ZIUA AROMÂNILOR ȘI PROMOVAREA IDEII DIVERSIONISTE A EXISTENȚEI ÎN ȚARA NOASTRĂ A UNEI MINORITĂȚI ARMÂNEȘTI DISTINCTE DE NAȚIUNEA ROMÂNĂ

Harta răspândirii aromânilor și meglenoromânilor la sfârșitul sec, al XIX-lea și începutul secolului XX.

Sunt aromanii o „minoritate nationala”in Romania ?

De câțiva ani încoace,  pe 23 mai, se  sărbătorește în România  dar și în alte țări balcanice – cu excepția notabilă a Greciei, Ziua ”națională’ a aromânilor.

Evenimentul în sine este o acțiune lăudabilă, dacă este văzut prin prisma unui efort de păstrare a culturii și obiceiurilor aromâne, sau ca o încercare de promovare a drepturilor acestei comunități, mai ales în țările unde nu se bucură de o recunoaștere oficială.

Unii organizatori din România, se folosesc de acest eveniment pentru a promova o agendă eminamente politică, și anume recunoașterea aromânilor ca minoritate națională, care să se bucure astfel de drepturile reprezentative, culturale, lingvistice dar și financiare care derivă dintr-o atare recunoaștere.

Chestiunea declarării aromânilor drept minoritate aparte din punct de vedere etnic, lingvistic și cultural, în cadrul statului român, reprezintă un proiect asumat cu multă vervă încă de acum trei decenii.

Păstrarea specificului identitar aromân se datorează prioritar statului român – care încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a sprijinit înființarea de școli și biserici la sud de Dunăre, asigurând insule de refugiu în fața campaniilor asimilaționiste elene și slave – este pusă între paranteze de către propagandiștii ideii separatismului aromân-român, scrie Andrei Nicolae pe https://www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Terenul lor de bătaie îl constituie în această perioadă data de 10/ 23 mai ca punct de referință în istoria aromânilor.

În fiecare an, în apropierea acestei zile, se redeschide tensionat dosarul chestiunii aromâne.
Din punct de vedere istoric, recunoașterea oficială a națiunii valahe/române din cadrul Imperiului Otoman publicată în Monitorul Oficial de la Istanbul în 10 mai 1905, a fost consecința unei campanii diplomatice de amploare susținută de către Regatul Român pentru recunoașterea macedo-românilor, adică a românilor balcanici, vorbitori ai dialectului aromân sau megleno-român.

Acest act istoric, recunoscut ca atare atât de istoriografia românească, dar și de cea străină, este de câțiva ani supus unei mistificări regretabile prin sărbătorirea acestui act (datorat în totalitate politicii de sprijin identitar- cultural a României pentru ramura sud-dunăreană a poporului român) într-o cheie diversionistă, aceea a Zilei Naționale a Aromânilor pe 23 mai.

Falsificarea unui eveniment istoric (Iradeaua sultanului Abdul Hamid al II-lea publicată în 10 mai 1905) și promovarea pe multiple canale a acestei denaturări, drept act fondator pentru recunoașterea unei minorități etnice, poate avea urmări negative asupra stabilității regionale într-un context geopolitic dificil, putând fi speculată de anumiți factori externi interesați.
Conform unor criterii subiective oricine se poate declara orice, însă pentru a fi și recunoscut în consecință astfel, trebuie să existe niște criterii obiective, demonstrabile științific.
Academia României din 25 iulie 2018 iterează faptul că articolul 3, paragraful 1 din Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale (CCPMN), adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg, la data de 1 februarie 1995 și intrată în vigoare la 1 februarie 1998, prevede dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a alege liber să fie tratată ca atare sau nu.

Paragraful 35 din Raportul Explicativ al CCPMN (ETS No. 157) stipulează însă că din Paragraful 1 al numitului articol, nu trebuie înțeles că o persoană are dreptul să își aleagă arbitrar apartenența la o minoritate națională, ci că această alegere individuală este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei respective. Prin urmare, trebuie respectate criteriile științifice în asumarea identității naționale și lingvistice a colectivităților și a individului”.
Ideea unei minorități etnice aromâne e experimentată cu precădere în România, unde, din păcate beneficiază de un culoar favorabil pe fondul unor interese de grup atent cultivate într-un mediu politic prea puțin preocupat de proiectul de țară, interesul național etc.

Nu trebuie omis din acest tablou nici rolul discret, dar eficient al UDMR-ului de sprijinire a acestui curent minoritar printre aromâni etc.
De altfel, reușita acestei inițiative ar însemna deschiderea unei cutii a Pandorei, care să alimenteze orgoliul și așa proeminent al unor reprezentanți ai transilvanismului, bănățenismului etc.
Prin urmare, răspunsul la întrebarea Qui prodest? ar trebui să țină cont și de aceste detalii semnificative în grad mare pentru felul în care se orchestrează acest tip de separatism.

Miza finală a acestor inginerii identitare (a se vedea schizofreniile vlah/vlaș/român din Timocul sârbesc, moldoveni/români din Bucovina de nord, Basarabia de sud ori Republica Moldova) este dinamitarea coeziunii istorice românești de la nord ori ori de la sud de Dunăre.

Adevărul despre 23 mai este prin urmare  ceva mai altfel decât ne este înfățișat acum de organizatorii care voit denaturează semnificația acestui eveniment.

ADDENDA

Iradeaua, din 23 mai 1905 a fost Decretul dat in favoarea aromânilor din Balcani de sultanul Abdul Hamid al Imperiului Otoman, prin care li se asigura acestora recunoașterea statutului de comunitate distinctă, cu drepturi culturale proprii și cu posiblitatea de a-si constitui foruri specifice de reprezentare.

Gestul autorităților otomane a fost un omagiu adus României, cu ocazia sărbătorii naționale (10 mai) și Regelui Carol I, la împlinirea a 39 de ani de domnie.

Iradeaua din 10/23 mai 1905 a reprezentat o victorie a diplomației românești a epocii, interesul pentru păstrarea și afirmarea identității specifice a persoanelor aparținând minorității din regiune fiind și astăzi o preocupare majoră a politicii externe a țării noastre.

Textul acestei Iradele (Decret imperial) era următorul:

„Majestatea sa Imperială, sultanul, care în sentimentele sale de înaltă justiţie şi îngrijire părintească pentru popoarele sale, îşi întinde binefacerile şi favorurile sale asupra tuturor supuşilor săi credincioşi, fără deosebire de rasă, nici religiune, luând în consideraţie suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele tronului imperial de către supuşii săi valahi, a binevoit să ordone că, în virtutea drepturilor civile, de care dânşii se bucură cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze pe muhtari (primari) conform cu regulamentele în vigoare; ca, după cum se practică pentru celelalte comunităţi, membrii valahi să fie deopotrivă admişi, după regulă, în consiliile administrative şi ca înlesniri să fie acordate de către autorităţile imperiale pentru profesori numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcolilor şi îndeplinirea formalităţilor dictate de legile Imperiului pentru deschiderea noilor stabilimente şcolare. Această ordonanţă imperială a fost comunicată departamentelor respective pentru executarea ei.”

Rezultatul a fost dezastruos pentru comunitățile aromâne din Balcani pe care statul romān le sprijinea cultural.

Această Iradea a provocat o prigoană națională, comandouri de teroristi (antarți) greci trecând la comiterea de asasinate īn rāndul fruntașilor aromāni (peste 400 de victime), ceea ce a condus la ruperea relațiilor diplomatice īntre Grecia si Romānia (1906-1911).

 Razboaiele balcanice au dus īnsa la dezmembrarea Imperiului otoman, aromānii intrānd īn componenta Greciei, Albaniei, Bulgariei si Regatului Sārbo-Croato-Sloven.

Când s-a semnat Pacea de la Bucuresti (1913), care punea capăt acestor razboaie din Balcani, ministrii de externe ai Greciei, Bulgariei si Regatului Sārbo-Croato-Sloven au dat asigurări, prin scrisorile schimbate cu Titu Maiorescu (ministru de Externe), ca vor respecta drepturile minoritatilor aromāne, protejānd scolile si bisericile, fapt care nu s-a respectat, scrie https://sutsatadicraiova.wordpress.com.

Este important să reamintim că această zi, folosită de unii în scopuri politice menite să demarcheze o linie clară între aromânism și românism în general, este în mare parte rodul eforturilor diplomatice ale României de la începutul secolului XX și în special ale ambasadorului României în Imperiul Otoman, Alexandru Lahovari.

La 23 mai 1905 când se publica oficial decretul imperial (iradea) prin care se consfințea pentru prima dată dreptul de organizare în comunități cu privilegii de autoadministrare al poporului “ulagh” (sau valah), care trăia în granițele existente la acel moment ale Imperiului Otoman.

Să notăm că etnonimul ”ulagh”(valah) avea același înțeles pentru toți locuitorii ținuturilor locuite de români și că prin urmare nu se referea doar la aromânii din Imperiul Otoman, ci la toți românii din Balcani.

Specialiști ai Academiei Române au explicat foarte clar,în mai multe rânduri, că în acest decret imperial otoman, nu se regăsește niciodată și nicăieri etnonimul de aromân (sau armân).

În plus, ca să nu existe poate confuzii  pentru cititorii de peste un veac al acestui document, privitor la cine erau așa numiți ulaghi, decretul consfințea în mod expres dreptul Statului Român de a finanța (în continuare) educația, cultura și religia beneficiarilor acestui act.

Așadar, 23 mai reprezintă un moment de răscruce din procesul istoric de recunoaștere al drepturilor românilor și aromânilor din Peninsula Balcanică, dar și o victorie importantă a diplomației românești.

Numerosi aromāni din statele balcanice au cerut sa fie primiți în România, unde li s-a distribuit pământ și au beneficiat de numeroase înlesniri.

23 mai NU marchează momentul întemeierii unei minorități naționale aromânești distinctă de poporul român.

 Prin deturnarea semnificatiei acestui eveniment istoric se încearcă sa acreditarea ideii existenței unui “popor armân” distinct de poporul român și a unei așa-zise minoritati etnice aromâne in tara noastră, ceea ce reprezintă fără îndoială un fals de proporții.

La 14 iunie 1997, Parlamentul European vota Recomandarea 1333, ramasa fara urmari, prin care se cerea statelor balcanice sa creeze conditii pentru afirmarea cultural-lingvistica a aromānilor, cu respectarea Cartei Europene a limbilor minoritare.

VIDEO: SCENA DIN INVATAMANTUL AROMANESC DIN EPIR – Comuna Abella, difuzata  pe  Canalul Dhyheata.

Publicitate

Reuters: Locuitorii din Deveselu și-au reales primarul decedat în urmă cu două săptămâni

 

 

 

 

Sătenii din Deveselu au ales primarul decedat în urmă cu două săptămâni.

 

 

Ion Aliman, primarul decedat al comunei Deveselu din jud.Olt, a câștigat detașat cu 64% din voturi, al treilea mandat de primar al acestei localități cu aproximativ 3.000 de locuitori, situată lângă Caracal, au arătat luni datele biroului electoral.

Oamenii  și-au reales primarul, chiar dacă acesta murise în urmă cu două săptămâni, spunând că a făcut o treabă bună și merită această victorie postumă, scrie https://www.reuters.com/ article/idUKKBN26J29G.

Un videoclip difuzat pe rețelele de socializare arată zeci de săteni din Deveselu  care vizitează mormântul primarului  social-democrat decedat Ion Aliman , să aprindă lumânări după ce votul se încheiase la alegerile locale de duminică.

„Este victoria ta”, putea fi auzit spunând un bărbat . „ Odihnească-se în pace !”

„El a fost un adevărat primar pentru noi”, a declarat o femeie la postul de televiziune privat ProTV din Deveselu.  „A luat partea satului, a respectat toate legile. Nu cred că vom mai vedea un primar ca el. ”

Aliman, un  fost ofițer de marină care ar fi împlinit luni 57 de ani, a murit pe 17 septembrie într-un spital din București în urma unei îmbolnăviri cu Covid 19.

Numele său era deja pe buletinele de vot tipărite și nu putea fi înlăturat, au spus oficialii, adăugând că se vor organiza noi alegeri.

 

 

 

UN MARE EPIGRAMIST ŞI UN ROMÂN ADEVĂRAT – PĂSTOREL TEODOREANU

 

 Foto: Alexandru O. Teodoreanu (născut in 1894 – decedat în 1964), cunoscut  sub pseudonimul Păstorel, avocat şi scriitor român, mare epigramist, mare  gurmand, iubitor şi degustator  de vinuri şi coniacuri fine, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene.

 

A fost fratele scriitorului Ionel Teodoreanu  (1897 – 1954)  ,scriitor cunoscut si el  datorita  scrierilor sale  : La Medeleni , Uliţa copilăriei, În casa bunicilor, Bal mascat, Golia.

Pastorel Teodoreanu  a ocupat  si  ocupa  datorita  epigramelor sale pline de har, un loc de seama in  literatura română.

 Romanul său cel mai cunoscut este “Hronicul măscăriciului Vălătuc”, despre  care criticul literar George Călinescu a spus ca  poate fi comparat  cu “Gargantua şi Pantagruel”.

Sa recitim impreuna  câteva  din inspiratele si plinele de har versuri, scrise de Alexandru O. (Pastorel)Teodoreanu …

În clasa a V-a de liceu, lui Pastorel i s-a dat la teză, de către profesorul de limba română, Fântânaru, să scrie  o compunere despre epigramă. Profesorul  Fântânaru savura adesea   vinul de Cotnari, astfel ca  Păstorel a scris doar atât în teză:

Dacă apa din fântână
S-ar preface-n vin Cotnar
Aş lăsa limba română
Şi m-aş face Fântânar.

Când le-a adus tezele, Fântânaru, ajungând la teza lui Păstorel, nu în sens peiorativ, ci admirativ, i-a spus:

“Măgarule, unu la purtare şi zece pentru epigramă.”

La venirea ruşilor:

Armistiţiul ne-a impus
Să dăm boii pentru rus!
Ca să completam noi doza,
L-am trimis pe Petru Groza!

Pe drumeagul din cătun
Venea ieri un rus şi-un tun;
Tunul rus
Şi rusul tun!

Statuii ostaşului sovietic:

Soldat rus, soldat rus,
Te-au ridicat atât de sus,
Ca să te vadă popoarele,
Sau fiindcă-ţi put picioarele?

 

Diviziei  de  prizonieri  romani  din URSS,Tudor Vladimirescu – Debretin , creata de NKVD prin Ana Pauker

Din falnic vânător de munte,

Mi te-a făcut Ana Pandur

Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte

Și-apoi un debrețin… în c.r”

Votaţi soarele ! (simbolul electoral comunist)

Când te văd aşa pe garduri
Şi cu raze împrejur,
Mai că-mi vine să te-asemui
Cu o gaură de c*r!

Comuniştii îşi măresc rândurile cu legionari.

Căpitane,
Nu fi trist!
Garda merge înainte
Prin partidul comunist!

După alegerile  masluite din 1946 se mai putea vedea pe garduri:

Votaţi soarele!

Nu credeam s-ajung vreodată
C-am să pot să fiu în stare
Ca făcând pipi pe garduri,
Să o fac direct în… soare!

Din Banat până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării.

Catren omagial către Caragiale:

Cu greu îmi vine să aştern,
Un adevăr ce nu-l suport,
Ca tocmai tu să fii cel mort
Şi Caţavencu cel etern…

La Pelişor, palat transformat de regimul comunist în casă de creaţie.

Voi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure,
Să fiţi atenţi când va plimbaţi
Să nu călcaţi în … ce creaţi!

Guvernul Groza

În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare,
Însă ca să fie cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul… în acest guvern!

 

Din Banat până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării.

In cinstea ta

În cinstea ta, Staline,

M-am aşezat pe vine

Şi ce-am făcut, sub mine,

Să ştii că-i pentru tine…

Steaua rosie

Câte stele sunt pe cer
Toate pan’ la ziua pier.
Numai una, ca o proastă,
Şade pe uzina noastră….

 

Epigramă pentru Marx, Engels, Lenin-Stalin-Ana Pauker

Două bărbi, o ţăcălie
O mustaţă fumurie
Şi o “gaură” pustie –
Vai de biata Românie!

O  ghicitoare

Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la Academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

Reclamă

Îmi spunea un beţivan,
Rezemat contra perete:
Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete!

 

Nu contrazice

Nu contrazice voia sorţii
Şi nu sfida stihiile!
Aşa fu scris: cei morţi cu morţii,
Iară cei vii cu… viile!

La restaurantul Uniunii Scriitorilor:

Beau băieţii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Alţii… turnători!

Drăgălaşe păhărele

Drăgălaşe păhărele
Dinainte-mi să se pună
Să se toarne vin în ele,
Poftă bună !

Cine-i ameţit prea tare
Pe sub mese să se culce
Şi în zgomot de pahare,
Doarmă dulce !

Să nu fie vorbă lungă
Doară ştim ce scurtă-i viaţa
Să bem până să ne-ajungă,
Dimineaţa.

Geometrie bahică

Hrănit mai mult cu lapte şi iaurt,
Un grec văzu cu mintea-i înţeleaptă
Că între două puncte, cel mai scurt
Din drumuri, cu putinţă, e o dreaptă.

Dar axiomul devenit banal
Şi însuşit de vremile-aceste
A fost atunci precum va fi şi este
Valabil doar pe-un plan orizontal.

Şi dacă vrei să tragi învăţătură,
Un plan orizontal, când te gândeşti,
Constaţi că nu există în natură
Ci exclusiv în minţile greceşti.

Iar când în loc de lapte, bei ” Madera “,
Aceasta socoteală te conturbă
Căci tu nu uiţi că ai băut pe-o sferă
Pe care dreapta lui devine curbă.

Şi-n cap cu dreapta grecului defunct
Până ce vreun înalt areopag
O va fi pus definitiv la punct
Porneşti spre domiciliu în zigzag.

Prin anii ’30 Viorica Porumbacu, a scris nişte
versuri de adâncă simţire şi vibraţie, de genul:

” O, Europa, te simt în mine
Te simt vibrând adânc..”

A doua zi Păstorel:

“Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ţi clară
Din “Gazeta literară”
Dovedeşte elocvent
Ca în …chestia matale…
De-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!”

Lui Mihail Sadoveanu

Venea o moară pe Siret
Legănându-se pe-o coastă,
Şi-n ea un autor şiret
Măcina făină proastă!

Naşul lui Păstorel, Sadoveanu, ţine o conferinţă la Ateneu cu tema : “Lumina vine de la Răsărit” în care îi pupă-n c*r pe ruşi şi declară că din acel moment se întoarce cu faţa spre Răsărit.

Atât i-a trebuit lui Pastorel:

Naşu’ sfătuit de-un rus
Întoarse curu la Apus
Şi arătă Apusului
Care-i faţa rusului…

Americanilor

Dacă şi de astă dată
Se retrag din Orient,
Mă fac porumbelul păcii
Şi mă cac pe occident!

Lucreziei Karnabat, autoarea cartii “Sexul de peste drum”:

Sexul doamnei Karnabat,
De vreo lună mi se pare,
A sporit mult la vânzare,
Căci se vinde separat,
Fără doamna Karnabat

Lui Iuliu Maniu

Într-un moment de grea povară
Pentru sărmana ţară-a mea,
Eu unul, stâlp de cafenea,
Închin pentru un stâlp de ţara!

După prima vizită a lui Petru Groza în URSS, Păstorel a scris:

Din Galaţi la Port Arthur
Petru Groza, în carlingă,
N-a văzut atâta cur
Cât ar fi putut să lingă.

Caligula Imperator
A făcut din cal – senator,
Petru Groza – mai sinistru
A făcut din bou – ministru.

Epigrama nu e scula
Care-ţi poate şterge crima,
Dupa ce că scrii cu sula
Vrei să regulezi cu rima?

În ţara asta prefăcută
Căcaţii scriu în loc sa pută.
Iar scriitori-adevaraţi
Sunt daţi afară de căcaţi…

 

Îndrăzneala acestor „poezioare” – aflate pe buzele tuturor – nu putea să rămână fără urmări. Astfel, după căsătoria sa cu doamna Poenaru-Căplescu, în 1953 (la 59 de ani), „care a fost până la moartea lui cea mai potrivită tovarăşă de viaţă”, scriitorul intră în atenţia organelor de securitate, făcând parte dintre mulţii intelectuali care au de suferit ani de detenţie pentru a-şi fi exprimat liber opiniile lor.

E perioada grea în care e supus interogatoriilor şi, până la urmă, arestat.

Acest ultim deceniu de viaţă l-a apăsat în loc să-l înalţe pe cel mai spumos umorist român.

 

Spovedanie

 

Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.

 

Anul 1944 a adus schimbări neaşteptate în situaţia politică şi socială a ţării, subiecte noi de dispută politică, dar și poante bune pentru epigrame, valorificate de Păstorel. 

Îndrăzneala acestor poezioare aflate pe buzele tuturor nu putea să rămână fără urmări. Astfel, după căsătoria sa cu doamna Poenaru-Căplescu, în 1953 (la 59 de ani), care a fost până la moartea lui cea mai potrivită tovarăşă de viaţă, scriitorul intră în atenţia organelor de securitate, făcând parte dintre mulţii intelectuali români care au de suferit ani de detenţie pentru a-şi fi exprimat liber opiniile.

Epigramele puse de el în circulaţie i-au atras şi anii petrecuţi în lagărele comuniste ale lui Gheorghiu Dej şi Petre Groza, după ce a fost supus interogatoriilor Securităţii comuniste şi, până la urmă, arestat. 

La pronunţarea sentinței, împotriva lui Păstorel acuzatorii comunişti au reţinut următoarele:

„Inculpatul a scris după 23 August 1944 o serie de epigrame cu conţinut defăimător la adresa regimului democrat-popular din Republica Populară Română, precum şi poezii, în conţinutul cărora aducea calomnii împotriva unor persoane din conducerea statului şi a Partidului Muncitoresc Român.

A susţinut că epigramele ce i se atribuie pe seama membrilor regimului sunt glumeţe, dar nu împotriva regimului, pentru că apoi să adauge că au fost şi unele ironii, deci împotriva regimului”.

Prin Sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară din dosarul nr. 201/1960 din 1 martie, Al. O. Teodoreanu e condamnat la 6 ani închisoare corecţională şi la 3 ani de interdicţie, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Probabil că prin efectul unei graţieri, Păstorel a fost eliberat înainte de a-şi fi ispăşit întreaga pedeapsă.

Ultima sa epigramă se pare că a fost scrisă atunci când era internat într-un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor din Bucureşti şi suna aşa:

Culmea ironiilor
Şi râsul copiilor
Să pun punct beţiilor
Pe Şoseaua Viilor !

A murit după câteva zile…

 

Urmaşilor, Păstorel le-a destăinuit un lucru foarte prețios: secretul scrierii unei epigrame bune:

Din coadă versul ca să sune,
Aşează-l bine pe picioare,
Adaugă patru rime bune
Şi nu uita să pui şi sare.

Sa încheiem aceste modeste rânduri, cu un  omagiu adus de epigramistul Mircea Ionescu-Quintus, marelui român care a fost PASTOREL TEODOREANU :

Să-nchinăm paharul
Pentru Păstorel:
N-a fost nici Cotnarul
Mai spumos ca el.