Oficial), Reabilitarea: din scrisorile lui Silviu Crăciunaş adresate Doranei Coşoveanu, Editura Vremea, 2000; Urme pierdute de Silviu Craciunas, Sînziana Dragoş (trad.), Gheorghe Dragoş (trad.), Salvador de Madariaga (pref.), Dorana Coşoveanu (postf.), Editura Enciclopedică, 2000; Cela Neamţu (2002, Monitorul Oficial), Rodica Lazăr (2006, Humanitas), Iacob Lazăr (2006, Humanitas).

A fost membră a Alianței Civice și membră fondatoare a Fundației Academia Civică, a colaborat la proiectul muzeografic al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 Sfantul Cuvios Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaților, la Constantinopol 

Sfântul Isaachie a trait în secolul al IV-lea. Pentru ca împăratul Valens Arianul (364-378) prigonea Ortodoxia, pustnicul Isaachie vine în Constantinopol spre a-i intări pe crestini si a cere imparatului, bisericile ortodoxe date arienilor.

Este supus la multe chinuri si ii proroceste imparatului moartea pentru ca nu a înapoiat ortodocsilor bisericile luate si date arienilor. Imparatul Valens va muri în lupta cu barbarii.

Sfantul Isaachie este rugat de imparatul Teodosie cel Mare sa ramana in Constantinopol. Aristocratul Saturnin a zidit o sfanta manastire pentru Avva Isaachie, unde a viețuit până la moartea sa, săvârșind multe minuni.

Inaintea mortii lui, Sfântul Isaachie l-a numit stareț în locul său, pe ucenicul său, Dalmatus.

De la numele noului staret, mănăstirea a luat mai târziu numele de Mănăstirea Dalmaților.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfintei Macrina cea Batrana si Sfantului Vasilie;
– Sfantului Mucenic Natalie;
– Sfantului Cuvios Varlaam;
– Sfintilor Mucenici Romano si Teletie;
– Sfantului Mucenic Evplu.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/30/o-istorie-a-zilei-de-30-mai-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md;
11. Cinemagia.ro;
12. CreștinOrtodox .

Publicitate

ZIUA DE 29 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 29 mai în istoria noastră

 1329: Prima menţiune documentară a localităţii Baia Mare (într-un document emis de cancelaria regelui maghiar Carol Robert de Anjou).

Prin documentul din 29 mai 1329 regele Carol Robert (1301-1342) dăruia comitelui Corrardus, jude al oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie, pădurea aflată între cele două aşezări pentru ca acest teritoriu să fie populat.

Baia Mare apare aici sub denumirea civitas Rivuli Dominarum, judele Corrardus fiind același și pentru Mons Medius (Baia Sprie). Documentul din anul 1329 nu s-a păstrat, conţinutul său fiind rezumat într-un act din anul 1479.

Prima diplomă privilegială a oraşului, pe care o putem studia şi astăzi, datează din 20 septembrie 1347 şi a fost acordată de regele Ludovic I (1342-1382), la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru şi notarului Ulrich, juraţi din Baia Mare şi Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), având în vedere faptul că privilegiul anterior al oraşului a ars într-un incendiu.

Prin acest nou privilegiu se stabilesc hotarele oraşului şi se acordă locuitorilor numeroase drepturi: libertatea de a-şi alege judele, juraţii şi parohul, dreptul de a judeca în interiorul oraşului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca şi cele mici”, asigurarea libertăţilor individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei duşmanilor”.

O categorie distinctă de prevederi viza organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele oraşului şi cu juraţii, activitatea desfăşurată în mine şi să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit.

De asemenea, judele şi juraţii alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele şi lucrările de mină şi să se îngrijească de venitul urbei” cuvenite regelui.

1848: Se deschid lucrările Dietei maghiare de la Cluj, care la  30 mai proclama unirea Transilvaniei cu Ungaria, act politic pe care împăratul austriac Ferdinand l-a sancționat la 10 iunie 1848.

Dieta din Cluj, Transilvania, a votat  fără a ține seama  de opoziția Adunării  românilor de la Blaj și a unor părţi importante ale saşilor şi maghiarilor ardeleni privitoare la anexarea Principatului Transilvania la Ungaria. Dieta maghiară nu a ținut cont nici de cererea Adunării de la Blaj (3/15–5/17 mai) și a ignorat realitatea etnică existentă, faptul că românii reprezentau două treimi din populație.

În martie 1848 izbucnise revoluţia la Viena, mişcare care a pătruns mai apoi în Ungaria, unde intelectualitatea liberală maghiară dorea să impună stat naţional independent de Austria.

Foto: Prima Adunare Națională de la Pesta din 1848

Ideea de libertate şi de unitate naţională era înţeleasă de liderii maghiarilor în sensul formării unei naţiuni civice după modelul preconizat de Revoluţia franceză, adică neţinând seama de componenţa etnică eterogenă a ţării,  prin omogenizarea forţată a etniilor diferitelor regiuni şi prin impunerea unei singure limbi oficiale.

 Însuşi poetul maghiar Sandor Petöfi se ridicase împotriva hotărârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia între cei 300 reprezentanţi se aflaseră numai 3 români și 24 de saşi, restul fiind unguri.

Ceea ce Dieta de la Cluj a votat la 29 mai 1848, adică proclamația prin care se declara alipirea Ardealului la Ungaria și lansarea sloganului “Unire sau moarte!” de către revoluţionarii unguri, n-a lăsat practic nici un fel de cale de compromis între românii ardeleni și revoluționarii maghiari.

În scurt timp aveau să izbucnească ciocniri armate între românii conduși de Avram Iancu și armata revoluționară maghiară.

1889 (29 mai/ 10 iunie): Este adoptată Legea privind introducerea sistemului monometalist/etalon de aur (va intra în vigoare la 17/29 martie 1890).

În Proiectul de lege pentru înființarea unui nou sistem monetar, se înlocuia definiția leului din Legea monetară din 1867, respectiv „cinci grame de argint cu titlul 835/1000 compun unitatea monetară a României sub denumirea de leu” cu o nouă definiție, care arată că „unitatea monetară a României este leul aur”.

Dezbătută și aprobată de Camera Deputaților și Senat, în martie 1889, prima variantă a acestei legi nu a fost promulgată din cauza lipsei de pregătire a mijloacelor necesare transformării monedelor de argint, aflate în circulație, în monede de aur, iar BNR nu stabilise posibilitățile tehnice de punere în aplicare, astfel încât a fost menținută vechea definiție a leului-aur dat de Legea Monetară din 1867 (a intrat în vigoare la 17/29martie 1890).

1890 : S-a născut la Botoșani, generalul și diplomatul român Ioan Aurelian Racovitză; d.24 iunie 1957, București,descendent al unei vechi familii boierești și domnești, luptător în cele două războaie mondiale.

A urmat Liceul Militar din Iași, Școala militară de Cavalerie la Târgoviște, absolvind în 1910 ca sublocotenent la Regimentul de Cavalerie 7 Roșiori „Cuza Vodă”, apoi Școala specială de Cavalerie, absolvind-o pe primul loc (1913). 

A participat la campania din Bulgaria (1913), unde s-a remarcat în misiuni de cercetare, fiind avansat la excepțional la gradul de locotenent și comandant de pluton în Regimentul 7 Roșiori. A fost ofițer adjutant de regiment, a lucrat la Biroul Mobilizări, iar la începutul primului război mondial, în Regimentul de Escortă Regală din București.

Detașat la Biroul de Operații al Comandamentului Diviziei 18 Infanterie la Călugăreni, a urmat și Școala Superioară de Război. A fost înaintat la gradul de căpitan (1916), maior (1917), iar după absolvirea Școlii Superioare de Război (1920) a fost ofițer la Marele Stat Major, comandantul Regimentului 11 Roșiori în Cernăuți, subșef de Stat Major, avansat locotenent-colonel de cavalerie, apoi atașat militar în Cehoslovacia, acreditat și în Austria.

A fost comandant al Școlii de Ofițeri de Cavalerie și a pregătit trupele la începerea celui de al doilea război mondial și a trecut în rezervă pe 31 august 1941, pe bază de demisie ân urma unor divergențe cu superiorii ierarhici legate de forțarea trecerii Prutului.  Bolnav de cancer s-a stins din viață in patul Spitalului CFR 2 la vârsta de numai 67 de ani. 

1893 (29 mai/ 10 iunie): A apărut Legea clerului mirean și a seminariilor, care prevedea salarizarea clerului, întreţinerea bisericilor, controlul administrativ şi disciplinar în biserică, limitarea numărului total al parohiilor, numirea și pregătirea clerului mirean.

Legea mai prevedeacă înființarea unei noi biserici era condiționată de garantarea de către ctitor a finanțării acesteia.

1895: S-a născut medicul Maximilian Popper unul dintre primii organizatori ai luptei anti-tuberculoză din România.

A avut un aport important in pregătirea cadrelor de specialitate din reţeaua de ftiziologie; (m. 1960).

1899: S-a născut în satul Poieni, comuna Godineşti (azi, Parincea), judeţul Bacău, prozatoarea şi poeta Georgeta Mircea Cancicov; ( m. 16 aprilie 1984, la Bucureşti).

Numele său la naştere era Maria Jurgea-Negrilești, iar numele său de botez, Gherghina.
A fost soția politicianului și academicianului Mircea Cancicov (1884-1958).
Studii: Liceul internat „Victor Duruy” de la Mănăstirea Sacré-Coeur din Paris (1906-1925).

A debutat literar în 1936 cu culegerea de poeme Un vis (1936), continuând în anul 1938, cu romanele și culegerile de nuvele Poeni, Moldovenii, Dealul Perjilor, Pustiuri, Amurg, Călătorul, Îndrăgostitele și Din viața văilor.

A fost o femeie plăcută și inteligentă, care a pătruns în anturajul feminin al lui Ion Antonescu, reușind împreună cu soțul său, avocatul și omul politic liberal Mircea Cancicov, să intervină în favoarea Comunității evreilor obținând printre altele anularea ordinului de a se face ghetouri evreiești în Moldova.

1901: S-a născut la Târgoviște, Ionel Fernic; (d. 22 iulie 1938, la Stulpicani, Suceava).

A fost un compozitor român de muzică ușoară, aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.

În ultimul an de liceu balada Cruce albă de mesteacăn (1919), prima sa piesă de muzică ușoară.

În scurt timp a  devenit autorul a peste patru sute de șlagăre, multe dintre compozițiile sale bucurându-se  de faimă în epocă până în ziua de astăzi.

În prezent, se editează anual sau la distanță de câțiva ani, noi compilații de muzică ușoară care includ piese semnate de Fernic. Ionel Fernic plecat din viaţă în urma unui accident de aviaţie.

Din anul 1927, Fernic și-a încercat pentru scurt timp talentul scriitoricesc, publicând un volum de schițe, Misterele din Mizil (pe modelul seriilor publicate în foileton, de mare succes în Europa; de exemplu, Misterele Parisului). În 1928 a publicat un volum de poezii, Prăștii și câteva cărți pentru copii. A fondat revista satirică Să nu te superi că te-njur.

În aer Fernic a absolvit Școala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935, primind brevetul de zburător.

Tot atunci s-a arătat interesat de parașutism.A executat primul salt cu parașuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa, dar mai târziu a trebuit să renunțe la parașutism din pricina unui accident la o aterizare.

