SĂRBĂTORIREA ZILEI DE 10 mai ȘI ISTORIA ROMÂNIEI

Fila de istorie Foto: Facebook-SCMR

Ziua de 10 mai a fost Ziua Naţională a României între 1866 şi 1947 și era sărbătorită de toți românii cu o întrerupere cauzată de Primul Război Mondial.

În 1917 în Muntenia, Oltenia și Dobrogea, această sărbătoare a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a unei mari părți din România, iar în 1947, după abdicarea forțată a regelui Mihai I și abolirea monarhiei, această sărbătoare a fost interzisă definitiv de regimul comunist. Semnificaţia zilei de 10 mai ca Zi a Regalităţii a fost integral suprimată de comuniști şi nici proclamarea Independenţei nu a mai fost legată de această dată.

23 august a devenit Ziua naţională a României, fiind marcată de comuniști prin parade şi spectacole grandioase.

Pentru noi, românii, ziua de 10 Mai este încărcată de următoarele semnificații:

⦁ 10 Mai 1866 – Ziua Monarhiei (Principele Carol depune jurământul ca domnitor al Principatelor Unite).  Fusese desemnat, printr-un plebiscit, în 2 aprilie 1866, ca domnitor, după înlăturarea din domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, la 11 februarie în acelaşi an.

În 1866, la București,la data de 10 mai, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen era încoronat ca domnitor al României.

⦁ 10 Mai 1877 – Ziua Declarării Independenței față de Imperiul Otoman. Înalta Poartă otomană adoptase, în decembrie 1876, o Constituţie cu aparenţe liberale, prin care provinciile şi posesiunile Imperiului alcătuiau “un tot nedivizibil, din care nici o parte nu poate fi dezlipită pentru nici un motiv”, singura cale spre independenţa teritoriilor fiind războiul.

Constituţia otomană a provocat o vie indignare în România, în corpurile legiuitoare, presă şi opinia publică şi ca urmare guvernul român a declarat nule şi neavenite toate dispoziţiile care priveau România.

Pe acest fond, la 9 mai 1877, ministrul de externe din acea perioada, Mihail Kogălniceanu, rostea faimoasele cuvinte: „ suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.

A doua zi, la 10 mai, independenţa a fost proclamată din nou, dar de data aceasta de Camerele reunite, după care declaraţia a fost promulgată de către domnitorul Carol. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul armatei.

Astfel, de Ziua Regelui la 10 mai se sărbătorea și declarația de independență a ambelor camere ale Parlamentului României față de Imperiul Otoman, marcând astfel și începutul Războiului de Independență al României.

⦁ 10 Mai 1881 – Ziua Regatului. La 10 mai, în 1881, a avut loc ceremonia de încoronare a regelui Carol I al României, România devenind regat.

În data de 14 /26 martie 1881, Camerele reunite ale Parlamentului votaseră transformarea ţării din principat în Regatul României, iar proclamarea independenţei în 1877, recunoscută şi de marile puteri, deschisese pentru statul român calea transformării în regat cu un rege în fruntea lui.

Foto: wikimedia.org. – Încoronarea Regelui Carol I al României și a consoartei sale Elisabeta de Wied la 10 mai 1881. Rege: 15 martie 1881 – 10 octombrie 1914. Prințul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen a condus România între 1866 și 1914. A fost ales Domnitor al Principatelor Unite Române la 20 aprilie 1866, după răsturnarea lui Alexandru Ioan Cuza printr-o lovitură de stat.

În acea zi, 10 mai, tot pe dealul Mitropoliei, unde jurase credinţă ţării ca domnitor cu 15 ani în urmă, Carol I şi-a pus pe cap coroana de Rege al României făcută din oţelul unui tun turcesc capturat la Plevna în timpul Războiului de la 1877, iar soţia sa, Elisabeta, a fost încoronată ca Regină.

Astfel, la 10 mai 1881, se năşteau oficial Regatul României şi Familia lui Regală, iar Carol I devenea primul rege al României şi primul monarh din dinastia regală română Hohenzollern-Sigmaringen.

⦁ 10 Mai 1905 a fost și este în continuare, reînnodând tradiția istorică, Ziua întregii românități balcanice (macedo-române și megleno-române).

România s-a interesat timp de zeci de ani și a fost preocupată de soarta românilor din Imperiul Otoman, de păstrarea și promovarea culturii și limbii române în rândurile acestora. Statul Român a destinat importante fonduri activităților culturale, editării de cărți, finanțării de școli și biserici, plăţii salariilor învățătorilor și profesorilor și pentru burse de studii. Cuvântul de ordine în România acelor vremuri a fost întotdeauna: libertatea limbii, libertatea cultului, egalitatea perfectă pentru toţi creştinii din Imperiu.

După 40 de ani de eforturi diplomatice, la presiunea diplomației române, Sultanul Turciei a consacrat în mod solemn existenţa naţionalităţii române/valahe (reprezentată de macedo-români și megleno-români, sau români din Macedonia, așa cum apar în documentele vremii) în Imperiul Otoman şi i-a conferit, drepturi civile egale cu acelea de care se bucurau celelalte naţionalităţi creştine din Imperiu.

În seara de 9/22 mai 1905, Sultanul Abdul Hamid a semnat Iradeaua prin care naționalitatea română era recunoscută ca atare în Imperiul Otoman. Acest decret imperial a fost publicat în dimineața zilei de 10 mai 1905.

Din 2015, ziua de 10 mai este din nou sărbătoare naţională.

Scriitorul Horia Furtună descria astfel în 1941 la microfonul radioului public, „10 Mai de altădată”:

În dimineaţa zilei de 10 Mai, „bubuitul tunurilor din Dealul Spirii reamintea Capitalei sărbătoarea. Pe străzile şi bulevardele pe unde avea să treacă cortegiul, casele şi prăvăliile erau împodobite cu drapele”.

„La ferestre erau flori, de balcoane atârnau covoare. Se ridicaseră arcuri pentru iluminaţia de seară”.

„Pe stâlpii înconjuraţi de verdeaţă fâlfâia tricolorul, iar portretele Regelui Carol I şi ale Reginei Elisabeta erau afişate pe la vitrinele prăvăliilor”.

„Tramvaiul electric era oprit de la 8 dimineaţa, iar cel cu cai de la 9 şi numai tramcarele puteau circula pe străzile libere. Lumea venea înţesându-se pe trotuare şi umflând frânghiile întinse de-a lungul lor; parcursul era Calea Victoriei, strada Carol, bulevardul Maria, Calea Rahovei, Mitropolie”.

„De la ora 9 trupele erau eşalonate între Calea Victoriei şi Mitropolie, pe trotuarul stâng. Prin mijlocul străzii treceau numai vizitiii cu brasarde la mână. Comisarii se plimbau afectaţi şi importanţi de colo-colo dând ţignale şi spunându-şi confidenţial glume şi amintiri de la cheful din ajun”.

„Răsfăţaţii soartei trebuiau să-şi ocupe locurile în tribună până la ora 10 şi jumătate. Parada se făcea în faţa statuii lui Mihai Viteazul iar publicul venea pe străzile Brătianu şi Colţei”.

„La 10 şi jumătate se auzeau din nou tunurile de la Arsenal. Cortegiul pleca de la Palatul Regal spre Te deum-ul de la Mitropolie”.

„În frunte – pefectul poliţiei cu un pluton de jandarmi călare. Apoi veneau Maiestăţile lor Regele şi Regina într-o trăsură de mare gală trasă de patru cai negri având în dreapta şi în stânga ofiţeri călare”.

„Apoi venea trăsura cu principii moştenitori iar la urmă ofiţerii de Sat Major, muzicile trupelor, şcolile de infanterie, cavalerie, artilerie şi geniu”.

„Cortegiul se încheia cu un alt pluton de jandarmi. Pe întreg parcursul trupele prezentau armele, muzicile cântau imnul regal, lumea striga „Ura! şi florile cădeau din balcoane”.

Surse:

familiaregala.ro.;

Hotnews.ro.;

Radio romania-actualitati.ro.;

wikipedia.ro.