CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

LUNGUL DRUM al renașterii românismului în BASARABIA înrobită de Imperiul Roșu

RENAŞTEREA NAŢIONALĂ ÎN BASARABIA

Adevărul -Adevăr rămâne!

Perestroika lui Gorbaciov în URSS a dat imbold mişcării de emancipare şi eliberare naţională a popoarelor înrobite de „Imperiul Roşu”, scrie generalul Ion Costaș, fostul ministru al apărării din R.Moldova pe https://www.facebook.com și https://ioncoja.ro.

Această mişcare s-a manifestat paşnic concomitent cu redeşteptarea conştiinţei naţionale, a demnităţii şi mândriei naţionale a popoarelor, care fuseseră timp îmdelungat supuse rusificării şi comunizării forţate.

La românii-moldoveni din Basarabia (RSSM) această mişcare s-a materializat prin creşterea interesului faţă de trecutul istoric adevărat al neamului, falsificat de comunişti, prin utilizarea mai hotărâtă a limbii române în comunicare, care a culminat cu revenirea la grafia latină şi proclamarea limbii române ca limbă de stat în 1989 – simbol al identităţii şi demnităţii neamului românesc.

Această renaştere naţională atât de furtunoasă, ce a cuprins masele, a avut şi consecinţe politice pe măsură, precum revenirea la simbolurile naţionale: tricolorul şi imnul”Deşteaptă-te, române!” în aprilie 1990; la „Podul de flori” din mai 1990, la proclamarea suveranităţii RM la 23 iunie 1990, apoi proclamarea independenţei faţă de URSS la 27 august 1991. Firesc ar fi fost ca acel avânt al mişcării de masă să culmineze cu revenirea la patria-mamă România.

Dar n-a fost să fie. Noi n-am fost capabili să fructificăm acea trezire naţională masivă pentru a realiza destinul neamului nostru, fiind în mare parte distruşi ca neam, ca identitate. Neavând identitatea etnică clară (ba români, ba moldoveni), pentru mulţi participanţi la mişcare a fost suficienă realizarea celor două lozinci-obiective: „Limbă, alfabet!” şi „Jos hotarul de la Prut!” pentru a se simţi liberi de Imperiul Roşu.

De aceia am mers ca oile după cârdil „republicilor-surori” pe calea statalităţii. Da, această cale pentru celelalte republici unionale a fost o cale corectă politic şi naturală etnic, deoarece ele au fost şi sunt republici-naţiuni.

Dar RM (fosta RSSM) nu a fost şi nu este o republică-naţiune, ci un stat separatist, creat artificial de Imperiul Rus (Gubernia Basarabia în 1812-1917) şi URSS (RASSM în 1924-1940, apoi RSSM în 1940-1990) pe un teritoriu, răpit prin cotropire de la Moldovamedievală (1812) şi România (1940 şi 1944) şi utilizat în calitate de colonie şi bază strategică militară.

Destinul nostru nu a fost şi nu este calea statalităţii RM, ci reunirea naturală etnică cu neamul românesc, din care am fost rupţi brutal acum 200 de ani, şi realizarea politică a independenţei, proclamate în 1991, în cadrul Statului România. Însă elitele politice proruse din RM şi elitele politice comuniste din România, dirijate de fosta stăpână- Rusia, şi-au dat mâna şi ne-au împins pe o cale greşită a evoluţiei politice şi etnice – calea edificării unui stat independent –RM în baza unei naţiuni politice false – moldovenii.

După refuzul României lui Iliescu de a susţine idealul basarabenilor de reântregire a neamului, refuz soldat cu recunoaşterea grăbită de către România a independenţei făcăturii separatiste ruseşti-RM, avântul mişcării de renaştere naţională a basarabenilor a sucombat într-un recul neaşteptat şi dur, care continuă de acum 30 de ani.

Finalitatea mişcării de renaştere naţională, legiferată prin Declaraţia de Independenţă a RM – „revenirea în hotarele naturale ale devenirii noastre ca neam”, a fost abil substituită şi canalizată spre reformarea şi consolidarea instituţiilor vechiului stat separatist RSSM, redenumit în RM , care erau prezentate drept salvatoare şi apărătoare a intereselor naţionale.

În acelaşi timp partidele de stânga proruse au revenit la teoria istorică comunistă falsă a celor două popoare est-romanice – românii şi moldovenii, scopul căreia era dezbinarea mişcării naţionale a băştinaşilor. Identitatea naţională adevărată de români a băştinaşilor, stăpâni adevăraţi ai acestui pământ, din nou a fost pusă la îndoială, înjosită şi blamată, ca pe timpul comunismului.

Pentru a stopa avântul mişcării naţionale, ce tindea spre reunire cu patria-mamă România, Rusia a pus în mişcare forţele separatiste alogene „Coloana a 5-a”, provocând mişcarea „Gagauz-Halkî” şi Războiul de la Nistru. Elitele politice naţionale patriotice în frunte cu premierul Mircea Druc, speakerul Alexandru Moşanu, ş.a. au fost anihilate şi înlăturate de la cârmă. Antiromânismul şi antiunionismul, îmbinate cu moldovenismul şi statalismul separatist, au devenit pilonii de bază ai politicii interne şi externe a RM.

Asfel am fost întorşi la începuturile imperiale ale dominaţiei Rusiei asupra Basarabiei prin revenirea la obiectivul distrugerii identităţii noastre naţionale de români. În 30 de ani de libertate, independenţă şi statalitate s-a lovit mai crunt în identitatea noastră de români, decât în cei 70 de ani ai regimului comunist(1924-1990). E de neânchipuit cum, paralel cu retorica integrării europene şi revenirea la valorile naţionale strămoşeşti, elitele politice desfăşoară o propagandă turbată antiromânească şi antiunionistă, mai ceva ca pe vremurile comunismului, lovind cu atâta furie în identitatea noastră etnică de români.

Totodată se stimulează şi se glorifică spiritul nostru separatist de moldoveni-neromâni. Se permite renaşterea a tot ce-i local, moldovenesc, în istorie şi cultură şi se respinge subtil tot ce-i naţional românesc. Din Ştefan cel Mare, Eminescu şi Vieru au făcut idoli nu pentru faptele de glorie şi opera lor, ci pentru faptul că s-au născut în Moldova, neglijând astfel alţi mulţi eroi şi genii ai neamului românesc nemoldoveni, precum Constantin Brâncuşi, George Enescu, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, ş. a..

Drept confirmare este continuarea politicii statale în RM de edificare a unei noi etnii – moldovenii, politică, începută de Rusia în RASSM (1924) şi în RSSM (1940). Anume această politică a dus la stoparea şi reculul mişcării de emancipare naţională a românilor din RM. Societatea a rămas dezamăgită şi trâdată de elitele politice proruse şi mancurte care s-au erijat în „patri(h)oţi” ai neamului. Care neam – români sau moldoveni? În loc să luptăm cu politicienii şmecheri şi corupţi care îndobitocesc masele cu moldovenismul şi le folosesc în scopuru politice electorale, mai bine am face să salvăm masele, lecuindu-le de acestă rătăcire – moldovenismul.

Astăzi cetăţenii RM, care au conştiinţa naţională românească, se simt persecutaţi ca în perioada comunismului, doar că n-au Siberie să-i exileze acolo, în schimb le-au deschis făţarnic hotarul de la Prutşi-i alungă în România şi Europa prin politici speciale de stimulare a migrării în masă.

Despre ce continuare a renaşterii naţionale poate fi vorba fără revenirea la identitatea etnică de români, care este tacit interzisă neoficial în RM? Ce fel de idee naţională salvatoare, care ar coagula societatea în RM, căutăm, dacă lovim în identitatea etnică de români a băştinaşilor?

Oare există în lume vre-un stat-naţiune, care să aibă la baza formării şi unităţii sale o altă idee, decât identitatea etnică, ce uneşte un neam într-un stat? Iar noi aici căutăm o idee naţională salvatoare, nerecunoscând, ba chiar respingând adevărata noastră identitate de români. Despre ce unire poate fi vorba, dacă majoritatea băştinaşilor încă n-au o identitate etnică clară: ba-s moldoveni, ba-s români?

Dacă nu recunoaştem majoritatea băştinaşilor, că suntem români, degeaba vorbim că vrem să facem unirea. Să uneşti două entităţi , care nu se recunosc ca una şi se resping, se urăsc, oare e posibil? Într-o sută de ani de creare a statalităţii artificiale pe aceste meleaguri, ocupate de Rusia, s-a reuşit apropirea între băştinaşi şi ocupanţii alolingvi doar prin distrugerea identităţii etnice de români a băştinaşilor şi prin rusificarea tuturor etniilor străine: bulgari, găgăuzi, ucraineni, etc.

Renaşterea naţională din anii 90 ai secolului XX a redeşteptat conştiinţa naţională de români doar a unei părţi a băştinaşilor, stârnind furia şi ura alogenilor, care fără ruşine continuă să ne înveţe de ce neam suntem: moldoveni şi nu români.

La ce speră băştinaşii, când 20% de cetăţeni, urmaşi ai ocupanţilor sau ai coloniştilor, aduşi de ocupanţi, urăsc, detestă şi resping numele, identitatea adevărată de români a 80% de cetăţeni aborigeni?

La unitate naţională în cadrul satului RM, la convieţuire paşnică cu separatiştii din Transnistria şi Găgăuzia, etc. care ne urăsc şi nu ne socot de oameni, dacă vorbim româneşte şi ne identificăm ca români?

Ei ar dori ca noi să disparem de pe acest pământ, cum au dispărut strămoşii noştri de prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Ucraina, să nu mai audă limba noastră şi numele de român. Prin politica antinaţională moldovenistă, promovată de elitele politice proruse, convenabilă doar ocupanţilor şi susţinută de alogeni şi mancurţi, se urmăreşte oare crearea unui climat de convieţuire paşnică în RM sau distrugerea neamului românesc pe acest pământ şi asimilarea lui de către ocupanţi?

Noi, românii, băştinaşi şi stăpâni ai acestui meleag, am demonstrat întotdeauna compasiune şi toleranţă faţă de cei veniţi şi aşezaţi cu traiul la noi, dar nu întotdeauna am suferit şi vom suferi regimuri de ocupaţie ale străinilor, direct sau prin „omuleţii verzi”, batjocura lor faţă de noi şi numele nostru de neam – de români.

Ori străinii, urmaşi ai ocupanţilor şi coloniştii, aduşi de ei, se lasâ de mentalitatea de „eliberatori şi stăpâni” ai acestui pământ, acceptând statutul de pribegi, ca şi alţi străini, veniţi până la 1812; binevoiesc să ne recunoască şi să ne respecte identitatea strămoşească de români, să ne vorbească în semn de respect limba şi prin aceasa să redobândească bunăvoinţa şi toleranţa noastră de stăpâni, ori să nu spere la o convieţuire în viitor în liniştea şi pacea de veacuri. Numai restabilirea statutului legitim şi dominant al identităţii etnice a băştinaşilor – de români, nume de 2000 de ani ai neamului nostru pe acest pământ poate să fie acea IDEE NAŢIONALĂ, care să coaguleze în Adevăr şi Dreptate societatea în RM, dar nicidecum alte idei geopolitice, gen pro-est sau pro-vest.

Teoria „moldovenismului” trebuie combătută şi stârpită dintre noi ca o otravă, ce ne dezbină. Convieţuirea paşnică în minciună, impusă în perioada sovietică a fost ca o bombă cu efect întârziat, care a exploadat în anii 90 şi va exploada şi în viitor. 

Numele de român al băştinaşilor majoritari nu poate să fie un nume de ocară, ci de respect şi demnitate naţională. Fără redobândirea identităţii etnice de români ai basarabenilor, mişcarea naţională de reunire n-are nici sens, nici finalitate.

18/05/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ISTORICUL ROMÂN Florin Constantiniu: ”Cel de-Al Doilea Război Mondial nu a însemnat – așa cum se pretinde – o bătălie între bine și rău, ci competiția dintre două bande de răufăcători”

FOTO: Stalin,Roosevelt, Churchill, liderii coaliției antihitleriste

”Nu cred că victoria bandei sovieto-anglo-americane trebuie celebrată” mărturisea marele istoric român acad.Florin Constantiniu, într-una din scrierile sale care a fost publicată pe blogul jurnalistului și omului politic Ștefan Secăreanu, din Republica Moldova.

De mult timp, ca istoric îmi dădusem seama că al doilea război mondial continuă să fie văzut prin ochelarii învingătorilor.

Am scris și am spus la diverse dezbateri despre războiul dintre 1939-1945, că suntem prizonierii viziunii biruitorilor, care au depus toate eforturile pentru a se prezenta – reluând formula lui Herodot despre geți – drept „cei mai viteji și cei mai drepți”.

Strania alianță dintre cele două mari democrații occidentale – Marea Britanie și SUA – și Uniunea Sovietică, strânsa colaborare dintre Churchill, Roosevelt și Stalin pun sub semnul întrebării atașamentul primilor doi față de principiile Cartei Atlanticului, în numele cărora susțineau că duc războiul.

Voiau, într-adevăr, Churchill și Roosevelt ca popoarele să fie libere în a-și decide soarta? Cum se împăca o astfel de afirmație cu alianța care-i făcea partenerii unui regim – cel sovietic – la fel de odios ca și cel nazist?

Churchill și Roosevelt au sfârșit prin a ceda în fața exigențelor lui Stalin, hotărât să creeze un mare brâu protector al frontierelor sovietice.

Acordul de procentaj Churchill-Stalin, din octombrie 1944, a fost o înțelegere care nu se deosebea, în esența ei cinică, de Pactul Molotov-Ribbentrop.

Cel de-al doilea război mondial nu a însemnat – așa cum se pretinde – o bătălie între bine și rău, o confruntare între libertate și opresiune, ci competiția dintre două bande de răufăcători.

În august 1941, Goebbels scria în jurnalul său personal:

„O investigație la ambasadele sovietice din Paris și Berlin a scos la iveală surprinzătoare arme de teroare. Aceste ambasade sovietice sunt, în fapt, refugii de criminali. Este inevitabil.

Dacă o bandă de criminali ajunge la putere, ea va folosi mijloace criminale pentru a-și desfășura politica. Este bine că se termină cu bolșevismul, odată pentru totdeauna, prin campania noastră din Est. La urma urmei, pe termen lung, nu era loc pentru noi doi în Europa” (David Irving, Hitler’s War, New York, The Viking Press, 1977, p 210).

Liderul nazist, prin formularea sa, exprima, cu sau fără voie, realitatea marelui conflict: lupta între două bande de criminali, una condusă de Hitler, alta de Stalin.

Un Stalin, ale cărui crime erau acoperite de cei doi complici ai săi, Churchill și Roosevelt.

Nu cred că victoria bandei sovieto-anglo-americane trebuie celebrată. Pentru țările baltice și cele din Europa de Est ea a adus o robie de peste patru decenii. Este momentul să ne întrebăm: victoria cui o sărbătorim la 9 mai 1945?

Personal, cred că nu este nimic de sărbătorit”.

Academician Florin Constantiniu  (1933 – 2012)



11/05/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

VICISITUDINILE ISTORIEI ȘI REZISTENȚA NEAMULUI ROMÂNESC ÎN FAȚA ÎNCERCĂRILOR METODICE DE A FI DISTRUS

,,Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le șterge memoria. Le distrugi cărțile, istoria, cultura și altcineva le scrie alte cărți, le dă altă cultură, le inventează o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede, limba nu va mai fi decît un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai tîrziu va muri de moarte naturală.

-Milan Hubl (1927-1989), istoric și profesor universitar ceh-

Fiind la marginea imperiilor otoman, rus și austriac, țările românilor au fost rîvnite de fiecare în parte și ne-au rupt cum au vrut și cum au putut cei trei mari dușmani timp de vreo 400 de ani. Dar cei mai turbați și odioși au fost rușii, austriecii și ungurii.

Prima dată armatele imperiale rusești au ajuns în ținuturile românilor în anul 1711, în urma tratatului de alianță a domnitorului Dimitrie Cantemir (1710-1711) al Moldovei chiar cu autorul turbăciosului răvășel.

După înfrîngerea suferită din partea turcilor la Stănilești pe Prut în anul 1711, domnitorul Cantemir se refugiază cu o parte dintre boieri în imperiul rus și moare în anul 1723 în apropiere de Orel, oraș situat în vestul Rusiei.

În tratatul de alianță se stipula că Moldova va rămâne suverană și după acest război cu turcii, iar granița de est va rămîne tot pe rîul Nistru, unde sînt mai multe cetăți.

Nu știm cum ar fi respectat țarul Petru l această înțelegere, fiindcă în Testamentul lăsat moștenire urmașilor săi și întregului popor rus, el considerîndu-se un iluminat al Marelui Dumnezeu, adică un nebun cu coroană cum au mai avut rușii și alte căpetenii atît înaintea acestuia, dar și după el, zice că imperiului rus îi este hărăzită de către Elohim stăpînirea întregii lumi!  

Expansiuniunea Imperiului rus peste teritoriile locuite de români, trebuie analizată și înțeleasă în contextul Testamentului lui Petru cel Mare care privește întreg spațiul românesc.

Se presupune că acest document a fost elaborat în anul 1725, de către țarul Petru I al Rusiei (1672-1725), fiind dus la Paris în anul 1757 de către ambasadorul Franței la Petersburg și înmînat regelui Ludovic al XV-lea.

Testamentului lui Petru cel Mare a fost publicat la Paris în anul 1843, stîrnind mare vîlvă și nedumerire la toți cei cu mintea acasă și nepuși să judece lumea după nebuniile pe care le citez mai jos :

,,În numele Prea Sfintei și Nedespărțitei Treimi, Noi Petru I, către toți urmașii noștri moștenitorii Tronului, Guvernanților și nației rusesti.

Marele Dumnezeu, de la care avem existența și Coroana noastră, luminîndu-ne, îmi arată mie a privi spre poporul rusesc ca fiind chemat a stăpîni în viitorime toată Europa. Eu pun temei acestei idei, că națiunile Europei au ajuns cele mai multe într-o stare de vechime aproape de a lor cădere. Urmează dar, a fi ele subjugate de un popor tînăr și nou, cînd va ajunge la întregimea creșterii sale și va căpăta toată a sa putere…

Eu am găsit Rusia ca un pîrîiaș și o las ca un rîu mare. Iar moștenitorii mei o vor face și mai mare, întinsa, hotărîtă de a face să rodească Europa cea stearpă.

Eu le las instrucțiunile următoare pe care le poruncesc la a lor luare aminte ca să le păzească cu statornicie.A ține nația rusească necurmat în stare de război, spre a avea pe soldații ei pururea deprinși la război… Războiul să ajute păcii, în interesul întinderii Rusiei și a înaintării ei în înflorire.

A chema prin toate putincioasele mijloace, de la națiile cele învățate ale Europei, comandiri în vreme de război și oameni învățați în vreme de pace, spre a face ca nația ruseasca sa capete foloase de la celelalte nații, fără a pierde nimic din ale sale proprii.

A se amesteca in toate pricinile și dezbaterile din Europa, mai vîrtos în acele țări care fiind mai în apropriere, interesează mai cu seama.

A vîrî vrajba în Polonia, a hrăni în ea tulburări necontenite; a cîștiga cu bani pe cei mai puternici, a avea înrîuriri în Dietele lor spre a putea lucra la alegerea Crailor lor și a-și face partizani în Polonia … 

Dacă puterile vecine s-ar împotrivi să le împace împărțind-o cu ele … (Și chiar așa au făcut împreună cu Prusia și Austria în anii 1772, 1793, 1795, apoi numai cu Germania în 1939 pe cînd imperiul rus era condus de cazari care doreau bolșevizarea întregii lumi!).

A lua cît s-ar putea mai mult din hotarele Suediei și a ști cum să se facă ca însăși ea, Suedia, să-i deschidă război, spre a-i găsi pricină de a o subjuga… A dezbina Suedia de Danemarca și, cu luare aminte, a hrăni rivalitățile lor.

A însoți Prinții ruși întotdeauna cu prințese din Germania spre a înmulți influenta noastră acolo … să se unească de la sine la pricina noastră.

A căuta alianța de comerț cu Englitera, mai mult decît a oricărei alte Puteri, pentru că ea are ma mult trebuință de noi… a schimba cheresteaua noastră și alte produse cu aurul ei și a face ca negustorii și matrozii ei să-i deprindă pe cei ai nației noastre spre navigație și comerț.

A se întinde neîncetat către Nord pe marginea Marii Baltice și către Sud pe marginea Marii Negre.

A se apropia cît mai mult de Constantinopole și de India, că acel ce va stăpîni acolo, va fi adevăratul stăpînitor al lumii… 

A străbate pînă la golful Persic, a restatornici de se poate comerțul cel din vechime al Orientului și a se întinde pînă în India care este magazia lumii…

A căuta și a cîștiga alianța Austriei a o sprijini în zadarnicele ei închipuiri de a stăpîni Germania… iar prin taină a întărîta dușmănia Prinților Germaniei împotriva ei…

A face de a se interesa curtea Austriei ca să izgonească pe Turci din Europa și a nimici pretențiile ei cînd vom subjuga Constantinopole…

A face pe toți grecii dezbinați ce sînt împrăștiați în Ungaria, Polonia și alte țări, să se lipsească de ele și a se reface sprijinul lor și a intermedia o asociație universală; care vor fi tot atîția prieteni pe care Rusia îi va avea în statul fiecărui dușman al ei.

După ce Suedia se va dezmembra, Persia se va birui, Polonia se va subjuga și Turcia se va supune… a propune foarte tainic la curtea Franței, apoi la cea a Austriei, de a împărți cu ele imperia lumii, măgulindu-se ambiția și iubirea lor de sine… Rusia să se ajute cu ele pentru a le desființa pe urmă…”

Dacă amîndouă aceste curți vor refuza propunerea Rusiei, atunci trebuie să se știe cum să împartă între ele gîlceava și a le face să se slăbească una pe alta …

Apoi Rusia, folosindu-se de un prilej hotărîtor, va năvăli asupra Germaniei, pornind totodată cu doua flote mari ce vor năpădi Franța. Aceste doua țări biruindu-se, celelalte părți ale Europei vor trece lesne și fără împotrivire sub jugul Rusiei.”

Pornind a se război cu toți vecinii, rușii au ajuns și pe plaiurile noastre, dar gîndurile lor ascunse nu erau de ajutorare ci de crîncenă stăpînire. Devenită mare putere în estul Europei în urma victoriei lui Petru la Poltava (1709) asupra lui Carol XII al Suediei, Rusia a început să-și urmărească expansiunea spre Vest si Sud-Vest, vizînd în special Polonia și imperiul Otoman, cu capitala acestuia Constantinopol, precum și țărmul de est al Mării Adriatice.

Numeroasele războaie purtate împotriva turcilor, i-au adus pe ruși pe capul românilor, ca eliberatori creștini de sub jurul musulman. Ecaterina cea Mare (1762-1796), de origine prusacă născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a visat să înființeze în ținuturile locuite de români un Regat al Daciei, ca provincie a imperiului rus, la fel cum era și Regatul Poloniei.

Însă în anul 1775 nordul Moldovei, cunoscut mai tîrziu ca Bucovina, este cedat imperiului austriac care își dorea o extindere cît mai grabnică asupra teritoriilor locuite de români.

Nu după mult timp, românii vor constata că stăpînirea țaristă este mult mai sălbatică decît cea turcească. În urma războiului ruso-turc din anii 1806-1812, turcii cedează rușilor numai ținutul dintre Prut și Nistru, botezat de ei ”Basarabia” deși aceștia ceruseră întreaga Moldovă.

După războiul ruso-turc (1821-1829), încheiat cu pacea de la Adrianopol, Moldova și Valahia intră sub protectorat rusesc, administrarea lor făcîndu-se conform Regulamentului Organic.

 Desele invazii ale armatelor țariste asupra ținuturilor locuite de români (1711 1739, 1770-’74, 1787-1792, 1806-1812,  1828-1834, 1848-49, 1877-78, 1914-1918, 1944-1958), precum și ocuparea temporară sau de lungă durată a unor părți a teritoriilor acestora, au adus grave prejudicii dezvoltării istorice, atît asupra poporului român cît și a statalității lui. Atunci cele două Țări Române erau sub comanda generalului rus Jeltuhin, care spunea despre români că sînt buni numai pentru ștreang, chiar dacă n-au înfăptuit vreo crimă. Boierii care s-au opus abuzurilor armatei țariste de ocupație au fost exilați.

Ocupația rusă a durat pînă în anul 1839, dar ea a avut ca repercursiune directă creșterea numărului sudiților evrei din imperiul austriac și țarist, care s-au aciuat pe la noi, aducînd grave prejudicii economice românilor.

Dorința rușilor de a-și răcori căpățînile înfierbîntate de vodcă în apa miraculoasă a Mărilor Marmara și Adriatica, au fost oprite pentru o vreme prin războiul Crimeei din anii 1854-1856, pierdut de Rusia. Moldovei i-au fost restituite cele trei județe din sud, Cahul, Izmail și Bolgrad (în fapt Basarabia istorică adevărată),astfel că Rusia a fost îndepărtată de către marile puteri europene de la gurile Dunării.

Românii doreau să-și întemeieze din nou un stat unitar al lor, iar visul lor secular a fost îndeplinit în parte prin Unirea Moldovei cu Valahia în ianuarie 1859 și și proclamarea Principatului România în ianuarie 1862 de către domnitorul A. I. Cuza.

În anul 1877, rușii pornesc un nou război împotriva Imperiului Otoman pretinzînd că doreau să-i elibereze de sub umbra semilunii pe toți creștinii, chiar și pe cei din Constantinopol și Asia Mică unde erau o minoritate neglijabilă. Promițîndu-le românilor recunoașterea independenței față de Poarta Otomană, rușii și-au trecut urdiile războinice peste pămînturile noastre și peste Dunăre, în Bulgaria.

Dar cum socoteala de la Sankt Petersburg a panslavismului și a imperialismului rus nu s-a potrivit deloc cu cea de la Plevna, rușii s-au văzut obligați să le ceară românilor ajutor și astfel , în urma unor sângeroase încleștări,România a putut să devină independentă față de Turcia.

Aliații ruși au încercat nu numai să rămână stăpîni în București, dar au avut gînd să pună mâna pe principele Carol l și să anihileze oștirea română, pentru a-și întinde stăpânirea și asupra României.

Din fericire, planul rusesc a eșuat în urma opoziției hotărâte manifestate de Marile Puteri europene și în primul rănd de Germania.

Distrugerea puterii economice a românilor și a potențialului lor biologic

A fost o preocupare permanentă a celor trei imperii care au stăpînit țările românilor începînd cu prima parte a secolului XlX.

Imperiul țarist, odată cu expansiunea lui spre sud-estul Europei începînd cu anul 1711 ne-a întîlnit în drumul viselor lor de mărire și amarnic ne-au jefuit, nenorocire ce ne-a urmărit peste 160 de ani, de cîte ori ne-au călcat țara.

Potrivit unor observatori britanici, Valahia a fost nevoită să se îndatoreze unor creditori europeni cu o sumă totală de 10 milioane de piaștri, pentru a face față cerințelor armatei ruse.

Acuzații de jaf sistematic au fost făcute de autorul francez Marc Girardin, care a călătorit în regiune în anii 1830; Girardin a afirmat că trupele ruse au confiscat practic toate animalele pentru nevoile lor și că ofițerii ruși au insultat clasa politică, spunînd în mod public că în cazul în care furnizarea de boi s-ar dovedi insuficientă, boierii vor fi înjugați la care în locul acestora; această acuzație a fost reluată de Ion Ghica în amintirile sale. 

El a amintit și despre insatisfacția crescândă față de noua stăpânire și că țăranii erau în mod special supărați din cauza manevrelor continue de pe teritoriul Principatelor.

Dar și alți francezi ajunși cu diferite interese pe la noi au constatat sălbăticia rușilor care o întrecea pe a fiorșilor năvălitori asiatici hunii și tătarii. 

,,Generalul Jeltuhin administra prin lovituri de sabie, întemniţa, surghiunea, maltrata pe toți cei care nu erau ruşi.” (Hugot catre Portalis, 6 iulie 1829). ,,Satele aflate în calea armatei rusești încep a fi pustiite, ţăranii – cu grânele rechiziţionate şi vitele omorâte de căratul proviziilor sau lovite de epidemii – fugind în Transilvania…

Generalul rus Jeltuhin pretinde chiar ca Ţara Românească să suporte în totalitate armata rusă şi după ce aceasta va trece Dunărea in Bulgaria. Când boii lipsesc sau, ceea ce se întâmplă des, mor sub jug, se înjugă în locul lor ţărani” (Viollier către Polignac, 30 iulie 1829).

După anexarea Basarabiei la imperiul rus, o parte însemnată a țăranilor români au trecut peste Prut în Moldova datorită împilărilor, jafurilor și umilirilor la care erau supusși de către armata rusă și noua administrație formată în mare parte din jidani.

Ca să înțelegem această mare nenorocire, venită pe capul românilor din Basarabia dau recensămîntul făcut de ocupant în anul 1812; 419240 români(86%), 30000 ruteni(6,55%), 19130 mozaici(4,2%), 6000 lipoveni(1,2%), 1207 găgăuzi(0,25%) și 1200 bulgari(0,25%), iar în anul 1918 românii mai reprezentau numai 62%, crescînd procentul rușilor la 7% și al jidanilor la 12%!

Consecința directă a acestor jafuri și silnicii nemaiauzite asupra Ţărilor Române, a fost aceea că acestea au încetat de a mai fi mari producătoare și exportatoare de vite, sărăcia înstăpînindu-se peste tot! Generalul rus Suvorov, răspunzând unor plângeri ale localnicilor, declara că vrea să lase moldo-valahilor ochii, ca să aibă cu ce plânge.

Un rol devastator asupra economiei românilor timp de peste 150 de ani(de la pacea de la Passarowitz pînă în anul 1871 cînd au fost abrogate privilegiile) l-au îndeplinit și ,,sudiții”, negustori și cămătari cazari care desfășurau activități economice în Țările Românilor dar nu plăteau nici un fel de taxe, situația fiind la fel și pentru mărfurile importate. Există plîngeri ale boierilor și breslelor către domnitorii din aceste țări care arată cum ei sînt ruinați prin privilegiile primite de cazari în urma tratatelor de pace încheiate între imperiul otoman și cele 3 imperii amintite.

Falsificarea istoriei României

Procesul deznaționalizării românilor și a falsificării istoriei acestora datează de ceva vreme, din vremurile de cînd austriecii, apoi papistașii și ungurii s-au pus pe sufletele noastre să ne nimicească pentru totdeauna.

După ocuparea Transilvaniei de către armatele imperiale austriece, la 4 decembrie 1691, împăratul Leopold I a dat o Diplomă (numită și Diploma leopoldin), care a avut rolul unei adevărate Constituții pentru această nouă cucerire a sa,timp de mai bine de un 150 de ani.

Noii stăpîni fiind catolici, iar această confesiune avînd puțini aderenți în Transilvania, ochii noilor stăpâni au fost puși pe românii ortodocși care dacă ar fi trecut la catolicism, primeau și ei drepturile pe care le aveau ungurii și sașii.

Iezuiții au început să-i convingă pe români pot să se ridice din starea socială, politică și religioasă jalnică în care trăiau doar prin trecerea la catolicism !

Acțiunea austriecilor mai realiza un scop ascuns, dezbinarea românilor din Transilvania de cei din Valahia și Moldova prin trecerea ardelenilor la catolicism.

Vasile Alecsandri într-o scrisoare din anul 1868 către Foaie din Cernăuți spunea latiniștilor care îi corectau poeziile după socoteala lor, că adevărata limbă este ,,isvorîtă din geniul poporului român, iar nu din fabricile de cuvinte a lui Cipariu et companie”, adică să înțelegem că unii ,,doctori ardeleni” erau bine dați cu făcătura latinistă pusă la cale de papistași.

Asta le convenea de minune și ungurilor care spuneau despre românii din Ardeal că nu erau decît ciobanii romanilor care au cucerit Dacia.

A fost și o acțiune metodică de nimicire prin deznaționalizare asupra românilor.  În Ardeal ungurii în campania lor de maghiarizare a românilor le-au schimbat numele de familie și cel de botez, obligîndu-i să urmeze școala numai în limba ungară, ceea ce a dus pentru unii la pierderea identității și transformarea lor în unguri sadea.

La fel au procedat și austriecii, care, după ocuparea Bucovinei, i-a dat pe ortodocșii români în paza clerului ucrainean unit cu Roma, iar aceștia s-au apucat să-i slavizeze adăugînd la numele lor de familie terminațiile ,,enco”, ,,iuc” și ,,ciuc” , ca să fie ucraineni și numai atît. În anul 1918 cînd Bucovina s-a unit cu patria mumă, cei batjocoriți astfel au cerut statului român să dea o lege care să le permită a reveni la numele lor adevărate românești, numai că mafia statală le-a cerut să plătească pentru schimbarea numelor.

Și așa avem azi printre noi nume ca Mateiuc, Petrenco, Martiniuc, Sauciuc, boutiuc, Cuzenco, Vatamaniuc, etc.

(Fragmente din articolul https://veghepatriei.wordpress.com/distrugerea-neamului-romanesc).

09/05/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: