CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MAXIMIN THRAX- PRIMUL ÎMPĂRAT DE ORIGINE TRACĂ AL IMPERIULUI ROMAN




Primul împărat roman cu certă origine tracică este Caius Iulius Verus Maximinus, cunoscut în istoriografie sub numele de Maximin Tracul (173-238 p. Chr.).
Acesta fusese păstor în regiunea sa natală, Moesia, din tată trac si mamă alană şi fusese ridicat tot mai sus de Sever Alexandru (222-235) datorită capacităţii sale militare şi aspectului său impunător: avea 2,40 m înălţime şi era uimitor de voinic.
Vorbea latina cu accent tracic.
Datorită capacităţilor sale fizice fusese numit în garda personală a lui Septimius Severus.


A refuzat să lupte sub împăraţii Macrinus şi Elagabal, probabil desconsiderând aripa siriană a dinastiei severilor, din care făcea parte însuşi Severus.
A reintrat în armată sub Alexander, cu funcţia de tribun al recruţilor (tribun laticlav), apoi a primit comanda unităţilor din Pannonia, în timpul luptelor cu germanii.
Negocierea cu aceştia, duse de către împărat, proiectele privitoare la reducerea numărului de trupe şi mutarea unor unităţi în Orient, au dus la proclamarea lui Maximin ca împărat şi asasinarea lui Severus şi a mamei sale, Iulia Mamaea.




Domnia lui Maximin Thrax a reprezentat o reacţie militară împotriva regimului senatorial instituit de Severus, cât şi împotriva practicii imperiale de cumpărare a păcii cu barbarii. Scopul legionarilor, spre deosebire de timpurile când aceştia erau cetăţeni romani care îşi satisfăceau stagiul militar, era de a obţine câştiguri din jafuri şi recompense imperiale şi nu de a vegeta în castre, pe frontiere.
În virtutea acestor curente, care l-au propulsat la purpura imperială fără să fi avut anterior demnitatea senatorială sau civilă, noul împărat a refuzat să meargă la Roma, a izgonit sau ucis consilierii lui Alexander, a înăbuşit revoltele unor unităţi din Siria, care îl proclamaseră împărat pe Tiberius Quartinus.
A reprimat conspiraţia împotriva sa, reală sau nu, Condusă de consulul Caius Petronius Magnus şi a repornit cu vigoare războiul cu barbarii, recucerind „Câmpiile Decumate”.
Pe Dunăre a respins atacuri ale sarmaţilor şi ale dacilor liberi. Victoriile i-au adus titlurile de Germanicus, Sarmaticus şi Dacicus Maximus.

Senatul a declanşat lupta împotriva sa prin recunoaşterea ca împăraţi pe Gordianus I şi pe fiul acestuia Gordianus al II-lea, învinşi şi ucişi de către legatul Numidiei, Capellianus împreună cu legiunea III Augusta (Tertia Augusta).
Senatul a proclamat alţi doi „auguşti”, pe Pupienus şi Balbinus, cărora s-a alăturat Gordianus al III-lea. Amânările şi ezitările împăratului au iritat trupele şi legiunea II Parthica s-a revoltat şi l-a ucis pe Maximin şi pe fiul acestuia (iulie 238 p.Chr.) în timpul asediului oraşului Aquilea, ce refuzase să îşi deschidă porţile.

Sursa:
Enciclopedia Arheologiei şi istoriei vechi a României, vol. II, D-L, (coord.) C-tin Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1966, p.33.






Bibliografie suplimentară:
Gaston. M. Bersanetti, Studi sull’imperatore Massimino il Trace, Roma, 1940;
Vladimir Roşulescu, Tronul Romei sau vieţile celor 75 de împăraţi romani, Editura Scorilo, Craiova, 1999;
Iosif Constantin Drăgan, Mileniul imperial al Daciei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986;
Franz Altheim, Die Soldatenkaiser, ed. Klostermann, Frankfurt, 1939 (Deutsches Ahnenerbe, vol. 1);
Angela Bellezza, Massimino il Trace, Geneva, 1964;
Ioan Piso, Maximinus Thrax und die Provinz Dazien, în Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik, 49, Bonn, 1982, p.225-238;
Wilhelm Ensslin, Cambridge Ancient History, vol. XII, The Imperial Crises, London, 1954-1961;
Edward Gibbon, Istoria declinului şi a prăbuşirii Imperiului Roman, traducere şi prefaţă de Dan Hurmuzescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1976; Editia engleză
Eusebiu din Cezareea, Historia ecclesiastica
Scriptores Historiae Augustae

06/12/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

Prof.dr.Ion COJA despre anti-românism și anti-semitism

Dublă lansare de carte la Colegiul „Mircea cel Bătrân“

Anti-românism și anti-semitism

Spuneam deunăzi că noi, românii, trebuie să conștientizăm existența anti-românismului ca factor în istoria noastră modernă și mai ales în ziua de azi. E cazul să luăm exemplul evreilor, al liderilor evrei din Israel și din comunitatea internațională iudaică, în a căror strategie este obligatoriu cuprinsă și preocuparea de a face față activităților anti-semite.

O preocupare oficial recunoscută și activă prin nenumărate instituții și strategii.

Nu cunosc exact în ce constau aceste activități anti-semite, dar nu mă îndoiesc că ele există și au o tradiție milenară, multi-milenară. Se poate spune că anti-semitismul apare odată cu primele manifestări în istorie ale iudaismului. Evreii au avut un talent aparte de a stârni reacții de respingere, de distanțare din partea comunităților etnice cu care au venit în contact. Nu mă încumet să intru în detaliile acestui subiect deja analizat de persoane și autori mult mai bine informați decât mine. Bibliografia este imensă, incluzând o sumedenie de autori „anti-semiți” dintre cei mai prestigioși! Firește, replica evreilor nu lipsește. O replică deseori punitivă, chiar disproporționată! Face parte din strategia evreiască de combatere și descurajare a adversității sistematice față de valorile și interesele lumii iudaice.

Ne poate fi de folos modelul iudaic?

Este prima întrebare pe care ne-o punem și la care ne grăbim să dăm un răspuns: Nu! Nu prea ne folosește la ceva replica dată de evrei celor care le-au pus în primejdie interesele, însăși existența.

Experiența și tradițiile evreice nu ne pot fi de folos atunci când ne organizăm și noi pentru a face față activităților anti-românești.

Aceste activități nu sunt o reacție cât de cât justificată la un comportament românesc provocator, agresiv cât de cât!

Asta în vreme ce activitățile anti-românești se desfășoară într-o deplină clandestinitate, fără a fi percepute de marele public, nici chiar de serviciile gândite să apere societatea românească de orice fel de agresiune, inclusiv de agresiunile discrete, bine conspirate. Aceste servicii „inteligente” își fac și nu-și prea fac datoria în fața agresiunilor anti-românești mascate în fel și chip.

De-a lungul istoriei aceste servicii și-au făcut datoria cu sincope care pun la îndoială onorabilitatea celor care le-au condus. Bunăoară dacă ne referim la serviciile secrete de azi, la SRI, SIE etc, va trebui să consemnăm o „sincopă” care nu ne și nu le onorează deloc!

A existat și o aripă patriotică, naționalistă în Securitate, ca și-n armată, înainte de1990, dar aceasta a fost scoasă din joc de Iulian Vlad și acoliții săi, care au organizat „revoluția” din decembrie 1989!

După 1990 acțiunile anti-românești s-au desfășurat în toată voia. Cu „voie de la poliție”! Și de la guvern, ba chiar și de la Parlament, interesele elementare ale românilor, ca etnie majoritară în România, fiind neglijate sau sabotate chiar, fără nici o rezistență din partea clasei politice.

Cine a promovat sau a tolerat activități anti-românești după 1990? Toți președinții României de care am avut parte, toți prim-miniștrii și așa mai departe în jos, în ierarhia guvernării. O unanimitate înfricoșătoare. Pe cât de înfricoșătoare, pe atât de dezgustătoare!

Ca să dăm și exemple și ca să nu fiu acuzat de partizanat politic mă pot referi la situația românilor care trăiesc ca minoritate etnică în țările din jurul României.

Acești români sunt dintotdeauna ținta unei politici de des-naționalizare, de asimilare etnică forțată, fără ca guvernanții de la București să reacționeze cât de cât la de-românizarea românilor minoritari în statele învecinate!

Indiferent de partidul aflat la putere, guvernul României a fost mereu nepăsător cu privire la soarta acestor frați români!

În România în schimb legislația și practica în materie de minoritâți etnice este extrem de generoasă, românii oferind minorităților etnice chiar un regim de descriminare pozitivă, cu avantaje care fac ca condiția de minoritar etnic să fie în multe cazuri de preferat condiției de etnic român majoritar. Bunăoara în „secuime”, în județele Harghita și Covasna.

Nu este rău că s-a ajuns la această situație, cu condiția ca guvernanții români să discute cu guvernanții omologi din statele vecine de pe poziția acestei situații, reclamând ca românii minoritari etnici din țările învecinate să se bucure de un regim de reciprocitate, să li se aplice măsurile pe care statul român le practică în raport cu minoritățile etnice din România.

După semnarea păcii la Trianon în 1920, în România rămâneau să trăiască peste un milion de minoritari maghiari, iar în Ungaria un număr de circa 400.000 de români rămâneau să trăiască ca cetățeni maghiari de etnie română, în vecinătatea imediată a graniței noastre de Vest.

Nota bene: dacă puterile aliate și-ar fi respectat promisiunile făcute României în 1916 înainte de intrarea noastră în război împotriva puterilor centrale, granița noastră de vest ar fi trebuit să fie pe Tisa și i-ar fi cuprins pe majoritatea românilor care au rămas să trăiască în Ungaria de după Trianon. Azi, după 100 de ani de la Trianon, numărul maghiarilor din România este mai mare ca în 1920, iar numărul românilor din Ungaria s-a redus la circa 40.000 de suflete.

În suta de ani scursă, nu a existat nicio preocupare a guvernanților de la București pentru protejarea românilor din Ungaria, pentru contracararea politicii maghiare de des-naționalizare a românilor. Guvernanții s-au arătat a fi preocupați, timorați chiar, de propaganda internațională făcută de Budapesta pe tema regimului de des-naționalizare la care ar fi fost supuși maghiarii din România, temă prezentă și azi în textele de propagandă revizionistă maghiară, o propagandă pe cât de mincinoasă, pe atât de insistentă și de penetrantă, de convingătoare pentru persoanele și entitățile neinformate.

Românii din Ungaria nu au dispărut, dar sunt timorați de atitudinea guvernanților maghiari și preferă să se declare maghiari pentru a nu-și complica existența. Dar sunt gata să-și afirme adevărata identitate națională dacă ar simți un sprijin energic de la București! Acest sprijin încă mai este așteptat de zeci de mii de români din Ungaria!

De ce nu și-au respectat marile puteri promisiunile făcute României pentru a o convinge să iasă din neutralitate și să intre în război de partea Antantei? După părera mea a contat mult și un fapt care nu fusese luat în calcul în 1916: după 1 Decembrie 1918 România s-a prezentat la Conferința de pace revendicând un teritoriu mult sporit prin desprinderea Basarabiei de imperiul țarist, de imperiul sovietic. România Mare era mai mare decât o visaseră politicienii români la intrarea în război în 1916!

O Românie cu granița de Vest pe Tisa ar fi fost o Românie îndreptățită să aibă această frontieră. Așa cum era îndreptățită să aibă pe Nistru granița de Est. Iar îndreptățirea o dădea principiul naționalității, al populației majoritare. Între cele două rîuri emblematice, de la Nistru pân la Tisa, românii erau net majoritari în 1918. În virtutea numărului lor mai mare, a faptului că românii sunt poporul cel mai numeros din Europa de Est.

Am enunțat în felul acesta unul din motivele care explică apariția anti-românismului. Faptul că suntem neamul cel mai numeros din această parte a lumii ne acordă, cel puțin teoretic, un statut de care dacă noi nu prea suntem conștienți, dacă nu știm să facem caz de acest statut, ceilalți însă, vecinii noștri, își dau seama mai bine decât noi ce valoare are acest statut și mulți reacționează omenește, adică lăsându-se pradă păcatului omenesc numit invidie, pizmă! Nu trezim simpatia nimănui prin faptul că suntem țara cea mai mare din Europa răsăriteană, cu atât mai mult nu devenim mai ușor de suportat pentru dreptul nostru de a lărgi teritoriul național românesc chiar dincolo de Nistru! În momentul de față suntem singura țară din Europa, poate chiar din lume, care, prin aplicarea principiilor de drept internațional, avem perspectiva de a ne lărgi hotarele prin unirea cu Basarabia, cu Republica Moldova. Această perspectivă, atât de îndreptățită, nu găsește prea mulți susținători nici printre puterile decidente ale momentului istoric.

Multe din aceste puteri sunt confruntate la ele acasă cu tendințe centrifuge, cu perspectiva secesiunii revendicată de forțe politice separatiste, care se pronunță răspicat în acest sens. Bunăoară Marea Britanie, Spania, Franța, Italia, Rusia în Europa.Cu ceva ani în urmă numărul mare de români din Balcani făcea ca limba română să fie lingva franca în acest colț de lume, locuit de un mozaic de popoare, dintre care noi valahii, noi românii, am fost și suntem poporul cel mai numeros, cel mai important.

Nu avem dreptul să ne sfiim de a recunoaște acest lucru și de a ne purta în consecință! N-am făcut-o până acum! Și rău am făcut! O greșeală care ar putea să ne coste mult dacă nu o îndreptăm cât mai curând!Primul pas reclamat de situația de fapt este să purcedem la o campanie susținută și permanentă de salvare a românității fraților noștri trăitori ca minoritari la sud, la vest, la nord și la est de frontierele politice ale statului numit România.

Aceste frontiere nu coincid cu fruntariile neamului românesc!Suntem și vechi pe teritoriul ocupat de comunitățile de români. Acolo unde sunt consemnați de istorie românii sunt populație autohtonă. Sunt primii ocupanți! Ai sentimentul că în virtutea acestui fapt românii și-au ales țara, au ales ținuturile care să le fie vatră, baștină străbună. Drept care țara lor, terra nostra, este deosebit de frumoasă și de îndestulătoare ca resurse naturale necesare unui trai îmbelșugat!

Strămoșii noștri au știut să aleagă! Pământul românesc ne oferă această posibilitate, a belșugului dobândit ușor prin muncă, motiv foarte serios ca să fim pizmuiți pentru țara noastră, să trezim elanul cotropitor sau acaparator al străinilor, al vecinilor.

Am fost în permanență asediați de neprieteni care au râvnit la ce este al nostru în mod definitoriu, în primul rând teritoriul, pământul! În momentul de față, adică după 1990, agresiunea la care suntem supuși se desfășoară în forme inedite, practicate pentru prima oară în istorie.

Fără declarații de război, fără trupe militare masate la graniță sau deja intrate în țară, nici nu ne dăm seama că suntem o țară pe cale de a fi ocupată. Unii analiști consideră că deja suntem ocupați și că ni s-a impus condiția de colonie.

Nu e clar a cui colonie suntem, avem mai mulți stăpâni, iar cei care ne-au impus acest regim colonial nu sunt un stat, nu au statut politic, ci sunt companiile multinaționale care s-au instalat în România în condițiile perfect legale ale economiei de piață, așa cum ni s-a spus că trebuie să fie regimul post-comunist de care am vrut să avem parte după „revoluția” din decembrie 1989, fără să ne fie clar care este reversul economiei de piață!Așadar trebuie să concluzionăm, să conștientizăm că suntem o țară agresată, deja ocupată, cu o suveranitate națională mult redusă față de 1990, și că este imperios necesar să avem o reacție de apărare întru totul legitimă.

Este sarcina fiecărui partid, a fiecărui om politic, a fiecărui formator de opinie publică, să mediteze la acest subiect și să pună umărul la găsirea și implementarea soluțiilor.

Este timpul colaborării frățești. Nu mai avem voie să ținem seama de antipatii și ideosincrazii. Corabia noastră este în plină furtună și toți pasagerii, strâns uniți în jurul mateloților, trebuie să se facă utili cu ceva pentru cauza comună care se cheamă salvarea Patriei.

Salus Patriae suprema lex!

Ion Coja (Text selectat din articolul publicat de scriitorul român Dan Culcer în blogul său http://asymetria-anticariat.blogspot.com)

01/12/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marea UNIRE a românilor – un vis devenit realitate la 1 decembrie 1918

1 decembrie, Ziua Națională a României. Cum a fost înfăptuită Marea Unire  de la 1918 - Stirileprotv.ro

Evenimentul politic cel mai important al secolului trecut a fost pentru poporul nostru înfăptuirea unirii tuturor provinciilor locuite de români aflate sub o stăpânire străină.

La 1 decembrie 1918,la finalul Primului Război Mondial, țara noastră obținea mai mult decât eliberarea românilor din Austro-Ungaria, pe care și-o propusese inițial. Atunci s-a împlinit idealul național pentru care luptaseră timp de secole românii şi s-a desăvârșit statul național unitar român.

Plecând de la Unirea dintre Țara Românească și Moldova în 1859,  sub domnia principelui Alexandru Ioan Cuza, şi de la dobândirea independenței României în războiul împotriva Imperiului Otoman (1877-1878), poporul român a crezut în unitate și a luptat pentru acest nobil ideal.

Marea Unire de la 1918 a marcat procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români au putut fi cuprinse între granițele aceluiași stat, care avea să fie recunoscut, în anii ce au urmat Marelui Război , rând pe rând la nivel internațional și de marile puteri ale epocii .

,,Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât” s-a dovedit a fi o sintagmă profetică pentru poporul român. Astfel, în 27 martie 1918 avea loc unirea Basarabiei cu România, după care, la 28 noiembrie a urmat unirea Bucovinei , iar la 1 decembrie s-a înfăptuit și unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și a Maramureșului, după ce Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o rezoluţie în care era proclamată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România.

Atunci, omul politic transilvănean Vasile Godiş a dat citire rezoluţiei Unirii:

„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Discursul lui Vasile Goldiș de la 1 decembrie 1918 - Citate Impresionante

Miracolul Marii Uniri nu s-a făcut în condiții ușoare. La 1918, România era vlăguită de război și de o epidemie pustiitoare, parțial ocupată de armate străine și izolată de aliații săi. Toate nemulțumirile și dezbinările noastre de astăzi par neînsemnate față de ceea  ce au avut de înfruntat atunci înaintașii noștri. Și, totuși, au reușit acolo unde toți cei dinaintea lor dăduseră greș de nenumărate ori.

Proiectul UDMR privind implementarea prevederilor din Rezoluția de la Alba  Iulia a fost respins

Românii anului 1918 au demonstrat că prin unirea acelei generații în gând şi fapte au putut obține ceea ce înaintașii lor doar au sperat.

Acest aspect ar trebui să constituie un motiv de reflecție pentru generațiile de astăzi, arătând cum figuri naționale prolifice, precum regii României, oamenii politici, militarii şi oamenii simpli din popor, au putut fi marii artizani ai Marii Uniri.

La Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, Biserica românească a avut ca delegaţi de drept: 5 episcopi, 4 vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitolurilor unite, 129 protopopi, câte un reprezentant al Institutelor pedagogice, câte doi reprezentanţi ai studenţilor de la fiecare institut teologic, preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale, delegaţi din diferite circumscripţii electorale, precum şi numeroşi preoţi împreună cu păstoriţii lor, care au făcut parte din cei peste 100.000 de români transilvăneni prezenţi aici.

Moștenirea lăsată generațiilor ce le-au urmat a fost dovada vie a faptului că ,,Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi și la durere/ Unde-s doi, puterea crește/Și dușmanul nu sporește”, după cum puncta Vasile Alecsandri în poemul său ,,Hora Unirii”.

Punct culminant al istoriei românilor, 1918 a fost anul în care s-a pus în aplicare dreptul poporului nostru la autodeterminare – oficializat în urma declarației președintelui Woodrow Wilson, din ianuarie 1918.

În ziua în care, la Alba Iulia, Transilvania se unea cu România, desăvârşindu-se astfel statul naţional unitar român, regele Ferdinand şi regina Maria se reîntorceau în Capitală, alături de armata română, după doi ani petrecuţi în refugiu la Iaşi. În primăvara anului 1919, regele împreună cu regina Maria, au vizitat mai multe oraşe din Transilvania.

Harta: Harta Marii Uniri 1918

Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia, şi care a rămas neratificat de Japonia.Uniunea Sovietică,statul bolşevic născut pe ruinele fostului aliat al României, Imperiul Ţarist, nu a recunoscut această unire, iar acţiunile Japoniei au venit ca rezultat al unui protocol secret care a făcut parte dintr-un tratat între cele două state în 1925.

Tratatele speciale cu Austria (la Saint Germain), cu Bulgaria (la Neuilly-sur-Seine) și cu Ungaria (la Trianon) au consacrat pe plan internațional, ceea ce poporul român decisese în anul 1918, adică noua componență a țării și noile granițe ale României.

15 octombrie 1922 – A avut loc solemnitatea încoronării regelui Ferdinand  şi a reginei Maria la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, România. | CER  SI PAMANT ROMANESC


La 15 octombrie 1922, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, avea loc ceremonia încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria. Coroanei regale de oţel a regelui Carol I, ce amintea de Plevna, i s-au adăugat însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, simbolizând actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

La multi ani, dragi români! Să trăiască în veci România UNITĂ, ţara tuturor Românilor!

01/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: