ZIUA AROMÂNILOR ȘI PROMOVAREA IDEII DIVERSIONISTE A EXISTENȚEI ÎN ȚARA NOASTRĂ A UNEI MINORITĂȚI ARMÂNEȘTI DISTINCTE DE NAȚIUNEA ROMÂNĂ

Harta răspândirii aromânilor și meglenoromânilor la sfârșitul sec, al XIX-lea și începutul secolului XX.

Sunt aromanii o „minoritate nationala”in Romania ?

De câțiva ani încoace,  pe 23 mai, se  sărbătorește în România  dar și în alte țări balcanice – cu excepția notabilă a Greciei, Ziua ”națională’ a aromânilor.

Evenimentul în sine este o acțiune lăudabilă, dacă este văzut prin prisma unui efort de păstrare a culturii și obiceiurilor aromâne, sau ca o încercare de promovare a drepturilor acestei comunități, mai ales în țările unde nu se bucură de o recunoaștere oficială.

Unii organizatori din România, se folosesc de acest eveniment pentru a promova o agendă eminamente politică, și anume recunoașterea aromânilor ca minoritate națională, care să se bucure astfel de drepturile reprezentative, culturale, lingvistice dar și financiare care derivă dintr-o atare recunoaștere.

Chestiunea declarării aromânilor drept minoritate aparte din punct de vedere etnic, lingvistic și cultural, în cadrul statului român, reprezintă un proiect asumat cu multă vervă încă de acum trei decenii.

Păstrarea specificului identitar aromân se datorează prioritar statului român – care încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a sprijinit înființarea de școli și biserici la sud de Dunăre, asigurând insule de refugiu în fața campaniilor asimilaționiste elene și slave – este pusă între paranteze de către propagandiștii ideii separatismului aromân-român, scrie Andrei Nicolae pe https://www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Terenul lor de bătaie îl constituie în această perioadă data de 10/ 23 mai ca punct de referință în istoria aromânilor.

În fiecare an, în apropierea acestei zile, se redeschide tensionat dosarul chestiunii aromâne.
Din punct de vedere istoric, recunoașterea oficială a națiunii valahe/române din cadrul Imperiului Otoman publicată în Monitorul Oficial de la Istanbul în 10 mai 1905, a fost consecința unei campanii diplomatice de amploare susținută de către Regatul Român pentru recunoașterea macedo-românilor, adică a românilor balcanici, vorbitori ai dialectului aromân sau megleno-român.

Acest act istoric, recunoscut ca atare atât de istoriografia românească, dar și de cea străină, este de câțiva ani supus unei mistificări regretabile prin sărbătorirea acestui act (datorat în totalitate politicii de sprijin identitar- cultural a României pentru ramura sud-dunăreană a poporului român) într-o cheie diversionistă, aceea a Zilei Naționale a Aromânilor pe 23 mai.

Falsificarea unui eveniment istoric (Iradeaua sultanului Abdul Hamid al II-lea publicată în 10 mai 1905) și promovarea pe multiple canale a acestei denaturări, drept act fondator pentru recunoașterea unei minorități etnice, poate avea urmări negative asupra stabilității regionale într-un context geopolitic dificil, putând fi speculată de anumiți factori externi interesați.
Conform unor criterii subiective oricine se poate declara orice, însă pentru a fi și recunoscut în consecință astfel, trebuie să existe niște criterii obiective, demonstrabile științific.
Academia României din 25 iulie 2018 iterează faptul că articolul 3, paragraful 1 din Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale (CCPMN), adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg, la data de 1 februarie 1995 și intrată în vigoare la 1 februarie 1998, prevede dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a alege liber să fie tratată ca atare sau nu.

Paragraful 35 din Raportul Explicativ al CCPMN (ETS No. 157) stipulează însă că din Paragraful 1 al numitului articol, nu trebuie înțeles că o persoană are dreptul să își aleagă arbitrar apartenența la o minoritate națională, ci că această alegere individuală este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei respective. Prin urmare, trebuie respectate criteriile științifice în asumarea identității naționale și lingvistice a colectivităților și a individului”.
Ideea unei minorități etnice aromâne e experimentată cu precădere în România, unde, din păcate beneficiază de un culoar favorabil pe fondul unor interese de grup atent cultivate într-un mediu politic prea puțin preocupat de proiectul de țară, interesul național etc.

Nu trebuie omis din acest tablou nici rolul discret, dar eficient al UDMR-ului de sprijinire a acestui curent minoritar printre aromâni etc.
De altfel, reușita acestei inițiative ar însemna deschiderea unei cutii a Pandorei, care să alimenteze orgoliul și așa proeminent al unor reprezentanți ai transilvanismului, bănățenismului etc.
Prin urmare, răspunsul la întrebarea Qui prodest? ar trebui să țină cont și de aceste detalii semnificative în grad mare pentru felul în care se orchestrează acest tip de separatism.

Miza finală a acestor inginerii identitare (a se vedea schizofreniile vlah/vlaș/român din Timocul sârbesc, moldoveni/români din Bucovina de nord, Basarabia de sud ori Republica Moldova) este dinamitarea coeziunii istorice românești de la nord ori ori de la sud de Dunăre.

Adevărul despre 23 mai este prin urmare  ceva mai altfel decât ne este înfățișat acum de organizatorii care voit denaturează semnificația acestui eveniment.

ADDENDA

Iradeaua, din 23 mai 1905 a fost Decretul dat in favoarea aromânilor din Balcani de sultanul Abdul Hamid al Imperiului Otoman, prin care li se asigura acestora recunoașterea statutului de comunitate distinctă, cu drepturi culturale proprii și cu posiblitatea de a-si constitui foruri specifice de reprezentare.

Gestul autorităților otomane a fost un omagiu adus României, cu ocazia sărbătorii naționale (10 mai) și Regelui Carol I, la împlinirea a 39 de ani de domnie.

Iradeaua din 10/23 mai 1905 a reprezentat o victorie a diplomației românești a epocii, interesul pentru păstrarea și afirmarea identității specifice a persoanelor aparținând minorității din regiune fiind și astăzi o preocupare majoră a politicii externe a țării noastre.

Textul acestei Iradele (Decret imperial) era următorul:

„Majestatea sa Imperială, sultanul, care în sentimentele sale de înaltă justiţie şi îngrijire părintească pentru popoarele sale, îşi întinde binefacerile şi favorurile sale asupra tuturor supuşilor săi credincioşi, fără deosebire de rasă, nici religiune, luând în consideraţie suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele tronului imperial de către supuşii săi valahi, a binevoit să ordone că, în virtutea drepturilor civile, de care dânşii se bucură cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze pe muhtari (primari) conform cu regulamentele în vigoare; ca, după cum se practică pentru celelalte comunităţi, membrii valahi să fie deopotrivă admişi, după regulă, în consiliile administrative şi ca înlesniri să fie acordate de către autorităţile imperiale pentru profesori numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcolilor şi îndeplinirea formalităţilor dictate de legile Imperiului pentru deschiderea noilor stabilimente şcolare. Această ordonanţă imperială a fost comunicată departamentelor respective pentru executarea ei.”

Rezultatul a fost dezastruos pentru comunitățile aromâne din Balcani pe care statul romān le sprijinea cultural.

Această Iradea a provocat o prigoană națională, comandouri de teroristi (antarți) greci trecând la comiterea de asasinate īn rāndul fruntașilor aromāni (peste 400 de victime), ceea ce a condus la ruperea relațiilor diplomatice īntre Grecia si Romānia (1906-1911).

 Razboaiele balcanice au dus īnsa la dezmembrarea Imperiului otoman, aromānii intrānd īn componenta Greciei, Albaniei, Bulgariei si Regatului Sārbo-Croato-Sloven.

Când s-a semnat Pacea de la Bucuresti (1913), care punea capăt acestor razboaie din Balcani, ministrii de externe ai Greciei, Bulgariei si Regatului Sārbo-Croato-Sloven au dat asigurări, prin scrisorile schimbate cu Titu Maiorescu (ministru de Externe), ca vor respecta drepturile minoritatilor aromāne, protejānd scolile si bisericile, fapt care nu s-a respectat, scrie https://sutsatadicraiova.wordpress.com.

Este important să reamintim că această zi, folosită de unii în scopuri politice menite să demarcheze o linie clară între aromânism și românism în general, este în mare parte rodul eforturilor diplomatice ale României de la începutul secolului XX și în special ale ambasadorului României în Imperiul Otoman, Alexandru Lahovari.

La 23 mai 1905 când se publica oficial decretul imperial (iradea) prin care se consfințea pentru prima dată dreptul de organizare în comunități cu privilegii de autoadministrare al poporului “ulagh” (sau valah), care trăia în granițele existente la acel moment ale Imperiului Otoman.

Să notăm că etnonimul ”ulagh”(valah) avea același înțeles pentru toți locuitorii ținuturilor locuite de români și că prin urmare nu se referea doar la aromânii din Imperiul Otoman, ci la toți românii din Balcani.

Specialiști ai Academiei Române au explicat foarte clar,în mai multe rânduri, că în acest decret imperial otoman, nu se regăsește niciodată și nicăieri etnonimul de aromân (sau armân).

În plus, ca să nu existe poate confuzii  pentru cititorii de peste un veac al acestui document, privitor la cine erau așa numiți ulaghi, decretul consfințea în mod expres dreptul Statului Român de a finanța (în continuare) educația, cultura și religia beneficiarilor acestui act.

Așadar, 23 mai reprezintă un moment de răscruce din procesul istoric de recunoaștere al drepturilor românilor și aromânilor din Peninsula Balcanică, dar și o victorie importantă a diplomației românești.

Numerosi aromāni din statele balcanice au cerut sa fie primiți în România, unde li s-a distribuit pământ și au beneficiat de numeroase înlesniri.

23 mai NU marchează momentul întemeierii unei minorități naționale aromânești distinctă de poporul român.

 Prin deturnarea semnificatiei acestui eveniment istoric se încearcă sa acreditarea ideii existenței unui “popor armân” distinct de poporul român și a unei așa-zise minoritati etnice aromâne in tara noastră, ceea ce reprezintă fără îndoială un fals de proporții.

La 14 iunie 1997, Parlamentul European vota Recomandarea 1333, ramasa fara urmari, prin care se cerea statelor balcanice sa creeze conditii pentru afirmarea cultural-lingvistica a aromānilor, cu respectarea Cartei Europene a limbilor minoritare.

VIDEO: SCENA DIN INVATAMANTUL AROMANESC DIN EPIR – Comuna Abella, difuzata  pe  Canalul Dhyheata.

Publicitate

Secretul UNGURILOR

Secretul maghiarilor din Ungaria și România

Maghiarii au pretenții teritoriale față de toți vecinii lor. Dacă aceste pretenții sunt întemeiate sau nu, dacă ele sunt corecte și argumentate istoric, e treaba istoricilor maghiari, sloveni, slovaci, austrieci, sârbi, croați și ucraineni.

Pe mine mă privește Transilvania, scrie Virgil Apostol pe situl https://ioncoja.ro/ce-sunt-ungurii-de-fapt

În școlile maghiare se învață faptul că la venirea maghiarilor – la începutul secolului X – în Transilvania era vid de populație.

Asta e principala teorie pentru care maghiarii în ziua de azi revendică Transilvania.

– Pentru maghiari nu are nici importanță faptul că populația majoritară – de aproape 80% – din Transilvania e de origine română.

– Nu are nici o importanță că în inima Transilvaniei sunt rămășițele statului DAC la tot pasul.

– Nu are nici o importanță că românii vorbesc și astăzi limba latină (foarte puțin modificată) deși sunt în mijlocul unor state de origine slavă.

– Nu are nici o importanță că Transilvania însăși poartă un nume latin și nu are importanță că Transilvania nu a făcut parte niciodată din Ungaria.

– Nu are absolut nici o importanță că ungurii înșiși se recunosc pe sine ca migratori, venind din Asia și asediind o mare parte din Europa.

Nu, ei spun că Dacii au dispărut din istorie și că Transilvania era goală când s-au refugiat ei, în urma războiului cu moravii și bulgarii care i-au împins spre Nord. Documentul care consfințește aceste convingeri maghiare este celebra „Gesta Hungarorum” a lui Anonimus. Problema e că până și această scriere vorbește pe alocuri de lupta de 200 de ani a maghiarilor pentru a cuceri Transilvania și de faptul că în anii 904 au de-a face în Transilvania cu un român pe nume Gelu care conduce o formațiune statală românească.

După creștinarea lor sub Sf. Ștefan, în anii 1001 începe lupta de 200 de ani pentru cucerirea Transilvaniei. Efectiv, două triburi maghiare – Kende și Gyula – pătrund prin bazinul Mureșului și al Someșului, venind dinspre Câmpia Panonică. Kende își stabilește centrul de putere în câmpia Tisei, iar Kende la Apulum care la acea vreme se numea Bălgrad, fiind locuit de români și de slavi, iar acum se numește Alba Iulia.

În anul 1003 regele maghiar Ștefan (Istvan) cucerește Bălgradul și ia în captivitate pe Gyula.

Regii maghiari aduc coloniști sași în Transilvania sau apelează la ajutorul Cavalerilor Teutoni pentru a apăra Transilvania de invaziile cumanilor. Administrația Transilvaniei se află acum în mâna unui „guvernator regal” sau a unui voievod care spre jumătatea secolului XIII controla întreaga regiune.

Societatea era împărțită între 3 „națiuni privilegiate”: maghiari, sași și secui. Deși populația majoritară era românească ea purta numele de „iobagi” și era o populație fără drepturi. Iobagii nu puteau deține ranguri nobiliare, cu câteva excepții notabile, precum Ioan (Iancu) de Hunedoara – devenit apoi regent al Ungariei, sau fiul său Matei Corvin devenit rege al Ungariei.

În 1437 are loc „Răscoala de la Bobâlna” prin care iobagii își cer drepturile. Aceasta este înăbușită în sânge, iar sclavia iobagilor devine și mai aspră. La 1514 are loc Războiul Țărănesc condus de Gheorghe Doja, care va zdruncina destul de tare Ungaria. Astfel slăbită, este învinsă de către turci la Mohacs în 1526 și împărțită practic în 2 zone de influență: Ungaria de Vest – sub dominație Habsburgică și Ungaria centrală sub dominație otomană.

Astfel, își pierde puterea în Transilvania. Aceasta rămâne totuși sub conducerea familiei Bathory, dar practic puterea e împărțită între austrieci și turci.

În 1599 Bathory este învins la Șelimbăr de către Mihai Viteazul care preia controlul asupra Transilvaniei, ajutat de armata austriacă. În 1600 cucerește și Moldova, întregind astfel o parte din vechea Dacia. La 9 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat, iar construcția sa politică se prăbușește, conducerea Transilvaniei revenind din nou Austriei.

În 1604 Ștefan Bocskay conduce o revoltă împotriva stăpânirii austriece, iar în 1606 e recunoscut de către împăratul austriac ca prinț al Transilvaniei. Sub domnia sa și a succesorilor săi, Transilvania devine capitala maghiară a culturii. Artele, comerțul și religia înfloresc. Sunt  acceptate 4 culte religioase: catolicii, luteranii, calviniștii și unitarienii. Religia ortodoxă nu este oficială, dar este îngăduită alături de cultul mozaic. Cele mai vechi biserici ortodoxe din Transilvania datează de la mijlocul secolului XV.

Pe fondul creșterii puterii militare austriece, la 1711 Transilvania își pierde independența, căzând total sub influența Habsburgilor care numesc guvernatori în provincia Transilvania.

În 1765, Transilvania este proclamată de către Habsburgi „Mare Principat”. În 1791 românii elaborează o petiție către împăratul austriac Iosif al II lea în care cer drepturi egale cu maghiarii și sașii. Petiția este respinsă de către Dieta Transilvaniei, iar românii majoritari rămân în starea de tolerați ca și grecii, armenii și evreii.

La 1867 PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ISTORIE, TRANSILVANIA ESTE ANEXATĂ UNGARIEI.

Românilor li se promite abolirea sclaviei în schimbul ajutorului împotriva intervenției austriece.

Românii refuză, în schimb, împreună cu sașii ajută coaliția austriaco-rusă, astfel că Ungaria Mare a lui Lajos Kossuth a fost reprimată în mai puțin de 1 an.

Între 1849 și 1860 a avut loc o guvernare militară austriacă, foarte severă în care maghiarii au fost discriminați ca pedeapsă pentru încercarea lor de alipire a Transilvaniei. Din 1860 până în 1867, austriecii renunță atât la guvernarea militară cât și la discriminarea maghiarilor, însă oferă drepturi egale românilor.

Totuși prin compromisul de la Ausgleich din 1867, Austria oferă Transilvania Monarhiei Ungariei, aceasta făcând parte din Ungaria până la 1918 când este proclamată România Mare.

La 1 Decembrie 1918, românii din Transilvania adunați la Alba Iulia proclamă unirea cu patria mamă, născându-se astfel, pe ruinele Daciei o nouă Românie.

Comuniștii lui Bela Kun intră în Transilvania spre a pedepsi româniii pentru unirea pe care au proclamat-o, însă armata română ocupă Budapesta și schimbă guvernul comunist al lui Bela Kun.

După Primul Război mondial câștigat de puterile aliate, imperiul austro-ungar este declarat învins, iar ca succesor al său e numită Ungaria. Prin Tratatul de la Trianon din 1920 sunt consfințite granițele României. Ungaria rămâne nemulțumită și datorită faptului că peste 3 milioane de maghiari rămâneau în afara granițelor noul stat maghiar.

Urmare a dorinței de revizuire a tratatului de la Trianon, Ungaria se aliază în cel de-al doilea război mondial cu Germania și Italia. Misiunea este încununată de succes, iar la 2 noiembrie 1938 are loc Primul Arbitraj de la Viena, unde Ungariei i se oferă o parte din Slovacia (Felvidék) și una din Ucraina (Rutenia). În urma celui de-al doilea Arbitraj de la Viena (pe care noi românii îl numim Diktatul de la Viena) Ungariei i se oferă la 30 august 1940 43.492 km pătrați din Transilvania.

În 1947, după înfrângerea Germaniei, Arbitrajul de la Viena este anulat prin Tratatul de pace de la Paris, unde Ungaria în calitate de învins renunță la specificațiile celor două arbitraje de la Viena, iar Transilvania se reîntregește în sânul României.

Și acum, după ce am prezentat pentru clarificare faptele, urmează: Bomba ADN

Dacă pretențiile teritoriale ale Ungariei au ca fundament „Cronica Anonimă” care susține teoria migraționistă a românilor și vidul de populație găsit de triburile maghiare în secolul IX în Transilvania, genetica spune altceva.

În mod normal, dată fiind patima cu care partea maghiară revendică Transilvania, nici măcar genetica care dovedește că românii de acum, vorbitori de limbă română, au același ADN cu primii locuitori ai Europei, respectiv cu grupa genetică „Haplogroupul I-M170″ nu-i va convinge pe unguri să respecte poporul român și teritorialitatea acestuia.

Mai mult decât atât, studiile ADN dezvăluie că Haplogroupul I-M170 se regăsește mai intens pe teritoriul fostei Dacii și în zona nordică a Europei, consfințind astfel trecutul arian al Dacilor și implicit al acelora care au același ADN și în ziua de azi.

Problema cea mai mare a ungurilor e însă faptul că 25% din ADN-ul lor e identic cu cel românesc. Ori asta înseamnă ori că au ajuns în Europa cu 5.000-10.000 de ani înainte decât ei însuși afirmă, ori că 25% dintre ei sunt români.

Așadar, conform studiilor privind distribuția genetică în Europa, pătimașii unguri duc o luptă fratricidă cu românii. Atrocitățile ungurești, pe care le voi prezenta într-un documentar și eterna ură la adresa românilor se dovedește a fi în fapt o manipulare ticăloasă a acelei părți sângeroase din structura etnică a poporului maghiar.

Închei cu următorul manifest:

Fratele meu maghiar, e posibil ca tu cel care înjuri românii să fii român. Român care ți-ai uitat limba în urma maghiarizării forțate care a ținut un mileniu. Poate că străbunicii tăi au fost români. Poate că str-stră-bunicii tăi vorbeau frumoasa limbă latină. Și mai ales poate că n-ai ajuns în Europa în goana calului ci ai fost aici ca și mine, de mii de ani.

Bibliografie:

 „În genetica umană, halogrupul I-M170 este cromozomul Y o subgrupă a haplogrupului IJ, un derivat din haplogrupul IJK. Haplogrupul I-M170 este ADN-ul predominant în Europa, fiind considerat singurul ADN NATIV EUROPEAN. În zilele noastre se găsește cu precădere în Sud-Estul și Nordul Europei.”

Să înțelegem puțin cum anume ADN-ul poate arăta originea unui om.

Mai întâi, ce este ADN-ul?

ADN-ul este un program cel puțin tridimensional, mai sofisticat decât orice program de computer, scris cu ajutorul unor molecule, care dictează cum este creat corpul fizic al ființelor vii.
Deoarece acest program este foarte mare, pentru a putea fi stocat, a fost împărțit în mai multe bucăți, numite CROMOZOMI.

Ca să fie simplu de înțeles, să ne gândim că dacă un program de computer este prea mare, este pus pe mai multe discuri sau pe mai multe cipuri de memorie. Deci, cromozomul este asemănător unui cip de memorie.

ADN-ul uman este alcătuit din 46 de CROMOZOMI (cipuri), grupate în perechi de câte 2 cromozomi. Acest ADN se află în nucleul celulelor din corpul nostru.
Mai avem însă și un alt ADN care nu se află în nucleu, ci se află într-o organită celulară responsabilă cu producerea de energie, numită MITOCONDRIE.

* Pentru descoperirea mitocondriilor dr. Emil Palade a primit premiul Nobel!

Deci, avem 2 tipuri de ADN în corpul nostru, ADN-ul nuclear, aflat în nucleu și ADN-ul mitocondrial, aflat în mitocondrii și responsabil de producerea energiei.

ADN-ul mitocondrial se transmite doar de la mamă la copil, fără a fi modificat vreodată şi este regonoscibil în eternitate !!!, în timp ce ADN-ul nuclear se transmite jumătate de la mamă și jumătate de la tată.
Deoarece ADN-ul mitocondrial e transmis doar de la mamă la copil și nu este modificat, înseamnă că toate persoanele care au același ADN mitocondrial se trag din aceeași MAMĂ PRIMORDIALĂ, adică toți au aceeași stră-stră-stră bunică.
Savanții au observat că există un număr foarte mic de tipuri de ADN mitocondrial, ceea ce înseamnă că toti oamenii de azi sunt descendenții unui număr foarte mic de femei, numite EVELE PRIMORDIALE.

Am mai scris asta. Americanii au găsit 6 mame în Carpați !!! și 2 în Africa. Ceea ce înseamnă că albii/caucazienii sunt din strămoașele noastre și negrii, firesc, din Africa, unde unii sunt foarte negrii și înalți, alții mai cafenii și alții rezultatul mixajelor în timp, dintre care unii au ceva ADN de la cele două triburi Pelasgice care au ajuns în Africa cu turmele lor pe corăbii, Garamanii și Getulii, numiți de localnici Libieni și care au creat o civilizație acoperită acum de nisipurile Saharei, cu atâta succes, încât… STAN ! a ajuns faraon în Egipt, orașul Garamanti pe care l-au fondat există și azi, Berberii spun brâu și fotă la…brâu și la fotă… bărbații Tuaregi umblă cu văluri care le acoperă fața, pentru că la origine erau…albi și localnicii îi cam vânau, și au un scris … etrusc !!!, iar Americanii au descoperit 1.500 de km de canale artificiale de aducție a apei, într-un sistem imens de irigații, numite… fogaras
ADN-ul nuclear e transmis jumătate de la mamă și jumătate de la tată. Sexul este însă dat de grupa de cromozomi X și Y.

O combinație XX determină apariția sexului feminin, în timp ce sexul masculin e determinat de combinația XY.

Harta genetica a popoarelor Europei

STUDII GENETICE DESPRE MAGHIARI:

1. Diversitatea cromozomială în Europa http://evolutsioon.ut.ee/ publications/Rosser2000.pdf

Y-Chromosomal Diversity in Europe Is Clinal and Influenced …evolutsioon.ut.eeAm. J. Hum. Genet. 67:1526–1543, 2000 1526 Y-Chromosomal Diversity in Europe Is Clinal and Influenced Primarily by Geography, Rather than by Language

2. Genetica umană în Europa – populația maghiară veche (în limba engleză) http://www.nature.com/ejhg/ journal/v8/n5/abs/5200468a. html

MtDNA and Y chromosome polymorphisms in Hungary …www.nature.comArticle: MtDNA and Y chromosome polymorphisms in Hungary: inferences from the palaeolithic, neolithic and Uralic influences on the modern Hungarian gene pool

3. Comparația ADN-ului mitocondrial al maghiarilor de azi și de acum 1000 de ani http://dienekes.blogspot.com/ 2007/07/ancient-hungarian- mtdna.html

Dienekes’ Anthropology Blog: Ancient Hungarian mtDNAdienekes.blogspot.comThe Hungarian language belongs to the Finno-Ugric branch of the Uralic family, but Hungarian speakers have been living in Central Europe for more than 1000 …* Limba pe care o vorbesc este în cea mai mare proporție o …maghiarizare de cuvinte românești- cel mai mare lingvist al lor recunoaștea în ultimul lui dicționar, aproape 4.000 de cuvinte românești- veyi-o să scriu pronunția ișcolă, curat ardelenescul i școlă=e școală, cu accent pe prima silabă, Katalin=Cătălina,Cătălin, bota=bota/bâta ciobănească, salas=sălaș,brandza=brânză, ioi= (i)oi=vai, vai, szoim=șoim….ideea e că de aceea s-a scos k=c tare, din ortografia noastră… dar în dicționarele românești, o lectură interesantă altfel, pentru ce înseamnă să fi prost cu titlu,  scrie…viceversa, toate cuvintele străvechi românești, preluate de fapt, de moghiori, bulgari, croați, sârbi, sânt explicate… invers, sânt puse pe seama unor cuvinte latinești INEXISTENTE, chiar dacă nu vă vine să credeți ori sânt…necunoscute, când li s-a terminat inspirația.

Revenind, băieții au la turcisme și „fino-ugrice” pe săturate = o invențíe fiindcă, unele cuvinte seamănă doar sonoritatea finlandezei și altele sunt chipurile ugrice-pe stil vechi, acum uralice, adică n-au fost mongoloizi, ci din Urali…Să trăiască papa care le-a dat numele fals latinizat și…țara peste Daci!

4. Analiza cromozomului Y al maghiarilor vechi și al unor grupuri de oameni ce vorbesc azi limba maghiară
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/18373723? ordinalpos=1&itool= EntrezSystem2.PEntrez.Pubmed. Pubmed_ResultsPanel.Pubmed_ DiscoveryPanel.Pubmed_ Discovery_RA&linkpos=2&log$= relatedarticles&logdbfrom= pubmed

Y-chromosome analysis of ancient Hungarian and two modern Hungarian-speaking populations from the Carpathian Basin. – PubMed – NCBIwww.ncbi.nlm.nih.govAnn Hum Genet. 2008 Jul;72(Pt 4):519-34. doi: 10.1111/j.1469-1809.2008.00440 .x. Epub 2008 Mar 27. Comparative Study; Research Support, Non-U.S. Gov’t

5. ADN-ul mitocondrial al maghiarilor comparat cu ADN-ul mitocondrial al altor popoare europene – 5% origine asiatică. Și țiganii provin tot din India și au haplogrupul mitocondrial M, specific zonei Indo-Gangetice, adică zonei India-Pakistan. Acest haplogrup M este întâlnit la cel puțin 5% din populația Ungariei considerată “unguri puri”, ceea ce arată că inclusiv țiganii au fost supuși procesului agresiv de maghiarizare și au fost și ei transformați în “unguri puri, urmași ai lui Attila“.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/17585514? ordinalpos=1&itool= EntrezSystem2.PEntrez.Pubmed. Pubmed_ResultsPanel.Pubmed_ DiscoveryPanel.Pubmed_ Discovery_RA&linkpos=3&log$= relatedarticles&logdbfrom= pubmed#

Comparison of mtDNA haplogroups in Hungarians with four other European populations: a small incidence of descents with Asian origin. – PubMed – NCBIwww.ncbi.nlm.nih.govActa Biol Hung. 2007 Jun;58(2):245-56. Comparative Study6. Cei mai apropiati genetic de maghiari sunt indieni din India http://www.krepublishers.com/ 02-Journals/IJHG/IJHG-06-0- 000-000-2006-Web/IJHG-06-3- 177-280-2006-Abst-PDF/IJHG-06- 3-177-183-2006-263-Decsey-K/ IJHG-06-3-177-183-2006-263- Decsey-K-Text.PDF

© Kamla-Raj 2006 Int J Hum Genet, 6(3): 177-183 (2006 …www.krepublishers.comHUMAN CHROMOSOMAL POLYMORPHISM IN A HUNGARIAN SAMPLE 179 2) for chromosome 1 than women. Beyond that, there was no essential difference between sexes

7. Analiza ADN cuman
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/18373723? ordinalpos=1&itool= EntrezSystem2. PEntrez.Pubmed.Pubmed_ ResultsPanel.Pubmed_ DiscoveryPanel.Pubmed_ Discovery_RA&linkpos=2&log$= relatedarticles&logdbfrom= pubmed

Y-chromosome analysis of ancient Hungarian and two modern Hungarian-speaking populations from the Carpathian Basin. – PubMed – NCBIwww.ncbi.nlm.nih.govAnn Hum Genet. 2008 Jul;72(Pt 4):519-34. doi: 10.1111/j.1469-1809.2008.00440 .x. Epub 2008 Mar 27. Comparative Study; Research Support, Non-U.S. Gov’t8. Secuii si ceangăii sunt diferiti genetic http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/17532745

Migration rates and genetic structure of two Hungarian ethnic groups in Transylvania, Romania. – PubMed – NCBIwww.ncbi.nlm.nih.govAnn Hum Genet. 2007 Nov;71(Pt 6):791-803. Epub 2007 May 28. Comparative Study; Research Support, Non-U.S. Gov’t

• Secuii au fost rămășițe ale tribului Siculilor, plecat în Italia. Ei s-au mutat din Panonia în Transilvania, oropsiți de aceeași moghiori; ei au luptat alături de români, sub Mihai Viteazu.  Ulterior au fost maghiarizați forțat. 

Redau în cele ce urmează câteva linkuri către mai multe studii genetice, realizate de diferiți oameni de știință, printre care și de geneticieni din Ungaria. Voi prezenta numele studiului, scurte comentarii și numele autorilor.

1. Ce rasă erau maghiarii invadatori ai Panoniei?

Studiile genetice spun ca erau “uralici”, adică aveau haplogrupul N.

Ce sunt ungurii de azi?

Acest studiu spun că maghiarii de azi sunt o populație strâns înrudită cu populația balcanică sau cu cea central europeană, dar nu cu vechii maghiari.
Numele testului: Y-chromosome analysis of ancient Hungarian and two modern Hungarian-speaking populations from the Carpathian Basin.

Unde puteți găsi acest studiu: Ann Hum Genet. 2008 Jul;72(Pt 4):519-34. Epub 2008 Mar 27http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/18373723?ordinalpos=1& itool=EntrezSystem2.PEntrez. Pubmed.Pubmed_ResultsPanel. Pubmed_DiscoveryPanel.Pubmed_ Discovery_RA&linkpos=2&log$= relatedarticles&logdbfrom= pubmed.

Cine sunt autorii studiului: Csányi B, Bogácsi-Szabó E, Tömöry G, Czibula A, Priskin K, Csõsz A, Mende B, Langó P, Csete K, Zsolnai A, Conant EK, Downes CS, Raskó I. Institute of Genetics, Biological Research Center of Hungarian Academy of Sciences, Temesvári krt. 62, H-6726, Szeged, Hungary.http://us.mc620.mail.yahoo. com/mc/compose?to=bernadett_ csanyi@yahoo.com

Y-chromosome analysis of ancient Hungarian and two modern Hungarian-speaking populations from the Carpathian Basin. – PubMed – NCBIwww.ncbi.nlm.nih.govAnn Hum Genet. 2008 Jul;72(Pt 4):519-34. doi: 10.1111/j.1469-1809.2008.00440 .x. Epub 2008 Mar 27. Comparative Study; Research Support, Non-U.S. Gov’

2. Un alt studiu în care este comparat ADN-ul prelevat din morminte “maghiare” cu ADN-ul maghiarilor de azi.

Concluzia studiului este că în mormintele “maghiarilor” genetica uralică era prezentă doar la bogați, în timp ce populația comună avea haplogrupuri tipic europene. Acest lucru arată foarte clar că “maghiarii” erau mai puțin numeroși decât populația ce exista deja în Panonia.

De asemenea acest test spune ca “nu exista continuitate genetică între invadatorii maghiari și populația de azi a Ungariei”.
* evident, de vreme ce au fost aproape exterminaţi de Otto al II-lea al Germaniei, în 960, fiindcă jefuiau şi ucideau, așa cum atestă cronicile occidentale ale vremii !  
Numele studiului: Comparison of maternal lineage and biogeographic analyses of ancient and modern Hungarian populations.
Unde îl puteți găsi: Am J Phys Anthropol. 2007 Nov;134(3):354-68 http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/17632797

Cine sunt autorii: Tömöry G, Csányi B, Bogácsi-Szabó E, Kalmár T, Czibula A, Csosz A, Priskin K, Mende B, Langó P, Downes CS, Raskó I.Institute of Genetics, Biological Research Center of the Hungarian Academy of Sciences, 6726 Szeged, Hungary.

3. Care este poporul cu care sunt cel mai înrudiți ungurii originali?
Din testul următor rezultă că ungurii sunt cei mai apropiați genetic de INDIENII din India.
* atenţie, este ceva neadevărat aici, fiindcă „Indienii” din India nu sunt un popor unitar!

Triburile din Nord au fost ARIENE, albe,cum sunt p0pulațiile Sindi;

În Sud au fost urmaşii Pigmeilor africani, care sunt ţiganii negroizi, Hindi sau Hinduşii sunt şi ei seminegroizi, dar mai există şi Mongoloizii care au ocupat India, Arabii care şi ei au ocupat India şi au adus mahomedanismul sau islamismul, ca să nu mai vorbim de tot felul de triburi din diversele state ale Indiei de azi. Aşa că „indienii” la care se face aluzie aici, nu pot fi decât mongoloizii care au ocupato vreme și ei India.

* Ungurii sunt potrivit unui studiu apropiați genetic de indienii din India. Acest studiu este interesant pentru că folosit cel mai mare număr de mostre de ADN, peste 1100.

Titlul studiului: Human Chromosomal Polymorphism in Hungarian Sample Unde il puteti gasi: Kamla-Raj 2006 Int J Hum Genet, 6(3): 177-183 (2006).

http://www.krepublishers.com/ 02-Journals/IJHG/IJHG-06-0- 000-000-2006-Web/IJHG-06-3- 177-280-2006-Abst-PDF/IJHG-06- 3-177-183-2006-263-Decsey-K/ IJHG-06-3-177-183-2006-263- Decsey-K-Text.PDF

Autorii sunt : Kata Décsey 1, Orsolya Bellovits 2 and Györgyi M. Bujdosó 21. Semmelweis University, Department of Forensic Medicine, Budapest, Hungary, 10912. Hungarian Academy of Sciences – Semmelweis University, Institute of Forensic Medicine, Budapest, Hungary, 1091

Scurtă introducere: “the smallest difference is between the Hungarian and the Indian groups, while the Central-Europeans differ more. The biggest difference is between the Hungarians and the Turks, so they seem to be the most distant relatives.”

 4. Oamenii de știință susțin că un minim de 5% din populatia Ungariei pe linie maternă se trage din Asia. 5% dintre unguri au haplogrupul mitocondrial M, specific Indiei. Din India, femei purtătoare ale acestui haplogroup s-au răspândit și în alte zone ale lumii și se pare că și în Ungaria. De obicei țiganii au tot acest haplogrup mitocondrial M.

*

Numele studiului: Comparison of mtDNA haplogroups in Hungarians with four other European populations: a small incidence of descents with Asian origin. Unde îl găsiți: Acta Biol Hung. 2007 Jun;58(2):245-56http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/17585514?.ordinalpos=1& itool=EntrezSystem2.PEntrez. Pubmed.Pubmed_ResultsPanel. Pubmed_DiscoveryPanel.Pubmed_ Discovery_RA&linkpos=3&log$= relatedarticles&logdbfrom= pubmed

Autorii: Nadasi E, Gyurus P, Czakó M, Bene J, Kosztolányi S, Fazekas S, Dömösi P, Melegh B. Department of Public Health and Preventive Medicine, Faculty of Medicine, University of Pécs, Pécs, Hungary.
http://us.mc620.mail.yahoo. com/mc/compose?to=edit.nadasi@ aok.pte.hu

Sursa articol: https://cersipamantromanesc. wordpress.com/tag/studii- genetice/  Daniel Roxin

* Interesantă și dubioasă este preocuparea asta furibundă în a se atesta neapărat pe spinarea vecinilor ca și sprijinul în minciună pe care este evident că îl primesc de undeva.

http://burebista2012.blogspot. ro/

Cine sunt Arienii ?

ARIÁN, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj.

1. S. m. și f. (La pl.) Denumire mai veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special.

2. Adj. Care aparține arienilor (1), privitor la arieni 2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen.

ARIENII sunt, aşa cum scrie Ştefan din Bizanţ, triburile ţării ARIA, o suprafaţă imensă din Europa şi Asia Mică, locuită exact de strămoşii noştri.

Ei au migrat în Nordul Indiei, de aceea găsim acolo toponime ca Purani, Biharia, Deva, Ramna, Madras, identice cu cele din România, sau antroponime ca Verman, Mitu, Rada, Neelu, Adi, Rosana, Sita/Siţa…şi multe, mult mai multe cuvinte comune cu sanskrita decât cu latina!

Ei au dus svastika în India şi ea se desenează şi azi cu roşu pe zidurile caselor, pe tocurile uşilor la sărbătorile zeilor, sau cu făină în faţa uşii, la naşterea unui copil, fiindcă semnifica energia vitală/suflul vieţii de care avem constant nevoie, implicând mişcarea universală! Ea apare pretutindeni şi în Tibet, în Pakistan – fostă regiune a Indiei! 

La fel a fost dusă în Peloponez, existând în Grecia de azi biserici care o au în mozaicul pardoselilor. 

UN SECOL DE LA GENOCIDUL CREȘTINILOR DIN TURCIA

Din 1894 până în 1924, o campanie barbară de genocid cum puține a cunoscut istoria, a vizat nu doar armenii din Turcia, ci și comunitățile creștine grecești și asiriene din Imperiul Otoman care își trăia ultimii ani de existență.

 Istoricii israelieni și coautorii cărții Thirty Year Genocide Dr. Benny Morris și Dr. Dror Ze’evi au publicat următorul eseu în ediția din 17 mai 2019 a publicației The Wall Street Journal. Eseul a fost republicat în întregime mai jos în publicația The Pappas Post.

---

Când Turcia și-a masacrat creștinii

Între 1894 și 1924, numărul creștinilor din Asia Mică care reprezenta cca.20% din populatia băștinașă, a scăzut de la aproximativ 3-4 milioane, la doar câteva zeci de mii, ajungând sub 2%. 

Turcia a atribuit acest declin războaielor și haosului general al perioadei, care ar fi afectat în egală măsură și multe vieți musulmane.

Dar descendenții creștinilor din Turcia, mulți dintre ei împrăștiați în întreaga lume începând cu anii 1920, susțin că turcii au ucis programat aproximativ jumătate dintre strămoșii lor și i-au expulzat pe restul.

Creștinii au dreptate. Datele și mărturiile existente le verifică afirmațiile probând faptul că mare parte din comunitățile armene, grecești și asiriene (sau siriace) din Turcia au dispărut ca urmare a unei campanii de genocid care a început în 1894, și care până în 1924 a dus la distrugerea populațiilor creștine din Turcia și teritoriile limitrofe.

În ultimul deceniu, cercetările efectuate în arhivele turcești, americane, britanice și franceze, precum și unele materiale grecești și documentele ministerelor de externe german și austro-ungar, au făcut posibilă dezvăluirea atrocităților etno-religioase desfășurate pe parcursul a trei decenii, de guvernul, armata, poliția și populația Turciei.

Măcelul organizat împotriva armenilor din Turcia din 1915-1916, cunoscut sub numele de Genocidul armean, a fost bine documentat și recunoscut în întreaga lume (în afara Turciei, care încă se opune cu obstinație acuzațiilor care i-au fost aduse). 

Genocidul armean, deși a fost piesa centrală a unei lungi perioade de epurări etnice care a durat aproximativ 30 de ani, a reprezentat doar o parte a lungului șir de crime în masă care au avut loc în acea perioadă.

 Lucrarea de față oferă o descriere și analiză detaliată a masacrelor din 1894-96 și a distrugerii comunităților grecești și armene în 1919-24 de către Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Republicii Turcia.

Foto: Junii turci, conducătorii Turciei post-imperiale

Foto: Sultanul Abdul Hamid al II-lea și Kemal Atatürk

Un rol important în vărsarile de sânge de atunci l-au avut conflictele de ordin religios provocate in timpul cărora turcii musulmani — ajutați de coreligionari kurzi, circasieni, ceceni și arabi — au ucis aproximativ două milioane de creștini în crize de măcel imediat înainte, în timpul și după Primul Război Mondial.

Aceste masacre au fost organizate de trei guverne turcești succesive, cele ale sultanului otoman Abdul Hamid al II-lea, aleTinerilor Turci și, în cele din urmă, de cel condus de Kemal Atatürk. 

Aceste guverne au expulzat, de asemenea, între 1,5 și 2 milioane de creștini, majoritatea în Grecia.

Convenția ONU definește genocidul ca fiind o serie de acte comise „cu intenția de a distruge, în întregime sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios”. Astfel de acte includ uciderea, cauzarea de vătămări corporale sau psihice, impunerea de condiții care să conducă distrugere fizică, impunerea de măsuri menite să prevină nașterile și „transferarea forțată a copiilor din grup într-un alt grup”. Evenimentele din 1894-1924 se încadrează efectiv în această definiție.

Oficial, Turcia a negat și neagă adevărul despre existența oricărei intenții sau politici de eliminare sistematică a creștinilor care ar fi fost pusă în practică în acele vremuri. 

Nu cu mult timp în urmă, președintele Recep Tayyip Erdogan i-a scris patriarhului armean al Turciei pentru „a oferi sincere condoleanțe” nepoților „armenilor otomani care și-au pierdut viața în [condițiile] dure ale Primului Război Mondial” și „pentru a evita să-i ajutăm pe cei care caută să creeze ură, ranchiune și ostilitate prin denaturarea istoriei noastre comune.”

(1922) Sat de corturi în umbra Templului lui Tezeu, Atena, unde refugiații greci își fac casele. (Foto: Biblioteca Congresului SUA)

Măcelul petrecut atunci nu poate fi în nici un fel justificat cu argumente care să atribuie cauzele masacrelor unor așa zise „exigențe ale războiului”. 

Alături de crimele abominabile comise atunci, un alt aspect îngrozitor al barbariei dezlănțuite acum un secol a fost acela al violurilor în masă ale căror victime au căzut zeci de mii de femei creștine precum și convertirea forțată la islam a acestora , împreună cu copiii lor și alte mii de copii ai căror părinți fuseseră uciși . 

Violențele sexuale și răpirile au fost atât de răspândite atunci, încât mulți dintre turcii de astăzi, indiferent dacă știu sau nu, descind din acele victime creștine.

Tragedia a început în perioada 1894-96, când sultanul turc Abdul Hamid al II-lea a ordonat o serie de masacre împotriva membrilor minorității armene, temându-se că acestia ar amenința integritatea imperiului său. 

Au fost uciși aproximativ 200.000 de oameni,în majoritate etnici armeni, la masacre participând mii de săteni turci, orășeni, oficiali, polițiști și soldați, precum și membri ai triburilor kurde. 

Peste tot, pe lângă jafuri și crime, mai multe mii de femei armene au fost violate sau răpite. Unele aveau să fie în cele din urmă ucise, dar multe au fost forțate să intre în familii musulmane și convertite cu forța, devenind pentru tot restul vieții lor soții, concubine sau servitoare.

În ianuarie 1896, în orașul Palu din sudul Turciei, un misionar american a raportat că turcii „continuă să sechestreze fete și femei, ținându-le câteva zile și apoi întorcându-le cu viețile distruse”.

Într-un raport din august 1896 un alt misionar din Mardin consemna că : „Am văzut fete nu puține care s-au întors din mâinile răpitorilor lor plângând amar, țipând și strigând: „Suntem spurcate! Nimeni nu ne va lua în căsătorie’”.

Turcia și Germania au fost aliate în Primul Război Mondial, dar pe 7 iulie 1915, ambasadorul Germaniei la Constantinopol, baronul Hans von Wangenheim, raporta cum coloanele de deportați armeni din orașul Erzurum din estul Erzurum erau ambuscate de trupe kurde, că „ bărbați și copii… erau măcelăriți și femeile duse.” 

Pe 27 iulie, un inginer german de pe calea ferată din Bagdad a raportat că un sergent turc „a răpit 18 femei și fete și le-a vândut arabilor și kurzilor pentru 2-3 Mejidieh”( o monedă care reprezenta o cincime dintr-o liră turcă).

Așezările de corturi create în orașele grecești pentru a găzdui cei peste 1 milion de refugiați din Asia Mică în 1922 (Biblioteca Congresului SUA)

În timpul războiului, au apărut piețe de sclavi în Alep, Damasc și mai multe orașe din Anatolia în care fetele armene care fuseseră răpite de trupele otomane erau vândute. 

Oficialii Ministerului de Interne otoman încurajau răpirea și convertirea la Islam cu forța. 

În decembrie 1915, o telegramă a ministerului decreta că „este necesar ca tinerele armene să fie căsătorite cu musulmani”.

În perioada 1919-22, pe fondul războiului împotriva forțelor grecești din vestul Anatoliei, trupele naționaliste turce comandate de Atatürk au lansat o campanie de curățire etnică împotriva comunităților grecești, concentrate pe teritoriul turc de-a lungul Mării Negre și a coastei Mării Egee.

 Pretinzând că grecii din Turcia sprijineau armata greacă invadatoare, turcii au profitat de ocazie pentru a ucide sute de mii dintre ei, precum și pentru a expulza peste un milion de etnici greci în Grecia.

După înfrângerea armatei grecești, multe mii (probabil zeci de mii) de locuitori greci și armeni din Smirna (cunoscută acum sub numele de Izmir) au fost uciși. 

Consulul general american din oraș, George Horton, a raportat că una dintre „trăsăturile remarcabile ale grozăviilor de la Smirna” a fost „ răpirea în masă a femeilor și fetelor”.

 În 1924, Ministerul Britanic de Externe a evaluat că „nu mai puțin de 80.000 de creștini, jumătate dintre ei armeni și probabil mai mulți” erau încă deținuți în casele turcești, „mulți dintre ei în sclavie”.

În această perioadă tragică ,s-a constatat că zeci de mii de femei creștine au suferit violuri, răpiri și au fost convertite forțat la Islam,după uciderea în masă și expulzarea soților, fiilor și taților lor.

Poporul și guvernul german au exprimat oficial regrete profunde pentru crimele oribile comise de Germania nazistă, a recunoscut de mult ororile genocidului comis în timpul celui de-al Treilea Reich, și a plătit reparații financiare.

Iată însă că din 1924, fiecare guvern turc, sprijinit de majoritatea populației, a continuat să nege istoria dureroasă a masacrelor în masă petrecute în urmă cu un secol în această țară.