PĂMÂNTURILE ȘI INDUSTRIA SE POT RE-NAȚIONALIZA. Ce facem însă cu decimarea culturii și subminarea identității naționale?

România, deficitul cultural și subminarea identității naționale

Dintre multele „remarci spontane” memorabile rostite de către Winston Churchill, am rămas marcat (mai ales) de cea cuprinsă în următoarea relatare: când i-a fost cerut (în timpul celui de-al doilea război mondial) să scadă bugetul pentru cultură, în favoarea efortului de război, Churchill a răspuns revelator – „și atunci pentru ce să ne mai luptăm?”

Este posibil ca acest răspuns să fi presupus o doză de demagogie, dar a fost unul mobilizator pentru poporul britanic.

În acest context amintesc azi de proiectul România Educată susținut de către Klaus Iohannis, care în schimb nu a mobilizat în niciun fel poporul român.

De fapt, aceasta a fost probabil cea mai mare minciună pe care a trebuit să o înghițim în istoria noastră recentă, una incomparabil mai nocivă decât cea cu „Să trăiți bine!”-ul lui Traian Băsescu. Probabil că Băsescu nu s-ar fi supărat dacă românii ar fi dus-o într-adevăr mai bine, însă Iohannis chiar a întreprins acțiuni concrete împotriva unei românii educate, culte, etc.

Minciuna lui Iohannis este astfel nocivă și mare, cu efecte întârziate pe care astăzi încă nu le resimțiți comentează Andrei Gușă în publicația online News Solid .

Când eram copil îmi amintesc că bunicii mei erau marcați de vânzarea pământului țării către străini. M-au învățat că acesta ar fi cel mai mare păcat, pentru care conducătorii vor plăti cu vârf și îndesat. Probabil că nu vor apuca să plătească, cel puțin nu pe durata vieții bunicilor noștri sau nu pe lumea aceasta.

În tot cazul, pământurile și industria se pot re-naționaliza, dacă cineva și-ar propune. Ce facem însă cu ”vânzarea” sau decimarea culturii? Pe care dacă o pierdem, o vom pierde pentru totdeauna, ea nu se poate păstra decât fiind transmisă dintr-o generație în alta.

Oare nu este acesta un păcat chiar mai mare decât vânzarea pământului? Haideți să socotim, într-un mod cât se poate de pragmatic, cum stăm la acest capitol.

Divertisment & inteligență artificială versus cultură: o luptă disproporționată.

Sigur, veți zice că nu doar la noi, ci în toată lumea occidentală, divertismentul (și inteligența artificială, voi explica de unde provine această alăturare aparent lipsită de logică) câștigă teren în detrimentul culturii. Țin să vă contrazic. Varujan Vosganian a publicat un editorial prin care explică faptul că importăm 90%(!) din cărțile consumate în România.

De unde le importăm? Din restul lumii occidentale, că doar nu din Rusia și China. Cu toate că și în restul țărilor occidentale cultura are de suferit, pare că acestea măcar încearcă să nu rămână pasive în fața acestui eveniment nefericit.

Rămâne însă o realitate, valabilă și la noi și la ei, faptul că generațiile Y și Z (cei până-n 40 de ani) refuză sistematic să citească. Și sunt (cel puțin în mințile lor) cât se poate de îndreptățiți să procedeze astfel, deoarece au trăit sub deviza „Time is money”, chintesența celei mai cunoscute filozofii de viață aparținând partenerului nostru strategic. Este vorba, din nou, despre utopia consumerismului: omul nou, care își petrece timpul în scopul muncii, apoi al consumului.

În aceste condiții, ce rol să mai aibă cartea? Este foarte ușor (și tentant) să fie înlocuită cu divertismentul. Și, în fapt, pentru ce să mai ai nevoie de carte? Inteligența artificială le poate rezolva pe toate. La ce să ne mai folosească inteligența umană, care devine un simplu atribut nejustificabil? Chat-GPT, cea mai importantă inteligență artificială publică (gratuită), poate să redacteze lucrări de doctorat cu o viteză de patru pagini pe secundă.

Creierul uman nu poate concura cu așa ceva.

„Imperiile viitorului vor fi imperiile minții”

După cum realizăm, acest imperialism occidental este unul perfid (mult-blamatul Corneliu Vadim Tudor, cel mai notoriu printre alții, a realizat acest fapt încă mai demult). Ca să folosesc vorba unui bun prieten, Occidentul „ne omoară prin îmbrățișare”. Ne constrânge să renunțăm la cultură și tradiții prin confortul iluzoriu și temporar pe care ni-l oferă. Puteam oare să contracarăm acest efect?

Bineînțeles că da! Puteam (acum e cam târziu) să îi concurăm cu propriile lor arme. Adică, cu bani. Să investim în propria cultură. Nu cred că divertismentul de tip hollywoodian are altceva superior în afară de bugetele incomensurabile, prin care a reușit să acapareze întreaga lume, sau percepția facilă, accesibilă unor inteligențe de nivel grădiniță. Noi, pe de altă parte, am avut bugetul pe anul 2022 alocat pentru cultură de 0,1% din PIB. Mai mare cu 45% în comparație cu anul precedent. Și atunci? „Pentru ce mai luptăm?” „Nu există în România niciun program de susținere a scriitorilor. Nici burse de creație, nici programe de achiziții de carte.

În costurile editurilor găsești orice, de la hârtie și tipar până la corector și distribuitor. Ceea ce lipsește cu desăvârșire este cheltuiala cu drepturile de autor. Așadar, din pornire, se plătește la o carte orice, mai puțin cel care o scrie”, conchide Varujan Vosganian. Realizați, în acest caz, faptul că practicarea meseriei de scriitor în România devine o utopie. În România s-au cheltuit, în medie, 10 eurocenți pe cap de locuitor pe an pentru literatura autohtonă. Puneți asta în balanță cu cheltuiala pentru Netflix de pildă, care este în România de aproximativ 25 de eurocenți pe cap de locuitor.

Asta ca să nu mai vorbim de alte platforme de vizionare (HBO MAX, Prime, Disney etc). „Pe vremuri, concertele de la Ateneu sau de la Sala Radio începeau cu o lucrare românească. Între timp s-a renunțat. Sindicatele au zis că muzica românească nu le place. Sălile de concert includ rarisim muzică românească.

Radiourile de profil, cum ar fi Radio România Cultural sau Radio România Muzical transmit muzică românească doar când și când. Festivalul Enescu include din muzica românească doar muzica lui Enescu. Practic, compozitorii români scriu ca Schubert, adică fără să aibă șansa de a-și asculta partiturile în timpul vieții. Poate, dacă au noroc, doar o dată în viață. Nici la artele plastice nu stăm mai bine. Administrația locală nu comandă sculptură monumentală pentru piețele publice. Programele de achiziții sunt sporadice”, a mai scris Vosganian. (https://www.stiripesurse.ro/varujan-vosganian-dezvaluie-drama-culturala-a-romaniei-piata-literaturii-romane-nu-depaseste-zece-eurocenti-pe-locuitor-cam-cat-costa-un-coltuc-de-paine.

Așadar, nu este vorba doar despre scriitori. Cine să mai asculte muzică românească de pildă, când cea occidentală este la doar un click distanță? Iar acolo artiștii, mai toți susținători ai democraților progresiști, sunt îndestulați cu contracte babane, de ordinul zecilor de milioane de dolari anual, având astfel bugete de promovare proporționale, iar astfel nu pot fi concurați de către artiștii români, de pildă.

Conducerea postdecembristă a României a subminat cultura

Desigur, guvernanții români au fost campioni la făcutul pe proștii. „Nu putem oferi subvenții pentru agricultură, este împotriva regulilor pieței”. „Nu putem oferii subvenții pentru cultură, este împotriva principiilor europene”. Cum rămâne cu principiile românești? Planează în aer senzația că identitatea națională stă în pioneze, și cumva ne-a mai rămas doar biserica.

În aceste vremuri tumultoase, chiar și aceia dintre noi care nu sunt creștini practicanți, dar simt că ce se întâmplă nu este în regulă, își întorc fețele către biserică. Pentru că aceasta este poate ultima instituție majoră care simbolizează și insuflă cultură, tradiție și identitate națională. S-ar putea ca rezultatele scontate de către hegemon (de laicizare exacerbată a societății) să ia o turnură neașteptată, cel puțin în țările ortodoxe. Să fie acesta un lucru bun? Nu putem ști. Dar în lupta dintre Dumnezeu și Inteligența Artificială, socotesc că tabăra în care trebuie să ne situăm noi este prima, cea dreaptă, chiar dacă astăzi nu pare a fi cea care va izbândi.

„Ce rost are să trăim, dacă nu pentru a lupta întru cauze nobile și a face din lumea asta tulbure un loc mai bun de trăit după ce plecăm?” – Winston Churchill

P.S.Cu ocazia Zilei ”Micii Uniri”, Klaus Iohannis a ținut un discurs. Cum era de așteptat, a vorbit despre orice, în afară de valorile românești. A vorbit însă despre faptul că „aceste crize succesive ne pun la încercare credința în principiile europene.” (nu am auzit în schimb niciun actor politic sau social proeminent care să declare că i-a fost credința pusă la încercare!)

Totuși, la care principii se referă Klaus Iohannis? Pentru că ceea ce resimțim, adică „Unitate în diversitate”, rămâne demagogie pură sau, în cel mai bun caz, o utopie.

Publicitate

Se întețește prigoana împotriva preoților români din Ucraina

De câteva zile, timid, în dezbaterea publică, și-a făcut loc un nou subiect: persecuția preoților și credincioșilor ortodocși români din Ucraina. Dezvăluirile le-a făcut Mitropolitul de Bănceni, Longhin (Mihail Jar).

P.C. Mihail Jar, stareţul ortodox român al Mănăstirii Bănceni din regiunea Herța (pământ românesc sub ocupație ucraineană  –  n.r.), a declarat că mănăstirile din zonă au fost vizate de controale violente ale serviciilor de securitate ucrainene.

Serviciile secrete ucrainene susţin că unii preoţi români fac propagandă pro-rusă, ameninţându-i cu expulzarea. O parte din clerici  acuză statul ucrainean de prigoană.

Mai multe percheziţii au avut loc în biserici, mănăstiri şi chiar în casele preoţilor. 

Peste 100 de lăcaşuri de cult unde se roagă români ar putea fi scoase în afara legii.

Serviciile secrete din ucrainene au descins în mai multe parohii pentru a găsi documente care să dovedească faptul că acești preoți au legături cu Rusia sau că au cetățenie rusă relatează publicația online https://www.art-emis.ro.

„Nu te poţi ruga nici la Dumnezeu, dormi cu frică în casă”

„Au început prigoanele grele şi mari, ne-au distrus complet. Ne-au distrus, pur și simplu trebuie să răbdăm pentru Hristos, pentru credință. Dar nu în felul ăsta. Nu te poţi ruga nici la Dumnezeu acum, să stai să dormi cu frică în casă. Au intrat noaptea la Mitropolie la Cernăuți, au intrat noaptea peste ei în case cu automate (arme- n.r.), i-au pus (pe clerici – n.r.) la perete, au spart geamurile. […] Au mers la mănăstiri de maici, le-au pus la pământ, le-au apăsat cu călcâiul pe cap, lucruri foarte grele […]. Aici la noi s-a oprit puțin, nu știu din ce cauză. Cel mai mult s-au controlat Mitropolia și mănăstirile. Bisericile din sate au stat liniștite. Mănastirile au fost controlate mai tare”, a mai spus preotul.

Zelenski dat în judecată de preoţi români

Presa ucraineană a anunțat că Mitropolitul Meletie al Cernăuților și Bucovinei l-a dat în în judecată pe Zelenski, cerând să fie anulat ordinul prezidențial – intrat în vigoare la sfârșitul anului trecut – prin care îi este revocată cetățenia.

Ordinul despre retragerea cetățeniei a fost deja transmis Serviciului de Stat de Migrație, iar oamenii bisericii ar putea fi deportați din Ucraina, potrivit publicației „Livyi Bereg”, care citează surse din administrația prezidențială.

Persoanele care au rămas fără cetățenie ucraineană sunt mitropoliți, vicari, arhiepiscopi, episcopi și protoierei ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care s-a desprins canonic de Moscova după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Preoți români din Ucraina, acuzați că sunt agenți ai Rusiei. Li se fabrică dosare și riscă să fie deportați.

Preoții români din Ucraina susțin că sunt supuși unor abuzuri, fiind acuzați că ar fi agenți ai Rusiei. Ei spun că li se fabrică dosare prin care riscă să fie deportați.

După ce Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a separat de Biserica Ortodoxă Rusă, preoții români au fost acuzați de rusofilie, în contextul conflictului armat din Ucraina.

Un preot român din Ucraina spune că i-a fost incendiată biserica fără să se facă anchetă, ba mai mult, i-a fost retras dreptul de cetățenie ucraineană, fără o explicație concretă. I-au spus doar că este trădător de ţară.

 „Cu ce am greșit eu de vor să-mi lege mâinile? Le spun că eu nu fug nicăieri, aici stau, cu poporul meu, din țara mea și vă iubesc pe toți. Eu m-am dăruit cu totul bisericii și ţării mele” (Mitropolitul Meletie al Cernăuților și Bucovinei).

După problema cu legea minorităților, acum se întâmplă și cu biserica, dar din partea statului român nu a apărut nicio reacție .

Legendarul Mihăilă Gritta, minerul de la Roşia Montană care a cheltuit aproape două tone de aur pentru a ridica școli și biserici românești în Transilvania

Unica imagine cu Mihăilă Gritta (1762-1837), păstrată până în zilele noastre

Mihăilă Gritta a fost o personalitate uriașă, din păcate prea puțin cunoscut de generația actuală, nemenționat în cărțile de istorie, față de care avem datoria să-i cinstim așa cum se cuvine memoria, căci fără astfel de români autentici, astăzi ne-ar fi fost greu să vorbim despre românism în Transilvania.

  Roşia Montană este una din cele mai vechi şi însemnate localităţi din România.
Este atestată  documentar de aproape 19 secole, pe baza tăbliţei cerate XVIII, datată 6 februarie 131 p.Chr., consemnează https://www.dacoromania-alba.ro.
Aceasta tăbliță atestă pentru prima dată toponimul Alburnus Maior al localităţii Roşia Montană de astăzi, a cărei principală bogăţie a fost și este zăcământul său auro-argentifer, cel mai mare din Europa.
Din cele mai vechi timpuri, în acest ținut cupaţia de bază a locuitorilor a fost mineritul aurifer.
Minerul Mihăilă Gritta din Roşia Montană, o figură legendară a Munţilor Apuseni, a fost proprietarul minei care îi poartă numele -„Gritta”, unde a descoperit mult aur.

Legenda spune că, urmând sfatul unei vâlve* care a apăruse sub înfăţişarea unui moş cu barbă albă până-n brâu, „Gritta a pus fitilul, dând foc prafului negru, iar explozia ce a urmat a provocat halucinanta apariţie a unui aur curat, greu şi frumos, cum rar s-a mai văzut într-o baie din Roşia”.
La întrebarea vâlvei, ce are de gând să facă cu atâta aur, minerul Mihăilă Gritta a răspuns: ”O dragul meu şi al lui Dumnezeu, e mult darul aflat, dar pentru scopul meu este puţin! Să nu crezi însă că spre desfătarea mea râvnesc după bunuri lumeşti, nu dragul meu ortac… alta e ce mă frământă pe mine. Văd neamul meu în jugul robiei, văd că românilor le este închisă calea la şcoli, şi unicul scut al limbii şi legii noastre este casa lui Dumnezeu. Toată şcoala românilor e biserica… şi numai sub scutul altarului avem pază a ne păstra limba şi datinile strămoşeşti. Acum dar, ortace dragul meu, mă vei pricepe că dorul inimei mele e acela să zidesc biserici… Cât se va ajunge din acest aur, tot îl voi împărţi până la ultimul gram…”.
Într-o lucrare publicată la Timişoara, în anul 1928 sub titlul: „Producţia aurului şi reforma monetară” dr. Pamfil Ciobanu, precizează că aurul extras de Mihăilă Gritta a fost de „17 măji metrice”, egal cu 1700 kg, scos din mina aflată în Cetatea romanilor.

Peste drum de mină, inimosul român a ridicat o cruce cunoscută sub numele de „Crucea lui Gritta”.

Istoria ne arată că în jurul anului 1700 s-a produs dezbinarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania și unirea cu Biserica Romei, fapt care a dus la apariția în această zonă a Bisericii Române Unite cu Roma sau cum se mai spune, Biserica Greco-Catolică.

Timpurile erau grele pentru românii din Transilvania în secolele XVIII și XIX, Cancelaria imperială austro-ungară pornind tăvălugul deznaționalizării lor metodice.

Bisericile ortodoxe erau trecute prin decret imperial în proprietatea proaspătului apărut cult greco-catolic, în timp ce școlile cu predare în limba română erau închise și scoase în afara legii.

În urma recensământului imperial din acea perioadă, s-a stabilit că 84% dintre românii ardeleni erau ortodocși, însă cu toate acestea, bisericile, în cea mai mare parte, s-au dat greco-catolicilor, chiar dacă în unele sate erau doar 3 sau 4 credincioși declarați.

La Roșia Montană, recensământul generalului Bukow din 1761 găsește doar 16 familii greco-catolice și 739 de familii ortodoxe.

Cu toate acestea, singura biserică ortodoxă din Roșia Montană, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”a fost trecută prin ordin imperial în anul 1771 la cultul greco-catolic, împreună cu preotul de atunci, Petru Dib.

Astfel, românii ortodocși s-au trezit fără biserică, iar cel care avea să le readucă bruma de speranță în suflete a fost tânărul pe atunci, Mihăilă Gritta, care împreună cu părinții lui, Gheorghe și Rafila, au ridicat la Roșia Montană, în 1781, cu efortul lor financiar, impresionanta biserică ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Mihăilă Gritta a ținut promisiunea construirii a 7 biserici ortodoxe și a 7 școli confesionale, singurele acceptate la acea vreme, pentru poporul său greu încercat, iar construirea celor 7 biserici s-a făcut pe un areal foarte întins pentru acea perioadă și cu eforturi financiare pe măsură.

A vândut tot aurul și, cu banii obținuți, s-a apucat să construiască școli și biserici pentru români! Pentru că autoritățile nu permiteau ridicarea unor școli ”normale”, Gritta le-a denumit ”confesionale”, pentru a păcăli ocârmuirea.

Dacă unele dintre biserici, cum ar fi cea de la Roșia Montană, Bucium, Cerbu sau Mogoș – Mămăligani, sunt ridicate în zonă, altele au fost ridicate la zeci de km distanță, la Geoagiu Gelmar sau Geoagiu Joseni.

Cinci dintre cele 7 biserici se cunosc cu certitudine și majoritatea poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, iar pentru celelalte două biserici există presupuneri și mărturii orale, cum ar fi biserica din Ardeu sau cea din Cărpiniș.

Fapta marelui român Mihăilă Gritta a fost una de mare curaj, dacă avem în vedere faptul că în acea perioadă, sceleratul general austriac Nikolaus von Bukow a distrus cu tunurile peste 150 de biserici și mănăstiri ortodoxe, iar credincioșii ortodocșii au fost persecutați, amendați, judecăți, executați, și aproape toate Bisericile lor au fost confiscate. 

Mihăilă Gritta s-a stins în 1837, la 75 de ani, acolo, la Roșia Montană. A fost înmormântat alături de soția sa, dar cu timpul, locul mormântului său a ajuns la marginea localității.

În cimitirul bisericii ortodoxe din Roșia Montană, ctitoria sa de la 1781, se află câteva morminte ale familiei Gritta, dar el nu odihnește aici.

Nimeni nu vorbește despre acest român nepereche sau despre ctitoriile sale, iar numele nu-i apare în nicio carte de istorie. Doar crucea de la căpătâiul său mai amintește despre ”Cinstitul jupân Mihail Gritta, curator al sfintei biserici neunite din Roșia”…

Familia Gritta a fost numeroasă. Din sânul ei s-au ridicat personalităţi de seamă, ale culturii şi istoriei noastre naţionale. O figură proeminentă a fost George Gritta, fiu al lui Mihăilă şi Rafila, proprietar de mine şi participant activ la revoluţia română de la 1848-1849, despre care Avram Iancu spunea:

„George Gritta fu si ridicatu la rangu de Tribun in Rosia si in totu de cursu deregatoriei suale de nimeni fu învinuit sau accusatu la prefectu fara imitand exemplu parentilor sui nau crutiat osteneala si averea pentru binele de obste si Thronu Imperatescu. Despre care lucru dau susu pomenitu George Grita acestu atestatu”.

Campeni 25 iunie 1851 Avram Iancu, advocat.

Tribunul lui Avram Iancu, George Gritta, a finanțat armata moților cu arme și un tun, iar strănepotul său, Ovidiu Gritta, comandantul Gărzii Naționale la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, a sfârșit tragic în închisoarea de la Sighet, supus de regimul comunist unor umilințe greu de imaginat, asemenea altor făuritori ai României Mari.

Noi, urmașii, avem datoria să le cinstim așa cum se cuvine memoria, căci fără astfel de români adevărați, astăzi ar fi fost greu să vorbim despre românism în Transilvania.

 *În mitologia populară, vâlva era duh, zână, știmă. Se crede că Vâlva băii  stăpânea, supraveghea și împărțea comorile dintr-o mină de aur.