A fost numit directorul Școlii de pilotaj din Cernăuți și  va fi medaliat de însuși regele Carol al II-lea cu o distincție importantă, „Virtutea Aeronautică”.

1910: S-a născut chimistul Ioan Zugrăvescu, autorul unor importante lucrări în domeniul chimiei organice, cu cercetări privind chimismul celular, îndeosebi celulele maligne. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1989).

 În 1934 a primit titlul de Doctor în științe cu teza Acțiunea compușilor organo-magnezieni asupra amidelor N-disubstituite ale acidului beta-fenilacetic. 

În 1965 a obținut titlul de Doctor Docent în Chimie. A început cariera didactică în Laboratorul de Chimie Organică al Universității din București, a fost director al Secției de Biochimie a Institutului „Victor Babeș” din București.

De asemenea a fost șef de lucrări la Facultatea de Științe a Universității din București, profesor de chimie organică la Institutul de Industrii Alimentare din București, profesor titular la Catedra de Chimie Organică, Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, unde a activat până la retragerea din activitate (în 1975) și, în paralel, la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române, unde a ocupat temporar funcția de Director.

1912: A avut loc la Alba-Iulia, un Congres prezidat de Gh.Pop de Băsești, la care a participat peste 20.000 de reprezentanti ai populației române din întreaga Transilvanie.

Congresul a protestat împotriva proiectului de înființare a episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Durog.

Punerea în practică a proiectului era sinonimă cu transformarea Bisericii într-un instrument politic de deznaționalizare și de silnicie a românilor ardeleni.

De asemenea, a fost aleasă o comisie formată din 100 de persoane pentru redactarea proiectului de rezoluții și pregătirea hotărârilor acesteia, toate măsurile legale pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

Totodată, a fost adoptată o rezoluție de protest față de proiectul de inființare a episcopiei greco-catolice maghiare, care făcea din biserică un instrument politic de deznaționalizare a băstinașilor de etnie română și s-a hotărât totodată, crearea unei comisii care să ia toate măsurile necesare  pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

1922: S-a născut la Brăila, cunoscutul compozitor originar din România, Iannis Xenakis; d.4 februarie 2001, Paris.

 S-a născut într-o familie de greci din Brăila, iar mama lui, o bună pianistă, i-a deschis dragostea pentru muzică, dar a murit în 1927. În 1932 a plecat în Grecia, ulterior s-a stabilit la Atena, a fost admis la Institutul Politehnic, dar nu a mai apucat să înceapă școala, închisă după intrarea trupelor lui Mussolini în Grecia.

S-a implicat în mișcarea de rezistență, fiind închis de italieni și apoi de germani. Rănit grav de un obuz britanic (1945), odată ieșit din spital a continuat activitățile politice clandestine de stânga.

Urmărit de autoritățile din Grecia, a reușit să scape refugiindu-se in Franța, unde și-a pus amprenta asupra muzicii contemporane prin folosirea efectelor electronice și a teoriilor matematice, în Grecia fiind condamnat (în lipsă) la moarte pentru terorism politic.

Din 1947 a lucrat ca inginer la atelierul Le Corbusier. A înființat Centre d’études de mathématique et automatique musicales CÉMAMU (Centrul de studii de matematică și automatică muzicală), cu scopul aplicării cunoștințelor tehnice și științifice în muzică, folosind calculatorul pentru realizarea compozițiilor sale.

Printre compozițiile sale se remarcă : Métastasis, Nomos Alpha pentru violoncel, Jonchaies, Shaar, Akea, Waarg, Roaï.

1924: Este inaugurat la Bucuresti  Institutul Francez de Inalte Studii, cu scopul de a face cunoscuta cultura franceza in Romania.

 Înființarea unui centru cultural francez la București a avut loc la inițiativa de Henry Focillon, critic de artă și teoretician francez, care a manifestat un interes special pentru România, cu scopul de a face cunoscută cultura franceză în România. Ceremonia de inaugurare a Institutului francez de înalte studii (Institut français des hautes études) a avut loc în 29 mai 1924, în prezența Regelui Carol al II lea și a Prințului Moștenitor.

Va funcţiona până în 1948 fiind închis între anii 1948 şi 1970 de autoritatile comuniste, dupa care va funcţiona din nou, sub diverse denumiri. In prezent – Institutul Francez. Astăzi se numește Institutul Francez.

1925: S-a născut la Cluj, fizicianul american de origine română, Erwin Friedländer, absolvent al Facultății de Fizică și Matematică a Universității bucureștene;(m. 2004, California, SUA).

A fost membru de onoare al Academiei Române (din 1963, calitate retrasă după plecarea din țară, repus în drepturi în 1990).  În SUA a fost co-șef de laborator la Lawrence Berkeley Laboratory al Universității din California.

A cercetat radiația cosmică a particulelor accelerate la mari energii de măsură aferente, concretizată în peste 250 de studii și articole, apărute în prestigioase reviste internaționale de specialitate. În anul 1985 a fost distins cu Premiul Humboldt pentru fizică.

1929: S-a născut la Piatra Neamț, istoricul  Șerban Rădulescu-Zoner; (d. 14 martie 2012, Moroeni, Dâmbovița).

De meserie a fost istoric, având un doctorat în istorie.

În perioada 1945-1947 a fost membru al Tineretului Liberal, participând la manifestațiile din 11 februarie și 8 noiembrie 1945 și la campania electorală din 1946, prin lipirea de afișe și distribuirea de manifeste.

Deținut politic între anii 1959 și 1962, pentru uneltire contra ordinei sociale, Rădulescu-Zoner a trecut prin penitenciarele Ploiești, Galați, Jilava și prin lagărele de muncă Salcia, Stoenești și Strâmba din Balta Brăilei.

El a fost grațiat prin decretul 393/26 iunie 1962. După punerea în libertate, a refuzat categoric să colaboreze cu Securitatea.

În 1975 a fost exclus din Institutul de istorie „Nicolae Iorga” , în contextul „revoluției culturale” a lui Ceaușescu, fiind reîncadrat în 1990 unde a fost cercetător științific principal. 

Era membru al Asociației Internaționale de Istorie Contemporană, cu sediul la Geneva. A publicat peste 200 de lucrări științifice în țară și în străinătate (Franța, Germania, SUA, Italia).După revoluția anticomunistă din 19189, fost ales deputat în legislaturile 1992-1996 (județul Dâmbovița) și 1996-2000. Șerban Constantin Rădulescu-Zoner a fost ales în legislatura 1992-1996 pe listele Partidului Alianța Civilă iar în legislatura 1996-2000 a fost ales pe listele PNL. Între anii 2001-2007 a fost președintele Alianței Civice.

În 1993 i s-a conferit premiul „Mihail Koganiceanu” al Academiei Române.

Dintre scrierile sale: Scrieri politice 1900–2006, Dunărea, Marea Neagră și Puterile Centrale, România și Tripla Alianță la începutul secolului XX.

1933: S-a născut Stan Velea, specialist român în limba polonă, comparatist şi traducător.

S-a dedicat  aproape în exclusivitate studiului literaturii polone, pe care a promovat-o în România prin studii şi traduceri; (m. 2007).

1944: A murit juristul Constantin C. Stoicescu; specialist în drept roman, a introdus în procesul de învăţământ metoda istorică de predare a dreptului roman; ministru al justiţiei (1941, 1942); membru corespondent al Academiei Române din 1936; (n. 1881).

1945: A murit într-un accident la București, Mihail Sebastian (nume la naştere Iosif Hechter), romancier, dramaturg şi eseist român, de origine evreiască; (n. 18 octombrie 1907, București). 

Romanele sale publicate: “De două mii de ani” (1934), “Oraşul cu salcâmi” (1935) (roman al adolescenţei), “Accidentul” (1940), au fost influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi de alţi romancieri francezi.

Ca dramaturg, s-a impus în literatura română cu piesele “Steaua fără nume”, “Jocul de-a vacanţa”, “Ultima oră”.

1947: Vizita Patriarhului Aleksei I al Moscovei în România.

Vizita în România a Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Aleksei I (29 mai–12 iunie) avea scopul declarat al unor discuții cu înalții prelați români în vederea pregătirii Congresului Ortodoxiei, programat să se desfășoare în martie 1948, la Moscova.

Remarca lui Nicodim: „– Dar de ce la Moscova?“, i-a fost raportată de către agenții Siguranței care protejau delegația rusă, lui Emil Bodnăraș, care declara cu acest prilej apropiaților: „Lasă, Înalt Prea Sfinte, nu te teme, că nu mai ajungi să participi la acest Sinod, indiferent unde s-ar ține el”.

Legăturile legitime și tradiționale dintre Biserica Ortodoxă Rusă și cea Română au fost înlocuite începând cu anul 1947, printr-o încercare de propagare a bolșevismului prin intermediul unor instituții religioase milenare, de pervertire a ideii de creștinism răsăritean. Pe 30 mai a ajuns în București, fiind cazat la Palatul Mogoșoaia, după care a vizitat toată țara.

1955: A murit entomologul Aristide Caradja; s-a ocupat în special cu studiul lepidopterelor, mai ales al fluturilor mici (colecţia sa, foarte valoroasă, se află la „Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa” din Bucureşti).

A fost membru onorific al Academiei Române din 1930; (n. 1861).

1956: S-a născut la Coșernița, Soroca, în R.Moldova, scriitorul  Teo Chiriac, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, secția Jurnalism în 1979. A fost redactor la Radioul național, redactor și redactor-șef la Editura Literatura Artistică (ulterior, Hyperion) din Chișinău. 

A participat la Programul Internațional de Instruire Marshall plan for Moldova (1998-2004) și a făcut stagii în Cehia și Italia.

A fost reprezentantul Uniunii Scriitorilor din România în Filiala Chișinău a acesteia.A fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumele de poezie Lucrare de control, Salonul 33 – prima carte de poezie apărută cu grafie latină în fosta RSSM, Critica irațiunii pure, Monstrul Sacru (Scările lui Teo).

Figurează printre cei 20 de autori ai antologiei Portret de grup (O altă imagine a poeziei basarabene). A fost distins cu Titlul onorific Maestru al Literaturii (2010). Versurile sale au fost publicate în reviste literare și antologii de poezie editate în România, Germania, Franța, Italia, Belgia, R. Macedonia de Nord, Bulgaria și Rusia.

1962: A murit executat la închisoarea Jilava din București, eroul luptei împotriva regimului comunist,  Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Munții Făgăraș.

Lt. Col. Gheorghe Arsenescu a format împreună cu cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, un grup numit Haiducii Muscelului, care a operat în sudul Munților Făgăraș.

Arsenescu a fost capturat de Securitate la 1 februarie 1960.

Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu.

Prin sentința nr. 11/12 februarie 1962 a Tribunalului Militar al Regiunii Militare București, a fost condamnat la moarte pentru „acte de teroare săvârșite ca organizator al unui grup armat de rezistență anticomunistă”.

A fost executat la 29 mai 1962, în închisoarea Jilava, București.

1962: A murit actorul Benedict Dabija; (n.22 septembrie 1926, Piatra Neamt).

Este cunoscut pentru rolurile sale din filmele „La Moara cu noroc”(1955), Eruptia (1958) sau  Valurile Dunarii (1959).

1980: S-a născut la București actrița română Irina Cojar.

A absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, București, secția Actorie, promoția 2003. Joacă la Teatrul Național București, a avut roluri în Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, Toți fiii mei de Arthur Miller, Ivan Turbincă după Ion Creangă,Înșir’te mărgărite după Victor Eftimiu, etc.

1980: La Campionatul internațional de atletism, Anișoara Cușmir cucerește locul întâi la săritura în lungime, realizând una din cele mai bune performanțe mondiale la această probă: 7 metri.

1989: A murit la București, Adrian Petringenaru, un regizor de film care a abordat toate genurile cinematografice, de la documentar la animaţie şi ficţiune; (n. 19 octombrie 1933, Bucuresti).

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – secţia istoria şi teoria artei (promoţia 1969).

În 1983 publică, la editura Meridiane, volumul „Imagine şi simbol la Brâncuşi”.

A regizat printre altele, filmele Tatăl risipitor (1974), Rug şi flacără (1979), Cireşarii (1984).

 1991: A murit la Bucuresti, pictorul Brăduţ Covaliu; (n. 1 aprilie 1924, Sinaia).

 Între 1942-1947 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l profesor pe pictorul Alexandru Jean Steriadi.

A avut mai multe expoziţii personale la Bucureşti, Constanţa, Cluj, Budapesta, Atena, Calcuta, Bruxelles, Helsinki, Viena etc.

A lucrat ca redactor la revista „Arta plastică”, în 1963 a fost ales secretar al Uniunii Ariştilor Plastici din România, iar în 1968 a fost ales preşedinte al aceluiaşi for.

Din 1960 a desfăşurat activitate didactică la Institutul Pedagogic din Bucureşti apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A publicat volumele „Rugul de taină” (poezii, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969) şi „Pe ţărmurile artei” (eseuri, Editura Meridiane, Bucureşti, 1977).

A fost distins cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1962), Ordinul Meritul Cultural, cls. a II-a (1968), Ordinul Steaua Republicii Socialiste România (1971), Marele Premiu al U.A.P. (1981), Grand premio internationale „Trionfo”, Premiul „Oamgio a Picasso”, Roma (1981) s.a.

1992: A decedat la București, regizorul de film documentar Ion Bostan; (n. 1914, la Cernăuţi, azi în Ucraina).

Regizor de film documentar cu o filmografie de peste o sută de titluri, dintre care se impun cu precădere ciclurile dedicate Deltei Dunării, precum și filmele consacrate monumentelor de arhitectură religioasă din Bucovina.

A avut o contribuie hotărâtoare la evoluția documentarului științific în România.

Printre filmele documentare pentru care a fost  premiat se numară:

 Sub aripa vulturului (Mamaia, 1964), Marea Sarmatică, Marea Neagră (Teheran, 1968), Histria, Heracleea si lebedele (Novi Sad, 1969), Stârcul, pasăre – reptila (Rio de Janeiro, 1970), Pădurea scufundată (ACIN 1972), Pădurea scufundată (Teheran, 1973); Premiul pentru întreaga activitate (ACIN 1979), Glasuri în desişuri (ACIN 1988).

1995: A încetat din viață la București, muzicianul român Mircea Basarab, fost dirijor, compozitor și profesor universitar; (4 mai 1921, București ).

A fost dirijor al Filarmonicii de Stat „George Enescu” din București.

2000: A murit la București, inginerul Vlad Ionescu, specialist electro-energetician, membru corespondent al Academiei Române; (n.22 aprilie 1938, București).

2017: A încetat din viață regizorul român Dinu Gheorghe Florian, artist al imaginii fotografice de artă și film și profesor universitar; (n.18 ianuarie 1957).

A debutat în cinematografie filmând alături de importanţi regizori români, printre care s-a aflat şi regretatul Sergiu Nicolaescu.

La Baia Mare, Gheorghe Dinu a fost cameraman pentru TVR, TVR Cluj şi Antena 1. A fost şi profesorla Facultatea de Jurnalism din cadrul Centrului Universitar Nord – Baia Mare.

2022: A decedat la Ploiești, cunoscutul fotbalist și antrenor de fotbal Virgil Dridea; (n.17 noiembrie 1940, la Ploiești).

Era cunoscut și sub numele de Dridea II sau Puiu Dridea, fiind fratele mai mic al lui Mircea Dridea, renumit de asemenea ca fotbalist și antrenor.

Virgil Dridea a jucat ca mijlocaș și atacant (extremă stânga) în 82 de meciuri pentru Petrolul Ploiești, în perioada 1958-1968. În 1968, Dridea II s-a transferat la Metalul Plopeni, unde, în 1970, și-a început cariera de antrenor de fotbal, ca antrenor secund al lui Gheorghe Bărbulescu.

De-a lungul carierei sale a condus mai multe cluburi, precum Metalul Plopeni, Petrolul Ploiești, Prahova Ploiești, Dacia Unirea Brăila, Midia Năvodari, Cimentul Fieni și Chindia Târgoviște. De asemenea, a antrenat în Angola și Siria, unde a condus Atlético Petróleos do Huambo⁠, Al-Jaish SC (Siria)⁠ și Echipa națională de fotbal a Siriei.

Spre finalul vieții, a fost oficial al AJF Prahova, dar și unul dintre fondatorii noului club Petrolul, începând cu 2016, când echipa a luat-o de jos, din Liga a IV-a, reușind, în 2022, revenirea în prima ligă a fotbalului din România.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Muceniță Teodosia din Tir

Sfânta Teodosia a fost originară din Tir (Fenicia). Potrivit lui Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martor ocular, Sfanta Teodosia s-a apropiat de creștinii inchisi in temnita pentru ca nu mai jertfeau idolilor si i-a intarit in mucenicia lor.

Din aceasta cauza, sfanta a fost dusa de soldatii care pazeau temnita inaintea judecatorului. Acesta auzind cele intamplate, a poruncit sa i se lege o piatra de gat si sa fie aruncata in mare. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, ingerii au adus-o la mal nevatamata.

Cand ea s-a infatisat inaintea judecatorului, purtand in maini piatra care fusese legata de grumajii ei, el a poruncit ca sa i se taie capul. In urmatoarea noapte, Teodosia s-a infatisat parintilor ei inconjurata de o lumina cereasca negraita, si de multe alte fecioare, si ele mantuite, si le-a zis: „Vedeti voi ce mare este slava si harul Hristosului meu, de care voiati sa ma lipsiti?”

Ea a rostit catre parintii ei aceste cuvinte, pentru ca acestia o oprisera sa-si marturiseasca pe fata credinta in Hristos si sa se faca mucenica.

Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii în anul 308, la vârsta de numai 18 ani.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfintei Cuvioase Mucenite Teodosia din Constantinopol;
– Sfantului Cuvios Mucenic Olivian;
– Sfantului Cuvios Alexandru, papa al Alexandriei;
– Sfantului Mucenic Nan.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/29/o-istorie-a-zilei-de-29-mai-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
4. e.maramures.ro ;
5. Wikipedia.ro.;
6. mediafax.ro ;
7. worldwideromania.com ;
8. Enciclopedia Romaniei.ro ;
9.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
10.  Istoria md;
11. agerpres.ro.

POLITICA RUSEASCĂ DE COLONIZARE A BASARABIEI cu etnici alogeni ruși, ucraineni, germani, elvețieni, bulgari, găgăuzi și de alte neamuri

Harta: Teritoriul moldovean dintre Prut și Nistru. numit de Rusia țaristă după anexarea din 1812, Basarabia.

În catagrafia oficială, realizată în anul 1817, populaţia Basarabiei era cifrată undeva la 482.000 suflete. Până în 1856 numărul locuitorilor a crescut la 990.000, dintre care:736.000 români (74%) şi 254.000 minoritari (ucraineni 12%, evrei 8%, bulgari şi găgăuzi 4, 8%, germani 2, 4%, ţigani 1, 1% etc.).

Peste alte trei decenii, populaţia provinciei a crescut la 1.935.412 locuitori, pentru ca la recensământul din 1912 să se consemneze un număr de 2.946.054 locuitori.

Autorităţile ţariste au sprijinit colonizarea străinilor în Basarabia, mai ales în condiţiile în care, în primii ani după 1812, mulţi locuitori au fugit la vest de Prut. Astfel că pe acest teritoriu aveau să se stabilească:germani, bulgari, găgăuzi, ruşi, evrei, ba chiar şi francezi sau elveţieni.

Doctorul în istorie Mircea Rusnac, scrie în revista Istoria md. că primele valuri de colonişti au fost aduse în Bugeac, unde populaţia era rară după plecarea tătarilor nogai şi după anii de război pustiitor, însă continuitatea românească de locuire acolo nu s-a întrerupt niciodată.

Încă pe vremea tătarilor, în Bugeac erau numeroase aşezări româneşti. Unele se înşiruiau pe valea Nistrului, precum Talmaz, Ciubărciu, Răscăeţi, Purcari, Olăneşti, Tudorovo.

Altele ocupau locurile cele mai prielnice din interiorul Bugeacului, ceea ce atesta fără nicio greutate faptul că românii erau cei mai vechi locuitori ai regiunii: Palanca, Căuşenii Vechi, Căinari, Ermoclia, Feşteliţa, Frumuşica Veche, Hancâşla, Valea Perjii, Furmanca, Chitai etc.

De asemenea, şi mai târziu, amestecaţi printre valurile migratorilor, au continuat să sosească români în Bugeac. Unii veneau din sud, din Imperiul otoman, odată cu bulgarii şi găgăuzii, în primul rând români din Dobrogea, dar şi români din nordul şi centrul Basarabiei au emigrat spre acele locuri, astfel că după 1817 în Bugeac au apărut sate cu nume ca acestea: Spinoasa, Tambur, Căprioara, Frumuşica Nouă, Catargiu, Satu Nou, Bulboaca, Moldovanca, Moruzeni, Varatic, Răzleanca, Ialpugeni, Brezoaia, Grădina, Baba, Fântâna Zânelor, Cişmeaua Văruită etc.

Prima grijă a noilor stăpâni ai Basarabiei a fost să favorizeze venirea coloniştilor. La 23 iulie 1812, Rusia a acordat cetăţenie rusă oricărui locuitor care se afla în Basarabia, fie că era  de acolo, fie că între timp venise să se stabilească acolo, cu condiţia de a depune jurământul de credinţă faţă de ţar.

 Articolul XXII al statutului respectiv prevedea:

„Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce vor veni să se stabilească acolo ulterior, sunt scutiţi pe timp de trei ani de plata impozitului general şi cel agricol către stat.”

Iar articolul XXIII completa:

„Toţi locuitorii provinciei, cum şi cei ce ar veni să se stabilească acolo de acum înainte, sunt scutiţi de serviciul militar.” 

Prin urmare, coloniştii din imperiu nu au întârziat să-şi facă apariţia. În câţiva ani după anexare, în Basarabia, mai ales în sud, au apărut 16 colonii evreieşti, 24 nemţeşti, 42 bulgăreşti, una elveţiană, 7 căzăceşti, două ţigăneşti etc.

 De asemenea, spunea Kruşevan: „Gurile Dunării i-au atras pe cazacii ruşi fugari.”

Coloniştii germani au fost aduşi mai ales din regiunile poloneze şi baltice, în valuri nenumărate care au cuprins anii: 1814, 1816, 1817, 1833, 1834, 1836, 1839 şi 1842. Multe dintre satele coloniştilor căpătau numele localităţilor în care trupele ruseşti îl învinseseră pe Napoleon: Borodino, Tarutino, Maloiaroslaveţ, Krasnoe, Kulm, Leipzig, Katzbach.

Germanii au primit înlesniri speciale pentru a se aşeza în sudul Basarabiei. Ei erau scutiţi de impozite şi prestaţii pe timp de zece ani; primeau un împrumut de la stat pe câte zece ani; primeau un ajutor bănesc zilnic pentru hrană din momentul aşezării în Basarabia până la obţinerea primei recolte; erau scutiţi de orice prestaţie militară; le era asigurată deplina libertate a cultului.

În aceste condiţii, nu e de mirare că, pe lângă coloniştii nemţi veniţi din Principatul Varşoviei, au preferat să vină în Basarabia şi locuitori din Germania, în special din Bavaria, Württemberg etc.

Despre colonizarea ruşilor în Basarabia, Slavinski arăta:

„Numai neînsemnate colonii ruseşti – mai cu seamă sub forma de funcţionari de diferite feluri -, sunt răspândite pe întreg imperiul. Coloniile acestea se concentrează cu deosebire în oraşele mari, din care cauză ele au în multe localităţi un aspect în mare măsură rusificat. Graniţa imperiului are linii născute din accidentele victoriilor şi înfrângerilor.La apus ea a trecut prin corpul viu al popoarelor: estoni, poloni, ucrainieni, români (moldoveni).”

Înainte, în timpul şi după încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812, sudul Basarabiei a început să fie colonizat cu bulgari şi găgăuzi.

Primii erau partizani ai ruşilor în perioada războaielor ruso-turce şi se retrăgeau cu aceştia la încheierea păcilor, când se temeau de represiunile turcilor. Ceilalţi erau nişte turci creştinaţi din Bulgaria şi Dobrogea, vorbind însă o limbă mai curată decât limba turcă propriu-zisă, amestecată cu elemente arabe.

 Ei, din cauza traiului greu, îi însoţeau pe bulgari în peregrinările lor de la nordul Dunării. Emigrarea bulgarilor şi găgăuzilor s-a desfăşurat în anii 1769, 1774, 1787, 1791, 1806, 1812, 1828, 1830-1834, iar centrul ei a fost în jurul oraşului Bolgrad.

Colonişti mai puţin importanţi au fost polonezi, sârbi, albanezi, francezi, ultimii aduşi din Elveţia şi aşezaţi în 1824-1828 în satul Şaba, părăsit de locuitorii săi români.

În câţiva ani, Bugeacul a devenit un veritabil mozaic de naţionalităţi. Deja în 1827, conform unei statistici, populaţia sa era repartizată astfel: români 33,58%, bulgari şi găgăuzi 22,78%, ucrainieni 19,45%, ruşi şi lipoveni 9,15%, germani 5,68%, polonezi 2,86%, evrei 2,36%, greci 1,93%, armeni 0,87%, alţii 1,84%. (4) În mare însă, proporţiile vor rămâne aceleaşi pe tot parcursul secolului, românii continuând să deţină majoritatea relativă în regiune.

Colonizarea s-a făcut în mod haotic şi dezordonat. De aceea, deja la 7 iunie 1820, ţarul Alexandru I îi dădea ordin guvernatorului Bahmetiev să reglementeze chestiunea refugiaţilor în şi din Basarabia.

În acelaşi scop fuseseră create birourile tutelare pentru colonişti, conduse de Comitetul Tutelar al coloniştilor regiunii de sud a Rusiei, iar pentru administrarea moşiilor şi terenurilor destinate colonizării a fost înfiinţat în 1838 Palatul domeniilor statului.

 El avea în subordinea sa trei birouri, la Cetatea Albă, Tighina şi Hotin. Şeful Palatului a fost introdus în 1840 ca membru în componenţa Sfatului oblastiei.

Pe deasupra, locuitorii români din Basarabia erau obligaţi să construiască ei înşişi casele coloniştilor. Istoricul rus de origine română Nacco spunea: „Materialul necesar construirii caselor coloniştilor a fost adus din pădurea Orheiului de locuitorii (români) din Basarabia, care au muncit la construirea caselor şi au întreţinut pe propriile lor cheltuieli pe noii colonişti.”

Prin colonizarea străinilor nu s-a urmărit decât un singur scop: modificarea procentajului etnic al Basarabiei. Nu se urmărea nici progresul economic şi nici cel cultural al provinciei.

De aceea, cu excepţia coloniştilor germani, noii veniţi au contribuit foarte puţin la dezvoltarea economică a regiunii. Deja în 1827, guvernatorul Timkovski îi scria contelui Pahlen, guvernatorul general de la Odesa: „Provincia Basarabia se compune din două categorii de locuitori: moldovenii băştinaşi şi vagabonzii, care s-au introdus în diferite reprize…”

Iar rusul Zozulinov consemna: „Majoritatea coloniştilor erau fugari ruşi care voiau să scape, unii de sclavia boierilor, alţii de serviciul militar, alţii de pedeapsa că fuseseră condamnaţi pentru crime şi în sfârşit alţii de persecuţiile religioase.”

În Basarabia totdeauna lgile au făcut loc unei largi toleranţe religioase, căci indiferent de motivele religioase pentru care fugiseră, noii veniţi erau primiţi cu ospitalitate. Din păcate, de acest lucru au profitat tot felul de hoţi şi vagabonzi, care au mărit riscurile vieţii în provincie.

Circulaţia poştală şi a diligenţelor, ca şi comunicaţiile între diferitele oraşe, nu se puteau face în unele puncte decât sub escortă militară. De aceea, guvernatorul Feodorov a trecut la expulzarea unui număr de 48.000 de asemenea vagabonzi. Iar guvernul rus a devenit din acel moment mult mai prudent în colonizarea Basarabiei.

Este interesant de remarcat că această colonizare, deşi a cuprins întreaga provincie, s-a răsfrânt totuşi mai mult asupra regiunilor de margine.

În sud ea a cuprins, după cum s-a văzut, zona Bugeacului, judeţele Ismail, Tighina şi Cetatea Albă.

Era o metodă specială, care urmărea ruperea Basarabiei în mai multe zone etnice. Numai centrul a rămas compact românesc.

În sud proporţia a devenit cea care a fost prezentată mai sus. În schimb, în nord, în judeţul Hotin, a avut loc o permanentă deplasare a populaţiei ucrainiene.

În judeţul Hotin, ucrainienii au început să se aşeze încă din perioada anterioară anexării ruseşti.

„Se pomeneşte că în războiul din 1788 moşiile hotinene s-au întors la «pomeşcici, adică la stăpâni»; nu putem crede că în raia, boierii stăpâni, locuind în celelalte ţinuturi moldoveneşti, nu aveau niciun amestec în moşiile lor; oricum, legătura dintre dijmari şi stăpâni va fi fost foarte slabă, multe stăpâniri se vor fi socotit cu totul sfărâmate, şi lucrul acesta va fi înlesnit o însemnată trecere a fugarilor de peste Nistru, din Podolia şi Pocuţia, unde împrejurările de viaţă erau necumpănit mai grele ca în Moldova, în care ţăranul era liber şi unde, de moşie, nu-l lega – când îl lega – decât zilele boierescului.

Câţi ruteni de aceştia vor fi venit în vremea railâcului turcesc, nu se poate şti, căci numărătoarea din 1817 nu-i înseamnă într-un izvod deosebit de cel al localnicilor.

Pare însă că numărul lor să fie însemnat.”

După 1812, ucrainienii veneau datorită deschiderii fostei graniţe a Nistrului. Odată cu ei se aşezau în judeţul Hotin şi alte naţionalităţi, precum evrei sau armeni, astfel încât încă la 1816 ţăranii din Răchitna, Măliniţa, Chişcăuţi, Zarojani şi Burdufu se plângeau de „poposârea jidovilor”, foarte intensă dinspre nord şi vest.

În scurt timp, românii din Hotin au fost covârşiţi numeric. Nordul şi nord-vestul judeţului s-au rutenizat complet, dar în sud românii au păstrat supremaţia. Ba mai mult, în zonele unde cele două etnii aveau contacte, ucrainienii se românizau. Istoricul Berg recunoştea: „Trebuie de notat că rutenii hotineni, acolo unde vin în contact cu moldovenii, se românizează.

Astfel, satul Colencăuţi este locuit de rusnaci românizaţi… Un şir de cercetători au remarcat această moldovenizare a populaţiei rutene care se întinde nu numai la limbă, ci şi la felul de viaţă.” Nesterovski completa: „Se întâmplă să intri într-un sat de aici (din judeţul Hotin) şi să nu ştii unde te afli, între moldoveni sau între ruteni. De jur-împrejur auzi limba ruteană, restul însă este moldovenesc.”

Dacă totuşi ucrainienii, compact stabiliţi în judeţul Hotin, au reuşit să rutenizeze o parte a acestuia, nu aceeaşi soartă au avut-o cei stabiliţi în alte zone ale Basarabiei, care s-au românizat.

De exemplu, în judeţul Soroca la 1870 existau 26 de sate ucrainiene, dar în 1907 nu mai rămăseseră decât 16; în judeţul Chişinău, dintre cele două sate ucrainiene, într-unul locuitorii au fost „complet moldovenizaţi”, cum spunea Berg, care mai adăuga în legătură cu velicoruşii din judeţul Bălţi: „Aceştia din urmă s-au moldovenizat.”

Noii veniţi în Basarabia erau aşezaţi pe pământurile cele mai bune, formând categoria „ţăranilor statului”. Ei formau în 1861 aproximativ 10% din totalul ţăranilor Basarabiei.

Dar în Basarabia, gospodăriilor ţăranilor de stat le reveneau mai mult pământ decât majorităţii altor grupuri de ţărani de stat din Rusia.

În general, un lot în Basarabia era de trei ori mai mare decât unul din Rusia.

În încheiere, să remarcăm că, deşi cu vremea intensitatea colonizării Basarabiei a scăzut, totuşi ea nu a fost niciodată sistată. Astfel, în 1885 era înfiinţată în Basarabia o „bancă ţărănească”.

Ea trebuia să cumpere proprietăţile boierilor prea ipotecaţi şi să ajute la împroprietărirea ţăranilor.

Dar o mare majoritate a acestor proprietăţi a fost vândută nu asociaţiilor moldoveneşti, ci asociaţiilor venite de dincolo de Nistru.

Făcând bilanţul si analizand rezultatele rusificării urmărite prin atâtea căi în Basarabia, putem vedea cât de mult a reuşit ea să schimbe caracterul etnic românesc al teritoriului.

Urmările poșiticii agresive rusești de deznaționalizare si distrugerea echilibrului etnic românesc în Basarabia poate fi sintetizat prin următoarele date succinte:

• În 1823, peste 20 mii de ţărani ruşi au fost strămutaţi din guberniile centrale ale Rusiei în Basarabia;

• La sfârşitul secolului XIX, între Prut şi Nistru trăiau deja peste jumătate de milion de ruşi şi ucraineni;

• Doar în perioada 1906 – 1914, din Basarabia au fost strămutaţi în Siberia şi Kazahstan aproximativ 60 de mii de basarabeni – o tragedie pentru populaţia băştinaşă;
• După primul război mondial în sudul Basarabiei trăiau cca 100.000 de etnici germani. Unul dintre etnicii germani născuţi în Basarabia este şi fostul preşedinte al Germaniei, Horst Köhler.